Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !



Lumina ştiinţei este ca o lumânare care pâlpâie după cum bate vântul, iar Lumina Lui Dumnezeu este ca un Soare ale cărui Raze nu se clatină.
Ana Haz

[latan.elena]

Putem renaște în orice moment dacă știm să trăim cu ritmul anotimpurilor, timpul, iubirea, natura.
R. Battaglia



Miracolul e acolo unde-l găsești, trebuie doar să-ți faci timp să-l vezi.
T. Ryan Gregory

[latan.elena]

Eu am știut că timpul o să treacă.
Eu am știut.
Februarie e cel mai scurt
și-mi rămâne plânsul afară din teacă.

Tare curge, curge...
Faima mea întâmplătoare
își face cruce
cu două picioare.

Pentru ca umilința jocului
să-mi fie lăsată,
m-am deplasat la fața locului;
fața locului era umflată.

Nina Casian

[latan.elena]

Balerina sufletelor

"-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da... Mereu...
-De ce?
-Ca să poată scrie...
-Şi eu plâng, ca să pot dansa"Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ...
Se dedică ochilor noştri
care mereu uită
că ea poartă pe umeri
greutatea frumuseţii.Puternică în vârfuri de picioare,
dar suflet fragil-
poti modela din ea
orice cântec...
O balerină fericită,
are nevoie doar de un balerin
care are puterea să-i ducă în palme
iubirea....Balerina sufletului meu...
Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori...

Anna Panovici

[latan.elena]

“Cea mai mare bogăție din această lume sunt copiii, mai mult decât toți banii din lume și toată puterea de pe pământ.”
Mario Puzo



“Copiii sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem cerurile.”
Henry Ward Beecher

[latan.elena]

Alături nu este nici un pas înainte, nici un pas înapoi.
Alături este un loc atât de intim unde puțini pot sta.
Următoarea ușă are grijă să nu proiecteze umbră, ci să stea la distanță potrivită pentru a lumina.
Alături sunt rezervate pentru cei care îți pot citi sufletul, cei care îți pot înțelege chiar și tăcerea.
Alături este ținându-se de mână și atenți la ritmul celuilalt pentru a nu-l lăsa niciodată în urmă.
În afară de asta nu este pentru oricine.
Alături este cel mai frumos loc pe care îl poți rezerva pentru cineva și invers.
Carmen Pistoia

[latan.elena]

Arbor invers

Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urșii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.

Mereu cu creirul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotați,
dus în nori, în scâteile
celor neluminați.
Văzut ca în apă, mereu,
și foșnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
și-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă...
Și totul îmi pare știut, dar nimica
din ce știu cu ce este nu se aseamănă.

Nichita Stanescu



Photography Mikko Lagerstedt

[latan.elena]

Infatuare

Îmi sunt contemporan - și mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.

N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Și-n ochi - un ev de fum și-un zeu ucis.

Pot foarte bine să rămân închis
Și să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orișicare piele...

Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

Upanişad sau Tratat despre echivalenţe

Frunzele în ramuri? Prizoniere.
Libere să freamăte? Părere.
Liberă e frunza doar spre toamnă;
Libertatea clipei o condamnă
La căderea liberă, pe drumul
Consumat înspre pământ şi tumul.
De iluzii, veşted se desparte
Liberă o clipă,-n zbor: în moarte



Dialog pentru Septembrie

Septembrie galben. Seri lungi, viorii,
Fug zilele verii spre soare. Trec stol
Cocorii scad sus. Toamna vine domol.
Din vară în vară, dând iernii ocol
Septembrie cald e-n septembrie gri,
Septembrie galben, putem hoinări?

Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri!
Septembrie gri, septembrie gri

Septembrie arde-n păduri aurii,
Se mistuie vara din pomi în pârjol.
Chipul toamnei e plumb. De-atât fum se-nnegri.
Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:
Septembrie cade-n septembrie gri

Septembrie, septembrie gri
Septembrie cald, nu muri, nu muri!
Nu muri!

Duminica de ieri

Aprind ţigara şi te-aştept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foşnesc şoptit - vecini cu vântul - plopii
Şi degetele-mi vântul le resfiră...
E-o linişte de umbră când te-apropii,
Şi mâna mea vibrează, şi e liră.

Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
Peronul despărţirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar - vineţie - toamna-ţi stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri şi-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, târg. Rămâne rana.


Romulus Vulpescu - Armura Noastră - Car

[latan.elena]

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Lumea întinereşte din frumuseţea lor,
Stau pe un peron suspendat în timp şi poezie
Iar ele trec pe rând la fereastra unui tren
Şi le văd ochii, lumina, aerul din prima zi
Totul imaculat, cald, neînceput, cu încetinitorul
Cu fluturii dinaintea primului sărut pe buze.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Mă arunc în gol în ochii lor până la izvoare
În căutarea sentimentelor înălţătoare şi primordiale
A elixirului care să facă acea clipă să mai stea
Să mai stăruiască un dram pe strălucirea lor
Să se întipărească totul pe cer, pe retine
Ca o mărturie despre iubire la începuturile ei.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Inimile lor bat toate în mine pe rând
Şi se transformă într-un fâlfâit de aripi
Când încep să doară şi să-şi amintească
Toate ekg-urile din vremea dragostei
Când dulcea şi frumoasa impertinenţă a ei
Făcea sufletele să muşte până la prăsele albul tencuielii.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Îmi lipesc urechea de pământ să ascult
Toate cântecele neauzite atunci de teamă să nu se destrame
Graniţele noastre comune şi umbrele întrepătrunse
De amorul subţire şi fin ca o viaţă dintr-un zor de zi,
Ele sunt toate acolo, de neatins, de nedescris
Aşteptând să nu se mai întâmple nimic.

Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
Lumea întinereşte din frumuseţea lor,
Stau pe un peron suspendat în timp şi poezie
Şi îmi e dor de toate ca şi când n-ar fi să fie
Şi îmi e dor de fiecare pe de rost
Şi îmi e dor de una, de alta, fără ca să ştie
Şi îmi e dor de toate şi niciuna ca şi când n-ar mai fi fost.

Marius Tucă

[latan.elena]

Soarele urmărește ceea ce fac, dar Luna știe toate secretele mele.
J. M. Wonderland