Papornița Moșului

Subiect: Numai cine trăieşte Filocalia înţelege Filocalia.

  1. #461
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    1. Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.

  2. #462
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    2. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-I placă; şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru o aşa de mare purtare de grijă şi pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că e nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului doctorilor care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se par nouă grele şi să nu cunoaştem că toate ni se întâmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi credinţa cea către Dumnezeu stau mântuirea şi desăvârşirea sufletului.

  3. #463
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    3. Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase şi foarte mari: înfrânarea, suferirea răului, neprihănirea, stăruinţa, răbdarea şi cele asemenea, care ne ajută să ne împotrivim şi să luptăm împotriva celor rele. Având la îndemână puterile acestea şi punându-le la lucru, socotim că nimic nu ni se mai întâmplă neplăcut, dureros sau nesuferit. Credem atunci că toate-s omeneşti şi se biruiesc de virtuţile noastre. Nu se gândesc la aceasta însă cei neînţelegători; de aceea ei nici nu pricep că toate ni se fac spre bine şi precum se cuvine pentru folosul nostru, ca să strălucească virtuţile noastre şi să ne încununăm de la Dumnezeu.

  4. #464
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    4. Când vei socoti câştigarea banilor şi multul lor folos ca pe-o amăgire vremelnică, vei cunoaşte că petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu e altceva decât bogăţia. Gândindu-te la aceasta cu încredinţare şi ţinere de minte nu vei suspina, nu vei plânge, nu vei învinui pe nimeni, ci pentru toate vei mulţumi lui Dumnezeu. Nu te vei clăti văzând pe cei mai răi ca tine rezemându-se pe bani şi pe socoteli, căci foarte rea patimă a sufletului este pofta, părerea şi neştiinţa.

  5. #465
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    5. Omul cu judecată luând aminte la sine cumpăneşte cele ce i se cuvin şi-i sunt spre folos. Acela cugetă care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului său şi care nu. Aşa se fereşte el de cele nepotrivite, care i-ar vătăma sufletul şi l-ar despărţi de nemurire.

  6. #466
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    6. Cu cât cineva are viaţa mai măsurată, cu atât e mai fericit, că nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscându-ne pe noi înşine.

  7. #467
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    7. Să nu zică cineva că este cu neputinţă omului să ajungă la viaţa cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este uşor, cu toate că nici cei ce au dobândit-o nu sunt pe deplin lămuriţi asupra acestui lucru. De viaţa virtuoasă se împărtăşesc toţi oamenii cuvioşi, precum şi cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Căci mintea cea de rând este lumească şi schimbăcioasă, răsărind şi gânduri bune, şi rele, ba şi firea şi-o schimbă, aplecându-se spre cele trupeşti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu însă pedepseşte păcatul care se naşte în oameni cu voia lor, în urma trândăviei.

  8. #468
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    8. Cei proşti şi neiscusiţi iau în râs cuvintele şi nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toţi să fie întru toate asemenea lor. La fel şi cei desfrânaţi se silesc să arate pe ceilalţi toţi mai răi decât dânşii, socotind să vâneze pe seama lor nevinovăţia, din pricina mulţimilor relelor. Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea, mândria, lăcomia nesăturată, mânia, neastâmpărarea limbii, furia, uciderea, tânguirea, pizma, pofta, răpirea, durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputinţa, rătăcirea, neştiinţa, înşelarea şi uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează şi se pierde. Căci prin acestea şi prin cele asemenea acestora se osândeşte sărmanul suflet, care s-a despărţit pe sine de Dumnezeu.

  9. #469
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    9. Cei ce vor să se deprindă în viaţa cea virtuoasă, cuvioasă şi preamărită nu trebuie judecaţi după obiceiurile sau după petrecerea cea mincinoasă de până acum. Ci, asemenea pictorilor şi sculptorilor, îşi vor dovedi din faptele înseşi petrecerea cea aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate plăcerile păcătoase ca de nişte curse?

  10. #470
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    FILOCALIA

    10. Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii care cugetă drept; precum fericit este săracul sau robul – după soartă –, dar împodobit cu învăţătură şi cu virtute. Căci, după cum străinii rătăcesc drumurile, aşa şi cei ce nu grijesc de viaţa cea virtuoasă se rătăcesc şi se pierd amăgindu-se de poftă.

Pagina 47 din 53 PrimulPrimul 1234567891011121314151617181920212223242526272829303132333435363738394041424344454647484950515253 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •