Legende|February 29, 2012 07:00
Aur, vlve şi blesteme. Legende despre comorile din Munții Apuseni

Se spune că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. De cnd lumea şi pămntul, pnă unde bate gndul. Gura lumii, slobodă, ca raţa prin lobodă. Generaţii la rnd au inventat, transformat, păstrat şi transmis poveşti grozave sau cumplite despre lucruri nenţelese ori ispititoare. Apetitul pentru legende al oamenilor nu a lăsat mai nimic fără o aură de mister, fără o umbră de blestem, fără un fior pe spatele celui care ascultă povestea.


Munca sub pămnt, prin galerii aducătoare de moarte, cu năluci nchipuite de frică sau de minţile celor aflaţi pe pragul dintre lumi, a fost o sursă constantă de povestiri. Mediile cele mai bogate n legende au rămas aurul şi cărbunele, unde vlva băilor, ielele, demonii subpămnteni şi flăcările care joacă pe comori au alimentat imaginaţia oamenilor secole la rnd şi au nflăcărat ambiţia celor care au sperat ntr-o mbogăţire miraculoasă, peste noapte. Şi o fac şi acum, dovadă fiind căutătorii de aur de prin munţii Orăştiei, care visează la faimoasa comoară a lui Decebal.
n Apuseni, muntele Găina este nconjurat numai de legende despre aur metal preţios care aprinde, uneori, flăcările pe vrfuri, dar niciodată atunci cnd sunt oameni n preajmă. Una din aceste legende spune că locuitorii comunei Vidra de Sus, aflată la poalele muntelui, lucrau pe vremuri la băile de aur din munţii Bihariei. Au tot observat o găină de aur ieşind din băi şi mergnd să şi clocească ouăle ntr-un cuib, din vrful muntelui. Oamenii au vrut să o prindă, n fel şi chip, iar găina, speriată, a fugit cu tot cu aur n adncuri. Se spune că de atunci oamenii nu au mai găsit aur n acea zonă şi de aceea au ncetat să mai sape după el. Muntele a luat numele Găina şi a devenit graniţa naturală dintre ţinuturile moţilor şi cele ale crişenilor. O altă legendă vorbeşte despre o znă (frumoasă şi foarte bogată, ca toate znele), care avea găina cu ouă de aur. O singură dată pe an, zna dăruia cte un astfel de ou unei fete sărace şi cuminţi, ca să aibă şi ea zestre pentru măritiş. Oamenii au trăit n armonie cu zna, pentru că i cereau sfatul şi ajutorul cnd aveau nevoie.

Foto: Găina cu ouăle de aur, o legendă prezentă şi pe alte meleaguri (aici, n varianta ei Swarovski)

Dar, ntr-o zi, cinci feciori din comuna Vidra, travestiţi n fete, s-au furişat pnă la adăpostul znei, au aflat unde ţine găina cu ouăle de aur şi au furat-o, cu tot cu coşul plin de ouă. nsă, n fuga lor cea iute, cel care ducea coşul l-a scăpat, iar ouăle au ajuns n apele nvolburate ale Arieşului, care şi acum mai are, ici colo, sclipiri de aur n adnc spune legenda. Speriaţi, feciorii au ascuns găina n munţii Abrudului. Zna s-a supărat pe lăcomia şi ndrăzneala oamenilor şi a părăsit meleagurile, plecnd n zări ndepărtate. Se spune că de atunci tot urcă tinerii pe acel platou de munte (platoul de pe Găina), n a treia duminică a lunii iulie, doar doar zna se răzgndeşte şi o vor afla din nou acolo. Această tradiţie este, de fapt, trgul de pe muntele Găina, renumit de secole att pentru trocul de produse care se realiza acolo (locul fiind la intersecţia a patru judeţe Hunedoara, Bihor, Alba şi Cluj), ct şi pentru că aici se ncheiau cununii (de multe ori aranjate n funcţie de zestre), fapt care i-a atras numele de Trgul de fete.

Aur de pe Valea Arieşului, aflat la Muzeul Aurului din Brad (foto: Camelia Jula)
nsă legendele despre aurul munţilor şi au rădăcini mult mai ndepărtate, n vremurile dacice. Orice hunedorean ştie să ţi spună de blestemul lăsat de nsuşi Decebal, care, după ce a ngropat comoara Daciei, şi-a blestemat semenii să fie pedepsiţi de Zalmoxis dacă vor dezvălui cuiva de snge străin locul unde este ascunsă bogăţia, iar eventualii profanatori au fost blestemaţi să nu se poată bucura nici măcar o zi din viaţă de nici o singură monedă furată. Herodot scria despre aurul din Tracia că ar fi ajuns şi n palatele faraonilor, că ar fi fost ispită pentru greci şi fenicieni, nainte de a fi motivul unei campanii de cucerire purtate de Imperiul Roman. Poveştile spun că dacii, pentru a ascunde comoara n aşa fel nct să nu fie găsită vreodată, au deviat un ru, au săpat n matca lui o groapă adncă, au ngropat acolo toate bogăţiile, apoi au repus rul pe cursul său firesc, astfel că nimeni nu ştie exact despre ce ru e vorba. n ciuda faptului că, la pachet cu legenda, oamenii află şi despre blestem, şi acum se găsesc destui care scanează rurile din judeţul Hunedoara, n special cele aflate n mprejurimile vechii Sarmizegetuse, n speranţa că vor descoperi albia mutată, sub care doarme comoara lui Decebal.

Foto: Bijuterie de aur tracic, descoperită n Bulgaria / Sofia News Agency

Faptul că romanii au dus din Dacia sute de tone de aur şi argint nu mai este o legendă, ci o realitate istorică (sunt cronici care vorbesc de 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint, iar exploatarea minieră din perioada romană de la Roşia Montană sub numele său roman Alburnus Maior stă dovadă acestui lucru). Alte izvoare istorice arată descoperiri ale unor importante comori n regiunea vechii capitale dacice (este vorba de tezaure de sute, mii sau chiar zeci de mii de monede de aur, de tip Lysimach, dar şi Koson, găsite n Ţara Haţegului şi n zona Grădiştea) aceste descoperiri au fost marcate fie n secolul 16, fie n secolul 18, 19 sau chiar 20. Se pare că anul 1999 a fost unul intens pentru căutătorii de aur. Mnaţi de mirajul comorii dacice, aceştia au săpat peste tot pe unde detectoarele le indicau prezenţa metalului preţios şi unii, mai norocoşi, au găsit, ntr-adevăr, aur (colane, monede etc.). Arheologi, istorici şi muzeografi au cerut n repetate rnduri ca autorităţile să intervină mai ferm n această goană după aur, dar lucrurile nu s-au oprit, n ciuda unor arestări şi condamnări. n urmă cu zece ani, poliţia hunedoreană estima la aproximativ 4.000 numărul căutătorilor anuali de aur din regiune şi la aproximativ 700 numărul detectoarelor performante de metale folosite. De atunci, numărul căutătorilor a mai scăzut, febra s-a mai potolit, nsă nu de tot.

Munţii Apuseni (foto judeţul Alba, Panoramio.com calin_c30)
n zonele miniere din Apuseni, legendele cele mai răspndite vorbesc despre vlva băilor; există chiar două variante pentru menirea acesteia una, care spune că vlva este spiritul protector al minei, care asigură prosperitatea ei şi alta, care spune că vlva este arătarea prevestitoare de moarte pe care o vezi pe galerii, nainte să ţi vină sfrşitul. Oamenii pe-aici spuneau de directorul minei (de la Caraci n.r.) că era vlva minei. Era un bărbat aşa nalt şi frumos, tare frumos era, bun administrator, care lucra bine cu oamenii şi mina o mers bine ct o fost el acolo. Şi era mndru tare şi bătrnii aşa ziceau, că el era vlva, că făcea mina să dea producţie. Da o fost un accident n mină şi el o intrat să scoată pe altu să nu moară şi mina l-o prins pe el şi o murit, era tnăr, avea 29 30 de ani. No, şi atunci oamenii şi mai tare or spus că el era vlva, că aşa i cu mina, te ia, dacă eşti vlva ei, omul pe care l-o scos o trăit, da el, că era vlvă, o murit. Şi de atunci nici mina n-o mai mers şi apoi or şi nchis-o, că nu mai mergea (poveste auzită de la o localnică de la poalele muntelui Caraci).

O altă variantă despre vlvă vine tot din Apuseni. Se spune că la ora prnzului, cnd s-au pus patru ortaci băieşi (mineri n băile de aur, cum mai erau numite minele aurifere) să mănnce, au văzut o pisică neagră n subteran. Doi din cei patru au vrut să i dea de mncare, alţi doi nu, iar la cteva zile după incident, numai cei doi care au hrănit pisica au mai ieşit vii din mină, ceilalţi doi n-au mai ieşit din şut. Oamenii au spus că i-a dus vlva băii, care luase nfăţişarea de pisică neagră ca să testeze spiritul milostiv al minerilor. n anumite variante de legendă, vlva este văzută ca protectoarea minelor, care distribuie şi supraveghează aurul, ajută minerii să l găsească, dar, uneori, şi cere tributul. Cnd ntr-o mină nu se mai găseşte aur, minerii spun că a plecat vlva de acolo şi nu mai are rost să se mai sape, că nu se va mai găsi niciodată aur fără ajutorul ei. Personificările vlvei sunt fie de pisică neagră, fată frumoasă, babă, copil, fie de moşneag, soldat, pitic sau chiar diverse sunete. O altă ramificaţie a legendelor vorbeşte de vlve care s-au ndrăgostit de mineri tineri şi le-au devenit soţii, dar că astfel de relaţii erau legate cu secret de moarte: dacă minerul ar fi dezvăluit cuiva că soţia lui e vlva, ar fi plătit cu viaţa. Imaginea unor fete frumoase, dar aducătoare de blesteme şi rele, şi anume a ielelor, nsoţeşte şi ea legendele cu comori: se spune că dansează n noaptea de Snziene pe locul unde stă aurul ngropat, dar că de blestemul lor scapă doar cel care le priveşte dansul printr-un ban de aur găurit, altfel, pedeapsa este nebunia.

Aur n formă nativă (Muzeul Aurului, foto: Camelia Jula)
n jurul localităţii miniere Roşia Montană stau ţesute variate legende, mai ales că acolo a fost un centru de exploatare auriferă important. Astfel, despre localnici se spune că şi-ar fi construit case după model german, cu peretele n drum, pentru a ascunde şi mai bine bogăţiile şi secretele se spune că sunt ngropate comori chiar n pereţii groşi ai caselor şi că numai prin dărmare s-ar mai putea afla ce s-a ascuns acolo. Vorbe despre vlvele minelor circulă şi pe aici, la fel şi cele despre morojniţe fiinţe care ies n lume după miezul nopţii, se dau de trei ori peste cap, se transformă ntr-un animal care seamănă cu o veveriţă şi fură laptele vacilor. O altă legendă se leagă chiar de ntemeierea localităţii şi spune că o femeie pe nume Cotroanţa ar fi descoperit, prima dată, un bulgăre de aur pe un deal numit Chernic, pe cnd ieşise cu caprele la păşunat. Chernic ar putea fi chiar masivul Crnic, din localitatea minieră menţionată (munte care ar urma să fie ras de pe faţa pămntului n cazul deschiderii unei exploatări la suprafaţă, propuse de proiectul minier al RMGC de exploatare a aurului cu cianuri).

Cum se fura aurul din mină: cu patroane ndesate n dos (Muzeul Aurului, foto: Camelia Jula)
nsă toate legendele legate de comori de aur vin, invariabil, cu un blestem, o moarte, o nenorocire. Poveştile vorbesc de oameni care au găsit căldări cu aur, care, apoi, s-a transformat n şerpi şi şoprle; de morţi subite n familia celui care găsea vreo comoară de acest fel; de boli şi nenorociri care urmăresc un neam ntreg al celui ce găseşte o comoară şi nu o lasă acolo unde a fost ngropată, ci o foloseşte pentru sine. Un baci din Lunca povesteşte despre vremea cnd lucra n mină, alături de alţi săteni, că, deşi erau metode să sustragă metalul preţios la ieşirea din mină, n ciuda controalelor, oamenii nu prea făceau asta, de teama blestemului aurului. Erau care şi ascundeau o crpă unsă bine n fund, acolo şi-o băgau şi asta nu-i legendă, ca să ia puţin aur pentru ei. Alţii făceau buzunare false la pantalonii de şut sau la casca de miner. Şi dacă nu te găseau că l-ai furat, ăla de fura nu mai avea viaţă bună. Boală dădea n el sau n cineva din familie ori nu mai ieşea viu din mină. Aurul nu e bine să l furi, că i ochiul dracului şi ţi ia dracu sufletu dacă ai furat aur, zice baci Ionel.

Grafic despre extragerea aurului n Romnia sursa: Romnia Megalitică
Pnă şi la Roşia, ca să ne ntoarcem ntr-un loc fierbinte al momentului, oamenii au ajuns să spună că blestemul aurului este cel care i-a nvrăjbit, care a rupt familii, care i-a făcut pe unii să şi vndă casele, pămnturile sau morţii din cimitir unor noi căutători de aur (sub forma unei companii miniere private). Un bădiuc din Roşia, pe care l-am ntlnit acolo acum cţiva ani, spunea amărt: Aici nu i lucru curat, aici i blestem, i dracul cu coada, altfel nu se poate explica cum am ajuns să ne urm ntre noi, să ne minţim, să nu ne mai dăm ziua bună, frate cu frate, neam cu neam, vecin cu vecin. Aurul ăsta i blestemat, că ne face să fim neoameni!. n Apuseni, aproape nu există gospodărie n care să nu se ştie poveşti legate de aur şi blestemele purtate de acesta. Tinerii nu au mai fost aşa de curioşi să le afle, dar bătrnii ncă le păstrează şi sunt bucuroşi să vorbească despre ele n acest fel, şi mai aduc aminte de tinereţea lor sau se simt măguliţi că vrei să afli ceva de la ei. Mulţi au şi lucrat n mine de aur; există familii n care mineritul aurifer a fost tradiţie, bărbaţii tot asta au făcut, de la bunic la nepot. Cu oricine vorbeşti, ţi spune sigur două lucruri, indiferent de legende: că mai este aur n pămnt (n orice mină ar fi lucrat) şi că e mai bine să fie lăsat acolo.

Galerie din mina de aur Buduresa din Bihor (sursa foto: citynews.ro)
Pentru oamenii de aici, minele nu sunt nişte simple locuri de muncă. Sunt privite cu respect şi teamă, sunt considerate vii, cu voinţa lor proprie, care te poate duce ntr-o clipă pe lumea cealaltă. Concepţia despre moarte a vechilor mineri este senină şi complet lipsită de fricile care nsoţesc, n mod normal, acest prag: ei plecau n fiecare dimineaţă la muncă ştiind, asumndu-şi faptul că era posibil să nu se mai ntoarcă. Legendele despre vlve, despre cum mina şi ia mereu un tribut şi nu ştii cnd se va ntmpla sau dacă te va prinde acolo, legendele despre comori posibile şi despre aurul care ţi ia minţile toate erau parte din bagajul zilnic al unui miner. Dar nu se gndeau la ele cnd intrau n mină, ci numai după ce erau ieşiţi. Şi acum, bătrnii vorbesc cu sfială şi respect despre viaţa (şi relaţia) lor cu mina, pentru că, spun ei, odată miner, rămi mereu legat de spiritul minei şi nu este bine să o superi, prin lipsă de respect. Că tot n pămnt te ntorci şi pe lumea cealaltă te aşteaptă mina să dai socoteală.


Surse documentare: Folclor local din Caraci, Lunca, Baia de Criş, Roşia Montană / Povestiri petrilene (Ion D. Srbu) / Ziduldacic.3x.ro / Presa locală judeţul Hunedoara / Dafinoiu.ro
Surse foto: Romnia Megalitică, Sofia News Agency, Panoramio, Citynews