Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: EXEMPLUL SLOVAC TREBUIE URMAT! (Comunicat PRM)

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588

    EXEMPLUL SLOVAC TREBUIE URMAT! (Comunicat PRM)

    EXEMPLUL SLOVAC TREBUIE URMAT! (Comunicat PRM)

    23 august 2013 la 17:03
    Recent, autorităţile de stat ale Republicii Slovace, din cauza frecvenţei şi agresivităţii manifestărilor revizionist-horthyste desfăşurate pe teritoriul său de o parte a minorităţii ungureşti, dar promovate şi finanţate de guvernanţii de la Budapesta, au adoptat o lege care interzice accesul pe stadioane şi la manifestări sportive al huliganilor, dar şi al altor persoane cu drapele şi însemne de stat ungureşti. Măsura luată este motivată de excesele agresivei minorităţi ungureşti din această ţară, manipulată şi stârnită cu neruşinare de autorităţile din ţara vecină.


    Chiar dacă această măsură care dovedeşte demnitatea, curajul, dar şi verticalitatea conducătorilor politici ai acestei ţări, a stârnit unele discuţii şi palide reacţii din partea celor direct afectaţi, reprezentanţii coloanei a V-a a revizionismului unguresc, care funcţionează şi pe teritoriul slovac, n-au îndrăznit să formuleze critici sau să profereze ameninţări, aşa cum o fac în România LászloTökes şi haidamacii lui cu creiere surescitate.
    Fapt remarcabil, până în acest moment, nici o instituţie europeană sau euro-atlantică, după ştiinţa noastră, nu a intervenit sau comentat negativ pe marginea actului normativ adoptat. Dovedind realism şi bun simţ şi considerând că măsura este una legală şi democratică, ce vizează asigurarea ordinii şi liniştii în ţară, liderii vest-europeni apreciază astfel de măsuri ca deplin legale şi democratice.


    Având în vedere precedentul slovac, care, cum precizam, reprezintă dovada demnităţii autorităţilor slovace, dar şi hotărârea acestora de a pune capăt exceselor şovine hungariste, P.R.M. adresează Parlamentului României solicitarea să supună dezbaterii şi să adopte, încă la începutul noii sale sesiuni, un act normativ prin care să se interzică folosirea, pe teritoriul ţării noastre, a oricăror simboluri ale unor state sau formaţiuni ilegale şi străine, în afara unor situaţii care implică prezenţa oficială, la invitaţia şi la iniţiativa autorităţilor române, a reprezentanţilor puterii de stat sau a diplomaţilor altor state acreditaţi în România.



    Trebuie să se ţină cont de faptul că toţi locuitorii acestei ţări, indiferent de etnie, sunt cetăţeni ai României, cu drepturi şi obligaţii egale, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea legii şi a însemnelor de stat ale acestei ţări. La manifestările pe care le organizează în România, în calitate de cetăţeni ai României, ei nu pot sfida această ţară, legile, demnitatea, siguranţa şi liniştea ei, promovând politici şi programe de tip fascist, hortyst sau nazist şi utilizând simboluri străine, care nu au de-a face cu statul român.

    În cazul cetăţenilor cu dublă cetăţenie, P.R.M. le cere acestora să se abţină a mai organiza, în viitor, oriunde pe teritoriul României, orice fel de manifestări prin expunerea şi folosirea simbolurilor specifice altui stat. Dacă ţin să-şi arate loialitatea faţă de acel stat, P.R.M. le sugerează celor în cauză să o facă sub orice formă doresc, dar nu pe teritoriul nostru. În caz contrar, P.R.M. este pregătit să ia măsurile legale ce se impun, să ceară pedepsirea imediată şi aspră a făptuitorilor, potrivit legislaţiei româneşti, arestarea şi condamnarea lor, inclusiv informarea organismelor şi instituţiilor internaţionale, a cancelariilor diplomatice din întreaga lume cu privire la ameninţarea liniştii şi siguranţei cetăţenilor români, a integrităţii noastre teritoriale, a păcii pe continentul european.

    Totodată, P.R.M. cere ferm M.A.I. să interzică pe teritoriul naţional orice materiale de propagandă străină, inclusiv afişe şi înscrisuri în altă limbă decât limba oficială a ţării, a oricăror texte ostile intereselor noastre naţionale, sancţionând pe făptuitori şi deferindu-i justiţiei în vederea condamnării acestora.

    P.R.M. consideră că, atâta vreme cât autorităţile române vor respecta legea şi principiile democratice în luarea oricăror măsuri împotriva exceselor hungariste, revizioniste sau antiromâneşti şi vor sancţiona ferm pe făptuitorii unor astfel de acţiuni, absolut nici o instituţie europeană sau euro-atlantică sau lider al acestora nu va interveni şi nu se va opune.

    BIROUL PERMANENT AL P.R.M.,
    ales la Congresul Extraordinar de la Alba-Iulia, din 27 iulie 2013



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •