"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..." .
Cred in Dumnezeu asa cum cred in rasaritul soarelui. Nu pentru ca il vad, ci pentru ca vad tot ce atinge.
C. S. Lewis.
"Toată frumusețea firii vine din taina celui Tainic. Fără această taină a celui Tainic,
firea nu ar putea păstra nici măcar o clipă acea frumusețe liniștită și blândă care strălucește din ea."
Sf. Nicolae Velimirovici
Cine moare?
Pablo Neruda
Moare cate putin
cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin
cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin
cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin
cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin
cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin
cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin
cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin
cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si
cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin,
amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...
„Există o concepție greșită că durerea apare doar atunci când pierdem oameni. Nu este adevarat. Putem întrista circumstanțele, relațiile, oportunitățile ratate. De fapt, uneori, când te trezești afectat de valuri de emoții, de la tristețe la melancolie, s-ar putea să te întristezi. Versiunea ta pe care ai fi putut fi dacă lucrurile ar fi fost altfel, sau doar dacă ai fi spus ceva sau dacă cineva te-ar fi susținut.”
— Necunoscut
''Nu este atât de important să rămâi în viață, ci să rămâi om este important.
Ceea ce contează este că nu ne trădăm unii pe alții. "
(George Orwell, 1984)
„Macar un minut pe zi, de mai multe ori pe zi, aminteste-ti ca momentul
pe care il traiesti este un cadou, nu are niciun motiv, nu are cauze si nu va
produce efecte; este absolut un cadou.”
Selene Calloni Williams
"Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile,
viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea."
Haruki Murakami
„…într-o perioadă de criză numai arta poate exprima neliniştea şi disperarea omului (…),
ea este singura care-i captează în totalitate spiritul, mai ales prin marile ficţiuni care ajung să pătrundă în spaţiul sacru al poeziei”.
Ernesto Sábato
''Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lângă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întâlnindu-ne la sfârşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două coridoare se împreunaseră, în sfârşit, şi ora întâlnirii sosise. Ora întâlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele?''
Ernesto Sabato în Tunelul
„ Căci nu pereții, nici tavanul, și nici înălțimea nu imprimă personalitate casei, ci ființele care o însuflețesc cu vorbele lor, cu râsetele, iubirile și ura lor, ființe care o impregnează cu ceva imaterial, dar pătrunzător, cu ceva la fel de diafan ca surâsul de pe un chip, chiar dacă o fac prin obiecte material, covoare, cărți sau culori. Pentru că tablourile pe care le vedem pe pereți, culorile în care au fost vopsite ușile și ferestrele, desenul covoarelor, florile de prin cameră, discurile și cărțile, deși obiecte materiale (tot așa cum buzele și sprâncenele țin de carne), sunt, neîndoios, manifestări ale sufletului; fiindcă sufletul nu se poate arăta ochilor noștri materiali decât prin mijlocirea materiei, și asta e un neajuns al sufletului, dar și o ciudată subtilitate.”
Ernesto Sábato -„Despre eroi și morminte”
„Adesea, mi se pare că nimic nu are sens. Ne naştem în dureri pe o planetă minusculă, care aleargă spre neant de milioane de ani, creştem, luptăm, ne îmbolnăvim, suferim, îi facem şi pe alţii să sufere, strigăm, murim şi vin alţii pentru a prelua de la cap această comedie fără rost.”
„Există oare pe lume vreo fiinţă omenească a cărei poveste să nu fie, la urma urmelor, tristă şi misterioasă?”
„Exista ceva în ea care o făcea să pară mai matură, ceva dintr-un om care trăise multe. Nu părul, şi nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care îşi strângea buzele, căci, cu toate că gura şi buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.”
„Aşa cum funcţionarul visează să-şi omoare şeful pe care îl urăşte şi în felul acesta se simte mai bine, tot aşa este şi autorul care cu visele sale măreţe, îi ajută pe cititori să trăiască, să evite intenţiile cele mai rele.”
Ernesto Sabato în Tunelul
„Nu poţi şti niciodată, până în clipa din urmă, dacă ceea ce ţi se întâmplă într-o zi face parte din istorie sau e o simplă întâmplare,
dacă e totul (oricât ar putea să pară de banal) sau nimic (oricât ar putea să fie de dureros).”
„Viaţa e atât de scurtă şi de complicată, încât atunci când începi să te deprinzi cu ea, deja urmează să mori.”
Ernesto Sabato în Despre eroi şi morminte
La casa de Ernesto Sabato.
Ultima modificare făcută de latan.elena; 23.01.2024 la 19:27.
Omul este singurul animal a cărui existență este o problemă pe care trebuie să o rezolve.
Principala sarcină din viaţa unui om este să se nască, să devină ceea ce îi permite potenţialul.
Cel mai important produs al efortului său este propria personalitate.
Pentru om totul e important în afară de propria viaţă şi arta de a trăi. El trăieşte pentru orice dar numai nu pentru el însuşi.
Iubirea nu este un sentiment de care să se poată bucura oricine, indiferent de gradul său de maturitate… Tentativele omului de a iubi vor fi sortite eşecului, dacă nu va încerca, cât se poate de activ, să-şi dezvolte personalitatea deplină, astfel încât să ajungă la o orientare productivă; că satisfacţia în iubirea individuală nu poate fi atinsă fără capacitatea de a-ţi iubi aproapele, fără o autentică smerenie, fără curaj, credinţă şi disciplină. Într-o cultură în care calităţile acestea sunt foarte rare, dobândirea capacităţii de a iubi rămâne de asemenea, inevitabil, o realizare rară. Şi într-adevăr, putem să ne întrebăm fiecare câte persoane care iubeau cu adevărat am cunoscut.
Erich Fromm
Demelsa haughton Illustration
Copac uscat în plină toamnă
Nimeni nu știe că nu te-i mai trezi,
Te desfrunzești cu cei vii deodată
Dar mort rămâi în fiecare zi.
Fluieră vântul prin rămurișul sterp
Ca și ceilalți te desfășori sub stele,
Copac uscat eu nimănui nu spun
Că tu ești mort în codrul existenței mele.
Azi-noapte te-am văzut sleit
cum te ștergeai de lacrimi cu degetele goale,
Nechezul unui cal smintit
lovea în scoarță ta în rotocoale.
Lampa mea stinsă prin geamuri auzea
Ultima rugă îngenunchiată-n zare
Pamântul străveziu din tine cobora,
Ardea un plop a primă lumânare.
Pâna la primăvară nimeni nu va ști
Că tu ești mort de un amar de vreme,
Pădurarii te vor îngriji
Topoarele te vor ocoli
Norii vor binecuvânta
Moartă neliniștea ta.
Și tu uscat, încremenit acolo-n zare,
N-ar fi mai bine să-i spunem de-acuma primăverii viitoare?
Văzduh să nu mai împartă
Pentru coroana ta moartă,
Vânturile albastre să și le retragă
Din căpățâna asta bolnavă,
Să și le-năbușe, cuvânt de cuvânt,
Stelele depuse la temelia ta în pamânt.
Ioan Alexandru - Ar fi mai bine
Neuroștiința „observațională” studiază modul în care practicile spirituale introspective (meditația, rugăciunea) influențează creierul și sistemul nervos. Această știință în curs de dezvoltare ar putea avea și o altă definiție: o viziune filozofică a relației dintre creier și conștiință.
Scopul său este în concordanță cu majoritatea învățăturilor tradiționale care cred că lumea formei (care include și creierul) poate fi transformată și reînnoită prin trezirea conștiinței. Conștiința, în această lume, are rolul primordial în exprimarea vieții și nu este doar un produs secundar al existenței lumii materiale.
În ultimii 20 de ani, știința a descoperit că creierul este capabil să se transforme și să se dezvolte (neuroplasticitate). Neuroplasticitatea deschide noi căi de dezvoltare personală, considerate până acum imposibile.
Multe gânduri și sentimente pe care le trăim sunt rezultatul proceselor neuronale obișnuite. Cu toate acestea, abordarea spirituală a neuroștiinței recunoaște capacitatea atenției conștiente de a influența creierul și de a-l transforma, mai ales în timpul antrenamentului sistematic...”
Eric Thompson
Timpul călătoriei mele este lung;
calea pe care o am de străbătut este fără sfârşit.
Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi mi-am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urmă mea pe atâtea stele.
Calea cea mai lungă mă aproprie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai cea care duce
la perfectă simplitate a acordului
Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de a ajunge la a sa.Trebuie să rătăcim prin toate lumile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.
Lăsat-am ochii să rătăcească departe , înainte
de ai închide şi de a spune: Tu eşti aici.
Această întrebare , această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi cufundă lumea
sub valul acestei certitudini: Eu sunt.
Rabindranath Tagore-"Eu sunt"
Momentan sunt 51 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 51 vizitatori)
Permisiuni postare
:max_bytes(150000):strip_icc()/cell-phone-photo-winter-INSTAWINTER1117-b7b5497f701b4e9eb4bb8b2b46bf30a3.jpg)
Răspunde cu citat
Marcaje