„Cel mai bun lucru pe care îl poţi face atunci când plouă este să accepţi ploaia.”
H. W. Longfellow
Cand iti ploua in suflet, fa-ti umbrela dintr-o bucurie.
Emil Cioran
"Fii moale. Nu lăsa lumea să te facă dur. Nu lăsa durerea să te facă să urăști.
Nu lăsa amărăciunea să-ți fure dulceața. Mândrește-te că, deși restul lumii
nu este de acord, tu încă crezi că este un loc frumos. "
Iain Thomas - Am scris asta pentru tine
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.11.2023 la 18:14.
https://www.youtube.com/watch?v=OmWcEPekxmg
Cântecul călătorului în toamnă
Lucian Blaga
Piere zvon sub zariște,
talanga în rariște.
Vine toamna oilor
prin pânzele ploilor.
Glas dau ceții, patimii
cu frunza lor paltinii.
Jalea rătăcirilor,
mohorul mâhnirilor,
ale cui sunt, ale cui?
Parc-ar fi a nimănui.
Mi-au secat pleoapele
și-n inima apele.
Doar când urc poienele
mi se-ncarcă genele
sub amiaza fierului
de picurii cerului.
Plâng spre zarea dorului
cu lacrima norului.
https://www.youtube.com/watch?v=ZSy3sIq9sV4
https://www.youtube.com/watch?v=ujZ1uon9eS4
George Țărnea
(n. 10 noiembrie 1945, Șirineasa, județul Vâlcea – d. 2 mai 2003, București) a fost un poet român, supranumit poetul iubirii.Wikipedia
Balada blondelor iubiri - George Ţărnea
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.
Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.
Suntem lucizi până la sânge
Nedespărţiti până la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.
Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.
Stăm resemnați, la porți în așteptare
Am început să fim, de-un timp încoace,
Indiferenţi la marile trădări,
Goliţi de mituri şi-nglodaţi în dări,
Ca nişte prea docile dobitoace.
Cum să urcăm la stele fără scări,
Cum să culegem smirnă din băltoace,
Când numai morţii-i arde să se joace
Cu viaţa noastră dintre patru zări?
Stăm resemnaţi la porţi, în aşteptare
Şi spunem glume proaste despre zei,
Până se-aşterne vajnica uitare
Peste grămada boabelor de mei
Şi ura ne stârneşte tot mai tare
Să ne lăsăm ucişi fără temei.
Reflex 30
Se rupe-n două drumul, din senin,
Tu nu mai poţi pleca, eu nu mai vin
Şi zboară vara, harnică de tot,
Tu nu mai vrei să vii, eu nu mai pot,
De parcă între noi ar fi crescut
Un deal întreg cu iarbă de păscut
Şi-un infinit cu iarbă de cosit,
Dar nici cosaşi, nici turme de găsit,
Ce mai rămâne-i doar un dulce chin,
Sub coşcovitul toamnei baldachin,
Până dispare drumul nesperat
Şi ne vedem de viaţă, separat.
George Ţărnea
Te-am iubit, Ludmila, când eram mai mic
Oferindu-ţi zilnic flori presate-n plic
Te-am iubit în taină cu tot visul meu
Agăţat de sfoara unui şubred zmeu
Când săream pe ciotul cailor de var
Te-am iubit, Ludmila, lângă samovar
Tu-mi cântai romanţe pe maidanul surd
Eu ciopleam supliciul unui zmeu absurd
Şi prin toată vara plopilor cu boz
Inventând iubirea te trăgeam de cozi
Şi prin toată vara plopilor cu boz
Inventând iubirea te trăgeam de cozi
Ce mai faci, Ludmila, în ce ploi te scalzi
Şi-n ce iarbă luneci cu genunchii calzi
Flori de măr presate, oarbe flori de crin
Mai păstrez şi astăzi într-un colţ de scrin
Şi mai fug de-acasă când îmi vine chef
Să alerg prin ţara ierbii de sidef
Dar mă-ntorc statornic lângă-acelaşi ceai
Plin de gust de toamnă cum doar tu făceai
Împletind aiurea flori de mucava
Te-am iubit, Ludmila, foarte mult cândva
Împletind aiurea flori de mucava
Te-am iubit, Ludmila, foarte mult cândva.
George Ţărnea
George Ţărnea - Poezii
Poet: George Ţărnea
Risipitorul de iubire
de George Ţărnea
Am hrănit orgoliul ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa iernii din priviri.
Pentru mulţi paiaţă, la puţini îndemn,
M-am purtat cu zeii şi fricos şi demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră cu noroiul mort
Părţii mele albe i-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har
Fără să-şi asume ultimul pahar.
E degeaba înger, drac plătit din plin,
Înălţarea mi-este singurul declin.
Bun de pus la rană,
Rău de pus la zid,
Numai eu ştiu taina fiecărui rit.
Numai eu dau seamă
Pentru cât am fost
Înţelept de singur, fericit de prost.
Prea uşor pierd vremea şi prea greu strâng bani
Să mai ştiu ce-nseamnă preţul unor ani.
Dar cu toate-acestea, le ofer mereu
Altor ani de-a valma casă-n trupul meu.
Numai să nu-mi ceară de grăbiţi ce sunt
Vreo scadenţă-n schimbul nimbului de sfânt.
Că n-am nici starea să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii dintr-odată ba.
Prea lumesc de tânăr şi prea-n toi petrec
Să-mi umbrească firea anii care trec.
S-or găsi pe urmă despre cel ce-am fost
şi cuvinte bune, înţelesul prost.
Album Foto — STEFAN HRUSCA
Ultima modificare făcută de latan.elena; 12.11.2023 la 00:30.
Dangăt de fructe
Ana Blandiana
De ce nu ne-am întoarce în livezi,
în liniștea-ntreruptă doar de poame,
unde pe mii de ani nainte vezi
rostogolindu-se aceleași toamne;
Și orice grindini ar aduce norii
din tulburate ceruri megieșe,
ca-n cele mai de mult istorii
cireșii murmură cireșe;
Legile basmelor se schimbă
adesea printre paradise,
în doar de ei știuta limbă
caișii spun mereu caise;
Și, ca și cum nimic în lume
nu-i poate face să dispere,
de mii de ani, mereu, anume
merii rostesc aceleași mere…
O, ceas al lumii-n care roade bat
secunde sâmburi, ore dulci cu miez,
ani deveniți alcool, un secol beat
de dangătul de fructe din livezi…
https://www.youtube.com/watch?v=Oiypmcvwqfg
Când
cineva spune că se spune –
eu spun că
acea zi
începe să trăiască.
Un cuvânt moare de îndată ce este rostit, spune cineva.
Eu zic că abia în acel moment începe să trăiască.
Emily Dickinson
Demult - George Bacovia
Trecând pe strada ta,
Pe care nimeni n-o mai ştie -
Al nopţii foşnet evoca:
- Filosofie!
Încet, un paznic fluiera
Poema-atâta de târzie...
Pustiul nopţii evoca:
- Filosofie!
''Scopul fiecarui artist este sa opreasca miscarea, care este viata, prin mijloace artificiale,
si sa o mentina nemiscata, astfel incat o suta de ani mai tarziu, cand un strain se va uita la ea,
sa se miste din nou, deoarece este viata.''
William Faulkner
Christian Schloe painting
Gorgeous Malachite sphere,from the Democratic From the Democratic Republic of the Congo.
"Dacă vrei să găsești secretele universului, gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație."
Nikola Tesla.
Polished and Cut Amethyst Geode From Uruguay
Incredible Calcite and Fluorite from Pakistan
Geode Heart-
Fantastic Tourmaline & Lepidolite From Keke Pocket, Pederneira Mine, Brazil
Absolutely perfect Natural #Amethyst Flower Crystal (Stalactite) From Brazil
Cerussite "snowflakes" on malachite, Republic of the Congo.
This is Gorgeous Amethyst Stalactite From Uruguay.
This gorgeous rare amethyst grew in formation together-Photo CopyrightCrypto Crystals
This Huge Ocean Jasper Sphere.
Incredible Rhodochrosite with Fluorite, Tetrahedrite, Chalcopyrite on Quartz from Steve's Pocket, Sweet Home Mine, Colorado.
This incredible specimen of blue chalcedony, mordenite, oknite and calcite- Maharashtra India
Intense purple-blue Amethyst crystals on Quartz matrix , Namibia
Geology Wonders
Ultima modificare făcută de latan.elena; 11.11.2023 la 23:12.
Pe-aici se-apleacă ramuri să te doară
Radu Gyr
Pe-aici s-apleacă ramuri să te doară,
cum umerii s-apleacă pe-amintiri.
Cândva parc-ai murit în altă ţară
și-acum parcă te-ntorci de nicăieri.
Răniţi, ca nişte păsări albe, crinii
se-mpiedică în grele aripi lungi.
Parc-ai murit, dar paşii tăi, streinii,
te-ntorc din lumi unde n-a fost s-ajungi.
Foşneşte-o frunză, alta îi răspunde,
alături alta sângeră puţin.
Cândva parc-ai murit, dar nu ştii unde
și vii acum uşor ca un suspin.
Şi cum pluteşti pe foşnetul luminii,
ușori ţi-s paşii, numai ochii-s grei,
și, nu ştii, duci pe tâmple mărăcinii
sau razele ce seamănă cu ei...
Dacă aș fi condus doar de lumina rațiunii, aș fi nevoit să spun că suntem
în pragul abisului. Dar în istoria omenirii există neașteptatul, acel fapt neașteptat
care schimbă cursul lucrurilor. De aceea în adâncul meu sunt optimist.
Edgar Morin
José Ramos Photography
Momentan sunt 64 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 64 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje