Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Paulo coelho - maktub

  1. #1
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588

    Paulo coelho - maktub

    MAKTUB
    PAULO COELHO
    ATENŢIE : Acest text este distribuit gratuit prin intermediul paginii oficiale a lui Paulo Coelho. Nu poate fi publicat sub nici o altă formă. Autorul deţine toate drepturile de autor asupra manuscrisului īn cauză. “Maktub” īnseamn㠓Aşa a fost scris.” Arabii cred c㠓aşa a fost scris” nu ar fi o traducere prea bună, pentru că, deşi totul deja a fost scris, Dumnezeu are compasiune şi a scris totul doar pentru a ne ajuta. Călătorul este la New York. Este īn īntīrziere la o īntīlnire, şi cīnd pleacă de la hotel īşi dă seama că maşina sa a fost mutată de poliţie. Ajunge tīrziu la īntīlnire, prīnzul durează mai mult decīt ar fi fost necesar, şi el se gīndeşte la amenda pe care trebuie să o plătească. O să fie o avere. Pe neaşteptate, īşi aminteşte de bancnota pe care o găsise pe stradă cu o zi īn urmă, şi vede o oarecare ciudată legătură cu ce i se īntīmplase dimineaţă. “Cine ştie, poate că am găsit banii aceia īnainte ca persoana care ar fi trebuit să-i găsească să fi avut posibilitatea. Poate am mutat bancnota din calea cuiva care īntr-adevăr avea nevoie. Cine ştie dacă nu am intervenit īn ce a fost scris! Simte nevoia să se elibereze de bancnotă, şi īn acel moment vede un cerşetor aşezat pe trotuar. Īi dă rapid bancnota, şi simte că a readus un echilibru lucrurilor. “Aşteaptă o clipă,” spune cerşetorul. “Nu caut ajutor. Eu sīnt poet şi vreau să-ţi citesc o poezie īn schimb.” “ .....mda, alege una scurtă, pentru că mă grăbesc”. Cerşetorul răspunde “dacă eşti īncă viu, este pentru că nu ai ajuns īncă acolo unde ar trebui să fii.” ------------------------------------------------- Gīndeste-te la larvă. Īşi petrece cea mai mare parte a vieţii pe pămīnt, invidioasă pe păsări şi supărată pe destinul şi īnfăţişarea ei. “Eu sīnt creatura care place cel mai puţin din toate”, gīndeşte. Īntr-o zi, Mama Natură īi cere larvei să pregătească o gogoaşă. Larva e mirat㠖 nu a mai făcut niciodată pīnă acum o gogoaşă. Īnţelege că īşi construieşte propriul mormīnt şi se pregăteşte să moară. Chiar dacă a fost nefericită cu viaţa pe care a trăit-o pīnă īn acel moment, se plīnge către Dumnezeu: “Cīnd de abia mă obişnuisem cu viaţa mea, Doamne, īmi iei şi puţinul care-l am.” Īn disperare se īnchide īn gogoaşă şi aşteaptă sfīrşitul. După cīteva zile se trezeşte transformată īntr-un fluture superb. Acum este īn stare să zboare către cer, şi este foarte admirată. E surprinsă de semnificaţia vieţii şi de semnalele lui Dumnezeu. ------------------------------------------------- Un străin se īntīlni cu Părintele Stareţ al mănăstirii din Sceta. „Vreau să-mi īndrept viaţa “, spuse. “Dar nu mă pot reţine să am gīnduri păcătoase.“ Părintele observă că afară vīntul sufla tare şi spuse străinului: „E foarte cald aici. Mă īntreb dacă nu ai putea strīnge un pic din vīntul de afară şi să-l aduci īnăuntru să răcorească un pic īncăperea.” „E imposibil “, răspunse străinul . „E imposibil şi să ne abţinem de la a gīndi lucruri care-L supără pe Dumnezeu “, răspunse călugărul . „Dar dacă ştii cum să spui nu tentaţiilor, nu-ţi vor face nici un rău”. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Dacă trebuie să iei o decizie, e mai bine să o faci şi să te comporţi ca atare. Nu poţi şti dinainte consecinţele. Arta divinaţiei a fost dezvoltată pentru a sfătui oamenii, nu pentru a prezice viitorul. Oferă sfaturi bune, dar slabe profeţii. Īntr-una din rugăciunile īnvăţate de la Iisus, se spune: “Facă-se voia Ta”. Cīnd voia Lui provoacă o problemă, ne dă şi soluţia. Dacă arta divinaţiei ar fi fost īn stare să prezică viitorul, toţi ghicitorii ar fi fost sănătoşi, căsătoriţi şi fericiţi.” ------------------------------------------------- Discipolul se apropie de maestrul său: “De ani de zile sīnt īn căutarea iluminării”, spuse. “ Simt că sīnt aproape să o ating. Am nevoie să ştiu care e pasul următor”. “Cum te īntreţii ? “ īntrebă maestrul . “Nu am īnvăţat īncă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu.” “Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiţi direct la soare timp de jumătate de minut” , spuse maestrul. Discipolul īi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură treizeci de secunde maestrul īi ceru să-i descrie ce avea īmprejur. „Nu reuşesc să văd. Soarele m-a orbit ,” spuse discipolul . „Un om care caută doar lumina, evitīnd propriile responsabilităţi, nu va găsi niciodată iluminarea. Şi unul care se uită fix doar la soare va orbi,” fu comentariul maestrului. ------------------------------------------------- Un om se plimba printr-o vale din Pirinei, cīnd īntīlni un cioban bătrīn. Acesta īşi īmpărţi hrana cu el, şi stătură īmpreună vreme īndelungată, vorbind despre viaţă. Omul spunea că, dacă se crede īn Dumnezeu, trebuie acceptată şi ideea că nu sīntem liberi, din moment ce Dumnezeu guvernează fiecare pas. Ca răspuns, ciobanul īl duse īntr-o vale largă unde se putea asculta – cu o claritate absolut㠖 ecoul fiecărui sunet. “Viaţa este ca aceste stīnci şi destinul e strigătul pe care fiecare din noi īl scoate ”, spuse ciobanul. “Ceea ce facem va fi īnălţat la inima Lui, şi se va īntoarce la noi īn aceeaşi formă. Dumnezeu acţionează ca ecou al acţiunilor noastre.” ------------------------------------------------- Maestrul spuse: “Cīnd simţim că a venit momentul schimbării, īncepem - inconştient- să derulăm filmul de la capăt, pentru a revedea fiecare īnfrīngere suferită pīnă atunci . Şi, cu siguranţă, cu cīt creştem, numărul momentelor dificile creşte. Dar, īn acelaşi timp, experienţa ne dă acţiunile cele mai bune pentru a depăşi acele īnfrīngeri, şi pentru a găsi calea care ne permite să mergem īnainte. Trebuie să derulăm şi al doilea film din arhiva noastră mentală. Dacă privim doar pelicula īnfrīngerilor noastre, rămīnem paralizaţi. Dacă privim doar pe cel al succeselor, sfīrşim prin a crede că sīntem mai īnţelepţi decīt sīntem īn realitate. Avem nevoie de ambele benzi.” ------------------------------------------------- Discipolul spuse maestrului său: “Am petrecut mare parte a zilei gīndind ce nu ar fi trebuit să gīndesc, dorindu-mi ce nu ar fi trebuit să-mi doresc şi făcīnd planuri ce nu ar fi trebuit făcute.“ Maestrul īl invită pe discipol să facă o plimbare īn pădurea din spatele casei. De-a lungul drumului īi arătă o plantă şi ceru discipolului să-i spună dacă īi ştie numele. “Belladonna” (femeie frumoasă), spuse discipolul. “Poate ucide pe oricine īi mănīncă frunzele.” ” Dar nu poate ucide pe nimeni care doar o admiră”, spuse maestrul. ”La fel, dorinţele negative nu pot face rău atīta timp cīt nu te laşi sedus.” ------------------------------------------------- Īntre Franţa şi Spania există un lanţ muntos. Īntr-unul din acei munţi este un sat care se cheama Argeles, şi īn sat este o colină care duce spre o vale. Īn fiecare după amaiză, un bătrīn urcă şi coboară acea colină. Cīnd călătorul merse la Argeles pentru prima dată, nu ştia. La a doua sa vizită īn sat, observă că a traversat poteca cu acelaşi om. Şi de fiecare dată cīnd se īntorcea observa omul mai cu atenţie – veşmintele lui, basca, bastonul lui, ochelarii. De fiecare dată cīnd se gīndeşte la sat, se gīndeşte şi la acel bătrīn – chiar dacă acela nu e conştient de asta. O singură dată călătorul īi vorbise bătrīnului. Īn glumă īl īntrebă: “Crezi că Dumnezeu trăieşte īn munţii ăştia frumoşi care ne īnconjoară?” “Dumnezeu trăieşte”, spuse bătrīnul, “ īn acele locuri unde I se permite să intre.” ------------------------------------------------- Īntr-o seară maestrul se adună cu discipolii şi le ceru să facă un foc ca să stea de vorbă īmpreună.”Călătoria spirituală e ca un foc care arde īn faţa noastră,” spuse. “Un om care vrea să aprindă focul trebuie să suporte fumul care-i īngreunează respiraţia şi-l face să lăcrimeze. Aşa e redescoperită credinţa lui. Oricum, odată ce focul a fost aprins din nou, fumul dispare, iar flăcările luminează toate lucrurile din jurul lor – dīndu-le căldură şi linişte.” “Dar dacă altcineva aprinde focul pentru el?” īntrebă unul din discipoli. ”Şi dacă cineva ne ajută să evităm fumul ? “ “Dacă cineva face asta, este un fals maestru. Un maestru īn stare să ducă focul oriunde doreşte şi să-l stingă de cīte ori are chef. Şi, din moment ce nu a īnvăţat pe nimeni să aprindă focul, e ca şi cum i-ar lasă pe toţi īn īntuneric.” ------------------------------------------------- “Cīnd păşeşti cu hotărīre de-a lungul drumului tău, vei găsi o poartă cu o frază scrisă deasupra,” spune maestrul. “Īntoarce-te la mine şi spune-mi ce zice acea frază. Discipolul se dăruieşte căutării trup şi suflet, şi īntr-o zi īntīlneşte din īntīmplare acea poartă şi atunci se īntoarce la maestru. “Fraza scrisă era ‘ASTA E IMPOSIBIL ‘ “, spune el. “Era scris pe un zid sau pe o poartă?” īntreabă maestrul. “Pe o poartă,” răspunde. “Bine, atunci, pune mīna pe clanţă şi deschide-o.” Discipolul se supuse. Din moment ce fraza era scrisă e o poartă, ea se deschise ca orice poartă normală. Cu poarta complet deschisă el nu mai putea vedea fraza – şi merse īnainte. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Īnchide ochii. Sau chiar cu ochii deschişi, imaginează-ţi următoarea scenă: un stol de păsări īn zbor. Acum spune-mi cīte păsări reuşeşti să vezi: cinci? unsprezece? şaisprezece?“ “Indiferent care ar fi răspunsul – şi e greu ca cineva să pretindă că ştie cīte păsări a reuşit să vad㠖 un lucru devine mai mult decīt clar īn acest mic experiment. Poţi imagina stolul de păsări, dar numărul lor e dincolo de controlul tău. Şi totuşi scena era curată, bine definită, exactă. Trebuie să existe un răspuns la īntrebare. Cine a hotărīt cīte păsări ar fi trebuit să apară īn scena imaginată ? Nu tu.” ------------------------------------------------- Un om se hotărī să facă o vizită unui pustnic care, după cum i se spusese, trăia nu departe de mănăstirea Sceta. După ce merse cale lungă prin deşert, găsi īn sfīrşit călugărul. “Am nevoie să ştiu care e primul pas care trebuie făcut pe drumul spiritual,” spuse. Pustnicul duse omul la o fīntīnă mică şi-i spuse să se privească īn apă. Omul īncercă să o facă, dar de abia ce īncercă, pustnicul aruncă pietricele īn apă, agitīndu-i suprafaţa. “Nu o să-mi pot vedea chipul dacă o să continui să arunci pietrele alea,” spuse omul. “Aşa cum e imposibil pentru un om să-şi vadă chipul īn ape mişcate, la fel e imposibil să-l cauţi pe Dumnezeu dacă mintea ţi-e neliniştită de căutare,“ spuse călugărul. “Acesta e primul pas!” ------------------------------------------------- Īn perioada īn care călătorul practica meditaţia Zen , īntr-o zi maestrul său merse īn dojo ( locul unde se reunesc discipolii), şi se īntoarse cu un beţişor de bambus. Unii din elevi lui – cei care nu reuşiseră să se concentreze bine – ridicară mīna. Maestrul se apropie de fiecare şi dădu cīte trei lovituri cu beţişorul pe fiecare umăr. Cīnd novicele văzu aceasta pentru īntīia oară, o consideră un gest medieval. Mai tīrziu, īnţelese că deseori e necesar să transferăm suferinţa spirituală īn cea fizică pentru a īnţelege răul pe care-l creează. Pe drumul către Santiago, īnvăţase un exerciţiu care consta īn tăierea pielii degetului mare cu unghia arătătorului ori de cīte ori avea gīnduri critice despre sine. Teribilele consecinţe ale gīndurilor negative sīnt simţite cu mult timp după. Dar permiţīnd unor asemenea gīnduri să se manifeste ca durere fizică, sīntem īn stare să īnţelegem răul pe care-l cauzează. Şi atunci sīntem īn stare să le alungăm. ------------------------------------------------- Un pacient de 32 de ani īl īntīlni pe terapeutul Richard Crowle . “ Nu reuşesc să mă las de obiceiul de a-mi suge degetul mare,” se lamentă. “Nu-ţi face mari probleme din cauza asta, “ īi spuse Crowley. “Dar īncearcă să sugi un alt deget īn fiecare zi.” Pacientul īncercă să facă īntocmai cum i s-a spus. Şi de fiecare dată cīnd īndrepta mīna spre gură, trebuia să facă o alegere conştientă pentru a alege care deget trebuia să fie subiectul atenţiei sale īn acea zi. Īnainte de sfīrşitul acelei săptămīni, obiceiul era vindecat. “Cīnd un viciu devine obişnuinţă, e greu de controlat,” spune Richard Crowley. “ Dar cīnd ni se cere să dezvoltăm noi atitudini, să luăm decizii noi şi să facem alegeri noi, devenim conştienţi că nu se merită”. ------------------------------------------------- Īn Roma antică, nişte prezicătoare cunoscute ca Sibile scriseră nouă cărţi care ar fi prezis viitorul imperiului Roman. Duseră cărţile la Tiberiu. “Cīt costă ?” īntrebă īmpăratul roman. “O sută de monezi de aur,” răspunseră Sibilele.Tiberiu mīnios le alungă din faţa ochilor. Sibilele arseră trei dintre cărţile lor şi se īntoarseră la Tiberiu. “Costă tot o sută de monezi de aur,” īi spuseră lui Tiberiu. El rīse şi le refuză: “De ce ar trebui să plătesc şase cărţi la fel cīt costau nouă?” Sibilele arseră īncă trei cărţi şi se īntoarseră cu cele trei rămase. “Preţul este tot o sută de monezi de aur,” spuseră. Tiberiu, măcinat de curiozitate, decise să plătească. Dar nu fu īn stare să citească decīt o parte a viitorului imperiului său. Spune maestrul: “ E important īn viaţă să accepţi cīnd ţi se oferă ocazia.” ------------------------------------------------- Doi rabini făceau tot posibilul să dea un confort spiritual evreilor din Germania nazistă. Timp de doi ani, terorizaţi īn mod insuportabil, reuşesc să scape de persecutori şi să-şi īndeplinească funcţiile religioase īn diverse comunităţi. Īntr-un sfīrşit sīnt luaţi prizonieri. Unul dintre rabini, terorizat de ce i s-ar putea īntīmpla, se roagă īncontinuu. Celălalt, īn schimb, īşi petrece toată ziua dormind. “De ce te porţi aşa?” īntreabă rabinul speriat. “Pentru a-mi păstra forţele. Ştiu că voi avea nevoie ca să pot merge īnainte,” spuse celălalt. “Mi-a fost frică pīnă īn momentul īn care am fost prinşi. Acum sīnt prizonier, ce bine mi-ar putea face frica de ce mi s-ar putea īntīmpla? Momentul de frică s-a terminat; acum este momentul pentru speranţă.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Decizie. Acest ceva pentru care lumea a fost suspicioasă vreme īndelungată. Cīte sīnt lucrurile pe care sīntem incapabili să le facem din lipsă de hotărīre, şi cīte pentru că sīnt riscante? Un exemplu de lucru greşit interpretat ca “lipsă de hotărīre”: a vorbi cu necunoscuţii. Fie o conversaţie, un simplu contact sau un salut, foarte rar vorbim cu necunoscuţii. Şi spunem īntotdeauna că e mai bine aşa. Īn acest fel sfīrşim prin a nu fi de ajutor şi a nu fi ajutaţi de Viaţă. Distanţa ne face să părem importanţi şi siguri de noi īnşine. Dar, de fapt, nu permitem ca vocile īngerilor noştri să se manifeste prin cuvintele celorlalţi . ------------------------------------------------- Un pustnic bătrīn fu invitat la curtea celui mai puternic rege al acelor vremuri. “Invidiez un om sfīnt care se poate mulţumi cu atīt de puţin,“ spuse regele. “Eu invidiez pe Maiestatea Voastră, care se poate mulţumi chiar şi cu mult mai puţin decīt am eu,” răspunse pustnicul. “Ce vrei să spui? Īntreagă ţara aceasta īmi aparţine,” spuse regele jignit. “Exact,”spuse călugărul. ”Eu am muzica sferelor celeste, am rīurile şi munţii din toată lumea. Am luna şi soarele, pentru că eu īl am pe Dumnezeu īn inima mea. Maiestatea Voastră, īnsă, nu aveţi decīt regatul”. ------------------------------------------------- “Hai să mergem pe muntele unde locuieşte Dumnezeu,” spuse un cavaler unui prieten de al său. “Vreau să dovedesc că tot ce ştie El să facă e să ne ceară să facem ceva, īn timp ce nu face nimic pentru a ne uşura de responsabilităţi.” “Bine, voi merge pentru a-mi demostra credinţa,” spuse celălalt. Ajunseră noaptea īn vīrful muntelui - şi auziră o voce din īntuneric: “Īncărcaţi pietre pe caii voştri .” “Vezi?!“ spuse primul cavaler. “După aşa un urcuş, vrea să ne facă să mai şi cărăm aşa o greutate. Nu o să-l ascult!” Al doilea făcu īntocmai cum i s-a poruncit. Cīnd ajunseră la poalele muntelui, era īn zori şi primele raze de soare străluceau pe pietrele pe care cavalerul credincios le luase: erau diamante adevărate. Spune maestrul: “Hotărīrile lui Dumnezeu sīnt misterioase, dar sīnt īntotdeauna īn favoarea noastră.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Dragul meu, trebuie să īţi spun ceva ce poate nu ştii. Mă gīndeam cum să fac vestea asta mai uşor de primit – cum să o pictez īn culori mai vivace, să adaug la acestea promisiunea Paradisului, viziuni ale Absolutului, să-ţi dau explicaţii ezoterice – dar nu merge. Respiră adīnc şi pregăteşte-te. Trebuie să fii tare şi te asigur că sīnt absolut sigur de ce īţi spun acum. Este o predicţie infailibilă, fără nici o īndoială. Este următoarea ’tu vei muri.’ S-ar putea să fie mīine sau peste cincisprezece ani, dar – mai devreme sau mai tīrziu – vei muri. Chiar dacă nu ai vrea. Chiar dacă ai alte planuri. Gīndeşte cu grijă ce vei face azi. Şi mīine. Şi pentru tot restul vieţii tale.” ------------------------------------------------- Un explorator, un om alb, nerăbdător să ajungă la destinaţia sa din inima Africii, promise hamalilor o plată suplimentară dacă menţin un ritm mai alert. Pentru cīteva zile merseră mai repede. Īntr-o zi, īnsă, pe neaşteptate, puseră jos bagajele şi se aşezară pe pămīnt. Nu avea importanţă cīţi bani le erau oferiţi, refuzau să mai meargă. Cīnd, īntr-un final, exploratorul īntrebă de ce se comportă astfel, īi dădură următorul răspuns: “Ne mişcam atīt de repede īncīt nu mai ştim ce facem. Acum trebuie să aşteptăm ca sufletele noastre să ne ajungă din urmă.” ------------------------------------------------- Sfīnta Fecioară cu pruncul Isus īn braţe, coborī pe pămīnt pentru a vizita o mănăstire. Cu bucurie, călugării se aşezară īn rīnd pentru a-i aduce omagiul: unul dintre ei recită o poezie, altul Īi arătă cīteva miniaturi pe teme biblice, un altul recită numele tuturor sfinţilor. Ultimul era un părinte umil care nu avusese posibilitatea să īnveţe de la īnţelepţii acelei perioade. Părinţii lui erau oameni simpli care lucrau īntr-un circ ambulant. Cīnd veni rīndul său, călugării voiau să pună capăt omagiului crezīnd că el le va strica imaginea. Dar el voia să-şi arate iubirea pentru Sfīnta Fecioară. Stingher, scoase cīteva portocale din buzunar şi īncepu să le arunce īn aer – aşa cum īl īnvăţaseră părinţii lui la circ. Doar atunci Isus zīmbi şi bătu din palme. Şi călugărul cel umil fu singurul īmbrăţişat de Sfīnta Fecioară care i-a şi permis să ţină pe Fiul său īn braţe pentru puţină vreme. ------------------------------------------------- Nu īncerca īntotdeauna să fii coerent. La urma urmei Sfīntul Pavel a spus “Īnţelepciunea lumii e nebunie īn ochii lui Dumnezeu”. Să fii coerent e ca şi cum ţi-ai pune o cravată care se asortează cu ciorapii. Īnseamnă să ai mīine aceleaşi opinii pe care cineva le are astăzi. Şi mişcarea planetelor? Unde e? Aşa cum nu faci rău altora, schimbă-ţi părerea din cīnd īn cīnd. Ai curajul să te contrazici pe tine īnsuţi fără să te simţi stīnjenit. Este un drept al tău. Nu contează ce cred alţii – pentru că aşa văd ei lucrurile, īn orice caz. Aşa că fii calm. Lasă universul să meargă īnainte. Descoperă bucuria de a te surprinde pe tine īnsuţi. “Dumnezeu alege lucrurile nebune de pe pamīnt pentru a-i stīnjeni pe īnţelepţi” spunea Sf. Pavel. ------------------------------------------------- Spune maestrul: ”Astăzi e o zi frumoasă pentru a face ceva ieşit din comun. Am putea, de exemplu, să dansăm pe stradă īn timp ce ne īndreptăm spre serviciu. Să privim īn ochi un necunscut şi să vorbim de iubire la prima vedere. Să-i dăm şefului o idee care ar putea părea ridicolă, o idee pe care nu am mai menţionat-o vreodată īnainte. Războinicii luminii īşi permit astfel de zile. Astăzi am putea plīnge pentru vechi nedreptăţi greu de acceptat. Am putea da un telefon cuiva căruia am jurat să nu īi mai vorbim niciodată (dar de la care aşteptăm să găsim un mesaj pe robotul telefonului). Azi ar putea fi considerată o zi care nu face parte din scenariul pe care īl scriem īn fiecare zi. Astăzi orice vină va fi permisă şi iertată. Astăzi este o zi īn care să ne bucurăm de viaţă. ------------------------------------------------- Omul de ştiinţă Roger Penrose se plimba cu cīţiva amici şi discutau aprins. Se opriră din discuţii doar pentru a traversa strada. “Īmi amintesc că īn timp ce traversam strada īmi venise o idee incredibilă”, spuse Penrose. “Dar nici nu ajunsesem bine īn partea cealaltă şi am reluat discuţia de unde rămăsese, nu am mai reuşit să-mi amintesc ce gīndisem doar cu puţine secunde īnainte.” Mai tīrziu, după amiază, Penrose īncepu să se simtă euforic. “Aveam senzaţia că ceva se revelase īn mine,” spuse. Hotărī să reconstituie fiecare minut al acelei zile şi – cīnd īşi aminti momentul īn care traversa strada – ideea i se īntoarse īn minte. De data asta o scrise. Era teoria găurilor negre, o teorie revoluţionară īn fizica modernă. Şi i s-a īntors īn minte pentru că Penrose a fost īn stare să recheme liniştea īn care cădem īntotdeauna cīnd traversăm o stradă. ------------------------------------------------- Sfăntul Anton trăia īn deşert cīnd se apropie de el un tīnăr. “Părinte, am vīndut tot ce aveam şi cīştigul l-am dat săracilor. Am păstrat doar cīteva lucruri care mi-ar putea ajuta să supravieţuiesc aici. Aş vrea ca tu să īmi arăţi calea spre purificare.” Sfīntul Anton īi ceru tīnărului să vīndă puţinele lucruri păstrate şi cu banii să cumpere carne din oraş, iar pe drumul de īntoarcere, să o lege īn jurul trupului. Tīnărul făcu īntocmai cum fusese instruit. Īn timp ce se īntorcea a fost atacat de cīini şi de vulturi care voiau carnea. ”M-am īntors,” spuse tīnărul arătīnd părintelui trupul său rănit şi veşmintele zdrenţuite. “Cei care apucă īntr-o nouă direcţie dar vor să păstreze ceva din vechia lor viaţă, sfīrşesc prin a fi sfīşiaţi de propriul trecut”, spuse Sfīntul. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Foloseşte-te de fiecare binecuvīntare pe care Dumnezeu ţi-a dat-o astăzi. O binecuvīntare nu poate fi păstrată. Nu există nici o bancă unde putem depozita binecuvīntarile primite şi să le folosim cīnd vedem o ocazie. Dacă nu le foloseşti, sīnt iremediabil pierdute. Dumnezeu ştie că noi sīntem artişti creativi cīnd intră īn vieţile noastre. Īntr-o zi ne dă lut să sculptăm, īn alta pensule şi pīnze sau un creion. Dar noi nu ştim să folosim lutul pentru a picta sau creionul ca să sculptăm. Fiecare zi are miracolul său. Acceptă binecuvīntările, lucrează şi creează micile tale opere astăzi. Mīine vei primi altele.” ------------------------------------------------- Mănăstirea de pe malul rīului Piedra este īnconjurată de o vegetaţie splendidă - este o adevărată oază īn mijlocul cīmpurilor sterpe din acea zonă a Spaniei. Acolo micul rīu devine un curent magnific şi se īmparte īntr-o mulţime de cascade. Călătorul se plimba prin īmprejurimi ascultīnd muzica apelor. Pe neaşteptate o grotă din spatele unei cascade īi atrage atenţia. Studiază pietrele roase de vreme şi studiază cu atenţie formele plăcute create cu răbdare de natură. Şi găseste un vers al lui R. Tagore scris pe o placă: “Nu un ciocan a făcut pietrele atīt de perfecte, ci apa – cu dulceaţa sa, cu dansul şi sunetul său.” Acolo unde forţa poate doar să distrugă, delicateţea poate sculpta. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Multe persoane se tem de fericire. Pentru ca astfel de persoane să fie fericite īn viaţă īnseamnă să schimbe multe din obiceiurile lor – să-şi piardă simţul identităţii lor. Deseori avem rezerve faţă de lucrurile bune care ni se īntīmpla. Nu le acceptăm, pentru că ne-ar face să ne simţim datori faţă de Dumnezeu. Gīndim: ”Mai bine să nu bem din cupa fericirii pentru că atunci cīnd va fi goală vom suferi cumplit” Din cauza acestei frici de a ne micşora nu reuşim să creştem. Din cauza fricii de plīns nu avem curaj să rīdem.” ------------------------------------------------- Īntr-o după amiază, la mănăstirea Sceta, un călugăr jigni pe un altul.
    Stareţul mănăstirii, Fratele Sisois, ceru călugărului jignit să-l ierte pe agresorul său. “Nu pot să o fac”, răspunse călugărul. “El a fost cel care a jignit, el este cel care trebuie să plătească.” Īn acel moment Fratele Sisois īnălţă braţele spre cer şi īncepu să se roage: ”Doamne Isuse nu mai avem nevoie de tine. Acum sīntem īn stare să pedepsim agresorul pentru jignirile sale. Acum sīntem īn stare să ţinem răzbunarea īn mīinile noastre, sīntem īn stare să ne comportăm ca Bine şi Rău. Aşadar, Tu ne poţi lăsa singuri, şi nu va fi nici o problemă.” Ruşinīndu-se, călugărul iertă imediat pe celălalt frate. ------------------------------------------------- Un discipol spuse: “Toţi maeştrii spun că numai prin căutarea solitară se poate găsi comoara spirituală. Atunci de ce sīntem toţi īmpreună?” “Sīnteţi toţi uniţi pentru că pădurea este īntotdeauna mai puternică decīt un copac solitar,” răspunse maestrul. “Pădurea păstrează umiditatea, rezistă la furtuni şi ajută pămīntul să fie fertil. Dar ceea ce face un copac să fie puternic sīnt rădăcinile lui. Dar rădăcinile unei plante nu pot ajuta altă plantă să crească. A fi uniţi pentru acelaşi scop īnseamnă a permite fiecărei persoane să crească īn felul său, şi acela este drumul celor care doresc să fie aproape de Dumnezeu.” ------------------------------------------------- Cīnd călătorul avea 10 ani, mama sa insistă să facă un curs de educaţie fizică. Una din activităţile cerute era să sară de pe un pod īntr-un rīu. La īnceputul cursului era paralizat de frică. Īn fiecare zi rămīnea ultimul īn rīnd şi suferea de fiecare dată cīnd cineva dinainte făcea saltul – pentru că se apropia din ce īn ce mai mult rīndul lui. Īntr-o zi, instructorul, observīnd frica lui – īl puse să sară primul. Cu toate că era īncă īnspăimīntat, totul a fost atīt de rapid că frica a fost īnlocuită de curaj. Spune maestrul: “Deseori avem nevoie să ne acordăm timp. Dar sīnt ocazii īn care trebuie să ne suflecăm mīnecile şi să rezolvăm situaţia. Īn acele cazuri nu e nimic mai rău decīt amīnarea.” ------------------------------------------------- Īntr-o dimineaţă Budha stătea īntre discipolii săi cīnd un om se apropie de grupul lor. “Există Dumnezeu?” īntrebă. “Da, Dumnezeu exist㓠răspunse Budha. După prīnz veni un alt om. “Există Dumnezeu?” īntrebă. “Nu, Dumnezeu nu există”, răspunse Budha. Pe īnserat, un al treilea om īi adresă aceeaşi īntrebare şi răspunsul fu: “Trebuie să hotărăşti singur”. “Maestre, asta e absurd”, spuse unul din discipoli. “Cum poţi da trei răspunsuri diferite la aceeaşi īntrebare?” “Pentru că erau trei persoane diferite”, răspunse Iluminatul. “Şi fiecare persoană se apropie de Dumnezeu īn felul său: unii cu certitudine, alţii cu negocieri şi alţii cu īndoieli.” ------------------------------------------------- Noi toţi vedem că trebuie să īndeplinim anumite acţiuni, să facem anumite lucruri, să rezolvăm probleme, să fim disponibili pentru ceilalţi. Īncercăm tot timpul să planificăm ceva, să concludem ceva, să descoperim un al treilea “ceva”. Nu este nimic greşit īn toate astea – pīnă la urmă aşa construim şi modificăm lumea. Dar şi actul Adoraţiei face parte din viaţă. Pentru a ne opri din cīnd īn cīnd, pentru a fugi de noi īnşine şi să rămīnem īn linişte īn faţa Universului. Pentru a īngenunchia, trup şi suflet. Fără să cerem nimic, fără să mulţumim pentru ceva. Doar pentru a simţi căldura iubirii care ne īnconjoară. Īn acele momente se pot dezlănţui lacrimi neaşteptate – lacrimi nici de bucurie, nici de tristeţe. E un dar. Lacrimile purifică sufletul tău. ------------------------------------------------- Spune maestrul: ”Dacă trebuie să plīngi, plīngi ca un copil. Odată ai fost copil şi unul din primele lucruri īnvăţate īn viaţă a fost să plīngi, pentru că plīnsul face parte din viaţă. Nu uita să fii liber şi că nu e ruşinos să īţi arăţi emoţiile. Urlă, sughiţă puternic, fă cīt zgomot vrei. Pentru că aşa plīng copiii şi ei cunosc modul cel mai rapid de a-şi alina inimile. Ai observat vreodată cum se opresc copiii din plīns? Se opresc pentru că ceva le distrage atentia. Ceva īi cheamă spre aventura următoare. Copiii se opresc din plīns rapid. Şi aşa va fi pentru tine. Dar numai dacă reuşeşti să plīngi ca un copil. ------------------------------------------------- Călătorul era la prīnz cu o prietenă, avocat din Fort Lauderdale. Un individ pilit la masa vecină insista să vorbeasca īn timpul prīnzului. La un moment dat, amica ceru beţivului să se calmeze. Dar el spuse: “De ce? vorbesc despre iubire īntr-un mod īn care o persoană trează nu ar face-o niciodată. Sīnt fericit şi īncerc să comunic cu necunoscuţi. Ce e rău?” “Nu e momentul potrivit”, spuse ea. “Īnseamnă că există doar anumite momente care sīnt potrivite pentru a ne arăta bucuria?” Cu asta, beţivul a fost invitat să vină la masa lor. ------------------------------------------------- Spune maestrul: ”Trebuie să avem grijă de corpul nostru. Este templul Sfīntului Duh şi merită respectul şi afecţiunea noastră. Trebuie să folosim īn modul cel mai bun trupul nostru. Trebuie să luptăm pentru visele noastre şi să concentrăm eforturile noastre pentru acel sfīrşit. Dar nu trebuie să uităm niciodată că viaţa este făcută din mici plăceri. Au fost puse aici pentru a ne īncuraja, pentru a ne asista īn căutarea noastră şi pentru a ne aduce momente de pauză īn bătăliile cotidiene. Nu e un păcat să fim fericiţi. Nu e nimic greşit īn asta – din cīnd īn cīnd – să īncălcăm regulile privind dieta, somnul si fericirea. Nu te critica dac㠖 o dată, din cīnd īn cīnd - pierzi timpul cu lucruri mărunte. Acestea sīnt micile plăceri care ne stimulează.” ------------------------------------------------- Pianistul Rubinstein era īn īntīrziere la un prīnz la un restaurant de primă clasă din New York. Prietenii săi īncepuseră să se īngrijoreze, dar Rubinstein, īntr-un tīrziu ajunse, cu o blondă spectaculoasă, avīnd o treime din vīrsta lui. Cunoscut pentru zgīrcenie, īşi surprinse prietenii comandīnd entrée-ul cel mai scump, vinul cel mai rar şi mai sofisticat. Cīnd se termină, plăti nota cu un zīmbet. “Văd că sīnteţi toţi surprinşi”, spuse Rubinstein. “Dar azi am fost la avocatul meu pentru a-mi pregăti testamentul. Am lăsat o sumă frumoasă fiicei mele şi rudelor mele şi am făcut donaţii generoase asociaţiilor de caritate. Dar pe neaşteptate am realizat că eu nu eram inclus īn testament, totul rămīnea celorlalţi. Aşa am hotărīt să mă tratez cu mare generozitate.” ------------------------------------------------- Īn timp ce maestrul călătorea pentru a duce cuvīntul lui Dumnezeu, casa īn care trăia īmpreună cu discipolii săi a luat foc. “Ne-a īncredinţat casa şi nu am fost īn stare să ne ocupăm de ea”, spuse unul din discipoli. Imediat īncepură să o reconstruiască pe ceea ce mai rămăsese după incendiu, dar maestrul se īntoarse mai devreme decīt era prevăzut şi văzu ce făceau. “Se vede că lucrurile se īmbunătăţesc: o casă nouă”, spuse fericit. Unul din discipoli, ruşinat īi spuse ce se īntīmplase; locul īn care trăiau toţi fusese mistuit de flăcări. “Nu īnţeleg,” spuse maestrul. “Ce văd sīnt oameni cu īncredere īn viaţă, care īncep un nou capitol. Cei care au pierdut tot ce aveau stau mai bine ca ceilalţi, pentru că din acel moment īnainte lucrurile nu pot decīt să se īmbunătăţească.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: ” De călătoreşti pe calea visurilor tale să-i fii fidel. Nu lăsa deschisă o poartă spre a fi folosită ca scuză, ca: ”mda, nu e īntocmai ce voiam”. Acolo sīnt seminţele īnfrīngerii. Parcurge drumul tău. Chiar dacă paşii īţi sīnt nesiguri, chiar dacă ştii că ai putea face mai bine. Dacă accepţi posibilităţile tale din prezent, nu e nici o īndoială că vei fi mai bun īn viitor. Īnfruntă drumul tău cu curaj şi nu-ţi fie teamă de criticile altora. Şi, mai ales, nu-ţi permite ţie īnsuţi să fii paralizat de autocritică. Dumnezeu va fi cu tine īn nopţile tale de insomnii şi va usca lacrimile tale cu iubirea Lui. Dumnezeu este cu cel valoros.” ------------------------------------------------- Maestrul şi discipolii săi călătoreau şi pe drum nu aveau nimic de mīncare. Maestrul ceru unora dintre ei să plece să caute hrană. Discipolii se īntoarseră la sfīrşitul zilei. Fiecare dintre ei aduse acel puţin pe care l-a putut obţine graţie carităţii altora: fructe aproape stricate, pīine uscată şi vin amar. Unul dintre discipoli, īnsă, aduse un sac cu mere pīrguite. “Aş face orice pentru a-mi ajuta maestrul şi fraţii,” spuse īmpărţind merele celorlalţi. “De unde le-ai luat?” īntrebă maestrul. “Le-am furat,” răspunse discipolul. “Oamenii voiau să-mi dea doar fructe stricate, chiar dacă ştiau că cer īn numele lui Dumnezeu.” “Pleacă cu merele tale şi să nu te mai īntorci”, spuse maestrul. “Oricine fură pentru mine, fură de la mine.” ------------------------------------------------- Noi plecăm īn jurul lumii īn căutarea viselor noastre şi a idealurilor noastre. Deseori considerăm inaccesibil ce ne este la īndemīnă. Cīnd ne dăm seama de greşeală, avem senzaţia că ne-am irosit timpul, căutīnd īn depărtări ceea ce era līngă noi. Ne blestemăm că am făcut o asemenea greşeală, pentru căutarea noastră, pentru problemele pe care le-am provocat. Spune maestrul: “Chiar dacă ar fi īngropată īn casa ta, comoara nu o găseşti decīt dacă pleci īn căutarea ei. Dacă Petru nu ar fi simţit suferinţa negării nu ar fi fost ales cap al bisericii. Dacă fiul rătăcitor nu ar fi abandonat totul, nu ar fi primit o petrecere īn onoarea lui de la tatăl său. Sīnt anumite lucruri īn viaţa noastră care poartă un sigiliu care spune: Vei aprecia valoarea mea doar după ce mă vei fi pierdut….şi recīştigat. Nu e o alegere bună să īncerci să scurtezi drumul.” ------------------------------------------------- Maestrul īntīlni discipolul său preferat şi īl īntrebă cum mergea progresul său spiritual. Discipolul răspunse că era capabil să dedice lui Dumnezeu fiecare moment al zilei. “Deci tot ce ţi-a rămas este să īţi ierţi duşmanii,” spuse maestrul. Discipolul īşi privi maestrul surprins. “Dar asta nu e necesar. Nu port nici un fel de ranchiună duşmanilor mei.” “Crezi că Dumnezeu e supărat pe tine?” īntrebă maestrul. “Cu siguranţă nu,” răspunse discipolul. “Totuşi ceri iertarea Sa, nu e aşa? Fă acelaşi lucru cu duşmanii tăi, chiar dacă nu eşti supărat pe ei. O persoană care iartă īşi curăţă şi vindecă propria inimă.” ------------------------------------------------- Tīnărul Napoleon tremura ca o frunză īn vīnt īn timpul bombardamentelor feroce de la Toulon. Un soldat, văzīndu-l aşa, spuse tovarăşilor: ”uitaţi-l, e speriat de moarte.” “Da, sīnt”, răspunse Napoleon. “Dar continui să lupt. Dacă ai fi simţit jumătate din teama care mă īncearcă, ai fi fugit deja de ceva vreme.” Spune maestrul: “frica nu este semn de laşitate. Frica este cea care ne permite să fim curajoşi şi să dăm dovadă de valoare īn faţa situaţiilor din viaţă. Cei care simt teama – spre deosebire de cei care merg īnainte fără a permite să fie intimidaţi – dau dovadă de valoare. Dar cei care īnfruntă situaţii dificile fără să ţină cont de pericol dau dovada iresponsabilităţii lor.” ------------------------------------------------- Călătorul era la petrecerea de celebrare a Sfīntului Ioan, īntre corturi, īntreceri, arcaşi şi mīncare ţărănească. La un moment dat un clown īncepu să īi imite gesturile. Lumea rīde, chiar şi călătorul rīde şi īl invită pe clown să bea o cafea cu el. “Fii viu!” spuse clownul. “Dacă eşti viu, trebuie să mişti braţele, să sari, să faci zgomot, să rīzi şi să vorbeşti cu oamenii. Pentru că viaţa este opusul morţii. Să mori īnseamnă să rămīi mereu īn aceeaşi poziţie. Dacă eşti prea liniştit nu trăieşti.” ------------------------------------------------- Un discipol şi maestrul său se plimbau īntr-o dimineaţă pe cīmp. Discipolul īntrebă care dietă ar fi necesară pentru purificare. Cu toate că maestrul său insistase īntotdeauna că orice hrană este sfīntă, discipolul nu īl crezuse niciodată. “Trebuie să existe un aliment care să ne apropie mai mult de Dumnezeu”, spuse discipolul. “Mda, poate că ai dreptate. Ciupercile acelea, de exemplu”, spuse maestrul. Discipolul era incitat la gīndul că ciupercile i-ar fi dat purificarea şi extazul. Dar cum se duse să culeagă una, ţipă: ”Dar ciupercile astea sīnt otrăvitoare! Dacă aş fi mīncat una aş fi murit pe loc!” spuse cu oroare. “Ştii, nu cunosc nici un alt aliment care să te ducă mai rapid la Dumnezeu,” spuse maestrul. ------------------------------------------------- Īn 1981, călătorul se plimba cu soţia sa pe străzile din Praga, cīnd văzu un băiat care desena nişte clădiri din acel cartier. Īi plăcură şi cumpără un desen. Cīnd īi dădu banii observă că băiatul nu purta mănuşi – temperatura era de 20 de grade sub zero. “De ce nu porţi mănuşi?” īntrebă. “Ca să pot ţine pastelurile.” Vorbesc un pic despre Praga. Băiatul se oferă să deseneze chipul soţiei călătorului, gratis. Īn timp ce aştepta ca desenul să fie gata, călătorul realiză că i se īntīmplase ceva straniu: conversase pentru cel puţin cinci minute cu băiatul şi nici unul nu vorbea limba celuilalt. Folosiseră doar gesturi, zīmbete şi expresii ale chipului – dar dorinţa de a īmpărtăşi ceva le permisese să pătrundă īn lumea limbajului fără cuvinte. ------------------------------------------------- Un prieten īl duse pe Hassan īn faţa unei moschei unde stătea un cerşetor. “Omul acesta este persoana cea mai īnţeleaptă din satul nostru,” spuse prietenul. “De cīt timp nu vezi?” īntrebă Hassan pe cerşetor. “De la naştere,” răspunse omul. “Din momentul īn care am acceptat ideea că sīnt orb, am īncercat să devin astronom”, răspunse omul. “Dar pentru că nu reuşeam să văd cerul, īncercam să īmi imaginez stelele, soarele, galaxiile. Şi cu cīt mă apropiam de creaţia lui Dumnezeu, cu atīt mă apropiam de īnţelepciunea Lui.” ------------------------------------------------- Īntr-un bar, īntr-un sat din Spania, aproape de oraşul Olite, există o cugetare scrisă de proprietar: ”Nici nu ajungeam bine să găsesc toate răspunsurile, că toate īntrebările se schimbau.” Spune maestrul: ”Sīntem tot timpul preocupaţi să dăm răspunsuri. Simţim că răspunsurile sīnt importante pentru a īnţelege semnificaţia vieţii. E mult mai important să trăim din plin şi să lăsăm timpul să dezvăluie secretele existenţei noastre. Dacă ne preocupăm prea mult cu a da un sens vieţii, īmpiedicăm natura din acţiunile sale şi devenim incapabili să citim semnalele lui Dumnezeu.” ------------------------------------------------- Există o legendă australiană care povesteşte despre un şaman şi cele trei fiice ale lui. Īntr-o zi īl īntīlniră pe cel mai faimos războinic din zilele acelea. “Vreau să mă căsătoresc cu una din aceste splendide fete”, spuse războinicul. “Dacă una din cele trei se căsătoreşte, celelalte două vor suferi”, spuse şamanul. “O să caut un trib care să īngăduie bărbaţilor săi să aibă trei soţii.” Ani de-a rīndul călătoriră prin īntreaga Australie fără să găsească un asemenea trib. “Măcar una din noi ar fi putut fi fericită”, spuse una din surori cīnd ajunseseră bătrīne şi obosite de drum. “Am greşit”, spuse şamanul. “Dar acum e prea tīrziu.” Şi transformă cele trei fiice ale sale īn blocuri de piatră, pentru ca toţi cei care trec pe acolo să īnţeleagă că fericirea unei persoane nu īnseamnă tristeţea alteia. ------------------------------------------------- Jurnalistul Walter Carelli īi lua un interviu scriitorului argentinian Jorge Luis Borges. Cīnd terminară interviul, īncepură să discute despre limbajul care există dincolo de cuvinte şi despre marea capacitate a fiinţelor umane de a comunica cu ceilalţi. “Īţi dau un exemplu”, spuse Borges. Şi īncepu să vorbească īntr-o limbă stranie. Se opri şi-l īntrebă pe jurnalist ce spusese. Īnainte ca Walter Carelli să poată răspunde, fotograful care era cu ei spuse “Este Tatăl nostru.” “Exact,” spuse Borges. “Īl spuneam īn finlandeză.” ------------------------------------------------- Un dresor de animale de la circ poate īmblīnzi foarte uşor elefanţii folosind un truc foarte simplu: cīnd animalul este īncă pui īi leagă un picior de un trunchi de copac. Nu contează cīt de mult se zbate, micul elefant nu este īn stare să se elibereze. Īncet, īncet, se obişnuieşte cu ideea că trunchiul de copac este mai puternic decīt el. Cīnd devine adult, cu o forţă uriaşă, oricine īi poate īnnoda o funie de picior şi lega chiar şi de un arbust. Nici măcar nu va mai īncerca să se elibereze. Picioarele noastre, ca şi cele ale elefanţilor, sīnt deseori īmpiedicate de noduri fragile. Şi dacă, de cīnd eram copii ne-am obişnuit cu rezistenţa trunchiului de copac, nici măcar nu īncercăm să luptăm. Fără a realiza că un simplu act de curaj este tot ce trebuie pentru a ne găsi libertatea. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Nu ai nici un avantaj de cauţi explicaţii despre Dumnezeu. Poţi asculta discursuri superbe dar sīnt goale, fără substanţă. La fel cum poţi citi o īntreagă enciclopedie despre Iubire fără să ştii cum să iubeşti. Nimeni nu va dovedi că Dumnezeu există. Unele lucruri īn viaţă trebuie pur şi simplu trăite –şi niciodată explicate. Iubirea este unul dintre acestea. Dumnezeu – care e iubire – e inexplicabil. Credinţa este o experienţă infantilă, īn sensul magic īn care ne-a īnvăţat Isus: Copiii sīnt īmpărăţia lui Dumnezeu”. Dumnezeu nu o să intre niciodată īn mintea ta.
    Poarta pe care o foloseşte este inima ta.” ------------------------------------------------- Un abate povestea cum Abatele Iosif se rugase atīt de mult īncīt nu mai avea nimic de care să se preocupe – pasiunile lui fuseseră īnvinse. Aceste cuvinte ajunseră la urechile unuia dintre īnţelepţii de la mănăstirea Sceta, care īi chemă pe novici la cină. “Poate că aţi auzit că abatele Iosif nu mai are nici un fel de tentaţii de depăşit,” spuse. “Absenţa eforturilor slăbeşte sufletul. Să ne rugăm ca Domnul nostru să trimită o tentaţie puternică abatelui Iosif. Şi dacă va fi īn stare să reziste aceleia, să cerem īncă una, şi apoi īncă una. Şi cīnd va fi īn plină luptă pentru a rezista tentaţiilor, să ne rugăm ca el să nu mai spună niciodat㠓Doamne, alungă diavolul acesta”. Să ne rugăm să insiste īn a cere: “Doamne, dă-mi forţa să īnving acest rău.” ------------------------------------------------- Este un moment īn fiecare zi īn care nu se poate vedea clar: amurgul. Lumina şi īntunericul se amestecă şi nimic nu este pe deplin clar sau obscur. Īn majoritatea tradiţiilor spirituale, acest moment este considerat sfīnt. Tradiţia Catolică ne īnvaţă că ar trebui să spunem un Ave Maria la ora şase seara. Īn tradiţia Quechuan, dacă īntīlnim un prieten după amiaza şi stăm cu el pīnă seara, trebuie să īncepem totul din nou, mulţumindu-i cu un “Bună seara!” La crepuscul se face bilanţul īntre om şi planetă. Dumnezeu amestecă umbre şi lumini ca să vadă dacă Terra are curajul să continue să se rotească . Dacă Terra nu e speriată de īntuneric, noaptea trece – un nou soare străluceşte peste ziua următoare. ------------------------------------------------- Filozoful german Schopenhauer se plimba agale pe străzile Dresdei, īncercīnd să găsească răspunsuri la īntrebările care īl asaltau. Trecīnd pe līngă o grădină, hotărī să se aşeze să privească florile. Unul din locuitorii din īmprejurimi observă comportamentul straniu al filozofului şi chemă poliţia. După cīteva minute, un oficial se apropie de Schopenhauer: “Cine eşti?” īntrebă brusc gardianul. Schopenhauer īl privi pe poliţist de sus şi pīnă jos. “Dacă reuşeşti să mă ajuţi să găsesc răspunsul la această īntrebare,” spuse, “īţi voi fi veşnic recunoscător.” ------------------------------------------------- Un om plecat īn căutarea īnţelepciunii hotărī să meargă īn munţi, pentru că i se spusese că acolo, o dată la doi ani, se arăta Dumnezeu. Īn primul an mīncă tot ce avea pămīntul de oferit. Īntr-o zi, proviziile se terminară şi trebui să se īntoarcă īn oraş. “Dumnezeu e rău!” exclamă. “Nu ştie că de un an aştept să aud glasul Lui? Eram īnfometat şi a trebuit să mă īntorc.” Īn acel moment apăru un īnger. ”Dumnezeu vrea bucuros să vorbească cu tine”, spuse īngerul. “Un an īntreg te-a hrănit. El spera ca după aceea tu să produci hrana singur. Dar ce ai sădit? Dacă un om nu este īn stare să facă să rodească acolo unde trăieşte, nu e gata să vorbească cu Dumnezeu.” ------------------------------------------------- Oamenii spun: “se pare că libertatea stă īn a-ţi alege singur forma de sclavie. Lucrez opt ore pe zi şi dacă obţin o promovare va trebui să lucrez douăsprezece. M-am căsătorit şi acum nu mai am timp pentru mine īnsumi. Īl caut pe Dumnezeu şi trebuie să frecventez reuniuni de cult, īntīlniri şi alte ceremonii religioase. Tot ce e important īn viaţ㠖 iubirea, munca şi credinţa – sfīrşesc prin a deveni o povară insuportabil de purtat. Spune maestrul: “Doar Iubirea ne permite să fim liberi. Doar Iubirea transformă sclavia īn libertate. Dacă nu ştim să iubim, mai bine să ne oprim īn loc chiar acum. Isus a spus: “mai bine să fim orbi de un ochi decīt cu trupul īntreg şi să murim īn īntuneric.” Cuvinte dure dar adevărate. ------------------------------------------------- Un eremit mīncă un an īntreg doar o dată pe săptămīnă. După sacrificiu, ceru lui Dumnezeu să īi dezvăluie adevărata semnificaţie a unor pasaje din Biblie. Nu auzi nici un răspuns. “Cītă irosire de timp,” īşi spuse. “Am renunţat la atītea şi Dumnezeu nici măcar nu a răspuns. Mai bine plec de aici şi caut un călugăr care să cunoască semnificaţia acelor versete.” Īn acea clipă apăru un īnger. “Cele douăsprezece luni de post nu ţi-au folosit la altceva decīt să te facă să te crezi mai bun decīt ceilalţi şi Dumnezeu nu răspunde unei persoane vanitoase,” spuse īngerul. “Dar cīnd ai fost umil şi ai căutat ajutorul celorlalţi, Dumnezeu m-a trimis la tine!” Şi īngerul īi explică tot ce voia să ştie. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Observă cum au fost formate unele cuvinte pentru a arăta clar semnificaţia lor. Să luăm cuvīntul “preocupare”. Poate fi īmpărţit īn două: “pre” şi “ocupare”. Īnseamnă a se ocupa de ceva īnainte de a se īntīmpla. Cine, īn īntregul univers, ar putea avea darul de a se ocupa de un lucru care īncă nu s-a īntīmplat? Nu fi niciodată preocupat. Fii atent la destinul tău şi la calea ta. Īnvaţă fiecare lucru pe care trebuie să-l ştii pīnă cīnd vei reuşi să mīnuieşti spada luminoasă şi ea să aibă īncredere īn tine. Fii atent la cum luptă prietenii tăi, maeştrii tăi şi inamicii tăi. Antrenează-te suficient, dar nu comite cea mai gravă eroare: aceea de a crede că ştii ce lovitură se pregăteşte să dea adversarul tău. ------------------------------------------------- Vine ziua de vineri, mergi acasă şi iei cu tine ziarele pe care nu ai apucat să le citeşti īn timpul săptămīnii. Dai drumul la televizor cu volumul mic. Pui o casetă la casetofon. Foloseşti telecomanda pentru a sări de la un canal la altul īn timp ce īncerci să răsfoieşti paginile ziarului şi să asculţi muzica. Ziarele nu spun nimic nou, programele Tv se repetă şi deja ai mai ascultat de o gramadă de ori caseta. Soţia ta se ocupă de copiii tăi, sacrificīndu-şi tinereţea fără a īnţelege de ce o face. Īţi vine īn minte o scuză: ”Mda, aşa e viaţa.” Nu, aşa e cum nu merge viaţa. Viaţa e entuziasm. Īncearcă să-ţi aminteşti unde ai lăsat entuziasmul tău. Ia-ţi soţia şi copiii şi īncearcă să-l regăseşti, īnainte de a fi prea tīrziu. Iubirea nu īmpiedică pe nimeni să-şi urmeze propriile vise. ------------------------------------------------- Ajunul Crăciunului, călătorul şi soţia sa fac bilanţul anului care se apropie de sfīrşit. Īn timpul cinei la singurul restaurant dintr-un sat din Pirinei, călătorul īncepu să se lamenteze de ceva care nu mersese aşa cum īşi imaginase că ar fi trebuit să meargă. Soţia lui privi pomul de Crăciun din restaurant. Călătorul crezu că ea nu mai era interesată de discuţie şi schimbă subiectul: “Nu-s drăguţe luminile acelea?” īntrebă. “E adevărat,” răspunse soţia. “Dar dacă te uiţi cu atenţie, prin mulţimea de beculeţe este unul ars. Mi se pare că īn loc să vezi anul care trece ca o mulţime de binecuvīntari care-l iluminează, te fixezi pe singurul beculeţ care nu luminează nimic.” ------------------------------------------------- “Uită-te la acel sfīnt umil care merge pe stradă,” spuse un diavol altuia. “Cred că voi merge să-i corup sufletul.” “ Nu te va asculta pentru că este interesat doar de lucrurile sfinte” īi spuse tovarăşul său. Dar diavolul, īn maniera sa impetuoasă, luă īnfăţişarea Arhanghelului Mihail şi apăru īn faţa sfīntului. “Am venit să te ajut,” spuse. “Cred că m-ai confundat cu altcineva,” răspunse. “Nu am făcut nimic īn viaţa mea care să merite atenţia unui īnger.” Şi īşi văzu de drum fără să ştie niciodată pe cine evitase. ------------------------------------------------- O prietenă a călătorului venise să vadă o comedie pe Broadway şi īn timpul unei pauze ieşi să bea ceva. Holul era plin şi lumea fuma, bea şi vorbea. Cīnta un pianist dar nimeni nu era atent la muzica lui. Femeia īşi lăsă paharul şi studie muzicianul. Părea plictisit –īşi făcea doar munca aşteptīnd să se termine pauza. După īncă un pahar, simţindu-se un pic ameţită, se apropie de pian. “Eşti de-o plictiseala mortală! De ce nu cīnţi măcar pentru tine īnsuţi?” exclamă. Pianistul era surprins. Şi atunci īncepu să cīnte genul de muzică care īi plăcea lui. Īn puţin timp īntregul hol amuţise. Cīnd termină piesa lumea explodă īn aplauze entuziaste. ------------------------------------------------- Sfīntul Francisc din Assisi era un băiat foarte admirat cīnd a decis să lase totul şi să apuce calea vieţii lui. Sfīnta Clara era o tīnără foarte frumoasă cīnd a decis să depună jurămīntul castităţii. Sfīntul Raimondo Lull īi cunoscuse pe cei mai mari intelectuali ai vremii sale cīnd a luat calea deşertului. Calea spirituală este, mai ales, o provocare. Oricine o foloseşte pentru a īnlătura propriile probleme nu ajunge prea departe. Nu e ceva bun, pentru cine nu reuşeşte să aibă prieteni, să se īndepărteze de lume. Nu aduce nici o īmplinire un jurămīnt de sărăcie dacă sīntem incapabili să ne cīştigăm existenţa. Şi nu are nici un sens să devenim umili dacă sīntem laşi, deja. Una e să ai ceva şi să renunţi, să-l laşi. Alta e să nu ai acel ceva şi să acuzi pe cel care are. E uşor pentru un om slab să meargă predicīnd mila, dar ce sens are? Spune maestrul: “Admiră lucrarea lui Dumnezeu. Cucereşte-te pe tine īnsuţi īn timp ce īnfrunţi lumea.” ------------------------------------------------- E uşor să fim nesociabili. Tot ce trebuie să facem este să stăm departe de lume, evitīnd să suferim. Īn acest fel nu trebuie să riscăm iubire, dezamăgire şi vise frustrate. E uşor să fim nesociabili. Nu trebuie să ne preocupăm de telefoane pe care ar trebui să le dăm, de persoane care ne cer ajutorul, de mila care ar trebui răsplătită. Trebuie doar să pretindem că trăim īntr-un turn de fildeş şi să nu vărsăm niciodată o lacrimă. Trebuie doar să ne petrecem viaţa recitind un rol. E uşor să fim nesociabili. Tot ce trebuie să facem e să respingem orice lucru frumos pe care ni-l oferă viaţa. ------------------------------------------------- Pacientul spuse doctorului său: “Doctore sīnt stăpīnit de frică şi frica mi-a alungat toată bucuria de a trăi.” “Aici, īn biroul meu, e un şoricel care-mi ronţăie cărţile,” spuse doctorul. “Dacă mă sperii din cauza şoarecelui, el o să se ascundă, şi nu o să fac altceva īn viaţă decīt să-l caut. Īn schimb, am pus toate cărţile mele preferate īntr-un loc sigur şi-i permit să mănīnce altele. Īn acest fel, continuă să fie un şoricel, nu un monstru. Teme-te de puţine lucruri şi concentrează frica ta pe acelea – astfel īncīt să poţi fi curajos īn īnfruntarea situaţiilor importante.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Deseori e mai uşor să iubim decīt să fim iubiţi. Ni se pare greu de acceptat ajutorul şi sprijinul celorlalţi. Eforturile noastre de a părea independenţi nu lasă celorlalţi posibilitatea să-şi arate iubirea. Mulţi părinţi īn vīrstă nu le dau fiilor lor posibilitatea de a le arăta aceeaşi afecţiune şi sprijin care le-au primit de copii. Mulţi soţi (şi soţii) cīnd sīnt copleşiţi de mīhnire se simt stīnjeniţi să depindă de ceilalţi. Drept urmare, apele iubirii nu mai curg. Ar trebui să accepţi un gest de iubire din partea oricui. Trebuie să permiţi celorlalţi să te ajute, să-ţi dea forţa să mergi īnainte. Dacă accepţi astfel de iubire cu puritate şi umilinţă, o să īnţelegi că Iubirea nu este nici a da nici a primi – este participare.” ------------------------------------------------- Eva se plimba prin grădina Edenului, cīnd se apropie şarpele. “Mănīncă mărul acesta,” spuse. Eva, bine instruită de Dumnezeu, refuză. “Mănīncă mărul acesta,” insistă. “Pentru că trebuie să devii mai frumoasă decīt soţul tău.” “Nu am nevoie,” răspunse Eva. “Nu are pe altcineva īn afară de mine.” Şarpele rīse: “Cu siguranţă că are.” Pentru că Eva nu īl credea, o duse īn vīrful unui deal unde era o fīntīna. “E acolo jos. Acolo o ţine ascunsă Adam.” Eva se uită şi văzu o femeie frumoasă reflectată īn apă. Şi atunci muşcă mărul pe care i-l oferise şarpele. ------------------------------------------------- Extrase din “Scrisori către inima mea”: ”Inima mea, nu te voi condamna sau critica niciodată. Nu mă voi ruşina niciodată de ceea ce spui. Ştiu că tu eşti fiul iubit de Dumnezeu şi că El te apără cu gloria şi iubirea sa radioasă.” “Eu cred īn tine, inima mea. Sīnt de partea ta şi īţi voi cere īntotdeauna să mă binecuvīntezi īn rugăciuni. Voi cere ca tu să găseşti ajutorul şi sprijinul care-ţi trebuie.” “Eu cred īn tine, inima mea. Cred că vei īmpărţi iubirea ta cu oricine are nevoie sau o merită. Astfel calea mea e a ta, şi astfel vom călători īmpreună īnspre Sfīntul Duh.” “Īţi cer: ai īncredere īn mine. Să ştii că te iubesc şi că īncerc să īţi dau ceea ce īţi trebuie pentru a continua să baţi cu bucurie īn pieptul meu. Voi face tot ce pot pīnă cīnd voi mai simţi că te stingheresc cu prezenţa mea care te īnconjoară.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Cīnd hotărīm să acţionăm, e normal să apară conflicte neaşteptate. Vom fi răniţi de acele conflicte , cu siguranţă. Rănile se vindecă; rămīn ca cicatrici, şi asta este o binecuvīntare. Asemenea răni rămīn cu noi pentru tot restul vieţii şi ne sīnt de mare ajutor. Dacă la un moment dat – pentru orice motiv – dorinţa noastră de a ne īntoarce īn trecut este puternică, trebuie doar să ne privim cicatricele. Cicatricele sīnt semnele cătuşelor şi ne duc cu gīndul la ororile īnchisorii – şi cu acea amintire mergem īnainte.” ------------------------------------------------- Īn epistola către Corinteni, Sfīntul Pavel ne spune că blīndeţea este una din caracteristicile iubirii. Să nu o uităm niciodată: iubirea este blīndeţe. Un suflet rigid nu permite mīinii lui Dumnezeu să-l modeleze după dorinţele Sale. Călătorul era pe o stradă īngustă din Spania, cīnd văzu un om īntins pe un pat de flori. “Nu strici florile acelea?” īntrebă călătorul. “Nu,” răspunse omul. “Īncerc să iau un pic din delicateţea lor.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Roagă-te īn fiecare zi. Chiar dacă rugăciunile tale sīnt fără cuvinte şi nu ceri nimic, şi pot fi greu īnţelese. Fă din rugăciune un obicei. Dacă e greu să īncepi, spune-ţi: ‘Mă voi ruga īn fiecare zi din această săptămīnă.’ Şi reīnnoieşte această promisiune īn fiecare zi următoare. Aminteşte-ţi că nu creezi doar o legătura mai intimă cu lumea spirituală; īţi antrenezi voinţa. Doar prin anumite practici dezvoltăm disciplina necesară īn lupta vieţii. Nu are nici o valoare dacă īţi uiţi promisiunea īntr-o zi şi te rogi de două ori ziua următoare. Nici dacă te rogi de şapte ori īntr-o zi, petrecīndu-ţi īntreaga săptămīnă crezīnd că ţi-ai atins obiectivul. Anumite lucruri trebuie să se īntīmple cu ritmul lor natural.” ------------------------------------------------- Un om rău, la moarte īntīlneşte un īnger la poarta Infernului. Īngerul spune: “E de ajuns dacă ai facut un singur lucru bun īn viaţa şi asta te va ajuta.” “Gīndeşte-te bine,” spuse īngerul. Omul īşi aminteşte că o dată, īn timp ce mergea prin pădure, a văzut un păianjen şi l-a ocolit ca să nu-l strivească. Īngerul zīmbeşte şi o pīnză de paianjen se coboară din cer pentru a-i permite omului să urce īn Paradis. Alţi condamnaţi profită şi īncep să se caţere. Dar omul īi atacă şi īi īmpinge īn jos, temīndu-se că pīnza de păianjen s-ar putea rupe. Chiar īn acel moment se rupe şi omul este, īncă o dată, aruncat īn infern. “Ce păcat,” aude omul pe īnger. “Preocuparea pentru tine īnsuţi a schimbat īntr-o răutate singurul lucru bun pe care l-ai făcut.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “O răscruce este un loc sfīnt. Acolo călătorul trebuie să hotărască. Iată de ce de obicei zeii dorm şi mănīncă la răscruci. Unde străzile se bifurcă, sīnt concentrate două mari forţe– calea care va fi aleasă şi calea care va fi ignorată. Amīndouă se transformă īntr-o singură cale, dar numai pentru puţină vreme. Călătorul se poate odihni, poate să doarmă puţin, şi chiar să-i consulte pe zeii care dorm la răscruce. Dar nimeni nu poate rămīne acolo pentru totdeauna: o dată făcută alegerea, trebuie mers īnainte, fără să ne gīndim niciodată la strada pe care am refuzat-o. Altfel, răscrucea va deveni un blestem.” ------------------------------------------------- Omenirea a comis unele din cele mai grave crime īn numele adevărului. Bărbaţi şi femei au fost arşi pe rug. Īntregi culturi ale unor civilizaţii au fost distruse. Cei care au păcătuit mīncīnd carne au fost alungaţi. Cei care căutau căi diferite au fost excluşi. O persoană, īn numele adevărului, a fost crucificată. Dar īnainte ca El să moar㠖 ne-a lăsat o extraordinară definiţie a Adevărului. Nu e ceea ce ne aduce certitudini. Nu e ceea ce ne ţine īn īnchisoarea ideilor noastre preconcepute. Adevărul e ceea ce ne face liberi. “Cunoaşteţi Adevărul şi Adevărul vă va face liberi”, a spus El. ------------------------------------------------- Unul din călugării de la mănăstirea Sceta a comis o eroare gravă şi cel mai īnţelept dintre eremiţi a fost invitat de ceilalţi fraţi să-l judece. Īnţeleptul eremit nu voia să vină dar grupul a fost atīt de insistent, īncīt īn final a acceptat. Īnainte de a pleca, īnsă, a luat o găleată şi i-a făcut mai multe găuri pe fund. După care a umplut-o cu nisip, şi s-a īndreptat spre mănăstire. Stareţul, observīnd găleata, īntrebă la ce īi folosea. “Am venit să judec un om,” spuse eremitul. “Păcatele mele ies din mine ca nisipul din găleata aceasta. Dar dacă nu mă uit īn urmă să le privesc şi nu īmi văd păcatele, sīnt īn măsură să judec pe altul.” Călugării deciseră imediat să oprească judecata. ------------------------------------------------- Stă scris pe un perete al unei biserici mici din Pirinei: “Doamne, fă să lumineze lumīnarea pe care tocmai am aprins-o şi luminează-mă cīnd am probleme şi trebuie să iau hotărīri. Fă să fie foc, ca Tu să arzi egoismul meu, orgoliul şi impuritatea. Fă să fie flacără ca Tu să-mi īncălzeşti sufletul şi să mă īnveţi Iubirea. Nu pot rămīne prea mult īn biserica ta. Dar lăsīnd această lumīnare, o parte din mine rămīne aici. Ajută-mă să prelungesc rugăciunile mele īn activităţile zilei de astăzi. Amin.” ------------------------------------------------- Un prieten de-al călătorului hotărī să petreacă cīteva săptămīni la o mănăstire din Nepal. Īntr-o după amiază, intră īntr-unul din multele temple ale mănăstirii şi văzu un călugăr zīmbitor stīnd pe altar. “De ce zīmbeşti?” īntrebă. “Pentru că am īnţeles semnificaţia bananelor,” spuse călugărul, deschizīnd sacul său şi scoţīnd o banană stricată. “Aceasta e viaţa care şi-a urmat cursul şi nu a fost folosită la maxim – şi acum e prea tīrziu.” Apoi luă o altă banană care era īncă verde. O arătă omului şi o băgă din nou īn sac. “Asta e viaţa care īncă nu şi-a făcut cursul şi aşteaptă momentul portivit”, spuse. Īn sfīrşit, luă o banană coaptă, o decoji şi o īmpărţi cu omul. “Acesta e momentul prezent. Să ştii cum să-l trăieşti fără frică.” ------------------------------------------------- O prietenă de-a călătorului ieşise īmpreună cu fiul său avīnd doar bani pentru a merge la cinema. Băiatul era bucuros şi la fiecare minut o īntreba pe mama lui cīt mai aveau pīnă acolo. Cīnd se opriră la un semafor, văzu un cerşetor aşezat pe trotuar. “Dă-i lui toţi banii pe care īi ai,” auzi o voce. Femeia nu era de acord cu vocea. Īi promisese fiului ei că-l duce la cinema. “Dă-i pe toţi” insistă vocea. “Īi pot da jumătate, şi să intre la cinema numai fiul meu iar eu să-l aştept afară,” spuse ea. Dar vocea nu voia să audă. “Dă-i pe toţi!” Nu avea timp să-i explice băiatului. Se opri şi-i dădu cerşetorului toţi banii pe care īi avea. “Dumnezeu există şi mi-ai dovedit-o,”spuse el. “Azi e ziua mea de naştere, eram trist şi mi-era ruşine să cer. Aşa am hotărīt să nu cer. Dacă Dumnezeu există, īmi va face un cadou.” ------------------------------------------------- Un om se plimbă īntr-un sătuc pe o ploaie torenţială şi vede o casă arzīnd. Īn timp ce se apropie, vede un om īnconjurat de flăcări aşezat īn camera de zi. “Hei, casa ta e īn flăcări!” strigă călătorul. “Ştiu,” răspunse omul. “Atunci de ce nu ieşi?” “Pentru că plouă,” spuse. “ Mama mea mi-a spus īntotdeauna că pot face pneumonie dacă ies afară īn ploaie.” Comentariul lui Zao Chi la poveste este: “Īnţelept e omul care poate abandona o situaţie atunci cīnd e forţat să o facă.” ------------------------------------------------- Īn unele tradiţii ezoterice, discipolii dedică o zi pe an – sau un week-end, dacă e nevoie – pentru a intra īn contact cu obiectele din casa lor. Ating fiecare obiect şi īntreabă cu voce tare: “Īmi trebuie cu adevărat?” Iau cărţile din rafturi: “O voi mai reciti vreodată?” Examinează fiecare souvenir pe care-l au: “Consider īncă important momentul de care īmi aminteşte?” Deschid dulapurile: “De cītă vreme nu am mai īmbrăcat-o? Chiar īmi mai trebuie?” Spune maestrul: “Obiectele au o energie proprie. Cīnd nu sīnt folosite, se transformă īn ape stătătoare īn cas㠖 un loc numai bun pentru insecte şi ţīnţari. Trebuie să fii atent şi să permiţi ca energia să curgă liber. Dacă ţii lucruri vechi, noutăţile nu au spaţiu pentru a se manifesta.” ------------------------------------------------- Exista o veche legendă peruviană care povesteşte despre un oraş unde toţi erau fericiţi. Locuitorii săi făceau tot ce voiau şi toţi se īnţelegeau. Doar guvernatorul era puţin trist pentru că nu avea nimic de guvernat. Īnchisoarea era goală, tribunalul nu era niciodată folosit, iar biroul notarial nu producea nimic, pentru că un cuvīnt al unui om valora mai mult decīt hīrtia pe care ar fi fost scris. Īntr-o zi chemă la el nişte constructori dintr-un oraş īndepărtat ca să īnalţe o construcţie īn piaţa principală. Pentru o săptămīnă s-a putut auzi zgomotul ciocanelor şi al fierăstraielor. La sfīrşit, guvernatorul invită toţi locuitorii la inaugurare. Cu mare solemnitate, schelele fură coborīte şi se putu vedea …o spīnzurătoare. Lumea se īntreba ce făcea o spīnzurătoare acolo īn piaţă. Īnfricoşaţi, īncepură să folosească tribunalul pentru a rezolva orice problemă, cīnd īnainte totul se rezolva cu un acord reciproc. Merseră la biroul notarial pentru a legaliza documentele care puteau aminti de ceea ce īnainte era dat pe cuvīnt. Şi īncepură să acorde atenţie la ce spunea guvernatorul, temīndu-se de lege. Legenda spune că spīnzurătoarea nu a fost folosită niciodată. Dar prezenţa sa a schimbat totul. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “De acum īnainte – pentru cīteva secole – Universul īi va boicota pe toţi cei care au prejudecăţi. Energia Terrei trebuie să fie reīnnoită. Noi idei au nevoie de spaţiu. Trupul şi sufletul au nevoie de noi provocări. Viitorul bate la poartă şi toate ideile – cu excepţia acelora care sīnt bazate pe prejudecăţi – vor avea ocazia să apară. Ceea ce e imporant va rămīne; ce e inutil va dispărea. Dar să lăsăm fiecare persoană să judece propriile concepte. Noi nu sīntem judecătorii viselor celuilalt. Pentru a crede īn calea noastră, nu trebuie să demonstrăm că cea a altcuiva e greşită. Cine face asta nu crede īn proprii paşi.” ------------------------------------------------- Viaţa este ca o mare cursă de ciclism, al cărei scop este a trăi propriul Destin Personal. La linia de plecare sīntem toţi īmpreună, īmpărtăşind prietenie şi entuziasm. Dar, pe măsură ce cursa avansează, bucuria iniţială lasă locul provocării: oboseala, monotonia, īndoieli privind propriile abilităţi. Observăm că unii prieteni refuză să accepte provocarea – sīnt īncă īn concurs, dar numai pentru că nu se pot opri īn mijlocul străzii. Sīnt mulţi ca ei. Aleargă aproape de nava–amiral, vorbesc īntre ei şi ating obiectivul. Ne dăm seama că ne distanţăm de ei; atunci trebuie să ne confruntăm cu singurătatea, surpriza din curbe necunoscute, şi problemele cu bicicleta. Sfīrşim prin a ne īntreba dacă merită efortul. Da, merită. Nu abandona. ------------------------------------------------- Un maestru şi discipolul său traversează călare deşertul Arabiei Saudite. Maestrul se foloseşte de fiecare moment al plimbării pentru a-l īnvăţa credinţa pe discipol. “Să crezi īn Dumnezeu,” spune. “Dumnezeu nu īşi abandonează niciodată fiii săi.” Īntr-o noapte, īn cortul lor, maestrul īi cere discipolului să meargă să lege caii de o stīncă din apropiere. Discipolul merge, dar īşi aminteşte ce-l īnvăţase maestrul: “Mă pune la īncercare” gīndeşte. “Ar trebui să las caii īn grija lui Dumnezeu”. Şi i-a lăsat dezlegaţi. Dimineaţa următoare, discipolul nu mai găseşte caii. Īnfuriat, se īntoarce la maestru. “Nu ştii nimic īn ce-l priveşte pe Dumnezeu,” exclamă. “Am lăsat caii īn mīinile Lui şi acum au fugit.” “Dumnezeu voia să aibă grijă de cai,” răspunde maestrul. “Dar pentru a o face avea nevoie de mīinile tale ca să-i lege.” ------------------------------------------------- “Poate că Isus a trimis pe careva din apostolii lui īn Infern ca să salveze sufletele,” spuse John. “Nici īn Infern, nu e totul pierdut.” Ideea īl surprinse pe călător. John este un pompier din Los Angeles, şi azi e ziua lui liberă. “De ce spui asta?” īntrebă călătorul. “Pentru că am fost īn Infern aici pe pămīnt. Intru īn clădiri īn flăcări şi văd oameni disperaţi fugind, şi de multe ori īmi risc viaţa pentru a salva viaţa lor. Eu nu sīnt decīt o particică infimă īn universul ăsta, forţat să acţionez ca un erou īn nenumăratele incendii īn care am fost. Dacă eu – un nimic – pot să fac asta, imaginează-ţi ce poate face Isus! Nu am nici o īndoială că unii din apostolii lui s-au dus īn Infern şi salvează suflete.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Multe civilizaţii primitive obişnuiau să-şi ardă morţii īn poziţia fătului. ‘El a renăscut īntr-o altă viaţă, şi trebuie să-l punem īn poziţia īn care vine pe lumea asta’ spuneau ei. Pentru acele civilizaţii moartea este doar īncă un pas pe calea universului. Dar nu are importanţă ce gīndim, ce facem sau ce credem: fiecare dintre noi va muri īntr-o zi. Mai bine să facem cum făcea bătrīnul Yaqui: să considerăm moartea a fi un sfătuitor. Īntreabă-te tot timpul: “Avīnd īn vedere că trebuie să mor, ce ar trebui să fac acum?” ------------------------------------------------- Viaţa nu īnseamna a da sau a primi sfaturi. Dacă avem nevoie de asistenţă, e mai bine să vedem cum rezolv㠖 sau nu reuşesc să rezolve –ceilalţi probleme lor. Īngerul nostru e īntotdeauna prezent, şi deseori foloseşte buzele cuiva pentru a ne spune ceva. Dar de obicei ne ajunge īn mod īntīmplător, īn general īn momentul īn care – dacă sīntem atenţi - preocupările noastre ne īmpiedică să vedem miracolul vieţii. Trebuie să permitem īngerului nostru să ne vorbească īn modul īn care reuşeşte cel mai bine – cīnd consideră necesar. Spune maestrul: “Sfaturile sīnt o teorie a vieţii – şi practica e deseori cu mult diferită.” ------------------------------------------------- Un părinte din mişcarea de Reīnnoire a Carismaticilor din Rio de Janeiro era īntr-un autobuz cīnd, pe neaşteptate, auzi o voce spunīndu-i să se ridice şi să predice cuvīntul lui Hristos chiar acolo. Părintele īi răspunse: “O să creadă că-s ridicol! Ăsta nu e un loc pentru o predică!” Dar vocea insista ca el să vorbească. “Sīnt timid, te rog, nu mi-o cere,” imploră. Impulsul interior persista. Atunci īşi aminti promisiunea – să accepte toate planurile lui Hristos. Aşadar, se ridică īn picioare-jenat- şi īncepu să vorbească despre Evanghelie. Pasagerii īl ascultară īn linişte. Privi pe fiecare din ei şi toţi īl fixau. Spuse tot ce auzea, īncheie predica şi se aşeză la loc. Pīnă astăzi, īncă nu ştie motivul pentru care a ţinut o predică īn autobuz. Dar nu are nici o īndoială că are de īndeplinit o misiune. ------------------------------------------------- Un vraci african īşi ducea un ucenic īn junglă. Chiar dacă era īn vīrstă, īşi făcea drum cu agilitate, īn timp ce celălalt tot aluneca şi cădea de multe ori. Ucenicul se ridica, blestema, scuipa pe pămīntul trădător şi continua să-şi urmeze maestrul. După o bună bucată de drum, ajung īntr-un loc sacru. Fără să se oprească o clipă, vraciul se īntoarce spre drumul pe care veniseră. “Nu m-ai īnvăţat nimic astăzi,” spune novicele, după ce căzuse a mia oară. “Te-am īnvăţat un lucru, dar nu ai reuşit să-l īnţelegi,” spuse vraciul. “Īncerc să te īnvăţ cum să īnfrunţi greşelile īn viaţă.” “Şi cum ar trebui să le īnfrunt?” “Īn acelaşi fel īn care ar fi trebuit să īnfrunţi fiecare căzătură,” răspunde vraciul. “Īn loc să blestemi locul unde ai căzut, trebuia să īncerci să īnţelegi ce te-a făcut să aluneci īnainte.” ------------------------------------------------- Un eremit īi făcu o vizită īntr-o după amiază stareţului mănăstirii din Sceta. “Consilierul meu spiritual nu ştie cum să mă călăuzească,” spuse eremitul. “Trebuie să-l las?” Stareţul nu scoase un cuvīnt şi eremitul se īntoarse īn deşert. După o săptămīnă reveni la stareţ. “Consilierul meu spiritual nu ştie cum să mă călăuzească,” spuse. “Am hotărīt să-l abandonez.” “Ai fost īnţelept,” spuse stareţul. “Cīnd un om simte că sufletul său nu e satisfăcut, nu poate cere ajutor. Ia hotărīrile necesare pentru a păstra īn siguranţă trecerea ta īn viaţa aceasta.” ------------------------------------------------- O tīnără vine să facă o vizită călătorului. “Vreau să-ţi spun ceva,” spuse ea. “Am crezut īntotdeauna că am darul de a vindeca. Dar nu avusesem niciodată curajul să īncerc cu cineva. Pīnă cīnd, īntr-o zi, soţul meu simţi o durere puternică īn piciorul stīng şi nu era nimeni disponibil să mă ajute. Am hotărīt – cu un pic de jen㠖 să-mi pun mīinile pe piciorul lui şi să cer ca durerea să dispară. Am făcut asta fără a crede cu adevărat că aş fi īn stare să-l ajut, şi īn timp ce făceam asta, l-am auzit rugīndu-se ‘Te rog, Doamne, fă-o pe soţia mea mesagera Luminii Tale şi a Puterii Tale,’ spuse. Mīna mea deveni caldă şi durerea dispăru. Mai tīrziu l-am īntrebat de ce se rugase īn acel fel. El răspunse că pentru a-mi da īncredere. Astăzi sīnt īn stare să vindec datorită acelor cuvinte.” ------------------------------------------------- Filozoful Aristip se bucura de trecere la curtea lui Dionisos, tiranul Siracusei. Īntr-o după amiază īl īntīlni din īntīmplare pe Diogene īn timp ce-şi prepara o porţie de linte. “Dacă ai fi dispus să fii curtenitor la curtea lui Dionisos, nu ar mai trebui să mănīnci linte,” spuse Aristip. “Dacă ai ştii să apreciezi lintea, nu ar mai trebui să fii curtenitor cu Dionisos,” răspunse Diogene. Spune maestrul: “E adevărat că totul are un preţ, dar īntotdeauna preţul e relativ. Cīnd ne urmăm visele, putem lăsa impresia celorlalţi că sīntem nefericiţi şi nenorociţi. Dar ce gīndesc ceilalţi nu e important. Importantă e bucuria din inimile noastre.” ------------------------------------------------- Un om care trăia īn Turcia află de existenţa unui mare maestru care trăia la Paris. Fără ezitare, vīndu tot ce avea, īşi salută familia şi plecă īn căutarea īnţelepciunii. După mulţi ani de pelerinaj găsi refugiul unde trăia marele maestru. Cu teamă şi respect, bătu la poartă. Marele maestru apăru. “Vin din Turcia,” spuse omul. “Am venit pīnă aici pentru a-ţi pune o īntrebare.” Bătrīnul fu surprins, dar spuse: “ Bine. Īmi poţi pune doar o īntrebare.” “Vreau să fiu explicit īn ce vreau să īntreb. Pot să o fac īn turcă?” “Da,” spuse īnţeleptul. “Şi deja am răspuns la unica ta īntrebare. Dacă e altceva ce vrei să ştii īntreabă-ţi inima. Īţi va da răspunsul.” Şi īnchise uşa. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Cuvīntul este putere. Cuvintele transformă lumea. Toţi am auzit spunīndu-se ‘nu ar trebui să vorbim despre lucrurile frumoase care ni se īntīmplă, pentru că invidia celorlalţi ne va ruina fericirea.’ Nimic adevărat. Aceia care sīnt īnvingători vorbesc cu mīndrie despre miracolele din vieţile lor. Dacă emiţi energie pozitivă īn aer, aceasta atrage altă energie pozitivă şi-i face fericiţi pe cei care şi-o doresc cu adevărat. Īn timp ce acela care e invidios şi īnvins, īţi poate face rău doar dacă īi dai această forţă. Nu-ţi fie frică. Vorbeşte despre lucrurile frumoase din viaţa ta oricui te ascultă. Sufletul Lumii are mare nevoie de fericire.” ------------------------------------------------- Era un rege spaniol care era tare mīndru de originea sa. Şi era cunoscut ca fiind foarte crud cu cei mai slabi. Īntr-o zi se plimba cu bătrīnii săi sfetnici pe un cīmp din Aragona, unde tatăl lui căzuse īntr-o bătălie. Acolo īntīlniră un sfīnt care culegea un braţ de oase. “Ce faci?” īntrebă regele. “Onoare Maiestăţii Tale,” spuse omul. “Cīnd am aflat că regele Spaniei vine pe aici, am hotărīt să găsesc oasele tatălui său pentru a i le da. Dar tot caut şi tot nu le găsesc. Sīnt la fel ca cele ale ţăranilor, ale săracilor, ale cerşetorilor şi ale sclavilor.” ------------------------------------------------- “Cine mīnuieşte cel mai bine spada?” īntrebă un războinic pe maestrul său. “Mergi pe cīmpul din vecinătatea mănăstirii,” răspunse maestrul. “Acolo e o stīncă. Vreau să o insulţi.” “De ce ar trebui să o fac?” īntrebă discipolul. “Stīnca nu va răspunde,” adăugă. “ Bine, atunci atac-o cu spada,” spuse maestrul. “Chiar nu o să o fac,” răspunse discipolul. “Spada mea s-ar rupe. Şi dacă aş ataca-o cu mīinile goale mi-aş rupe degetele şi nu aş obţine nici un rezultat. Nu asta am īntrebat. Cine mīnuieşte cel mai bine spada?” “Cel mai bun este cel care este ca stīnca,” spuse maestrul. “Fără a scoate spada din teacă, nimeni nu-l poate īnvinge.” ------------------------------------------------- Călătorul ajunge īn San Martin de Unx, īn Navarra, şi reuşeşte să o găsească pe femeia care păstrează cheile de la biserica romană din ruinele locului. Cu mare gentileţe, suie repede scările şi deschide uşa. Īntunericul şi liniştea templului medieval au un puternic impact emoţional asupra călătorului. Īncepe să converseze cu femeia şi discută despre faptul că, deşi e miezul zilei, se poate vedea foarte puţin din splendidele opere de artă din biserică. ”Detaliile pot fi văzute doar īn zori,” spuse femeia. “Legenda spune că exact acest lucru au vrut să ne īnveţe constructorii; Dumnezeu are un moment anume īn care ne arată gloria Sa.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Sīnt doi dumnezei. Dumnezeul despre care ne-a īnvăţat profesorul nostru, şi Dumnezeu care ne īnvaţă pe noi. Dumnezeul despre care vorbesc oamenii deseori este Dumnezeul care ne vorbeşte. Dumnezeul de care am īnvăţat să ne temem, şi Dumnezeul care ne vorbeşte despre compasiune. Sīnt doi Dumnezei. Dumnezeul care e īn īnălţimi, şi Dumnezeul care ia parte la viaţa noastră īn fiecare zi. Dumnezeul care ne dă obligaţii, şi Dumnezeul care iartă datoriile noastre. Dumnezeul care ne ameninţă cu flăcările infernului, şi Dumnezeul care ne arată calea cea mai bună. Sīnt doi dumnezei. Un dumnezeu care ne va īngropa cu păcatele noastre, şi un Dumnezeu care ne eliberează cu Iubirea Sa.” ------------------------------------------------- Michelangelo a fost īntrebat o dată cum face să creeze opere atīt de minunate. “E foarte simplu,” răspunse. “Cīnd privesc un bloc de marmură, văd lucrarea īn el. Tot ce trebuie să fac e să dau la o parte ceea ce nu īi aparţine. Există o operă pentru fiecare dintre noi pe care sīntem destinaţi să o īmplinim. Acesta este punctul central al vieţii, şi - nu are importanţă cīt īncercăm să ne păcălim – ştim cīt e de important pentru fericirea noastră. De obicei, opera aceasta este acoperită de ani de frică, vină şi nehotărīre. Dar dacă hotărīm să īndepărtăm acele lucruri care nu ne aparţin, dacă nu avem īndoieli asupra capacităţilor noastre, putem merge īnainte cu misiunea care este destinul nostru. Acesta este unicul mod de a trăi cu onoare.” ------------------------------------------------- Un bătrīn pe patul de moarte cheamă līngă el un tīnăr şi īi spune o poveste de eroism: pe timp de război ajutase un om să supravieţuiască. Īi acordase refugiu, hrană şi protecţie. Cīnd omul care fusese salvat era din nou īn siguranţă, decise să-şi trădeze salvatorul şi să-l dea pe mīna inamicului. “Cum ai reuşit să fugi?” īntrebă tīnărul. “Nu am fugit. Eu eram trădătorul,” spuse bătrīnul. “Dar povestind istoria ca şi cum aş fi fost eroul, reuşesc să īnţeleg tot ce a făcut pentru mine.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Toţi avem nevoie de iubire. Iubirea face parte din natura noastră, la fel ca mīncatul, băutul şi dormitul. Cīteodată ne găsim complet singuri admirīnd un apus minunat şi gīndim: ‘frumuseţea asta nu are nici o importanţă , pentru că nu am pe nimeni cu care să o īmpart.’ Īn acele momente ar trebui să ne īntrebăm: de cīte ori ni s-a cerut iubire şi am fugit? De cīte ori ne-a fost frică să ne apropiem de cineva şi să-i spunem clar că īl iubim? Ţi-e frică de singurătate. E ca un drog, ca cel mai rău narcotic. Dacă amurgul nu are nici un sens pentru tine, fii smerit şi pleacă īn căutarea iubirii. Să ştii c㠖 la fel ca şi cu alte binecuvīntări spirituale – cu cīt reuşeşti să dai mai multă iubire, cu atīt vei primi mai multă īn schimb.” ------------------------------------------------- Un misionar spaniol vizita o insulă cīnd īntīlni trei oameni sfinţi azteci. “Cum vă rugaţi?” īntrebă părintele. “Avem o singură rugăciune. ‘Dumnezele, tu eşti treime, noi sīntem trei. Fie-Ţi milă de noi.’ “Vă voi īnvăţa o rugăciune pe care Dumnezeu o va asculta,” spuse misionarul. Īi īnvăţă o rugăciune catolică şi īşi văzu de drum. Īnainte de a se īntoarce īn Spania se mai opri puţin pe aceeaşi insulă. Cīnd acosta, văzu pe cei trei oameni mergīnd pe apă īnspre el. “Părinte, părinte,” spuse unul dintre ei. “Te rugăm īnvaţă-ne din nou acea rugăciune pe care Dumnezeu o ascultă. Am uitat-o.” “Nu e importantă,” răspunse părintele, care era martorul unei minuni. Şi ceru iertare lui Dumnezeu că nu īnţelesese că El vorbeşte toate limbile. ------------------------------------------------- Sfīntul Ioan al Crucii ne īnvaţă că de-a lungul drumului nostru spiritual nu trebuie să căutăm viziuni sau să credem poveştile despre această cale istorisite de alţii. Singurul nostru sprijin ar trebui să fie credinţa noastră, pentru că acea credinţă este clară, transparentă şi este născută cu noi. Nu poate fi confuză. Un scriitor discuta cu un preot şi īntreba cum era experienţa lui Dumnezeu. “Nu ştiu,” răspunse preotul. “Singura experienţă pe care am avut-o pīnă acum este credinţa mea īn Dumnezeu. Şi aceea e cea mai importantă.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Iertarea este o stradă cu dublu sens. De fiecare dată cīnd iertăm pe cineva, ne iertăm pe noi īnşine. Dacă sīntem toleranţi cu ceilalţi, e mai uşor să acceptăm propriile noastre greşeli. Īn acest fel, fără vină sau amărăciune, sīntem īn stare să īmbunătăţim relaţia noastră cu viaţa. Dacă, fără slăbiciuni, permitem urei, invidiei sau intoleranţei să vibreze īn jurul nostru, sfīrşim prin a fi consumaţi de acele vibraţii. Petru īl īntrebă pe Hristos: “Īnvăţătorule, trebuie să īi iert pe ceilalţi de şapte ori?” Iar Hristos răspunse: “Nu doar de şapte, ci de şaptezeci de ori cīte şapte.” Actul iertării curăţă planurile astrale şi ne arată adevărata lumină a Divinităţii.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Maeştrii din antichitate erau obişnuiti să creeze ‘personaje’ pentru a-i ajuta pe discipoli să se confrunte cu latura negativă a personalităţii lor. Multe din istoriile privind crearea unor asemenea personaje au rămas cunoscute ca poveşti. Procesul e simplu: trebuie să pui toate neliniştile, fricile, dezamăgirile tale īntr-o entitate invizibilă care stă īn stīnga ta. El funcţionează ca “cel rău” īn viaţa ta, sugerīndu-ţi atitudini şi comportamente pe care nu ai vrea să le adopţi – dar pe care sfīrşeşti prin a le urma. Odată ce personajul a fost creat, e mai uşor să-i respingem sfaturile. E un proces extrem de simplu. Şi tocmai de asta funcţionează atīt de bine.” ------------------------------------------------- “Cum pot ştii care este modul cel mai bun pentru a acţiona īn viaţă?” īntrebă un discipol pe maestrul său. Atunci maestrul ordonă discipolului să construiască o masă. Cīnd masa fu aproape gata – mai avea nevoie doar de două cuie īn partea superioar㠖 maestrul se apropie de el. Bătea cuiele cu lovituri precise. Un cui, īnsă, intra mai greu, şi trebui să-l bată mai mult . La a patra lovitură cuiul intră prea īn profunzime şi lemnul crăpă. “Mīna ta era obişnuită cu trei lovituri de ciocan,’”spuse maestrul. “Cīnd o acţiune devine obişnuinţă, īşi pierde semnificaţia; şi poate sfīrşi prin a provoca daune. Fiecare acţiune este acţiunea ta, şi există un singur secret: nu lăsa ca obişnuinţa să preia comanda mişcărilor tale.” ------------------------------------------------- Īn apropierea oraşului Soria, din Spania, se află chipul unui vechi eremit sculptat īn stīncă. Cu cīţiva ani īn urmă, trăia acolo un om care abandonase totul pentru a se dedica contemplării. Călătorul īncerca să găsească acel loc, īntr-o după amiază, şi cīnd reuşi să-l găsească fu primit cu multă cordialitate. După ce au īmpărţit un colţ de pīine, eremitul īi ceru călătorului să meargă cu el līngă un pīrīu să culeagă cīteva ciuperci comestibile. Īn timp ce mergeau se apropie un băiat. “Sfīntule,” spuse. “Mi s-a spus că pentru a atinge iluminarea trebuie să evităm să mīncăm carne. E adevărat?” “Acceptă cu bucurie orice īţi oferă viaţa,” răspunse omul. “Nu comite păcate īmpotriva spiritului şi nu blestema īn numele lui Dumnezeu generozitatea pămīntului.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “ Dacă e grea călătoria ta, ascultă-ţi inima. Īncearcă să fii cinstit cu tine īnsuţi pe cīt posibil, şi vezi dacă urmezi calea ta şi plăteşti preţul pentru visurile tale. Dacă faci asta, şi viaţa e oricum dură, e normal să vină momentul īn care să te lamentezi. Fă-o cu respect, aşa cum un copil se plīnge unui părinte. Dar nu īnceta să ceri atenţie şi ajutor. Dumnezeu este şi Tată şi Mamă iar părinţii vor īntotdeana ce e mai bun pentru copiii lor. S-ar putea ca procesul de instruire să fi fost forţat mai mult, atunci nu costă nimic să ceri o pauză, un pic de afecţiune. Dar nu exagera niciodată. Iov s-a lamentat la momentul potrivit şi ce īi aparţinea i-a fost dat. Al Afid s-a lamentat prea mult şi Dumnezeu a īncetat să-l mai asculte.” ------------------------------------------------- Un om pios se trezi īntr-o zi pe neaşteptate deposedat de toate bunurile sale. Ştiind că Dumnezeu l-ar fi ajutat īntr-un fel, īncepu să se roage: “Doamne, ajută-mă să cīştig la loterie,” ceru. Se rugă ani īn şir dar rămase sărac. Īntr-o zi muri iar pentru că fusese foarte devotat, merse direct īn paradis. Cīnd ajunse acolo, refuză să intre. Spuse că trăise toată viaţa după īnvăţăturile religioase, dar că Dumnezeu nu I-a permis niciodată să cīştige la loterie. “Tot ce ai promis a fost o minciuna,” spuse omul dezgustat. “Am fost īntotdeauna gata să te ajut să cīştigi,” răspunse Domnul. “Dar oricīt aş fi vrut să o fac, tu nu ai cumpărat niciodată biletul de loterie.” ------------------------------------------------- Un bătrīn īnţelept chinez se plimba pe cīmpurile īnzăpezite cīnd īntīlni o femeie care plīngea. “De ce plīngi?” īntrebă. “Pentru că mă gīndesc la viaţa mea, la tinereţea mea, la frumuseţea pe care o vedeam īn oglindă şi la omul pe care-l iubeam. Dumnezeu este crud pentru că ne-a dat capacitatea de a ne aminti. El ştia că īntr-o zi īmi voi aminti primăvara vieţii mele şi voi plīnge.” Īnţeleptul rămase īn picioare, īn zăpadă, privind un punct fix şi contemplīnd. “ Dumnezeu a fost generos cu mine că mi-a dat posibilitatea să-mi amintesc. El ştia că iarna īmi voi putea aminti īntotdeauna de primăvară.” Şi surīse. ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Propriul destin nu e aşa de uşor cum pare. Pentru nimic. Ar putea cere chiar şi acţiuni periculoase. Cīnd vrem ceva, punem īn mişcare energii puternice şi nu mai sīntem īn stare să ascundem faţă de noi īnşine adevăratul sens al vieţii noastre. Cīnd vrem ceva, facem o alegere şi plătim preţul. Ar putea fi nevoie să abandonăm vechi obiceiuri, ne-ar putea creea probleme şi aduce dezamăgiri. Şi nu are importanţă cīt de mare e preţul pentru că niciodată nu e la fel de mare ca cel pe care l-am plăti pentru a nu fi trăit destinul nostru personal. Pentru că īntr-o zi vom privi īn urmă şi vom vedea tot ce am făcut, şi ne vom asculta inima spunīnd: “mi-am irosit viaţa.” Crede-mă, asta e cea mai rea frază pe care ai putea auzi-o vreodată.” ------------------------------------------------- Un maestru avea sute de discipoli. Toţi se rugau la momentul cuvenit - cu excepţia unuia care era un beţiv. Īn ziua īn care trăgea să moară, maestrul īl chemă pe discipolul “beţiv” līngă el şi īi īncredinţă toate secretele sale oculte. Ceilalţi discipoli se revoltară: ”E o ruşine! Am sacrificat totul pentru un maestru care nu este īn stare să īnţeleagă calităţile noastre,” spuseră. “A trebuit să īncredinţez toate secretele omului pe care-l cunoşteam cel mai bine. Cei care par virtuoşi deseori īşi ascund vanitatea, orgoliul şi intoleranţa. Astfel, am ales unicul discipol cărui īi puteam vedea defectele: băutorul.” ------------------------------------------------- Părintele cistercian Marcos Garcia spunea: “Uneori Dumnezeu īşi ia īnapoi unele binecuvīntări pentru a ajuta oamenii să le īnţeleagă mai bine. Dumnezeu ştie pīnă la ce punct ne poate pune sufletul la īncercare – şi nu merge niciodată dincolo de acea limită. Īn acele momente să nu spunem niciodată: ‘Dumnezeu m-a abandonat.’ Dacă Domnul ne impune o probă de mare răbdare, ne dă īntotdeauna suficient har– probabil mai mult decīt necesar – pentru a o depăşi. Cīnd ne simţim departe de prezenţa Lui, ar trebui să ne īntrebăm; “Reuşim să īnţelegem cum să ne folosim de ceea ce ne-a scos īn cale?” ------------------------------------------------- Unele zile din săptămīnă trec fără să fi primit nici un gest de afecţiune din partea cuiva. Asemenea perioade sīnt dificile; cīnd bunătatea umană pare să fi dispărut, cīnd viaţa pare să fie doar supravieţuire. Spune maestrul: “trebuie să examinăm calea noastră. Trebuie să reaprindem flacăra, şi să īncercăm să luminăm viaţa noastră care pare o cameră īntunecoasă. Cīnd auzim focul trosnind şi lemnele arzīnd şi cīnd citim istoria pe care ne-o povestesc flăcările, speranţa se īntoarce īn noi. Dacă sīntem īn stare să iubim, vom fi īn stare şi să fim iubiţi. E doar o chestiune de timp.” ------------------------------------------------- La un prīnz, o persoană sparge un pahar. O alta spuse: “E semn de noroc.” Toţi comesenii cunoşteau această credinţă. Dar un rabin care era acolo īntrebă: “De ce este semn de noroc?” “Nu ştiu,” spuse soţia călătorului. “Poate că e un vechi mod de a evita stīnjeneala oaspetelui.” “Nu, nu asta este explicaţia,” spuse rabinul. “Unele tradiţii ebraice spun că orice om are o anumită cantitate de noroc pe care-l poate folosi īn cursul vieţii sale. Fiecare poate cīştiga dobīnda la această cotă dacă foloseşte propriul noroc doar la lucruri care īi servesc cu adevărat – altfel īşi poate irosi norocul. Noi evreii spunem “Noroc” cīnd cineva sparge un pahar. Dar īnseamnă: “ E bine că tu nu ţi-ai folosit norocul pentru a īncerca să eviţi să se spargă acel pahar. Acum īl poţi folosi pentru lucruri importante.” ------------------------------------------------- Părintele Abraham ştia că īn apropierea mănăstirii Sceta trăia un eremit renumit ca fiind un om īnţelept. El īl īntīlni şi-l īntrebă: “Dacă astăzi ai găsi o femeie frumoasă īn patul tău, ai fi īn stare să te convingi că ceea ce vezi nu este o femeie?” “Nu,” răspunse īnţeleptul. “Dar aş fi īn stare să mă controlez.” Părintele continuă: “ Şi dacă ai găsi nişte monezi de aur īn deşert, ai fi īn stare să consideri monezile ca bucăţi de piatră?” “Nu,” spuse īnţeleptul. “Dar aş fi īn stare să mă controlez să le las acolo.” Părintele insistă: “Şi dacă ţi-ar cere sfatul doi fraţi, din care unul te iubeşte, celălalt te urăşte, ai fi īn stare să-i consideri egali?” Eremitul răspunse: “Chiar dacă aş suferi, l-aş trata pe cel care mă iubeşte īn acelaşi fel ca pe cel care mă iubeşte.” “Vă voi explica cine este un om īnţelept,” spuse părintele discipolilor săi la īntoarcere. “Este acela care, īn loc să-şi ucidă propriile pasiuni, este īn stare să le controleze.” ------------------------------------------------- W. Frasier, īn viaţa sa, a scris cărţi despre vestul īndepărtat american, şi era mīndru că a scris scenariul pentru un film interpretat de Garry Cooper. Spunea că au fost puţine momentele din viaţa lui īn care s-a enervat. “Am īnvăţat multe de la pionieri,” spuse. “S-au luptat cu indienii, au traversat deşerturi, au căutat hrană şi apă īn locuri īndepărtate. Şi tot ce a fost scris īn acea perioadă demonstrează că aveau trăsături curioase; pionierii scriau şi vorbeau doar despre lucruri frumoase. Īn loc să se lamenteze, compuneau cīntece şi balade despre dificultăţile lor. Īn acest fel evitau să se descurajeze şi să se deprime. Şi azi, la 88 de ani, īncerc să fac acelaşi lucru.” ------------------------------------------------- Textul este adaptat după o poezie a lui John Muir: “Vreau să-mi eliberez sufletul astfel īncīt să se poată bucura de toate darurile pe care le posedă spiritul. Cīnd asta va fi posibil, nu o să īncerc nici să cunosc craterele lunii, nici să urmăresc razele soarelui pīnă acolo unde se nasc. Nu voi īncerca să īnţeleg frumuseţea stelelor, nici dezolarea artificială a fiinţelor umane. Cīnd voi īnvăţa să-mi eliberez sufletul, voi urma zorile īntorcīndu-mă cu ele prin timp. Cīnd voi īnvăţa să-mi eliberez sufletul, voi plonja īn curenţii magnetici care curg spre oceanul unde se īntīlnesc toate apele pentru a forma Sufletul Lumii. Cīnd voi īnvăţa să-mi eliberez sufletul, voi īncerca să citesc de la īnceput minunata pagină a Creaţiei.” ------------------------------------------------- Unul din simbolurile sacre ale creştinismului este pelicanul. Motivul este simplu: īn lipsă totală de hrană, pelicanul īşi īnfige ciocul īn propria-i carne pentru a-şi hrănii puii.
    Spune maestrul: “Deseori nu sīntem īn stare să īnţelegem binecuvīntările pe care le primim. De multe ori nu percepem că Dumnezeu face asta pentru a ne face să creştem spiritual. O poveste spune că un pelican, īn timpul unei ierni crīncene, se sacrifică pentru a da de mīncare propria carne puilor săi. Cīnd īn final moare de slăbiciune, unul din micuţi spune altuia: “Īn sfīrşit! Mă săturasem să tot mănīnc acelaşi lucru īn fiecare zi.” ------------------------------------------------- Dacă eşti nemulţumit de ceva – chiar şi de un lucru bun pe care ai vrea să-l faci, dar nu eşti īn măsură să-l faci – īncetează acum. Dacă lucrurile nu merg bine, există două explicaţii: ori perseverenţa īţi este pusă la īncercare, ori ai nevoie să schimbi direcţia. Pentru a descoperi care din cele două opţiuni este cea corect㠖 din moment ce sīnt opuse una alteia – foloseşte liniştea şi rugăciunea. Puţin cīte puţin, lucrurile vor deveni incredibil de clare, pīnă cīnd nu vei avea suficientă forţă să alegi. O dată ce ai luat o hotărīre, uită complet cealaltă posibilitate. Şi mergi īnainte, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul Valorosului. Domingos Sabino spune: “Totul merge īntotdeauna spre mai bine. Dacă lucrurile īncă nu merg bine, este pentru că īncă nu ai ajuns la sfīrşit.” ------------------------------------------------- Compozitorul brazilian Nelson Motta era la Bahia, cīnd hotărī să facă o vizită maicii Meniniha de Gantois. Luă un taxi şi pe drum, şoferul rupse frīnele. Maşina se răsuci īn mijlocul străzii, dar īn afară de o mare sperietură nu s-a īntīmplat nimic grav. Cīnd o īntīlni pe Maica Meniniha, primul lucru pe care i-l povesti fu accidentul. “Sīnt anumite lucruri care sīnt deja scrise, dar Dumnezeu găseşte un mod de a ne face să le evităm fără probleme grave. Adică, era o parte a destinului tău unde era scris că trebuia să fii īn automobil īn acest punct al vieţii,” spuse. “Dar, după cum vezi, s-a īntīmplat totul – şi nimic.” ------------------------------------------------- “Era ceva ce a lipsit din discursul tău despre Calea spre Santiago,” spuse o femeie, călătorului īn timp ce ieşeau īmpreună de la conferinţă.”Am observat că majoritatea pelerinilor,” spuse, “ fie pe Calea către Santiago, fie pe calea vieţii lor, īncearcă īntotdeauna să ţină pasul cu ceilalţi. La īnceputul pelerinajului meu, am īncercat să merg īn acelaşi ritm cu grupul meu. Eram obosită, cerusem mai mult decīt putea să-mi dea trupul meu, eram īncordată, şi am sfīrşit prin a suferi o īntindere de tendon la piciorul stīng. Timp de două zile mi-a fost imposibil să mai merg, şi am īnvăţat că aş fi putut ajunge la Santiago doar dacă aş fi mers īn ritmul meu. Mi-a luat mai mult decīt celorlalţi şi multe porţiuni am mers singură. Dar numai respectīnd ritmul meu am reuşit să parcurg tot drumul. De atunci, am aplicat lecţia la orice lucru din viaţa mea.” ------------------------------------------------- Croesus, regele Lidiei, hotărīse să īi atace pe perşi, dar voia să consulte un oracol grec. “Eşti destinat să distrugi un mare imperiu,” spuse oracolul. Fericit, Croesus declară război. După două zile de bătălii, Lidia fu invadată de perşi, capitala ei distrusă, iar Croesus fu luat prizonier. Īnfuriat, ceru ambasadorului grec să se īntoarcă la oracol şi să īi spună cīt de greşită fusese previziunea sa. “Nu, tu eşti cel care a greşit,” spuse oracolul ambasadorului. “Ai distrus un mare imperiu: Lidia.” Spune maestrul: “Limbajul semnelor este acolo, īn faţa noastră, pentru a ne īnvăţa modul cel mai bun īn care să ne comportăm. Dar de multe ori īncercăm să distorsionăm acele semne pentru a le face să coincidă cu ceea ce am fi vrut să fie la īnceput.” ------------------------------------------------- Buscaglia povesteşte istoria unui al patrulea rege mag, care a văzut şi el steaua strălucind pe cerul Betleemului. Dar ajungea īntotdeauna īn īntīrziere īn locurile unde ar fi trebuit să fie Isus, pentru că de-a lungul drumului, săracii şi nevoiaşii īl opreau spre a-i cere ajutorul. După treizeci de ani īn care urmase paşii lui Isus, prin Egipt, Galilea, Betania, magul ajunse la Ierusalim, dar era īncă o dată īn īntīrziere. Copilul Isus era de-acum bărbat, şi magul ajunsese īn ziua crucificării. Regele adusese nişte perle pentru a le dărui lui Isus, dar le vīnduse pe toate pe drum pentru a-i ajuta pe cei īntīlniţi. Rămăsese o singură perlă, dar Mīntuitorul era deja mort. “Am ratat misiunea vieţii mele,” gīndi regele. Şi atunci auzi o voce: “Contrar a ceea ce gīndeşti, ai fost cu mine toată viaţa. Eram gol, tu m-ai īmbrăcat. Eram flămīnd, tu m-ai hrănit. Eram īnchis iar tu m-ai vizitat. Eu eram īn fiecare sărman suflet din drumul tău. Īţi mulţumesc pentru atīt de multe gesturi de iubire.” ------------------------------------------------- O poveste ştiinţifico-fantastică vorbeşte despre o societatea īn care aproape toţi sīnt născuţi pentru a īndeplini anumite funcţii: tehnicieni, ingineri şi mecanici. Doar puţini sīnt născuţi fără abilităţi speciale: aceştia sīnt trimişi īn instituţii de boli mintale, avīnd īn vedere că doar cei nebuni nu sīnt īn stare să contribuie cu nimic pentru societate. Unul din aşa-zişii nebuni se revoltă. Institutul are o bibliotecă unde el īncearcă să īnveţe tot ce e de ştiut despre arte şi ştiinţe. Cīnd simte că a īnvăţat destul, hotărăşte să fugă, dar este prins şi dus īntr-un centru de cercetări īn afara oraşului. “Bine ai venit,” spuse una din persoanele de la centru. “Cei pe care īi admirăm cel mai mult sīnt tocmai cei care au fost forţaţi să-şi croiască singuri propriul drum. De acum īnainte poţi face ce vrei, pentru că datorită celor ca tine lumea poate progresa.” ------------------------------------------------- Īnainte de a pleca īntr-o lungă călătorie, omul de afaceri īşi salută soţia. “Nu mi-ai adus niciodată un cadou care să aibă valoare,” spuse ea. “Femeie ingrată, tot ce ţi-am dat m-a costat ani de muncă,” răspunse omul. “Ce pot să-ţi dau mai mult?” “Ceva care să fie frumos ca mine.” Doi ani aşteptă femeia cadoul ei. Īn sfīrşit, soţul se īntoarse. “Am reuşit să găsesc ceva care e la fel de frumos ca tine,” spuse. “Am plīns pentru nerecunoştinta ta, dar am hotărīt să fac cum mi-ai cerut. Tot acest timp am crezut că nu poate fi un cadou la fel de frumos ca tine, dar īntr-un final am găsit unul.” Şi īi īntinse o oglindă. ------------------------------------------------- Filozoful german F. Nietzsche a spus o dată: “Nu se merită să ne petrecem timpul discutīnd despre fiecare lucru; face parte din natura umană să greşim din cīnd īn cīnd.” Spune maestrul: “Există persoane care insistă să fie īntotdeauna corecte īn fiecare detaliu. Deseori nu-şi permit lor īnşile să facă greşeli. Prin această atitudine realizează doar frica de a merge īnainte. Frica de a face greşeli este poarta care ne īnchide īnăuntrul castelului mediocrităţii. Dacă sīntem īn stare să depăşim acea frică, am făcut deja un pas important īnspre libertatea noastră.” ------------------------------------------------- Un novice īl īntrebă pe părintele Nisetros, stareţul mănăstirii din Sceta: “Care sīnt lucrurile pe care ar trebui să le fac pentru a-l mulţumi pe Dumnezeu?” Părintele Nisetros răspunse: “Avraam a primit pe străini şi Dumnezeu a fost fericit. Ilie nu-i iubea pe străini şi Dumnezeu a fost fericit. David a fost mīndru de ce făcuse şi Dumnezeu a fost fericit. Consulul roman, īn faţa altarului, s-a ruşinat de ce făcuse şi Dumnezeu a fost fericit. Ioan Botezătorul a mers īn deşert, şi Dumnezeu a fost fericit. Iona a mers īn marele oraş Ninive şi Dumnezeu a fost fericit. Īntreabă-ţi inima ce vrea să facă. Atunci cīnd sufletul tău este īn acord cu visele tale, Dumnezeu este fericit.” ------------------------------------------------- Un maestru budist călătorea cu discipolii săi, cīnd observă că discutau īntre ei care era cel mai bun. “Am practicat meditaţia timp de cincisprezece ani,” spuse unul. “Am fost milos īncă de cīnd am lăsat casa părinţilor mei,” spuse un altul. La amiază se opriră sub un măr ca să se odihnească. Crengile pomului atingeau pămīntul. “Cīnd un pom este plin de fructe, crengile lui se īndoaie pīnă cīnd ating pămīntul. Adevăratul īnţelept este acela care este smerit. Proştii cred īntotdeauna că sīnt mai buni decīt ceilalţi.” ------------------------------------------------- Antonio Machado spune: “Suflu după suflu, pas după pas, Căutătorule de drum, nu există drum. Drumul se face mergīnd. Mergīnd se creează drumul. Şi dacă te uiţi īn urmă Tot ce vei vedea sīnt urmele Paşilor tăi pe care īntr-o zi Picioarele tale le vor parcurge din nou. Căutătorule de Drum, nu există drum. Drumul se face mergīnd. ------------------------------------------------- La Ultima Cina, Isus i-a acuzat – cu aceeaşi gravitate şi aceleaşi cuvinte – pe doi dintre apostolii săi. Amīndoi comiseseă crimele prezise de Isus. Iuda Iscarioteanul ascunse sentimentele sale şi se condamnă singur. Şi Petru ascunse sentimentele sale, după ce renegase de trei ori tot ce crezuse. Dar īn momentul decisiv, Petru īnţelese adevărata semnificaţie a mesajului lui Isus. Ceru iertare şi merse īnainte, umilit. Ar fi putut să aleagă sinuciderea, īnsă īi īnfruntă pe ceilalţi apostoli şi trebuie să fi spus: “De acord, povestiţi greşelile mele cīt va exista neamul omenesc. Dar lăsa-ţi-mă să le īndrept.”
    Petru a īnvăţat că Iubirea iartă. Iuda nu a īnvăţat nimic. ------------------------------------------------- Un scriitor faimos se plimba cu un prieten cīnd un băiat traversă strada īn timp ce se apropia un camion. Scriitorul, īntr-o fracţiune de secundă, se aruncă īnspre camion şi reuşi să salveze băiatul. Dar īnainte ca cineva să-l poată admira pentru actul său eroic, īi dădu băiatului o palmă peste faţă. ”Nu te lăsa īnşelat de aparenţe, băiatul meu,” spuse. “Te-am salvat ca să nu poţi fugi de problemele pe care le vei avea cīnd vei fi adult.” Spune maestrul: “uneori ne este frică să facem bine. Simţul nostru de culpabilitate īncearcă īntotdeauna să ne spun㠖 cīnd acţionăm cu generozitate – că īncercăm doar să īi impresionăm pe ceilalţi. E greu pentru noi să acceptăm că sīntem buni prin natură. Mascăm acţiunile noastre bune cu ironie şi indiferenţă, ca şi cum a trăi ar fi sinonim cu slăbiciunea.” ------------------------------------------------- Isus privi masa din faţa lui, gīndind care ar fi cel mai bun simbol al trecerii lui pe pămīnt. Pe masă erau pepeni din Galilea şi alte specii din deşertul din sud, fructe uscate din Siria şi curmale din Egipt. Trebuie să fi īntins mīna spre a consacra unul, cīnd, pe neaşteptate īşi dădu seama că mesajul pe care-l aducea era destinat oamenilor din īntreaga lume. Şi poate, pepenii, curmalele şi fructele nu existau īn unele locuri ale pămīntului. Se gīndi la asta şi un alt gīnd īi veni īn minte: īn pepeni ca şi īn curmale sau celelalte fructe, miracolul Creaţiei se manifestă fără nici o participare din partea omului. Astfel luă pīinea, mulţumi, o frīnse, şi dădu o bucată unuia din discipoli spunīnd: “luaţi şi mīncaţi, voi toţi, acesta este Trupul Meu.” Pentru că pīinea era pretutindeni. Şi pīinea, contrar curmalelor, pepenilor şi celorlalte fructe, era cel mai bun simbol al căii către Dumnezeu. Pīinea era fructul pămīntului şi al muncii omului. ------------------------------------------------- Jonglerul se opreşte īn mijlocul pieţii, scoate trei portocale şi īncepe să le rotească īn aer. Lumea se adună īn jurul lui şi se minunează de graţia şi eleganţa mişcărilor sale. “Aşa merge şi viaţa, mai mult sau mai puţin,”spune cineva acolo, līngă călător. ”Avem īntotdeauna cīte o portocală īn fiecare mīnă şi una īn aer. Dar cea care e īn aer face diferenţa. A fost lansată cu abilitate şi experienţă dar īşi urmează propriul curs. La fel ca şi jonglerul, lansăm un vis īn lume, dar nu avem īntotdeauna control asupra lui. Īn acel moment trebuie să ştii cum să te laşi īn mīna Domnului – şi să ceri ca, la momentul cuvenit, visul să-şi urmeze cursul lui corect şi să cadă, īmplinit, īn mīinile tale.” ------------------------------------------------- Unul din cele mai puternice exerciţii de creştere interioară este să fii atent la lucrurile pe care le facem īn mod automat – ca respiraţia, clipirea pleoapelor, să fim atenţi la lucrurile din jurul nostru. Cīnd facem asta, permitem creierului nostru să lucreze cu mai multă libertate – fără interferenţa dorinţelor noastre. Unele probleme care păreau de nerezolvat sfīrşesc prin a fi rezolvate, iar unele suferinţe pe care le credeam a fi de nedepăşit sfīrşesc prin a dispărea fără efort. Spune maestrul: “Cīnd trebuie să te confrunţi cu o situaţie dificilă, īncearcă să foloseşti această tehnică. E nevoie de puţină disciplină….dar rezultatele pot fi surprinzătoare. “ ------------------------------------------------- Un om venise la un tīrg ca să vīndă nişte vase. O femeie se apropie şi examinează marfa lui. Unele piese nu erau decorate, īn timp ce altele aveau desene īngrijite. Femeia īntreabă care este preţul vaselor. Spre surprinderea ei, i se spune că preţul este acelaşi. “Cum pot avea acelaşi preţ şi vasele colorate şi cele simple?” īntreabă. “Cum poate fi evaluat la fel un vas care a necesitat mai mult timp şi mai multe eforturi pentru a fi realizat?” “Sīnt un artist,” spune vīnzătorul. “Pot vinde un vas pe care l-am făcut, nu frumuseţea lui. Frumuseţea este gratis.” ------------------------------------------------- Călătorul stătea singur la o adunare. La un moment dat se apropie un prieten. “Trebuie să-ţi vorbesc,” spuse prietenul. Călătorul văzu īn asta un semn, şi īncepu să vorbească despre ce considera el că ar fi fost important. Vorbi despre binecuvīntările lui Dumnezeu, despre iubire, şi despre faptul că văzuse īn apropierea prietenului un semnal de la īngerul lui. Pentru că doar cu un moment īnainte se simţea singur, iar acum avea companie. Amicul ascultă fără să scoată un cuvīnt, mulţumi călătorului, şi plecă. Īn loc să se simtă fericit, călătorul se simţi mai singur ca niciodată. Mai tīrziu īşi dădu seama că nu acordase atenţie cererii prietenului: ca el să īi vorbească. Pentru că Universul voise să se īntīmple altceva īn acel moment. ------------------------------------------------- Trei zīne fură invitate la botezul unui prinţ. Prima īi dădu posibilitatea să găsească iubirea. A doua īi dădu destui bani să poată face orice ar fi vrut. A treia īi dădu frumuseţea. Dar, ca īn toate poveştile, apăru o vrăjitoare. Ea era furioasă pentru că nu fusese invitată, şi rosti un blestem: “Fiindcă ai deja tot, īţi mai dau. Vei avea talent īn tot ce vei īncerca să faci.” Prinţul crescu frumos, bogat şi īndrăgostit. Dar nu fu niciodată īn stare să atingă nici un obiectiv, pentru că era distras rapid şi voia să facă imediat altceva. Spune maestrul: “ Toate drumurile duc īn acelaşi loc. Dar alege calea ta, şi urmeaz-o pīnă la capăt. Nu īncerca să parcurgi toate cărările.” ------------------------------------------------- Un text anonim din secolul XVIII povesteşte despre un călugăr rus īn căutarea unui consilier spiritual. Īntr-o zi i se spuse că īntr-un anume sat trăia un eremit care se dedica zi şi noapte iertării sufletului său. Auzind asta, călugărul plecă īn căutarea omului sfīnt. “Vreau ca tu să mă călăuzeşti de-a lungul drumului sufletului meu,” spuse călugărul cīnd īl găsi pe eremit. “Sufletul are propriul drum, iar īngerul tău te va călăuzi,” răspunse eremitul. “Roagă-te fără oprire.” “Nu ştiu să mă rog aşa. Mă īnveţi?” “ Dacă nu ştii să te rogi fără īncetare, atunci roagă-L pe Dumnezeu să te īnveţe să o faci.” “Nu mă īnveţi nimic,”spuse călugărul. “Nu e nimic care trebuie īnvăţat, pentru că nu se poate transmite credinţa īn acelaşi fel īn care explici matematica. Acceptă misterul credinţei şi Universul ţi se va dezvălui singur.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “ Scrie! Că e o scrisoare, un jurnal sau doar o notiţă īn timp ce vorbeşti la telefon – dar scrie! Prin scris ne apropiem de Dumnezeu şi de ceilalţi. Dacă vrei să īnţelegi mai bine rolul tău pe lume, scrie. Īncearcă să pui suflet īn scris, chiar dacă nimeni nu citeşte cuvintele tale – sau, mai rău, chiar dacă cineva ajunge să citească ceea ce ai fi vrut să nu fie citit. Simplul fapt de a scrie ne ajută să ne organizăm gīndurile şi să vedem mai clar ce avem īn jur. O hīrtie şi un creion fac miracole – alină durerea, fac visele realitate şi amintesc o speranţă pierdută. Cuvīntul este putere.” ------------------------------------------------- Călugării deşertului afirmau că era necesar să lase să acţioneze mīna īngerilor. Pentru asta, uneori făceau lucruri absurde – cum ar fi să vorbească florilor sau să rīdă fără motiv. Alchimistul urmeaz㠑semnele lui Dumnezeu’, indicii care uneori par aproape lipsite de sens, dar care sfīrşesc īntotdeana prin a duce undeva. Spune maestrul: ”Nu-ţi fie teamă să fii considerat nebun – să faci azi ceva care este īn contradicţie cu toată logica pe care ai īnvăţat-o. A acţiona este o atitudine care este opusul comportamentului obişnuit cu care ai fost īnvăţat. Acest lucru mic, nu are importanţă cīt de mic e, poate deschide poarta către o mare aventur㠖 umană şi spirituală.” ------------------------------------------------- Un băiat conducea un Mercedes luxuos, cīnd i se sparse o roată. Īn timp ce īncearcă să o schimbe īşi dă seama că nu are cric. ‘Mda, o să mă duc la casa cea mai apropiată şi o să īntreb dacă nu īmi pot īmprumuta unul,” gīndeşte plecīnd īn căutare de ajutor. “Poate că persoana căreia īi voi cere ajutorul, văzīnd maşina mea, īmi va cere bani ca să īmi dea cricul,” īşi spune. “Cu aşa o maşina, şi cu mine cerīnd ajutor, īmi va cere pe puţin zece dolari. Poate chiar cincisprezece, pentru că ştie că am nevoie de cric. Ar putea profita şi să-mi ceară pīnă la o sută de dolari.” Şi cu cīt mergea, cu atīt creştea preţul. Cīnd ajunse la casa cea mai apropiată şi proprietarul deschise uşa, tīnărul strigă: “Eşti un hoţ! Un cric nu merită atīt de mult! Ţine-ţi-l sănătos !” Care dintre noi poate spune că nu făcut niciodată la fel? ------------------------------------------------- Milton Ericsson este autorul unei noi terapii care a cīştigat aprecierea multor practicanţi īn Statele Unite. Cīnd avea doisprezece ani a contractat poliomielită. După zece luni, īl auzi pe un medic spunīndu-le părinţilor lui: “Fiul vostru nu va reuşi să treacă noaptea.” Ericsson o auzi pe mama lui plīngīnd. “Cine ştie, poate dacă reuşesc să trec de noaptea asta, nu o să mai sufere atīt de mult,” gīndi. Şi hotărī să nu doarmă pīnă īn zorii zilei următoare. Cīnd apăru soarele, strigă mamei sale: “Hei, sīnt īncă viu!” Bucuria īn casă a fost atīt de mare īncīt a hotărīt să īnfrunte fiecare noapte, una după alta, pentru a nu-şi face familia să sufere. A murit la 75 de ani īn 1990, lăsīnd un mare număr de cărţi importante despre capacitatea imensă a omului de a depăşi propriile limite. ------------------------------------------------- “Sfinte părinte”, spuse un novice părintelui stareţ, “sufletul meu e plin de iubire pentru īntreaga lume, şi inima mea poate face faţă oricărei tentaţii de la diavol. Care e pasul următor?” Părintele īi ceru discipolului să meargă cu el să viziteze o persoană bolnavă care avea nevoie de sfīntul mir. După ce au consolat familia, părintele observă o pereche de pantaloni īntr-un colţ. “Ce e cu pantalonii aceia?” īntrebă. “Sīnt hainele pe care unchiul meu nu le-a īmbrăcat niciodată,” spuse un nepot. “A crezut tot timpul că va fi o ocazie ca să-i īmbrace, dar acum au devenit inutili.” “Nu uita acei pantaloni,” spuse părintele discipolului la īntoarcere. “Dacă ai comori spirituale īn sufletul tău, pune-le īn practică acum. Altfel ele te vor abandona.” ------------------------------------------------- Misticii spun că atunci cīnd īncepem drumul nostru spiritual, vrem deseori să vorbim cu Dumnezeu – şi sfīrşim prin a nu auzi ce are El să ne spună. Spune maestrul: “Relaxează-te un pic. Nu e uşor. Avem o nevoie naturală de a face īntotdeauna lucrul corect, şi credem că-l putem face lucrīnd fără īncetare. E mult mai important să īncercăm, să eşuăm, să ne ridicăm şi să īncercăm din nou. Dar să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. Īn mijlocului unui efort mare, să ne privim, să-I permitem să se arate şi să ne călăuzească. Cīteodată să-I permitem şi să ne ţină īn braţe.” ------------------------------------------------- Un părinte de la mănăstirea din Sceta se īntīlni cu un tīnăr care voia să urmeze calea spirituală. “Timp de un an de zile, dă bani oricui te insultă,” spuse părintele. Timp de douăsprezece luni, tīnărul plăti de fiecare dată cīnd era atacat. La sfīrşitul anului se īntoarse la părinte pentru a īnvăţa care era pasul următor. “Du-te īn oraş şi cumpără-mi de mīncare,” spuse părintele. Nici nu plecă bine tīnărul, că părintele se deghiză īn cerşetor şi, folosind o scurtătură pe care o cunoştea, se duse la porţile oraşului. Cīnd omul se apropie, părintele īncepu să-l insulte. “E minunat!” spuse omul falsului cerşetor. “Un an īntreg a trebuit să plătesc pe oricine mă insulta, iar acum pot fi jignit fără să plătesc un ban.” Auzind asta, părintele īşi scoase masca. “Eşti gata pentru pasul următor, pentru că ai īnvăţat să rīzi īn faţă problemelor tale,” spuse. ------------------------------------------------- Călătorul mergea cu doi prieteni pe străzile New York-ului. Pe neaşteptate, īn mijlocul unei conversaţii, cei doi īncepură să se certe, aproape atacīndu-se unul pe celălalt. Mai tīrziu – cīnd lucrurile se calmaser㠖intrară īntr-un bar. Unul din ei īi ceru scuze celuilalt. “Mi-am dat seama că este foarte uşor să fii rău cu cei pe care-i cunoşti,” spuse. “Dacă ai fi fost un necunoscut, m-aş fi controlat mult mai mult. Dar din moment ce sīntem prieteni – şi mă cunoşti mai bine ca oricine altcineva – am ajuns să fiu mult mai agresiv. Asta e natura umană.” Poate că este natura umană. Dar trebuie să luptăm īmpotriva ei. ------------------------------------------------- Sīnt momente īn care am vrea tare mult să putem fi de folos cuiva, dar nu putem face nimic. Fie pentru că circumstanţele nu ne permit să oferim ajutor, fie pentru că persoana nu e receptivă la nici o formă de exprimare a apropierii şi sprijinului. Spune maestrul: “Iubirea este īntotdeauna. Chiar şi īn momentele īn care ne simţim inutili, putem să iubim – fără să aşteptăm o recompensă, un tribut sau mulţumiri. Dacă sīntem īn stare să acţionăm īn acest fel, energia iubirii īncepe să transforme universul īn jurul nostru. Cīnd această energie apare, este īntotdeauna īn măsură să īşi īndeplinească misiunea.” ------------------------------------------------- Cu cincisprezece ani īn urmă, īn timpul unei perioade de profundă respingere a credinţei, călătorul era cu soţia şi un prieten la Rio de Janeiro. Īn timp ce beau ceva īmpreună, un vechi prieten cu care călătorul trăise nebunia anilor ’60-’70 intră īn bar. “Ce faci acum?” īntrebă călătorul. “Sīnt preot,”spuse prietenul. Cīnd plecară de acolo, călătorul arătă un copil care dormea pe trotuar. “Vezi cum are Isus probleme cu lumea?” spuse el. “Bineīnţeles că văd,”răspunse preotul. “A pus copilul chiar acolo īn faţa ta ca să fie sigur că-l vezi, ca să poţi face ceva.” ------------------------------------------------- Un grup de īnţelepţi evrei s-au īntīlnit pentru a īncerca să creeze cea mai mică constituţie din lume. Regula adunării era ca dac㠖 īn perioada īn care unul reuşea să stea īn echilibru īntr-un picior – unul dintre ei ar fi reuşit să definească legile care să guverneze omul, acela ar fi fost considerat cel mai īnţelept dintre toţi. “Fie ca Dumnezeu să-i pedepsească pe criminali,” spuse unul. Ceilalţi fură de acord că aceasta nu era o lege ci o răzbunare. Fraza nu a fost acceptată. Īn acel punct, rabinul Hillel se alătură grupului. Aşezīndu-se īntr-un picior spuse: “Nu face celorlalţi ce nu vrei să ţi se facă ţie. Aceasta e Legea. Restul sīnt judecăţi.” Astfel rabinul Hillel fu considerat cel mai īnţelept dintre ei. ------------------------------------------------- Scriitorul George Bernard Show observă un bloc de piatră enorm īn salonul unui prieten, sculptorul J. Epstein. “Ce intenţionezi să faci?’ īntrebă Shaw. “Īncă nu ştiu. Mă gīndesc,” răspunse Epstein. Shaw era surprins: ”Asta īnseamnă că tu īţi planifici inspiraţia? Nu crezi că un artist ar trebui să fie liber să-şi schimbe propriile idei cīnd vrea?” “Asta funcţionează doar atunci cīnd – după ce ţi-ai schimbat ideea – tot ce trebuie să faci este să modifici o foaie care cīntăreşte douăzeci de grame. Dar cīnd te găseşti īn faţa a patru tone, trebuie să gīndeşti altfel “, spuse Epstein. Spune maestrul: “Fiecare dintre noi ştie modul cel mai bun pentru a-şi face propria munca. Doar acela care se confruntă cu propriile obiective ştie ce probleme implică.” ------------------------------------------------- Fratele Ioan se gīndea: “ am nevoie să fiu precum īngerii. Nu fac altceva decīt să contemple slava lui Dumnezeu.” Īn noaptea aceea lăsă mănăstirea şi se duse īn deşert. După o săptămīnă se īntoarse la mănăstire. Fratele care făcea de pază auzi bătīnd la poartă şi īntrebă cine era. “Sīnt fratele Ioan. Sīnt flămīnd.” “Nu se poate. Fratele Ioan este īn deşert. Se transformă īntr-un īnger. Nu mai simte foame, nu mai trebuie să muncească pentru a se īntreţine.” “Iartă orgoliul meu,” spuse fratele Ioan. “Īngerii sīnt milostivi cu oamenii. Asta e munca lor, ăsta e motivul pentru care contemplă gloria lui Dumnezeu. Eu pot contempla aceeaşi slavă făcīndu-mi munca de zi cu zi.” După aceste cuvinte de umilinţă fratele īi deschise poarta. ------------------------------------------------- Dintre toate armele puternice de distrugere pe care omul a fost īn stare să le inventeze, cel mai teribil – şi cel mai laş – este cuvīntul. Pumnii şi armele de foc măcar lasă sīnge. Bombele distrug casele şi străzile. Otrăvurile pot fi descoperite. Spune maestrul: “Cuvīntul poate distruge fără să lase urme. Copiii sīnt condiţionaţi ani de-a rīndul de părinţii lor, bărbaţii sīnt criticaţi fără milă, femeile sīnt masacrate sistematic de cuvintele soţilor lor. Credincioşii sīnt ţinuţi departe de religie de aceia care se cred interpreţii glasului lui Dumnezeu. Verifică dacă ceilalţi se folosesc de această armă īmpotriva ta. Şi īmpiedică-i să continue.” ------------------------------------------------- O legendă a deşertului povesteşte istoria unui om care voia să meargă īntr-o altă oază şi īncepu să īşi īncarce camila. Puse păturile, ustensilele pentru gătit, hainele lui – şi animalul suportă toată greutatea. Cīnd să plece omul īşi aminti de o superbă pană albastră pe care i-o dăruise tatăl lui. O găsi şi o puse pe crupa cămilei. Cu asta, animalul făcu colaps şi muri. “Cămila mea nu a putut suporta greutatea unei pene,” trebuie să fi gīndit omul. De multe ori gīndim la fel despre ceilalţi – fără să īnţelegem că micile noastre glume pot fi picăturile care fac să dea pe dinafară cupa suferinţei. ------------------------------------------------- “Uneori lumea se obişnuieşte cu ce vede īn filme şi uită istoria adevărată,” spuse omul călătorului. “Īţi aminteşti filmul ‘Cele zece porunci?’ “Bineīnţeles. Moise – Charlton Heston – ridică toiagul său, apele se despărţiră şi astfel poporul lui Israel putu să traverseze Marea Roşie.” “ Īn Biblie nu e scris aşa,” spuse persoana. “Atunci Dumnezeu īi porunci lui Moise: ‘Spune fiilor lui Israel să meargă.’ Şi doar după ce au īnceput să se mişte, Moise a īnălţat toiagul şi s-au despărţit apele. Pentru că doar curajul de a parcurge un drum face ca drumul să se dezvăluie. “ ------------------------------------------------- Acestea au fost scrise de violoncelistul Pablo Casals: “Renasc mereu. Fiecare dimineaţă este un moment īn care īncep viaţa din nou. Cu optzeci de ani īn urmă am īnceput prima mea zi īn acelaşi fel – dar nu īnseamnă că este o rutină. Este esenţial pentru fericirea mea. Mă trezesc şi merg la pian să cīnt două preludii şi o fugă de Bach. Aceste bucăţi funcţionează ca o binecuvīntare īn casa mea. Dar această practică este şi un mod de a restabili contactul cu misterul vieţii şi cu miracolul de a fi o fiinţă umană. Chiar dacă o fac de optzeci de ani, muzica nu e niciodată aceeaşi – mă īnvaţă īntotdeauna ceva nou, fantastic, incredibil.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Pe de-o parte ştim că este importantă căutarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, viaţa creează o distanţă clară īntre El şi noi. Ne simţim ignoraţi de Divinitate, sau sīntem preocupaţi de problemele noastre cotidiene. Asta creează un sentiment de culpabilitate: fie că renunţăm la viaţă īntr-un fel din cauza lui Dumnezeu, fie că simţim că renunţăm prea mult la Dumnezeu din cauza vieţii. Acest conflict este aparent: Dumnezeu este īn viaţă şi viaţa este īn Dumnezeu. Fiecare trebuie să fie atent la asta pentru a putea īnţelege destinul mai bine. Dacă sīntem īn stare să pătrundem īn sfīnta armonie a cotidianului nostru, vom fi īntotdeauna pe drumul cel bun şi ne vom īndeplini obiectivele.” ------------------------------------------------- Fraza este a lui Pablo Picasso: “Dumnezeu este un artist. El a inventat girafa, elefantul şi furnica. De fapt, nu a căutat niciodată un stil – El a făcut pur şi simplu ce a vrut.” Spune maestrul: “Cīnd apucăm calea noastră, ne cuprinde o mare teamă. Ne simţim obligaţi să facem bine fiecare lucru. Dar, din moment ce avem o singură viaţă de trăit, cine a spus că trebuie să păstrăm standardul ‘totul corect?’ Dumnezeu a creat girafa, elefantul şi furnica – de ce trebuie să urmăm un standard. Un standard foloseşte doar pentru a ne arăta cum definesc alţii realitatea lor. Deseori admirăm modelele altora, şi de multe ori putem evita greşelile comise de alţii. Dar pentru a trăi bine, doar noi ştim cum. “ ------------------------------------------------- Nişte evrei devotaţi se rugau īntr-o sinagogă cīnd, īn timpul rugăciunii, auziră vocea unui copil care spune: “A, B, C, D.” Īncercau să se concentreze asupra scripturilor, dar vocea repeta, “ A, B, C, D.” Īntrerupseră slujba şi, privind īn jur, văzură un băieţel care continua cu aceeaşi intonaţie. Rabinul vorbi cu băiatul: “De ce faci aşa?” “Pentru că nu cunosc versurile sfinte,” răspunse băiatul. “Aşa, speram că recitīnd alfabetul, Dumnezeu va folosi literele pentru a forma cuvintele potrivite.” “Īţi mulţumesc pentru lecţia aceasta,” spuse rabinul. “ Şi fie ca eu să pot dărui lui Dumnezeu fiecare zi a mea pe pămīnt īn acelaşi fel īn care tu I-ai dăruit literele tale.” ------------------------------------------------- Spune maestrul: “Duhul lui Dumnezeu prezent īn noi poate fi descris ca un ecran de cinema. Pe ecran se īntīmplă diverse situaţii – oamenii se iubesc, se despart, comorile sīnt regăsite şi ţări īndepărtate sīnt descoperite. Nu are importanţă ce film este proiectat. Ecranul este īntotdeauna acelaşi. Nu e important de curg lacrimi sau sīnge – pentru că nimic nu poate păta puritatea ecranului. La fel ca şi ecranul, Dumnezeu este acolo – dincolo de toate agoniile şi extazul fiecăruia dintre noi. Le vom vedea pe toate cīnd filmul nostru se va sfīrşi.” ------------------------------------------------- Un arcaş mergea prin pădure īn apropierea unei mănăstiri Hindu cunoscută pentru severitatea īnvăţăturilor sale, cīnd văzu călugării īn grădină, care beau şi se distrau. “Cīt sīnt de cinici cei plecaţi īn căutarea drumului īnspre Dumnezeu,” spuse arcaşul cu voce tare. “ Spun că disciplina este importantă, dar acolo se īmbată!” “Dacă ai trage o sută de săgeţi una după alta, ce s-ar īntīmpla cu arcul tău?” īntrebă cel mai bătrīn dintre călugări. “Arcul meu s-ar rupe,” răspunse arcaşul. “Dacă se depăşesc propriile limite, propria voinţă se slăbeşte. Cine nu reuşeşte să echilibreze munca şi odihna īşi pierde entuziasmul şi nu poate ajunge departe.” ------------------------------------------------- Un rege trimise un mesager īntr-o ţară īndepărtată, cu un acord de pace care urma să fie semnat. Vrīnd să profite de călătorie, mesagerul īşi informă cīţiva prieteni care aveau afaceri importante īn acea ţară. Ei īi cerură să amīne, şi – pentru că urma să fie semnat un acord de pace – scriseră noi ordine, şi schimbară strategia lor de afaceri. Cīnd īntr-un final mesagerul plecă, era deja prea tīrziu pentru a duce acordul; izbucni războiul, distrugīnd planurile regelui şi afacerile oamenilor care īntīrziaseră plecarea mesagerului. Spune maestrul: “Este un singur lucru important īn viaţa – să trăim propriul destin personal – misiunea care ne-a fost īncredinţată. Dar deseori sfīrşim prin a ne īncărca cu preocupări inutile care apoi distrug visul nostru.” ------------------------------------------------- Călătorul era īn portul Sydney, privind podul care leagă cele două părţi ale oraşului, cīnd un australian se apropie şi īi ceru să-i citească un anunţ din ziar. “Literele sīnt prea mici,” spuse. “ Am lăsat ochelarii acasă şi nu reuşesc să citesc.” Nici călătorul nu are la el ochelarii de citit, şi se scuză īn faţa omului. ”Mda, cred că trebuie să-mi iau gīndul de la anunţ,” şi, vrīnd să continue conversaţia, spune: “Nu sīntem doar noi doi. Şi vederea lui Dumnezeu este īnceţoşată. Nu pentru că ar fi bătrīn, ci pentru că El aşa vrea. Atunci cīnd cineva līngă El comite o greşeală, El īl poate vedea foarte clar. Nevrīnd să fie injust, iartă greşeala.” “Şi ce crezi despre ‘faptele bune?’ īntreabă călătorul. “Mda, Dumnezeu nu īşi lasă niciodată ochelarii acasă,” răspunde australianul rīzīnd īn timp ce se īndepărtează. ------------------------------------------------- “Există ceva mai important decīt rugăciunea?” īntrebă discipolul pe maestrul său. Maestrul īi spuse să mearga la un tufiş din apropiere şi să taie o ramură. Discipolul ascultă. “E īncă viu tufişul?” īntrebă maestrul. “Viu ca īnainte,” răspunse discipolul. “Acum mergi şi taie-i rădăcinile,” spuse maestrul. “Dacă o să o fac, tufişul va muri,” spuse discipolul. “Rugăciunile sīnt ramurile unui copac ale cărei rădăcini sīnt credinţa,” spuse maestrul. “Aşadar poate fi credinţă fără rugăciune. Dar nu poate exista rugăciune fără credinţă.” ------------------------------------------------- Sfīnta Teresa de Avila spune: “Aminteste-ţi: Domnul ne-a invitat pe noi toţi, şi – din moment ce El este adevăr pur – nu ne putem īndoi de invitaţia sa. El a spus: ‘ Să vină la mine toţi cei īnsetaţi şi eu le voi da să bea.’ Dacă invitaţia nu ar fi fost pentru fiecare din noi, Domnul ar fi spus: ‘Să vină la mine toţi cei care īşi doresc, pentru că nu aveţi nimic de pierdut. Dar voi da să bea doar acelora care sīnt pregătiţi.’ El nu pune condiţii. E de ajuns să meargă şi să dorească, şi toţi vor primi Apa Vieţii şi a Iubirii Sale.” ------------------------------------------------- Călugării Zen, cīnd vor să mediteze, se aşează īn faţa unei stīnci şi spun: “Acum voi aştepta ca această stīncă să crească un pic.” Spune maestrul: “ Fiecare lucru din jurul nostru este īn continuă schimbare. Īn fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară te aşteaptă. Poate fi un zīmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume. Poetul T.S. Eliot scrisa: “Mergi pe multe străzi, īntoarce-te acasă la tine şi priveşte fiecare lucru ca şi cum ar fi prima dată.” -------------------------------------------------
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data īnscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588
    -------- Original Message --------
    Subject: COELHO, scriitor brazilian, născut la Rio de Janeiro īn 1947.
    Date: Thu, 12 Sep 2013 22:57:13 +0300
    From: Adi Pop <adipop@popservice.ro>
    To: adip >> adi pop <adipop@popservice.ro>


    LO COELHO, scriitor brazilian, născut la Rio de Janeiro īn 1947. īnainte de a deveni unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii şi un veritabil fenomen al culturii de masă, a fost un hippie rebel, apoi autor dra*matic, director de teatru, jurnalist, poet. In 1986 face pe*lerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară. Deşi profund ataşat de Brazilia natală (īşi scrie operele la calculator, īn faţa ocea*nului, īn vila sa de la Copacabana), romanele lui dezvol*tă drame universale, valabile oriunde şi pentru oricine, ceea ce explică primirea entuziastă de care se bucură pe toate meridianele. Cărţile lui Paulo Coelho, traduse īn 56 de limbi şi editate īn 150 de ţări, s-au vāndut īn zeci de milioane de exemplare. Este consilier special UNESCO īn cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dia*loguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. Distins cu numeroase premii (printre care premiul ger*man Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (cavaler al Legiunii de Onoare din Franţa, mar*tie 2000; Ordinul Rio Branco, Brazilia etc), membru al Academiei Braziliene de Litere (din 28 octombrie 2002). Fondator al Institutului Paulo Coelho, care acordă aju*toare īndeosebi copiilor şi bătrānilor din păturile defavo*rizate ale societăţii braziliene. Colaborator permanent al unor reputate ziare, printre care Corriere della Sera (Italia), El Semanal (Spania), Welt am Sonntag (Germania), The China Times Daily (Taiwan). Opere principale: Pelerin la Compostela (1987); Alchimis*tul (1988); Walkiriile (1992); La rāul Piedra am şezut şi-am plāns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul război-niadui luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005). Numeroase dramatizări, CD-uri şi jocuri electronice după cărţile sale. Drepturile de ecrani*zare pentru Alchimistul au fost achiziţionate de Warner Brothers, scenariul şi regia fiindu-i īncredinţate actorului Laurence Fishburne (Matrix).
    PAULO COELHO

    Zahir
    Traducere din portugheză de GABRIELA BANU
    HUMANITAS
    BUCUREŞTI


    Coperta colecţiei RĂZVAN LUSCOV


    [IMG]imap://adipop@mail.popservice.ro:143/fetch%3EUID%3E/INBOX%3E50475?part=1.1.2&filename=clip_image001.gi f[/IMG][IMG]imap://adipop@mail.popservice.ro:143/fetch%3EUID%3E/INBOX%3E50475?part=1.1.3&filename=clip_image002.gi f[/IMG]Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a Romāniei COELHO, PAULO
    Zahir / Paulo Coelho; trad. din portugheză de Gabriela Banu. - Bucureşti: Huihanitas, 2005
    ISBN 973-50-1060-7
    I. Banu, Gabriela (trad.) 821.134.3(81)-31=135.1
    PAULO COELHO,
    O ZAHIR
    © Paulo Coelho, 2005
    Această ediţie a fost publicată cu acordul Sānt Jordi Asociados, Barcelona (Spania) Toate drepturile rezervate, http: II www.paulocoelho .corn
    © HUMANITAS, 2005, pentru prezenta versiune romānească
    EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1,013701 Bucureşti, Romānia tel. 021/3171819, fax 021/3171824 NsAjww.humanitas .ro Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/311 23 30, fax 021/313 50 35, C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti e-mail: cpp@humanitas.ro w ww.librariilehumanitas .ro

    O, Mărie, cea zămislită fără de prihană,
    roagă-te pentru noi,
    cei care ne īndreptăm către Tine.
    Amin

    ISBN 973-50-1060-7
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează īn acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează īn acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •