"Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni."
Fericitul Augustin
Tot ce îți poți imagina.. Natura a creat deja.
Albert Einstein
„Unele lucruri ne duc într-o lume dincolo de cuvinte...”
Aleksandr Soljeniţîn
Jeno Major
Crin-Triandafil Theodorescu
Îmi iubesc Dumnezeul. În felul meu tâmpit și necanonic. Cu patimă, cu lacrimă, cu dor mult, îl iubesc. Și după ce L-am hăituit decenii prin cărți, biblioteci și guri bărboase și-nțelepte, găsitu-L-am la un țărm de mare, Înviat gata și pe bune, nu povești pe drumul Emaosului, c-o fi, c-o păți. Stătea pe o piatră, valurile îi băteau la picioare și la un foc din trestie frigea ceva de mâncare. O bucată de pește fript și-un fagure de miere, și-a mâncat în fața mea și mi-a râs curat drept în inimă uitându-se. Pește fript și-un fagure de miere. Dureros de neobișnuit, cum e iubirea. Dureros de neobișnuită. Ieșită din dogmă, zăpăcitoare, prăbușită din astre. Cine poate pune lege iubirii, alta decât iubirea însăși? Adică cine pune un fagure de miere peste un pește fript, și mănâncă cu amețitul ăla de preot din Lușca? Peștele fript și fagurele de miere a devenit mâncarea mea de taină. Desertul liturghiei, petrecerea de după. Gustul iubirii împrăștiate pe pământ din pântecele Mariei fecioara. Gustul lui Dumnezeu pășind desculț pe planetă, rostogolindu-se în chiote cu copiii prin iarba din curte, nevăzut decât de ei, mângâind câte-o babă știrbă din pensia căreia un nepot student, undeva, își cumpără o carte. Sau un shoot. Și Înviatul meu Dumnezeu adevărat din înviat adevărat îl iubește la fel și pe cel cu cartea, și pe cel cu shootul de vodcă, și pe babă și pe îngâmfatul ăla care se scobește în nas la semafor, într-o mașină ca o navetă spațială. Până și pe mine mă iubește, găuritul, amețitul, îndrăgostitul Lui, până și pe mine. Mă ține drept să nu cad din credință, deși sunt până la gât în greșeli. Că mai mari găuri ca mine nimeni n-are, nimeni. Și-mi trimite din când în când câte-un om să mă simt iubit. Oameni-epistolă. Unii dintre ei mi se agață de viață ca lumina lunii de ochiul nedormit. Se așează pe covorul cald din sufletul meu și bem cafele, iubindu-ne din cuvinte și priviri până dincolo de sfârșitul lumii. Alții ridică ochii pe stradă, pe deasupra măștii, și din ochii ăia iese arătătorul Înviatului meu să-mi scrie în nisipul din inimă, ”ești iubit, sunt cu tine!” Că-n inima mea, Doamne, multe plaje cu nisip ai pus, și mări și peșteri și munți și peste tot cristalele ochilor care m-au iubit. Mai trag o gură de aer și mai pășesc o vreme, prin lumea asta de culori, mestecând pește fript și fagure de miere. Că mai mare avere ca asta n-am, apa aia vie care urcă un pieptul meu ca într-o baie caldă și parfumată căreia cineva i-a lăsat robinetele deschise, și urcă până la preaplinul inimii, unde Dumnezeul meu mi-a montat pupilele. Și plâng. Că doar cine iubește, cine suferă și cine flămânzește după Dumnezeu știe plânge cu adevărat.
Mă uit lung la om, lung. Îmi iau corzile, hamul și casca de speologie pe cap, îndes un amaraj în carnea vieții și mă las pe coardă în adâncul lui, cobor prin ochii lui până la catifeaua aia porfirie cu care ne-a tapetat Domnul inimile pe dinăuntru, să ne fie cald la sentimente, cuib de dragoste. Aia pe care-o considerăm accesoriu în prețul final al vieții, că ni se cuvine ca TVA-ul pe factură. Pe care n-o mai pipăim, că sunt atâtea altele de făcut, chestiuni serioase domle, cariere de ridicat ca piramidele în deșert, oameni de convins că suntem buni, drepți, bogați, înalți și fără artificii. Și ne pierdem timpul, unicul nostru timp, convingându-i pe alții și nefiind, de fapt. Nefiind.
Mă uit la om, lung, și-l iau în brațe. Că dacă Dumnezeul meu e Iubire, atunci liturghia Lui e îmbrățișarea. Mint gurile oamenilor, mint de-ngheață aghiasma-n busuiocul popii. Și ochii mai mint, lingușitori. Dar omul îmbrățișat nu mai poate minți, când îndepărtează brațele în cruce îi cad toate cojile, toate hainele de pe el și se lipește sufletul lui gol de sufletul tău gol. Așa-i consult eu pe oamenii din mine, îi iau în brațe, pe doi-trei deodată, pe rând, ca un medic care aleargă cu stetoscopul să cearnă inteligent sistole de diastole. M-a învățat o colegă de facultate cum se îmbrățișează, pe umărul stâng. Să fie inimile alături, să bată împreună o simfonie, un concert de inimi și orchestră, să se audă până-n lojele paradisului și să danseze îngerii beți de fericire. C-atunci când iei în brațe pe cineva, mici corăbioare pline cu amfore de nectar pleacă din portul inimii tale în portul inimii lui. Și se face pace. Că de-aia, înainte să mănânce peștele ăla fript cu fagurele de miere, Iisusul meu a zis pace vouă. Pace.
Îmbrățișarea și peștele fript cu fagurele de miere.
Doi oameni care se îmbrățișează sunt două cruci făcute ghem. Rostogolite planetă în jurul Soarelui Dreptății, al Dumnezeului meu drag, Înviatul care râde privindu-mă în ochii mei păcătoși.
E două noaptea, cățeii găsiți pe stradă latră metronomic la luni inexistente, revendicând niște drepturi definitive asupra nopții. Și-atât bine e în inima mea, atâta liniște. Sunt cel mai bogat om din lume pentru că sunt iubit. Sunt cel mai bogat pentru că iubesc. Restul, pe bune, nu mă mai interesează. Ducă-se de unde-au venit, retur le fac la toate, nimic nu-mi trebuie. O palmă de văzduh va fi mereu deasupra capului meu, asta e casa mea întabulată-n scripturile din cer. Sub tălpile bocancilor mei va fi mereu ceva, are grijă veșnicia. Și-o bucată de pește fript c-un fagure de miere îmi dă El, înviatul meu. Omul-Dumnezeu care stă pe-un țărm de mare și mă iubește neregulamentar. Că asta e o cruce, o invitație la îmbrățișare. Un Dumnezeu răstignit care are nevoie de brațele mele de păcătos, eu asta văd, asta văd...
În măsura în care iubirea crește în tine,
si frumusetea ta creste,
întrucât dragostea este frumusețea sufletului.
Sfantul Augustin
Doar cu inima poți atinge cerul.Fără iubire lumea ar fi neînsuflețită.
Rumi
''Imi plac, din ce in ce in ce mai mult, oamenii care tac.
Oamenii pe care de-abia i-ai cunoscut si care aleg sa iti surada tainic, cu o privire complice si sa se aseze in tacere langa tine, sa priviti impreuna lumea. Sa fiti, pur si simplu... De parca v-ati sti de cand lumea...
Oamenii care tac indelung la telefon, oamenii care nu inchid cand ar trebui sa inchida, oamenii langa care poti sa taci in voie fara sa te simti obligat sa vorbesti, oamenii carora nu te simti obligat sa le raspunzi sau sa ii reasiguri ca nu i-ai uitat, oamenii care tac cu iubire...
Oamenii care tac indelung, uneori parca prea mult, dar cand vorbesc, umbla pentru totdeauna adanc in inima ta...
Oamenii care chiar daca tac, uneori ani de zile, iti sunt totusi atat de aproape, cu gandul lor bun, cu rugaciunea ce iti parfumeaza sufletul la ceas de seara...
Oamenii care tac pentru ca fac...
Oamenii care tac pentru ca asculta...
Oamenii care tac pentru ca au invatat sa iti vorbeasca altfel...
Am auzit milioane de cuvinte...
Nici unele insa nu m-au atins atat de adanc, atat de tainic, atat de definitiv si atat de esential precum cele nerostite ...ale oamenilor care tac.''
Alexandra Svet
Mai devreme sau mai târziu vine momentul în care a trăi adevărul devine mai important decât a-l căuta. Notiunile, tehnicile si experientele palesc in fata comorilor inimii. Învățarea trebuie să lase loc de ființă.
Alan Cohen - Toată frumusețea care există
Cele mai bune cadouri din viață sunt întoarcerile, întoarcerile neașteptate:
Fragmentele de povești trăite care îți străbat viața câțiva ani mai târziu și te aduc înapoi acolo unde ai fost, unde nu vei mai fi.
Această mișcare circulară a vieții este cel mai frumos dans.
Întotdeauna există cineva care te însoțește chiar dacă nu-l vezi.
Concita De Gregorio
Pe măsură ce îmbătrânesc, nu vreau să arăt mai tânără .
Vreau să arăt mai fericită.
Anna Magnani
Trecut-au ani, ca peste șesuri norii...
Dar, uneori, când ramurile lunii
ne bat în geam cu zarzării și prunii,
din zări adânci, așa cum vin cocorii,
se-ntorc, foșnind, și anii... Iată unii
ne fulguie cu liniștea ninsorii,
alții ne-aduc mireasma din victorii,
iar alții numai geamătul furtunii.
Sub calda amintirilor povară,
ce freamăt dulce tremură-n odaie?
O lacrimă surâde și coboară,
un zâmbet plânge, umerii se-ndoaie
și timpul crește... Anii ne-mpresoară
și luminăm de sfânta lor văpaie...
Radu Gyr, Anii
"Nu-i nevoie să le arăți frumusețea orbilor, sau să spui adevărul surzilor.
Ajunge să nu-i minți pe cei care ascultă și să nu-i dezamăgești pe cei care au încredere în tine."
Arthur Braginsky
"Nu ai nevoie de niciun pretext pentru a celebra viaţa. Cel mai bun motiv este faptul că te iubeşti pe tine însăţi şi te simţi recunoscătoare pentru abundenţa şi binecuvântarile de care te bucuri. Viaţa este un dar minunat şi fiecare nouă zi aduce cu sine atât de multe motive de celebrare încât chiar ar trebui să faci acest lucru. Nu aştepta niciodată o invitaţie la petrecerea vieţii. Dă tu însuţi o astfel de petrecere."
Sonia Choquette
Ultima modificare făcută de latan.elena; 17.01.2022 la 19:20.
Trecut-au anii
de Mihai Eminescu
Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereții
Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec!
„Idealurile care mi-au luminat calea şi mi-au redat din timp în timp curajul de a înfrunta viaţa cu bucurie, au fost: bunătatea, frumuseţea şi adevărul.”
Albert Einstein
„Omul superior e totdeauna bun, iertător și înțelegător.”
Cincinat Pavelescu
,,Dincolo de fericire şi nefericire se află pacea.
Fericit e cel cu sufletul curat! Pacea să fie cu el!''
Eckhart Tolle
Momentan sunt 196 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 196 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje