Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: O nvăţătură adusă de Părintele Arsenie Boca din Muntele Athos.

  1. #1
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    63.413

    O nvăţătură adusă de Părintele Arsenie Boca din Muntele Athos.

    O nvăţătură adusă de Părintele Arsenie Boca din Muntele Athos. Planurile conclavului diavolilor de nşelare a oamenilor


    Influenţa celui rău n viaţa noastră este adesea minimalizată astăzi, deşi toţi simţim, cel puţin uneori, anumite energii negative. O nvăţătură adusă de Părintele Arsenie Boca din Muntele Athos ne ajută să nţelegem mai bine lupta duhovnicească pe care o avem de dus cu gndurile.

    ntr-o carte veche, din Sfntul Munte, un duhovnic iscusit n poveţe a lăsat nchisă ntr-o ntmplare nvăţătura aceasta.
    Un preot, cu frica lui Dumnezeu şi grija păstoriţilor săi, se ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stăteau n putinţă, să ntoarcă pe cei rătăciţi din calea pierzaniei şi să-i ntărească n cuvntul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vedea cu durere că ostenelile sale rămn fără roadă. Credincioşii săi lepădară numai făţărnicia; ncolo, putrezeau n aceleaşi păcate, cum i găsise. Zadarnică era slujba, zadarnice predicile, zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea din noroiul păcatelor. Ce să facă bietul preot? Cum să-i ndrepte? Căci se nflăcăra pentru lucrul lui Dumnezeu, ştiindu-se chezaş pentru sufletele lor şi se frămnta zi şi noapte, cernd de la Dumnezeu să-i arate, pentru ce nu poate să-i atragă la mntuire?
    ntr-o smbătă seara, după vecernie, stătea amărt pe-o piatră din grădină, covrşit de grija datoriei sale preoţeşti şi mhnit amarnic de truda-i fără roadă. Cum sta aşa, pierdut n gnduri grele, iată că Dumnezeu i deschise ochii necăjitului său suflet, asupra unei vedenii nfricoşate: o gloată de arapi, negri ca tăciunele, i se arătară ca un nor ntunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor n frunte cu Satana, marele şi ncruntatul tartor al lor. Deodată, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbieră de clocoti văzduhul:
    - Voi, drăceştilor gloate, sfătuiţi-vă, născociţi cu mintea voastră meşteră n viclenii, şi să-mi spuneţi: cum aţi putea voi mai uşor şi mai sigur nşela pe oameni, ca să umplem cu ei mpărăţia beznei şi pntecele flămnd al iadului?

    Nu există Dumnezeu!
    La această poruncă a tartorului celui mare, gloatele ntunecate ale ncornoraţilor intrară n putoarea diavoleştilor sfătuiri. Nu trecu mult şi din mulţimea aprinsă de sfat ieşi naintea Satanei o căpetenie, lucind ca păcura, şi zise:
    - ntunecimea ta, să furişăm n mintea oamenilor gndul drăcesc că nu este Dumnezeu; astfel, neavnd de cine să se teamă, uşor ne vor cădea n gheare, vor face numai ceea ce vrem noi şi vom umple iadul cu ei.
    Ascultndu-l, Satana chibzui şi apoi răspunse:
    - Cu minciuna asta prea puţini vom putea prinde n undiţă; pentru că lucrurile Celui de sus: cerul şi pămntul şi toate cte le mpodobesc mărturisesc slava Lui şi toate dovedesc că El este. Să vie altul, cu o născocire mai vicleană.

    Nu există suflet!
    Atunci, din gloatele ntunerecului, ieşi o altă căpetenie ncornorată şi zise:
    - ntunecimea ta, părerea mea e să le spunem oamenilor că, chiar dacă ar fi Dumnezeu, dar după moarte nu este suflet şi nu este judecată, şi, prin urmare, nici răsplată sau pedeapsă. Să le spunem că nu e nici rai nici iad şi, prin urmare sunt slobozi să mănnce, să bea şi să-şi facă toate poftele trupului şi ale inimii, căci, ca mine vor muri şi după moarte nu mai e nimic şi o să le pară rău că nu şi-au făcut toate gusturile ct au fost n putere.
    Satana i cumpăni vorbele, apoi i zise:
    - Nici cu vicleşugul acesta nu vom putea cştiga prea mulţi: căci printre oameni sunt unii răsăriţi la minte, care ştiu că este Dumnezeu şi că n dreapta Lui stă răsplata sau pedeapsa după fapte. Şi apoi mulţi ştiu că sufletul dăinuieşte şi după moarte şi va merge la judecata cea de pe urmă, după cum i nvaţă Scripturile. Cu vicleşugul acesta ne pică şi nouă ceva n gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni mulţi, ca nisipul mării, să-i nchid ca pe o turmă de proşti n toate peşterile iadului! - răcni Satana ().

    Mai e vreme destulă: mine, poimine, la bătrneţe
    Atunci din mulţime se rupse o altă căpetenie şi, sprijinindu-se ţanţoş n coadă, duhni următoarea propunere:
    - Prea ntunecate jupne şi tată al minciunii, lăudată să fie grija ta de-a umple iadul nostru cu proştii şi destrăbălaţii pămntului! Am ascultat cu luare aminte vicleşugurile tovarăşilor noştri despre pierzarea oamenilor, aşa de scumpă nouă, tuturor dracilor tăi, şi, văznd că ele nu sunt pe placul ntunecimii tale, am născocit la rndul meu un vicleşug şi mai mare: de ce să nu lăudăm pe oameni pentru credinţa n Dumnezeu, n nemurirea sufletului, n judecata de apoi şi n răsplata după fapte? De ce să nu le spunem şi noi că este un rai şi un iad, care dăinuiesc n veacul veacului? Dar, după ce le vom spune toate acestea pe care ei le ştiu prea bine să le şoptim la ureche, o dată, de două ori, de mii de ori: nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni! Mai e vreme destulă. Trăiţi mai nti după cum vă vine pofta. Pocăinţa lăsaţi-o mai la urmă! Nu vă grăbiţi!
    Ascultndu-l, ochii Satanei fulgerară de bucurie drăcească. El se ridică trufaş de pe jilţul de flăcări ca smoala şi, bătnd cu laba pe umeri pe diavolul care născocise acest vicleşug, glasul lui tună o dată, de se cutremură tot ntunerecul iadului.
    - Voi, duhuri puturoase ale mpărăţiei mele, ca gndul risipiţi-vă pe faţa pămntului şi, ca o otravă dulce, strecuraţi n urechile oamenilor şoapta cu adevărat după numele nostru: Nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni, nici cu spovedania adevărată. Mai e vreme destulă: mine, poimine, la bătrneţe. Pnă atunci, faceţi-vă datoria către Dumnezeu şi suflet numai aşa, de ochii lumii. Vedeţi-vă mai nti de grijile pămnteşti, aşa ca şi pnă acum. Pentru pocăinţa adevărată mai aveţi vreme, că doar n-o să muriţi chiar mine! ()
    Vedenia se stinse şi preotul, trudit de soarta credincioşilor săi, nţelese, n sfrşit, pricina zăbavei lor de a se hotăr să se mntuiască cu adevărat. De formă şi de ochii lumii, ei şi ndeplineau datoriile creştineşti. Dar, vrăjiţi de şoapta ademenitoare a viclenilor, găseau că sfaturile părintelui sunt bune mai mult pentru cei bătrni. Ct despre ei nşişi, mai au vreme destulă: mine, poimine, la bătrneţe .
    Iată sfatul de primejdie care-i nclceşte pe oameni n rele şi-i bagă n toate necazurile şi n tot ntunerecul, iar mine, poimine, ca nişte storşi de vlagă, nu mai sunt buni de nimic. Dumnezeu iartă neştiinţa, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor, rămnnd ca lui Dumnezeu să-I dea o bătrneţe distrusă. Nu-i va fi zvrlită şi bătrneţea laolaltă cu tinereţea?
    Părintele Arsenie Boca Cărarea mpărăţiei

    Apostolat n Ţara Făgăraşului nr. 55 august 2011

  2. #2

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •