Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Te-ai întrebat de ce, la revărsatul zorilor, cocoșul suspină dureros de repetate ori? Iată ce înseamnă asta – în oglinda dimineții s-a arătat că din viața ta a mai trecut o noapte, fără ca tu să-ți dai seama.
Omar Khayyam
https://www.youtube.com/watch?v=lWSx5EPn8YM
"Religia mea este natura. Acesta este ceea ce trezește în mine acele sentimente de uimire, misticism și recunoștință."
Oliver Sacks
"Natura nu se grăbește, totuși totul se împlinește. "
Lao Tzu
„Muzica nu este în note, ci în tăcerea dintre ele.” ~ Mozart
„Drumul nu este o linie dreaptă; este o spirală. Te întorci continuu la lucruri pe care credeai că le-ai înțeles și vezi adevăruri mai profunde.”
Barry H. Gillespie
„În toate lucrurile naturii există ceva din minunat”.
Aristotel
„Cartea naturii este scrisă în limbajul matematicii”.
Galileo Galilei
Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.08.2022 la 11:56.
https://www.youtube.com/watch?v=SkIXcSWCwy0
https://www.youtube.com/watch?v=yAUrDB2bvLE
Amprentele noastre nu dispar niciodată în viețile pe care le atingem.
Allen Coulter
Cred că planeta noastră nu e locuită doar de animale, plante, bacterii şi viruşi, ci şi de idei. Ideile sunt o formă de energie fără corp fizic. Sunt complet separate de noi, dar pot interacţiona cu noi – chiar dacă într-un mod straniu. Ideile nu au un corp material, dar au conştiinţă şi mai mult ca sigur au voinţă. Ideile sunt mânate de un singur impuls: să se manifeste. Și nu se pot manifesta în lumea noastră decât colaborând cu un partener uman. O idee poate trece de la eter la lumea fizică numai cu ajutorul unui om.
Elizabeth Gilbert
Licență pentru naivitate
Adrian Păunescu
Mi-a plăcut să rămân un naiv,
Am fost un naiv care s-a respectat,
Mi-am hrănit iluziile
Mai bine decât mi-am hrănit copiii.
Am fost un naiv de modă veche,
Abia aşteptam să mă mintă cineva
Ca să-l cred.
Mi-am rugat adversarii
Să construiască adversităţi plauzibile
Ca să cred şi eu.
Am fost un naiv,
Am crezut în fete mari
Şi-n cuvântul de onoare,
Am crezut în adversari,
Am crezut în adversare.
Am constatat că nu e nimic nou sub soare,
Că iluziile sunt la fel de primejdioase
Astăzi ca şi ieri
Şi vor fi şi mâine
Când voi continua să le am
Şi să fiu mai naiv decât astăzi
Cautând mereu
Ceea ce mereu am crezut
Că am găsit
Şi de fapt nu găsisem niciodată.
Iartă-mă ,Doamne, de naivitatea mea
Şi dă-mi-o astăzi
Încă o dată şi încă o dată
Să mai pot crede
Să-mi mai pot aminti,
Şi totuşi, şi totuşi,
Să mai fiu naiv,
Să mai fiu credul,
Să mai fiu prost,
Ultimul prost.
În care se mai găseşte,
Combustibilul de mişcat
Lacrimile în ochi.
Lucrurile pe care le faci, vechi prietene, pot fi frumoase, dar vai, dacă nu le faci cu inima se vede si se va vedea mereu. Romantismul nu înseamnă să dăruiești trandafiri. Romantismul înseamnă să-i crești.
Aș dori să spun multor tineri care caută un motiv sa traiască, că bătrânețea este un moment minunat presărat cu non-lacrimi: Le-am numit rouă.
Când simți ceva ce îți face inima să vibreze, nu te întreba niciodată ce este, ci trăiește-o până la capăt, pentru că acel fior, acel sentiment se numește viață.
Alda Merini
„Numai misterul ne permite să trăim, doar misterul.”
„Capul meu este plin de foc și durere, iar limba îmi fuge, străpunsă de cioburi de sticlă.”
„Vreau să dorm o jumătate de secundă,
o secundă, un minut, un secol,
dar vreau ca toată lumea să știe că sunt încă în viață…”
„Vreau să fiu poet, din cap până în picioare, să trăiesc și să mor de poezie.”
„Un poet trebuie să fie un profesor al celor cinci simțuri corporale. Pentru a comanda cele mai perfecte imagini, el trebuie să deschidă ușile de comunicare între toate simțurile.”
„Poezia mea este un joc. Viața mea este un joc. Dar nu sunt un joc.”
„Poezia, cântecul, tabloul
Este doar apă
Scoasă din fântâna oamenilor
Și ar trebui să le fie înapoiată într-un pahar de frumusețe
Ca să bea
și să se înțeleagă în băutură.”
„Voi fi mereu de partea celor care nu au nimic și cărora nici măcar nu li se permite să se bucure de nimic pe care îl au în pace.”
„Artistul, și în special poetul, este întotdeauna un anarhist în cel mai bun sens al cuvântului. El trebuie să țină seama doar de chemarea care se ridică în el din trei voci puternice: glasul morții, cu toate presimțirile ei, glasul iubirii și glasul artei.”
„Înțelegeți pe deplin o singură zi, astfel încât să puteți iubi fiecare noapte.”
„Deoarece nu mi-am făcut griji să mă nasc, nu îmi fac griji să mor.”
„De multe ori m-am pierdut, pentru a găsi arsura care ține totul treaz.”
„Știu că nu există drum drept, drum drept în lumea asta. Doar un labirint uriaș de intersectări de drumuri.”
„Fiecare pas pe care îl facem pe pământ
ne aduce într-o lume nouă.
Fiecare picior sprijinit
pe un pod plutitor.”
„Lucrul important în viață este să lăsăm anii să ne poarte.”
„În fiecare lucru există o insinuare a morții. Liniștea, tăcerea, liniștea sunt toate ucenicii.”
„Dragostea este sărutul în cuibul liniștit în timp ce frunzele tremură, oglindindu-se în apă.”
„A te vedea gol înseamnă a-ți aminti Pământul.”
„A arde de dorință și a tace despre asta este cea mai mare pedeapsă pe care o putem aduce asupra noastră... Când lucrurile ajung atât de adânc în tine, nu există nimeni care să le schimbe.”
„Mi-e frică să nu fiu, pe acest țărm,
un trunchi fără ramuri și ceea ce regret cel mai mult
este să nu am nici o floare, pulpă sau lut
pentru viermele disperării mele.”
„Sunt umbra imensă a lacrimilor mele.”
„În centrul oricărei arte mari se află o melancolie esențială.”
„Cele două elemente pe care călătorul le surprinde pentru prima dată în marele oraș sunt arhitectura extraumană și ritmul furibund. Geometrie și angoasă.”
„În ziua în care foamea va fi eradicată de pe pământ, va avea loc cea mai mare explozie spirituală pe care a cunoscut-o lumea vreodată. Omenirea nu-și poate imagina bucuria care va izbucni în lume în ziua acelei mari revoluții.”
„Nimeni nu te cunoaște. Nu. Dar eu cânt despre tine.
Pentru posteritate cânt despre profilul și harul tău.
A semnalului de maturitate a înțelegerii tale.
A apetitului tău pentru moarte și a gustului gurii sale.
De tristețea veseliei tale cândva curajoase.”
„O lumină care trăiește din ceea ce devorează flăcările,
un peisaj cenușiu care mă înconjoară de ars,
o răstignire printr-o singură rană,
un cer și un pământ care se întunecă în fiecare oră,
un suspine de sânge a cărui panglică roșie împodobește
o liră fără puls, și unge torța,
o maree care mă năucește și mă împușcă pe recif,
un scorpion care se zbârnește, ustură în piept
– aceasta este cununa iubirii, acest pat de spini
este unde visez că tu îmi furi odihna,
bântuind aceste coaste scufundate . încărcat de durere.
Am căutat culmea prudenței, dar am găsit
valea plină de cucută a inimii tale
și propria mea sete de adevăr amar și de artă.
Federico García Lorca
Ultima modificare făcută de latan.elena; 03.08.2022 la 21:09.
Puțin din ea...
Era îmbrăcată în straiele puterii. Privind-o, n-ai fi zis c-a aflat greutăți, sau că știe gustul durerii și al neîmplinirilor sufletești. Privind-o, ai fi zis că e soare, că-i energie pură. Privind-o, îi simțeai duritatea, nimic nu părea s-o încurce, nu știai ce ar putea fi pentru ea sensibil. Dar, pe ea o mișca tot, tot ce părea că nu observă. Avea o forță fragedă, trăia mult pe dinăuntru și se arăta inertă. Reflecta fermitate, te ținea la distanță. Nu juca teatru, era reală. Ăsta era felul ei de a se rosti pe sine, un fel de palimpsest, trebuia să pipăi mai atent să dai de urmele ei autentice. Amprentele lăsate pe sufletul ei nu le arăta lumii, nu se scutura de ele. Erau ale ei și poate erau de neînțeles. Și, oricum nu stătea nimeni să sape în nespusul ei. Avea privirea obosită! Era și mai frumoasă! Avea misterul sincerității în ochi, greu de citit, aproape c-o priveai cu geamăt. Nu știai unde îi începe tristețea sau zâmbetul. Se ferea să fie privită, dar se voia admirată. Nu puteai s-o atingi, privirea ei te împingea. Nu părea capabilă să iubească, dar ea se simțea unită, știa ea cine putea s-o atingă. Sufletul ei lăsa o aroma torentială, dar delicată.
Când sufletul îi foșnea, fremăta în liniște. Nu se lăsa simțită de oricine. Cine încerca apropiere ori se lăsa plutind în lumea ei, ori pleca tulburat. Atrăgea, dar și speria. Era un labirint în care îți doreai să rămâi rătăcit. Ți-era teama să nu pășesti greșit, ca nu cumva să găsești ieșirea. Nu vorbea mult despre ea însăși, decât foarte rar și cu câteva cuvinte. Avea rănile ei și atâtea slăbiciuni, dar vedeai pe chipul ei seninătatea primăverii. Avea plumb înrădăcinat în ea, dar și aripi. Trăia în adâncul spiritului ei și se avânta în abstract. Puțin din ea greu vedeai!
Ochii îi râdeau, în timp ce sufletul îi plângea. Oferea îmbrățișare și curaj în timp ce în ea cristalele se spărgeau. Liniștea și proteja pe alții. Așa supraviețuia cataclismului din ea. Privea pe jumătate în spate! Își aduna culorile nepătate și se rupea de ceea ce o uita. Nu existau două drumuri! Mergea pe unul! Voia contraste care se contraziceau și care rezonau.
E atâta liniște în furia ei, e atâta pace in zbuciumul ei, e atâta praf în gândurile ei, e atâta bun simț în nedreptatea de deasupra ei. E atâta revoltă în cuvintele pe care le tace. E atâta demnitate în privirea ei care nu se sprijină nici măcar pe o lacrimă. Are o eleganță ascunsă și-o obrăznicie pe care puțini au prilejul să le vadă. Nu se ferește să se arate, ea doar nu se arată tuturor. Ea nu mai tremură nici când se sperie, nici când are emoții. E o mică piatră pe care cărările au lăsat-o fără melancolie!...
Luiza Ionescu
La început, este greu de crezut că sentimente ca respectul, stima, veneraţia ar putea avea legatură cu cunoaşterea, având în vedere că există tendinţa de a considera cunoaşterea ca fiind o facultate în sine, independentă de tot ceea ce se întâmplă în viaţa interioară. Se uită un lucru: că sufletul este cel care cunoaşte. Şi sentimentele sunt hrana sufletului tot aşa cum alimentele o reprezintă pe cea a corpului. Dacă un corp primeşte pietre în loc de pâine, activitatea lui moare. La fel se întâmplă şi în cazul sufletului: respectul, stima, devotamentul sunt substanţe hrănitoare ce asigură sănătatea şi puterea activităţilor lui în general şi a cunoaşterii în special. Pe când dispreţul, antipatia şi denigrarea paralizează şi distrug forţa cunoaşterii. Dacă într-un om pe care-l întâlnesc nu remarc decât slăbiciunile - pentru a le judeca - nu fac decât să mă lipsesc de o forţa de cunoaştere superioară. Dimpotrivă, dacă mă apropii cu dragoste pentru a-i descoperi calităţile, concentrez această forţă în mine.
Rudolf Steiner
David Varnau sculpture
''Indiferent ce se întâmplă în jurul nostru sau cu noi, prin dragoste sufletul nostru atinge nemurirea, cucerind toate dimensiunile şi toate destinele.''
Akiane Kramarik
"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." (I Corinteni 13, 13)
Momentan sunt 284 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 284 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje