Charles Bukowski

[latan.elena]

Charles Bukowski - Wikipedia

Poezii de charles bukowski - Citatepedia


Charles Bukowski - Poezii - Poetii nostri



„minte și inimă” de Charles Bukowski


În mod inexplicabil, suntem singuri
pentru totdeauna
și așa a fost menit să fie
,
nu a fost niciodată menit
să fie altfel – și când începe
lupta cu moartea , ultimul lucru pe care îmi doresc să-l văd este un inel de fețe umane care plutesc peste mine – mai bine doar vechii mei prieteni, zidurile eului meu, doar ei să fie acolo.

Am fost singur, dar rareori
singur.
Mi-am satisfăcut setea
la fântâna
mea
și acel vin a fost bun,
cel mai bun pe care l-am avut vreodată,
iar în seara asta ,
stând
uitându-mă în întuneric
, acum înțeleg
în sfârșit întunericul și
lumina și tot ce este
între ele.
liniștea minții și a inimii
ajunge
atunci când acceptăm ceea ce
este:
fiind
născuți în această
viață ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul irosit al
zilelor noastre
și să luăm o oarecare satisfacție în
plăcerea de a
lăsa totul
în urmă.
nu plange pentru mine.
nu te întristezi pentru mine.
citește
ce am scris
și apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
și începe
din nou.

Charles Bukowski



Charles Bukowski este unul dintre scriitorii cei mai influenți ai generației beat, alături de Ginsberg, Kerouac, Carr, Burroughs ș.a.; a scris mult – poezie și proză –, a băut mult și a fumat mult.
Poezia sa este de factură minimală, descriind abrutizarea omului de zi cu zi, vorbind despre o frumusețe de-peste (metafizic, să zicem) a lucrurilor și a trăirii individului, care luptă să supraviețuiască încă unuia dintre atacurile unei societăți și unor norme sociale capitaliste, consumeriste, lipsite de acel sui generis, impunând un ennui care abrutizează, apasă. (Asta, la o primă scriere.)

Traducător: Andreea Cornilă
Sursă

***

soare coborând

nimănui nu-i pare rău că plec,
nici măcar mie;
dar acolo ar trebui să fie un menestrel
sau măcar un pahar de vin.
îi deranjează cel mai mult pe tineri, cred;
o pașnică lentă moarte.
totuși face orice om să viseze;
îți dorești o corabie veche,
pânza albă cu crustă de sare
și marea scuturând izuri de nemurire.
mare în nas
mare în păr
mare în măduvă, în ochi
și, da, acolo în piept
ne va lipsi
iubirea unei femei sau muzica sau mâncarea
sau zbenguiala marelui nebunului musculosului
cal, lovind bulgări de pământ și destine
sus și departe
în doar o clipă a coborârii soarelui?
dar acum e rândul meu
și nu e nicio maiestate în asta
pentru că n-a fost nicio maiestate
înaintea ei
și niciunul dintre noi, ca viermii mușcați
afară din mere,
nu merită vreo amânare.
moartea îmi intră în gură
și șerpi de-a lungul dinților mei
și mă întreb dacă mi-e frică de
această mută, nemizerabilă moarte care este
ca ofilirea unui trandafir?


o sete gigantică

am fost pe anticorpi aproape 6 luni, dragă, să tratez un caz de
TB, omule, lasă-l pe un tip bătrân ca mine să prindă așa o boală
demodată, s-o prindă mare ca o minge de baschet sau precum un boa constrictor
înghițind un gibon; deci acum sunt pe anticorpi și mi s-a spus să nu
beau
sau să fumez timp de 6 luni, și vorbind despre mușcat fierul cu dinții
tăi, am băut și fumat mult și constant cu cei mai
buni
și cei mai răi dintre ei pentru mai bine de 50 de ani, da
și cea mai dificilă parte, prietene, știu prea mulți oameni care
beau și fumează și pur și simplu le e bine bând și fumând
în fața mea ca și cum
nu mi-aș dori să le crăp craniile și să le rostogolesc pe podea
sau să-i urmăresc naibii afară din vederea mea – o vedere care
tânjește
foarte mult
după ceva ce dă măcar o dependență microscopică.
următoarea parte cea mai grea este statul la mașina de scris fără asta,
vreau să zic, ăsta era spectacolul meu, dansul meu, amuzamentul meu,
motivul meu de-a fi, aha, amestecă fumul și băutura cu mașina și ai
obținut un pariu în care plouă cu noroc noaptea și ziua și
între astea două, și
auzi vorba „să tai curcanul rece”* dar nu cred că e
destul de puternică. ar trebui să fie „să bucățești curcanul rece” sau „să îngropi
curcanul
cald”, oricum nu a fost ușor, nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu,
și când mă uit la o sticlă de bere
arată a lumină solară îmbuteliată, o țigară e precum suflul vieții
și o sticlă de vin roșu arată ca sângele vieții însuși.
pentru mine, e greu să mă gândesc sau îngrijorez despre viitor: prezentul
imediat pare prea copleșitor și acum simpatizez cu toți cei
care eșuează
în a-și limita băutul și fumatul
pentru că aceste ultime 6 luni au fost cele mai lungi 6 luni din viața mea!
iertați-mă că vă plictisesc cu toate astea dar nu de asta sunteți
aici?

* original „cutting it cold turkey” = a renunța brusc la un viciu


un scriitor mare

un scriitor mare rămâne în pat
jaluzelele lăsate
nu vrea să vadă pe nimeni
nu mai vrea să scrie
nu mai vrea să încerce.
redactorii și editorii se întreabă:
unii spun că e nebun
unii spun că e mort;
soția lui răspunde acum la toată corespondența:
„…el nu își dorește să…”
și unii dintre ceilalți chiar merg de colo-colo
pe lângă casa lui,
se uită la jaluzelele
lăsate;
unii chiar se duc și sună
la ușă.
nimeni nu răspunde.
marele scriitor nu vrea să fie
deranjat. poate marele scriitor nu e
înăuntru? poate marele scriitor
a fugit?
dar cu toții vor să știe adevărul,
să-i audă vocea, să li se spună un motiv
bun pentru toate astea.
dacă are un motiv
nu îl dezvăluie.
poate nu există niciun
motiv?
se fac aranjamente stranii și
deranjante; cărțile și picturile lui sunt licitate
silențios;
nimic nou n-a apărut de ani
buni.
și totuși publicul lui nu-i va accepta
liniștea –
dacă este mort
ei vor să știe; dacă este
nebun ei vor să știe; dacă are
un motiv, te rugăm, spune-ne!
ei trec pe lângă casa lui
scriu scrisori
sună din clopoțel
ei nu pot înțelege și nu vor
accepta
cum sunt lucrurile.
mai degrabă îmi
place.







Fete tăcute curate în rochiţe cadrilate

am avut parte numai de curve, foste prostituate,
nebune. văd peste tot bărbaţi cu femei tăcute,
blânde – îi văd în supermarketuri,
îi văd plimbându-se pe străzi,
îi văd în casele lor: liniştiţi, trăind cumsecade.
ştiu că pacea lor e doar parţială, dar e pace,
multe ore şi zile de pace.
am avut parte numai de drogate, alcoolice,
curve, prostituate, nebune.
când pleacă una
vine alta
mai rea decât cealaltă.
văd atâţia bărbaţi cu fete curate
în rochiţe cadrilate
cu chipuri normale, fără privirea
aia de şacal.
„să n-aduceţi vreo curvă pe-aici”
le spun puţinilor mei prieteni,
„sigur m-aş îndrăgosti de ea”.
„n-ai fi în stare să iubeşti o femeie bună, Bukowski.”
am nevoie de o femeie bună. am nevoie
de o femeie bună mai mult decât am nevoie
de maşina asta de scris, mai mult decât de
automobilul meu, mai mult decât am nevoie de
Mozart, am nevoie de o femeie bună
încât aproape că o simt în aer, în vârfurile
degetelor. văd trotuare construite special
pentru paşii ei,
văd perne pentru capul ei,
simt în mine hohotele de râs pe
care ni le vom dărui unul altuia,
o văd mângâind o pisică,
o văd cum doarme,
îi văd papucii de casă pe hol.
ştiu că ea există
dar unde se-ascunde pe pământul ăsta
în timp ce curvele continuă să mă găsească ?



