Elena Latan

[latan.elena]

„Timpul este relativ, singura lui valoare este dată de ceea ce facem în timp ce trece”.

Albert Einstein




"Aceasta este cheia tuturor: să-ți dai seama că ești în viață. Să-ți amintești că
niciodată nu este prea târziu să te întorci și să privești la soare. Încă o dată."

Sergio Bambarén

[latan.elena]

Organismul viu se opune cu energie extremă evenimentelor (pericolelor) care
l-ar putea ajuta să-și atingă mai repede scopul de viață.

Sigmund Freud - Dincolo de principiul plăcerii



"Singurul rău de cucerit în inima ta, copilul meu, este frica. Toate celelalte rele,
furia, gelozia, tristețea, vina morbidă, vin de la dușmanul dinăuntru. Odată ce
îți stăpânești frica, nimic nu îți va face rău, nicio forță rea nu îți va mai prinde
inima. Și pentru a învinge frica, există un singur remediu: dragostea. Întreaga
călătorie a vieții este despre trecerea de la frică la iubire. "

Frederic Lenoir




„Din fericire, unii se nasc cu un sistem imunitar spiritual care, mai devreme sau mai târziu, respinge viziunea iluzorie asupra acestei lumi implantată de la naștere până la condiționarea socială. "Încep să simtă că ceva este în neregulă și apoi apar, căutând răspunsuri. Cunoașterea interioară și experiențele externe anormale le arată o latură a realității pe care alții o ignoră și își încep astfel călătoria spre trezire. Fiecare pas al călătoriei se face urmând inima în loc să urmezi mulțimea și să alegi cunoașterea și nu pânzele ignoranței. "

Henry Bergson

[latan.elena]

„În viață întâlnim oameni prețioși, pe care am vrea să-i ținem mereu aproape, dar care, din motive care nu au nicio legătură cu ei sau cu noi, sunt nevoiți să plece nu că ne abandonează de la sine voi, nici că suntem vinovați că nu am știut să-i ținem, doar că, uneori, nu se poate altfel. să-i găsesc și să meargă, o clipă, alături de ei, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat...”.

Minh Tran Huy




Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi dau seama că copilăria și bătrânețea nu sunt doar reunite, ci sunt cele mai profunde două stări pe care avem voie să le trăim.
În ele se dezvăluie adevărata esență a unui individ, înainte sau după eforturile, aspirațiile și ambițiile vieții. [...]
Ochii copilului și cei ai bătrânului privesc cu candoarea calmă a celor care nu au intrat încă în balul mascat sau au părăsit deja.
Și tot intervalul pare un tumult deșar, o agitație goală, un haos inutil prin care te întrebi de ce a trebuit să treci prin el.

Marguerite Yourcenar - Arhivele Nordului




„...căci nici o fericire nu se poate asemui cu aceea pe care o smulgi vieţii, cu preţul riscurilor şi sforţărilor necruţătoare. Tot ce oamenii îţi refuză cu micimea lor de suflet, este o bucurie pe care o pizmuieşti. Şi toate bucuriile sunt înălţătoare; toate se pot dobândi, dacă bagi mâna să le cauţi în jăraticul destinului tău. Chiar şi dogoarea focului păleşte în faţa îndrăznelii dorinţei tale, numai să nu şovăi la gândul că vei fi muşcat de nemilosul păzitor al bucuriilor pământești.
Iată ce nu ne învaţă nici o şcoală, nici o educaţie. Şi, iată, de asemeni, pentru ce pământul este mai bogat în fricoşi, decât în eroi. De-aici, traiul acesta searbăd, însă temeinic asigurat fiecăruia, de la râma omenească pînă la cercetătorul în stele."

Panait Istrati














Alain Laboile photography

[latan.elena]

"Când drumurile sunt înflorite, nu întrebaţi unde duc."

Anatole France




Vita con Lloyd

„Lloyd, mi-e teamă că mi-am pierdut încrederea în mine”
„Cred că doar căutați în locul greșit, domnule”
— Ce vrei să spui, Lloyd?
„Este greu să găsești încredere în tine căutând-o în cuvintele altcuiva, domnule”
— O chestiune de locații, Lloyd?
„Mai mult decât oameni, domnule”




Pe măsură ce începi să mergi pe drum, drumul apare.

Rumi

[latan.elena]

Privighetoarea și trandafirul ~ Oscar Wilde

„A spus că va dansa cu mine dacă i-aș aduce trandafiri roșii”, a strigat tânărul Student; „dar în toată grădina mea nu există trandafir roșu.”
Din cuibul ei din stejar, privighetoarea l-a auzit, iar ea a privit printre frunze și s-a mirat.
„Niciun trandafir roșu în toată grădina mea!” strigă el, iar ochii lui frumoși s-au umplut de lacrimi. „Ah, de ce mici lucruri depinde fericirea! Am citit tot ce au scris înțelepții și toate secretele filozofiei sunt ale mele, totuși, din lipsa unui trandafir roșu, viața mea este nenorocită.”
„Iată în sfârșit un amant adevărat”, a spus Privighetoarea. „Noapte de noapte am cântat despre el, deși nu-l cunoșteam: noapte de noapte i-am spus stelelor povestea și acum îl văd. Părul lui este întunecat ca floarea de zambile, iar buzele lui sunt roșii ca trandafirul dorinței sale, dar pasiunea i-a făcut fața ca fildeșul palid și tristețea i-a pecetluit fruntea.”
„Prințul dă un bal mâine seară”, murmură tânărul Student, „și dragostea mea va fi din partea companiei. Dacă îi aduc un trandafir roșu, va dansa cu mine până în zori. Dacă îi aduc un trandafir roșu, o voi ține în brațe și ea își va sprijini capul pe umărul meu și mâna ei va fi strânsă în a mea. Dar nu există trandafir roșu în grădina mea, așa că voi sta singur și ea va trece pe lângă mine. Ea nu va ține seama de mine și inima mi se va frânge”.
„Iată cu adevărat iubitul adevărat”, a spus Privighetoarea. „Ceea ce cânt eu, el suferă – ceea ce este bucurie pentru mine, pentru el este durere. Cu siguranță Dragostea este un lucru minunat. Este mai prețios decât smaraldele și mai scump decât opalele fine. Perlele și rodiile nu pot fi și nici nu sunt prezentate în piață. Nu poate fi cumpărat de la negustori și nici nu poate fi cântărit în balanță pentru aur.”
„Muzicienii vor sta în galeria lor”, a spus tânărul Student, „și vor cânta la instrumentele lor cu coarde, iar dragostea mea va dansa pe sunetul harpei și al viorii. Va dansa atât de ușor încât picioarele ei nu vor atinge podeaua, iar curtenii în rochiile lor gay se vor înghesui în jurul ei. Dar cu mine nu va dansa, căci nu am trandafir roșu să-i dau”; și s-a aruncat pe iarbă, și-a îngropat fața în mâini și a plâns.
„De ce plânge?” întrebă o șopârlă verde, în timp ce alerga pe lângă el cu coada în aer.
„De ce, într-adevăr?” spuse un Fluture, care flutura după o rază de soare.
„De ce, într-adevăr?” îi șopti o Daisy vecinei sale, cu o voce blândă și joasă.
„Plânge după un trandafir roșu”, a spus Privighetoarea.
„Pentru un trandafir roșu?” ei au plans; „Ce ridicol!” iar șopârla mică, care era oarecum cinică, a râs de-a dreptul.
Dar Privighetoarea a înțeles secretul tristeții Studentului și a stat tăcută în stejar și s-a gândit la misterul Iubirii.
Deodată și-a întins aripile maro pentru a zbura și s-a înălțat în aer. Ea a trecut prin crâng ca o umbră și a străbătut grădina ca o umbră.
În mijlocul terenului de iarbă stătea un copac frumos de trandafir și, când l-a văzut, a zburat spre el și a aprins un spray.
„Dă-mi un trandafir roșu”, a strigat ea, „și-ți voi cânta cel mai dulce cântec al meu”.
Dar Copacul a clătinat din cap.
„Trandafirii mei sunt albi”, a răspuns; „alb ca spuma mării și mai alb decât zăpada de pe munte.
Dar du-te la fratele meu care crește în jurul vechiului cadran de soare și poate că îți va da ceea ce vrei.”
Așa că privighetoarea a zburat spre trandafirul care creștea în jurul vechiului cadran solar.
„Dă-mi un trandafir roșu”, a strigat ea, „și-ți voi cânta cel mai dulce cântec al meu”.
Dar Copacul a clătinat din cap.
„Trandafirii mei sunt galbeni”, a răspuns; „la fel de galben ca părul sirenei care stă pe un tron ​​de chihlimbar și mai galben decât narcisa care înflorește în pajiște înainte ca cositoarea să vină cu coasa. Dar du-te la fratele meu care crește sub fereastra Studentului și poate că îți va da ceea ce vrei.”
Așa că privighetoarea zbură spre trandafirul care creștea sub fereastra Studentului.
„Dă-mi un trandafir roșu”, a strigat ea, „și-ți voi cânta cel mai dulce cântec al meu”.
Dar Copacul a clătinat din cap.
„Trandafirii mei sunt roșii”, a răspuns ea, „la fel de roșii ca picioarele porumbelului și mai roșii decât marii evantai de corali care unduiesc și unduiesc în caverna oceanului. Dar iarna mi-a înghețat venele și gerul mi-a rupt mugurii, iar furtuna mi-a rupt ramurile și nu voi avea deloc trandafiri anul acesta.”
„Un trandafir roșu este tot ce vreau”, a strigat Privighetoarea, „doar un trandafir roșu! Nu există nicio modalitate prin care să-l pot obține?”
„Există o cale”, a răspuns Copacul; „dar este atât de groaznic încât nu îndrăznesc să ți-o spun.”
„Spune-mi”, a spus Privighetoarea, „nu mi-e frică”.
„Dacă vrei un trandafir roșu”, a spus Copacul, „trebuie să-l construiești din muzică la lumina lunii și să-l pătezi cu propriul tău sânge. Trebuie să-mi cânți cu sânul împotriva unui spin. Toată noaptea trebuie să-mi cânți, iar spinul trebuie să-ți străpungă inima, iar sângele tău vital să curgă în venele mele și să devină al meu.”
„Moartea este un preț grozav de plătit pentru un trandafir roșu”, a strigat Privighetoarea, „și Viața este foarte dragă tuturor. Este plăcut să stai în pădurea verde și să privești Soarele în carul său de aur și Luna în carul ei de perle. Dulce este parfumul păducelului, și dulce sunt clopoțeii care se ascund în vale și cănița care suflă pe deal. Dar Iubirea este mai bună decât Viața și care este inima unei păsări în comparație cu inima unui om?”
Așa că și-a întins aripile maro pentru zbor și s-a înălțat în aer. Ea a măturat grădina ca o umbră și, ca o umbră, a navigat prin crâng.
Tânărul Student încă zăcea pe iarbă, acolo unde ea îl lăsase, iar lacrimile nu erau încă uscate în ochii lui frumoși.
„Fii fericit”, strigă privighetoarea, „fii fericit; vei avea trandafirul tău roșu. Îl voi construi din muzică la lumina lunii și îl voi păta cu sângele inimii mele. Tot ceea ce îți cer în schimb este să fii un iubit adevărat, căci Iubirea este mai înțeleaptă decât Filosofia, deși ea este înțeleaptă și mai puternică decât Puterea, deși el este puternic. De culoarea flăcării sunt aripile lui, iar flacăra asemănătoare cu culoarea este corpul lui. Buzele lui sunt dulci ca mierea, iar suflarea lui este ca tămâia.”
Studentul ridică privirea din iarbă și ascultă, dar nu putea înțelege ce îi spunea Privighetoarea, pentru că știa doar lucrurile care sunt scrise în cărți.
Dar Stejarul a înțeles și s-a simțit trist, pentru că îi plăcea foarte mult privighetoarea care își făcuse cuibul în ramurile lui.
„Cântă-mi un ultim cântec”, șopti el; „Mă voi simți foarte singur când vei fi plecat.”
Așa că privighetoarea a cântat stejarului, iar vocea ei era ca apa clocotită dintr-un borcan de argint.
Când ea și-a terminat cântecul, Studentul s-a ridicat și a scos din buzunar un caiet și un creion.
„Ea are formă”, își spuse el, în timp ce se îndepărta prin crâng, „aceasta nu i se poate nega; dar are ea sentimente? Mă tem că nu. De fapt, ea este ca majoritatea artiștilor; ea este tot stil, fără nicio sinceritate. Ea nu s-ar sacrifica pentru alții. Ea se gândește doar la muzică și toată lumea știe că artele sunt egoiste. Totuși, trebuie să recunoaștem că are câteva note frumoase în voce. Ce păcat că nu înseamnă nimic și nici nu fac vreun bine practic.” Și a intrat în camera lui și s-a întins pe patul lui mic, și a început să se gândească la dragostea lui; și, după un timp, a adormit.
Și când Luna a strălucit în ceruri, privighetoarea a zburat la Trandafir și și-a pus pieptul pe spin. Toată noaptea a cântat cu sânul lângă spin, iar Luna rece de cristal s-a aplecat și a ascultat. Toată noaptea ea a cântat, iar ghimpele i s-a adâncit din ce în ce mai mult în sân, iar sângele ei i-a revărsat din ea.
Ea a cântat mai întâi despre nașterea iubirii în inima unui băiat și a unei fete. Și pe cea mai înaltă stropire a trandafirului a înflorit un trandafir minunat, petală după petală, în timp ce cântecul urma cântecul. Era palid, la început, ca ceața care atârnă peste râu - palid ca picioarele dimineții și argintiu ca aripile zorilor. Ca umbra unui trandafir într-o oglindă de argint, ca umbra unui trandafir într-un bazin de apă, așa a fost trandafirul care a înflorit pe cea mai înaltă stropire a Copacului.
Dar Copacul a strigat privighetoarei să se strângă mai aproape de spin. „Apăsați mai aproape, privighetoare,” strigă Arborele, „sau ziua va veni înainte ca trandafirul să se termine.”
Așa că privighetoarea s-a strâns mai aproape de spin și cântecul ei creștea din ce în ce mai tare, căci ea cânta despre nașterea pasiunii în sufletul unui bărbat și al unei slujnice.
Iar în frunzele trandafirului a intrat o îmbujorare delicată de roz, ca înroșirea feței mirelui când a sărutat buzele miresei. Dar ghimpele nu ajunsese încă la inima ei, așa că inima trandafirului a rămas albă, căci doar sângele unei privighetoare poate roși inima unui trandafir.
Iar Copacul a strigat privighetoarei să se strângă mai aproape de spin. „Apăsați mai aproape, privighetoare,” strigă Arborele, „sau ziua va veni înainte ca trandafirul să se termine.”
Așa că privighetoarea s-a apăsat mai aproape de ghimpe, iar ghimpele i-a atins inima, iar o durere aprigă a străbătut-o. Amară, amară era durerea, și tot mai sălbatic creștea cântecul ei, căci ea cânta despre Iubirea care este desăvârșită de Moarte, despre Iubirea care nu moare în mormânt.
Și minunatul trandafir a devenit purpuriu, ca trandafirul cerului răsăritean. Crimson era brâul de petale, iar purpuriu ca un rubin era inima.
Dar vocea privighetoarei a devenit mai slabă, iar aripioarele ei au început să bată și o peliculă i-a trecut peste ochi. Cântecul ei creștea din ce în ce mai slab și simți că ceva o sufocă în gât.
Apoi a dat o ultimă explozie de muzică. Luna albă a auzit-o și ea a uitat zorii și a zăbovit pe cer. Trandafirul roșu a auzit-o și a tremurat peste tot de extaz și și-a deschis petalele în aerul rece al dimineții. Echo l-a purtat în caverna ei purpurie din dealuri și i-a trezit pe ciobanii adormiți din visele lor. A plutit printre stufurile râului, iar ei i-au dus mesajul la mare.
"Uite uite!" strigă Copacul, „trandafirul s-a terminat acum”; dar Privighetoarea nu răspunse, căci zăcea moartă în iarba lungă, cu ghimpele în inimă.
Și la amiază, Studentul și-a deschis fereastra și s-a uitat afară.
„De ce, ce noroc minunat!” el a plâns; „Iată un trandafir roșu! Nu am văzut niciodată un trandafir ca acesta în toată viața mea. Este atât de frumos încât sunt sigur că are un nume latin lung”; și s-a aplecat și l-a smuls.
Apoi și-a pus pălăria și a alergat până la casa Profesorului cu trandafirul în mână.
Fiica profesorului stătea în pragul ușii, șerpuiește mătase albastră pe o bobină, iar câinele ei stătea întins la picioarele ei.
„Ai spus că vei dansa cu mine dacă ți-aș aduce un trandafir roșu”, a strigat Studentul. „Iată cel mai roșu trandafir din toată lumea. Îl vei purta în seara asta lângă inima ta și, în timp ce dansăm împreună, îți va spune cât de mult te iubesc.”
Dar fata se încruntă.
„Mă tem că nu va merge cu rochia mea”, a răspuns ea; „Și, în plus, nepotul Chamberlainului mi-a trimis niște bijuterii adevărate și toată lumea știe că bijuteriile costă mult mai mult decât florile.”
„Ei bine, pe cuvântul meu, ești foarte nerecunoscător”, a spus Studentul furios; și a aruncat trandafirul în stradă, unde a căzut în jgheab și o roată de căruță a trecut peste el.
"Nerecunoscător!" spuse fata. „Îți spun ce, ești foarte nepoliticos; și, la urma urmei, cine ești? Doar un Student. De ce, nu cred că ai nici măcar catarame de argint la pantofi ca nepotul Chamberlainului”; iar ea s-a ridicat de pe scaun și a intrat în casă.
„Ce prostie este dragostea”, a spus Studentul în timp ce se îndepărta. „Nu este pe jumătate la fel de util ca logica, pentru că nu dovedește nimic și spune mereu lucruri care nu se vor întâmpla și face pe cineva să creadă lucruri care nu sunt adevărate. De fapt, este destul de nepractic și, cum în această epocă a fi practic este totul, mă voi întoarce la Filosofie și voi studia Metafizica.”
Așa că s-a întors în camera lui, a scos o carte grozavă de praf și a început să citească.

[latan.elena]

Vine un moment când, după o viață în care adaugi, începi să iei.
Elimină alimentele care sunt dăunătoare pentru tine.
Scoateți hainele prea strâmte sau prea largi.
Îndepărtați resturile uitate din sertare, împreună cu credința veche că nu este niciodată bine.
Scoate-ți inima din locurile în care nu mai există iubire.
Eliminați timpul petrecut urmărind oameni.
Ia-ți ochii de la persoana căreia i-ai permis să te rănească.
Luați puterea din trecut.
Îndepărtează vina din poveștile tale.
Ia-ți ochii de la persoana care vorbește la spatele tău.
Îndepărtează buruienile din jurul viselor tale.
Eliminați compromisurile care vă murdăresc alegerile.
Eliminați da-urile acordate pentru adaptare.
Pentru că, de multe ori, adevărata bogăție nu este adăugarea, ci îndepărtarea!

Manuela Toto

[latan.elena]

„Persoana care este în ton cu Universul devine ca un receptor radio, prin care se transmite vocea Universului.”

Hazrat Inayat Khan




„Lumea nu se mișcă în timp ca și cum ar fi o linie dreaptă, mergând din trecut către viitor. În schimb, timpul se mișcă prin și în interiorul nostru, în spirale nesfârșite. Eternitatea nu înseamnă timp infinit, ci pur și simplu atemporalitate.”

Elif Shafak





























Nate Hill Photography

[latan.elena]

„Timpul, care nu poate tolera ceea ce durează, are o ranchiune deosebit
de acerbă față de cărți. Mai presus de toate, se teme de acești purtători
de germeni, germeni ai eternității în care ideile rămân vii și mereu gata să răsară.”

Romain Gary

[latan.elena]

Cireşar
Nichita Stanescu

Nimeni nu ne crede dacă sărutăm
pasărea din zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescenţei ruginind.

Nimeni nu ne spune: bea, flămândule!
Nimeni nu ne spune: însetatule!
Curge primăvara pe sub fluturi,
visător podeaua curge pe sub tine, patule!

Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu în gura mea uscată
roşie cireaşă dintr-un chiparos,
zână inventată!

[latan.elena]

https://www.facebook.com/elena.latan...66037262452391



"Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.''

Alexandru Macedonski-Noapte de mai




NOAPTE BUNA !