Elena Latan

[latan.elena]

Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata!





LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! TE IUBESC !


LA MULȚI ANI, ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!

[latan.elena]

''Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie'' :

Pace, Lumina, Iubire, Adevar, Iertare, Credinta, Gratie, Rabdare, Prosperitate, Spiritualitate,Intelepciune, Egalitate, Suveranitate, Armonie, Speranta, Libertate, Fericire, Intelegere, Compasiune, Abundenta, Inteligenta, Profunzime, Idealitate, Smerenie, Tenacitate, Unitate ...





Rugaciune pentru Romania:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:

Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.

Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.

Cu capetele plecate, genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.

Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin

[latan.elena]

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie

de Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor,
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

[latan.elena]

Noi

de Nichita Stanescu

Noi suntem seminte si pamintul e al nostru,
stim cel mai bine locul si patima si rostul, stim
cel mai bine legea si mersul inainte,
suntem dupa nevoie si lacrima si dinte.

Nu cerem nimanuia nimic, insa oricine
daca el vrea-l numim si prieten si vecine.
Aici si
piinea, sarea, noi o avem la masa,
caci ne-am facu t-o singuri, zidindu-ne o casa.

Nu zicem rau de nimeni, stapini peste pamint
Noi suntem in picioare, sub noi strabunii
sunt.
De-aceea poate-n libertate sa luceasca,
deasupra noastra, universala bolta albastra.




"Sînt fericit că sînt cetățean al României. Cînd sînt trist sau cînd nu sînt trist, cînd sînt inspirat sau cînd sînt bleg, sau numai obosit, - cînd sînt vizionar, sau cînd mi-e somn de mine însumi, - toate acestea le gîndesc și le formulez în minunata limbă română. "


Nichita Stănescu

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=dmkrisOdwJE




„Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 decembrie 1918.I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

Declarația de la Alba Iulia - Wikipedia













https://www.google.com/search?q=Decl...=2ahUKEwjyvreL

[latan.elena]

"Zilei acesteia faceţi-i un nod, să n-o uitaţi ca pe-o jucărie în pod..."

Marin Sorescu

[latan.elena]

https://convergente.ro/101-autori-du...romanie-unita/



https://culturaromana.ro/4-genii-romanesti-side-side/





Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maica mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!

Nichita Stănescu

[latan.elena]

România mea blajină




În tinereţe, după ce se spăla dimineaţa în bătătură, într-un butoi de plop umplut cu apă de ploaie, se sulemenea pe faţă cu seu de gâscă păstrat în frunze de dud şi îşi înnegrea sprâncenele cu căneală luată de pe fundul ceaunului în care fierbea urzici pentru bobocii de raţă.Oglinzile erau scumpe, nu avea, aşa că se privea pe furiş, până să se stingă de tot roua de pe firele ierbii, într-un ochi de apă în care nu mai fremăta vântul. Zdrobea, mai apoi, în mână câteva frunze de izmă şi îşi dădea cu ele pe umeri, pe sub cămaşa albă şi pe sub cozile împletite în spic de grâu.



Nu ştiu dacă era frumoasă, dar liniştea ei mare îi cuminţea lin şi frumos chipul, îi învingea trufia tinereţii şi o făcea să pară blajină, senină şi atinsă de sfinţenie.Ţinea posturile după rânduiala ălor bătrâni, cu mămăligă, ştevie şi magiun, iar atunci când veneau dezlegările, amuşina de la poartă aburul laptelui fierbinte şi mirosul de pecie îmbălsămată cu cimbru. I se părea că viaţa îi e deplină, darnică şi binevoitoare. Şi poate chiar îi era.Primăvăra, când se pornea iar vremea horelor şi a dragostei, mergea pe jos, departe, până în Valea Rugilor, acolo unde înfloreau cele mai sângerii flori de măceş, doar pentru a-şi pune una la ureche. Era semnul ei de zvâcnet femeiesc şi mereu o umpleau de drag drumul prin smârcurile reci ale zăvoaielor, întâlnirea cu verdele crud, pădurile năruite sub frunze.



Am uitat-o mult timp în zornăiala de sticlă şi de asfalt a oraşelor. Nu ştiu dacă am iubit-o îndeajuns. Cred ca m-am rușinat adesea de mâinile ei noduroase, de sărăcia și de simplitatea în care am lăsat-o în urmă. Crescând, nu i-am mai pândit, ca în fiecare an al copilăriei mele, mirosul de busuioc și de ploaie, alergarea prin uliţele nămoloase, poala plină de nuci şi de gutui. N-am mai deschis mulţi ani belciugul porţii ei vechi. Am părăsit-o până când am aflat, până când am ştiut cu adevarat că îmi lipseşte sălbatic.Când m-am întors, stătea lângă o lampă fumegândă. Torcea. Pe plita veche, într-un ceaun, dădea în fiert laptele, peste o pojghiță de mămăligă. Maica Domnului o privea dintr-o icoană strâmbă, învelită în busuioc prăfuit, şi o vedea, la fel cum o vedeam şi eu: sfârșită, năruită, foarte bătrână, cu mâinile tocite în trudă, mari cât o duminică în care nu mai încăpea decât ea, singurătatea ei şi rugăciunile ei fără răspuns. “Ia, maică, un dumicat de pâine”- mi-a zis- şi mi-a întins, odată cu el, tremurând, câmpuri întregi de muşeţel , poteci cu picioare goale, mânăstiri şi clopote de frunze, fântâni săpate la răscruce de drum, sfinţenia ninsorilor şi vraja corcoduşilor în care s-au ascuns cândva copiii acestor pământuri. Așa îmi amintesc acum, că în dumicatul acela am iubit-o mult, poate pentru întâia oară.

Azi, nu ştiu dacă nu au învins-o de tot timpul şi vremurile.Când mi-e dor de ea, închid ochii. Acolo o păstrez și acolo o găsesc, dacă nu cumva mai toarce încă lână în lumina puţină a unei lămpi fumegânde, undeva , pe harta acestei lumi, dacă nu cumva mai dă încă drumeţilor lapte cald şi pâine aburindă, si dacă nu cumva ne mai aşteaptă pe toți, ca pe niște fii rătăciți, la fereastra încercănată a unui apus.… Când mi-e dor de ea, închid ochii, o găsesc mereu acolo și îi spun, așa cum îi voi spune chiar și când se vor nărui în urma ei ultimele amintiri: “ Sărut mâna, România mea blajină!”…




România mea blajină - Literatura de azi

[latan.elena]

"Nu uita ca ești român,
Că tatăl tău și mama ta,
Bunicul și bunica ta
Te-au învățat dintotdeauna să fii bun"




''Şi-am murit de mii de ori
S-avem iarăşi Trei Culori
Și-am plătit cât nu se poate
Sfânta noastră libertate

Ţara-i mică, vremea-i grea
Ce-o mai fi om mai vedea
De uitat, nu vom uita
Țara noastră cum e ea

Cât o fi român - român
Pruncul va primi la sân
Adevăru-adevărat
Despre tot ce s-a-ntâmplat

Ţine minte, fiul meu
Că există Dumnezeu
Uite cum a fost şi cum va fi
Și un jurământ te leagă
Țara noastră nu-i întreagă
Însă asta doar până-ntr-o zi

Când vei fi şi tu bărbat
Să te simţi mereu soldat
Doamne, ocroteşte-i pe români
Pentru vechile hotare
Pentru România Mare
Doamne, ocroteşte-i pe români ''




– Ce patrie ai tu, Române?
E oare zâna între zâne,
Muntenia, cu păr bălai,
Cu’ntinsele câmpii de grâne,
Ce, fericită, ca în rai,
E apărată de ai săi fraţi,
Danubiu şi Carpaţi?
– O! patria mi-e mult mai mare:
Sunt mai întinse-a ei hotare.

– Ce patrie ai tu, Române?
Moldova, care în suspine
Își duce amărâtul trai,
Trup sfâșiat de mâini străine
Și pe câmpie și pe plai:
Ea, care și-a găsit cu zile
Frumoasele-i copile?
– Mi-e sufletu’mbătat de ea
Dar mult mai mare-i țara mea?

– Ce patrie ai tu, Române?
E Ardealul cu străvechi renume,
Cu munți de aur, mari păduri?
E Transilvania ce ține
În ciuda vrăjmășeștei uri
La sânul său al nostru neam
Din vremea lui Traian?
– Ea mi-e cetate neînvinsă
Dar patria mi-e mai întinsă?

Ori unde cântă și suspină
O limbă de dulceață plină
Dar cu tărie în cuvânt,
Și-a cărei mamă a fost stăpână
A multor neamuri pe pământ;
Ori unde sună vitejesc
Cuvântul strămoșesc.

Dela a Tisei reci izvoare
Peste Danubiu pân’ la Pind;
Și dela Tisa pân’ la Mare
Și peste Nistru rătăcind,
Se’ntind printre noi popoare
A Patriei hotare!

Patria română, Mihail Dragomirescu
Poezii patriotice. Culegere alcătuită de Ion Breazu şi Ion Chinezu” Editura Asociaţiunii "Astra", Sibiu, 1938.

Sursa : Gradina Hestiei




Dr. Ursula Sandner

Dragii mei,

Cu ocazia Zilei Naționale a României îmi doresc să ne reamintim că dincolo de diferențele dintre noi, binele ar trebui să ne unească pe toți. Acum, poate mai mult ca niciodată, este esențial să nu permitem să fim dezbinați și să rămânem uniți.

Istoria ne este martoră că ostilitatea și ura pe care oamenii le manifestă unii împotriva celorlalți nu duc decât la distrugere, la dezbinare, la segregare, la discriminare. Indiferent că acest gen de atitudini și sentimente sunt un rezultat al unor doctrine și ideologii politice care le-au fost inculcate oamenilor ori un rezultat al propriilor credințe formate într-un mediu unde au învățat că „suntem noi vs. ceilalți” (indiferent cine ar fi ceilalți), ele nu fac decât să acționeze împotriva binelui colectiv. Acolo unde oamenii „se pândesc” unii pe alții, sunt suspicioși unii față de ceilalți, ajung să se teamă să fie unii în preajma celorlați, apare un sentiment de însigurare și dezolare, dar și senzația de a fi mereu în gardă care la rândul ei poate amplifica tendințele agresive. Oamenii ajung să se simtă singuri, neînțeleși, furioși, frustrați.

Să învățăm din greșelile trecutului și să ne dăm voie ca astăzi și de acum înainte să fim mai toleranți, poate, față de semenii noștri ori mai curioși în a-i înțelege pe cei pe care îi percepem diferiți de noi. Indiferent de credințele și alegerile personale, ar fi minunat ca respectul și bunăvoința față de tot ce ne înconjoară să primeze, pentru că o lume unde aceste valori sunt date uitării devine o lume dezbinată și, în definitiv, haotică.
Valoarea unui om nu depinde nici de culoarea pielii, nici de etnie, nici de orientarea sexuală, nici măcar de familia sau țara în care a fost crescut. Fiecare om are o valoare interioară care poate să înflorească și să crească când omul acela caută să-și depășească propriile limitări.

Când, în loc să distrugă, începe să construiască.
Când, în loc să îi vorbească de rău pe alții, să îi critice sau să îi invidieze, începe să-și analizeze propriile minusuri și caută să le depășească sau să le accepte, urmând calea propriei evoluții.

Când, în loc să instige la ură și să-i urască pe cei pe care îi percepe „diferiți”, caută să-i înțeleagă și să înțeleagă că diferit nu înseamnă neapărat rău.

Când, în loc să rămână în frustrare, începe să acționeze.

Când, în loc să fie într-o competiție neîncetată cu toți cei din jur, caută cooperarea, caută să împărtășească idei, să creeze împreună cu ceilalți.

Când, în loc să continue să se victimizeze și să dea vina pe alții, începe să-și asume responsabilitatea pentru propria viață, să învețe din greșeli și să-și folosească puterea interioară în sens constructiv.

Societatea în care trăim nu este un concept abstract, ci este formată din oameni ca mine și ca tine. Dacă vrem ca realitatea exterioară să se schimbe, schimbarea trebuie să înceapă cu noi.

Caută să fii un om mai bun decât ai fost ieri, caută să fii bine tu cu tine și să faci bine sau cel puțin nu face rău altora doar pentru că poți și este mult mai ușor să alegi această cale, deoarece într-adevăr să distrugi este mult mai ușor decât să construiești.

Nu are niciun sens să ne lăsăm divizați de ură, să hrănim cu atenția noastră gânduri și emoții negative, să hrănim cu atenția noastră „răul” din lume, ci să urmărim prin acțiunile noastre binele comun. Acesta este scopul suprem către care ar fi normal să tindem cu toții, într-o manieră pașnică, dar perseverentă și hotărâtă.

„Răul” nu dispare dacă este ignorat, ci dacă fiecare urmărește să devină un model de conduită pentru lumea în care vrea să trăiască.

La mulți ani, români! La mulți ani, România!

Ursula Sandner

[latan.elena]

Nichita Stanescu

“- Ce este patria pentru dumneavoastră?
- Un dor de a sta locului.”


“Sentimentul soarelui răsărind
împreuna cu cea mai suavă doină din fluier,
copacul sub care m-am sărutat mai întâi,
bolta, ciorchinele cu o mie de boabe,
surâsul bărbătesc al tatălui meu
primul meu fir de păr alb
și mersul grațios al adolescenței,
ale tale sunt Patrie dintotdeauna.

Cine sunt eu? Sună-ți câmpiile…
Cine sunt eu? Mângâie-ți munții…
Cine sunt eu? Contemplă-ți orașele…
Cine sunt eu? Adulmecă-ți ierburile…
Cine sunt eu? Ascultă-ți primăverile…
CINE SUNT EU? PRIVEȘTE-TE PE TINE INSUȚI.

Al tău sunt Patrie
Dintotdeauna.”

Nichita Stanescu