Adrian Pop
29.03.2012, 10:19
http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/03/29/sentimentul-nationalist/
Sentimentul naţionalist
Publicat în 29 martie 2012 Remus Tănasă
Din cauza crizei economice din ultimii ani continentul european trece printr-o perioadă dificilă, iar Uniunea Europeană, organismul în care România „şi-a pus speranţele”, nu este capabilă să salveze ţările membre de la colaps economic şi social, după cum s-a putut observa în cazul Greciei. Politicienii români din ultimii 10 ani au crezut că odată atins obiectivul integrării în UE toate problemele României se vor rezolva; aceeaşi politicieni continuă să aştepte salvarea de la Bruxelles, însă este clar ca UE nu poate sau nu vrea, să ofere ţării noastre mai mult decât a oferit deja. Atunci întrebarea firească este: de ce politicienii noştri nu se pun pe treabă şi nu încep reconstrucţia (economiei naţionale, a sistemului sanitar, a învăţământului , etc.) prin forţe proprii?
Este nevoie de o nouă forţă politică care, contrar celorlalte existente, să nu mai aştepte salvarea de la străini, să aibă încredere în români şi în forţele creatore ale neamului românesc şi să înceapă opera de clădire a României de mâine; o Românie în care românul sa nu mai fie sclav la el acasă, în care minorităţile să nu aibă mai multe drepturi decât majoritatea iar legea să fie egală pentru toţi. Suntem de părere că doar din sânul curentului naţionalist poate să ia naştere o grupare care să aducă cu adevărat o mentalitate nouă în viaţa politică, economică şi socială din ţara noastră.
Mai mult ca oricând România are nevoie de un veritabil partid naţionalist care să aducă un suflu nou în societatea românească şi să dea un impuls tuturor „românilor de bine” care doresc să pună o cărămidă la temelia Romaniei de mâine. Reconstrucţia naţională trebuie să înceapă cu instituţiile statului şi în primul rând cu instituţia simbol al democraţiei, Parlamentul. În zilele noastre, Parlamentul este compus din indivizi compromişi în cele mai multe cazuri, a căror capacitate intelectuală şi demnitate morală lasă mult de dorit. Oportunism, lăcomie şi corupţie sunt termenii care descriu adesea „calităţile” parlamentarilor români. Este nevoie de un nou set de reguli, funcţional şi credibil, care să pună capăt imoralităţii şi incompetenţei din cadrul Parlamentului. Nici unul dintre partidele importante existente nu pare a dori să ia iniţiativa adoptării acestor noi reguli care să nu mai permită oricărui individ cu „buzunarul gros” să ajungă politician fără îndeplinirea în prealabil a unor condiţii minime de eligibilitate. Această constatare vine în urma faptului că toate partidele importante de astăzi au ocupat funcţii instituţionale în ultimii 22 de ani, timp în care au „tolerat” starea de corupţie din Parlament şi din administraţia locală. Acestea fiind consemnate, este de la sine înţeles că partidele din fruntea ţării nu doresc reformarea instituţiilor statului, observaţie care întăreşte ipoteza că România are nevoie de un partid nou, necompromis politic, compus din oameni cu frică de Dumnezeu şi de poporul român.
Naţionalismul românesc post-decembrist nu a fost încă reprezentat în mod adecvat şi coerent de vreun partid sau de vreo mişcare politică. Deşi iniţiativele etichetate drept naţionaliste au fost numeroase, rezultatele sunt mai puţin evidente. Naţionalismul este un sentiment existent în noi toţi şi de aceea oricare grupare care se defineşte naţionalistă nu trebuie în nici într-un caz să „înşele” acest sentiment căci astfel, s-ar încuraja acele instincte umane opuse sentimentului naţionalist: materialism, dezrădăcinare, egoism, individualism, etc. După cum bine remarca Nae Ionescu naţionalismul este „o atitudine polivalentă, care acoperă tot aşa de bine sectorul spiritual sau economic, politic sau cultural-eseistic al activităţii noastre”. Astăzi se poate uşor deduce că sentimenul naţionalist a fost înşelat de cei care în ultimii 22 de ani s-au definit drept naţionalişti; românul şi-a pierdut demnitatea, acceptând docil orice nedreptate; românului îi este indiferentă bunăstarea comunităţii sau a ţării atât timp cât burta este sătulă, iar mentalitatea dominantă a societăţii noastre de azi este că „banii aduc fericirea”, în special dacă nu sunt munciţi.
În ultimile două decenii au existat mai multe demersuri naţionaliste: Vatra Românească, PUNR, PRM, etc. Episodul care a marcat însă cel mai profund scena politică se numeşte Partidul România Mare.
Momentan naţionalismul românesc trece printr-o perioadă nefastă, neexistând nici o grupare care să aibă vizibilitatea de care, în trecut, s-a bucurat PRM, iar demersurile naţionaliste existente ( „Partidul Naţionalist-Noua Dreaptă” şi „Partidul Pentru Patrie”) nu par a avea consensul necesar care să le permită să-şi facă auzită vocea în Parlamentul ţării. Impasul în care se găseşte naţionalismul trebuie să dea de gândit tutur celor care şi-au făcut din sentimentul naţional un ideal.
Sentimentul naţionalist a caracterizat poporul român din cele mai vechi timpuri. Poporul nostru a rezistat peste veacuri datorită credinţei în Dumnezeu şi datorită sentimentului de apartenenţă la identitatea românească, menţinută şi fortificată de naţionalism. Acest sentiment nobil şi pe care unii de multe ori l-au transpus în ideologie politică din oportunism, a fost fundamental construcţiei moderne a statului român. După 1989, reprezentanţii curentului naţionalist nu au vrut sau nu au putut să semene sămânţa naţionalistă în generaţiile tinere.
În aceste condiţii apariţia unui partid de inspiraţie naţionalistă este mai mult decât necesară. Misiunea acestui partid nu va fi doar de a ajunge în Parlament, ci mai ales de a propaga adevăratele principii naţionaliste: libertatea, identitatea şi comunitatea.
Sentimentul naţionalist
Publicat în 29 martie 2012 Remus Tănasă
Din cauza crizei economice din ultimii ani continentul european trece printr-o perioadă dificilă, iar Uniunea Europeană, organismul în care România „şi-a pus speranţele”, nu este capabilă să salveze ţările membre de la colaps economic şi social, după cum s-a putut observa în cazul Greciei. Politicienii români din ultimii 10 ani au crezut că odată atins obiectivul integrării în UE toate problemele României se vor rezolva; aceeaşi politicieni continuă să aştepte salvarea de la Bruxelles, însă este clar ca UE nu poate sau nu vrea, să ofere ţării noastre mai mult decât a oferit deja. Atunci întrebarea firească este: de ce politicienii noştri nu se pun pe treabă şi nu încep reconstrucţia (economiei naţionale, a sistemului sanitar, a învăţământului , etc.) prin forţe proprii?
Este nevoie de o nouă forţă politică care, contrar celorlalte existente, să nu mai aştepte salvarea de la străini, să aibă încredere în români şi în forţele creatore ale neamului românesc şi să înceapă opera de clădire a României de mâine; o Românie în care românul sa nu mai fie sclav la el acasă, în care minorităţile să nu aibă mai multe drepturi decât majoritatea iar legea să fie egală pentru toţi. Suntem de părere că doar din sânul curentului naţionalist poate să ia naştere o grupare care să aducă cu adevărat o mentalitate nouă în viaţa politică, economică şi socială din ţara noastră.
Mai mult ca oricând România are nevoie de un veritabil partid naţionalist care să aducă un suflu nou în societatea românească şi să dea un impuls tuturor „românilor de bine” care doresc să pună o cărămidă la temelia Romaniei de mâine. Reconstrucţia naţională trebuie să înceapă cu instituţiile statului şi în primul rând cu instituţia simbol al democraţiei, Parlamentul. În zilele noastre, Parlamentul este compus din indivizi compromişi în cele mai multe cazuri, a căror capacitate intelectuală şi demnitate morală lasă mult de dorit. Oportunism, lăcomie şi corupţie sunt termenii care descriu adesea „calităţile” parlamentarilor români. Este nevoie de un nou set de reguli, funcţional şi credibil, care să pună capăt imoralităţii şi incompetenţei din cadrul Parlamentului. Nici unul dintre partidele importante existente nu pare a dori să ia iniţiativa adoptării acestor noi reguli care să nu mai permită oricărui individ cu „buzunarul gros” să ajungă politician fără îndeplinirea în prealabil a unor condiţii minime de eligibilitate. Această constatare vine în urma faptului că toate partidele importante de astăzi au ocupat funcţii instituţionale în ultimii 22 de ani, timp în care au „tolerat” starea de corupţie din Parlament şi din administraţia locală. Acestea fiind consemnate, este de la sine înţeles că partidele din fruntea ţării nu doresc reformarea instituţiilor statului, observaţie care întăreşte ipoteza că România are nevoie de un partid nou, necompromis politic, compus din oameni cu frică de Dumnezeu şi de poporul român.
Naţionalismul românesc post-decembrist nu a fost încă reprezentat în mod adecvat şi coerent de vreun partid sau de vreo mişcare politică. Deşi iniţiativele etichetate drept naţionaliste au fost numeroase, rezultatele sunt mai puţin evidente. Naţionalismul este un sentiment existent în noi toţi şi de aceea oricare grupare care se defineşte naţionalistă nu trebuie în nici într-un caz să „înşele” acest sentiment căci astfel, s-ar încuraja acele instincte umane opuse sentimentului naţionalist: materialism, dezrădăcinare, egoism, individualism, etc. După cum bine remarca Nae Ionescu naţionalismul este „o atitudine polivalentă, care acoperă tot aşa de bine sectorul spiritual sau economic, politic sau cultural-eseistic al activităţii noastre”. Astăzi se poate uşor deduce că sentimenul naţionalist a fost înşelat de cei care în ultimii 22 de ani s-au definit drept naţionalişti; românul şi-a pierdut demnitatea, acceptând docil orice nedreptate; românului îi este indiferentă bunăstarea comunităţii sau a ţării atât timp cât burta este sătulă, iar mentalitatea dominantă a societăţii noastre de azi este că „banii aduc fericirea”, în special dacă nu sunt munciţi.
În ultimile două decenii au existat mai multe demersuri naţionaliste: Vatra Românească, PUNR, PRM, etc. Episodul care a marcat însă cel mai profund scena politică se numeşte Partidul România Mare.
Momentan naţionalismul românesc trece printr-o perioadă nefastă, neexistând nici o grupare care să aibă vizibilitatea de care, în trecut, s-a bucurat PRM, iar demersurile naţionaliste existente ( „Partidul Naţionalist-Noua Dreaptă” şi „Partidul Pentru Patrie”) nu par a avea consensul necesar care să le permită să-şi facă auzită vocea în Parlamentul ţării. Impasul în care se găseşte naţionalismul trebuie să dea de gândit tutur celor care şi-au făcut din sentimentul naţional un ideal.
Sentimentul naţionalist a caracterizat poporul român din cele mai vechi timpuri. Poporul nostru a rezistat peste veacuri datorită credinţei în Dumnezeu şi datorită sentimentului de apartenenţă la identitatea românească, menţinută şi fortificată de naţionalism. Acest sentiment nobil şi pe care unii de multe ori l-au transpus în ideologie politică din oportunism, a fost fundamental construcţiei moderne a statului român. După 1989, reprezentanţii curentului naţionalist nu au vrut sau nu au putut să semene sămânţa naţionalistă în generaţiile tinere.
În aceste condiţii apariţia unui partid de inspiraţie naţionalistă este mai mult decât necesară. Misiunea acestui partid nu va fi doar de a ajunge în Parlament, ci mai ales de a propaga adevăratele principii naţionaliste: libertatea, identitatea şi comunitatea.