Adrian Pop
15.04.2013, 07:24
Limba română – limbă oficială în România!Publicat în 15 aprilie 2013 (http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/04/15/limba-romana-limba-oficiala-in-romania/) de Ilie Șandru (http://www.ziarulnatiunea.ro/author/ilie-sandru/)
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/04/limbaromana-150x150.gif (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/04/limbaromana.gif)Grație caracterului fonetic al limbii române, atât scrisul, cât şi cititul se învaţă uşor de către cei ce nu sunt vorbitori ai limbii române. Acest adevăr a fost şi este afirmat de străinii care s-au stabilit în ţara noastră, în ultimii 20 de ani. Evident, este cu totul anormal când mulţi cetăţeni români de etnie maghiară, mai ales, deşi născuţi şi crescuţi în România, declară că nu cunosc limba română! Culmea este că fac această afirmaţie şi mulţi dintre absolvenţii liceelor cu predare în limba maghiară, care se zice că ,,au învăţat” limba română timp de 12 ani! Îţi vine să exclami: incredibil, dar adevărat! Şi nu poţi să nu te întrebi: cum este posibil?Răspunsul l-am aflat dintr-un articol apărut într-o publicaţie de limbă maghiară, în care se scria: ,,Limba română a devenit cea mai grea materie pentru elevii maghiari, depăşind proverbiala matematică”. Asta, în timp ce alte limbi, precum engleza, sau germana – afirmă „intelectualii” etniei - sunt învăţate şi chiar vorbite cu uşurinţă de către aceştia! Oare cum este posibil? Nu tot în şcoală se învaţă şi limbile respective? Le este alocat cumva un număr mai mare de ore? Nicidecum! Atunci? Singurul răspuns logic este că nu se doreşte, de fapt, învăţarea limbii române de către elevii maghiari. Pentru că ,,a devenit o vanitate să nu se înveţe limba română în liceele maghiare. Se zice că aşa suntem maghiari autentici, dacă nu ştim limba română”. A spus-o de atâtea ori, clar şi răspicat, Frunda Gyorgy.Desigur, nici nu se poate altfel cât timp împotriva poporului român şi a limbii române se duce o deşănţată şi permanentă propagandă de discreditare, atât de către liderii minorităţii maghiare, cât, mai ales, de către întreaga presă de limbă maghiară din România. Oare nu Marko Bela, era cel care spunea, pe vremea când era viceprim-ministru al Guvernului României, ,,cel ce este funcţionar aici, în ţinutul secuiesc, mănâncă pâinea noastră (…) apoi atunci, să poftească să vorbească în limba maghiară”!Tot într-o publicaţie de limbă maghiară din Sfântu Gheorghe, un oarecare Kolumban Gabor scria fără pic de ruşine: ,,Nu ne putem resemna deoarece ne este dragă această limbă. Or noi, blegii, permitem ca o naţiune care nu are rădăcini aici, pe pământul nostru secuiesc să ne domine încet, încet, să renunţăm şi la limba noastră(…) Aici, unde noi suntem locuitori băştinaşi, să avem curaj încât să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, la noi, să ni se adreseze în limba maghiară”!Nu poţi să nu te întrebi: oare ce o fi în capul acestui Kolumban Gabor? Cine atentează, în România, la ,,fiinţa” limbii maghiare? Cine nu-i dă dreptul s-o folosească în orice împrejurare? Răspunsul îl găsim chiar în rândurile de mai sus, de-a dreptul injurioase şi ofensatoare la adresa poporului român, dar şi mincinoase, pe care individul respectiv le-a scris fără ca cineva să-l tragă la răspundere. Fiindcă, dacă e să vorbim, cu cărţile pe masă, cum se spune, cu dovezile incontestabile ale istoriei, atunci vom putea vedea ,,naţiunea care nu are rădăcini aici”. După cum acestea au dovedit cine sunt adevăraţii invadatori ai acestor pământuri, numite acum ,,secuieşti”!Citez din ,,Gesta Hungarorum”, cronica lui Anonimus, notarul regelui ungur Bela (se pare că Bela al III-lea: 1173 -1196) ,,…În vremea aceea, ungurii nu aveau în mintea lor altceva decât să ocupe ţări şi să subjuge popoare, îndeletnicindu-se cu războiul. De aceea, în acele vremuri, ungurii iubeau aşa de mult să sugă sânge omenesc, precum iubeşte lipitoarea; şi de nu ar fi făcut aşa, nu ar fi lăsat urmaşilor lor atâtea ţări frumoase”. În calea lor a ieşit şi ducele Menu Morut, stăpân peste vechile pământuri ale Bihorului. Scrie acelaşi Anonimus: ,,Spuneţi lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru. Îi suntem datori ca prietenul unui prieten cu toate cele ce îi sunt necesare, pentru că omul este oaspete şi duce lipsă de multe. Dar pământul ce l-a cerut de la bunăvoinţa noastră nu-l vom ceda în nici un fel, atât timp cât vom fi în viaţă”.Nu mai vreţi să-l recunoaşteţi pe Anonimus? Nu vă convin cele scrise de el? E treaba voastră. Basna privitoare la compilarea scrierii sale de un oarecare Vancsa, astfel încât aceasta să devină favorabilă românilor, nu o cred nici cei care au scornit-o!Arătând toate acestea, nu pot să nu constat că este tristă şi inacceptabilă strădania unora dintre politicienii unguri din România de a face din folosirea limbii maghiare, vizavi de învăţarea limbii române, o problemă politică. Aceștia pun această chestiune într-un mod cel puţin tendenţios, întrebându-se dacă ,,învăţarea limbii române este un drept, sau o obligaţie”? Oare ce alt răspuns logic li s-ar putea da în afara celui care să precizeze că învăţarea limbii române de către toţi cetăţenii României este atât un drept, cât şi o obligaţie! Este un drept ce decurge din calitatea lor de cetăţeni ai ţării, care au aceleaşi drepturi şi îndatoriri, prevăzute în Constituţie. Este şi o obligaţie ce decurge şi din calitatea de cetăţeni ai ţării, dar şi din prevederea constituţională privitoare la limba oficială din România. Pe de altă parte, cunoaşterea limbii oficiale de către toţi cetăţenii ţării, indiferent de naţionalitate, constituie şi un factor al coeziunii şi integrării sociale.Şi în România, ca şi în Uniunea Europeană, folosirea limbilor minoritare şi regionale se face în conformitate cu Cartea europeană a limbilor regionale şi minoritare, adoptată la Strasbourg, în 1992, semnată de România în 1995 şi ratificată prin Legea nr.282/2007.De fapt, prin susţinerea bilingvismului, liderii maghiari urmăresc cu totul altceva. Anume ca în România să existe două limbi oficiale: româna şi maghiara. ,,Bilingvismul ar însemna ca în anumite unităţi teritorial-administrative cele două limbi, româna şi maghiara, să aibă un statut egal”- spunea Marko Bela. Iar Kelemen Hunor lansa şi el acelaşi deziderat: ,,UDMR trebuie să muncească zi de zi pentru recunoaşterea limbii maghiare ca limbă oficială, la nivel local şi regional”.Că nu e nici o exagerare în cele de mai sus, mărturie stă, de exemplu, proiectul de modificare a Constituţiei României. Acolo, la Art. 119, nu se mai vorbeşte doar de ,,autonomia locală” şi de ,,descentralizarea serviciilor publice”, ci şi de folosirea limbii minorităţilor naţionale ,,în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile publice locale şi în serviciile publice descentralizate”. Aceasta chiar dacă minoritatea reprezintă doar un procent nesemnificativ din populaţia locală. Nu se mai precizează deci cât anume trebuie să fie procentul populaţiei minoritare, ci doar se spune ,,să fie semnificativ”! S-a ajuns ca în judeţul Suceava cei 400 de minoritari unguri, din care fac parte şi cei din familiile mixte, au fost declaraţi ca fiind ,,o importantă minoritate ungurească”!Să nu trecem cu vederea nici faptul că, într-o serie de localităţi din judeţele Covasna şi Harghita, tăbliţele indicatoare sunt inscripţionate şi cu aşa-zisa scriere ,,runică”, cu motivaţia că este vechea scriere a secuilor. Asupra acesteia există însă o multitudine de păreri controversate, astfel că adevărul despre scrierea runică este departe de a fi descifrat. Ultimele cercetări au dus la concluzia că aşa-zisele ,,runice secuieşti” nu depăşesc în vechime secolul al XVII-lea, ele fiind mai degrabă nişte semne cu caracter criptic, făcute de preoţii locali.Cu toate că acestea încalcă prevederile legale, nu am auzit însă ca organele abilitate să se fi sesizat asupra acestei inscripţionări fantasmagorice, care nu sunt altceva decât încă o modalitate de a se eluda legea, de a se forţa lucrurile într-o direcţie pe care extremismul şi revizionismul maghiar o urmăreşte cu încrâncenare.Între acestea se numără şi strădania de a combate cu orice preţ şi ,,blasfemia” ce se află în Cronica maghiară a lui Simon de Keza, scrisă între anii 1282-1285, în care autorul afirmă, între altele că secuii s-au stabilit ,,în munţii de margine, alături de românii băştinaşi, de la care au învăţat scrierea. De altfel, secuii au împrumutat de la români multe obiceiuri, le-au adoptat unele elemente ale portului, modul de a-şi construi casele”. Fără comentarii.
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/04/limbaromana-150x150.gif (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/04/limbaromana.gif)Grație caracterului fonetic al limbii române, atât scrisul, cât şi cititul se învaţă uşor de către cei ce nu sunt vorbitori ai limbii române. Acest adevăr a fost şi este afirmat de străinii care s-au stabilit în ţara noastră, în ultimii 20 de ani. Evident, este cu totul anormal când mulţi cetăţeni români de etnie maghiară, mai ales, deşi născuţi şi crescuţi în România, declară că nu cunosc limba română! Culmea este că fac această afirmaţie şi mulţi dintre absolvenţii liceelor cu predare în limba maghiară, care se zice că ,,au învăţat” limba română timp de 12 ani! Îţi vine să exclami: incredibil, dar adevărat! Şi nu poţi să nu te întrebi: cum este posibil?Răspunsul l-am aflat dintr-un articol apărut într-o publicaţie de limbă maghiară, în care se scria: ,,Limba română a devenit cea mai grea materie pentru elevii maghiari, depăşind proverbiala matematică”. Asta, în timp ce alte limbi, precum engleza, sau germana – afirmă „intelectualii” etniei - sunt învăţate şi chiar vorbite cu uşurinţă de către aceştia! Oare cum este posibil? Nu tot în şcoală se învaţă şi limbile respective? Le este alocat cumva un număr mai mare de ore? Nicidecum! Atunci? Singurul răspuns logic este că nu se doreşte, de fapt, învăţarea limbii române de către elevii maghiari. Pentru că ,,a devenit o vanitate să nu se înveţe limba română în liceele maghiare. Se zice că aşa suntem maghiari autentici, dacă nu ştim limba română”. A spus-o de atâtea ori, clar şi răspicat, Frunda Gyorgy.Desigur, nici nu se poate altfel cât timp împotriva poporului român şi a limbii române se duce o deşănţată şi permanentă propagandă de discreditare, atât de către liderii minorităţii maghiare, cât, mai ales, de către întreaga presă de limbă maghiară din România. Oare nu Marko Bela, era cel care spunea, pe vremea când era viceprim-ministru al Guvernului României, ,,cel ce este funcţionar aici, în ţinutul secuiesc, mănâncă pâinea noastră (…) apoi atunci, să poftească să vorbească în limba maghiară”!Tot într-o publicaţie de limbă maghiară din Sfântu Gheorghe, un oarecare Kolumban Gabor scria fără pic de ruşine: ,,Nu ne putem resemna deoarece ne este dragă această limbă. Or noi, blegii, permitem ca o naţiune care nu are rădăcini aici, pe pământul nostru secuiesc să ne domine încet, încet, să renunţăm şi la limba noastră(…) Aici, unde noi suntem locuitori băştinaşi, să avem curaj încât să cerem fiecărui invadator, fără rădăcini aici, la noi, să ni se adreseze în limba maghiară”!Nu poţi să nu te întrebi: oare ce o fi în capul acestui Kolumban Gabor? Cine atentează, în România, la ,,fiinţa” limbii maghiare? Cine nu-i dă dreptul s-o folosească în orice împrejurare? Răspunsul îl găsim chiar în rândurile de mai sus, de-a dreptul injurioase şi ofensatoare la adresa poporului român, dar şi mincinoase, pe care individul respectiv le-a scris fără ca cineva să-l tragă la răspundere. Fiindcă, dacă e să vorbim, cu cărţile pe masă, cum se spune, cu dovezile incontestabile ale istoriei, atunci vom putea vedea ,,naţiunea care nu are rădăcini aici”. După cum acestea au dovedit cine sunt adevăraţii invadatori ai acestor pământuri, numite acum ,,secuieşti”!Citez din ,,Gesta Hungarorum”, cronica lui Anonimus, notarul regelui ungur Bela (se pare că Bela al III-lea: 1173 -1196) ,,…În vremea aceea, ungurii nu aveau în mintea lor altceva decât să ocupe ţări şi să subjuge popoare, îndeletnicindu-se cu războiul. De aceea, în acele vremuri, ungurii iubeau aşa de mult să sugă sânge omenesc, precum iubeşte lipitoarea; şi de nu ar fi făcut aşa, nu ar fi lăsat urmaşilor lor atâtea ţări frumoase”. În calea lor a ieşit şi ducele Menu Morut, stăpân peste vechile pământuri ale Bihorului. Scrie acelaşi Anonimus: ,,Spuneţi lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru. Îi suntem datori ca prietenul unui prieten cu toate cele ce îi sunt necesare, pentru că omul este oaspete şi duce lipsă de multe. Dar pământul ce l-a cerut de la bunăvoinţa noastră nu-l vom ceda în nici un fel, atât timp cât vom fi în viaţă”.Nu mai vreţi să-l recunoaşteţi pe Anonimus? Nu vă convin cele scrise de el? E treaba voastră. Basna privitoare la compilarea scrierii sale de un oarecare Vancsa, astfel încât aceasta să devină favorabilă românilor, nu o cred nici cei care au scornit-o!Arătând toate acestea, nu pot să nu constat că este tristă şi inacceptabilă strădania unora dintre politicienii unguri din România de a face din folosirea limbii maghiare, vizavi de învăţarea limbii române, o problemă politică. Aceștia pun această chestiune într-un mod cel puţin tendenţios, întrebându-se dacă ,,învăţarea limbii române este un drept, sau o obligaţie”? Oare ce alt răspuns logic li s-ar putea da în afara celui care să precizeze că învăţarea limbii române de către toţi cetăţenii României este atât un drept, cât şi o obligaţie! Este un drept ce decurge din calitatea lor de cetăţeni ai ţării, care au aceleaşi drepturi şi îndatoriri, prevăzute în Constituţie. Este şi o obligaţie ce decurge şi din calitatea de cetăţeni ai ţării, dar şi din prevederea constituţională privitoare la limba oficială din România. Pe de altă parte, cunoaşterea limbii oficiale de către toţi cetăţenii ţării, indiferent de naţionalitate, constituie şi un factor al coeziunii şi integrării sociale.Şi în România, ca şi în Uniunea Europeană, folosirea limbilor minoritare şi regionale se face în conformitate cu Cartea europeană a limbilor regionale şi minoritare, adoptată la Strasbourg, în 1992, semnată de România în 1995 şi ratificată prin Legea nr.282/2007.De fapt, prin susţinerea bilingvismului, liderii maghiari urmăresc cu totul altceva. Anume ca în România să existe două limbi oficiale: româna şi maghiara. ,,Bilingvismul ar însemna ca în anumite unităţi teritorial-administrative cele două limbi, româna şi maghiara, să aibă un statut egal”- spunea Marko Bela. Iar Kelemen Hunor lansa şi el acelaşi deziderat: ,,UDMR trebuie să muncească zi de zi pentru recunoaşterea limbii maghiare ca limbă oficială, la nivel local şi regional”.Că nu e nici o exagerare în cele de mai sus, mărturie stă, de exemplu, proiectul de modificare a Constituţiei României. Acolo, la Art. 119, nu se mai vorbeşte doar de ,,autonomia locală” şi de ,,descentralizarea serviciilor publice”, ci şi de folosirea limbii minorităţilor naţionale ,,în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile publice locale şi în serviciile publice descentralizate”. Aceasta chiar dacă minoritatea reprezintă doar un procent nesemnificativ din populaţia locală. Nu se mai precizează deci cât anume trebuie să fie procentul populaţiei minoritare, ci doar se spune ,,să fie semnificativ”! S-a ajuns ca în judeţul Suceava cei 400 de minoritari unguri, din care fac parte şi cei din familiile mixte, au fost declaraţi ca fiind ,,o importantă minoritate ungurească”!Să nu trecem cu vederea nici faptul că, într-o serie de localităţi din judeţele Covasna şi Harghita, tăbliţele indicatoare sunt inscripţionate şi cu aşa-zisa scriere ,,runică”, cu motivaţia că este vechea scriere a secuilor. Asupra acesteia există însă o multitudine de păreri controversate, astfel că adevărul despre scrierea runică este departe de a fi descifrat. Ultimele cercetări au dus la concluzia că aşa-zisele ,,runice secuieşti” nu depăşesc în vechime secolul al XVII-lea, ele fiind mai degrabă nişte semne cu caracter criptic, făcute de preoţii locali.Cu toate că acestea încalcă prevederile legale, nu am auzit însă ca organele abilitate să se fi sesizat asupra acestei inscripţionări fantasmagorice, care nu sunt altceva decât încă o modalitate de a se eluda legea, de a se forţa lucrurile într-o direcţie pe care extremismul şi revizionismul maghiar o urmăreşte cu încrâncenare.Între acestea se numără şi strădania de a combate cu orice preţ şi ,,blasfemia” ce se află în Cronica maghiară a lui Simon de Keza, scrisă între anii 1282-1285, în care autorul afirmă, între altele că secuii s-au stabilit ,,în munţii de margine, alături de românii băştinaşi, de la care au învăţat scrierea. De altfel, secuii au împrumutat de la români multe obiceiuri, le-au adoptat unele elemente ale portului, modul de a-şi construi casele”. Fără comentarii.