Citate:


Dragostea e o ceață care dispare la prima rază de realitate.
Dragostea e un câine venit din iad.
Erau visele. Era realitatea. Şi era ea, care le făcea să se întâlnească.
Ce este teribil nu este moartea, ci vieţile pe care unii nu şi le trăiesc înainte de a muri.
Niciodată nu am cunoscut un alt om care aş fi vrut să fiu. Şi, chiar dacă asta este o deziluzie, este una norocoasă.
Sunt puţine sufletele libere cu adevărat, dar când te întâlneşti cu ele le recunoşti imediat, mai ales pentru că îţi dă un sentiment de bine faptul de a vă găsi împreună.
N-am fost un hoţ mărunt, voiam lumea sau nimic.
Unii oameni niciodată nu înnebunesc. Ce vieţi oribile trebuie să ducă.

[latan.elena]

trei poezii de Charles Bukowski



A ieşit din baie cu părul ei roşu ca focul şi-a spus


poliţiştii vor să merg la secţie şi să identific
un individ care-a încercat să mă violeze.
iar mi-am pierdut cheia de la maşină.
am o cheie de intrat dar nu şi pe-aia care-o
porneşte. vor să-mi ia copilul dar n-o să-i las.
Rochelle aproape-a căzut în supradoză
şi pe urmă s-a dus la Harry şi ăla a pocnit-o.
are coastele fisurate şi una dintre ele
i-a străpuns plămânii. acum e sub o maşinărie.
unde-i pieptenele meu?
al tău e plin de mizerii.
nu ţi-am văzut pieptnele,
i-am spus.



Singur cu toată lumea


carnea înveleşte oasele
şi ei pun şi-o minte acolo
şi uneori şi-un suflet
şi femeile sparg vaze
de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-şi găseşte
perechea
dar o ţin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea înveleşte oasele
şi carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.
n-avem nicio şansă:
suntem prizonierii
aceluiaşi scenariu.
nimeni nu-şi găseşte
perechea.
gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.



Confesiune


aşteptând moartea
ca pe un pisoi
care-o să-mi sară
pe pat.
îmi pare atât de rău
pentru nevasta-mea
o să găsească
trupul ăsta
ţeapăn
alb
o să-l scuture o dată
apoi poate
încă o dată
Hank!
Hank nimic.
nu că o să crăp
mă îngrijorează,
nevastă-mea
singură cu grămăjoara
aia
de nimic.
aş vrea să ştie că
pentru toate nopţile
în care am dormit împreună
chiar şi cele mai inutile
certuri
au fost lucruri
întotdeauna splendide
şi că cele mai grele
cuvinte
pe care m-am temut
să i le spun
pot fi acum spuse:
te
iubesc.



Întotdeauna va exista cineva care,chiar dacă nu vrei,
va fi slăbiciunea ta.
Dacă el îți zâmbește, tu zâmbești înapoi,
dacă vorbește cu tine, îi răspunzi
și dacă are nevoie de tine,
vei continua să fii acolo.

Charles Bukowski

[latan.elena]

Charles Bukowski

poet și scriitor american

• Traducere automată
• A contribui

Dezambiguizare – „Bukowski” se referă aici. Dacă sunteți în căutarea altor sensuri, vedeți Bukowski (dezambiguizare) .

„Adevărul profund, a face orice, a scrie, a picta, stă în simplitate. Viața este profundă în simplitatea ei.”

( C. Bukowski, Hollywood, Hollywood! )

Henry Charles „Hank” Bukowski Jr. , născut Heinrich Karl Bukowski ( IPA : [buːˈkɒfski] ), cunoscut și sub pseudonimul Henry Chinaski , alter ego- ul său literar ^[1] ( Andernach , 16 august 1920 – Los Angeles , 9 martie, 1994 ascult), a fost un poet și scriitor american .
Charles Bukowski în 1988SemnăturăA scris șase romane , sute de povestiri și mii de poezii , pentru un total de peste șaizeci de cărți. Conținutul acestora tratează viața lui, caracterizată printr-o relație morbidă cu alcoolul , experiențe sexuale frecvente (descrise într-un mod realist și fără prea multe eufemisme) și relații furtunoase cu oamenii. Curentul literar cu care este adesea asociat este cel al realismului murdar . ^{[2] [3]}

[COLOR=transparent !important][/COLOR]

Index

[COLOR=transparent !important][/COLOR]

Biografie

Originile germane ale familiei

Casa în care s-a născut Bukowski în Andernach, GermaniaPlaca de la locul nasteriiHenry Charles Bukowski Jr. s-a născut Heinrich Karl Bukowski în Andernach , Germania , dintr-un tată american de ascendență poloneză și germană , un sergent în Armata a treia a Statelor Unite , Henry Bukowski și o mamă germană , Katharina Fett. ^[4]
Bunicul său patern Leonard a emigrat în Statele Unite din Germania în anii 1880 . În Cleveland , Leonard a cunoscut-o pe Emilie Krausse ca emigrantă din Danzig , parte a Prusiei la acea vreme . S-au căsătorit în Pasadena . Leonard a lucrat ca tâmplar, apoi și-a fondat propria companie. Cuplul a avut patru copii, inclusiv Henry, tatăl lui Charles Bukowski. ^[4]
Părinții lui Bukowski s-au întâlnit în Germania, unde tatăl său își făcea serviciul militar, după sfârșitul Primului Război Mondial . Dar economia germană se prăbușea, din cauza războiului pierdut, așa că familia s-a mutat în Statele Unite în 1923 , stabilindu-se în Baltimore , Maryland .
Anii tinereții

Pentru a suna mai american, părinții lui au început să-l numească Henry. După ce a economisit puțin, familia s-a mutat în suburbia Los Angeles în 1930 , unde locuia familia tatălui. ^[5]
În timpul copilăriei sale, tatăl său a fost adesea șomer (aceștia au fost anii Marii Depresiuni ) și, potrivit lui Bukowski, foarte violent. ^[6] El a fost, de asemenea, supus discriminării din partea copiilor vecinilor săi, care l-au tachinat despre accentul său gros german și despre hainele „de fete” pe care părinții lui au insistat să le poarte. ^[5] În copilărie a suferit de timiditate și singurătate , agravate ulterior de o formă severă de acnee , din cauza căreia a trebuit să se supună și unor tratamente dureroase. ^{[5] [7]}
Într-un interviu video cu Silvia Bizio a spus că copilăria lui a fost un film de groază, că de la șase la unsprezece ani a fost bătut de tatăl său de trei ori pe săptămână cu o centură de ras.
La treisprezece sau paisprezece ani a băut vin pentru prima dată, datorită prietenului său William „Baldy” Mullinax (numit în cărți Eli LaCrosse), fiul unui chirurg alcoolic. ^[8] „Acest lucru mă va ajuta mult timp”, a scris el mai târziu, descriind începutul aventurii sale de dragoste de-o viață cu alcoolul. ^[9]

«Dacă se întâmplă ceva rău / bei ca să uiți; dacă se întâmplă ceva bun / se bea de sărbătorit; iar dacă nu se întâmplă nimic / bei ca să se întâmple ceva.»

( Femei, Femei )

După ce a absolvit liceul din Los Angeles, a urmat timp de doi ani LA City College, urmând cursuri de artă , jurnalism și literatură . ^[5] În acei ani, s-a asociat pentru scurt timp cu un grup de naziști , Bund-ul germano-american ( Amerikadeutscher Volksbund ), pe care apoi i-a batjocorit în Ham Sandwich . Pentru o vreme s-a asociat și cu grupuri de extremă stângă . ^{[10] [11] [12]}
În poezia Ce vor crede vecinii, una dintre multele legende care i s-au atribuit de-a lungul anilor este dezamăgită pentru a enesima oară, aceea de a fi de partea marginilor extremiste de dreapta: „Nu m-am aliniat niciunui grup sau ideologie.de fapt în „împreună ideea de viață și oamenii mă respingeau dar era mai ușor să iau băuturi de la cei din dreapta decât de la bătrâne din baruri ” .

„La LA City College, chiar înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial , m-am pozat în nazist. Cu greu l-am putut deosebi pe Hitler de Hercule și nu-mi pasă mai puțin. Era doar să stau în clasă și să auzim toate predicile patriotice despre cum ar trebui să mergem acolo și să facem tot posibilul, m-am plictisit. Am decis să devin opoziție. Nici măcar nu mi-am făcut timp să întreb despre Adolf, doar am scuipat tot ce credeam că este rău sau bestial”.

( Politică , South of No North )

La 22 iulie 1944 , în vreme ce al Doilea Război Mondial încă dezlănțuit, el a fost arestat de agenții FBI în Philadelphia , Pennsylvania ( unde locuia la acea vreme), sub acuzația de evaziune și a fost ținut șaptesprezece zile de închisoare pentru că nu a raportat. mișcările sale către armată. Șaisprezece zile mai târziu a picat un examen fizico-psihologic și a fost declarat inapt pentru serviciul militar. ^[5] În viitor va participa la unele campanii pacifiste, ^{[13] [14]}dar va fi substanțial dezinteresat de politică: „Diferenta dintre dictatură și democrație este că în democrație mai întâi votezi și apoi iei ordine, în dictatură nu trebuie să ne pierdem timpul mergând la vot”. ^[15]
Scrieri timpurii

La 24 de ani ( 1944 ), nuvela Aftermath of a Lengthy Rejection Slip a fost publicată în revista Story . Doi ani mai târziu, o altă nuvelă, 20 Tanks From Kasseldown a apărut într-o colecție din Portofoliul III . Cu toate acestea, nereușind să ajungă în lumea literară, Bukowski s-a resemnat și a încetat să scrie timp de un deceniu, perioadă pe care a numit-o „o mahmureală de zece ani”. Cu toate acestea, acești „ani pierduți” au stat la baza a tot ceea ce a scris mai târziu, care este în mare măsură autobiografică, deși adevărul relatărilor sale a fost adesea pus la îndoială (el însuși recunoaște că amestecă realitatea și imaginația). ^[16]
În o parte a acestei perioade a continuat să locuiască în Los Angeles, dar a cutreierat și prin Statele Unite, lucrând sporadic și trăind în pensiuni ieftine. ^[5] La începutul anilor 1950 a obținut un loc de muncă în Los Angeles ca poștaș pentru oficiul poștal al Statelor Unite, dar a demisionat după mai puțin de trei ani. ^[13]

„Cum naiba îi poate plăcea unui bărbat să fie trezit la 6.30 de un ceas cu alarmă, să se strecoare din pat, să se îmbrace, să se hrănească forțat, să se cache, să se pipi, să se spele pe dinți și să se pieptene, apoi să lupte cu traficul, să ajungă într-un loc în care, în esență, câștigi mulți bani pentru altcineva și ți se cere să fii recunoscător pentru oportunitatea de a face acest lucru?”

( Bukowski la serviciu, în Factotum )

În 1955 , după ce a băut mult cu partenerul său Jane, a fost internat pentru un ulcer perforant , care a fost aproape fatal. A fost salvat datorită transfuziilor de sânge, donate de tatăl său. ^[13] Când a părăsit spitalul, a început să scrie poezie. ^[13] În 1957 a decis să se căsătorească cu o poetă dintr-un oraș texan de provincie, Barbara Frye, fără să o fi văzut vreodată, dar cei doi au divorțat în 1959 . Barbara conducea revista Harlequin , în care au fost publicate poezii de Bukowski. ^[5]Ea a spus că separarea lor nu are nimic de-a face cu literatura, dar se îndoia adesea de capacitatea lui de poet. După divorț, Bukowski a început să bea și să scrie din nou poezie. ^[13]
Portretul lui BukowskiAnii şaizeci

Bukowski într-o reprezentare artisticăPână în 1960, s-a întors la oficiul poștal din Los Angeles, unde a continuat să lucreze ca funcționar de clasare timp de peste zece ani. În 1962 a fost traumatizat de moartea lui Jane Cooney Baker, ^[5] prima sa dragoste adevărată. Bukowski și-a dezvăluit durerea și devastarea într-o serie puternică de poezii și nuvele care plângeau moartea sa. Jane este considerată cea mai mare dragoste din viața ei și cea mai importantă dintre Muzele care i-au inspirat scrisul: biografii Jory Sherman, Souness, Brewer și Harrison sunt convinși de acest lucru.
În 1964, Frances Smith, noul său partener de familie, i-a născut singurul copil al lui Bukowski, Marina Louise. ^[5] Dar el a discreditat-o ​​pe Frances cu fraze grele: hippy cu părul alb , colibă ​​- job și vechi snaggle - tooth . ^[17]
Jon și Louise Webb, acum recunoscuți ca giganți ai mișcării micii edituri de după război, publicau revista literară The Outsider . Sub amprenta Loujon Press, au lansat It Catches My Heart In Its Hands ( 1963 ) și Crucifix in a Deathhand ( 1965 ). Prima colecție de nuvele a lui Bukowski a fost o broșură tipărită în 500 de exemplare în 1965 , intitulată Confessions of a Man Insane Enough to Live with Beasts , urmată în 1966 de All the Assholes in the World and Mine (Toți nenorociții din lume și eu ). ^[13]
La începutul anului 1967, a început să scrie Notes of A Dirty Old Man , serializându -l în Open City din Los Angeles , un ziar underground. Când sa închis în 1969 , poveștile au continuat să apară în Los Angeles Free Press și NOLA Express din New Orleans , Louisiana . Tot în 1969, Bukowski însuși și-a luat propriul jurnal literar (intitulat Laugh Literary și Man the Humping Guns ), dar fără rezultat. ^[13]
Anii Vrabia Neagră

«Pe pământul ăsta / unii dintre noi ne dă-i dracu mai mult decât / murim / dar cei mai mulți dintre noi mor / mai bine decât dracului, și murim și noi bucată cu bucată – / în parcuri / mâncând înghețată, sau / în igluuri / de demență, / sau pe paleți / ori pe iubiri / aterizat / ori / ori.»

( Dragostea este un câine care vine din iad , capitolul Paturi, toalete, tu și cu mine , p. 117 )

În 1969, a acceptat o ofertă de la editorul John Martin de Black Sparrow : 100 de dolari pe lună pe viață. Prin urmare, a decis să-și părăsească slujba de la poștă pentru a se dedica scrisului cu normă întreagă. Avea patruzeci și nouă de ani. După cum a explicat într-o scrisoare din acea perioadă: „Am avut doar două opțiuni – să stau la poștă și să înnebunesc... sau să plec și să joc scriitor și să mor de foame. Am decis să mor de foame”. La mai puțin de o lună mai târziu a terminat primul său roman autobiografic, Post Office , care l-a făcut celebru. Din respect pentru încrederea într-un scriitor relativ necunoscut, Bukowski a publicat aproape toată lucrarea sa ulterioară cu Black Sparrow. ^[13]
Odată cu faima sa în creștere, a început să se angajeze într-o serie de aventuri și relații de o noapte. Cele mai notabile au fost cu Linda King , ^[5] poetă și sculptoare, Liza Willams , managerul studiourilor de înregistrări și „Tammie”, mamă singură roșcată. Toate aceste povestiri au oferit material pentru nuvelele și poeziile sale. ^[13] O altă relație importantă a fost cu „Tanya”, descrisă în Women ( Women ) ca prieten de corespondență. În toamna anului 1977 îl cunoaște pe Jörg Fauser , reprezentant al generației beat germane , cu care s-a împrietenit și căruia i-a dedicat, după moarte, poezia Joe, din 1988., în care recunoaște cât de greu îi este pentru cineva care se preface a fi un adevărat răutăcios să întâlnească pe cineva care este cu adevărat. ^{[ fara sursa ]}
În 1976, a cunoscut-o pe Linda Lee Beighle , proprietară a unui restaurant cu alimente naturiste, actriță aspirantă și devota lui Meher Baba , un lider de cult indian. ^[5] Doi ani mai târziu, s-a mutat din zona East Hollywood , unde a trăit cea mai mare parte a vieții, în comunitatea rurală San Pedro , cel mai sudic cartier al Los Angeles-ului. Linda l-a urmat și au trăit împreună mai bine de doi ani, uneori, el sa obosit de relație și o împingea afară.
După o serie de greve ale foamei și rugăciuni disperate, el s-a răzgândit și a luat-o înapoi. Linda se numește Sara în romanele Femei și Hollywood, Hollywood! ( Hollywood ). Bukowski, scriind despre ea, spune că i-a mai dat zece ani de viață (pentru că l-a obligat să bea puțin mai puțin și doar vin). ^[5] Au fost căsătoriți mai târziu de Manly Palmer Hall , autor canadian și mistic, în 1985.
Moarte

În 1988 s-a îmbolnăvit de tuberculoză , dar a continuat să scrie și să publice cărți până când, la 9 martie 1994, la vârsta de 73 de ani, a murit de o leucemie fulminantă în San Pedro, la scurt timp după ce a terminat ultimul său roman, Pulp . ^{[5] [13]} Înmormântarea a fost oficiată de călugări budiști , a căror disciplină spirituală o abordase în ultimii ani. ^[18] O relatare a ceremoniei poate fi găsită în cartea lui Gerald Locklin, Charles Bukowski: A Sure Bet .
Piatra sa funerară scrie: „ Henry Charles Bukowski - Hank - Don’t Try - 1920-1994 ”, iar dedesubt apare o gravură care înfățișează un boxer. Inscripția „Nu încerca” este o expresie pe care o folosește într-una dintre poeziile sale, sfătuind scriitori și poeți aspiranți despre inspirație și creativitate. ^[19] Bukowski explică fraza într-o scrisoare din 1963: ^[20]

„Cineva într-unul dintre aceste locuri... m-a întrebat: „Ce faci? Cum scrii, cum creezi?” Tu nu, i-am spus. Nu încerca. Este foarte important: nu încerca, nici pentru Cadillacs, nici pentru creație sau pentru nemurire. Aștepți, iar dacă nu se întâmplă nimic, mai aștepți puțin. Este ca un insectă deasupra peretelui. Aștepți să vină spre tine. Când se apropie suficient de mult, alergi spre el, îl strivi și îl ucizi. Sau, dacă îți place cum arată, fă-i un animal de companie.”

Munca

„Toți trebuie să murim, toți, ce circ! Doar că pentru asta ar trebui să ne iubim cu toții dar nu, suntem zdrobiți de banalitate, suntem devorați de nimic.

( C. Bukowski, Căpitanul este afară la prânz )

„Cele mai mari două invenții ale omului sunt patul și bomba atomică: prima te ține departe de necazuri, a doua le elimină.”

( din Povești despre nebunia obișnuită )

Bukowski a publicat un număr mare de scrieri în reviste literare mici și cu mici edituri, de la începutul anilor 1940 până la începutul anilor 1990. Ulterior, Black Sparrow Press (acum HarperCollins /ECCO) a reeditat totul în formă de volum.
Bukowski recunoaște influența asupra scrierii sale a lui John Fante , James Thurber , Louis-Ferdinand Céline , ^[21] Anton Cehov , Franz Kafka , ^[22] Knut Hamsun , Henry Miller , Robinson Jeffers , Fyodor Dostoievski , David Herbert Lawrence , JD Salinger . ^[23] Antonin Artaud și Edward Estlin Cummings . ^[22]
Relația sa cu scrisul lui Ernest Hemingway este complexă , pentru care nu și-a ascuns niciodată admirația ^[24] . Cu toate acestea, în Donne , alter-ego-ul său Henry Chinaski pictează un portret nemilos al lui Hemingway, definit astfel: „ Prea întunecat, prea serios. Un scriitor bun, propoziții frumoase. Dar pentru el viața a fost întotdeauna un război total. Nu s-a lăsat niciodată să plece, el nu a dansat niciodată ” ^{[25] [26]} .
Numele său a fost adesea asociat cu mișcarea Beat Generation datorită stilului său informal și a atitudinii nonconformiste față de literatură, dar nu s-a identificat niciodată ca un „Beat”.
El a vorbit adesea despre Los Angeles ca subiectul său preferat. Într-un interviu din 1974, el a spus:

„Trăiești într-un oraș toată viața și înveți să cunoști fiecare curvă de la colț și deja ai luat-o pe jumătate din ele. Ai manechinul, structura, a întregii zone. Ai o poză despre locul în care te afli... Crescând în Los Angeles, am avut întotdeauna sentimentul geografic și spiritual de a fi aici. Mi-am făcut timp să cunosc acest oraș. Nu văd alt loc decât LA [27] »

Un critic și-a descris cărțile drept „o pictură detaliată a anumitor fantezii masculine considerate tabu: burlacul dezinhibat, singuratic, antisocial și total liber”. El a încercat să se conformeze acestei descrieri printr-un comportament nebun în timpul poemelor sale și manierisme scandaloase la petreceri. ^[28]
De la moartea sa în 1994, multe articole și cărți au fost publicate atât despre viața, cât și despre scrierile sale. Cu toate acestea, munca sa a primit relativ puțină atenție din partea criticilor academicieni. HarperCollins /ECCO a continuat să publice noi colecții de poezii ale sale, trăgându-le din miile de lucrări publicate în mici reviste literare. Lansarea din 2007, The People Look Like Flowers at Last , încheie acest proiect: tot ce a scris Bukowski (și pe care nu l-a distrus singur, așa cum i-a spus lui Fernanda Pivano ), este acum disponibil publicului larg. Bukowski însuși a decis să publice postum unele dintre aceste lucrări, un pic pentru a se juca cu moartea, așa cum era stilul său. ^[29]

Mai mult:https://it-m-wikipedia-org.translate...o&_x_tr_pto=sc