Papornița Moșului
Rezultate 1 la 9 din 9

Subiect: Lucruri care alcatuiesc BAZA Apiculturii .

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659

    Lucruri care alcatuiesc BAZA Apiculturii .

    APICULRURA pe care o fac ceilalti la un alt nivel .

    Parintele Arsenie Boca - Primii pasi pe Cararea Imparatiei (complet)
    http://www.youtube.com/watch?v=YutOgesVibU
    Ultima modificare făcută de Enciu Stefan; 28.06.2015 la 23:39.

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659

    Cresterea Matcilor

    Cresterea matcilor
    Ultima modificare făcută de Enciu Stefan; 28.06.2015 la 23:40.

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Florin Hanganu - unul din cei mai MARI Apicultori Romani

    1. - http://www.youtube.com/watch?v=A50uh3FA2sI

    2. - http://www.youtube.com/watch?v=G_zZXcauy_Y

    3. - http://www.youtube.com/watch?v=Er2F_tGLiZs

    ------------------------------------------------------------------


    Considerat părintele apiculturii româneşti moderne, Veceslav Harnaj a făcut din România, în anii '70, unul din marii producători de miere ai lumii

    http://www.romanialibera.ro/exclusiv...main_pic2.html

    Viaţa si activitatea Profesorului Veceslav Harnaj
    Personalitate marcantă a apiculturii mondiale


    http://www.aca.org.ro/content/media/...lav_Harnaj.pdf
    Ultima modificare făcută de Enciu Stefan; 30.01.2014 la 02:51.

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Din istoria apiculturii romane prezentare de Prof. Dr. Dumitru CURCĂ si colab.

    Acest material a fost prezentat in cadrul Primei Conferinte Internationale despre Sanatatea Animala desfasurata la Bucuresti in data de 5 noiembrie 2010

    http://www.slideshare.net/eurohonig/...-curc-si-colab

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Sumar Conferinta Cresterea si Selectia Matcilor 2014

    Patrick Vienne
    http://matcialbine.ro/sumar-conferin...matcilor-2014/

    Importanta Selectiei Genetice
    Criterii de Selectie
    Conservator si Rezervor
    Prezentarea rezervorului Ile d’Yeu
    Imperecherea naturala
    Inseminarea artificiala
    Profilul profesional al crescatorului de matci
    Productia de matci
    Implicatii economice
    Domeniul apicol in Franta

    Metoda de lucru

    TRANSVAZAREA
    Transvazarea larvelor in botcele artificiale se face cu ajutorul spatulei de transvazare, evitandu-se ranirea sau desidratarea larvelor. Leaturile cu larve transvazate nu trebuie sa nimereasca sub actiunea directa a razelor de soare. Botcele cu larve se acopera neaparat cu un tifon umed.

    FAMILIA PORNITOARE (STARTER)
    Ramele de crestere completate cu larve se introduc in starter pentru a se evita deshidratarea larvelor si a se asigura hranirea cat mai rapida a acestora, starterul fiind orfanizat cu cel putin 3 ore inainte.
    In familia-starter larvele se tin 24 ore, dupa care se scot, se verifica acceptarea si se trec in familia crescatoare (finisoare). Imediat, in familia-starter se introduce o alta serie de larve.

    Pe o familie-starter se pot efectua 5-6 porniri de crestere, dupa care familia se reface.

    FAMILIA CRESCATOARE (FINISOARE)
    In familia crescatoare botcele se mentin pana la a 10-a zi de la transvazare, dupa care acestea se izoleaza in custi individuale in vederea eclozionarii matcilor. Ca familii crescatoare se aleg familii puternice si sanatoase care ocupa cel putin 10 faguri cu albina. Familiile crescatoare nu se orfanizeaza, ci doar se izoleaza matca de rama portbotce cu gratii izolatoare, cresterea botcelor facandu-se in prezenta matcii.

    NUCLEU DE IMPERECHERE
    Nucleele de imperechere se formeaza din familiile stupinei de multiplicare si trebuie sa contina fiecare cel putin 200g de albina. Pentru imperecherea calitativa a matcii, temperatura optima in nuclee trebuie sa fie in jurul valorii de 30-34 grade. Fiecare nucleu in parte se numeroteaza cu un numar propriu de identificare.
    Ultima modificare făcută de Enciu Stefan; 03.04.2014 la 00:55.

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Apicultură



    Istoria apiculturii


    Pe parcursul întregii sale existențe, omul a vânat cuiburile de albine sălbatice și le-a luat mierea. Apicultorii au folosit stupii și au recoltat miere de la ei cu cel puțin 4500 de ani în urmă. [1] Pe parcursul ultimelor decenii (din anii 1800 până în prezent), cunoștințele despre apicultură au crescut, ca urmare a cercetărilor efectuate de arheologi, filologi și oameni de știință.

    Albinele sălbatice[modificare | modificare sursă]

    Căutător de miere prezentat în pictura din perioada 6000 î.Hr. de lângă Valencia în Spania
    Se presupune că primii oameni au luat miere de la albine din cuiburile construite în copaci sau în alte locuri. Colectarea de miere din cuiburi sălbatice se efectuează până în prezent, cu excepția regiunilor unde a fost înlocuită total de apicultură. Erau vânate cuiburile de albine melifere (Apis) și speciile mari de albine care nu înțeapă (Meliponinae). Nu numai omul a fost un vânător al cuiburilor de albine, ci și unele mamifere ca cimpanzeii care au fost observați folosindu-și mâinile sau bețe pe care le introduceau în cuib pentru a le scoate unse cu miere.

    Cea mai veche dovadă arheologică asupra vânatului albinelor melifere (Apis mellifera) este un desen de pe o piatră din epoca mezolitică care a fost găsit în estul Spaniei și datează din perioada 6000 î. Hr. În acea perioadă, nu la mult timp după ultima Eră glaciară care a avut loc la circa 9000 î. Hr., se presupune că în regiune a existat un climat optim. Desenul fost folosit ca simbol al celui de-al 18-lea Congres Internațional de Apicultură de la Madrid din 1961 și a apărut în numeroase reviste și cărți apicole. Persoana reprezentată, în general considerată a fi o femeie, ia miere dintr-o grotă situată în fața unei stânci. Nu există dovezi asupra existenței unei surse de fum sau a unei îmbrăcăminți de protecție.

    Alte picturi pe stâncă realizate înaintea erei noastre în India și Africa de Sud arată fapul că vânătoarea de miere sau chiar apicultura a fost o activitate organizată care implica alcătuirea de echipe de bărbați și femei.

    În Africa de Sud și Zimbabwe existau albine Apis mellifera, iar într-o pictură descoperită în Zimbabwe se distinge faptul că fumul era deja folosit. În Asia existau albine Apis dorsata ale căror cuiburi au fost descrise într-o pictură indiană post-mezolitică, descoperită în 1984.

    Apicultura tradițională (stupul fix)[modificare | modificare sursă]
    Stupii orizontali[modificare | modificare sursă]
    Înainte ca apicultura în păduri să fie practicată, prin anii 2500 î.Hr., în Egiptul Antic se practica o apicultură avansată. Primele reprezentări datează din 2450 î.Hr. și apar într-o scenă care a format o parte a unui basorelief al unui templu al soarelui, de lângă Nilul inferior. Cele mai bune dovezi ale existenței apiculturii în lumea antică, provin din mormintele egiptene. Există scene, puține la număr, în care pot fi observate mierea din faguri și stupii, care documentează ce s-a întâmplat în acele timpuri. Stupii egipteni folosiți cu câteva mii de ani în urmă erau cilindrici și nu difereau foarte mult de cei găsiți în ținuturi mai izolate ale țării, în zilele noastre.

    Cele mai recente dovezi scrise despre apicultura cu stupi datează din perioada 1500 î. Hr., iar câteva dintre ele au fost ilustrate de Neufeld, E. (1979) în lucrarea Apiculture in ancient Palestine (early and middle Iron Age) within the framework of the ancient Near East. Ele formează o parte a unui cod de legi hittite, inscripționate pe tăblițe de lut găsite în câmpia Anatoliei, la 1000 de km de nordul Egiptului. Legile reglementau amenzile care trebuiau plătite de un hoț care fura stupi goi sau ocupați. Stupii tradiționali utilizați în prezent în Anatolia sunt încă cilindri orizontali.


    Stupi orizontali din regiunea Fada N'Gourma (Burkina Faso)
    După ce imperiul egiptean a intrat în declin, imperiul grecesc a devenit o mare putere. Pentru egipteni apicultura reprezenta o artă importantă și sofisticată, iar grecii i-au adus puține schimbări. Stupii erau orizontali, alungiți și aproximativ cilindrici. Erau făcuți din lut, lemn, nuiele și arbore de plută. Aristotel (384 -322 î. Hr.), unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, nu s-a preocupat foarte mult de de studiul biologiei: el nu știa cum luau ființă ouăle într-o familie de albine, și deși era conștient că trebuie să existe un conducător, credea că există mai multe albine care depun ouă:

    Ele trebuie sau să își aducă puiet de undeva ... sau să îl genereze singure, sau să aducă pe cineva (trântori) și să genereze altele. Dacă le generează trebuie să fie cu sau fără copulație: dacă primele albine (lucrătoare) pot fi generate dintr-o unire a albinelor, trântori din trântori și regi din regi sau toate celelalte pot fi generate din cele numite regi sau conducători, sau din unirea trântorilor cu albinele (lucrătoare), unii spun că primele sunt masculi, iar ultimele sunt femele, în timp ce alții spun că albinele sunt masculi și trântorii femele.[2]
    El afirma că o familie are probleme, dacă există prea mulți sau prea puțini conducători. [3]

    Scriitorii romani Cato, Varro, Columella și Palladius cunoșteau partea comercială a afacerii.[4] Romanii erau cei care supravegheau stupine comerciale în Spania. Din scrierile Romei Antice s-au păstrat mai multe dovezi despre apicultura de pe acele meleaguri. Există descrieri clare ale celor nouă materiale din care erau făcuți stupii: lut, cărămizi, bălegar, bușteni, scânduri din lemn, tulpini de fenicul, nuiele împletite, arbore de plută, sau mică transparentă. Stupii erau orizontali și aveau dimensiunile de 30 X 30 X 90 cm.


    Monedă din Argentina, 1724
    În America Centrală, populația maya practica în mod tradițional apicultura, în stupi orizontali, cu albine care nu înțepau, din specia Melipona beecheii. Săpăturile arheologice din 1970 au scos la iveală stupi folosiți în urmă cu câteva secole care se aseamănă foarte mult cu cei folosiți în prezent.

    Stupii verticali[modificare | modificare sursă]

    Stupi din lemn în Stripeikiai Lituania
    În nordul munților Alpi și în Caucaz erau utilizați bușteni așezați vertical, în unele zone existând chiar și o ușă laterală. Administrarea stupinei este mult mai restrictivă în cazul utilizării stupilor verticali în comparație cu stupii orizontali de la care mierea putea fi extrasă ușor fără a fi nevoie ca albinele să fie omorâte. În cazul stupilor verticali care nu aveau prevăzută o ușă laterală, albinele erau cel mai adesea omorâte prin asfixiere sau prin afumare cu sulf. Apicultorii din Anglia [5] erau sfătuiți să ierneze stupi de greutate medie, iar mierea era recoltată de la stupii grei și de la cei ușori. Metodele de extracție a mierii utilizate în jurul anului 1500 nu mai necesitau omorârea albinelor. Deasupra sau dedesubtul stupului se utiliza o extensie în care albinele adunau mierea sau în timpul culesului albinele erau dirijate înspre un alt stup în care colectau mierea.

    Progresul științific[modificare | modificare sursă]
    În perioada anilor 1600 - 1700 științele au cunoscut o dezvoltare considerabilă, iar în domeniul apiculturii progresele au fost făcute între anii 1568 și 1792, în special în domeniul biologiei. În 1800 se cunoșteau deja realități de bază despre comportamenul, anatomia și fiziologia albinei europene, Apis mellifera. Substanțele produse de albine erau diferențiate de cele colectate de ele: puietul și ceara erau produse în stup; nectarul, polenul și propolisul erau produse de plante și colectate de la ele de albine. Adesea cunoștințele nu erau răspândite în afara Europei sau în afara locului unde erau descoperite, de aceea se întâmpla ca aceeași descoperire să fie făcută mai târziu într-o altă parte a lumii. În general noile cunoștințe erau teoretice, iar dezvoltarea majoră în apicultura practică a început în jurul anului 1850 în America de Nord.

    Apicultura modernă[modificare | modificare sursă]

    Tipul de stup tradiţional - Muzeul Satului Branean, Bran
    În cadrul apiculturii tradiționale erau utilizați stupii ficși în care albinele construiau fagurii de sus în jos și îi fixau cu ceară și pe părțile laterale. Astfel, un fagure putea fi scos, doar dacă era tăiat. În cazul stupilor orizontali accesul se putea face mai ușor, prin două părți, față de stupii verticali care puteau fi accesați doar prin partea de jos.

    În Anglia au existat experimente prin care se încerca construirea stupilor din diferite unități. În 1649, William Mew a inventat un stup care era format din cutii stratificate, fără rame. Albinele aveau tendința să depună miere în cutiile de deasupra care erau scoase atunci când erau pline de faguri cu miere. Gedle a patentat în 1675 un stup care avea câte un cadru în interiorul fiecărei cutii, cadru de pe care albinele trebuiau să înceapă construcția fagurelui.


    Stupul grecesc
    Stadiile de dezvoltare a stupilor au condus la stupul cu rame mobile care este folosit în prezent. Stupul cu rame mobile este originar din Grecia și a fost descris de Sir George Wheler în cartea sa din 1682, A journey into Greece. Autorul a descris stupii pe care i-a văzut în mănăstirea Sfântul Cyriacus de pe muntele Hymettus din Attica. Stupul avea forma unui vas mare pentru flori, iar albinele își construiau fagurii de la niște rame așezate peste vas, care nu erau lipite de marginile laterale, pentru a putea fi scoase una câte una. Cu acești stupi călugării efectuau mai multe operațiuni: inspectau și manevrau familiile în timp ce albinele lucrătoare se aflau la cules, divizau familiile, controlau roitul, recoltau miere fără să distrugă ramele cu puiet și se asigurau că albinele au suficientă hrană pentru a putea supraviețui peste iarnă.

    În 1970, Abbot della Rocca, care a văzut stupi în Insula Creta, și care erau probabil asemănători celor din Grecia, a publicat cartea Traité complet sur les abeilles în care există un pasaj în volumul 2 (p. 467-469) din care reiese că el a înțeles importanța spațiului care trebuie lăsat albinei pentru a se deplasa printre faguri. Și François Huber a înțeles importanța spațiului albinei denumindu-l: distanța egală care trebuie păstrată în mod uniform între faguri. Huber a consturit un stup cu rame mobile de tip acordeon care putea fi deschis ca o carte. În Anglia, Robert Golding a descris în 1947 un stup grecesc îmbunătățit cu rame între care se păstra o distanță corespunzătoare. Alți stupi cu rame mobile au fost inventați în 1806 de Petr Prokopovich din Rusia și în 1848 de Dzierzon din Germania, însă ramele erau așezate prea aproape de pereții stupului, iar albinele uneau cele două părți cu fagure sau propolis, astfel încât trebuia ca ramele să fie tăiate pentru a putea fi scoase afară. Toți acești stupi au fost invenții destinate stupăritului în zonele de pădure și aveau o ușiță în partea din spate, ca și stupii din bușteni verticali.


    Lorenzo Langstroth (1810-1895)
    Progresul practic a fost făcut în anul 1851 de către reverendul L. L. Langstroth din Philadelphia care a încorporat rame mobile în cutii stratificate. Principiul după care a fost construit stupul cu rame mobile a fost descoperirea spațiului albinei, un loc pe care albinele îl folosesc ca pe un coridor. Teoretic, acest spațiu este de 6 până la 10 mm, iar practic este de obicei de 8 mm. Reverendul Langstroth nu și-a revendicat invenția, el a fost doar cel care a identificat nevoia spațiului albinei, atunci când a creat stupul practic, cu rame mobile. Stupii cu rame mobile au fost inventați înainte de anul 1852, când stupul Langstroth a fost patentat, însă aceștia nu erau practici, deoarece erau fie prea complicați, fie prea scumpi. Langhstroth a făcut experimente cu mai multe tipuri de stupi, însă doar în luna octombrie a anului 1851 și-a dat seama cât de avantajos este să se țină cont de acest spațiu. La 5 octombrie 1852, Langstroth a obținut un patent pentru inventarea stupului cu rame mobile: o cutie cu rame așezate paralel, în care părțile laterale și părțile de jos ale ramelor respectau spațiul albinei.

    Utilizarea stupului de tip Langstroth s-a extins rapid, la început în America de Nord, Europa și în restul lumii, acolo unde apicultorii au aflat de existența stupului prin intermediul cărții publicate de Langstroth în 1853. Charles Dadant care a emigrat din Franța în SUA în 1863, a avut un rol important în extinderea utilizării stupului cu rame mobile. În multe țări au început să apară reviste apicole, iar apicultorii au început să înființeze primele societăți apicole. Din 1857 au început să fie folosite foile de ceară artificială inventate de Johannes Mehring, care erau mai rezistente pentru extractorul de miere centrifugal, inventat de italianul Francesco de Hruschka în 1865. Deoarece foile de ceară erau însârmate, erau mai rezistente la viteze mai mari de rotație ale extractorului.

    Albinele europene în alte regiuni[modificare | modificare sursă]
    Până în anii 1600 albinele melifere din specia Apis erau prezente doar în Europa, Asia și Africa. Albinele europene (Apis mellifera) au fost duse, cel mai probabil în coșnițe, din Anglia în America de Nord. Alte destinații ale albinelor europene au fost insulele Leeward, Sfântul Kitts și Nevis în 1688 și regiunea Guadelupa în 1689. În 1784 au fost duse din Florida în Cuba. Din Spania și Portugalia, albinele au fost transportate în America de Sud, ajungând pentru prima dată în Brazilia în 1839, și în Peru în 1857. În Australia albinele au fost transportate cu succes în 1810 și în Noua Zeelandă în 1839. Cu excepția Insulelor Hawaii unde albinele au fost aduse în 1857, multe insule din Pacific au rămas fără albine până după anii 1950.

    Albinle melifere europene au fost importate în ultimele secole de Egipt și Israel, pentru că s-au dovedit a fi mult mai productive decât albinele din rasele native. Japonia, China și Thailanda care aveau albine din specia Apis cerana, au importat albine melifere din Europa. Albine din regiuni tropicale din Africa au fost duse în America de Sud în 1956, producându-se astfel o hibridizare între albinele prezente și albinele din Africa tropicală, iar albinele rezultate au fost denumite de apicultori albine africanizate. În următorii treizeci de ani albinele africanizate s-au răspândit în aproape toată America Centrală și America de Sud. În 1988 erau prezente în 21 de țări, din Argentina, până în Mexic.

    În 1986 albine din specia Apis florea din Asia, au fost găsite în Sudan, iar albine din specia Apis cerana au fost găsite în vestul Noii Guinee și în Papua Noua Guinee. În 1880, Frank Benton a avut o încercare fără succes de a aduce patru familii de albine din specia superioară Apis dorsata din sud-estul Asiei în SUA, deoarece albinele au murit pe drum.

    Produsele apicole[modificare | modificare sursă]
    Mierea[modificare | modificare sursă]
    Articol principal: Miere.
    Mierea a fost încă din antichitate cel mai important produs obținut de la stupi sau de la albinele sălbatice. În antichitate mierea era utilizată în special în medicină și a fost unul dintre cele mai populare „medicamente” în Egiptul Antic, fiind menționată de peste 500 de ori în 900 de rețete[6] și a fost un ingredient comun în medicina medievală. Mierea era adesea singura substanță disponibilă care putea face ca celelalte ingrediente acceptabile ca gust. În Europa mierea era utilizată ca medicament, ca hrană și ca îndulcitor: era mai ieftină decât zahărul până în anii 1700 sau mai târziu. Prima carte despre miere, The virtues of honey in preventing many of the worst disorders a fost scrisă de Sir John Hill și publicată în 1759 în Anglia. Mierea reprezintă un aliment deosebit de plăcut, hrănitor, cu mare valoare biologică și calorică (3 150 kcal), ușor asimilabil, iar datorită conținutului său în inhibină, posedă reale proprietăți bactericide.

    Ceara[modificare | modificare sursă]
    Articol principal: Ceară.

    Faguri de ceară
    Ceara este produsul apicol cel mai ușor de transportat și manipulat, deoarece nu se deteriorează și nu necesită stocarea în recipiente speciale. Este un produs ce servește ca materie primă pentru numeroase industrii (peste 40). În antichitate și în Evul Mediu, ceara era folosită pentru plata tributului sau a altor taxe și era un articol comercial, deoarece putea fi utilizat în mai multe scopuri: pentru turnarea metalelor, modelare, impermeabilitate, ca adeziv, ca o componentă aunor alifii, pentru cosmetică, lumânări și alte surse de lumină. În Europa și în regiunile cu tradiție creștină, biserica avea nevoie de cantități însemnate de ceară pentru lumânări, motivul utilizării acesteia fiind virginitatea albinelor. În perioada anilor 1200 un cod galic, Cymraeg, dădea și motivul utilizării cerii în biserică:

    The origin of Bees is from Paradise, and on account of the sin man they came hence, and God conferred his blessing upon them, and therefore the mass cannot be said without the wax („Originea albinelor este din paradis, ele au venit din cauza păcatului omului, iar Dumnezeu le-a binecuvântat și de aceea slujba nu poate fi rostită fără ceară”).
    În ultima sută de ani piața mondială a cerii a scăzut considerabil, deoarece mierea se extrage prin centrifugare, iar fagurii se pot refolosi mai mulți ani. Astfel se pot obține producții de miere mai mari, iar producția de ceară reprezintă doar până la 2% din produsele stupului. O proporție considerabilă de ceară produsă se reîntoarce în industria apicolă care o prelucrează în forma fagurilor artificiali.


    Lăptişor de matcă
    Polenul, lăptișorul, propolisul și veninul, prin valoarea lor compozițională, reprezintă importante produse apicole, mult apreciate pentru proprietățile terapeutice. Comercializare polenului, puietului și a lăptișorului de matcă, ca produse separate ale stupului, a început după anul 1950, deoarece necesită utilizarea de metode moderne de procesare și stocare. Cercetările din ultimul timp au stabilit că valoarea sporurilor de recoltă, obținută în urma polenizării plantelor agricole cu ajutorul albinelor întrece de 10-15 ori valoarea produselor apicole obținute de la albine.

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Ce parere are Ratia despre apicultura din Romania Apicultura video (apiculturavideo.blogspot.com
    http://www.youtube.com/watch?v=HqXxxCAhRUI

  8. #8
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Planul calendaristic pentru cresterea dirijata a matcilor in stupina proprie

    Operatiile ce se efectuiaza
    1 2
    16.06 ora 8 -9 (ziua 1 )
    * ORGANIZAREA FAMILIEI CRESCATOARE
    - Cu matca si rama pe care se afla aceasta , formez un roi - Am constatat ca botcile sunt
    sau un nucleu , care va fi ajutat periodic cu rame cu puiet luate mai repede in crestere
    capacit din alte familii . de catre familiile orfanizate
    - Acelasi ajutor il dau si familiei crescatoare pe care o in comparatie cu alte forme
    hranesc din abundenta , chiar de 2 ori pe zi . de crestere a matcilor .
    - De aceea fac orfanizarea cu 9
    zile inainte de a introduce
    ramele cu botci artificiale .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    22.06 ora 8-9 (ziua 6 )
    * IZOLAREA MATCII FAMILIEI MAMA ( PRASILA )
    - Introduc matca intr-un izolator confectionat de mine , - Cu 4 zile inainte de
    in care am pus o rama cu fagure nou cladit ( fara a fi crescut tranzvazare izolez matca in
    puiet in el ). Scopul de a avea larve de 3
    zile si 4 ore iesite , sau aproa-
    pe de iesire pana la tranzva-
    rea a doua pe care o voi
    efectua la data de 25.06
    intre orele 8-12 .

    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    24.06 ora 8-9 ( ziua 8 )
    * 1.CONTROLUL FAMILIEI CRESCATOARE
    ( vezi data de 16.06 )
    - Distrug toate botcile crescute si construite . Se poate colecta laptisorul de la
    - Micsorez cuibul la un numar de faguri cu puiet aceste botci , insa nu este indicat
    capacit si provizii . deoarece laptisoru pe care se asaza
    - Creez intervale pentru introducerea celor 2 rame larvele stau ouale la tranzvazareA
    port botci , fiecare avand un numar de 33 de botci DOUA , nu trebuie sa depasasca 12
    artificiale . ore intrucat astfel nu mai are
    - Introduc pentru 6 -7 ore ramele cu botci artificiale caracteristicile corespunzatoare ,
    pentru ca albinele sa inceapa fasonarea si pentru care motiv viitoarea matca
    lustruirea lor pana in jurul orelor 16 -17 . nu se mai dezvolta normal .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    ora 16 -17
    2. TRANZVAZAREA I -A
    - In jurul orelor 16-17 (dupa trecerea celor 6-7 ore ) - Este necesar ca laptisorul de
    scot ramele cu botci artificiale . matca sa provina din familia
    - In fiecare botca tranzvazez cate o larva luata de la crescatoare , avand acelasi miros
    o familie de albine oarecare , dupa tehnica cunoscuta . de stup.
    - Dupa ce am terminat operatia de tranzvazare , introduc - Se considera o buna acceptare
    ramele cu botci artificiale la loc in familia crescatoare daca au fost luate in crestere circa
    , unde le las pana a doua zi , in jurul orelor 8-9 . 80% din botcile cu larve .
    - In acest timp larvele sunt luate in crestere si in fiecare - Toate masurile luate ca si
    botca va fi depus laptisorul de matca siguranta unei stimulari din
    (atentie la stimulare ). abundenta vor determina
    sigur ca familia de albine
    sa intre in frigurile roitului
    ( foarte important ) .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    25.06 ora 12-14 ( ziua 9 )
    * TRANZVAZAREA II - A
    - Ridic cate o rama cu botci din familia crescatoare - In cabana am toate ustensilele si
    si inlatur larvele din botci luate in crestere . materialele necesare operatiei de
    - Scot fagurele din izoator , eliberez matca il scutur tranzvazare , conform celor
    de albine si organizez cuibul . Cu acest fagure merg in prevazute in literatura de
    cabana si incep operatia de tranzvazare , folosind specialitate .
    creionul de tranzvazare in cazul oualelor si spatula in - Ouale depuse in prima zi , au
    cazul larvelor ( folosind la decuparea , tranzvazarea si trecut ce circa 4 ore din stadiul de
    identificarea oualelor si larvelor dupa varsta tehnica ou in stadiul de larva .
    recomandata in literatura de specialitate ). Cele care se mai afla in stadiul de
    - Pe masura ce este gata o rama cu botci artificiale o z ou , exact peste 1-3 ore vor trece
    introduc in familia crescatoare , exact in locul si ele in stadiul larval .
    si in pozitia in care a fost . Tranzvazarea o fac direct pe
    - Ridic apoi rama urmatoare si procedez la fel laptisorul depus cu 12 ore in
    in continuare pana ce termin intreaga lucrare . urma realizand ce mi-am propus .
    - Dupa ce am terminat
    operatia de tranzvazare
    efectuiez o ultima
    verificare a familiei cresca
    -toare , urmarind in
    special daca pe faguri
    mai exista botci si in caz
    pozitiv le inlatur imediat
    pe acestea .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    26.ora 12-13 ( ziua 10 )
    * PRIMA VERIFICARE A RAMELOR CU BOTCI
    - Daca 80% din botci au fost luate in crestere
    consider ca buna acceptarea lor de catre albine.
    - Tot odata verific si cantitatea de laptisor depusa .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    29.06 ora 12 - 13 ( ziua 13 )
    * A DOUA VERIFICARE A RAMELOR CU BOTCI
    - Mentin numai botcile corespunzatoare .
    - Apreciez dezvoltarea larvelor .
    - Verific cantitatea de hrana .
    - Stabilesc marimea si forma botcii .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    04.07 ora 12 - 18 ( ziua 18 )
    IZOLAREA BOTCILOR SAU INTRODUCEREA LOR IN - In fiecare cusca introduc cateva
    FAMILIILE ORFANIZATE DE CEL PUTIN 24 - 48 ORE , picaturi de miere , sau o bucatica de
    SAU IN NUCLEE DE IMPERECHERE . pasta de zahar pudra cu miere ,
    - Introduc fiecare botca in cusca de eclozionare . pentru ca la eclozionare matca sa se
    - Asez custile in rama de maturizare . poata hrani singura , introduc 3-4
    - Introduc ramele de maturizare din nou in familia albine in fiecare cusca cu botca .
    crescatoare . - Este foarte necesara izolarea
    - Botcile se pot folosi in functie de nevoile stupinei , botcilor in custi , deoarece varsta
    dar la 24 ore de la introducere verific daca au larvelor difera iar matca care va
    fost primite sau nu si stabilesc cauzele in caz de iesi prima le omoara pe toate
    neprimire . celelalte existente in botci
    neeclozionate .
    - Las 1-2 botci pentru a ecloziona
    libere , de aici rezultand matca
    familiei crescatoare .
    ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    Operatia de crestere a matcilor pe cale artificiala se considera terminata in termen de 21 - 22
    de zile .
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
    CONCLUZII


    1 . CONSIDER CA PERIOADA OPTIMA DE CRESTERE SI IMPERECHERE NATURA LA MATCILOR , PERIOADA CUPRINSA INTRE 15 IUNIE SI 15 IULIE CEL MAI TARZIU PENTRU CA DUPA ACEASTA ULTIMA DATA INCEPE ASA-ZISUL MACEL AL TRANTORILOR .Matcile crescute dupa aceasta data pot fi compromise , iar viata lor nu poate fi mai lunga de 4 - 5 luni , ele fiind neimperecheate ori incomplet imperecheate , motiv pentru care este usor de inteles care va fi soarta lor . De asemnenea aceasta prioada nu afecteaza nici un cules si prezinta afantajul ca nu sntem pusi in situatia de a prelungi la infinit aceasta operatiune de crestere si de schimbare a matcilor .
    2 . Apreciez cele mai bune matci recordiste se obtin prin metoda dublei tranzvazari , deoarece prin acest procedeu se obtine laptisorul de matca depus cu 12 ore in urma , iar ouale depuse de matca in prima zi au trecut de circa 4 ore din sdadiul de ou in stadiul de larva , dar celelalte vor trece in stadiul larvar exact peste 1-3 ore , deci a doua tranzvazare se va efectua pe laptisorul de matca proaspat si cu material biologic corespunzator ca varsta , ceea ce va imprima ceea ce va imprima caracteristicile viitoarei matci .
    3 . Recomand ca laptisorul de matca sa fie colectat de la insasi familia crescatoare , deoarece el asigura din primele ore viitoarelor matci caracteristicile familiei crescatoare avand acelasi miros de stup .Botcile cu larve vor fi luate in proportie de 80 % . Orfanizarea familiei crescatoare este necesar sa se faca cu 9 zile inainte de introducerea ramelor de crestere .Familia respectiva trebuie sa fie stimulata de doua ori pe zi , sa i se introduca faguri cu puiet capacit , gata de eclozionare in scop aducerii ei in stare de roire naturala . De asemenea nu trebuie sa se piarda din vedere taierea botcilor din familia crescatoare din 4 in 4 zile .
    Ultima modificare făcută de Enciu Stefan; 17.01.2015 la 18:22.

  9. #9
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659

    IMPORTANTA APICULTURIII - Capitolul - I

    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    http://www.apicola.net/wp-content/up...6156648b46.pdf
    -
    de Profesor Vîlcean Constantin
    Capitolul I
    IMPORTANTA APICULTURIII
    -------------------
    Datorita particularitatilor biologice specifice, albinele furnizeaza
    omului importante produse, cum sunt: mierea, ceara, polenul, pastura,
    laptisorul , propolisul, veninul si apilarnilul, iar prin polenizarea
    suplimentara selectiv incrucisata a plantelor agricole entomofile,
    insemnate sporuri de productie si de calitate superioara.
    Mierea reprezinta un aliment deosebit de placut, hranitor, cu
    mare valoare biologica si calorica (3150 kcal). Tocmai de aceea, mierea
    era folosita de atletii greci inainte de a intra in arena olimpica, iar astazi se
    recomanda alpinistilor, sportivilor, intrand totodata si in retetele culinare
    ale cosmonautilor. Mierea este un produs usor asimilabil, intrucat albinele
    prin procesul biochimic de invertire au transformat zaharoza in cei doi
    componenti ai sai, i n glucoza si fructoza, astfel ca ea este practic digerata.
    Datorita continutului sau in inhibina, mierea prezinta reale
    proprietati bactericide. Ea s-a folosit de romani pentru conservarea
    vanatului in stare cruda, cat si la imbalsamare. Si azi se foloseste in
    afectiuni pulmonare, cardiace, gastrice, hepatice, cutanate, oculare,
    tratarea nevrozelor etc.
    Mierea este apreciata si datorita actiunii sale antitoxice.
    Ceara, este un produs deosebit de important, ce serveste la
    producerea fagurilor artificiali si ca materie prima in peste 40 de
    industrii, dintre care amintim: electrotehnica, radiotehnica, aviatie,
    textila, pielarie, optica, farrnaceutica s.a.
    Polenul, prin valoarea sa compozitionala, reprezinta unul
    dintre cele mai importante produse apicole, fiind mult apreciat pentru
    insusirile sale terapeutice, fapt pentru care revine tot mai mult in atentia
    nutritionistilor, medicilor si chiar a masei largi de consu matori.
    Pastura reprezinta polenul depozitat si fcrmentat in celule. ce
    se recupereaza din fagurii de reforma. Prezinta proprietati terape utice
    asemanatoare polenului.
    Laptisorul de matca prezinta insusiri asemanatoare polenului,
    dand bune rezultate in afectiuni cardiovasculare, stimuleaza
    hematopoeza, fiind folosit cu bune rezultate si in industria.cosmetica.
    1
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Propolisul este un p rodus cules de albine. de pe mugurii unor
    arbori, mai ales de pe cei de plop si castan. Se foloseste sub forma
    diferitelor preparate, cu eficienta maxima in: dermatoze, necroze,
    hecrobaciloza, furunculoza, herpesuri, in stomatologie, In afectiuni
    gastrointestinale s.a.
    Veninul se foloseste din cele mai vechi timpuri pentru tratarea
    poliartritclor, sciaticii,a bolilor reumatice, cat si in hipertensiunea
    arteriala. Datorita proprietatilor sale se foloseste si azi in medicina
    moderna.
    Apilarnilul este un produs nou, de conceptie romaneasca,
    preparat din larve de trantor, folosit in afectiuni oculare, nazale, bucofaringiene,
    auditive, dermatologice, necrotice, ca cicatrizant, fortifi cant
    general, cat si in astenii sexuale.
    • Polenizarea. In procesul evolutiei, plantele au suferit
    minunate adaptari pentru polenizarea selectiv-incrucisata cu insectele.
    Capitolul II
    Apicultura in Romania
    Date despre aparitia albinelor pe planeta noastra nu exista, dar
    paleontologii afirma ca acestea existau si in era tertiara. In antichitate,
    mierea era cunoscuta, recoltata si consumata de catre oameni. Prima
    forma de exploatare a constituit-o ,,vanatoarea de albine ‘, prin depistarea
    familiilor salbatice adapostite in scorburile copacilor, instalarea de
    scorburi artificiale, iar apoi construirea de stupi primitivi numiti
    ,,buduroaie", unde la sfarsitul sezonului, albinele erau asfixiate, iar
    mierea recoltata.
    In Evul mediu, apicultura nu inregistreaza practic nici un progres.
    Apicultura moderna debuteaza in secolul al XlX-lea. Cercetari
    asupra vietii albinelor au facut unii intelectuali progresisti. P. I.
    Procopovici '(1814), Dzierzon 1834), Langstroth (1851),
    Layens (1880) in venteaza si construiesc noi modele de stupi
    sistematici .
    2
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Capitolul III
    Principalele particularitati ale biologiei familiei de albine
    Albinele sunt insecte sociale din specia Apis mellifera apartin ordinului
    Himenoptera (insecte cu aripi membranoase). Ele traiesc in familie (colonie) compusa
    din 30.000— 50.000 indivizi. Familia de albine este formata din matca, trantori si albine
    lucratoare. Nici unul din indivizii familiei nu poate trai singur, este un fenomen
    fiziologic.
    MATCA
    Matca este ,,mama" intregii familii. Ea este singura femela adevarata, singura apta
    de reproductie. Rolul ei este de a depune oua in faguri din care vor rezulta albine
    lucratoare, trantori si matci. Matca depune pana la 3 000 oua pe zi, masa acestora
    depasind de doua ori si jumatate greutatea ei. In timpul sezonului activ, matca depune
    150.000— 200-000 de oua. Aceasta prolificitate deosebit de mare se datoreste hranirii
    intense a matcii de catre albinele lucratoare cu o hrana foarte bogata in principii
    nutritivi, elaborata de glandele faringiene si poarta denumirea de laptisor.
    Matca este in permanenta inconjurata de lucratoare. Astfel, ti-nerele lucratoare in
    varsta de 10— 12 zile o hranesc cu laptisor de matca, altele ceva mai in varsta, 1— 36
    zile, o mangaic si ling de pe abdomenul acesteia asa numita ,,substanta de matca".
    Cancl o familie ramane fara matca $e nelinisteste, toate albi nele, cu
    exceptia doicilor care raman sa ingrijeasca puietul, se im prastie pe
    peretele stupului (mai ales pe cel frontal), emit sunete, incep
    construirea botcilor. Introduccrea unei matci rcstabileste li nistea,
    albinele o mangaie, o hranesc, o curata si distrug botcilc incepute.
    Matca are cea mai mare longevitate din cele trei caste ale
    albi nelor melifere. Ea traieste in general 1—3 ani, dar se intalnesc
    uneori si matci de 4—6 ani sau in cazuri foarte rare de pina la opt
    ani.
    TRANTORII
    Trantorii reprezinta masculii familiei, care au rolul de a
    imperechea matca si de a asigura astfel perpetuarea speciei. Prin
    prezenta lor pe faguri contribuie si la realizarea unui regim terrnic
    optim necesar cresterii puietului.
    Ei nu culeg nectar, nu participa la organizarea sau apararea
    familiei, nu contribuie la producerea de hrana si nici la polenizare.
    Sunt indivizi temporari, in numar de cateva sute, ce apar la sfar-situl
    primaverii si sunt indepartati din stup de catre albine la sfarsitul verii,
    fenomen conditionat in principal de incetarea culesului. Aceasta
    3
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    alungare se face gradat, in mod obisnuit 10—15 trantori sunt izgoniti
    zilnic din familie. In familiile orfane, in cele cu matci neimperecheate
    sau cu matci varstnice, trantorii sunt tolerati si in timpul iernii.
    Longevitatea trantorilor este cuprinsa intre 2 si 8 saptamani si
    variaza in functie de sezon si zona geografica.
    Trantorii au corpul mai mare decat al Iucratoarelor, 15—18 mm,
    greutatea medie este de 230 mg. cu limite intre 200—280 mg. Capul
    este rotunjit, ochii sunt foarte dezvoltati, iar vederea lor este adaptata
    la lumina cerului.' Trompa lor este mai scurta si nu pot sa culcaga cu
    ea nectarul floral. In primele 4 zile trantorii solicits hrana de la
    albinele lucra toare, iar in continuare se hranesc singuri cu miere din
    celule.
    Antenele trantorului au o articulatie in plus fata de cele ale
    albinei lucratoare si cu acestea trantorul poate sesiza de la mari
    dcpartari mirosul matcilor iesite pentru imperechere .
    ALBINELE LUCRATOARE
    Albinele lucratoare sunt femele ca si matca, dar cu organe de
    reproducere nedezvoltate si efectueaza intreaga gama de lucrari necesare
    familiei de albine.
    Sunt mai mici decat matca si trantorii, iar lungimea corpului este
    de 12—13 mm. Greutatea corporala variaza intre 70—150 mg, fiind
    mai mare la ecloziune si mai mica la albinele varstnice. Aceasta
    greutate mai depinde si de plenitudinea gusii si de continutul in fecale
    al rectului. Astfel, albinele lucratoare cand pleaca la camp au in medie
    80 mg, intrate in stup in czul unui cules slab, 110 mg. al unui cules
    puternic, 120 mg, albinele iesite cu roiul na tural, 150 mg, iar pe timpul
    iernii cand acestea consuma hrana necorespunzatoare, 140 mg.
    Numarul albinelor lucratoare variaza in functie de sezon.La
    inceputul primaverii, 10.000—20.000, in timpul verii,40.000—
    60.000, iar toamna, 20.000—30.000 si depinde de matca, putand fi o
    rasa
    mai mult sau mai putin prolifica.
    In cursul sezonului activ, cand albinele cresc puiet, cladesc faguri,
    culeg nectar si polen, traiesc aproximativ 30—40 zile, primavara si
    toamna cand intensitatea acestor activitati este mai redusa traiesc 40—
    60 zile. Albinele care eclozioneaza toamna si care nu participa la
    cresterea puietului, precum si cele din familiile orfane au corpul gras,
    4
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    bine dezvoltat si pot atinge varsta de 9—10 luni (Farrar t 1949, citat de
    Wins ton, 1987).
    La albina lucratoare, capul are forma triunghiulara, iar abdomenul
    este egal in lungime cu aripile. Limba este mai dezvoltata decat la
    celelalte caste, fiind foarte bine adaptata pentru cules, iar picioarele
    prezinta panerase pentru transportul polenului.
    Albinele lucratoare mai sunt adaptate pentru producerea cerii
    (glandele cerifere), apararea cuibului (acul), hranirea puietului (glan dele
    faringiene), supravietuirea in timpul iernii (corp adipos), iar in cazuri
    exceptionale pot depune oua nefecundate (albine oua toare).
    C U IB U L A L B IN E L O R
    Spatiul in care traieste si se perpetueaza familia de albine poarta
    denumirea de cuib. In stare salbatica, albinele isi construiesc cuibul in
    scorburile copacilor sau in crapaturile stancilor, iar sub supravegherea
    omului, in stupi primitivi sau sistematici.
    Cuibul este format dintr-un numar variabil de faguri claditi de albine
    lucratoare, din ceara secretata de glandele cerifere. La stupii sistematici,
    fagurii sunt prinsi in rame de lemn, putand fi astfel scosi din stup,
    cercetati si apoi asezati la loc fara a deranja prea mult albinele.
    La stupii primitivi, care pot avea forma unor cosnite lipite cu lut sau
    buduroaie, fagurii sunt claditi de albine, neregulat si sunt prinsi de peretii
    stupului. Pentru a extrage mierea si ceara dintr-un asemenea stup, trebuie
    omorate albinele dupa care fagurii sunt taiati cu un cutit, mierea se
    stoarce cu mana si ceara se topeste.
    Procesele biochimice ale secretiei glandelor si formarii solzisorilor
    de ceara nu sunt inca lamurite. Solzisorii de ceara formati sunt desprinsi
    de albina lucratoare cu ajutorul picioruselor de pe sternitele posterioare si
    dusi la nivelul mandibulelor pentru a fi ameste cati si framantati cu
    secretia glandelor mandibulare si folositi la construirea fagurilor.
    Amestecul cu secretia glandelor mandibulare le confera o rezistenta
    marita la topire. Initial, acesti solzisori sunt moi si maleabi, cedand la
    temperatura de 25—30 0C.
    Asezarea albinelor la claditul fagurilor roiului intr-un buduroi
    sau stup gol, se face dupa ce ele s-au aranjat in forma de ciorchine sub
    plafonul stupului primitiv sau sub spetezele unui numar de 3—4 rame
    ale stupului sistematic.Caldura din interiorul ciorchinel ui este
    constanta, de 33—35 0C, iar cand este depasita, albinele se rasfira, iar
    patrunderea aerului proaspat racoreste si elimina sur plusul caldurii.
    5
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Fagurii claditi au forma verticala si sunt formati din cateva mii de
    celule hexagonale, situate pe ambele fete ale peretelui despartitor.
    Peretii celulelor sunt orientati oblic, infero-superior sub un unghi de
    13°, constructie ce nu permite curgerea mierii din ce lule. Fundul
    celulei este format din trei fete rombice, care participa la alcatuirea
    fundurilor la alte trei celule de pe partea opusa, con- formatie
    arhitecturala care confera fagurelui o deosebita rezis tenta.
    Celulele rotunde, octogonale si pentagonale lasa spatiu gol intre
    ele in momentul amenajarii, spa tiu ce nu poate fi utilizat de catre
    albine.
    Temperatura din interiorul cuibului este mentinuta constanta
    printr-un consum mai mic de hrana. Pentru pastrarea tomperaturii in
    cuib, albinele astupa toate crapaturile stupului cu o substanta cleioasa
    recoltata de pe mugurii plantelor, numita propolis.
    Capitolul V
    Cerintele albinelor fata de mediu
    Nectarul este un produs complex, secretat de glandele nectarifere
    ale florilor. Se prezinta sub forma unei solutii glucidice, de concentratii
    diferite, ce variaza in functie de specie, umiditate si ternperatura
    aerului. Concentratia nectarului este mai ridicata la speciile melifere
    lipsite de tubul corolei si in conditii de ternpe ratura mai ridicata si
    umiditate scazuta. Concentratia preferata de albine este de cca 50%-
    In afara de nectar, albinele recolteaza si excretiile dulci ale unor
    paraziti ce se alimenteaza cu seva plantelor, rezultand astfel mie rea
    de ,.mana" . Mierea de ,,mana" este deoscbit de daunatoare pentru hrana
    albinelor in timpul iernii, producand toxicoze, aparitia diareei si
    mortalitate in masa a albinelor.
    Nectarul este aspirat de albine din flori cu ajutorul ,,trompei" si
    depozitat in gusa. Albinele reintoarse in stup predau nectarul colectat
    altor albine sau in conditiile unor culesuri de mare intcnsitatc il
    depoziteaza singure direct in faguri.i
    Convertirea nectarului in mniere are la baza un- proces biochimic
    si unul fizic. Procesul biochimic consta in transformarea zaharozei in
    glucoza si fructoza de catre invertaza elaborata de glandele faringiene
    ale albinelor mai in varsta de 21 zile, iar cel fizic in eliminarca
    surplusului de apa, in urma activitatii de ventilatie, pana aproximativ la
    concentratia de 18% .
    6
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Mierea esto unica sursa de energie pentru albine, Compcnentul de
    baza al mierii il reprezinta glucidele, 80% -care asigura organismului
    energia necesara, avand totodata si un important rol structural, prin
    participarea lor In constituirea membranelor celulare, a tesutului
    conjunctiv, hormonilor s -
    i anti corpilor. La randul lor, glucidele isunt
    reprezentate 80—9GV,-i de glucoza si fructoza.
    Pe langa glucide, mierea mai contine in cantitati reduse si
    substante aglucidice, cum ar fi: enzime, vitamine, proteine, subs tante
    minerale si acizi organici.
    Vitaminele, alaturi de enzime, indeplinesc tot rol do biocatalizatori,
    intrand si in stranse relatii cu hormonii si enzimele. iar unele
    dintre ele (B1, B3 si B5) sunt constituenti ai enzimelor.
    Proteinele se gasesc in cantitati mai reduse de 0,15—0,70%, fapt pentru
    care prezinta mai putina importanta.
    Substantele mincrale indeplinesc rol multiplu: structural, re glator al
    presiunii osmotice, mentin echilibru acido-bazic si sunt to totodata
    componentele unor hormoni, vitamine si enzime.
    Pentru hrana unor familii de albine in decurs de un an este necesara o
    cantitate de cca 90—100 kg miere.
    Polenul reprezinta unica sursa de proteine pentru albine. El este
    recoltat cu piesele bucale, umectat si dat cu miere regurgitata din gusa,
    preluat cu membrele si depozitat sub forma de sferule (ghemotoace) in
    panerase. Pastura are un continut mai scazut de proteine si lipide si o
    cantitate mai ridicata de acid lactic, principalul element conservant.
    Componentele principale ale polenului sunt proteinele al caror
    ccntinut variaza intre 7 si 35% .
    Proteinele indeplinesc rol plastic, functional .Tot
    pe baza proteinelor se realizeaza procesele de producere a cerii, de
    elaborare a laptisorului si de invertire a zaharozei. Longevitatea mare a
    albinelor eclozionate la sfarsitul verii se cxplica tot prin consumul
    ridicat de polen al acestora.
    In afara de proteine, polenul mai contine: lipide, vitamine,
    enzime, substante minerale si acizi organici.
    Vitaminele sunt biocatalizatori foarte importanti in procesele
    metabolice ale albinelor.
    Polenul contine un complex important de enzime. Substantele
    minerale din polen variaza intre 2,240/0 la molicl si 4,20o/ 0 la alun.
    7
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    In derursul unui an, o familie de albine consuma intre 15 si 25 kg
    polen, cantitate ce este determinata la fel ca si cea de miere, de puterea
    familiei si de activitatea pe care o desfasoara.
    Capitolul IV
    Reproducţia albinelor
    Creşterea mătcilor
    CREŞTEREA ARTIFICIALĂ A MĂTCILOR
    Înmulţirea familiilor de albine în stupinele mai mari trebuie sa fie
    însoţită şi de producerea mătcilor. Numărul mătcilor necesare a se creşte
    anual într-o stupină este în funcţie de ritmul de înlocuire a mătcilor
    vârstnice, de procentul de înmulţire planificat pe stupină şi de procentul
    probabil de pierderi prin accidente .Anual se schimbă 30—50% din
    întregul efectiv de matci vârstnice,iar procentul de p procentul de
    pierderi se socoteşte 10%. în general, pentru o mai mare siguranţă, se
    recomandă a se creşte cu 50—100% mai multe matci decât numărul
    necesar, pentru a compensa pierderile oca zionate de împerecherea
    mătcilor şi de introducerea lor în familiile de albine.
    Creşterea mătcilor se poate face pe cale naturală şi artificiala.
    Creşterea mătcilor pe cale naturală se realizează pe baza botcilor de
    roire, fapt pentru care prezintă mai multe neajunsuri: numărul limitat
    de matci ce se poate produce, înmulţirea familiilor cu instinct accentuat
    de roire şi imposibilitatea planificării perioadei şi datei de obţinere a
    mătcilor,
    In lucrările de creştere a mătcilor se folosesc frecvent două
    metode: creşterea mătcilor fără transvazarea larvelor şi creşterea
    mătcilor prin transvazarea larvelor.
    8
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Principiul de creştere artificială a mătcilor se bazează pe însu şirea
    biologică a albinelor de a creste matci din larve mai tinere de trei zile
    în cazul orfanizării familiilor, sau de familii cu matei, dacă în
    prealabil larvele au fost adoptate de familii organizate.
    CREŞTEREA MĂTCILOR FĂRĂ TRANSVAZAREA LARVELOR
    Pentru producerea artificială a mătcilor fără transvazarea larvelor
    sunt necesare urmatoarele: cuţit pentru decuparea celulelor de larve,
    decupator pentru detaşarea celulelor izolate cu larve din faguri,
    penseta pentru prinderea şi fixarea celulelor, şablon dila tator pentru
    răsfrângerea pereţilor celulelor cu larve, suporturi pentru fixarea
    celulelor cu larve pe şipcile ramelor de creştere,
    rame de creştere, ibric pentru topirea cerii, ciocan de lipit, gratie
    Hanemanh pentru protejarea botcilor, colivie de ecloziune pentru
    introducerea botcilor cu 24 de ore înainte, rame de susţinere a coli -
    viilor de eclozionare.
    Tehnica de creştere.
    Creşterea mătcilor fără transvazarea larvelor se face în felul următor :
    fagurele cu larve tinere de 12-36 ore destinat creşterii mătcilor se ridică din
    familia donatoare ,după ce .în prealabil, albinele au fost îndepărtate cu
    9
    Suporturi pentru botci(A), detaliu de fixare (B):
    a — triunghiulare ;b — cilindrice; c — pătrate; d —
    glisante
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    ajutorul periei apicole . Albinele nu se îndepărtează prin scuturare pentru a
    nu leza larvele în urma
    şocului produs. Apoi se transportă cu caseta pentru rame în laborator, unde
    se aşează pe o masă, după care se taie în fîşii de cîte un rînd de celule ,pereţii
    acestora se scurtează la jumătate şi apoi se decupează în celule
    independente. Celulele cu larve se pot obţine şi cu ajutorul decupatorului .
    —Fixarea celulelor cu gratii Hanemann
    — Izolarea ramelor de creştere
    Celulele, astfel pregătite, se fixează în număr de câte 15 bucăţi pe
    şipcile de creştere, prin intermediul suporturilor, după care pereţii
    celulelor se răsfrâng cu şablonul dilatatei, iar ramele se introduc în
    familiile de adoptare a larvelor sau direct în fami liile de creştere
    orfanizate ; ultima metodă fiind mai puţin indicată, deoarece pe
    perioada de creştere neexistând matcă, populaţia scade foarte mult..
    In cazul creşterii mătcilor în prezenţa mătcii familiei crescă toare este
    necesară, în prealabil, luarea în creştere a larvelor de către familii de
    adoptare puternice, cu un număr mare de albine tinere, din care se
    îndepărtează matca, ramele cu puiet necăpăcit şi surplusul de faguri goi
    cu rezerve de hrană. In această perioadă matca se ţine într-un nucleu
    10
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    format pe două rame. În vederea adop tării larvelor, cuibul se organizează
    în funcţie de populaţia fami liilor, pe trei sau patru rame cu miere şi
    păstură, distanţate de spaţii corespunzătoare lăţimii unei rame, în care se
    introduc ra mele de creştere, iar lateral, un alimentator, după care totul se
    reduce, cu o diafragmă. Peste, cuibul astfel pregătit se scutură toate
    albinele de pe ramele îndepărtate, iar acestea se introduc în fa milii mai
    slabe.
    După 6 ore de la orfanizare se introduc ramele de creştere şi se
    administrează - sirop de zahăr pentru a stimula, adoptarea unui număr cât
    mai mare de larve. Familiile de adoptare a larvelor se folosesc cinci-şase
    serii, după care se unesc cu nucleii unde s-au păstrat mătcile. După 24
    ore, larvele sunt adoptate şi se cresc în continuare în familii crescătoare în
    prezenţa mătcii. Dacă familia crescătoare se găseşte într-un singur corp,
    ramele de creştere se izolează pe ambele feţe cu gratii Hanemann (fig. 70)
    şi se introduc între două rame cu puiet tânăr, în mijlocul cuibului. La
    familiile pe două corpuri, în corpul inferior se introduc ramele cu puiet
    mai vârstnic, rame cu hrană şi rame pentru ouat, împreună cu matca, care
    se izolează de corpul superior prin intermediul unei gratii Hanemann.
    Organizarea ramelor în corpul al doilea este identică cu cea descrisă la
    familiile pe un singur corp, cu singura deosebire că ramele de creştere nu
    se mai izolează.
    In cazul când nu folosim familii de adoptare a larvelor, ramele de
    creştere se introduc direct în familiile crescătoare, după şase ore de la
    orfanizarea acestora. .
    In scopul stimulării creşterii larvelor, săptămânal, fagurii cu puiet
    tânăr se trec lateral ramelor de creştere, iar în locul lor se mută rama cu
    puiet căpăcit.
    Pentru a preveni distrugerea botcilor de către prima matcă
    eclozionată, după 9 zile de la introducerea ramelor de creştere, botcile
    căpăcite detaşate împreună cu suporturile lor, se introduc în co livii de
    eclozionare tip Zander, care se aşază pe ramele de susţinere .În vederea
    introducerii unei noi serii de larve pentru creştere, rama cu coliviile de
    eclozionare se mută după ultima ramă ca puiet sau se introduce pentru
    eclozionare în termostat.
    Introducerea mătcii în colivia de ecloziune
    11
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    După eclozionare se efectuează o preselecţie, înlăturându-se mătcile
    cu anomalii (lipsa aripilor, a onor segmente ale membrelor, ab domen
    nedezvoltat etc.).
    CREŞTEREA MATCILOR PRIN TRANSVAZAREA
    LARVELOR
    Pentru creşterea artificială a mătcilor prin transvazarea
    larve lor sunt necesare următoarele: şablonul pentru confecţionat
    botcile artificale, ibricul pentru topit ceara, spatula pentru
    transvazarea larvelor, suporturile pentru botei, ramele pentru
    adoptarea larve lor, ramele de creştere, gratia izolatoare, colivia
    de ecloziune şi ra mele de susţinere a coliviilor de eclozionare.
    Şablonul pentru confecţionarea botcilor artificiale se prezintă sub
    forma unui cilindru din lemn, cu, diametrul de 7—8 mm şi cu
    extremităţile rotunjite asemănătoare unor calote sferice. Şablonul se
    confecţionează din lemn de esenţă tare, de preferinţă nuc sau carpen.
    Pentru producerea mai multor botci deodată, se pot utiliza mai malte
    şabloane, grupate într-un cuplu, printr-un mâner.
    Tehnica de creştere. Creşterea mătcilor prin transvazarea lar velor
    presupune mutarea acestora din celulele unui fagure în botci artifciale.
    Botcile artificiale se obţin prin introducerea de apro ximativ trei ori a
    şablonului în ceară topită, după ce acesta s-a ţi nut în prealabil în apă
    rece. Scoaterea de pe şablon se realizează printr-o uşoară rotire, după
    care se aşează pentru uscare pe o hâr tie de filtru. Apoi, suporturile tip
    dop se introduc în orificiile ra melor de creştere, după care pe fiecare se
    Cuşti de ecloziune in ramă .
    12
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    lipesc, cu ceară topită, botcile construite. În scopul finisării botcilor de
    către albine, ra mele de creştere astfel pregătite, se introduc în familiile
    crescătoare. După 24 ore, ramele se ridică din stupi, după o prealabilă
    îndepărtare a albinelor de pe ele, prin. periere. Pentru transvazare se
    scot din familiile furnizoare de larve rame cu larve tinere (12— 36
    ore), cărora, în scopul facilitării transvazării, li se scurtează cu un cuţit
    încălzit cca 2/3 din înălţimea celulelor.
    Pentru a avea larve tinere necesare transvazării, matca se izo lează cu
    o diafragmă de separaţie, prevăzută cu gratii Hanemann sau Hoffman, pe
    un fagure bun de ouat, intercalat între doi faguri
    CREŞTEREA TRÂNTORILOR
    O condiţie esenţială pentru obţinerea unui material biologic va loros
    constă în asigurarea pepinierelor cu un număr suficient de trântori de
    calitate, cu origine cunoscută. Pentru realizarea acestui deziderat este
    necesar a se lua o serie de măsuri cum sunt:
    — dotarea familiilor furnizoare de trântori cu matci provenite din
    familii recordiste;
    — începerea lucrărilor de creştere a trântorilor se devansează cu
    două-trei săptămâni faţă de cea a mătcilor, pentru ca aceştia să fie apţi
    pentru împerechere în momentul în care apar primele matci. Stabilirea
    acestui decalaj se face cunoscând ciclul de me tamorfoză a mătcilor (16
    zile) şi cel al trântorilor (24 zile), durata maturizării sexuale (7—10 zile
    la matcă şi 10—14 zile la trântor), precum şi timpul necesar pentru
    pregătirea fagurilor în vederea ouatului (circa 4 zile).
    Pentru asigurarea necesarului de trântori se folosesc familiile pentru
    adoptarea larvelor destinate producerii mătcilor.
    În vederea creşterii trântorilor, cuiburile familiilor destinate acestui
    scop se reduc la maximum, după care în mijlocul acestora, intre doi
    faguri cu puiet tânăr, se introduce câte un fagure cu celule de trântor,
    stropit cu apă caldă, pentru a favoriza pregă tirea acestuia pentru ouat. În
    lipsă de cules, familiilor de albine li se administrează sirop de zahăr şi
    pastă proteică.
    După 7 zile, se controlează dacă mătcile au „însămânţat" fa gurii
    introduşi, în cazul în care se constată că unele matci nu au depus ouă în
    fagurii cu celule de trântor, aceştia se ridică din cui buri şi se introduc în
    familii în care mătcile au depus ouă, iar din acestea din urmă, fagurii
    „însămânţaţi" se introduc, pentru creş terea larvelor, în primele familii.
    13
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    In perioada de creştere a trântorilor, în familiile „tată” se men ţin
    unu-doi faguri cu celule de trântor, în funcţie de mărimea populaţiei, iar
    în restul familiilor se înlătură posibilitatea înmulţirii trântorilor, prin
    îndepărtarea din ele a fagurilor cu celule de trântor, folosirea ramelor
    clăditoare si prin descăpăcirea tutu ror celulelor cu puiet de trântor, iar
    pentru a împiedica ieşirea eventualilor trântori din acestea, la urdiniş se
    montează gratii Hanemann sau capcane de trântori.
    Creşterea trântorilor încetează cu circa trei săptămâni înainte de a fi
    dată în creştere ultima serie de larve pentru creşterea măt cilor.
    Actul propriu-zis al împerecherii constă în apropierea trîntorului pe
    deasupra mătcii şi intromisiunea bulbului în camera acului, apoi are loc
    ejacularea spermei şi retragerea penisului .Împerecherea durează în medie
    5secunde, uneori 1—2 secunde. După ejaculare, partenerii se
    despart.Trîntorul nu supravieţuieşte mai mult de câteva minute sau ore
    după pierderea organelor sale. Încă în zbor, matca se poate elibera de
    „semnul de împerechere" dacă nu intervine un alt trîntor,dar la întoarcerea
    dintr-un zbor de împerechere poate purta acest semn format din bulbul cu
    spermatozoizi provenit de la ultimul trîntor cu care s-a împerecheat, semn
    pe care albinele îl îndepărtează cu ajutorul mandibulelor. Din totalul
    mătcilor revenite din zboru rile nupţiale numai 75% poartă „semnul
    împerecherii,6% nu au semne şi 23% prezintă mucus pe abdomen.
    Dacă o matcă nu se împerechează din diferite motive în primele 4
    săptămîni ea devine trântorită, adică-va depune numai ouă nefecundate.
    Fecundaţia reprezintă un proces complex de contopire , asimilare şi
    dezasimilare reciprocă între elementele sexuale femel şi mascul ,î n urma
    căruia rezultă oul(zigotul) . Ovula matură se desprinde din tubul ovigen
    si ajun ajunge în oviduct,iar în momentul în care ajunge în dreptul
    spermatecii, prin micropil pătrund în intrerior 5-10 spermatozoizi ,
    realizîndu-se astfel actul de fecundare . În oul proaspăt depus de matcă,
    spermatozoizii se găsesc în partea îngroşată, apoi prin mişcări spirale
    prin protoplasmă un spermatozoid ajunge la ovulă, se contopeşte cu
    aceasta formînd n ucleul oului fecund.
    Datorită faptului că matca se împerechează cu mai mulţi trîntori,
    în aceeaşi familie de
    14
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    albine, lucrătoarele nu sunt surori decît în proporţie de 10% , iar în 90%
    din cazuri ele sunt semisurori .
    Albinele lucrătoare se pot naşte şi
    dezvolta şi prin partenogeneză,
    pornind de la ouă nefecundate depuse
    de matcă sau de lucrătoare. Mătcile
    virgine cărora nu li s-a permis să se
    împerecheze depun câteva ouă din care
    ies lucrătoare. La Apis Capensis din
    ouăle lucrătoarelor apar regulat matci,
    acest fenomen se întâm plă şi la
    albinele europene, dar cu frecvenţă redusă. Mecanismul de dezvoltare
    partenogenetică este urmat de meioză când se pro duce recombinarea
    cromozomilor, se reface numărul diploid si se va dezvolta o femelă.
    Unele matci prezintă o anomalie anatomo-fiziologică ce împiedică
    depunerea ouălor fecundate, datorită unor gene recesive, care se poate
    transmite la descendenţi.
    Albinele lucrătoare pot depune şi ele ouă din care în general e
    dezvoltă trântori. De obicei, lucrătoarele nu depun ouă în familia cu
    15
    Poziţia endofalusului trîntorului
    în vaginul mătcii în timpul
    copulaţiei:1-trîntor ; 2- -matcă ; 3-
    ac; 4- endofalus ;5-spermatozoizi ;
    6-oviducte;7-ovare;8- spermatecă
    Împerecherea mătcii
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    matcă, dar frecvenţa lor poate fi de 7—45% într-o astfel de familie şi de
    20—70% într-o familie pe punctul de a roi.
    In condiţiile de la noi din ţară, pentru a valorifica culesul
    desalcâm, se doreşte ca prolificitatea cea mai ridicată să fie în luna
    aprilie (l 500—2 000 ouă/zi), pentru ca la începutul lunii mai familiile
    să posede maximum de populaţie.
    Printr-o exploatare raţională, poate fi forţat, ritmul de ouat în aşa
    fel încât să se epuizeze potenţialul unei matci într-un singur sezon sau
    două, după care acestea să fie înlocuite. De obicei, cele ce depun un
    mare număr de ouă în primul an, în nu mai sunt suficient de prolifice.
    Se doreşte depunerea de către mătcile de la noi din ţară ,a unui număr
    mare de ouă şi în perioada 15 august — 15 septembrie, pentru a realiza
    o populaţie tânără, numeroasă şi neuzată pentru iernare.
    Metamorfoza - cuprinde totalitatea transformărilor morfofiziologice
    ce se desfăşoară în cadrul unui ciclu complet, evoluînd prin stadiile de
    ou , larvă, nimfă şi adult.
    Larva ieşită din ou se aşează îndoită cu spinarea îndreptată
    spre pereţii celulei, consumă treptat lăptişorul pe care
    lucrătoarele îl depun continuu şi efectuează mişcări treptate în
    celulă .
    Idiferent de casta căreia îi aparţine , în primele 3 zile de viaţă, larvele
    sunt alimentate cu lăptişor, şi greutatea lor creşte de la 0,1mg la aproape 5
    mg , iar din ziua a patra numai larvele de matcă sunt alimentate în continuare
    excesiv cu cantităţi mari de lăptişor, iar cele de lucrătoare şi trîntori cu un
    amestec de miere, polen şi apă.
    Durata stadiului larvar este de 5,5 zile la matcă, 6 zile la albina
    lucrătoare şi de 7 zile la trântor. In decursul acestui stadiu larva năpârleşte
    de 4 ori, iar învelişurile detaşate aderă de fundul celu lei. Prima năpârlire
    se produce la 12—18 ore, a doua la 36 ore, a treia la 60 ore şi a patra la 80
    —90 ore, iar durata năpârlirii este de 8 minute.
    La sfârşitul acestui stadiu, larvele nu mai sunt alimentate şi albinele
    căpăcesc celula cu un căpăcel poros ce permite pătrunderea aerului, format
    din ceară si polen. In acest moment, larvele de lucrătoare au o greutate
    medie de 140 mg, iar cele de matei şi trântori au în jur de 250 şi respectiv
    340 mg.
    În celula căpăcită, larvele îşi ţes gogoaşa pe seama secreţiei glandei
    sericigene, năpârlesc a 5-a oară, trecând în stadiul de prenimfă şi nimfă,
    stadiu în care pierd cca 50% din masa corporală. Faza de îngogoşare
    durează 1,5 zile la matcă, 2 zile la albina lucrătoare şi 1,5 zile la trântor.
    16
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Nimfa la început are culoarea albă si formă asemănătoare albinei
    adulte, neavând însă aripi. Transformarea larvei în nimfă începe la . 2 zile
    după căpăcire. Transformarea este foarte lentă, insesizabilă. Începând cu a
    unsprezecea zi de la ponta, apar schiţate trei părţi ale corpului: capul,
    toracele si abdomenul.
    Ultima năpârlire are loc obişnuit chiar în ziua ieşirii din celulă a
    albinei adulte.
    Pentru dezvoltarea albinei lucrătoare sunt necesare 21 de zile, din
    care 3 zile durează stadiul de ou, 6 zile stadiul de larvă si 12 stadiul
    prenimfal şi nimfal.
    Pentru dezvoltarea mătcii sunt necesare 16 zile, din care 3 zile
    durează stadiul de ou , 5,5 zile stadiul de larvă, 7,5 zile stadiul
    prenimfal.
    La masculi, dezvoltarea durează cel mai mult, în medie
    24 zile din care 3 zile este stadiul de ou, 7 zile cel de larvă şi 14 zile
    stadiul de prenimfă şi nimfă. Puietul de trântor se recunoaşte în
    stupină, nu numai după faptul că acesta ocupă celulele mari, dar şi după
    forma deosebită a căpăcelelor, care în loc să fie plate, ca la albinele
    Iucrătoare acestea sunt bombate. Puietul de trântor este grupat dese ori
    către marginea ramelor, spre partea lor inferioară, sau în pri mul coIţ
    atunci când matca are acces la el.
    17
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Capitolul VI
    Adăposturi pentru stupi
    STUPUL MULT ETAJAT
    Stupul multietajat a fost conceput de Langstr ot h şi perfecţionat de
    Root. Specific acestui stup este inversarea corpu rilor, adică corpul
    superior în care s-a dezvoltat cuibul familiei se coboară pe fundul
    stupului, iar în locul său se aşează corpul de jos cu faguri goi. În corpul
    de jos puietul va ecloziona şi va eli bera celulele, iar printr-o nouă
    inversare cuibul familiei ajunge iar jos, asigurând spaţii pentru
    extinderea creşterii puietului în sus, în corpul cu faguri goi.
    Spaţiile mici dintre ramele diferitelor corpuri permit o comu nicare
    uşoară a albinelor în ghem, lucru deosebit de important în timpul
    iernării, când albinele pot transmite uşor hrana de la un interval la
    altul.
    Stupul multietajat este format din următoarele părţi: soclu, corpuri,
    podişor, podişor separator, rama de ventilaţie, capac, rame,
    alimentator, bloc pentru urdiniş, închizător pentru urdiniş şi ac -
    cesoriile de fixare .
    Soclul sau fundul este mobil, depăşind în faţă corpul stupului cu o
    porţiune ce formează scândura de zbor. Platforma este formata din
    scânduri încheiate în falţ simplu, încadrate în spate şi lateral
    într-o centură.
    Corpul încheiat în ţincuri, prezintă pereţii din faţă şi spate cu falţuri
    supero-interioare, armate cu tablă zincată care servesc pentru
    susţinerea ramelor, iar cei laterali au median câte un ori ficiu prin care
    trec tijele de fixare. Stupul
    multietajat este pre văzut cu trei
    corpuri.
    Podişorul monobloc este format
    dintr-o ramă care fixează în interior
    o tăblie din scânduri îmbinate în
    falţ. Pe una din supra feţe, rama
    podişorului prezintă o mică
    deschidere, care serveşte iarna la
    evacuarea, vaporilor de apă.
    — Stupul multie tajat :
    a — soclu ; b — corp ; c — rame;
    d— rama de ven tilaţie ; e — podişor
    sepa rator ;
    / — podişor ; g — capac ; h — bloc
    de urdi niş ;
    i- închizător de ur diniş; kalimentator
    18
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Podişorul separator prezintă o construcţie asemănătoare celui
    obişnuit, cu deosebirea că rama este prevăzută pe trei dintre laturi
    cu şase urdinişuri suprapuse, de formă conică, care la nevoie se
    închid cu câte un bloc. În mijloc, tăblia prezintă o deschidere drep -
    tunghiulară, prevăzută cu plasă de sârmă pe ambele feţe, care
    servesc la omogenizarea mirosului familiei de bază şi a celei aju -
    tătoare, în vederea unificării albinelor. Prin închiderea urdinişu lui
    superior şi deschiderea celui inferior, albinele culegătoare ale
    familiei ajutătoare sunt obligate să treacă în familia de bază. În acest
    caz, familiei ajutătoare i se deschide un nou urdiniş superior.
    Rama de ventilaţie este formată dintr-un cadru exterior
    din şipci, care pe partea superioară prezintă o plasă de sârmă
    care serveşte la aerisirea familiei în timpul transportului.
    Capacul se compune dintr-o ramă exterioară şi dintr-un tavan
    învelit, la exterior, cu tablă zincată. în interior, pe pereţii late rali
    sunt fixate două şipci pe care se .sprijină podişorul.
    Ramele , în număr de 10, sunt confecţionate dintr-o şipcă su -
    perioară, două laterale şi una inferioară numită spetează, cu di -
    mensiuni exterioare de 435 mm lungime şi 230 mm înălţime.
    Speteaza superioară numită şi portfagure are 25 mm lăţime, 20 mm
    grosime şi 470 mm lungime. Spetezele laterale prezintă o lăţime de
    25 mm în partea inferioară şi 37 mm în cea superioară,
    particularitate constructivă ce îndeplineşte şi rolul de distanţator
    (distanţator Hoffman), şi 10 mm grosime, iar şipca inferioară are o
    secţiune de 20/10 mm.
    Alimentatorul : este format dintr-o ramă de scândură în care se
    montează pe două şipci ,o tavă din tablă zincată prevăzută cu un
    plutitor confecţionat din şipci de lemn.
    19
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Blocul de urdiniş serveşte pentru reducerea urdinişului. Prezintă
    două din suprafeţe prevăzute cu spaţii decupate, de 10 mm înăl -
    ţime şi lungimi variabile care permit mărirea sau micşorarea ur -
    dinişului în funcţie de populaţia familiei de albine şi de sezon.
    Închizătorul de urdiniş este o sipcă ce serveşte la închiderea
    completă a urdinişului pe timpul transportului.
    Sistemul de fixare în timpul transportului este format din două tije
    de oţel, prevăzute superior cu piuliţe, iar inferior cu câte un orificiu
    în care se introduce un bolţ. Pentru fixare, tijele străbat prin orificiile
    mediolaterale toate elementele stupului, cu excepţia capacului.
    STUPUL VERTICAL CU MAGAZINE
    Stupul vertical cu magazine (RA 1001) este format din următoarele
    părţi: soclu, corp, magazine de recoltă, podişor, capac, diafragmă,
    rame şi blocul de urdiniş .
    Soclul este mobil, fixat în părţile laterale şi spate printr-o centură de
    şipci prevăzute cu falţuri, prin intermediul cărora se îmbină cu
    corpul. Întrucât, în faţă, fundul stupului este lipsit de şipca de
    centură se crează o deschidere înaltă de 20 mm, ceea ce reprezintă
    urdinişul. În faţă este prevăzut cu o scândură de zbor rabatabilă, ce
    se poate închide cu două foraibere.
    Corpul are pereţii încheiaţi în falţ dublu, iar superior şi inferior
    prezintă falţuri ce permit îmbinarea cu magazia, respectiv cu fundul.
    În partea superioară pereţii din faţă şi spate prezintă de asemenea
    falţuri în unghi ascuţit, prevăzute cu tablă, ce servesc la susţinerea
    ramelor.
    Magazinele de recoltă în număr de două, prezintă o construcţie
    asemănătoare cu corpul, de care se deosebesc doar prin faptul ca au o
    înălţime practic egală cu jumătate din înălţimea corpului.
    Podişorul este format dintr-o ramă care fixează în interior o tăblie.
    Capacul este format şi el dintr-o ramă, pe care se fixează în partea
    superioară tavanul, învelit la exterior cu tablă zincată. Pereţii din faţă şi
    din spate sunt prevăzuţi cu două deschideri care servesc la ventilaţie,
    deschideri care în staţionar se închid cu două blocuri. Inferior acestor
    deschideri, pe toată suprafaţa in ternă a capacului, se află fixată o plasă
    de sârmă care asigură ventilaţia pe timpul transportului.
    20
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Stupul vertical cu magazine :
    a — soclu; b — corp; c — magazine; d— podişor; e — capac;
    f— diafragmă; g — rame; h — scândură de zbor
    Diafragma de reducere a cuibului reprezintă un perete mobil, susţinut
    pe falţurile ramelor, serveşte la micşorarea cuibului.
    Ramele de cuib sunt asemănătoare cu cele ale stupului multietajat,
    de care se deosebesc prin faptul că au o înălţime de 300 mm, iar cele
    de magazine au o înălţime mai mică (145 mm) şi sunt lipsite de
    distanţatoare.
    Blocul de urdiniş este similar cu cel de la stupul multietajat .
    STUPUL ORIZONTAL
    Stupul orizontal se compune din următoarele părţi: soclul, corp,
    podişor, capac, diafragme, rame, dispozitivul de fixare în timpul
    transportului, blocul de urdiniş şi alimentatorul .
    Soclul este fixat de corp şi confecţionat din scânduri de răsinoase,
    încheiate în falţuri simple, iar transversal şi inferior, prin două şipci.
    Corpul este confecţionat din acelaşi material, încheiat în falţuri
    simple sau cepuri. Pereţii longitudinali prezintă în partea superointerioară
    două falţuri: unul pentru susţinerea ramelor şi al doilea
    pentru fixarea podişorului. Falţul pentru rame este tăiat în unghi
    ascuţit şi armat cu tablă pentru a împiedica propolisarea umeraşelor
    de la rame. Pereţii laterali prezintă în partea supe rioară şi mediană
    două orificii, protejate cu plăci de oţel, în care intră şurubul de fixare
    a barei centrale de imobilizare a ramelor în timpul transportului.
    Peretele din faţă, în partea inferioară mai prezintă două deschideri
    numite urdinişuri, prevăzute cu scânduri de zbor: unul pentru familia
    de bază şi altul pentru cea ajutătoare în partea superioară, la exterior,
    corpul prezintă un brâu de şipci pe care se sprijină capacul.
    Podişorul este format din şase scânduri, nefixate între ele.
    21
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Capacul este telescopic, fixat de corp prin două balamale, prezintă
    lateral două deschideri prevăzute la exterior cu plasă de sârmă care
    asigură ventilaţia pe timpul transportului, deschideri care în restul
    timpului se închid cu ajutorul unor blocuri de dimensiuni similare, fixate
    cu balamale. Tavanul este confecţionat din scânduri încheiate în falţuri
    simple, protejat la exterior cu tablă zincată.
    Diafragmele în număr de două, sunt asemănătoare ca şi construc ţie,
    deosebindu-se doar prin înălţime, una fiind în contact intim cu pereţii
    şi fundul stupului, separând complet familia de bază de cea
    ajutătoare (diafragma de separaţie), iar a doua, mai mică cu 20
    mm, permite trecerea albinelor prin partea inferioară, în care scop
    serveşte la reducerea cuibului, în funcţie de mărimea populaţiei
    (diafragma de reducere).
    Ele se prezintă sub forma unor pereţi mobili confecţionaţi din
    scândură, având în partea superioară două umeraşe, care permit
    susţinerea lor pe falţul ramelor.
    Ramele în număr de 20 sunt identice cu cele de la stupul ver -
    tical.
    Dispozitivul de fixare a ramelor pe timpul transportului este format
    din două şipci longitudinale, cu o secţiune de 10/10 mm şi o lungime
    egală cu lungimea interioară a stupului şi o bară cen trală, ce are
    inferior şi median un locaş în care intră scândurile podişorului,
    suprapuse pe două rânduri. Pentru transport, deasupra ramelor,
    paralel cu cei doi pereţi longitudinali, se aşează cele două şipci, iar
    scândurile podişorului se adună la mijloc, suprapuse pe două rânduri,
    după care totul se fixează cu bara centrală prin intermediul a două
    şuruburi sau foraibere, situate în pereţii laterali.
    Stupul orizontal:
    a — soclu ; b —- corp ;
    c — podişor ;
    d — capac; e — rame ;
    f — dispozitiv de fixare a
    ramelor pe timpul
    transportului;
    g — bloc de urdiniş
    22
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Blocul de urdiniş prezintă două din suprafeţele prevăzute cu spaţii
    decupate, de 10 mm înălţime şi lungimi variabile, care per mit
    mărirea sau micşorarea urdinişului, în funcţie de populaţia familiei de
    albine şi de sezon.
    Alimentatorul se prezintă sub forma unei cuve de cherestea fixată
    pe o scândură de podişor care lateral are o deschidere ce permite
    accesul albinelor. Interiorul este împărţit în trei compar timente ce
    servesc la accesul albinelor, introducerea siropului şi la alimentarea
    propriu-zisă, ultimul fiind prevăzut cu un plutitor. Accesul albinelor
    în compartimentul de alimentare se face pe sub capacul de sticlă al
    alimentatorului, întrucât peretele median este mai scund.
    Capitolul VII
    Inventarul apicol
    E C H IP A M E N TU L P EN TR U P R O TE C ŢIA
    A PICU LTO RU LU I
    Echipamentul pentru protecţia apicultorului
    însumează totalitatea obiectelor necesare pentru echiparea si
    protecţia apicultorului in timpul lucrului in stupină, cum sint :
    masca apicolă, halatul, salopeta, şorţul simănuşile apicole.
    Acestea toate au un dublu scop: pe de o parte il feresc pe
    apicultor de întepăturile neplăcute şi in unele cazuri chiar
    periculoase, iar pe de alta parte asigura conditiile igienice,
    sanitare si de (protecţia m uncii in stupină.
    Masca de protecţie impotriva inţepaturilor se
    foloseste de obicei la efectuarea lucrarilor mai dificile. Ea
    fereste partea cea mai sensibila a corpu lui omenesc, protejind
    capul, fata si in special ochii, care sint cu predilecţie ţin ta de
    atac a albinelor. Măştile apicole se pot confecţiona din diferite
    materiale si pot avea diferite forme :
    Masca metalică este un model practic, fiind
    confectionata dintr-o plasă de sîr mă, avind o forma ovala dupa
    forma feţei, cu marginilc întărite într-o rama de tabla cositorita
    de 0,3 mm, de care se prinde o pânză albă care protejeaza capul
    si gitul.
    23
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Masca cu palarie este formată dintr-o palarie de
    pinza alba cu borul mare ,intarit pe margine cu sirma de otel
    de 1,8 mm, de care se prinde o pinza alba prevazuta in dreptul
    feţei cu un vizor patrat confecţionat dintr-o reţea de par negru
    de cal, sau terital negru.
    Masca pliantă este confecţionată dintr-un schelet
    de sirma pliabilă cu o tesatura de sirma zincata cu ochiurile de
    2,5 mm si pinza
    Avantajele acestei masti s int : o vizibilitate si o aerisire
    bună, fiind în acelaşi timp practica, intrucit este plianta si usor de
    transportat chiar în ser vieta.
    Salopeta face parte din echipamentul de lucru al
    apicultorului în lucrările din stupină şi atelier. Este confecţionata
    dintr-o singră piesădin doc sau pinza tare de culoare gri, inchisa la
    git, iar la mîini şi picioare este prevazută cu elastic. Astfel salopeta
    protejeaza hainele aicultorului si apara intregul corp de atacul aibinelor.
    Halatul este imbracamintea de protecţie a stuparului care
    se recomandă sa fie de culoare alba. El asigura un mod de prezentare
    igienic în stupină si protejeaza hainele apicultorului. Se recomandă ca
    mînecile să f ie strânse cu un elastic, pentru a evita patrundere
    albinelor.
    Se foloseşte to t timpul cât se lucreaza in stupina.
    Halatele se vordezinfecta prin fierbere timp de 30 minute, intr-o
    soluţie soda de rufe.
    Şorţul apicol se foloseste la anumite lucrari cum ar fi
    extragerea mierii şi a cerii si la alte lucrari, pentru a proteja hainele
    apicultorului. Ele se cofecţionează din PVC pe suport textil, care este
    rezistent si uşor de spălat.
    24
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Mânuşile apicole sint confecionate din cauciuc sub ţire, cu 5 degete
    pentru a da posibilitatea apicultorului sa fotoseasca toatc degetele .Ele
    protejeaza miinile de inţpaturile albinelor. Pentru a putea lucra fara o parte
    din echipamentul de protecţie şi a nu ne expune inţepaturilor albinelor,
    trebuie cunoscute temeinic anumite cauze care irita albinele si le predispun
    la atac. Este necesar ca apicultorul sa se prezinte la lucru in perfectă stare
    de igiena. Mirosurile straine de transpiraţie, alcool,parfum ,ceapă ,usturoi şi
    altele irita albinele.
    25
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    U TILAJ PEN TRU ÎNSÎRM AREA RAM ELO R Şl F IX A R EA
    F AG U R ILO R A R TIFIC IA LI
    Uneltele folosite la însîrmarea ramelor şi fixarea fagurilor
    artificiali au apărut imediat după descoperirea presei de faguri de
    către inventatorul german Mehring Iohanes în anul 1875. Această
    presă a fost confecţionată din lemn de păr şi cu ea a făcut primul
    fagure artificial care conţinea 748 celule pe dm 2
    . Mai tîrziu
    gravorul Schober, prietenul lui Mehring, a gravat, prima presă
    metalică.
    Uneltele folosite la însîrmarea ramelor şi fixarea corectă a
    fagurilor artificiali în rame sînt : planşeta calapod, perforatorul
    manual sau perforatorul mecanic, şablonul pentru marcarea
    găurilor, pintenul, tăvă lugul, ibricul pentru topit ceara, creionul
    apicol etc.
    Planşeta calapod simplă — este un blat din lemn perfect
    neted, având o formă dreptunghiulară astfel dimensionată ca să
    încapă exact în lumina unei rame. Grosimea ei ajunge la
    jumătatea lăţimii spetezei unei rame (18,5 mm). Ea este prevăzută
    pe partea dorsală cu două leaturi paralele, cu secţiunea de 15X20
    mm, care depăşesc marginile calapodului cu 20—30 mm şi care
    servesc la sprijinirea ramei cînd se aşază pe calapod, pentru a fixa
    fagurii artificiali în rame.
    Planşeta calapod universală esie asemănătoare cu prima,
    însă este constructiv adaptabilă pentru mai multe tipuri de rame şi
    anume pentru rama stupului orizontal, multietajat sau rama de
    magazin. Ea poate fi dimensionată la lumina ramei respective cu
    ajutorul unei şipci glisante care permite micşorarea sau mărirea
    suprafeţei planşetei.
    Planşeta calapod pentru rama secţiune.
    Şablonul serveşte la marcarea corectă a orificiilor necesare
    trecerii sîrmelor pe suprafaţa laterală a spefezelor ramei.
    26
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Şablonul se con fecţionează dintr-o fîşie de tablă sau o şipcă de
    lemn asemănătoare ca formă cu speteaza laterală a unei rame. Pe
    axul central acesta este pre văzut cu găurele pentru însemnare sau
    perforare, sau cu 'marcatoare ascuţite confecţionate din cuie-ţinte,
    amplasate la distanţele dorite pentru marcarea şi apoi perforarea
    ramei.
    Planşeta calapod universală
    Planşeta calapod pentru rame
    secţiuni şi rama secţiune
    Perforator manual — se foloseşte la gaurirea ramelor pentru
    a fi însîrmate. În acest scop se poate folosi sula obişnuita de
    pantofar cu miner si acul din oţel subtire cu diametrul de 1 mm.
    Acele mai groase despica rama. Un alt model de perforator
    manual de rame este acela confecţionat sub forma unui dispozitiv
    cu un ac sau cu 5 ace cu diametrul de 1 mm.
    Perforatorul mecanic de rame — se executa in doua variante
    din fonta cu un ac sau mai multe ace. Perforatorul de rame se
    compune dintr-o masa suport si un motoraş de 0,5 kw. Este
    prevazut cu mai multe burghie pentru gaurirea simultana a
    ramelor in vederea insirmarii.
    Ibricul pentru topit ceara — este un mic vas cilindric
    confecţionat din tabla cositorita cu pereţi dubli, intre care se
    toarna apa pentru a evita contactul direct al cerii cu sursa de
    caldura şi deci arderea ei.
    27
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Perforator manual cu un ac
    a) vedere de ansamblu
    ;
    b)Detalii
    constructive
    I) corp
    perforator ; 2)
    distantier ;
    3) Şurub de
    reglare a
    distanţierului ;
    4) Şurub de
    fixarea
    perforatorului;
    5) pîrghi e
    perforator ; 6) ac
    perforator
    7) Şurub de
    ghidaj
    28
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Rama sectiune şi magazin pentru ra me secţiuini
    Ibricul pentiru topit ceara :
    1) corptil ibrlcului cu camasa dublă
    2) stuţul de sc urgere a cerii topite;3) spatiul interior de topire a cerii;
    4 orificiul de umptere cu apa a corpului cu pereji dubli;5) miner de lemn
    Perforatorul manual cu mai multe ace
    Serveşte pentru topirea cerii care se foloseste la fixarea fagurilor
    artificiali si la confecjionarea botcilor pentru creşterea mătcilor.
    Capacitatea : 150 cm3
    .
    29
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Creionul apicol — se foloseste la lipitul fagurilor artificiali in
    rame. Are forma unui mic tub de tabla zincata, asemanator unui
    creion, gol in interior, avind la virf un orificiu mic de 0,2 mm,
    prin care se scurge ceara topita. Creionul apicol se introduce
    intr-un ibric cu ceara topita. Ceara topita intra in spatiul gol al
    creionului. La folosire se astupa capatul superior al creionului cu
    degetul aratator şi se foloseste la locul destinat. Prin ridicarea
    degetului, ceara incepe sa curga într-un fir subţire prin virful
    creionului. Pentru oprirea scurgerii este suficient sa se astupe
    capatul superior al creionului cu degetul aratator.
    Pintenul apicol — se foloseste la ingroparea şi fixarea
    sirmelor in fagurele artificial. Se produc diferite modele de
    pinteni dintre care amintim :
    — pinten apicol cu rozeta ;
    — pinten apicol drept ;
    — pinten apicol cu rola (tavalug) ;
    — pinten apicol incalzit electric.
    Majoritatea pintenilor apicoli au un miner de lemn iar in
    capatul celalalt sint prevazuti cu o rotiţă dintata ce se invirteşte
    liber in jurul unui ax. Pe muchia rotilţei se afla un şanţuleţ care
    imbuca sirma iar prin apasare o îngroapa in mijlocul fagurelui
    artificial. La folosire, pintenul se incalzeste in apa fierbinte sau
    la flacara unei lampi de spirt. Pentru a pastra mai mult timp
    caldura, pintenul este inzestrat cu un bloc de metal in care este
    fixata rotita. In general el se executa din aluminiu, cu rozeta de
    alama.
    Pintenul apicol cu rola (tavalug) — are utilizari identice,
    servind in plus la lipirea fagurilor artificiali de speteaza si
    superioara a ramei prin tavalugire.
    Pintenul apicol incalzit electric — primeste caldura de la o
    rezistenţa electrica, are randamentul sporit si se foloseste in
    stupinele mari.
    Creioinul apical
    30
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Fixarea fagurilor artificiali se mai poate face si cu ajutorul
    electricităţii, prin reducerea tensiunii curentului electric cu
    ajutorul unui transformator. Instalaţia este compusă dintr-o tijă
    de material izolant în care se implanteaza o serie de platuri
    metalice. Cele doua fire de la secundarul transformatorului se
    leagă la platurile plasate la extremitatea tijei. Prin apropierea şi
    apasarea tijei pe sirma montată in ramă se inchide circuitul
    electric iar sirma se încalzeşte si se îngroapă în fagurele
    artificial. Prin ridicarea tijei se intrerupe curentul electric iar
    sirma se răceşte in masa de ceară.
    Prin acest sistem se lucrează mai repede, sirma se ingroapă
    uniform in faguri şi nu se produc stricăciuni. Operatorul va
    lucra cu incălţăminte de cauciuc.
    31
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Unelte pentru extractia si conditionarea
    produselor apicole
    Utilajul pentru extractia şi condiţionarea mierii
    Utilaj pentru descăpăcirea fagurilor
    Pînă la inventia extractorului de miere prin centrifugare
    apicultorii recoltau mierea in mod primitiv prin stoarcerea sau
    prin fierberea fagurilor. In ambele cazuri lucrarile de extracţie
    a mierii erau destul de greoaie, iar mierea obţinută era de
    calitate inferioară. Prin stoarcere adesea nu se obţine o miere
    curată iar prin fierbere, mierea isi pierde din calitaţile ei.
    Aceste neajunsuri au fost inlăturate abia dupa invenţia
    extractorului de miere.
    Din ansamblul utilajelor pentru extracţia şi condiţionarea mierii , se
    folosesc următoarele:
    Camera de preîncălzire a fagurilor cu miere este construită din
    materiale termoizolante şi are rolul de a menţme fagurii la o
    temperatură corespunzătoare, necesară operaţiilor de
    descăpăcire şi extracţie .
    -Măsuţa pentru detaşarea ramelor cu miere din corpul
    stupului sau din caturile de recolta.
    Masuţa pentru detaşarea
    ramelor cu miere din
    cat
    32
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Cuţitul pentru descăpăcit fagurii se fabrica in
    diferite variante, avind mărimi, grosimi, forme
    si randamente diferite. Principalele tipuri de cuţite
    pentru descăpăcit sint :
    a) Cuţitul de descăpăcit STAS ;
    b) Cuţitul de descăpăcit din tablă de inox şi
    miner de lemn ;
    c) Cuţitul de descăpăcit cu două minere ;
    d) Cuţitul de descăpăcit dreptunghiular ;
    e) Cuţitul de descăpăcit triunghiular ;
    f) Cuţitul de descăpăcit incălzit cu aburi ;
    g) Cuţitul de descăpăcit electric.
    Dintre aceste tipuri de cuţite de descăpă cit cele
    mai utilizate sint urmatoarele :
    CUTITE DE DESCĂPĂCIT
    CUTIT DE DESCĂPĂCIT STAS 4188—53 este
    confecţionat dintr-o lamă de oţel lungă de 220 mm, lată de
    45 mm si groasă de 3 mm, montată intr-un miner de lemn
    de esenţă tare. Lama cuţitului trebuie să fie bine lustruită si
    tratata termic pentru a-i mari duritatea. Pentru a fi folosit in
    mai bune condiţiuni cuţitul trebuie sa fie incalzit in apa
    fierbinte. Pentru o mai mare operativitate se vor folosi
    alternativ doua cuţite.
    CUTITUL DE DESCAPACIT DIN TABLA DE INOX
    — se executa
    in trei variante :
    — din tabla inox de 2 mm cu lama de 40X220 mm si miner
    de lemn ;
    — din tabla de inox de 1 mm cu lama de 40X220 m ;
    — din .tabla de inox de 2,5 mm cu lama de 30X230 mm
    si cu miner din lemn.
    33
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    CUTITUL DE DESCAPACIT CU ABUR. Acesta se
    compune din lama cuţitului propriu-zisa (9) in care sint
    frezate canalele de intrare si iesire a aburului din cuţit, asa
    cum este aratat in secţiunea A-A, etansate prin alamuire,
    tevile de intrare şi ieşire a aburului din lama cuţitului (8)
    care sint fixate prin lipire de lama cuţitului si trec prin
    minerul (7) acestuia sint din cupru si au diametrul de 6 mm.
    Legatura dintre cuţit şi generatorul de abur este asigurata
    printr-un tub de cauciuc (6) cu lungimea de 1,5—2 m, fixat
    intr-un colier pe ştuţul respectiv, iar pentru evacuarea
    aburului din cuţit, la orificiul de evacuare se fixeaza un tub
    de aceleasi dimensiuni tot cu ajutorul unui colier.
    Cuţite de descăpăcit
    a) cutitul apicol STAS 4188/53 — dimensiuni constructive;
    b) idem vedere de ansamblu ;
    c) cutitul de descapacit electric — vedere de ansamblu ;
    d) d) cuţitul de descapacit electric —detalii constructive :
    1) teaca cutitului ; 2) camaşa ; 3) rezistenta electrica ; 4) snur şi
    şteker; 5) miner de lemn,
    e) cutitul de descăpacit cu aburi — detalii constructive :
    l) corpul generatorului de aburi; 2) capacul generaitonului de aburi; 3)
    garnitura etanşare;
    4) suport fixare ; 5) supapa de siguranta ; 6) tub de cauciuc ; 7) miner;
    8) tevile de admisie si evacuare a aburului In cutit ; 9) lama cutitulul ; 10)
    site de fixare a supapei
    34
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    CUTITUL DE DESCAPACIT ELECTRIC are urmatoarele
    parti componente : teaca cutitului .(1), confecţionată din oţel
    inoxidabil care acoperă camasa (2) In care se afla rezistenţa
    electrica (3). Aceasta camaşa este fixata in minerul de lemn (5)
    eu ajutorul unor suruburi de fixare. Rezistenta este conectata la
    priza prin intermediul snurului si stecherului (4), care trece prin
    minerul cuţitului de descapacit. Reglajul temperaturii se
    realizeaza automat prin ajutorul unui termostat care poate fi
    inglobat in cuţitul de descapacit si mai precis in miner, sau poate
    fi separat si cuplat la cuţit.
    Modul de folosire : se conecteaza cutitul de descapacit la
    sursa de energie la tensiunea indicata (220 sau 110 V) dupa care
    se aseaza rama de descapacit pe stativul de descapacit. Cutitul
    incalzit se prinde de miner si se incepe operaţiunea de
    descapacire, avindu-se in vedere ca aceasta sa se efectueze in asa
    fel incit sa nu se murdareasca cordonul de conexiune al cuţitului
    si minerul acestuia cu miere. La terminarea operatiunii,
    obligatoriu se va scoate teaca cuţitului si se va spala cu apa
    calduţa, dupa care se va usca şi se va monta la loc pe cuţit.
    FURCULITE DE DESCAPACIT
    FURCULITA DE DESCAPACIT serveste la descapacirea
    fagurilor si este formata dintr-un miner de lemn, metal sau
    material plastic, care se continue cu o placa de .metal lata de 40—
    50 mm, in care sint fixate 18—20 ace din oţel, lungi de circa 30
    mm, dispuse in forma de pieptene. Se foloseste in conditii mai
    bune la fagurii cu suprafaţa neuniform capacita, adica cu
    35
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    denivelari. Inainte de folosire furculiţele se incalzesc in prealabil
    in apa fierbinte. Furculiţele se executa in numeroase variante din
    care amintim :
    a) Furculita din aluminiu turnat cu acele din oţel ;
    b) Furculita din tabla de inox de 2 mm cu acele din oţel si
    miner de lemn :
    Furculite de descăpăcit
    c) Furculita din
    tabla de inox
    ştanţată ;
    d) Furculiţa
    pentru descapacit cu
    incalzire electrica.
    TAVA ŞI MASA PENTRU DESCAPACIT
    Tava pentru descăpăcit fagurii este un vas folosit la
    descapacitul fagurilor cu miere, permitind asezarea ramelor
    intr-o poziţie comoda de lucru. Este confecţionata din tabla
    cositorita de 0,5 mm, avind marginile intarite cu sirma zincata ;
    are pereţi oblici si fundul prevazut cu o sita din ţesatură de
    sirma zincata cu ochiuri de 2 mm.
    Masa de descapacit fagurii are forme si dimensiuni diferite.
    Un model practic este acela in forma unei lazi prevazuta cu
    doua minere şi cu un capac mobil prins in balamale, care se
    deschide si se sprijina pe un suport; fixat in peretele ei din
    spate, marind astfel suprafata de lucru si servind drept masa
    pentru lucru si pentru asezarea uneltelor de descapacit, precum
    si pentru asezarea unor rame cu miere capacita.
    36
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Tava pentru descapacit :
    a) vedere de ansamblu ; b) detalii constructive ; l) suport sita ; 2) tava
    colectoare ; 3) suport rama ; 4) sita ; 5) orificiu de golit
    37
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Utilajul pentru extractia mierii
    EXTRACTOARE DE MIERE
    Extractorul sau centrifuga de miere este un aparat inventat în
    anul 1865 de Hruska Franz Edher, cu ajutorul caruia se extrage
    mierea din fagurii descapaciţi, fara ca acestia sa fie deterioraţi.
    Extracţia mierii din faguri se face cu ajutorul fortei centrifuge.
    Aprecierea diferitelor tipuri de extractoare de miere se face in
    funcţie de unele caracteristici de construcţie, capacitate, forţa de
    munca, volum, pret de cost, randament etc.
    In prezent se construiesc o serie intreaga de modele bazate pe
    acest principiu al forţei centrifuge, care pot fi clasificate in doua
    tipuri principale :
    Extractoare tangentiale, la care fagurii se afla in poziţie
    tangenţiala pe circumferinţa cosului de rotatie. Acestea pot
    cuprinde un numar de doua, trei sau patru rame si sint acţionate
    manual.
    Extractoare tangenţiale
    A) Vedere de ansamblu ; B) Detalii constructive:
    1)bazin 2)şurub fixare punte cu angrenaj ; 3) angrenaj elicoidal ;
    4) suport lagăr 5) suport rame ; 6) ax ; 7) fund centrifuga ;
    8) orificiul de golire.
    38
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Cel mai simplu tip de extractor si cel mai raspindit la no i in
    tara este extractorul de miere tangential. Dimensiunile
    rotorului sint adaptate pentru marimea ramei standard de
    435X300 mm, dar permit si folosirea altor tipuri de rame
    (multietajat, magazin, Layens etc.) Acest tip de extractor poate
    cuprinde doua, trei pina la patru rame, care se fixeaza in
    lacasuri special amenajate, in rotor, astfel incât mierea se
    extrage la inceput pe o parte, apoi pe cealalta, prin intoarcerea
    manuala a ramelor. Un alt sistem este acela in care ramele pot
    fi asezate in buzunare sau cusete reversibile special amenajate
    in rotor, care prezinta avantajul ca permit intoarcerea automata
    a ramelor. Extractorul tan gential prezinta dezavantajul ca
    presiunea exercitata asupra mierii aflata in faguri face necesară
    o intoarcere repetata a fagurilor, pentru a se evita ruperea lor.
    Aceasta se face prin opriri, intoarceri si reaccelerari ale
    rotorului care sint incomode si produc o risipa mare de timp si
    munca.
    Dintre centrifugele tangentiale care se produc si se livreaza
    la noi in tara amintim :
    Centrifuga manuala tangentiala pentru două rame STAS
    orizontale de 435X300 mm, sau 4 rame de magazin de
    435X150 mm.
    Centrifuga manuală tangentiala pentru trei rame STAS
    orizontale sau şase rame de magazin. Se executa din tabla
    zincata de 0,75 mm, are diametrul 590 mm si inaltimea 700
    mm.
    Centrifuga manuala tangentiala pentru patru rame STAS
    orizontale sau opt rame de magazin. Prin indepartarea
    cosului din tesatura de sirma se pot introduce radial in
    centrifuga 28 rame de magazin {435X 150 mm).
    39
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Centrifuga tangenţială pentru 4 rame Centrifiuga radiala cu 52 rame
    Extractoare tangenţiale :A) Vedere de ansamblu ; B) Detalii constructive:
    1)bazin 2)şurub fixare punte cu angrenaj ; 3) angrenaj elicoidal ; 4) suport lagăr
    5) suport rame ; 6) ax ; 7) fund centrifuga ; 8) orificiul de golire.
    Extractoare radiale. La acest tip de extractoare pozi ţia
    fagurilor este radiala faţă de axul extractorului, spre
    circumferinţă. Acţionarea lor se poate face manual când
    numarul ramelor este mai mic si cu ajutorul unui electromotor
    cind capacitatea centrifugii este mai mare. Aceste extractoare
    sint de diferite marimi, putind cuprinde : 12, 16, 28, 32, 36, 56
    şi chiar mai multe rame. Extractoarele radiale se folosesc in
    principal de catre unitati apicole mari.
    Cu ajutorul acestor extractoare radiale mierea este extrasa in
    acelasi timp de pe ambele feţe ale fagurilor. Necesita o
    viteza de rotatie mai mare a rotorului, pentru a invinge
    rezistenta de evacuare a mierii, datorita inclinaţiei celulelor
    din faguri. Din cauza factorului mare de inerţie al cosului
    incarcat cu faguri, majoritatea extractoarelor radiale sint
    prevazute si acţionate de un electromotor.
    Toaite extractoarele, indiferent dc tip, se compun din trei
    parţi prin cipale şi anume :
    Un cazan col ector cilindric, confecţionat din tabla de oţel
    inoxidabil sau din tabla zincata de 0,6—1 mm grosime, intarit
    la partea inferioara si superioara cu două cercuri din oţel.
    Fundul este conic si puţin inclinat intr-o parte, unde se afla
    40
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    caneaua de scurgere a mierii cu o clapeta de inchidere. Cazanul
    este prevazut cu doua ca pace care servesc la acoperirea si
    inchiderea centrifugii. Minerele de transport se fixeaza pe
    cazan in parţile laterale cu nituri.
    Rotorul sau coşul centrifugii este confectionat dintr-un
    suport sub forma de schelet metalic cu plase de sirma pentru
    sustinerea ramelor.
    Mecanismul de rotire se compune dintr-un sistem de
    acţionare a rotorului format dintr-un angnenaj de roti
    dinţate conice sau elicoidale, actionate manual sau
    mecani c .
    STAŢII FIXE ŞI MOBILE PENTRU DESCAPACIREA SI
    EXTRACTIA MIERII
    Pentru descapacirea şi extracţia mierii in mod organizat
    se foloses c in prezent staţii fixe si mobile, dotate cu aparatura
    necesara. Acestea se compun dintr-o camera termostat pentru
    menţinerea fagurilor cu miere in corpuri sau in dulapuri
    speciale, la o temperatura constanta ; o instalaţie de
    descapacire cu abur sau electrică, cu cuţit vibrator sau
    descapacitor semiautomat si un extractor radial electric
    pentru extractia mierii.
    Pentru usura rea muncii aceste statii mai sint dotate si cu
    lise manuale pentru transportul corpurilor cu faguri la
    operatiile de descapa cire si extractie.
    In general in dotarea acestor statii cu utilajele necesare se ţine cont
    de marimea stupinei, cu menţiunea ca in cazul stupinelor mari (de
    peste 1 000 familii de albine) se vor include si utilajele
    mecanizate de mare productivitate.
    Pentru operaţiile de extracţie in condiţiile de stuparit pastoral
    se folosesc staţii mobile, tractate sau autopropulsate, ce au in
    41
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    componenta lor toate utilajele de mai sus, inclusiv un grup
    generator de curent electric.
    42
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Centrifuga pentru extracţia mierii din descapăceală :
    1) capac ; 2) reostat ;
    3) corpul centrilugii ;
    4) coşul; 5) tesătura din material plastic ;
    6) ax; 7) Roata de antrenare;
    8) motor electric ;
    9) picior de sustinere
    SITE DE STRECURAT MIEREA
    Sita de strecurat miere se foloseste la strecurarea mierii cind
    se extrage cu centrifuga pentru a indeparta capacelele de ceara
    precum si alte corpuri straine. Sita se agaţa fie de caneaua
    extractorului, fie se asaza deasupra vasului in care scurge mierea.
    Se executa in nu- meroase variante dintre care amintim :
    — sita dubla pentru miere
    — sita dubla cu rama extensibila
    — sita conica.
    Maturatorul. Mierea extrasa la centrifuga trebuie sa fie
    depozitata in vase mari pentru a permite decantarea, limpezirea si
    In unele cazuri evaporarea excesului de apa. Aceste vase se
    numesc maturatoare si pot fi metalice sau de lemn cu o
    capacitate de 100—1000 litri, de forma tronconca sau
    cilindrica, prevazute cu site de aerisire, pentru a permite şi
    43
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    mai usor evaporarea surplusului de apă, decantarea si
    limpezirea mierii.
    Sita dubla miere
    1) miner; 2) sită super loara ; 3) sita inferioară
    Sita dubla cu rama extensibila
    1) sita superioara; 2) ramă extensibila ;
    3) sita inferioară
    Pentru o prisaca de 20 familii de albine este nevoie de un
    maturator cu o capacitate de 200 1. Maturatoarele metalice se
    confectioneaza din tabla de otel inoxidabil, sau din tabla de
    aluminiu.
    INSTALATIA DE CONDITONAT SI ÎMBUTELIAT
    MIEREA, AMBALAREA ŞI EXPEDITIA MIERII
    Pentru ca mierea de albine sa poata fi comercializata este
    necesara trecerea ei printr-o serie de operatiuni tehnologice
    care in ansamblu poarta denumirea de operatiunea pentru
    conditionarea mierii.
    Maturator
    Sita conica
    44
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    In general prin conditionarea mierii se înţelege ansamblul
    de operatii : incalzire, lichefiere, filtrare — la care este
    supusa mierea inaintea ultimei operatii de imbuteliere, in
    scopul omogenizarii ei, in conditiile menţinerii neschimbate a
    proprietaţilor fizico-chimice si orga noleptice ale acesteia.
    Procesul tehnologic de conditionarea mierii cuprinde
    urmatoarele operatii :
    1. Preincalzirea mierii
    2. Lichefierea şi omogenizarea mierii
    3. Filtrarea grosiera
    4. Maturarea şi limpezirea mierii
    5. Pasteurizarea
    6. Filtrarea fina
    7. Îmbutelierea.
    Preincalzirea mierii se executa in camera de preincalzire,
    con-fecţionata din materiale termoizolante si cu o capacitate
    de lucru care sa asigure activitatea in instalaţie pe o perioada
    de 48 ore.
    Butoaie de 150 kg pregătite pentru imbuteliere
    Camera de preincalzirea mierii :
    l) camera de preincalzire; 2) aeroternna;
    3)orificiul de evacuatrea aerului cald;
    4) gura de colectarea aerului;
    5) podea metalica ;
    6) butoade cu miere stivuite pe
    45
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Camera de golire si lichefiere a mierii
    a) vedere de ansamblu ; b) detalii constructive
    i) camera de golire ; 2) cuva de golire ; 3) perete dublu ; 4) agitator (amestecator) ;
    5) sita ; 6) gratar pentru asezarea bidoanelor sau butoaielor ; 7) Distribuitor de aer
    cald ; 8) aeroterma;
    9) motor electric
    Lichefierea si omogenizarea. Mierea preincalzita este
    transportata pe paleti la operatiunea urmatoare de lichefiere si
    omogenizare. Aceasta operatie se executa in camere de golire a
    bidoanelor sau butoaielor, dupa caz. In general, principiul de lucru
    este identic la ambele tipuri de camere.
    Din punct de vedere constructiv, aceste camere sint de
    tipul :
    a) cu bazinul de golire, inclusiv comanda de actionare,
    montata sub nivelul solului, avind denumirea de camere in subsol.
    b) cu bazinul de golire montat sub nivelul solului si cu
    gratarele de asezarea ambalajelor la nivelul solului, avind
    denumirea de camere semiingropate.
    c) cu tot sistemul de golire si lichefiere la suprafata, avind
    denumirea de camere de golire la suprajafa.
    46
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    In general, cele mai folosite sisteme sint cele semiingropate si
    la suprafata, datorita usurintei cu care se pot manipula ambalajele
    cu miere in camera, precum si respectarii conditiilor de igiena in
    procesul d e 1 u cru .
    In interiorul cuvelor se afla montat un agitator (4) cu paleti,
    confectionat de asemenea din otel inoxidabil si care este actionat
    de un grup motor-reductor, care asigura o miscare de rotate a
    agitatorului variind intre 15—30 rotatii/minut.
    Deasupra cuvei este asezat un gratar (6) pe care se asaza
    ambalajele cu miere, cu fundul in sus, in vederea golirii lor.
    Acest gratar este incalzit de un curent de apa calda la aceeasi
    tempieratura ca aceea a cuvei.
    La partea superioara a cuvei se afla montat un distribuitor
    cu aer cald (7) deservit de o aeroterma (8) si care creeaza in
    permanenta, in camera, o temperatura de 50—60°C.
    Camera este prevazuta, pe ambele parti, cu usi glisante cu
    inchidere etansa, pentru mentinerea unei temperaturi constante
    de lucru.
    Modul de lucru : mierea scursa din ambalaje in cuvele
    de golire este incalzita si agitata in permanenta pentru
    distrugerea tuturor cris talelor din masa ei si pentru
    omogenizare.
    Filtrarea grosiera are ca scop retinerea din miere a
    particulelor grosiere (bucati de ceara, parti de albine), in vederea
    trecerii acesteia la operatiunile urmatoare.
    Mierea este aspirata (A) din camera de golire cu ajutorul
    unei pompe cu roti dintate, care transporta mierea si o impinge, o
    refuleaza (R) in filtrul grosier prin spatiile dintre dintii pompe
    (Vt), obligind-o sa treaca prin filtrul (2) care este prevazut cu sase
    elemente filtrante (3) confectionate din teava de otel inoxidabil
    perforata peste care este asezata o tesatura din otel inoxidabil cu
    marimea ochiurilor de 0,06X 0,06 mm.
    Cu ajutorul manomet rului (6) se verifica in
    47
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    permanenta presiunea de lucru a filtrului ,care variaza intre
    1—2,5 atmosfere. Cind aceasta incepe sa creasca, se da
    drumul prin robineti (4—5) in contra curent la un jet de apa
    calda sau abur, care curaţa elementele filtrante, dupa ce
    in prealabil s-au inchis robineţii de admisie si
    evacuare a mierii in
    filtru.
    Maturarea şi limpezirea mierii. Mierea filtrata este trecuta la
    operaţia următoare, unde se face corectia de umiditate şi unde se
    realizeaza şi limpezirea ei. Aceasta operatie se realizeaza in
    recipient con fecţionaţi din oţel inoxidabil (1), prevazuţi cu învelis
    dublu (2), prin care circula apa calda sau rece, dupa nevoie.
    La partea superioara a acestora se afla un sistem de antrenare
    (3) a unui agitator (4), care asigura, odata cu maturarea, si
    omogenizarea lotului. Capacitatea unui astfel de aparat variaza de
    la 5—20 tone si este determinate de marimea lotului omogen pe
    care dorim sa-1 realizam.
    Prin maturare se inţelege operaţiunea prin care se realizeaza
    corecţia de umiditate a mierii şi care variaza între 17—20%, in
    funcţie de solicitari. Aceasta se asigura printr-o incalzire care nu
    depaseste 45°C, paralel cu o agitare a masei de miere cu ajutorul
    agitatorului.
    Pentru scurtarea perioadei de maturare se foloseste si un
    sistem de instalaţii, care funcţioneaza pe principiul incalzirii
    mierii si al eliminarii excesului de umiditate cu ajutorul unei
    pompe de vid.
    Dupa maturarea mierii se face limpezirea, ce se realizeaza
    prin menţinerea ei la o temperatura de maximum 45°C, circa 8
    ore. In acest timp, bulele de aer care au fost antrenate in masa
    mierii cu ocazia trecerii ei prin operaţiile descrise se ridica lent la
    suprafaţa, formind un strat de spuma care se culege inainte de
    trecerea la operaţia urmatoare. Durata de limpezire a mierii
    depinde de sortimentul floral din care provine si de temperatura
    de limpezire.
    48
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    49
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Pentru mierea de salcim durata de limpezire variaza intre 4
    —6 ore, iar pentru celelalte sortimente florale, Intre 8—19 ore.
    Pasteurizarea. Pentru asigurarea menţinerii pe o perioada
    mai lunga de tinip a mierii in stare lichida, se practica — numai
    la acele sortimente florale unde cristalizarea apare ca un
    fenomen natural — operatiunea de pasteurizare. Aceasta
    Filtru grosier şi pompa pentru
    filtrare golire
    A) orificiul de aspiraţia mierii ;
    R) orificiul de refularea mierii ; 1)
    pompă cu roţi dinţate; 2) filtrul propriu
    -zis 3) element filtrant; 4) robinet
    ; 5)robinet; 6) manometrul de
    presiune.
    Maturator pentru maturarea şi limpezirea
    mierii
    1) recipient din oţel inoxidabil;
    2) cămaşa exterioară ; 3) sistem de
    antrenare;
    4) agi tator ; 5) orificiu pentru
    golirea maturato rului.
    50
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    operaţiune consta in incalziri si raciri :
    hruste si de scurta durata a
    mierii, in vederea distrugerii totale a tuturor microcristalelor din
    masa de miere si care pot constitui viitorii germeni de
    cristalizare a mierii.
    Dintre sistemele de pasteurizare, cele mai cunoscute sint
    sistemul de pasteurizare a mierii prin instalaţie de pasteurizare in
    placi si sistemul de pasteurizare cu pasteurizator de tip ţeava in
    ţeava.
    Pasteurizatorul cu placi este format din mai multe corpuri care
    sint montate si strinse cu ajutorul unor suruburi (4) pe un suport .
    Pasteurizator cu plăci
    A) corp cald ; B) corp rece ;
    l) piese de fixare ; 2) placi din
    tablă de otel inoxidabil;
    3) piese de fixare ;4) şurub fixare
    Filtru fin
    1) recipient cilindric ;
    2) sită de filtrare; 3)şuruburi de
    fixarea sitei
    A) Orifioiul de intrare a mierii ;
    B) Orificiul de ieşirea mierii
    51
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Filtrarea fină se realizează in filtre de capăt care folosesc
    căderea libera a mierii, fiind vorba de filtre fără presiune. Aceste
    filtre au ca element filtrant site de oţel inoxidabil cu laturile
    ochiului de 0,01X 0,01 mm şi care reţin inaintea imbutelierii
    ultimele impuritati ce ar mai putea exista in miere, provenite
    chiar din procesul tehnologic de conditionare.
    Ceea ce este caracteristic acestui tip de filtru este faptul ca
    particulele de polen sint lăsate sa treacă, nereţinîndu-se nimic din
    acestea.
    Imbutelierea : se realizează in ambalaje mari direct de la
    operaţia de filtrare fina, in butoaie de 150 şi 300 kg si in
    ambalaje mici, respectiv in borcane de sticlă de diferite
    gramaje, de la 0,1 la 1 kg ca pacitate.
    Referitor la dozarea in ambalaje de sticla sau tuburi, dozarea
    se face cu dozatoare volumetrice, cu masini automate de dozat.
    RS2 LEGENDA:
    CP=camera preincalzire
    CG=camera golire
    P=pompa
    FG=filtru grosier
    OM =omogenizator mecanic
    RS = recipient stocaj
    S =stativ
    FF=filtrufin
    Maşina semiautomată
    pentru imbuteliat mierea
    52
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    In schema de deasupra este prevazuta linia tehnologica a unei
    instalaţii complete de condiţionat şi imbuteliat mierea.
    U T IL A J U L P E N T R U E X T R A G E R E A Ş I P R E L U C R A R E A C E R II
    In afară de miere, un alt produs apicol ce se obţine
    de la albine este ceara. Aceasta se extrage din fagurii
    cladiţi de albine.
    Pentru extragerea şi purificarea cerii de albine in condiţii de
    stupină se folosesc diferite procedee şi utilaje dintre care amintim
    :
    — topitorul de ceară solar, topitorul de ceara cu apa si aburi,
    diferite tipuri de prese de stupină, vase pentru turnarea si
    inchegarea cerii, etc.
    Topitorul sau cerificatorul solar este un utilaj simplu cu
    ajutorul caruia se topesc fagurii folosind energia solară. In
    topitorul solar se topesc căpăcelele provenite de la extracţia
    mierii, fagurasii naturali recoltaţi din ramele claditoare de ceara,
    orice resturi de faguri obţinute cu prilejul cercetării şi organizarii
    cuiburilor familiilor de albine, in afara de fagurii vechi de
    culoare inchisa.
    In felul acesta se obtine o ceara de b una calitate, fara multa
    munca. Nu se vor pune in topitorul solar fagurii vechi de culoare
    inchisa, intrucit in timpul topirii ceara se imbiba in camasile
    larvelor si ramine multa ceara neextrasa in bostina. Exista
    diferite modele de topitoare solare. Toate au insa caracteristici si
    functionalităţi identice .
    53
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    2 Modele de topitoare solare
    54
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Topitorul de ceara cu aburi este un alt utilaj pentru topirea
    cerii. Acesta se confectioneaza din tabla cositorita, avind o forma
    cilindrica cu diametrul de 305 mm si inalţimea de 340 mm.
    Interiorul acestui vas este separat la mijloc cu o diafragma de
    forma unui trunchi de con. Topitorul este acoperit cu un capac
    bine etanşat şi fixat cu un schelet de sirma de ambele minere ale
    vasului. Pentru a extrage ceara, se va asigura o sursa de caldură.
    Aburii dirijati in compartimentul cu fagurii reformaţi vor topi
    ceara care va curge intr-un vas cu apa aşezat in dreptul tubului de
    evacuare al topitorului.
    Fagurii inainte de topire se vor marunţi si muia in apă
    dedurizata.
    Topitoarele cu aburi se folosesc in stupinele mai
    mici, intrucit acestea au un randament scazut.
    Prelucrarea unei sarje de faguri de 2 kg se realizeaza
    in citeva ore .
    Topitor de ceara cu abur
    A) Vedere de ansamblu ;
    B) Schema constructiva : l) cazan exterior; 2) bazin cu
    capac unic; 3) tub de evacuare; 4) tub pentru intro ducerea apei
    ţi ieşirea aburilor ; 5) capacul tubului în forma de ciuperca;
    6) coşul gaurit ; 7) miner de manipulare ; 8) capacul
    topitorului; 9) mînerele capacului
    55
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Topitorul de ceara tip ,,etuva" este un utilaj pentru topirea
    cerii din fagurii reformaţi sub acţiunea vaporilor de apă, care
    pătrund in masa de faguri, prin afinarea acestora, fara presare. Prin
    randamentul lui poate satisface nevoile unei stupine de 100 familii
    de albine.
    Metodele cele mai simple de extracţia cerii in condiţii de
    stupina sint :
    Metoda strecurarii. Fagurii vechi şi răzăturile de ceara se fierb
    bine in apa, iar masa fierbinte se strecoara printr-un tifon sau
    printr-o ţesatura de sirma intinsa pe o rama. Apa fierbinte cu ceara
    lichida strecurata se scurge in vasul asezat dedesubt, in care se
    lasa un timp, pen tru ca ceara sa se limpezeasca si sa se solidifice.
    Calupul rezultat prin solidificare se scoate si se razuieşte dedesubt
    de impuritaţi.
    In stupinele mai mari, pentru prelucrarea materiei prime de
    ceara prin metoda strecurarii se recomanda folosirea rezervoarelor
    de aluminiu s-au a cazanelor bine cositorite, iar pentru decantare
    se recomanda putini de lemn, deoarece nu inrautatesc calitatea
    cerii, iar racirea se face lent, permiţînd o buna decantare a
    impuritatilor.
    Metoda presării. In stupinele mari, pentru a mari cantitatea de
    ceara extrasa se recomanda ca fagurii vechi, dupa ce au fost fierti
    in apa, sa fie presati printr-un procedeu oarecare. In timpul
    strecurarii prin sita, bostina poate fi presata cu lopaţica. Metoda
    cea mai simpla de presare este cu cleştele, cu care se preseaza
    ceara din materia prima, introdusa intr-un saculet de pinza
    trainica. Cea mai simpla presa de ceara este formata din doua
    scinduri legate in balamale, cunoscuta sub denumirea de teascul
    ţaranesc.
    Se cunosc multe sisteme si construcţii de prese pentru ceara,
    con-fecţionate mestesugareste sau fabricate de unitaţi specializate.
    56
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Cele mai cunoscute si apreciate prese de ceara in condiţii de
    stupina sint : presa ruseasca ,,Temnov", presa americana ,,Rooth",
    cu ajutorul carora se obţin cite 120—140 g ceara dintr-un fagure
    STAS, adica aproximativ 60% din conţinutul de ceara, si presa
    italiana (tip ,,Lega). Randamentele acestor prese de ceara sint
    relativ scazute, deoarece reziduurile ramase dupa presare conţin
    intre 22—37% ceara.
    t
    U TILAJ PEN TR U C O LEC TAR EA ŞI CONDIŢIONAREA
    POLENULUI
    Datorita multiplelor intrebuintari ale polenului, recoltarea lui cu
    ajutorul albinelor se impune ca o necesitate, folosind in acest scop
    diferite sisteme de colectoare.
    Presă de ceară romînească :
    1)corp cilindric;2) cămaşă exterioară
    3)căptuşeală izolatoare; 4)placă de
    presare;
    5) şurub de strîngere; 6)mîner de eacţionare a
    şurubului ; 7) sistem de fixare; 8) sistem de
    fixare; 9) bridă de strîngere; 10) canea de
    scurgere; 11) suportr; 12) cuvă de colectare;
    57
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Recoltarea polenului se efectueaza atunci cind in natura exista o
    abundenta de polen, iar cantitatea adusa de albine in stup depaşeste
    nevoile famili ei, evitindu-se prin aceasta blocarea cuibului si slabirea
    familiei. Practic, se intimpla de obicei primavara, pina la culesul de
    salcim, iar in unele zone si in timpul verii.
    COLECTOARE DE POLEN
    Recoltarea polenului se va face inainte sau intre culesurile rnari,
    pentru ca familiile sa nu fie stingherite in valorificarea culesului de
    nectar. Recoltarea polenului reprezinta de asemenea un mijloc de
    rentabilizare a stuparitului.
    In vederea colectarii polenului in practica apicola se folosesc
    diferite colectoa re care se pot clasifica in :
    1. Colectoare de polen exterioare — la urdinis ;
    2. Colectoare de polen interioare — sub capacul stupului si pe
    fundul stupului.
    Colectorul de polen pentru urdiniş
    Colectoarele de polen amplasate la urdiniş sint de forme variate,
    toate au insa comuna o placa activa aşezata in pozitie verticala, prin
    orificiile careia albinele patrund in stup. Polenul transportat de albine
    este reţinut si cade in sertarul colectorului, de unde se poate ridica de
    catre apicultor.
    Colectorul de urdinis prezinta ca părţi componente :
    — un corp realizat dintr-un cadru de lemn ;
    — un sertar in care se aduna polenul ce trece printr-o plasa de
    sirma cu ochiurile de 3,5X3,5 mm asezata deasupna sertarului. Partea
    58
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    inferioara a sertarului are prevazuta o ţesatura metalica cu ochiuri fine
    de 1X1mm şi care permite o buna aerisire a polenului ;
    — placa activa este confecţionata dintr-o foaie din material plastic
    (vinidur), prevazuta cu perforaţii circulare cu diametrul de 4,9 mm si
    dispuse in rinduri suprapuse, cu orificii prin care trec albinele,
    retinindu-se polenul din cosuletele acestora.
    Acest colector poate fi utilizat la toate tipurile de stupi, indiferent
    daca au sau nu scindurica de zbor.
    Colectorul se va aseza la urdinis in asa fel ca sa nu ramina spaţii libere
    prin care albinele ar putea trece si evita astfel placa activa. Daca urdinişul
    este mai rnare, spaţiul liber faţa de lungimea colectorului se va bloca cu
    bucati din lemn sau alt material pe care albinele sa nu-1 poata roade.
    Recoltarea polenului din colector se realizeaza lateral,
    prin triunghiul (cu latura de 20 mm) decupat in corpul
    colectorului, care pe timpul cit sta la urdiniş va fi astupat cu un
    dop de hirtie pentru a nu permite accesul albinelor.
    — placa activa prin care sint obligate sa treaca albinele si care
    reţine polenul ;
    — sertarul in care se aduna polenul ;
    — grila care acopera sertarul colectorului si impiedica accesul
    albinelor la polen.
    Colectorul de polen sub capacul stupului
    Acest tip de colector se compune din :
    — rama colec torului cu dimensiunile exterioare identice cu ale stupului
    — placa activa prin care sint obligate sa treaca albinele si care refine
    polenul ;
    — sertarul in care se aduna polenul ;
    — grila care acopera sertarul colectorului si impiedica accesul albinelor la polen.
    59
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Colector de polen sub capacul stupului
    A) Vedere superioara
    B) Sectiune transversala prin colector
    1) urdinisul; 2) placa activa; 3) plan inclinat din interior
    4) orificiu pentru trintori; 5)grila metalica;6)sipca de rigidizare
    7)sertarul pentru polen; 8)sipca triunghiulara
    9) plasa de sirma a fundului sertarului
    Colectorul de polen pentru fundul stupului
    In practica apicola exista mai multe colectoare asezate la fundul
    stupului. cu forme diferite. Unele au placa activa aşezata in poziţie
    orizontala, altele o a !
    u amplasata oblic sau chiar vertical.
    Cel mai raspindit colector, adaptat pentru stupul multietajat, are
    dimensiunile exterioare de 480X415X95 mm. Se amplaseaza sub
    stup, inlocuind fundul acestuia, pe tot timpul sezonului activ, prezinta
    un urdiniş sub forma unui plan inclinat cu ajutorul caruia albinele pot fi
    dirijate sa treaca direct in stup sau prin placa activa.
    Polenul reţinut de orificiile placii active cade in sertarul
    cqlectorului prin plasa de sirma galvanizata cu ochiurile de 3 mm
    diame tru. Sertarul are fundul din plasa de sirma deasa pentru a
    permite aerisirea si uscarea polenului colectat. Pentru ca albinele sa
    poata ajunge usor la placa activa, exista trei scindurele asezate oblic
    pe toata inal timea colectorului.
    Spre partea posterioa ra a colectorului exista o rama de ventilatie
    cu o laţime de 140 mm realizata din plasa de sirma cu ochiurile de 3
    60
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    mm. Pe peretii laterali, colectorul este prevazut cu orificii pentru
    tijele de fixare pentru transport.
    Prin manevrarea clapetei mobile, putem dirija circulatia
    albinelor, in funcţie de sezon si de abundenţa de polen din natura.
    In pozrite orizontala, albinele vor fi obligate sa treaca prin placa
    activa, cind clapeta este in poziţie oblica, albinele vor putea intra si
    direct in stup, precum si prin placa activa ; iar cind clapeta este
    lasata in jos, albinele vor trece direct in stup.
    Diferite modele de colectoare pentru fundul stupului
    U TILA J P E N TR U R EC O LTA R E A V E N IN U LU I D E A LB IN E
    Veninul de albine a fost folosit in scopuri terapeutice inca din
    antichitate pentru vindecarea unor boli de piele, alergii, in reumatism etc.
    In zilele noastre veninul este folosit din ce in ce mai mult in api terapie.
    Recoltarea veninului trebuie sa se faca in perioadele cind albinele
    secreta cea mai mare cantitate de venin. Secreţia de venin variaza foarte
    mult in raport cu vfrsta albinelor, anotimp si hrana.
    La recoltarea veninului prin diferite metode se folosesc si utilaje
    diverse, dar in toate se va adopta acelasi principiu si anume : excitarea
    albinelor si lasarea lor sa intepe diverse materiale speciale in mod
    intenţionat. Pentru excitare se pot folosi : presiunea mecanica, aerul cald,
    vapori de eter, de alcool, cloroform, curentul electric etc.
    Cea mai simpla metoda de recoltare a veninului consta în prinderea
    albinelor cu 2 degete sau cu o penseta de aripi sau de torace, iar cind
    albina va scoate acul si in virful lui apare o picatura de venin aceasta se
    va absorbi cu :
    — un tub capilar ;
    — cu o hirtie de filtru ;
    — picatura de venin se va atinge de suprafaja apei distilate dintr-o
    eprubeta, obţininidu-se o solute apoasa ;
    61
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    — acul sa atinga un geam de ceas sau lama de microscop pe care
    picatura de venin se cristalizeaza.
    Zoologul german Bek a obţinut venin procedind in felul urmator :
    intr-un vas de sticla inalt de 3 cm si cu diametrul de 6—10 cm, a pus apa
    si 1-a legat la gura cu o membrana de origine animala (scrotum de
    berbec, vezica de pore), pe care albinele se asaza si fiind formate sa infepe,
    veninul va curge direct in apa. Prin evaporarea apei se obţin cristale
    de venin. Metoda prezinta avantajul ca se obtine mult venin in stare
    curata, dar şi un mare dezavantaj ca albinele sint sacrificate.
    Profesorul Fluri, tot din Germania, a obţinut venin folosind hirtia de
    filtru inmuiata, pe care albinele o inţepau, iar veninul se imbiba in ea, din
    care apoi se poate extrage cu diferiţi solvenţi. Hirtia fiind insa fi broasa,
    reţine acul albinelor şi acestea mor.
    Veninul se poate obţine şi prin narcotizarea albinelor, folosind un
    borcan mare in care se introduc albinele, apoi acoperind borca nul cu
    o hirtie de filtru imbibata cu eter sulfuric, care le irita si inainte de a
    cadea in starea de narcoza, ele elimina veninul. Acesta se prelinge pe
    peretii vasului cit si pe corpul albinelor. Pentru obţinerea lui se spala
    vasul si albinele cu apa, obtinind o soluţie de venin puternic murdarita de
    escremente, cu resturi de miere si alte impuritati. Veninul obţinut este
    tulbure, de culoare galbena si cu reacţie acida. Procedeul este greoi, iar
    productia de venin mica. De la cca. 1 000 de albine se obtin 50—75 mg
    venin substanţa uscata si foarte impur. Albinele din borcan uscate la
    soare isi revin.
    Un grup de oameni de stiinţa de la Cornell University din S.U.A. au
    obtinut veninul de albine folosind pinza de nylon. Se obţine un gram de
    venin de la 10000 albine. Prin acest procedeu se pastreaza si viaţa
    albinelor, ele nu mor.
    Cele mai bune rezultate pentru recoltarea veninului de albine s-a
    obtinut prin folosirea şocului electric.
    Astfel, PALMER a intrebuintat niste coli de hirtie pe care le-a
    acoperit cu gel de agar (masa gelatinoasa), care este un bun conducator
    de electricitate. Albinele asezate pe aceste hirtii prin care trece un curent
    electric vor elimina, datorita socului produs, veninul. Agarul a fost
    inlocuit ulterior cu silicon, substanta mai puţin sensibila şi care pastreaza
    mai bine calitaţile biologice ale veninului. Albinele isi pot scoate acul
    62
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    fara a suferi vreo vatamare. Veninul se acumuleaza in partea inferioara a
    stratului de silicon sub forma de globule mici care se cristalizeaza dupa
    circa 20 minute. Palmer a observat ca albinele de la care s-a recoltat
    venin se napustesc imediat asupra rezervelor de hrana, consumind mari
    cantitati.
    Aparatul electric de recoltat venin, realizat de Institutul de cercetari
    pentru apicultura Bucuresti, foloseste pentru producerea unui soc electric
    curentul de joasa tensiune. El se instaleaza la urdinisul stupului si este
    format dintr-o reţea de sirma prin care circula curentul electric. Albinele
    fiind obligate sa treaca peste reţeaua de fire electrice, dispuse la circa 3,2
    mm distan ţa, si prin atingerea a 2 fire, realizeaza inchiderea circuitului,
    provocind astfel socul electric. Datorita acestui şoc, albinele elimina
    veninul prin miscari specifice de intepare, intr-o tesatura fina de material
    plastic, aşezata sub reteaua de sirme. Sub această ţesatura se află o placa
    de sticla pe care ramine picatura de venin, care in contact cu aerul se
    cristalizeaza, putind fi apoi recoltat prin razuire.
    Folosind procedeul de recoltare cu aparatul electric, R. A. MORSE şi
    A. BENTON au obtinut de la 20 fam ilii de albine in timp de 5 minute 1 g
    de venin pur, Albinele devin insa foarte irascibile si timp de 6—7 zile,
    uneori chiar pina la 2 saptamini, trebuie luate masuri de protectie cont ra
    inţepaturilor.
    De aceea se recomanda ca stupinele in care se recolteaza venin sa fie
    mai indepartate de accesul publicului, pentru a evita pericolul
    intepaturilor. Metoda se poate aplica in mod deosebit la familiile de
    albine puternice obţinindu-se cantitaţi importante de venin.
    63
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    U T IL A J P E N T R U R E C O L T A R E A P R O P O L IS U L U I
    Propolisul este un alt produs apicol. Alibinele îl recoltează de pe mugurii,
    frunzele şi scoarţa de la diferiţi copaci, cum ar fi : plopul, mesteacănul,
    salcîmul, laricea, arinul, pinul, bradul, molidul, precum şi de pe alte plante
    care au o secreţie răşinoasă. Propolisul emană un parfum balsamic, avînd
    totodată o acţiune antimicrobiană şi antimicotică. Datorită acestui fapt în
    ultimul timp este folosit din ce în ce mai mult în apiterapie, într-o largă sferă
    de tratamente.
    Literatura de specialitate recomandă ca metodă pentru mărirea producţiei
    de propolis lărgirea distanţelor dintre rame cit şi între speteaza superioară a
    ramelor şi podişoare, spaţii pe care albinele le blochează cu propolis pentru a
    evita pătrunderea curenţilor de aer. Recoltînd apoi acest propolis prin răzuire
    cu ajutorul dălţii apicole, reuşim să obţinem o cantitate mai mare de propolis.
    La noi în ţară s-a realizat un colector de propolis sub forma unui grătar
    din lemn de esenţă tare care poate fi încadrat într-o ramă tot de lemn de 20
    mm lăţime.
    Şipcile grătarului au următoarele dimensiuni : lungime 470 mm, lăţime
    17 mm, grosime 8 mm şi sînt distanţate una de alta la 3 mm. Pentru a realiza
    grătarul colectorului, fiecare şipcă spre capetele ei este prevăzută cu cîte un
    orificiu circular cu diametrul de 3 mm, prin care trece o sîrmă ce prinde toate
    şipcile. Distanţa dintre şipci se realizează prin (intermediul unor dopuri de
    cauciuc plate prin care trece sîrma respectivă.
    Albinele vor propoliza spaţiile libere ale colectorului, care apoi se poaite
    desface şi fiecare şipcă se răzuieşte de propolisul aderent .Pentru recoltarea
    propolisului s-au experimentat şi alte posibilităţi, cum ar fi în judeţul Sălaj,
    unde mulţi apicultori.au obţinut cantităţi sporite de propolis, înlocuind
    podişorul obişnuit al stupului cu o pînză deasă de prelată aşezată direct pe
    spetezele superioare ale ramelor. In sezon pînza respectivă este complet
    propolizată de pe care apoi se recoltează cu ajutorul dălţii apicole sau prin
    frecarea pînzei, obţinînd astfel propolis în cantităţi de pînă la 250 g/familia
    de albine.
    Albinele depun propolisul pe această pinza in fîsii paralele, identice cu
    spatiile dintre rame care pot atinge o inalţime de circa 0,5 cm. Avantajele
    aplicarii acestei metode de recoltare a propolisului sint :
    64
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    — prin folosirea pinzei de prelata se pastreaza caldura necesara in cuib,
    evitindu-se curenţii reci de aer ;
    — recoltarea propolisului se face mult mai uşor comparativ cu fo -
    losirea gratarelor ;
    — pinza va fi croita cu circa 2 cm mai mare decit suprafa ja corpului
    stupului la care se foloseste, spre a-1 acoperi in totalitate chiar si dupa
    depunerea propolisului, care o va stringe si micsora ca suprafata ;
    — se recomanda ca aceasta pinza sa fie aplicata incepind cu luna
    aprilie, ,cind producţia de propolis din natura este foarte mare. Se lasă pina
    in toamna, cind se poate obţine producţia aratata mai sus, de la fiecare
    familie de albine.
    Colector de propolis
    Tip gratar
    65
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    UTILAJ PENTRU CREŞTEREA ŞI TRANSPORTUL
    M ATCILO R
    In actuala tehnologie de creştere si exploatare a albinelor
    este indicat sa schimbam anual sau cel mult la doi ani matcile
    respective. De aeeea, cresterea unor matci de calitate este o
    necesitate concreta, care se poate realiza,în pepiniere special
    amenajate, sau de către micii apicultori, folosind in acest scop
    un utilaj specific .
    UTILAJUL NECESAR PENTRU CREŞTEREA MĂTCILOR
    Utilajul necesar pentru cresterea matcilor cuprinde :
    sablonul pentru confecţionarea botcilor artificiale, spatula sau
    lanţeta de tranzvazare, rama cu şipcile de creştere, dopurile de
    creştere, izolatorul pentru matcă, coliviile pentru eclozionarea
    matcilor si nucleele de imperechere. Botcile artificiale se
    confectioneaza din ceara curata de albine, cu ajutorul unor
    sabloane — bastonaşe din lemn de tei. Sablonul poate fi cite
    unul singur sau mai multe montate pe un suport. Aceste
    bastonaşe au o lungime de circa 10 cm iar diametrul de 8,5 mm,
    cu virful usor rortunjit şi puţin conic pentru a perrnite
    desprinderea botcii confecţionate. Inainte de folosire sabloanele
    se vor ţine in apa pentru a evita lipirea cerii de ele, ceea ce ar
    ingreuna desprinderea potiraselor. Pentru o mai mare
    productivitate se monteaza cite 5—10 si chiar 20 şabloane pe
    un suport.
    66
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Ceara pentru botci se topeste intr-un vas smalţuit pe baie de
    apa calda, spre a se evita arderea cerii. Botcile realizate se
    lipesc apoi pe dopuri de creştere confecţionate din lemn sau din
    masa plastica. Dopu rile se fixeaza pe sipci de creştere care au
    prevazute orificii circulare cu diametrul de 15 mm, totalizind 15
    botci pe lungimea unei sipci. Zx
    transvarzarea larvelor in botci artificiale
    Glosometrul
    Spatula de transvazare este confec ţionata din oţel inoxidabil cu diametrul de 2
    mm, avind o lungime de circa 15 mm. Capetele ei sint usor curbate si laţite sub forma
    de lingura. Cu ajutorul capatului curbat al spatulei se efectueaza transvazarea larvei de
    pe fundul celulei in botca. Pentru tranvazarea oului din celula fagurelui in botca
    Utilaj pentru creşterea matcilor
    a) şablonul pentru confectionat botci ; b)
    botci artificiale (potiraşi); c) rama cu
    şipci de creştere; d) ramă de creştere cu
    dopurlle de creştere fixate; e) spatula
    de transvazare;
    f)izolatorul pentru matci
    67
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    artificiala se poate folosi si un creion de transvazare care decupeaza şi o portiune din
    funduj celulei in momentul transvazarii.
    Izolatorul pentru matca, are forma unei rame cu pereţii din gratie desparţitoare
    (tip Hannemann) in care se introduce matca pe o ramă buna de ouat, cu scopul de a
    obtine larve de virsta cit mai apropiată si care sa fie folosite pentru transvazare.
    Colivia de tip Zander. Pentru eclozionarea matcilor poate fi confectionata din
    lemn, metal sau material plastic. In prezent sint folosite cel mai mult cele
    confectionate din material plastic. Coliviile in interior au un mic spaţiu in care se pun
    citeva picaturi de miere. Pereţii coliviei sint perforati sau din plasa de sirma pentru a
    permite pătrunderea aerului, precum si pentru hranirea matcilor tinere eclozionate. In
    partea superioara a coliviei exista un orificiu in care se introduce dopul cu botca din
    care urmeaza sa eclozioneze matca.
    Coliviile se vor aşeza in lumina interioara a unei rame care are prevazuţi suporfi
    metalici (benzi de tabla) cu marginile indoite, pentru susţinerea cuştilor. Rama astfel
    pregătită se introduce apoi în cuibul familiei crescătoare.
    Vedere generală
    Colivia model Zander:
    1) corpul coliviei; 2) dop mobil pentru lipirea botcilor;
    3)orificii de aerisire şi pentru hranirea matcii de către albine .
    68
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    NUCLEE DE IMPEREC HERE
    In vederea imperecherii naturale a matcilor acestea se introduc in
    nuclee de imperechere care pot fi clasificate dupa marimea lor in :
    a) Nuclee mari cu cite 2—3 rame STAS de tip orizontal (Dadant) sau
    ME.
    b) Nuclee mijlocii cu 2—3 rame de magazin.
    c) Nuclee mici cu cite 2—3 rame care reprezinta 1/2, 1/4 sau 1/8 din
    ramele de stup orizontal sau ME.
    d) Micronuclee care in prezent nu mai sint folosite in practica.
    Nuclee mari. Se formeaza la marginea stupului orizontal, desparţindule
    de familia de albine printr-o diafragma etanşa (oarba). Se mai
    numesc ,,nucleu in buzunar", avind un urdini ş prevazut cu
    scindurica de zbor pe peretele lateral al stupului.
    Se pot de asemenea organiza mai multe nuclee intr-un stup
    compartimentat pe cite o rama Dadant. Astfel intr-un stup orizontal
    se pot realiza 16—17 nuclee, asigurind pentru fiecare cite un
    urdiniş asezate la distance diferite, cu scindurile de zbor diferit
    colorate, pentru ca matcile sa nu se rataceasca la intoarcerea lo r din
    zborul de imperechere.
    La stupii multietajati se pot realiza nuclee de imperechere
    asezind un corp peste podisorul Snellgrove si compartimentindu-1
    cu aju torul a doua diafragme oarbe in trei compartimente, in care
    putem adaposti 3 nuclee a cite 3 rame fiecare, folosindu-se cele 3
    urdinisuri ale podisorului,
    Nuclee mijlocii. Se organizeaza intr-un corp de magazin la care
    se procedeaza la compartimentarea lui la fel ca la nucleele mari,
    pentru a se introduce 3 nuclee, fiecare avind drept podisor cite o
    scindurica, exact dupa dimensiunile lui, prevazuta cu cite un
    orificiu cu capacel prin care se face hranirea cu sirop.
    Nuclee mici. Sint si acestea de mai multe tipuri :
    Nucleul ,,Zander" se compune din 3 comparlirnente, unul
    serveste drept hranitor, al doilea adaposteste colivia de ecloziune
    iar ultimul este rezervat pentru albine. Nucleul este confecţionat
    din lemn, avind peretii laterali din sticla si mobili. Fundul nucleului
    prezinta o deschidere acoperita cu plasa de sirma prin care se
    asigura ventilatia. In partea de jos a peretelui frontal se afla
    69
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    urdinisul. Nucleul Zander are o singura rama la care inainte de
    populare pe speteaza superioara se prinde o fisie de fagure artificial
    lata de circa 1 cm, de unde albinele vor construi un faguras. In
    partea de sus acest spaţiu comunica cu un compartiment impartit in
    doua, unul din ele servind drept hranitor. Deasupra acestor
    compartimente este montat un capac comun din lemn.
    Nucleul tip Fota este alcatuit din 3 rame prinse una de ,alta cu
    niste balamale mici, care atunci cind sint desfacute au dimensiunea
    unei rame de stup multietajat. Nucleul este construit cu 2 comparti -
    mente. Fiecare compartiment este prevazut cu un hranitor iar
    deasupra exista un spaţiu pentru introducerea coliviei cu matca. Pe
    fundul lui se gaseste un orificiu de ventilatie. Datorita faptului ca
    nucleul de imperechere cuprinde circa 500 g de albina intr-un
    spaţiu mic, se asigura o buna imperechere a matcilor.
    Nucleul tip A.C.A. (SCAS-2) este nucleul reprezentativ pentru
    aceasta categorie de nuclee si folosit cel mai mult in tara noastra.
    Ramele sint dimensionate, reprezentind l/2 din rama stupului
    multietajat. Fiecare nucleu are cite doua rame din care una este
    prevazuta si cu un hranitor ( tip uluc). Fiecare compartiment
    prezinta un podisor din plasa de sirma. În adapostul respectiv un
    numar de 4 nuclee prevazut cu 4 urdinisuri dispuse pe cele 4 laturi
    ale adapostului, fiecare cu cite o scindurica de zbor, diferit colorata
    pentru o buna orientare a matcilor cind acestea se întorc din zborul
    de imperechere.
    70
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    A) Nucleu Zander
    B) Nucleu „Fota”
    a. Vedere generală b. Rama pliantă
    Micronucleele sint de mică capacitate, conţinînd un număr foarte redus de albine
    ,aproximativ 10g, care practic nu asigură o bună împerechere a mătcilor.
    UTILAJ PENTRU MARCAREA MATCILOR
    In apicultura marcarea matcilor este o operatiune absolut necesara,
    pentru a se putea astfel gasi cu usurinta matca la orice revizie facuta in
    stup, pentru a cunoaste cu precizie virsta acesteia, ajutindu-ne totodata in
    munca de selectie. Matca in vederea marcarii se prinde cu mina cu mare
    atenjie de torace sau cu ajutorul unui dispozitiv special de forma unei
    lulele, confec ţionat din sticla sau material plastic transparent, pre vazut la
    ambele capete cu dopuri. Dopul cel mare are la mijloc un mic orificiu
    care asigura primenirea aerului din interiorul cursei.
    La folosire, se scoate dopul mare si orificiul oval al cursei se a plica
    deasupra matcii pe fagure, matca fiind obligata sa se refugieze in inte -
    riorul cursei. Apicultorul observa matca in interiorul cursei si la
    momentul potrivit ridica cursa si astupa orificiul cu dopul respectiv.
    71
    CURS DE TEHNOLOGIA CREŞTERII ŞI EXPLOATĂRII ALBINELOR
    Marcarea se mai poate face si cu placuţe de opalit sau staniol cu
    diametrul de1,8 mm. Ele fiind usor bombate, se lipesc pe toracele matcii cu
    şerlac, tinind apoi matca imobilizata 2—3 minute, pina se usuca adezivul.
    COLIVII PENTRU TRANSPORTUL ŞI PROTEJAREA
    MATCILOR
    Pentru pastrarea, transportul si introducerea matcilor in familiile de
    albine se folosesc diferite colivii, care sint dispozitive avind ca scop
    protejarea matcilor pina la acceptarea acestora de catre albinele
    familiei respective.
    Colivia BENTON este folosita pentru transpontul matcilor, imperecheate.
    Se compune dintr-un corp de lemn de forma .dreptunghiulara,
    pre-vazuit cu 3 compartimente circulare din care unul este rezervat
    pentru hrana (serbet), legate intre ele printr-un canal. La un capat al
    coliviei se afla un orificiu circular cu diametrul de 9 mm. Pe par^ile
    laterale, in pere^ii acesteia, sint sapate in grosimea lor doua canale
    prevazute cu ori-ficii 'prin care se asigura aerul necesar unei bune
    aerisiri pe timpul transportului. Compartimentele sint acoperite cu o
    plasa de sirma care se continua si peste orificiul de 9 mm
    Colivia model Benton pentru transportul
    matcilor
    1) corpul coliviei;2) capsa de fixare a tesaturii
    de corpul coliviei ; 3) tesatura de sirma; 4) canal care asigura legatura intre
    compartimentele circulare
    5) compartimentul circular; 6) orificiul circular de 9mm; 7) orificii de aeri sire a
    coliviei
    72
    Intr-un compartiment se introduce şerbet care se acopera cu o foiţă de celofan sau
    de plastic, celelalte doua compartimente fiind rezervate mătcii, insoţita de un numar
    de 10—15 albine. Mătcile se livrează insoţit de certificate de sanatate, trebuind sa fie
    transportate cu mijloace rapide ca : avion, tren etc.
    Pentru mtroducarea mătcilor in familiile de albine se folosesc diferite modele de
    colivii.
    Colivia TITOV este confecţionată dintr-un cadru de tabla cositorită cu 4 ferestre
    din plasa de sirma zincata, cu capac rabatabil din lemn in partea inferioară şi o placuţă
    culisanta (şuber) din tabla ce culiseaza in partea superioara. In capacul de lemn exista
    un orificiu cu diametrul de 8 mm si adincimea de 5 mm, in care se introduce serbet iar
    la capatul superior exista un orificiu circular cu diametrul de 15 mm si unul
    dreptunghiular de 14X4,2 mm, cu capetele rotunjite.
    Matca se introduce in colivie prin orificiul circular fara albine insoţitoare, se include
    şuberul si colivia se sprijină între spetezele supe rioare a doua rame în centrul cuibului.
    Dupa 24 de ore se deschide capacul de lemn si spaţiul respectiv se acopera cu o foita de
    fagure artificial perforata in mai multe locuri, pentru a usura roaderea acesteia de
    albinele care vor elibera matca.
    Colivia model Titov
    A) vedere generala
    B) B) detalii constructive
    1) corpul coliviei
    2) plasa de sîrmă
    3) cuiul în jurul căruia se roteşte capacul inferior al coliviei
    4) capacul de lemn mobil inferior
    5) cavitatea capacului ce se umple cu şerbet
    6) deschiderea pentru trecerea albinelor
    7) orificiu ce se astupă cu dop de ceară
    8) şuberul mobil de tablă
    Colivia HANGANU are in interior un compartiment semicircular destinat
    pentru matca. Are de asemenea prevazut un orificiu de 9 mm diametru, care la
    capatul exterior are o mica gratie Hannemann si o clapeta de inchidere. Pentru
    introducerea matcii in familie se deschide clapeta care acopera gratia Hannemann,
    iar in orificiul circular se intro duce un tub de plastic umplut cu serbet. Colivia
    astfel pregatita se introduce intre doua rame din cuib iar dupa circa 24 ore,
    albinele din famijlie elibereaza matca dupa consumarea serbetului.
    Colivia Hanganu pentru transport şi introdus matca
    1) corpul coliviei din lemn de tei;
    2) ţesătură de sîrmă care îmbracă corpul coliviei;
    3) compartimentul mare semicircular;
    4) orificiul de 9 mm;
    5) rezervorul de hrană;
    6) clapeta de închidere de la orificiul 4 la exterior;
    7) segment gratie Hanemann de la orificiul 4;
    8) clapeta care închide cavitatea de depozitare a tubului;
    9) tubul de plastic umplut cu şerbet ;
    10) canal de acces la rezervorul de hrană;
    Colivia model L este confec ţionata din lemn de tei in forma de L, pe care este fixata
    o placa de sirma zincata. Colivia este prevazuta cu un oblonaş mobil din lemn prin care
    se introduce matca fara albine insoţitoare, se inchide oblonasul cu o clema care se afla pe
    latura lunga a coliviei. Colivia astfel pregatita se suspenda in mijlocul cuibului intre doua
    rame printr-o clema mobila. Dupa 24 ore se deschide oblonasul si orificiul se acopera cu
    o bucată de fagure artificial perforat, prin roaderea caruia de catre albine se eliberează
    matca.
    Colivia MAURICIU se compune dintr-un corp de lemn in forma de treapta, avind cite
    un orificiu pe fiecare treapta. Orificiul de pe treapta inferioara are diametrul de 6 mm si este
    mai scurt. Iar cel de pe treapta superioara are diametrul de 9 mm si este mai lung. Colivia
    mai este prevazuta cu un capac mobil din lemn in partea superioara. Cele doua orificii se
    umplu cu serbet, apoi se introduce matca fara albine insoţitoare prin partea superioara, dupa
    care se fixeaza capacul cu citeva pioneze sau cu ţinte .
    Colivia astfel pregatita se introduce in mijlocul cuibului iar albinele, consumînd
    şerbetul din cele doua canale, vor elibera matca.
    Colivia WOLGEMUTA este realizata din mai multe parţi :
    — corpul coliviei, in forma de trapez, in mijlocul caruia se afla un spaiu circular care
    formeaza interiorul coliviei de 40 mm dianietru ; acest spaţiu este acoperit pe o faţă cu plasa
    de sirma iar pe cealalta parte cu celuloid. Latura mica a trapezului este indreptata in sus ;
    — colivia mai prezinta o speteaza in partea superioara a ei, pre vazuta cu un orificiu cu
    diarnetrul de 10 mm, pe unde se introduce matca si care se inchide cu un dop de lemn.
    La baza trapezului se afla un locas sub forma de uluc care serveste drept rezervor
    pentru hrana si care comunica cu interiorul coli viei printr-un canal ingust de 10 mm. Acest
    rezervor de hrana este aco perit de o speteaza inferioara care are doua orificii tot de 10 mm
    diametru si se inchid cu dopuri de lemn.
    Pentru introducerea matcii cu ajutorul acestei colivii se prind doua fisii inguste de
    fagure artificial de speteaza superioara pe care albinele tinere le vor construi, asigurind
    astfel o usoara acceptare a matcii. Matca eliberata isi va incepe imediat activitatea, depunind
    oua in fagurasii respectivi ; apoi trecind pe ramele alaturate.
    Colivia MILLER se compune dintr-un compartiment realizat din plasa de sirma. La un
    capat este prevazuta cu un orificiu de 11X11 mm, in care se introduce serbetul. Acest orificiu
    este placat cu 2 tabliţe cositorite. Colivia mai este prevazuta şi cu o sipca de lemn care
    culiseaza si prin intermediul ei se poate introduce matca in colivie .
    Colivia rotunda este confecţionata din cherestea sau din tabla sub forma unui inel
    cilindric cu diametrul de 55 mm. Partea superioara este acoperita cu plasa din material
    plastic sau sirma zincata, iar la partea inferioară colivia este prevazuta cu niste picioruse
    cu care se fixeaza in fagure.
    CONSTRUCŢII APICOLE, ORGANIZAREA
    ATELIERULUI Şl LABORATORULUI APICOL
    Pentru stupinele cu efective mai mari de albine, este necesară organizarea unor
    laboratoare şi ateliere apicole. Acestea se vor amplasa în apropierea sediului
    administrativ, pe un teren uscat, protejat de vînturi, accesibil prin drumuri publice,
    în scopul efectuării cu uşurinţă a transporturilor de stupi, a materialelor şi
    produselor apicole. Este de asemenea necesară apa potabilă pentru efectuarea
    instalaţiilor de canalizare, precum şi posibilitatea de racordare la reţeaua de curent
    electric.
    Clădirea va cuprinde următoarele încăperi :
    — atelierul de tîmplărie, tinichigerie, vopsitorie etc ;
    — depozit magazie ;
    — remiză ;
    — cameră de lucru pentru apicultori ;
    — laboratorul apicol pentru extracţia şi condiţionarea produselor apicole.
    ATELIERUL STUPINEI
    Încăperea destinată atelierului poate fi folosită în multiple feluri, atît pentru
    reparaţii sau diferite modificări la inventarul apicol, cît şi pentru realizarea unui
    inventar mărunt cum ar fi încheierea şi însîrmarea ramelor, fixarea fagurilor
    artificiali etc. In unele situaţii se pot chiar depozita corpuri de stupi sau alte utilaje
    în timp ce în atelier nu se execută lucrări specifice.
    Amenajarea atelierului apicol se va face ţinînd cont de utilizarea fiecărei
    încăperi în cel mai eficient mod, respectînd totodată normele de protecţia muncii şi
    de pază contra incendiilor.
    La ferestre se vor fixa rame cu plase de sîrmă, pentru a evita pătrunderea
    .albinelor în interior. De asemenea, încăperile vor fi prevăzute cu uşi mari, pentru a
    se putea intra uşor cu diferite utilaje, permiţînd totodată o uşoară evacuare a
    obiectelor din interior. Instalaţiile electrice vor fi racordate la centura de
    împămîntare a clădirii, pentru evitarea pericolelor de accidentare prin electrocutare.
    Inventarul atelierului va fi format din scule de tîmplărie, tinichigerie,
    lăcătuşerie, necesare pentru repararea stupilor, a cabanelor apicole şi a celorlalte
    utilaje din stupină.
    In atelierul de tîmplărie se va instala un banc, (tejgheaua), oare este o masă
    specială, confecţionată din lemn cu o grosime de 6—7 cm, cu o lungime de 1,5—2
    m şi lăţimea de 50—70 cm. Ea este fixată pe 4 pi cioare cu postament şi stinghii de
    susţinere. Pentru a putea fixa şi pre lucra materialul lemnos (scînduri, rigle etc.)
    bancul este prevăzut ou 2 menghine care au cîte un mîner şi un dispozitiv de fixare
    a materialelor se se vor prelucra.
    Atelierul apicol este necesar să-1 dotăm cu diferite scule după
    cum urmează :
    - pana
    - tesla
    - ferastraie
    - rindelele
    Capitolul VIII
    Întreţinerea albinelor pe sezoane
    ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA
    La începutul primăverii, imediat după ieşirea din iarna, fa milia slăbeşte
    mereu ca putere, albinele care au iernat mor treptat, numărul celor care
    eclozionează fiind mai mic decât a celor care pier. Astfel, primăvara se
    găsesc cantităţi crescute de puiet, dar cantităţi mici de albine, în următorul
    interval de timp albi nele tinere devin tot mai numeroase, încât după cinci—
    şase săp tămâni de la ieşirea din iarnă toate albinele de iernare sunt în locuite
    cu albine „născute" în cursul primăverii.
    LUCRĂRI CE SE EFECTUEAZĂ ÎN TIMPUL
    ZBORULUI DE DEFECAŢIE
    Cunoscând faptul că la începutul primăverii puterea familiei continuă să
    scadă, lucrările care se efectuează în această peri oadă în stupină vizează
    crearea de condiţii optime pentru stimu larea dezvoltării acestora, în scopul
    valorificării la maximum a culesurilor timpurii.
    Supravegherea zborului de curăţire. Când temperatura la soare ajunge la
    10—12°C, albinele ies din stup şi efectuează zboruri de curăţire, adică îşi
    golesc intestinul gros de excrementele acumu late în timpul iernii.Dacă în faţa
    stupilor mai există zăpadă sau pământul este umed, se asterne un strat subţire
    de paie, unde albinele slăbite şi obosite se pot odihni puţin înainte de a intra în
    stup.Familiile sănătoase şi bine dezvoltate efectuează zboruri ener gice, la care
    participă majoritatea indivizilor, fapt ce permite un consum mai mare de
    hrană şi ulterior o intensificare a ritmului de dezvoltare. Familiile slabe,
    efectuează zboruri reduse ca in tensitate, nu se vor dezvolta corespunzător,
    neputând astfel va lorifica integral culesurile timpurii. Familiile orfane au
    albinele agitate, zboară dezorientat şi caută matca pe peretele din faţă al
    stupului. Familiile care nu efectuează zboruri şi cele depistate cu stări
    anormale, se controlează pentru a se stabili cauzele şi a se remedia
    neajunsurile. Stimularea zborului de curăţire la unele familii mai puţin ex -
    puse la soare sau care efectuează un zbor slab se face prin ridi carea
    capacelor şi a pernelor de protecţie de pe podişoarele stu pilor şi
    deschiderea completă a urdinişurilor, permiţând .astfel ra zelor solare să
    încălzească mai rapid albinele din ghemul de ier nare. O stimulare puternică
    a zborului de curăţire se obţine prin administrarea unui litru sirop de zahăr
    2:1, în care se introduc 5 ml sulfatiazol 20% pentru distrugerea agenţilor
    patogeni din tractusul digestiv.
    După terminarea zborului de curăţire, urdinişurile se reduc din nou la 2
    —5 cm, în funcţie de puterea familiei.
    Curăţirea stupilor de albine moarte. Această lucrare se execută imediat
    după zborul de curăţire, urmărind pe lângă degajarea urdinişurilor de
    resturile de iernare şi scutirea albinelor de a evacua cadavrele, favorizânduse
    astfel activitatea acestora.
    La stupii orizontali, operaţiunea de îndepărtare a albinelor moarte se face
    cu ajutorul unui cârlig metalic introdus prin ur diniş. La stupii verticali cu
    funduri mobile, operaţiunea se efec tuează prin ridicarea corpurilor pe un
    capac, după care acesta se curăţă prin răzuire, măturare şi înlocuirea lui cu
    unul curat de rezervă, acolo unde este cazul.
    Pe baza resturilor găsite pe fundul stupului se poate aprecia modul cum
    a decurs iernarea precum şi starea familiei în acel moment, astfel puţine
    albine moarte pe câteva rânduri şi mult rumeguş de ceară, înseamnă o
    familie puternică şi bine asigurată cu rezerve;
    — puţine albine moarte, înşirate pe mal multe rânduri, cu ru meguş
    puţin, denotă o familie puternică cu hrană insuficientă pe ramele centrale,
    motiv pentru care, albinele au fost nevoite să-şi schimbe poziţia ghemului.
    Familia va fi ajutată cu câteva rame de miere, încălzite în prealabil;
    — multe albine moarte, pe rânduri puţine şi mult rumeguş de ceară, ne
    arată că familia are suficiente rezerve, iar albinele în cea mai mare parte
    sunt bătrâne, ca urmare a faptului că matca fiind bătrână, în toamnă, nu a
    depus un număr suficient de ouă. În această situaţie se schimbă matca;
    — multe albine moarte pe rânduri dese şi rumeguş de ceară puţin,
    denotă rezerve puţine. Albinele moarte de foame se re cunosc şi după aceea
    că au trompele scoase în afară şi întinse. Aceste familii se ajută cu 2—3
    faguri cu miere;
    — când în grupul de albine moarte se identifică cristale de miere şi
    albine cu trompa întinsă, este semn că mierea a crista lizat, iar albinele au
    murit în lipsă de apa necesară pentru con sumarea mierii cristalizate, în
    asemenea cazuri, familia respec tivă va primi faguri cu miere
    necristalizată;
    — când printre albinele moarte se găseşte şi puiet mort în seamnă că
    matca este foarte bună şi şi-a extins mult ouatul în părţile laterale ale
    cuibului unde moartea puietului a survenit din cauza gerului, sau dacă stupul
    este uşor, este un indiciu că albinele nu au rezerve, în primul caz, cuibul se
    restrânge cores punzător, iar în al doilea, se administrează hrană;
    — când în grupul de albine moarte se identifică şi ţesături albe,
    asemenea firelor de păianjen, înseamnă că în familia de albine s-au dezvoltat
    găselniţele, în această situaţie stupul se cu răţă, iar fagurii atacaţi se înlătură;
    — când albinele moarte sunt stropite cu pete cenuşii înseam nă că
    familia are diaree, în acest caz se identifică şi înlătură cau zele care au
    produs-o, iar- albinelor li se va înlesni posibilitatea de a efectua un zbor de
    curăţire fie afară, fie într-o cameră în călzită;
    — atunci când pe fundul stupului sunt albine cu capul sau toracele
    lipsă şi bucăţi de fagure, denotă că în familie au pătruns şoareci, în acest caz
    se iau măsuri imediate de îndepărtare a acestora şi se instalează gratii la
    urdiniş;
    — dacă grupul de albine moarte este mucegăit, este semn că albinele
    au iernat rău din cauza ventilaţiei necorespunzătoare, sau a unei infiltrări de
    apă. În această situaţie, ramele mucegăite se vor îndepărta şi se vor
    introduce altele, cu hrană de rezervă. Stupul se curăţă şi se dezinfectează;
    — când printre albinele moarte se găsesc trântori este un indiciu că
    albinele doresc şă-şi schimbe matca, sau că aceasta lipseşte. Aceste familii
    vor fi dotate cu matei tinere;
    — dacă printre albinele moarte se află şi matca, înseamnă că ea a murit
    în timpul iernii, în acest caz se va da familiei o nouă matcă.
    Instalarea adăpătorului se face în ziua în care are loc zborul de curăţire,
    întârzierea instalării acestuia, atrage după sine obişnuirea albinelor să
    transporte apă din bălţi sau de la platformele de bălegar. Pentru atragerea
    albinelor la adăpător, în primele zile pe scândura acestuia se picură miere
    încălzită. Adăpătorul se ali mentează cu apă caldă şi se spală zilnic. Se
    recomandă ca pe lângă adăpătorul obişnuit să se instaleze şi unul cu apă
    sărată, l—5 grame sare/litru de apă.
    Amenajarea oglinzii stupului se face prin curăţirea de iarbă,greblarea şi
    presărarea cu nisip şi sare a unei suprafeţe de teren egală cu a stupului. În
    fiecare seară, oglinda stupului se cercetează şi se înlătură albinele moarte
    prin măturare. Prin cercetarea acesteiase pot identifica unele stări ale
    familiei de albine cum ar fi :
    - existenţa furtului prin numărul exa gerat de albine
    moarte;
    -prezenţa unei boli, intoxicaţii etc. materializată printr-un număr mare de
    albine moarte;
    - prezenţa puietului răcit, care este scos de către albine
    - lipsa mătcii din familie în cazul când o găsim moartă printre
    cadavrele de albine .
    Instalarea planşetelor de aterizare în poziţie oblică , rezemate de
    scindura de zbor servesc ca suport de aterizare pentru albinele ce se
    întorc încărcate de la cules. Ele se confecţionează din cherestea sau
    P.F.L. şi se vopsesc în diferite culori pentru a servi albinelor şi la
    orientare.
    Instalarea cântarului de control se face sub un adăpost special,în lipsă,
    se acoperă cu folie de material plastic ,pentru ca precipitaţiile să nu
    influenţeze valorile reale. Pe cântar se aşază o familie de putere mijlocie
    care să reprezinte media familiilor de albine din stupină, sau familia cea
    mai puternică în cazul cînd dorim să studiem potenţialul bazei melifere.
    CONTROLUL SUMAR DE PRIMĂVARĂ
    Controlul sumar de primăvară se execută când temperatura aerului la
    umbră atinge valori de +13 ... +14°C si se execută cât mai rapid pentru a nu
    provoca furtul si a răci prea tare cuibul. Cu ocazia acestei revizii se stabileşte
    starea familiei de albine, se remediază situaţiile anormale si se face
    reducerea cuiburilor .
    Starea familiei de albine se stabileşte după existenţa mătcii şi prezenţa
    rezervelor de hrană.
    Existenţa mătcii se stabileşte indirect ,după prezenţa ouălor sau a
    larvelor din celule. Dacă puietul lipseşte şi albinele reacţionează printr-un
    zumzet intens, plângător şi printr-o agitaţie şi răspîndire haotică că pe
    faguri, denotă că familia este orfană. În cazul în care albinele nu
    reacţionează în acest mod, familia nu se consideră orfană ci se verifică din
    nou, după aproximativ două săptămâni, cu ocazia controlului general de
    primăvară, deoarece există mătci care care încep ouatul ceva mai târziu.
    Familiilor orfane, precum şi celor cu matci necorespunzătoare se
    dau matci de rezervă, sau se unifică cu familii slabe .
    Pentru a efectua operaţiunea de unificare a familiilor de albine este
    necesară omogenizarea mirosului celor două familii,lucru ce se realizează
    fie prin afumare, fie prin stropirea albinelor şi a fagurilor cu apă în care sau
    fiert în prealabil plante aromatice . Cel mai indicat procedeu este ca
    înainte de unificare cu o ora,să se introducă pe urdinişul celor două familii o
    bucată de material textil, pe care se aplică o picătură de esenţă de menta
    sau melisă.
    După luarea acestor măsuri familiile se pot uni, având grijă ca toţi
    fagurii cu puiet să fie aşezaţi central, iar cei cu miere lateral Din motive de
    siguranţă, matca familiei cu care se unifică ,se introduce în colivie
    pentru 24 ore, iar ceaalaltă se păstrează matcă de rezervă.
    Este important de reţinut faptul că operaţiunea de unificare a
    familiilor de albine se execută numai pe timp frumos şi de preferinţă seara,
    după ce albinele şi-au terminat zborul.
    O altă metodă pentru unificarea familiilor de albine aplicabilă în cazul
    stupilor verticali, se realizează prin suprapunerea corpului de stup fără fund
    deasupra familiei cu care dorim să o unificăm. Intre aceste corpuri se
    interpune un ziar perforat, pe unde se rea lizează omogenizarea mirosului
    ambelor familii. Albinele rod treptat hârtia şi se unifică.
    Prezenţa hranei se urmăreşte numai în cazul neasigurării aces teia în
    sezonul de toamnă, după existenţa fagurilor cu miere înpartea laterală a
    cuibului şi a „coroanelor" de miere pe fagurii centrali. Dacă se constată
    familii fără hrană, dependent de temperatura aerului, li se vor administra
    faguri care se încălzesc în prealabil, şerbet de zahăr sau sirop în proporţie
    de 2:1.
    Modul de iernare se apreciază după cantitatea albine moarte ,de
    umiditate, mucegaiuri şi petele de diaree. O mortalitate redusă (50—
    100 g albine), precum şi lipsa umidităţii, a mucegaiului şi a petelor de
    diaree indică o bună iernare a familiei.Prezenţa umiditaţii şi a
    mucegaiului se datoreşte iernării pe un număr prea mare de rame şi a unei
    ventilaţii insuficiente. Se şterg pereţii stupului, fagurii mucegăiţi se
    elimină, iar materialul de protecţie se înlocuieşte. Apariţia petelor de
    diaree este cauzată de iernare cu miere necorespunzătoare sau datorită
    nosemozei. În această situaţie , ramele cu miere în care nu există puiet se
    înlocuiesc cu rame goale, iar familiei i se administrează sirop sau şerbet de
    zahăr medicamentos.
    Reducerea cuiburilor este necesară deoarece în prima parte a primăverii
    mortalitatea este superioară albinelor care eclozionează, iar fagurii pe care au
    iernat sunt insuficient acoperiţi de albine. In vederea asigurării unui regim
    termic optim, cuibul se restrânge la un număr de faguri bine acoperiţi de
    albine, înlăturându-se fagurii necorespunzători, cei goi şi, la nevoie, chiar
    fagurii cu cantităţi mai mici de miere.
    Un cuib bine restrâns prezintă pe părţile laterale câte o ramă
    cu rezerve de hrană (miere şi păstură), iar central, rame cu puiet şi celule
    goale, dar cu „coroane" de miere. Pentru a crea o tem peratură optimă creşterii
    puietului, cuibul se va organiza în partea însorită a stupului.
    Reducerea cuibului se execută la toate tipurile de stup cu excepţia celui
    multietajat, la care crearea condiţiilor optime dez voltării puietului se
    realizează prin inversarea celor două corpuri în care albinele au iernat,
    ridicând corpul inferior cu celule goale în partea superioară, unde aerul este
    mai cald şi unde se crează condiţii favorabile pentru creşterea puietului.
    . Când familiile au multe albine vârstnice sau pierderi masive de albine
    datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, se impune ca operaţiunea de
    reducere a cuiburilor să se execute de două sau chiar de trei ori.
    CONTROLUL GENERAL DE PRIMĂVARĂ
    Controlul general de primăvară se execută când temperatura
    aerului la umbră ajunge la minimum 4- 15... + 16°C şi albinele
    zboară în mod obişnuit. Cu această ocazie se apreciază mărimea
    populaţiei, cantitatea de hrană, calitatea mătcii şi se curăţă
    fundurile la stupii orizontali.
    Mărimea populaţiei se apreciază ca familii puternice, familiile care
    ocupă 8—10 intervale, ca familii mijlocii cele cu 5—7 interv ale şi ca familii
    slabe cele cu mai puţin de 5 intervale.
    Cantitatea de hrană se apreciază cunoscând că o. ramă STAS cu miere
    căpăcită pe ambele feţe conţine 3,600 kg, una de multietajat 2.300 kg şi că un
    dm2
    de fagure căpăcit pe ambele feţe are cca 350 g miere sau 175g păstură.
    Pentru o bună dezvoltare în această perioadă o familie de albine are nevoie
    de 8—12 kg miere şi l—1.5 kg păstură. Calitatea mătcii se apreciază după
    numărul ramelor ocupate cu puiet, după extinderea acestuia pe rame şi
    după uniformitatea lui. Puietul mătcilor tinere şi a celor de calitate
    superioară ocupă suprafeţe mari şi compacte, pe un număr mare de rame,
    în timp ce, puietul mătcilor vârstnice şi de slabă calitate este heterogen şi
    dispus în suprafeţe mici pe un număr redus de rame. În aprecierea calităţii
    mătcilor după puietul depus, se va avea în vedere şi calitatea fagurilor,
    întrucât în fagurii cu multe celule deformate, de trântori sau rupţi, chiar şi
    materie prolifice nu pot realiza ponte normale.
    Curăţirea fundurilor stupilor orizontali se execută la controlul general
    de primăvară datorită faptului că acestea sunt fixe şi că la sfârşitul iernii
    temperaturile sunt încă scăzute, în acest scap se îndepărtează pernele de
    protecţie din partea laterală a cuibului, pentru crearea unui spatiu unde se
    trec ramele cu albine. Por ţiunea fundului astfel eliberată se curăţă, iar
    apoi, ramele se mută la loc si stupul se împachetează şi se închide.
    Tot în această perioadă se remediază unele aspecte negative. Astfel:
    a. Ajutorarea familiilor slabe se poate face prin introducerea de rame
    cu puiet căpăcit împreună cu albinele, luate de la alte familii puternice,
    cărora în prealabil li s-a dat acelaşi miros; in versarea locurilor familiilor
    slabe cu altele puternice, în care caz acestea se întăresc pe seama
    culegătoarelor care se întorc la vechile locuri şi populează astfel familiile
    slabe. Pentru siguranţă se re comandă închiderea mătcilor în colivie pentru
    24 de ore, după care se eliberează. Tot în acest, scop se poate face
    unificarea fa miliilor slabe cu alte familii de aceeaşi putere, dar cu o matcă
    mai bună;
    b. Îndreptarea familiilor cu matci epuizate sau orfane. Mătcile
    bătrâne şi cele care au puiet foarte redus şi neomogen, sau trântori în
    celule de lucrătoare, se vor înlocui pe măsura posibilităţilor cu matci de la
    rezervă, urmând ca restul mătcilor necorespunzătoare să fie schimbate în
    sezonul activ. Puietul de trântori în celule de lucrătoare se recunoaşte
    după aspectul bombat al căpăcelelor. Fa miliile orfane vor primi matci de la
    rezervă;
    c. Îndreptarea familiilor bezmetice (cu albine ouătoare). Fa miliile
    bezmetice, slabe, se desfiinţează scuturând albinele în stu pină şi desfiinţând
    stupul în care s-au adăpostit. Pentru ca albi nele să fie primite de alte familii va
    trebui ca acestea să aibă guşa încărcată cu miere, în care scop înainte de
    efectuarea acestei operaţiuni, familia se deranjează cu zgomot şi fum, bătânduse
    în peretele stupului. Familiile mijlocii şi puternice se redresează in troducând
    în familia cu albine ouătoare doi faguri cu puiet căpă cit, gata de eclozionare
    între care se fixează o colivie cu matca. Fagurii cu puiet de trântor se
    îndepărtează din familia bezmetică, după care se face un schimb de locuri cu
    familia de unde s-a luat puietul. In felul acesta, făcându-se un schimb de albine
    culegătoare, familia bezmetică se întăreşte mult şi în scurt timp îşi re vine.
    Familiei puternice, pe care am orfanizat-o, seara i se dă o matcă fecundă, în
    colivie.
    STIMULAREA DEZVOLTĂRII FAMILIILOR DE ALBINE
    Stimularea dezvoltării familiilor de albine se realizează prin practicarea
    alimentaţiei stimulente şi prin operaţiunea de lărgire a cuibului.
    Alimentaţia stimulentă se face în perioadele lipsite de cules de
    întreţinere, când stupul de control nu înregistrează sporuri zilnice de minimum
    50 — 100 g. Alimentaţia se face atunci când temperatura permite accesul
    albinelor . la alimentator, folosindu-.se fie miere diluată, fie sirop de zahăr.
    Dacă familiile de albine nu au substanţele proteice necesare
    creşterii puietului, se practică în această perioadă hrănirea lor cu polen
    conservat din sezonul precedent, cules de al nut de apicultor prin
    scuturarea paniculelor de pori
    Polenul se administrează înglobat în turtite dezahăr sau miere ce se
    aşază deasupra fagurilor cu puiet din mijlocul cuibului. Polenul de
    porumb se poate administra în zilele călduroase în aer liber, expunându-1
    în tăviţe, de unde albinele îl culeg şi-l înmagazinează în fagurii din stup.
    Transportul familiilor de albine, primăvara devreme în localităţi în
    care există culesuri de întreţinere de nectar şi polen determină reducerea
    hrănirilor stimulente şi constituie măsura cea mai eficace pentru
    dezvoltarea acestora. Astfel, este indicat să se folosească flora din păduri,
    plantaţiile de salcie, r ăpită şi oricare altă sursă nectaro-poleniferă existentă
    în zona stupinii.
    Lărgirea cuibului se execută progresiv atunci cind toţi fagurii din
    cuib, exceptând cei mărginaşi, sunt complet ocupaţi cu puiet şi astfel matca
    nu mai are unde să depună ouă, sau cînd albinele tinere, neavând faguri
    suficienţi, se aglomerează pe faţa internă a diafragmei, având tendinţa de a
    trece pe sub diafragma externă a acesteia.
    Lărgirea cuibului se face prin introducerea unui fagure cu celule de
    lucrătoare bune pentru ouat, după ultima înaintea ramei de margine, după
    ce în prealabil a fost stropit cu sirop diluat sau numai cu apă caldă la 35—
    40°C.
    Fagurii stropiţi sunt curăţaţi şi pregătiţi mai repede de către albine
    pentru ca matca să-i însămânţeze imediat, pe cîtă vreme pregătirea celor
    uscaţi durează câteva zile, iar cantitatea este mai redusă.
    Rama folosită pentru lărgirea cuibului nu se introduce între ramele
    cu puiet ; pentru a nu stimula dezvoltarea familiei peste capacitatea
    albinelor de a acoperi puietul, prevenind astfel răcirea lui . În caz
    contrar, la scăderea temperaturi exte rioare, albinele se adună în ghem,
    părăsesc o parte din puietul situat lateral cuibului, acesta răceşte, moare,
    constu ind totdată şi un focar de infecţie.
    In momentul apariţiei unui cules abundent de polen, oferit în special de
    păpădie, pomi fructiferi etc., rama pentru lărgire nu se introduce în marginea
    cuibului, deoarece, în acest caz, albinele depozitează în ea polen,
    împiedecând astfel matca să depună ouă. În această situaţie se face
    „spargerea cuibului", fagurele destinat lărgirii introducându-se între ramele
    cu puiet, fără pericol de ră cire, deoarece în această perioadă familia este
    dezvoltată, iar tem peratura exterioară înregistrează valori termice ridicate .
    Când natura oferă un cules bogat, în timpul înfloritului pomilor
    fructiferi, când se înregistrează la cântarul de control sporuri zilnice de 100
    —200 g, lărgirea cuibului se face cu faguri artificiali care se introduc în
    mijlocul cuibului, între fagurii cu puiet necăpăcit. A doua zi de la
    introducerea fagurilor artificiali, aceştia se verifică dacă au început să fie
    clădiţi de albinele lucrătoare, în caz contrar se retrag din cuib pentru a nu fi
    roşi de albine, iar lărgirea cuibului se face cu faguri clădiţi. La lărgirea
    imediat ur mătoare, se încearcă din nou cu faguri artificiali până ce prindem
    momentul când albinele încep să clădească noi faguri. . Când albinele au
    clădit celule până la jumătate din înălţimea pereţilor, pentru a stimula matca
    să înceapă ouatul în fagure, acesta se introduce spre centrul cuibului.
    Dacă fagurii artificiali nu se clădesc în perioada optimă şi se
    introduc în familii în perioada pregătiri acestora pentru roire, albinele vor
    roade tiparul celulelor lucrătoare şi, vor construi ce lule de trântor, putând
    utiliza pentru clădirea de noi faguri artificiali numai familii la care nu a apărut
    instinctul de roire.
    ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR DE ALBINE ÎN PERIOADA DE
    VALORIFICARE A CULESULUI
    Specific pentru această perioadă este faptul că în condiţiile
    favorabile de secreţie a nectarului, albinele recoltează cantităţi
    mari de nectar ce depăşesc necesarul lor, rămânând cantităţi ,de
    miere ce poate fi destinată consumului.
    In ţara noastră, principalele culesuri sunt furnizate de salcâm în lunile
    mai şi iunie, cu o durată de 8—20 zile, de tei, în lunile iunie şi iulie, timp de
    15—20 de zile, de floarea-soarelui, timp de 15—30 zile, în iunie şi iulie, de
    flora fâneţelor, în iunie şi iulie, timp de 30 de zile, de vegetaţia de baltă din
    zona inundabilă a Dunării, în lunile august. şi septembrie, timp de 20—40 de
    zile si de la alte plante agricole.
    Începutul culesului de producţie este indicat de intensificarea
    şi prelungirea zborului în timpul zilei, de zumzetul specific produs
    de albinele care ventilează stupul seara, de mirosul plăcut de'miere şi ceară de
    la urdiniş şi de albirea fagurilor în partea superioară, datorită alungirii
    celulelor cu ceară nou produsă. Fami
    lia de pe cântarul de control realizează sporuri zilnice de 0,5-1 kg miere.
    Pentru valorificarea culesului, la stupii orizontali se comple tează spaţiul
    liber cu faguri goi necesari depozitării mierii, la cei verticali se ataşează
    magazii sau corpuri suplimentare pentru re coltă, iar pentru a favoriza zborul
    şi evaporarea apei din nectar, pe toată durata culesului urdinişul se
    deschide,în întregime.
    Pentru a nu deranja albinele în timpul culesului, pe cât po sibil,
    familiile nu se vor cerceta în timpul zilei, eventualele intervenţii putând fi
    efectuate seara după încetarea zborului.
    Pentru valorificarea superioară a culesurilor şi în special a celor de
    vară, se practică metoda familiilor ajutătore permanenente.
    Metoda constă în formarea în anul I a unui roi cu 2—3rame cu puiet,
    două rame cu rezerve de hrană şi o matcă sau botcă căpăcită, care va deveni
    familia ajutătoare ce se întreţine şi iernează independent. Tot independentă se
    întreţine şi în anul următor până la începutul culesului de vară (fâneaţă sau
    tei), se unifică cu familia din care a provenit, rezultand astfel o familie foarte
    puternică care realizează producţii mari de miere. Din familia ajutătoare se
    menţine un nucleu, format din ramă cu puiet, două rame cu rezerve de hrană şi
    matca, nucleu care până în toamnă devine din nou familie ajutătoare, capabilă
    să ierneze independent.
    STUPĂRITUL PASTORAL
    Una din principalele căi pentru realizarea unor producţii mari
    de la albine, constă în valorificarea mai :multor culesuri pe du
    rata unui sezon. Pentru .a se valorifica. mai multe culesuri fami
    liile de albine se transportă la oarecare distanţă de la vatra stupinei,
    adeseori la zeci şi sute de kilometri depărtare. Apicultura
    pastorală mai trebuie practicată pe scară largă : în .vederea pole
    nizării culturilor de plante entomofile ca: răpită, floarea-soarelui,
    sparceta, trifoi, hrişcă, bumbac, plante medicinale, precum şi a
    pomilor şi arbuştilor fructiferi.
    În funcţie de resursele melifere, stupăritul pastoral poate în cepe
    primăvara devreme şi se poate încheia toamna târziu.Ast fel, în lunile martie
    şi aprilie, familiile de albine pot fi deplasate la masivele de arţar, paltin,
    salcie albă şi căprească, pomi fructiferi şi la flora erbacee timpurie, unde pe
    lângă dezvoltarea foarte bună a familiilor în vederea culesului principal,
    destul de frecvent se obţin şi producţii de 4—5 kg miere marfă.
    La începutul lunii mai, familiile se pot deplasa la culturile de răpită,
    coriandru, apoi la masivele de salcâm. De la acesta urmă se pot valorifica 2
    —3 culesuri, pe măsura înfloririi lui, îcepând cu masivele din şes, apoi cele
    din zona colinară şi dealuri şi terminând cu cele din zona submontană.
    După valorificarea salcâmului, stupii se pot deplasa la masivele de tei şi
    apoi la cele de floarea-soarelui, cultură ce oferă una din cele mai sigure şi
    abundente si de durată culesuri. Relativ în acea perioadă în zonele de dealuri
    şi cele montane, oferă cules zmeurul, sburătoarea şi fâneţele, iar toamna se
    poate face deplasarea .stupilor în zona inundabilă a Dunării si în Delta
    Dunării.
    Deplasarea stupilor la pastoral se va face de asemenea manieră încât
    cheltuielile de transport să nu fie foarte mari, producţia de miere marfă ce
    se poate realiza la aceste masiv fie rentabilă.
    Pentru reuşita acestei acţiuni, sunt necesare o serie de Iucrări
    premergătoare cum ar fi: identificarea resurselor melifere, obţnerea repartiţiei
    pentra zonă respectivă, culegerea de informaţii asupra bolilor din zonă,
    obţinerea certificatului sanitar-veterinar, stabilirea itinerariului şi a
    drumurilor de acces, alegerea şi fixarea vetrelor, stabilirea mijloacelor de
    transport şi a datei probabilei înfloririi a plantelor melifere din zona
    respectivă.
    Pentru a obţine producţii ridicate de miere se vor evita în mod
    obligatoriu supraaglomerările _ de stupi, practică destul de frecv entă mai ales
    la unele masive melifere cu renume. Sunt cazurile când la masivele de
    renume se supraaglomerează familiile de albine şi se obţin producţii mici,
    neglijându-se sursele meliifere..mai mici, dar capabile să.asigure producţii
    mult mai mari. Astfel se recomandă următoarele încărcături pe hectar în
    funcţie de floră:
    — la salcâm: l4—18-familii;
    — la tei:6- 10 f amilii;
    — la floarea soarelui :1 —2 Familii;
    — la bostănoase :1—2 familii;
    — la leguminoase perene: 4—6 familii;
    - la plante medicinale aromatice: 3—4 familii
    - la zmeuriş: 3-5 familii
    Înainte de a pleca la pastoral cu l—2 săptămâni, apicultorul va
    face o recunoaştere amănunţită a regiunii unde urmează să se
    transporte familiile, pentru a stabili definitiv, vatra, .drumurile de
    acces, data deschiderii florilor şi ultimele evaluări asupra capacităţii
    nectarifere a.florei. P entru aşezarea vetrei stupinei se recomandă
    o poieniţă din marginea masivului melifer, o răritură de pădure
    şi chiar sub arbori cum este cazul în pădurile de salcâm, tei etc.
    Dacă nu este posib il acest lucru, este bine să se găsească o modalitate
    de a umbri într-o oarecare măsură stupii, pentru a nu fi expuşi direct
    arşiţei. Pe lângă inventarul destinat cercetării familiilor de albine şi a
    celui de valorificare a culesurilor, apicultorul mai are nevoie şi de o
    cabană apicolă, ca spaţiu de lucru şi odihnă.Cu câteva zile înainte de
    plecare se îndepărtează din stupi fagurii artificiali şi cei noii clădiţi,
    spaţiul liber se completează la stupii orizontali cu rame goale, iar la
    stupii verticali se ataşează magazii sau corpuri pentru depozitarea
    mierii. Ramele de magazii care nu au dis tanţatoare, se fixează cu
    blocuri de lemn de 100/15/10m m, prevăzute în partea superioară cu o
    placă din, tablă sau cu un cui, care împiedică căderea acestora între
    rame. În lipsa blocurilor, fixarea se poate face cu cuie de 40 mm, ce
    se bat în pereţii din faţă si din spate, în dreptul treimii superioare a
    ramelor,care se adună în una din părţile laterale ale magaziei, după o
    prealabilă îndepărtare a albinelor de pe ele, procedeu mai puţin
    indicat, deoarece degradează stupii. Nu se admite transportarea lor cu
    faguri având miere necăpăcita, deoarece albinele consumînd o
    cantitate mai mare din aceasta vor creşte temperatura din interiorul
    stupilor, având drept consecinţă înmuierea şi ruperea fagurilor sau
    chiar sufocarea albinelor.
    Stupii defecţi se repară, pentru a se evita ieşirea albinelor prin diferite
    crăpături. Neastuparea acestora duce nu numai la pierde unui mare număr de
    albine pe timpul transportului, ci contribuieie şi la menţinerea unei stări de
    agitaţie în interiorul familiilor, stare tot atât de dăunătoare. Crăpăturile
    stupilor prin care aparent nu pot ieşi albinele, se recomandă a fi chituite.
    Pentru asigurarea aerisirii, podisoarele şi blocurile de la orificiile de
    ventilaţie ale capacelor se înlătură, iar la stupul multietajat, pe corpul
    superior, se aşază rama "de ventilaţie''.
    În cazul în care în stupii orizontali se transportă şi familii ajutătoare ,
    deasupra cuiburilor acestora :se aşază o ramă cu plasă de sârmă, ce asigură
    aerisirea şi împiedică unificarea celor două familii.Este contraindicată
    aplicarea la urdiniş a plasei de sârmă, deoarece albinele încercând să iasă
    blochează urdinişul şi mor asfixiate.
    Tot pentru a evita creşterea temperaturii în interiorul stupilor, la
    împachetarea lor se lasă un spaţiu de refugju proporţional cu mărimea familiei şi
    cu durata transportului cu temperatura medie a aerului pe timpul când se execută
    transportul şi invers proporţională cu mărimea orificiilor de ventilaţie.
    Astfel,la un stup orizontal în care familia ocupă 10—12 rame,se consideră
    suficient spaţiul rămas gol, adică spaţiul ocupat de 8-10 rame complet goale, la
    stupii verticali cu magazine, un magazin gol,iar la cel multietajat corpul de
    deasupra.
    Părţile mobile ale stupilor se fixează cu dispozitive speciale,vergele sau
    lanţuri prinse în piuliţe tip fluture teme . La stupii care nu dispun de
    accesorii de fixare se leagă soclul de părţile laterale ale corpului cu sîrmă de
    3 mm . prin intermediul a câte două şuruburi. Celelalte părţi ale stupului se
    fixează prin sârme duble, ce se leagă de capacul şi de un cui bătut oblic în
    scobitorile ce servesc ca mânere la manipilarea stupilor, după care sârmele
    se ancorează prin răsucire cu un cui.
    Când zborul albinelor a încetat, urdinişurile se inchid iar dacă albinele
    nu s-au retras de pe scândura de zbor le obligam sa intre în stup folosind fumul
    cu atenţie, pentru ca acesta să nu pătrundă în interior sau, la nevoie, stropindu-le
    cu apă. După ce am efectuat o ultimă verificare a modului de închidere, stupul se
    prinde cu mânere şi se transportă la vehicul.
    Pentru a se evita ruperea fagurilor pe timpul transportului,stupii se aşează
    diferit, în funcţie de felul vehiculului şi de starea drumului. În vagoane, precum
    şi în camioanele care se deplasează pe drumuri bune, ţinând cont de
    frecvenţa tamponărilor, a frânărilor, stupii se aşază cu ramele paralel cu sensul de
    înaintare, iar în camioanele şi căruţele ce parcurg trasee accidentate, aceştia se
    aşază cu ramele perpendicular pe direcţia de mers.
    La încărcarea stupilor, urdinişurile se orientează spre înapoi, se observa
    eventualele „evadări" ale albinelor. In vehiculele decapacitate mare, stupii se
    aşază suprapusi, cu condiţia ca încărcătura să fie echilibrată. Pentru a nu se
    mişca în timpul transportului stupii se leagă transversal şi longitudinal cu
    frânghii, realizîndu-se astfel o legare sub formă de plasă, care nu va ceda
    indiferent de distanţă sau de gradul de accidentare a drumului. Transportul se
    efectuează atent, de preferinţă noaptea, evitându-se man evrele bruşte, terenurile
    accidentate, iar curbele se par curg cu viteze reduse. Apicultorii care însoţesc
    transportul de stupi,trebuie să aibă la îndemână unul sau două afumătoare, măşti,
    cuie, cleste şi în mod special un vas cu pământ moale şi frămîntat pentru
    astuparea locurilor pe unde eventual ar putea ieşi o bucată de chit de geam sau
    plastelină.
    Ajunşi la destinaţie se instalează adăpătorul, stupii se descarcă, se aşază pe
    vatră , se deschid după o jumătate de oră urdinişurile,iar seara după liniştirea
    albinelor, se aşază podişoarele, iar în zilele se execută „despachetarea" si
    organizarea cuiburilor.În primele zile după transport, albinele sunt iritate,motiv
    pentru care apicultorul trebuie să fie foarte atent pentru a evita accidentele cu
    animalele ce pasc în apropierea stupinei.
    După încetarea culesului, mierea se extrage, lăsând însă în fiecare familie
    cel puţin 5 kg rezervă de hrană pentru continuarea dezvoltării.
    La înapoierea de la pastoral, pregatite pentru transport sunt similare cu
    cele descrise anterior, cu specificarea doar a faptului cu miere şi în special cei
    noi din care nu s-a extras mierea din diferite motive se pot transporta în
    familiile respective,neexis tând acum pericolul ruperii lor, deoarece s-au întărit
    în sufucientă măsură ca să reziste transportului.
    Întreţinerea de albine toamna
    Revizia de toamnă a familiilor de albine
    Deşi calendaristic toamna începe abia la 22 septembrie, în apicultură
    se consideră lucrări de toamnă toate acele lucrări care sunt necesare de
    efectuat de la terminarea culesului de vară şi pînă la formarea ghemului de
    ier5nare,proces care are loc în funcţie de zonă între 1-31 octombrie.
    Dat fiind timpul scurt de la terminarea iernii şi pînă la culesul de
    salcîm ,care nu permite decît creşterea a 2 generaţii de puiet,în zona cu un
    asemenea cules este necesar a se asigura condiţiile valorificarii acestui
    culesîncă din toamnă.Deci lucrările de toamnă cuprind nu numai pregătirile
    pentru iernare ci şi unele lucrări care se vor reflecta în modul de valorificare
    a culesului timpuriu.
    Numai familiile de albine care intră în iarnă cu 6 rame cu faguri
    standard bine ocupaţi (cca 1800 g) pot ieşi în primăvară pe 5 rame cu faguri
    standard (cca 1500 g) şi creşte foarte timpuriu o primă_generaţie de albine
    care va creste la rîndul său va creşte a oua generaţie de 3-4 ori mai
    numeroasă, care va valorifica salcîmul. Dacă nu avem acest minim de 5
    rame cu faguri ocupaţi cu albine, în primăvară nu putem asigura
    valorificarea corespunzătoare a culesului de salcîm,
    Acolo unde însă culesul principal este mai tîrziu la tei, fîneţe sau floarea
    soarelui, putem să ne permitem să avem la ieşirea din iarnă familii ceva mai
    slabe care să ocupe numai 4 rame cu faguri cu albine (cca 1200g) în asemenea
    zone fiind timp suficient pentru creşterea a 3 sau chiar generaţii de albine.
    Lucrările în cursul toamnei vizează două obiective principale şi
    anume : asigurarea unei puteri corespunzătoare a familiilor de albine
    minimum 6 — 7 rame cu faguri bine acoperiţi şi asigurarea cantităţii de
    hrană necesară pentru iernat, de o anume calitate.
    Puterea familiilor de albine se alsigură prin : intensificarea ouatului
    mătcii, schimbarea mătcilor vîrstnice ; utilizarea mătcilor ajutătoare.
    Înainte de a începe aplicarea oricărui procedeu de asigurare a sporirii
    cantităţii de puiet este necesar a se lua măsuri de organizare specială a cuibului.
    Este necesar astfel să ne convingem că în cuibul familiilor de albine
    există spaţiile necesare depunerii ouălor în ramele cu faguri de bună calitate.
    Degeaba facem hrăniri stimulente dacă cuibul este blocat cu miere dacă în
    cuibnu există provizii suficiente din culesul de vară. Degeaba schimbăm
    mătcile vîrstnice dacă în cuib nu există provizii suficiente şi natura nu oferă
    nici un fel de cules.
    S trîm to ra re a c u ib u lu i
    Primele măsuri care se iau după recoltarea mierii realizate la culesul de vară
    sînt cele privind reorganizarea cuiburilor familiei. Ca o caracteristică generala în
    timpul culesului de vară familiile de albine au tendinţa de a bloca cuibul, adică de
    a depune temporar sau chiar definitiv mierea adunata in celulele din care au
    eclozionat tinerele albine în aşa fel încît rămîn puţine spaţii libere pentru
    creşterea puietului. La această situaţie se mai adaugă şi o lipsă totală de cules
    de nectar şi polen, ceea ce are ca efect o încetinire a ritmului depunerii ouălor
    de către matcă.
    Cuiburile după culesul de vară se reorganizează în felul
    următor : fagurii goi din ramele care se pun la mijlocul cuiburilor trebuie să
    fie închişi la culoare, dar de bună calitate, fără celule de trîntori sau rupturi
    şi de dorit cu ceva păstură în ei . Aceşti faguri se dau umeziţi cu sirop de
    zahăr sau miere . În nici un caz nu se vor folosi rame cu faguri albi la
    culoare pentru că în această perioadă a anului , mătcile nu ouă în ei decît cu
    mare greutate. În continuare, la un control următor se mai pot da alţi doi
    faguri goi sau cu puţină miere la partea superioară,pentru ouat avînd grijă ca
    în acelaşi timp familiile să de albine să beneficieze de un cules de întreţinere
    sau de o hrănire stimulentă. Trebuie să ne gîndim în mod permanent că
    ramele cu fagurii goi pe care i-am pus,în mijlocul cuibului pot ramine acolo
    pentru iarna şi deci creşterea de albine tine re trebuie să meargă mînă în mînă cu
    asigurarea hranei pentru iernare .Aceşti faguri trebuie să fie ocupaţi imediat
    cu puiet în cele două treimi superioare şi treptat cu provizii de hrană în
    treimea superioară. Hrănirea stimulentă de toamnă are şi acest scop de a
    asigura în ramele cu faguri cu puiet, spre sfîrşitul toamnei, hrană pentru
    iernare. Păstură din aceşti faguri serveşte atît la creşterea puietului cît şi la
    completarea „corpului gras" al albinelor (substanţe proteice şi grase de
    rezervă), în lipsa din faguri este absolută nevoie ca familia de albine să
    beneficieze de un cules de polen sau să fie hrănită cu turte de polen.
    Înlocuirea mătcilor vîrstnice
    Apicultorii au observat că mătcile tinere ouă mai bine toamna decît
    cele vîrstnice, aşa încît se consideră că odată cu terminarea culesului de vară
    este venit şi momentul schimbării mătcilor vîrstnice cu cele tinere.
    Schimbarea mătcilor se face în felul următor : familia de albine cu matca
    vîrstnică sau necorespunzătoare se orfanizează prin ridicarea mătcii sale.
    Imediat se dă acestei familii o matcă nouă în cuşca tip Miller sau în cuşcă tip
    capac.Înainte de a trece masca nouă în cuşcă verifică marcajul sau dacă nu este
    marcată se marchează acum. După introducerea mătcii în cuşcă, orificiul
    acesteia se închide cu un dop lemn, iar cuşca cu matca se fixează pe o ramă cu
    fagure cu puiet din centrul cuibului cu dopul în zona de puiet şi capătul opus al
    cuştii presat în zona cu miere, vecină puietului. Firul de sirmă ataşat cuştii se
    prinde deasupra şipcii superioare a ramei. Stupul se închide şi familia de albine
    se lasă în linişte 48 de ore. După trecerea acestui interval de timp se deschide
    stupul şi se controlează cu atenţie atitudinea albinelor faţă de noua matcă. Dacă
    albinele o hrănesc prin ochiurile plasei înseamnă că o acceptă şi cuşca poate fi
    pregătită pentru eliberarea mătcii. În această situaţie : scoate dopul de lemn al
    cuştii, se pune în locul lui o foiţă de fagure artificial. În acelaşi timp se distrug şi
    eventualele botci crescute de albine pe ramele cu fagurii cu puiet tînăr. Se
    fixează cuşca la locul ei şi închide stupul. Următorul control se face peste 4—5
    zile, cînd trebuie sa găsim noua matcă în plină activitate de depunere a ouălor.
    Controlul definitiv se face după trecerea a cel puţin 10 zile de la începerea
    ouatului noii-mătci, pentru a verifica, după modul de căpăcire a puietului, o
    primă calitate şi anume împerecherea ei normală (lucru deosebit de important
    întrucît din, diferite motive pot să mai apară anumite accidente). Dacă puietul
    căpăcit este normal, totul e în regulă.În cazul în care puietul căpăcit este de
    trîntor, se mai lasă 2—3 zile şi dacă această situaţie se menţine, matca se
    omoară iar operaţia trebuie reluată cu o altă matcă . Acest lucru se poate
    întâmpla cu matci neatent apreciate de apicultor în nucleul de împerechere.
    In cazul în care la primul control de verificare albinele se îngrămădesc
    pe cuşca cu matcă, cu mandibulele încleştate pe firele plasei şi încearcă să
    înghemuiască cuşca cu matca, situaţia este critică pentru noua matcă şi
    trebuie aflate şi înlăturate cauzele. Aceste cauze pot fi : prezenţa matci
    tinere de a cărei existenţă apicultorul nu ştia ; albinele familiei au început să
    clădească botci pe seama puietului tînăr existent; familia de albine a fost
    deranjată ; matca nouă nu este suficient de atractivă pentru albinele familiei.
    Se face un nou control riguros familiei de albine, urmărindu-se desc rierea
    cauzei, se deblochează cuşca de albinele cu atitudine duşmănoasă, se schimbă
    locul de fixare al ei în alt interval de ramă şi se examinează matca din cuşcă
    pentru a vedea dacă nu prezintă o infirmitate sau deficienţă în dezvoltarea
    corporală, în care caz se înlocuieşte cu alta. Con troalele următoare se fac
    periodic.
    La primul control putem găsi matca moartă în cuşcă, lucru care se
    datoreşte faptului că noua matcă nu a fost hrănită de albine, ca urmare a
    sesizării orfanizării de către acestea sau a neatractivităţii ei sau ca urmare a
    faptului că nu a avut acces la hrana de pe rama cu fagurele pe care a fost fixată
    cuşca.
    Schimbarea mătcii nu este o operaţie simplă şi trebuie pregătită şi
    supravegheată îndeaproape de apicultor pînă ce se ajunge la stadiul de puiet
    căpăcit normal. Chiar şi după această dată existenţa mătcii noi în familia de
    albine este bazată pe un echilibru fragil între ea şi albinele complet străine ale
    familiei, din care cauză orice control ulterior se face cu atenţie şi întotdeauna cu
    puţin fum pentru a nu brusca familia, ceea ce ar putea duce la înghemuirea
    mătcii noi.
    Activitatea noii matci în cadrul familiei de albine este condiţionată şi de o
    serie de factori care sînt în afara ei şi anume : puterea familiei la data înlocuirii ;
    existenţa unui cules de întreţinere de nectar şi în special de polen ; existenţa
    unor bogate cantităţi de provizii în stup ; rame cu faguri de calitate în cuib care
    sînt preponderenţi şi în lipsa cărora tinereţea şi prolificitatea mătcii nu se poate
    evidenţia.În afară de aceasta se pare că familizarea mătcii în noua familie de
    albine este un proces de durată care se termină la apariţia propriilor sale fiice în
    cantitatea predominantă, lucru care ar explica de ce mătcile noi ouă mai mult în
    primăvara următoare, nu imediat în toamnă dupa introducerea lor,lucru care ar
    explica de ce mătcile noi ouă mai mult în primăvara următoare, nu imediat în
    toamnă după introducerea lor, lucru care deşi nu este suficient verificat trebuie
    luat în considerare. Dar avem de descifrat încă multe aspecte ale intimităţii
    familiei de albine, mai ales ale relaţiilor matcă-albină lucrătoare, care nu
    întotdeauna sunt relaţii mamă-fiice chiar în aceeaşi familie.
    Întărirea familiilor de albine prin intensificarea creşterii
    Puietului în timpul toamnei
    Crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea albinelor tinere în vederea
    iernării.Albinelede iernare sunt acele care eclozionează în cursul lunilor august şi
    septembrie şi a lucrărilor apicole de pregătire a condiţiilor pentru recolta anului
    viitor, cînd de regulă ca urmare a secetei în cîmp nu se găsesc prea multe plante şi
    mai ales înflorite. La această situaţie exterioară, familiei de albine i se mai adaugă
    condiţiile înrăutăţite din cuibul acestora prin recoltarea excesivă a mierii, uzura
    mătcilor ca urmare a efortului depus anterior şi uneori rame cu faguri de cuib
    necorespunzătoare calitativ sau ca aranjament.
    Pentru a-şi pregăti în mod normal contingentele de albine necesare pentru
    iernare, familiile de albine trebuie să beneficieze de un minimum de condiţii şi
    anume :
    — o oarecare cantitate de provizii în stup sub forma unei coroane de
    miere deasupra puietului.În cazul în care zona de puiet pierde contactul cu
    zona de miere şi păstură, creşterea de puiet se încetineşte sau chiar
    încetează.Se recomandăca roviziile cu miere să nu scadă sub minimum 6 kg
    ls începutul lunii august şi 10-12 kg la începutul lunii septembrie ;
    — un cules de nectar cit de slab stimullează familia de albine la
    creşterea de puiet :
    — prezenţa polenului su formă de păstură în stup sau mai ales sub
    forma unui bun cules zilnic este cel mai puternic stimulent al creşterii de
    puiet .Polenul nu este necesar numai pentru creşterea de puiet în această
    perioadă şi pentru pregătirea de iernare a familiilor de albine care vor alcătui
    ghemul de iernare.Este stabilit faptul că albinele tinere eclozionate în cursul
    lunii august – septembrie consumă cantităţi mari de polen sau păstură pe
    seama cărorăîşi acumulează rezervele de proteine în corpul lor.În timpul
    iernii, datorită tempe raturii scăzute din ghem, albinele nu pot prelucra
    păstură din afară sînt nevoite să apeleze la rezervele corporale despre care
    s-a amintit sus. Iernarea decurge cu atît mai bine cu cît aceste rezerve
    corporale sunt mai mari.
    Pregătirea de iernare începe după recoltarea mierii de la culesul de vară
    şi în cadrul acesteia vom avea de făcut următoarele lucrări :
    a. stabilirea situaţiilor familiilor de albine după culesul de vară
    perspectivelor lor ;
    b. asigurarea condiţiilor de pregătire pentru iernare care cuprinde:
    — aranjarea cuiburilor ;
    — completarea rezervelor de miere şi păstură ;
    — schimbarea mătcilor necorespunzătoare ;
    — stimularea creşterii de puiet ;
    — asigurarea căldurii în cuib.
    După terminarea culesului de vară şi recoltarea mierii este nevoie de un
    control amănunţit al familiilor de albine, cu care ocazie se stabileşte situaţia
    exactă a fiecărei familii de albine în parte, notîndu-se cantitatea de miere din
    cuib, prezenţa şi cantitatea de păstură, cantitatea de puiet, calitatea fagurilor,
    calitatea mătcii, prezenţa semnelor de boală etc. Toate datele se înscriu în
    caietul de stupină în rubrica fiecărei familii sau in tabel centralizator.
    În funcţie de puterea familiilor cuiburile se organizează pe atîţia faguri
    cîţi pot ocupa bine familiile în următoarea ordine : la peretele incălzit al
    stupului spre soare o ramă cu fagure cu miere şi păstură,după care ,se adaugă
    ramele cu faguri cu puiet, urmaţi de alţi doi-trei faguri cu polen şi miere.
    Ramele cu fagurii cu puiet deci se grupează în mijlocul cuibului, între cei cu
    provizii. Ei trebuie să aibă în partea superioară o coroană de miere de cca 10
    cm la rama stupului orizontal sau minim 7 cm la rama stupului multietajat. În
    cazul în care există provizii sufi ciente şi aranjate cum s-a spus mai sus, putem
    introduce în mijlocul cuibu lui o ramă cu fagure închis la culoare, avînd în
    partea superioară coroana de miere. In lipsa îndeplinirii acestei condiţii
    trebuie să facem o hrănire stimulentă prin descăpăcirea a 2—3 dm 2
    miere la
    fiecare 3—4 zile (de două ori pe săptămînă) sau prin 5—600 g de sirop în
    acelaşi ritm.
    In lipsa păsturii în ramele cu fagurii de cuib şi a polenului în natură
    trebuie să asigurăm familiile cu păstură din rezerva stupinei constituită în
    perioada de abundenţă din primăvară. Fără polen proaspăt sau păstură se
    poate asigura nici creşterea de puiet şi nici buna pregătire a familiei de albine
    pentru iernare. Practicarea stupăritului pastoral special pen tru a asigura
    albinelor polenul necesar în această perioadă este foarte efi cientă, datorită
    efectelor sale bune asupra creşterii de puiet. Se vor prefera marginile de
    păduri, malurile unor lacuri precum şi grădinile de zarvazat unde sînt încă
    plante înflorite. Efectul acestor deplasări se poate constata imediat prin
    mărirea cantităţilor de puiet şi apariţia păs turii în ramele cu fagurii din cuib.
    In cazul în care cantităţile de miere nu sînt la nivelul cerut pentru
    iernare, hrănirea stimulentă se combină cu o hrănire de necesitate în aşa fel
    încît la sfîrşitul lunii august întreaga cantitate de hrană necesară pentru iernare
    să fie în cuibul familiilor de albine. Cu această ocazie este necesar control
    permanent pentru ca cuibul să nu se blocheze cu miere sau şi matca să nu
    mai aibă unde să depună ouă.
    O ramă cu fagure alb în mijlocul cuibului se comportă ca o
    diafragmă, matca nu ouă în el în această perioadă şi albinele îl umplu cu
    provizii. In această situaţie cuibul de puiet se reduce automat la jumătate. Ca
    regulă generală mătcile familiilor de albine se schimbă la fiecare 2 ani (cu
    excepţia celor foarte productive) cu matci tinere din creştere proprie sau
    provenite de la una din pepinierele Institutului de cercetări pen tru apicultură.
    Perioada cea mai favorabilă pentru schimbarea mătcilor este de la terminarea
    culesului de vară şi pînă la formarea ghemului de iernare. Schimbarea
    mătcilor la familiile de albine cu matci necorespunzătoare trebuie să
    constituie lucrarea de început a pregătirilor de iern are.
    Cea mai bună metodă de înlocuire a mătcilor necorespunzătoare este
    prin intermediul unirii familiei orfanizate în prealabil cu un nucleu matcă
    nouă, operaţie care are sorţi de reuşită. La metodele obişnuite schimbarea
    mătcilor folosim numai matca nouă fără populaţia nucleului. Se întâmplă de
    multe ori ca operaţia să nu reuşească si trebuie luată de la capăt sau chiar
    dacă reuşeşte, matca nouă nu depune ouă la nivelul acceptat , de multe ori
    nici la nivelul celei înlocuite, din motive care nu se cunosc.În această
    situaţie, calităţile mătcii noi seevidenţiază numai în campania de ouat din
    primăvara următoare.Pînă atunci familiile de albine slăbesc ca urmare chiar
    a schimbării mătcii lor.
    Perioada cea mai favorabilă a schimbării mătcilor este sfîrşitul
    sezonului activ, la sfirşitul lunii septembrie sau chiar în octombrie, cind
    mătcile sint primite cu deosebită uşurinţă, procentul de reuşită fiind de 100
    %.
    Metoda comportă obligatoriu păstrarea mătcilor într-un nucleu în rioada
    creşterii lor şi pînă la utilizare, ceea ce este pînă la urmă tot în avantajul
    stupinei, deoarece se beneficiază şi de cele 3—400 g albine din nucleu cu care
    trecem familiile de albine unite în alte grupe de putere. Totuşi nu trebuie să
    ezităm să schimbăm în orice moment al anului matcă care încetineşte fără
    motive ouatul, care depune puiet de trîntori sau are o infirmitate fizică, utilizînd
    în acest scop o matcă de la rezervă şi o cuşcă Miller.
    Către toamnă nopţile sînt reci şi pentru a asigura familiilor de albine
    condiţii mai bune de temperatură este necesar să luăm unele măsuri pentru
    păstrarea căldurii în cuibul de puiet. În acest scop la stupii verticali
    magazine se ridică magazinele după ce ramele cu fagurii acestora care au
    fost la extracţie au fost curăţiţi de miere de către albine. Ramele faguri din
    cuib care nu mai sînt acoperiţi de albine se trec după diafragmă iar cuibul se
    reduce la 8—10 rame cu faguri care se organizează pentru iernare cum s-a
    arătat mai sus. Se verifică modul în care podişorul fixează pe stup pentru a
    nu lăsa posibilitatea de formare a curenţilor de aer şi peste podişor se pune o
    pernă izolatoare din paie, frunze, hîrtie . Urdinişul se lasă în continuare mai
    larg deschis pentru a asigura circulat albinelor şi a aerului.
    În cazul stupului orizontal cuibul se organizează şi se împachetează în
    acelaşi fel. La acest sistem de cuib reducerea cuibului este mai necesară decât la
    stupul vertical cu magazine. Toate ramele cu fagurii care prisosesc în cuib sînt
    trecute după diafragmă chiar dacă mai au miere.
    In cazul stupului multietajat problema este mai dificilă deoarece asigurarea
    cantităţii de albine pentru iernare concomitent cu asigurarea cuibului cu provizii
    de iernare nu este posibilă numai într-un singur corp.
    Asigurarea proviziilor în corpul superior şi a creşterii de puiet în corpul
    inferior comportă o atenţie deosebită.
    Orice neglijenţă are urmări grave asupra crelterii de puiet în această
    perioadă . Trebuie să menţinem cît mai mult timp cu putinţă creşterea de puiet pe
    2 corpuri, asigurînd foarte repede duopă terminarea culesului de vară şi extracţia
    mierii cele 16-18 kg provizii de hrană în corpul superior in aşa iei incit in acesta
    sa nu ramina decit 3-4 jumătăţi rame goale în mijloc, de preferinţă cu fagurii
    închişi la culoare pentru creşterea puietului. Dacă nu lucrăm în acest fel matca
    urcă în corpul de sus şi nu mai coboară. Este necesar să schimbăm periodic în
    corpul de jos ramele cu faguri cu mai puţin puiet de la margini cu cei din mijloc.
    Procedînd în acest fel la încetarea creşterii de puiet care se produce treptat,
    ghemul de iernare se va forma pe cele două corpuri, neexistînd pericolul de a
    ocupa numai corpul de jos în care ar pieri de foame.
    În cazul în care există un cules de toamnă care are efecte deosebit de bune
    asupra creşterii de puiet, corpul de sus se poate bloca cu miere şi trebuie
    introduse 1—2 rame cu faguri negri în mijlocul cuibului.
    Procedînd cum s-a arătat mai sus, putem menţine creşterea de puiet la
    nivel de 4—5 rame cu faguri standard pînă la 15 septembrie.
    Pregătrea familiilor de albine pentru iarnă
    Asigurarea familiilor cu hrană necesară pentru iernare în stupi M.J R.A.-
    1001 şi orizontali. Reuşita unei bune iernări se bazează între altele şi pe
    existenţa unor provizii de iernare de bună calitate şi în cantitaţi îndestulătoare.
    În ceea ce priveşte calitatea proviziilor de hrană, mierea în special nu
    trebuie să conţină miere de mană realizată pe seama producătorilor de mană
    sau pe seama diferitelor sucuri dulci recoltate din fabrici de dulciuri sau
    depozite de fructe. Calitatea proviziilor de iernare se asigură prin urmărirea
    activităţii familiilor de albine pentru a şti în orice zi de unde culeg. Mierea de
    mană se poate recunoaşte chiar şi în faguri pentru este căpăcită mai greu sau
    deloc, este mai închisă la culoare, brun pină la negru, are un gust specific
    provenienţei.
    Verificarea calităţii se poate face prin probe ridicate din diverse părţi ale
    cuibului şi analizîndu-le în laborator sau chiar în stupină.
    Mierea de mană este periculoasă pentru iernarea familiilor de albine
    pentru că prin conţinutul său mai bogat în substanţe minerale şi alţi componenţi
    produce o acumulare mai mare de resturi în timpul iernii în organismul
    albinelor, respectiv în rectum, putînd depăşi capacitatea de retinere a
    acestuia (45% din greutatea corporală a albinei) cu aparitia diar eei, cu
    urmări din cele mai grave pentru familia de albine.
    În cazul în care mierea de mamă ocupă mai multe zone necăpăcite in
    faguri, se extrage prin centrifugare. Dacă este în amestec cu mierea de flor i,
    se scot fagurii suspecţi şi se înlocuiesc cu miere florală de rezervă. Mie rea de
    mană scoasă din stupi se valorifică sau se păstrează pentru perioada în care
    albinele au posibilitatea să facă zboruri — de exemplu prim ăvara în timpul
    dezvoltării familiilor pentru salcîm. Î n lipsa mierii de la rezervă completarea
    proviziilor de iernare se face cu zahăr.
    O condiţie de reuşită a iernării în afară de calitatea proviziilor constă
    din cantitatea acestora, în funcţie de perioadele la care se referă unele
    recomandări, cantităţile necesare sînt diferite, în condiţiile ţării noastre
    pentru perioada strictă de iernare considerată de la ultimul control din
    toamnă care are loc pe 20 septembrie — 10 octombrie şi primul control
    primăvară, de regulă între l—15 martie, deci aproximativ cinci luni,o
    familie normală de 1,5—2 kg albine are nevoie de 9-12 kg miere.
    Considerînd şi cantităţile necesare pînă la primul cules, atunci cantita tea de
    provizii necesare creşte cu cel puţin 6 kg de familie.
    De regulă, în ultimii ani, se lasă pentru iernare o cantitate mai mică
    miere, 6—8 kg, în funcţie de ceea ce a rămas în cuib la recoltarea după
    cule sul din vară, iar minimum necesar fiind asigurat prin hrăniri cu zahăr
    diferite forme.
    Este necesar ca întreaga cantitate până la primul cules să fie în cui bul
    de iernat. Această situaţie ne scuteşte de unele intervenţii în cursul
    primăverii. Totuşi, în cazul în care nu avem miere în cantitate îndestula re şi
    completarea se face cu zahăr nu este oportun să obligăm albinele de toamna
    să prelucreze o cantitate mare de zahăr pentru dezvoltarea de primav ara,
    aceasta se dă în 2-3 reprize în cursul lunilor martie, aprilie ,mai.
    Deci în cadrul pregătirilor de iernare trebuie să asigurăm acel minim
    de 12 kg de familie sau 2 kg pentru fiecare ramă din cuiburile de iernare- în cele
    centrale ceva mai puţin , la cele puternice mai mult de 12 kg.
    Zahărul se poate administra în 2 forme :uscat şi în sirop.
    Zahărul uscat tos se administrează în tăvi de capacitate mare , cum ar fi de
    exemplu tava hrănitorului pentru stupul multietajat în care intră kg. Peste
    zahărul pus în tavă se toarnă puţină apă şi apoi se aşează tava :- rama
    respectivă deasupra stupului. Transformarea acestei cantităţi de " ar în
    provizii de iernare se face în aproximativ 10—12 zile. Dacă dorim accelerăm
    procesul atunci la fiecare două zile umezim zahărul, situaţie -. care operaţia se
    termină în 4—5 zile. Dacă mai este necesar se mai dă un hrănitor.
    Cînd aplicăm acest procedeu este nevoie să ţinem seamă ca
    administr area zahărului uscat să se facă din timp atunci cînd zilele şi în
    special nop ţile sînt călduroase şi că trebuie dată o cantitate cu 25% mai
    mare dec it proviziile pe care vrem să le asigurăm,
    Zahărul poate fi administrat şi sub formă de sirop dens în proporţie 2
    părţi zahăr la o parte apă. Raţia este de 5—7 litri sirop, pentru ca asigurarea
    hranei să se facă într-un timp scurt, scopul hrănirii de acest fel fiind diferit de
    cel al hrănirilor stimulente. Se folosesc în acest scop hrănitoare de mare capacitate
    cum este hrănitorul tavă al stupului etajat şi care se poate utiliza cu succes şi la
    diferite alte tipuri de stupuri. Pentru hrănirea de completare familia de albine
    trebuie pregătită special. Se restrînge cuibul la numărul de rame cu faguri bine
    ocupaţi cu albine prin eliminarea ramelor cu faguri prea noi şi a celor prea vechi.
    Între ramele cu faguri care rămîn trebuie să fie cel puţin şi unul cu
    păstură. Se aranjează ramele cu fagurii cu puiet în mijlocul cuibului iar
    ceilalţi lateral, se delimitează cuibul cu o diafragmă şi se asigură
    orizontalitatea stupului prin scoaterea penelor de sub fund care au dat tot
    timpul anului o pantă de scurgere stupului. După aceste lucrări pregătitoare
    se pune deasupra stupului hrănitorul . Este necesar să fim atenti în a asigura
    mobilitatea grătăraşelor în cele 2 compartimente de hrănire .Dacă
    grătăraşele se fixează de pereţii exteriori există posibilitatea ca paralel cu
    săderea nivelului siropului să apară pericolul înecării unui mare număr de
    albine.În acelaşi scop grătarele care au rolul de plutitor se aşază cu chingile
    transversale în sus , deoarece ele au rolul de a fixa şipcuţele grătarului şi nu
    de a distanţa întregul plutitor de fundul hrănitorului. Se toarnă cu atenţie
    siropul cu găleata în hrănitor pînă la umplerea acestuia, supraveghind să nu
    se dea peste margini. La nevoie se poate sălta colţul care este mai lăsat cu
    mici pene de lemn care nu trebuie să lipsească din buzunarul salopetei
    apicultorului cel puţin la prima hrănire. Se pune apoi podişorul şi capacul
    stupului. Hrănirea se face nu seara după încetarea zborului albinelor pentru a
    nu stârni furtişagul. În acelaşi scop ne vom feri să nu stropim stupii cu sirop,
    iar în cazul în care acest lucru s-a produs vom şterge cu o cîrpă udă toate
    picăturile de sirop.
    Hrănitorul tavă tip multietajat poate fi folosit cu succes şi la stupii RA
    1001, la stupii verticali cu magazine şi chiar la stupii orizontali în felul următor
    :
    La stupul RA 1001 şi vertical cu magazine cu 12 faguri, se foloseşte
    numai tava hrănitorului amplasată în golul unui magazin.
    La stupul orizontal tava hrănitorului se aşează direct pe ramele cuibului şi
    după umplerea cu sirop se pune deasupra ei o şipcă de l0-15 mm grosime şi
    peste ea scîndurile de podişor urmate de împachetajul de protecţie. După 24 de
    ore sau cel mult 48 de ore se mai poate administra o raţie dacă mai este
    necesar, pentru a ajunge la minimum stabilit cu ocazia controlului pregătitor al
    hrănirii. După terminarea hrănirii, hrănitoarele se ridică de pe stupi şi se trec la
    păstrare. Dată fiind rapiditatea cu care decurge această lucrare în cursul lunii
    august putem lucra cu un set de hrănitoare reprezentîmd numai o treime din
    numărul total al stupilor sau chiar numai un sfert.
    Împachetarea cuibului. In prima parte a iernii, când în ghem nu există
    puiet, temperatura în interiorul acestuia este de 20— 25°C, iar în partea a
    doua, când apare puietul în cuib, aceasta se ridică la 34—36°C. Pentru a ajuta
    albinele în menţinerea acestei temperaturi, trebuie să se facă o împachetare a
    cuibului. L stupii orizontali şi verticalii pentru păstrarea căldurii în cuib odată
    cu restrângerea acestuia, se aşază după diafragma reducătoare o saltea
    confecţionată, din paie, talaş, cârpe sau polistiren expandat, iar deasupra
    podişorului ,se pune o salteluţă mai groasă La stupii multietajaţi, împachetarea
    se va face numai prin aplicarea unor saltele de protecţie la partea superioară,
    deasupra po dişorului.
    Asigurarea aerisirii stupilor în timpul iernii se realizează prin mai multe
    modalităţi: reducerea urdinişului inferior corespunzător mărimii populaţiei,
    crearea de orificii de ventilaţie în podişor, aşezarea distanţată a ultimei
    scânduri de podişor pentru rea lizarea unei deschideri de 0,5—2,0 cm,
    întoarcerea podişorulu stupului multietajat cu deschiderea spre corp ş.a. Prin
    intermediul acestor orificii, vaporii de apă, rezultaţi în urma metabolismului,
    sunt eliminaţi direct în exterior sau absorbiţi de pernele de protecţie aşezate pe
    podişor, de unde, prin orificiile de ventilaţie sunt evacuare. Pentru a preveni
    stagnarea apei pe fundul stupilor, se va da acestora o poziţie uşor înclinată
    spre urdiniş.
    Protecţia stupilor împotriva curenţilor de aer şi a dăunătorilor
    se realizează prin aşezarea acestora la adăpostul unor clădiri, garduri vii
    sau prin amenajarea unor garduri provizorii din diferite resurse locale (tulpini
    de floarea-soarelui, porumb, stuf ş.a.) şi instalarea la urdinişuri a gratiilor
    împotriva dăunătorilor (fluturele „cap de mort", şoareci ş.a.).
    ÎN T R E Ţ IN E R E A F A M IL IIL O R D E A L B IN E IA R N A
    MODALITĂŢI DE IERNARE A FAMILIILOR DE ALBINE
    Iernarea albinelor în condiţiile ţării noastre se face în moc obişnuit în aer
    liber, mai rar, în special în partea de sud-vest a ţării, se face în „cojoc", iar
    foarte rar în adăposturi.
    Iernarea în aer liber constă în lăsarea stupilor pe timpul iernii direct în
    stupină. Locul destinat iernării va trebui să fie însorit uscat şi protejat de vânt
    şi de accesul animalelor, în acest caz albinele au posibilitatea de a efectua
    zboruri de defecaţie chiar în timpul iernii, profitând astfel de scurtele perioade
    cu valori ter mice favorabile ce apar (30—60 minute), cu care ocazie ele
    elimină conţinutul rectal. După efectuarea zborului, de defecaţie,
    albinele pot să consume o cantitate mai mare de hrană pe timpul iernii, în
    special de polen, ceea ce se repercutează pozitiv asupra intensificării ritmului
    de dezvoltare a familiilor, iar vitalitatea albinelor se menţine ridicată.
    Avantajul acestui sistem de iernare se justifică şi sub aspect economic, întrucât
    intervenţiile pe timpul iernii sunt minime, nu sunt necesare amenajări
    speciale, producţia de miere realizată în sezonul următor este mai tare
    cu cca 15%.
    Iernarea în adăpost, în dorinţa de a se asigura un microclimat cît mai
    favorabil familiilor de albine pe timpul iernii, s-a experim entat iernarea
    acestora în construcţii special amenajate sau în pivniţe, în asemenea situaţii,
    iernarea decurge în bune condiţii şi cu un consum mai mic de hrană numai
    dacă se asigură un regim termic relativ constant în jurul valorii de -4°C. Pen tru
    realizarea acestor condiţii se cer multe intervenţii din partea apicultorului şi cu
    toate acestea, la sfârşitul iernii, datorită apariţiei puietului în familii,
    temperatura din adăpost creşte, albinele se neliniştesc, consumă foarte mult
    sau chiar părăsesc stupii. De asemenea, albinele care iernează în adăpost nu au
    posibilitatea să efectueze zboruri timpurii de defecaţie, se uzează, iar, ca
    urmare, iernarea decurge defectuos, motiv pentru care această tehnologie nu
    este recomandată.
    Iernarea în „cojoc". Este un sistem utilizat în regiunile cu vânturi
    puternice şi cu temperaturi scăzute. El constă în gruparea stuupilor şi
    protejarea lor comună cu paie, coceni de porumb etc. După care se acoperă cu
    folie de polietilenă sau carton asfaltat. În faţă, stupii sunt protejaţi de paravane,
    care în zilele cu temperaturi de +12°C se îndepărtează pentru a facilita
    efectuarea zborului de defecaţie.
    Acest sistem de iernare are dezavantajul că în interiorul împachetajului se
    adăpostesc numeroşi dăunători, în special şoareci, care deranjează albinele, iar
    primăvara devreme după efectuarea zborului de defecaţie stupii vor fi
    transportaţi la locurile lor din tupină în mod treptat, în decurs de câteva zile.
    CONTROLUL AUDITV AL MODULUI DE IERNARE
    Controlul, auditiv al modului de iernare se execută fie prin apropierea
    urechii de peretele, din faţă al stupului, fie prin introducerea unui tub de
    cauciuc prin urdiniş şi ascultarea zumze tului produs în stup. Dacă acesta este
    uniform şi moderat în seamnă că iernarea decurge în condiţii bune, dacă este
    slab, asemănător foşnetului de frunze, înseamnă că familia nu are hrană, dacă
    este puternic denotă o stare de suferinţă, în timp ce în lipsa mătcii acesta este
    prelung şi „plângător". Dacă nu se percepe nici un zgomot se bate cu degetul în
    peretele stupului şi dacă se aude un zumzet puternic, care încetează imediat
    înseamnă că iernarea decurge în bune condiţii.
    IERNAREA MATCILOR ÎN AFARA GHEMULUI
    Pentru a executa această lucrare avem nevoie de: colivia de
    iernare, geamul de observaţie şi dulapul de iernare.
    Colivia de iernare are o formă paralelipipedică, este confec ţionată
    din material plastic, cu orificii în partea inferioară pen tru ventilaţie, iar
    în cea superioară prezintă un orificiu cu un diametru de 1,5 mm,
    mărginit de o dulie în care se fixează epru beta hrănitor. Capacul este
    glisant, observaţia albinelor făcân du-se prin retragerea acestuia treptat şi
    înlocuirea lui cu un geam de observaţie, în interior se fixează cu ceară
    topită un fagure de mărimea coliviei în care se introduce miere ce nu
    cristalizează (salcâm,pomi fructiferi). După populare, colivia se
    introduce în dulapul de iernare, construcţie prevăzută cu posibilităţi de
    ventilaţie şi de protecţie împotriva variaţiilor de temperatură , a lu minii
    şi a zgomotelor.
    Iernarea mătcilor în afara ghemului se face în coliviile de iernare,
    în prezenţa a cca 50—100 albine, popularea acestora făcîn du-se în
    lunile octombrie-noiembrie. A doua zi după popularea coliviilor şi apoi
    la intervale de 7—10 zile se efectuează controale, înlocuind capacul
    coliviei cu geamul de observaţie,ocazie în care se remediază
    eventualele stări anormale apărute ca : moar tea mătcii, năclăirea
    albinelor cu miere, diareea şi albinele „uzate". Albinele uzate se
    recunosc prin aceea că asu corpul închis la culoare, abdomenul mărit,
    aripile opace,mobilitatea şi capacitatea de zbor reduse . Năclăirea
    albinelor este urmarea modului defectuos de ataşare a eprubetei cu
    miere, a orificiului de ali mentare prea mare, a mierii prea fluide şi a
    albinelor „uzate" care şi-au pierdut capacitatea de preluare a mierii.
    Diareea apare da torită consumului exagerat de miere, cauzat de
    temperaturi scă zute, zgomote, precum şi a hranei necorespunzătoare, cu
    un con ţinut ridicat de săruri. In ambele situaţii se recurge la înlocuirea
    albinelor şi la schimbarea coliviilor.
    Capitolul IX
    Bolile şi dăunătorii albinelor
    Bolile albinelor se pot împărţi în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.
    Bolile contagioase
    Bolile contagioase la rîndul lor se grupează în bacteriene , virotice, micotice şi
    parazitare.
    Bolile bacteriene
    Din această categorie fac parte loca americană ,loca europeană, septicemia şi
    paratifoza.
    Loca americană
    Este una din cele mai grave boli care atacă puietul albinelor, moartea acestuia
    producîndu-se după căpăcire.În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcîm.
    Etiologie. Agentul patogen este un microb sporulat cu foarte mare rezistenţă
    (20-40ani) numit Baccilus larvae, care se prezintă, fie sub formă de bastonaş cu
    extremităţile uşor rotunjite,lung de 2-5 microni şi lat de0,4-08 microni,fie sub
    formă de filament.
    Contaminarea se face pe cale bucală, începând din a doua zi a
    stadiului larvar, când puietul începe să fie hrănit de către albine. Sursa
    principală de infecţie o constituie cadavrele larvelor uscate moarte de loca
    americană. Albinele încearcă să elimine din stup aceste larve şi să cureţe
    celulele respective, preluând sporii pe piesele bucale, pe picioare şi pe
    corp. Albinele lucrătoare răspân desc sporii în tot stupul, pe faguri, în miere
    si polen, precum si pe pereţi si în crăpăturile stupilor, unde pot rămâne
    timp de mai mulţi ani.
    Transmiterea bolii dintr-un stup în altul şi dintr-o stupină în alta se
    poate face prin intermediul albinelor hoaţe, precum şi prin intermediul
    mătcilor, familiilor şi roiurilor de albine cumpărate la întâmplare, a
    stupilor şi inventarului- apicol vechi, ceară si miere.
    Simptome. Întrucât larvele mor în mod frecvent după căpăcire, boala
    se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul căpacelelor de la puiet,
    care sunt perforate si concave, ca urmare a fap tului că larvele aderă de
    acestea, cât şi de fundul celulei. Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie si
    miros asemănător cleiului de oase. Masa, putrefiantă este filantă, fapt ce o
    deosebeşte de loca europeană. Albinele lucrătoare îndepărtează o parte din
    cadavrele larvelor, pentru ca matca să poată depune ouă, ceea ce duce la apariţia
    unui puiet depus neuniform, împrăştiat, spre deosebire de cel din familiile
    sănătoase, care este aşezat compact, în urma deshidratării, cadavrul devine
    complet uscat, aderent la peretele ce lulei, cu care formează corp comun, greu
    de separat.
    Tratamentul. Având în vedere marea rezistenţă a formelor
    sporulate,se impune,ca o necesitate, colectarea albinelor într-o ladă
    goală,acoperită cu o plasă de sârmă, urmând ca albinele să fie ţinute la
    rece şi întuneric (pivniţă)timp de două zile, pentru, a permite consumarea
    mierii infectate din guşă şi eliminarea sporilor. După acest interval de
    timp, albinele sunt transvazate într-un stup dezinfectat, prevăzut cu
    faguri artificiali, unde li se ad ministrează sirop medicamentos.
    După o prealabilă curăţire, stupii se dezinfectează cu o soluţie caldă
    de sodă caustică 3—4%, se lasă la soare timp de 6 ore, după care soda se
    îndepărtează prin clătire cu multă apă, se usucă şi se revopsesc.
    Inventarul apicol se dezinfectează prin flambare, iar echipamentul de
    pânză prin fierbere timp de 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi şi
    inventarul de mică valoare (perne, pături, etc.) se distrug prin ardere.
    Mierea infectată se diluează cu o cantitate egală de apă, după care se
    sterilizează prin fierbere până revine la volumul iniţial si se foloseşte
    exclusiv în hrana oame nilor. Fagurii se reformează pentru extragerea
    cerii, iar bostina se arde.
    În tratamentul locei americane se pot utiliza sulfamidele si unele
    antibiotice. Din grupa sulfamidelor se remarcă sulfatiazolul, iar din grupa
    antibioticelor oxitetraciclina, eritromicina, negamicinul.
    LOCA EUROPEANĂ
    Este o boală a puietului de albine, răspândită pe tot globul; care apare
    primăvara timpuriu şi se menţine până toamna când încetează creşterea de
    puiet. Boala afectează în special larvele ti nere, necăpăcite şi numai rareori
    pe cele căpăcite.
    Loca europeană este mai puţin gravă decât loca americană, deoarece
    majoritatea bacteriilor care contribuie la apariţia ei nu sporulează, iar sporii
    speciilor sporogene au o rezistenţă mai scă zută faţă de acţiunea agenţilor
    fizici sau chimici.
    Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de hrană infectată, iar
    răspândirea bolii, prin albinele hoaţe, trântori, (care au acces liber în orice
    familie), precum si prin schimb de faguri infectaţi sau folosirea inventarului
    apicol nedezinfectat.
    Boala apare de obicei în luna mai si este favorizată de exis tenţa unor familii
    slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, de timpul rece si ploios, precum şi
    de lipsa culesului de nectar si polen. Căldura din. .timpul verii si apariţia unui
    cules bun, de mare intensitate, fac ca boala să regreseze sau chiar să se
    vindece spontan.
    Simptome. In faza incipientă,. boala este greu de depistat, în prima fază a
    îmbolnăvirii, larva devine mai transparentă, distingându-se uşor traheele si
    tubul digestiv. După puţin timp, corpul ei se înmoaie şi îşi schimbă poziţia
    normală, luând forme dife rite, răsturnate, răsucite, devine gălbui si treptat se
    bifurcă. După 3—4 zile, larvele mor şi începe procesul de descompunere trep -
    tată. In locul larvelor apare iniţial un lichid opalescent, apoi cafe niu, care cu
    timpul devine vâscos. Mirosul larvelor în acest stadiu poate fi de putrefacţie,
    dacă agentul patogen determinat este Ba cillus divei, acru, când domină
    Streptococcus apis, sau aromat, când procesul infecţios a fost determinat de
    Bacterium euridice. Larvele nu aderă de suportul celulelor, fapt pentru care
    albinele le îndepărtează cu uşurinţă, iar suprafeţele de puiet devin heterogene.
    Când evoluţia bolii este înaintată şi albinele nu pot îndepărta can titatea mare
    de larve care pier, acestea se usucă sub formă de solzişori, uşor detaşabili de
    pereţii celulelor. Conţinutul larvelor bol nave nu este filant.
    Când se îmbolnăveşte şi puietul căpăcit, căpăcelele celulelor se adâncesc si
    devin mai închise la culoare; Prenimfele au culoa rea maronie şi emană un
    miros de putrefacţie.
    Tratamentul constă în administrarea de sirop medicamentos, preparat cu
    antibiotice, sulfamidele având un efect redus. Dintre antibiotice, s-a dovedit că
    cea mai eficientă acţiune o are streptomicina, un gram la litru sirop,
    administrat câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în patru
    repetiţii, la interval de 4—5 zile.
    SEPTICEM IA .
    :
    Este o boală infecţioasă a albinelor adulte şi apare în toate sezoanele active
    ale anului, fiind favorizată de condiţiile necores punzătoare de întreţinere si în
    special de locurile umbrite si ră coroase.
    Contaminarea se face prin intermediul aparatului respirator de unde agentul
    pătrunde în hemolimfă, se înmulţeşte, şi produce moartea prin
    septicemie. Pe cale digestivă, contaminarea nu este posibilă în mod obişnuit,
    deoarece condiţiile din intestinul albinei nu sunt favorabile multiplicării
    microbului. Evoluţia bolii eşte uşoară, înregistrându-se adesea vindecări
    spontane atunci când cauzele care au favorizat apariţia dispar sau se
    ameliorează.
    Simptome. Albinele bolnave au hemolimfa cu un aspect lăptos, prezintă
    mobilitate redusă, contracţii abdominale înainte de moarte, se târăsc în faţa
    urdinişului, mor în număr mare, iar cadavrele se descompun foarte repede,
    devin fragile, detasându-se în părţile componente la cea mai mică atingere.
    Tratamentul. In primul rând se recomandă măsuri de prevenţie care
    urmăresc îndepărtarea cauzelor care o produc (umiditatea ex cesivă, familii
    slabe, înlocuirea mătcilor necorespunzătoare etc.). S-a constatat totuşi că
    antibioticele previn apariţia unor eventuale complicaţii, în acest sens, se
    recomandă administrarea de oxitetraciclină sau eritromicină (250.000
    U.I./litru sirop) în doză de 50 ml la un interval ocupat de albine, timp de 10
    zile.
    P A R A T IF O Z A
    Este o boală sporadică a albinelor adulte, favorizată în
    principal de condiţiile necorespunzătoare de întreţinere.
    Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul apei in fectate.
    Acţiunea agentului patogen se manifestă sub influenţa unor factori, printre
    care amintim ploile reci si prelungite. Ger menul se multiplică intens în
    intestinul albinei, apoi penetrează în hemolimfa, provocând moartea prin
    septicemie, în interiorul stupinei, boala se transmite, prin , albinele ,hoaţe,
    trântori etc.
    Simptome. În formă acută, boala provoacă moartea albinelor şi
    depopularea familiilor. Albinele bolnave pierd capacitatea de zbor, se târăsc
    în faţa urdinişului au abdomenul balonat, prezintă dia ree, după care mor.
    Clinic, boala se confundă cu nosemoza şi aca rioza, diagnosticul stabilindu-se
    prin examen microscopic. .
    Tratamentul medicamentos este acelaşi ca si în cazul locii eu ropene şi se
    mai recomandă dezinfectarea materialului care a venit în contact cu albinele
    bolnave,înlăturarea din cuib a ramelor mur dărite cu diaree, schimbarea
    mătcii şi unificarea familiilor slabe.
    BOLILE VIROTICE
    Virozele sunt boli infecto-contagioase produse de virusuri care afectează atât
    regnul animal cât şi regnul vegetal. Cele mai răs pândite boli virotice sunt:
    puietul în sac şi boala neagră.
    PUIETUL ÎN SAC
    Este o boală a puietului de albine, mai puţin răspândită, fiind favorizată de
    acţiunea factorilor nefavorabili.
    Contaminarea se face pe cale bucală, odată cu preluarea hranei infectate,
    fiind receptive mai ales larvele în perioada de transfor mare în prenimfă.
    Răspândirea bolii se face prin contaminarea albinelor care încearcă să
    înlăture larvele bolnave. Apariţia bolii este favorizată de răcirea bruscă a
    timpului si de ploile prelungite si ea poate apare în tot timpul sezonului activ.
    Evoluţia bolii de pinde de puterea familiei de albine în care a apărut, iar
    schimbarea factorilor de mediu, cum ar fi de exemplu un cules bun, poate
    determina vindecarea, fără intervenţia apicultorului.
    Simptome. Întrucât moartea puietului se produce după căpă cire, celulele au
    căpăcelele concave, perforate şi mai închise la culoare. Larvele devin galbene,
    cenuşii sau brune, cu capul de o culoare mai închisă decât corpul, sunt
    întoarse complet cu partea ventrală în sus, iar cu cea dorsală se sprijină pe
    pereţii inferiori ai celulei, luând aspectul unor pungi (saci) cu lichid). Acest,
    conţinut nu este vâscos sau filant; nu, este mirositor,iar larvele nu aderă ele
    pereţii celulei, putând fi îndepărtate clin stup. Prin uscare, corpul se
    transformă într-o crustă.
    Tratamentul este similar cu cel aplicat în cazul locelor, folosindu-se
    sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina, rezultate
    satisfăcătoare dând şi cloromicetina.
    BOALA NEAGRĂ
    Această boală, cunoscută si sub denumirea de boala de pădure sau paralizia,
    apare vara în perioadele dintre culesuri, fiind con diţionată de o serie de factori
    nefavorabili ca seceta, mierea de mană sau lipsa culesului.
    Simptome. Albinele bolnave îşi pierd capacitatea de zbor, se târăsc în faţa
    urdinişului, fac mişcări dezordonate, prezintă abdo menul mărit şi corpul negru,
    cu aspect unsuros, ca urmare a căde rii învelişului pilos şi mor cu aripile ţinute
    sub formă de acoperiş, depărtate şi în jos. Albinele din stupii afectaţi nu mai
    adună rezerve de miere, ci dimpotrivă consumă tot ce culeg.
    In interiorul stupului, albinele bolnave cad de pe faguri, se agită pe fundul
    stupului, o parte ies pe urdiniş, cad cu faţa dor sală spre pământ, se agită, au
    trompa întinsă şi nu pot sta în pozi ţie normală.
    Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat până în prezent, fiind
    recomandată, pe lângă măsurile de igienă, schimbarea mătcii la familiile bolnave
    sau administrarea a 250 ml de sirop călduţ (35°C) cu adaos de
    100 % lapte de vacă fiert, tratament care com bate eventualele intoxicaţii sau
    carenţe proteice. Se mai recomandă ca mijloc de tratare a acestei boli sucul de
    lămâie în 4 litri sirop, sau acidul citric cristalizat, l g la un litru de sirop,
    administrat în acelaşi doze ca mai sus.
    BOLILE MICOTICE
    Micozele sunt boli infecto-contagioase produse de ciuperci si
    ele evoluează sub influenţa condiţiilor de mediu, putând produce
    în anumite împrejurări pagube însemnate. Aceste boli micotice sunt
    reprezentate prin: aspergiloză, ascosferoză si melanoză.
    ASCOSFEROZA (PUIETUL VĂROS)
    Ascosferoza este o micoză ce atacă puietul căpătit şi necăpăcit şi apare în
    familiile insuficient îngrijite, de regulă în lunile aprilie-mai, creşte ca intensitate
    în iunie si regenerează în iulie-august.
    Contaminarea se face pe cale bucală prin intermediul albinele care îndepărtează
    puietul bolnav şi transmit astfel boala alte larve sănătoase. Dezvoltarea micozei
    este favorizată de temperatul şi umiditatea care se întâlnesc în familiile de albine
    slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trântor, deoarece acesta
    se află la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescută si căldura mai
    redusă, apoi se extinde asupra puietului de lucrătoare si chiar pe cel din botci.
    Simptome. Larvele se înegresc, îşi pierd segmentaţia, pielea se aspreşte şi se
    acoperă pe tot corpul cu un miceliu alb, rămân liber numai corpul larvei, care
    apare ca un bufon uscat. Larva moare, iar în urma evaporării apei, îşi reduce
    volumul, se usucă devine dură asemănătoare unor pietricele de var, de unde si
    denumirea populară de „puiet văros". Culoarea ei este alb-gălbui atunci când a fost
    parazitată, cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci când miceliile
    s-au contopit si au dat nastere la corpi fructiferi. Puietul mumifiat este răspândit
    neregula pe suprafaţa unui fagure si nu aderă de pereţii celulei, putând scos de
    albine. Larvele îndepărtate din celule, sunt răspândite în faţa urdinişului sau pe
    scândura de zbor, boala fiind astfel foarte repede recunoscută de apicultor.
    Tratamentul se face cu rezultate mulţumitoare cu Micocidin şi Codratin în
    funcţie de mărimea populaţiei de albine si de intensitatea infecţiei se
    administrează câte 100—150 g Micocidin, prin împrăstiere cu mâna peste rame.
    ASPERGILOZA (PUIETUL PIETRIFICAT)
    Aspergiloza este o boală micotică ce atacă larvele, nimfele şi albinele
    adulte. Este o boală foarte periculoasă, transmisibilă omu lui, căruia îi atacă
    mucoasele oculare si cele ale aparatului respi rator. Ea apare mai rar decât
    ascosferoza,dar evoluţia şi implica ţiile ei sunt mult mai grave.
    Contaminare. Ciuperca Aspergillus flavus este foarte răspândit în natură si
    albinele vin frecvent în contact cu ea. Pătrunsă în cuib, boala se extinde asupra
    puietului şi albinelor vii, contaminarea făcându-se pe cale bucală odată cu
    consumul de nectar, polen sau apă infectată. Miceliul traversează peretele
    intestinal,se înmulţeşte, distruge organele interne şi provoacă moartea albine.
    Aspergiloza apare în familiile de albine mai ales după un cules abundent de
    polen când datorită netasării corespunzătoare acestuia în celule,
    păstura este cuprinsă de ciupercă. Evoluţia bolii este agravată de acţiunea
    factorilor nefavorabili de mediu, în special de umiditate.
    Simptome. La început, ciuperca se dezvoltă pe fagurii cu păstură si albine
    moarte, după care trece pe larve, care se deshidratează, devin de consistenţă
    dură (puiet pietrificat) şi capătă culoare gălbuie, dacă sunt invadate de micelii
    lipsite de formaţiuni spongioase, sau culoare galbenă-verzuie, dacă miceliile au
    spori. Miceliul care le înconjoară aderă strâns la pereţii celulei, aşa încât
    larvele nu pot fi extrase de către albine, iar apoi ciuperca se extinde şi pe
    suprafaţa fagurelui pe diferite porţiuni.
    La albinele adulte, miceliul de nuanţă verzuie apare pe suprafaţa corpului, în
    spaţiile dintre inelele abdominale. Albinele bol nave de aspergiloză devin la
    început neliniştite, apoi prezint mişcări anormale, cad de pe faguri, nu pot
    zbura, paralizează si mor.
    Tratamentul este identic cu cel aplicat în cazul ascosferozei iar în cazul în
    care sunt atacate şi albinele adulte, întreaga familie se arde. Deoarece,
    aspergiloza se poate transmite şi la om, provocând grave afecţiuni, se
    recomandă ca personalul care vine în contact cu albinele bolnave, să poarte
    mască de tifon, îmbibaţi într-un antiseptic sau cel puţin în apă, pentru a-si
    proteja căile respiratorii.
    MELANOZA
    Melanoza este o boală care afectează aparatul genital al matci:
    si glandele salivare ale albinelor lucrătoare.
    Contaminarea se face pe cale bucală, mai întâi la albinele lucră toare, apoi
    agentul se înmulţeşte în glandele salivare şi de aici se transmite odată cu
    lăptişorul de matcă.
    Simptome. Mătcile atinse de melanoză prezintă inapetenţă, înce tează
    treptat depunerea ouălor, au abdomenul mărit, mobilitate redusă, cad de pe
    faguri, iar la extremitatea anală prezintă un dop cu excremente uscate. Mor
    după câteva zile. Ele au ovarele atrofiate şi pline cu aglomerări pigmentare de
    nuanţă închisă. Melanoză afectează mătcile indiferent de vârstă si se pare că
    ea este influenţată de unii factori de mediu si în special de timpul rece si
    umed.
    Mierea de mană care provoacă tulburări toxice în organismul albinelor
    favorizează declanşarea melanozei, existând posibilitatea ca boala să fie
    introdusă în stup odată cu mierea de mană.
    Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat încă, motiv pentru care se
    recomandă înlocuirea mătcilor bolnave şi crearea unor con diţii optime de
    dezvoltare a familiilor de albine.
    B o lile p a ra z ita re
    Bolile parazitare sunt provocate de unele specii de paraziţi, or ganisme care
    trăiesc temporar sau permanent pe corpul sau orga nismul altor vieţuitoare,
    hrănindu-se cu sângele sau cu hrana acestora.
    După localizarea agentului parazitar, distingem endoparazitoze
    si ectoparazitoze.
    Endoparazitozele cuprind mai multe boli, dintre care amintim nosemoza,
    amibioza si acarioza, iar dintre ectoparazitoze amintim brauloza, varroza,
    senotainioza si triunghiulinoza.
    NOSEMOZA
    Nosemoza este o boală de invazie a albinelor adulte, foarte răspândită, care
    evoluează cel mai adesea sub formă ascunsă (cro nică), dar şi eruptivă, cu
    manifestări puternice. Ea apare mai frec vent la sfârşitul iernii si începutul
    primăverii, putând provoca depopularea familiilor de albine când acestea sunt
    rău întreţinute şi iernate necorespunzător. Acţiunea parazitului este favorizată
    de existenţa familiilor slabe, de culesul de nectar şi polen, de ume zeală, de
    timpul nefavorabil etc.
    Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de apă şi hrană
    infestată. Boala se transmite prin miere, polen, faguri contaminaţi, prin furt,
    trântori si inventar. Transmiterea bolii se face si prin contact direct între
    matca infestată si albinele care o îngri jesc, prin roirea familiilor bolnave de
    nosemoza sau prin practica stupăritului pastoral.
    Izbucnirea nosemozei primăvara este legată şi de contaminarea în masă a
    albinelor în timpul curăţirii fagurilor de rezervă infestaţi. Nosemoza mai poate
    fi transmisă si prin intermediul diferiţi paraziţi ce trăiesc în stup, cel mai
    important din acest punct vedere fiind molia cerii.
    Apariţia bolii în stupină este favorizată de mai mulţi factori dintre care
    amintim iernarea pe miere de mană sau pe miere necăpăcită şi acrită,
    deranjarea familiilor de albine în perioada iernare, lipsa mătcii în timpul iernii
    sau prezenţa în această perioadă a unei matci neîmperecheate, imposibilitatea
    efectuării zborului de curăţire, ierni lungi si umede, primăveri răcoroase, lipsa
    culesului, intervenţii frecvente şi nejustificate în cuibul famili ei de albine,
    înmulţirea exagerată a acestora mai ales în par a doua a anului etc.
    Simptome. În forma latentă de boală, manifestările sunt şterse si de aceea
    se diferenţiază greu de albinele sănătoase. Familiile cu această formă se
    dezvoltă mai greu, prezintă mici pete de diaree şi înregistrează o mortalitate
    sporită faţă de normal. Manifestările în forma acută de boală sunt mai
    pregnante. Astfel, familiile de albine bolnave de nosemoză au o activitate
    redusă primăvara sau după perioadele reci şi ploioase din timpul verii şi se
    depopulează cu toate că puietul este sănătos. Albinele bolnave prezintă
    diaree de culoare brună-deschisă, au abdomenul umflat, îşi pierd capa citatea
    de zbor, tremură, se târăsc în faţa urdinişului, paralizează, după care mor în
    masă. Albinele moarte de nosemoză au picioa rele adunate sub torace şi
    aripile întinse.
    Când nosemoza este asociată cu diaree, este greu de delimitat cele două
    boli. Podisorul, pereţii stupului, fagurii şi obiectele din jurul stupului sunt
    acoperite cu jeturi de diaree.
    Mătcile infestate sunt la început mai agitate, apoi devin apa tice si cu o
    mobilitate redusă, cad de pe faguri, încetează depune rea ouălor, nu se
    hrănesc şi după un timp mor. Spre deosebire de albinele adulte infestate,
    mătcile bolnave de nosemoză nu prezintă forme de diaree, din contră sunt cu
    atât mai constipate cu cât gradul de infestare este mai mare.
    Examinarea cu ochiul liber a intestinului extras cu mâna după
    îndepărtarea capului, permite să se observe la albinele infestate unele
    modificări macroscopice. Astfel, intestinul mijlociu este mai
    gros, are culoarea mată-albicioasă, iar striaţiunile transversale nu se mai
    observă.
    Deoarece, aceste simptome sunt caracteristice şi altor boli, diag nosticul
    precis nu este posibil decât prin examen de laborator, care constă în
    evidenţierea sporilor de nosemoză într-un preparat
    examinat la microscop.
    Tratamentul, ca si la celelalte boli, se bazează pe acţiunea me dicamentelor
    asociată cu măsuri ele ordin igienic si biologic.
    Boală considerată în mod oficial contagioasă, nosemoză poate fi combătută
    în mod eficient cu un antibiotic, fumagilina, cunoscut în comerţ sub numele
    de Fumidil B.
    AMIBIOZA
    Amibioza este o endoparazitoză a albinelor adulte ce apare sfârşitul iernii si
    începutul primăverii, provocată de un protozoar parazit.
    Contaminarea se face pe cale bucală prin consumul hranei infestate. Chiştii
    pătrunşi în tubul digestiv germinează, apoi o parte pătrund în epiteliul
    intestinal, iar o altă parte înaintează spre tuburile Malpighi, unde-şi
    desfăşoară ciclul evolutiv şi acţiunea pato genă.
    Amibioza este cel mai adesea întâlnită la albinele care sunt infestate cu
    Nosema apis, dar boala poate apare ca o parazitoză.Amibioza este cel mai
    adesea întâlnită la albinele care sunt infestate cu Nosema apis, dar boala
    poate apare ca o parazitoză independentă. Condiţiile nefavorabile de iernare,
    calitatea neco respunzătoare a hranei, temperatura scăzută a mediului extern şi
    umiditatea excesivă, sunt factori favorizanţi atât ai amibiozei cât şi ai
    nosemozei.
    Simptomele bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate, în
    momentul deschiderii lor, emană un miros neplăcut. Albinele bolnave
    prezintă abdomenul mărit, diaree sub formă de jet, tremurături ale aripilor şi
    alte tulburări nervoase. Tuburile Malpighi sunt mai îngroşate decât cele
    normale şi se observă în structura acestora celule distruse complet sau cu
    leziuni de diferite grade.
    Diagnosticarea bolii se face pe baza semnelor clinice completate cu
    examenul de laborator.
    Tratamentul nu este încă bine precizat, el reducându-se în prin cipal la
    măsurile de profilaxie care sunt identice cu cele descrise la nosemoză.
    ACARI OZ A
    Acarioza este tot o endoparazitoză a albinelor adulte, care se manifestă mai
    ales în a doua jumătate a iernii.
    Contaminarea se face prin albine hoaţe, trântori, matci si roi
    infestate. După împerechere, femela pătrunde în prima pereche
    trahei toracice şi depune 10—20 de ouă. Oul se transformă
    în larvă, apoi în nimfă si adult. Acarienii înţeapă pereţii traheei
    şi provoacă scurgerea hemolimfei, cu care se hrănesc.
    Uneori,acarienii mai pot fi întâlniţi si în sacii aerieni din interiorul capului
    sau în cei din partea posterioară a corpului. Când numărul paraziţilor a crescut
    prea mult si hrana nu este suficientă, femelele
    părăsesc albina bolnavă şi se fixează pe perişorii de pe toracele
    albinei, apoi se agaţă de o nouă albină şi vor intra repede în traheile acesteia
    deoarece în mediul exterior, fără hrană, aceştia nu rezistă mai mult de 48 de
    ore.
    În timpul iernii, albinele au o rezistenţă scăzută faţă de parazit datorită stării
    de semihibernare, iar aşezarea lor în ghemul de iernare permite parazitului să
    treacă cu uşurinţă de pe o albină pe alta, astfel că primăvara marea majoritate
    a albinelor mor, şi parazitul infestează puternic albinele tinere, pe măsură ce
    acestea eclozionează.
    Acarienii ajunşi în număr mare în traheile albinelor obstrucţionează căile
    respiratorii si elimină unele toxine în organismul albineiei, determinând boala,
    care poate evolua sub o formă latentă sau sub formă acută. Această evoluţie a
    bolii este influenţată vârsta albinelor şi de sezon. La albinele tinere, acarianul
    pătrunde mai uşor în trahei decât la cele bătrâne, la acestea din urmă lumenul
    stigmelor este mai mic şi mai bine protejat de perişori.
    Simptome. Albinele îşi pierd capacitatea de zbor, cad în faţa urdinişului
    unde se târăsc, abdomenul este dilatat, iar corpul pre zintă tremurături. Aripile
    sunt depărtate şi mişcate dezordonat. La începutul îmbolnăvirii, traheile îşi
    păstrează structura si elasti citatea aproape normale, iar la o infestaţie masivă
    acestea clin alb- sidefiu devin mate, cretacee, galbene-castanii si apoi negre, în
    general, culoarea neagră a traheelor este suficientă pentru pune rea
    diagnosticului.
    Tratamentul se face cu ajutorul unor substanţe chimice vola tile sau
    fumigene impregnate în benzi de hârtie de filtru, cu con diţia ca aceste
    substanţe să omoare paraziţii fără a vătăma însă albinele, puietul, mierea sau
    păstura. Cele mai eficace produse acaricide netoxice pentru albine sunt
    preparatul Folbex si prepara tul P.K. Fâşia impregnată prinsă cu o sârmă mai
    subţire se intro duce printr-un orificiu făcut în podisor, fie între două rame
    distan ţate din mijlocul cuibului, fie într-un spaţiu liber de 10—15 cm între
    peretele stupului şi primul fagure din cuib, după ce în preala bil urdinişul s-a
    închis ermetic. Stupul se ţine închis o oră. după care se deschide urdinişul, iar
    tratamentul se repetă de 8 ori la interval de 7 zile.
    Tratamentul medicamentos trebuie asociat si cu măsuri preventive, dar
    deoarece acestea nu au o eficacitate la fel de bună ca si în cazul altor boli,
    distrugerea familiilor bolnave în momentul apariţiei bolii si aplicarea
    tratamentului la restul familiilor sunt măsuri utile si eficace.
    BRAULOZA (PĂDUCHELE ALBINELOR)
    Brauloza este o parazitoză externă a albinelor adulte si în spe cial a mătcilor.
    Contaminarea se face cu ajutorul trântorilor, a albinelor hoaţe, a mutării
    fagurilor cu puiet şi miere dintr-un stup în altul, prin unificarea familiilor,
    prin roire, iar în interiorul stupului, parazitul trece uşor de pe o albină pe alta.
    Parazitul iernează în stup în sta diul de adult, iar primăvara, femelele încep
    depunerea ouălor, inclestarea cea mai masivă înregistrându-se în lunile
    august-septembrie, iar odată cu răcirea timpului numărul paraziţilor scade.
    Simptome. Albinele sunt neliniştite, iritate, au o activitate re dusă si
    puterea familiei scade treptat. Paraziţii se văd cu ochiul liber atât pe corpul
    albinelor cât şi pe cel al mătcilor.
    Tratamentul se bazează pe distrugerea parazitului şi se aplică de obicei în
    lunile septembrie-octombrie, când familiile au puiet puţin sau deloc şi când
    paraziţii îşi încetează înmulţirea.
    Tratamentul se poate face cu naftalină, camfor sau tutun aplicate pe
    cartoane care seara se introduc sub rame, iar dimineaţa, acestea împreună cu
    braulele căzute se îndepărtează, deoarece pa raziţii au fost numai ameţiţi.
    Tratamentul se repetă la 15 zile. Bune rezultate dau şi fumigaţiile cu foi de
    tutun.
    Pentru combaterea parazitului se poate utiliza şi fenotiazina sub formă de
    fumigaţii. Lemnul indicat pentru aceste fumigaţii este lemnul de tei.
    Pregătirea familiei de albine pentru tratament constă în micşorarea urdinişului
    la l cm, distanţarea ramelor si acoperirea crăpăturilor.
    V A R R O O Z A
    Această boală este o ectoparazitoză atât a albinelor adulte cât şi a puietului, în
    special a celui de trântor.
    Contaminarea se face cu ajutorul albinelor hoaţe, a trântorilor, a roilor şi a
    fagurilor cu puiet, precum si prin practicarea stupăritului pastoral.
    Simptome. In perioada de iernare, paraziţii neliniştesc familia de albine,
    determinând un consum mai mare de miere, umplerea prematură a intestinului
    cu dejecţii si apariţia diareei. Primăvara când în celulele cu puiet există un mare
    număr de paraziţi, albinele eclozionate vor fi neviabile, cu aripile nedezvoltate,
    cu cap si picioarele diforme. Ele cad pe fundul stupului de unde sunt scoase
    afară de către albinele sănătoase.
    Parazitul poate fi descoperit cu ochiul liber pe trântori,
    albinele lucrătoare şi matcă, precum şi pe puietul acestora
    urma descăpăcirii celulelor. La începutul infestării, acarianul
    poate fi observat cu ochiul liber, datorită numărului redus de paraziţi 2 iţi şi a
    poziţiei acestuia între inelele abdominale, de unde nu
    se poate vedea decât marginea posterioară a corpului.
    Tratament. Datorită adaptării parazitului la biologia şi viaţa albinelor, au fost
    utilizate în ultimii ani zeci de substanţe antiparazitare, numeroase metode
    biologice, fizice şi tehnice de combaţi a acestuia, dar rezultatele nu sunt nici în
    prezent satisfăcătoare. S-a constatat că după tratamente corect efectuate toamna,
    vara toamna anului următor, aceleaşi familii pot fi intens parazitate.
    Pe plan mondial, cele mai utilizate substanţe în combate] varroozei au fost:
    fenotiazina, acidul formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt,
    clorbenzilatul, brompropilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul,
    cianpiretrinoidul de sinteză si fluvali natul (mavrikul).
    în prezent cele mai folosite substanţe în combaterea varroc sânt amitrazul si
    fluvalinatul şi se fac cercetări intense pentru ce baterea acesteia pe cale biologică
    sau:
    prin utilizarea de extracte naturale, netoxice şi nepoluante pentru produsele
    stupului.
    SENOTAINIOZA
    Este o ectoparazitoză a albinelor adulte, destul de .răspândită
    printre acestea.
    Contaminarea albinelor lucrătoare şi a trântorilor se face prin atacul direct în
    timpul zborului al muştei parazite, care-si depune cu această ocazie larvele pe
    corpul acestora. Contaminarea este mai puternică pe timp cald şi însorit, în
    timp ce pe timp rece şi ploios, contactul albinelor cu musca parazită este redus.
    In corpul albinei, larvele, în număr de una sau mai multe, sunt localizate în
    cavitatea toracică, de unde pot migra în cavitatea cefalică si ab dominală.
    Femelele acestei muşte se întâlnesc în stupină din mai până în octombrie, în
    număr foarte mare în iulie—august, de dimineaţa si până seara, dispărând din
    stupină atunci când temperatura at mosferică depăşeşte 30°C. Pe timp favorabil,
    în 1—2 zile depune toate larvele pe corpul albinelor.
    Simptome. Albinele culegătoare se debilitează, îşi pierd capa citatea de zbor
    şi familiile se depopulează rapid. Uneori, la albi nele moarte se pot observa
    trepidaţii ale abdomenului, datorate mişcărilor pe care le fac larvele parazite
    din organismul lor în căutarea hranei. Diagnosticul se bazează pe semnele
    clinice si pe examenul de laborator.
    Tratamentul constă în aşezarea pe capacele stupilor (locul unde
    poposesc senotainiile) a unor cartoane albe, pe care se aplică o soluţie de
    amidon în care se înglobează insecticide în proporţie de l—20%.Se pot
    folosi şi vase de culoare albă cu apă, care se aşază tot pe capacele stupilor si
    în care se vor îneca un număr mare de muşte, acestea fiind puternic atrase de
    culoarea albă a vasului.
    TRIUNGHIULINOZA
    Triunghiulinoza este o boală de invazie a albinelor culegătoare produsă de
    larvele unei insecte.
    Contaminarea. Formele adulte ale acestor insecte se întâlnesc frecvent prin
    păduri, livezi, fâneţe, unde îşi depun si ouăle în pământ la rădăcina plantelor.
    Larvele care rezultă din aceste ouă au 3 perechi de picioare, cu ajutorul
    cărora urcă pe florile melifere în aşteptarea albinelor. Larva de Meloe
    verigatus are formă triunghiulară, iar cu ajutorul aparatului bucal adaptat,
    pentru tăiat şi supt perforează membrana intersegmentară a albinelor si pă -
    trunde cu jumătate din corpul său în cavitatea abdominală a al binei, unde se
    hrăneşte cu hemolimfă şi cauzează moartea acesteia. Larvele de Meloe
    proscarabeus trăiesc pe suprafaţa corpului albi nelor ca şi Braula coeca.
    Simptome. Albinele parazitate sunt neliniştite si prezintă mişcari spasmodice,
    se târăsc în faţa urdinişului si încearcă să îndepărteze parazitul, după care mor.
    Tratamentul este similar cu cel aplicat în cazul braulozei.
    Capitolul X
    TEHNOLOGIA OBŢINERII PRODUSELOR APICOLE
    TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII FAMILIILOR DE
    ALBINE PENTRU PRODUCŢIA DE MIERE
    Pentru pregătirea familiilor de albine cu un echipament biologic bogat
    este necesar să se activeze creşterea puietului. Acest lucru se realizează prin hrăniri
    stimulative cu sirop de zahăr150g din 2 în 2 zile, cînd timpul este prielnic(sirop
    realizat prin dizolvarea zahărului în apă călduţă 1:1 cu adaos de antibiotice şi
    ceaiuri )cât şi prin strîmtorarea cuibului şi apoi periodic se face lărgirea prin
    spargerea cuibului.Hrănirea stimulativă la familiile puternice se face cu cantităţi
    mari de sirop iar la familiile slabe, ce nu au capacitatea prelucrării lui, se va da în
    cantităţi mai mici. Prin spar gerea cuibului, se vor introduce rame cu faguri clădiţi
    cu celule de albi ne lucrătoare în mijlocul lui, unde matca va depune ouă. Pentru
    preluarea pregătirii lor de către albine, se recomandă să fi e stropiţi cu
    sirop de zah ăr.Aceste metode de acti vare a măt cii creează
    posibili tatea ca familiile de albine în preajma culesului de salcîm să ajungă
    la 12— 14 rame în stup din care 7—8—9 cu puiet de toate virstele.
    Mărirea numărului de albine culegătoare se poate realiza prin izo larea
    mătcii pe 3—4 rame cu faguri cu puiet necăpăcit cu ajutorul unei gratii, la
    capătul stupului unde este urdinişul. Restul ramelor cu faguri cu puiet se trec
    după diafragmă. Această separare creează utilitatea des chiderii şi celui de al
    2-lea urdiniş ce va fi folosit de albinele culegă toare, în mod obişnuit aşezarea
    gratiei se face cu 8 zile înainte de cules. Acest lucru asigură depunerea
    ouălor numai în spaţiul rezervat, limitînd în acest fel şi numărul albinelor
    doici, cea mai mare parte din ele trecînd la culesul nectarului. Acesta va avea
    un spaţiu adecvat pen tru depunere — acolo unde nu are acces matca —
    ramele cu fagurii cu puiet căpăcit vor fi eliberate în timpul culesului. La
    terminarea cule sului, gratia se ridică, dînd posibilitatea mătcii să depună ouă
    în vederea completării puietului. Deşi este o metodă ce influenţează
    cantitativ producţia de miere, este dezavantajoasă din punct de vedere al
    calităţii mierii şi anume : nectarul este depus în rame, în celulele din care au
    ieşit cîteva generaţii de albine, — sînt celule învechite în care au mai rămas
    resturi nedigerate din timpul creşterii puietului, deci impurităţi ce
    depreciază calitatea mierii. Pentru înlăturarea acestui neajuns se
    practică următorul procedeu : matca cu întregul cuib al familiei se mută întrun
    spaţiu gol, la urdinişul mic al stupului, despărţindu-se de restul familiei
    printr-o gratie Hanneman. În spaţiul rămas, prin mutarea cuibu lui se introduc
    rame cu faguri clădiţi de culoare deschisă destinaţi depunerii nectarului. Pe
    lîngă calitatea mierii se înregistrează o mai mare eficienţă în producţia
    cantitativă; albinele din cîmp trec direct cu nectrul în ramele cu faguri aşezate
    în centrul dtupului pe urdinişul mare.Deci albinele fac economie de timp şi
    energie.
    O altă metodă destul de eficientă în rezolvarea producţiei de miere în
    stupii orizontali este şi folosirea corpurilor cat (a magazinelor).Cînd puterea
    familiei de albine a ajuns la dezvoltare maximă, cu cîteva zile înainte de
    culesul de salcîm se aşează un corp cat peste cuib şi se ridică scîndurelele
    podisor deasupra ramelor introduse în cat cu fagurii clădiţi sau artificiali
    (435X145). In acest cat trec albinele lucratoare şi vor depune nectar, în acest
    fel realizîndu-se o miere de bună calitate şi întotdeauna în cantitate suficientă
    raportată la puterea familiei. Albi nele au de străbătut un drum mai lung şi de
    învins obstacole pîna ajung în partea superioară a stupului, unde sînt aşezate
    ramele cu fagurii magazin. Ele consumă energie şi substanţe proteice din
    rezerva organismului şi se epuizează mai repede.
    Valorificarea culesurilor prin obţinerea mierii pe sorturi florale
    Exigenţa sporită a consumatorilor de miere impune producători lor
    obţinerea ei pe sorturi florale, în stare pură, prezentată igienic şi atrăgător,
    învăţînd din hărnicia şi priceperea albinelor în alegerea nectarului monoflor,
    apicultorul, cu măiestria si pasiunea lui, a reuşit ca prin selecţia ramelor cu
    faguri noi clădiţi şi plini cu miere de un sin gur sortiment floral, să satisfacă
    şi această cerinţă a consumatorilor. Din practica apicultorilor pe mai multe
    sisteme de stupi, s-a ajuns la următoarea concluzie :
    — întreţinerea familiilor de albine în stupi verticali şi mai ales
    RA-1001 se pretează cel mai bine exploatării pentru producţia de miere
    pe sortimente florale şi de calitate superioară.
    Tehnologia producerii mierii monoflore este în general destul de simplă,
    în primul rînd este necesar ca prin lucrările specifice de sezon să se asigure o
    populaţie abundentă de albine culegătoare. Lucrările sînt identice cu cele ce
    se execută în mod obişnuit înaintea culesurilor de nectar. Ele vor avea drept
    scop. asigurarea culesului abundent de nectar, oferit de natura darnică a
    patriei noastre. Simultan cu aceste lucrări pregătitoare dezvoltării numerice a
    familiilor de albine, se vor asigura rame cu faguri clădiţi în care nu s-a
    crescut puiet, în aceste rame cu faguri ce au pereţii subţiri, aproape
    transparenţi, albinele depun cu multă plăcere nectarul cules din florile
    vizitate, în ţara noastră, pe zone, este cunoscută inventarierea resurselor
    nectaro-polenifere, du rata înfloririi şi cantitatea de miere la hectar. Prin
    deplasarea fami liilor de albine la diferitele masive melifere, se urmăreşte
    recoltarea mierii monoflore înainte ca albinele să depoziteze nectarul
    provenit de la alte surse de cules, din florile altor plante, în acest mod, se
    poate recolta miere de răpită, de salcîm, de tei, de floarea soarelui, de mană,
    v de nuc, de mentă etc. Fiecare sortiment de miere are particularităţile : t lui
    privind culoarea, gustul, mirosul, modul de condiţionare şi păstrare, etc.
    Toate acestea sînt determinate de compoziţia chimică proprie ce asigură
    calitatea nutritivă şi terapeutică a mierii.
    Deoarece posibilitatea producerii mierii pe sortimente florale reclamă o
    tehnologie aparte , în care apicultorul trebuie să acorde o atenţie deosebită
    ,recompensarea estimată valoric a efortului depus este mai avantajoasă. De
    altfel această miere este mai apreciată de consumatori.
    TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII FAMILIILOR DE ALBINE
    PENTRU OBŢINEREA ŞI SPORIREA PRODUCŢIEI DE CEARA
    Ceara este cel de-al doilea produs ca valoare economică pe care
    omul îl obţine de la albine. Cerinţele de ceară sunt în prezent aşa de mari încît
    se face apel tot mai des la înlocuitori ai acesteia. Cele mai variate industrii
    solicită ceara, pe care o utilizează în foarte multe scopuri. Industria optică,
    electronică şi chiar metalurgică sînt tributare unui consum de ceară ca de altfel
    şi industria alimentară, care o între buinţează fie la glasarea unor produse, fie
    la ungerea unor dispozitive în care nu se admit unsori minerale.
    Apicultura în prezent, contrar posibilităţilor sectorului, nu-şi poate
    satisface însă necesarul propriu de ceară pentru fagurii artificiali, fără a mai
    vorbi de acoperirea cerinţelor industriei.
    În trecutul istoric, ţările române au fost mari producătoare de ceară,
    realizată prin exploatarea stupilor primitivi după o tehnologie rudimentară şi
    barbară, distrugînd cele mai bune familii de albine din punct de vedere al
    producţiei de miere. Tehnologia de extracţie a cerii din faguri rezultaţi prin
    omorîrea familiilor de albine este încă şi astăzi, după sute de ani, una din cele
    mai eficiente, iar sistemul de re coltare a fagurilor reformaţi dăinuie şi azi.
    Este adevărat că în prezent tehnologiile s-au schimbat, introduce rea
    stupilor cu rame mobile şi inventarea fagurilor artificiali au făcut ca ceara să-şi
    găsească o principală utilizare chiar în sectorul propriu de producţie prin
    folosirea ei la confecţionarea fagurilor artificiali, ceea ce a atras treptat
    micşorarea disponibilităţilor pentru alte activităţi.
    Dar aceasta este numai o aparenţă pentru că chiar dacă nu se mai reformează
    buduroaiele,apicultura modernă are alte posibilităţi de a exploata potenţialul
    albinelor de a produce ceara . Este nevoie de o mai mare atenţie către această
    producţie pentru a putea realiza cel puţin 1kg. ceară marfă de la fiecare familie de
    albine din stupinele noastre.
    Acest lucru este posibil pentru că producţia de ceară a stupinelor provine din
    ceara secretată de albine prin oglinzile cerifere(glandele cerifere).
    Secreţia de ceară este o funcţie fiziologică normală a albinelor tinere careîn
    acelaşi timp cresc şi puietul şi atîta timp cît în familie există condiţii şi se creşte
    puiet , există posibilitatea de a se secreta ceară.Totul este ca apicultorul să dirijeze
    această secreţie şi să recupereze pentru interesul său cea mai mare parte din ceara
    produsă.
    Deci trebuie să se înţeleagă că pentru a avea o producţie mare de ceară este
    nevoie să avem în primul rînd familii normale, adică pu ternice şi să
    suplimentăm perioadele deficitare cu hrană de completare sau stimulentă.
    Producţia de ceară nu necesită alte măsuri decît acelea care se iau în mod
    obişnuit în stupină pentru realizarea unor producţii cît mai mari de miere.
    Cunoscînd această situaţie, să vedem care sînt măsurile prin care
    apicultorul poate trece în categoria de ceară-marfă un cît mai mare procent din
    ceara secretată de albine.
    Cunoscînd această situaţie, să vedem care sînt măsurile
    prin care apicultorul poate trece în categoria de ceară-marfă un cît mai
    mare procent din ceara secretată de albine.
    Deşi ceara în stupină are o singură origine — secreţia glandulară a
    albinelor — apicultorul nu o poate recolta ca atare, sub formă de solzişori.
    Ceara ajunge în mîna apicultorului pe mai multe căi, după cum urmează :
    1. Cu ocazia reviziei sumare de primăvară sau chiar mai înainte de
    aceasta, dar obligatoriu după efectuarea primului zbor de curăţire, apicultorul
    cu ajutorul său procedează la curăţirea fundurilor de res turile acumulate acolo
    în timpul iernii. Aceste resturi sînt compuse dintr-un amestec de albine moarte
    (mai multe sau mai puţine) şi tocătură de ceară provenită din căpăcelele
    celulelor care au conţinut mierea consumată de albine în timpul iernii. După
    înscrierea observaţiilor făcute asupra resturilor de pe fund, acestea se trec
    într-o lădiţă, curăţind bine fundul stupului cu şpaclul. După această operaţie
    fundul stupului se aşează la loc. Pentru a nu ridica stupul de două ori, este
    bine să se lucreze cu fund de rezervă.
    Resturile adunate în ladă la terminarea lucrului se lasă într-o încăpere
    uscată pentru a se usca şi ele. După uscare se cern printr-o sită rară pentru
    separarea cerii de albinele moarte. Albinele rezultate se ard sau se îngroapă.
    Ceara rezultată se strînge în bolovani, apoi se trece la păstrare în depozitul
    stupinei dacă nu se poate prelucra, în depozit ceara brută se păstrează în
    aceleaşi condiţii ca şi fagurii de rezervă, la adăpost de găselniţă şi mucegai.
    Din această materie primă nu rezultă o cantitate prea mare de ceară,
    dar ceea ce are importanţă acum nu este cantitatea ci preocu parea pentru
    această producţie. Dacă întîrziem cu curăţirea fundurilor,albinele fac ele
    această operaţie şi apicultorul pierde posibilitatea reali zării unei oarecare
    cantităţi de ceară, dar în primul rînd a unor obser vaţii preţioase asupra
    iernării.
    2. Începînd cu revizia sumară de primăvară şi pînă la controlul final
    de punere la iernat, la orice intervenţie în stup,apicultorul va recolta cu
    grijă şi pune în scaunul de lucru orice bucată de fagure sub formă de construcţii
    suplimentare care apar pe spetezele ramelor, pereţii stupilor ,precum şi orice
    cantităţi de resturi provenite din atacul dăunătorilor asupra cuibului albinelor.
    Toate aceste cantităţi constituie o materie primă din care prin condiţionare rezultă
    ceară. Dacă nu le condiţionăm imediat ,le presăm în bulgări şi le trecem direct la
    dispozitivul stupinei,unde se previne atacul găselniţei prin afumare periodică cu
    pucioasă.
    Nici pe această cale nu se pot obţine cantităţi mari de ceară, dar se
    întăreşte preocuparea apicultorului pentru această producţie.
    3. O importantă sursă de ceară o constituie căpăcelele rezultate la
    extracţia merii. Este cunoscut faptul că pentru buna conservare a mierii,
    albinele căpăcesc celulele în care aceasta este depozitată, cu un strat subţire
    de ceară. Pentru a extrage mierea la centrifugă, acest strat de ceară trebuie
    înlăturatprin aşa-numita operaţie de descăpăcire a fagurilor fagurilor. Pentru
    calitatea mierii extrase nu are importanţă cum se face descăpăcirea, dar din
    punctul de vedere al cantităţilor de ceară rezultate acest lucru este foarte
    important. Cantitatea de ceară este dependentă direct de modul de descăpăcire
    a fagurilor.
    În mod normal folosind cuţitul de descăpăcit cald, la fagurii pe jumătate
    căpăciţi şi distanţaţi normal în stupi, rezultă aproximativ 1% ceară faţă de
    cantitatea de miere extrasă. Folosind furculiţa de descă păcit, această cantitate
    nu atinge nici 0,5%.
    Dacă în compartimentele de recoltă ale stupilor orizontali, în cor purile
    de recoltă ale stupilor multietajaţi sau magazinele stupilor RA 1001, rărim
    ramele aşa încît în loc de 10 să punem numai 8 sau chiar 7 rame, albinele vor
    îngroşa fagurii acestora, ocupînd spaţiul devenit disponibil în corpurile
    respective. Trecînd aceşti faguri la descăpăcit, vom tăia odată cu căpăcelul şi o
    parte din pereţii celulelor — ceea ce albinele au adăugat — şi prin urmare, va
    rezulta mai multă ceară, chiar pînă la 2% faţă de cantitatea de miere extrasă.
    Procedeul are şi avan tajul că în aceşti faguri cu celule alungite, mătcile nu
    mai pot depune ouă.
    După descăpăcire, căpăcelele sînt scurse de miere prin presare sau
    centrifugare, după care sînt spălate cu apă. Dacă nu se trec imediat prelucrare
    se usucă bine şi se păstrează în camera de depozit pînă topire, la adăpost de
    dăunători. Căpăcelele pot fi păstrate şi nespăla de miere, dar în această
    situaţie recuperarea mierii din ele este m greoaie după o perioadă de
    păstrare.
    4. Reformarea fagurilor clădiţi constituie o altă sursă de ceară stupină .În
    această categorie intră : toţi fagurii atacaţi accidental de şoareci sau
    găselniţă, toţi fagurii rupţi la transport sau la extractia mierii, precum şi toţi
    fagurii care se reformează anual în stupină urmare a vechimii lor sau ca
    urmare a aplicării măsurilor sanitar-veterinare. În legătură cu această acţiune
    de reformare a fagurilor trebuie să facem o precizare şi anume : dacă pentru
    cazurile accidentale reformarea este sigură, pentru fagurii vechi, închişi la
    culoare, apicultorul trebuie să se gîndească bine, să analizeze în funcţie de
    numărul de faguri clădiţi de care dispune stupina. Fagurii negri la culoare
    constituie un preţios capital în stupină, mai ales pentru perioadele de
    primăvară şi toamnă, cînd mătcile manifestă o preferinţă netă faţă de aceşti .
    Trebuie să păstrăm neapărat şi un stoc de faguri clădiţi pentru
    depozitarea nectarului şi a mierii. Totuşi acolo unde există preocupare se pot
    reforma cel puţin cîte trei faguri standard în fiecare an şi de la fiecare stup. în
    nici un caz nu se reformează in mod automat şi fagurii vechi,ci numai aceia
    care nu mai corespund din diferite cauze: mult prea vechi; zone întinse cu
    celule de trîntor; precum, şi cei cu boli (loca americană şi puiet văros)
    indiferent de vechime. Alegerea fagurilor pentru reformă se face în tot timpul
    anului chiar dacă nu se pot scoate la momentul respectiv din stupi. Ei se
    marchează cu o pioneză şi treptat, în timpul vizitelor periodice, se trec către
    marginea stupului, unde la pregătirea pentru iernare sunt gata pentru a fi scoşi
    din stup. Dacă mai au încă miere în ei, mierea se descăpăceşte , se umezeşte
    cu puţină apă călduţă, şi se trec pentru golire după diafragmă.
    Din reformarea fagurilor rezultă o mare cantitate chiar numai prin simpla
    prelucrare gospodărească — fierbere în apă de ploaie şi stoarcere cu un cleşte
    special, obţinînduse cel puţin 150 g ceară din fie care fagure de dimensiuni
    standard.
    5. Principalul mijloc de a realiza o producţie mare de ceară în stupină îl
    constituie însă rama clăditoare , care în fond nu este decât o ramă obişnuită
    din stupină fară fagure în ea. Se pot folosi în acest scop atît rame din care sau
    scos fagurii, cît şi rame noi. În literatura apicolă se mai recomandă şi
    folosirea unei rame clăditoare speciale cu reducere spaţiului pentru clădit la
    treimea superioară şi cu speteaza superioară demontabilă. Utilizarea ei nu
    este numai greoaie ci şi limitativă pentru scopul urmărit. Sînt perioade din an
    cînd în l—2 zile este clădit în rama clăditoare un fagure întreg, situaţie în
    care folosind rama specială se realizează mai puţină ceară.
    Rama clăditoare se foloseşte în mod permanent în stupină de la
    începutul înfloririi pomilor pînă la organizarea cuibului de iernare. Re -
    comandăm cu fermitate să se folosească cîte două rame clăditoare, de o
    parte şi de alta a puietului, în stupul orizontal ; cîte o ramă în fiecare corp de
    stup multietajat şi cîte o ramă în cuibul şi magazinele stupiloi verticali cu
    magazine.
    Producţia de ceară din ramele clăditoare este legată bineînţeles de
    puterea familiilor şi de mersul culesului. Este necesar de stabilit o anumită
    periodicitate în recoltarea fagurilor clădiţi, în timp de cules mai des, iar în
    lipsă de cules mai rar. În aceşti faguri de regulă albinele clă desc celule de
    trântori şi matca ouă cu precădere în ei, aşa încît este nevoie să recoltăm
    fagurii înainte de a se ajunge la căpăcirea puietului de trîntor pentru a nu ne
    încurca la prelucrare cu gogoşile nimfelor.
    Recoltarea se face deci în funcţie de posibilităţile apicultorului şi mersul
    clădirii fagurilor, iar fagurii trebuie condiţionaţi imediat. Lar vele din ei şi
    hrana pe care o au la îndemână sînt în mediu prielnic pentru fermenţi şi
    mucegaiuri care chiar la o păstrare de scurtă durată degradează ceara.
    Imediat după recoltare, fagurii din ramele clăditoare se triază. Se trec
    de o parte cei cu puiet sau goi şi de altă parte cei cu nectar sau miere. Cei cu
    nectar sau miere se storc şi după stoarcere trec împreună cu cei din prima
    categorie la topit în apă de ploaie. Nu se admite din acest punct de vedere
    nici o întârziere. Procedînd astfel obţinem numai CEARĂ DE CALITATE
    SUPERIOARĂ. Altfel, totul se degradează şi este păcat de munca pierdută
    pentru aceasta. Nectarul sau mierea rezultată prin stoarcerea fagurilor se
    foloseşte în gospodărie sau se dă în hrănitor unei familii din stupină.
    În afara scopului principal, acel al sporirii producţiei de ceară, ramele
    clăditoare, dacă ştim să le citim, ne pot da informaţii în legătură cu mersul
    culesului şi starea familiei de albine. Fagurii construiţi repede cu nectar în ei
    denotă un cules bun. Botcile pe marginea fagurilor arată faza de pregătire de
    roire, iar larvele în botci arată că familia este în frigurile roitului. Clădirea cu
    celule de albine lucrătoare arată că în familie s-a produs schimbarea m ateii
    etc.
    În ultimul timp, în afara scopului principal, rama clăditoare poate dovedi
    o altă mare utilitate în stupină, ca mijloc de diagnostic şi control biologic al
    mult temutului parazit „Varroa jacobsoni". Cunoscînd prefe rinţa femelelor de
    varroa de a depune ouăle lor pe larvele de trîntor, vom asigura ca în mod
    permanent să avem în familiile de albine puiet de trîntor în creştere prin
    utilizarea în cuibul familiilor a două rame clăditoare care se recoltează
    alternativ.
    Pentru diagnosticarea varroozei, fagurii recoltaţi se aşează de-a latul pe
    nişte şipculiţe, deasupra unei foi de hîrtie albă. Datorită pozi ţiei anormale a
    fagurelui şi prin mişcarea larvelor, acestea cad pe foaie în aşa fel încît în 10
    —15 minute putem să le examinăm cu ochiul liber sau cu o lupă. Paraziţii
    apar pe corpul larvelor ca puncte mai închise la culoare. Procedînd astfel,
    apicultorul îşi poate da seama de prezenţa parazitului în stupina sa, de gradul
    de infestare a anumitor familii şi poate institui un tratament chiar în timpul
    verii, fără a mai pune la socoteală diminuarea intensităţii parazitozei prin
    numărul mare de para ziţi care se pot elimina cu ocazia fiecărei recoltări de
    faguri.
    Prin clădirea fagurilor artificiali, se contribuie la mărirea stocului de
    faguri ai stupinei şi în mai mică măsură la sporirea cantităţii de ceară marfă.
    Numai din reforma fagurilor clădiţi care se dovedesc necorespun -
    zători şi din condiţionarea fagurilor recoltaţi din ramele clăditoare se
    poate realiza cel puţin l kg ceară de fiecare familie de albine. Dacă la
    aceasta mai adăugăm şi ceara din căpăcelele care la o producţie medie de
    miere de albine de 20kg reprezintă 0,2-0,4 kg în funcţie de modul
    dedescăpăcire a fagurilor de extracţie, fără a mai adăuga ceara din
    celelalte categorii, constatăm că acel kilogram mult dorit de apicultori este
    foarte uşor de realizat.
    Preocuparea pentru sporirea producţiei de ceară nu trebuie să se
    sfîrşească cu recoltarea materiei prime din care rezultă ceara. Ea tre buie
    continuată cu o păstrare corespunzătoare a materiei prime, la adă post de
    umiditate şi dăunători. Materia primă trebuie sortată pe cali tăţi şi culori şi
    prelucrată cu grijă. La sorturile care nu suportă amî-nare, prelucrarea se
    face imediat. Nu este suficientă'simpla topire a cerii, ci trebuie făcută o
    limpezire în apă de ploaie, urmată de păstra rea cerii în stare topită cît mai
    mult timp prin împachetarea riguroasa a vasului de solidificare.
    TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII FAMILIILOR DE
    ALBINE PENTRU PRODUCŢIA DE PROPOLIS
    Propolisul este folosit de albine pentru limitarea deschiderii urdi -
    nişului, polizarea celulelor şi a pereţilor stupilor, astuparea şi nivelarea
    crăpăturilor, asperităţilor din stup, etc. Din această cauză, multă vreme
    propolisul a fost privit de apicultori ca un produs nedorit în stup, care
    îngreuna manipularea ramelor şi a pieselor stupului, în selecţia albine lor
    urmărindu-se diminuarea şi chiar reducerea totală a însuşirii de
    propolizare a albinelor.
    —- Ca urmare, în prezent albina autohtonă românească (Apis mellifica
    carpatica), cunoscută în general ca rasă cu însuşiri slabe de propolizare,
    produce cantităţi foarte mici de propolis, în principal pentru fixarea ramelor şi
    a pieselor componente ale stupilor, fără a mai delimita urdi nişul cu propolis
    sau a acumula propolisul în anumite locuri din stup ca în cazul raselor
    puternic propolizatoare cum sînt : albina europeană (Apis mellifica mellifica)
    sau albina caucaziană (Apis mellifica caucazica). în stupi propolisul se
    prezintă ca o materie amorfă lipicioasă, de culoare galben-verzuie sau brună
    cu diferite nuanţe, cu aromă plăcută, caracteristică, asemănătoare mellisei. La
    temperaturi scăzute propolisul se întăreşte şi devine sfărîmicios, iar la
    temperaturi peste 35°C se înmoaie şi devine lipicios.
    Se topeşte la 65°C şi se dizolvă bine în eter şi în cloroform. In alcool
    şi terebentină se dizolvă mai greu.
    Pentru culesul propolisului în familie se formează o grupă anume de
    culegătoare. Procesul de colectare a propolisului se face în felul următor :
    după identificarea plantelor cu secreţii de răşini, albinele cu legătoare prind
    picăturile de răşini de pe plante cu mandibulele şi le întind pînă se formează
    un fir de răşină care după ce se rupe de plantă este luat de albine cu
    picioarele mij'locii şi introdus în formă de încăr cătură în coşuleţele
    picioarelor posterioare.
    După detaşarea fiecărui fir de răşină din secreţia plantei, albina face un
    mic salt în aer, după cîteva secunde revenind în acelaşi loc şi continuînd
    strînsul răşinii pînă la formarea definitivă a încărcăturilor în coşuleţe.
    În stup culegătoarele nu-şi pot depune încărcătura singure, în aju torul lor
    vin albinele din stup care apucă încărcăturile din coşuleţe cu mandibulele şi le
    trag de asemenea in fire. Albinele trag de răşină atît de tare încît albina
    culegătoare cu greu se poate ţine pe fagure.
    De multe ori predarea propolisului se face chiar pe scîndura de urdiniş.
    Dacă bucăţi de răşină cad pe piesele sau pe suprafeţele stupu lui, albinele nu le
    mai adună şi le lasă în locul respectiv. Lucrările de colectare, prelucrare,
    precum şi de depunere a propolisului se fac doar cu ajutorul mandibulelor.
    Albinele nu folosesc niciodată limba la ma nipularea propolisului.
    O mare importanţă la strângerea propolisului o are temperatura aerului,
    culegătoarele puţind recolta propolisul doar din momentul în care răşinile
    plantelor sînt suficient de plastice pentru a putea fi recol tate. Din această cauză,
    culegătoarele de propolis îşi încep activitatea doar la o anumită oră şi pe măsură
    ce se ridică temperatura, efectivul lor creşte din ce în ce mai mult. Către seară
    numărul scade şi s-au observat cazuri în care culegătoarele întoarse prea tîrziu,
    seara, cu încăr căturile de propolis răcite, nu au mai putut fi eliberate şi au rămas
    peste noapte cu încărcăturile de propolis în coşuleţe, pe care le-au descărcat
    abia a doua zi, după ce s-au încălzit la soare pe scîndura de zbor.
    Producţia de propolis are un profund aspect sezonal, cea mai mare
    cantitate fiind strînsă în perioada de tamnă, cînd albinele îşi pregătesc cuibul de
    iernare.
    În perioadele de cules, albinele aproape nu strâng propolis, în schimb,
    în perioadele de cules, în lipsa secreţiilor naturale, albinele folo sesc atît
    propolisul vechi din stup, cît şi răşini de altă origine, smoală, etc., de pe
    obiectele din jur.
    Fiind încă insuficient de bine studiat, atît natura propolisului cît şi
    compoziţia şi proprietăţile propolisului nu sînt suficient de bine cu noscute.
    Diversitatea mare de surse de materii prime din care albinele formează
    propolisul îi dau o compoziţie foarte heterogenă. Se consideră că în
    compoziţia propolisului intră 50—55% răşini vegetale şi 8—10% uleiuri
    eterice. De asemenea se mai adaugă o cantitate relativ mare de ceară pe care
    albinele o adaugă în propolis.
    Din substanţele identificate în compoziţia propolisului amintim:
    răşinile, criseina, flavonele, glucozida, diferiţi acizi organici, minerale cum sînt
    fosforul, potasiu, calciul, siliciul, manganul, etc.
    În stup propolisul pe lîngă rolul de material de etanşare şi blocare a
    crăpăturilor aduce deosebite foloase familiei de albine prin proprietă ţile sale
    antibiotice, prin prezenţa sa anihilând acţiunea diferiţilor mi crobi şi bacterii
    introduse sau dezvoltate în stup. în acest scop albinele propolizează pereţii
    celulelor cu un strat fin de propolis, creîrid condiţii propice de dezvoltare a
    puietului. De asemenea în cazul pătrunderii în stup a unor dăunători : fluturi,
    şoareci, etc., după ce sînt omorîţi aceştia sînt înveliţi de albine de un strat de
    ceară şi propolis pentru a nu vicia aerul din stup în urma descompunerii lor.
    Datorită conţinutului de răşini vegetale propolisul este folosit în
    industria lacurilor şi a vopselelor, precum şi în prepararea unor medica mente,
    ultimul aspect căpătând în prezent o răspîndire din ce în ce mai largă. Din
    această cauză, producţia de propolis a căpătat o importanţă deosebită, fiind
    necesară stabilirea de noi metode şi utilaje de producere în cantităţi sporite.
    Recoltarea şi păstrarea propolisului.
    În condiţiile ţării noastre în care albina autohtonă propolizează destul de
    slab, se pot totuşi recolta uşor circa 150—200 g pe familie, în funcţie de zona
    de amplasare şi de frecvenţa recoltării propolisului din stup.
    Pentru sporirea producţiei de propolis este necesară în primul rînd
    schimbarea opticii privind organizarea obţinerii, selecţionarea materialu lui
    biologic cu tendinţe de propolizare, precum şi adaptarea unor dispo zitive care
    să permită recoltarea propolisului în cantităţi mai mari şi de calitate.
    Pe această linie propolisul poate fi obţinut prin :
    a) Recoltarea de pe piesele stupului de la urdiniş ; de pe pereţii stupilor ;
    de pe distanţatoarele ramelor ; de pe scîndurelele de podişor, etc. Recoltarea
    se face prin răzuirea atentă a pieselor respective astfel încît să se obţină
    propolisul cît mai curat posibil, fără amestec de impu rităţi, cum ar fi : aşchii
    de lemn, albine moarte, resturi de la turtele de şerbet, etc. De asemenea, se va
    evita înglobarea în propolis a crescăturilor de ceară ce se pot întîlni în zonele
    de depunere a propolisului.
    b) Folosirea unor dispozitive special amenajate cum ar fi : plase din fire
    de plastic sau metalice ou ochiurile de l—2 mm, gratii din şipci de lemn,
    plastic sau sîrme metalice cu secţiune rotundă sau dreptunghiulară, plăci de
    lemn cu suprafaţă aspră, plăci de plastic cu orificii de 2—3 mm, etc.
    La stabilirea şi aplicarea în stup a dispozitivelor de producere a
    propolisului se va avea în vedere ca acestea să prezinte pe cit posibil suprafeţe
    neregulate ,spaţiile dintre piesele componente ale dispozitivelor,precum şi
    între acestea şi ramele sau piesele stupilor trebuind să nu depăşească 3mm
    Dispozitivele se dimensionează astfel încît să acopere o suprafaţă cît mai
    mare în stup şi se montează direct peste leaturile superioare ale ramelor. Se pot
    folosi atît prin suprimarea podişoarelor, cît şi în prezenţa acestora, activitatea de
    propolizare fiind determinată îndeosebi de caracteristicile de rasă, cît şi de zona de
    amplasare, în acest sens, în zonele mai reci sau în zonele cu păduri, tendinţa de
    propolizare este mai mare decît în zonele de cîmpie.
    O metodă cu randament sporit este înlocuirea scândurilor de podişor sau a
    podişoarelor tip planşetă cu o plasă de nailon cu ochiurile de 1,5—2 mm peste care
    se întinde o pînză de sac. Pentru protejarea cuibului de curenţii de aer care trec prin
    acest nou tip de podişor albinele caută să umple spaţiile dintre plasă şi pînză şi să
    încarce ochiurile plasei cu propolis. Prin detaşarea periodică a plasei de sîrmă se
    sporeşte cantitatea de propolis depusă. Recoltarea propolisului de pe pînze se face
    prin menţinerea acestora la rece (în frigider sau la o temperatură sub 5—6°C) după
    care prin simplă frecare propolisul se detaşează foarte uşor de pe pînză.
    Producerea propolisului se poate face în tot decursul sezonului api col şi în
    special în perioadele de primăvară şi de toamnă, cînd recoltarea propolisului din
    natură de către albine este mai intensă.
    Recoltarea propolisului de pe piesele stupilor cît şi de pe dispo zitivele
    folosite se face cu ajutorul dălţii apicole, cît şi cu ajutorul fri gului, propolisul de
    pe piesele mobile (plase, folii, pînze, etc.) puţind fi uşor recoltat după congelare
    prin simplă frecare sau îndoire a dispoziti vului respectiv.
    Păstrarea propolisului se tace prin compactizarea in bulgări de
    anumite dimensiuni (10—20 cm diametru) în locuri uscate, bine aerisite,la
    temperatura camerei, în pungi de plastic, astfel încît să-şi menţină timp cît
    mai îndelungat aspectul proaspăt şi să se evite pierderea substanţelor volatile
    din compoziţie.
    T E H N O L O G IA F O L O S IR II F A M IL IIL O R D E A L B IN E
    PENTRU PRODUCEREA LĂPTIŞORULUI DE MATCĂ
    Lăptişorul de matcă este un produs secretat de glandele faringiene
    ale albinelor (doici) pentru hrănirea larvelor şi a mătcilor. Larvele de albine
    lucrătoare şi cele de trîntori sînt hrănite cu lăptişor de matcă doar în primele
    trei zile de stadiu larvar, după care primesc un amestec de lăptişor de matcă
    cu miere şi păstură. Larvele de matcă sînt hrănite cu lăptişor pe întreaga
    durată a stadiului larvar. De asemenea, mătcile sînt hrănite în principal cu
    lăptişor de matcă .
    Lăptişorul de majtcă se prezintă ca o pastă de consistenţa laptelui
    condensat, de culoare albă-sidefie, cu miros specific, pătrunzător şi gust
    astringent. Lăptişorul este un compus complex din substanţe albuminoide,
    zaharuri şi acizi organici. De asemenea este foarte bogat în hor moni, vitamine
    (Bi, B2, Bg, tiamină, biotină, inozitol, acid folie, acid panto tenie etc.).
    Deşi este foarte bogat în apă (66,5%), în lăptişor nu se pot dezvolta
    asemenea microorganisme cum sînt bacteriile, drojdiile sau mucegaiurile, date
    fiind substanţele specifice pe care le conţine.
    În cazul folosirii de familii orfanizate, din familie se scoate matca şi
    toţi fagurii ou puiet necăpăcit, lăsîndu-se doar fagurii cu puiet căpăcit şi
    fagurii cu hrană, în funcţie de puterea familiei, se lasă atîţia fa guri încît
    albina să acopere bine ramele cu larve ce urmează a fi date _în creştere.
    La o familie normală se dau trei rame cu botci artificiale lipite
    direct pe leaturile de creştere ; în mod obişnuit se lipesc cca 30 botci pe
    un leat, într-o ramă montindu-se cîte 4 leaturi.
    În acest fel, într-o ramă se dau cca 120 larve, familia primind
    într-o serie pînă la 360 larve în creştere.
    Atît luarea în creştere a larvelor (prinderea), cît şi cantitatea de
    lăptişor depusă în botei este în raport direct ou puterea familiei şi cu
    asigurarea hranei necesare.
    Deosebit de important este faptul că pe lîngă miere familia să fie
    asigurată din abundenţă cu păstură. De aceea, pe parcurs, în lipsa unui
    cules normal de polen, familiile vor primi turte de şerbet cu polen, pen tru a
    li se asigura necesarul de albumine.
    Se dau în creştere larve tinere de o zi, care se ţin în familie trei zile,
    după care larvele se îndepărtează şi se recoltează lăptişorul acu mulat în
    botcii.
    Această schemă de lucru impune un sistem anume de organizare a
    stupinei care permite folosirea raţională a efectivului în familia de
    albine. Astfel, efectivul respectiv se împarte în trei grupe aproximativ
    egale, fiecare primind consecutiv cîte o serie de larve după schema
    următoare :
    Ziua I-a = prima grupă primeşte prima serie de larve
    Ziua a Il-a = a doua grupă primeşte prima serie de larve
    Ziua a IlI-a = a treia grupă primeşte prima serie de larve
    Ziua a IV-a = la prima grupă se recoltează lăptişorul şi se dă a
    Il-a serie de larve
    Ziua a V-a = la a doua grupă se recoltează lăptişorul şi se dă
    a Il-a serie de larve
    Ziua a Vl-a = la a treia grupă se recoltează lăptişorul şi se dă
    a Il-a serie de larve
    Ziua a VII-a = la prima grupă se recoltează lăptişorul şi se dă
    a treia serie de larve
    Ziua a VIII-a = la a doua grupă se recoltează lăptişorul şi se dă a treia
    serie de larve
    Ziua a IX-a = la a treia grupă se recoltează lăptişorul şi se dă
    a treia serie de larve
    Ziua a X-a = se recoltează lăptişorul şi se reintroduce matca
    Ziua a Xl-a = se recoltează lăptişorul şi se reintroduce matca
    Ziua a XlI-a = se recoltează lăptişorul şi se reintroduce matca
    Fiecare familie primeşte cîte 3 serii de larve în creştere. În timpul creşterii, în
    familii se pot introduce faguri cu puiet căpăcit gata de ieşire luat din nucleele cu
    mătci sau de la alte familii din stupină.
    În cazul în care lucrarea se face pe efective mai mari de 30— 40 familii,
    acestea se împart de la început în două grupe, care se folo sesc alternativ de l—2
    ori cîte trei serii de larve, în această situaţie, la orfanizarea unei grupe, fagurii cu
    puiet necăpăcit se introduc în fa miliile grupei a doua şi invers.
    Folosirea de familii orfanizate pentru producerea lăptişorului de matcă este eficientă şi permite
    realizarea unor cantităţi mari de lăpti şor. Comportă însă un volum mare de muncă legat de orfanizare, între
    ţinerea separată a roiului format cu matca familiei, reintroducerea mătcii în familie, etc. În plus, orfanizarea
    îndelungată strică ritmul normal de dezvoltare a familiei, care reintră foarte greu în normal, reprimeşte
    matca cu mare greutate, în unele cazuri apărînd situaţia de familii bes-metice cu albină ouătoare.
    Din această cauză, folosirea familiilor orfanizate este limitată ca timp, o
    familie putînd fi folosită pentru producerea lăptişorului maximum 20—30 zile pe
    an, cu perioadele respective pentru refacere. oblema se rezolvă folosind în
    producerea de lăptişor familii neorfanizate, care deşi au o capacitate mai mică de
    luat în creştere a larvelor, datorită faptului că pot fi folosite un timp mult mai
    îndelungat, cu intervenţii minime în organizarea cuibului familiei dar care nu
    influenţează cu nimic buna desfăşurare a dezvoltării acesteia, permit realizarea
    de producţii sporite de lăptişor.
    Aplicînd metoda la stupii multietajaţi, pentru lucru matca se izolează în corpul
    de jos cu o gratie despărţitoare, peste care se aşează un corp cu rame cu faguri cu
    miere fără puiet şi apoi un al treilea corp cu faguri cu miere, păstură şi puiet.
    Odată la 10—12 zile familiile se revizuiesc,puietul din corpul de jos se mută în
    corpul al treilea, iar mătcii i se dau rame cu faguri goi pentru ouat.
    Ramele cu larve se introduc în corpul al doilea sau al treilea, în funcţie de
    puterea familiei.
    În mod obişnuit, se introduc trei rame, cîte una în fiecare zi
    (dupămodelul schemei folosite la familiile ofranizate), într-o ramă fiind cîte
    45—60 de botci.
    În acest fel, în prima zi se introduce prima ramă cu larve, în a doua zi
    a doua ramă, în a treia — a treia ramă, după care începînd cu ziua a patra
    se începe şi recoltarea lăptişorului, lucrarea putînd continua timp de 60—
    90 zile, în funcţie de condiţiile de cules şi de starea famiiei. Pentru
    uşurarea lucrului şi pentru a nu se confunda ramele care vin la rînd pentru
    recoltare şi transvazare, e bine ca fiecare serie de rame să fie marcată cu o
    culoare distinctă.
    În cazul în care se lucrează cu un efectiv mai mare de familii de
    albine, lucrarea se organizează după o schemă asemănătoare cu cea stabilită
    pentru familiile orfanizate, în familii introducîndu-se doar cîte o ramă cu
    larve, care se recoltează după 72 ore (3 zile).
    În acest fel, familiile de albine sînt deranjate la un
    interval de timp mai mare, iar numărul mai redus de larve date în creştere
    permite realizarea unui procent mai ridicat de prindere şi recoltarea unei
    canti tăţi sporite de lăptişor.
    În mod obişnuit, la începutul sezonului, familiile iau mai greu în
    creştere larvele date, procentul de acceptare fiind deosebit de mic sau nul.
    Din această cauză, pentru început, pînă se formează reflexul de creştere a
    larvelor, se vor folosi familii puternice, formate doar din al bina cîtorva
    familii puternice în spaţii foarte restrânse (pe 3—4 faguri) cu hrană fără
    puiet.
    De asemenea, o problemă deosebită care influenţează în bună măsură
    desfăşurarea normală a lucrărilor este asigurarea necesarului de larve pentru
    creştere. Pentru aceasta, mătcile familiilor producătoare de larve se introduc
    în izolatoare cu gratii Hanneman penrtru un singur fagure. Fagurii se ţin în
    izolator cea 2 zile, după care, indiferent de numărul de ouă depuse, se scot şi
    se dau în creştere familiei, în izolator intro-duicmdu-se altă ramă cu fagure
    bun pentru ouat.
    Recoltarea lăptişorului se face după trei zile de la transvazare, în acest
    timp botca conţinînd o cantitate maximă de lăptişor. Pentru recoltare, botcile
    se scurtează din înălţime cu o lamă subţire pînă la nivelul lăptişorului,
    larvele se îndepărtează cu o pensetă sau un ac ascuţit, iar lăptişorul se
    recoltează cu ajutorul unei spatule sau mai bine cu ajutorul unei pompe
    speciale de vid.
    Lăptişorul proaspăt se filtrează printr-o ţesătură fină de fire de nylon
    pentru îndepărtarea eventualilor corpi străini — bucăţi de ceară, fragmente
    de larve, etc. în cazul recoltării cu pompa de vid, filtrul respectiv se
    montează chiar în dispozitivul de aspirare. Lăptişorul recol tat şi filtrat se
    ambalează în borcane de sticlă închise la culoare şi astu pate ermetic, care se
    pun imediat la rece (gheaţă, frigider), la tempera tura de l—2°C lăptişorul
    păstrîndu-se intact timp de cea un an.
    Tehnologia exploatării producţiei de albine pentru
    Sporirea producţiei de polen
    Pentru albine, polenul reprezintă singura sursă naturală de pro teine,
    asigurîndu-le substanţele plastice necesare formării ţesuturilor în procesul de
    creştere, al formării corpului gras la albinele de iernare, precum şi ca bază de
    formare a secreţiilor glandelor faringiene şi ceriere pentru secretarea
    lăptişorului de matcă şi a cerii.
    În general, plantele produc atît polen cît şi nectar, sînt totuşi unele de la
    care albinele pot recolta doar nectar (măzărichea, pălămida, bum bacul, etc.)
    precum şi altele care oferă doar polen (alunul, plopul, mes teacănul).
    După importanţa ca producătoare de polen, aşa cum s-a arătat la baza
    meliferă, putem deosebi plante cu producţie foarte bună (salcia căpreaacă,
    cireşul, vişinul, mărul, porumbarul, răpită, sparceta, macul, zburătoarea, etc.),
    sau bună (alunul, plopul, arţarul, părul, castanul, ste jarul, facelia, zmeurul,
    muştaruil alb, trifoiul, sulfina, etc.) ; în funcţie de specie, producţia de polen
    este eşalonată pe aproape tot parcursul sezo nului activ (martie—octombrie).
    Pentru recoltarea polenului din flori, albinele folosesc întreaga suprafaţă a
    corpului lor, care fiind acoperită cu perişori ajută la prin derea grăunţelor de
    polen şi în special picioarele, pe care au adaptate o serie de formaţiuni speciale
    cu care pot peria grăunciorii de polen de pe diferitele părţi ale corpului,
    strîngîndu-i în coşuleţele de pe perechea a treia de picioare sub formă de
    încărcături şi depozitîndu-i în celulele fagu rilor în vederea conservării.
    Pentru a forma încărcăturile de polen, albinele regurgitează puţină miere
    din guşă cu care umectează polenul periat Ide pe corp, după care îl frămîntă cu
    ajutorul mandibulelor şi-l tasează în coşuleţe, greutatea încărcăturilor putînd
    ajunge pînă la 15 mg polen pe amîndouă picio ruşele.
    De aici rezultă că pentru a strânge un kg de polen sînt necesare cea
    70.000 zboruri.
    După cîte ştim polenul este un produs foarte complex, a cărui compoziţie
    diferă de la o specie de plante la alta.
    În general în compoziţia polenului intră în primul rînd substan ţele
    proteice (13—42%), zaharurile (18,5%), grăsimile (33%), sărurile minerale,
    vitaminele, apa şi celuloza.
    Proteinele polenului cuprind o serie de aminoacizi indispensabili vieţii
    cum sînt : histidina, triptofanul, metionina, lizina, acidul glutamic, etc.
    Dintre sărurile minerale deosebim sulful, cuprul, siliciul, sodiul, fierul,
    aluminiul, magneziul, fosforul, zincul, etc.
    Polenul cuprinde de asemenea o serie de vitamine cum sînt : ribo-flavina
    (B2), tiamina (Bi), piroxidina (B 6), acidul nicotinic, panthotenic, ascorbic (vit. C)
    şi fermenţi (invertaza, zaharaza şi catalaza).
    Întrucît în unele zone ale ţării, precum şi în unele perioade e po sibil ca
    necesarul de polen să nu poată fi acoperit din cauza lipsei acestuia în natură, în
    afara rezervelor pe care şi le fac albinele în fa guri, este indicat ca şi apicultorul
    să creeze rezerve de polen pe care să le administreze în hrana albinelor în
    asemenea perioade. De asemenea, în ultima perioadă a apărut un mare interes
    pentru produsele alimen tare şi terapeutice în a căror compoziţie polenul e folosit
    ca factor activ, în acest scop fiind necesare mari cantităţi de polen.
    În funcţie de tipul şi modelul stupilor folosiţi, au fost elaborate serie
    întreagă de modele de colectoare de polen care pot fi însă gru pate în trei
    tipuri principale : de urdiniş, de fund şi sub capac.
    Colectoarele de urdiniş se aplică practic la toate tipurile de stupi şi se
    prezintă într-o mare varietate de forme şi dimensiuni.
    Un model de mare randament este cel care a căpătat o mare răs-pîndire
    în judeţul Sălaj şi care constă dintr-o placă activă cu supra faţă mare şi un
    sertar care se deschide prin basculare.
    Eficienţa deosebită a acestui tip de colector constă în amenajarea la
    placa activă cu găuri rotunde a unor mici şipculiţe orizontale pe ambele părţi
    ale plăcii active, la fiecare rînd de orificii.
    Aceste şipculiţe uşurează intrarea albinelor în orificii dar în acelaşi timp
    le împiedică să se încovoaie şi să tragă încărcăturile de polen prin orificii.
    Celelalte două tipuri sînt adaptate la stupii de tip vertical, fiind
    concepute în principal pentru stupul de tip multietajat şi se folosesc prin
    amplasarea — primul în locul fundului şi corp — şi al doilea, deasupra
    cuibului, sub capac, urdinişul principal fiind închis şi albina.
    Se recomandă ca după montarea colectorului l—2 zile să nu se monteze
    placa activă, pentru obişnuirea albinelor cu circulaţia prin colector, în
    continuare, se va menţine colectorul în permanenţă în stare activă, ridicîndu-se
    placa doar în perioada culesurilor principale (salcîm, tei, floarea soarelui) sau în
    perioadele lipsite de polen.
    Colectoarele se aplică doar la familiile puternice, cu o cantitate suficientă
    de puiet (min. 3—4 faguri de puiet) şi cu rezerve suficiente de polen în cuib.
    Din momentul în care în sertarul colectorului se strînge din ce în ce mai
    puţin polen, sau dispare complet, se încetează recoltarea şi se demontează
    colectorul de pe stup.
    După recoltare, polenul, indiferent de metoda în care a fost recol tat,
    trebuie condiţionat şi apoi conservat în condiţii corespunzătoare.
    În primul rînd polenul trebuie uscat. La recoltare, polenul are 10—11%
    apă, cu variaţii de la 3—14%.
    Pentru uscare se folosesc dispozitive speciale de diferite tipuri şi capacităţi
    (uscătoare de polen) în care polenul se întinde în straturi subţiri de l—2 cm şi se
    ţine la o temperatură de 40—45°C pînă ce umiditatea scade pînă la cca 5%.
    O mai bună uscare se realizează prin amestecarea uşoară, perio dică, a
    masei de polen şi prin ventilarea permanentă pentru îndepărta rea vaporilor de
    apă.
    În lipsa uscătorului, în stupină se poate realiza, ca o primă etapă de
    uscare, întinderea polenului în straturi subţiri la umbră, după care însă
    uscarea trebuie dusă la capăt în uscătoare special amenajate.
    Trebuie evitată expunerea polenului direct la soare, razele soare lui
    distrugînd componenţii biologici din polen (vitaminele şi fermenţii).
    După uscare polenul se cerne şi se curăţă de corpurile străine.
    Eliminarea surplusului de apă asigură conservarea normală a pole nului,
    în continuare polenul trebuind să fie ferit de umiditate, fiind foarte
    higroscopic.
    De asemenea trebuie ferit de dăunători şi mucegaiuri.
    Pentru aceasta, polenul se păstrează în ambalaje metalice, inoxi dabile,
    de sticlă sau polietilenă închise etanş, pentru combaterea dăună torilor fiind
    tratat cu tetraclorură de carbon sau cu bromură de metil în camere de gazare
    amenajate special în acest scop.
    O metodă foarte bună de păstrarea polenului este amestecul aces tuia cu
    zahăr pudră în proporţie de 1 :2 (o parte polen în două părţi zahăr pudră, sau cu
    miere).
    Tehnologia exploatării familiilor de albine pentru
    Obţinerea veninului de albine
    Înţepăturile albinelor au fost folosite încă din cele mai vechi tim puri
    pentru vindecarea unor boli, în special a celor reumatismale, fără a căpăta însă
    o răspîndire prea mare în practica medicală. Cauza a fost teama de înţepături,
    tratamentul fiind mai greu suportat de cei neînvă ţaţi cu durerea pricinuită de
    înţepăturile albinelor, precum şi unele efecte secundare, care pot apărea la
    unele persoane mai sensibile.
    Lipsa unei aparaturi adecvate şi greutăţile întîmpinate în obţinerea
    veninului cît mai curat posibil au reţinut de asemenea folosirea acestuia în
    medicină, fiind căutate alte surse de substanţe asemănătoare rnai uşor de
    valorificat, cum ar fi de exemplu veninul de şarpe.
    Valoarea terapeutica ridicată, precum şi evoluţia tehnicii de recoltare
    fac în prezent posibilă asigurarea necesarului de venin de albine,acesta
    dovedindu-se eficient în tratarea unei game foarte mari de afecţiuni cum sînt
    : alergiile, bolile de piele, de ochi, bolile sistemului cir culator, afecţiunile
    aparatului locomotor, etc.
    Proprietăţi fizice şi compoziţia chimică a veninului de albine.
    Veninul proaspăt extras se prezintă sub forma unui lichid incolor, vîscos,cu
    gust amărui, astringent şi miros specific. Este mai greu decît apa (greutate
    specifică 1,13) şi are o reacţie acidă.
    Lăsat în aer liber pierde uşor apa şi unii componenţi volatili,
    rămînînd în formă de cristale deschise la culoare (alb-cenuşiu) foarte uşor
    solubil în apă şi insolubil în alcool. Rezistă la temperaturi ridicate (pînă la
    100°C) şi foarte scăzute (sub 0°C) şi îşi păstrează vreme îndelungată calităţile
    terapeutice dacă se păstrează în loc uscat, la temperaturi sub 0°C.
    Componenţii principali ai veninului sînt substanţele proteice care
    reprezintă 75% din cantitatea brută. Unii autori consideră că în veninul de
    albine se află trei fracţii proteice : melitina, care reprezintă 55% din veninul
    brut, fermenţii 17% şi o fracţie inactivă care reprezintă cca 3%din veninul
    brut.
    Melitina are un rol deosebit în terapeutică, provocînd hemoliza,
    contracţia muşchilor striaţi, scăderea tensiunii sanguine, etc. Sub influ -
    enţa melitinei în cazul înţepăturilor de albine apar inflamaţiile locale.
    Dintre fermenţi se deosebesc hialuronidaza şi fosfolipaza, prima
    înlesnind difuzarea veninului în ţesuturile în care este introdus, iar a doua
    acţionînd asupra lecitinei.
    în compoziţia veninului de albine s-au mai găsit o serie de amino-acizi
    liberi, acizi volatili, grăsimi, precum şi acidul formic, clorhidric şi
    ortofosforic. Dintre substanţele minerale s-au identificat calciul, magneziul,
    fosforul, sulful, cuprul, etc.
    Metode de obţinere. Pentru folosirea curentă şi în alte forme decît
    aceea de înţepătură directă, au fost căutate diferite metode de obţinerea
    veninului de albine, în cantităţi utile şi de calitate cît mai bună.
    Astfel, s-au folosit metode pur mecanice prin care albina era apu cată cu
    mîna sau cu o pensetă special adaptată şi silită să înţepe o membrană de natură
    animală sau o foaie de plastic, pînză de mătase etc. sau să depună picătura de
    venin pe o placă de sticlă. Metoda era însă greoaie şi foarte înceată.
    O altă metodă folosea recoltarea întregului aparat cu venin al albi nelor,
    mod în care era păstrat mai mult timp.
    Metodele mecanice fiind foarte greoaie şi cu un randament foarte mic, s-au
    căutat metode care să permită obţinerea veninului cu ajutorul unui agent asupra
    unui număr mai mare de albine. Astfel, s-a încercat fierberea albinelor moarte
    în timpul iernii şi extragerea veninului din apă.
    Un alt agent a fost eterul. Pentru obţinerea veninului, albinele
    erau închise într-un vas de sticlă închis la gură în care se punea puţin eter.
    Sub acţiunea vaporilor de eter, albinele se iritau şi încercau să înţepe pereţii
    vasului pe care lăsau veninul scurs din ace.Dată fiind mişcarea continuă a
    albinelor, o parte din venin se lua pe corpul albi nelor, iar restul se impurifica
    cu dejecţiile eliminate de albine.Din această cauză, nici aceste metode nu au
    căpătat o răspîndire prea mare,fiind legate în mare măsură de omorîrea
    albinelor iar produsul obţinut fiind de o calitate inferioară, impurificat cu
    diferite substanţe provenite de la albine, din stupi, sau din mediul
    înconjurător.
    Problema recoltării veninului de calitate şi în cantităţi utile s-a rezolvat
    abia în momentul apariţiei colectoarelor de venin, în care agen tul de stimulare
    al veninului este curentul electric.
    În mod obişnuit, un asemenea colector se compune din următoarele
    piese componente :
    1. blocul de alimentare cu curent electric ;
    2. colectorul de venin ;
    3. conductorii electrici.
    Blocul de alimentare formează sursa de curent electric din baterii
    electrice legate în serie sau transformator legat la reţeaua electrică.
    Colectorul este format dintr-o ramă pe care se întind alternativ fire din
    metal cu conductibilitate electrică ridicată la cea 3 mm distanţă, din care un fir
    se leagă la polul pozitiv al blocului de alimentare, al doilea la cel negativ,
    ş.a.m.d., astfel încît albina atingînd două fire ală turate închide circuitul
    electric, şocul primit iritînd-o şi provocîndu-i o reacţie de apărare. Sub acest
    impuls, albina caută să înţepe placa pe care este aşezată şi lasă veninul pe
    aceasta.
    Pe acest principiu se bazează şi aparatul construit în cadrul I.C.A. şi
    care constă din :
    — un generator de curent care furnizează impulsuri electrice de 22 V
    cu o durată de 3 secunde, la intervale de 6 secunde. Generatorul se compune
    dintr-un bloc stabilizator de tensiune, care asigură stabi litatea impulsurilor,
    un circuit electronic de protecţie care asigură func ţionarea normală a
    întregului lanţ de colectare şi întrerupe întregul montaj în caz de scurtcircuit,
    un circuit basculant cu care se reglează ciclurile impuls-pauză, releu,
    comutatoare de comandă şi indicatoare optice de control pentru controlul
    funcţionării avariilor şi al suprasarci nii (autoreglare).
    După legarea sursei de alimentare la bornele de intrare ale gene -
    ratorului, se închide comutatorul de pornire care. pune în funcţiune blocul
    stabilizator şi cel de protecţie electronică. Acestea asigură ten siunea
    stabilizată circuitului basculant, care o transmite sub formă de impulsuri la
    bornele de ieşire.
    Tensiunea de lucru este asigurată de şase baterii de lanternă de 4,5 V
    legate în serie, generatorul putînd deservi simultan de la l la 160 colectoare
    (grile) amplasate la tot atîtea familii de albine.
    Colectorul (grila) este format dintr-o ramă care are pe una din feţe un
    rînd de conductori electrici montaţi după modul descris mai sus.
    Sub conductori se montează o placă de sticlă groasă. Pe una din feţe sînt
    dispuse prin turnare şanţuri ovale pe toată lungimea plăcii, adînci de cea 2
    mm.
    Placa se acoperă cu o peliculă semielastică ce permite retrage rea acelor
    albinelor în urma înţepăturii şi colectarea veninului în spa ţiul dintre placă şi
    membrană format de şanţurile longitudinale.
    În acest fel veninul se obţine absolut pur, fiind exclusă orice po sibilitate
    de impurificare.
    Folosirea colectoarelor electrice de venin a permis să se tragă o serie de
    concluzii privind fiziologia producerii de venin în organismul albinelor, în
    baza cărora s-au stabilit tehnologiile de lucru .
    Astfel, s-a observat că secreţia glandei de venin, calitativ şi can titativ,
    este determinată de vîrsta albinelor, de abundenţa hranei pro teice şi de
    anotimp.
    După Miiller, albinele abia eclozionate, practic nu au venin. Cele de vîrsta
    pînă la 2 zile au cea 0,04 mg ; între 2 şi 6 zile 0,15 mg ; între 6 şi 11 zile 0,21 mg
    ; iar cele pînă la 15 zile de viaţă 0,31 mg. După vîrsta de 15 zile, glandele cu
    venin ale albinelor încep să degenereze.
    În perioadele de cules abundent de polen, rezervele de venin sînt mai mari
    decît în perioadele lipsite de polen sau la albinele ale căror re zerve interne de
    proteine (corpul gras) sînt slab dezvoltate sau consu mate (la ieşirea din iarnă), în
    schimb, generaţiile de albine crescute pri măvara în regim de abundenţă de polen
    au venin mai mult decît cele crescute în alte sezoane ale anului, iar rezerva de
    venin odată consu mată (recoltată) nu se mai reface.
    În acest fel, în decursul unui sezon apicol de la familiile de putere normală
    se pot realiza l—1,5 g venin la kg de albine (10.000 indivizi).
    Tehnologia de lucru prevede menţinerea colectorului în lucru la urdinişul
    unei familii cîte 2 ore pe zi în două zile consecutive, operaţia repetîndu-se la
    interval de 21—24 zile la aceeaşi familie, timp în care în familie are loc
    schimbarea generaţiilor şi apariţia unui nou grup de albine de vîrstă medie cu
    încărcătură maximă de venin.
    Manipulat în condiţii normale, pe timp frumos şi în prezenţa unui
    cules oarecare, funcţionarea aparatului nu provoacă iritare sau agresivitate
    la familiile de albine, mortalitatea albinelor fiind aproape nulă. De
    asemenea, folosirea colectorului nu împiedică activitatea de cules a albi -
    nelor, acestea continuîndu-şi zborul în condiţii obişnuite.
    In prezent se fac încercări pentru îmbunătăţirea aparaturii şi teh nologiei
    de recoltare, în vederea reţinerii tuturor componenţilor veninului, inclusiv ai
    celor volatili, în acest scop plăcile colectoare fiind dotate cu instalaţii de
    congelare în care se foloseşte gheaţa carbonică.
    STUPĂRITUL INDUSTRIAL
    Apicultura modernă, ca şi orice sector de activitate, a favori2 berarea
    omului de anumite lucrări care solicită mai multă forţă, a dus la aplicarea unor
    mijloace mecanice în diferitele procese de producţie. Noile tehnologii —
    moderne şi eficiente — determină obţinerea unor producţii apicole ridicate, la
    un preţ de cost scăzut, cu un volum de muncă minim.
    Stupăritul industrial prezintă în esenţă concentrarea, intensificarea şi
    raţionalizarea producţiei apicole. Este de fapt realizarea unei tehno logii aparte,
    moderne, dar simplificate în domeniul creşterii şi exploa tării familiilor de
    albine.
    Importanţa şi aplicarea stupăritului industrial în ţara noastră şi-n alte
    ţări cu apicultură dezvoltată. Stupăritul industrial în ţara noastră se află la
    început, în S.U.A. acesta se aplică în multe ferme, atît în statele din nord, cît şi
    în sud. Sporadic se aplică în unele ţări europene, cum de altfel şi în ţara
    noastră, începe să se extindă, avînd rezultate mulţumitoare. Aşa cum se
    practică, stupăritul industrial este o mare realizare a apiculturii româneşti, fiind
    un pas înainte în eliberarea apicultorului de anumite lucrări inutile.Mai
    întîmpină rezistenţă din partea unor apicultori, mai cu seamă datorită
    dezobişnuinţei faţă de unele lucrări de rutină, care constituie toată dificultatea
    practicării stupăritului in dustrial. Cu toate acestea, o seamă de apicultori
    îndrăzneţi au demonstrat că această noutate apicolă poate fi aplicată şi în ţara
    noastră. Desigur, metoda în sine constituie o revoluţie firească şi utilă în
    tehnologia apicolă românească.
    Prin stupăritul industrial se obţin producţii apicole la un înalt nivel
    cantitativ şi calitativ, realizate la un preţ de cost scăzut.
    Condiţiile geoclimatice, baza meliferă şi poleniferă bogată şi diver să din
    patria noastră oferă cadru prielnic pentru practicarea şi extinde rea stupăritului
    industrial.
    Realizarea stupăritului industrial impune o serie de măsuri tehnicoorganizatorice
    şi anume: deservirea stupilor în brigadă, condiţii, prin cipii şi
    metode de lucru specifice.
    Organizarea stupăritului industrial. Stupinele se amplasează la anumite
    distanţe de sediul fermei, care este la centru, cu drumuri de acces şi legături
    moderne de comunicaţii. La sediul fermei se organizează o hală pentru extracţia
    şi prelucrarea produselor, dotată cu linii tehnolo gice moderne, utilaj divers
    necesar ; magazii, ateliere, depozite, garaje şi birouri. Ferma apicolă trebuie să
    dispună de 50 ha teren arabil nece sar pentru cîmpul melifer. Stupinele ca mărime
    v o r f i de 550—600 familii de albine ,organizate pe vetre de cîte 150 în masivele
    cu mare cules şi de 30—50 familii de albine în masivele în care culesurile sînt
    mai slabe. Distanţele între vetre, în funcţie de potenţialul nectaro-pole-nifer al
    masivului, sînt de 100—2000 m. Amplasarea stupinelor se face pe terenuri
    corespunzătoare, care să asigure două culesuri cel puţin (salcîm şi tei).
    Aşezarea familiilor de albine pe vetre se face la 2 m pe rînd şi 3— 4 m
    între rînduri, în forme diferite : în şah, în zig-zag, în V, în linie sau grup.
    Orientarea urdinişurilor se face în direcţia S—E sau S la o înălţime de sol de 15
    —20 cm. Pentru evitarea rătăcirii albinelor se vor plasa repere verticale şi
    orizontale fixe de orientare în cîmpul melifer. în masivul melifer, în funcţie de
    numărul stupinelor şi al familiilor de albine, se amplasează puncte pentru
    depozitarea materialelor şi loc de odihnă al apicultorului.
    În stupăritul industrial românesc se recomandă, în funcţie de zonă,
    întreţinerea familiilor de albine în stupi M.E. R A 1001 sau chiar orizontali.
    În funcţie de sarcinile unităţii, specializarea se face după cerinţe : mieremarfă,
    polenizarea culturilor, formarea de roiuri, producerea de polen sau
    lăptişor de matcă. Eficienţa stupăritului industrial se reali zează prin
    introducerea în procesul de producţie a utilajului apicol mo dern : descăpăcitor
    automat, centrifuge radiale de mare capacitate, etc. De asemenea centralizarea
    diferitelor lucrări privind administrarea hra nei pentru stimulare sau .de
    completare, extracţia mierii şi cerii, pregăti rea şi fixarea fagurilor artificiali, etc.
    Lucrările în stupăritul industrial se realizează în formaţii de lucru
    complexe, pe brigăzi sau echipe. Apicultorii, specializîndu-se în executa rea
    diferitelor lucrări, cooperează în muncă pentru îndeplinirea sarcini lor de
    producţie, în perioada de iarnă se pregătesc stupii, ramele, fagurii, toate
    materialele. necesare de intervenţii în timpul lucrărilor de sezon.
    Activitatea fermei se desfăşoară pe baza unui program bine întoc mit, pe un
    an, detaliat pe sezoane si şi chiar pe săptămîni.Lucrările spe ciale de sozon sînt
    efectuate de apicultorii de bază ai fermei, care au primire pina la 500 de familii
    de a.bine şi sînt ajutaţi în perioadele de vîrf (recoltări în special şi creşterea
    mătcilor), de apicultori sezonieri .În acest fel se alcătuieşte o echipă operativă
    (de deservire) formată din 3- 4 apicultori conduşi de şeful de fermă care dirijează
    întreaga activi tate după necesităţi.
    In general activitatea în stupăritul pastoral se realizează prin lu crări
    principale de întreţinere şi îngrijire ce se execută la intervale mari de timp.
    Astfel la deschiderea stupului se fac toate lucrările impuse de moment iar şi
    pentru etapa viitoare, în acest mod se evită şi risipa de timp, dar şi deranjarea
    prea deasă a familiilor de albine ce se face în mod obişnuit in practicarea
    stupăritului tradiţional. O atenţie deosebită tebuie acordată asigurării familiilor
    de albine cu matci roditoare şi schimbării lor într-o proporţie minimă de 20%
    din efectivul total. De asemenea se vor întreţine numai familii de albine
    puternice, restul se unifică iar cele bezmetice şi bolnave se distrug.
    Ultima modificare făcută de Enciu Stefan; 09.01.2016 la 22:33.

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •