“…și atunci voi fi, dacă nu mai fericit, în orice caz mai puțin chinuit.”
Toată viața mea e bazată pe această convingere: că sunt un om de geniu. Dar dacă m-aș înșela, dacă n-aș fi decât unul din acei mulți orbi care iau amintirile drept inspirație, dorințele drept opere; dacă, într-un cuvânt, n-aș fi decât un imbecil?Ce-ar fi atât de uimitor în asta? Oare e prima dată când un fricos își închipuie că e erou, când un literat se crede poet, când un idiot își dă aere de om mare? Oare nu e posibil, de o mie de ori posibil, ca eu să nu fiu decât un cititor frigid, încălzit, din când în când la vetrele altora, devenit spiritual datorită spiritului altora, care crede că murmurul docil al sufletului său ambițios e gâlgâitul unei vine de apă gata să țâșnească și să se reverse, pentru a adăpa pământul și pentru a oglindi cerul? Cu cât mă gândesc, cu atât lucrul mi se pare mai verosimil și mai firesc. Ce-mi dă dreptul să cred în mine și-n geniul meu?(…)Sunt superior atât cât să înțeleg că nu sunt destul de superior și nimic mai mult. Poate, cu trecerea anilor, imbecilitatea mea va deveni mai mare și atunci voi fi, dacă nu mai fericit, în orice caz mai puțin chinuit. Și sper să devin copac sau piatră și să zac, în sfârșit, în beatitudinea inconștientă a totului.
Răspunde cu citat
Pictură de 
Marcaje