Adrian Pop
04.02.2013, 11:15
Oamenii fără țară – politicienii Publicat în 4 februarie 2013 (http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/02/04/oamenii-fara-tara-politicienii/) Aurel Brumă (http://www.ziarulnatiunea.ro/author/aurel-bruma/)
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/02/11940148591-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/02/11940148591.jpg)Nu am fost, nu sunt și nu voi fi alergic la ideomuri străine cum nicicând nu mi-am refuzat bucuria prietenilor de altă etnie. Mai mult de atât, pe desenul unui inconstant arbore genealogic al familiei apar, ici-colo, nume grecești, de ruteni ba, pe ramură lăstăresc prin Ardeal și nume ungurești. E greu de ridicat o casă numai din cărămizi dară-mi-te un neam! Am avut și încă mai am prieteni evrei, aici sau în Israel și, alături de mulți alții, un turc sadea și de toți mă bucur prin lumina minții cum de soare, fără să ne furăm umbra. Pe de altă parte, iconograf fiind al Cuvântului, am înțeles că dintotdeauna oamenii acestui pământ, nevânturații, au primit creștinește și în pace și în necazul lor mulți, foarte mulți obidiți ai sorții, de unde și puzderia unor toponimice, între care Secuieni, Sasca, Ungureni, Bulgari, Cumani, Ruși, ș.a.m.d. Sunt dovezi fie de trecere, fie de așezare vremelnică sau de topire între ceilalți. Mulți, foarte mulți dintre ”ungureni” sunt tocmai pâlcurile de români din Ardeal care, deși majoritari acolo, au fost siliți prin silnicii insuportabile să-și părăsească vetrele, să treacă Carpații. Iar acestora li s-au alăturat, sub aceeași presiune cotropitoare a grofilor unguri, a veleitarilor acelor timpuri, familii de șfabi, secui (onomasiologia din zona Moldovei oferă numeroase mărturii în acest sens) sau chiar unguri (o situație aparte prezentând populația de așa ziși ”ceangăi”, disprețuiții de mai ieri și apelați de ”ungurii elitari” ca amestecătură, corcituri). În timp ce, pe tot parcursul Evului Mediu, ungurii (care își alăturau deloc întâmplător, conjunctural, șfabii sau secuii ca ”stări naționale”) se fixau autarhic ca stăpâni ai unei averi funciare necuvenite, tocmai în spațiul arhidovedit de savanții lumii ca nucleu al românismului arhetipal, românii majoritari erau umiliți prin varii forme experimentale de holocaust, de dezintegrare și ștergere voit totală a conștiinței naționale, ceea cea a condus la densitatea de acum a maghiarimii din două județe și jumătate ale României. Acestea sunt faptele – aceștia sunt oamenii. Dar faptele s-au raportat dintotdeauna la interese exterioare națiunii române, la ”elita ungară” unde indicii de criminalitate, iredentism, antisemitism au cunoscut în spațiul transilvănean cote înspăimântătoare. Un sociolog de obârșie oșeană mă obliga să percep două categorii total diferite de ”actanți” sub acoperirea udemeristă: elitiștii unguri (reprezentanți și locotenenți în exercițiu ai extremismului ungar de dincolo de graniță, dubla lor cetățenie fiind doar un parcurs al ”revizuirii situației”) și maghiarii normali, cei care declară că l-ar supăra pe Dumnezeu dacă ar cere mai mult decât au și decât le poate oferi patria comună, România. Iar acești oameni normali, obosiți de prea multele răni la care au fost osândiți de ”elitiști”, sunt trăitori în comunități mixte de catolici, reformați dar și ortodocși, și deși bisericile au arhitecturi diferite și unele diferențe, credința în Dumnezeu le asigură armonie și bună pace tuturor, fiecare bucurându-se – într-un spectacol splendid – de varietatea de datini și obiceiuri care, luate împreună, îmbogățesc însăși comunitatea de trăitori. Și, mai zic maghiarii normali, majoritatea, dacă avem o patrie comună, insemne naționale comune, de ce să bem cucuta politicienilor care, în mintea lor, cred că ne și reprezintă adevărurile?! Dar cum Amanita Muscaria care crește maturându-se în otravă tot așa și surplusul de damf imperial din mintea în nelucrare a unor politicieni maghiari care, recondiționând în șleampăt mârțoaga unui imperiu apus, acordează în fals marșuri revendicative speculând până la disperare orice întâmplare de pe glob, orice trucaj de revizionism de pe la parlamentul european, transformând spusele părelnice în cod de legi, în argumente. Iar acești politicieni încă mai speră ca masa proprie de alegători, anesteziată de discursul extremist, să uite că singura formațiune politică care a acoperit aproape în totalitate calendarul în exercițiu al puterii pe ultimii 23 de ani a fost tocmai udemereul, parte a castei politice care ne-a asigurat falimentarea continuă și sigură ca economie, ca națiune puternică, suverană, în ”concertul popoarelor lumii”, cum se exprima Victor Hugo, unul dintre fondatorii Comunității Europene. Renunțarea românilor la statutul de ”stat național” și, pe aceeași analfabetă cărare de politici fracturate, ”renunțarea treptată la suveranitatea statului”, teză susținută, între alții, și de președintele de viitoare tristă amintire, Traian Băsescu, toate aceste gogomănii dacă vor fi asumate și de actuala putere (guvern, parlament) vor conduce la izbucnirea unei revoluții democratice reale, a unor mișcări care vor anunța sfârșitul letargiei acestui ”stupid peuple”, recuperarea țării ”în al 25-lea ceas” de pe taraba de bazar a acestor ”oameni fără țară” – politicienii de până acum. Fără a fi convins de necesitatea euro-regiunilor care, zice VIP, ar deschide noi canale colectoare de euro de la Comunitatea Europeană (au mai fost și alte multe ”oportunități” care, speculate de mafia politică, au îmbogățit pe mulți dintre cei care vor trebui să suporte rigorile legii cât de curând) sunt, iarăși, stupefiat de împotrivirea colerică a conducerii udemeriste care vrea neapărat (are și proiecte) izolarea populației maghiare pe un teritoriu (euroregiune) restrâns la județele Covasna, Harghita și Mureș deși ”secui” sunt și în celelalte județe din euro-regiunea propusă de guvern (Brașov, Sibiu, Alba). Și închei cu o declarație semantică: alegerea denumirii revolute de ”ținut secuiesc” de către politrucii udemeriști s-a vrut o mutare filozofico-strategică cu vădită încărcătură revizionistă. In clar, dacă populația secuiască, cea care a fost găsită de triburile ungare în Câmpia Panonică și care a fost cucerită desigur (fiindcă era sedentară, deci aveau agricultură, gospodării, etc.) și, în timp, a cam dispărut, s-a apelat la denumirea de secui pentru a clarifica pentru orice tâmpit că o posibilă euro-regiune pe numai cele trei județe amintite ar echivala cu declararea apartenenței acestei zone la Ungaria, ca a opta euro-regiune (din afară, încă). În rest steaguri, chestii și prea multă publicitate unor funcționari chezaro-crăiești scoși din cimitirele istoriei.
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/02/11940148591-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/02/11940148591.jpg)Nu am fost, nu sunt și nu voi fi alergic la ideomuri străine cum nicicând nu mi-am refuzat bucuria prietenilor de altă etnie. Mai mult de atât, pe desenul unui inconstant arbore genealogic al familiei apar, ici-colo, nume grecești, de ruteni ba, pe ramură lăstăresc prin Ardeal și nume ungurești. E greu de ridicat o casă numai din cărămizi dară-mi-te un neam! Am avut și încă mai am prieteni evrei, aici sau în Israel și, alături de mulți alții, un turc sadea și de toți mă bucur prin lumina minții cum de soare, fără să ne furăm umbra. Pe de altă parte, iconograf fiind al Cuvântului, am înțeles că dintotdeauna oamenii acestui pământ, nevânturații, au primit creștinește și în pace și în necazul lor mulți, foarte mulți obidiți ai sorții, de unde și puzderia unor toponimice, între care Secuieni, Sasca, Ungureni, Bulgari, Cumani, Ruși, ș.a.m.d. Sunt dovezi fie de trecere, fie de așezare vremelnică sau de topire între ceilalți. Mulți, foarte mulți dintre ”ungureni” sunt tocmai pâlcurile de români din Ardeal care, deși majoritari acolo, au fost siliți prin silnicii insuportabile să-și părăsească vetrele, să treacă Carpații. Iar acestora li s-au alăturat, sub aceeași presiune cotropitoare a grofilor unguri, a veleitarilor acelor timpuri, familii de șfabi, secui (onomasiologia din zona Moldovei oferă numeroase mărturii în acest sens) sau chiar unguri (o situație aparte prezentând populația de așa ziși ”ceangăi”, disprețuiții de mai ieri și apelați de ”ungurii elitari” ca amestecătură, corcituri). În timp ce, pe tot parcursul Evului Mediu, ungurii (care își alăturau deloc întâmplător, conjunctural, șfabii sau secuii ca ”stări naționale”) se fixau autarhic ca stăpâni ai unei averi funciare necuvenite, tocmai în spațiul arhidovedit de savanții lumii ca nucleu al românismului arhetipal, românii majoritari erau umiliți prin varii forme experimentale de holocaust, de dezintegrare și ștergere voit totală a conștiinței naționale, ceea cea a condus la densitatea de acum a maghiarimii din două județe și jumătate ale României. Acestea sunt faptele – aceștia sunt oamenii. Dar faptele s-au raportat dintotdeauna la interese exterioare națiunii române, la ”elita ungară” unde indicii de criminalitate, iredentism, antisemitism au cunoscut în spațiul transilvănean cote înspăimântătoare. Un sociolog de obârșie oșeană mă obliga să percep două categorii total diferite de ”actanți” sub acoperirea udemeristă: elitiștii unguri (reprezentanți și locotenenți în exercițiu ai extremismului ungar de dincolo de graniță, dubla lor cetățenie fiind doar un parcurs al ”revizuirii situației”) și maghiarii normali, cei care declară că l-ar supăra pe Dumnezeu dacă ar cere mai mult decât au și decât le poate oferi patria comună, România. Iar acești oameni normali, obosiți de prea multele răni la care au fost osândiți de ”elitiști”, sunt trăitori în comunități mixte de catolici, reformați dar și ortodocși, și deși bisericile au arhitecturi diferite și unele diferențe, credința în Dumnezeu le asigură armonie și bună pace tuturor, fiecare bucurându-se – într-un spectacol splendid – de varietatea de datini și obiceiuri care, luate împreună, îmbogățesc însăși comunitatea de trăitori. Și, mai zic maghiarii normali, majoritatea, dacă avem o patrie comună, insemne naționale comune, de ce să bem cucuta politicienilor care, în mintea lor, cred că ne și reprezintă adevărurile?! Dar cum Amanita Muscaria care crește maturându-se în otravă tot așa și surplusul de damf imperial din mintea în nelucrare a unor politicieni maghiari care, recondiționând în șleampăt mârțoaga unui imperiu apus, acordează în fals marșuri revendicative speculând până la disperare orice întâmplare de pe glob, orice trucaj de revizionism de pe la parlamentul european, transformând spusele părelnice în cod de legi, în argumente. Iar acești politicieni încă mai speră ca masa proprie de alegători, anesteziată de discursul extremist, să uite că singura formațiune politică care a acoperit aproape în totalitate calendarul în exercițiu al puterii pe ultimii 23 de ani a fost tocmai udemereul, parte a castei politice care ne-a asigurat falimentarea continuă și sigură ca economie, ca națiune puternică, suverană, în ”concertul popoarelor lumii”, cum se exprima Victor Hugo, unul dintre fondatorii Comunității Europene. Renunțarea românilor la statutul de ”stat național” și, pe aceeași analfabetă cărare de politici fracturate, ”renunțarea treptată la suveranitatea statului”, teză susținută, între alții, și de președintele de viitoare tristă amintire, Traian Băsescu, toate aceste gogomănii dacă vor fi asumate și de actuala putere (guvern, parlament) vor conduce la izbucnirea unei revoluții democratice reale, a unor mișcări care vor anunța sfârșitul letargiei acestui ”stupid peuple”, recuperarea țării ”în al 25-lea ceas” de pe taraba de bazar a acestor ”oameni fără țară” – politicienii de până acum. Fără a fi convins de necesitatea euro-regiunilor care, zice VIP, ar deschide noi canale colectoare de euro de la Comunitatea Europeană (au mai fost și alte multe ”oportunități” care, speculate de mafia politică, au îmbogățit pe mulți dintre cei care vor trebui să suporte rigorile legii cât de curând) sunt, iarăși, stupefiat de împotrivirea colerică a conducerii udemeriste care vrea neapărat (are și proiecte) izolarea populației maghiare pe un teritoriu (euroregiune) restrâns la județele Covasna, Harghita și Mureș deși ”secui” sunt și în celelalte județe din euro-regiunea propusă de guvern (Brașov, Sibiu, Alba). Și închei cu o declarație semantică: alegerea denumirii revolute de ”ținut secuiesc” de către politrucii udemeriști s-a vrut o mutare filozofico-strategică cu vădită încărcătură revizionistă. In clar, dacă populația secuiască, cea care a fost găsită de triburile ungare în Câmpia Panonică și care a fost cucerită desigur (fiindcă era sedentară, deci aveau agricultură, gospodării, etc.) și, în timp, a cam dispărut, s-a apelat la denumirea de secui pentru a clarifica pentru orice tâmpit că o posibilă euro-regiune pe numai cele trei județe amintite ar echivala cu declararea apartenenței acestei zone la Ungaria, ca a opta euro-regiune (din afară, încă). În rest steaguri, chestii și prea multă publicitate unor funcționari chezaro-crăiești scoși din cimitirele istoriei.