Elena Latan

[latan.elena]

''Singurul lucru cu adevărat important în viață...
Este să poți atinge liniștea ta
fără să depinzi de nimeni!''



"Traieste simplu. Nu fă rău nimănui. Nu invidia. Lasă ca indoielile sã treacă și nu căuta altele noi. Dăruieste-ți viața frumosului. Creează pentru artă, dar nu pentru recunoaștere. Dă viață trecutului, uitându-l. Adu in lume ceva nou. Umple-l cu iubire. Acolo unde este iubire – acolo este si Dumnezeu."
Solomon

[latan.elena]

https://www.youtube.com/watch?v=4HldB5QPbyI




Singurătatea a fost și rămîne o temă fundamentală a literaturii, chiar și pentru faptul că actul scrierii este unul întru totul singuratic. Oamenii scriu atunci cînd sînt singuri. Majoritatea scriitorilor au avut nevoie de singurătate pentru a scrie, iar atunci cînd scrierile erau dictate scribilor ele oricum reflectau gînduri și meditații la care autorii ajungeau în deplină singurătate.

Dintotdeauna, oamenii singuri au constituit un mister, pentru că peste tot în lume se știe că revelațiile se primesc doar în singurătate. Atunci cînd Moise a trebuit să vorbească cu Dumnezeu, el s-a suit în munte, înstrainindu-se de comunitate.

Cu cît lumea interioară a cuiva este mai bogată, cu atît acel om își dorește singurătatea. A te teme de singurătate este dovada imaturității spirituale și a incapacității de a înțelege adevăratele sensuri ale condiției umane.

Pentru a scăpa de însingurare, oamenii au inventat aparate care înlocuiesc oamenii: aparate care redau muzică, aparate care proiectează oameni și animale în mișcare, au creat industria filmului, astfel încît omul modern este bombardat în orice moment de imitațiile comunicării, care nu sînt nimic altceva decît un miraj. Iar cu mirajul nu poți vorbi.

Oare putem spune filmului: te iubesc? Sau putem vorbi cu butoanele care pornesc muzica? Nu. Dar nici nu simțim nevoia, îmi veți spune. Foarte corect. Toată această hărmălaie menită, aparent, să ne atrofieze sentimentul însingurării, de fapt ne anihilează nevoia de a comunica, de a formula, de a transmite.

Putem formula doar ceea ce am înțeles, înțelegem doar ceea asupra a ce am meditat, medităm doar atunci cînd avem condiții, iar condiția primordială a meditației este singurătatea. Deoarece nu mai avem ocazia să petrecem singuri, nu mai ajungem nici să medităm asupra a ceea ce sîntem și ce simțim. Din cauză că nu gîndim nu formulăm și pentru că nu avem o formulă personală a ceea ce sîntem și simțim nici nu mai avem ce spune.

Dacă veți derula peretele vostru de FB, în cazul în care nu aveți un perete plin de filme cu pisici, reclame la pantofi sau știri despre bombe și accidente, atunci veți vedea că chiar și cei mai inteligenți dintre prietenii voștri nu fac decît să comenteze fapte străine: ce au făcut politicienii, cum au reparat o stradă etc. Încep să dispară oamenii care vă pot povesti o experiență proprie a spiritului lor, iar asta îi ascunde tot mai mult și mai mult de ochii noștri, amestecându-i în iureșul lumii.

Va veni vremea cînd oamenii se vor recunoaște după felul în care înțeleg singurătatea, pentru că pe unii singurătatea îi înnebunește, iar pe alții îi preface în îngeri.

Că oamenii suferă de singurătate, nu e un secret. Nu e o arătare nouă pe pămînt. Doar că s-a schimbat rostul însingurării – astăzi tot mai puțini scot din singurătatea lor poeme și flori pe care să le dăruiască lumii.

Faceți-vă timp pentru singurătate.

Ieromonah Savatie Baștovoi - Despre singurătate și cum se vede ea pe Facebook

[latan.elena]

''Sa ai mereu ceva frumos in ochi, chiar daca este o floare intr-un bocan de gem...''



Culege din viață tot ce-i surâs și floare,
Serbează orice clipă, ia cupa cea mai mare.
Omar Kayyam

[latan.elena]

Chris Simion - Wikipedia





“Timpul trăit fără Dumnezeu ne-a ronțăit ceea ce am fi putut să avem sfânt în noi.”

“„Există timp pentru toate și toate timpurile sunt ca să treci prin ele și să înveți. Există timpul pomului proaspăt plantat, timpul în care-i dă floarea, apoi timpul în care-i apar fructele, timpul în care se coc și timpul în care culegi. Nu ai cum să sari dintr-un timp în alt timp. N-ai avea vreme să te bucuri și să observi cât de importantă și frumoasă este fiecare etapă. Nu-ți grăbi sufletul. Ca să trăiești în adevăr trebuie să ai răbdare. Să fii pregătit.”

“Atunci când nu obții ceea ce vrei, poate nu ai nevoie.

“Ce înseamnă iertarea? Înseamnă să înțelegi ceea ce te-a făcut să suferi și să nu judeci. Să accepți că un om a căzut, te-a rănit și a fost altfel decât ți-ar fi plăcut să fie. Iertarea nu înseamnă obligația de a merge mai departe cu acel om. Ci capacitatea de a-ți liniști sufletul și de a îndepărta răzbunarea. Iertarea se naște din iubirea pe care o arăți pentru celălalt.”

“Sufletul este împărțit în două, ca o cruce: latura verticală, dorința de a nu răni și de a aduce echilibru, și latura orizontală, dorința de liniște și pace interioară, de a găsi evoluția. Când se atinge echilibrul, crucea are un punct de intersecție. Evoluția este alcătuită din naștere, dezvoltare și moarte.

“În mănăstiri, când este furtună, se trag clopotele. Cu nasul în țărână nu se vede și nu se face nimic. Norii se sparg când acționezi.

“Când am început să ne întrebăm despre fericire, am pierdut-o. Există un loc pe pământ unde ne pierdem. În acel loc trebuie să ne reîntoarcem ca să ne regăsim. Să cerem zeilor: putere pentru a suporta ceea ce nu poate fi suportat, curaj pentru a schimba ceea ce este de schimbat și înțelepciunea de a face deosebirea între ele.”

“Atunci când simți într-un fel și trăiești într-alt fel, porți cu tine plumb, te târăști de parcă ai tone de lanțuri, neîmpăcarea nu doare, sfâșie.”

“Când te-a locuit un om 117 ani, când a trăit în tine și și-a întins rădăcinile în toate emoțiile tale... ai nevoie de excavator care să te curețe de el și să-l scoată din tine. Singurul care poate să te readucă la tine însuți este Dumnezeu. De cele mai multe ori rugăciunea face loc lucidității și te obligă să vezi de sus. Are efect de ventuză. Se lipește de tine, te trage câțiva metri deasupra ta și te face să vezi ce este, nu ceea ce vezi tu de la nivelul poveștii tale. Gândul curat, născut din rugăciune este gândul ce te ajută să iei deciziile pe care nu le regreți. Când trăiești într-o cameră fără lumină, ai două variante de a exista: pipăind ca un orb sau aprinzând lumânarea pe care știi de la bun început unde ai lăsat-o. Fiecare om se naște cu sursa lui de lumină pe care nu poate să i-o taie nimeni. Singurul care poate să uite de lumânarea lui este omul însuși.”

“Singurele arme în războiul sufletului sunt cele duhovnicești.”

“Și nu face din suferință o virtute. Dacă ai putut să treci prin ea frumos, lasă lucrurile așa, simplu. Suferința nu-ți ridică statuie. Îți încearcă dragostea și credința.”

“Nu există efect fără cauză. Ura nu are scop. Nu are logică. Ura este în sine. Nu ai motiv pentru care să urăști. Cum să urăști ceea ce permiți să se întâmple? Cum să nu vezi că nu ești stăpânul niciunui suflet și, dacă nu ești în stare să-i oferi ceea ce are nevoie, trebuie să fii în stare să te dai la o parte? Ceea ce tu crezi că este bine pentru alt om nu înseamnă neapărat că este bine. Lasă-l pe celălalt să decidă ce este bine pentru el, ca să nu te surprindă că binele lui nu coincide cu binele tău.
Când un om te părăsește, trebuie să accepți că nu ești ceea ce are el nevoie. Dacă el vrea un măr și tu îi oferi o excursie pe Marte, cum să fie ferici? Fii ceea ce ești pentru cine are nevoie de ceea ce ești. Și lasă-l pe celălalt să-și caute mărul. Poți juca roluri, dar cu ce preț?
Oamenii sunt datori față de sine să nu rămână acolo unde sunt. Sunt datori să caute să-și trăiască timpul împlinindu-l.”

“A trăi împreună cu un alt om înseamnă a trăi atent, cu grijă, a-i veni în întâmpinare pentru că simți de dinainte, nu pentru că-ți cere. Când ajungi să cunoști astfel un om, să-l intuiești și să fii acolo cu el... începi să simți cum sufletul s-a copt și fericirea ta e bucuria celuilalt.
Iubirea scoate din tine chipuri pe care nu le cunoști, trăiri pe care nu le explici și deschide porți nesfârșite de bunătate și frumos.”

Chris Simion, 40 de zile

[latan.elena]

Paradoxul vremurilor noastre- Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

[latan.elena]

"Binecuvântat este omul care poate privi, în fiecare zi, ceva atât de pur şi de senin cum este cerul la apus, în timp ce lumea se frământă fără rost."
Henry David Thoreau

[latan.elena]

Nu ne îngăduie zeii mai mult decât viaţa.
Să refuzăm, aşadar, tot ceea ce ne ridică
Spre irespirabile culmi,
Veşnice şi lipsite de flori.
Să ne mulţumim doar cu ştiinţa de a accepta,
Şi, câtă vreme sângele încă bate la tâmple,
Şi nu se zbârceşte în noi
Însăşi iubirea, să dăinuim,
Precum ferestrele, cu lumina lor transparentă
Lăsând să şiroiască afară ploaia cea tristă, doar
Amorţiţi de soarele ce-ncălzeşte
Şi reflectându-l puţin.

Fernando Pessoa

[latan.elena]

ARIPILE
Virgil Carianopol

Nu-mi pune aripi! - am strigat
spre îngerul ce mă ţinea
când îmi vâra aripi cu sila
şi-n umeri mi le îndesa.

Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au
Nu mă lăsa, deşi din ele,
Spuneam că nu ştiu cum să dau...

N-auzi??? - strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi aşa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodată n-am să zbor!

Eşti surd?? l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie
Ştia c-odată voi zbura! .....













steven daluz paintings

[latan.elena]

Morala stelelor

Predestinată unui drum feeric
ce-ţi pasă ţie, stea, de întuneric?

Prin timpu-acesta lunecă senină
de-a lui mizerie desparte-te, străină!

Lucind pentru un ţărm îndepărtat
a avea milă ţi-este şi păcat

Doar o poruncă ştii : să fii curat !

Friedrich Nietzsche




Acum, când zilei
i se făcu lehamite de zi, și toate apele de dor
murmură-o nouă mângâiere,
și cerul chiar, prins într-o pânză de păianjen aurită,
grăiește oricărui ostenit: „acum dormi!” –
de ce nu dormi tu, inimă posacă,
de ce să fugi tu cu piciorul sângerând…
pe cine-aștepți cu patimă?

Friedrich Nietzsche

[latan.elena]

Ştii tu cât este de înalt cerul deasupra ta?
Atât cât ţi-l imaginezi…
Ştii tu cât de puternică este dragostea?
Atât cât vrei tu să o simţi…
Ştii tu cât de aproape îţi este Dumnezeu?
Atât cât Îl laşi tu să-ţi fie…
Ştii tu că depinde numai de tine dacă înaintezi sau baţi pasul pe loc?
Dacă realizezi ceva sau dacă viaţa trece numai pe lângă tine?
Dacă transformi mica ta lume care te înconjoară sau dacă rămâne totul neschimbat în jurul tău?
Toate acestea îţi stau în putere… dacă vrei…
Dumnezeu este cu tine.
Ştiai asta?

Eva Goes-Depinde numai de tine