Rares -Constantin si Antonia - Elena

[latan.elena]

Scrisoarea lui Abraham Lincoln catre Directorul Scolii unde invata fiul lui.











Un cuvant catre profesori.

“{Fiul meu} va trebui sa invete ca nu toti oamenii sunt sinceri si onesti.
Dar invatati-l daca putetiminunatia cartilor…dar totusi dati-i timp sa se gandeasca la misterul etern al pasarilor cerului, a albinelor de sub soare si a florilor de pe camp.
In scoala, invatati-l ca e mult mai onorabil sa esueze decat sa triseze…
Invatati-l sa aiba incredere in propriile-i idei, chiar daca ceilalti ii spun ca se inseala. Invatati-l sa fie amabil cu oamenii amabili si dur cu cei duri.
Incercati sa-i dati fiului meu taria de a nu urma multimea, sa nu urmeze turma…
Invatati-l sa-i asculte pe toti oamenii; dar invatati-l de asemenea sa selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevarului , si sa pastreze doar ce e bun.
Invatati-l daca puteti, cum sa rada cand e trist… invatati-l ca nu e nici o rusine in a plange.
Invatati-l sa fie grijuliu cu cinicii si sa fie atent la lingusitori.
Invatati-l sa-si vanda creierul celor care dau mai mult, dar niciodata sa nu puna un pret pe sufletul si inima lui.
Invatati-l sa-si astupe urechile la barfa…si sa lupte cand crede ca aceasta este solutia.
Tratati-l gentil, dar nu-l protejati, deoarece numai testul focului face otelul bun.
Lasati-l sa aiba curajul de a fi nerabdator.
Lasati-l sa aiba curajul de a fi brav.
Invatati-l sa aiba intotdeauna incredere sublima in el insusi, deoarece apoi va avea incredere in umanitate.
Aceasta este o cerinta mare, dar vedeti totusi ce puteti face. Este asa un copil de treaba, fiul meu! – Abraham Lincoln”



(Benjamin Franklin) de Thomas Notarstefano

[latan.elena]

CALEA ÎNŢELEPŢILOR


Motto : Calea cea mai lungă începe tot cu un simplu pas.
(aforism oriental)



Cu mulţi ani în urmă traia în sudul Indiei, într-o peşteră de pe multele Arunasala, un mare înţelept, a cărui faimă depăşise cu mult hotarele ţării. El se numea Ramana, iar poporul îi dăduse şi numele de Maharishi (mare înţelept).Ramana trăia în mare simplitate şi totuşi, se considera cel mai fericit om din lume.

Lumea credea cu tărie că Ramana cunoaşte marele secret – secretul căii care duce la fericire, aici pe Pământ, în această viaţă. Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat chiar să-l ameninţe cu moartea, pentru a-i smulge secretul căii spre fericire. Cu cât insistau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, căci Ramana Maharishi tăcea şi fericirea lui era din zi în zi mai mare. Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus cu simplitate :

-Domnule, la fel ca Dumneavoastră, aş vrea şi eu să fiu fericit. Vă rog spuneţi-mi şi mie care este calea spre fericire. Ramana Maharishi, văzând puritatea copilului, i-a zis :

– Ţie îţi voi arăta calea ce duce la fericire. Vino cu mine si fii foarte atent.
Calea aceasta nu este uşoară. De cele mai multe ori, orice cale fără greutăţi nu duce nicăieri.

Calea fericirii e o cale îngustă şi abruptă şi de aceea trebuie, de la iînceput, să mergi pe ea pas cu pas, încet şi cu mare atenţie. Ea este arătată de Dumnezeu numai celor aleşi. Copile, marele secret al căii spre fericire nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci, cu mare concentrare şi convingere, de-a lungul întregii tale vieţi.

Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţa ta şi, pentru aceasta, trebuie să-L iubeşti şi să-I fii recunoscător pentru tot ce ai şi pentru toate evenimentele care ţi se întâmplă; să fii mulţumit cu ceea ce ai şi cu ceea ce nu ai ; acest pas se numeste DEVOŢIUNE.



Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi, în fiecare zi. Când te trezeşti şi înainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se numeşte RESPECT DE SINE.



Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui ca eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti capabil de iubire şi devotament, iubeşte fără teamă tot ceea ce a creat Dumnezeu în jurul tău ; dacă tu gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi depăşi, atunci propune-ţi obiective în viaţă şi luptă pentru realizarea lor, până când le vei obţine. Acest pas se numeşte MOTIVARE.



Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei obţine pe a ta. Să nu păstrezi în inima ta ranchiuna împotriva nimănui, căci acest sentiment nefast nu te va lăsa să fii fericit. Trebuie să-L laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu iartă şi uită. Acest pas se numeşte ONESTITATE.



Al cincilea pas este să nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu îţi aparţine; aminteşte-ţi că, potrivit legilor implacabile ale naturii, dacă o faci, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeşte CINSTE.



Al şaselea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiinţele Pământului au dreptul să fie respectate şi iubite. Acest pas se numeşte NON – VIOLENŢĂ.
Ultimul pas este să observi cu atenţie ce este în jurul tău; să descoperi mereu în fiecare lucru, eveniment, fiinţă, partea lui bună şi nu lipsurile. Ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb. Iubeşte adevărul, chiar dacă el te dezavantajează. Acest pas se numeşte DISCERNĂMÂNT.



Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are şi un preţ:
Trebuie să renunţi pentru totdeauna la deşertăciunile acestei lumi.
Este foarte greu, dar şi răsplata e foarte mare.



Swami Venkatesananda


SURSA: http://lotusulalb2.ro/calea-inteleptilor/

[latan.elena]

SCRISOAREA PE CARE ORICE PROFESOR DIN LUME ȘI-AR DORI SĂ O PRIMEASCĂ

O scrisoare aparținând lui Albert Camus.

Născut într-o familie foarte săracă, rămas orfan de tată încă de mic și trăind, împreună cu fratele său, de pe urma banilor pe care mama lor, aproape surdă, îi câștiga spălând rufele familiilor avute, Albert Camus a fost remarcat în 1923, în timpul școlii primare, de profesorul Louis Germain. Acesta i-a oferit meditații gratuite și l-a ajutat astfel să poată obține o bursă care să îi permită să urmeze liceul.

Trei decenii mai târziu, în 1957, Albert Camus avea să fie răsplătit cu premiul Nobel pentru literatură, “pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră”. La puțin timp după eveniment, Camus avea să îi scrie vechiului său dascăl următoarele rânduri:

19 noiembrie 1957

Dragă domnule Germain,

Am lăsat agitația stârnită în jurul meu să se domolească puțin înainte de a-ți vorbi din adâncul sufletului. Tocmai mi-a fost oferită o mult prea mare onoare, una pe care nici nu am căutat-o, nici nu am solicitat-o.

Dar atunci când am auzit vestea, primul meu gând, după mama mea, s-a îndreptat către dumneavoastră. Fără dumneavoastră, fără mâna plină de afecțiune pe care ați întins-o copilului sărac care eram, fără învățătura și exemplul oferit, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

Nu pun prea mare preț pe această onoare. Dar cel puțin îmi oferă șansa de a vă spune ce ați fost și încă mai sunteți pentru mine și șansa de a vă asigura că eforturile dumneavoastră, munca și generozitatea sufletească pe care ați investit-o sunt încă vii într-unul dintre micii dumneavoastră școlari care, în ciuda trecerii anilor, nu a încetat vreodată să fie elevul dumneavoastră recunoscător.

Vă îmbrățișez din tot sufletul.

Albert Camus

Sursa:https://webcultura.ro/scrisoarea-pe-care-orice-profesor-din-lume-si-ar-dori-sa-o-primeasca/?

[latan.elena]

Socrate - TESTUL CELOR TREI!










“Stai o clipa,” ii replica Socrate. “Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.”
“Trei?”
“Asa este,” a continuat Socrate. “Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.

Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?”
“Nu,” spuse omul. “De fapt doar am auzit despre el.”
“E-n regula,” zise Socrate. “Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.
Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”“
Nu, dimpotriva…”
“Deci,” a continuat Socrate, “vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?”
Omul a dat din umeri, puțin stanjenit.

Socrate a continuat.
“Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?”
“Nu, nu chiar…
“Ei bine,” a conchis Socrate, “daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?”
Omul era invins si s-a rusinat.


SURSA: http://m.caplimpede.ro/socrate-te-in...ul-celor-trei/

[latan.elena]

Scrisorile unor autori cunoscuți către copiii lor – ce sfaturi și povețe le dădeau celor mici











Aţi mai auzit asta probabil, dar simt că trebuie să o spun din nou: e păcat că oamenii nu mai comunică prin scrisori. Mai ales scriitorii, ale căror misive sunt adesea atât de frumos compuse. Am avut scrisori de dragoste, scrisori de despărţire, scrisori trimise chiar de pe câmpurile de bătălie. Dar ce iese când unii scriitori încearcă să se dea drept Moş Crăciun în faţa odoarelor sau când le dau sfaturi de viață? Am strâns laolaltă o serie de scrisori blânde, pline de povețe şi de dragoste, de la unii dintre autorii noștri preferați către copiii lor.

De la Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta:

Să trăieşti Mimilică dragă, şi să fii bună – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi, cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea…al doilea…de! norocul şi celelalte “pere mălăieţe” care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi…Atâţi câţi merită…

A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi daca ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.

Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce să vrei. Şi văd c-ai început să ştii asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat!

Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: “Uitaţi-vă la mine!” Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată. Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrăţişează cu drag, Al. Vlahuţă



MAI MULT:https://hyperliteratura.ro/scrisori-autori-copii/

[latan.elena]

POVESTEA EMOTIONANTA A MAINILOR IN RUGACIUNE!





In secolul al XV-lea, intr-un oras micut locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-si intretine familia tatal, bijutier de profesie, era nevoit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi pentru a le oferi mancare. In plus se mai ocupa si cu orice altceva gasea de lucru prin vecinatate.

In ciuda conditiei lor nevoiase, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau sa-si urmeze visul lor, acela de a-si valorifica talentul pentru desen. Ei erau constienti de faptul ca tatal lor nu-si permitea sa-i trimita sa studieze la Academia de la Nürenberg.

Dupa lungi discutii noaptea in patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mina si va castiga bani pentru a-l sustine pe celalalt sa studieze la Academie. Apoi dupa ce fratele care va castiga va termina Academia, dupa 4 ani il va sustine pe celalalt sa-si completeze studiile, fie prin vanzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mina.

Intr-o duminica dupa slujba de la biserica au dat cu banul iar Albrecht Dürer a castigat si a plecat la Nürenberg. Albert a plecat in minele periculoase si timp de patru ani si-a sustinut fratele cu bani. Lucrarile fratelui sau au facut imediat senzatie. Gravurile lui, sculpturile si panzele cu ulei erau mai bune decat ale multor profesori iar atunci cand a absolvit ajunsese sa castige sume importante.

Cand s-a intors in satul sau familia a dat o cina pentru a-i sarbatori triumfala intoarcere acasa. Dupa o masa lunga si memorabila din care n-au lipsit muzica si rasul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a tine un toast pentru cel mai iubit dintre fratii sai, pentru anii de sacrificiu pe care i-a indurat pentru ca el sa-si indeplineasca visul. Si cuvintele de incheiere au fost: ”si acum Albert, cel mai binecuvantat frate al meu, acum e randul tau. Acum te poti duce la Nürenberg sa-ti urmezi visul si eu voi avea grija de tine!”.

Toate capetele s-au intors cu nerabdare spre celalalt capat al mesei unde statea Albert. Lacrimile ii curgeau pe fata palida iar capul plecat si-l misca dintr-o parte in alta, in timp ce repeta in continuu ”nu, nu, nu”. In final Albert s-a ridicat si si-a sters lacrimile de pe obraji si a privit spre figurile care ii erau dragi. Apoi, tinandu-si mainile aproape de obrazul drept a spus bland.

”Nu, frate, nu pot sa merg la Nürenberg. Este prea tarziu pentru mine. Uite, uite ce au facut cei 4 ani de munca in mina mainilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel putin o data, iar in ultimul timp sufar de artrita care mi-a afectat atat de rau mana dreapta incat nu pot nici macar sa tin paharul pentru a toasta cu tine… cu atat mai mult sa fac linii delicate pe panza, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea tarziu.”


Mai mult de 450 ani au trecut. Pana acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer: portrete, schite, desene in carbune, gravuri etc. sunt expuse in orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este ca tie iti e familiara doar una singura, a carei reproducere o poti avea acasa sau la birou.

Intr-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mainile muncite cu palmele si degetele subtiri indreptate spre cer. Si-a denumit opera simplu ”maini”, dar lumea intreaga si-a deschis imediat inimile spre capodopera sa si a redenumit tributul iubirii ”maini in rugaciune”.
Data viitoare cand vezi o copie a acestei creatii emotionante, mai priveste-o odata. Da-i voie sa-ti aminteasca – daca mai aveai nevoie – ca nimeni, nimeni nu reuseste singur.

http://caplimpede.ro/povestea-emotionanta-a-mainilor-in-rugaciune-ar-merita-cineva-acest-sacrificiu/

[latan.elena]

Ioan Danci

Vrei să Îl vezi pe Dumnezeu?


Într-un sătuc viețuiau doi oameni care mereu se războiau unul cu celălalt. Din te miri ce, între ei mereu izbucneau câte o ceartă. Viața devenise de nesuportat atât pentru unul cât și pentru celălalt, ba chiar pentru întreg satul.
Într-o bună zi, câțiva bătrâni îi ziseră unuia dintre ei:
- Singura ieșire ce-ți mai rămâne – după ce le-am încercat pe toate – este să te duci să vorbești cu Dumnezeu.
- Așa voi face, dar încotro să mă duc?
- Nimic mai ușor. Va fi de ajuns să urci pe acolo pe creasta muntelui și ai să-l vezi pe Dumnezeu.
Fără a sta pe gânduri, omul nostru porni să-l întâlnească pe Dumnezeu. După multe și obositoare zile de mers, ajunse pe vârful muntelui.
Dumnezeu se afla acolo și îl aștepta.
În zadar se frecă la ochi omul nostru; nu încăpea umbră de îndoială: Dumnezeu avea chipul vecinului său certăreț și nesuferit.
Nimeni nu știe ce i-o fi spus Dumnezeu. În tot cazul însă, atunci când se întoarse în sat, nu mai era același.
Dar, cu toată purtarea sa de grijă și dorința de împăcare cu vecinul său, tot rău mergeau lucrurile, întrucât celălalt căuta noi și noi pricini de gâlceavă.
Bătrânii își spuseră unii altora:
- Ar fi bine să meargă și el să-L vadă pe Dumnezeu.
Cu toată încăpățânarea lui, până la urmă izbutiră să-l convingă să meargă pe muntele cel înalt. Iar acolo, pe culme, și el descoperi că Dumnezeu avea chipul vecinului său.
Din acea zi, totul se schimbă și pacea începu să domnească peste acel sătuc.

Așadar `dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu, uită-te la aproapele tău. Fiecare poartă în el chipul lui Dumnezeu`.

[latan.elena]

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni.

Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.





















De ce te opreşti ... dacă ai atât de mers?
De ce te grăbeşti ... dacă timpul îţi aparţine?
De ce te temi ... dacă ai atâtea de iubit?
De ce plângi ... dacă ai atâtea motive sa râzi?
De ce mă priveşti ... dacă nu mă vezi?
De ce cauţi ... ce ai deja?

Jose Eduardo Mendes Camargo - De ce? - poezie din vol. "În prezenţa ta"

[latan.elena]

Cascada Bigar



Rezervația naturală a fost înființată în anul 1982 și declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate). Aria naturală se întinde pe o suprafață de 176,60 hectare și este inclusă în Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița.
Rezervația reprezintă o zonă colinară, cu izvoare, chei, abrupturi calcaroase, văi, lapiezuri, doline, ponoare, peșteri, avene, poiene și pajiști; cu o faună alcătuită din mamifere (urs brun, râs, lup, vulpe), păsări, reptile, broaște și pești; și o floră (nuc comun, alun turcesc, ghimpe, bujor bănățean) specifice grupări montane a Munților Banatului
Izbucul Bigăr este un izvor puternic (de unde termenul izbuc), alimentat de un curs de apă subteran ce străbate peștera cu același nume din Munții Aninei.
După circa 200m, apa izvorului (bogată în calcar) se varsă în râul Miniș de pe un prag stâncos, formând o cascadă de tuf calcaros, ce poată numele de Cascada Bigăr.

[latan.elena]

Definiția unui copil


Un copil este o ființă pe care Dumnezeu ne-a împrumutat-o să facem un curs intensiv despre cum să iubim pe cineva mai mult decât pe noi înșine, cum să ne schimbăm cele mai grave greșeli pentru a-i da un exemplu mai bun, să învățăm să avem curaj. Da, asta este!

A fi mamă sau tată este cel mai mare act de curaj pe care îl poți face, pentru că înseamnă să te expui la un alt fel de durere, durerea incertitudinii de a acționa corect și frica de a pierde pe cineva atât de iubit.

Pierde? Cum? Nu este al nostru. A fost doar un împrumut. Cel mai mare și mai minunat împrumut, deoarece copiii sunt ai noștri doar atunci când nu pot avea grijă de ei înșiși.


Atunci ei aparțin vieții, destinului și propriilor familii. Dumnezeu să binecuvânteze mereu copiii noștri, pentru că deja ne-a binecuvântat cu ei.

Jose Saramago