Elena Latan

[latan.elena]

"Nici o zi nu seamănă cu alta, fiecare dimineață aduce cu ea un miracol anume, propriul moment magic,
în care universurile vechi sunt distruse și se creează stele noi. "

Paulo Coelho






Bucovina, te iubesc

[latan.elena]

Fie ca soarele să vă aducă energie nouă în timpul zilei,
fie ca luna să vă regenereze ușor noaptea,
fie ca ploaia să vă spele grijile,
fie ca vântul să vă ofere o nouă putere ființei,
să vă plimbați prin lume și să-i cunoașteți
frumusețea în fiecare zi de viata ta.

‎(Binecuvântare Apache Native )



''Ceea ce cauți în viață, devino.
Dacă sunteți în căutarea pentru integritate,
Fii integritate.
Dacă ești în căutarea iubirii,
Dă , iubire.
Dacă ești în căutarea bunătății,
Fii bun...
Fericirea stă în asta,
ceea ce cauți este deja în tine.
Trebuie doar să fii conștient "

(din cartea: Călugărul care iubea pisicile)

[latan.elena]

https://youtu.be/rrDRKVLPBvU?t=76




Legenda valului și a mării

Într-o zi valul a întrebat deodată marea: - Mă iubești?
Și marea fără nicio ezitare i-a răspuns:
- Binele meu este atât de puternic încât de fiecare dată când te îndepărtezi spre pământ te trag înapoi ca să te iau înapoi în brațele mele. Fără tine viața mea ar fi lipsită de sens. Aș fi o mare plată, fără emoție. Tu ești esența existenței mele

Valul a fost fericit, foarte fericit într-adevăr. În brațele iubitei sale mări. Se învârtea, părea că zboară de fiecare dată, un spectacol extraordinar rezervat mării sale, momente unice pentru a face fiecare zi prețioasă. Onda și-a interpretat baletele plutind cu miile ei de acrobații și de fiecare dată marea o lua înapoi, cu brațele ei mari, pentru a o aduce înapoi în sine.

Se spune că într-o noapte luna a luminat lumea, iar valul alb încet, într-un dans infinit, s-a strecurat între luare și eliberare, cu marea care se temea că nu o va putea lua, și-a întins brațele savurând ritmul emoțiilor, mici detalii care fac lucrurile prețioase, simbol al artei sentimentelor.
Mare cântă continuu și dansează cu și pentru Onda, în spatele fiecărui pas de dans se află un sens foarte profund, un sens real. În fiecare zi în pașii lor continuă să păstreze devalorizarea în care este scris adevărul... dar pentru a-i înțelege trebuie să ai cheia!

Valul și marea sunt încă acolo, în jocul infinit al emoțiilor. Și se prefac că va fi ultima dată când valul va pleca spre pământ, să nu se mai întoarcă niciodată, dar apoi, până la urmă, e mai puternic pe toată nevoia de a reveni. Ecoul cântecului mării răsună neîntrerupt zi de zi iar Onda, sufletul său pereche, dansează mereu pași noi, pași ai unui dans care are origini arhaice retrăgând constant ritmul vieții. Legenda povestește visul unei iubiri concrete și palpabile, povestește visul unei iubiri fără sfârșit.



Cum s-a format marea?

Legenda pe care ți-o spun începe când doar zeii existau pe planeta Pământ.
Zeus , regele zeilor, s-a plictisit așa că a decis să creeze oameni. El i-a făcut neputincioși și au nevoie de toate, astfel încât să se roage pentru ceea ce aveau nevoie.
Ceva mai târziu, Zeus, în dispută cu soția sa , Hera , a creat -o pe Thera , fata perfectă și, de teamă că soția sa o va descoperi, a ascuns-o. Mergea la ea ori de câte ori putea să fie în compania ei. Într-o zi Hera, bănuitoare, a decis să-și urmărească soțul în secret și a descoperit astfel existența Therei.

Pentru a se răzbuna, Hera l-a creat pe Mahr , omul perfect și l-a prezentat lui Thera. Cei doi s-au îndrăgostit imediat și când Zeus s-a întors la fată, Hera a povestit ce s-a întâmplat.
Zeus i-a explicat soției sale că a creat Thera pentru că avea nevoie de o femeie care să-l înțeleagă și să-l dorească. Furios, a decis să-i facă pe cei doi îndrăgostiți să simtă ceea ce a simțit față de soția sa așa că a transformat-o pe Mahr în mare și pe Thera în pământ, astfel încât cei doi să fie mereu împreună, dar în același timp separati.
Din acea zi, pământul a găzduit marea în timp ce încearcă să ajungă la ea legănându-se, fără să o poată prinde.

[latan.elena]

"Viața te dezamăgește pentru că încetezi să trăiești cu iluzii și vezi realitatea.
Viața distruge tot ce este de prisos până când rămâne doar important.
Viața nu te lasă în pace pentru că încetezi să te învinovățești și accepți totul ca „este”.
Viața îți va lua ceea ce ai până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.
Viața trimite oameni conflictuali să te vindece, astfel încât să nu mai privești afară și să începi să reflectezi la ceea ce ești în interior.
Viața te va lăsa să cazi din nou și din nou până când vei decide să înveți lecția.
Viața te scoate de pe drum și te introduce la răscruce până când încetezi să mai vrei să controlezi totul și doar să curgi ca un râu.
Viața îți pune dușmanii pe drumuri până când nu mai “reacționezi”.
Viața te va speria și te va speria de câte ori va fi necesar, până când îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.
Viața te desparte de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acest trup, ci sufletul care conține.
Viața râde de tine de multe ori, până când încetezi să mai iei totul în serios și poți râde de tine.
Viața te rupe în multe părți, câte sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.
Viața se ocupă de rebeli până când încetezi să mai încerci să controlezi.
Viața repetă același mesaj, cu țipete și tapas dacă e cazul, până când în sfârșit asculți.
Viața trimite raze și furtuni pentru a se trezi.
Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.
Viața îți neagă bunurile și măreția până când nu mai vrei bunuri și măreție și începi să servești.
Viața îți taie aripile și îți plantează rădăcinile, până când nu mai ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.
Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.
Viața îți scurtează timpul pentru că te grăbești să înveți să trăiești.
Viața te ridiculizează până nu-ți faci nimic, nimănui, pentru că apoi te transformi în toate.
Viața nu îți dă ceea ce vrei, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.
Viața te doare și te chinuie până când renunți la capriciile și capriciile tale și apreciezi respirația.
Viața îți ascunde comori până înveți să ieși și să le cauți.
Viața îl neagă pe Dumnezeu până când îl vezi în toți și în toate.
Viața te trezește, te transpiră, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, este pentru că cel mai bun sine al tău iese la iveală.. atâta timp cât dragostea rămâne în tine ".

Bert Hellinger, Călătoria interioară.

[latan.elena]

Femeie fragilă, opulentă, matrice a cerului,
ești un fir de vinovăție
chiar și în ochii lui Dumnezeu,
în ciuda războaielor tale sfinte
pentru emancipare.
Ți-au spulberat frumusețea
și a rămas un schelet de dragoste
care totuși încă strigă după răzbunare
și doar tu
mai poți plânge,
apoi te întorci și îți vezi din nou copiii , apoi te întorci și
tot nu poți spune
și taci in uimire
și atunci devii mare ca pământul
și ridici cântecul tău de dragoste.

Alda Merini










"Fragile opulenta," by Emanuela Volpe.

[latan.elena]

''Omul, când e viu, e moale și tandru; când e mort, e rigid și dur.
Animalele și plantele, când sunt vii, sunt fragile;
când sunt moarte, devin putrede și uscate.
De aceea se spune: rigidul și durul aparțin morții; cel moale și tandru aparțin vieții.
Acesta este motivul pentru care soldații, când sunt prea duri, nu pot câștiga bătălia;
copacul, când este prea dur, se rupe.
Cei puternici și mari stau jos; cei slabi și blânzi stau sus. "

Lao Tzu - Tao Te Ching

[latan.elena]

Și ce este mintea? Și cum este recunoscută?
Este desenată clar, cu cerneală sumi, sunetul brizelor plutind prin pin.

Ikkyu Sojun (1394-1481)





Hasegawa Tōhaku - Wikipedia

[latan.elena]

„Mi-am dat seama că, odată ce oamenii sunt distruși în anumite moduri, nu pot fi reparați niciodată,
iar acesta este ceva ce nimeni nu ți-l spune când ești tânăr și nu reușește să te surprindă pe măsură
ce îmbătrânești pe măsură ce vezi oamenii din viața ta că se rup unul câte unul”.



„Când ești tânăr, simți mereu că viața nu a început încă — că „viața” este întotdeauna programată să înceapă săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor, după sărbători — oricând. Dar, dintr-o dată, ești vechi și viața programată nu a sosit. Te trezești că te întrebi: „Ei bine, atunci, exact ce aveam – acel interludiu – nebunia zguduită – tot timpul pe care l-am avut înainte?”



„Cred că este nevoie de o cantitate uimitoare de energie pentru a te convinge că Persoana pentru totdeauna nu este chiar după colț. În cele din urmă, cred că nu ne convingem niciodată. Știu că mi-a fost din ce în ce mai greu să mențin poziția de autosuficiență emoțională, întins pe pat și așezat la birou, privind pescărușii care se învârteau în nori peste poduri, legănându-mă în propriile mele brațe, respirând suflu cald de ciocolată și vodcă pe un trandafir pe care îl găsisem pe un colț de stradă , încercând să-l forțez să înflorească”.

„Suntem suflete schimbate; nu mai privim lucrurile la fel. Căci a fost o vreme când ne așteptam la ce este mai rău. Dar apoi s-a întâmplat cel mai rău, nu-i așa? Și așa nu vom mai fi surprinși niciodată. "



„Se spune că compromisul este calea lumii și totuși mă simt rău încercând să accept ceea ce mi-a făcut”.

Douglas Coupland , Viața după Dumnezeu

[latan.elena]

''Da''

Nu fi o rană inima

Nu asculta.
în sunetul ploii
Semnele unei reveniri
Nu confunda ramurile cu rădăcinile

Și să știi
că totul a fost descoperit
imediat ce există.
Adevărurile noastre sunt anotimpurile anului.

Eunice Arruda

[latan.elena]

Sântandrei. Anul Nou Dacic

Sântandrei este o mare divinitate dacică, peste care a fost suprapus „Sfântul Apostol Andrei”. Numele original al zeului dacic s-a pierdut, însă s-au păstrat tradiţiile legate de această sărbătoare. Este vorba despre o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului. Noaptea de Sântandrei (29-30 noiembrie) şi ciclul de reînnoire a timpului, care coincid cu perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine.

Mai mult: Sântandrei. Anul Nou Dacic







„Locul Anului Nou geto-dac este bine marcat în calendarul popular de sfinţi la vârsta senectuţii, Moş Andrei, numit zonal Andreiu de Iarnă, Sântandrei sau Sântandreiul Lupilor (30 noiembrie) şi Moş Nicolae sau Sânnicoară (6 decembrie)”, scrie cunoscutul cercetător Ion Ghinoiu.
Acesta spune că a identificat, pe criterii etnologice, Anul Nou Dacic, care s-ar fi sărbătorit la sfârşitul toamnei şi intrarea în iarnă: „Sântandreiul este o reprezentare mitică provenită din suprapunerea Sfântului Apostol Andrei peste celebrarea cunoscutului totem geto-dac, lupul”.

Sursa:https://www.replicahd.ro/mos-andrei-...rul-nou-dacic/





https://www.facebook.com/photo/?fbid...34567556754523
https://turismistoric.ro/ce-legatura...endele-antice/