Elena Latan

[latan.elena]

"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..."






''Noi spunem mereu cã omul îl cautã pe Dumnezeu;
în realitate, Dumnezeu îl cautã pe om
si omul are datoria
sã se lase gãsit.''

K.G. Durckheim

[latan.elena]

Atâta, fiule, îţi zic, caută şi tu de spune străinilor
că eşti rudă cu firul ierbii verzi, nepot de ciocârlie
şi văr primar cu ciupercile. Nu te simţi străin oriunde
ai fi ! Eu, tatăl tău, pretutindenea sunt risipit şi bag
rubedenie sub formă razei între tine şi stea.
....

Nu te sfii să-ţi mărturiseşti ţie însuţi, fiule,
propria ta nemernicie ; - şi nu te sfii să te miri că exişti
şi să binecuvântezi pentru aceasta tot ceea ce ţi se pare ţie a-ţi fi timp.

Nichita Stanescu

[latan.elena]

Am tras sforile toamnei
și-am scris strâmb, pe ușă,
inventar
acum,
hai să-mpărțim toamna
și la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
și tăcerea,
apusul ți-l las ție.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piață.
am să ți le cedez, totuși,
numa ca să-mi lași mie
nopțile
și toate neîmplinirile mele
de fiecare zi…

Toamna - Ion Minulescu







igor zenin photography

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=fwWL2FzNAwI




Evangheliile toamnei

Patru evanghelii scrie-vom despre căderea
frunzei în toamnă.
Matei zice-va:
- Frunza de verdele verdelui cădea-va în toamnă.
Marcu striga-va:
- De greutatea vieţii şi de viaţă pe viaţă cădea-va
frunza în toamnă.
Luca va zice:
- Din nedragoste, din neînviată moarte,
din verde repetat numai cu umbra
cădea-va frunza în toamnă.
Ioan se va ridica şi va zice:
- Toamna nu cad frunzele,
toamna cade numai toamnă
ca o frunză cade toamna, toamnă.
Stau şi e toamnă şi sunt frunză
şi cad pe pământ.

Nichita Stănescu

[latan.elena]

"Îmi plac lucrurile reale... Nu-mi plac perucile, darămite măștile!
Singura mască permisă în viață este să-ți ascunzi durerea în spatele unui zâmbet."

Alda Merini




Jurnalist: Cum vedeți viitorul lumii?
Alda Merini : La vârsta mea ce vrei să-ți spun, acum sunt la sfârșit. Lumea cade, cred că este în mâinile forțelor demonice, banilor, drogurilor, viciilor, consumului de iubire de parcă ar fi deșeuri de hârtie, dragostea adevărată face să înghețe sângele, iar în schimb astăzi se consumă repede fără să-l guste. Ca să nu mai vorbim de dragostea de copii, comerțul cu copii etc... pe vremea mea nu se întâmplau anumite lucruri, era război, sărăcie, dar nu murim, eram, într-un anume sens, fericiți, ne supuneam tatălui și mamei acolo era „subordonarea” care astăzi nu mai există. Părinții de astăzi par posedați, își doresc copiii la putere, la glorie și până la urmă îi ruinează.

Alda Merini

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=zNRGFt179hg




Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete ca apa-n năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsă și gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – și să lunec
odată cu vara în toamnă…

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit…

Nina Cassian


lectură și desen Ioan Andrei Ionescu

[latan.elena]

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noștri in jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncununa definitiv
Orice privire,

Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de țărm in ochi,
Și, cunoscându-te, ți-aș spune:

Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine.
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaște gust de pământ,
Vei simți ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ți prin ele mâinile,
Cu neînțeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Si, mângâindu-mă, mi-ai spune:

Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ți culorile in flori,
Plete lungi cărărilor
Și ochii luciu mărilor,
Să știi
De unde să le iei,
Când vei veni...

Dac-am muri deodată împreună
Ucigaș fiecare și victimă,
Salvator si salvat
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi
Mult după ce nu vom vedea...

Ana Blandiana - "Dacă ne-am ucide unul pe altul",
din vol. "Octombrie, noiembrie, decembrie" (1972)

[latan.elena]

Despre Noapte albă, noua piesă a trupei Hara: „simțeam nevoia să explodez într-o piesă”

L-am întâlnit recent pe Flavius, solistul trupei Hara și un artist desăvârșit care ne încântă cu activitatea sa deja de mai bine de două decenii. Nu-i greu să înțelegi de ce publicul este fidel și le fredonează versurile cu bucurie la fiecare concert de atât de mult timp, căci la fel ca în discuția noastră, și de pe scenă, Flavius ne transmite emoție și sinceritate. Ne face să înțelegem că muzica este un produs cu și despre oameni.
....
După perioada de pandemie, Flavius spune că simțea nevoia să explodeze într-o piesă, și că trebuia să facă asta printr-o melodie care să emane bucurie. Așa a apărut Noapte Albă. Nicidecum ca o idee născocită peste noapte, ci ca o fantomă care l-a bântuit multă vreme, până când s-a așezat cu chitara în brațe și a pus în note muzicale și în versuri stropi de magie ce ne fac să dansăm și să zâmbim.

sursa:https://cluj.com/articole/despre-noa...a-trupei-hara/

[latan.elena]

"Sunt drumuri ce ne cauta demult, si-ajung la noi cand noi suntem plecati in cautarea lor pe alte drumuri."

Octavian Paler



Poveste simplă

Şi deodată amintirile-mi pecetluiesc buzele
şi deodată simt masca de piatră a sfinxului
şi surâd cu buzele mele de piatră,
totul s-a întâmplat cu milenii sau cu cîteva clipe în urmă
şi surîd chiar acestei dileme
şi masca de piatră mi se lipeşte pe faţă
şi n-o va mai smulge
decît pentru a arăta sfincşilor care dorm în deşert
obrazul meu viu

Octavian Paler




Geo Cozma

[latan.elena]

Sufletul călătoreşte din veac în veac, acelaşi suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit.



În adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui.




În fapt lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu - ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.

Mihai Eminescu