Rezultate 1 la 5 din 5

Subiect: Medicina holistica zamolxiană: patrimoniu cultural al romnilor, medicina viitorului.

  1. #1
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    61.897

    Medicina holistica zamolxiană: patrimoniu cultural al romnilor, medicina viitorului.

    ----- Original Message -----
    From: adi pop
    Cc: Radu_necea@yahoo.com ; yo7aoz@yahoo.com ; Oana Garceag ; Andrei P ; Marian Ilie ; Cristian Anghelina ; ninabeciu@yahoo.com ; Ioana Alex ; Drumea Balcanu Silvia ; george visu ; samdacul@gmail.com ; "Zamfir Catalin" ; Alice Nacioiu ; G Niki ; scoalaignat@yahoo.com ; gelu_stefanescu@yahoo.com ; Cantemir Lorin ; ioanpop@yahoo.com ; Petre Savescu ; Petre Titi ; Alina Echert ; echert_radu@yahoo.com
    Sent: Sunday, October 30, 2011 11:11 PM
    Subject: Fw: Sarut mana Doamna Elena Armenescu


    Academia Dacoromania
    geostroe@gmail.com,
    armenescu.eliana.elena3@gmail.com,
    ovi_vio_ivo@yahoo.co.uk;

    Nucleul Inovativ

    nicolaenacioiu@yahoo.com,
    alecu_ioan@yahoo.com,
    achimescu_ovidiu@yahoo.com;

    Scoala online Zalmoxa -

    enciustefan@yahoo.com;
    banuionutgabriel1@gmail.com;
    alice.nacioiu@creativeluggage.com;
    administrator@cab.ro;

    Adrese de confirmare a mesajelor trimise.
    adipop@popservice.ro,
    zalmoxa_adipop@yahoo.com,
    ----- Original Message -----
    From: adi pop
    To: Elena Armenescu
    Cc: Geo Stroe ; BAGIU OVIDIU ILIE ; nicolaenacioiu@yahoo.com ; Alecu Ioan ; achimescu_ovidiu@yahoo.com ; enciustefan@yahoo.com ; banuionutgabriel1@gmail.com ; Alice Nacioiu ; "Zamfir Catalin" ; adi pop ; Pop Adrian
    Sent: Sunday, October 30, 2011 11:05 PM
    Subject: Fw: Sarut mana Doamna Elena Armenescu


    Sarut mana Doamna doctor Elena Armenescu,

    Multumesc. O sa-l vad sigur.
    Ma uitam acum pe Antena 3.

    Mihai Gadea
    Printul Charles face reclama Romaniei. Tara avem, ce ne lipseste?


    Adrian Pop Ne lipseste conturarea unui sfat al batranilor - http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php

    Sfatul Batranilor
    www.sfatulbatranilor.ro
    Bun venit la o lectie de viata. Am cunoscut oameni ale caror sfaturi au insemnat... enorm de mult pentru formarea mea ca Om. La randul meu am sfatuit multi tineri si acum, cu o parte dintre acestia, ma mandresc.
    --------------------------------------
    Medicina holistica zamolxiană: patrimoniu cultural al romnilor, medicina viitorului.

    Ce nseamna medicina holistica?

    Medicina holistica (MH) inseamna medicina integrala, (de la holos-intreg) - adică abordarea intregului corp daca dorim sa vindecam partea in care se manifesta boala.Tratamentul holistic inseamna sa vindeci concomitent trupul si sufletul, prin toate mijloacele!



    Conceptul de medicina holistica porneste de la acest principiul că tot ceea ce este viu poseda si este animat de energie (denumit[ forţa Qi), forta energetica vitala responsabilă de activitate vitala fizică şi cerebrală si incearca prin toate mijloacele sa intareasca energia vitala, astfel incat, dupa declansarea bolii, sa aduc[ organismul intr-o stare de echilibru cat mai apropiata de normalitate, adică de starea de dinaintea imbolnăvirii. Acest lucru se poate realiza prin metode de tratament naturale, energetice, informationale, lipsite de toxicitatea si efectele secundare pe care le au medicamentele chimice, folosite de medicina clasica.
    O abordare holistica presupune ca exista o forța vitală n fiecare pacient si că aceasta este singura capabila sa determine -prin modificare, diminuare, mpreună cu agentul cauzal - cauza bolii, dar alaturi de modalitatea terapeutica contribuie si la restabilirea echilibrului, revigorare, la nsănătoșire.

    Fundatia MIRABILIS Club UNESCO pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară şi propune să adune, sintetizeze, dezvolte, promoveze si să facă totodată cunoscute totalitatea izvoarelor si cunostintelor legate de vechile metode medico-terapeutice practicate de-a lungul vremurilor pe teritoriul Romniei.

    Fundaţia MIRABILIS pentru Medicină Alternativă Transdisciplinară, organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, cu personalitate juridică nr 23 din 21-04 1994, cu sediul n Bucureşti, a fost nfiinţată dintr-o necesitate obiectivă de a promova prevenirea mbolnăvirilor prin metode naturale şi terapiile tradiţionale autohtone alături de cele extrem orientale şi neconvenţionale pentru afecţiuni cronice n general pentru toate vrstele, n special pentru bolnavii care prezintă rezistenţă ori alergie la medicamente, sau prin contraindicaţiile acestora, cum ar fi anumite medicamente benefice pentru o boală, dar care nu pot fi administrate datorită asocierii altei boli n care medicamentul respectiv este contraindicat , si ar produce efecte secundare nedorite, nocive etc.


    Activitatea noastră constă n:
    a), practicarea in cabinetele Fundatiei a metodelor naturale ca: apifitoterapie, echilibrare energetică, masaj terapeutic, meloterapie, cromoterapie, acupunctura, electropunctură alături homeopatie şi biorezonanta (medicina cuantica) si evident de recomandări privind o dietă corectă, individualizată n funcţie de sex vrstă, profesie (sedentară sau nesedentară ), modificarea stilului de viata, cnd este cazul, sacroterapia, etc.
    b) promovarea unui stil de viata sanatos, intr-un mediu care din punct de vedere ecologic sa fie corespunzator normelor europene, adica nepoluat .

    c) editare de cărţi n domeniu: Medicină şi terapie naturală pentru toţi.

    Autori Ovidiu Bojor, Elena Chiţimia Armenescu

    d) lansarea cartilor editate

    e) organizarea Simpozioanele Naţionale de Terapii Naturale, anul acesta ajungnd la a XVII-a ediţie ( www.mirabilismed.ro) in cadrul carora a oferit diplome si distinctii.

    f) participarea la simpozioane si congrese a caror tematici au tangenta cu domeniul nostrum.

    g) organizare de excursii in locuri sacre si pitoresti.



    Medicina tradiţionala (zamolxiană) a trecut proba timpului.

    De ce afirmăm că medicina holistica zamolxiană este inca vie?



    După cum cunoaştem cu toţii, Zamolxis este principalul zeu al geto‑dacilor, amintit n repetate rnduri n literatura antică, ncepnd cu Herodot, Platon, pnă trziu de către istoricii bizantini.Este celebru citatul din Operele lui Platon : Regele nostru Zamolxis, care este si zeu ne nvată că după cum nu trebuie să ngrijim ochii fără să ţinem seama de cap şi nici capul nu poate fi ngrijit neţinnd seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm ngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iata pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc ntregul ce-l au de ngrijit ! (Dialogul Carmides)



    Prin urmare, printre atribuţiile lui Zamolxis se nscriu şi cele de vindecător al ntregului (organism) adică holistic! Acest concept se adresează vindecării cauzei bolii care a produs-o si nu simptomelor şi totodată ţine seama de ntregul organism, neuitand sa trateze si partea psihică, adică cea a sufletului.

    Este demn de mentionat Dictionarul plantelor medicinale cu nume dacice, respectiv traducerea in limba Latina, realizat de medicul Dioscoride, cel care l-a insotit pe Imparatul Traian in expeditiile din Dacia, dovada ca la acea vreme exista o indelungata practica si experienta vindecatoare pe aceste meleaguri.

    Atat medicina autohtona dacoroman[ cat si cea extrem orientală, decriu si sustin ntr-o primă etapă mbolnavirea sufletului, adica o tulburare in planul corpului nostru eteric, energetic, cel care raspunde de pildă de instalarea starii de rau prin deochi, adica prin exercitarea unei forte energetice puternice asupra unui ins (de cele mai multe ori copii, cu o mai mica putere de aparare), la care medicina alopată modernă nu poate da explicatii.

    Cercetările moderne totuşi confirmă faptul că in primul rnd se tulbură psihicul de pildă in stress, boala secolului generata de suprasolicitare si insatisfactii pe diferite planuri (social, familiar, financiar, discordante religioase in cazul casatoriilor realizate intre membrii a doua religii diferite, etc).

    Un medic sau un terapeut specializat in medicina holistica stie sa recunoasca simptomele fortei vitale diminuate, iar remediile sale terapeutice nu sunt indreptate spre contracararea unui efect, ci pentru a stimula energia Qi, forţa capabilă de a restabili (reabilita) starea de sanatate a intregului organism. Forta vitala, odata trezita, elimina boala; pacientul trebuie doar sa aiba rabdare si sa actioneze in aceeasi directie cu aceasta forta. Practic, trebuie sa aiba incredere in inteligenta acestei forte care lucrează in intimitatea organismului, in nevăzut, adică la nivel inframicroscopic.

    Nu ntamplator prima ntrebare care trebuie adresata pacientului este: Vrei să te vindeci? Este o ntrebare retorica de altfel care are rolul de a-l face pe bolnav co-participant la vindecare, si totodata constient de puterea vointei sale. Toate procesele bio-fizico-chimice sunt controlate perfect de forta vitala care este stimulată psihic de puterea subconstientului bolnavului. Boala apare pentru că noi mpiedicam energia vitală să actioneze asa cum ar trebui, şi de multe ori, inconstient, din necunoastere sau lipsă de voinţă de a renunţa la vicii, ne mpotrivim ei. (ultramoden se discuta despre psihologia transpersonala)

    Conform medicinii holistice, pacientul trebuie nteles şi tratat n funcţie de un ansamblu de factori: fizici, emotionali, sociali, spirituali si economici. Tratamentul holistic nseamna să vindeci concomitent trupul si sufletul, prin toate mijloacele. De aceea, cand se doreste tratarea unei afectiuni, trebuie sa se tina cont de toate aspectele din viata bolnavului, inclusiv de emotiile cu care ne confruntam. Mania, stresul sau tristetea sunt sentimente care consuma energia organismului si scad dramatic numarul globulelor albe, influentand negativ imunitatea. De asemenea, este important si cum ne odihnim. Imunitatea creste daca-i dam organismului suficient timp de refacere, prin activitati relaxante si somn odihnitor.

    Este important sa petrecem cat mai mult timp recreativ in mijlocul naturii!

    Dumnezeu i-a asezat pe protoparinti in gradina raiului, nu intr-o urbe poluata! Acolo avem noi specia umana experienta multimilenară! De acolo au cules stramosii nostri remediile pentru bolile care erau mai putine la numar decat cele de azi generate de complexitatea vietii moderne!

    Este important sa respectam si ritmurile circadiene. Este indicat sa dormim intre orele 22 si 06. Noaptea, cand toate fiintele vii cu exceptia pradatorilor nocturni isi refac energia, este planificata pentru refacere. n acest interval de pilda, ficatul suprnumit laboratorul organismului, curaţă adica detoxifică mai eficient sangele si și regenerează celulele ( mai exact ntre orele 1 si 3 noaptea).

    Respiratia este o alta componenta de importanta majora in medicina holistica. In reglarea imunitatii, plămnii joacă un rol esential. O respiratie corectă, profundă (toracica si abdominala) inseamna o mai bună oxigenare a celulelor. Multe boli sunt determinate de slaba oxigenare celulară, aceasta favorizand cresterea nivelului de radicali acizi - un mediu care mbatranește prematur organismul.

    Alimentatia este cea mai importanta componenta de care trebuie sa tinem cont, atunci cand este vorba de sanatate. Perioadele de post, ori regimurile speciale pentru lehuze, galbenare (hepatita) diabet sunt recomandări care insoțeau (și insoţesc) fiecare tratament. Este important sa respectam inapetența in timpul bolii, pentru a nu suprasolicita n scopul digestiei energia destinata vindecarii.

    Care sunt metodele Medicinei holistice?



    Fitoterapia este una din cele mai vechi metode practicate de om, fiind şi cea mai la ndemnă.Substantele biologic active continute in plantele care cresc din solul bogat in anumite substante minerale specifice, influientate att de structura subsolului ct si de actiunea astrelor care stralucesc nopţile deasupra acestui teritoriu situat la jumătatea distanţei intre Polul Nord si Ecuator, au proprietati vindecătoare deosebite.

    Apiterapia cu toate produsele stupului.

    Atingerea, mngierea locului dureros al copilului de mna mamei, veche de cnd lumea, este una din metodele moderne la care apelează psihologii (terapia prin atingere).

    Presopunctura si masajul.

    Culorile verde si albastra, culori neutre, culorile padurilor noastre si a cerului senin, ambele intalnite pe tot teritoriul tarii asezata pe paralela 45, sunt culori vindecatoare pentru multe afectiuni cronice prin ceea ce numim cromoterapie. Culorile au o mare influenta asupra psihicului uman. Fiecare culoare are un rol bine stabilit asupra omului: verdele linisteste si este un calmant excelent pentru organism, in vreme ce rosul incita, este excitant, creste tensiunea arteială! este hipertensor! Medicina traditionala indiana Ayurveda, foloseste si ea de mii de ani aplicarea culorilor pentru reenergizarea si armonizarea organismului).

    Sunetele muzicale rezultate din rostirea incantatorie a unor formule ritualice de vindecare, dar si sunetele nascute din adierea vntului printre ramurile arborilor ce strajuiesc si azi ca şi in vechime lacasele de cult - mnastirile primele promovatoare si pastratoare a metodelor terapeutice antice, au devenit ceea ce numim meloterapie (Azi stim ca tot ceea ce este viu reactionează la o ANUMITA muzica. La cea armonioasă, frumoasa, plantele reactioneaza pozitiv: infloresc, se dezvolta mai repede si in deplinatatea lor. La o muzica stresanta (heavy metal) plantele se ofilesc si mor. Animalele sunt si ele sensibile la muzică. S-a constatat ca vacile dau mai mult lapte daca ascultă muzică terapeutică cum ar fi Mozart ori "Anotimpurile" lui Vivaldi).

    Dacă la toate metodele autohtone adaugăm metodele ayurvedice sau cele ale medicinei chineze vom vedea ca avem la dispozitie o multitudine de procedee din care putem alege pe cea benefică, adica ce este bine fiecarui bolnav!

    Actualmente, alaturi de acestea, acupunctura, presopunctura shiatsu si n mod special homeopatia, care este una dintre cele mai importante metode energoinformationale holistice de restabilire a sanatatii, sunt metode care astăzi ntregesc lista lor. Sigur, mai sunt si altele ca: balneologia, talazoterapia, tratamentele cu namol, reflexoterapia, fizioterapia cristaloterapia etc. Fiecare dintre acestea ajuta in procesul therapeutic, de vindecare de regasire a homeostaziei, a funcţionalitaţii normale a organismului. Ele trebuiesc conduse si supravegheate de specialisti, de oameni care au studiat aceste forme de terapie.



    Este mai usor sa previi dect să tratezi!

    Acest dicton antic cunoscut isi pastreaza si azi valabilitatea. Daca ne odihnim bine, respiram corect aer proaspat, nu ne mniem si nu păstrăm ranchiună, nu ne expunem abuzurilor de orice natura si mai mult decat toate daca alimentatia este echilibrata, adaptata calitativ si cantitativ, ne putem considera sănatoşi n proportie de 90%.

    Cunostintele actuale privind metabolismul confirma faptul ca este esențial sa consumăm fructe si legume proaspete, bogate in vitamine, care stimuleaza imunitatea, cum ar fi vitaminele A, C, E, B1, B5, B6, B9 si B15. De asemenea, si mineralele sunt foarte importante pentru biochimia organismului: fără calciu, potasiu, magneziu, zinc, seleniu, crom, organele interne nu functioneaza corespunzator.

    In perioada aceasta, a supremei comunicari ne bucuram și de cunostintele furnizate de alte culturi medicale de pe alte meridiane care s-au dezvoltat n paralel - cum este cea chineză sau indiană, ayurvedică așa cum am arătat mai sus - și constatam ca nu există contradicții.

    Iată de exemplu cum răspund la ntrebarea:

    Cum să nu ne rembolnăvim?

    Conceptul antic zamolxian, regasit și in medicina extrem orientală este valabil pentru orice boală adaptat zilelor noastre: dacă frigul sau umezeala ori erorile alimentare, intoxicarea involuntară cu tot felul de droguri inclusiv medicamente ori alcoolismul cronic sau fumatul au condus la boală, şi pnă se vindecă omul evită aceste agresiuni asupra corpului, dar după o vreme uită şi din nou se expune din neatenţie, lipsă de voinţă, sau forţat de mprejurări, se va rembolnăvi şi face o formă mai gravă dect prima dată.



    Indemnul lui Iisus cu privire la păstrarea stării de sănătate după o vindecaresa nu-ți fie tie mai rău este cunoscut, ca și povaţa demnă de urmat ce decurge si din Imnurile sacre - atribuite lui Pitagora ( nvățături de care iniţiaţii de aici din Dacia nu erau străini, si le-au transmis poporului:

    ngrijeşte-te de sănătatea trupului tău



    Dar dă-i cu măsură băutura, mncarea şi

    Mişcarea



    Şi numesc măsură ceea ce nicicnd nu te va

    Stnjeni.



    Pentru ca am subliniat deja sacroterapia, spre incheiere subliniez faptul ca

    credinta n vindecare dar şi n divinitate, este esentiala pentru sanatatea noastra trupeasca si sufletească. Uneori omul se simte singur si abandonat in mijlocul rautaţii si grijilor.

    Rugaciunea sub forma dialogului intim, sincer, profund, cu Divinitatea ori luata din cartile de rugaciuni, este foarte importantă şi azi ca n vremurile cnd era invocat Zamolxis.

    Seara, totodata este important ca in cteva minute, sa recapitulam ce am facut bine si ce am facut mai putin bine sau rău, adică să constientizăm actiunile noastre, nct să putem spune: "Doamne, ajuta-mă ca mine sa fiu mai bun, să răspndesc armonie şi pace si să fac mai mult bine decat am făcut azi!"

    n concluzie:

    Consider că există o continuitate de necontestat n privința metodelor terapeutice

    vechi, autohtone, asa cum există n bogata noastră tradiție privitoare la: limbă, port popular, obiceiuri de botez, nuntă, nmormntare, ritualuri agrare de fertilitate, şi de stimulare a dragostei.

    Proba timpului a dovedit ca aceste metode sunt eficiente si acum pe plan mondial se revine la terapiile naturale si tratament după conceptul holistic.

    De aceea apreciez ca aceasta medicina mbogatită cu tot ce ne pune la dispozitie tehnologia moderna de pilda BIOREZONANTA ori prin holograme terapeutice, constituie medicina viitorului.

    Dr Elena Armenescu

    Președinta Fundatiei MIRABILIS club UNESCO






    Cu mare admiratie,
    Adrian Pop

    ----- Original Message -----
    From: Elena Armenescu
    To: adi pop
    Sent: Sunday, October 30, 2011 10:30 PM
    Subject: Re: Sarut mana Doamna Elena Armenescu


    Buna seara,

    Va trimit un articol care poate fi postat pe site.

    Asta seara s-a dat in reluare o emisiune pe Trinitas TV.
    Cred ca se retransmite si in jurul orei 0.30-1.00

    Cu pretuire,
    Dr Elena Armenescu

  2. #2
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    61.897
    Conceptul de medicina holistica porneste de la acest principiul că tot ceea ce este viu poseda si este animat de energie (denumit[ forţa Qi), forta energetica vitala responsabilă de activitate vitala fizică şi cerebrală si incearca prin toate mijloacele sa intareasca energia vitala, astfel incat, dupa declansarea bolii, sa aduc[ organismul intr-o stare de echilibru cat mai apropiata de normalitate, adică de starea de dinaintea imbolnăvirii. Acest lucru se poate realiza prin metode de tratament naturale, energetice, informationale, lipsite de toxicitatea si efectele secundare pe care le au medicamentele chimice, folosite de medicina clasica.

  3. #3
    Senior Member
    Data nscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    9.336
    credinta n vindecare dar şi n divinitate, este esentiala pentru sanatatea noastra trupeasca si sufletească. Uneori omul se simte singur si abandonat in mijlocul rautaţii si grijilor.

    Rugaciunea sub forma dialogului intim, sincer, profund, cu Divinitatea ori luata din cartile de rugaciuni, este foarte importantă şi azi ca n vremurile cnd era invocat Zamolxis.
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

  4. #4
    Administrator Avatarul lui admin
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.253
    Ce loc....

  5. #5
    Senior Member
    Data nscrierii
    25.06.2014
    Posturi
    9.336
    Primul nivel


    n primul an, nainte de a purcede la curăţenia trupului, a minţii şi a sufletului, discipolii aveau obligaţia să nveţe ct mai multe dintre legile frumoase, iar apoi trebuiau să le aplice n viaţa de toate zilele. De regulă, ziua ncepea cu cte o plimbare, fie n pădure, fie pe munte sau pe malul vreunul ru sau lac, iar nvăţătorii le explicau pe ndelete tinerilor discipoli despre natura şi esenţa legilor divine, care se ntrevăd n toate cele care sunt sub soare. Primele „materii” nvăţate erau ascultarea (disciplina), hărnicia, studiul, cumpătarea şi srguinţa.
    Disciplina vine din ascultare, spuneau nvăţătorii. A nu trăi n disciplină, nseamnă a nu te deosebi de dobitoace. Acestea ascultă doar de glasul pntecului şi de poftele cărnii. Nu fiţi ca ele, ci ridicaţi-vă deasupra lor, căci demni sunteţi de-a purta n voi Focul Viu”.
    Astfel erau ndrumaţi să postească pentru a-şi potoli poftele pntecului şi ale cărnii. Tinerii discipoli erau ajutaţi să nţeleagă faptul că doar un trup curat poate curăţa sufletul şi mintea, şi doar o minte şi un suflet curat pot primi lumina Focului Viu şi Veşnic.
    „Curăţirea trupului ncepe din pntec; pntecul curat aduce curăţire sngelui; sngele curat aduce linişte nervilor, iar liniştea nervilor potoleşte pornirile sufletului.”
    Ascultaţi şi chibzuiţi ce spun legile, ascultaţi şi chibzuiţi ce vă spun bătrnii şi cei nţelepţi, căci vorbele lor sunt trecute prin focul şi vltoarea vieţii, apoi ascultaţi ce vă spun pămntul şi susurul apei, ascultaţi foşnetul pădurii, ascultaţi soarele şi luna, stelele şi norii.”
    „Cum putem auzi norii, soarele şi luna?” spuneau ei, fascinaţi fiind de cele auzite.
    „Multe zgomote trebuiesc potolite pentru a putea auzi şoaptele lor. Trebuie ca după ce aţi potolit lăcomia pntecului şi patima cărnii, să potoliţi şi zgomotul poftelor voastre. Poftele de mărire şi de ntietate n faţa celorlalţi sunt chiar mai rele dect poftele cărnii. Primele vă pun lngă dobitoace, dar acestea vă duc mai jos de ele, după cum bine spune legea.
    „Deci sărăcia este cea mai bună?” ntrebară ei.
    „Nici sărăcia nu e bună, căci demn este omul de toate cele ce sunt pe acest pămnt, dar nici prea multă avuţie nu face bine. Hărnicia, blndeţea, dărnicia şi modestia trebuie să fie naintea oricărei măriri. Dar să nu-ţi stăruie gndul de a fi naintea celorlalţi. Nu te măsura cu altul căci focul ce-l aprinzi n celălalt se va ntoarce negreşit la tine, şi grea arsură ţi va da la suflet. Minile harnice sunt ntotdeauna binecuvntate şi nu vor cunoaşte lipsa. Fii deci harnic, ascultă glasul celor nţelepţi, nu-ţi da mărire n faţa altora şi nu da ascultare poftelor şi patimilor cărnii. Astfel făcnd, nu vei cunoaşte lipsa şi nici boala nu se va atinge de tine, prieteni destoinici vei avea şi nicio duşmănie ce va veni asupră-ţi nu va prinde ziua de mine.”
    „Apoi glasul norilor şi stelelor l vom auzi?”
    „nti să ascultaţi de glasul pămntului, căci trupul din pămnt este făcut. Nu e oare tăria oaselor voastre asemenea cu tăria stncii? Nu curge izvorul asemenea sngelui din vine? Nu este vntul asemenea suflului vostru? Ascultaţi deci glasul pămntului şi multe vă va nvăţa.
    „Dar necuprins este pămntul” spuseră ei. De unde să purcedem?
    „De acolo de unde sunteţi. Nu plecaţi urechea spre glasurile altor pămnturi, căci acelaşi pămnt este şi de aceeaşi lege ascultă. Deschideţi-vă urechile şi ochii minţii şi ai sufletului, şi veţi auzi şi veţi vedea minunăţiile pămntului n fiecare colţişor al său. Cumpătarea (echilibrul) să fie prima voastră lecţie ce-o veţi primi de la pămnt. Luaţi seama la rodul cel bun al copacului. Pentru ce să ţi se frămnte inima? Pentru ce vrei să aduni mai multe dect ţi trebuiesc? De ce să porţi grija preaplinului?”
    Astfel le erau explicate pe ndelete legile pămntului, iar nţelepciunea se aduna n mintea lor pe zi ce trece. Pas cu pas, n primele şase luni, hrana lor devenea la fel cu cea a nvăţătorilor, adică turte uscate din secară, hrişcă sau gru, legume şi fructe (crude sau uscate), miere, alune, nuci, seminţe. Cteodată primeau de la oameni şi caş, brnză, lapte sau ouă. nvăţaseră de la Zamolxe să nu mai treacă hrana prin foc, căci altfel puneau stavilă simţurilor fine. Trecerea se făcea gradat, iar Zamolxe ştia că pentru a reuşi, discipolii trebuiau să-şi hrănească att mintea ct şi sufletul.
    „Cine nu se ngrijeşte de hrana minţii şi a sufletului, nu poate ridica stavilele din pntece. Căci mare şi grea e pofta mncării trecute prin foc.” spunea Zamolxe, explicndu-le prin aceasta că hrana curată trebuie să fie susţinută de cultivarea minţii şi a sufletului.
    „Prin studiu, mintea se dezvoltă, iar prin experienţă se mbracă cu nţelepciune” le spunea adesea.
    Pnă să se mplinească şase luni, unii discipoli părăseau grupul, căci nu reuşeau să se adapteze cerinţelor. Nu dovediseră nici chemarea spre lumină şi nici tăria de a rezista lăcomiei pntecului sau a poftelor cărnii. Nu erau alungaţi, ci ei plecau, din voia lor. Aceştia primiseră totuşi multe seminţe de nţelepciune, şi n decursul vieţii dovedeau că sunt deasupra altora, prin hărnicie, cumpătare şi ascultarea de lege, reuşind să fie oameni de vază ai comunităţilor.
    n primele şase luni, locuiau cu toţii ntr-o mică aşezare izolată, de la poalele unui munte, construită din avuţia lui Zamolxe. Tot el avea grijă ca hrana şi hainele să nu le lipsească, sau alte trebuinţe precum diferite unelte. Vestea despre ei ajunse departe. Multe alte comunităţi le-au construit locuinţe, din avuţia lor, n speranţa că se vor hotăr să treacă şi pe la ei. Cu toţii aflaseră că pe unde treceau şi soarele i binecuvnta şi toate le mergeau bine.
    După aceste prime şase luni, cei care ascultaseră de glasul sufletului, avnd pntecele curat şi potolite pornirile cărnii, aveau să primească alte seminţe ale nţelepciunii. Urmau să nveţe despre elemente şi să-şi cultive virtuţile. Pentru aceasta, adesea plecau cu zilele şi mergeau la şes, la deal şi apoi iar la munte, petreceau o vreme lngă ruri, lacuri şi izvoare, păduri cutreierau şi glasul vntului ascultau.
    „Spune-ne despre pămnt, bunule Zamolxe” ntrebau adesea discipolii. „Cu toţii auzim un murmur de la el, dar nu-l putem ncă desluşi, deşi ne-am potolit pofta cărnii şi patima pntecului.”
    „De necuprins este pămntul pentru mintea omului şi de nenţeles este glasul său pentru cei mulţi. Astupate sunt urechile (pentru murmurul său) şi nchise sunt pleoapele pentru cei ce, n trufia lor, cred că-i pot cuprinde mărirea. Doar cu privirea de prunc se pot cuprinde cele ce sunt deasupra omului. Cu inima curată se deschid urechile sufletului şi pleoapele minţii. Ţărna este cea dinti; moale şi totuşi att de puternică. Ţărnă găseşti n toate cele ce au trup – iarbă, flori, copaci, dobitoace şi oameni, şi toate acestea ţărnă se vor face peste vremi. Căci aşa este de cnd lumea şi pămntul.”
    „Ce spune glasul ţărnei, mărite Zamolxe?”
    „Iată ce spune glasul ei: Vedeţi cum dobitoace şi oameni deopotrivă mă calcă n picioare? Eu, ţărna, nu mă ntorc mpotriva lor şi nici nu mă uit la faţa lor, la puterea lor, la averea sau la ştiinţa lor. La fel servesc pe toţi. Asta să nvăţaţi de la mine: servitutea (supunerea) şi modestia. Serviţi lumina din voi, aducnd-o afară, şi fiţi modeşti n faţa tuturor, aşa cum sunt şi eu. Serviţi lumii precum şi eu servesc plantelor, hrănindu-le cu ţărna mea, cum servesc dobitoacelor, hrănind nsăşi hrana lor, şi pe oameni asemenea. Hrăniţi-i pe ceilalţi cu lumina voastră şi veţi nvăţa graiul meu. Cu el veţi deschide porţile cunoaşterii pămntului şi plinătatea sa va fi a voastră.”
    „Dar stnca ce ne nvaţă?” ntrebară ei atunci.
    „Iată stnca ce spune: nvăţaţi de la mine, neclintiţi să fiţi n faţa greutăţilor de tot felul, căci doar astfel tăria mea o veţi primi. Nici adierile nvolburate ale minţii (gndurile potrivnice) şi nici apele tulburi ale sufletului (emoţiile şi patimile) să nu vă schimbe hotărrea. Doar astfel cunoaşterea mea se va deschide vouă. Dar să nu-ţi ridici semeţia prea mult, căci cu ct mai sus se pune mndria, cu att mai rău se prăbuşeşte. Eu n-am teamă dect să nu-mi ridic prea sus mndria, căci mulţi semeni de-ai mei zac sfărmaţi la poalele muntelui, din cauza căderii. nvaţă deci ce este tăria şi neclintirea, dar nu-ţi lăsa trufia să te acopere, căci rea va fi căderea şi cruntă suferinţa.”
    „Deci ce ne nvaţă pămntul?”, i ntrebă Zamolxe.
    Servitutea (supunerea), modestia, unitatea, plinătatea şi tăria”, răspunseră cu toţii ntr-un glas.
    „Bine spus. Dar ce le ţine mpreună? Putem avea plinătate fără a avea măsură şi echilibru, sau putem avea tărie fără a avea sprijin? La ce folos o inimă curată şi dornică de servitute dacă nu ai cele de trebuinţă? Deci luaţi seama la măsură, echilibru şi sprijin. Orice plinătate, fără măsură şi fără echilibru, aduce osteneală mare trupului şi minţii, iar tăria fără sprijin este ca ndărătnicia dobitoacelor.
    n continuare, Zamolxe le explica discipolilor despre rolul şi rostul pămntului n toate cele ce sunt pe lume. Pe unde treceau, discipolilor li se deschideau ochii minţii şi ai sufletului, şi aflau astfel povestea fiecărui vrf de munte, al fiecărui deal sau chiar a fiecărei pietre. După o vreme, fiecare discipol putea anticipa „viaţa şi experienţa” unei pietre, doar văznd-o pe ndelete; de la ruperea ei de stncă, la mersul prin şuvoaiele ploilor, la şlefuirea ei prin frecarea cu vntul, apa, ţărna şi alte pietre, intuind chiar şi distanţa parcursă. Limbajul „pietrei” se nţelege doar după ce sunt potolite zgomotele minţii şi ale sufletului, şi cnd se arată respectul cuvenit pentru pămnt.
    După ce nvăţau lecţiile pămntului, Zamolxe şi nvăţătorii i nvăţau pe discipoli lecţiile apei. Astfel, paşii le erau purtaţi către lacuri, ruri şi izvoare.
    „Dar lacul ce ne nvaţă, bunule Zamolxe?”, ntrebau ei.
    „Precum este liniştea lacului, aşa să vă fie şi sufletul; precum este el de limpede, aşa să vă fie şi mintea. Nu uitaţi aceasta cnd vltoarea vieţii vă va tulbura sufletele şi minţile. Luaţi seama la lecţia sa căci bună povaţă vă dă. Apoi luaţi seama că lacul este ochiul pămntului. Prin lacuri, pămntul şi aţinteşte privirea spre cer, iar cerul şi trimite lumina pe pămnt. Stăruiţi n cele ce v-am spus şi multe lucruri tainice veţi afla.”
    „Dar rul şi izvorul ce lecţie ne nvaţă?”
    „De neschimbat n hotărri să fiţi, aşa cum bine spune legea. Fă-i stavilă rului şi vei vedea că tot şi va găsi drumul. Nimic nu poate opri drumul său; va merge după cum i şopteşte pămntul, căci una este cu el. Iată care sunt poveţele apelor ce curg necontenit: curăţarea, hrănirea, mngierea, unirea, hotărrea, vindecarea, răbdarea, eliberarea, mişcarea, limpezirea, echilibrarea. Asemenea unui ru să fiţi şi voi printre oameni. Să nu treacă zi fără să-i „udaţi” pe ceilalţi cu ştiinţa şi lumina voastră. Hrăniţi-le mintea şi sufletul, mngiaţi-le sufletele precum o mamă şi mngie pruncul, urniţi-i din nepăsarea lor cu blndeţe şi băgare de seamă, vindecaţi-i cu puterea voastră, nvăţaţi-i ct de mare-i puterea răbdării şi ct de ascuţit e tăişul unei minţi limpede. Precum izvoarele se ntlnesc n ru, aşa uniţi să fiţi şi voi n cuget şi simţiri.”
    Multe lacuri, ruri şi izvoare şi depănau poveştile atunci cnd ei soseau n preajma lor, şi multă bucurie era n sufletele lor, căci ele nu vorbeau asemenea pămntului. Glasul apelor era asemenea unor cntece care mngiau urechea şi sufletul.
    „Prin cntec duios şi spun apele povestea, le spunea Zamolxe. Cntecul lor să-l nvăţaţi şi apoi lumii să-l cntaţi.”
    Zi de zi, discipolii prindeau a nvăţa tot mai bine graiul pămntului şi cntecul apelor. Mare bucurie era n sufletul lor, căci fiece clipă era minunată şi fiece zi era binecuvntată. nvăţaseră să aibă respect pentru fiecare fir de praf, pentru fiecare piatră şi fiecare stncă. Chiar şi paşii le păreau a fi mai degrabă mngieri dect călcări. Att de drag le devenise pămntul.
    (Notă subsol: n realitate, avuseseră parte de o primă iniţiere, care le permitea accesarea energiilor telurice. Aceasta se face prin intermediul centrilor energetici din talpă. Spre deosebire de iniţierile dure ale vechilor preotese, Zamolxe ntocmise iniţierile n aşa fel nct să nu fie simţite foarte dur de discipoli. Dar acest lucru presupune o mai bună armonizare ntre corp, minte şi suflet şi vieţuirea lngă zone care prezintă trasee energetice speciale ale energiilor telurice şi elementale.)
    „Aici vrem să rămnem cu toţii. Să nu mai coborm ntre oameni”, spuneau ei cteodată. Nu ne mai săturăm de poveştile pămntului şi de cntecul apelor. Binele este cu noi pururea şi bucuria n fiece clipă.”
    „Cel ce primeşte, trebuie să dea mai departe. Cel ce nvaţă trebuie să nveţe pe altul, cel ce se desfată din cnt, trebuie să cnte pentru altul, cel ce primeşte bucuria trebuie s-o dea mai departe, şi cel ce primeşte lumina, trebuie s-o poarte n lume.”
    Apoi discipolii au nţeles că rolul lor era de a răspndi pacea, lumina şi iubirea printre ceilalţi, şi nu să se bucure doar ei de toate acestea.
    „Să nu vi se ntristeze inima, căci mai mare este bucuria dăruirii dect cea a primirii. Să luaţi seama la ce v-am spus acum; să nu uitaţi aceasta.”
    „Dar vntul ce poveşti ne spune? Ce putere ascunsă mpinge aerul ncolo şi ncoace? Cum adună el norii şi ne revarsă apa peste grne?”
