Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: MIHAELA BILIC: Relația pe care o avem cu mncarea e de multe ori oglinda relației pe

  1. #1
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    32.651

    MIHAELA BILIC: Relația pe care o avem cu mncarea e de multe ori oglinda relației pe


    MIHAELA BILIC: „Relația pe care o avem cu mncarea e de multe ori oglinda relației pe care o avem cu noi nșine”



    – Cnd intră pe platoul de televiziune, aduce soarele după ea. Tonică, exuberantă, cu simţul umorului, a facut din felul ei de a fi o marcă de succes şi din lupta cu kilogramele n plus, un mod de a te cunoaşte pe tine. De vorbă despre mncare şi alţi demoni, cu cea mai cunoscută nutriţionistă din Romnia, ale cărei cărţi de nutriţie, scrise cu umor şi sinceritate, au bătut recordurile de vnzări –

    „Suntem cei mai mari dușmani ai noștri”



    – Acum mai bine de zece ani, televiziunile au vuit cnd cura de slăbire propusă de tine a ajutat-o pe Teo Trandafir să scape de kilogramele n plus. Ce secrete ai mpărtășit cu ea, Mihaela?
    – Pe Teo am cunoscut-o odată, cnd am fost in*vitată la emisiunea ei. După emisiune, m-a sunat și m-a rugat să-i fac și ei o dietă. Am fost uluită. Ideea de cură de slăbire la o femeie ca ea, care părea att de asumată și de mpăcată cu felul n care arăta, mi se părea total nepotrivită. N-aș fi crezut niciodată că-și dorește să slăbească. Credeam că i e bine cu ea, așa cum e. Am avut cteva ntlniri n care i-am ex*pli*cat principiile, ce ngrașă și ce nu și cum trebuie să mănnce, iar restul a fost voința ei. Adevărul adevărat e că eu cred că am fost doar picătura care a apărut cnd ea decisese deja să facă o schimbare majoră n propria viață. Nu e niciun secret la mijloc. Ce a funcționat n cazul ei a fost mai ales pro*mi*siu*nea pe care a făcut-o pe sticlă, angajamentul pe care și l-a luat n fața publicului. Teo a dus cura de slăbire ntr-un soi de demonstrație publică, a arătat tuturor că se poate.
    – Avem nevoie de ceilalți atunci cnd vrem să slăbim? Felul n care suntem apreciați pentru felul n care arătăm reprezintă o motivație?
    – Eu cred că din exemplul lui Teo avem ceva de nvățat. Prezența celor din jur activează n noi nșine un soi de observator interior, care ține n mod real cu noi. Cnd nu avem martori, suntem tentați să ce*dăm. Persoanele care știu că au atacuri de bulimie, de pildă, trebuie să-și facă nainte de toate o pro*mi*siu*ne că nu vor mai mnca niciodată singure. Nu n*seam*nă neapărat că trebuie să fie mereu cu prieteni, pot fi și singuri la masă, undeva la restaurant. n pu*blic, crizele de bulimie dispar. E straniu cum, atunci cnd suntem singuri, ne pierdem reperele și ne aban*do*năm păgubos propria ființă. Noi sun*tem cei mai mari dușmani ai noștri.
    – De ce spui asta?
    – Uneori, dăm dovadă de o cru*zi**me pe care cu alții n-am putea-o afi*șa. ntr-o zi, am ieșit la un res*tau*rant cu o prietenă care mi-a zis cu non*șalanță: „Am mncat ca o vacă!” I-am zis: „Cum poți să-ți zici așa ce*va? Nici n glumă n-ai voie. Celuilalt ai putea să-i spui că a mncat ca o vacă? Nu, n-ai putea!” Nimeni nu ne umilește mai tare dect o facem noi nșine. Or, tocmai aici e problema. Că relația pe care o avem cu mn*carea e de multe ori oglinda relației pe care o avem cu noi nșine. De cele mai multe ori ne raportăm greșit la kilogramele n plus, ni se par o pro*blemă de care trebuie să scăpăm, ca totul să fie bine n viața noastră. Nu ne dăm seama că ele sunt doar un simp*tom a ceva interior, psihic, a ce*va ce trebuie reparat nainte de toate la nivel emoțional.
    – Cu alte cuvinte, orice cură de slăbire ncepe n cap?
    – Absolut. Să ne mpăcăm cu noi e mai important dect cte kilograme avem. Kilo*gramele noastre nu sunt sursa tuturor nefericirilor. Ele sunt doar o ar*mu*ră sub care ne ascundem uneori, fiindcă nu avem cu*rajul să ne uităm să vedem cine suntem de fapt. Am văzut mulți oameni n jurul meu care, după ce au slă*bit, nu au găsit neapărat liniștea și bucuria după care tnjeau. Am văzut cure drastice, care au schimbat total felul de a fi al unui om, personalitatea. Abia după ce au slăbit și-au dat seama cine sunt ei la in*te*rior, cum sunt construiți sufletește, ct de mult se foloseau de mncare ca să mascheze alte frustrări. Uneori, slăbitul scoate din tine o per*soană pe care nu ntotdeauna o cunoști și care nu n*tot*deauna e plă*cu*tă. Ăsta e și motivul pentru care mul*te persoane slăbesc și apoi se ngrașă la loc. Nu găsesc nimic odată ce ajung acolo, nici satisfacție, nici mpăcare. Iar apoi efortul de a rămne slab e prea mare și nu are răsplată pe măsură.
    „Toată viața mea a fost o cură de slăbire”

    – Tu cum faci, Mihaela, cum reușești să te păstrezi mereu n formă?



    Probe de fotogenie

    – Eu fac toate prostiile lumii, și asta i ncurajează pe cei care mă ascultă, ceea ce nu e neapărat bine. Ultima oară eram pe stradă, mncam un croissant și m-a oprit un domn să-mi zică: „V-am prins!” Păi, cnd, Doamne, iartă-mă, am zis eu că nu mănnc? Cartofii prăjiți, merdenelele și croissantele sunt slăbiciunile mele. Am preferat să rabd o zi ntreagă și să mănnc ce-mi place, dect să mănnc numai rădăcini și sa*late. Toată viața mea a fost o cură de slăbire, pen*tru că am avut mereu privilegiul de a-mi inventa ce dietă am vrut, de la cura de slăbire cu nghețată, din timpul rezidențiatului, o cutie de 600 kcalorii și att, pnă la cura de slăbire cu două felii de pine prăjită pe zi, după care nu am slăbit niciun gram. Nu mi-a ieșit ntotdeauna, am variat de-a lungul vieții ntre 55 kg și 65 de kg la o nălțime de 1,70 m. Am trăit me**reu la extreme și mi-a luat timp să fac pace cu mi**ne. Am avut perioade lungi de viață n care am ncercat să mănnc numai cu control rațional și, cre*deți-mă pe cuvnt, e foarte obositor și foarte nesa*tisfăcător pe toate planurile. Curele de slăbire duse a la longue ți consumă foarte multă energie vitală, te fac să pierzi toată bucuria vieții. Ca să nu mai zic că, n momentele n care eu nsămi nu reu*șeam să-mi țin greutatea sub control, nu mai puteam lucra nici ca nutriționist. Cum aș fi putut eu să stau n fața unui om, să dau sfaturi, cnd nu reușeam să mă con*trolez pe mine? Toate căutările mele n direcția asta au explodat la 40 de ani. Eram disperată, mă n*gră*șasem din cauza unor tratamente hormonale, fiindcă am vrut să fac copii, nu reușeam să slăbesc, eram dis*perată. Țin minte că mi-am zis: „Nu mai pot, cu toa*te curele tale de slăbire, nu mai vreau!” Nu mai voiam nici măcar să mă gndesc la ce trebuie să mă*nnc. Și atunci am zis: „Mihaela, ce nu-ți place ție? Peștele! Perfect, o să mănnci pește cu legume un an de zile, ca să nu mai trebuiască să te gndești de*loc la mncare. Peștele e sănătos, nu poți da greș cu el.” Atunci mi-am dat seama că cel mai mare duș*man al meu nu era mncarea, era propriul cap. După două săptămni, nu mai aveam fantezii culinare, dorințe, pofte, am simțit dintr-odată o mare eli*be*rare. După vreo șase luni, fără să-mi dau seama, ajun*sesem mai slabă ca niciodată. A fost cea mai fru*moasă perioadă a mea, n care eram complet de*tașată, nici nu mă mai gndeam la mncare. Am nțeles atunci că, pe ct suntem mai ncrncenați, pe att pierdem mai tare controlul, și organismul se răzbună. Mncarea nu trebuie să devină niciodată o miză att de mare.

    „Succesul ține de cantitate”


    – Și totuși, ai niște criterii de la care nu te abați?



    – Cred că cel mai important lucru e că am ajuns să fac pace cu mine și am reușit să mă relaxez și să nțeleg că pnă la urmă totul ține de cantitate. Eu sunt n continuare uluită de ct de puțină mncare avem nevoie, de fapt, ca să putem func*ționa. De la o vrstă ncolo, o masă pe zi ne e arhisuficientă. Apoi, am nvățat să strng bani albi pentru zile negre. n 80% din timp, mănnc corect, doar ct să-mi țină de foame. n ceilalți 20% din timp, cnd ies n oraș cu prieteni sau cnd merg n vacanță, mi fac și anumite pofte culinare. Dacă mi place ceva, am n*vățat să aștept. Nu stau să mă ntreb n fiecare zi ce mi-ar plăcea să mănnc, pen*tru că oricum răspunsurile mele nu sunt n acord cu regulile de nutriție. Cu ct mă gndesc mai mult la ce mi-aș dori, știind că nu-mi permit din punct de ve*dere caloric, cu att e mai păgubos emo*țional. Și nu n ultimul rnd, am nvățat de la francezi ca, nainte de a mn*ca, să-mi pun două ntrebări esen*ția*le.

    – mpărtășește-le cu noi!
    – Prima este: „De ce mănnc, de fapt?”. Faceți măcar o dată exercițiul ăsta, veți rămne uluiți să vă dați seama că, n mai mult de jumătate din cazuri, mn*căm de plictiseală, de frustrare, de furie, pentru că de fapt ne e sete sau frig, pentru că suntem obosiți, pentru că ne e jenă față de cei care au gătit, pentru că și ceilalți fac la fel, pentru că am apucat să comandăm și, oricum, plătim nota și așa mai departe. După o vreme, o să nvățăm să nu mai confundăm semnalele emoționale cu cele de foame. Ni*meni nu se ngrașă dacă mănncă doar cnd i e foame. A doua ntrebare e: „Mă poți con*vinge să te mă*nnc?” Uitați-vă bine la mncarea aia, e suficient de bună, de delicioasă, nct să merite numărul de calorii cu care vine la pachet? Iar dacă e mediocră, nu mai bine o lăsați acolo n farfurie? mi place să fac cteodată exercițiul ăsta cu unele prietene, cnd ie*șim la restaurant. Comandăm, le las să mănnce cu poftă jumătate de porție și apoi ntreb: „Ei, cum e? Ce notă i dai?” Și le văd brusc, parcă se tre*zesc dintr-un fel de comă. Abia atunci se ntreabă și ele cu adevărat: „Păi, nu e cine știe ce, e cam de 6.” „Și atunci, dacă e de 6, de ce nu te oprești?” Suntem mult prea toleranți cu ce băgăm n noi. Mncarea trebuie să merite să o mn*căm. Și dacă nu merită, să avem curajul să-i zicem: ntre mine și tine, mă aleg pe mine! Așa cum nu punem orice haină pe noi, cum nu ieșim cu orice bărbat n oraș, tot așa nu ai de ce să mănnci orice. E o lecție de respect de sine.

    „De fiecare dată cnd mi-am dorit ceva, ntre mine și lucrul ăla s-au nălțat garduri, ca la cursele cu obstacole”


    – Cum a apărut n viața ta interesul pentru mncare, Mihaela?

    – A existat dintotdeauna, pentru că sunt cea mai mncăcioasă persoană din lume. Am căutat mereu să nțeleg cum pot să mănnc bun și totuși să slăbesc. Prima cură de slăbire am ținut-o n școala ge*nerală, fiindcă, deși eram normo*pon*derală, toate fetele din jurul meu erau extrem de sla*be, iar eu, fiindcă aveam snii mari, mă simțeam gră*suță. Cu timpul, a devenit o obsesie. Mai trziu, deși mi-am dorit să fac Arhitectură (sunt n con*ti*nuare ndră*gostită de design), am ajuns să fac Me*di*cină dintr-o ambiție și mă pregăteam de Chirurgie. n anul IV, mi-am pierdut fratele răpus de o boală ter*minală, du*pă un chin de trei luni de zile și un di*agnostic greșit. Habar n-aveam că ar putea muri, nici n-am apucat să-mi iau la revedere de la el. Lucrul ăsta m-a mar*cat att de tare, nct era ct pe ce să renunț la Me*di*cină. Fiindcă nu mai puteam să intru n sala de operații, am găsit totuși această portiță, să fac nutriție, ca să nu mai am treabă cu spitalul.
    – Iar acum ești cea mai citită nutriționistă din Romnia, cărțile tale se vnd n peste 100.000 de exemplare!
    – Am nceput să scriu pentru că am simțit nevoia să mpărtășesc și cu alții tot acest zbucium al meu, n care mncarea mi-a fost o vreme cel mai mare dușman și apoi cel mai bun profesor. Prin inter*me*diul ei, simt că am aflat de fapt cine sunt și ce se ntmplă cu mine. Am nvățat că atunci cnd ai, cum spun francezii, un corps mal aim, toate ți ies mult mai greu n viață. Eu am avut ani de zile această ne*mulțumire față de ființa mea, care nu știu exact de unde a venit, dar mi-a marcat existența și m-a făcut să nvăț lecțiile pe calea cea mai grea. Vorba mamei: „Ție nimic nu ți-a ieșit ușor n viață.” De fiecare dată cnd mi-am dorit ceva, ntre mine și lucrul ăla s-au nălțat garduri, ca la cursele cu obstacole. Dar mi-am dat seama n același timp și că destinul meu a fost neasemănător cu al celor din jur. Drumul m-a pur*tat singur și nu a semănat deloc cu ce credeam eu că va fi. Dar tot efortul, toată căutarea, toate deci*zii*le atipice pe care le-am luat de-a lungul existenței, inclusiv greșelile comise, m-au făcut ceea ce sunt azi. Și sunt foarte mndră și mpăcată cu mine. Aproape că-mi vine să spun: Doamne, dacă trebuie, o iau de la capăt și mine!
    „Suntem proiectați să ne ngrășăm”
    – Trăim ntr-o epocă de consum, n care oferta alimentară e mai mare ca totdeauna. Și, n același timp, ntr-o epocă n care presiunea de a arăta bine, pusă mai ales de rețelele sociale, e mai mare ca oricnd. Cum o scoatem la capăt, Mihaela?
    – Așa e, aproape că nu putem trăi ntr-o societate cu asemenea abundență alimentară, fără să ne n*gră*șăm. Acum niște mii de ani, ca să mănnci, trebuia nti să vnezi. Și nu găseai n fiecare zi. Suntem pro*iectați să ne ngrășăm. Cum să mai rămi slab n*tr-o lume invadată de mncare, dar care pune atta preț pe imagine? Se ajunge la ceva absurd, ca forța și valoarea unei persoane să stea n ct reușește să se abțină. Ne trezim cu o uriașă vinovăție că nu ară*tăm perfect, cnd e lucru știut că nu toate meta*bo*lis*mele sunt la fel. A fi slab azi e un obiectiv care ade*sea ajunge să fie atins doar de cțiva privilegiați. Singurul lucru pe care l putem face e să nvățăm să ne ascultăm cu adevărat nevoile și să punem mn*ca*rea la locul ei, să nu-i dăm mai multă importanță dect are. I-am studiat n mod special pe cei slabi, care nu se ngrașă orice ar mnca. Și am observat că persoanele astea sunt prea agitate și consumate de alte gnduri ca să se ngrașe, ele nu au o relație de atracție cu mncarea. Mncarea e pentru ei pier*dere de timp. Ăsta e unul din mecanismele pe care tre*buie să le pună n practică cei care și doresc să slăbească. Să renunțe la a mai avea o relație emo*țională cu mncarea și să fie realiști cu ct mănncă de fapt.
    – Ce sfat le-ai da astăzi celor care se luptă de o viață cu silueta?
    – Sfatul meu e să mănnce bun. Să fie crcotași și să nu mai mpodobească mncarea cu atribute pe care nu le are. E att de puțină mncare bună cu ade*vă*rat și, culmea, aia e mncarea cea mai simplă. O ciorbă de lobodă! Un cartof copt n coajă, cu puțină brnză de burduf! O roșie culeasă din grădină, cu sa*re pe ea. N-au nevoie de lucruri complicate. Cel mai adesea, foamea noastră nu e de mncare, ci de emoții. Și atunci, dacă știm asta, numai noi putem des*coperi acele lucruri care ne plac, care ne fac bi*ne, care pot nlocui mncatul compulsiv. Trebuie să ne ținem minile ocupate, să ne facem ritualuri, ca să ținem mncarea la distanță. Eu, n pandemie, m-am apucat de grădinărit. Cnd puteam, ieșeam cu ma*și*na și conduceam ore ntregi, cu muzica dată tare. Acum mi-am luat un Lego uriaș, la care lucrez n fiecare zi.

    „Ani de zile, am avut viața perfectă pe dinafară, dar pe dinăuntru simțeam că e gol”


    – Ai copii, Mihaela? Cum arată viața ta acum?


    – Nu, n ciuda faptului că am urmat multe tra*ta*mente, n-am reușit să am atunci cnd mi-am dorit. Nu știu dacă pierderea fratelui meu la o vrstă fra*gedă nu mi-a generat cumva un blocaj psihic sau dacă faptul că nu am avut copii nu a fost de fapt o lecție pe care trebuia să o primesc de la des*tin, fiindcă nu știam să trăiesc dect cu ca*pul, după un program de viață bine controlat. M-am căsătorit după ce am terminat facultatea, după o relație de șase ani, fiindcă voiam să bi*fez tabloul de familie perfectă. Credeam că pot avea totul n viața asta, mi luasem și casetă cu gimnastică pentru gravide, deși nu eram ncă gra*vidă. După ce ne-am separat, n celelalte relații, m-am nhămat la căruțele tuturor, eram dis*pusă să-i repar pe toți și să-i ajut pe toți, chiar dacă nu mi se cerea. Eram pierdută deja n relația cu mine, nu știam cine sunt, dacă aș mai fi avut și un copil, lucrurile ar fi mers și mai rău. Ani de zile, am avut viața perfectă pe dina*fară, dar pe dinăuntru simțeam că e gol. Pnă ntr-o zi, cnd am avut brusc o revelație, nu știam exact ce-mi lipsește, dar știam ce nu mai vreau, că nu mai vreau să trăiesc doar după agendă, obsedată de control și de nevoia asta de a face totul perfect.

    – Ce s-a ntmplat?
    – Am făcut o criză la 40 de ani și am simțit, brusc, că nu mai pot continua nicio secundă să tră*iesc așa cum trăisem pnă atunci. Totul părea perfect n viața mea. Munceam, aveam no*to*rie*ta*te, aveam o relație pentru care mă invidiau mulți, cu doctorul Constantin Stan, alături de ca*re făceam și o echipă imbatabilă, eram doi perfecționiști amndoi, ne-am potențat diabolic pe profesie. Eram de neoprit. Știam să fac n timp-re**cord bagaje pentru o zi, pentru trei zile sau pentru o săptămnă. Puteam să conduc 2000 de km fără să beau apă. Odată, cnd am mers m*pre*ună la o conferință, am făcut București-Ve*neția fără oprire. Iar Bucu*rești-Bacău, unde se afla clinica de operații estetice, eram n stare să fac dus-ntors, de două ori n aceeași zi, deci patru dru*muri. Eram un șofer extraordinar, aveam un Audi A6 Quattro și, fiindcă l tot schim*bam la fiecare doi ani, deci eram un client VIP, deale*rul Audi m-a invitat n*tr-o zi n Germania, la un drive test, ca să ncerc noul Audi A8. mi amintesc și acum, am plecat, moartă de oboseală, dar cu părul perfect coafat. Pe aeroportul din Berlin ne așteptau 25 de Audi-uri su*perbe. A fost dragoste la prima ve*de*re, nu mai vă*zu*sem atta perfecțiune și eleganță. M-am așezat n mașină și, n timp ce mă minunam de cum arată, șo*ferul mi-a zis: „Ați văzut unde au pus pielea ntoarsă la mașina asta? La cotieră, pen*tru că pe braț e cea mai fină parte a minii și trebuie să te mngie.” Abia atunci mi-am dat seama că așa e. Parcă era pri*mul moment din viața mea cnd simțeam ceva. Și m-am ntrebat: „Dar eu ce am făcut pnă acum? P*nă acum de ce nu am simțit?” Și m-am ntors la Bucu*rești, am pus mna pe telefon, am sunat la Ba*cău și am zis: „Dragă Constantin, eu nu pot să mă mai ntorc, eu nu mai pot să trăiesc nicio secundă așa cum am trăit. Nu știu exact ce vreau, dar n*cerc să aflu. Te rog doar să nu mă urăști pentru asta.” Au urmat niște ani intenși și zbuciumați, n care a fost pe viață și pe moarte, n care am petrecut și momente de disperare cnd am stat și am plns pe covor, și momente de fericire intensă, n care am descoperit cine sunt, n care am avut și certitudini, și ndoieli, n care am făcut curățenie generală n interior și am nvățat să mă ascult, fiindcă nu știam mai nimic despre mine.

    „n toți acești ultimi zece ani, am făcut drumul napoi, spre tinerețe”


    – Și acum ne surprinzi cu o energie de invidiat. Ești mai n formă ca niciodată!



    napoi, spre tinerețe

    – Acum copilăresc mai mult ca altădată. Fac lucruri pe care nu mi-am dat voie să le fac la vrsta po*trivită. Eu, pnă la 43 de ani, nu am ieșit cu un băr*bat la un film. Simt că m-am născut bătrnă și că n toți acești ultimi zece ani am făcut drumul napoi, spre tinerețe. Cum am făcut? Nici eu nu știu exact. Am lăsat deoparte controlul și mă bucur de orice vi*ne spre mine. Tot ce pot să vă spun e că acum doi ani am decis să merg singură, de revelion, n „Entourage”, un bar din Floreasca, unde mă cunosc cu toată lumea. Nu doar că nu i s-a părut nimănui ciu*dat că am mers singură, dar am avut o seară mi*nu*nată, n care m-am simțit extraordinar, n care oa*menii mi zmbeau complice. La un moment dat, am ieșit și m-am așezat pe un pervaz la intrare, fiindcă mă dureau picioarele de la tocuri, mă uitam la unii cum se chinuiau să-și facă o poză n care să pară fe*riciți și rdeam cu poftă. Un puști a venit la mine și mi-a șoptit: „Ce ai luat de te simți așa de bine?” Și am zis: „Nu am luat nimic.” S-a apropiat, s-a uitat la pupilele mele și a zis: „Da, nu ai luat nimic, ce mă enervezi!”. Atunci mi-am dat seama, dintr-odată, ct de frumoasă e viața mea. Dar am avut și o strn*ge*re de inimă, că lucrul ăsta a venit att de trziu. Că toată nțelepțirea asta, care a adus cu ea bucuria și pofta de viață, a venit abia după ce am obosit să mai lupt cu mncarea, cu himerele, cu dușmanii n*chi*puiți. Că mie mi-a luat mult tare. 50 e totuși 50.

    Foto: arhiva personală

    Sursa:https://www.formula-as.ro/2021/06/07...cu-noi-insine/

  2. #2
    Senior Member
    Data nscrierii
    20.03.2014
    Locație
    Locuiesc in Craiova,Brazda
    Posturi
    32.651

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •