Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!
Florile dau întotdeauna roade cei mai buni oameni, mai fericiti și mai disponibili; sunt soare, mâncare și medicament pentru suflet.
Luther Burbank
Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii.
Grigore Vieru
Ultima modificare făcută de latan.elena; 08.05.2022 la 10:22.
https://www.youtube.com/results?sear...Alexandru+Jula
"O, tufele alea de liliac! Toate sunt astăzi în floare, iar grădina este impregnată cu parfumul lor."
Elizabeth Von Arnim
O veche legendă greacă, dar preluată și de romani, spune că tânărul Pan, zeul pădurilor și al câmpiilor, a întâlnit într-o zi o nimfă frumoasă, pe nume Syringa. Vrăjit de frumusețea ei, Pan a vrut să-i vorbească, dar nimfa s-a speriat și a fugit. Zeul a încercat s-o urmărească, dar nimfa s-a transformat într-un tufiș parfumat de liliac. Pan s-a întristat și a început să colinde pădurile și să facă bine tuturor celor pe care îi întâlnea.
O legenda nordică spune că florile de liliac apar când primăvara alungă zăpada de pe câmpuri, iar soarele se înalță pe cer, alături de curcubeu. Primpvara împletește razele soarelui cu cele ale curcubeului și le îndreaptă spre pământ. Până când ajunge în ținuturile Nordului, toată paleta de culori se epuizează, în afară de culorile alb și violet, pe care le presară deasupra unor tufișuri cu flori mici, florile de liliac.
Liliacul este simbolul renașterii și al noilor începuturi. Liliacul alb este asociat cu inocența, tinerețea și puritatea, iar cel mov este simbolul sentimentelor născute la începutul iubirii, dar și al protecției.Deoarece înflorește adesea în preajma sărbătorii de Paște, în unele regiuni mediteraneene, el este asociat cu această mare sărbătoare creștină.
Continuare :Povestea liliacului
Atât de multă tandreţe.
Aş putea s-o pictez.
Dar eu prefer
Sa o respir
Altfel cum o sa stiu
Că e real "
Reneta Kirilova
FEMEII NATURA
Sunt femei conștiente
că tot ce ne înconjoară
are ceva să ne comunice.
Chiar și marea, stelele, copacii,
flori, fiecare ființă vie.
Ele știu să „le simtă”, să se cufunde în ele,
le creează și le respiră.
Natura vorbește
un limbaj făcut din muzică,
culori, energie, vibrații.
Femei care știu să intre
în ton cu natura,
o respecta,
se simt parte din ea,
ele știu că este o profundă
experiență spirituală.
Și când se cufundă în natură
respiră sacralitatea lor atavică,
și este adevărată rugăciune,
hrana pentru suflet.
Senzația de a fi parte a naturii
este cea mai veche și cea mai profundă
formă de spiritualitate.
Agostino Degas
https://www.youtube.com/watch?v=RsXXtH0aG4I
Încă o dată! - Lucian Blaga
Nu mi-e destul. Şi după orişice
aş spune: înc-o dată!
Orice se-ntâmplă-i ca şi cum
s-ar întâmpla c-o fată.
Ah, nici un rod nu mi-e destul,
îl vreau şi-n alte chipuri.
Se poartă râul către mări,
dar piere în nisipuri.
Nu-i apă să astâmpere de-ajuns,
nu mi-e destul viaţa, cartea.
Iubire-aş vrea, pierzare, jar,
cum voi simţi odată moartea.
Nici din lumină n-am destul,
căci ea-i doar o legendă, iată.
Nimic sub zare nu-i destul,
vreau totul înc-o dată!
„Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului.”
Sigmund Freud
An Early Harvest - A Clothes Horse
Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov – d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român.
Fiul lui Alexandru și al Anei, Paler a urmat școala primară în satul natal, în anul 1937, după care a fost admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latină, elină.
Octavian Paler - Wikipedia
Definiţia cicatricelor
Când doare cicatricea,
ne doare rana veche
sau faptul c-am uitat-o?
Octavian Paler
Poetul
anunţă cetăţii, pământului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet
în faţa unui cer ars, în faţa unui câmp pârjolit
şi care nu e în stare să cânte şi să creadă în ploi,
să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori
pământul bolnav,
aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cânte ploile
lumii
n-a înţeles că poezia e în primul rând o formă a speranţei.
La ce bun poetul, în vreme de secetă?
Să cânte ploile tocmai atunci,
când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc şi
ne dor,
când soarele arde şi mâinile miros a îndoială,
când arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere,
când amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvânt
dificil
şi cel care cântă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit
chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni
pentru nebunia şi curajul său care cântă
ploile, care cântă torentele când oamenii ridică braţele,
rămân răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe
ploile,
dacă nu poezia?
Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol
nori de ploaie,
cine să-şi ia riscul de a profeţi, dacă nu poezia,
cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei
şi cea care a coborât cu Dante în Infern?
Octavian Paler
Perplexitate
Tu spui, liniştit „adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: „Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: „Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.
Octavian Paler
"Nu vreau să cred că suferinţele sanctifică şi că înfrângerile sunt necesare. De ce ar trebui să ne apropiem de adevăr numai plini de răni? De ce ar trebui să fim sfâşiaţi de un vultur ca să avem curaj? Oare fericirea nu e aptă să ne înveţe ceea ce ne învaţă suferinţa? Nu există un drum spre artă şi spre noi înşine care să nu treacă prin infern? Nu poate ajunge la cer cine n-a străbătut pământul şi iadul, scria Goethe. Dar îl putem cita liniştiţi? Trebuie să ne temem de fericire, dacă vrem să atingem înălţimile din noi?"
Octavian Paler
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.05.2022 la 22:05.
''Sunt unul dintre acei oameni care se bucură cu puțin.
Îmi este suficient să am lângă mine oamenii pe care îi iubesc
să vad bucurie și liniște pe chipul lor.
Am nevoie doar de o ceașcă fierbinte de cafea dimineața ca să zâmbesc.
O plimbare pe malul mării îmi este de ajuns.
Stima și dragostea oamenilor care sunt în inima mea imi sunt suficiente.
Măreția nu este în mine, sunt o persoană umilă.
Las măretia celor care trăiesc in superficialitate.
Trăiesc cu emoții.''
Am învățat două lucruri cheie.
Primul este că ne îngrijorăm toată ziua pentru lucruri de care nici nu ne vom aminti peste un an, așa că la scara unei vieți, am putea la fel de bine să vă spunem că nu va mai conta.
Și a doua este că a trăi bătrân este o șansă pe care nu o are toată lumea, așa că lucrurile pe care chiar vrei să le faci în viața ta, proiectele care îți sunt aproape de inimă, nu trebuie să aștepți înainte de a le întreprinde pentru că niciodată nu știi când se va opri.
Marie Vareille
James Brunt Artist
Ultima modificare făcută de latan.elena; 07.05.2022 la 22:10.
Vasile Voiculescu – Inscripție
Drumurile pe cari nu le umblăm,
drumurile ce rămân în noi,
ne duc și ele, fără număr, undeva.
Cuvintele pe care nu le rostim,
cuvintele ce rămăn în noi,
descoperă și ele, fără de margini, făptura.
Luptele ce nu le dăm,
luptele ce rămân în noi,
ne lărgesc și ele în taină patria.
Sămânța pe care n-o dăruim,
sămânța ce rămâne în noi,
multiplică și ea fără capăt viața.
Moartea de care nu murim,
moartea ce rămâne în noi,
ne adâncește și ea tăcerea.
Si pretutindeni prin toate
își pune temei poezia.
''Noi care stăm la marginea unui vis și sperăm că Dumnezeu este bun,
Noi care continuăm drumul pe un picior șchiop în ciuda nevoii mari de sprijin,
Noi care ne-am deranjat după toate dezamăgirile noastre,
Dormim si speram ca rasaritul de maine sa fie inceputul.''
"din când în când ajung să ma ridic
deasupra lumii mele
iar seara mă întorc purtând pe umeri
praf de stele "
Ivcelnaiv
Momentan sunt 66 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 66 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje