Papornița Moșului
Rezultate 1 la 7 din 7

Subiect: ~Dr. Napoleon Săvescu: „Spunem după Eminescu: În România, totul trebuie dacizat“

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551

    ~Dr. Napoleon Săvescu: „Spunem după Eminescu: În România, totul trebuie dacizat“

    http://neamul-romanesc.com/opinii-si-atitudini/dr-napoleon-savescu-%E2%80%9Espunem-dupa-eminescu-in-romania-totul-trebuie-dacizat%E2%80%9C/


    ~Dr. Napoleon Săvescu: „Spunem după Eminescu: În România, totul trebuie dacizat“

    ACTUALITATEA LUI EMINESCU
    Studiul Dr.N.Savescu prezentat la New York in 15 Ianuarie 2008 „Cenaclul M.Eminescu”Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu valori perene care iluminează spiritul, care comprimă timpul şi care continuă să fie embleme ale creativităţii acelui popor din mijlocul căruia a izvorât acea valoare universală. Una dintre aceste ţări este România şi una dintre aceste valori este, fără îndoială, Eminescu. Parafrazându-i pe Nicolae Bălcescu şi pe Marin Sorescu, îmi permit să afirm că, undeva, în spaţiul european, la nordul Dunării, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, există de milenii o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ, o ţară cu şesuri mănoase şi dealuri unduitoare, cu ape limpezi şi cu piscuri semeţe de munţi, o ţară frumoasă şi primitoare cum nu e alta pereche… Şi, pentru că trebuia ca acestei neasemuite ţări să i se dea un nume, i s-a spus, simplu, Eminescu. O explorare a plurivalentei opere eminesciene demonstrează actualitatea ideilor marelui nostru poet naţional, patriotismul fiind una dintre temele sale preferate. Poezia patriotică i-a preocupat în deceniul şapte al secolului trecut pe mulţi scriitori români, printre care un loc aparte îl ocupă Mihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu. Primul a atins culmile perfecţiunii şi a devenit Poetul nostru Naţional.În peisajul poeziei patriotice a secolului trecut, s-au distins poeme care au devenit populare, cum sunt „Hora Unirii” a lui V. Alecsandri sau „Umbra lui Mircea la Cozia” a lui D. Bolintineanu….. „Viitor de aur Ţara noastră are Şi prevăd prin secoli a ei înălţare”. În anul 1865, revista Familia, Foaie enciclopedica şi beletristică cu ilustraţii, prezintă în paginile ei, alături de personalităţi de talia lui Shakespeare, şi operele unor români demni să figureze în ceea ce Iosif Vulcan numea cu mândrie “Panteonul român”. Astfel îi găsim în paginele ei pe: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negri, Anton Pann, Ion Heliade Rădulescu şi Andrei Mureşianu. Apăreau însă în revista „Familia” şi creaţiile de debut ale lui Mihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu. Mihai Eminescu va publica în paginile „Familiei” poezia, devenită cunoscută la nivel naţional, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”: „Vis de răzbunare negru ca mormântul,Spada ta de sânge duşman fumegând, Şi deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând.” Proaspătul student al “Academiei săseşti de drepturi” din Sibiu, N.Densusianu, debutează şi el în numărul 20 din 10/20 iulie 1866 al revistei cu poezia “Zâna mea” în care exclamă: „…Doamne, arde necuraţii şi-i trimite în infern”…Sau: „ A ta ginte-a fi ilustră, dară steaua ei divină Este-n ceata primăverii, şi încă nu s-a ivit”.Iosif Vulcan, înzestrat cu o intuiţie deosebită în a descoperi valori în tinerii lui colaboratori, va acorda prima pagină “Misterelor nopţii” de Mihai Eminescu, în numărul 34, şi de asemeni, poeziei “Melancolia” de Nicolae Densuşianu, în numărul 36. În toamna anului 1866, Mihai Eminescu a venit la Sibiu să-l întâlnească pe fratele său de sânge, Nicolae Eminovici, dar nu-l găseşte acasă. Va fi însă găzduit de N. Densuşianu; în gazda sa primitoare, în vârstă de 20 de ani, Eminescu va găsi un frate de spirit, iar în preocupările acestuia privind mitologia şi istoria veche a poporului nostru, o sursă proaspătă şi continuă de inspiraţie ce se va reflecta în poezia sa, ca de altfel în toată activitatea sa de viitor.Trecutul glorios îi pasionează pe cei doi poeţi. Dar dacă la M.Eminescu poezia este mult mai complexă şi mai sofisticată, la N.Densusianu ea este mai simplă, mai săracă, aşa cum se poate vedea şi din versurile următoare:“Ştefan, Domnul mare, Ştia de răzbunare La leşi şi la tătari.”Eminescu va crea însă imagini de frescă unui asemenea subiect. Iată un fragment din strălucitul poem „Scrisoarea III”:
    …”Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
    Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii, În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie, Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumega desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
    Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
    Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
    Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

    Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
    Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
    Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire”.În 1877, cei doi tineri poeţi sunt stabiliţi la Bucureşti şi vechea lor amiciţie se reia. Preocupările pentru trecutul istoric al patriei continuă şi se materializează în poemul lui Eminescu, “Gemenii”: Iată un fragment ilustrativ: „O candelă subţire sub bolta cea înaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Care tăiaţi în marmur cu steme şi hlamide Se înşirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea sălei e-un tron acoperit C-un negru val de jale, căci Sarmis a murit.” În 1889 Eminescu îşi exprimă crezul vieţii într-un enunţ fără echivoc: „În România totul trebuie dacizat”. Acest crez care-i face cinste şi care este, în acelaşi timp, o imperaţie, va declanşa largi dezbateri de opinii pro şi contra în cercurile politice şi culturale ale epocii. Este perioada în care N.Densusianu începuse să lucreze la volumul “Dacia preistorică”, lucrare în care, alături de arheologia materială, disciplină istorică riguroasă, el va introduce, pentru prima oară, şi arheologia spirituală din mulţimea de mărturii scrise ale antichităţii greco-latine, asociind probe găsite la mii de ani sau la mii de kilometri distanţă. Mihai Eminescu a înţeles importanţa istorică şi contribuţia inestimabilă a Daciei şi a regilor ei în evoluţia societăţii noastre. Numele unei ţări este cartea de vizită a ţării respective, este oglinda unică, prin timp, care-i reflectă, sintetic, imaginea atât în interior, cât şi pe plan mondial. Când spunem sau când auzim spunându-se numele unei ţări, gândul ne duce la poziţia ei geografică, la limbă, la istorie, la nivelul de civilizaţie, la oamenii care locuiesc acea unică ţară. Numele unei ţări este simbolul distinctiv al acelui teritoriu şi al locuitorilor lui. O scurtă incursiune în procesul care a adus la alegerea cuvântului „România” ca nume al ţării noastre este foarte utilă pentru a demonstra că acest nume a fost nu numai neinspirat, dar profund neconcordant cu adevărul istoric. Ţara noastră avea un nume, Dacia, nume cu rezonanţă majoră în lumea antică, nume cunoscut şi apreciat pe tot cuprinsul Europei. De ce acest istoric nume a fost schimbat cu un altul, străin de istoria noastră şi care ne aminteşte de momente dureroase şi umilitoare ale înaintaşilor? De ce nu a primat raţiunea? De ce nu a primat mândria? De ce nu a primat logica? Vasile Alecsandri a fost, poate, cea mai proeminentă personalitate din timpul Unirii şi probabil că ar fi fost ales Domn al Moldovei dacă nu i-ar fi convins pe toţi cei cincizeci de candidaţi să renunţe şi să-l aleagă pe Ioan Cuza, care era colonel, om practic, bun administrator (fost prefect de Galaţi ), aşa încât colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate, în 5 ianuarie 1859, ca Domn al Moldovei şi, în 24 ianuarie, şi al Munteniei, tot în unanimitate. Ca atare, A.I.Cuza a devenit Domn al Principatelor Unite. Ale cui Principate Unite? Ale Daciei? Ale României? Ale Moldo-Vlahiei? Numele dat ţării nu avea… nume! O unire presupune rezultatul combinat a cel puţin două elemente. În acest caz, cele două elemente erau ţările care s-au unit: Moldova şi Vlahia (Munteania). În noul nume al ţării noastre nu apărea, însă, denumirea niciunei ţări componente care formase Unirea. Ca atare, Noi devenisem (cel puţin pentru un timp) Principatele Unite ale… nimănui! Normal şi firesc ar fi fost ca numele noii ţări – formate din unirea a două principate – să fie numele străvechi şi ilustru al pământului strămoşesc, numele „Dacia”.Şi, totuşi, se pare că Alecsandri şi-a impus punctul de vedere convingându-i (cu ce argumente… nu ştim) şi pe Kogălniceanu şi grupul acestuia (pro Dacia) să accepte noul nume, „Principatele Unite Rumâne”.Marile puteri europene au interzis atunci folosirea termenului de „Principatele Unite Rumâne”, pe motiv că Romania (Imperiul Roman de răsărit) de la sudul Bulgariei abia dispăruse. Aşa că ne-am numit „Principatele Unite ale Moldo-Vlahiei”. Dar de ce nu ale Daciei?! Se ştie că revoluţionarii de la 1848, din ambele principate – în care la loc de frunte erau Bălcescu şi Alecsandri – au avut ca obiectiv principal unirea câtorva provincii ale vechii Dacii – Muntenia, Transilvania şi Moldova – într-un singur stat, cu numele de „Dacia”. Ideea istorică de „Dacia” a fost omniprezentă în spiritul revoluţionar de atunci. Cu câţiva ani înainte de revoluţie (1845- 46- 47 ), Nicolae Bălcescu a scos – împreună cu August Treboniu Laurian – prima revistă istorică din ţara noastră, „Magazinul Istoric pentru Dacia”. Mihail Kogălniceanu, aproximativ în aceeaşi perioadă, a editat revista „Dacia Literară”, revistă care apare şi azi la Iaşi. Vasile Alecsandri însă, a publicat poeme istorice, cum sunt „Dan, căpitan de plai”, „Dumbrava roşie” şi „ Sentinela romană”, apreciate de rege şi de oficiali, dar contestate de marele public şi de marii cărturari ai vremii. Nocivitatea gândirii lui Alecsandri este evidentă în versurile poeziei „Sentinela romană” : „Din vârful CarpaţilorDin desimea brazilorRepezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Cu văzutul ce văzuiŞi pe cine întâlnii Văzui semen de oştean De-a împăratului Traian Maica Roma cea bătrână Mi-a pus arma asta-n mână Şi mi-a spus cu glasul ei Fiule, oşteanule! Tu din toţi ai mei copii Cel mai tare-n vitejii Mergi în Dacia grăbeşte Pe barbari (adică pe daci, n.a.) îi risipeşte… Sosit-am şi am învins.” Spre deosebire de oficiali şi de rege, scriitorii şi iubitorii de poezie nu au primit cu căldură versurile lui Alecsandri. Alexandru Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea şi-au manifestat protestul, mai ales că Alecsandri a primit un premiu care ar fi trebuit să-i fie atribuit lui Eminescu (atunci, pe moarte).
    Cam în acelaşi timp, poetul George Coşbuc elogia eroismul dacilor în cunoscutul poem: „ Decebal către popor”:
    „Viaţa asta-i bun pierdut
    Când n-o trăieşti cum ai fi vrut.
    Şi-acum ar vrea un neam călau
    S-arunce jug în gâtul tău:
    E rău destul că ne-am născut,
    ………………………………………….
    Din Zei de-am fi scoborâtori, C-o moarte tot suntem datori; Totuna e dac-ai murit Flăcău ori moş îngârbovit, Dar nu-i totuna Leu să mori Ori Câine-nlănţuit.………………………………….. Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
    E rău destul că ne-am născut:
    Dar cui i-e frică de război
    E liber de-a pleca napoi,
    Iar cine-i vânzător vândut
    Să iasă dintre noi!”
    Lupta eroică a dacilor şi personalitatea uluitoare a ultimului rege al naţiunii noastre dacice, Decebal, au fost imortalizate în versuri de adâncă vibraţie patriotică de către mulţi artişti contemporani ai cuvântului. Printre ei, Marin Sorescu se remarcă printr-o lirică de o necontestată originalitate. În remarcabila sa poezie patriotică „Bărbaţii”, sunt eternizaţi în versuri-simbol mari conducători ai ţării: Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, dar, peste toţi, ca un rege al regilor, străluceşte Decebal: „ Deasupra tuturor, în turla neagrăPe norii de otravăStă Decebal.”Metafora „nori de otravă” este o aluzie dureroasă la agresiunea romană care ne-a călcat glia străbună. Pentru apărarea ei, a gliei străbune, am plătit un tribut scump de jertfă şi sânge. În ciuda jertfei supreme, Decebal „stă” neclintit şi demn „deasupra”, într-un prezent etern, ca o perpetuă aducere-aminte. Dacă, printr-o minune, am putea înţelege, măcar parţial, lupta, durerea şi jertfa strămoşilor noştri daci care au fost furaţi, trimişi în sclavie, zdrobiţi şi ucişi de către hoarde agresive de năvălitori, nu acelaşi lucru putem spune despre recenţii diriguitori ai ţării noastre; pe ei nu-i putem înţelege, pentru că a slăvi un asupritor şi, mai mult, a da ţării tale numele cetăţii de unde au venit năvălitorii este un act de umilire, este un act de continuă subestimare a propriului popor.Un deosebit de sensibil şi profund poet al patriei noastre adevărate, Dacia, Pavel Codruţ, evocă – în „Sămânţa geto-dacă” – nu numai un tablou dureros de realist al înfrângerii dacilor, dar şi speranţa unui neam milenar care renaşte din „recea carapace dacă”: “Ploua cu spaimă şi durere
    Peste cetatea mea învinsă,
    Cădeau bărbaţii în tăcere,
    Murea un Zeu cu tâmpla ninsă…
    Ardeau străbunele altare,
    Se coborâse Ceru-n bernă,
    Treceau oştirile barbare
    Peste cetatea mea eternă.
    Stam gol pe vechile altare,
    Priveam tăcut oştiri străine,
    Lovind în trupu-mi de cleştare,
    Făcându-mi templele ruine.
    În recea carapace dacă,
    Eram sămânţa de milenii,
    Un bob de jar sortit să facă
    Un foc splendid, la semnul vremii”
    Poezia noastră contemporană are valori care rămân înscrise cu mândrie peste decenii şi secole în analele literaturii. Unul dintre poeţii actuali, Adrian Păunescu, şterge praful uitării şi al ignorării dacilor rostind răspicat o convingere care îl onorează şi care ne onorează deopotrivă pe noi toţi, cei care simţim flacăra nestinsă a marilor înaintaşi. „Din nou, dacii liberi” este o poezie- testament care va străbate veacurile: Noi n-am avut nevoie
    Să luam adeverinţe
    Că vieţuim acasă,
    În patrie la noi,
    Am fost şi vom rămâne
    De-a pururi dacii liberi
    Şi iubitori de pace,
    Şi vrednici de război.
    …………………………………. Numiţi şi Ţara noastră
    Cu numele ei dacic
    …………………………… Aceasta dăm de ştire,
    De sub pamântul nostru,
    Urmaşilor în care
    Reînviem acum.”
    Alături de poeziile care i-au dat locul de frunte în literatura noastră, Eminescu a avut o vastă activitate de gânditor şi ziarist. Mi-am îndreptat atenţia asupra întregii lui activităţi, întrucât are legătură cu ideea naţională şi l-am studiat pe Eminescu, îndrăgostitul de neam şi de ţară, evocatorul trecutului măreţ, optimistul care trasează căile pe care neamul trebuie să tindă spre a deveni un factor de ordine şi de civilizaţie la gurile Dunării, dar şi pe criticul neîndurător care a scos în evidenţă tarele vieţii noastre politice şi sociale şi a biciuit tot ce i se părea primejdios pentru viaţa naţiunii.
    Reactualizarea ideologiei lui Eminescu dă naştere la reacţii puternice şi azi.
    Unii l-au socotit pe Eminescu prea puţin naţionalist, alţii – prea mult obsedat de ideea naţională. Pe vremea studiilor la Viena, i se aruncă acuzaţia de cosmopolit şi vândut străinilor, la una din adunările Societăţii „Romania Jună”. Chiar şi Hasdeu, în articolul său din „Columna lui Traian” (23 august 1871), îl socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e că, după moartea lui, deşi era uşor să i se cunoască activitatea ziaristică întru apărarea cauzei naţionale a românilor din Ardeal, din Bucovina, din îndepărtata Macedonie, lui Eminescu încă i se mai aduce acuzaţia de-a fi fost prea puţin naţionalist. Societatea „Reînvierea Daciei” (Dacia Revival ), membrii acesteia din toate colţurile lumii nu înţeleg de ce oficialităţile române continuă să îi ignore pe dacii care au luptat şi s-au sacrificat pentru apărarea Ţării, dar, în acelaşi timp, continuă să ridice osanale romanilor cuceritori care nu au fost pentru noi decât nişte agresori, nişte cotropitori. „Ceva este azi putred în… Dacia”, am putea spune şi noi parafrazând un celebru personaj „danez” dintr-o la fel de celebră piesă de teatru shakespeariană.
    Şi totuşi, la doi ani după revoluţie, s-a propus în Parlament schimbarea numelui Republica Socialistă Română în Dacia. S-a ridicat însă o persoană total neinspirată şi i-a mustrat pe parlamentari : “Cum să-i dăm numele ţării noastre ca al maşinii lui Ceauşescu?” Cu o astfel de întrebare (chiar retorică) nu vom ajunge nicăieri niciodată. Avem nevoie de oameni care să aibă curajul să spună adevărul şi care să trezească din amorţire mândria oamenilor, fiindcă de adevăr nu trebuie să ne fie frică. Noi suntem urmaşii dacilor şi, de aceea, ţara noastră – în sufletul nostru – a fost, este şi va fi DACIA. Eminescu îmbrăţişează cu dragoste trecutul strămoşesc, evocă figurile măreţe ale neamului, împrejurările de viaţă, se lasă biruit de contemplarea ruinelor rămase mărturie. Deşi, în tinereţe, Eminescu părea mândru de originea noastră latină, el întotdeauna a vorbit cu deosebită dragoste de eroicul popor dac. În ultimii ani, spre 1889, declară cu toată convingerea: “În România totul trebuie dacizat!”. Poporul dac formează subiectul câtorva opere literare ale lui Eminescu, rămase, din păcate, neterminate. Într-o poezie numai schiţată, el vorbeşte de glorioasa rezistenţă şi eroica moarte a lui Decebal şi a tovarăşilor lui; în alte poezii neterminate se vorbeşte, de asemenea, de eroismul dacilor; într-un manuscris se află planul unui poem în patru cânturi intitulat “Decebal”.
    În daci, Eminescu vede un popor plin de nobleţe, de iubire de patrie şi de libertate: „Era un popor brav acela care-a impus tribut Romei. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n’a fost şi nu va fi ruşine niciodată”.
    Personal, cred azi că a fi dac nu este o calitate, ci un dat. Nu am ales să fim DACI, ci ne-am născut DACI. Pentru cine este familiar cu ideologia şi psihologia manipulării maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus şi scris în repetate rânduri : „Pentru lichidarea unui popor (să spunem a celui dac), se începe prin a-i altera, a-i şterge memoria: îi distrugi cultura, cărţile, religia, istoria şi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă -vezi 1944- , după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita şi mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme istorice vor aduce elemente şi simboluri noi de adoraţie care le vor îndepărta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiţii, impresii, fragmente, nume de localităţi, munţi şi ape, fără un înţeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valenţa transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenţa şi funcţiile «noului popor». Oare chiar aşa s-a întâmplat cu noi în ultimii 150 ani ?”. Când, nu de mult, nemţii se considerau un popor pur, arian, refuzând să-şi accepte originea aşa cum era ea, noi toţi i-am condamnat; şi am avut dreptate. Când un grup de „neinspiraţi” ne-au schimbat istoria, fluturându-ne în faţă una mai „nobilă” decât cea adevărată, dacică, mulţi dintre noi s-au grăbit s-o accepte „cu mândrie” iresponsabilă. Lupta noastră prezentă cu aceşti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată tinde să devină „un adevăr” aproape de nezdruncinat.Alexandru Humbold afirmă: „… maturitatea unui popor se manifestă în momentul când îşi acceptă istoria aşa cum este ea, bună ori rea”.Astăzi, după ieşirea de sub dictatura bicefală ceauşistă, ţara noastră, poporul nostru, naţiunea noastră sunt încă în procesul redobândirii conştiinţei naţionale, atât în interior cât şi în exterior, în cadrul integrării europene.În lupta pentru recunoaşterea adevăratei istorii a poporului nostru trebuie să desfiinţăm zeflemeaua lichelei istorice cât şi scepticismul invalizilor intelectuali, a amatorilor de diversiune în viaţa culturală, şi să promovăm adevărul aşa cum este el, bun sau rău. Ştim cu toţii că este foarte greu să schimbi o părere falsă, fiindcă e înrădăcinată de secole prin manualele şcolare, prin tomuri de istorie, cărţi, articole, studii de aşa-zisă „romanistică”, intervenţii la radio şi la televiziune. Bucuria de a descoperi o magistrală istorie daco-getă a strămoşilor noştri precum şi dorinţa firească de a face cunoscută această istorie m-au determinat să înfiinţez, în anul 1999, Societatea „DACIA REVIVAL” („Reînvierea Daciei”), cu sediul în New York. Societatea îşi propune să aprofundeze studiile privind istoria veche a Daciei. Un public tot mai larg apreciază eforturile noastre de a repune adevărul dacic pe masa diversificată – şi uneori eronată – a istoriei omenirii.În concluzie, a-ţi iubi naţiunea căreia îi aparţii este ceva natural: este o onoare şi o datorie.Adendum Fără voia lui, Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în RomâniaCea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei şi politicii. Din 1876, Eminescu devine ziarist profesionist – ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la „Curierul de Iaşi” apoi, în 1877, este redactor la „Timpul”; din 1880, redactor-şef şi redactor pe temă politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat, îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură. Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (,,o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-Ungar.În 1882, Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca ,,Societatea Carpaţii”.Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze, organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată.,,Societatea Carpaţii” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Ţară.Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română sarcina, pe timpul vacanţei lor în patrie, de a contribui la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Domnul Sacanurea, redactorul adjunct de la „România liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159) O notă informativă a baronului von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, denunţa articolul lui Eminescu din „Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. La 28 iunie 1883, M. Eminescu este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate, desigur, toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv ,,apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României, nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul, în timp ce Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii. Guvernul a desfiinţat ,,Societatea Carpaţii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. O dată cu arestarea şi internarea la ospiciu a lui Eminescu, au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului „Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor. Exact în această zi trebuia, de fapt, să se semneze Tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă, formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Ce urmează este un coşmar bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai văzut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scapăt nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al „Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecinţelor unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat ,,subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol.Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile a lui Eminescu, se insistă pe activitatea sa poetico-romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul, dar nu cedează până în ultima clipa. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde poetul colaborează anonim la câteva ziare şi reviste, iar la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu este o polemică ce va zgudui guvernul, rupând o coaliţie destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este „bietul Eminescu”. Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi înternat din nou la balamuc, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică pusă la index. Defăimarea sa nu a încetat nici astăzi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie şi este denigrat de anti-români. Să vedem numai unul dintre cei care are ce are cu M.Eminescu, el, H. R. PATAPIEVICI fiind preşedintele Institutului Cultural Român!!!!!1“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după gramadă, la semnul fierului roşu …” “…. feţe patibulare … maxilare încrâncenate… … guri vulgare …. trăsături rudimentare …. o vorbire agramată şi bolovănoasă …” (Din volumul “Politice”publicat la Humanitas în 1996).Şi la ce surprize să ne mai asteptăm din partea patibularului Patapievici care scrie: “Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim”(?) După el, “Eminescu este cadavrul nostru din debara.”!! (Din civicmedia.ro Jan 15, 2007 Adevărul despre Eminescu) Astfel de cuvinte sunt o blasfemie pe care istoria o va repudia.Revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus azi la putere în România „studioşi” care fac alergie la auzul cuvântului naţie – naţionalism şi sunt gata să pună mâna pe constituţie şi s-o aplice aşa cum vor ei, când aud cuvintele: Dacia, tradiţie, patriotism; aşa că Eminescu nu mai poate exista în această ţară „a dânşilor”. Din punct de vedere politic, azi, pentru „adevăraţii intelectuali români”, Eminescu pare a fi irecuperabil.Pentru ei, Eminescu nu mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinţa „eşti învechit”. Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este „învechit”. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. (H.-R. Patapievici, „Inactualitatea lui Eminescu” în Anul Caragiale în Flacăra, nr. 1-2, 2002, p.86) Şi totuşi, pentru noi, cei ce ne mândrim cu originea noastră dacă şi cu moştenirea de excepţie a lui Eminescu, îndemnul marelui poet-gânditor rămâne, peste timp, ca un memento ce se cuvine urmat, un memento sculptat în cuvinte nemuritoare a căror semnificaţie este la fel de actuală acum, aşa cum a fost în secolul trecut: „În România totul trebuie dacizat”.Dr. NAPOLEON SĂVESCU



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    -------- Original Message --------
    Subject: Fwd: Al XV-lea Congres International de Dacologie : G.Coșbuc 2014
    Date: Wed, 9 Apr 2014 14:55:51 -0400
    From: Napoleon Savescu <mail@dacia.org>










    Al XV-lea Congres International de Dacologie : G.Coșbuc 2014

    daciacongres2014@gmail.com



    Voi, cei care v-ați născut pe pământul sfânt al Daciei străbune și mai credeți în viitorul Țării noastre, alăturați-vă societății dacice și militați pentru mai binele vostru, al copiilor și al urmașilor copiilor copiilor voștri!
    Voi, toți cei care credeți în trecutul măreț al națiunii noastre, sunteți invitați și așteptați să veniți la un important moment de evocare istorică: Congresul Internațional de Dacologie, aflat la cea de-a XV-a ediție, unde puteți să demonstrați - atât prin prezența voastră, cât și prin implicarea în prezentarea unui subiect legat de trecutul nostru glorios dacic - apartenența la valorile nepieritoare ale strămoșilor daci, ziditorii temeliei trainice și unice a neamului nostru.
    Congresul din acest an are ca temă principală ”Dacologia la George Coșbuc” și se va desfășura la Oradea, în zilele de 18 și 19 iulie 2014.
    Să nu lăsăm trecutul poporului nostru să fie ignorat sau minimalizat de un grup de răuvoitori și de ignoranți! Să renunțăm la pasivitate, să nu stăm cu mâinile încrucișate văzând cum niște străini de interesele poporului nostru încearcă să falsifice și să ne fure istoria. Trebuie să luăm atitudine pentru ca urmașii noștri să nu ne admonesteze că nu am făcut nimic pentru triumful adevărului.
    Intrați chiar acum în mișcarea prodacică și împreună să construim un viitor mai bun Țării noastre!
    Viitorul strălucitor al Daciei ne va aparține dacă luptăm pentru izbânda lui!
    Dragi prieteni ai spațiului virtual, care iubiți adevărul, vă așteptăm cu drag la Oradea în 18 și19 iulie 2014, in spațuiul real al Daciei !


    PS
    Cu bani, fără bani, la hotel sau într-un cort, pe un sac de dormit sau pe canapeaua unei mașini Dacia, e loc pentru toată lumea care dorește să fie prezentă și să se implice real în acest eveniment de importanță națională și de aleasă sărbătoare patriotică.

    Dr.N.Savescu

    daciacongres2014@gmail.com








    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Elena Latan a distribuit o postare publicată de Proiectul DACIA Modernă.


    8 ore








    Pe cat este de firesc sa ne preocupe prezentul si viitorul, pe atat pare – pentru unii – desuet interesul pentru trecut. Si totusi, cum putem sa ne cunoastem prezentul, cum ne putem cunoaste pe noi insine fara a sti de unde venim, cine ne sunt stramosii, cum erau ei, cum se purtau, cum se imbracau etc. Istoria se impleteste permanent cu antropologia si, desigur, aflind cat mai multe despre viata celor care traiau in trecutul indepartat pe aceste meleaguri, vom avea o imagine mai apropiata despre devenirea noastra.
    Despre vitejii nostri stramosi, dacii, enigmele trecutului par sa iasa cu incetul la iveala, demonstrind si celor ce nu vor sa creada specificul lor cu totul deosebit in istoria veche a omenirii.
    Am citit (si am scris) de mult timp despre poporul dac. Nu contenesc inca sa-mi pun intrebari, curiozitatea fiind, dupa cum se stie, marca a descoperirii. Una dintre aceste intrebari este cea legata de forma (curioasa pentru mine!) a “caciulii” pe care o purtau dacii, asa cum ii vedem astazi imortalizati in piatra. Este vorba, de fapt, despre cei ce aveau capul acoperit. Cei ce purtau “caciula” aveau fie parul lung, iesind in afara, fie tot parul acoperit. In cazul de fata, ceea ce ne pune pe ganduri este asadar forma caciulii cu varful indoit in fata. Un si mai mare semn de intrebare este legat de faptul ca am desoperit ca indienii sik??? poarta astfel de acoperamint capilar si astazi. Desigur, cum era exact caciula dacica nu putem sti decat din imaginile pe care le avem. Cum se ajunge la forma celor purtate de acesti indieni am descoperit la un copil din casta amintita. Am urmarit pas cu pas procesul prin care, de la o simpla basma, se ajunge la forma atat de asemanatoare cu cea a caciulii purtate de stramosii daci. Am facut numeroase fotografii si toate acestea arata pas cu pas complicata procedura a “coafurii”. Parul, impletit in doua cozi (una in fata si alta in spate) este adus tot in varful capului si legat intr-un fel special.
    In concluzie, descoperind “coafura” cu totul speciala a acestor indieni m-a determinat sa consider ca portul dacilor (cu parul partial sau total impletit in coc, acoperit de caciula) era un semn religios care ascunde inca pentru noi semnificatii ce poate … vor fi descifrate in timp.
    Dar primul pas a fost facut, stim cum se formeaza “caciula” dacica.
    Fotografii documentare: http://www.dacia.org/caciula-pp.pdf
    (Dr. N. Savescu)
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 14.01.2018 la 21:52.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551



    Napoleon Savescu

    2 februarie la 20:10 ·








    COMUNICAT DE PRESĂ
    România a preluat Președinția Comisiei ONU pentru Consolidarea Păcii
    România a fost aleasă, la 31 ianuarie 2018, în funcția de Președinte al Comisiei ONU pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding Commission – PBC).
    Mulțumind statelor membre ale PBC pentru încrederea acordată țării noastre, Reprezentantul Permanent al României la Organizația Națiunilor Unite,
    ambasadorul Ion Jinga, care va asigura funcția de președinte al Comisiei, a arătat că: “Această alegere este o recunoaștere a tradiției de 100 de ani pe care România o are în diplomația multilaterală, fiind stat fondator al Ligii Națiunilor, în 1919.
    Ca membru al ONU, a investit semnificativ în diplomația preventivă, prevenirea conflictelor, consolidarea păcii și mediere.
    În ultimii 26 de ani, România a participat cu peste 12.500 militari și polițiști în 20 de misiuni de menținere a păcii, iar astăzi se află pe primul loc în UE ca număr de polițiști sub drapel ONU și este singurul stat care furnizează unități de protecție apropiată pentru înalții demnitari ONU ce se deplasează în zone de risc.”



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551



    Napoleon Savescu

    2 februarie la 20:10 ·








    COMUNICAT DE PRESĂ
    România a preluat Președinția Comisiei ONU pentru Consolidarea Păcii
    România a fost aleasă, la 31 ianuarie 2018, în funcția de Președinte al Comisiei ONU pentru Consolidarea Păcii (Peacebuilding Commission – PBC).
    Mulțumind statelor membre ale PBC pentru încrederea acordată țării noastre, Reprezentantul Permanent al României la Organizația Națiunilor Unite,
    ambasadorul Ion Jinga, care va asigura funcția de președinte al Comisiei, a arătat că: “Această alegere este o recunoaștere a tradiției de 100 de ani pe care România o are în diplomația multilaterală, fiind stat fondator al Ligii Națiunilor, în 1919.
    Ca membru al ONU, a investit semnificativ în diplomația preventivă, prevenirea conflictelor, consolidarea păcii și mediere.
    În ultimii 26 de ani, România a participat cu peste 12.500 militari și polițiști în 20 de misiuni de menținere a păcii, iar astăzi se află pe primul loc în UE ca număr de polițiști sub drapel ONU și este singurul stat care furnizează unități de protecție apropiată pentru înalții demnitari ONU ce se deplasează în zone de risc.”



    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.551
    [COLOR=var(--secondary-text)]Napoleon Savescu


    [COLOR=var(--secondary-text)]19 mai la 01:27 · [/COLOR]





    [/COLOR]
    [COLOR=var(--primary-text)]Adevărul despre istoria ungurilor este umilitor, jenant .

    Ei nu au astăzi un “pămînt natal”, l-au
    părăsit lăsându-l undeva departe , în Bașkiria, de unde sub conducerea lui Arpad ,alături de alte neamuri migratoare , după mai multe incursiuni de jaf și cotropire în China și Coreea au fost alungați de băștinasi și s-au orientat spre vest unde ș-au continuat năravurile ,
    măcelărind și jefuind toate teritoriile pe unde treceau.

    Au fost un popor fără țară până după al doilea război mondial! Țara lor în final a primit numele de Hungaria după huni ?!??
    Maghiari nu sunt pentru că nu există o țară cu numele Maghiara! Au avut mai mult noroc ca hunii de la care ș-au “împrumutat” numele țării”.

    Călători ca Iulianus Hungarus (maghiar), Giovanni da Pian del Carpine (italian) și Guillaume de Rubrouck (flamand) au vizitat regiunea Boskortostanului (Bașkiriei) de astăzi, zonă pe care au și numit-o ”Ungaria Mare”, și au afirmat că între maghiari și bașkiri există o strânsă legătură etnogenetică.

    În secolul al IX-lea d HR, în Europa evului întunecat sosea o nouă populaţie de călăreţi sălbatici ,
    un conglomerat compus din circa 100 de clanuri asiatice, străbătând Galiţia şi Carpaţii Păduroşi, ajung la izvoarele Tisei, în Slovacia de azi.

    Mai târziu, cu ajutorul cumanilor şi rutenilor, apoi al pecenegilor se vor extinde, năvălind în pusta nordică şi sudică dintre Tisa şi Dunăre, stabilindu-se, treptat şi după multe lupte, printre populaţia slavă şi valahă din aceste locuri, precum arată cel mai vechi cronicar al ungurilor, Anonymus, notarul regelui Bela al III-lea, în Gesta Hungarorum (Faptele Ungurilor), scrisă în limba latină în jurul anului 1200, document istoric informativ de mare valoare cu privire la trecutul istoric maghiar, românesc şi al celorlalte neamuri vecine.

    Pe la mijlocul secolului al X-lea, aceste clanuri se vor uni sub autoritatea militară şi politică a lui Arpad, care va reuşi să întemeieze, astfel, o dinastie maghiară ce va fiinţa pînă la Andrei al III-lea (1290-1301), după care va urma familia de Anjou, cu Carol Robert (1301-1342) şi apoi Ludovic (1342-1382), amîndoi din familii regale franco-italiene, care vor consolida statul şi creştinismul sub formă latină, vor favoriza colonizarea ţării, în special cu germani.
    Își stabilesc o capitală, întâi la Buda și mai târziu Pesta,

    Din acest centru triburile primitive maghiare vor desfăşura incursiuni, regulat şi cu multă sălbăticie, în toate regiunile vecine, în toate direcţiile, pentru a prăda, făcînd în acelaşi timp, mulţi ostatici şi prizonieri de care aveau nevoie ca soldaţi.

    Primul raid de pradă a triburilor maghiare a fost înregistrat în anul 899, cînd au fost invadate Lombardia şi Veneţia.
    În 906 au devastat teritoriile germane Bavaria şi Saxa, iar în anul 908 au prădat Turingia, Suabia şi din nou Saxa.
    În 913 au forţat Rinul şi au trecut prin foc şi sabie Lotharingia, iar în anul 917 au ajuns pînă la Bale, după care au făcut incursiuni de pradă în Alsacia şi Lorena.
    În anul 921 au fost prădate teritoriile italiene din jurul Bresciei, în 943 Italia fiind pîrjolită pînă aproape de Roma.

    Expediţiile ungare spre vestul şi sud-vestul Europei vor fi stopate în urma bătăliei de la Lechfeld în anul 955, când armatele germane, conduse de regele Otto cel Mare (viitor împărat), îi înving pe maghiari, zdrobindu-i ca forţă militară, deşi erau de 5 ori mai numeroşi decît germanii.

    Prin încreştinare, sub forma ritului latin, ungurii au intrat în comunitatea civilizaţiei şi culturii occidentale, cu toate consecinţele lor benefice.
    În anul 1000, ungurii şi-au proclamat regatul,
    devenit vasalul Imperiului romano-german.

    După înfrîngerea de la Lechfeld, regii maghiari şi-au concentrat eforturile în vederea extinderii teritoriilor stăpînite de ei înspre Europa Centrală, la est, sud şi nord-est de Panonia, în dauna slavilor şi valahilor.

    Aşa ajung maghiarii să rîvnească Transilvania,ţara de dincolo de pădure, un teritoriu fabulos, pentru care vor face o adevărată obsesie, care va marca istoria lor şi a românilor.

    Ocuparea Transilvaniei de către unguri a fost iniţiată spre mijlocul secolului al X-lea de două triburi ungare conduse de lideri cu rangul de Gyula sau Kende, care au avansat dinspre vest spre văile rîurilor Mureş şi Someş.
    Procesul ocupării integrale a Transilvaniei, care a durat circa două secole, se va termina abia în secolul al XIII-lea, după devastatoarea invazie a tătarilor. Ungurii vor ajunge pînă la arcul Munţilor Carpaţi în timpul domniei regelui Bela al III-lea (1172-1196).

    K.Horedt, pe baza documentelor istorice, a descoperirilor şi arheologice şi a datelor toponimice, a stabilit următoarele etape de pătrundere sau de extindere a regatului feudal maghiar în Transilvania
    —- „În prima fază, se ocupă pe la anul 900 linia Someşului Mic;
    —-în a doua fază, pe la 1000, Valea Mureşului;
    —-apoi, în a treia fază, pe la 1100, linia Tîrnavei Mari.
    ——Pe la 1150, în a patra fază, se ajunge pînă la Olt;
    ——şi în ultima, cea de-a cincea fază, pe la 1200, se ocupă linia Carpaţilor Răsăriteni şi Sudici.

    Istoricul ungur Josef Remeny afirmă clar că, pînă pe la anul 1200, ungurii nu au cucerit Ardealul şi că abia după această dată au început, treptat, să organizeze „comitatele” din părţile vestice ale provinciei; deci nu din centrul şi nici din răsăritul acestui pămînt românesc. În acelaşi timp, zice autorul, părţi însemnate din Transilvania, bunăoară „Ţara Ha?egului”, „Ţara Fagăraşului” etc., rămăseseră neocupate – adică sub stăpînirea românilor, cu proprii lor conducători.

    Acelaşi istoric maghiar, în studiul său despre „cnejii” români – adică despre şefii locali care depindeau de voievozi – din Transilvania, admitea ca evidentă prezenţa românilor în Ardeal în secolul al X-lea.

    Anonymus, în Gesta Hungarorum, menţionează, în cronica sa, existenţa unor formaţiuni politice în spaţiul românesc, ai căror conducători, Menumorut, Glad şi Gelu, au opus o rezistenţă puternică acţiunilor cuceritoare ungare.
    Din cronică reiese că cele trei voievodate româneşti şi conducătorii lor au existat în prima jumătate a secolului al IX-lea şi prima parte a secolului al X-lea.
    Despre Menumorut se menţionează că era voievod (duce) al Crişanei, stăpînind teritoriile între Someş şi Mureş, avînd centrul în cetatea Biharia. A opus o dîrză rezistenţă în faţa expansiunii maghiare condusă de principele Arpad. Cu această ocazie, vom cita frumoasele cuvinte de înalt patriotism pe care le-a rostit Menumorut în faţa solilor trimişi de Arpad: „Spuneţi lui Arpad, ducele Ungariei şi domnului vostru, că Pămîntul ce l-aţi cerut nu-l vom da niciodată, cît vom fi în viaţă”. Era vorba de Crişana de azi, de părţile bihorene, unde voievodul îşi avea cetatea şi întăriturile principale.

    În prima fază a luptelor cu ungurii lui Arpad, voievodul valah a învins, oprindu-i pe invadatori la „Porţile Meseşului”. Ungurii au revenit cu forţe sporite şi au cucerit cetatea Satu Mare, după un asediu de 13 zile, şi Biharia. Învinşii, localnici, au ajuns la învoială cu atacatorii. Fiica lui Menumorut s-a căsătorit cu fiul lui Arpad, iar voievodul bihorean şi-a păstrat stăpînirea.

    Voievodul Glad se afla în Banat, între Mureş, Tisa şi Dunăre, cu centrul în cetatea Cuvin. La venirea ungurilor lui Arpad, Glad şi-a concentrat oastea (călăreţi şi pedestraşii români, pecinegi, bulgari) pe rîul Timiş. Înfrînt, s-a retras în cetatea de la Cuvin, care a fost cucerită de năvălitori. Gelu era voievod al formaţiunii statale valahe care cuprindea bazinul Someşului, cu centrul probabil la Dabîca, în apropierea Clujului.

    Prezenţa acestor voievozi ai timpului, cu care au avut de luptat sau de pactat ungurii în Ardeal dovedeşte că în momentul cuceririi Transilvaniei de către unguri, ţinutul era locuit de valahii organizaţi în ducate (voievodat-ducat în latină).

    Aşa, bunăoară, ştim sigur că în Bihor se aflau două cetăţi importante: Biharia şi Satu Mare; în Banat se indicau trei: Horon, Cuvin şi Orşova; pe lîngă Cluj, pe Someş, Dăbîca şi altele.

    De asemenea, ştim că au mai existat voievodate şi cetăţi şi în alte părţi ale Transilvaniei, fie în Maramureş, fie în Crişana, fie în centrul arcului Carpatic, deoarece atît Anonymus, cît şi alte documente vorbesc de „Ţara Maramureoului”, „Ţara Bîrsei”, „Ţara Haţegului”, „Ţara Fagăraşului” şi „Ţara Almaoului”.

    În ceea ce îi priveşte pe români, aflăm din cronica lui Anonymus, „Gesta Hungarorum”, că noi suntem numiţi valachi, balachi, vlahi.

    De asemenea, se mai vorbeşte de „pastores romanorum”, care ar însemna populaţie supusă Imperiului Roman.

    Indiferent de părerea ungurilor asupra valorii operei lui Anonymus, fapt cert este că în secolul al XII-lea un cronicar ungur afirmă în mod categoric că Noi eram prezenţi pe teritoriul Transilvaniei în clipa în care ungurii invadau această provincie.

    Aceeiaşi vlahi sunt pomeninţi de „Cântecul nibelungilor” sub conducerea unui duce numit Ramunc. La aceste mențiuni se adaugă şi acelea ale lui Jansen Enikel în secolul al XIII lea, care-i plasează în zona Transilvaniei, dar şi cele din cronicile lui Rudolf din Ems, Ottocar de Styria sau Gotifredus din Viterbo din secolul XII.

    În paralel cu ocuparea Transilvaniei de către unguri, s-a desfăşurat, între secolele al XI-lea şi al XIII-lea, un amplu proces de colonizare, aducând grupuri provenite din diferite zone europene, cum au fost secuii, saşii şi Cavalerii Teutoni.

    În anul 1206 Ștefan ( viitorul Ișvan) i-a creștinat, după care ungurii și-au reluat metehnele de jefuitori și torționari întreprinzând
    nenumărate incursiuni de extindere și cucerire de noi teritorii în Ardeal, chiar și în Valahia (Țara Rumînească )unde În 1330 Basarab, la Posada, i-s pus pe fugă și
    unde însuși Carol Robert de Anjou (care nu era ungur) cu greu a fost salvat de oșteni.
    Acolo învățat ei că fuga-i rușinoasă dar e sănătoasă.

    Într-un document mănăstiresc din 1211 al unui aşezământ monahal din Ungaria , menționat de Popa Lisseanu , sunt pomenite nume româneşti, după părerea istoricului, purtate de personalul mănăstirii: Foca, Radu, Florian, Micu, Bob, Gelu samd.
    Popa Lisseanu descoperă, după cum arată într-un articol ulterior din acelaşi an, zeci de sate româneşti rămase în Ungaria medievală şi susţine că populaţiile stră-româneşti au stăpânit alături de slavi şi Pannonia, nu doar Transilvania, la momentul venirii ungurilor.

    Ciudat este că din 1300, până în 1527, ei așa zișii unguri au avut numai regi străini, ce nu aveau nici o legătură cu ''ungurii'' minoritari în Panonia.

    Laonic Chalcocondil (1423—1490), unul dintre cei mai de seamă istorici bizantini din secolul al XV-lea ,numeşte “Transilvania”, Dacia peonilor, dovedind o cunoaştere exactă a realităţilor etnice (populaţia predominant „dacă”)

    În 1526 a avut loc celebra bătălie de la Mohacs, în care forțele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori și de regele Ludovic al II-lea (în vârstă de 20 de ani), au fost nimicite de sultanul Suleiman Magnificul. Ungaria a fost transformată în pașalâc turcesc și avea să rămână așa până la 1699 când, în urma tratatului de la Karlowitz, avea să intre în componența Imperiului Habsburgic.

    Ciudat este că atunci când turcii, care transformaseră Ungaria în paşalâc, au fost alungaţi de armatele unei puteri europene, creştine, în acea armată ...nu a fost niciun ungur care să fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiară!
    Nici unul!
    La fel cum, în cele aproape două secole de ocupaţie turcească, nu s-a înregistrat niciun moment de rezistenţă, de opoziţie ungurească la ocupaţia musulmană.

    Transformarea Ungariei în pașalâc turcesc nu s-a repercutat însă și asupra principatului Transilvania (o dovadă în plus că Ungaria și Transilvania erau două entități statale diferite! – n.m.). Autonomia acestuia a fost recunoscută de Imperiul Otoman, Transilvania având același statut, respectat de turci, ca și Valahia (Țara Românească ) și Moldova. Suleiman Magnificul a înțeles, probabil, după cele 20 de înfrângeri suferite în confruntarea cu domnitorul Valahiei (Țării Românești ) Radu de la Afumați (1522-1526), că puterea militară a celor trei principate (Moldova, Valahia și Transilvania) nu-i poate permite cucerirea acestora, fiind mult mai înțelept să accepte plata unui tribut în schimbul păcii cu acestea.

    Practic, Ungaria a devenit o țară independentă, de sine stătătoare, abia după desființarea Imperiului Austro Ungar, odată cu încheierea Primului Război Mondial.
    Ba, mai mult, datorită armatei române care a ocupat temporar Budapesta în 1919, vecinilor noștri de la apus li s-a amânat bolșevizarea cu 25 de ani, un lucru pentru care ar putea să ne fie veșnic recunoscători.

    Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamându-i pe români în toate felurile, să le reamintim: la Trianon, în 1920, s-a decis ….crearea ….statului Ungaria!
    Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevărat, suveran, încă din 1527, după dezastrul/ Pașalâcul de la Mohaci.
    Abia după 400 de ani, la Trianon, a apărut ..,.un stat ungar.

    Tratatul de la Trianon.

    Trebuie menționat că tratatul de la Trianon a venit după glorioasa campanie a Armatei Române din vara anului 1919, când Budapesta și toată Ungaria au intrat sub administrație românească.
    Fără aceste operațiuni militare, actul de la 1 decembrie 1918 ar fi putut rămâne o istorie frumoasă, dar fără să fie transpus în Tratatul de la Trianon.

    Trianon:
    „Articolul 45.
    Ungaria renunță la toate drepturile și teritoriile asupra fostei monarhii Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art.27, partea a II-a (Frontierele Ungariei) și recunoaște prin prezentul Tratat că Transilvania a fost și este parte din România.”

    După Pearl Harbour, aliații lui Hitler au trebuit sa declare război Statelor Unite .
    Pe 12 decembrie 1941 , ambasadorul maghiar la Washington a fost instruit şi el să înmâneze o declaraţie de război Secretarului de Stat , Cordel Hull, care a decis să-l ia peste picior.

    - Ungaria, Ungaria... sunteţi o republică? l-a întrebat.
    - Nu, domnule, suntem un regat.
    - Zău? Şi cine e regele vostru?
    - Nu avem un rege, ci doar un regent, Amiralul Horthy.
    - Un amiral? Prin urmare, aveţi o mare flotă.
    - Nu, nu avem flotă deloc, din moment ce n-avem ieşire la mare.
    - Curios: un regat fără rege şi un amiral fără flotă! Deci, de ce ne declaraţi război? Ne urâţi?
    - Nu. Noi urâm România.
    - Atunci de ce nu declaraţi război României?
    - Imposibil! Sunt aliaţii noştri.”

    In final este bine de știut că :
    Cultura care s-a dezvoltat pe acest teritoriu de-a lungul zecilor, sutelor și miilor de ani este cultura noastrã transmisã prin limba noastrã, aici, în Țara Noastrã.
    Toți noii sosiți pe teritoriul nostru dacic, indiferent de condițiile în care au ajuns la noi ( mã refer la unguri, țigani, ucrainieni, ruși, etc.), trebuie sã știe cã ei au venit la noi și nu invers!






    [/COLOR]
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •