A fost făcută prima transmisie între două creiere (Video)

28.08.2013
Jack Phillips

[IMG]file:///news_images/2013/08/2013_08_28_grabb_15531_0_rsz.jpg[/IMG] A screenshot of YouTube shows researchers Rajesh Rao and Andrea Stocco as they do a "mind meld" experiment.












În Seattle a avut loc primul “transfer de comandă cerebrală” între doi oameni, permiţând unui cercetător să trimită semnale prin Internet pentru a controla mişcarea mâinii unei alte persoane, după cum afirmă oamenii de ştiinţă.
Cercetătorul Rajesh Rao a trimis un semnal cerebral lui Andrea Stocco, care era de cealaltă parte a campusului, cauzând ca degetul lui Stocco să se mişte pe tastatură. Cei doi au desfăşurat experimentul la Universitatea Washington în Seattle, conform site-ului facultăţii
“Internetul a fost un mod de a conecta computere, acum poate fi un mod de a conecta creiere”, a spus Stocco. “Vrem să preluăm cunoştinţele unui creier şi să le transmitem direct de la creier la creier”.
Articole pe aceeaşi temă




Cei doi cred că a fost primul “transfer de comandă cerebrală” dintre oameni. Experimente similare au fost făcute anterior între oameni şi şoareci.
“Pe 12 August, Rao a stat în laboratorul său purtând o cască cu electrozi legaţi la un electroencefalograf, care citeşte activitatea electrică din creier. Stocco se afla în laboratorul său de peste campus purtând o cască pentru înot marcată cu puncte de stimulare pentru bobina de stimulare magnetică transcranială, care a fost plasată direct pe partea stângă a cortexului, care controlează mişcarea mâinii”, a spus site-ul universităţii.
În experiment, Rao a imaginat că joacă un joc video. Când trebuia să tragă cu puşca în joc, s-a gândit să-şi mişte mâna dreaptă pentru a îndeplini acest lucru, dar fără să o mişte fizic de fapt. De cealaltă parte a campusului, Stocco, având dopuri în urechi pentru anularea zgomotului, şi-a mişcat involuntar mâna.
“A fost interesant şi straniu totodată să privesc cum o acţiune imaginată din creierul meu a fost tradusă în acţiune propriu-zisă de către un alt creier”, a spus Rao. “Asta a fost un fel de mişcare a informaţiei într-un singur sens, de la creierul meu către al său. Pasul următor este să avem o conversaţie mai echitabilă, direct între cele două creiere”.
Articolul în engleză: First Mind Meld? Two Researchers Claim It’s Been Done (+Video)
[IMG]file:///images/pHrz.png[/IMG]
0 0 8