Adrian Pop
28.03.2012, 00:52
http://www.jurnalul.ro/special/cine-a-luat-steagul-turcesc-de-la-grivita-eroii-de-la-1877-balacariti-in-presa-de-acum-100-de-ani-601292.htm
Cine a luat steagul turcesc de la Griviţa? Eroii de la 1877, bălăcăriţi în presa de acum 100 de ani
La 35 de ani de la războiul de Independenţă, e contestat eroismul unui sergent
Autor: SIMONA LAZAR (http://www.sfatulbatranilor.ro/cautare/autor/simona-lazar-218.html)
13 ianuarie 2012
La sfârşitul anului 1911, publicaţia "Noua revistă română" declanşa o acţiune de strângere de fonduri, în favoarea unuia dintre eroii Războiului de Independenţă, veteranul Grigore Ion, fost sergent în Batalionul 2 Vânători, nimeni altul decât cel care cucerise drapelul turcesc de la Griviţa. "Noua revistă română" accentuează în demersul său ideea că "eroul este un factor necesar pentru conştiinţa naţională" şi încearcă să sensibilizeze, după 35 de ani, opinia publică, pentru sprijinirea (financiară şi morală) a celui care adusese glorie armatei române.
Numai că demersul publicaţiei amintite avea să stârnească, aşa cum scrie "Dimineaţa" din 6 ianuarie 1912, "oarecare zgomot", în sensul în care o serie de "militari români care au luat parte la război" contestă eroismul lui Grigore Ion, afirmând că el este un erou "inventat" de generalul Candiano-Popescu (maior, în vremea războiului), în detrimentul adevăratului erou, Grigore al Lucăi, fost sergent în Regimentul 16 Dorobanţi: "(...) dacă eroul nu există, el trebuie inventat. Or, în cazul eroului de la Griviţa, eroul există. Ceva mai mult, nu există unul singur, ci doi, dintre care unul este erou, iar celălalt, fatalmente, un impostor".
Contestatari şi susţinători
Atacul "Dimineţii" se bazează pe câteva declaraţii strânse de la persoane care au cunoscut direct pe... Grigore al Lucăi (dorobanţul – mort, de altfel, şi înmormântat în satul lui, la Salcia, în Botoşani), unii care cunoşteau din surse directe întâmplarea, alţii aducând dovezi indirecte. Teodosie Climoff, fost locotenent în armata rusă, la 1877, scrie ziarului: "Declar pe conştiinţa mea şi onoarea de ofiţer că cunosc foarte bine pe Al Lucăi Grigore", spunând că l-a văzut pe acesta făcând numeroase acte de bravură, la Griviţa. Soţia căpitanului P. Negoescu scrie în numele consortului ei, cum că acestuia sergentul i-ar fi arătat drapelul, pe care-l răpise de la turci, în vreme ce locotenentul Stroe Baican istoriseşte cum Al Lucăi i-ar fi arătat un pachet învelit în muşama, în care se afla drapelul turcesc şi o trâmbiţă, sergentul fiind însă nelămurit în ce priveşte însemnătatea capturii sale. O altă mărturie publicată de "Dimineaţa" este cea a colonelului în retragere G. Boteanu, care istoriseşte cum drapelul a fost adus în compania sa de Grigore al Lucăi, după care a fost dat în custodia comandantului brigăzii, Alexandru Anghelescu. În fine, dinspre acesta din urmă avem o altă mărturie, cum că steagul turcesc ar fi stat la comandament câteva zile, până ce l-a văzut maiorul Candiano-Popescu şi s-a oferit să-l încredinţeze cartierului general al armatei, respectiv lui vodă Carol I. Ceea ce va şi face, scrie reporterul "Dimineţii", nu înainte însă de a încropi o altă istorie a luării drapelului şi de croi un erou din Grigore Ion, sergentul batalionului condus de el.
Disputa avea să fie preluată de "Universul", "duşmanul" de piaţă al "Dimineţii", care vine cu mărturii din partea a doi camarazi ai eroului contestat, Grigore Ion, sergentul Stan Gheorghe şi caporalul Nica Vasile. Potrivit "Universului", campania "Dimineţii" are ca punct de plecare interesele duşmanilor generalului Candiano-Popescu, aflat în graţiile regelui. Ar mai trebui să spunem că şi "Universul" avea un interes să susţină eroismul lui Grigore Ion, câtă vreme el este consemnat şi Regele Carol I în "Memoriile..." sale (publicate, chiar în 1911-1912, în fascicule, şi vândute împreună cu ziarul "Universul"). Nici după o sută de ani nu ştim exact cine e eroul şi cine impostorul. Grigore al Lucăi revendicase el însuşi gloria care aparţinuse tizului său, Grigore Ion, la 16 ani de la încheierea războiului, dar nu primise un răspuns în favoarea cererii sale – fie şi pentru că, zice un alt martor al istoriei, colonelul Renescu, asta ar fi însemnat să-l dea de ruşine pe rege, care consemnase altminteri evenimentele în jurnalul său.