    „Precum voi aveţi suflare, aşa şi are şi pămntul suflarea sa. Şi una şi alta şi au obrşia din puterea Focului Viu şi prin El se fac toate cele din lumea aceasta. Căci orice mişcare are un mişcător; orice mişcător mic are un mişcător mai mare şi tot aşa pnă la marele mişcător, care este Focul Viu. Tot aşa, suflarea este mişcătoare pentru viaţa voastră, viaţa voastră este mişcătoare pentru lume, lumea este mişcătoare pentru ntreg pămntul, iar ntreg pămntul este mişcat la rndul lui de Focul cel Viu şi Veşnic.”
    „Cum se poate, bunule Zamolxe, ca Focul cel Viu să fie n tot şi n toate; pe unele să le mişte mai domol, iar pe altele mai tare, şi toate să fie n acelaşi timp?”
    „Aveţi voi un trup?”
    „Avem, bunule Zamolxe”
    „Are trupul mini, picioare şi mai multe degete? Are el ochi să vadă, urechi să audă, piele să simtă, limbă să guste şi nas să miroasă?”
    „Are, bunule Zamolxe.”
    „Se foloseşte omul de toate?
    „Din plin.”
    „Are n nări un suflu de viaţă. Se vede acesta?
    „Nu se vede.”
    „Trupul se vindecă singur. Se vede vindecarea?
    „Nu se vede.”
    „Puteţi cuprinde judecata n braţe sau gndul să-l măsuraţi?
    „Nu putem.”
    „Tot aşa se foloseşte Focul cel Viu şi Veşnic de toate cele ce se văd şi mai ales de cele ce nu se văd, iar vntul este unul dintre ele. Deşi nu se văd, mari puteri poartă vnturile şi multe comori pentru minţile şi sufletele voastre.”
    „Vntul de răsărit ce poveşti ne spune?”
    „Iată ce spune vntul de răsărit: Eu aduc veselia nceputului de zi; puterea zilei ncepe cu mine. Ridică-ţi faţă spre mine şi soarbe-mi suflarea. Eu sunt cel ce aduce prospeţime şi limpezime gndului tău, şi tot eu, cu adierea mea, aduc bucuria n sufletul tău. Eu port cu mine primele raze de soare şi nu cunosc nicicnd oboseala. Poartă-mă cu tine n dimineţile tale şi ntreaga zi ţi va fi binecuvntată.”
    „Dar vntul de apus, ce are el de spus?”
    „Iată ce spune vntul de apus: Eu port cu mine mplinirea, mulţumirea şi rodul ntregii zile. Ridică-ţi deci privirea spre mine şi soarbe-mi adierea, iar somnul ţi va fi plăcut şi ziua de mine va fi deja pregătită; mintea ţi va fi cumpătată şi nu va mai zburda fără de folos.”
    „Dar vntul cald de miazăzi? Care e povestea sa?”
    „Iată ce ne spune vntul de miazăzi: Eu aduc curăţenie, vindecare, altoire, dar şi schimbare acolo unde este necesar a fi schimbat. Prin adierea mea usuc ceea ce trebuie a fi uscat şi ntăresc ceea ce trebuie ntărit. Ridică-ţi privirea spre mine şi soarbe-mi adierea; astfel voi aduce aşezare, cumpătare şi măsură n gndurile tale, şi bun prieten vei găsi n mine.”
    „Şi vntul cel de miazănoapte?”
    „Aşa grăieşte vntul cel de miazănoapte: Eu dau putere minţii şi răcorire sufletului. Prin mine, gndul se adună, se ntăreşte şi creşte. Degeaba ai putere n braţe dacă mintea ţi este slabă. Soarbe-mi adierea şi mintea ta va creşte ntr-un an ct a altora n zece. Eu ntăresc hotărrile minţii şi ntocmesc planurile cumpătate. Fii prietenul meu, ridică-ţi faţa spre mine, soarbe-mi adierea şi bine ţi va fi.”
    „Cum de n-am ştiut a desluşi acestea, mărite Zamolxe? Att de clare ne sunt ele acum pentru minţile şi sufletele noastre!”
    „Ce deosebeşte nţeleptul de nenţelept? Nu acelaşi trup au? Nu acelaşi loc ocupă? Se vede oare ascuţimea minţii? Se poate număra priceperea? Se arată ochilor nţelegerea?
    Cum poate vntul asemenea puteri s-aducă nouă?”
    „Cum poate gura spune lucruri frumoase şi cum pot urechile să asculte cntece plăcute? Prin deschidere, gura vorbeşte şi urechile aud; tot aşa, mintea se deschide celor patru vnturi cnd simţirea şi mintea se apleacă asupra lor. Fii deci cu băgare de seamă unde ţi merge voinţa, căci acolo i urmează de ndată şi simţirea şi mintea. Nu uitaţi deci de puterile şi darurile celor patru vnturi şi multe veţi avea de cştigat.”
    „Rămne ca despre foc să ne mai lămureşti, bunule Zamolxe”, spuseră ei cu vocile timide.
    „De ce ntrebaţi cu vocile scăzute?”
    „Ştim puterea sa şi nu vrem a-l supăra cumva cu neştiinţa noastră. Glasul focului l auzim cu toţii, dar plăcut de auzit este numai n vatră, cnd trupul ne ncălzeşte”.
    „Atunci n-aţi auzit nimic. Voi nu glasul focului l-aţi auzit, ci glasul celor ce se mistuie.”
    „Ce spune focul? Care e nvăţătura sa?”
    „Iată ce spune focul: Eu aduc nceputul şi tot eu aduc sfrşitul! Prin mine toate se nnoiesc! Prin mine lucrurile se dovedesc şi sufletele se ntăresc! Prin mine lumina răzbate şi prin mine toate lucrurile sunt urnite! Peste tot găseşti lucrarea mea, de la un capăt al pămntului pnă la celălalt, din străfundul lui pnă n naltul cerului! Ţărna şi piatra cunosc atingerea mea, apa se iuţeşte la atingerea mea şi se ntăreşte cnd nu sunt acolo! Orice trup cunoaşte atingerea mea, şi orice suflet prin mine se manifestă! n soare mi am obrşia, n nori mă ascund, iar n pămnt mi pregătesc lucrarea! Cuprinde-mă cu grijă şi cu băgarea de seamă, şi mna ta dreaptă voi fi!”
    Aşa erau ei nvăţaţi despre pămnt, apă, aer şi foc, iar Zamolxe şi cei zece le deschideau minţile şi sufletele faţă de minunile acestei lumi. Clipe minunate petreceau ei mpreună, ascultnd poveştile pămntului, cntnd cntecele apelor, zburnd mpreună cu vnturile şi ntărindu-se cu focul cel cuprinzător.
    Astfel trecea anul, adunnd multe bucurii n suflet, iar Zamolxe şi discipolii aveau să coboare iarăşi printre oameni, aducnd cu ei legea, lumina, bucuria, cunoaşterea pămntului, cntecele apelor, ştiinţa vnturilor şi puterea focului. De la o lună nouă la alta (un ciclu lunar) aveau ei să petreacă ntre oameni, mergnd din comunitate n comunitate, vindecnd ce era de vindecat, nvăţnd ce era de nvăţat, ndreptnd ce era de ndreptat, dăruind ce era de dăruit şi luminnd ce era de luminat. Lumea i aştepta ca pe ploile de primăvară.
    „Mulţi precupeţi bogaţi, şi chiar conducători de oşti şi de noroade, cu toţii aşteaptă ca tu să-i atingi, mărite Zamolxe”, spuneau oamenii la vederea sa.
    „Ce doresc ei de la mine?” ntrebă Zamolxe.
    „Spuneau că tu le aduci tăria n oase, puterea n braţe şi n coapse, ba chiar şi limpezimea n minte. Ziceau că ai mai trecut pe la ei, cu ceva primăveri n urmă. Ei te ştiau că ai fi un grec atins de zei, iar unii chiar au zis că nu ai fi din lumea aceasta. Cu pnze fine au venit, aur mult, unelte şi multe alte lucruri bune. Ale tale sunt toate, spun ei, doar să-i atingi cu lumina minilor tale.”
    Zamolxe le oblojea rănile, le aducea puterea şi vigoarea tinereţii, iar ei plecau mulţumiţi şi bucuroşi că zeii i atingeau prin minile sale. Alţii plecau limpeziţi la minte şi liniştiţi la suflet, căci Zamolxe le descoperea pornirile rele, supărările sau spaimele ce le aveau. Multe bogăţii lăsau n urma lor şi lumea se mira de toate acestea.
    Apoi Zamolxe aduna pe toată lumea din comunitate şi organiza un ospăţ pe cinste. Bucuroşi erau cu toţii; ospăţul şi voia bună ţinea de la o dimineaţă la cealaltă. Şi bogatul şi săracul, de la cel mic pnă la cel mare, cu toţii petreceau şi se bucurau. Zamolxe i aduna laolaltă pe toţi discipolii şi apoi le spunea:
    „Iată, mesele sunt pline; mbucături de toate felurile şi pentru toate poftele, iar vinul curge de voie. Un an v-aţi ostenit la pntec şi multe lucruri bune aţi adunat n minţile şi sufletele voastre. Ospătaţi-vă deci după inima voastră.”
    Aceasta era ziua n care se deosebeau cei care mergeau mai departe, adică cei setoşi de şi mai multă lumină şi nţelepciune, de cei care se hotărau să rămnă printre oameni. Mirosul feluritelor cărnuri puse la proţap, tocăturile şi sfriala ouălor n untură, felurite fierturi de legume aşezate lngă păsările frumos rumenite pe jar, ademeneau şi strneau poftele multora. Acestea erau apoi stinse de gustul acrişor şi pişcător al vinului roşu. Unii dintre ei şi ospătau vrtos pntecul şi se bucurau de fiecare mbucătură, iar vinul le părea să fie tot mai bun cu fiece nghiţitură, ostoindu-le din plin setea de peste an. Vedeau apoi fetişcanele bălaie sau cu părul ca pana corbului, cu ochii ca de jăratic şi trupul zvelt, cum chicoteau ntre ele la vederea discipolilor, căci traiul sănătos şi lumina din suflet li se vedea pe chip şi erau foarte plăcuţi la vedere. Prinşi de amorţeala pntecului şi de ameţeala vinului, mai făcnd ele un pas, mai făcnd ei doi, se ntmpla pe nevăzute că se trezeau ţinndu-se de mnă. Frumoase erau fetele dacilor şi mndre tare de trupul lor. Singure şi ţeseau hainele de in, albite şi ţinute erau apoi n miresmele florilor de cmp şi de pădure.
    „Ce bucurii ascunse vă ţin departe de noi şi lumea noastră? Cu ce puteri vă leagă munţii lngă ei? Ce bogăţii găsiţi n semeţele păduri? Ce plăceri aveţi acolo n pustie?” spuneau ele către tinerii discipoli.
    „Poveşti frumoase ne şopteşte muntele, cum nicio gură nu poate a spune. Doar acolo n pustie, la lăsatul nopţii, sub stelele sclipitoare, şi deapănă el poveştile. Sunt poveşti din vremuri de demult, cnd omul era ca zeii şi zeii erau ca oamenii, cnd luna strălucea ca soarele şi noaptea era mai luminată ca ziua.”
    „De dorul cerului s-a ridicat pămntul şi astfel munte s-a făcut. Cu dorul acesta după cer v-a legat şi vouă inimile” spuseră ele cu tărie.
    „Adevăr grăiţi voi. Cine v-a nvăţat aceasta?”
    „Printre bătrne umblă vorba că demult, tare demult, cnd femeile stăpneau lumea cu puterea lor, munţii şi pădurile, apele şi focul, doar lor le şopteau poveştile.”
    „Cum puteau femeile să stăpnească lumea? Cu ce puteri răzbeau ele pe bărbaţi?” spuse un discipol rznd n hohote.
    „Apropie-te şi-ţi voi arăta, spuse cu glas blnd una dintre ele. nveleşte-ţi minile n pletele-mi bălaie. Simţi cum te mngie ca soarele?”
    „Ba chiar mai calde-s razele tale” spuse el cu voce stinsă.
    „Sau poate vrei să simţi răcoarea nopţii din pletele-mi negre”, spuse o alta.
    „Priveşte-mi jăraticul cerului din albastrul ochilor. Se oglindeşte mai frumos cerul n luciul apei?”
    „Nicidecum.”
    „Crezi că doar apele şi au cntarea lor? Apropie-te, strnge-mi mijlocul, simte-mi şoaptele vntului cum ies din buzele mele şi mireasma pădurii din pieptul meu. Vino n negura pădurii şi de dragoste se ne mistuim pnă n zori.”
    Astfel se aprindeau unii de dragostea firească şi mare era focul ce creştea n ei. Zamolxe, nvăţătorii şi discipolii care se nfrnaseră de la ospăţ, vedeau toate cele ce se ntmplă. Cu durere n suflet, discipolii spuseră:
    „De ce, bunule Zamolxe, ai ngăduit pntecului a se desfăta cu vinuri, cărnuri şi fierturi? Iată că unora li s-au pus iarăşi stavile n pntec şi lumina nu răzbate mai sus de limbă. Acum se-aprinde şi pofta cărnii n trupul lor, precum la dobitoace.”
    „Fiecare s-a ospătat după inima lui, precum am spus.” Un vas mare cuprinde mai mult iar un vas mic cuprinde mai puţin. Fiecare duce ct poate şi merge ncotro i şopteşte inima. Bucuraţi-vă de bucuria lumii şi lăsaţi dragostea trupului să-şi urmeze cursul. Vlăstarele lor vor fi mai vrednice de a primi lumina.”
    Dimineaţa, cei care se aprinseseră de la bucate, vin şi voie bună s-au adunat n faţa lui Zamolxe, fiecare dintre ei ţinnd strns o mndră fată.
    „Iată, bunule Zamolxe, am găsit lumina cerului ntr-a ei privire, razele soarelui ntr-al sau păr şi mireasma pădurilor n pieptu-i. Ascult şi-un cntec n inima mea ce apele nu mi l-au cntat deunăzi. Nu pot merge mai departe... Aici am să rămn cu ea, şi bucuroşi ne vom duce traiul.”
    „Şi eu simt răcoarea nopţii n pletele-i negre, spuse un altul. Şi verdele pădurii l găsesc necontenit n privirea ei, iar glasul unui prunc mi-a strns inima puternic.”
    „Binecuvntaţi să fiţi şi vlăstare multe să aveţi! Să creşteţi frumos n toate cele ce veţi face”, le răspunse Zamolxe.
    „Cum putem să-ţi mulţumim ţie, mărite Zamolxe, pentru toate cele ce ne-ai făcut? Ne-ai purtat de grijă, ne-ai hrănit cu lumina ta, cu nţelepciunea ta ne-ai nvelit, urechile şi ochii ni i-ai deschis, pentru ca glasul pămntului, cntecul apelor şi şoaptele vntului să le-auzim. Ele vor fi pururea cu noi.”
    „Să duceţi mai departe cele ce aveţi. Toate acestea să le puneţi n cntecele voastre, n jocurile voastre şi n poveştile voastre. Att vă cer.”
    După aceea, celor care rămăseseră printre oameni, Zamolxe le mpărţi o sumă frumuşică, pentru ca fiecare să aibă un nceput de drum. Văznd toate acestea, alţi discipoli se revoltau.
    „Astă sumă ce le-ai dat, doar negustorii merită. Ei suferă n vnt şi ploi, n frig şi arşiţă, plecaţi sunt cu lunile şi abia pot agonisi jumate din ce le-ai dat lor. Noi ne-am nfrnat la pntece şi nici pofta cărnii n-am lăsat-o afară. Unde este dreptatea?”
    „Ba chiar ndoit am să vă dau vouă, de-mi făgăduiţi că nu veţi purta supărarea n inimile voastre”, spuse atunci blndul Zamolxe.
    Era un alt moment important, n care unii dintre discipoli realizau că locul lor nu este pe mai departe alături de Zamolxe şi nvăţători, ci printre ceilalţi oameni. Cu strngere n inimă primeau şi ei darul lui Zamolxe, făgăduind la rndul lor că lumina şi nţelepciunea ce-o primiseră n primul an nu va rămnea doar pentru ei.
    „Iată că din mai mulţi de zece, am rămas acum cu cte şapte” spuseră nvăţătorii.
    „Unele roade rămn cu ramul, altele se desprind să hrănească rădăcina. Bine fac şi cei ce rămn şi cei ce-au plecat. nălţimea se urcă n trepte, iar vrful muntelui cu socoteala paşilor. Toate sunt aşa cum trebuie să fie.”
    Se urneau apoi cu toţii spre liniştea munţilor. Cu obrajii şiroind de lacrimi, unii discipoli şi ntorceau privirea spre cei lăsaţi n urmă. Mulţi prieteni de suflet şi făcuseră printre cei care rămăseseră ntre oameni.
    Adierea vntului şi şoaptele muntelui i făceau să uite repede necazul, iar zmbetul şi bucuria erau iarăşi, la scurtă vreme, pe chipul lor. Noi poveşti ascultau ei... n fiece piatră, fiece munte; cntece ascultau n fiece ru, fiece izvor; poveţe aflau de la fiece vnt, fiece adiere.


    Al doilea nivel


    După ce ajunseseră din nou pe munte, Zamolxe le spuse pe un ton hotărt:
    „Nu una, ci două primăveri veţi avea acum de trudă.”
    „De-ar fi după noi, nicicnd n-am mai părăsi muntele”, răspundeau ei.
    „Pnă acum, nu aţi descoperit mare lucru. Poveştile munţilor, şoaptele vntului, cntecul apelor şi tăria focului sunt uşor de aflat cnd pntecele e curat şi pornirile cărnii stinse. Dar nu sunteţi departe de dobitoace, deoarece nu aveţi putinţa de a le folosi n voie. Căci nu un cntec plăcut te ridică, nici o caldă mngiere, nici chiar poveţele muntelui nu te ridică prea mult. Omului nu-i este dat doar să pască, asemeni dobitoacelor, ci menirea lui este să rodească muguri de lumină.”
    „Cum putem noi rodi muguri de lumină?”, spuseră ei atraşi nespus de cele ce auziră.
    „Trebuie să ieşiţi din puterea cărnii şi din strnsoarea pămntului. Este nevoie de trudă mai mare şi de osteneală ndelungată.”
    „Suntem gata să purcedem. Spune-ne, ce e de făcut?”
    Zamolxe le-a spus că ieşirea din puterea cărnii se face prin postul lung, tăcere şi singurătate. Doar astfel puteau ei să se folosească de puterile elementelor, să se hrănească cu ele şi să rodească muguri de lumină.
    Pentru nceput, posteau două sau trei zile, după care treceau la postul de şapte zile. Urma cel de 15, 20 sau chiar mai multe zile. n zilele de post, unii beau apă de două sau trei ori pe zi, iar alţii doar o singură dată.
    „Luaţi seama la ce se arată nlăuntrul vostru cnd foamea cea aspră vă bntuie carnea. ntrebaţi-vă atunci: Cine se luptă cu mine? Cine e cel ce suferă foamea? Luaţi deci seama la cel ce simte carnea! Acela oare sunteţi voi?”
    Astfel i ndemna Zamolxe pe fiecare n parte atunci cnd simţea greutate pe sufletul lor. i ajuta să treacă peste stările grele, peste slăbiciunile care apăreau după mai multe zile de post. Unora le era mai uşor, altora mai greu, după cum era zestrea sufletului lor. Cu ct era mai apropiat sufletul de trup, cu att mai greu era postul. Zamolxe le reamintea mereu acest lucru.
    „Cnd terminăm postirea?”, ntrebau unii.
    „Ce auziţi voi la muntele din faţă?”, ntreba Zamolxe.
    „Poveştile lui sunt greu de auzit acum”, spuneau unii.
    „Nici şoaptele vnturilor nu le mai auzim. Nici pentru mers n-avem putere”, spuneau alţii.
    „Nu v-am spus că unde vă este voia, acolo se ndreptată şi simţirea? Şi că mintea i urmează ndată?”
    „Aşa ne-ai spus.”
    „Atunci de ce stăruiţi n trup? Nu n simţire trebuie să stăruiţi, ci n voinţă. Simţirea trebuie să urmeze voinţei şi nu voinţa simţirii. Nu vi s-a spus că trupul este doar o fărmă din ceea ce se vede?”
    „Dar greu se vede restul şi mult mai greu se simte.”
    „Doar ochiul vede? Doar pntecele simte? Doar oasele şi au tăria? Cine vede lumina din munte? Cine ascultă cntecul apei? Cine aude poveţele vntului? Cine cuprinde tăria din foc? Iată cum hrana cea bună stăruie n jurul vostru şi voi vă plngeţi de goliciunea pntecului.”
    „Despre ce hrană vorbeşti, bunule Zamolxe?”, ntrebau ei cu glasul stins.
    „Ce credeţi voi că vă hrăneşte cu adevărat? Mncarea? Băutura? Vă spun desluşit că nu. Aceeaşi mncare ce intră pe gură se revarsă apoi n dosul pntecului.”
    „Şi totuşi, ea ne dă puterea.”
    „Ba nu! Cu adevărat vă spun că mult puteţi trăi doar cu puţin, dar fără suflu cum aţi putea trăi? Iată deci că ndărătul celui ce simte este cel ce cuprinde suflul. Suflul hrăneşte mai mult dect hrăneşte mncarea şi toate care se mişcă n trup, de suflul vostru sunt mişcate. Hrăniţi-vă aşadar cu suflul. El cuprinde şi trupul ce se vede şi trupul ce nu se vede. Luaţi lumina din munte n suflul vostru şi foamea va dispare. Luaţi plinătatea ţărnii n suflul vostru şi pntecele va tăcea. Sorbiţi mustul ce se scurge din munte şi setea vă va fi ostoită. Culegeţi stropii cei dulci ai pămntului, căci bună este pentru voi.”
    Pas cu pas, Zamolxe i nvăţa să se hrănească folosindu-se de respiraţia conştientă. Deşi contrariaţi la nceput, discipolii simţeau n cele din urmă adevărul celor spuse de Zamolxe. Saltul de conştiinţă (de la conştiinţa că sunt trup la conştiinţa că sunt suflu-energie) se făcea foarte repede după ce nţelegeau procesul. Pentru a se ajunge aici, era nsă nevoie de postul ndelungat şi, evident, de un trup curat. După aceasta, pe chipul lor răsărea zmbetul şi voia bună, căci mare era bucuria acestei descoperiri.
    Momentul cnd ei realizau acest prim salt de conştiinţă avea să le ofere accesul către energiile pămntului. Unii realizau acest salt n zece zile de post greu, alţii n douăzeci, sau chiar mai mult. Unii nu reuşeau să treacă postul lung din prima ncercare. Procesul de nţelegere şi saltul de conştiinţă apărea doar după mai multe zile de post. n cele din urmă, ajutaţi de Zamolxe şi nvăţători, toţi discipolii realizau acest prim salt de conştiinţă.
    „Ce auziţi acum la muntele din faţă?”, ntreba Zamolxe.
    „Vii şi mişcătoare sunt acum cuvintele ce le-auzim din munte”, spuneau discipolii.
    Luaţi seama că sunt vorbe cu mare putere, ce trupul nu poate cunoaşte vreodată.”
    Lină lumină e n noaptea din munte”, spuse unul.
    „Curge lumina crescută din munte”, spuse altul.
    „Creşte lumină dospită din stncă”, spuse blnd un altul din grup.
    „Blnd nveleşte lumina din munte”, o altă voce.
    (A fost un moment special pentru mine, cnd am scris aceste cuvinte. Eu nu prea credeam n puterea cuvintelor, deoarece nu vedeam dincolo de aparenţa lor. Deşi mă obişnuisem cu starea de semitransă – avută n clipele cnd treceam n scris convorbirile dintre Zamolxe şi discipoli –, n momentul cnd am trecut aceste citate, s-au petrecut lucruri deosebite n interiorul meu. Aveam tresăriri puternice, palpitaţii, mi se zbăteau puternic anumite părţi ale corpului, apăreau chiar scnteieri puternice de lumină. Ghidul meu spiritual m-a atenţionat de multe ori că sunt cuvinte care, aşezate ntr-o anumită conjunctură, pot acţiona ca nişte ntrerupătoare pentru anumite structuri energetice şi psihomentale. Cuvinte care pot declanşa torente mari de energie. De exemplu, cnd am scris: „Curge lumina dospită din munte”, pur şi simplu am simţit cu adevărat cum lumina pătrunde n mine, că o sorb nu numai cu suflul, ci efectiv cu tot trupul şi cu toată fiinţa mea. Apoi simţeam efectiv cum creşte lumina n mine. Simţeam tăria muntelui n fiinţa mea, dar ca o tărie care se mişcă, o tărie care curge. La fel, cnd am scris: „Blnd nveleşte lumina din munte”, eram prins ntr-un proces energetic extrem de puternic, de parcă aş fi fost un puf de păpădie prins n balansul energetic dintre discipol şi munte. Mie nu mi-a fost chiar blndă „nvelirea” muntelui cu lumina sa. Ba dimpotrivă. nsă a fost o putere care nu m-a rănit deloc. Mi-e greu să trec n cuvinte ceea ce am simţit. Ştiam că există cuvinte care vindecă sau care pot răni foarte adnc, dar nu credeam că există cuvinte care pot declanşa torente. Acum ştiu sigur că există!)
    n acest sens, ntr-unul din dialogurile lui Platon se afirmă următoarele:
    „Dar Zamolxe, regele nostru, care este şi zeu, ne spune că după cum nu trebuie să ncercăm a trata ochii fără a ţine seama de cap, nici capul nu poate fi tratat neţinndu-se seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm ngrijire trupului dimpreună cu sufletul. Medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli pentru că ei nu cunosc ntregul pe care l au de ngrijit. Dacă acest ntreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci toate lucrurile bune şi rele, pentru corp şi pentru om n ntregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca de la cap la ochi. Trebuie deci, n primul rnd, să vindecăm izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul cu tot restul trupului. Iar, dragul meu prieten, sufletul se vindecă cu descntece.
    Am văzut acest citat n foarte multe lucrări, dar n cele mai multe era omisă ultima frază. Această ultimă frază era şi cea mai importantă.
    Puterea cuvntului a fost aruncată ca o haină veche. Din păcate, s-a ajuns ca ceea ce nu se nţelege să fie aruncat sau denigrat. Descntecul a ajuns de ruşine...
    Dar, după cum am spus, aceste descntece sunt doar „mici declanşatoare” care au rolul de a elibera adevărate torente de energie. Pnă a ajunge să poţi manevra aceste declanşatoare, este cale destul de lungă. Cine nu poate nţelege mecanismul complex al acestei „magii”, va avea impresia că sunt doar vorbe n vnt.
    Cnd un nvăţător zamolxian rostea incantaţia (descntecul), el trecea foarte rapid dincolo de simpla intonaţie. n cteva momente pătrundea dincolo de cuvinte, dincolo de concepte, dincolo de forme, dincolo de culori, şi devenea una cu procesul energetic. Se accesau energiile ciclurilor, iar astfel de energii sunt extrem de puternice, şi l pot distruge rapid pe cel care nu este demn de a le accesa. nvăţătorul zamolxian ştia că aşa cum exista un ntreg al trupului, tot aşa există un ntreg al pămntului, un ntreg al apei, un ntreg al aerului şi un ntreg al focului, şi binenţeles, un ntreg al tuturor acestora – Focul Viu şi Veşnic.
    Tot acum aveau parte şi de contactul cu elementalii pămntului. Spre deosebire de cultura celtică şi druidică, n care gnomii (spiritele pămntului) erau percepuţi ca nişte pitici, n general simpatici, n vechea Dacie fiinţele elementale ale pămntului erau percepute ca chipuri de stncă, de piatră sau chiar de ţărnă. Unele chipuri erau mari şi exprimau gravitate şi seriozitate, iar altele erau mici, zmbitoare şi joviale. Zamolxe le explica discipolilor cum se pot folosi de elementalii pămntului la vindecarea oaselor, la ndreptarea spatelui, la diverse umflături, pentru a-i vindeca pe cei prea visători sau prea lacomi de avere. Puteau, de asemenea, să trimită tăria şi vigoarea muntelui n cei care o cereau (şi care o meritau). Le mai puteau cere elementalilor pămntului să apere comunitatea de alunecările de teren, de năvalirea unor sălbăticiuni, şi multe altele.
    Pentru accesul la energiile apei se foloseau următoarele formule:
    „Clipeşte cerul n ochiul de apă” – această simplă formulă facilitează accesul la energiile sufletului. n acest sens, nvăţătorii zamolxieni foloseau vase de ceramică umplute cu apă şi „priveau” stelele cerului cum „clipesc” n ochiul de apă. Apa din vas era la rndul ei „descntată” să poată recepţiona anumite „daruri” cereşti. „Descntarea” presupunea o formă de energizare-magnetizare, şi se realiza prin intermediul cmpului energetic al nvăţătorului. Ochiul de apă devenea un adevărat ochi energetic, n directă conexiune cu energia lui. n scurt timp, nvăţătorul trecea de la vederea cu ochii de carne la vederea cu ochii sufletului. Informaţiile primite erau decodificate pe loc (pentru cei care aveau o intuiţie mai dezvoltată) sau n timpul visului.
    „Zmbeşte Luna n ochiul de apă” – aducea alinare zbuciumului sufletesc, liniştea sufletele ncercate de frici diverse şi aducea la suprafaţă talentele nnăscute. Cnd un nvăţător zamolxian ntlnea o persoană chinuită de gnduri şi temeri diverse, era ndeajuns să se gndească la momentele cnd era n transfer energetic cu Luna (prin intermediul ochiului de apă) şi astfel se făcea o conexiune cu energiile apei şi ale lunii. Aceste energii erau apoi transferate către cel suferind prin intermediul palmelor, iar zbuciumul său sufletesc nceta ca prin minune. n alte cazuri se „ncărca apa” dintr-un vas cu energiile lunare, iar cel suferind trebuia să soarbă n fiecare zi cte o nghiţitură.
    „Şoapte de vnt n cercuri de apă” – aducea echilibru şi mpăcare ntre minte şi suflet. Se aveau n vedere toate cele patru vnturi (caracteristicile lor) şi caracterul de stabilitate şi puritate al apei. Această formulă era folosită numai n apropierea apelor stătătoare (lacuri).
    „Peşteră de lumină n zmbet de apă” – ajuta la explorarea potenţialului creator, la descoperirea unor abilităţi subtile. Prin intermediul acestei formule se accesau informaţii din vieţile anterioare.
    „Şoapte de munte se preling n izvor” – prin această formulă apa era „potenţată” de caracteristicile muntelui (forţă, echilibru, stabilitate, abundenţă etc). Apa de izvor dobndea astfel un puternic caracter energizant, avnd darul de a revigora trupul, sufletul şi mintea.
    Elementalii apei erau fiinţe energetice care apăreau sub formă feminină (nimfe, ondine) şi puteau fi folosiţi la protecţie, pentru vindecarea diferitelor afecţiuni legate de partea lichidă a corpului, purificări (eliberări), echilibru psihoemoţional. Puteau ajuta la eliberarea de diverse frici legate de exterior sau a fricilor interioare.
    Pentru accesarea energiilor aerului, discipolii erau instruiţi să folosească att puterea suflului (respiraţia conştientă), ct şi capacitatea de hrănire a pielii. Pielea este un organ care nu doar respiră, dar se şi hrăneşte cu energii subtile diverse.
    Mngierea vntului era o hrană subtilă deosebit de benefică trupului şi sufletului. Tinerii discipoli şi viitorii nvăţători-preoţi zamolxieni ştiau că vntul poate „purta” diferite energii elementale. Vntul care bate dinspre o apă (fie curgătoare, fie stătătoare) este puternic ncărcat cu elementul apă, iar vntul dinspre munte este ncărcat cu elementul pămnt. Apa curgătoare avea darul de a mobiliza, dinamiza, creşte, purifica, iar apa stătătoare avea darul de a limpezi, stabiliza, linişti, vindeca.
    Prin intermediul inspirului, energiile erau purtate n interior, iar prin conştientizarea mngierii vntului asupra pielii, energiile erau mobilizate la nivelul circuitelor energetice de pe organul dermic. Deşi nvăţătorii zamolxieni nu aveau cunoştinţă despre circuitele energetice ale pielii (precum anticii chinezi), acest lucru nu nsemna că erau inferiori n cunoaştere. Ba dimpotrivă, acest lucru arată că vechii chinezi pierduseră multe din contactul cu energiile elementale. Zamolxienii era interesaţi doar de obţinerea capacităţii de accesare a energiilor elementale, ca mai apoi să fie lăsate să circule liber (att n interior ct şi n exterior). Chinezii ncepuseră să piardă legătura energetică şi emoţională cu elementele, astfel că au ncercat să compenseze cu mentalul (teoria şi psihologia).
    Formule folosite pentru accesarea energiilor aerului:
    „Vnt nvelit de lumina din munte” – avea darul de a accesa energiile vitale ale muntelui. Folosindu-se de suflu (respiraţia conştientă), zamolxienii accesau efectiv energia vntului şi sorbeau „ncărcătura” energetică a muntelui.
    „Vnt purtat de lumina din Lună” – Aici se poate spune că erau două tipuri de energii lunare. Cnd Luna era n creştere, formula se folosea pentru a accesa şi depozita energiile lunare, iar cnd era n descreştere, se foloseau energiile lunare pentru a se elibera de energii uzate sau neplăcute (gnduri, stări, trăiri, amintiri).
    „Vnt ncălzit de lumina din soare” – această formulă determina accesul la energiile subtile ale Soarelui. Soarele este purtătorul celor mai puternice energii din sistemul solar şi de acest lucru nvăţătorii zamolxienii erau pe deplin convinşi. Totodată, ei ştiau că, deşi Soarele este astrul cel mai mare şi mai puternic, Luna este mai aproape de Pămnt, iar nainte de a nvăţa să acceseze energiile Soarelui, trebuiau stăpnite energiile lunare.
    „Vnt mngiat de lumina din flori” – această formulă avea darul de a aduce armonia şi frumosul ntre oameni.
    Elementalii aerului (silfii, elfii) puteau fi folosiţi pentru protejarea culturilor agricole, pentru mobilizarea norilor aducători de ploaie, dar şi pentru a aduce liniştea, echilibrul interior, limpezimea n minte.
    După toate aceste experienţe discipolii se transformau pentru totdeauna. Era ca o moarte şi o nviere, petrecute n acelaşi timp. Bucuria că trecuseră de pragul de conştiinţă al trupului era fără margini.
    Prin intermediul acestor formule, discipolul accesa foarte uşor energiile elementale şi şi putea impune voinţa asupra fiinţelor elementale care le guvernează. O minte limpede, alături de o voinţă puternică şi un suflet curat putea mobiliza un mare număr de fiinţe elementale.
    Mare era uimirea şi bucuria discipolilor cnd vedeau ce puteri căpătaseră prin post, stăruinţă, cumpătare şi ascultare.
    „E bună bucuria sufletului vostru, dar nu sunteţi dect la nceput de drum”, le spuse Zamolxe discipolilor.
    „Ce alte bucurii ne-aşteaptă, bunule Zamolxe?”
    „Dorul de lumină şi dulceaţa singurătăţii” le spuse el.
    Pentru această probă, Zamolxe i ducea aproape de cheile Dunării, ntr-o zonă muntoasă, plină de guri de peşteră (actualul Parc Naţional Porţile de Fier). Acolo făcuse el mici ntreruperi ale curenţilor de energie elementală. Acestea erau un fel de zone moarte, n care nu se puteau accesa direct energiile vitale ale pămntului. Discipolii nu aveau cunoştinţă despre aceste schimbări. Această probă avea să-i ţină mai multe zile ntr-o ncăpere construită din lemn. Era destul de mică, asemenea unei cuşti. Cuşca era apoi plasată la gurile peşterilor. Ea era aşezată n interior doar att ct să cuprindă o mică parte din lumina zilei. Cu zmbetul pe buze intra discipolul, şi cu un singur ulcior de apă.
    „Mă va hrăni muntele şi voi sorbi din lumina ce se scurge din el”, şi spunea el ncrezător.
    Fiecare nvăţător avea n grijă cte un discipol. Primele zile treceau destul de uşor, nsă cu toţii aveau parte de un prim şoc n momentul n care observau că nu mai puteau accesa energiile pămntului. Simţeau că se uscase cumva muntele, că era stors de bunătatea din el. Teama ncepuse să pună stăpnire pe unii dintre ei. Singurătatea era o altă problemă, căci nici nu aveau cu cine vorbi despre cele ce simţeau. Cnd apărea la vreunul dintre ei, nvăţătorul i spunea:
    „Doar o dată pe zi am să vin la tine şi nu voi stărui prea mult. Nu-ţi voi aduce nici turte, nici uscături, nici seminţe. Nici apă nu voi lua cu mine. Nici vorbe multe n-am să-ţi spun. Doar la o singură ntrebare ţi voi răspunde.”
    Contrariat şi dezamăgit, discipolul spunea:
    „Nu simt puterea muntelui, nici ţărna nu mă ascultă. Stnca nu-şi mai spune povestea, iar foamea şi-a strns oastea mpotriva mea. Unde e glasul pămntului? Şi-a terminat el poveştile? De ce nu mai simt mustul muntelui n suflarea mea? De ce nu mă mai nveleşte mierea ţărnei?”
    „Aştepţi să te cuprindă muntele cu mustu-i dulce? Cu ce te-ai deosebi de dobitoace? Fă deci să vină mustul lui la tine şi foamea ţi-o vei potoli.”
    „Dar cum să fac asta? l simt cum musteşte, dar totuşi nu se nveleşte de suflul meu.”
    „Deja ţi-am răspuns la o ntrebare. Păstreaz-o pe aceasta pentru mine. Sau poate vei cntări mai bine ntrebarea.”
    Apoi nvăţătorul pleca, lăsndu-l pe discipol singur n ochiul de peşteră. n mintea lui se revărsau torente de ntrebări. Se simţea mic, neputincios şi neajutorat. Răcoarea peşterii părea să-i pătrundă n oase mai puternic ca niciodată.
    „Nici căldura muntelui nu mă mai nveleşte. Simt căldura lui pe-aproape, simt şi mustul cum lin i se prelinge, dar de ce stau departe de mine? n ce pămnt sterp m-au pus Zamolxe şi nvăţătorii? Unde sunt fraţii mei? Sunt eu pedepsit cumva? Cum să fac să vină mustul muntelui la mine? Cum?”
    Foamea i punea şi mai puternic stăpnire pe trup. Ceasurile treceau tot mai greu, iar gndurile erau tot mai negre. Aştepta cu nfrigurare ziua de mine, socotind fiecare clipă trecută. n cele din urmă, sosea nvăţătorul.
    „Ai ntocmit bine ntrebarea?”
    „Puternic m-a cuprins foamea n strnsoarea ei. Muntele nu-şi mai prelinge mustul asupră-mi. Mă simt ca o aşchie n unghia muntelui. Foamea şi gndurile s-au lăsat ca o ceaţă peste mintea mea. Las ţie să-mi răspunzi cum vei crede de cuviinţă.”
    „Ca o vulpe vrei să ademeneşti răspunsul. Ca un dihor ce atrage puii. N-ai ntrebare, nu primeşti răspuns.”
    Apoi nvăţătorul pleca lăsndu-l foarte contrariat pe discipol. După o vreme acesta realiza că şiretenia, orict de ascunsă şi de primenită era, nu este deloc calea de a obţine ceva. Apoi se mira şi el de cum a putut ncerca a face una ca asta. Realiza n cele din urmă că nevoia l poate face pe om să-şi lase omenia deoparte. Gndul că anumite condiţii mai grele l poate face să se apropie de natura dobitoacelor l nfiora. ntrebările şi nedumeririle i mistuiau sufletul şi mintea. Striga apoi n zadar către nvăţător, spunnd că ştie ce are de ntrebat. Dar nu primea niciun răspuns. Ştia că avea să mai aştepte ncă o zi.
    „ncă o zi de chinuri şi de foame. Mă arde sufletul de uscăciunea muntelui. Foamea mi soarbe şi tăria din oase. Doar o adiere mă mai mngie din cnd n cnd. Şi gura de lumină mi mai nveseleşte ochiul. Bine că le mai am pe acestea.”
    Astfel şi vorbea n sine tnărul discipol. Apoi, ca o scnteiere de lumină, realizase că atunci cnd l mngia adierea, simţea o oarece putere, parcă şi o nviorare n suflet. Se ridică n picioare şi aştepta cu nfrigurare următoare adiere de vnt. Auzea cum bate vntul afară şi spera ca următoarea suflare să cuprindă şi gura lui de peşteră. şi adunase simţirea şi aştepta să soarbă toată vlaga din adiere. Această idee l făcuse să se nzdrăvenească de-a binelea şi nici nu mai simţea att de puternic cum foamea l strnge de putere.
    „Deci vntul are şi must hrănitor, nu doar luminează mintea şi linişteşte sufletul. Şi ce ntăritor e mustul său!” spuse el, după ce sorbise de vlagă toată adierea cuprinsă n gura de peşteră.
    Apoi se nzdrăvenea cu fiece adiere sorbită. Astfel trecu seara şi dimineaţa, iar a doua zi nvăţătorul l găsi nviorat şi zmbitor.
    „Am găsit must şi-n dulcea adiere!” spuse discipolul.
    „Şi cum de ai reuşit să o sorbi?” ntrebă nvăţătorul.
    „Bine spunea bunul Zamolxe că acolo unde voinţa se aşează, ndată după el se duce şi mintea şi simţirea.”
    „Şi ce-i cu asta?”
    „Am văzut că mare putere apare acolo unde acestea trei sunt una şi merg necontenit. Astfel, voia mea a făcut ca suflul nărilor să se nvelească cu mustul dulce al adierii. Ba chiar am primenit şi-un strop de miere din gura de lumină.”
    „Aşa deci. Văd că te-ai mai nzdrăvenit. E mult ospăţ aici. Să trecem deci şi la postire.”
    n continuare, nvăţătorul i trăgea cuşca şi mai mult n interiorul peşterii, astfel că discipolul nu mai avea parte nici de adieri de vnt şi nici de gura de lumină.
    „De ce faci asta? Aici nu am nimic din ce să mă hrănesc. Nici must de munte, nici dulceaţă de adiere şi nici măcar un strop din mierea de lumină. E mort muntele ăsta. Cum de nu simţi asta?”
    „Nimic nu-i mort pe lume. Toate sunt vii sub soare.”
    „Stai atunci să primenesc bine ntrebarea.”
    „Deja ţi-am spus ce trebuia să-ţi spun.”
    Apoi pleca lăsndu-l pe discipol şocat de-a binelea. Revolta ncepuse să pună stăpnire pe el. Negura şi liniştea deplină păreau să-i roadă ultimele puteri din sufletul şi mintea discipolului. „Mă voi slobozi din cuşcă şi voi părăsi pe Zamolxe, pe nvăţători şi toţi fraţii mei. Mai mult de att nu pot suporta. Nu pot trece de o aşa ncercare”, şi spuse discipolul. ncercă apoi se caute n partea de sus a cuştii, acolo unde şi amintea că erau făcute legăturile. Căuta să le dezlege, nsă abia l mai puteau ţine puterile. şi dăduse seama că nu poate desface legăturile, căci erau prea multe şi prea puternic legate sforile, ce ţineau cuşca. ncercă apoi cu o piatră să roadă sforile dar nu avea vlagă nici să stea n picioare. Se lăsă pe vine tremurnd din toate ungherele trupului. Adormi apoi...
    O mică vălvătaie de lumină l făcu să tresare. Părea că se apropie cineva. Simţi că mintea i se adună cu mare greutate şi abia după mai multe clipiri realiză că ncă se afla n cuşcă.
    „nvăţătorule, tu eşti?” ntrebă cu voce stinsă discipolul.
    „I-a spune, cum merge postirea?” veni răspunsul.
    „Nu pot mai mult de-att. Scoate-mă de aici. Vreau acasă la părinţii mei. Nici gndul nu-l mai pot ţine n mine. Cine m-a pus să vin cu voi pe munte? Scoate-mă de aici!”
    „Acum te slobozesc din cuşcă şi liber vei fi.”
    Se trezi repede din somn. „Un vis, asta a fost?” ncercă apoi să strige cu putere că vrea afară şi că nu mai poate suporta, dar observă că nici măcar voce nu mai avea. Renunţă la a se mai forţa, căci mai degrabă l uscau de putere toate aceste ncercări. Ultimele cuvinte ale nvăţătorului ncepu să-i răsune puternic n minte. „Deja ţi-am spus ce trebuia să-ţi spun. Toate sunt vii sub soare.” Cu vocea stinsă şi spunea revoltat: „Da, doar asta mi-a spus... Dar cum sunt toate vii sub soare? Ce vorba e asta? Muntele ăsta e mort, deci cum poate spune nvăţătorul că totul e viu sub soare? Şi totuşi, i simt mustul aproape... dar nu ajunge aici. Cum aşa? Am tot ncercat să aduc mustul lui la mine şi n-am reuşit. Ce să fac? Nici măcar o gnganie nu vine aici.”
    Gndurile i păreau să fie şi ele tot mai slabe. „Toate sunt vii sub soare...” i răsuna puternic n minte. „Oooo, de-aş putea fi sub soare! Ce ospăţ ar fi pe mine atunci! Ce puteri aş aduna! Gndul acesta i dădu ceva putere şi observă că i s-a mai liniştit mintea şi trupul. „Nu cred să mă lase ei aici... să mor n negura asta pustiitoare. n niciun caz! Hotărt lucru! Mă voi hrăni pnă atunci cu gndul traiului bun de după acest chin.” Adormi apoi cu acest gnd.
    Se trezise brusc. „Parcă a trecut mai mult de o zi. De ce n-a venit nvăţătorul? Ba chiar mai multe par a fi trecut. Dacă au plecat cu toţii şi m-au lăsat aici? Dacă n-au mai găsit gura de peşteră? Cine i-ar putea pedepsi pentru că m-au lăsat să putrezesc aici?”
    Frica ncepu să-l nconjoare cu totul pe tnărul discipol. ncercă să strige, dar mai mult de un şuierat nu putu să scoată. Simţea că se scufundă...
    Un licăr de lumină părea că străpunge ntunericul. Acesta ncepu să crească tot mai mult. Ştia că nu visează. Simţi puternic cum se apropia nvăţătorul. Cu ct mai repede se apropia, cu att mai mult simţea că i se nzdrăveneşte sufletul şi mintea.
    „Dragule nvăţător, ţi simt apropierea. Nu ştiam că mare putere porţi cu tine. Cu putere hrănitoare mă nveleşti!”
    „N-am nici turte, nici alte bucate. Nici strop de apă n-am adus cu mine. Nici nu te voi scoate afară” răspunse nvăţătorul.
    „Doar să mai rămi puţin cu mine. Măcar att. Că mult mă ntăreşte prezenţa ta.”
    „Am venit doar să te văd. Nu voi zăbovi mult.” Am să mai vin mine la tine. Şi poate ţi voi da drumul. Sau poate că nu...”
    „Trebuie să-mi dai drumul. Nu mai pot duce. E prea mult pentru mine.”
    „Vom vedea. Acum plec.”
    „Stai! Ai spus că-mi vei răspunde la o ntrebare.”
    „Ţi-am spus data trecută ce trebuia să-ţi spun. Lasă-mă acum. Am văzut afară mure negre şi gustoase. Mă duc să culeg cteva pentru ceilalţi fraţi.”
    Discipolul ncercă din răsputeri să mai soarbă din puterea nvăţătorului. Simţi că prinsese oarece putere ct timp stătu lngă el.
    „Poate mă voi putea ţine pnă mine. Mine mă va elibera, după cum mi-a făgăduit. Ah, cum aş gusta şi eu o mură. Măcar una. Fiecare rotunjoară negrişoară aş sorbi-o ndelung”. Oare unde s-o afla el acum? Mmm, parcă ar fi deasupră-mi. Da, el e. i simt puterea cum mă nveleşte. E aproape. Mai rămi... mai rămi.”
    l simţi n cele din urmă cum se ndepărtează. Nu-i păsa nsă. Deja se nzdrăvenise. ncercă să se ridice n picioare. Simţi cteva junghiuri n ncheieturi, dar reuşi să rămnă n picioare. Simţi apoi furnicături n degetele minilor. Cnd le privi, văzu o lumină palidă ce părea să le nconjoare. „Am vedenii? Ce-o fi asta? Privi apoi mai bine n jurul său. Părea să desluşească nişte forme. „O fi făcut nvăţătorul vreo crăpătură n stncă? N-am auzit nimic.” Apoi şi dădu seama că palida lumină era mai mare dect ar fi fost conturul degetelor. Observă apoi o uşoară lumină şi n jurul mijlocului său. „Ce-o fi asta?” Cum să-mi lumineze trupul? Mi s-a părut mie că şi nvăţătorul ar fi luminat uşor. Dacă e aşa, ar trebui să văd unde sunt făcute legăturile.”
    n timp ce ncerca să găsească nodurile de sfoară, realiza că lumina din degete părea să-i crească. şi dădu repede seama că poate mări puterea din degete. şi uni apoi voinţa cu mintea şi simţirea, ca să mărească puterea luminii din degete. Cnd văzu că se poate, inima i tresări de bucurie. Dezamăgirea a fost nsă pe măsură atunci cnd realiză că mintea şi sufletul erau mai zdravene, dar că trupul era neputincios. Nu putea nici măcar să cuprindă nodurile de sfoară. „N-aş putea rupe nici măcar o frunză” şi spuse. Se lăsă apoi pe vine. O străfulgerare i veni din moalele capului.
    „Dar dacă aş străpunge peretele cu lumina mea? Ah, simt mustul muntelui aproape...”
    şi uni din nou voinţa cu mintea şi simţirea, şi hotăr astfel ca lumina degetelor lui să pătrundă ct mai adnc n munte. Vedea şi simţea totodată cum lumina din degete se lungeşte tot mai mult. Apoi, n cele din urmă, simţi cum i pătrunse mai adnc n munte. Pătrunse şi mai adnc. Mai adnc... Simţi uşor mustul de lumină al muntelui. Apoi şi mai mult. Sorbea cu nesaţ spuma dulce de munte. Simţi apoi cum tot trupul i se nzdrăveneşte. „Aşa deci... iată cum vine muntele la mine!”. Prinse apoi cu putere de sfoară şi dezlegă toate nodurile. Ieşi din cuşcă scoţnd un chiot de bucurie. „Mă duc să gust şi eu din mure. Cred că am văzut şi ceva jir prin jur. E bun mustul pămntului, dar trupul are nevoie şi de merinde tari. Merg acum să mă ospătez.”
    La ieşirea din peşteră l aştepta nvăţătorul.
    „Uite, ţi-am cules eu cteva fructe, spuse acesta zmbind. Ia şi mestecă n linişte.”
    După ce mncă puţin, discipolul l ntrebă pe nvăţător:
    „Cum pot avea oamenii asemenea puteri, iar ei nici măcar să poată bănui? De ce este negura aceasta peste oameni?”
    „Oamenii au puteri pe care nici noi nu le bănuim, i spuse nvăţătorul. Dar este o lege peste aceste puteri, care spune că doar cu foarte multă trudă şi osteneală se poate folosi omul de ele.”
    „De ce a pus Focul Viu şi Veşnic legi peste aceste puteri?”
    „Viaţa ţi va răspunde de ce. Cu siguranţă vei afla răspunsul. Pentru nţelesurile adnci, vorbele sunt fără de folos. Cele mai bune cuvinte sunt tot faptele.”
    „Mi-e tare dor de Zamolxe şi de fraţii mei.”
    „Atunci hai să ne grăbim. Avem o jumătate de zi de mers pe jos.”
    Drumul părea să fie o binecuvntare pentru tnărul discipol. Pămntul şi seva lui, blndele adieri de vnt, şoaptele munţilor din jur, cntecele izvoarelor, parfumul şi gustul fructelor de pădure, toate acestea l făceau să se simtă extraordinar. Simţi că-şi revenise aproape complet. După ce merseseră un timp, n care părea că mai mult pluteşte dect merge, l ntrebă pe nvăţător:
    „Cte zile au trecut de cnd am intrat n peşteră? N-am mai putut ţine socoteala, dar cred că au fost destule.”
    „Au fost unsprezece cu totul” răspunse nvăţătorul.
    „Au mai fost şi alţi fraţi ncercaţi la fel?”
    „Au fost alese zece guri de peşteră, şi zece dintre voi aţi fost puşi la ncercare. Toţi veţi fi ncercaţi astfel.”
    „Au fost multe zile sau au fost puţine? Cum m-am comportat faţă de alţi fraţi?”
    „Unora le-a trebuit mai puţine zile, altora mai multe. Unii vor mai avea de ncercat ncă o dată...”
    „Chiar şi oamenii cu sufletul curat trebuie să obţină cu multă osteneală aceste puteri? Altfel nu se putea? Chiar e necesară o asemenea trudă?”
    „Vorba ajută la nţelegerea vorbei, iar fapta la nţelegerea faptei. Aceste puteri trebuiesc chemate, iar chemarea se face prin necesitate. Fără a fi necesară prezenţa lor, ele nu vor veni. Prin osteneala trupului ele devin necesare, şi odată venite aceste puteri, ele trebuiesc a fi controlate.”
    „Şi totuşi, alţii n-au parte de ele. Foamea le răzbeşte vieţile. Fără ndrumarea, nţelepciunea şi lumina lui Zamolxe şi a voastră, eu n-aş fi putut răzbi.”
    „Dacă vrei ca trupul să se folosească de aceste puteri, atunci trupul trebuie să se ostenească, iar dacă vrei ca mintea să se folosească de ele, atunci mintea trebuie să se ostenească. Aşa este pusă legea peste puteri.”
    „Deci toate sunt aşa cum trebuie să fie, după cum spunea bunul Zamolxe.”
    „Acum poţi stăpni şi puterea suflului (controlul fluxurilor energetice prin intermediul respiraţiei conştiente – n.a.), precum şi puterea nveliturii (este vorba de cmpul vital – n.a.). Prin aceste puteri multe se pot face. Trebuie să nveţi a le mnui cu mare grijă şi cu multă cumpătare.”
    „nvăţătorule, cum aş putea să folosesc aceste puteri la vindecarea semenilor?”
    „Toate cele ce au viaţă pe pămnt sunt legate de suflarea pămntului, iar suflarea pămntului este legată de suflarea Focului cel Viu şi Veşnic. Cei ce sunt n suferinţă trupească au pierdut una sau mai multe legături cu suflarea pămntului şi din această cauză le apar suferinţele. Cu puterea suflului (transferul energetic) şi a nveliturii tale (cmpului vital) poţi reface legăturile cu pămntul ale celui suferind.”
    „Multă bucurie putem aduce ntre oameni cu puterile noastre cele noi.”
    „Nu doar pămntul trebuie să fie vindecat, căci trupul este doar o fărmă din ceea ce se vede. Trebuie ca mai apoi să fie vindecată şi mintea şi simţirea, căci acolo şi are boala rădăcina. Cnd boala l atinge pe om, nu suferă doar pămntul din el, ci toate suferă. Şi apa, şi aerul, şi focul.”
    „Prin suflul (transferul energetic) şi nvelitoarea noastră (cmpul vital) putem mişca toate aceste patru elemente.”
    „Ţi-am mai spus că aceste puteri trebuiesc mnuite cu multă grijă şi cu mare cumpătare. Nu este nicio grabă. Veţi nvăţa să deprindeţi limpezimea şi echilibrul.”
    După o vreme se hotărră să poposească ntr-o pădure aflată la poalele muntelui. Era o pădure bogată cu felurite soiuri de copaci, iarbă şi flori. Aveau parte din plin de fructe de pădure, ciuperci, alune, ghindă şi chiar miere de la albinele sălbatice.
    „N-aş mai pleca niciodată de aici, spuse discipolul lipindu-şi tot spatele de iarba moale. Simt cum mă nveleşte lumina şi puterea pămntului (este vorba despre vitalitatea pămntului)! Şi apa din josul ei e att de hrănitoare! (pnza freatică – n.a.). Iar prul pare să treacă prin vinele mele şi adierea vntului prin nările mele!”
    „Aici i vom aştepta şi pe ceilalţi, spuse nvăţătorul. Curnd vor veni şi ei, alături de Zamolxe. Aici vor fi multe de nvăţat şi de lămurit.”
    „Ale cui sunt colibele acelea mici din pădure? ntrebă discipolul.
    „Noi le-am făcut, cnd eram ca voi, spuse nvăţătorul zmbind. Vor trebui făcute altele. Sunteţi 70 acum.”
    „Am văzut că ai toporul n traistă. Dă-mi-l şi voi tăia eu ct mai mulţi copăcei pentru colibe.”
    „Nu vom tăia niciun copac. Doar ramuri vom mpleti n jurul copacilor şi acestea vor fi colibele voastre. Pădurea aceasta este nvăţătorul nostru şi vom arăta respectul ce se cuvine pentru trupul ei. Vom cere voie pădurii chiar şi pentru ramurile ce le vom rupe din arbori şi i vom mulţumi pentru toate cele ce vom lua din ea.”
    „Aşa am să fac, spuse discipolul ruşinat. Pădurea m-a nvelit cu bunătatea ei şi eu m-am grăbit s-o vatăm cu toporul.”
    Spre seară apăreau şi alţi nvăţători, mpreună cu o parte dintre discipoli. Bucuria revederii era mare printre ei. Restul nvăţătorilor, alături de discipolii lor, urmau să ajungă n zilele următoare. Zamolxe urma şi el să apară alături de ultimii. n cele din urmă toţi discipolii aveau să nveţe lecţia despre puterea suflului şi a nveliturii (folosirea respiraţiei n transferul energetic şi a conectării la cmpul vital al pămntului).
    După ce s-au adunat cu toţii, Zamolxe i chemă n jurul său şi le spuse:
    „Sunt foarte mulţumit de osteneala fiecăruia. Cu grea trudă aţi primit aceste puteri, de aceea vrednici sunteţi de ele. nsă trebuiesc folosite cu multă băgare de seamă, căci au puterea să aducă nu numai bucuria, ci şi durerea. Nu orice suferind trebuie ajutat, căci toate şi au rostul lor şi toate sunt aşa cum trebuie să fie. Pentru a putea desluşi mai multe, vom nvăţa multe lecţii de la această pădure. Căci precum pădurea are felurite feluri de iarbă, flori, copaci şi animale, tot aşa sunt şi aşezările de oameni. Iar primele lucruri ce trebuiesc nvăţate de la pădure sunt cumpătarea şi buna convieţuire.
    Ţineţi minte că nu trebuie să ajutaţi cu puterile voastre pe cel ce ia prin siluire orice bun care aparţine semenului său, pe cel care se ridică din pricina nevoilor celorlalţi şi i amăgeşte, pe cel care se foloseşte de bolile, spaimele şi neliniştile celorlalţi, dar nici pe cel care l nşeală pe altul folosind măsura strmbă. Nici pe hoţ, nici pe bătăuş, nici pe beţiv, nici pe cel ce ocăreşte, nici pe cel batjocoritor, nici pe cel puturos deşi este n putere, nici pe cel ce şi vorbeşte de rău părinţii sau fraţii mai mari. Veţi vedea desluşit că bolile şi necazul lor de aici şi trag obrşia. Pe restul să-i ajutaţi după nevoile lor.”
    n zilele următoare, Zamolxe i ndemna să se conecteze ct mai des la energiile (suflul) pădurii, nu numai pentru hrănirea corpului energetic, ci şi pentru a deprinde simţul echilibrului. n acest sens, erau ndemnaţi să observe armonia elementelor din zonă. Pădurea era amplasată la poalele unui masiv muntos. Era străbătută la margine de un ru, iar n interior şerpuiau două izvoare cristaline. Existau de asemenea numeroase soiuri de plante, flori şi arbori, toate acestea dnd un aer deosebit pădurii.
    Colibele discipolilor erau făcute din crengi subţiri de copac mpletite n jurul trunchiului unui arbore mai mare, iar culcuşul era făcut din frunze şi iarbă. Fiecare dintre discipoli şi construia astfel propria colibă. Avea să locuiască multe zile acolo, alături de acel arbore. Fiecare şi alegea arborele n funcţie de cum l ndemna instinctul.
    ncă din prima zi, discipolul era ndemnat să formeze o legătură specială cu acesta. Se stabilea un prim contact, fizic şi subtil, prin intermediul palmelor. Discipolul urma să ofere din energia sa arborelui. La scurt timp, spre marea lui surprindere, arborele i răspundea n acelaşi mod, oferindu-i acces la energia sa. ntre discipol şi arbore se forma un cmp energetic special (numit de ei nvelitoare de lumină), pe care discipolul l putea folosi n diverse scopuri.
    n curnd aveau să descopere că, prin intermediul acestui cmp energetic, puteau avea acces la trecutul zonei şi chiar puteau accesa mult mai uşor energia vitală a pămntului. Sclipiri de imagini le apăreau n minte atunci cnd doreau să afle despre trecutul arborelui sau chiar al ntregii păduri. Fiecare ploaie hrănitoare, fiecare animal care a trecut pe lngă el, chiar şi fiecare ciupercă sau fir de iarbă ce a crescut alături, erau n memoria copacului. Apoi descopereau că arborele era conectat la alţi arbori prin legături ascunse şi toate erau legate ntre ele prin alte conexiuni nevăzute (cmpuri energetice). Apoi aveau să descopere că pădurea era n strnsă legătură tainică cu alte păduri. Discipolii erau foarte ncntaţi de ceea ce descoperiseră.
    Zamolxe adeseori le spunea:
    „O, de ar fi oamenii precum aceste blnde fiinţe! ntreg pămntul ar cnta de fericire şi zilele omului ar fi un lung strigăt de bucurie!”
    „De ce vrea omul să fie peste altul?” ntrebă unul.
    „De ce este răutatea prezentă n lume, deşi cu toţii au un strop din Focul cel Viu şi Veşnic?” ntrebă altul.
    „Dragii mei. Vedeţi cu toţii această pădure minunată. Mulţi arbori o cuprind, mpodobită e de multe feluri de iarbă şi de flori frumoase, mngiată e de limpezi izvoare şi cntată de ramuri şi păsărele. Att de multe o cuprind... şi totuşi, ea este UNA. Aşa au fost cndva şi oamenii. Cu toţii erau UNA n cuprinsul de necuprins al Focului cel Viu şi Veşnic. Apoi unii şi-au zis: Foc Viu suntem fiecare, cu toţii strălucim n Necuprinsul Foc Viu. Haideţi să ducem focul nostru pe pămnt şi din el să facem Vatra Focului cel Viu şi Veşnic iar bucuria şi strălucirea noastră să fie pretutindeni pe cuprinsul său.
    Dar lund trup, Focul Viu a fost acoperit de pămnt şi apoi pămntul s-a pus pe sine mai presus de El. Pămntul acesta este trupul care ascunde Focul Viu din fiecare. El conţine şi ţărnă, şi apă, şi vnt, şi foc (corp fizic, corp emoţional, corp mental, corp spiritual – n.a.). Cnd toate acestea vor fi UNA din nou, atunci oamenii şi vor aduce aminte de unde au venit şi de legămntul ce l-au făcut, şi vor face din acest pămnt Vatra Focului cel Viu şi Veşnic.
    „Putem uni pămntul, apa, focul şi aerul? Căci oamenii sunt ca elementele. Unii sunt ca pămntul, alţii sunt ca apa, puţini sunt ca vntul şi foarte puţini sunt ca focul. Şi nu pare chip să-i pui pe toţi laolaltă.”
    „Dar nu le are omul pe toate? Răspunse Zamolxe. Datoria voastră va fi să-i adunaţi pe toţi şi să-i faceţi asemenea unui singur trup, cu o singură minte şi o singură simţire.
    „Dar e greu să-i faci să fie astfel”, răspunseră ei uşor dezamăgiţi de rătăcirea oamenilor.
    „E greu, căci Focul cel Viu a fost acoperit de trup şi asta i-a făcut să fie asemenea dobitoacelor rătăcite. Totuşi, nu uitaţi că oamenii au aceleaşi căutări şi aceleaşi bucurii; cele plăcute celor buni sunt plăcute şi celor răi, şi multe dintre cele căutate de cei rătăciţi sunt căutate şi de cei statornici. Din aceeaşi ploaie şi trag tăria copacii mari şi cei mici, iarba şi florile. Şi din aceeaşi ţărnă se hrănesc cu toţii. La fel sunt şi oamenii. Uniţi-i, dndu-le ploaia voastră şi faceţi-i să-şi ntoarcă feţele spre lumina voastră, asemenea florilor la lumina soarelui! Fiţi precum ploile binecuvntate, fiţi strălucitori ca soarele, blnzi ca luna, modeşti şi răbdători asemenea ţărnei. Nu vă uitaţi la feţele lor, la averile lor sau la puterea lor, căci unde sunt zece oameni e mai multă putere dect unde este un om cu zece avuţii, şi bucuria a zece oameni este mai bună dect bucuria nzecită a unui singur om.”
    Seara se despărţeau n tăcere şi apoi fiecare cugeta la cele spuse de Zamolxe. Cei mai mulţi preferau să se plimbe singuri prin pădure. Trziu, n noapte, se ntorceau la coliba mpletită, din jurul arborelui. Legătura tainică pe care discipolul şi-a făcut-o cu arborele l ajuta să-şi limpezească mintea şi să-şi liniştească sufletul.
    Fiecare dintre ei nţelegea că puterile primite trebuiau folosite numai pentru a-i ajuta pe oameni să redevină ceea ce fuseseră cndva. Bucuria obţinerii acelor puteri deosebite a fost umbrită ntructva de o oarecare stare de apăsare sufletească. Cu toţii au nţeles că asupra lor este o mare responsabilitate, şi că vor avea foarte multe de făcut n viitor.
    Cu această uşoară apăsare intra fiecare n mica lui colibă, dar crisparea dispărea repede n momentul cnd cmpul vital al arborelui l nconjura. Simţea chiar o stare de afecţiune din partea arborelui. Nu de puţine ori, discipolii adormeau cu minele mbrăţişate n jurul său.
    Primele zile treceau uşor. Cu toţii aveau să-şi revină din ncercarea la care au fost supuşi n peşteră. ntr-una din dimineţi, Zamolxe i adună pe toţi şi le spuse:
    „De azi veţi nvăţa graiul ierburilor, arborilor şi florilor. Veţi desluşi apoi leacurile lor şi cum trebuiesc folosite pentru nevoile oamenilor.”
    „Noi le ştim de la bendise, spuneau unii discipoli. Multe am aflat de la ele... Ştim care ierburi sunt bune pentru acoperirea rănilor, care sunt bune pentru dureri felurite, pentru fierbinţeala trupului, pentru un somn liniştitor, pentru ntărirea trupului, pentru arsuri, umflături, lovituri, tăieri, muşcături, sau alte felurite nevoi. Unele sunt mai bune de luat la lună plină, altele la lună nouă, altele sunt bune de luat ziua, iar altele pe nserat. La fel, unele ierburi trebuiesc culese la lună plină, altele la lună nouă, iar altele cnd soarele străluceşte puternic.”
    „Este bine să ştiţi toate acestea, dar prea mult ajutor nu ştiţi ncă să daţi. Mult mai multe lucruri bune vă vor nvăţa plantele, florile şi arborii. Ele pot vindeca şi rănile ce nu se văd, nu doar cele care se văd. Aşa cum voi nu vedeţi rădăcinile ierburilor, tot aşa, rădăcinile bolilor trupului nu sunt la vedere. Acele rădăcini sunt n simţirile şi n minţile oamenilor, iar poftele sunt cele care le udă necontenit.”
    „E greu de pătruns n minţile şi poftele oamenilor, bunule Zamolxe”, răspundeau ei.
    „Chiar aşa să fie?”
    „Au aceleaşi apucături ca dobitoacele. Fiecare vrea mai multă avuţie, iar pntecele să le fie mare. Şi cnd le au din plin pe acestea se luptă pentru ntietate şi fală (ego – n.a.) şi nu-i chip să-i poţi ntoarce din drum.”
    „Eraţi şi voi odată precum ei. Dar aţi reuşit să ncălecaţi pofta şi simţirea.”
    „Cu mare greutate am putut ncăleca noi pofta şi simţirea, bunule Zamolxe. Nu e chip să-i pui pe oameni la asemenea osteneli. Cine ne va asculta?”
    „Rana nu se zgrie, nici nu se apasă, ci se oblojeşte şi se mngie. Boala sufletului şi a minţii se vindecă numai cu mare băgare de seamă. Nu cu vorba ademeneşti sufletul omului, ci cu fapta şi adevărul. Şi nu prin frică se face schimbarea cea bună, ci prin propriul exemplu şi prin dragostea de bine şi frumos.”
    „Dar cum poate binele unuia să nu fie răul altuia, bunule Zamolxe? Cnd unul rde celălalt plnge şi cnd unul cştigă altul pierde. Toate acestea se văd necontenit.
    „De ce priviţi doar cu un singur ochi? i ntrebă Zamolxe.
    „Totuşi, unul vede o roată plecnd, iar altul vede aceeaşi roată venind. Cine vede totuşi mai bine? Lămureşte-ne această vorbă ce ne-ai spus-o mai demult.”
    „Dar cel ce este deasupra celor doi? El ce vede?”
    „Acelaşi lucru vede, doar că vede mai bine”, spuseră unii dintre discipoli.
    „Cel ce mpinge roata vede mai bine. El este cel ce are dreptate” spuseră alţii.
    „Şi dacă-i scoatem pe cei doi? Ce se vede atunci?
    „Doar o roată vedem.”
    „Ba mişcarea s-o vedeţi, şi nu roata. Deci mişcarea vede cel ce este deasupra. Cel ce vede doar mişcarea este cel care vede mai bine. Vedeţi deci mişcarea şi veţi desluşi cum să mpăcaţi oamenii. Vedeţi mişcarea de dincolo de feţele lor, de puterea lor, de averile lor şi de faptele lor.”
    „Dar cum să-i convingem de postire?”
    „Mai degrabă convingeţi-i să-şi hrănească mintea şi simţirea. Căci ceea ce mănncă sufletul şi mintea, aceea mănncă şi trupul. Nu uitaţi aceasta! Faceţi-i să privească mai des pămntul, iarba, florile şi cerul! Faceţi-i să colinde mai des pădurea, dealurile şi munţii! Ele sunt mereu hrănitoare pentru suflet şi minte. Iar apoi, cei ce sunt vrednici de postire, vor posti.”
    „Dar nu vor şti ce puteri au n sufletele lor.”
    „Nu toţi trebuie să aibă puteri, dar este bine ca toţi să cunoască binele, frumosul, cumpătarea. Nu grăbiţi lucrurile căci rodul şi dă fructul la vremea sa, nicidecum mai devreme. Semănaţi deci hărnicia, ascultarea, bunătatea, frumosul, cumpătarea, n sufletele lor şi udaţi necontenit aceste seminţe.”
    „Ce bine era dacă oamenii ar fi fost precum arborii, iarba sau florile” spuneau ei.
    „Cei mici sunt asemenea unor muguri. Sufletele lor tnjesc după bucuria soarelui, după tot ce este frumos, cumpătat, plăcut. Puneţi seminţele acestea n sufletele celor mici. Pregătiţi cu mare băgare de seamă jocurile lor, cntecele lor, şi cu mai mare grijă pătrundeţi n visurile lor. Binele, hărnicia, frumosul, cumpătarea, ascultarea de bătrni şi de cei nţelepţi, prind repede rădăcini n sufletele lor blnde şi curate.”
    „Dar oamenii cresc altfel de cum creşte pădurea. Arborii fac doar soiul lor de fruct, dar oamenii pot face felurite soiuri de fructe. Unele fructe sunt dulci, iar altele sunt amare. Unii stăruiesc să facă roade amare.”
    „ntotdeauna rămne din rod pentru a hrăni rădăcina. ntotdeauna faptele rele ale oamenilor se vor ntoarce mpotriva lor. Precum floarea se arată naintea fructului, aşa sunt şi oamenii. Precum v-am spus, nvăţnd graiul ierburilor, florilor şi arborilor, veţi nvăţa să desluşiţi florile ce preced fructele din sufletele şi minţile oamenilor.”
    „Este aceasta cu putinţă?”
    „Oamenii au obiceiul de-a spune multe neadevăruri, dar ierburile, florile şi arborii nu au acest obicei. Fiecare casă are n jurul ei felurite feluri de iarbă, flori şi arbori. Luaţi seama la cele ce sunt n jurul casei sale. ntotdeauna natura răspunde după cum este sufletul omului şi ntotdeauna ierburile, florile şi arborii din jurul acelei case au cte o poveste de spus. Este de folos să folosiţi ce ştiţi de la bendise, dar mai de folos este să ştiţi cum să vindecaţi sufletul şi mintea oamenilor.”
    Astfel, Zamolxe şi nvăţătorii i iniţiau pe discipoli n limbajul tainic al ierburilor, florilor şi ierburilor. n acele vremuri (ca de altfel şi n multe localităţi din mediul rural din ziua de azi), n jurul fiecărei case, se puteau găsi felurite feluri de iarbă, flori şi chiar mici arbuşti. Fie că sunt arbuşti sălbatici, fie că sunt fructiferi, aproape la fiecare casă găseai (la fel şi acum) cel puţin un fel de arbust. Discipolii prindeau „limba plantelor” prin intermediul cmpului energetic. Nu degeaba Zamolxe i ndemnase să-şi construiseră micile colibe n jurul arborilor. ntre discipol şi arbore se crea un cmp energetic special şi mulţi puteau accesa imagini despre istoria arborelui şi al zonei cuprinse de cmpul său energetic.
    Din vastele cunoştinţe ale vechilor preotese, bendisele mai rămăseseră cu foarte puţine. Aveau doar cunoştinţe elementare despre efectele plantelor, florilor şi arborilor, cu folos numai asupra corpului fizic. Mai aveau ceva cunoştinţe de „tras de spate” (un fel de masaj mai dur) folosindu-se de pietre de ru şi de munte (de mai multe feluri), „descntate” cu felurite fierturi de plante. Pierzndu-se tehnicile folosite de vechile preotese, bendisele nu mai puteau accesa energiile subtile ale regnului vegetal.
    Zamolxe fusese iniţiat n desluşirea limbajului secret al plantelor ncă din prima tinereţe (nainte de-a pleca alături de Pitagora la Crotona), de la unul din preoţii lui Demetra (cei care oficiau misterele de la Eleusis). Aceştia erau urmaşii vechilor preotese dacice, alungate n urma teribilului conflict avut cu o mie de ani n urmă. Totuşi, nu iniţierea a fost cea mai importantă, căci şi preoţii lui Demetra (zeiţa agriculturii) pierduseră foarte mult din cauza nerespectării tehnicilor folosite de vechile preotese dacice, ct mai ales zona respectivă era importantă. Preotesele au ales o zonă specială a Greciei, n care curenţii telurici aveau o anumită convergenţă cu cele elementale. n aceste condiţii, iniţierile erau avantajate din toate punctele de vedere. Iniţierea, deşi ajunsese să fie mai mult formală n acea perioadă, datorită structurii speciale a corpului spiritual al lui Zamolxe, şi al curenţilor energetici din zonă, i-a cauzat acestuia o veritabilă „furtună interioară”, şi a fost pentru el ca o veritabilă experienţă iniţiatică. Zamolxe a avut parte de o iniţiere destul de dură n accesarea şi controlul energiilor regnului vegetal, dar graţie corpului său spiritual foarte puternic, a reuşit să treacă cu bine de ncercare.
    Misterele de le Eleusis mai păstrau (n preajma anului 500 .Hr.) doar puţine lucruri n comun cu vechile iniţieri ale preoteselor dacice. n fapt, era vorba de două iniţieri; una se desfăşura primăvara (pregătirea recoltei), iar cealaltă n decursul toamnei. Procesul se desfăşura n decursul a nouă zile şi cuprindea purificarea (conform tradiţiei erau necesare nouă zile de post), sacrificarea şi iniţierea propriu-zisă. Din păcate, n decursul timpului, lucrurile au decăzut enorm. Preotesele nu mai respectau tehnicile folosite in şcolile vechilor preotese, prin urmare, pierduseră legătura cu elementele şi forţele regnului mineral, vegetal şi animal. Nemaiavnd controlul asupra forţelor subtile, şi fiind lipsite de protecţia amazoanelor, preotesele au fost nlocuite n timp de preoţi bărbaţi. Nici aceştia nu puteau accesa forţele elementale şi nici energiile regnurilor inferioare, dar aveau abilitatea de a se folosi de temerile populaţiei n combinaţie cu anumite forme de impresionabilitate (datorită ritualurilor extravagante şi a sacrificiilor de animale). Unii preoţi eleusini aveau capacitatea de a se folosi de toate aceste manifestări astfel nct să determine „mişcări” n psihomentalul populaţiei. Datorită acestui lucru, fenomenele de tip placebo erau frecvente, şi astfel misterele şi preoţii de la Eleusis au rezistat multe sute de ani.
    Purificarea ajunsese să fie practicată formal, astfel că se consumau alimente n perioada de pregătire, dar ele erau purificate printr-o „binecuvntare”. Sacrificiile erau şi ele formale; n loc să fie sacrificate una sau mai multe caracteristici animalice din om (lăcomia, frica, agresivitatea, viclenia, poftele carnale etc.), erau sacrificate animale. Iniţierea consta numai din recitarea unor strofe considerate sacre şi participarea la ritualuri simbolice.
    Cum era de aşteptat, Cronos (zeul timpului) şi-a depus pecetea asupra acestor mistere, iar n sec. 4 d.Hr. mpăratul roman Teodosiu le-a interzis.
    Din cauza faptului că Zamolxe a avut parte de o iniţiere dură, (nefiind pregătit n prealabil), a hotărt ca discipolii lui să fie iniţiaţi n accesarea şi controlul energiilor regnului vegetal printr-o formă (tehnică) mult mai blndă. Cheia o constituia armonia elementelor n trup, minte şi suflet. La fel s-a petrecut şi cnd au avut parte de iniţierea n energiile telurice. Dacă atunci discipolii simţeau că vatămă pămntul dacă mai calcă pe el (datorită centrelor energetice din talpă, care erau foarte puternic activate), acum iniţierea le dădea impresia că nu mai au nevoie de hrana fizică. Simţeau că sunt alimentaţi permanent prin intermediul ombilicului (alt centru energetic) de către pădure. n realitate, iniţierea era ndelung pregătită (fizic, energetic, emoţional, mental), iar „ombilicul energetic” era apoi instantaneu activat. Şocul era minim pentru discipol, iar Zamolxe şi nvăţătorii ştiau, datorită simţurilor specifice, cnd un discipol este pregătit pentru a primi iniţierea.
    Din punct de vedere fizic şi energetic, discipolul nu era suspus niciunui risc, nsă din punct de vedere emoţional şi mental, puteau exista probleme. Conexiunile energetice cu regnul vegetal aveau darul de a amplifica foarte puternic dinamica proceselor psihoemoţionale şi, adeseori, era nevoie de prezenţa lui Zamolxe sau a nvăţătorilor.
    Surplusul de energie preluat de la regnul vegetal, amplifica totodată şi energia căpătată din spaţiul elemental, iar toate acestea alimentau extrem de puternic procesele psihomentale ale discipolului. Prin urmare, acesta trecea prin dese episoade de transă n care avea parte de conectări involuntare cu forţele naturii. Conectarea la energiile regnului vegetal determina chiar ieşiri involuntare din trup ale corpului energetic, iar discipolul era n acest timp ntr-o permanentă stare de beatitudine. Exista un risc major ca discipolului să-i fie „defazate” structurile corpului energetic şi mental (putea rămne un „visător” pentru tot restul vieţii, fiind total rupt de realitate). Pentru a-i veni n ajutor, Zamolxe şi nvăţătorii căutau să-l „mpămnteze” ct mai mult cu putinţă. Astfel, l izolau de ceilalţi şi i era incapacitată vederea. Discipolul era nevoit să-şi amplifice simţurile corpului fizic şi să realizeze forţat mpămntarea. De obicei, mpămntarea dura 20-30 de zile, iar discipolul se folosea pentru orientare doar de auz, pipăit, miros şi memorie (capul i era acoperit cu o glugă n tot acest timp).
    n perioada următoare, discipolii călătoreau foarte mult n zonă, şi intrau n contact direct cu toate felurile de iarbă, plante, flori, arbori. Fiecare plantă avea un anume miros energetic, o caracteristică aparte, o „semnătură” unică. Discipolul memora fiecare stare n parte, determinată de conexiunea directă. Pas cu pas, discipolul descoperea limbajul lor special.
    După ce realiza stabilizarea corpului energetic, şi reuşea să controleze energiile regnului vegetal, discipolul nvăţa foarte rapid să „decodifice” energia fiecărei plante, a fiecărei flori, a fiecărui arbore sau a fiecărei plante. Era necesar doar să-şi exprime intenţia cu privire la plantă (orice plantă ar fi fost din regnul vegetal), iar aceasta se „deschidea”. Cnd ntlnea o persoană bolnavă, discipolul se conecta la energiile regnului vegetal şi i apărea n planul mental imaginea plantei (sau mai multe plante) care l-ar fi putut ajuta pe respectivul bolnav. Dacă era ntr-o altă zonă, pe care discipolul n-o cunoştea, exista un fel de atracţie magnetică pentru planta care i era de folos. Se deplasa după instinct n zona exactă unde se afla respectiva plantă. După iniţiere, discipolul nu avea nevoie să nveţe nimic despre plante de la alte persoane.
    n cele din urmă, toţi discipolii treceau cu bine de iniţierea n accesarea şi folosirea energiilor regnului vegetal. ntreg procesul dura cteva luni; ncepea cu legătura specială pe care discipolul o făcea cu energia arborelui (de care era mpletită coliba), urmau călătoriile din jurul zonei urmnd exact anumite trasee energetice speciale (ale regnului elemental şi vegetal) şi apoi se realiza convergenţa acestor energii n structurile energetice şi psihomentale ale discipolului. Convergenţa energiilor se realiza cu ajutorul altor formule „magice”. Deşi acest cuvnt pare să strnească zmbete pe feţele celor mai mulţi oameni, formulele magice aveau o putere de pătrundere uriaşă. Formula „magică” avea darul de a angrena energiile subtile, att prin intermediul cuvntului ct şi prin intermediul formei, culorii şi apoi a energiilor.
    Prin aceste formule se accesau energiile regnului elemental şi vegetal. La fel ca formulele folosite la accesarea elementului pămnt (prezentate cnd am relatat despre iniţierea n elemente), şi acum am avut parte de stări deosebite. Mai jos am să prezint cteva astfel de formule.
    Florile schimbă şoapte cu soarele”
    La nceput, discipolul folosea această formulă ca o simplă mantră. Rostirea ei aducea stabilitate şi calm n zona psihomentală (datorită folosirii repetitive a sunetelor). Ulterior, foloseau formula şi n gnd, concomitent cu alte treburi. Se realiza astfel un fel de „gravitaţie” n jurul acestei formule, adică o formă de focalizare mentală n jurul ei. Ulterior, discipolul nu mai folosea sunetele ci doar imaginea, astfel că şi focaliza atenţia doar asupra acelei imagini, vizualiznd cum cmpul de flori era ntr-o tainică legătură cu soarele (el fiind chiar n mijlocul imaginii). Imaginea determina la rndul ei o „gravitaţie” specifică n zona mentală, astfel că majoritatea gndurilor i erau focalizate doar către formele şi culorile care erau n conexiune cu imaginea respectivă. Apoi, discipolul trebuia să elimine şi imaginea, urmnd să acceseze doar energia procesului natural. Aici era de fapt marele secret; accesarea procesului energetic dintre pămnt (cmpul cu flori) şi soare. nti se folosea sunetul (repetarea formulei), apoi imaginea (flori-soare), apoi se accesa energia procesuală (conexiunea). Primele două oferă linişte, stabilitate, bucurie, dar conexiunea energetică oferă accesul la energii extrem de puternice. Se intervine n energetica regnului vegetal şi n energia soarelui (a unei părţi, fireşte). Energia florilor conectate la energia soarelui determină mişcări foarte puternice n psihomental.
    Doar att am putut să spun despre această formulă; alte aspecte sunt intuite rapid de către cei care au „deschiderea necesară”!
    Prin intermediul acestor energii se pot dezvolta foarte rapid simţuri speciale, care n mod normal (prin evoluţie normală) ar fi durat mulţi ani, sau poate chiar vieţi: echilibru, graţie, eleganţă, frumos, profunzime etc.
    Această formulă dezvolta corpul solar, responsabil de manifestările conştientului (memorie, forţă, inteligenţă, perspicacitate, abilităţi dobndite).
    Se schimbau apoi formulele:
    „Iarba schimbă şoapte cu soarele” – conexiunea energetică aducea abundenţă, vindecare, regenerare, echilibrare, stabilitate.
    „Arborii schimbă şoapte cu soarele” – conexiunea energetică aducea echilibru, forţă, vitalitate, stabilitate, ncredere.
    Alte formule care aveau darul să mobilizeze puternic corpul solar:
    „Răsărit şi amurg n sărut de curcubeie” – avea darul de a concentra energiile pozitive din timpul zilei. Imaginea are o influenţă deosebit de puternică pentru corpul mental şi emoţional. Este o formulă extrem de puternică, datorită comprimării temporale şi a puterii de pătrundere a curcubeielor (să nu uităm că, n Vechiul Testament, prin curcubeu, Dumnezeu şi ţine legămntul cu omenirea).
    „Blnd nveleşte lumina din soare” – conectarea la cmpul vital al soarelui. Se puteau accesa energii foarte puternice.
    „Lin mă cufund n faguri de lumină” – avea darul de-a purifica att interiorul ct şi exteriorul, conectnd fiinţa la energiile nalte.
    „Stropi de soare nveliţi de rouă” – aducea vitalitate, regenerare, bucuria de a trăi. Această formulă trebuia să fie „simţită”. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, se umbla cu picioarele goale peste roua ierbii şi, efectiv, senzaţia resimţită era una deosebită. Prin intermediul acestei formule se accesau energii speciale.
    Florile schimbă şoapte cu luna” – folosea aceeaşi tehnică precum cea expusă mai sus, doar că se foloseşte luna n loc de soare. Pentru a realiza conexiunea energetică cu acest proces (flori-lună), discipolul stătea treaz n nopţile cu luna plină (atunci erau mai puternice energiile lunii).
    Formula dezvolta corpul lunar, responsabil de manifestările subconştientului (intuiţie, legături cu vieţile anterioare, talente nnăscute, legături cu planurile subtile sau cu entităţi spirituale, conexiunea la matricea informaţională).
    Alte formule:
    „Iarba schimbă şoapte cu luna” – mobilizează energiile benefice din subconştient n procesele de regenerare şi vindecare.
    „Arborii schimbă şoapte cu luna” – scoate la suprafaţă puterile, informaţiile şi talentele, obţinute n vieţile anterioare.
    „Blnd nveleşte lumina din lună” – prin această formulă se realizează conexiunea la cmpul vital al lunii. Cmpul vital al lunii determină o creştere puternică a propriului cmp magnetic.
    „Stropi de stele ţesute de lună” – formula facilitează accesul la energiile cosmice. Tot prin intermediul astrului selenar se pot accesa energiile celorlalte planete ale sistemului solar. Luna este un fel de guvernator, n relaţia cu Pămntul, pentru energiile sistemului solar.
    „Luna ţese cu fir de lumină” – mobilizează aspectele pozitive din subconştient. Ajută mult la regenerarea ţesuturilor vătămate.
    Alte formule utilizate pentru accesarea energiilor sublime:
    „Stropi de lumină coboară din stele” – se pot accesa energiile subtile ale constelaţiilor zodiacale.
    „Cuprind n suflet muguri de curcubeu” – ajută la obţinerea stării de detaşare, liniştire, bucurie etc.
    „Colind luminos cu vntul pe dealuri” – este un bun calmant pentru psihomental.
    Aceste formule au un efect benefic chiar dacă nu se reuşeşte conexiunea la procesul energetic. Doar folosindu-se sunetul (la modul repetitiv) şi imaginea formulei (efect mai puternic) se pot accesa energii puternice şi, de asemenea, se poate realiza stabilizarea planului psihomental. Conexiunea energetică este foarte greu de realizat atunci cnd sunt puternice dereglări n planurile energetice subtile, (alimentaţie dezechilibrată, pasiuni carnale, dezechilibrări n planul psihomental, temeri diverse etc).
    Toţi discipolii reuşeau n cele din urmă să acceseze şi să controleze energiile regnului vegetal. Astfel trecea primul an, iar toamna trziu discipolii aveau să părăsească micile lor colibe, şi să purceadă apoi spre comunităţile de oameni. Se despărţeau cu mare greutate de pădure, dar trebuiau să-şi urmeze drumul. Urmau să pună n practică toate cele ce nvăţaseră.
    Oamenii, att ai locului ct şi din alte ţinuturi ndepărtate, i aşteptau cu mare bucurie şi mai ales cu speranţa că le vor fi rezolvate problemele fizice şi durerile sufleteşti. Doar atunci discipolii puteau simţi cu adevărat că este mai multă bucurie n a dărui dect n a primi. Deşi nu cereau niciun preţ pentru cele ce făceau, grupul primea cosoni, obiecte de aur şi argint, ţesături, unelte, hrană şi multe lacrimi de mulţumire. Unii veneau chiar din zone foarte ndepărtate, de la multe zile de mers.
    Fiecare nvăţător, alături de grupul său de cte şapte discipoli, pleca separat spre cte o regiune a Daciei, urmnd a pune n practică toate cele ce au nvăţat n decursul anului. Deşi bendisele şi preoţii lui Gebeleizis (zeul fulgerului şi al tunetului) nu-i aveau la inimă pe discipolii lui Zamolxe, fiind mult mai tineri şi mai nzestraţi dect ei, erau nevoiţi să le recunoască puterile deosebite. De multe ori nvăţătorii, şi chiar discipolii, reuşeau să vindece boli grave pe care bendisele sau preoţii lui Gebeleizis nu reuşeau cu niciun chip să le rezolve. Chiar şi pe unii dintre ei i-au vindecat de felurite boli sau dezechilibre energetice.
    Dar nu oblojirea rănilor era preocuparea lor principală şi nici vindecarea sau alinarea feluritelor boli. Altele i interesau pe Zamolxe, nvăţători şi discipoli. Comunităţile independente de daci şi geţi erau formate din aproape 2.000 de aşezări, cuprinznd n total peste 5 milioane de oameni. n urmă cu circa 1.000 de ani, odată cu plecarea unei bune părţi a populaţiei dacice (un grup spre Est – India, altul spre vest – peninsula italică, plus altele mai mici spre sud – Elada, Fenicia, Mesopotamia), şi apoi ca urmare a devastatorului război dintre societatea matriarhală şi societăţile patriarhale din jur, dacii şi geţii au decăzut enorm, din absolut toate punctele de vedere. Majoritatea cetăţilor mari şi foarte puternice, construite de la zero de către vechile preotese, fuseseră distruse din temelii. Aceste cetăţi erau considerate ca fiind cele mai puternice din acea perioadă, fiecare avnd drumuri pavate, canalizare, pieţe, manufacturi, iar furnalele lor erau cele mai avansate din lumea antică.
    Din cauza exodului şi al devastatorului război, populaţia rămasă s-a retras n zonele relativ sigure de la poalele munţilor. Acest lucru a determinat o degradare accentuată a societăţii n tot ansamblul ei. Foarte mulţi ajunseseră să trăiască ntr-o sărăcie cruntă, fărădelegile erau frecvente, iar amintirile despre vechea societate matriarhală erau considerate fabulaţii de către cei mai mulţi. Zamolxe şi-a dat seama că dacii fuseseră loviţi n cel mai sensibil loc, anume, n credinţa n propriile puteri. Conducătorii comunităţilor şi ai aşezărilor mici nu erau deloc preocupaţi de viitor, ci erau interesaţi doar n a reuşi să adune vara şi toamna toate cele necesare pentru a trece cu bine de iarnă.
    Astfel stnd lucrurile, Zamolxe a nţeles că pentru construcţia unei noi societăţi, trebuia ca totul să fie nceput de la zero. Ştia că nu poate face foarte multe pentru generaţia curentă, astfel că s-a preocupat mai mult pentru pregătirea şi schimbarea noilor generaţii.
    Planul avea să se desfăşoare n trei etape.
    n prima etapă trebuia să formeze ct mai mulţi nvăţători cu putinţă. Pentru a forma prima generaţie de „ridicători de patrie” avea nevoie de cteva mii de discipoli, ceea ce ar fi presupus cel puţin 15-20 de ani de pregătire.
    n a doua etapă, trebuia să convingă o parte a populaţiei să revină la zonele de deal şi de şes, deoarece acestea erau foarte importante pentru dezvoltarea economică, administrativă şi culturală a comunităţilor. Deplasarea unor mase mari de oameni către alte zone (deal şi şes) este un lucru deosebit de dificil şi de riscant. Zamolxe reuşise să decodifice geografia reţelelor energetice elementale şi vitale ale spaţiului geto-dac, şi cunoştea zonele care ar fi fost propice pentru dezvoltarea armonioasă a comunităţilor.
    n a treia etapă, urma să pună bazele pentru a realiza unirea tuturor comunităţilor de geţi şi daci, precum şi a celor de neam apropiat, ntr-un mare şi puternic stat (realizat parţial de Burebista).
    Pentru a pune n aplicare primul plan (formarea a mii de discipoli) Zamolxe, nvăţătorii şi prima generaţie de tineri discipoli aveau de semănat foarte multe „seminţe”.
    Ştiau de asemenea că munca lor trebuia să fie discretă, că nu trebuiau să se impună ca şi conducători, nici nu trebuiau să adune bogăţii sau să se evidenţieze prea mult ntr-un anume fel. Era necesar ca fiecare aşezare să aibă cel puţin un discipol care să fi trecut de primele două trepte. Acesta avea datoria să ridice aşezarea din umbră, pas cu pas, acţionnd pe căi tainice şi folosindu-se de toată nţelepciunea acumulată n perioada pregătirii. Munca lui era uriaşă şi trebuia să ţină cont de toate caracteristicile specifice ale unei aşezări. Vindecările erau trecute pe plan secundar. n principal, discipolul (viitorul nvăţător) trebuia să le redea oamenilor credinţa n propriile puteri, să-i determine să privească cu mare ncredere n viitor, să le dezvolte cultul muncii şi al onoarei, să-i determine să-şi deschidă inimile şi minţile către minunile naturii.
    După ce lăsau multe „seminţe”, şi aduceau multe bucurii n comunităţi, vindecnd şi aducnd liniştea şi pacea n sufletele multor oameni, nvăţătorii şi discipolii se adunaseră cu toţii la poalele unui munte. Apoi Zamolxe le spuse:
    „A fost un an greu pentru toţi, dar şi frumos totodată. Multe aţi nvăţat şi multe puteri aţi deprins. Văznd cu toţii toate cele ce sunt n mijlocul fraţilor voştri, ştiu că vă apasă pe suflet o mare greutate. Multe sunt de făcut şi puţini suntem. Seminţele ce le-aţi semănat vor da roade şi fiecare veţi avea de cules. Puterile ce le-aţi primit vor fi ncununate de pricepere şi nţelepciune. Vom purcede n acest an la un alt drum. Nu veţi mai primi alte puteri, dar vă veţi mări nţelepciunea şi veţi deprinde limpezimea, echilibrul, simţul măsurii timpului şi al creşterii lucrurilor. Fără acestea, puterile voastre nu sunt de folos lumii şi nici roade bune nu vor da n timp.”
    „Să ncepem de acum, bunule Zamolxe, răspunseră discipolii. E greu să vedem mizeria şi neştiinţa părinţilor şi fraţilor noştri. Ne doare sufletul cnd ştim ce puteri ascund oamenii n sufletele lor, iar ei suferă mai rău ca dobitoacele.
    „Să nu lăsaţi tristeţea n suflet, căci toate sunt aşa cum trebuie să fie.”
    „Dar vieţile lor sunt irosite n zadar. Mulţi nu vor mai putea cunoaşte bucuria unui suflet mplinit. Ce viaţă este aceea cnd nu poţi auzi şoaptele munţilor sau cntecele apelor, cnd nu poţi simţi tăria focului ori nu poţi cuprinde nţelepciunea vntului? Irosită este viaţa care nu a gustat mierea soarelui, sufletul nu i-a fost ţesut de lumina lunii sau pielea nu a simţit căldura vntului mngiată de lumina din flori şi copaci.”
    „Dragii mei, Lumina Focului Viu şi Veşnic este n fiecare şi n acelaşi loc se rentoarce după moarte. Ce poate fi n afara Focului Viu? Nimic nu este! Voi credeţi că cel ce priveşte prin ochiul celui ce suferă este diferit de cel ce priveşte prin ochiul celui ce se bucură? După ce vor părăsi trupurile, se vor rentoarce n Marele Foc Viu şi apoi vor reveni printre oameni, privind iarăşi lumea, dar prin alţi ochi. Aşa a fost de cnd e pămntul şi omul, şi aşa va fi şi cnd nu va mai exista pămntul şi omul. Nu fiţi cu sufletul ngreunat, căci cel ce priveşte acum prin ochii cei trişti se va ntoarce pentru a privi prin ochi veseli.”
    n următorul an discipolii aveau să-şi dezvolte multe alte capacităţi deosebite. Limpezimea minţii şi simţul echilibrului erau primele deprinse. n acest sens, Zamolxe ntocmise o serie de tehnici prin care discipolii şi exersau aceste capacităţi.
    Se stabiliseră ntr-o zonă de şes, la marginea unui ru, unde era abundenţă de nisip. Amenajaseră mai multe terenuri cu nisip fin şi n acele locuri aveau să exerseze o serie de exerciţii, prin care le erau dezvoltate capacitatea de concentrare, detaşarea, atenţia distributivă, capacitatea de coordonare şi autocontrolul gndurilor. Exerciţiile solicitau foarte mult efort psihic şi mental din partea discipolilor, dar rezultatele erau pe măsură.
    „Mintea este cea care l ridică pe om mai sus de dobitoace şi tot ea este cea care l poate cobor mai jos de ele, dacă se mpresoară cu poftele trupeşti, fala şi trufia. Trebuie deci ca mintea să fie luminoasă, curată şi cumpătată. Cnd pntecele e curat, iar simţirea e potolită de lăcomie, poftă trupească, trufie şi dorinţă de ntietate, mintea se limpezeşte asemenea izvorului. Dar izvorul se supune celor pămnteşti şi deseori este tulburat de elemente. Căci totul pe pămnt se supune urcării şi coborrii, plinului şi golului, măririi şi micşorării, ntăririi şi slăbirii. Trebuie deci ca mintea voastră să fie bine aşezată, iar limpezimea ei să nu fie tulburată de acestea.”
    ntr-o primă parte, discipolii şi schimbau activităţile din timpul zilei cu cele din timpul nopţii, conştientiznd faptul că ntr-un fel lucrează mintea şi simţirea pe timpul zilei, şi cu totul altfel pe timpul nopţii. Schimbarea de bioritm se făcea de la o lună plină la alta. Toţi discipolii nvăţaseră deja să acceseze energiile solare şi lunare, dar nu ştiau ncă să se folosească de ele pe planuri mai subtile. Zamolxe i ndemna să-şi observe liniştea minţii şi cum este ea tulburată de alte gnduri. Deseori le spunea:
    „Mintea este jucăuşă, nu vă mpotriviţi glasurilor şi imaginilor ce o răscolesc, căci şi ea, asemenea elementelor, se supune urcării şi coborrii, măririi şi micşorării, plinului şi golului, ntăririi şi slăbirii. Simţirea aduce şi ea osteneală minţii şi o tulbură cu durerile trecutului şi fricile viitorului sau cu aşteptările poftelor de mărire şi ntietate n faţa celorlalţi. Att cele ce sunt plăcute ct şi cele ce nu sunt plăcute tulbură necontenit minţile oamenilor. Luaţi seama la toate acestea.”
    Discipolii erau apoi nvăţaţi să discearnă care sunt aspectele pozitive, dar şi negative, ale influenţelor solare şi lunare, şi cum pot fi ele influenţate de către virtuţi (iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie). Cele cinci virtuţi erau uneltele principale cu care lucrau discipolii. Acestea, cu ajutorul limpezimii, simţul echilibrului, simţului timpului şi al creşterii lucrurilor, puteau aduce bucuria, liniştea, mulţumirea, belşugul şi armonia printre oameni.
    De multe ori, Zamolxe le spunea:
    „Primele ce trebuiesc nvăţate sunt ascultarea, hărnicia, cumpătarea, mulţumirea, blndeţea, adevărul şi bunătatea. Prin ele, sufletul şi mintea se pregătesc pentru a răspndi iubirea, pentru a ntări voinţa, pentru a creşte curajul, pentru a deprinde răbdarea şi pentru a face să strălucească modestia. Toate acestea sunt mişcate de pămnt, apă, aer şi foc, iar ele sunt nvelite de soare, de lună şi de stelele cerului, şi toate sunt cuprinse de mintea omului. De aceea mintea trebuie ascuţită, limpezită şi ridicată spre culmile cerului pentru a desluşi ntreaga vedere a mpărăţiei omului. Căci omul este mpărat peste toate acestea.”
    Deşi discipolii aveau deja, graţie ncercărilor grele din primul an, o bună capacitate de autocontrol psihomental, n timpul vegherii asupra minţii (meditaţiei) discipolii se confruntau adesea cu dezordinea mentală. Nu de puţine ori Zamolxe şi nvăţătorii erau ntrebaţi:
    „Dacă vrem să punem stavilă unui gnd ce curge ntr-una, mai multe vin dinspre alte părţi. Apa o putem mişca, ba chiar o putem opri un timp, dar gndul şi face loc şi din stnga, şi din dreapta, şi din faţă şi spate, şi de sus şi de jos.”
    „Lăsaţi gndul să se desfăşoare. Nu vă opuneţi gndurilor, căci nu e chip să le cuprindeţi, nici să le măsuraţi, nici să le puneţi unde vreţi. Luaţi seama ce putere le pune n mişcare. Ţineţi seama de cele ce v-am spus. Nu ncercaţi să opriţi gndul, ci căutaţi să desluşiţi care gnd este mnat de pămnt, care este mnat de apă, de vnt sau de foc. Căci toate acestea şi au gndurile lor şi toate şi au rostul lor. Desluşiţi apoi care gnduri tulbură din trecut şi care sunt trimise de viitor. Şi apoi desluşiţi care sunt pentru urcare şi care sunt de coborre, care sunt de umplere şi care sunt de golire, care sunt de mărire şi care sunt de micşorare, care sunt de ntărire şi care sunt de slăbire. Desluşindu-le rostul, veţi vedea că nu vă vor mai tulbura, căci mintea voastră va fi deasupra lor şi liniştea cerului va fi n mintea voastră.”
    Astfel stăruiau discipolii zile bune n observarea minţii lor şi multe lucruri noi aveau să afle. Unii dintre ei observau că acelaşi gnd putea fi de urcare, dar n acelaşi timp era şi de coborre.
    „Bunule Zamolxe, spuneau ei, un ochi este n stnga şi altul este n dreapta, dar vedem totuşi cu amndoi. Aşa sunt şi gndurile, unul este cnd n stnga, cnd n dreapta, cnd umple, cnd goleşte, cnd ntăreşte, cnd slăbeşte, cnd coboară, cnd ridică.”
    „Atunci să dăm de lucru şi ntr-o parte şi n cealaltă, şi vom vedea cum vor mai zbura şi ce putere le-or mai mna”, răspunse Zamolxe.
    „Cum să facem asta?”
    „Vom lega gndurile de trup şi le vom priponi cu voia.”
    Astfel, i pregătise pentru primul set de exerciţii. Fiecare dintre ei primea două beţe şi trebuia să deseneze pe nisip, cu amndouă n acelaşi timp, diverse forme. La nceput scrijeleau pe nisip aceeaşi formă, cu amndouă braţele, n acelaşi timp. ncepeau cu forme simple (cerc, triunghi, dreptunghi) şi continuau apoi cu forme din ce n ce mai complexe. La primele ncercări trebuiau să deseneze formele (n acelaşi timp) pornind din acelaşi punct. Apoi, acelaşi desen trebuia executat ncepnd din puncte diferite, dar trebuiau să termine figura n acelaşi moment. După o oarecare perioadă de antrenament trebuiau să scrijelească desene diferite cu amndouă beţele, n acelaşi timp. Fiecare dintre ei primea o bucaţică de lemn sau de piatră, pe care erau desenate figurile ce le aveau de scrijelit pe nisip, iar ei trebuiau să le traseze ntocmai n acelaşi timp. Desenele erau combinate, avnd att forme drepte ct şi forme curbe. Unii desenau mai bine cu stnga, alţii cu dreapta, unii deformau figurile, căci le era greu să deseneze forme drepte, alţii aveau probleme cu desenatul figurilor curbe, iar altora le era foarte greu să se sincronizeze.
    „Unde ţi sunt gndurile acum?”, ntreba Zamolxe pe unul dintre ei.
    „N-am timp de gnduri acum, căci simt o mare fierbinţeală n cap” spuse acela.
    „Nu credeam să fie att de greu a face asta”, răspundea altul.
    Seara, cu toţii erau istoviţi de efortul de peste zi. Erau foarte miraţi de greutatea acestor exerciţii, iar unii chiar spuneau că preferă postirea n locul ncordării minţii. Zamolxe era ntrebat de unii dintre ei:
    „De ce ne este aşa de greu? Doar fiecare are desenele n faţă şi doar cu o mnă trebuie să scrijelim nisipul. Nici postul nu ne-ar istovi astfel, sau o zi de spart pietre. Nu putem schimba munca?”
    „Aveţi voi vreun gnd rătăcitor cnd faceţi asta?”
    „E prea mare priponeala minţii. E greu să pătrundă gndurile hoinare cnd facem asta.”
    „Dacă aţi fi făcut doar cu o singură mnă, gndurile v-ar fi năpădit iarăşi, dar lucrnd cu amndouă, v-aţi potolit gndurile.”
    „Dar mintea şi mai rău se istoveşte.”
    „Cu mare folos se istoveşte. Şi se va mai osteni multe zile de acum nainte. Nimeni nu va pleca de aici pnă nu va trece de aceste ncercări. Acesta este postul minţii şi trebuie să-l deprindeţi bine, căci vă va da simţul echilibrului, va aduce limpezimea n minte şi buna vedere a celor ce se văd mai greu.”
    Zilele treceau cu mare greutate, căci efortul n sine era ntr-adevăr foarte mare. Unii reuşeau să realizeze desenele mai bine şi mai rapid dect alţii, iar acest lucru le dădea speranţă tuturor.
    Cnd n cele din urmă reuşeau să termine cu toţii exerciţiul, n care desenele erau făcute sincron şi fără a fi deformate, Zamolxe şi nvăţătorii i puneau să facă acelaşi lucru, cu deosebirea că desenele trebuiau făcute pe lateral. Aveau la vedere doar desenele ce le aveau de făcut, dar nu puteau vedea ceea ce ieşea pe nisip. Acest exerciţiu era mult mai dificil iar unii chiar aveau uşoare căderi nervoase. Nesincronizările şi mai ales deformarea desenelor erau frecvente. Desenele erau foarte greu de corectat, căci nu aveau voie să privească dect atunci cnd terminau, şi aveau puţin timp la dispoziţie.
    Pas cu pas, cu foarte mult efort, fiecare avea să descopere unde anume are probleme. Zamolxe şi nvăţătorii erau aproape de ei, urmărind cu foarte mare atenţie unde greşeşte fiecare, şi care sunt cauzele. Desenele erau ntocmite de Zamolxe n aşa fel nct să lase descoperite problemele şi dezechilibrele legate de aspectele solare şi lunare (masculin–feminin, expansiune–contracţie, acţiune–reacţiune, oscilaţie–continuitate). Toate acestea se vedeau n felul cum desenele erau deformate cnd erau scrijelite pe lateral. Unele mici probleme ieşeau n evidenţă la primul exerciţiu iar alte probleme sau dezechilibre (mai subtile) ieşeau n evidenţă la al doilea exerciţiu.
    După acest set de exerciţii istovitoare urma un altul, cel puţin la fel de greu. Adunaseră mult nisip de pe malul rului şi l-au mprăştiat peste un cmp din apropiere. Au mpărţit terenul n cteva perimetre de formă pătrată, fiecare avnd n jur de 50-60 metri pe latură.
    Exerciţiul ce-l aveau de făcut semăna puţin cu cel de dinainte. Discipolul primea o figură desenată pe o piatră şi apoi se deplasa n interiorul perimetrului imitnd desenul. Capul i se acoperea cu o glugă mare astfel că vederea i era incapacitată. Urmele pe care le lăsau pe nisip trebuiau să coincidă cu figura. Se foloseau doar de simţurile interne. ncercarea nu trebuia să dureze mult şi odată porniţi nu aveau voie să se oprească pnă la sfrşit.
    La fel ca la exerciţiile cu beţele, la nceput se executau doar figuri simple. Att formele drepte ct şi cele curbe trebuiau executate foarte bine. Apoi, se trasau figuri compuse. Dacă, de regulă, la primul exerciţiu (cel cu beţele) erau necesare 30-40 secunde, la acest exerciţiu nu trebuia să se depăşească 6-10 minute. n acest timp mintea era extrem de concentrată, trebuind să ţină seama de figura de executat şi de timpul scurt, iar coordonarea dintre minte şi trup trebuia să fie foarte bună. Fiecare discipol primea cte o astfel de figură ncă de la nceputul zilei, iar discipolul exersa singur figura n cmpul din apropiere pnă să-i vină rndul s-o execute pe nisip.
    Efortul făcut de discipol era imens. Concentrarea era att de puternică, nct mulţi dintre ei uitau efectiv de trecerea timpului. Figurile trebuiau executate att mergnd cu faţa nainte ct şi cu spatele.
    Pnă la urmă reuşeau cu toţii să treacă de aceste teste, dar efortul făcut era uriaş. Zamolxe şi nvăţătorii ştiau că dificultatea acestor exerciţii avea rolul de a disciplina minţile discipolilor. Pe de altă parte, prin intermediul greşelilor (executări greşite ale formelor curbe, drepte sau alte neconcordanţe) aveau să scoată la suprafaţă dezechilibre subtile care, n alte condiţii, erau foarte greu de sesizat.
    Prin aceste exerciţii istovitoare, discipolii reuşeau să realizeze o bună capacitate de concentrare, o foarte bună „mpămntare”, detaşarea de alte gnduri, echilibru psihomental şi un foarte bun simţ al măsurii. Erau cele mai grele exerciţii, dar rezultatele erau pe măsura efortului. Discipolii simţeau efectiv cum liniştea şi detaşarea cuprinde tot spaţiul lor interior.
    „Toate cele ce sunt afară trebuiesc cu mare grijă aduse năuntrul vostru, şi cu aceeaşi grijă trebuiesc iarăşi scoase afară”, le spunea adesea Zamolxe. Precum arborii sorb ţărna, apa, focul şi vntul, şi apoi şi ţes trupul cu ele, aşa trebuie să faceţi şi voi. Fiţi rădăcini pentru semenii voştri, şi să ridicaţi cu măsură comunitatea. Iar asemenea rădăcinilor, să nu fiţi la vedere cnd faceţi toate acestea...”
    După aceste exerciţii, discipolii se cufundau din ce n ce mai des n liniştea de dincolo de minte. n acelaşi timp, simţeau pentru prima dată că ceva-cineva-altceva pare a privi prin ochii lor. Ar fi vrut să spună despre ce anume ar fi vorba, dar nu-şi găseau cuvintele. Zamolxe le spunea:
    „Nu trebuie să spuneţi nimic pentru că nu sunt cuvinte pentru a descrie pe cel ce priveşte prin ochii voştri. Ce cuvinte pot cuprinde necuprinderea?”
    Unii dintre discipoli aveau străfulgerări din vieţile anterioare. Se vedeau n alte vremuri, n alte trupuri, trăind alte evenimente. Imaginile le erau ntrerupte de izbucniri de lumină. Zamolxe i ajuta să treacă peste aceste experienţe, spunndu-le că Focul Viu a privit prin mulţi ochi nainte de a privi prin ochii lor şi o va mai face şi după ce ei vor pleca dintre cei vii.
    „Nu carnea este vie, ci cel ce priveşte prin ochii voştri este viu. Prin El se nsufleţeşte trupul.”
    „De ce stă ascuns? De ce se pune dincolo de trup şi dincolo de minte?”, ntrebau ei.
    Zamolxe păstra tăcerea...
    La fel şi ei...
    ntr-un amurg de zi de vară, Zamolxe avu o viziune extrem de puternică. Acelaşi chip enigmatic, ce-i apăruse ntr-o noapte la Crotona, i s-a arătat din nou. Acum nsă viziunea a fost cu mult mai puternică. Dincolo de chipul misterios, lui Zamolxe i se arată drumul spre muntele ce ascundea mirifica piramidă de lumină. n acel moment, o chemare puternică se aprinse n sufletul lui. Nimeni şi nimic nu putea rezista chemării muntelui de lumină.
    Era de fapt chemarea sufletului său. O chemare ce dăinuia de multă, multă vreme.
    Astfel stnd lucrurile, Zamolxe i-a adunat pe toţi n jurul său şi le-a spus:
    „Am să plec o vreme dintre voi. Trebuie să urmez o chemare de demult.”
    nvăţătorii şi discipolii au nţeles că nu era chip să fie oprit. Sperau să obţină mai multe răspunsuri. Văzndu-i abătuţi, Zamolxe le spuse:
    „Trei primăveri am fost un singur trup. Ochii vi s-au deschis, simţurile le-aţi potolit, mintea vi s-a limpezit şi puteri mari aţi primit. Pe toate le-aţi plătit prin truda voastră. Continuaţi ceea ce am nceput! Acum sunteţi cu toţii nvăţători! Mergeţi şi adunaţi ceea ce aţi semănat.”
    „Unii dintre ei au chemarea de a merge mai departe, spuse unul dintre nvăţători. Sunt vrednici pentru a primi mai multă lumină. Ce facem cu ei?”
    „Ştiu de ei, răspunse Zamolxe. Ei sunt ridicători de patrie. Cnd mă voi ntoarce, ne vom ocupa de ei. Toate la vremea lor.”
    „Cnd te vei ntoarce?”
    „Vă voi nştiinţa prin vis. Cnd veţi primi semnul, să veniţi cu toţii la locul ştiut. Acum, mergeţi printre oameni şi ajutaţi ct puteţi. Vă las cu liniştea munţilor.”
    Viziunea l-a determinat aşadar să-şi părăsească discipolii şi nvăţătorii, pentru trei ani şi jumătate. n perioada imediat următoare a locuit n apropierea piramidei de lumină. ndrumat fiind de spiritele superioare, Zamolxe şi-a desăvrşit pregătirea şi, n cele din urmă, a realizat ceea ce se numeşte a doua iluminare (conştientizarea planului divin din care coborse).
    Zamolxe putea pătrunde oricnd n interiorul piramidei energetice. Acolo a aflat că el nsuşi era n spatele chipului misterios ce-i apăruse n viziune. Era vorba de ultima ntrupare din perioada atlantă. Şocul a fost imens...
    Zilnic şi scotea sufletul din trup (călătoriile astrale erau numite n trecut „ieşiri ale sufletului”) şi pătrundea n mirifica piramidă de lumină.
    Şi-a văzut toate coborrile n materie şi s-a nfiorat la vederea marii lucrări a omului. A avut acces la programul său cauzal şi a nţeles că misiunea sa era cu mult mai cuprinzătoare dect crezuse iniţial. A putut conştientiza şi lucrările celorlalte unităţi de conştiinţă divină.
    Zamolxe urma să creeze o uriaşă mişcare spirituală. Tot continentul urma să fie angrenat ntr-o dinamică extrem de complexă. A pătruns pnă la cel de-al patrulea nivel al piramidei din Retezat, reuşind să stăpnească energii extrem de puternice. Era n contact permanent cu entităţile superioare, precum şi cu celelalte unităţi de conştiinţă divină ntrupate. Mişcările spirituale generate de ei urmau să cuprindă ntreaga lume.
    n preajma piramidei de lumină, Zamolxe a stat mai puţin de un an. Conform structurii sale cauzale (pe care el nsuşi a ntocmit-o) nu era necesar să aibă acces la foarte multe date de acolo. Restul perioadei l-a petrecut n Munţii Orăştiei, n zona construcţiilor megalitice atlante acoperite (piramida şi paralelipipedul). Deşi acestea din urmă sunt construite din piatră, prezintă numeroase elemente de tehnologie atlantă, n interiorul lor fiind foarte multe circuite vibraţionale.
    n nenumăratele ieşiri n astral, am detectat cteva centre subterane locuite, printre care una era n zona Munţilor Orăştie. Mi s-a transmis că sunt baze subterane n care activează atlanţi supravieţuitori, dar şi entităţi extraterestre. Aceştia din urmă nu pot rămne mai mult de cteva săptămni pe pămnt (n situaţii excepţionale pot rămne luni de zile), căci Geea nu tolerează alte structuri energo-informaţionale n afara celor deja acceptate (din cauza experimentului Fiilor lui Belial). Structurile megalitice atlante sunt protejate de către atlanţii supravieţuitori, dar şi de către entităţi energetice. Acestea sunt un fel de roboţi energetici care au rolul de a devia atenţia şi voinţa celor care ncearcă să detecteze aceste centre şi să pătrundă n ele.
    Ele nu sunt de nepătruns, n sensul că nu ne sunt interzise, dar există anumite „protocoale de intrare”. Este necesar să se fi atins anumite praguri de conştiinţă. ntr-un cuvnt, este necesar să ai o pregătire adecvată. n plus, accesul la acestea se face numai dacă se stăpnesc anumite frecvenţe vibraţionale. Mi s-a mai transmis că sunt trei porţi principale de acces.
    Prima poartă presupune activarea cu ajutorul vibraţiei cromatice, adică se intră numai dacă sunt stăpnite vibraţiile superioare frecvenţei violet, dar şi cele inferioare frecvenţei roşii. Acest lucru presupune anumite iniţieri, deci transferuri de energie nalt vibraţională, şi o pregătire pe măsură. Ca să poţi percepe clar aceste vibraţii, trebuie să fii un „maestru al formei şi al culorii”, adică să fii ntr-un echilibru perfect gnd-cuvnt-faptă. Apoi este necesar să fii deasupra fenomenelor de atracţie-respingere şi să fii mpăcat cu trecutul şi viitorul.
    A doua poartă este sonică (de fapt sunt mai multe porţi sonice). Deschiderea sa presupune anumite cunoaşteri secrete legate de sunet. Nu este vorba doar de sunetul propriu-zis, ci şi de „sunetele ascunse”. Sunetele poartă amprenta multor energii vibraţionale, printre care şi a gndului. Cnd cineva este pregătit pentru a deschide această a doua poartă, anumite percepţii sonice interioare ghidează aspirantul spre acele „deschideri” dimensionale.
    A treia poartă implică „scanarea” psiho-mentalului de către dispozitive energo-vibraţionale (folosindu-se tehnologii bazate pe cristale). Pentru a se trece de această „poartă”, este obligatorie accesarea unor energii de naltă frecvenţă vibraţională. Aceste energii sunt recepţionate numai dacă se stăpnesc foarte bine dinamicile mentale şi cauzale.
    Atlanţii s-au asigurat că nu oricine poate avea acces la instalaţiile vibraţionale din interiorul paralelipipedului şi al piramidei.
    Zamolxe a reuşit să treacă de cele trei porţi şi a pătruns apoi n interiorul structurilor. Acolo a avut parte de contacte fizice cu gardienii-atlanţi, dar şi cu entităţi extraterestre. A urmat o muncă deosebit de dificilă, şi anume, formarea unor legături energetice subtile dintre piramida de lumină din Retezat şi construcţiile megalitice din Munţii Orăştiei, conform structurilor energetice ale noului ADN. Apoi trebuiau realizate numeroase conexiuni dintre acestea şi o anumită zonă din regiune. Acea zonă prezenta o convergenţă specială a energiilor telurice, magnetice şi elementale. Respectiva zonă este cunoscută sub numele de Sarmizegetusa Regia. Acolo urma să se construiască o reţea energetică foarte complexă, avnd conexiuni cu circuitele subtile din piramidă şi paralelipiped.
    Toate sanctuarele sacre de la Regia, att dreptunghice ct şi circulare, au rolul de interfaţă cu circuitele energetice din structurile megalitice subterane. Ca o comparaţie, se poate spune că dacă piramida şi paralelipipedul ar reprezenta unitatea unui calculator, atunci sanctuarele (dreptunghiulare şi circulare) de la Sarmizegetusa sunt tastatura.
    Legat de sanctuarele sacre de la Sarmizegetusa Regia, trebuie să fac cteva precizări.
    n primul rnd, se vehiculează ideea că soarele de andezit era locul unde se oficiau sacrificii umane. Această idee este susţinută de către mulţi istorici „moderni”, şi se bazează pe două aspecte. Pe de-o parte, scrierile lui Herodot afirmă că o dată la patru ani era sacrificat unul dintre ei (fiind aruncat n suliţe) pentru a merge la Zamolxe, iar pe de altă parte, este vorba de orificiul din platforma inferioară a soarelui de andezit, n dreptul canalului de drenaj. Unii istorici consideră că pe acolo se scurgea sngele celui sacrificat. O părere cel puţin ciudată (dacă nu de rea credinţă), bazată pe simpla constatare a existenţei unui orificiu. Ct despre relatarea lui Herodot, adevărul este undeva la mijloc. ntr-adevăr, unii daci au deprins acest obicei, ca o dată la patru ani să sacrifice un tnăr, dar el nu era trimis la Zamolxe, ci la Gebeleizis, zeul tunetului şi al fulgerului. Mulţi istorici ai vremii confundau adesea pe Zamolxe cu Gebeleizis. Practica sacrificiului a fost preluată de la celţi; se cunoaşte că practicau n mod frecvent sacrificiile (att animale ct şi umane). Zamolxe, şi nvăţătorii pe care i-a format, nu au instituit asemenea practici aberante. Comunicarea cu forţele naturii sau cu entităţile spirituale se făcea cu totul altfel. Ghizii spirituali mi-au transmis că, nainte de a cădea Dacia (n 106 d.Hr.), unii daci s-au sacrificat, din disperare, n zona sanctuarelor. Dar au fost cazuri izolate.
    Herodot a preluat informaţiile de la negustori, iar printre ei informaţiile circulau deseori trunchiat sau chiar contradictoriu. De altfel, informaţii contradictorii apar destul de des n scrierile istoricilor antici. Att istoricii romani, ct şi greci, şi ncărcau relatările cu o puternică doză de subiectivism, fiecare căutnd să-i glorifice pe ai săi, n timp ce restul era catalogat „barbar”. Cu toate acestea, dacii au impresionat pe foarte mulţi istorici antici.
    n realitate, soarele de andezit era locul unde se oficia o iniţiere extrem de importantă şi foarte puternică, numită „botezul apei şi al focului sacru”. Prin canalul de drenaj trecea apa a trei izvoare, semnificnd curăţirea trupului, sufletului şi a minţii. Din cele trei izvoare a rămas doar unul, care a fost deviat. Orificiul cu pricina era făcut pentru a se scurge apa folosită la ritual. Apa era ntr-adevăr specială, fiind „informată” (i se ataşa o structură energetică specială) de către nvăţătorul-preot. După ce se oficia botezul apei, discipolul era pregătit pentru botezul „focului sacru” sau „botezul luminii”. Era cel mai important moment, deoarece prin intermediul acestui ritual discipolului urma să i să extindă percepţia asupra spectrului cromatic. Iniţierea consta ntr-un transfer energetic extrem de puternic şi avea loc la lumina soarelui. După această iniţiere discipolul percepea o parte din spectrul infraroşu şi ultraviolet, precum şi energiile specifice lor (percepea clar şi aurele energetice ale fiinţelor).
    Cele zece sectoare ale soarelui de andezit reprezintă zece vibraţii ale luminii; şapte dintre ele sunt ale culorilor de bază: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet, iar celelalte trei sunt: alb, argintiu, auriu. Ultimele trei culori sunt foarte importante, semnificnd vibraţia pămntului, vibraţia lunii şi vibraţia soarelui. După această iniţiere discipolul devenea un nvăţător de gradul 3.
    Nici vorbă aşadar de sacrificii umane sau animale.
    O altă mare nedreptate se referă la Zamolxe şi Decebal. Se spune că Zamolxe, şi mai apoi Decebal, ar fi blestemat acest popor pentru că ar fi părăsit credinţa strămoşească. Exista un interes deosebit de a se inocula n mentalul romnului ideea că Zamolxe sau Decebal ar fi blestemat acest pămnt, mpreună cu locuitorii săi. De ce? Această idee trebuia să pătrundă adnc n conştiinţa oamenilor şi să rupă legăturile subtile cu energiile deosebite ale acestor locuri. Date fiind treptele dificile de parcurs pentru a deveni un nvăţător (maestru) zamolxian, a fost mult mai convenabil a se primi titlul (a se citi „harul”) din afară, absolut gratuit, doar pe baza unor ritualuri simbolice, fără niciun fel de pregătire adecvată. Cum nimic nu este gratuit (şi n special puterile subtile), se poate verifica uşor unde au ajuns noii „maeştri”. Transferul de sacralitate, de la fiinţa vie la obiecte nensufleţite (icoane, moaşte, obiecte etc.) este cel mai mare rău pe care l-au făcut, şi au plătit acest lucru din plin. Au ajuns ce au ajuns (deşi sunt bogaţi şi ncă au oarece influenţă) tocmai din cauza acestui fapt. Se cred stăpni peste spiritualitatea acestor locuri, dar de fapt sunt doar chiriaşi.
    Un lucru este sigur, Zamolxe (şi nici Decebal) nu a blestemat acest popor, pentru că el nu avea cum să blesteme. Zamolxe este o fiinţă divină, care ştie că orice om este nvelişul Focului Viu şi că orice om rătăcit poate fi adus pe calea cea bună.
    ncepnd cu 2011 „interfaţa” de la Sarmizegetusa Regia va ncepe să se deschidă din ce n ce mai mult, astfel că fiecare va putea accesa energiile deosebite ale acestui loc. Totodată, accesul la primele trei niveluri ale piramidei energetice din Retezat se va face prin intermediul piramidei şi paralelipipedului din Munţii Orăştiei. Iar accesul la primul nivel se face deci prin interfaţa de la Regia. El este mpărţit n alte şapte subniveluri şi prin intermediul lor se pot accesa energii deosebite, care amplifică de şapte ori vibraţiile la care are acces omul. n viitorul apropiat mi se vor transmite detalii despre aceste subniveluri, şi mai ales despre cum se pot accesa vibraţiile aferente (precum şi paşii ce trebuiesc urmaţi).
    n cei trei ani şi jumătate, ct a fost Zamolxe plecat, nvăţătorii şi primii discipoli au continuat să urmeze aceleaşi nvăţături. Niciunul nu s-a rentors la viaţa de dinainte.
    Conform indicaţiilor primite de la Zamolxe, grupul s-a mpărţit n alte zece grupuri. Fiecare grup era format din şapte discipoli (consideraţi deja nvăţători) şi un nvăţător. Toate grupurile urmau să meargă n comunităţi şi să pregătească drumul pentru noii discipoli. Cele zece grupuri şi-au mpărţit tot perimetrul ocupat de comunităţile geţilor şi dacilor. n aşezările mici, de pnă la 2-300 de suflete, stăteau puţine zile, iar n cele mari, de pnă la 5.000 de suflete, stăteau mai mult. Nu se ocupau numai de vindecări, ci ajutau şi la organizarea comunităţilor.
    Niciodată n-au ncercat să se substituie conducătorilor locali. Erau extrem de modeşti; se declarau servitorii preoţilor lui Gebeleizis şi ai bendiselor, spunnd că este o onoare pentru ei să-i poată servi. Cu toţii au nţeles că modestia (chiar umilinţa) are o extraordinar de mare putere de pătrundere. Ei erau interesaţi doar să semene muguri de lumină n sufletele tinere.
    n acelaşi timp, Zamolxe şi gardienii atlanţi, lucrau la conexiunile energetice dintre structurile megalitice şi sanctuarele de la Regia. Nu numai la Sarmizegetuza s-au făcut astfel de conexiuni energetice, ci n aproape toată zona locuită de geţi şi daci (cu precădere n zonele montane). Trebuie spus că un centru puternic este la nord de actualul nostru teritoriu, anume n Ucraina, altul este pe teritoriul Ungariei, altul n fosta Yugoslavie, iar Bulgaria are două astfel de centre.
    După aproximativ trei ani şi jumătate, Zamolxe şi gardienii atlanţi, atent supravegheaţi de cteva echipaje extraterestre, au terminat de făcut conexiunile dintre structurile energetice ale construcţiilor megalitice şi centrele speciale din exterior. Cel mai important centru era la Sarmizegetusa Regia.
    n foarte scurt timp, după ce s-au realizat conexiunile, cei zece nvăţători au fost nştiinţaţi de Zamolxe că a venit vremea să se ntlnească şi să renceapă ceea ce a fost ntrerupt. Primiseră informaţia att n vis ct şi prin intermediul simţurilor subtile.
    Printre oameni circula zvonul că Zamolxe ar fi murit şi din această cauză nu a mai apărut. Preoţii lui Gebeleizis au mprăştiat zvonul că ar fi fost trăznit de către fulgere, ca pedeapsă pentru că l-ar fi supărat pe zeul fulgerului şi al tunetului.
    La apariţia sa, lumea a fost cuprinsă de o mare uimire, iar bucuria nvăţătorilor şi a discipolilor a fost fără margini. n urma conexiunilor avute cu energia piramidei energetice din Retezat, Zamolxe a avut parte de o serie de transformări fundamentale, ntre care albirea completă a părului, concomitent cu frăgezirea pielii. nvăţătorii n-au avut niciun dubiu referitor la el, dar au fost oameni care au considerat că nu este el şi că totul ar fi scornit de nvăţători şi discipoli, cu scopul de a-i discredita pe preoţii lui Gebeleizis şi pe bendise. Cei mai mulţi oameni considerau că este ntr-adevăr Zamolxe, iar schimbarea spectaculoasă ar fi semnul că s-ar fi transformat n zeu. Tradiţia despre moşi spunea că aceştia aveau părul alb ca neaua şi pielea ca de prunc. Deşi mulţi spuneau vrute şi nevrute despre revenirea sa, nimeni nu ndrăznea să spună ceva n preajma sa. Zamolxe avea o putere n jurul său, care i făcea să tacă şi să-şi lase capetele plecate. Cu toţii au remarcat transformările spectaculoase ale lui Zamolxe, nsă cei mai uimiţi au fost nvăţătorii şi discipolii. Aceştia nu aveau nicio ndoială cu privire la el, dar simţeau că este nconjurat de puteri de nepătruns. Văzndu-i cuprinşi de nelinişte, Zamolxe le spuse:
    „Vă simt sufletele tulburate.”
    „Schimbări mari vedem n tine, spuseră ei. Chiar şi trupul mult ţi s-a schimbat. Multe se vorbesc despre tine...”
    „Iată-mă n faţa voastră. Acelaşi sunt...”
    „Şi totuşi altul, spuse unul dintre ei. O nfricoşătoare putere simţim alături de tine. Fost-ai atins de zei?”
    „Voi ce credeţi?”
    „Unii spun că te-ai ntors din moarte” spuse altul.
    „Alţii spun că nu eşti Zamolxe ce-l cunoaştem, strigă altul. Prea semeni cu moşii de odinioară. Părul ţi-este alb, iar pielea netedă şi proaspătă, asemenea copiilor.”
    „Dar inimile voastre ce vă spun?” ntrebă Zamolxe.
    „Că trebuie să mergem mpreună, spuseră unii n acelaşi timp. Inimile noastre ştiu că tu eşti. Dar simţim o putere n tine... o putere care ne sperie.”
    „Ce vă sperie mai mult, atingerea zeilor sau ieşirea din strnsoarea morţii?” i ntrebă Zamolxe.
    La auzul acestor vorbe, unii s-au cutremurat. Zamolxe, simţindu-i, le spuse zmbind:
    „Mulţi se roagă zeilor nsă nicidecum nu vor să le spună păsurile n faţă. Alţii fug de moarte, dar şi mai rău i sperie lipsa morţii.”
    „Deci ai fost atins de zei?”
    „Zei suntem cu toţii! ntunecat aşternut s-a aşezat peste inimile voastre...”
    „Fost-ai mort şi ai nviat?”
    La auzul acestei ntrebări Zamolxe izbucnise n rs.
    „Voi de ce nu vreţi să gustaţi nvierea? Cu adevărat vă spun că nimeni nu e viu pnă ce nu cunoaşte moartea. nvierea şi moartea sunt acelaşi lucru.”
    La auzul acestui răspuns, discipolilor le reapăruseră zmbetele pe feţe. Atmosfera se destinse complet. nvăţătorii şi discipolii simţiră cum bucuria le inundă sufletele. Zamolxe le spuse:
    „Cu adevărat m-aţi purtat n sufletele voastre. Demni sunteţi acum să culegeţi ceea ce aţi semănat. Fiecare dintre voi sunteţi acum nvăţători. Mergeţi deci la cules şi cele ce-aţi primit, la rndul vostru să daţi mai departe.”
    ntre timp, Zamolxe le spuse nvăţătorilor să-i ţină deoparte pe cei care pot fi „ridicători de patrie”. Ei erau cei demni pentru al treilea nivel (care ar fi durat trei ani).

    http://remerra.blogspot.dk/p/mistere...amolxiene.html
    Alina Bratu

    E-mail: alinabratu2004@yahoo.com
    Skype: alina.bratu.tier1
    Messenger: alinabratu2004
    https://www.facebook.com/alina.bratu.100

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •