Daniel Constantin Găucan

"Ce înseamnă să fiu responsabil cu emoțiile mele?

1. Nu mă critic niciodată pentru ceea ce simt, oricât de greșită crede mintea mea că este o anumită emoție. Aleg să accept tot ceea ce simt exact așa cum vine către mine. De ce? Pentru că acolo, în emoțiile mele, eu am o radiografie a ceea ce se petrece la nivel emoțional în viața mea.
Și este important să nu neg ceea ce se petrece, să văd totul așa cum este și să știu de unde anume încep să lucrez cu mine.

2. Viața este o sumedenie de întâmplări total neprevăzute. Niciodată nu am cum să fiu complet pregătit pentru nimic din ceea ce se întâmplă dar pot să fiu complet pregătit pentru neprevăzut. Asta ce înseamnă? Că eu nu aștept ca lucrurile să se întâmple după cum spune mintea mea și accept ca lucrurile să se întâmple aşa cum sunt ele.

3.Emoția este o stare pe care eu o resimt la nivelul corpului meu energetic și pe care o prelucrez cu ceea ce se află deja acolo. Pe scurt, dacă eu la nivelul corpului meu energetic
am deja o cantitate de îndoială, critică, neacceptare sau încrâncenare, orice emoție vine se loveşte de acest cumul de energie negativă, pe care mie îmi este imposibil să o gestionez. De aceea, ca să pot să am o relație autentică cu ceea ce simt și să fiu sincer cu mine este nevoie să am grijă ce anume antrenez la nivelul corpului meu energetic și cum anume mă comport cu ceea ce se întâmplă în viața mea.

4. Viața noastră se întâmplă dincolo de ceea ce mintea ne spune. Oricât de clare ar fi regulile după care ne ghidăm, oricât de convinși, am fi, emoțiile ne vor pune tot timpul față în față cu tot ceea ce vrem să evităm sau cu tot ceea ce ne sperie. De ce? Pentru a ne elibera la nivel subconștient de traumă, durere și frică. În momentul în care te confrunți cu o emoție ai de ales: fie o manifeşti, fie o reprimi. De câte ori manifest o emoție, de atâtea ori mă vindec.

5. Emoția nu este ceva distructiv decât dacă eu aleg să nu o accept, să o consider drept ceva interzis sau negativ. Emoția este acolo pentru a însemna că ceva se întâmplă, că eu simt ceva și trebuie să iau în considerare acel ceva. Emoția mă aduce mereu cu picioarele pe pământ(eu poate cred că sunt într-un fel, emoția mea îmi arată exact unde sunt pe harta mea interioară). De aceea nivelul de autenticitate față de mine însumi îmi determină calitatea vieții pentru că eu nu pot să trăiesc o viață autentică dacă nu sunt sincer cu emoțiile mele oricare ar fi ele și oricum ar clasifica mintea mea aceste emoții.

6. A fi responsabil cu emoțiile tale înseamnă a te înțelege pe deplin și ea nu grăbi procesul de devenire. Acest proces înseamnă nu doar înțelegerea și acceptarea tuturor emoțiilor tale ci mai ales construirea unui sistem de echilibru emoţional care, pe de o parte, le permite emoțiilor tale să se manifeste în viața ta și pe de altă parte acestea să nu îți controleze viața prin faptul că sunt reprimate. Tot ceea ce ajunge să fie reprimat devine mult mai puternic în subconștient.

7. Abia când mă cobor în simțire pot să înțeleg și gândirea: fără emoție, gândirea nu poate nimic. De ce? Pentru că emoția împreună cu gândul construiesc o frecvență vibraţională suficient de puternică încât să schimbe nu doar realitatea mea interioară, ci și ceea ce se petrece în afara mea.
Atunci când am și emoția și gândul în același loc pot spune că sunt în echilibru.

8. Emoția este cea mai profundă experimentare
a dimensiunii mele umane. Este esențial ca în această viață să recunosc aceste emoții și să nu consider că ele mă fac slab și să nu consider că ele sunt ceva de care trebuie să mă tem, ci să le celebrez și să le găsesc un loc în viața mea. Dacă nu le găsesc un loc în viața mea, mă voi trezi în afara vieții mele, experimentând emoțiile și trăirile altor oameni şi nu pe ale mele.

9. Emoțiile vin și pleacă, însă este important ceea ce îmi lasă, ceea ce eu ajung să experimentez. Starea în care eu locuiesc pe parcursul zilei este oglinda a ceea ce se petrece în interiorul meu. De aceea fiecare zi și fiecare emoție contează pentru că tot ceea ce se întâmplă mă apropie sau mă îndepărtează de mine însumi.

10. Emoția nu trebuie controlată și nici reprimată, dar fiind responsabil cu emoțiile mele pot să mă disciplinez. Asta ce înseamnă? Că învăț să gestionez o emoție negativă, să mă eliberez de ea. De asemenea învăț să îmi exprim emoțiile atunci când ele se întâmplă și să le aduc la suprafață prin tot ceea ce fac în loc să le ignor și să consider că greșesc sau că nu aș avea dreptul să simt ceea ce simt. Atunci când sunt în acord cu simțirea mea sunt liber și libertatea este singura stare posibilă în care spiritul poate nu doar să supraviețuiască ci să fie.🙏🦋"

Dr. Ana Maria Ducuță via Mihaela Ela