Cine a luat steagul turcesc de la Griviţa? Eroii de la 1877, bălăcăriţi în presa de acum 100 de ani
La 35 de ani de la războiul de Independenţă, e contestat eroismul unui sergent
Autor: SIMONA LAZAR (http://www.sfatulbatranilor.ro/cautare/autor/simona-lazar-218.html)
13 ianuarie 2012
La sfârşitul anului 1911, publicaţia "Noua revistă română" declanşa o acţiune de strângere de fonduri, în favoarea unuia dintre eroii Războiului de Independenţă, veteranul Grigore Ion, fost sergent în Batalionul 2 Vânători, nimeni altul decât cel care cucerise drapelul turcesc de la Griviţa. "Noua revistă română" accentuează în demersul său ideea că "eroul este un factor necesar pentru conştiinţa naţională" şi încearcă să sensibilizeze, după 35 de ani, opinia publică, pentru sprijinirea (financiară şi morală) a celui care adusese glorie armatei române.
Numai că demersul publicaţiei amintite avea să stârnească, aşa cum scrie "Dimineaţa" din 6 ianuarie 1912, "oarecare zgomot", în sensul în care o serie de "militari români care au luat parte la război" contestă eroismul lui Grigore Ion, afirmând că el este un erou "inventat" de generalul Candiano-Popescu (maior, în vremea războiului), în detrimentul adevăratului erou, Grigore al Lucăi, fost sergent în Regimentul 16 Dorobanţi: "(...) dacă eroul nu există, el trebuie inventat. Or, în cazul eroului de la Griviţa, eroul există. Ceva mai mult, nu există unul singur, ci doi, dintre care unul este erou, iar celălalt, fatalmente, un impostor".
Contestatari şi susţinători
Atacul "Dimineţii" se bazează pe câteva declaraţii strânse de la persoane care au cunoscut direct pe... Grigore al Lucăi (dorobanţul – mort, de altfel, şi înmormântat în satul lui, la Salcia, în Botoşani), unii care cunoşteau din surse directe întâmplarea, alţii aducând dovezi indirecte. Teodosie Climoff, fost locotenent în armata rusă, la 1877, scrie ziarului: "Declar pe conştiinţa mea şi onoarea de ofiţer că cunosc foarte bine pe Al Lucăi Grigore", spunând că l-a văzut pe acesta făcând numeroase acte de bravură, la Griviţa. Soţia căpitanului P. Negoescu scrie în numele consortului ei, cum că acestuia sergentul i-ar fi arătat drapelul, pe care-l răpise de la turci, în vreme ce locotenentul Stroe Baican istoriseşte cum Al Lucăi i-ar fi arătat un pachet învelit în muşama, în care se afla drapelul turcesc şi o trâmbiţă, sergentul fiind însă nelămurit în ce priveşte însemnătatea capturii sale. O altă mărturie publicată de "Dimineaţa" este cea a colonelului în retragere G. Boteanu, care istoriseşte cum drapelul a fost adus în compania sa de Grigore al Lucăi, după care a fost dat în custodia comandantului brigăzii, Alexandru Anghelescu. În fine, dinspre acesta din urmă avem o altă mărturie, cum că steagul turcesc ar fi stat la comandament câteva zile, până ce l-a văzut maiorul Candiano-Popescu şi s-a oferit să-l încredinţeze cartierului general al armatei, respectiv lui vodă Carol I. Ceea ce va şi face, scrie reporterul "Dimineţii", nu înainte însă de a încropi o altă istorie a luării drapelului şi de croi un erou din Grigore Ion, sergentul batalionului condus de el.
Disputa avea să fie preluată de "Universul", "duşmanul" de piaţă al "Dimineţii", care vine cu mărturii din partea a doi camarazi ai eroului contestat, Grigore Ion, sergentul Stan Gheorghe şi caporalul Nica Vasile. Potrivit "Universului", campania "Dimineţii" are ca punct de plecare interesele duşmanilor generalului Candiano-Popescu, aflat în graţiile regelui. Ar mai trebui să spunem că şi "Universul" avea un interes să susţină eroismul lui Grigore Ion, câtă vreme el este consemnat şi Regele Carol I în "Memoriile..." sale (publicate, chiar în 1911-1912, în fascicule, şi vândute împreună cu ziarul "Universul"). Nici după o sută de ani nu ştim exact cine e eroul şi cine impostorul. Grigore al Lucăi revendicase el însuşi gloria care aparţinuse tizului său, Grigore Ion, la 16 ani de la încheierea războiului, dar nu primise un răspuns în favoarea cererii sale – fie şi pentru că, zice un alt martor al istoriei, colonelul Renescu, asta ar fi însemnat să-l dea de ruşine pe rege, care consemnase altminteri evenimentele în jurnalul său.