Tăcerea și liniștea aduc înapoi întreaga lume în dimensiunea corectă.
Lao Tzu
Tăcerea și liniștea aduc înapoi întreaga lume în dimensiunea corectă.
Lao Tzu
,,Nu-i nevoie să găseşti nici fericirea perfectă, nici armonia perfectă, nici creativitatea perfectă. Lucrul cel mai preţios este căutarea lor.Câtă vreme cauţi, eşti viu."
Mircea Cărtărescu
Florile pot râde, florile pot zâmbi, florile pot părea chiar triste, chiar și disperate - dar nici o floare nu poate plânge. Natura este total stoică; din acest motiv ne oferă cel mai sublim exemplu de curaj și este cel mai mare consolator al nostru.
Malcolm Chazal
,,Rareori traiesti mai surprinzator, mai fertil, ca atunci cand iti pierzi timpul.
De fapt numai atunci poti asculta cu adevarat;
altadata asculti numai ca sa dai replica, sau ca sa completezi o informatie.
Spuneam ca daca anumite adevaruri simple nu circula si nu nutresc viata contemporana,
aceasta se datoreste in mare parte faptului ca nimeni nu te asculta,
nimeni nu isi pierde timpul,
ci toti pregatiti pentru raspuns,
toti iti interpreteaza spusele cum vor ei,
toti stiu mai dinainte ce se afla in tine si cum gandesti tu.
Ori, unul dintre cele mai decisive adevaruri
– si in acelas timp unul dintre cele mai simple –
este tocmai acest dubiu pe care trebuie sa-l ai, cel putin cateva clipe,
in fata oricarui om;
poate acel om ascunde o tragedie sau poate traieste un miracol, cine stie?
Dar cineva care nu stie sa piarda timpul nu cunoaste aceasta simpatetica expectativa,
si de aceia nu cunoaste oamenii.
El activeaza intotdeauna automat:
ii stimulezi cutare sentiment, capeti o formula,
ii redestepti cutare asociatie de idei, capeti alta formula.
Dar miracolul tau, viata ta – unde este?
Oamenilor acestia grabiti, cari stiu intotdeauna mai inainte si mai mult decat tine,
le scapa tocmai esentialul:
trairea ta autonoma, creatia ta.
Ei nu stiu sa-si piarda timpul,
nu pot sa lase viata sa curga prin ei, cu toate revelatiile si miracolele sale."
Mircea Eliade
"Puterile dragostei;
dragoste şi transfigurare
Dragostea este începutul lucrurilor, din dragoste se hrăneşte totul. Nimic nu se poate face, nimic nu sporeşte, nimic nu dăinue fără dragoste: dragoste de Dumnezeu şi de om, dragoste de tot ceea ce ne străjue şi ne întovărăşeşte viaţa aceasta atât de plină şi nesocotită.
Un val de aer uşor şi cald, acoperă sufletul îl purifică şi îl înalţă spiral în inima cerului. Prin dragoste omul călătoreşte în lumea dorurilor lui turnate de la început în cupele sufletului.
Dragostea ne duce la Dumnezeu, ne descoperă omul şi lucrurile, ne deschide porţile înţelesului. Cel ce iubeşte e plin, e frumos, e luminat, iradiind numai pace şi încântare. Sufletul lui cântă rodul nepieritor, cântecul de răscruci al luminelor.
Faţa lui e albă străvezie cu priviri în adâncimi astfel descoperite, pasul lui liniştit şi stăpân.
Dragostea coboară cerul pe pământ şi înalţă făptura în zonele binefăcătoare ale isvoarelor vieţii. Tot cuprinsul nostru creşte şi se preschimbă în inima şi sensul său.
Un om, un animal, un copac, o floare, un firicel de iarbă, o gânganie cât de mică, toate sânt puse întâi să le iubeşti. Dragostea, nu folosinţă: aici e sensul existenţei lor în preajma ta.
Cine s’a uitat odată prin aripile unui gândăcel către soare? Tot curcubeul, tot cerul Raiului s’adună în trupul unei fiinţe pe care o strivim sub pasul nostru neştiutor şi crud.
Dragostea face totul, descoperă şi înnoieşte totul; prin ea omul creşte în ştiinţă şi omenie, descoperă în afară şi sporeşte înlăuntru.
Omul adevărat iubeşte şi se roagă: buzele lui murmură în tredeschis prisosul sufletului, cântecul interior se desprinde, rodul dragostei se coace şi cade plin de sucul vieţii înfrumuseţate.
Să cântăm cel mai frumos şi mai înălţător cântec de dragoste şi urmele trudei, ale urâtului se vor şterge, să mergem până acolo unde se întâlneşte omul cu Dumnezeu, până în hotarul cerului care ne-a dăruit din stelele lui, să trăim în preajma isvorului vieţii şi creaţiei necontenite.
Şi pentru tine omule, frate de destin, pentru tine cel de-aproape, care-ţi plângi suferinţa şi-ti cauţi ispăşirea, dragostea vine rodnică şi te învaţă cuceririle adevărate. Săracul, chinuitul, drumeţul neospătat, copilul bolnav, tot omul în lipsa materială sau sufletească are nevoe de dragoste; dragostea îl apropie, îl tămădue, îl hrăneşte, îl poartă pe mâini mângâietoare. Iisus săracul, chinuitul, drumeţul, El, om cu dureri şi lipsuri, a venit să fie asemenea nouă, a venit să topească suferinţa noastră prin dragostea lui divină.
Ce vede şi cât înţelege un om care nu iubeşte? Ce vede şi cât înţelege din făptură şi din natură, omul rece, meschin, lipsit de focul dragostei?
Cel ce iubeşte vede lumea înnoită, vede farmecul adânc al lucrurilor, vede totul în adânc schimbat şi în afară îmbrăcat, cu fir de lumină ţesut, ca o grădină minunată, ca un vis devenit aevea.
Dragostea coboară pe Dumnezeu pe pământ, îl face prezent în fiece fiinţă, în fiece plantă sau lucru; inima a dat totul, tot ce este se schimbă.
Sforţarea omului nu este numai în a se desprinde din lumea aceasta a durerii pentru a se arunca grăbit în aceea în care totul nu este decât floare şi cântec. Rostul omului este şi aici pe pământ, pe această lume a suferinţei, a trudei şi a ispăşirii, în această colină a lacrimilor, rostul omului este în a suferi şi a iubi totul până la coborârea luminii de aur ce face din nou lumea noastră, adică până la transfigurare.
Dragostea, dragostea plină şi nestăvilită este calea transfigurării, adică a naşterii din nou în spirit a lumii acesteia, singurul ei fel de a fi acceptată de către un om adevărat. Un aer curat, plin de darurile grădinilor nevăzute, pluteşte în preajma omului ce urcă crestele aburite de respiraţia setei lui de absolut.
De ce nu înţeleg oamenii că dragostea stă la temelia vieţii noastre şi că un suflet cald, generos şi pur valorează mai mult decât toate bunurile aparente ale lumii acesteia?
În dragoste este multă poezie şi frumuseţe, dar ea trece dincolo de limitele acestea. Dragostea este o condiţie a existenţei înseşi. Dacă mergem până în formele ei cele mai înalte şi pure putem descoperi absolutul şi în acest fel prin ea putem participa la pulsaţiile întregului univers.
De ce nu înţeleg oamenii că numai dragostea îi poate elibera, că numai apropierea sinceră şi vibrantă faţă de tot ce există pozitiv în lume îi poate face stăpâni pe un destin, azi trist şi apăsător, mâine îmbucurat şi sublim, cale deschisă libertăţii şi responsabilităţii noastre de fiinţe spirituale?
Viaţa omului are un caracter de luptă, dar tocmai de aici se desprinde superioritatea şi satisfacţia lui. În faţa atâtor căi deschise, de ce să alegem pe acelea care şterg imaginea divină din noi şi ne sluţesc?
Dragostea creşte totul ca o putere misterioasă venită din altă lume. Ţăranul îşi iubeşte pământul fără de care munca lui nu ar rodi, meşteşugarul - uneltele fără de care nu ar măestri, bărbatul îşi iubeşte femeia şi femeia copiii fără de care lumea nu ar dăinui. Dar cu cât îi întrece pe aceştia acela care are dragoste de om, care se luptă pentru desăvârşirea tuturor, acela care iubeşte lumea în formele şi legile ei şi care merge pe căile adevărului şi frumuseţii?
Omul este bogat în raport cu puterea sa de înţelegere a condiţiei umane şi a legilor ce conduc lumea; este bogat în raport cu puterea sa de depăşire. Or, la aceste cuceriri, dragostea este cea dintâi cale folosită.
Dragostea dă omului putinţa unei experienţe prin care natura raportului dintre eu şi celălalt se schimbă fundamental. Cel ce iubeşte nu mai simte nevoia îngrădirii şi delimitării precise a fiinţei sale; dimpotrivă, el pierde sentimentul egoist, înlătură hotarele despărţitoare până la o identificare cu ceea ce e dincolo de el. Când cineva iubeşte pe altcineva, atunci întreaga sa fiinţă se dilată şi se apropie până la bucuria regăsirii.
Dragostea lărgeşte orizontul, intensifică viaţa şi alungă tot ceea ce nu este esenţial condiţiei umane. Pe calea dragostei omul devine puternic, pentru că a căpătat o divină însuşire.
Aceste judecăţi sânt valabile, nu numai în raportul nostru cu oamenii, ci şi în raportul cu lucrurile şi lumea înconjurătoare."
Ernest Bernea - Treptele bucuriei
Fotomotica
Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu)
Constantin Noica - Wikipedia
"Orice om la sfârsitul vieții trebuie să scrie Autobiografia unei idei.
Ce e mai adânc în noi decât noi însine este gândul.
Ce gând te-a purtat ?
Ce gând ai slujit ?"
Constantin Noica
"Să te concentrezi asupra unui gând, asupra unei fiinţe, asupra câtorva dimineţi înseamnă să sustragi viaţa din efemer şi fericirea din simpla trecere. Dacă o durere concentrată în focarul ei devine mai suportabilă pentru că e mai locală, o fericire concentrată în obiectul ei devine mai intensă şi tocmai de aceea mai vastă. Concentraţia dă expansiune."
Constantin Noica
Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.
Eşti contemporan (ai simultaneitate în timp, spun teologii) cu cel pe care îl iubeşti. Asta e tot – şi înseamnă înfrângerea umană a timpului.
Omul care ştie să fie singur, acela te înţelege cu adevărat, acela te iubeşte cu adevărat. Celălalt, prea aproape, îţi ţine doar umbră.
Iubesc prea mult oamenii pentru a putea rămâne între ei. Pentru că, dacă rămân între ei, ajung să-i urăsc.
Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. Filozofia ca donjuanism. Pe lângă ea, oamenii de specialitate fac simple căsnicii burgheze. Esenţialul e să cucereşti. Nu să accepţi. Nu să ştii.
Continuare:
Citate din filosoful Constantin Noica…
Pustnic
Contemplu: în noapte stă crucea de lemn
cu urme de cuie și cui de îndemn
la stavile bolții fugare, spre care,
cu mistice brațe de pom, crește un om.
El singur, să cânte în aripi de rugă
avântul și zarea și cerul de mâine,
când trupul plăcerii va zace, zvârlugă
scuipată de focul credinței- rămâne.
Fioruri vestale-i țin focul, fecioare
cu sâni de jăratec- și flacăra doare.
Se sfâșie carnea în așchii de semn:
din crucea pierdută întârzie lemn.
Constantin Noica
''E impresionant să vezi că unii pot procrea fără dragoste, în timp ce o carte bună nu se poate scrie fără dragoste, fără convieţuirea cu eroii, cu materialul sau cu gândurile tale. La prima vedere e de necrezut că se pot naşte oameni reuşiţi prin simplă biologie. De ce deosebirea aceasta?
Poate pentru că un om nou e un al treilea; pe când cartea e, de fapt, al doilea. Nu e rod, ci obiectul dragostei însuşi. E Galatee.''
''Libertate: când aveau constrângeri de loc, timp şi acţiune, anticii sau modernii făceau tragedii bune; şi astăzi, când au toate libertăţile, nu mai fac. Căci astăzi poţi să scrii aproape orice, oricât şi oriunde; ai toate "libertăţile". Şi cine le folosesc? Autorii de revistă.
Mi-e frică să nu fie aşa peste tot... Ce uşor vând oamenii libertatea, singura, marea libertate, pentru câteva libertăţi.''
''Numai singurataea iti reda demnitatea de om. Cealalta demnitate,sociala,e impura; e simulata sau de imprumut.Am regasit-o cu atata bucurie, incat sunt gata s-o intinez...(Inca o data mi-e teama de victorie-de unilateralitatea ei,de masca ei.)Dar acum nu mai pot s-o pierd:nimic nu o mai primejduieste- in mine.''
Constantin Noica
Viaţa nu e o operă de artă. E, mai degrabă, un bazar în care
găseşti de toate, inclusiv nimicuri.
Octavian Paler, „Deşertul pentru totdeauna”
Convorbiri cu Octavian Paler
E natural conflictul dintre generații. Dar acum e ceva mult mai grav. Tinerii de azi îi urăsc pe cei bătrâni. Un tânăr nu are voie să fie modest. În mod logic, el trebuie să creadă că va face gaură în Univers. Azi, în România, sentimentul meu este că bătrânii sunt urâți.
Eu am sentimentul clar că trăiesc într-o lume pe care pe jumătate nu o mai înțeleg și pe jumătate n-o aprob.
Știu exact, azi, la 80 de ani, ce valoare au toate vanitățile. Totul e deșertăciune. Eu nu mai am azi nicio certitudine. Certitudinile mele de azi sunt ca hainele ciuruite de molii. Nu mai cred în aproape nimic, afară de valorile care stau la temelia ființei mele. Din nefericire, nu cred nici în viata de apoi.
Dumnezeu e falimentul rațiunii mele. Eu nu mă tem de Dumnezeu, ci mă tem de absența lui. Din clipa în care-mi pun problema, nu mai sunt în stare să înțeleg nimic din ordinea sau dezordinea vieții actuale.
Interviu acordat de Octavian Paler lui Eugen Isidor
„Dacă vrei să găseşti în drumul tău prietenie, gingăşie şi poezie, ia-le cu tine.”
Georges Duhamel
''Frumuseţea salvează. Frumuseţea vindecă. Frumuseţea unifică. Frumuseţea ne readuce la origini şi aici se găseşte gestul final al salvării, al vindecării, al depăşirii dualismului.''
Matthew Fox
Câinele-a văzut o fată:
„Carne!”-a zis, bătându-şi dinţii.
Şi-şi priveau părinţii fata:
„Floare!”-au zis, plângând părinţii.
Şi-a văzut-o un călugăr:
„Bestie!”-a strigat ascetul.
Şi-un poet văzut-a fata:
„Înger!” a şoptit poetul.
Femeile sunt carne, cadavre, un secret
Aşa gândeşte-un câine, un preot, un poet.
poezie din Mahabharata, traducere de George Coşbuc
hans zatzka paintings
Helvetica;">
Rugăciunea nu cere. Ea este un dor al sufletului. Este o recunoaștere zilnică, a propriei slăbiciuni. Este mai bine să te rogi din inimă fără cuvinte, decât din cuvinte fără inimă.
Mahatma Gandhi
''Fi recunoscător pentru tot ce primeşti. Deoarece tot ce ţi-a fost dat reprezintă un ghid.''
Rumi
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc.
Sfântul Maxim Marturisitorul
O, slujitorule, unde mă cauti ?
Iată! Eu sunt lângă tine.
Nu sunt nici în templu, nici în moschee:
nici în Kaaba, nici pe muntele Kailas.
Dacă esti un căutător adevărat
Mă vei vedea pe dată:
Mă vei întâlni într-o clipă.
Kabir spune: "O, Sadhu! Domnul este suflarea întregii suflări."
Kabir
Momentan sunt 31 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 31 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Marcaje