Disciplina-parintele arsenie boca

[Adrian Pop]

CONCEPŢIA DE VIAŢĂ CREŞTINĂ-PARINTELE ARSENIE BOCA

137. Aşa suntem noi în condiţiile vieţii acesteia: o candelă cu untdelemn şi fitil, dar încă neaprinsă.
Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă de care să ne ţină chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă.
138. Obişnuit, concepţia creştină nu prea e dusă, nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine, până la finalitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. Cu alte cuvinte sunt puţine exemplarele omeneşti care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu, pentru cauza lui Dumnzeu în lume.


— cu Mandy Ionut şi Laleaua Alba.







456Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu a distribuit fotografia postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.

22 septembrie

CHEMĂRILE LUI DUMNEZEU-PARINTELE ARSENIE BOCA

134. Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva dintre ele:
1. Chemarea lăuntrică a conştiinţei;
2. Chemarea din afară a cuvântului;
3. Chemarea prin necazurile vieţii;
4. Chemarea prin necazurile morţii;
5. Chemarea prin semnele mai presus de fire;
6. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;
7. Chemarea la judecată.
135. Dumnezeu ne caută, ne cheamă, ne strigă, dar dacă nu vrem să înţelegem, începe să ne urmărească cu primejdii şi năpaste.
136. Când nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptăţii Sale, când, spre pedepsirea răutăţii, îngăduie războaiele. Atunci viaţa oricui se află în primejdie de moarte, şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi.










211Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

CÂRMUITORII DE NEAMURI-PARINTELE ARSENIE BOCA

131. Din toate timpurile se ştie că, atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu, n-a mai dăinuit puterea lor.
132. Cârmuitorii de neamuri, abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori. Pe vremuri, iubirea îi trecea printre zeii nemuritori.
133. Cârmuirea neamurilor tot de sus se face.








22Îmi place · · Distribuie

• Cele mai bune comentarii
  
  
  
  Mirabelei Daria, Ginelei Asi, lui Ciugudean Mircea şi altor 328 le place asta.
  
  
  
  

[Adrian Pop]

CĂSĂTORIA-PARINTELE ARSENIE BOCA

116. La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor, îngăduiţi de lege, ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu, prin care, „păzind hotarele legii”, să se asigure stăpânirea acestei patimi. Majoratul părţilor îl decide mintea, nu instinctul; credinţa, nu necredinţa; înfrânarea nu desfrânarea.
117. Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere; faza bio psihică, fără limite precise; şi faza spirituală. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii, iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. Trăind într-o căsătorie cu aceştia, nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului, iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură.
118. În opera recreaţiunii omului în Hristos, cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3, 9), care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină, îmbrăcată în pui de om. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvintează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual, la cinstea de Taină. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu.
119. Prin Isaia proorocul, Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57, 1).
Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte?
Foarte simplu: că nu se mai nasc.
Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul, de ce nu se mai nasc drepţii?
Iată că trebuie, de vreme ce-i aflat de vină; iată că dispariţia dreptului e o problemă, de care suntem traşi la răspundere. Căsătoria are cuvântul.
120. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină.
121. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.
122. Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii, va avea precocitate sexuală.
123. În timpul sarcinii, mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente.
124. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi.
125. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat.
126. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.
127. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi.
128. Din 3 familii, 2 divorţează.
129. Căsătoria pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri.
130. Abstinenţa sexuală dă vigoare, dar din când în când, şi mai rar, trebuie soţii să se împreuneze, în afară de posturi (Sfântul Pavel).
CÂRMUITORII DE NEAMURI
131. Din toate timpurile se ştie că, atunci când puternicii vremii ridicau mâna asupra slujitorilor lui Dumnezeu, n-a mai dăinuit puterea lor.
132. Cârmuitorii de neamuri, abia dacă mai pot fi văzuţi ca muritori. Pe vremuri, iubirea îi trecea printre zeii nemuritori.
133. Cârmuirea neamurilor tot de sus se face.










91Îmi place · · Distribuie

• Cele mai bune comentarii
  
  
  
  Mirabelei Daria, lui Sandu Aurelia, Ginelei Asi şi altor 755 le place asta.
  
  
  
  
  

[Adrian Pop]

BEŢIA – CEI CE-ŞI BEAU MINTEA-PARINTELE ARSENIE BOCA

34. Grozavă expresie şi adevărată cuvânt cu cuvânt. Ne reamintim efectul hormonilor asupra scoarţei cerebrale: excită spre poftele genezice. Exact acelaşi lucru îl face şi alcoolul, sub orice formă şi la orice grad de tărie; aprinde mintea spre aceleaşi pofte. Nu suplineşte însă nici un hormon în rolul său binefăcător, ci pe oriunde trece ameţeşte, arde şi atrofiază. Omoară alte milioane de celule nervoase şi fire telefonice. Toate isprăvile se trec la activ, întocmai ca mai sus şi se transmit zestre părintească la copii.
Mai grav: dacă prea din tinereţe se dedau flăcăii la must, se întâmplă că ajung neroditori. Glandele lor genezice se vor atrofia şi vor produce nişte celule incapabile de rodire. Se apără şi firea pe cât poate: nu ia în spate orice i se încarcă. Chiar dacă se dau la vin mai tîrziu şi încă nu scapă de pedepse. Aşa de pildă, cercetătorii în chestiune au găsit forme monstruoase de spermatozoizi, avînd ba două capete, ba două cozi, ba alte forme, efecte ale beţiei. Beţia îşi înscrie urmările pînă şi în celula genezică, mică de 60 de miimi dintr-un milimetru.
Ceea ce e dureros e faptul următor: dacă se întâmplă vreo zămislire cu o atare sămânţă beată, şi care-i mai mult siluire decît iubire, urmaşul va fi, cu maximă probabilitate, epileptic – boală de nervi fără leac. Aceasta e cu atît mai sigur, cu cât la scârba şi spaima bietei mame, se mai adaugă şi bruftuluiala cîtorva înjurături de Dumnezeu. Deci, dezechilibru în toate părţile, dezechilibru în mediul umoral, dezastre în patrimoniul erediar, dezechilibru moral, o mai fi având şi mama ceva de adaus, dacă nu alta, cel puţin spaima ce-o mănîncă, şi încă e de ajuns ca să se arate pe lume, în loc de un chip senin, un chinuit de draci şi martor la judecată împotriva părinţilor săi.
Sfârşitul beţivului e sau în şanţ sau în casa de nebuni; iar sufletul în iad încă de aici. Urmaşii lui – nu mai zic nimic, mila mă opreşte; totuşi, mai am şi o milă preventivă, pentru viitor, care mă face să scriu.










108Îmi place · · Distribuie

• Cele mai bune comentarii
  
  
  
  Mirabelei Daria, lui Sandu Aurelia, Melaniei Apostol şi altor 848 le place asta.
  
  
  
  

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

EREDITATEA ŞI MEDIUL-PARINTELE ARSENIE BOCA

251. Ereditatea nu fixează poziţii fatale, din care nu putem ieşi, ci limite mai mult sau mai puţin fixe, după cum e vorba de o însuşire sau alta, în cadrul cărora mediul ne fixează poziţia.
252. Energia de creştere şi orânduire a configuraţiei nu apare în mod automat în cromatină, ci ca o reacţie a cromatinei faţă de un diferenţial al mediului. Viaţa şi organismul nu sunt o simplă actualizare a virtualităţilor native date în sistemul genezelor, ci un rezultat al interferenţei dintre aceste virtualităţi şi mediu, în care configuraţia genezelor se dezvoltă. Surprindem la mijloc şi un mic cerc vicios, dar real: structura genezelor atârnă de mediul – de toate mediile – în care s-au configurat; iar dezvoltarea lor în filogeneză atârnă, pe lângă acestea, şi de toate configuraţiile mediilor viitoare, din tot parcursul creşterii. Desigur că şi ideea aceasta nu poate fi împinsă până la absurd; dintr-un ou de muscă nu poţi ajunge la un pui de găină. Acţiunea mediului nu e fără frâu; are margini, şi încă bine definite, totuşi destul de elastice ca să ne permită – zic specialiştii – ca printr-un mediu dirijat să obţinem o muscă numai cu un ochi, sau cu trei ochi.
A denatura firea e uşor, mult mai uşor, decât a scoate denaturarea introdusă în fire. Cu alte cuvinte, putinţele de dezvoltare, pe care le închide sistemul genetic, nu se reduc niciodată numai la una singură, ci la mai multe, chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul totdeauna alege una singură.
253. De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreşină.


















26Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu a distribuit fotografia postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.

acum 10 ore

IISUS – CINE ESTE IISUS?-PARINTELE ARSENIE BOCA

286. Pentru noi Iisus e Sensul vieţii şi al Istoriei; reazemul ei în ispitele şi furtunile timpului. Iisus e asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastră, dar, mai mult decât acestea, Iisus este Prietenul nostru, singurul Care ne rămâne credincios şi nu ne părăseşte niciodată. Şi mai mult: e Sfânta noastră Împărtăşanie cu desăvârşirea: foamea noastră metafizică.
287. Iisus formulează o nouă ordine spirituală în om. Iisus S-a integrat naturii omeneşti, de aceea El e mereu viu: şi vine ca fiinţă supremă, şi e vie în noi, ca fiinţă supremă şi posibilitate nesfârşită de desăvârşire.
„Nu ştiţi că Hristos e în voi? Afară, cumva, dacă sunteţi creştini netrebnici.” (II Cor. 13, 5). „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Pentru voi, fiii mei, trăiesc durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4, 19). Deci, cum spune Clement Alexandrinul: „Dumnezeu S-a făcut om, ca de la om să înveţe cum se face omul Dumnezeu”. Acesta e omul cel nou, făptura cea nouă, omul născut de sus, omul cu reflexul veşniciei lui Iisus, răsfrânt în afară de chip, simplu în toată fiinţa Sa. Fiindcă Iisus e omul cerului şi S-a ţesut pe Sine în firea cea omenească, de aceea, El Se impune tuturor oamenilor şi tuturor veacurilor, cu atât mai mult cu cât ar vrea unii să scape de El.
Iisus cere istoriei decizia existenţei Sale. Dar istoria s-a arătat neputincioasă din primele ei zile. Aşa a rămas şi mai rămâne. Prin faptul că Iisus S-a ţesut destinului omenesc şi prin faptul că omul trebuie să se decidă ce face cu Iisus, se explică de ce istoria omului e aşa de zbuciumată şi veşnicia lui e aşa de hărţuită şi muşcată de şerpii îndoielilor şi ai contrazicerilor. Aşa se explică de ce pentru Iisus oamenii s-au iubit şi s-au urât, s-au măcelărit şi s-au ajutat, au cunoscut extremităţile pasiunii şi ale jertfei. De El a atârnat roata conştiinţei, a frumosului şi a rătăcirii. El este forţa interioară pe care forţa veacurilor n-au putut-o istovi. Amintirea Lui e vie pretutindeni, pe zidurile bisericilor şi ale şcolilor, pe vârful clopotniţelor, pe toate drumurile, la căpătâiul paturilor şi al mormintelor. Distrugeţi ferestrele de biserici, luaţi icoanele din altare şi de pe la case! Viaţa lui Iisus umple muzeele şi bibliotecile. Daţi foc Liturghierelor, ceasloavelor şi cărţilor de rugăciune; Îl veţi descoperi pe El şi toate cuvintele Lui în toate cărţile literaturilor, ba chiar şi cei care-L blestemă nu fac altceva decât să L mărturisească fără să vrea prezenţa Lui.
Răsunetul tuturor romanilor, stăpâni ai lumii, a încetat o dată cu zilele lor şi cine se mai gândeşte să moară pentru faima lor postumă? În jurul multora s-a făcut mai multă gălăgie ca în jurul lui Iisus; iar după mii de ani, numai în jurul lui Iisus îşi pun oamenii problema şi astăzi, pe viaţă şi pe moarte, ca-n primele zile.
Numai cineva mai viu ca romanii şi care e cu adevărat un idol nemincinos al omului, poate înteţi lupta aceasta permanentă între oameni. Şi astăzi, ca în ziua Naşterii Sale, unii Îl iubesc, iar alţii Îl urăsc. Oamenii sunt antrenaţi înşişi într-o patimă pentru Patima Lui, iar alţii într-o patimă pentru iubirea Lui. Unii sunt în destinul lui Iisus, iar alţii fără destin, nici sens. Deci, dacă întrebarea: „Cine este Iisus?” a crescut în veacuri şi cere fiecărei generaţii un răspuns decisiv, noi nu putem răspunde decât într un glas cu Tatăl, într-o rostire cu îngerii, într-o propovăduire cu apostolii, într o mărturisire cu mucenicii şi cu toţi sfinţii şi într-o afirmare cu toată creştinătatea a două milenii: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii”. Salutul permanent al fiecărui Toma, din îndoiala omenească şi certitudinea dumnezeiască.
Dacă cineva a ajuns la siguranţa aceasta şi poate acoperi cu viaţa, în acela s-a născut Iisus, naştere care deschide calea veşniciei, încă fiind în veac. Cu Iisus se naşte şi explicaţia omului şi explicaţia lumii.
Cine este Iisus? – s-a întrebat Irod, care aflând de la magi cine-I, L-a osândit la moarte, crezând că omorând 14.000 de prunci, va scăpa de Iisus. S-a întrebat Irod Tetrarhul, care auzind toate câte făcea Iisus, nu se dumirea ce să creadă despre Dânsul.
Se întrebau cărturarii şi fariseii, smintindu-se pentru formalităţi înfrânte; se întrebau cine-I acesta de iartă şi păcatele?
Se întrebau până şi apostolii cine-I acesta că ascultă de El vînturile şi marea?
Şi s-a întrebat un şir întreg de nedumeriţi.
S-a întrebat puterea lumească.
S-a întrebat toată trufia minţii.
S-a întrebat toată necredinţa.
Toţi aceştia L-au refuzat, L-au osândit şi L-au omorât pe Iisus şi aceasta s-a întâmplat permanent în istorie. Cine este Iisus pentru noi?
Pe contemporanii lui Iisus îi înţelegm că le era greu să-L creadă pe Dumnezeu. Dar după dovada Învierii Sale, după dovada dumnezeirii Sale, după apariţia Sa mai presus de fire, prin uşi încuiate, petrecere nevăzută cu oamenii, arătându-Se lui Pavel şi altora din veac în veac, nu mai putea fi fără răspuns.
Răspunsurile teologice sunt ştiinţa.
De aici, pentru noi, Iisus e sensul vieţii, reazimul şi în ispite şi în furtuni. Asemănarea după care tânjim şi însetăm de-a lungul deşertului vieţii. Originalul nostru, autenticitatea noastră.
Dar mai mult decât acestea este prietenul nostru Care sigur nu ne părăseşte niciodată; e Sfânta noastră Împărtăşanie, cu desăvârşire şi foamea noastră metafizică. (...)
288. Împăratul Însuşi Se va face slujitorul celor ce L-au aşteptat cu toată fiinţa. De altfel, acesta e Iisus: Împăratul slujitor al destinului omenesc. Iisus a reîntors sensul existenţei iarăşi în Ţara de obârşie: Împărăţia Sensului şi a explicaţiei depline.
Atunci se va odihni sufletul omului de neliniştea sa.
Dar întrucâtva se linişteşte sufletul omului şi până atunci: ştiindu-le acestea precis.
Iată o făclie (cunoştinţa în parte) până vine Lumina.







1Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu a distribuit fotografia postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.

acum 10 ore

IERTAREA-PARINTELE ARSENIE BOCA

284. Iertând, ştergi ce ierţi. Ce ierţi la altul, ţie ţi se şterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecată.
285. Iertarea noastră de la Dumnezeu e pusă, deci, în atârnarea de noi. Dumnezeu consfinţeşte pentru noi decizia noastră pentru alţii. În cazul când, faptic, noi nu iertăm, rugăciunea noastră e întoarcere pe dos de faptele noastre şi sună cam aşa: Doamne, nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm altora!










4Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.








Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca


IMPARATIA LUI DUMNEZEU-PARINTELE ARSENIE BOCA(2)

333. Împărăţia cerurilor, comprimată într-o sămânţă mică, a luat o un Om şi-a aruncat-o în grădina Sa, lumea şi s-a făcut (creştinul) copac mare şi păsările cerului s-au sălăşluit în ramurile lui.
Împărăţia cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ şi firea pământească, trăind mai după firea lor cerească trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieţii. Păsările acestea sunt „vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (I Cor. 6, 2), când pământul va fi stârv.
334. Împărăţia lui Dumnezeu este un aluat pe care l-a luat o femeie (Sfânta Fecioară Maria) şi l-a pus în trei măsuri de făină (în firea omenească de acum întreită): sufletul, trupul şi Duhul, până a dospit toată.
335. Pentru veşnicia noastră în împărăţia lui Iisus nici preţul vieţii şi nici un alt preţ nu este prea mare.
336. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare.
337. Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus.
338. Dacă nu puteţi înţelege Împărăţia lui Dumnezeu, cel puţin primiţi-o ca un copil în care nu se întâmplă nici o răvăşire dialectică.
339. Iisus nu ne lasă numai cu presimţirea – chiar întărită – a Paradisului pierdut, nu ne lasă cu o simplă certitudine a inimii – pe care de fapt o are oricine care-şi vinde averea (marea avere „eul”, „conştiinţa eului”, conştiinţa de „sine”) şi o dă săracilor –, ci ne vorbeşte de făclia aprinsă a cunoaşterii acestei Împărăţii şi a aşteptării ei stăruitoare.






Nu-mi mai place · · Distribuie