Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Leucemia

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916

    Leucemia

    Pasaj din "MEDICINA SACRĂ" Autor Dl. Tudor Diaconu Pag. 145

    "Leacurile leucemiei
    Spiritualitatea Marilor Preoţi ai Antichităţii mai arată că longevitatea biblică nu este o poveste, ci ştiinţă totală. Călugării, schivnicii, ca şi o bună parte din preoţii nostri ştiau leacurile, le folosesc. În acest mod evită ANOXIS, reducerea sângelui sub limita obişnuită in celulele organismului uman. Anoxia deteriorează starea de sănătate, provoacă moartea prematură. În fine, reţinem că dacă sistemul cardio-vascular-locomotiva vieţii - este incompetent din varii motive să epureze celulele moarte, acestea se grupează într-un cerc noxic. Folosind apa drept solvent clar, nu putem şti cantitatea de substanţă utilă totdeauna, dar organismul va absorbi din plantă doza necesară.
    Iată că, încet-încet ajungem şi la acea plantă care reface plasma si scoală din morţi. De fapt, eu n-am descoperit nimic altceva decât înalta ştiinţă a strămoşilor nostri. Avem aici, deci, LEACUL LEUCEMIEI, boală care seceră milioane de oameni zilnic.
    Am pomenit mai devreme despre cunoaşterea plantelor de animale, anume pătlagina. Eu am folosit-o în urmă cu 13 ani, când am avut a doua moarte clinică, în urma unui accident rutier. Am scris pe o hârtie numele plantei şi timp de trei zile am băut numai ceaiul respectiv.
    Sa reamintim cititorului ceea ce se stie cu rigoare stiintifica. Face parte din mica familie a Plataginaceelor, constituita din trei genuri: Plantago, Littorella si Bougueria(...)"
    Ultima modificare făcută de Alina Bratu; 27.02.2016 la 00:36.

  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.06.2014
    Posturi
    7.916
    Pasaj din " MEDICINA SACRA" autor Dl Tudor Diaconu p.93

    “Nu vom mai decodifica PATLAGINA, dar vom atrage atentia ca, inainte de a se lupta cu vipera, nevastuica se tavaleste in patlagina. E iarba preferata a cainilor si pisicilor. In sfarsit, Themicon, seful unei scoli medicale, a scris o carte intreaga despre aceasta planta si intrebuintarile sale. Este considerata ca un panaceum. Si, de ce n-ar fi, de vreme ce nici otravurile nu o pot birui? Ar fi greu ca sa fie studiata de farmacisti, sub acest aspect?...
    Noi o cunoastem si incercarile unor neprieteni au fost abandonate. Deci, degeaba lasam timpul ca sa ne trimita...ad padres! Pentru cei care nu dispun de carti si dictionare, vom preciza ca francezii o numesc Plantain si ca la noi s-au distins trei tipuri: mare, ingusta si moale.

    Fara a i se nega adevarata proprietate, este recomandata in mai toate bolile, iar ceaiul este benefic.

    Cand oare vor pricepe medicii ca fiecare planta are un anume rol in ecosistem, pentru a inceta a ne considera cobai, numai pentru ca ...plantele nu omoara pe nimeni?
    Descrierea plantei se afla in orice carte de farmacie. N-o repetam.
    Mai dificil va fi pentru cititorul de rand sa afle ce scriu confratii francezi, care oricum au o gama mai larga de medicamente:
    “I se recunoaste doar o putere astringenta, prin decoct (30-60 gr de frunze), de lotiune si comprese.

    1. Ingrijiti-va ochii pentru aceleasi cauze si in aceleasi conditii ca la albastrele si margarete.
    2. Contra acneelor, durerilor de gat (decoct) si transpiratiei picioarelor (bai)
    3. Pentru cicatrizarea ranilor, intepaturilor si arsurilor.”

    ...Impotriva intepaturilor de viespi, albine, muste... Numai ca de fapt...acesta este un aspect al plantei !
    Orice farmacist o poate prepara sub forma de ceai, baie stie oricine, pulbere decoct, calmant al tusei, depurativ etc. Se pot pune 20-30 g frunze in 20-30 ml alcool si, dupa cateva ore, amestecata cu 200 ml ulei de floarea-soarelui se fac frectii etc.
    Vitamina K ii imprima proprietati homeostatice.”

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •