Centrul Anadolu din Istanbul a tratat anul trecut 2 000 de români

Data: 22 septembrie 2013 Cornelia Stanciu
Anadolu Medical Center (Istanbul, Turcia), centru de referinţă european în domeniul oncologiei şi serviciilor medicale pentru femei, afirmă că echipa medicală Anadolu a tratat până în prezent aproape 7 000 de români. Cele mai frecvente tipuri de cancer tratate aici au fost cancerul cerebral, cancerul la sân, cancerele ginecologice, colonorectal şi pulmonar. “Românii aleg centrul nostru deoarece au acces la tehnologie de ultimă generaţie, medici cu o vastă experienţă internaţională, terapii personalizate şi o abordare multidisciplinară. Rezultatele medicale sunt foarte bune. Pacienţii se simt confortabil şi în siguranţă în centrul nostru, întrucât Departamentul pentru Pacienţi Internaţionali este dedicat să ajute pacienţii şi familiile acestora cu tot ce au nevoie – de la informaţii medicale complete la probleme administrative (rezervarea zborului, transport, cazare, planificare financiară) şi până la sprijin psihologic. Simplul fapt că avem la dispoziţie translatori nativi cu care pot comunica este foarte important”, a declarat Asli Akyavaş, Directorul Departamentul pentru Pacienţi Internaţionali, Anadolu Medical Center. Peste 2000 de români s-au tratat în această instituţie anul trecut. Potrivit analizei rezultatelor preliminare din primele nouă luni ale anului, numărul pacienţilor români va creşte probabil cu 20 la sută în 2013. Departamentul pentru Pacienţi Internaţionali primeşte lunar din România peste 220 de solicitări pentru o a doua opinie medicală, fiind un serviciu aflat în permanentă dezvoltare. Cel mai solicitat este Centrul de oncologie, domeniu în care Anadolu Medical Center a stabilit un parteneriat strategic cu Johns Hopkins Medicine, lider în tratarea cancerului. Afilierea cu Johns Hopkins Medicine este extrem de apreciată de pacienţii români care au acces prin intermediul medicilor turci la a doua opinie din partea unei instituţii medicale cu experienţă de un secol, recunoscută la nivel mondial. Johns Hopkins Medicine a primit recent titlul „Honor Roll” în topul spitalelor din America din partea US News & World Report. Serviciul „a doua opinie medicală” oferă gratuit, în 48 de ore, sfaturi privind evaluarea diagnosticelor actuale. Indiferent de ţara de origine, un pacient poate trimite documentele medicale către Anadolu Medical Center şi va primi o a doua opinie medicală, opţiuni de tratament şi estimarea costurilor. Nu doar pacienţii din România au ales Turcia pentru tratamente medicale. În primele şase luni ale acestui an, peste 3 500 de pacienţi străini au ales Anadolu Medical Center (Istanbul). Deşi cei mai mulţi pacienţi provin din România şi ţările balcanice, la Anadolu Medical Center se tratează şi pacienţi din ţări cu servicii medicale foarte dezvoltate, precum SUA sau ţările din Europa. În 2012, centrul a înregistrat 7 000 de pacienţi străini (cu 66 la sută în plus comparativ cu anul precedent), din aproape 30 de ţări din diferite regiuni ale lumii.