Papornița Moșului
Pagina 2 din 5 PrimulPrimul 12345 UltimulUltimul
Rezultate 11 la 20 din 47

Subiect: Proiectul - IIE ROMANEASCA ! - practic " IIA salveaza ROMANIA ! " !!!

  1. #11
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    Bucuresti
    Posturi
    410

    Pdf Prelucrarea Panzei

    Secţiunea a II-a
    PRELUCRAREA PRIMARĂ
    A BUMBACULUI,
    INULUI ŞI CÂNEPII
    (PREINDUSTRIALIZAREA)






    Coordonator secţiunea a II-a: Prof. dr. ing. CARMEN CUZIC-ZVONARU
    Colectivul de autori:
    Prof.dr.ing. VALERIA GRIBINCEA: cap. II.1
    Prof.dr.ing. LĂCRĂMIOARA DEMETRA BORDEIANU: cap. II.1.
    Prof.dr.ing. CARMEN CUZIC-ZVONARU: cap. II.2.
    Prof.dr.ing. ADRIANA MUSTAŢĂ: cap. II.2.
    Şef.lucr.dr.ing. CRISTINA RACU VORONEANU: cap. II.2.
    Asist.ing. RAMONA VIOLETA MANOLACHE: cap. II.2.

    Revizie tehnico-ştiinţifică:
    Expert consultant dr. ing. LIVIU CĂLIN
    Expert consultant ing. NADIA GONCEA





    II.1 PRELUCRAREA PRIMARĂ A BUMBACULUI

    II.1.1. Consideraţii generale
    Varietăţi botanice de bumbac. Condiţiile pedoclimatice propice culturii bumbacului se
    întâlnesc în aproape toate ţările cuprinse între 48° latitudine nordică şi 45° latitudine sudică.
    În tabelul II.1.1 sunt prezentate principalele ţări producătoare şi exportatoare de bumbac.
    Datele corespund anului 1990/1991, când producţia mondială a fost de 86,4 milioane baloturi a
    480 libre.
    Tabelul II.1.1
    Ţări producătoare şi exportatoare de bumbac
    Ţări producătoare Ţări exportatoare
    Ţara Milioane baloturi Ţara Milioane baloturi
    China 20,5 S.U.A. 7,9
    S.U.A. 15,5 Ţările C.S.I. 2,0
    Ţările C.S.I. 12,1 Africa 2,0
    India 9,0 Pakistan 1,7
    Pakistan 7,3 Australia 1,7
    Egipt 1,4 India 1,2
    Paraguay 1,1 Paraguay 1,0

    De remarcat că unele ţări, precum India şi China, deşi mari producătoare de bumbac,
    exportă cantităţi relativ reduse, datorită dezvoltării propriei industrii de prelucrare.
    Egiptul nu se situează pe primele locuri în privinţa cantităţii de bumbac cultivate, dar
    este ţara care produce bumbac de cea mai bună calitate.
    Planta de bumbac face parte din familia Malvaceelor, genul Gossypium. Se cunosc mai
    multe varietăţi de bumbac, dintre care mai răspândite sunt:
    – Gossypium hirsutum este varietatea cea mai răspândită, datorită perioadei de vegetaţie
    scurte – deţine 2/3 din producţia mondială de bumbac. De la această plantă se obţin fibre de
    culoare albă sau albă-crem, de lungime medie (20 şi 35 mm), fineţe medie (d = 20–23 µm) şi
    cu grad de maturitate mare. Se cultivă în India, Iran, China, S.U.A., ţările din C.S.I., Turcia,
    Pakistan, Brazilia, Argentina, Mexic.
    398 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – Gossypium barbadense este o varietate pretenţioasă în ceea ce priveşte condiţiile de
    climă şi sol şi cu o durată de vegetaţie lungă. Fibrele sunt de lungime mare (lungimea medie
    peste 35 mm), foarte subţiri, mătăsoase, de culoare albă–crem şi bine ajunse la maturitate. Se
    cultivă în S.U.A., Egipt, Peru, Brazilia, ţările din C.S.I.
    – Gossipium herbaceum este o varietate cu o perioadă de vegetaţie mai mare decât a
    speciei Gossypium hirsutum. Fibrele sunt groase şi aspre, de lungime mică (lungimea medie
    este cuprinsă între 17 şi 28 mm), da culoare albă–gălbuie.
    – Gossypium arboreum este o varietate de plante de ornament, cu înălţimea de 3–4 m,
    care produce fibre foarte scurte şi nefilabile.
    Metode de recoltare. Bumbacul se culege la deplină maturitate, deoarece numai atunci
    fibrele sunt formate şi apte pentru procesele tehnologice textile, iar seminţele sunt bune pentru
    semănăturile viitoare. În această fază, datorită uscării produse de terminarea procesului de
    hrănire, capsulele crapă, presiunea lichidului din lumen (canalul fibrei) scade, iar fibrele pierd
    forma tubulară, căpătând un aspect de tub turtit, cu răsucituri.
    Perioada de coacere, respectiv de recoltare a bumbacului, depinde de varietate şi soi,
    precum şi de condiţiile de climă şi sol. Capsulele unei plante ajung la maturitate treptat (de la
    bază spre vârful plantei), din care cauză recoltarea se face în mai multe etape (3–5). În ultima
    etapă se recoltează şi capsulele nedeschise, care conţin fibre cu grad de coacere redus.
    În ţara noastră bumbacul s-a cultivat sporadic, cea mai mare producţie (38 500 t bumbac
    egrenat) s-a înregistrat în anul 1953, când s-a ajuns la o suprafaţă cultivată de 224 700 ha [1].
    Ulterior, suprafeţele cultivate s-au redus, datorită condiţiilor climaterice defavorabile acestei
    culturi – reflectată în calitatea fibrelor. Recoltarea se realizează în trei etape. Prima etapă avea
    loc atunci când numărul capsulelor deschise depăşea 50–60% din totalul capsulelor de pe
    plantă. Aceasta era etapa din care rezulta cel mai bun bumbac, cu un grad de maturitate de 1,4–
    1,7, o fineţe cuprinsă între Nm 4930 şi Nm 5725, o tenacitate de 21–30 cN/tex şi un conţinut de
    impurităţi de 2–11,9%. Din etapele ulterioare rezulta bumbac nematur, de calitate inferioară.
    Recoltarea presupune extragerea din capsule a seminţelor cu fibre, care formează
    împreună aşa-numitul bumbac brut, sau bumbac neegrenat.
    Recoltarea se poate face manual sau mecanizat. Prin recoltare manuală se obţine un
    bumbac cu conţinut redus de impurităţi şi fibre defecte, dar prezintă dezavantajul că necesită
    concentrarea unei forţe mari de muncă într-un timp relativ scurt, timpul perioadei optime de
    recoltare. În cazul în care culesul este întârziat, fibrele sunt răspândite de vânt, impurificate de
    ploi şi, în consecinţă, calitatea recoltei scade.
    Recoltarea mecanizată a bumbacului se realizează cu următoarele tipuri de maşini:
    ♦ maşini pentru cules bumbac din capsule deschise:
    – maşini cu fuse:
    • orizontale;
    • verticale;
    – maşini pneumatice;
    ♦ maşini pentru cules capsule nedeschise.
    Dintre maşinile de recoltat bumbac din capsule deschise (care smulg seminţele cu
    fibrele din capsule), cele mai bune sunt considerate maşinile cu fuse verticale (fig. II.1.1).
    Prin deplasarea maşinii de-a lungul unui rând de plante, pe direcţia AB, tulpinile aces-tora sunt dirijate de dispozitivele de ghidare 4 şi 5 spre zona CD, zonă de acţiune a fuselor. În
    această zonă, fusele se rotesc cu vârful dinţilor înainte, realizând extragerea bumbacului din
    capsule. În zona DE fusele staţionează, după care în zona EF îşi schimbă sensul de rotaţie,
    favorizând detaşarea fibrelor de către periile 6. Materialul fibros astfel colectat este transportat
    pneumatic spre un buncăr colector.
    Prelucrarea primară a bumbacului 399
    Fig. II.1.1. Schema maşinii de recoltat cu fuse verticale:
    1, 2 – tambure; 3 – fuse; 4, 5 – dispozitive de ghidare; 6 – perii.

    Materialul recoltat cu o astfel de maşină conţine doar 40–60% bumbac brut, restul fiind
    impurităţi (pereţi capsulari, frunze, ramuri, pământ, nisip etc.) ce trebuie eliminate prin operaţii
    ulterioare de curăţire.
    Pentru recoltarea bumbacului se pot utiliza şi maşini agregatizate cu dispozitive de
    curăţare preliminară (fig. II.1.2). Curăţarea imediat după recoltare prezintă avantajul eliminării
    corpurilor străine mai uşor, înainte ca ele să pătrundă adânc în masa fibroasă. Conţinutul de
    impurităţi în bumbacul recoltat cu o astfel de maşină este de doar 19–24%.


    Fig. II.1.2. Maşina cu fuse verticale agregatizată cu dispozitive de curăţare
    şi cu o maşină de transport:
    1 – fuse; 2, 3, 9, 10 – conducte de transport; 5 – ventilator; 6, 8 – dispozitive de detaşare
    a impurităţilor grele; 7 – tambur; 11 – cilindrii detaşori ai bumbacului brut; 12 – buncăr.
    B
    400 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Bumbacul extras de fusele 1 este transportat pneumatic spre tamburul curăţitor 7, în
    zona căruia are loc o primă curăţare. Impurităţile grele cad pe pământ prin conducta 10, iar
    impurităţile uşoare sunt evacuate prin conducta 9. Bumbacul astfel curăţat este desprins de pe
    tamburul 7 de către peria 11 şi dirijat spre buncărul 12.
    Există şi maşini de recoltare a bumbacului brut căzut pe pământ şi de curăţare ulterioară
    a acestuia.


    Fig. II.1.3. Secţiuni ale maşinii de recoltat capsule nedeschise:
    a – zonă de sfărâmare a capsulelor:
    1– tambur cu palete; 2 – proeminenţe; 3 – grătar;
    b – zona de curăţare:
    1, 5, 6 – tamburi curăţitori; 2 – perie; 3 – cuţite 4 – tambur perie; 7 – perii.

    Ultima etapă de recoltare se realizează cu maşini de construcţie specială, a căror
    principale organe de lucru sunt doi cilindri rifelaţi, care permit recoltarea tuturor capsulelor,
    inclusiv a celor nedeschise. Acest amestec de bumbac brut, impurităţi şi capsule este dirijat
    spre o zonă a maşinii (fig. II.1.3, a), care realizează sfărâmarea capsulelor între tamburul cu
    palele 1 şi proeminenţele cu secţiune triunghiulară 2. O parte din impurităţile mici cad prin
    grătarul 3, iar bumbac brut cu restul de impurităţi este dirijat spre zona de curăţare a maşinii
    (fig. II.1.3, b), în care se continuă procesul de separare cu o intensitate mărită. Materialul este
    preluat de dinţii tamburului 1. Peria 2 contribuie la o mai bună prindere a fibrelor de dinţii
    tamburului. Cuţitele 3 desprind impurităţile mari, pe care le dirijează spre tamburii 5 şi 6,
    care, cu ajutorul periilor 7, continuă operaţia de separare a eventualelor seminţe cu fibre, ce au
    căzut o dată cu impurităţile. Aşadar, tamburul 7 preia bumbacul brut curăţat de pe tamburii 1,
    5 şi 6. Cantitatea de impurităţi conţinută de materialul recoltat cu o asemenea maşină variază
    între 11 şi 75%.
    Prelucrarea primară a bumbacului 401
    II.1.2. Prelucrarea primară a bumbacului brut
    Bumbacul recoltat este predat staţiilor de prelucrare primară, unde este supus operaţiilor
    prezentate schematic în fig. II.1.4.


    Fig. II.1.4. Flux tehnologic din staţiile de prelucrare primară.

    II.1.2.1. Recepţia, sortare şi depozitare

    Recepţia şi sortarea au ca scop formarea unor partizi cât mai omogene, ţinându-se cont
    de varietatea şi calitatea bumbacului, de modul de recoltare, de conţinutul de impurităţi.
    Depozitarea are ca scop păstrarea bumbacului neprelucrat în timpul sezonului de
    recoltare. În timpul sezonului se prelucrează doar circa 20% din totalul bumbacului cules.
    Depozitarea trebuie să se facă în locuri uscate şi bine aerisite, iar conţinutul de umiditate al
    bumbacului depozitat nu trebuie să depăşească 13%. Umiditatea excesiva determină
    „încingerea“ bumbacului, dezvoltarea microorganismelor şi, ca urmare, degradarea fibrelor
    şi a seminţelor.

    II.1.2.2. Uscarea

    Uscarea bumbacului brut are ca scop reducerea umidităţii până la limita admisibilă
    (valoare dependentă de calitatea bumbacului), în vederea asigurării condiţiilor optime de
    prelucrare şi implicit a obţinerii unor fibre de calitate corespunzătoare. Umiditatea excesivă
    îngreunează sau face chiar imposibilă prelucrarea mecanică a bumbacului brut.
    Bumbacul a cărui umiditate depăşeşte limita admisă se supune uscării, care se poate
    realiza:
    – natural – operaţie economică, dar total dependentă de starea vremii;
    – artificial – operaţie dirijată, realizată în uscătoare, la o temperatură de 40...50°C,
    pentru bumbacul a cărui sămânţă este destinată însămânţării, sau la 60...70C°C, pentru
    bumbacul a cărui sămânţă se va utiliza în scop industrial.
    Uscare
    Îmbalotare
    Îmbalotare
    Lintesare
    Triere
    Degrevare
    Recepţie-sortare-depozitare
    402 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    II.1.2.3. Curăţarea bumbacului de impurităţi
    Bumbacul brut, în special cel recoltat mecanic şi necurăţat preliminar în timpul recol-tării, conţine o cantitate însemnată de impurităţi grele (pietre, particule metalice etc.) şi impu-rităţi uşoare (părţi din plante – ramuri, capsule, frunze
    şi praf) care trebuie îndepărtate.
    În funcţie de felul impurităţilor, acestea se
    elimină cu maşini de diferite tipuri, care se succed,
    formând un agregat de curăţare.
    Curăţitoarele de impurităţi grele funcţionează
    pe principiul aerodinamic. Impurităţile grele sunt
    separate de particulele de bumbac cu ajutorul unui
    curent de aer (fig. II.1.5).
    Din materialul alimentat curentul de aer preia
    şi dirijează particulele de bumbac brut spre grătarul 1,
    de unde, sub acţiunea propriei greutăţi, cad în canalul
    2. Particulele grele nu îşi modifică traiectoria, şi cad
    în canalul 3.
    Curăţitoarele de impurităţi uşoare sunt de
    diverse tipuri constructive. Principalele organe lucră-toare pot fi: tambur cu palete şi grătar (fig. II.1.3, a);
    două tambure cu cuie şi grătar (fig. II.1.6, a); şnec cu
    cuie şi grătar (fig. II.1.6, b); tambur cu cuie şi grătar
    (fig. II.1.6, c).

    Fig. II.1.6. Tipuri de organe lucrătoare ale curăţitoarelor de impurităţi uşoare:
    1 – tambure, respectiv şnec cu cuie; 2 – grătare.
    În practica industrială, pentru eliminarea impurităţilor uşoare, cel mai frecvent sunt
    folosite curăţitoarele cu cinci tambure (fig. II.1.7).
    Materialul alimentat, preluat de bolţurile primului tambur, este lovit de barele grătarului
    şi predat celui de al doilea tambur. Operaţia se repetă până la ultimul tambur, de unde bum-bacul curăţat este debitat în conducta de evacuare.
    Prin lovirea particulelor de bumbac de grătar, impurităţile se desprind şi cad printre
    barele acestuia, pe un plan înclinat, fiind apoi evacuate din maşină. Vitezele crescătoare ale
    tamburelor asigură preluarea materialului de la primul spre ultimul tambur şi totodată o
    curăţare progresivă.
    Funcţie de conţinutul de impurităţi din bumbacul brut, în linia de curăţare se introduc
    una sau mai multe maşini de acest tip.
    Bumbacul curăţat este transportat pneumatic şi distribuit maşinilor de egrenat.

    Fig. II.1.5. Principiul separării
    impurităţilor grele:
    1 – grătar; 2 – canal de evacuare a bum-bacului brut; 3 – canal de evacuare a
    impurităţilor grele.
    Pietre
    Prelucrarea primară a bumbacului 403
    Fig. II.1.7. Curăţitorul cu cinci tambure:
    1 – tambure cu bolţuri; 2 – grătar.


    II.1.2.4. Egrenarea

    Egrenarea este operaţia de separare a fibrelor de pe seminţe. Principiul operaţiei constă
    în fixarea seminţei şi solicitarea la tracţiune a fibrelor. O asemenea solicitare va determina
    ruperea fibrelor în zona lor de minimă rezistenţă, zonă care se află în imediata vecinătate a
    seminţei.
    O egrenare corespunzătoare presupune o afânare a bumbacului brut şi o alimentare
    uniformă şi permanentă cu particule de material a maşinilor de egrenat, operaţii care se
    realizează cu alimentatoare cu unul sau cu patru tambure bătătoare (fig. II.1.8 şi fig. II.1.9)
    montate direct pe maşinile de egrenat.


    Fig. II.1.8. Schema alimentatorului
    automat cu un tambur:
    1 – valţuri alimentatoare; 2 – tambur
    bătător; 3 – grătar; 4 – dispozitiv cu
    şnec pentru eliminarea impurităţilor.

    Fig. II.1.9. Schema alimentatorului cu patru tambure:
    1 – valţuri alimentatoare; 2, 3, 4, 5 – tambure;
    6 – dispozitiv cu şnec pentru eliminarea impurităţilor;
    7 – plan înclinat.

    Maşinile de egrenat sunt de două tipuri constructive:
    – maşini de egrenat cu ferăstraie – utilizate pentru bumbacul cu fibre scurte şi de lun-gime medie;
    404 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – maşini de egrenat cu cilindrul egrenor – utilizate pentru bumbacul cu fibre lungi.
    Maşinile de egrenat cu ferăstraie (fig. II.1.10) sunt alcătuite dintr-o cameră de egrenare,
    1, alimentată uniform cu particule de bumbac brut şi prevăzută în partea inferioară – lateral
    stânga – cu grătarul 3, printre barele căruia pătrund discurile ferăstrău 4, care sunt montate pe
    un arbore comun. În mişcarea lor de rotaţie, dinţii ferăstraielor agaţă fibrele, aducându-le în
    zona A, unde se produce egrenarea propriu-zisă. Fibrele rupte de pe seminţe sunt extrase, iar
    seminţele, fiind de dimensiuni mai mari decât spaţiile dintre barele grătarelor, rămân în cameră.
    Fig. II.1.10. Schema maşinii de egrenat
    cu ferăstraie:
    1 – cameră de egrenare; 2 – pieptăne
    pentru sămânţă; 3 – grătar; 4 – ferăstraie;
    5, 6 – conducte; 7 – şnec; 8 – duză;
    9 – clapetă; 10 – bumbacul brut antrenat
    în mişcare de rotaţie.

    Seminţele lipsite de fibre au aderenţă mai mică, cad la baza camerei, de unde sunt
    evacuate prin spaţiul reglabil creat de poziţia pieptenelui 2 faţă de grătar şi dinţii ferăstraielor.
    Acesta reprezintă de altfel principalul reglaj al maşinii, datorită căruia se modifică atât
    capacitatea de prelucrare a maşinii, cât şi randamentul de fibră.
    Când vârfurile dinţilor pieptenului se află într-o poziţie mai apropiată de grătar, piep-tenele este închis şi randamentul de fibre creşte, dar calitatea fibrelor rezultate şi capacitatea de
    prelucrare scad.
    În poziţie inversă, când vârfurile dinţii sunt mai îndepărtate de grătar, pieptenele este
    deschis şi cantitatea de fibre rămasă pe seminţele debitate de maşină creşte, deci randamentul
    de fibră este redus.
    Poziţia corectă a pieptenelui se stabileşte funcţie de calitatea şi umiditatea bumbacului,
    precum şi de gradul de uzură al ferăstraielor.
    Curentul de aer introdus prin conducta 6 şi duza 8 scoate fibrele din dinţii ferăstraielor
    şi le dirijează prin canalul de evacuare 5 spre o conducta centrală.
    Impurităţile şi seminţele mici (necoapte) extrase din cameră sunt separate de fibre de
    către forţa centrifugă creată de ferăstraie în mişcarea lor de rotaţie şi evacuate prin dispozitivul
    cu şnec 7.
    Calitatea operaţiei de curăţire este reglabilă prin modificarea ecartamentului dintre
    clapeta 9 şi dinţii ferăstraielor. Un ecartament mic micşorează conţinutul de impurităţi din
    fibre, dar creşte cantitatea de fibre îndepărtate o dată cu seminţele.
    Prelucrarea primară a bumbacului 405
    O poziţie corectă a ferăstraielor presupune pătrunderea acestora în mijlocul intervalului
    dintre două grătare, şi la o distanţă de 1–1,3 mm faţă de marginea grătarului.
    Urmare a acţiunii ferăstraielor, materialul fibros din camera de egrenat i se imprimă o
    mişcare de rotaţie, în care sunt antrenate atât particulele de bumbac brut nou alimentate, cât şi
    cele ale bumbacul brut parţial egrenat.
    Există şi maşini de egrenat cu ferăstraie la care detaşarea fibrelor se realizează cu
    ajutorul unui tambur perie (fig. II.1.11).

    Fig. II.1.11. Schema maşinii de egrenat
    cu ferăstraie:
    1 – perete lateral; 2 – ax cu ferăstraie;
    3, 7 – grătar; 4 – tambur perie;
    5 – cameră de egrenat; 6 – pieptene
    pentru sămânţă; 8 – apărătoare.

    Maşinile de egrenat cu cilindru egrenor (fig. II.1.12) sunt destinate prelucrării bumba-cului cu lungime mare. Acţiunea mai blândă a organelor lucrătoare menajează fibrele, acest
    procedeu micşorând mai puţin lungimea fibrelor, comparativ cu procedeul cu ferăstraie. De
    menţionat însă că producţia maşinii este de circa 3 ori mai mică.
    Principalul organ de lucru al maşinii este cilindrul egrenor 1, acoperit cu o piele aspră,
    în care sunt practicate rizuri elicoidale. Bumbacul brut este adus de paletele profilate ale
    cilindrului 7 în zona de acţiune a cilindrului egrenor. Datorită coeficientului de frecare mare a
    suprafeţei acestui cilindru, fibrele sunt preluate şi transportate spre cuţitul fix 4. Ecartamentul
    mic dintre cilindrul egrenor şi cuţitul 4 permite preluarea de către cilindru numai a fibrelor.
    Seminţele, datorită dimensiunilor mari, precum şi datorită acţiunii paletelor 7, sunt desprinse
    de fibre. De pe cilindrul egrenor fibrele sunt detaşate de cilindrul 2 şi debitate în conducta 3.
    Seminţele, împreună cu impurităţile mari şi o parte din impurităţile mici, cad prin grătarul 5,
    fiind evacuate din maşină. O dată cu fibrele, cilindrul egrenor preia şi o serie de impurităţi
    mici, care se vor regăsi în bumbacul egrenat.
    Cauzele apariţiei defectelor de egrenare (cojiţe de fibre, seminţe sfărâmate, nopeuri)
    pot fi: uzura avansată a suprafeţei cilindrului egrenor, poziţia necorespunzătoare a cuţitului 4
    sau a cilindrului 7, proprietăţile bumbacului brut.
    Există şi maşini (fig. II.1.13) la care cilindrul 7 este înlocuit cu un dispozitiv special,
    care alimentează continuu zona de egrenare, iar la desprinderea seminţelor contribuie un
    cuţit mobil.
    406 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR


    Fig. II.1.12. Maşină de egrenat cu cilindru egrenor:
    1 – cilindru egrenor; 2 – cilindru detaşor; 3 – conductă
    de evacuare a bumbacului egrenat; 4 – cuţit fix;
    5 – grătar; 6 – conductă de evacuare a seminţelor;
    7 – cilindru alimentator cu palete profilate.




    Fig. II.1.13. Maşină de egrenat cu cilindru egrenor:
    1 – dispozitiv de alimentare; 2 – cilindru egrenor;
    3 – cuţit fix; 4 – cuţit mobil; 5 – cameră de egrenat.


    II.1.2.5. Lintersarea

    După egranare, pe seminţe mai rămân fibre scurte (cu lungimea cuprinsă între 6 şi
    22 mm), fibre care poartă denumirea de linters. Cantitatea de linters rămasă pe sămânţă în
    urma operaţiei de egrenare variază între 9 şi 15% din greutatea seminţelor, şi depinde de
    materia primă (soiul, calitatea şi umiditatea bumbacului prelucrat), precum şi de maşinile de
    egrenat, respectiv da parametrii tehnologici utilizaţi, corectitudinea reglajelor şi starea tehnică
    a organelor lucrătoare.
    Prelucrarea primară a bumbacului 407
    Operaţia de lintersare presupune o pregătire prealabilă a seminţelor egrenată, care
    conţin pe lângă seminţe sănătoase (grele), care urmează a fi lintersate, şi seminţe nemature
    (uşoare), precum şi impurităţi (nisip, pământ, praf etc.). Eliminarea acestora se realizează la
    curăţitorul pneumatic de seminţe (fig. II.1.14), care se montează direct pe maşinile de
    egrenat.

    Fig. II.1.14. Schema curăţitorul pneumatic de seminţe:
    1 – transportor elicoidal de seminţe; 2 – canal; 3 – cameră separatoare; 4 – eliminator
    de pietre; 5, 6, 9 – elemente de reglare; 7 – conductă de aer; 8 – conductă de evacuare.
    Separarea linteresului de pe seminţe se realizează prin operaţia de lintersare, care con-stituie una dintre operaţiile de bază din fluxul tehnologic al staţiilor de preindustrializare a
    bumbacului.
    Operaţia are drept scop:
    – asigurarea materiei prime pentru unele ramuri industriale: lintersul constituie o ma-terie primă valoroasă pentru fabricarea unor pelicule (utilizate în cinematografie sau pentru
    ambalarea unor produse alimentare), sau fibre artificiale (acetat, cupro etc.), dar şi pentru
    fabricarea vatei şi a unor derivaţi de celuloză folosiţi în industria chimică;
    – îmbunătăţirea calităţii seminţelor agricole;
    – pregătirea seminţelor care urmează a fi prelucrate industrial.
    Maşinile de lintersat sunt asemănătoare celor de egrenat, faţă de care prezintă urmă-toarele particularităţi:
    – camera de lucru a maşinii este prevăzută cu un cilindru cu palate, care, prin mişcarea
    lui de rotaţie, provoacă schimbarea poziţiei seminţelor în zona activă de lintersare;
    – organele de lucru pot fi discuri abrazive sau discuri cu ferăstraie (numărul ferăstra-ielor este mai mare, iar dinţii ferăstraielor sunt mai fini);
    – ecartamentul între organele de lucru şi grătar este mai mic;
    – pieptenele pentru seminţe are spaţiile mult mai mici.
    408 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Lintersarea propriu-zisă se poate realiza prin 1–3 treceri pe maşinile de lintersat,
    funcţie de cantitatea de linters rămasă pe seminţele egreanate, de la care se obţin calităţi
    diferite de linters.
    La prima lintersare seminţele cedează circa 1/3 din fibre, iar lintersul obţinut este de
    calitate superioară – conţine fibre de lungime mai mare, comparativ cu cele obţinute din
    trecerile ulterioare şi este folosit la fabricarea vatei. Prima trecere se realizează, de obicei, pe
    maşini cu ferăstraie. Pentru următoarele treceri se utilizează, de regulă, maşini cu abrazivi,
    maşini ale căror principale organe de lucru sunt nişte discuri rotitoare, cu garnitură abrazivă de
    diferite granularii. Separarea fibrelor se face datorită frecării fibrelor între ele şi a frecării lor de
    abrazivi. Fibrele desprinse de pe seminţe sunt evacuate pneumatic din maşină, iar seminţele,
    după un anumit timp de prelucrare, sunt eliminate din maşină.

    II.1.2.6. Curăţarea, transportul şi îmbalotarea bumbacului egrenat

    În cazul în care conţinutul de impurităţi în bumbacul egrenat este ridicat, se impune o
    curăţare suplimentară înainte de îmbalotare, operaţie care, de regulă, se realizează pe maşini
    prevăzute cu cilindri cu garnituri rigide grosiere şi cu grătare.
    Îmbalotarea are ca scop uşurarea executării operaţiilor legate de depozitare şi
    transport, şi de a evita deteriorarea, murdărirea şi risipa de fibre. În acest scop fibrele se
    presează, se învelesc cu pânză de ambalaj şi se leagă cu benzi metalice sau benzi din material
    plastic armat.
    Pentru învelire se utilizează ţesături din iută, polipropilenă, sau, de dată mai recentă,
    legături din bumbac. Ţesăturile din iută, comparativ cu cele din polipropilenă, sunt mai
    scumpe, dar prezintă avantajul că impurificarea bumbacului cu fibre de iută provenite din
    ambalaj nu este atât de gravă precum cea cu fibre de polipropilenă. Pentru evitarea acestor
    neajunsuri, în prezent se utilizează tot mai frecvent ambalaje din bumbac.
    Îmbalotarea se realizează cu prese de diferite tipuri constructive, care sunt alimentate
    pneumatic cu fibre debitate de maşinile de egrenat sau de curăţitoare.
    Se îmbalotează bumbacul care are o umiditate de până la 8%. O umiditate mai mare a
    bumbacului, sau prezenţa unor cuiburi cu umiditate excesivă, conduc la degradarea fibrelor, în
    special în cazul baloturilor puternic presate şi depozitate timp îndelungat.
    Baloturile se caracterizează prin dimensiuni şi densitate de îmbalotare. La stabilirea
    acestor caracteristici se ţine cont de cerinţele producătorilor; comercianţilor şi utilizatorilor.
    Pentru depozitare şi transport sunt preferate baloturile cu dimensiuni uniforme şi pu-ternic presate, dar densitatea mare de ambalare ridică preţurile de îmbalotare şi îngreunează
    operaţiile de destrămare şi curăţare ulterioare.
    Pentru utilizatorii filatori este important ca baloturile să fie de aceleaşi dimensiuni
    chiar şi după despachetare, condiţie necesară pentru automatizarea alimentării liniilor de
    destrămare-curăţare-amestecare.
    În 1986, prin normele ISO 8115 s-a stabilit ca bumbacul să se ambaleze în două tipuri
    de baloturi, respectiv:
    – baloturi cu lungime 1060 mm, lăţime 530 mm şi înălţime 780–950;
    – baloturi cu lungime 1400 mm, lăţime 530 mm şi înălţime 700–900.
    Densitatea bumbacului prevăzută pentru ambele tipuri de baloturi variază între 380 şi
    450 kg/m3.
    De menţionat că în viitorul apropiat se va standardiza şi tipul de ambalaj.




    II.2 PRELUCRAREA PRIMARĂ A INULUI ŞI CÂNEPII



    II.2.1. Generalităţi

    Prelucrarea primară a inului şi cânepii are drept scop extragerea fibrelor textile con-ţinute în tulpinile acestor plante, prin îndepărtarea cu ajutorul unor mijloace fizice, chimice,
    biochimice şi mecanice a componentelor nefilabile (epidermă, parenchim şi lumen) conţinute
    în tulpini. Se obţin, în urma prelucrării, două categorii de fibre, care poartă numele de fibre
    topite şi fibre netopite.
    Fibrele topite se obţin, de regulă, prin parcurgerea a două etape:
    – în prima etapă se urmăreşte distrugerea, sau cel puţin slăbirea legăturii dintre fasciculele
    fibroase şi ţesuturile vecine sau ţesuturile în care fibrele sunt înglobate. Această etapă poartă
    denumirea generică de topit şi se efectuează prin mijloace biochimice, chimice sau fizice;
    – a doua etapă, realizată cu mijloace mecanice, are ca scop eliminarea părţilor nefila-bile, respectiv a resturilor de epidermă şi de parenchim, precum şi a întregii părţi lemnoase.
    Fibrele netopite, obţinute prin aşa-numita prelucrare „la verde“ a inului şi cânepii,
    parcurg o singură etapă, urmărindu-se doar eliminarea masei principale lemnoase a plantelor
    prin prelucrare mecanică. Prin decorticarea tulpinilor verzi rezultă un semifabricat, care este
    ulterior uscat şi poate fi supus unui proces de înnobilare, biologic, chimic sau fizic, şi mate-rialul fibros obţinut poate fi filat direct în această stare, purtând chiar denumirea de fibră
    prelucrată la verde.
    În general, pentru prelucrarea primară a inului şi cânepii sunt incluse o serie de faze
    tehnologice, din care unele sunt excluse, în funcţie de varianta de obţinere a fibrelor topite sau
    netopite. Un proces complet de prelucrare primară presupune următoarele faze tehnologice:
    1 – pregătirea tulpinilor pentru topire;
    2 – topirea tulpinilor;
    3 – uscarea tulpinilor topite;
    4 – prelucrare mecanică a tulpinilor topite prin zdrobire şi meliţare;
    5 – prelucrarea şi sortarea câlţilor de meliţă prin uscare, scuturare şi înnobilare;
    6 – sortarea fuiorului de in şi de cânepă;
    7 – presarea şi ambalarea fuiorului sau a câlţilor.
    Dacă este exclusă topirea, fibra rezultată fiind unitară, din cele şapte faze se exclud
    acelea care privesc topirea şi, respectiv, gruparea fibrelor tehnice în fuioare şi câlţi.
    În fig. II.2.1 este prezentată schema tehnologică completă a procesului de pregătire
    primară a inului şi cânepii. În această schemă sunt incluse o serie de operaţii, cum ar fi decap-sularea tulpinilor, desămânţarea capsulelor, decuscutarea seminţelor, depozitarea seminţelor,
    care în condiţiile soluţiilor constructive ale maşinilor agricole actuale se efectuează în timpul
    recoltării tulpinilor. S-a prezentat schema tehnologică completă, deoarece, în condiţiile actuale,
    în România există cultivatori individuali sau mici asociaţii care recoltează plantele textile pe
    410 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    terenuri în pantă şi nu pot întotdeauna să uzeze de maşini agricole. În aceste condiţii, tulpinile
    recoltate vor conţine şi capsule cu seminţe, procesul de sortare şi colectare a seminţelor
    trebuind efectuat cu maşini speciale, plasate majoritar în staţiile de pregătire primară.

    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 411

    Fig. II.2.1. Schema procesului tehnologic de prelucrare primară a inului şi cânepii.
    Înnobilarea câlţilor
    412 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    II.2.2. Sortarea şi clasificarea tulpinilor pentru fibră
    II.2.2.1. Tehnologii de recoltare a tulpinilor de in şi cânepă pentru fibră

    II.2.2.1.1. Tehnologii de recoltare a tulpinilor de in pentru fibră

    Inul pentru fibră se recoltează la începutul maturităţii galbene – umiditatea tulpinilor
    este de 60–70%, iar a capsulelor cu seminţe de 40% – procesul de recoltare fiind alcătuit din
    operaţii care pot influenţa desfăşurarea ulterioară a pregătirii tulpinilor pentru topire. Se deo-sebesc două tipuri de recoltare a inului pentru fibre: tehnologia de recoltare divizată şi tehno-logia de recoltare monofazică.
    În cadrul tehnologiei de recoltare divizate se întâlnesc patru variante de lucru, grupate
    după cum urmează:
    Varianta I cuprinde operaţiile: smulgerea plantelor şi legarea în snopi; aşezarea snopilor
    în clăi pentru uscare; transportul snopilor la locul de treier; decapsularea; treierarea capsulelor
    şi colectarea seminţelor; transportul snopilor cu tulpini decapsulate la staţiile de prelucrare
    primară a inului.
    Varianta a II-a cuprinde operaţiile: smulgerea plantelor şi aşezarea lor în brazdă, pe sol,
    pentru uscare; ridicarea şi legarea tulpinilor în snopi; transportul snopilor la locul de treier;
    decapsularea; treierarea capsulelor şi colectarea seminţelor; transportul snopilor cu tulpini
    decapsulate la staţiile de prelucrare primară a inului.
    Varianta a III-a cuprinde: smulgerea plantelor şi aşezarea lor în brazdă pe sol; ridicarea
    din brazdă, decapsularea, formarea şi legarea snopilor; transportul snopilor cu tulpini decap-sulate la staţia de pregătire primară; transportul capsulelor la locul de treier.
    Varianta a IV-a cuprinde operaţiile: smulgerea plantelor şi aşezarea lor în brazdă pe sol;
    ridicarea din brazdă, decapsularea şi lăsarea din nou a tulpinilor pe sol pentru putrezirea părţii
    lemnoase; transportul capsulelor la locul de treier.
    În cadrul tehnologiei monofazice de recoltare se foloseşte combina de recoltat în care
    execută, de regulă, următoarele operaţii: smulgerea plantelor; decapsularea tulpinilor, legarea
    lor în snopi şi lăsarea snopilor cu tulpini decapsulate pe sol.
    Ulterior, snopii cu tulpini decapsulate vor fi transportaţi la staţiile de prelucrare primară.
    Observaţie. Aşa cum s-a arătat, la prezentarea schemei procesului tehnologic de prelucrare
    primară a inului şi cânepii din fig. II.2.1, evoluţia constructivă a maşinilor de recoltat inul de-a lungul
    timpului a urmărit ca o serie de operaţii să fie rezolvate pe câmp o dată cu recoltarea. În procesul de
    recoltare a inului s-au impus următoarele cerinţe: pierderile de plante nesmulse să se încadreze între 1 şi
    5%; pierderile de seminţe să fie sub 2%; maşinile să asigure smulgerea plantelor cu înălţimea între 40 şi
    60 cm la o umiditate de până la 60% şi o densitate de până la 4000 plante pe metru pătrat; diametrul
    snopilor să nu fie mai mare de 20 cm; gradul de răsfirare a tulpinilor în snopi să nu depăşească 1,3;
    numărul de snopi nelegaţi să fie mai mic de 5%; snopii să nu-şi modifice diametrul la un efort de
    strângere de 10 N; decapsularea tulpinilor să fie de minimum 98% etc.
    Faţă de cele arătate anterior se observă că, în prezent, în staţiile de pregătire primară
    vin tulpini decapsulate legate în snopi, care urmează apoi un proces bine stabilit. Observaţia
    de mai sus este făcută, aşa cum s-a mai arătat, pentru a justifica eliminarea unor operaţii cum ar
    fi decapsularea, desămânţarea şi decuscutarea care, în urmă cu 40 de ani, datorită maşinilor
    agricole folosite în jurul anilor 1960, erau incluse în staţiile de pregătire primară ale inului
    (vezi ediţia I a Manualului inginerului textilist, Ed. Tehnică, 1960, pag. 134-137).
    Utilajele folosite astăzi la recoltarea inului pentru fibră sunt:
    – maşini de smuls in;
    – maşini de ridicat şi legat snopi, împărţite în două grupe:
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 413
    • maşini simple, care ridică tulpinile de pe sol, formează şi leagă snopii;
    • maşini complexe, care ridică tulpinile de pe sol, formează şi leagă snopii, decapsu-lează tulpinile şi colectează capsulele;
    – combine pentru in, care smulg plantele, decapsulează, leagă tulpinile în snopi şi lasă
    snopii în brazdă pe sol;
    – batoze pentru in, care execută numai decapsularea tulpinilor şi dezghiocarea capsu-lelor (batoze simple) sau decapsularea, dezghiocarea şi curăţarea seminţelor (batoze complexe).

    II.2.2.1.2. Tehnologii de recoltare a tulpinilor de cânepă pentru fibră

    În cadrul culturilor pentru fibră, procesul de recoltare cuprinde următoarele operaţii:
    – tăierea plantelor;
    – defolierea tulpinilor;
    – legarea tulpinilor în snopi;
    – transportul snopilor la staţiile de prelucrare primară.
    Defolierea se poate face înainte de tăierea plantelor, prin folosirea unor substanţe
    chimice sau, după ce plantele au fost tăiate, mecanic, prin scuturare şi lovire. Se poate spune că
    defolierea chimică poate avea influenţă negativă, manifestată prin degradarea parţială a unei
    cantităţi din fibrele tratate sau poate avea implicaţii ecologice, dacă substanţele aplicate sunt
    considerate poluante. În general, în România se practică varianta a II-a, de defoliere prin
    acţiuni mecanice, respectiv, după ce tulpinile au fost tăiate se lasă în benzi pe mirişte, pentru
    uscarea frunzelor, apoi se ridică de pe sol, se scutură frunzele şi tulpinile, legate în snopi, sunt
    încărcate şi transportate la staţiile de pregătire primară.
    Recoltarea cânepii pentru fibră se face la sfârşitul înfloritului, atunci când tulpinile au
    căpătat culoarea galben-aurie.
    Observaţie. Cerinţele tehnologice, în cazul recoltării cânepii pentru fibră, diferă de cele impuse la
    recoltarea inului prin însăşi prima operaţie impusă în flux. Faţă de inul care se smulge, cânepa se
    recoltează prin tăiere. Se impune ca înălţimea medie de tăiere de la sol să nu depăşească 7 cm; pierderile
    de tulpini să fie sub 5%; tulpini frânte de maximum 6%.
    Utilajele folosite-la maşinile de recoltat cânepă sunt:
    – maşini de tăiat tulpini, care taie plantele şi le lasă în brazdă pentru uscare;
    – maşini de defoliat şi legat snopi, care ridică tulpinile de pe sol, scutură frunzele şi
    leagă tulpinile în snopi;
    – maşini de tăiat tulpini şi legat în snopi, care se folosesc numai la culturi defoliate pe
    cale chimică.

    II.2.2.2. Clasificarea tulpinilor decapsulate de in şi de cânepă

    II.2.2.2.1. Pregătirea tulpinilor decapsulate pentru topire

    Depozitarea tulpinilor decapsulate. Înainte de începerea campaniei de recepţionare se
    întocmeşte planul de depozitare a tulpinilor, în care sunt cuprinse toate măsurile necesare
    asigurării bunei conservări a acestora.
    Pregătirea depozitării tulpinilor va avea în vedere:
    – alegerea, verificarea şi pregătirea terenului de depozitare;
    – verificarea respectării distanţelor cerute de prescripţiile pentru paza contra incendiilor;
    – trasarea amplasamentului girezilor şi stogurilor;
    414 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – pregătirea materialelor necesare confecţionării tălpilor la girezi, stoguri, stive, precum
    şi a materialelor auxiliare (scări, sfori, rulete, schele etc.);
    – repararea şoproanelor, podeţelor, drumurilor de acces, basculelor etc.
    Amplasarea girezilor (şirelor) şi a stogurilor de tulpini se face numai pe terenuri des-chise, accesibile acţiunii vânturilor, neinundabile şi cu orientare de la nord spre sud şi, pe cât
    posibil, paralel cu direcţia vântului dominant.
    Distanţele minime între girezi, stoguri şi vecinătăţi, sunt următoarele:
    – distanţa între girezi, frontal: 15 m;
    – distanţa între girezi, lateral: 25 m;
    – distanţa faţă de şoproane: 50 m;
    – distanţa faţă de clădiri industriale, drumuri publice şi căi ferate: 100 m;
    – distanţa faţă de case de locuit: 200 m.
    Tălpile girezilor pentru depozitarea tulpinilor trebuie să aibă următoarele dimensiuni:
    In Cânepă
    – lungimea, în m: 20–25 20–25
    – lăţimea, în m: 5–7 6-8
    – înălţimea, în m: 0,3–0,5 0,4-0,5
    Stogurile de tulpini de în se aşază în grupuri de câte cinci, respectându-se următoarele
    distante:
    – distanţa dintre stogurile din acelaşi grup: 15 m;
    – distanţa dintre grupurile de stoguri: 25 m;
    – celelalte distanţe sunt aceleaşi ca şi la girezi.
    Tălpile stivelor din şoproane au înălţimea de minimum 0,3 m, iar lungimea şi lăţimea –
    în funcţie de dimensiunile şoproanelor.
    Tălpile se amenajează din grinzi de lemn, bile, manele, puzderie, pleavă etc.
    Necesarul de suprafaţă pentru depozitare se stabileşte calculându-se circa 1 m2 de talpă
    pentru 0,5 t tulpini crude.
    La amenajarea tălpilor din material lemnos se fac grătare din grinzi sau bile, aşezate la
    1,5–2 m distanţă, paralel cu lăţimea tălpii, sau, în lipsă de material lemnos, tălpile se fac din
    puzderie sau pleavă, iar marginile lor se consolidează pe toată înălţimea cu pământul scos din
    şanţul care împrejmuieşte gireada sau stogul.
    Reguli pentru depozitarea tulpinilor. Tulpinile de in se depozitează în girezi, stoguri
    sau stive, iar tulpinile de cânepă se depozitează numai în girezi sau stive. Tulpinile de in şi
    cânepă pot fi depozitate şi direct în şoproane.
    Gireada de tulpini de in se construieşte astfel încât lăţimea ei la baza acoperişului (b1) să
    depăşească lăţimea bazei (b) cu 0,75–1 m. Înălţimea până la streaşina girezii (h1) este de 3,5–
    4 m, iar înălţimea acoperişului (h2) este de 4–5 m; în total 7,5–9 m (fig. II.2.2).
    Acoperişul se clădeşte cu două pante, care să
    permită o perfectă scurgere a apei provenite din ploi
    sau din topirea zăpezii, iar laturile frontale ale gire-zilor se construiesc vertical. Clădirea girezilor nu se
    face pe toată lungimea dintr-o dată, ci pe „picioare“
    de 4–5 m lungime (p1, p2, ..., pn–v) (fig. II.2.3).
    La girezile de tulpini de in cu capsule, snopii
    care formează acoperişul au diametrul de 10–15 cm
    şi se aşază cu cotoarele în afară, în timp ce la girezile
    de tulpini de in decapsulate şi topite, precum şi la
    tulpinile de cânepă, snopii ce formează acoperişul se
    aşază cu vârful în afară.

    Fig. II.2.2. Gireadă de tulpini de in
    sau de cânepă.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 415
    La depozitarea în stoguri, tulpinile se stivuiesc de la baza stogului (2R) până la circa 1/3
    din înălţimea lui, h1 (3,5–4 m), cu diametrul în creştere treptată de la 4–5 m (2R) la 506 m
    (2R1). De la această înălţime şi până la vârf, tulpinile se stivuiesc în formă de con. Înălţimea
    acoperişului stogurilor (h2) este de 4–5 m, iar înălţimea totală a stogurilor, de 7,5–9 m
    (fig. II.2.4).
    Fig. II.2.3. Gireadă cu spaţii de
    aerisire triunghiulare.
    Fig. II.2.4. Stog de tulpini de in.

    Exteriorul şi acoperişul girezilor şi stogurilor trebuie să fie absolut netede, fără adân-cituri sau ieşituri, deoarece acestea înlesnesc pătrunderea apelor în interior.
    În şoproane se depozitează cu prioritate tulpinile de calitate superioară şi, în special,
    tulpinile topite.
    Stivuirea tulpinilor se face până la acoperiş, iar pe mijlocul şopronului, longitudinal, se
    lasă nestivuit un spaţiu, pentru circulaţia căruţelor, tractoarelor cu remorci etc.
    Se recomandă ca podeaua şoproanelor să fie betonată sau asfaltată.
    Tulpinile de in şi cânepă se pot depozita cu umiditatea de maximum 25%. Pentru o bună
    conservare a tulpinilor cu umiditatea cuprinsă între 17 şi 25%, se construiesc girezi şi stive
    prevăzute cu canale de circulaţie a aerului. În acest caz, se folosesc următoarele metode:
    – între două „picioare“ p1– p2 vecine şi pe toată lăţimea girezii se lasă spaţii de aerisire
    triunghiulare, cu lăţimea la bază, 1, de 1–1,5 m şi înălţimea de 2–2,5 m, iar deasupra acestei
    înălţimi picioarele se construiesc normal (fig. II.2.3).
    – în fiecare picior se introduc câte 2–3 canale de aerisire, confecţionate din şipci, scân-duri sau bile, cu secţiune triunghiulară sau pătrată, având latura de 30–40 cm; aceste canale se
    aşază transversal pe toată lăţimea girezii (fig. II.2.5), iar după aşezarea tulpinilor, se scot şi se
    folosesc în continuare.
    În scopul unei aerisiri mai intense a tulpinilor cu umiditatea cuprinsă între 17 şi 25%, în
    afara celor două metode arătate, se mai practică şi alte sisteme, ca de exemplu:
    – în interiorul girezilor, longitudinal şi transversal, pe toată lungimea lor, se lasă spaţii de
    aerisire care comunică între ele (fig. II.2.6). Secţiunea spaţiilor de aerisire este de 0,50 × 0,50 m.
    Spaţiile de aerisire sunt situate în două plane, la distanţa de 2–3 m unul faţă de celălalt;


    Fig. II.2.5. Gireadă cu canale de aerisire
    din şipci, scânduri sau bile.

    Fig. II.2.6. Gireadă de cânepă cu spaţii
    de aerisire longitudinale şi laterale:
    1 – spaţii de tiraj; 2 – stratul exterior.
    416 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – aşezarea afânată a snopilor cu interval inte-rior (fig. II.2.7). Prin acest sistem, snopii se aşază la
    o mică distanţă unul de altul, iar direcţia snopilor se
    schimbă la fiecare rând. Longitudinal, pe mijlocul
    girezii, se lasă un spaţiu cu lăţimea de 0,50 m de la
    bază până la treimea inferioară a acoperişului. În
    acest fel, o gireadă este formată din două stive
    înguste, unite la capete şi în partea superioară.
    În pereţii laterali se lasă spaţii de aerisire de
    0,50 × 0,50 m, care comunică cu spaţiul central.
    Spaţiile de aerisire transversale sunt amplasate în
    două rânduri suprapuse, la distanţa de 2,5–3 m.
    În regiunile cu precipitaţii bogate este
    necesar să se efectueze un control periodic al
    modului de conservare al tulpinilor. Cu ocazia
    controalelor se urmăreşte în special temperatura
    (cu ajutorul termosondelor), umiditatea şi deformă-rile girezilor sau stogurilor, înlăturându-se imediat defecţiunile constatate. Tulpinile de in
    şi cânepă se depozitează separat, pe soiuri, sorturi tehnologice, calităţi comerciale şi
    grupe tehnologice.
    Depozitul de tulpini trebuie să aibă un registru de evidenţă cu fişe, pentru fiecare
    gireadă, stog sau stivă. Fiecare gireadă, stog sau stivă se marchează cu o placă de lemn.
    Volumul girezii (vezi fig. II.2.2) se calculează cu ajutorul formulei:
    LhbhbbV ⎥⎦
    ⎤⎢⎣
    ⎡ ++= 2111
    22
    )( [m3], (II.2.1)
    în care: b este lăţimea girezii la bază, în m;
    b1 – lăţimea girezii la baza acoperişului (streaşina), în m;
    h1 – înălţimea girezii de la bază la baza acoperişului, în m;
    h2 – înălţimea acoperişului, în m;
    L – lungimea girezii, în m.
    Volumul stogului (fig. II.2.4) se calculează cu ajutorul formulei:
    ()[]2
    2
    11
    2
    1
    2
    13 hRRRRRhV +⋅++π= [m3], (II.2.2)
    în care: R este raza stogului la bază, în m;
    R1 – raza stogului la baza acoperişului, în m;
    h1 – înălţimea stogului de la bază, până la baza acoperişului, în m;
    h2 – înălţimea acoperişului, în m.
    Orientativ, greutatea tulpinilor conţinute într-o gireadă sau stog se stabileşte în-mulţind volumul girezii sau stogului respectiv cu greutatea tulpinilor conţinute într-un
    metru cub.
    La o bună stivuire, greutatea unui metru cub de tulpini, în funcţie de felul materialului şi
    durata depozitării, este dată în tabelul II.2.1.


    Fig. II.2.7. Gireadă de cânepă
    cu interval interior:
    1 – spaţii de tiraj; 2 – straturi exterioare;
    3 – intervalul interior.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 417
    Tabelul II.2.1
    Greutatea unui metru cub de tulpini stivuite
    Felul tulpinilor Imediat după stivuire,
    kg/m3
    Primăvara, după tasarea
    tulpinilor, kg/m3
    Tulpini de in netopite 100–110 150
    Tulpini de in topite 80 100
    Tulpini scurte de cânepă netopite 50 90
    Tulpini lungi de cânepă netopite 75 100
    Tul ini de cânepă topite 40–60 75–80

    II.2.2.2.2. Sortarea tulpinilor decapsulate

    Caracteristicile fizico-mecanice ale tulpinilor. Principalele caracteristici ale tulpinilor
    de in şi cânepă sunt: lungimea (totală la cânepă, totală şi utilă la in), grosimea, culoarea, atacul
    la boli şi dăunători, vătămări mecanice (grindină, tulpini frânte sau strivite), sarcina de rupere.
    Cunoaşterea importanţei fiecărei caracteristici permite să se prevadă, în mare măsură,
    după aspectul exterior al tulpinilor, modul lor de comportare în procesul tehnologic de prelu-crare primară, precum şi după rezultatele probabile ale prelucrării, atât cantitativ cât şi calitativ.
    Lungimea şi grosimea tulpinilor sunt influenţate de numeroşi factori ca: soi, sex, durata
    zilei, umiditatea solului şi aerului, temperatura, compoziţia fizică şi chimică a solului, agro-tehnica aplicată, îngrăşăminte, sistem de cultură, densitatea plantelor în lan etc.
    În ceea ce priveşte lungimea, se deosebesc: lungimea totală a plantei, măsurată între
    cele două extremităţi şi lungimea utilă, denumită şi lungime tehnică. Aceasta se măsoară, la
    in, de la coletul plantei, locul de trecere de la rădăcină la tulpină, până la baza inflorescenţei.
    La cânepă, lungimea se măsoară de la locul de tăiere, până la vârf, în cazul tulpinilor
    neramificate.
    Atât la in cât şi la cânepă, tulpinile cu lungimea utilă cea mai mare, neramificate şi mai
    subţiri, sunt considerate ca fiind cele mai valoroase. Ele au cel mai ridicat conţinut de fibră,
    dau un randament ridicat la fuior, iar fibra obţinută este mai rezistentă.
    Raportul dintre lungimea utilă şi grosimea plantei poartă numele de zvelteţe. Cu
    cât tulpinile sunt mai înalte şi mai subţiri, au un indice de zvelteţe mai ridicat şi, deci, sunt
    mai valoroase.
    Culoarea este, de asemenea, una dintre caracteristicile de bază după care putem aprecia
    calitatea tulpinilor. Ea indică: gradul de maturitate la care s-a făcut recoltarea, condiţiile de
    uscare şi de depozitare, atacul anumitor boli.
    Culoarea normală a tulpinilor este verzuie-deschisă, galbenă, verzuie, galbenă palidă,
    galbenă-alb-aurie. Ea corespunde tulpinilor sănătoase recoltate în epoca optimă din punct de
    vedere tehnologic (maturitate tehnică), uscate şi depozitate în condiţii corespunzătoare. Astfel
    de tulpini conţin celule fibroase bine formate, nelignifiate, din care vor rezulta, prin prelucrare,
    fibre rezistente, corespunzătoare sub aspectul individualizării, purităţii şi moliciunii.
    Tulpinile de culoare verde sau verde-brun indică o recoltare prea timpurie, într-un stadiu
    în care procesul de formare a fibrelor nu s-a terminat. Astfel de tulpini dau un randament de
    fibră şi de fuior mai redus. Fibra este mai fină şi mai moale, însă mai puţin rezistentă. Aceleaşi
    culori le au şi tulpinile cultivate pe soluri prea bogate în azot (de exemplu solurile cu turbă),
    precum şi cele îngrăşate excesiv cu îngrăşăminte bogate în azot. Astfel de tulpini au ţesuturile
    lemnoase mai dezvoltate, fiind deci mai sărace în fibră. Fasciculele fibroase sunt mai puţin
    418 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    compacte, iar fibrele celulare de calitate inferioară. Prin prelucrare, aceste tulpini vor da un
    randament mai redus de fibră şi de fuior, iar fibrele vor fi mai puţin rezistente.
    Tulpinile de in de culoare galbenă-închisă, galbenă-brună, brună-gri indică o recoltare
    întârziată, făcută după epoca optimă, culoarea fiind cu atât mai închisă cu cât recoltarea s-a
    făcut mai târziu.
    Tulpinile de cânepă recoltate cu întârziere au o culoare neuniformă, numărul tulpinilor
    brunificate şi înnegrite fiind cu atât mai mare, cu cât recoltarea s-a făcut mai târziu.
    Întârzierea recoltării are drept urmare o lignificare a celulelor fibroase, fibrele obţinute
    după prelucrare fiind mai aspre, mai casante şi mai puţin individualizate. Prin ansamblul
    însuşirilor, ele sunt deci mai puţin valoroase, filabilitatea lor şi calitatea firelor obţinute fiind
    mai scăzute.
    Culori închise, mergând chiar până la înnegrire, pot avea şi tulpinile recoltate în perioada
    optimă, însă plouate pe câmp în timpul uscării sau depozitate în condiţii necorespunzătoare. La
    astfel de tulpini au început deja procese de topire sau chiar de putrezire. Fibra lor este uneori
    atacată. Alteori, deşi fibrele nu au fost degradate, materialul fiind parţial topit, se va topi
    neuniform. Porţiunile care au fost parţial topite, încă de pe câmp, se vor topi mai repede, putând
    ajunge la supratopire. Aceasta duce la reducerea randamentului de fuior şi la obţinerea unor fibre
    foarte neuniforme din punct de vedere al purităţii şi mai ales al sarcinii de rupere.
    Culoarea tulpinilor poate fi, de asemenea, modificată datorită atacului unor boli. În
    funcţie de natura bolii şi de intensitatea ei apar diferite pete. La cânepă, pătarea datorită bolilor
    este foarte rară, practic neavând importanţă. În schimb, la in, bolile cele mai periculoase se
    manifestă prin pătarea tulpinilor (rugina, tăciunele, polisporoza). De obicei, mai ales în dreptul
    petelor, sunt atacate şi fibrele, numărul lor fiind redus, iar rezistenţa micşorată. De asemenea,
    în punctele de atac topirea nu se mai desfăşoară normal. Din această cauză, părţile lemnoase
    rămân aderente pe fibră chiar după o prelucrare mecanică energică, sub formă de puzderie
    aderentă. Din astfel de tulpini pătate se obţin fuior şi fibre de calitate inferioară.
    Puzderia aderentă se poate menţine până în fir şi chiar în ţesătura finită, provocând nu
    numai mari greutăţi în tot procesul tehnologic, de la topire până la finisare, ci şi deprecierea
    calitativă a produsului finit.
    Un alt caz de culoare anormală îl prezintă tulpinile de cânepă de culoare violacee sau chiar
    violetă. Acestea apar în condiţii nefavorabile de vegetaţie, mai ales pe timp secetos. Ele se topesc
    şi se prelucrează foarte greu, din care cauză sunt denumite în practică tulpini „sârmoase“.
    Atacarea cânepii de către viermele porumbului şi grindină provoacă leziuni plantelor,
    distrugând sau slăbind fibrele în locurile respective, precum şi tulburări generale în formarea
    ţesuturilor fibroase. Din astfel de tulpini se obţine o producţie totală redusă de fibre şi mai ales
    un randament redus de fuior.
    Prezenţa în snopii de tulpini a tulpinilor scurte, rămase nedezvoltate, a tulpinilor rupte,
    frânte, strivite, încâlcite, indică o recoltare şi manipulare necorespunzătoare. Cu cât conţinutul
    în astfel de tulpini este mai ridicat, cu atât ele sunt mai puţin valoroase, deoarece vor da un
    randament mai redus de fuior.
    Alte caracteristici. Un alt factor de apreciere a calităţii tulpinilor de cânepă este prezenţa
    frunzelor. Dacă tulpinile de cânepă nu sunt bine scuturate după uscare, rămân cantităţi mari de
    frunze. Prezenţa acestora dăunează în desfăşurarea normală a topirii, iar fibrele obţinute pot
    căpăta o nuanţă verzuie.
    Greutăţi mari provoacă prezenţa în masa de tulpini a buruienilor. Deşi o parte din
    acestea se descompun cu ocazia topirii şi se scutură prin repetatele manipulări ale materialului,
    unele dintre ele, de exemplu paiele de cereale, se menţin în masa de fibre, mai ales la câlţi,
    impurificând fibrele.
    Cantitatea şi mai ales rezistenţa fibrelor pot fi apreciate şi după caracteristicile mecanice
    ale tulpinilor, respectiv după rezistenţa lor la rupere. În cazuri de vătămări grave (putrezire,
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 419
    topire în câmp, atac puternic de boli), tulpinile au o rezistenţă redusă, putând fi rupte uşor,
    chiar cu mâna.
    Calitatea tulpinilor este cu atât mai bună, cu cât rezistenţa lor la tracţiune este mai
    mare. Această caracteristică se poate stabili prin analize de laborator, efectuând ruperea la un
    dinamometru.
    În ţara noastră, caracteristicile fizice stau la baza clasificării pe calităţi comerciale şi pe
    grupe tehnologice a tulpinilor de in şi cânepă, conform tabelelor II.2.2 şi II.2.3.
    Tabelul II.2.2
    Valori recomandate pentru caracteristicile de calitate
    ale tulpinilor de in care influenţează prelucrabilitatea
    Clasa de calitate I II III IV
    Culoarea
    Galbenă,
    galbenă-verzuie
    la cel puţin 90%
    din masa
    tulpinilor, la
    restul verzuie
    Galbenă-verzuie
    la cel puţin 80%
    din masa
    tulpinilor, la
    restul verzuie
    Galbenă-verzuie
    la cel puţin 70%
    din masa
    tulpinilor, la
    restul verzuie,
    brun-deschisă
    Galbenă-verzuie
    la cel puţin 60%
    din masa
    tulpinilor, la
    restul verzuie,
    brun-deschisă
    Lungimea utilă:
    – la cel puţin 90% din masa
    tulpinilor, cm, min
    – la restul tulpinilor, cm, min

    75
    70

    70
    55

    55
    40

    40
    30
    Grosimea la mijlocul tulpinii
    la cel puţin 90% din masa
    tulpinilor, mm, max

    2

    2

    2

    2.5
    Tulpini atacate de dăunători
    (rugină, fusarioză), vătămate
    de grindină, deformate
    (curbate, ondulate),% max

    Lipsă

    2

    5

    7

    Tabelul II.2.3
    Valori recomandate pentru caracteristicile de calitate ale tulpinilor
    de cânepă care influenţează prelucrabilitatea
    Clasa de calitate I II III IV
    Culoarea
    – Galbenă, gal-benă-verzuie la
    cel puţin 90%
    din masa tulpi-nilor
    – Tulpini înne-grite lipsă
    – Galbenă, gal-benă-verzuie la
    cel puţin 80%
    din masa tulpi-nilor
    – Tulpini înne-grite lipsă
    – Galbenă, gal-benă–verzuie la
    cel puţin 75% din
    masa tulpinilor
    – Tulpini înnegri-te, max 5% din
    masa tulpinilor
    – Galbenă, galbe-nă-verzuie la cel
    puţin 60% din
    masa tulpinilor
    – Tulpini înne-grite, max 10%
    din masa tulpinilor
    Lungimea utilă:
    – la cel puţin 80% din masa
    tulpinilor, cm, min
    – la restul tulpinilor, cm, min
    150

    130
    130

    100
    100

    70

    70

    50
    Grosimea medie a tulpinilor,
    mm, max 6 8 10 12
    Tulpini atacate de dăunători
    sau vătămate de grindină,
    deformate,%, max
    3 7 12 15
    Umiditatea,% max 14 14 14 14
    420 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Compoziţia chimică a tulpinilor de in şi cânepă. Principalele substanţe care intră în
    compoziţia tulpinilor şi fibrelor de in şi cânepă sunt următoarele: celuloza, hemicelulozele,
    zaharurile, substanţele pectice şi lignina (tabelul II.2.4).
    Tabelul II.2.4
    Compoziţia chimică (aproximativă), în%, a principalelor fibre liberiene
    Felul
    fibrei Celuloză
    Hemiceluloză,
    substanţe
    pectice şi lignină
    Apă Substanţe
    solubile Ceruri Substanţe
    minerale
    Alte
    substanţe
    In 80 3 8,5 4 2,5 0,7 1,3
    Chendâr 82 6,5 5 3 2,3 0,8 0,4
    Ramie 78 6 6 6,5 1 0,6 1,9
    Cânepă 75 9,5 10 2,1 0,6 0,8 2,0
    Iută 61,4 22 10 4 0,4 0,6 2,6 Manila 60 22 12 1 0,6 1 3,4

    II.2.2.2.3. Sortarea şi presarea tulpinilor pentru topire

    Caracteristicile fizice şi chimice ale tulpinilor influenţează puternic desfăşurarea proce-sului de topire. De aceea, condiţia de bază care trebuie realizată în vederea obţinerii unei topiri
    uniforme şi de calitate superioară este formarea de loturi omogene de tulpini, din punct de
    vedere al caracteristicilor fizice (lungime, grosime, culoare). Este de asemenea indicat ca
    fiecare lot să provină de pe acelaşi teren de cultură, fiind cultivat în aceleaşi condiţii de sol, de
    climă şi agrotehnice. Prelucrarea mecanică raţională necesită o omogenitate cât mai mare a
    loturilor. Omogenitatea loturilor de tulpini sub raportul caracteristicilor fizico-mecanice se
    realizează prin sortare.
    Sortarea tulpinilor trebuie efectuată în prima fază a procesului tehnologic, iar apoi
    corectată şi completată în fazele următoare. Buna sortare a tulpinilor constituie baza obţinerii
    unei producţii mari şi calitativ superioare în topitorii şi mai departe în filaturi; de aceea, trebuie
    să i se acorde o atenţie deosebită. Sortarea şi clasarea tulpinilor de in şi cânepă se efectuează în
    următoarele etape:
    – sortarea la cultivator, cu ocazia recoltării (sortarea agricolă);
    – clasarea la recepţie (încadrarea în calităţi comerciale);
    – sortarea cu ocazia depozitării, la recepţie (sortarea comercială);
    – sortarea înainte de topire, pe grupe tehnologice;
    – sortarea după topire, sortarea suplimentară pe câmpul de uscare.
    Operaţiile de sortare se efectuează astfel:
    Sortarea preliminară pe snopi a tulpinilor nedecapsulate se face în momentul alegerii
    snopilor în vederea alimentării decapsulatorului. Sortarea snopilor se face după lungime şi
    culoare. Când partida este suficient de omogenă, muncitorul extrage snopii cu caracteristici
    diferite faţă de sortul de bază, introducându-i în maşină separat, după ce s-au adunat în număr
    mai mare. În caz de neomogenitate mai mare, se formează grupe de cel puţin 8–10 snopi uni-formi, alimentarea maşinii făcându-se succesiv pe grupele astfel sortate.
    Sortarea tulpinilor decapsulate pe mănunchiuri se efectuează de către muncitorii de la
    debitarea maşinii, care extrag din stratul de tulpini decapsulate, de pe masa de debitare, mănun-chiurile de tulpini cu caracteristici diferite. După legare, snopii de tulpini decapsulate sunt
    depozitaţi separat pe grupe tehnologice.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 421
    Grupele tehnologice pentru tulpini de in se bazează pe o subdivizare pe criterii teh-nologice a sorturilor comerciale prevăzute în STAS, cu elemente orientative, conform tabe-lului II.2.5.
    Tabelul II.2.5
    Corespondenţa dintre condiţiile tehnice ale sorturilor comerciale şi ale grupelor tehnologice
    Sorturi comerciale Grupe tehnologice
    Cali-tatea Culoarea

    Lungimea
    utilă
    Grosime
    maximă,
    mm
    Grupa
    tehno-logică
    Culoarea
    %
    tul-pini
    Lungi-mea uti-lă,cm

    Observaţii
    Culoarea
    tulpinilor
    %
    tulpini
    cm
    min
    %
    tulpini

    Supe-rioară

    Galben, galben
    deschis,
    galben-verzui,
    alte culori
    min 90


    10
    80 100 1,5 S Galben, galben-deschis
    90 Peste
    80

    Galben, galben-verzui
    90 Peste
    80

    Galben, galben-deschis, galben-verzui
    90–
    70
    Peste
    80
    Lungime
    coresp. cal. S
    şi I. Culoare II
    Galben, galben-deschis, galben-verzui
    90–
    71
    80–70 Lungime
    coresp. cal. II.
    Culoare idem
    Galben, galben-deschis, galben-verzui
    70-50
    min. 70

    Lungime
    coresp. cal. S,
    I, II. Culoare
    III şi IV
    Galben, galben-deschis, galben-verzui
    min
    60
    70-50 Lungime
    coresp. cal. II.
    Culoare idem
    Galben, galben
    deschis, galben
    verzui
    60–
    50
    70–50 Lungime
    coresp. cal.III.
    Culoare IV
    Galben, galben
    deschis, galben-verzui
    60-50
    50–40 Lungime
    coresp. cal.IV
    Oricare (în afa-răde înnegrite)
    sub
    50
    Peste
    50
    Culoare
    sub IV
    Culoare
    normală
    peste
    50
    Sub
    40
    Lung. sub IV
    cul. min IV
    Oricare (în afa-răde înnegrite)
    sub
    50
    Sub
    40
    Lung. sub IV
    cul IV
    I Galben, gal-ben-verzui,
    galben-închis,
    alte culori
    min 90

    10
    80

    70
    80

    20
    1,5 I
    II Galben-verzui,
    verde,
    alte culori
    min 70

    30
    70

    50
    80

    20
    2IIA

    IIB

    III Galben-verzui,
    verde,
    min 60 50 70 2 IIIA
    IV Galben-verzui,
    verde, brun
    deschis, brun
    închis
    min 50

    50
    40

    30
    60

    40
    2,5 IVA

    IVB

    sub STAS (oricare)
    (afară de înne-grite
    Sub
    50
    Sub
    40
    Indif. Indif. S st 1
    S st 2
    S st 3

    422 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Presarea tulpinilor în baloturi se poate face în cazul transportării pe distanţe mari a
    tulpinilor de in decapsulate sau a celor de cânepă. Se realizează astfel o utilizare mai raţională a
    mijloacelor de transport, precum şi reducerea pierderilor şi deprecierilor ocazionate de mani-pulări. Presarea tulpinilor se mai poate face în vederea uşurării mecanizării încărcării şi
    descărcării tulpinilor din bazine. Presarea tulpinilor, deşi duce la mărirea indicilor de încărcare
    a bazinelor, nu duce întotdeauna la o creştere corespunzătoare a capacităţii secţiilor de topire,
    deoarece poate avea drept consecinţă o prelungire a duratei topirii. De asemenea, se poate
    produce o topire neuniformă.
    Pentru presare se utilizează presa hidraulică. Presa lucrează alternativ cu cele două rânduri
    de braţe. Baloturile produse sunt în greutate de 20–40 kg, pentru tulpini de in şi 40–80 kg, pentru
    tulpini de cânepă. Greutatea baloturilor este în funcţie mai ales de lungimea tulpinilor.
    Densitatea de presare variază între 12 şi 140 daN/m2.

    II.2.3. Topirea tulpinilor de in şi cânepă

    II.2.3.1. Scopul şi importanţa topirii
    Topirea plantelor liberiene se referă la procesul de descompunere a substanţelor pectice
    din lamelele extrafasciculare. Prin descompunerea acestor substanţe se distrug legăturile dintre
    fasciculele de celule şi, dintre acestea, şi celelalte ţesuturi anatomice ale tulpinii. Fasciculele
    de celule, numite fibre tehnice, pot fi astfel extrase din structura plantelor.
    Topirea este o operaţie importantă în procesul clasic de preindustrializare a inului şi
    cânepei, deoarece dacă topirea tulpinilor nu se desfăşoară corespunzător, fibra poate fi depre-ciată sau de calitate inferioară. În acest sens, topirea nu poate îmbunătăţi calitatea fibrelor din
    tulpini, dar desfăşurarea corectă a acestui proces poate asigura menţinerea proprietăţilor origi-nale ale fibrelor.
    Datele prezentate în acest capitol se referă numai la in şi la cânepă.
    Fibrele tehnice de in şi cânepă obţinute curent în România din tulpini topite (conform
    STAS 1714-89) se împart în fuioare şi câlţi. Suplimentar, există un segment de extragere al
    fibrelor din tulpini la care topirea este exclusă (vezi capitolul II.6), fibrele tehnice obţinute fiind
    denumite, pentru departajare, fibre netopite de in sau de cânepă. În acest caz, din start, dispar
    noţiunile de fuior şi de câlţi, apărând noţiunea de fibră „unitară“. În tabelul II.2.6 pot fi
    urmărite diferenţe de caracteristici între fibrele de in topit şi cele de in netopit prelucrate cu
    aceiaşi parametrii, pe aceleaşi maşini din preparaţia filaturii cu proces de cardare.
    Tabelul II.2.6
    Caracteristici comparative între fibrele de in topit şi netopit pe diverse pasaje ale filaturii

    Nr.
    crt.
    Denumire
    trecerii
    Caracteristici ale fibrelor
    Gradul de individualizare
    al fibrelor debitate, Nm
    Lungimea fibrelor
    Fibre topite de
    in; câlţi meliţaţi:
    50% sort III,
    50% sort IV
    Fibre
    netopite
    de in
    In topit In netopit
    Valoarea
    medie,
    mm
    CV,
    %
    Valoarea
    medie,
    mm
    CV,
    %
    1 Cardă 319 151 295 31,6 245 55,4 2 Laminor rapid 351 200 265 30,3 225 53,2
    3 Laminor clasic 366 251 179 33,8 215 49,2
    4 Flaier 378 278 149 25,3 176 50,4
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 423
    Procesul chimic pe care se bazează topirea este hidroliza substanţelor pectice, care
    formează legătura între fasciculele de fibre şi ţesuturile care le înconjoară în tulpină.
    Pentru extragerea fibrelor din plantele liberiene este necesară eliminarea parţială a
    epidermei şi a părţii lemnoase din zona internă a tulpinii, precum şi efectuarea unei oarecare
    separări a fasciculelor, prin ruperea sau eliminarea ţesuturilor parenchimului care leagă fibrele
    între ele. Aceste acţiuni sunt mult uşurate prin intervenţia ciupercilor, a bacteriilor, la topire sau
    a substanţelor chimice.
    Este posibilă şi extragerea directă a fibrelor de in fără folosirea procesului de topire.
    În acest caz, însă, prelucrarea mecanică necesită eforturi mari, care, dacă nu sunt corect
    dozate, pot determina deprecierea fibrelor şi curăţirea lor necorespunzătoare.
    Topirea este un proces fermentativ, în urma căruia fibrele liberiene sunt distinct
    individualizate de ţesuturile înconjurătoare: parenchim, cambiu, epidermă etc., permiţând
    prelucrarea lor separată. Procesul de topire este un proces fizic, chimic şi biologic complex.

    II.2.3.2. Metode de topire

    Până în prezent s-a folosit o mare diversitate de procese pentru topirea tulpinilor de in şi
    cânepă. Scopul final al topirii este, indiferent de metodă, descompunerea substanţelor pectice,
    care leagă fasciculele de fibre între ele şi de părţile lemnoase ale plantei. Această separare a
    fibrelor de părţile lemnoase trebuie făcută în aşa fel încât pectina din lamelele mediane, care
    uneşte fibrele elementare între ele, să fie menajată. În cazul în care se dizolvă şi pectina
    intercelulară, atunci fasciculele de fibre se desfac în fibre elementare. Descompunerea
    substanţelor pectice ce se realizează prin topire biologică, chimică sau fizico-chimică are, în
    unele cazuri, rezultate similare, însă topirea cu mijloace chimice sau fizico-chimice necesită
    costuri ridicate. După metoda biologică, topirea se poate face în apă sau la rouă. În continuare
    este prezentată o clasificare a metodelor de topire.


    După locul în care se efectuează topirea, se deosebesc: topire în râuri, bazine sau canale.
    Există şi sisteme combinate de topire, de exemplu topirea în apă rece, urmată de topirea la rouă
    sau topirea repetată (topirea în două etape, între care se intercalează o uscare a tulpinilor).
    424 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    În condiţiile climei noastre, topirea cea mai potrivită este topirea în apă, a cărei durată
    se poate reduce în regiuni răcoroase prin folosirea apei calde. Durata topirii depinde de o serie
    de factori ca: temperatura apei, natura apei folosite, recolta însăşi de tulpini care variază de la
    sezon la sezon şi de la lot la lot.
    Topirea biologică. Prin metoda topirii biologice, descompunerea substanţelor pectice
    are loc sub acţiunea enzimelor secretate de bacteriile pectinolitice la topirea în apă, sau a
    ciupercilor la topirea la rouă. Esenţa topirii biologice este aducerea tulpinii în condiţii favo-rabile activităţii bacteriilor care, înmulţindu-se, dizolvă substanţele solubile din tulpinile
    expuse umezelii şi descompun pectina. Cea mai bună calitate a tulpinilor de in se obţine în
    cazul topirii în apă, în râuri sau canale (fig. II.2.8), în bazine de topire, care sunt instalate în
    special în fabrici (fig. II.2.9 şi fig. II.2.10, a) sau, în cazul topirii în apă caldă, în bazine în care
    se poate introduce în prealabil apă caldă (fig. II.2.10, b). Astfel, după şase zile, tulpina supusă
    topirii se poate considera complet topită, întrucât conţinutul de 0,2% substanţe pectice reflectă
    faptul că pectina a rămas numai în lamelele mediane ce unesc fibrele elementare în fascicule.
    Supratopirea este dăunătoare, deoarece în acest caz se descompun substanţele pectice din
    lamelele mediane, iar fasciculele de fibre încep să se despartă în fibre elementare. La topirea
    biologică dizolvarea pectinelor se face sub acţiunea distrugătoare a diferitelor bacterii, care se
    găsesc permanent în aer, în pământ şi pe tulpinile plantelor. Ajunse în condiţii favorabile, se
    înmulţesc cu o mare rapiditate, consumând şi descompunând produsul atacat, ceea ce provoacă
    fermentarea. Totuşi, indiferent care mediu este folosit, principiile procesului de topire sunt
    asemănătoare.

    Fig. II.2.8. Canale de topire.

    Înaintea topirii, tulpinile vor fi sortate în diferite clase de calitate şi fiecare strat de
    tulpini va fi legat în snopi. Snopii nu trebuie să fie prea grei şi este de preferat să fie ovali şi
    tulpinile, pe cât posibil, să fie aproape paralele între ele. Evitarea încrucişării tulpinilor va
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 425
    putea să elimine încurcarea stratului. Uneori, snopii sunt introduşi în apă unul câte unul sau,
    alteori, doi snopi care au greutatea între 3,6–4 kg, sunt legaţi împreună, capetele rădăcinilor
    unuia fiind alăturat la vârful tulpinilor celuilalt. Topirea în apă rece a inului poate fi făcută în
    râuri, şanţuri, lacuri, diguri sau oriunde este suficientă apă necesară acestui scop. În primele
    faze ale topirii se impune menţinerea în apă a tulpinilor şi în acest scop vor fi puse pietre peste
    tulpini, pentru a le păstra în apă. Totuşi, când în procesul topirii se formează gaze, acestea dau
    naştere la cratere adânci în apă şi pietrele vor fi scoase. În primele 3–5 zile de obicei se produc
    ridicături şi afundări ale stratului de tulpini din apă. Topirea în râuri sau bazine poate avea loc
    în două şi trei săptămâni, sau mai mult, durata depinde în mare măsură de condiţiile de climă
    din acea perioadă, de viteza de curgere a râului, de temperatura sa. Temperatura apei este
    importantă, şi apele cu temperaturi joase (în jur de 28°C) sunt în mod normal considerate
    nepotrivite. Din acest motiv, în Belgia numai inul de calitate inferioară este topit în aprilie şi
    mai, în timp ce sorturile superioare sunt păstrate pentru topire în lunile calde, din iunie până în
    august inclusiv.
    Adevărata motivaţie pentru înalta calitate a inului belgian se datoreşte unui număr de
    factori, ca: experienţa celor ce topesc inul belgian, atenta clasificare a tulpinilor înaintea
    topirii, şi curgerea înceată dar regulată a apei din râu care îndepărtează acizii produşi în
    procesul de topire. Unele topitorii din Belgia preferă încă să folosească, pentru topire, bazine
    de apă din râu.
    Dezvoltarea microorganismelor ce favorizează topirea are loc la 28...37°C. În apă rece,
    dezvoltarea şi acţiunea lor este mai redusă. În consecinţă, topirea durează cu atât mai mult cu
    cât apa este mai rece. Dacă apa are temperatura mai mare de 38°C, o parte din bacterii mor.
    Procesul de topire poate fi mai bine controlat la topirea în bazine. La începutul topirii, bacte-riile aerobe, deoarece găsesc un mediu favorabil de dezvoltare în apă, pentru că tulpinile conţin
    aer, se înmulţesc rapid, consumă oxigenul din apă şi din substanţele dizolvate producând
    fermenţi, respectiv hidraţi de carbon şi alte substanţe. Datorită fermentării în apă, se adună acid
    lactic, acid acetic, acid butiric şi alţi acizi organici. În acest mediu îşi încep acţiunea bacteriile
    anaerobe, care desăvârşesc descompunerea substanţelor pectice.
    În timpul topirii, bacteriile distrug sau transformă în alte substanţe în primul rând
    pectina din scoarţă şi părţile lemnoase, care se descompun mai uşor, astfel se eliberează numai
    fasciculele de fibre. Pectina care se găseşte în lamelele mediane este atacată la supratopirea
    tulpinilor. După terminarea descompunerii pectinelor extrafasciculare, procesul de topire
    trebuie întrerupt, în caz contrar sunt atacate şi substanţele pectice intrafasciculare, mai stabile.
    În acest caz, se produce o „supratopire“ a tulpinilor cu realizarea unor microfascicule sau chiar
    o individualizare totală a celulelor, numită cotonizare.
    Deoarece calitatea fibrelor şi cantitatea de fibre extrase din tulpini depind în mare
    măsură de modul cum s-a făcut topirea, se poate înţelege atenţia deosebită ce trebuie acordată
    acestei operaţii la prelucrarea inului şi cânepei, pentru a se obţine fibre cât mai fine, mai
    rezistente şi mai flexibile.
    a. Bazele biochimice ale topirii biologice. Modificarea cantităţii de substanţe pectice
    în timpul topirii biologice la in este prezentată în tabelul II.2.7.
    Enzimele, denumite în general pectinaze, favorizează acţiunea bacteriilor de descom-punere a substanţelor complexe de tipul pectinelor în substanţe simple, necesare nutriţiei.
    Mecanismul procesului de descompunere a substanţelor pectice este următorul: unele din
    enzime (protopectinazele) transformă protopectina în pectină, iar altele (pectazele şi pectina-zele) transformă pectina în acid pectic şi zaharuri, pectinazele descompun acidul pectic, produs
    al acţiunii pectazelor, până la alcool metilic, acetonă etc.
    426 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Tabelul II.2.7
    Conţinutul de substanţe pectice din tulpina de in în funcţie de durata topirii
    Durata topirii, ore Substanţe pectice rămase în
    tulpină, după topire,%
    0 3,08
    24 1,87
    42 0,52
    72 0,43
    96 0,33
    120 0,31
    Diferitele zaharuri, rezultate în urma acţiunii pectinazelor asupra pectinelor, servesc
    drept hrană bacteriilor şi ciupercilor. În timpul nutriţiei, bacteriile descompun zaharurile în
    acizi organici, bioxid de carbon, hidrogen şi apă. Reacţiile de descompunere a zaharurilor de
    către microorganisme sunt exoterme. Descompunerea pectinelor, respectiv a zaharurilor, are
    loc după reacţiile:
    C6H12O6 = CH3 × CH2 × CH2COOH + 2CO2 + 2H2O
    galactoză acid butiric
    C5H10O5 = CH3 × CH2 × CH2COOH + CO2 + H2O
    arabinoză acid butiric
    Principalul produs la descompunerea pectinelor fiind acidul butiric, fermentaţia acestor
    substanţe este încadrată în categoria fermentaţiilor butirice. Durata de acţionare a bacteriilor are
    o importanţă deosebită asupra calităţii fibrelor. Descompunerea insuficientă a pectinelor dintre
    fasciculele de celule face ca acestea să se separe greu de restul ţesuturilor anatomice, fasci-culele se divizează greu, conţin cantităţi mari de impurităţi şi au moliciune şi elasticitate
    reduse. În cazul unei durate prea mari de topire, bacteriile descompun parţial şi pectinele dintre
    celule, fasciculele se divizează uşor, dar au rezistenţă redusă.
    Bacteriile care participă la procesul de topire prin metoda biologică se împart în două
    categorii: bacterii nespecifice şi bacterii specifice. Bacteriile nespecifice provoacă fermentarea
    substanţelor solubile din tulpină în lichidul de topire. Dintre acestea, mai importante sunt
    speciile: Bacterium coli communis şi Bacterium fluorens liquefaciens. Bacteriile specifice
    descompun substanţele pectice. Acestea constituie flora microbiană importantă a procesului de
    topire prin metoda biologică. Speciile mai importante de bacterii specifice sunt:
    – Bacillus amylobacter, ce se dezvoltă în absenţa aerului, anaerob, la temperatura de
    30...35°C. Această specie se prezintă sub diferite forme, dintre care mai activă în procesul de
    topire este forma Granulobacter pectinovorum, descoperită de S.V. Vinogradski şi A.E. Friebs
    în anul 1895;
    – Bacilles felsineus, descoperit de D. Carbane şi Tomboloto în anul 1917, este foarte
    activ la temperatura de 35...37°C; se dezvoltă anaerob;
    – Bacillus comesii, descoperit de G. Rossi, în anul 1907, se dezvoltă aerob la tempe-ratura de 28...30°C;
    – Pectinobacter amylophilum, descoperit de Makrinov în anul 1915, se dezvoltă aerob
    la temperatura de 35...37°C;
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 427
    – Bacillus megatberium, descoperit de A. de Bary în anul 1884, se dezvoltă aerob la
    temperatura de 30...32°C şi este o specie foarte activă.
    Ciupercile care descompun pectinele, mai ales în procesul de topire la rouă, sunt:
    Cladosporium berbarum, cea mai activă; Altenaria tenuis Nees; Mucor spinosus; Rhizopus
    nigricans etc. Ele se dezvoltă la temperatura de 15...20°C şi la umiditatea relativă de 60%;
    umiditatea tulpinilor necesară dezvoltării ciupercilor trebuie să fie de 40%.
    Factorii care influenţează durata procesului de topire şi calitatea fibrelor sunt: com-poziţia chimică a lichidului de topire, temperatura, modul de aşezare a tulpinilor în bazin şi
    caracteristicile lor. Compoziţia chimică a lichidului de topire este determinată de duritatea apei
    industriale, care nu trebuie să depăşească 10 grade germane – duritate totală şi de raportul
    dintre cantitatea de tulpini şi apă, care se exprimă prin hidromodulul iniţial:

    t
    mi G
    VH = , (II.2.3)
    unde: V este volumul lichidului, în m3;
    Gt – cantitatea de tulpini, în kg;
    sau, prin hidromodulul final:
    ,
    t
    tmf G
    VH = (II.2.4) în care: Vt este volumul total de lichid folosit la topire.
    Dintre caracteristicile tulpinilor de care se ţine seama în procesul de topire cele mai
    importante sunt: grosimea, maturitatea şi umiditatea în perioada recoltării. Tulpinile subţiri se
    topesc mai greu decât cele groase, tulpinile cu grad de maturitate optim se topesc mai uşor
    decât cele recoltate cu întârziere. De asemenea, tulpinile umezite în perioada recoltării se
    topesc mai uşor.
    Topirea biologică poate fi: anaerobă, aerobă şi la rouă sau la zăpadă.
    b. Topirea biologică anaerobă. Topirea biologică se desfăşoară în trei faze:
    1. Faza fizică, în care are loc extragerea din tulpini a substanţelor organice şi minerale
    solubile în apă şi se produce umflarea tulpinilor, fapt care asigură condiţiile necesare dezvol-tării microorganismelor. Tulpinile se îmbibă cu apă mărindu-şi volumul, apa pătrunde uşor în
    interior, dizolvând o parte din substanţele uşor solubile, cum sunt hidraţii de carbon,
    substanţele tanante etc. În primele 6–9 ore, apa capătă o culoare galbenă aurie, dată de
    substanţele dizolvate din tulpini. Prin pătrunderea apei în interiorul tulpinii, aerul din spaţiile
    intercelulare se elimină în lichidul de topire sub formă de bule. În acelaşi timp, sub acţiunea
    apei, toate ţesuturile tulpinii se umflă, ceea ce face posibilă pătrunderea în interior a bacteriilor
    care provoacă fermentarea, respectiv descompunerea substanţelor pectice. Ludovic Forgö
    (1957) precizează următoarele: cu cât apa este mai caldă, cu atât ţesuturile tulpinii se umflă mai
    mult, substanţele pectice se înmoaie mai uşor şi bacteriile, dezvoltându-se, pătrund mai repede
    în ţesuturile tulpinii. Astfel, volumul tulpinii după primele 6 ore de staţionare în apă la 38°C se
    măreşte cu 12%; în apă la 16...18°C, acesta creşte cu 10,8% şi la 5...7°C cu 7,1%. Faza fizică
    este caracterizată prin următoarele particularităţi:
    – lichidul de topire capătă culoare galbenă–aurie, păstrându-şi transparenţa;
    – se degajă aerul, ce este împins afară din tulpini de către apa care pătrunde în interiorul
    tulpinilor şi umple toate spaţiile libere ocupate iniţial de aer. Durata fazei fizice este în funcţie
    de temperatura lichidului de topire.
    Faza fizică începe imediat ce tulpinile au venit în contact cu apa şi durează aproximativ
    8–12 ore, în cazul topirii în apă caldă şi 15–30 de ore, în cazul topirii în apă rece. La temperaturi
    428 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    mai ridicate, de 36...40°C, faza fizică decurge în 6–10 ore. Durata primei faze depinde de: tempe-ratura apei, de calitatea tulpinilor, precum şi de raportul cantitativ între apă şi tulpini.
    În funcţie de compoziţia chimică a tulpinilor, lichidul de topire poate avea o con-centraţie foarte ridicată, care împiedică uneori dezvoltarea bacteriilor şi frânează procesul de
    topire. În aceste cazuri, lichidul de topire se înlocuieşte parţial cu apă către sfârşitul fazei fizice.
    Raportul cantitativ cel mai avantajos între apă şi tulpini este de 1: 20. La inul aşezat în lăzi de
    topire, sau presat în baloturi, se poate folosi 1 m3 de apă la 75 kg de tulpini. În prima oră de
    topire se pierde circa 9% din cantitatea de substanţă uscată a tulpinii, iar după 8–9 ore pierderea
    se ridică la 13%. După 8 ore de topire se evacuează apa din bazinele de topire şi se clătesc
    tulpinile cu apă proaspătă. Astfel, se elimină substanţele dizolvate în apă, către sfârşitul fazei
    fizice, care pot întârzia dezvoltarea microorganismelor necesare topirii. Rezultate mai bune dă
    împrospătarea apei în proporţie de 1/6 cu apă curată de aceeaşi temperatură. În acest mod se
    dezvoltă corespunzător microorganismele necesare topirii.
    2. Faza biologică preliminară se caracterizează printr-o dezvoltare intensă a bacteriilor
    de deferite tipuri, care descompun substanţele solubile în apă, în special zaharurile. În această
    fază flora microbiană nespecifică nu atacă substanţele pectice, ci produce fermentarea sub-stanţelor dizolvate în apă, ca: glucoza; fructoza, zaharoza, diverse taninuri şi unele substanţe
    proteice. În această etapă a topirii începe o dezvoltare lentă a stimulenţilor principali ai topirii.
    Ludovic Forgö (1956) descrie astfel desfăşurarea acestei faze: bacteriile de pe tulpini încep
    fermentaţia. La începutul fermentării apa devine tulbure, se degajă bioxid de carbon, hidrogen
    şi metan. La suprafaţa apei se formează o spumă albă, deasă, care cuprinde întreaga suprafaţă a
    apei, care îşi schimbă încet culoarea în brună. Sub această spumă albă apar diferite ciuperci
    care, împreună cu bacteriile aerobe care trăiesc la suprafaţa apei, formează o peliculă ce reduce
    accesul aerului la tulpinile din bazin. Dezvoltarea bacteriilor anaerobe, care sunt animatorii
    fermentaţiei, este astfel favorizată. Masa de bacterii ce produc acid lactic îngroaşă pelicula de
    la suprafaţa apei. În această fază începe formarea puternică a azotului, a acidului carbonic şi a
    hidrogenului, concomitent se consumă substanţele ce conţin zahăr şi substanţe tanante. Începe
    fermentarea puternică, iar gazele degajate presează pelicula, formând la suprafaţa apei
    umflături caracteristice sfârşitului fazei a doua. Pelicula care acoperă lichidul de topire conţine
    bacterii în număr mare, care descompun sau reduc acţiunea vătămătoare a acizilor ce se
    formează în cantităţi importante în timpul topirii şi care influenţează nefavorabil desfăşurarea
    procesului de topire şi calitatea fibrei. De aceea nu este permisă tulburarea coloniilor de
    bacterii şi ciuperci de pe suprafaţa lichidului de topire prin împrospătare rapidă a apei. Faza
    biologică preliminară se termină în funcţie de temperatura apei, în aproximativ două zile. În
    concluzie, faza biologică preliminară este caracterizată prin următoarele particularităţi:
    – lichidul devine tulbure;
    – se produce o degajare intensă de bioxid de carbon şi hidrogen, ce rezultă din descom-punerea substanţelor fermentate;
    – apare un miros specific;
    – la suprafaţa lichidului se formează o peliculă compusă din ciupercile mucegaiului,
    drojdiile, bacteriile lactice, acide şi alţi microbi. La sfârşitul fazei preliminare, acumularea
    bioxidului de carbon şi a hidrogenului provoacă, uneori, umflarea peliculei superficiale. Micro-organismele conţinute în pelicula superficială creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea
    bacteriilor de fermentaţie pectică. Importanţa fazei biologice preliminare constă, în special, în
    fermentarea substanţelor organice extrase în lichidul de topire.
    3. Faza biologică principală este cea în care se dezvoltă flora microbiană specifică, ce
    descompune substanţele pectice. Aceasta este faza de fermentaţie propriu-zisă, care durează
    mai multe zile. În acest interval de timp se emană acid butiric. Formarea gazelor continuă în
    măsură mai mică. Are loc apoi aşa-numita „fermentaţie pectică“, timp în care pelicula se rupe
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 429
    şi se poate vedea din nou apa de topire. Bacteriile lipite de suprafaţa tulpinii se înmulţesc şi
    pătrund în ţesuturile umflate, până la fasciculele de fibre. Prin activitatea lor se consumă zaha-rurile şi alte substanţe din apă şi se produc cantităţi mari de substanţe organice. Concomitent se
    consumă oxigen.
    Lipsa oxigenului frânează dezvoltarea bacteriilor aerobe, avantajează dezvoltarea
    bacteriilor anaerobe, care atacă substanţele pectice şi încep să le descompună, astfel fibrele
    încep să se desprindă de pe tulpină. Procesul acesta durează 5–8 zile, în funcţie de temperatura
    apei, până la descompunerea definitivă a substanţelor pectice, adică până la eliberarea aproape
    completă a fasciculelor de fibre. Fibra cea mai bună se obţine atunci când topirea se întrerupe
    în acest moment, adică atunci când substanţele pectice ce legau fasciculele de fibre s-au
    descompus, iar bacteriile nu au atacat pectina din lamelele mediane ale fibrelor elementare.
    Faza biologică principală este caracterizată prin următoarele particularităţi:
    – apariţia mirosului specific, condiţionat de acumularea acidului butiric şi a altor sub-stanţe în lichidul de topire;
    – dezvoltarea puternică a peliculei superficiale şi încetarea degajării de gaze. Topirea
    este influenţată de starea şi structura diferită a tulpinilor, de temperatura şi compoziţia chimică
    a apei, de climă etc., de aceea operaţia de topire este greu de condus ştiinţific. Deoarece sub-stanţele pectice dizolvate s-ar putea lipi din nou de tulpini şi acizii acumulaţi în timpul topirii
    ar putea să frâneze topirea, primenirea lentă a apei influenţează în bine desfăşurarea
    procesului de topire. Cantitatea de apă proaspătă necesară zilnic se poate evalua la 1/6–1/10
    din volumul apei de topire. Activitatea microorganismelor care descompun pectinele în
    decursul topirii este aproape perfectă, încât topirea biologică nu a putut fi echivalată de
    metodele fizice sau chimice în ceea ce priveşte calitatea fibrei.
    c. Topirea biologică cu apă caldă. Metoda modernă de topire a inului este cea cu apă
    caldă, în care procesul de topire se desfăşoară mult mai repede, astfel este necesar un spaţiu
    mai mic pentru desfăşurarea operaţiei. Sub aspect comercial, metoda este mai eficientă, se
    poate face un control al procesului de topire, astfel pot fi obţinute rezultate mai bune din
    punct de vedere al calităţii fibrelor. Când se foloseşte apa caldă pentru topire, procesul se
    desfăşoară în staţii special echipate şi, în consecinţă, costurile sunt mai înalte, comparativ cu
    cele pentru topirea cu apă rece, în râuri, bazine, sau rezervoare din beton. Bazinele de topire
    folosite în acest scop sunt de obicei făcute din beton şi variază ca mărime, în funcţie de
    producător. O metodă de amplasare în trei variante a bazinelor de topire faţă de sol este
    prezentată în fig. II.2.9, iar în fig. II.2.10 se poate urmări modul de aşezare a tulpinilor în
    bazin.

    Fig. II.2.9. Schema amplasării bazinelor faţă de nivelul solului:
    a – sub nivel; b – semiîngronat: c – la nivelul solului.
    430 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR


    Fig. II.2.10. Schema aşezării tulpinilor în bazine:
    a – bazin de topire ; b – bazine de topire cu apă caldă (1–12).

    În mod normal, bazinele de topire au capacitatea de la 4 la 8–9 tone de tulpini fiecare. O
    topitorie va avea de obicei o baterie de bazine, uneori până la 16, în total, fiecare de circa 4,5 m
    lungime; 3,6 m lăţime şi 2–3 m înălţime. Proporţia apei faţă de tulpini în bazin nu va fi mai
    mică de 9 la 1, şi în medie se consideră că sunt necesari circa 4 m3 pentru a topi 100 de kg de
    tulpini decapsulate, care vor ocupa circa 1 m3 de spaţiu din bazin. Pentru topirea a 7–8 tone de
    tulpini sunt necesari circa 56 000 de litri de apă (Kirby, 1963). Una din cauzele principale ale
    deficienţelor topirii este folosirea a prea puţină apă pentru acoperirea stratului de tulpini ce
    va fi topit. Din păcate, se foloseşte o cantitate insuficientă de apă pentru a dilua acizii produşi
    pe durata topirii, astfel bacteriile vor fi distruse sau reduse numeric şi topirea va dura mai
    mult – cu posibilitatea de a se deteriora fibra.
    Bazinele sunt prevăzute cu supape de admisie a apei calde, care sunt controlate printr-o
    valvă. Jeturile sunt reglate să curgă uşor pe pereţii bazinului, astfel apa curge pe cimentul
    pardoselii bazinului înaintea înălţării printre tulpini. Aceasta previne distrugerea bacteriilor
    prin lipsa apei. Apa de topire va avea o temperatură de aproximativ 80°C şi, dacă este împinsă
    direct pe stratul de tulpini, poate cauza întârzierea sau oprirea topirii. Ţevile de distribuţie a
    apei sunt prevăzute cu robinete amplasate la distanţe de circa 500–900 mm, orientate astfel
    încât jeturile de apă stropesc sub un anumit unghi peretele bazinului şi în acest fel determină o
    mişcare rotativă o amestecare a lichidului de topire la partea inferioară a bazinului – astfel ajută
    la realizarea unei temperaturi uniforme în lichid şi la circularea unui lichid mai curat. Bazinul
    de topire este de obicei izolat cu materiale adecvate, care să evite pierderile de căldură şi astfel
    să reducă scăderea de temperatură care poate avea loc, în mod deosebit, noaptea. Tulpinile de
    in sunt aşezate în bazin în două şiruri drepte, cât de vertical este posibil, iar în spaţiul de lângă
    uşă tulpinile trebuie să fie cât mai presate, pentru a preveni căderea şirurilor la golirea bazi-nului de apă. Pentru încălzire, în procesul de topire poate fi folosită puzderia rezultată de la
    meliţare. Astfel, circa 1 kg de puzderii dezvoltă între 3000 şi 4000 de calorii – cam jumătate
    din căldura produsă de aceeaşi cantitate de cărbune. S-a stabilit că pentru a topi 100 kg de
    tulpini sunt necesare 35 kg de puzderii de in.



    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 431
    Topirea aerobă în apă caldă presupune aerarea lichidului de topire prin introducerea
    unor particule foarte fine de aer, de 0,16–1,30 microni, cu ajutorul unor aeratoare mecanice.
    Aerarea se efectuează atât direct în bazinele de topire, cât şi într-un bazin aerator. Consumul de
    aer pe ciclu de topire este de circa 140 m3 de aer la tona de tulpini decapsulate, iar cel de
    energie electrică de circa 12 kW la tona de tulpini. Avantajele acestui procedeu constă în
    reducerea duratei topirii cu 30–50% şi reducerea consumului de apă industrială. Se reduce, de
    asemenea, volumul de ape reziduale, iar cheltuielile de investiţii pentru staţiile de epurare sunt
    mai mici. Dezavantajele acestei tehnologii sunt: consumul mare de energie electrică, cheltu-ielile mari de investiţii, o dirijare corectă a parametrilor procesului tehnologic, fibra rezultată
    este mai aspră şi mai puţin flexibilă decât în cazul topirii anaerobe.
    Procesul de topire aerob se desfăşoară în două faze: faza fizică şi faza biologică prin-cipală. Trecerea de la o fază la alta se face pe măsură ce substanţele pectice se hidratează şi
    începe fermentarea lor.
    d. Detalierea factorilor care influenţează regimul de topire a inului. Calitatea apei,
    unul dintre principalii factori ce influenţează procesul de topire, este determinată în special de
    duritatea acesteia şi de prezenţa sărurilor de fier, care nu trebuie să depăşească 10 mg/1. În
    tabelul II.2.8 sunt prezentate date ce reflectă influenţa durităţii apei asupra duratei topirii în apă
    caldă la temperatura medie de 33,4°C şi asupra friabilităţii fibrelor de in.
    Tabelul II.2.8
    Influenţa durităţii apei asupra duratei topirii în apă caldă şi asupra
    friabilităţii fibrelor de in
    Duritatea totală a apei,
    grade germane
    Durata topirii Friabilitatea fibrei (număr de
    îndoiri la 180° la care rezistă) zile ore
    6,4 4 12 475
    12,0 4 12 470
    24, 5 4 12 470
    38,5 5 6 38

    Datele din tabelul II.2.9 oglindesc influenţa conţinutului de săruri de fier al apei
    asupra duratei topirii în apă caldă la temperatura medie de 34,7°C şi asupra culorii fibrelor
    de in obţinute.
    Tabelul II.2.9
    Influenţa conţinutului de săruri de fier din apă asupra duratei topirii în apă caldă
    şi asupra culorii fibrelor de in
    Conţinutul de săruri de
    fier în apă,
    mg/l
    Durata topirii Culoarea
    fibrelor zile ore
    0,5 S 6 Cenuşiu deschis
    1,6 5 6 Cenuşiu deschis
    3,0 5 6 Cenuşiu deschis
    5,0 S 6 Cenuşiu deschis
    20,0 4 16 Cenuşiu închis
    50,0 4 16 Cenuşiu închis
    100,0 4 16 Foarte închisă
    250,0 4 16 Foarte închisă
    432 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Durata orientativă a topirii tulpinilor crude de in şi cânepă în funcţie de temperatura
    apei este prezentată în tabelul II.2.10, iar influenţa perioadei de recoltare a tulpinilor crude de
    in asupra duratei topiturii în apă rece, în tabelul II.2.11.
    Tabelul II.2.10
    Durata topirii inului şi cânepei în funcţie de temperatura apei de topire
    Temperatura apei,
    °C
    Durata topirii, în zile Temperatura apei,
    °C
    Durata topirii, în zile
    In Cânepă In Cânepă
    12...15 16–21 14–21 25...29 8 4–5
    15...17 16 10–12 29...33 6 3–4
    17...21 14 7–10 33...36 4 2,5–3
    21...25 12 5–6 36...38 3 2,5–3

    Tabelul II.2.11
    Influenţa perioadei de recoltare a tulpinilor crude de in
    asupra duratei topirii în apă rece

    Perioada de recoltare a tulpinilor Temperatura medie a
    lichidului de topire, °C
    Durata topirii
    în zile
    Maturitate „verde“ 21,5 8
    Maturitate „galbenă-timpurie“ 21,5 11
    Maturitatea „galbenă“ 21,5 ←13
    Maturitate „deplină“ 21,5 21
    Influenţa diametrului tulpinilor de in asupra duratei topirii în apă rece şi a randamen-tului de fuior este reflectată de datele din tabelul II.2.12.
    Tabelul II.2.12
    Durata topirii în apă rece şi randamentul de fuior în funcţie
    de diametrul tulpinilor de in

    Caracterizarea generală
    a tulpinilor crude pe
    baza diametrului
    tulpinilor
    Diametrul
    mediu al
    tulpinilor,
    mm
    Temperatura
    medie a lichi-dului de topire,
    °C
    Durata
    topirii,
    zile
    Randamentul de
    fuior faţă de
    tulpinile crude,
    %
    Subţiri 0,5 21,2 14 12,3
    Medii 0,9 21,2 12 11,7
    Groase 1,4 21,2 10 10,1

    Influenţa maturităţii tulpinilor crude asupra duratei topirii în apă caldă şi a randa-mentului de fuior precum şi a metodei de încărcare a tulpinilor crude în bazin asupra duratei
    topirii în apă caldă este reflectată de datele din tabelul II.2.13, respectiv II.2.14.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 433
    Tabelul II.2.13
    Influenţa maturităţii tulpinilor crude asupra duratei topirii în apă caldă
    şi a randamentului în fuior

    Culoarea tulpinilor
    crude, corespunzătoare
    gradului de maturitate
    Diametrul
    mediu al
    tulpinilor,
    mm
    Temperatura
    medie a
    lichidului de
    topire, °C
    Durata topirii Randamentul
    de fuior faţă de
    tulpinile crude,
    % zile ore
    Verde 0,80 33,7 4 0 9,2
    Verde-gălbuie 0,82 33,7 4 12 11,5
    Galben-deschis 0,84 33,7 4 12 12
    Brună 0,86 33,7 5 22 10,3
    Tabelul II.2.14
    Durata topirii în funcţie de metoda de încărcare a tulpinilor crude
    la topirea în apă caldă

    Felul încărcării tulpinilor în
    bazinul de topire
    Temperatura medie a lichidului din
    bazinul de topire, °C
    Durata
    topirii, zile
    Snopi orizontali 35,8 7
    Snopi verticali 36,1 S
    Snopi dubli verticali 35,9 5

    Observaţie. Greutatea unui snop de tulpini crude este de 2–3 kg, iar cea a unui snop dublu
    de 4–6 kg.

    Densitatea de încărcare a tulpinilor crude în bazinul de topire, recomandată pentru
    topirea inului în apă caldă, este prezentată în tabelul II.2.15.
    Tabelul II.2.15
    Felul încărcării tulpinilor în
    bazinul de topire
    Temperatura medie a lichidului din
    bazinul de topire, °C
    Durata
    topirii, zile
    Snopi orizontali 35,8 7
    Snopi verticali 36,1 5
    Snopi dubli verticali 35,9 5

    În tabelul II.2.16 sunt centralizate valorile volumului lichidului înlocuit şi periodicitatea
    schimbării.
    În tabelul II.3.17 sunt prezentaţi o serie de indici comparativi ai topirii tulpinilor de in
    în apă caldă şi în apă rece.
    434 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Tabelul II.2.16
    Volumul orientativ al lichidului de topire înlocuit
    şi periodicitatea schimbării
    Periodicitatea schimbării
    lichidului de la începutul
    topirii, ore
    Cantitatea de lichid schimbat,
    în fracţiuni din volumul total
    al lichidului din bazin
    După 8–10 ore 1/2-3/4
    După 18–22 ore Cel puţin 1/4
    După 26–34 ore Cel puţin 1/4
    După 38–46 ore Cel puţin 1/4
    După 48–58 ore Cel puţin 1/4
    După 58–70 ore Cel puţin 1/4
    După 68–82 ore Cel puţin 1/4
    După 78–94 ore Cel puţin 1/4
    După 88–106 ore Cel puţin 1/4
    Tabelul II.2.17
    Indici ai topirii tulpinilor crude de in în apă caldă şi în apă rece
    Calitatea
    tulpinilor
    Diametrul
    mediu al
    tulpinilor,
    mm
    Temperatura
    medie a
    lichidului de
    topire, °C
    Durata topirii Randamentul în fuior
    faţă de tulpinile crude,
    %
    Randamentul
    total de fibră
    faţă de tulpinile
    crude, % zile ore
    Topire în apă caldă
    I 1,0 33–34 4 4 10,2 17,5
    II 1,5 33–34 6 6 11,4 18,4
    III 2,0 33–34 4 4 14,5 21,5
    IV 2,5 33–34 4 2 15,5 23,0
    Topire în apă rece
    I 1,0 18–20 14 9,6 17,0
    II 1,5 18–20 13 16 10,5 18,1
    III 2,0 18–20 14 4 13,9 20,8
    IV 2,5 18–20 13 13 14,9 22,1

    Utilizarea procedeului de topire anaerobă cu apă caldă a permis realizarea unor linii
    tehnologice cu flux continuu de topire–uscare–prelucrare mecanică. În România există dotări
    pentru a se realiza topirea inului în apă caldă. Avantajele acestui procedeu constă în reducerea
    duratei topirii, şi în îmbunătăţirea calităţii fibrelor ca urmare a efectuării unui proces dirijat
    într-o oarecare măsură.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 435
    Apele reziduale de la topire se evacuează în bazine naturale. Epurarea apelor reziduale
    înainte de evacuare este obligatorie. Pentru orientare, compoziţia fizico-chimică a apelor
    reziduale provenite de la topirea tulpinilor de în este dată în tabelul II.2.18.
    Tabelul II.2.18
    Compoziţia fizico-chimică a apelor reziduale provenite de la topirea tulpinilor de in

    Caracteristici
    La topirea cu apă caldă, fără
    regenerarea lichidului de topire La topirea cu apă caldă,
    cu regenerarea
    lichidului de topire Analiza I Analiza II
    Culoarea Brun închis Brun deschis Cafeniu
    Mirosul De acid butiric De acid butiric De putregai
    Transparenţa, cm 0,25 0,75 –
    pH-ul lichidului – 4,6 7,1
    Alcalinitatea, ml/l de acid 0,01 n
    (după metiloranj) 12 12,67 17,6
    Aciditatea, ml/1 de bază 0,01 n
    (după fenolftaleină) 5,7 10,5 –
    Suspensii, mg/1, din care: 1318 146 54
    – cenuşă 246 12 11,6 – pierderi prin calcinare 1072 I34 42,4
    Reziduuri uscate, mg/1, din care: 2205 2114 1434
    – cenuşă 1006 883 576 – pierderi prin calcinare 1199 1231 858
    Azot total, mg/1 – 30 –
    Sulf total, mg/1 – – 8,4
    Cloruri, mg/1 – – 32,2
    Anhidridă fosforică, mg/l 250 – –

    e. Topirea la rouă. Acest sistem de topire a fost folosit din cele mai vechi timpuri şi se
    foloseşte şi astăzi în Franţa, Rusia, Polonia. Deşi topirea la rouă este economică, deoarece nu
    necesită investiţii, ea prezintă un mare dezavantaj. Astfel, în timp ce topirea în apă este o
    operaţie relativ controlabilă şi posibil de condus ştiinţific, inurile ce suportă topirea la rouă sunt
    dependente de condiţiile climatice, care pot să provoace fie o supratopire, fie o topire incom-pletă sau neuniformă. În primul caz, se obţin randamente scăzute la aproape toate fazele de
    fabricaţie, iar în al doilea caz, apar dificultăţi la filare.
    Agenţii care acţionează asupra tulpinilor în timpul topirii la rouă sunt ciupercile:
    Cladosporium herbarum, Mucor blumbous, Rhizopus nigricans etc. Sporii acestor ciuperci
    aflaţi pe suprafaţa tulpinilor, în condiţii de umiditate favorabilă, germinează, se dezvoltă şi
    436 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    pătrund prin prelungirile lor în interiorul tulpinii. Germenii secretă fermenţi care dizolvă sub-stanţele pectice şi distrug astfel ţesuturile de legătură ale scoarţei.
    Topirea la rouă se face în aer liber, sub acţiunea umezelii din atmosferă, în regiu-nile unde clima este bogată în precipitaţii, aerul este saturat cu vapori şi se formează
    rouă din abundenţă. Această metodă de topire nu necesită construcţii speciale, dar are
    inconvenientele următoare: durata este foarte mare; necesită suprafeţe întinse; tulpinile se
    topesc neuniform; calitatea fibrei rezultate depinde de condiţiile de climă din perioada
    topirii.
    Topirea la rouă, pe câmp, a inului se aplică în Franţa în proporţie de 95%, din motive,
    înainte de toate, economice.
    Inul prezintă, după smulgere, o culoare galbenă, slab verzuie. Pe durata topirii la rouă,
    această culoare are tendinţa de a se resorbi, pentru a lăsa loc unei pigmentaţii brune carac-teristice, datorită prezenţei microorganismelor.
    Această culoare impune aplicarea unor tratamente de albire mai intense la finisarea
    inului, care pot să degradeze fibrele. În timpul topirii în apă, culoarea gălbuie se diminuează în
    mod egal, dar tonul culorii nu evoluează în mod sensibil.
    Evoluţia topirii la rouă depinde în mare măsură de condiţiile climatice ale zonei de
    lucru. Astfel, este posibil ca într-o perioadă uscată să nu se constate practic nici o schimbare
    în tulpinile de in timp de mai mult de o săptămână, pe când, după o perioadă ploioasă se
    poate asista la o declanşare bruscă a topirii sau supratopirii. Condiţia principală pentru
    desfăşurarea topirii la rouă este existenţa unui anumit nivel de umezeală a aerului, iar
    temperatura să nu scadă sub 10°C. Pentru topirea la rouă, temperatura optimă este de 15...
    20°C, iar umiditatea relativă a aerului de minimum 60%. De aceea, topirea la rouă se
    foloseşte mai mult în ţările nordice, bogate în precipitaţii. Topirea la rouă a inului în
    condiţiile de climă ale ţării noastre durează 15–20 de zile, dacă roua este abundentă, la
    sfârşit de vară, iar ploile alternează cu zile frumoase şi calde. Topirea la rouă durează 3–5
    săptămâni când toamna este răcoroasă şi zilele calde sunt mai rare. Pe timp nefavorabil poate
    să dureze şi 8–10 săptămâni. În tabelul II.2.19 este prezentată influenţa condiţiilor
    atmosferice asupra duratei topirii la rouă.
    În timpul topirii, tulpinile absorb cantităţi mari de apă. Masa tulpinilor ude, în procente
    faţă de masa tulpinilor netopite, este de 350–400% la in şi de 340–360% la cânepă. Datorită
    pierderilor de substanţe suferite în timpul topirii, tulpinile topite pierd o parte din masa pe care
    au avut-o înainte de topire. Pierderile de masă ale tulpinilor de in şi cânepă, în urma topirii la
    rouă, sunt cuprinse între 15 şi 20%.
    Topirea la rouă se consideră finalizată când stratul de fibre se poate desprinde ca o
    panglică de pe tulpină, de la vârf până la rădăcină şi când, la sfărâmarea tulpinii, părţile
    lemnoase se desfac uşor şi cad. Topirea se poate considera încheiată şi când fibra desprinsă de
    pe tulpină, rămânând fixată de vârf, îndoaie tulpina în formă de arc. Inul bine topit are o
    culoare cenuşie-argintie. Culoarea galbenă apare atunci când tulpinile de in nu au fost destul de
    bine uscate înainte de a fi întinse.
    Inul topit la rouă are întotdeauna culoare mai închisă decât cel topit în apă, deoarece, la
    topirea la rouă, atât ciupercile cât şi pectina cu alte substanţe dizolvate, rămân lipite de fibre. Pe
    de altă parte, sărurile minerale, în special cele de fier din praful de pe sol, se amestecă cu
    substanţele rezultate din fermentare şi dau fibrei o culoare cenuşie. Dacă în perioada topirii la
    rouă cad precipitaţii bogate şi dese, inul capătă o culoare ceva mai deschisă, deoarece ploaia
    spală tulpinile. Cu cât tulpinile sunt mai subţiri, cu atât topirea durează mai mult. Astfel, partea
    dinspre rădăcină se topeşte mai repede decât vârful tulpinii.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 437
    Tabelul II.2.19
    Influenta condiţiilor atmosferice asupra duratei topirii la rouă

    Caracteristicile generale
    ale condiţiilor procesului
    de topire la rouă
    Durata de topire, zile
    (24 ore)
    Temperatura medie a
    aerului pe 24 ore,
    °C
    Temperatura medie a
    solului pe 24 ore,
    °C
    Media precipitaţiilor
    pe 24 ore,
    mm
    Conţinutul mediu de apă
    al aerului pe 24 ore,
    g/kg
    Presiunea parţială
    (media pe 24 ore),
    mm col Hg
    Umiditatea relativă a
    aerului (media pe 24 ore),
    %
    Favorabile pentru accelerarea
    procesului de topire la rouă şi
    pentru indicii tehnologici
    16–25 11–19 12–20 2,5 7–9,5 9–11,5 75–87
    Nefavorabile pentru durata pro-cesului de topire, fără a produce
    însă o influenţă negativă asupra
    indicilor tehnologici
    29–48 13–25 16–31 0,5–1,5 6–7,5 5,5–9 50–75
    Nefavorabile atât pentru durata
    de topire cât şi pentru indicii
    tehnologici
    38–50 4–8 4–8 1–2,5 3,5–5 4,5–6,5 60–90

    f. Topirea cu ajutorul drojdiilor concentrate. În diverse ţări cultivatoare de in s-au
    făcut cercetări pentru găsirea şi selecţionarea unor ciuperci şi bacterii care să distrugă cu
    rapiditate substanţele pectice din tulpini. Astfel, s-a încercat folosirea drojdiilor concentrate cu
    acţiune distrugătoare asupra substanţelor pectice, ştiind că un gram de drojdie uscată conţine
    aproape 250 de milioane de spori. Această acţiune a fost încununată de succes când s-a reuşit
    să se izoleze un distrugător activ – Bacterium felsineus – cel mai activ pentru in, cânepă şi iută.
    Acest procedeu deschide calea topirii la verde şi a meliţării tulpinilor proaspăt recoltate.
    g. Topirea sub formă de liber. Scoarţa tulpinilor se desprinde de pe planta verde
    imediat după recoltare prin decorticare sau după uscarea tulpinilor. Topirea sub această formă
    prezintă avantajul că reduce transportul cu 70% în raport cu topirea tulpinilor şi nu necesită o
    topire prea intensă. Acest procedeu se foloseşte în Polonia şi mai puţin în Rusia. Cu ani în
    urmă, în Polonia se prelucrau prin acest procedeu 80% din tulpini.
    Decorticarea la verde se face atât la locul de recoltare, cât şi după transportul tulpinilor
    la topitorii. Liberul, ce reprezintă scoarţa tulpinilor, este uscat în condiţii naturale. Din 15 tone
    de tulpini verzi recoltate la hectar se obţine o tonă de liber uscat, din care 50% sunt fibre.
    Pentru desprinderea liberului de pe tulpinile uscate, acestea se aduc la o umiditate
    de 8–10%, după care sunt zdrobite şi meliţate. Topirea liberului se poate face prin unul
    din procedeele: anaerob cu apă rece sau caldă, cu regenerarea lichidului de topire, aerob
    sau chimic. Această tehnologie se aplica cu rezultate bune la noi în ţară la topitoria de la
    Sânicolau Mare.
    h. Controlul procesului de topire. Controlul procesului de topire constă în determi-narea temperaturii, a acidităţii şi supravegherea nivelului lichidului în bazin.
    438 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Temperatura se determină cu termometrul sondă, de două ori pe zi. Aciditatea se
    stabileşte o dată sau de două ori pe zi. Proba de lichid pentru determinarea acidităţii se ia de
    la o adâncime de cel puţin 30 cm. Aciditatea totală a lichidului de topire indică suma mase-lor tuturor acizilor conţinuţi în acest lichid. Se determină prin titrare, folosind o soluţie de
    0,01 n NaOH. Se recomandă ca aciditatea totală a lichidului de topire să nu depăşească
    echivalentul a 1,5–2 cm3 0,01 n NaOH. Aciditatea activă (pH) exprimă concentraţia
    lichidului în ioni de hidrogen. Se determină cu o precizie de 0,2–0,3 unităţi. Aciditatea totală
    şi cea activă se determină atât la lichidul de topire, cât şi la lichidul în curs de regenerare
    sau regenerat.
    Semnificaţia valorilor pH:
    pH = 7 – reacţie neutră;
    pH < 7 – reacţie acidă;
    pH > 7 – reacţie alcalină.
    La sfârşitul topirii, valoarea pH-ului este de 4,5...5,5.
    Valoarea care indică un lichid regenerat este: pH = 6,5...7,5.
    Determinarea finalizării topirii. Este operaţia de cea mai mare răspundere în controlul
    procesului de topire, de justa ei stabilire depinzând, în cea mai mare măsură, randamentul de
    fuior şi calitatea fibrei. Determinarea punctului optim de topire se face direct pe probe de
    tulpini extrase din bazin, pe bază de probe tehnologice sau de analize de laborator.
    Recoltarea probelor de tulpini pentru controlul topirii se efectuează astfel: pentru
    fiecare lot de 2–20 tone tulpini, la încărcarea bazinului se extrag mănunchiuri de tulpini de
    15–20 snopi luaţi la întâmplare şi se formează o probă medie a bazinului de 3–5 kg, care
    trebuie să reprezinte cât mai bine compoziţia calitativă medie a materialului încărcat în bazinul
    respectiv. Proba se omogenizează, suprapunând 5–8 straturi de material de 4–5 ori; tulpinile
    mai lungi decât sonda în care se introduc se taie şi vor avea aceeaşi densitate cu cea a tulpinilor
    încărcate în bazin (tabelul II.2.20).
    Tabelul II.2.20
    Masa probelor pentru sonde de 1000 şi 800 mm lungime,
    la diferite densităţi de încărcare a bazinului
    Densitatea de
    încărcare a
    bazinului,
    kg/m3
    Greutatea probelor pentru: Densitatea de
    încărcare a
    bazinului,
    kg/m3
    Greutatea probelor pentru:
    sonda de
    1000 mm
    sonda de
    800 mm
    sonda de
    1000 mm
    sonda de
    800 mm
    50 2,00 1,60 80 3,20 2,56
    60 2,40 1,92 90 3,60 2,88
    70 2,80 2.24 100 4,00 3,20

    Aprecierea organoleptică a stadiului topirii se face pe baza următoarelor criterii
    (pe tulpinile ude):
    – se rupe tulpina în două locuri, la distanţe de 10–15 cm, şi se trage cilindrul lemnos cu
    degetele; dacă cilindrul lemnos iese uşor, topirea s-a terminat;
    – se rupe tulpina la bază, se strânge între două degete şi se trage în sus; în cazul când
    fibra se desprinde complet şi cu uşurinţă de lemn până la vârful tulpinii, s-a ajuns în stadiul
    finalizării topirii;
    – se scoate un mănunchi de tulpini din bazin şi se loveşte suprafaţa apei cu el; formarea
    unei reţele dese de fascicule foarte fine de fibre indică sfârşitul topirii.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 439
    II.2.4 . Uscarea tulpinilor topite şi a câlţilor pentru înnobilare

    II.2.4.1. Scopul şi importanţa uscării

    Lemnul şi ţesuturile aderente fibrelor liberiene devin fragile şi se desprind uşor de pe
    materialul fibros în urma uscării. În consecinţă, în staţiile de pregătire primară vor fi supuse
    uscării:
    – tulpinile topite de in sau de cânepă înainte de prelucrarea mecanică (zdrobire şi
    meliţare);
    – câlţii de in sau de cânepă înainte de înnobilare;
    – tulpinile necorespunzătoare calitativ.
    • În urma topirii, în intimitatea tulpinilor au intervenit modificări structurale, constând,
    în principal, din distrugerea legăturilor dintre stratul cu conţinut de fibre şi celelalte straturi fără
    valoare textilă.
    Pentru separarea şi extragerea pe cale mecanică a fibrelor tehnice se impune intro-ducerea fazei de uscare a tulpinilor topite, respectiv de scădere a umidităţii de la 340–360% la
    valori pentru care utilajele de meliţat prelucrează în condiţii optime materialul. Se recomandă
    aducerea tulpinilor topite de in la 10–12% umiditate, iar a tulpinilor topite de cânepă la 12–
    16% umiditate. Valori sub limitele de umiditate inferioare recomandate influenţează negativ
    asupra flexibilităţii şi rezistenţei fibrelor, iar valori peste limitele superioare împiedică
    separarea fibrelor de lemn sau de alte ţesuturi învecinate.
    • Prin câlţi se înţeleg:
    a) fibre scurte obţinute în urma prelucrării diferitelor deşeuri rezultate din prelucrarea
    mecanică a tulpinilor topite. Cea mai mare cantitate de câlţi se obţine la meliţare, în aceeaşi
    categorie de material intrând şi deşeurile rezultate de la zdrobire, constând din fibre scurte şi
    porţiuni de tulpini;
    b) fibre scurte obţinute din tulpini scurte, rupte, încâlcite, rămase pe câmp după uscarea
    tulpinilor topite; legături ale mănunchiurilor sau ale snopilor; tulpini în timpul păstrării care nu
    întrunesc condiţiile pentru extragerea fuiorului.
    • Tulpinile necorespunzătoare calitativ includ tulpini scurte, care nu au fost bine prinse
    de transportor; tulpini rupte de paletele de meliţare; tulpini supratopite sau tulpini atacate de
    boli sau dăunători, care nu rezistă la acţiunea paletelor meliţei; fibre secundare obţinute din
    tulpini groase.
    După trecerea pe scuturător, înainte de înnobilare, câlţii se usucă. Valorile umidităţii
    câlţilor se aduc la 8–9 %, în cazul inului şi 7–8%, în cazul cânepii.
    Pentru a fi rentabilă, se recomandă ca uscarea să se facă în două etape:
    – uscarea naturală în aer liber;
    – uscarea artificială în uscător.
    Pentru a obţine fibre de calitate, se recomandă introducerea între fazele tehnologice de
    topire şi uscare a unor operaţii suplimentare, astfel încât, în ansamblu, faza uscării va include:
    a) la tulpinile topite:
    – scoaterea tulpinilor din bazin;
    – spălarea şi clătirea tulpinilor topite;
    – uscarea naturală pe câmp;
    – uscarea artificială în uscătoare;
    – condiţionarea tulpinilor topite;
    b) la câlţii pentru înnobilare:
    – scuturarea preliminară a câlţilor;
    440 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – uscare artificială;
    – condiţionarea câlţilor pentru înnobilare.
    În urma uscării fibrelor tehnice se elimină şi o parte din substanţele grase care nu mai
    pot fi recuperate prin umidificare. Acest aspect constituie un dezavantaj pentru operaţia de
    uscare.
    Cercetări legate de operaţia de uscare au demonstrat că, dacă umiditatea maximă a
    tulpinilor uscate creşte la 18–20%, creşte în mod simţitor forţa de rupere, precum şi capacitatea
    de întindere – respectiv alungirea la rupere. Aceste două mari avantaje, care contribuie la
    obţinerea unor randamente superioare în sorturi de calitate, vin în contradicţie cu aspectele
    negative prezentate mai sus, privind influenţa umidităţii excesive peste 14–16% asupra
    desprinderii fibrelor textile de lemn sau de alte ţesuturi adiacente.
    Prin creşterea umidităţii tulpinilor, la
    18–20%, se reduce simţitor lungimea supra-feţei critice – indicator care determină supra-faţa din lungimea liberului a cărei forţă totală
    de adeziune cu partea lemnoasă este egală cu
    sarcina de rupere a fibrelor. Lungimea supra-feţei critice determină dimensiunile pe care se
    poate fărâmiţa partea lemnoasă a tulpinii.
    Rezultă că, la prelucrarea unor tulpini mai
    umede, partea lemnoasă a tulpinilor trebuie
    fărâmiţată pe porţiuni mai mici. Unghiul de
    frângere a tulpinii crescând în mod simţitor, în
    aceste condiţii profilul cilindrilor zdrobitori de
    pe maşinile clasice nu va mai satisface ope-raţia, fiind necesară utilizarea unor profile con-jugate speciale, de forma celor din fig. II.2.11,
    care, datorită faptului că acţionează alternativ
    asupra fibrei, majorează puternic unghiul
    de frângere.

    II.2.4.2. Scoaterea tulpinilor din bazin
    II.2.4.2.1. Spălarea şi clătirea tulpinilor

    După terminarea topirii se recomandă evacuarea completă a apei din bazin, urmată de
    spălarea şi clătirea tulpinilor cu apă curentă. Se lasă să se scurgă excesul de apă circa 3 ore,
    după care tulpinile sunt scoase din bazin cu transportoare asemănătoare celor din figurile
    II.2.12 şi II.2.13.
    Dacă topirea se face în baloţi, este indicat ca apa de spălare şi clătire să rămână în bazin,
    pentru o mai uşoară manipulare spre transportor a baloţilor.
    Variante moderne de spălare, clătire şi stoarcere a tulpinilor topite de in exclud efec-tuarea operaţiilor enumerate mai sus în bazinele de topire, folosindu-se instalaţii speciale, de
    forma celei din fig. II.2.14.
    La trecerea prin maşina de spălat, clătit şi stors tulpini, jeturile de apă curăţă tulpinile
    de resturile de epidermă, parenchim, substanţe pectice etc., umiditatea tulpinilor scăzând de
    Fig. II.2.11. Profile conjugate ale perechii
    de zdrobire pentru prelucrarea materiei prime
    cu umiditate mărită.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 441
    la valorile considerabile de 300–400%, la 150–180%. Presiunea pe cilindrii calandri
    (fig. II.214) poate fi reglată cu arcuri elicoidale şi, în cazul folosirii în exclusivitate a uscării
    artificiale, se impune introducerea maşinii, pentru economie de energie şi reducerea timpului
    de uscare. Dacă este posibilă şi uscarea naturală, ceea ce este recomandabil, atunci forţele de
    apăsare pe calandri pot fi reduse, pentru a strivi mai puţin tulpinile, în vederea unei aşezări
    uşoare pe sol.


    II.2.12. Transportor-descărcător al tulpinilor din bazine.


    II.2.13. Transportor cu raclete.
    442 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR


    II.2.14. Maşină de spălat, clătit şi stors tulpini de in:
    1 – bazin de topire; 2,3 – cilindri storcători; 4 – tulpini topite; 5 – elevator;
    6 – duze de spălare şi clătire; 7 – transportor orizontal; 8 – evacuare tulpini.

    Avantajul folosirii maşinii de spălat, clătit şi stors tulpini constă în faptul că, fără a
    reduce randamentul în fuior, se obţine o fibră de calitate superioară, mai albă şi mai curată, mai
    moale şi mai bine individualizată.
    În cazul tulpinilor topite din cânepă, excesul de apă nu mai poate fi eliminat prin
    presare, aşa cum se procedează la in, deoarece, prin strivire, tulpinile de cânepă nu mai pot fi
    aşezate în piramide pe câmpurile de uscare. Pentru eliminarea excesului de apă (300–400%) se
    poate utiliza centrifugarea tulpinilor – operaţie total neeconomică sub aspectul consumului de
    energie şi de forţă de muncă.
    Se recomandă, în consecinţă, în cazul cânepii uscarea naturală pe câmp, până la o umi-ditate maximă tolerată, de 50%, urmată de uscare artificială în uscătoare.

    II.2.4.2.2. Uscarea naturală a tulpinilor

    Este un procedeu economic de uscare în aer liber pe aşa-numitele câmpuri de uscare,
    terenuri plane sau uşor în pantă (pentru scurgerea apei în cazul ploilor), cu iarbă scurtă şi deasă
    şi prevăzute cu drumuri late de acces. Tulpinile topite, spălate şi clătite (eventual stoarse) sunt
    transportate pe câmpul de uscare. Datorită condiţiilor variaţiei condiţiilor atmosferice se
    prevede ocuparea câmpului de uscare cel puţin trei săptămâni.
    Durata uscării naturale depinde, aşa cum s-a arătat, de condiţiile meteorologice (soare
    şi vânt):
    • 3–4 zile pentru timp foarte călduros şi uscat;
    • 7–10 zile pentru timp potrivit;
    • 14–21 zile pentru timp răcoros şi umed.
    Aşezarea tulpinilor pe sol se face în conuri, cu densitatea de 1–1,5 kg/m2 la tulpini de
    in şi 1,5–5 kg/m2 la tulpini de cânepă.
    Pentru timp mai umed, când uscarea se face greu şi neuniform, este necesară întoarcerea
    conurilor, pentru a scoate la suprafaţă tulpinile umede din interior. Se impune supravegherea
    câmpului de uscare şi ridicarea tulpinilor căzute.
    Uscarea naturală este considerată încheiată la o umiditate de 10–12, admiţându-se 16%,
    în cazul în care condiţiile atmosferice au fost neprielnice.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 443
    Uscarea naturală are avantajul că nu necesită consum de combustibil, dar, prezintă, în
    principalul, următoarele dezavantaje:
    – caracterul sezonier al producţiei, topirea fiind limitată de posibilităţile de uscare;
    – dependenţa de condiţiile meteorologice – temperatură şi în special ploi – care nu
    permit o planificare şi desfăşurare ritmică a producţiei, în caz de ploi prelungite se pot produce
    pagube mari, prin deprecierea calitativă a tulpinilor.
    – scoaterea din circuitul agricol a unor importante suprafeţe de teren;
    – consumul mare de forţă de muncă.

    II.2.4.2.3. Uscarea artificială a tulpinilor

    Uscarea artificială evită toate dezavantajele enumerate în cazul uscării naturale, în
    variantele moderne fiind o operaţie industrială continuă, mecanizată, uşor controlabilă, rapidă,
    fără o depozitare prealabilă pentru odihnă şi revenire. Se impune însă ca în uscător să fie
    introdus un material cu o umiditate cât mai mică, excesul de 300–400% umiditate a tulpinilor
    topite scoase din bazine fiind exclus. În cazul inului, maşinile de spălat şi stors tulpini reduc
    umiditatea la circa 160%, iar la cânepă, aşa cum s-a arătat, este obligatorie folosirea uscării
    naturale. În ambele cazuri, in sau cânepă, umiditatea recomandată pentru tulpinile alimentate
    în uscător nu trebuie să depăşească 50%.
    Se menţionează două tipuri de uscătoare: tip tunel cu bandă rulantă şi tip turbină cu
    bandă rulantă, prima variantă fiind preferabilă.
    Fibrele extrase din tulpinile uscate pe cale artificială sunt de calitate mai slabă decât
    cele uscate natural sub aspectul culorii, luciului, moliciunii, rezistenţei şi elasticităţii. Efec-tele negative se datorează forţării reducerii durate de uscare prin majorarea temperaturii,
    acţiune care duce la acumularea acidului pectinic de pe fibre. În urma evaporării forţate a
    apei, acest acid se concentrează, atacând pectina de pe fibra elementară şi substanţele pectice
    din lamela mediană. La topirea naturală, aceşti acizi cu efect distructiv sunt descompuşi de
    către microflora aerobă înainte ca tulpinile să se fi uscat, astfel încât concentrarea şi acu-mularea lor este exclusă.
    Uscătoare tip tunel. Sunt instalaţii cu lungimi apreciabile, de 18–25 m, în care circulă
    aer cald cu temperatura de 60...80°C (temperatura după ventilatorul de aducţie poate atinge
    chiar 95°C). Aerul este încălzit de radiatoare amplasate de-a lungul pereţilor, iar circulaţia
    aerului este făcută de ventilatoare puternice de aspiraţie. Căldura necesară este dată de baterii
    încălzite cu abur sau cu gaze de ardere.
    Uscătoarele tunel sunt împărţite în două secţiuni, cu roluri bine precizate:
    a) Prima secţiune, numită zonă de uscare, este formată din trei compartimente inde-pendente în privinţa comenzii circulaţiei aerului cald. Suplimentar, mai poate fi introdus un
    compartiment de răcire, numit zonă de răcire.
    b) A doua secţiune, numită zonă de umidificare, are drept scop să aducă tulpinile la
    umiditatea optimă, mai mare cu 1–2% faţă de cea a ţesuturilor lemnoase existente în tulpini,
    respectiv 8–10%.
    Mănunchiurile cu tulpini topite se aşază în poziţie verticală sau orizontală pe o bandă
    rulantă. Densitatea de încărcare cu tulpini este de circa 45 kg/m2 substanţe uscate.
    Un model de uscător tunel, la care se prezintă şi circulaţia aerului, este redat în
    fig. II.2.15.
    Uscătoarele tip tunel se împart în mai multe variante constructive:
    – uscătoare tunel cu acţiune în contracurent pentru tulpini;
    – uscătoare tunel cu acţiune în echicurent pentru tulpini;
    444 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – uscătoare tunel mecanizate cu mai multe tunele şi transport monorai pentru tulpini;
    – uscătoare cu bandă transportoare pentru câlţi.

    Fig. II.2.15. Uscător tip tunel cu zonă de uscare, de răcire şi de condiţionare.

    Caracteristicile tehnice comparative ale uscătoarelor enumerate mai sus sunt redate în
    tabelele II.2.21 şi II.2.22.
    Tabelul II.2.21
    Caracteristici tehnice comparative ale uscătoarelor cu gaze de ardere
    şi bandă transportoare pentru tulpini de in
    Caracteristica În
    contracurent
    În
    echicurent
    Gabaritul uscătorului, în mm:
    – lungime 18900 19200
    – lăţime 3440 3440
    – înălţime 2568 2570
    Gabaritul tunelului, în m:
    – lungimea părţii de uscare 10600 10600
    – lungimea zonei I de uscare 4800 4800
    – lungimea zonei II de uscare 4800 4800
    – lungimea zonei de umidificare a tunelului 5350 5850
    – lăţimea tunelului 2940 2940
    – înălţimea tunelului deasupra benzii transportoare 1300 ]1320
    Puterea totală instalată (pentru ventilatoare şi banda transportoare),
    în kW 18,3 13,8
    Productivitatea, în kg/schimb (tulpini uscate, cu umiditatea de 9%) 9000 12400
    Temperatura amestecului de gaze la ventilatorul de refulare, în °C 85–90 90–95
    Viteza amestecului de gaze, în m/s 0,45 0,45
    Direcţia curentului de gaze:
    – în zona I de uscare De jos în sus De jos în sus
    – în zona II de uscare De sus în jos De sus în jos
    Viteza benzii transportoare, în/min 0,45 0,42
    Densitatea de încărcare, în kg/m2 17–18 17–20 Consumul de căldură, în cal/kg apă evaporată 2100 1510
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 445
    Tabelul II.2.22
    Caracteristici tehnice comparative ale uscătoarelor cu bandă transportoare
    pentru câlţi şi tulpini declasate

    Caracteristica SK-47 SKP-10-KU
    Gabaritul uscătorului, în mm:
    – lungime 14600 10600
    – lăţime 2250 2334
    – înălţime 2250 3925
    Puterea totală instalată (pentru ventilatoare şi banda
    transportoare), în kW 9 15,7
    Dimensiunile zonei de uscare, în mm:
    – lungime 2200 2000
    – lăţime 1800 2230
    – înălţime 1500 3170
    Dimensiunile benzii transportoare, în mm:
    – lungimea benzii transportoare 11000 10300
    – lăţimea 1340 1300
    – lăţimea de lucru a plasei 1200 1200
    Viteza benzii transportoare, în m/min:
    – pentru câlţi 1,83–2,78 1,3–5,2
    – pentru tulpini declasate 0,78–1,3 0,64–2,54
    Densitatea de încărcare, în kg/m2 3 4–12 Limitele temperaturii în zona de uscare, în C 75–65 75–65
    Productivitatea maximă a uscătorului, în kg/h:
    – pentru câlţi 400 577
    – pentru tulpini declasate 250 488
    Experienţele efectuate pe fibre uscate au dus la constatarea că uscătoarele în contra-curent prezintă neajunsul că aerul uscat, acţionând în faza finală a uscării asupra materiei prime,
    care are un procent redus de umiditate, provoacă o uscare excesivă a fibrei. Se impune clima-tizare ulterioară, înaintea prelucrării mecanice.
    Uscătoare tip turbină. Acest tip conţine un cilindru metalic cu diametru foarte
    mare, în care circulă sub formă de spirale suprapuse pe bandă rulantă tulpinile topite. Se
    foloseşte, pentru dirijarea aerului cald, un turboventilator, care usucă în timp foarte
    scurt tulpinile. Se recomandă trecerea imediată pe zdrobitor a materialului care iese din
    acest tip de uscător.
    446 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    II.2.5. Prelucrarea mecanică a tulpinilor topite
    II.2.5.1. Aspecte generale

    În urma topirii s-au distrus legăturile dintre fasciculele fibroase şi ţesuturile în care
    acestea sunt înglobate, obţinându-se aşa numitele tulpini topite care, în mod obligatoriu, trebuie
    uscate până la umiditatea de circa 10%, pentru a fi prelucrate corespunzător.
    Conform schemei din fig. II.2.1, pentru separarea părţii fibroase valoroase din ansam-blul tulpinii topite urmează o etapă în care se intervine mecanic asupra fibrelor prin operaţii
    distincte, care trebuie să conţină zdrobirea şi meliţarea. Suplimentar, în funcţie de felul tulpi-nilor topite, de in sau de cânepă, şi de destinaţia acestora, tulpini topite pentru fuior şi tulpini
    topite inferioare pentru câlţi, în procesare, conform fig. II.2.1 mai pot fi incluse: scuturarea,
    înnobilarea câlţilor etc., dar fără cele două operaţii enumerate mai sus, practic, nu este reali-zabilă industrial obţinerea fibrelor tehnice de in şi cânepă.
    Dacă umiditatea depăşeşte valoarea de 14%, se impune o repetare a uscării în aşa-numitele uscătoare de condiţionare.
    În funcţie de caracteristicile tulpinilor topite, prelucrarea fuiorului poate fi făcută pe
    agregate de zdrobit – meliţat sau pe zdrobitoare urmate de meliţe cu palete. În cazul agregatelor
    de zdrobit meliţat, procesul tehnologic este complet mecanizat, cu numeroase avantaje, obţi-nându-se astfel un proces organizat în flux, prin care se introduc tulpini într-o anumită aşezare
    la alimentare şi se debitează fibre tehnice.
    În cazul când zdrobitoarele lucrează independent, avem de-a face cu un proces semime-canizat, tulpinile zdrobite trebuind să fie prelucrate ulterior pe meliţele cu palete.
    În general, în cadrul secţiei de prelucrare mecanică a tulpinilor topite are loc şi o etapă
    de pregătire a tulpinilor topite, care se aplică numai în cazul inului şi care necesită două
    operaţiuni:
    • pieptănarea tulpinilor la rădăcină şi la vârf;
    • alinierea tulpinilor la rădăcină,
    cele două operaţii urmărind o bună paralelizare a materialului, pentru executarea în condiţii
    optime a meliţării.
    În continuare, vor fi prezentate, pe tipuri de fibre, operaţii, utilaje şi caracteristici tehno-logice recomandate.

    II.2.5.2. Preparaţia tulpinilor topite de in pentru zdrobire

    Aşa cum s-a arătat, preparaţia include pieptănarea capetelor tulpinilor şi alinierea
    acestora în zona rădăcinii.
    Pentru pieptănare se folosesc tambure cu piepteni, iar pentru aliniere bare vibratoare. Se
    cere ca preparaţia să fie introdusă în prelucrare mai ales când tulpinile sunt recoltate mecanic.
    Uneori, utilajele din dotarea secţiei de zdrobit au montate dispozitive care servesc pentru
    pregătirea tulpinilor topite, în vederea zdrobirii.
    În fig. II.2.16 sunt prezentate diferite moduri de aşezare a tulpinilor la alimentarea zdro-bitorului. Practic, maşinile au două tipuri principale de alimentatoare: simple şi resfirătoare.
    În cazul alimentatoarelor simple se introduce mecanic stratul de tulpini cu grosimea
    fixată de operator pe masa de alimentare. Tulpinile pot avea poziţie perpendiculară faţă de
    direcţia de înaintare, fiind, în condiţia aceasta, introduse în canalul de zdrobire paralel cu
    canelurile cilindrilor; la alte tipuri de alimentatoare tulpinile pot fi introduse oblic, cu înclinare
    de circa 45°.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 447

    Fig. II.2.16. Moduri de alimentare a zdrobitorului:
    a – alimentare manuală, discontinuă, în mănunchiuri; b – tipuri de alimentare mecanică în flux:
    1 – paralel cu axele cilindrilor canelaţi; 2 – în formă de V; 3 – în poziţie oblică.

    În cazul alimentatoarelor resfirătoare, stratul alimentat în zdrobitor este mult mai
    subţire (de 2–4 ori faţă de stratul iniţial format pe masa de alimentare). În acest fel operatorul
    lucrează cu viteze mai mici la maşină, putând să urmărească dacă procesul se desfăşoară
    corect. În fig. II.2.17 poate fi urmărit un alimentator resfirător.

    Fig. II.2.17. Schema alimentatorului resfirător:
    1 – două discuri dinţate superioare care alimentează stratul de tulpini; 2 – trei perechi
    succesive de discuri dinţate aşezate la partea inferioară a mesei, ce au viteze periferice
    crescătoare; 3 – trei discuri cu diametre diferite care dau stratului de tulpini o poziţie
    oblică, introducându-le în zdrobitor sub un unghi de 42...45°.

    II.2.5.3. Zdrobirea propriu-zisă a tulpinilor topite

    Datorită faptului că tulpinile de in diferă sub aspectul dimensiunilor de tulpinile de
    cânepă, utilajele folosite trebuie analizate separat, astfel încât în cazul tulpinilor de in se
    foloseşte un agregat de zdrobit şi meliţat cu caracteristici impuse de materialul prelucrat şi în
    cazul tulpinilor de cânepă se recomandă zdrobitoare mai puternice, cu 12–30 perechi de
    cilindrii zdrobitori şi forţe de apăsare între perechi considerabile, de circa 400 daN.
    448 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Zdrobirea tulpinilor de in. Zdrobitorul folosit în cazul inului urmăreşte frângerea
    părţilor lemnoase din tulpină şi separarea lor în fragmente mici (puzderii), precum şi slăbirea
    legăturii dintre acestea şi stratul de fibre. O dată cu zdrobirea are loc şi eliminarea parţială a
    puzderiilor.
    Zdrobitoarele au acelaşi principiu de funcţionare, diferenţele apărând doar în ceea ce
    priveşte dimensiunile organelor de execuţie, care vor fi influenţate de fibrele prelucrate. De
    exemplu, cu cât materialul se prelucrează mai greu, cu atât va fi necesar un număr mai mare de
    cilindrii zdrobitori şi cu caneluri mai multe, având în acelaşi timp raza de curbură mai mică. Un
    rol hotărâtor în acţiunea de zdrobire îl are forţa de apăsare între cilindrii. În fig. II.2.18 este
    prezentată schema unui zdrobitor ce prelucrează fibre de in, iar în tabelele II.2.23 şi II.2.24
    sunt date, spre exemplificare, caracteristici tehnice comparative, precum şi o serie de indicatori
    care interesează în operaţia de zdrobire.


    Fig. II.2.18. Schema tehnologică a unui zdrobitori de tulpini de in cu 12 perechi de cilindrii.

    Relaţii de calcul pentru determinarea elementelor caracteristice ale zdrobitorului:
    • Unghiul corespunzător pasului canelurilor (α), măsurat între razele ce trec prin centrul
    cilindrului canelat şi vârfurile a două caneluri vecine (fig. II.2.19):
    ,360
    cn=α (II.2.5) în care: nc este numărul de caneluri.
    • Pasul canelurii pe arc (pa), în mm, măsurat pe circumferinţa exterioară a cilindrului,
    între vârfurile a două caneluri vecine:
    ,2
    c
    a n
    DP π= (II.2.6)
    în care: D2 este diametrul exterior al cilindrului canelat, în mm.
    • Înălţimea canelurii (h), în mm:
    ,12 RRh −= (II.2.7) în care: R2 este raza exterioară a cilindrului canelat, în mm;
    R1 – raza interioară a cilindrului canelat, în mm.
    • Distanţa între axele de rotire ale cilindrilor canelaţi perechi (D), în mm:
    ,2 iDD −= (II.2.8) în care: i este mărimea interpătrunderii canelurilor a doi cilindri pereche, în mm.
    14 caneluri 12 caneluri 16 caneluri
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 449
    • Lungimea porţiunii de tulpină cuprinsă între vârfurile a două caneluri vecine ale unui
    cilindru canelat (Lt), în mm (ABC):
    ()2
    2
    2
    2
    22 DDn
    DL
    c
    t −+⎟⎠

    ⎜⎝
    ⎛ π= (II.2.9) (nu se ţine seama de grosimea stratului de tulpini şi de raza de curbură a vârfului canelurilor).
    • Unghiul câmpului de zdrobire (β), format din razele trecute prin punctele iniţial şi
    final ale câmpului de zdrobire:
    .2arccos2
    2R
    D=β (II.2.10) • Numărul mediu de caneluri (nm), aflate simultan în câmpul de zdrobire:
    .180360
    2 β=β= ccm
    nnn (II.2.11) • Lungimea liniei frânte a tulpinilor, formată în timpul unei rotiri complete a unei
    perechi de cilindrii canelaţi (Lf), în mm:
    () .22 2
    2
    2
    2 DDn
    DnnLL
    c
    cctf −+⎟⎠
    ⎞⎜⎝
    ⎛ π== (II.2.12)
    • Viteza de trecere a tulpinilor prin perechea de cilindrii canelaţi, în m/min:
    ,nLv ft = (II.2.13) în care: n este turaţia cilindrilor canelaţi, în rot/min.
    • Numărul de frângeri (N) pe unitatea de lungime a tulpinii, la cilindrii cu acelaşi
    număr de caneluri:
    .
    f
    c
    L
    nnN = (II.2.14) Zdrobirea tulpinilor de cânepă. Zdrobitoarele ce prelucrează tulpinile topite de
    cânepă au acelaşi principiu de funcţionare cu utilajele similare pentru in, deosebindu-se prin
    dimensiuni, numărul de perechi de cilindrii canelaţi şi profilurile acestora.
    În tabelele II.2.25 şi II.2.26 sunt prezentate caracteristicile tehnice a două tipuri de
    zdrobitoare ce prelucrează cânepă.

    Fig. II.2.19. Elementele constructive ale cilindrilor canelaţi ai zdrobitoarelor:
    a – traseul materialului între cilindrii canelaţi; b – intersecţia cilindrilor canelaţi.
    450 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Tabelul II.2.23
    Caracteristicile tehnice ale zdrobitorului de in (varianta I)

    Nr.
    crt. Caracteristica UM Valoarea
    1. Numărul perechilor de cilindrii canelaţi – 1–5 6–11
    2. Numărul de caneluri – 16 18
    3. Diametrul exterior mm 95 94
    4. Diametrul interior mm 74 73
    5. Pasul canelurilor măsurat pe coardă mm 18,6 16,4 6. Înălţimea canelurilor mm 10,5 10,5
    7. Lungimea de frângere a tulpinilor mm 397 388
    8. Distanţa între axele pereche mm 87 87
    9. Interpătrunderea cilindrilor canelaţi perechi mm –8 –7
    10.
    Tulpini subtopite, subţiri şi cu sarcină de rupere
    mare
    • numărul perechilor de cilindrii canelaţi folosiţi
    • numărul de caneluri


    1–3
    16
    4–11
    18
    11.
    Tulpini supratopite, groase şi cu sarcină de rupere
    mică
    • numărul perechilor de cilindrii canelaţi folosiţi
    • numărul de caneluri


    1–8
    16
    9-11
    18
    12. Lungimea de lucru a cilindrilor canelaţi mm 750
    13. Turaţia cilindrilor canelaţi rot/min 75
    14. Viteza de înaintare a materialului m/min 21
    15. Lungimea de lucru a zdrobitorului mm 1150
    16. Suprafaţa mesei de alimentare m2 0,65
    17. Greutatea maşinii kg 1300
    18. Dimensiuni de gabarit mm 3000 × 2000 × 1370
    19. Puterea motorului kW 4,5
    20. Turaţia motorului rot/min 1450
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 451
    Tabelul II.2.24
    Caracteristicile tehnice ale zdrobitorului de in (varianta lI)
    Nr.
    crt. Caracteristica UM Valoarea
    1. Numărul perechilor de cilindrii
    canelaţi şi netezi – 1 2;3 4;5 6;7;8 9;10 11;12 13
    2. Numărul de caneluri – – 12 14 16 18 24 –
    3. Diametrul exterior mm 118 118 118 117 117 116 I 18
    4. Diametrul interior mm – 84 84 86 88 96 –
    5. Pasul canelurilor măsurat pe
    coardă mm – 30,5 26,2 22,8 20,2 11,2 –
    6. Pasul canelurilor măsurat pe arc mm – 30,89 26,48 22,97 20,42 14,79 –
    7. Înălţimea canelurilor mm – 17 17 15,5 14,5 12,5 –
    8. Lungimea de frângere a tulpinilor mm 370 418 419 415 418 414 370
    9. Interpătrunderea cilindrilor
    canelaţi perechi mm – –8 –7 –6 –5 –4 –
    10. Forţa de apăsare totală (compri-marea arcurilor plus greutatea daN 1141,2 594 593,5 487,5 487,2 486,5 –
    11. Limitele turaţiei rot/min 193–386 143–286 143–286 143–286 143–286 143–286 193–386
    12. Limitele vitezei liniare m/min 71,5–143 59,6–119 60–120 59,5–119 58,5–117 59–118 71,5–143
    13. Lungimea de lucru a
    cilindrilor canelaţi mm 750
    14. Distanţa între axele
    perechilor vecine mm 14
    15. Greutatea maşinii kg 2650
    16. Dimensiuni de gabarit mm 2324 × 1460 × 1418
    17. Puterea motorului kW 5

    Tabelul II.2.25
    Caracteristicile tehnice ale zdrobitorului de cânepă (varianta I)
    Nr. crt. Caracteristica UM Valoarea
    1. Numărul perechii de
    cilindri canelaţi – 1;2* 3;4 5;6 7;8;9
    10;
    11;
    12
    13;
    14;
    15
    16;
    17;
    18
    19;
    20;
    21
    22;
    23;
    24**
    2. Numărul de caneluri – 40 9 11 11 16 20 24 26 30
    3. Diametrul exterior mm 250 200 195 175 175 I50 150 I50 150
    4. Diametrul interior mm 230 118 133 127 131 125 116 120 l34
    5. Turaţia cilindrilor canelaţi rot/min 35
    6. Lungimea de lucru a
    cilindrilor canelaţi mm 820
    7. Capacitatea de producţie
    medie, în tulpini topite kg/8h 5000–5500
    8. Dimensiuni de gabarit mm 5700 × 3300 × 2600
    9. Turaţia motorului rot/min 750
    10. Puterea motorului kW 14
    * canelurile nu angrenează;
    ** cilindrul inferior este neted.
    452 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Tabelul II.2.26
    Caracteristicile tehnice ale zdrobitorului de cânepă (varianta II)
    Nr.
    crt. Caracteristica UM Valoarea
    1. Numărul perechilor de
    cilindrii canelaţi – 1;2 3;4 5–8 9–16
    17
    cilindri
    netezi
    2. Numărul de caneluri – 9 14 20 28 –
    3. Diametrul exterior mm 190 160 160 160 150
    4. Diametrul interior mm 160 141 130 136 –
    5. Pasul canelurilor măsurat pe arc mm 66,28 35,88 25,12 17,94 –
    6. Înălţimea canelurilor mm 15 9,5 15 12 –
    7. Direcţia canelurilor – Drepte Drepte Spirale Spirale –
    8. Diametrul discurilor dinţate ale
    dispozitivului de formare a stratului mm 400
    9.
    Turaţia discurilor dinţate:
    • a perechii întâi şi a doua;
    • a perechii a treia
    rot/min 18
    36
    10. Forţa de apăsare a arcurilor daN 400
    11. Viteza de înaintare a materialului în
    zdrobitor m/min 45–50
    15. Greutatea maşinii kg 7200
    16. Dimensiuni de gabarit mm 5325 (3220 – fără masa de alimentare) × 2100 ×
    1240
    17. Turaţia motorului rot/min 980
    17. Puterea motorului kW 14

    II.2.5.4. Meliţarea

    II.2.5.4.1. Scopul şi importanţa meliţării

    Meliţarea are drept scop de bază îndepărtarea puzderiilor şi a resturilor de ţesuturi
    aderente de fibrele tehnice. Suplimentar, prin meliţare se urmăreşte şi individualizarea
    fascicolelor de fibre tehnice.
    • Operaţia trebuie astfel realizată încât să se asigure menajarea maximă a fibrelor, în
    sensul obţinerii unei cantităţi cât mai mari de fuior meliţat de sorturi superioare şi menţinerea
    rezistenţei fibrelor şi a lungimii fascicolelor. În consecinţă, procesul de meliţare este cu atât
    mai raţional cu cât se obţine un randament cât mai ridicat în fuior, dar şi caracteristicile fizico-mecanice ale fuiorului mai bune. Prin caracteristici dorite se înţeleg: moliciune, puritate, grad
    ridicat de individualizare, lungime, rezistenţă, lipsă de fibre scurte, paralelizare etc.
    • În urma meliţării apar şi deşeuri, care se constituie în câlţi de meliţă separaţi pe
    sorturi, cu caracteristici de rezistenţă şi grad de curăţare impuse. Meliţarea va fi astfel făcută
    încât să se obţină randamente majorate în privinţa sorturilor superioare de câlţi meliţă, fibre
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 453
    din care, prin proces cardat-pieptănat sau semipieptănat, pot fi obţinute fire cu fineţe avansată,
    care pot rivaliza cu firele din fuior pieptănat.
    • Organizarea meliţării trebuie să ţină cont şi de factorul om, în sensul că fiind o ope-raţie cu multă degajare de praf se impun condiţii igienico-sanitare stricte şi, de asemenea, să se
    poată lucra cu productivitate cât mai mare posibilă şi cu efort fizic redus.
    Realizarea obiectivelor enumerate este posibilă dacă se folosesc:
    – turbine de meliţat, în care tulpinile zdrobite sunt supuse la acţiunea de lovire a unor
    cuţite curăţitoare montate pe tamburi rotativi (fig. II.2.20);
    – meliţe cu palete, utilaje semimecanizate în care tulpinile zdrobite sunt supuse la
    acţiunea de lovire a unor palete de lemn montate pe discuri din oţel sau din fontă (fig. II.2.21).

    Fig. II.2.20. Tamburi rotativi de la
    turbine de meliţare.

    Fig. II.2.21. Meliţă cu palete.

    În ambele cazuri, acţiunea de lovire a tulpinilor zdrobite are loc în stare ţinută, astfel
    încât materialul trebuie prins alternativ la unul din capete, capătul liber fiind meliţat. În
    acţiunea de meliţare, anumite zone din tulpină sunt dublu meliţate, astfel încât operaţia impune
    o serie de calcule specifice, regăsite în majoritatea manualelor de specialitate.

    II.2.5.4.2. Utilaje specifice meliţării
    Turbine de meliţat. Sunt utilaje la care materialul fibros este prelucrat în două secţiuni
    care lucrează după aceleaşi principiu, fiecărei secţiuni revenindu-i câte un capăt al mănun-chiurilor de tulpini topite şi zdrobite (fig. II.2.22).

    Fig. II.2.22. Schema funcţionării turbinei de meliţat.
    454 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Sub aspect constructiv, există diferite tipuri, în principiu turbina de meliţat fiind formată
    din mecanism de transport al materialului fibros (transportor); două sau patru perechi de
    tambure de meliţare; un dispozitiv de inversare a mănunchiului; sistem de evacuare a deşeu-rilor de la meliţare; sistem de desprăfuire. Turbinele de meliţare pot fi şi agregate sau semiagre-gate cu zdrobitoarele.
    Introducerea tulpinilor zdrobite în turbină trebuie făcută într-un strat cât mai subţire şi
    cât mai uniform. Transportorul aduce tulpinile zdrobite în dreptul unei perechi de tambure de
    lovire, care se rotesc în sens contrar şi realizează meliţarea (fig. II.2.20).
    După prima secţiune de meliţare fibrele sunt întoarse de un dispozitiv mecanic sau
    pneumatic, astfel încât în a doua secţiune a maşinii transportorul supune meliţării cea de-a doua
    jumătate a tulpinilor zdrobite, care nu a fost meliţată în prima secţiune. Fuiorul obţinut este
    scos din maşină pe o bară de debitare. Fibrele scurte şi puzderiile care cad sub tamburele de
    meliţare sunt colectate pe o bandă transportoare şi evacuate din maşină.
    În tabelul II.2.27 pot fi urmărite comparativ principalele caracteristici tehnice ale unor
    turbine de meliţat.

    Tabelul II.2.27

    Turbine de meliţat. Caracteristici tehnice
    Caracteristica tehnică UNIREA MTF 530-L Lungimea tamburului de meliţare, în mm 2472 3000
    Diametrul maxim al tamburului de meliţare, în mm 790 734
    Numărul de palete port-cuţit pe tamburul de meliţare 3 3
    Distanţa între axele tamburelor de meliţare, în mm 570 550
    Turaţia tamburelor de meliţare, în rot/min 160...200 200...400
    Viteza transportorului de cauciuc pentru fuior, în m/min 17...60 60...120
    Viteza transportorului pentru câlţi, în m/min 14...16 16...33
    Viteza benzii de evacuare a câlţilor, în m/min 18...20 16...33
    Gabaritul maşinii, în mm:
    – lungimea 16500 11720
    – lăţimea 3000 1580
    – înălţimea 1890 1820
    Puterea totală instalată, în kW 16,3 24

    Meliţe cu palete. Se folosesc la prelucrarea tulpinilor topite de în pentru obţinerea
    fuiorului; la finisarea câlţilor bruţi; la finisarea fuiorului insuficient prelucrat la turbina
    de meliţat.
    În general meliţele (fig. II.2.21) au în structură palete din lemn de frasin, carpen sau din
    fag fiert. Paletele se fixează pe un disc de fontă sau pe două inele din oţel, după posibilităţile de
    reglare împărţindu-se în trei tipuri:
    – meliţe nereglabile;
    – meliţe semireglabile;
    – meliţe reglabile.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 455
    Parametrii reglabili sunt: turaţia, distanţa de bataj şi unghiul de bataj. La meliţele nere-glabile vor rezulta calităţi diferite, deoarece intensitatea meliţării va fi aceeaşi indiferent de
    materialul prelucrat. Pentru obţinerea unei meliţări corespunzătoare se cere ca paletele meli-ţelor să fie netede şi să aibă o rază de curbură optimă pentru materialul supus prelucrării.
    Cele mai perfecţionate meliţe sunt acelea care permit reglarea parametrilor de lucru
    specifici meliţării. În fig. II.2.23 sunt prezentate modele de palete de meliţă folosite la
    prelucrarea cânepii, în tabelul II.2.28 putându-se urmări principalele dimensiuni ale paletelor
    pe tipodimensiuni.

    Fig. II.2.23. Palete de meliţă pentru cânepă.

    Tabelul II.2.28
    Elementele paletei, mm Tipodimensiuni de palete
    1 2 3 4 5
    Lungimea totală 900 1000 990 735 895 Lungimea părţii active 160 300 560 520 555
    Lăţimea 120 90 110 1 OS 1 OS
    Grosimea paletei 18 13-19 15-20 13 13
    Grosimea muchiei 2,5 2,5 2,5 2,5 2,5
    În general, meliţarea se face în două etape:
    – premeliţare, care urmăreşte eliminarea principalei mase de puzderii;
    – finisarea mănunchiurilor de fibre premeliţate, la care se elimină resturile de puzderii
    rămase pe fibră.
    În tabelul II.2.29 sunt prezentaţi principalii parametri tehnologici folosiţi la meliţele cu
    palete. Pentru meliţarea tulpinilor subtopite cât şi pentru tulpinile care au umiditate mai mare
    decât valoarea normală se recomandă a se folosi viteze mai mari de lucru fată de cele din tabel.
    În acelaşi timp se recomandă unghiuri de bataj mai mici.
    Numărul paletelor montate pe meliţă poate fi 8, 10 sau 12.
    456 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Tabelul II.2.29

    Parametri tehnologici folosiţi la meliţe cu 8 palete

    Parametri tehnologici Meliţare unică
    Meliţare fracţionată
    Premeliţare Finisare mănunchiuri
    Turaţia meliţei, în rot/min 160–180 150–170 180–200
    Distanţa de bataj, în mm 25 25–30 15–20
    Unghiul de bataj, în grade 25 25–30 10–15


    II.2.5.4.3. Relaţii de calcul al elementelor caracteristice meliţării

    1. Mărimea dublei meliţări. Reprezintă, aşa cum s-a arătat, porţiunea din mijlocul
    mănunchiului de fuior meliţată la ambele acţiuni de lovire ale meliţei. Se calculează cu relaţia:
    ),( 21 CCDD pm −−= (II.2.15)
    în care: Dm este mărimea zonei de dublă meliţare, în cm;
    Dp – distanţa dintre liniile de prindere ale fuiorului în cele două secţii de meliţare, în cm;
    C1 – distanţa de la linia de prindere a mănunchiului şi punctul de atac al cuţitelor bătă-toare în prima secţiune de meliţare, în cm;
    C2 – distanţa de la linia de prindere a mănunchiului şi punctul de atac al cuţitelor bătă-toare în a doua secţiune de meliţare, în cm.
    Elementele dimensionale din relaţia (II.2.15) sunt redate
    în fig. II.2.24.
    Mărirea dublei meliţări la turbinele cu un singur trans-portor de cauciuc şi cu dispozitiv mecanic de întoarcere a
    mănunchiului, valoarea lui Dm, se determină cu formula:
    ,21 ddDm += (II.2.16)
    în care: d1 este distanţa dintre muchia inferioară a glisierei şi
    partea superioară a inversorului, în cm;
    d2 – distanţa laterală dintre axa curelei dispozitivului de
    întoarcere a mănunchiului şi centrul glisierei, în cm.
    2. Numărul de acţiuni asupra mănunchiului în
    timpul prelucrării într-o secţiune de meliţare:
    ,tzNnv
    nzNLN ctctta ⋅⋅⋅=⋅⋅⋅= (II.2.17)
    în care: Lt este lungimea de lucru a tamburului de meliţare, în m;
    N – numărul de tambure într-o secţie de meliţare;
    z – numărul de cuţite montate pe un tambur;
    n – turaţia tamburului, în rot/min;

    Fig. II.2.24. Mărimea
    dublei meliţări.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 457
    v – viteza transportorului, în m/min;
    t – timpul de prelucrare al mănunchiului în secţia de prelucrare, în min.
    3. Coeficientul de încărcare al transportorului. Reprezintă procentul din lungimea
    transportorului încărcat cu tulpini zdrobite:
    ,100100 v
    lI ⋅−= (II.2.18) în care: l este media lungimii transportorului neîncărcat cu material timp de 30 s, în m;
    v – viteza transportorului, în m/min.
    4. Grosimea stratului de tulpini prelucrat în turbină. Este exprimată prin numărul de
    tulpini suprapuse care formează stratul:
    ,mqv
    dnmG ⋅⋅
    ⋅⋅= (II.2.19) în care: m este masa medie a mănunchiurilor alimentate;
    n – numărul de mănunchiuri alimentate;
    d – diametrul mediu al tulpinilor;
    v – viteza transportorului;
    M – masa a 1000 tulpini;
    q – coeficientul de încărcare al transportorului turbinei.
    5. Randamentul absolut de fuior sau randamentul de fuior din tulpini topite:
    ,100
    T
    Fa
    ⋅=η (II.2.20) în care: F este cantitatea de fuior finisat produsă;
    T – cantitatea de tulpini topite supuse meliţării.
    6. Randamentul relativ de fuior sau randamentul de fuior din totalul de fibră
    produsă:
    ,100
    f
    r F
    F ⋅=η (II.2.21) în care: Ff este cantitatea de fibră extrasă din tulpină (fuior + câlţi).
    7. Randamentul de fibră din tulpină:
    .100
    T
    Fr
    ⋅=η (II.2.22) 8. Procentul de fibră nefinisată:

    fn
    n
    FFF
    Fp
    ′−+
    ⋅= 100 , (II.2.23)
    în care: Fn este cantitatea de fibră nefinisată rezultată de la meliţare;
    Ff’ – cantitatea de fibră finisată rezultată după prelucrarea cantităţii Fn.
    458 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    II.2.6. Prelucrarea mecanică a tulpinilor netopite
    Utilizarea fibrelor netopite de in sau de cânepă în filatură permite simplificarea teh-nologiei de prelucrare, prin eliminarea operaţiei de topire şi micşorarea, astfel, a duratei
    de prelucrare a tulpinilor cu circa 20 de zile. Se evită totodată pierderile de tulpini de 20–30%
    la topire.
    Eliminarea topirii în apă, tehnologie recomandată în România, micşorează consumul de
    energie necesar încălzirii, aerării lichidului de topire şi funcţionării instalaţiilor de epurare a
    apelor reziduale, dispărând caracterul sezonier al preindustrializării inului şi cânepei.
    Folosirea fibrelor netopite de in sau de cânepă elimină necesitatea dotării întreprin-derilor cu linii tehnologice diferite în preparaţia filaturii pentru prelucrarea separată a fuiorului
    şi a câlţilor, condiţionând micşorarea cheltuielilor de investiţii.
    Maşinile principale care realizează separarea fibrelor din tulpinile de in şi cânepă pe
    tehnologia clasică sunt: zdrobitoarele şi meliţele, iar operaţiile se numesc: zdrobire şi meliţare.
    Operaţia de zdrobire are drept rol să frângă componenţii lemnoşi prezenţi în interiorul tulpinii
    în bucăţi cu lungimea mai mică de 1 cm, numite puzderii.
    Eliminarea puzderiilor în procesul de obţinere a fibrelor lungi este realizată prin
    desprinderea lor tangenţială de pe tulpinile zdrobite pe turbinele de meliţat. În cazul fibrelor
    extrase din tulpini netopite, curăţirea aproape completă a fibrelor de puzderii se va face pe
    scuturătoare, unde sunt eliminate în principal puzderiile libere şi pe o cardă finisoare, care
    încheie procesul de obţinere a acestui tip de fibre. În continuare va fi prezentat, pe scurt,
    agregatul Duvivier-six de extragere a fibrelor din tulpini netopite de in.
    Prezentarea generala a instalaţiei Duvivier-six de extragere a fibrelor de in din
    tulpini. Instalaţia, a cărei schemă bloc este prezentată în fig. II.2.25, serveşte la extragerea
    fibrelor de in din tulpini netopite.


    Fig. II.2.25. Schema bloc a agregatului Duvivier-six:
    1 – alimentator; 2 – prezdrobitor; 3 – scuturător; 4 – instalaţie de condiţionare; 5 – laminor
    pentru tulpini; 6, a-d – patru zone de zdrobire; 7 – scuturător; 8 – cardă; 9 – dispozitiv de
    înfăşurare în rulouri a benzii.
    În continuare, sunt prezentate acele părţi componente ale agregatului Duvivier-six
    deosebite de maşinile care realizează separarea fibrelor din tulpini topite pe tehnologia clasică.
    Prima maşină din agregat este alimentatorul (fig. II.2.26). Rolul lui este de a efectua
    orientarea uniformă a tulpinilor, astfel încât axa longitudinală a acestora să fie orientată în
    direcţia înaintării lor. Tulpinile sunt aşezate manual pe masa de alimentare orizontală.
    Resfiratorul pentru tulpini (fig. II.2.27) are rolul de a uniformiza stratul de tulpini, de a
    subţia, de a paraleliza şi de a orienta tulpinile în sensul de înaintare a materialului. Realizarea
    acestor operaţii se face cu ajutorul unei perechi de cilindri cu cuie şi a unui cilindru laminor
    prevăzut cu şipci în care sunt înfipte, de asemenea, cuie.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 459

    Fig. II.2.26. Alimentatorul:
    1 – masă de alimentare; 2 – buncăr; 3 – cilindrii alimentatori; 4 – pânză transportoare;
    5 – cilindrii debitori; 6 – cilindrii de presare; 7 – instalaţie de absorbţie a prafului.

    Fig. II.2.27. Resfiratorul pentru tulpini din componenţa agregatului Duvivier-six:
    a – vedere laterală; b – vedere de sus;
    1 – pereche de cilindri alimentatori cu cuie (cilindri Herisson);
    2 – cilindru laminor cu şipci; 3 – cuie.
    460 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Rolul perechii de cilindrii cu cuie este de a reţine şi transporta cu viteză redusă stratul de
    tulpini, în timp ce cilindrul laminor, care are viteză mare, de 28–30 m/min, orientează şi
    paralelizează tulpinile, subţiază stratul de material. Pentru a realiza corect aceste operaţii,
    cuiele de pe perechea de cilindrii alimentatori sunt înclinate în sens contrar sensului de rotaţie.
    În agregat, laminorul pentru tulpini este situat înaintea zonelor de zdrobire.
    Agregatul cuprinde patru zone de zdrobire, fiecare fiind formată dintr-o bandă transpor-toare şi un zdrobitor. În tabelul II.2.30 sunt centralizate principalele caracteristici ale zonelor
    de zdrobire.
    Tabelul II.2.30
    Zona de
    zdrobire
    Diametrul
    cilindrilor
    zdrobitori, mm
    Numărul de
    perechi de
    cilindrii zdrobitori
    Numărul de caneluri
    de pe cilindrii
    zdrobitori
    Turaţia cilindrilor
    zdrobitori, rot/min
    Lăţimea de
    lucru, mm
    I 125 8 24 70,3 1100
    II 125 8 33 108 1100
    III 125 8 46 162 1100
    IV 125 8 64 249 1100

    Carda finisoare (fig. II.2.28) efectuează următoarele operaţii: destrămarea şi curăţirea
    materialului fibros, scurtarea şi paralelizarea fibrelor, orientarea lor în direcţia de deplasare şi
    formarea benzii.
    Fig. II.2.28. Carda din componenţa agregatului:
    1 – masă transportoare; 2 – cilindri alimentatori; 3 – tambur; 4 – perietor;
    5 – cilindri detaşori; 6 –cilindri calandri.

    La debitarea agregatului există dispozitivul de înfăşurare în rulou a benzii debitate de
    cardă (fig. II.2.29).

    Fig. II.2.29. Dispozitiv de înfăşurare în rulou a benzii debitate de cardă:
    1 – bandă transportoare dublă; 2 – cilindru înfăşurător; 3 – rulou.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 461
    Analiza componenţei instalaţiei Duvivier-six de extragere a fibrelor de in din tulpini
    netopite conduce la concluzia că pe acest agregat este posibilă obţinerea fibrelor de în omogene
    ca lungime, înfăşurate sub formă de bandă în rulou, alimentând tulpini netopite de in. Această
    instalaţie permite valorificarea tulpinilor de calitate medie şi inferioară în fibre tehnice cores-punzătoare calitativ.


    II.2.7. Înnobilarea câlţilor de in şi a câlţilor de cânepă

    II.2.7.1. Consideraţii generale

    În principiu, câlţii grupează fibrele filabile scurte şi neparalelizate, cu lungimi sub
    300 mm, care se obţin din deşeuri de la meliţare sau din tulpini de calitate inferioară.
    Prin înnobilarea câlţilor se urmăreşte eliminarea unei cantităţi importante de impurităţi
    şi fibre scurte, înmuierea, individualizarea şi îndreptarea fibrelor filabile rămase în scopul
    creşterii indicilor de fiabilitate. Pentru realizarea practică a acestor obiective sunt necesare
    patru operaţii: uscare, zdrobire, scuturare, meliţare, dispuse sau grupate în diverse succesiuni,
    în funcţie de calitatea materialului intrat în fabricaţie. Dacă materialul se prelucrează greu şi
    efectul înnobilării este insuficient, operaţiile trebuie repetate de două sau chiar de trei ori.
    Sinteza aspectului prezentat scoate în evidenţă mai multe categorii de materii prime,
    funcţie de care vor fi alese diverse tipuri de maşini şi instalaţii. Astfel:
    Ö Materia primă supusă înnobilării este de trei categorii:
    – câlţi bruţi, formaţi din deşeuri de la secţia de prelucrare mecanică a tulpinilor pentru
    fuior;
    – tulpini necorespunzătoare calitativ pentru o extragere normală a fibrelor după zdrobire
    şi meliţare, în grupare intrând:
    • tulpini scurte, care nu au fost bine prinse de transportorul agregatului de meliţare
    (au căzut în deşeuri);
    • tulpini rupte de paletele maşinilor de meliţat;
    • tulpini supratopite, putrezite sau atacate de dăunători;
    • tulpini scurte, obţinute din culturi cu condiţii pedo-climatice necorespunzătoare;
    • tulpini rupte şi încâlcite, rămase după uscarea naturală pe câmp;
    • tulpini scurte, rupte şi încâlcite, rămase de la sortarea şi depozitarea tulpinilor topite.
    – tulpini destinate extragerii fibrelor unice.
    Ö Maşinile şi instalaţiile folosite depind în primul rând de tipul materiei prime, astfel
    încât vor exista variante pentru prelucrarea inului, pentru prelucrarea cânepii sau maşini care
    pot prelucra ambele categorii de fibre. Maşinile pot lucra:
    – independent: scuturătoare preliminare (SP), scuturătoare intermediare (SI), zdro-bitoare (ZI), uscătoare (U);
    – grupat: în agregate de preînnobilare a câlţilor (APÎ) sau agregate de înnobilare a
    câlţilor (AÎC). De obicei, în cazul prelucrării inului se renunţă la preînnobilare.
    În figurile II.2.30 şi II.2.31 sunt redate scheme bloc ale agregatelor de preînnobilare
    (APÎ) şi ale agregatelor de înnobilare (AÎC), din care se observă că acestea sunt formate din
    secţiuni distincte de: zdrobire (SZ1), (SZ2); scuturare (SS1), (SS2); meliţare (SM); alimentare
    (SA); uniformizare–afânare–subţiere–paralelizare a stratului alimentat (SUASP) şi de debitate
    a materialului (SD). Agregatele de preînnobilare (APÎ) nu au secţiune de meliţare.
    462 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR


    Fig. II.2.30. Schema bloc a agregatului
    de preînobilare (APÎ):
    SZ1 – secţiune de zdrobire;
    SS1 – secţiune de scuturare.


    Fig. II.2.31. Schema bloc a agregatului de înnobilare a câlţilor (AÎC):
    SA – secţiune de alimentare; SUASP – secţiune de uniformizare–afânare–subţiere
    paralelizare; SZ2 – secţiune de zdrobire; SM – secţiune de meliţare; SS2 – secţiune de
    scuturare; SD – secţiune de debitare.

    În fig. II.2.32 se poate urmări o instalaţie de obţinere a fibrelor unice, din tulpini
    normale calitativ, alimentate sub formă de baloţi. Pentru fibra unică tulpinile sunt prelucrate pe
    agregate lipsite de meliţare, dar mult mai dezvoltate sub aspectul numărului de zdrobitoare şi
    de scuturătoare integrate în instalaţie.

    Fig. II.2.32. Schema bloc a instalaţiei de obţinere a fibrelor unice de in sau de cânepă din tulpini:
    1 – linie de prelucrare a tulpinilor; 2 – linie de curăţare a fibrelor; SA – secţiune de alimentate a
    baloţilor cu tulpini; Z1, Z2 – zdrobitoare; S1, S2, S3, S4, S5 – scuturătoare; SD – secţiune de debitare.

    Fig. II.2.33 prezintă scheme de fluxuri tehnologice cuprinzând maşini şi instalaţii
    pentru prelucrare câlţilor bruţi (fig. II.2.33, a) şi a tulpinilor declasate (fig. II.2.33, b).

    Fig. II.2.33. Variante de fluxuri tehnologice pentru înnobilarea câlţilor de in sau de cânepă
    rezultaţi în urma meliţării tulpinilor pentru fuior (a) sau din tulpini declasate (b):
    SP – scuturător preliminar; U – uscător; APL – agregat de preînnobilare; AÎC – agregat
    de înnobilare a câlţilor; ZI – zdrobitor intermediar; SI – scuturător intermediar.
    a
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 463

    Fig. II.2.33, b.

    Scuturarea preliminară (SP) plasată la început de flux elimină a mare cantitate de
    puzderii libere, iar uscătorul (U), inclus în proces, ajută la desprinderea uşoară a puzderiilor
    aderente de pe fibre, în urma scăderii umidităţii materialului la circa 6–8%.
    În tehnologiile moderne, uscătoarele pentru câlţi sunt incluse în linii de înnobilare cu
    proces continuu, formate din scuturătoare preliminare (SP), uscătoare (U) şi agregate de
    înnobilare (AÎC) (fig. II.2.33, a).

    II.2.7.2. Maşini şi instalaţii în secţia de înnobilare a câlţilor.
    Caracteristici tehnice, funcţionale şi de reglaj

    II.2.7.2.1. Scuturătoare

    Scuturătoarele sunt indispensabile în procesul de înnobilare, deoarece, pe lângă scopul
    de bază urmărit, de eliminare a impurităţilor şi a fibrelor scurte, individualizează, îndreaptă şi
    produc o afânare a materialului prelucrat. Toate acestea se datorează mişcării oscilatorii
    energice făcută de acele montate pe lineale, care prind aglomerările de fibre, scuturându-le
    puternic. Interacţiunea ace-material fibros intervine suplimentar asupra fibrelor filabile ca o
    „pieptănare“, mărindu-le în consecinţă fineţea şi moliciunea.
    În secţiunea III, subcapitolul III.5.4, figura III.5.13, se prezintă un scuturător pentru
    câlţi, folosit în filatură. Principiul se menţine, cu menţiunea că acele oscilante pot acţiona
    (fig. II.2.34):
    – de jos în sus (cu ace inferioare), soluţie recomandată la început de flux şi la agregatele
    de preînnobilare, cu grătare fixe;
    – de sus în jos (cu ace superioare), existând grătare mobile, prevăzute la rândul lor cu
    ace. Această variantă este folosită în general la scuturătoare integrate în agregatele de
    înnobilare
    Urmărind figurile II.2.30, II.2.31, II.2.32 şi II.2.33, se observă că în procesul tehnologic
    se pot folosi următoarele tipuri de maşini:
    – scuturătoare preliminare (SP), montate la început de flux, numai la prelucrarea
    câlţilor bruţi de in sau de cânepă, obţinuţi de la meliţarea fuiorului (fig. II.2.33, a);
    – scuturătoare intermediare (SI) cu acţionare independentă, montate după zdrobi-toare. Se folosesc după zdrobirea tulpinilor necorespunzătoare calitativ obţinerii fuiorului
    (fig. II.2.33, b);
    464 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    – scuturătoare integrate în agregate de prînnobilare (SS1), montate în tandem cu
    zdrobitorul (fig. II.2.30);
    – scuturătoare finale (SS2), integrate în agregate de înnobilare a câlţilor (fig. II.2.31);
    – scuturătoare integrate în linii de extragere a fibrelor unice direct din tulpini (S1) şi
    (S2) – similare constructiv cu (SS2) şi (SP), cu grătare fixe şi ace cu acţiune de jos în sus; (S3), (S4),
    (S5) – similare constructiv cu (SS2), cu ace acţionând de sus în jos şi grătare mobile (fig. II.2.34).

    Fig. II.2.34. Variante de lucru ale acelor oscilante scuturătoare şi ale grătarului:
    a – ace inferioare şi grătar fix; b – ace superioare şi grătar mobil.

    În tabelul centralizator II.2.31 pot fi comparate principalele caracteristici tehnice ale
    scuturătoarelor enumerate mai sus, pe tipuri de fibre.
    Tabelul II.2.31
    Caracteristici tehnice comparative ale scuturătoarelor din secţia de înnobilare a câlţilor

    Caracteristica tehnică
    Tipul scuturătorului
    (simbol conform fig. II.2.30 şi II.2.31)
    (SP) –
    preliminar
    (SI) – inter-mediar
    (SS1) – din
    (APÎ)
    (SS2) – final
    la in la cânepă
    Acţionarea acelor De jos în sus De jos în sus De sus în jos De sus în jos
    Lăţimea de lucru, în mm 850–1350 850–1350 686–980 1030
    Numărul de axe oscilante 14–24 11–14 9–14 6–14
    Diametrul axelor', în mm 32–40 32–40 30–36 36–40
    Numărul de ace pe axa oscilantă 10–17 9–10 11–19 6–9 Lungimea acului, în mm 195–350 350 200–290 320–345
    Diametrul acului, în mm 10–11 10–11 10–11 10–11
    Pasul acelor pe axă, în mm 80–85 80–85 45–70 105–1100
    Unghiul de oscilare al acelor, în grade 58–67 58–67 30–40 50
    Numărul de oscilaţii ale acelor pe minut 180–240 230 600–800 425–560
    Ace pe placa transportoare – – 12 şi 13 –
    Lungimea acului, în mm – – 44 –
    Diametrul acului pe placa transportoare, în mm – – 3 3
    Puterea instalată, în kW 1,5–7 2,8 3–4,5 7
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 465
    II.2.7.2.2. Zdrobitoare
    Ca şi în cazul scuturătoarelor, zdrobitoarele pot lucra independent (ZI) – la început de flux
    în cazul prelucrării tulpinilor declasate (fig. II.2.33, b) sau integrate în agregatele de preînnobilare
    sau de înnobilare la secţiunile de zdrobire (SZ1) (fig. II.2.30) şi (SZ2) (fig. II.2.31).
    Caracteristicile tehnice ale maşinilor sunt influenţate de materialul prelucrat, in sau
    cânepă, şi de locul unde este plasat zdrobitorul (ZI), (SZ1),( SZ2) în fluxul tehnologic. În
    tabelele II.2.32–II.2.37 pot fi urmărite principalele caracteristici tehnice ale zdrobitoarelor
    montate în secţiile de înnobilare a câlţilor, iar în fig. II.2.35 sunt reprezentate variante de
    cilindri zdrobitori cu 14, 16, 18, 24 şi 36 caneluri.

    Fig. II.2.35. Profile de caneluri ale cilindrilor zdrobitori.
    Tabelul II.2.32
    Caracteristicile cilindrilor canelaţi de la zdrobitoarele pentru cânepă UNIREA, având rol
    de zdrobitor intermediar (ZI) sau integrate în agregate de preînnobilare a câlţilor (APl) la
    secţiunea de zdrobire (SZ,)
    Numărul
    secţiunii
    Numărul
    perechii de
    zdrobire
    Numărul de
    caneluri
    Diametrul,
    mm
    Pasul
    canelurii,
    mm
    Înălţimea
    canelurii,
    mm
    Turaţia
    cilindrilor,
    rot/min exterior interior
    I
    1 16 100 I 78 19,6 11 42
    2, 3 16 100 78 19,6 11 40
    4 16 100 78 19,6 11 38
    5, 6, 7 30 100 80 I 10,4 10 38
    8 30 100 80 10,4 10 36
    9 32 100 88 9,8 6 54
    II
    10 30 100 80 10,4 10 42
    11, 12 30 100 80 10,4 10 40
    13, 14, 15, 16 30 100 80 10,4 10 38
    17 30 100 80 10,4 10 36
    18' 30 100 80 10,4 10 54
    Notă: – * cilindrul inferior este neted;
    – viteza cilindrilor zdrobitori scade treptat în cadrul fiecărei secţiuni, excepţie făcând ultima pere-che (9 şi 18). Materialul se condensează astfel încât efectul zdrobirii se accentuează. Majorarea
    vitezei ultimei perechi întinde stratul de fibre, uşurând desprinderea mai uşoară a substanţelor
    însoţitoare de pe fibră.
    24 caneluri 36 caneluri
    18 caneluri16 caneluri14 caneluri
    466 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Date asupra indicatorilor specifici zdrobirii pot fi urmărite în relaţiile (II.2.5)–(II.2.14
    şi în fig. II.2.19.
    Tabelul II.2.33
    Caracteristicile cilindrilor canelaţi de la zdrobitorul pentru in KP-885-L
    integrat în agregatul de înnobilare a câlţilor la secţiunea (SZ2)
    Numărul
    perechii
    Numărul
    de
    caneluri
    Diametrul,
    mm Pasul
    canelurii,
    mm
    Înălţimea
    canelurii,
    mm
    Raza de curbură,
    mm Turaţia,
    rot/min
    Intersecţia,
    mm
    exterior interior exterioară interioară a b
    1 – 92 – – – – – 122 – –
    2 14 100 72 22,4 14 3 5 84,6 10 –5
    3 16 100 74 19,6 13 3 4 81,5 –9 –5
    4, 5 16 100 74 19,6 13 3 4 91,7 –9 –7
    6 18 100 76 17,5 12 2,5 4 90,7 –8 –5
    7, 8 18 100 76 17,5 12 2,5 4 100 –8 –6
    9, 10, 11,
    12, 13 20 100 78 15,7 11 2 2 100 –7 –6
    14, 15, 16,
    17, 18 24 100 80 13,1 10 1,5 2 100 –6 ~5

    a – la câlţi de meliţă; b – la tulpini inferioare şi încâlcituri.

    Tabelul II.2.34

    Caracteristicile cilindrilor canelaţi de la zdrobitorul pentru in KPMλ-2M
    integrat în agregatul de înnobilare a câlţilor la secţiunea (SZ2)

    Numărul
    perechii
    Numărul
    de
    caneluri
    Diametrul,
    mm Pasul
    canelurii,
    mm
    Înălţimea
    canelurii,
    mm
    Raza de curbură,
    mm Turaţia,
    rot/min
    Intersecţia,
    mm exterior interior exterioară interioară
    1 16 100 74 19,6 13 3 4 51 –9,5
    2, 3, 4 14 100 72 22,4 14 3 5 51 –11
    5, 6, 7 16 100 74 19,6 13 3 4 51 –9,5
    8, 9, 10 18 100 76 17,4 12 2,5 4 51 –8,5
    11, 12,
    13, 14 24 100 80 13,1 10 1,5 2 51 –6,5
    15, 16,
    17, 18 36 100 88 8,7 6 1,5 2 51 –4,5
    19 16 100 74 19,6 13 3 4 71,5 –1,0
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 467
    Tabelul II.2.35
    Caracteristicile cilindrilor canelaţi de la zdrobitorul pentru in UNIREA
    integrat în agregatul de înnobilare a câlţilor la secţiunea (SZ2)

    Numărul
    perechii
    Numărul
    de
    caneluri
    Diametrul,
    mm Pasul
    canelurii,
    mm
    Înălţimea
    canelurii,
    mm
    Raza de curbură,
    mm Turaţia,
    rot/min
    Intersecţia,
    mm exterior interior exterioară interioară
    1–10 16 95 74 18,6 10,5 3 4 118 –8
    11–21/2* 18 94 73 16,4 10,5 2,5 4 118 –7

    Notă: * numai cilindrul inferior.
    Tabelul II.2.36
    Caracteristicile cilindrilor canelaţi de la zdrobitorul pentru cânepă KPP-1
    integrat în agregatul de înnobilare a câlţilor la secţiunea (SZ2)

    Numărul
    perechii
    Numărul
    de caneluri
    Diametrul,
    mm Pasul
    canelurii,
    mm
    Înălţimea
    canelurii,
    mm
    Raza de curbură,
    mm
    exterior interior exterioară interioară
    1–7 20 160 130 25,12 15 2,5 7
    8 9 160 135 54,72 12,5 12 20

    Notă: * În faţa secţiunii de meliţare, ultima pereche este lipsită de caneluri.
    Tabelul II.2.37
    Caracteristicile cilindrilor canelaţi de la zdrobitorul pentru cânepă UNIREA 150
    integrat în agregatul de înnobilare a câlţilor la secţiunea (SZ2)

    Numărul
    perechii
    Numărul
    de caneluri
    Diametrul,
    mm Pasul canelurii,
    mm
    Înălţimea
    canelurii,
    m
    Turaţia,
    rot/min exterior interior
    1 30 100 80 10,46 8 31
    2 30 100 80 10,46 8 28
    3 30 100 80 10,46 8 25
    4 30 100 80 10,46 8 22
    5 30 100 80 10,46 8 20
    6 30 100 80 10,46 8 18
    7 30 100 80 10,46 8 16
    8 30 100 80 10,46 8 14
    9 – 100 – – – 18,5

    Observaţie: Cilindrii au acelaşi număr de caneluri, dar viteza descrescătoare, condensând materialul de
    la o pereche la alta şi îmbunătăţind calitatea curăţirii. Ultima pereche are cilindrii netezi cu majorare de
    viteză care, întinzând materialul, uşurează desprinderea puzderiilor.
    468 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    II.2.7.2.3 Agregate de preînnobilare

    Se folosesc la prelucrarea tulpinilor declasate (fig. II.2.33, b), dar şi pentru câlţi bruţi
    de cânepă sau de in, cu conţinut mare de puzderii şi puternic încrustaţi. Instalaţiile moderne
    includ, în linii continue, înainte sau după uscare, astfel de agregate (APÎ) (fig. 2.33, a),
    recomandându-se instalarea lor în toate staţiile de preindustrializare. În general sunt formate
    numai din două secţiuni în tandem: secţiunea de zdrobire (SZ1) şi secţiunea de scuturare (SS1)
    (fig. II.2.30). Caracteristicile tehnice ale zdrobitoarelor şi scuturătoarelor integrate în agregatul
    APÎ pot fi urmărite în tabelele II.2.17 şi II.2.18.
    În tehnologiile moderne, agregatul de preînnobilare (APÎ) este cuplat cu cel de înnobi-lare (AÎC) prin intermediul unei benzi rulante, creându-se astfel continuitate în flux şi un efect
    puternic de curăţare (fig. II.2.33, a).

    II.2.7.2.4. Agregatele de înnobilare

    Analizând evoluţia agregatelor de înnobilare concepute în jurul anilor 1920 se constată
    că cele trei secţiuni (de zdrobire, meliţare, scuturare) se menţin, intervenind modificări în
    special la secţiunea meliţare (SM) şi completări în zona alimentării cu elemente urmărind
    uniformizarea, afânarea, subţierea şi paralelizarea materialului din stratul alimentat (SUASP).
    În acelaşi timp, se observă tendinţa de formare de linii continue, constând din cuplarea agre-gatelor de înnobilare cu uscătoare sau cu agregate de preînnobilare (fig. II.2.33, a şi b).
    Urmărind serii de dată recentă, după 1990 se constată că la începutul liniilor continue de
    înnobilare apar lăzi alimentatoare prevăzute cu piepteni egalizatori de strat; sisteme de
    absorbţie a prafului şi puzderiilor pneumatice; diferite instalaţii de automatizare şi robotizare
    etc. În figurile II.2.36, a, II.2.36, b, II.2.37 pot fi urmărite trei instalaţii de înnobilare din
    diferite perioade, respectiv din anii 1930, 1980 şi de construcţie recentă, din 1998, destinate
    obţinerii fibrei unice din tulpini alimentate în baloţi.

    Fig. II.2.36. Schema tehnologică a unui agregat de înnobilare:
    a – model 1930; b – model 1980:
    1 – secţiune de alimentare (SA) şi uniformizare (SUASP); 2 – secţiune de zdrobire (SZ2):
    3 – secţiune de meliţare (SM): 4 – secţiune de scuturare (SS2).
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 469
    Principalele caracteristici tehnice ale zdrobitoarelor şi scuturătoarelor montate în
    agregatele de înnobilare (AÎC) sunt redate în tabelele II.2.17 şi II.2.19–II.2.23.
    În cele ce urmează se vor prezenta aspecte cu privire la secţiunea de meliţare (SM)
    integrată în agregatele de înnobilare a câlţilor.


    Fig. II.2.37. Schema tehnologică a unui agregat de înnobilare pentru fibră unică model 1998
    (Agregat TEMAFA LIN- LINE):
    A – linie pentru prelucrarea tulpinilor; B – linie pentru curăţarea fibrelor; 1 – alimentator de tulpini
    în baloţi; 2 – sistem de uniformizare şi egalizare a stratului; 3 – zonă de alimentare cu detector de
    metale; 4 – zdrobitoare; 5 – scuturătoare de paie cu ace inferioare; 6 – tambure curăţitoare cu
    cuie; 7 –scuturătoare de fibră cu ace superioare.

    Secţiunea de meliţare a câlţilor. În principiu, în acţiunea de meliţare (SM) a agrega-tului de înnobilare (AÎC) puzderiile sunt desprinse şi parţial eliminate de pe fibre. Este o zonă a
    agregatului introdusă în faţa scuturătorului, pentru a eficientiza acţiunea acestora, în vederea
    eliminării unei cantităţi cât mai mare de impurităţi de pe fibre.
    Iniţial, secţiunea de meliţare s-a rezumat la un tambur având diametrul de circa 500 mm,
    prevăzut cu grătar şi placă fixă de alimentare, plasat în faţa scuturătorului (fig. II.2.31).

    Fig. II.2.38. Tambure de meliţare montate pe primele agregate de înnobilare a câlţilor.

    Pe măsura modernizării agregatelor de înnobilare, secţiunea de meliţare s-a dezvoltat
    ca parte independentă, conţinând tambure de meliţare (perechile 12 şi 16 din fig. II.2.36)
    introduşi ca parte finală a zdrobitorului.
    Pe agregatele moderne de înnobilare (AÎC), secţiunea de meliţare (SM) este formată din
    două perechi de cilindrii de alimentare canelaţi, o pereche de tambure de meliţare şi o pereche
    de tambure de curăţare. În cadrul AÎC grupajul de mai sus se repetă de trei ori.
    470 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR


    Fig. II.2.39. Schema tehnologică a secţiunii de meliţare
    montată pe agregate de înnobilare moderne:
    1 – cilindrii alimentatori; 2 – tambure de meliţare; 3 – tambure de curăţare.

    În tabelul II.2.38 pot fi urmărite, comparativ, caracteristicile tehnice ale secţiei de
    meliţare (SM) din agregatul de înnobilare a câlţilor UNIREA.
    Tabelul II.2.38
    Caracteristici tehnice ale secţiei de meliţare (SM) a agregatului de înnobilat UNIREA

    Organul de lucru
    Numărul de perechi
    Lungimea de lucru,
    mm
    Numărul de caneluri
    sau palete
    Diametrul interior, mm
    Diametrul interior, mm
    Pasul măsurat pe arc,
    mm
    Înălţimea canelurilor
    sau lăţime de lucru la
    palete, mm
    Perimetrul de frângere,
    mm
    Distanţa între axe, la
    cilindrii sau tambure
    perechi, mm
    Intersecţia, mm
    Turaţia, rot/min
    Cilindrii canelaţi
    de alimentare 60 770 20 63 53 9,89 5 231,2 60 –3 210
    Tambure de
    meliţare 3 720 16 178 130 34,93 24 798,1 160 –18 1045
    Tambure de
    curăţire 2,5 740 12 106 80 27,74 13 – 160 54
    superiori
    750
    inferiori
    210
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 471
    Secţiunea de meliţare (SM) încorporată în agregatul de înnobilare a câlţilor de cânepă
    (AÎC) are mai multe soluţii constructive, o primă variantă fiind asemănătoare cu cea folosită în
    cazul inului (fig. II.2.39).
    Tuşeul aspru şi caracteristicile fibrelor de cânepă faţă de cele de in impun acţiuni mai
    puternice ale tamburelor de meliţare care, în acest caz, vor avea diametre mari (peste 500 mm).
    O variantă de acest fel este redată în figura II.2.40, din care se vede că (SM) se compune din
    două unităţi similare din punct de vedere constructiv, aşezate în poziţii diferite. Fiecare unitate
    are un tambur de meliţare prevăzut cu palete în formă de T, fixate pe suporţi de cauciuc şi
    având rol de batere. Tamburul de meliţare conlucrează cu şase cilindrii canelaţi, cu rol de
    curăţare. Pentru a se realiza prelucrarea stratului de material pe ambele părţi, în prima unitate
    cilindrii canelaţi sunt aşezaţi deasupra tamburului, iar în a doua sub tambur. Caracteristicile
    tehnice ale acestei soluţii sunt date în tabelul II.2.26.

    Fig. II.2.40. Secţiunea de meliţare din agregatul de înnobilare a câlţilor de cânepă:
    1 – tambure de meliţare; 2 – cilindrii curăţitori.

    O altă variantă constructivă a secţiunii de meliţare (SM) pentru cânepă este cea adoptată
    la agregatul de înnobilare a câlţilor KPP-1 din fig. II.2.41. Efectul meliţării în acest caz scade,
    deoarece diametrul tamburelor de meliţare se reduce la numai 270 mm şi numărul cilindrilor
    canelaţi scade de la 6 la 2. În tabelul II.2.39 pot fi urmărite date comparative ale celor două
    variante pentru cânepă prezentate mai sus.

    Fig. II.2.41. Schema tehnologică a agregatului de înnobilat câlţi de cânepă KPP-1:
    1 – bandă transportoare alimentatoare; 2 – tambure de formare a stratului;
    3 – secţiunea de zdrobire (SZ2); 4 – secţiunea de meliţare (SM);
    5 – secţiunea de scuturare (SZ2).
    472 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    Tabelul II.2.39
    Caracteristici tehnice comparative ale secţiunii de meliţare SM
    de pe agregate de înnobilare a câlţilor de cânepă
    Caracteristica tehnică UNIREA KPP-1 Numărul de unităţi 2 2
    Numărul de tambure de meliţare pe unitate 1 1
    Caracteristicile tamburelor de meliţare, în mm:
    – lungimea 988 940
    – diametrul 540 270
    Turaţia tamburelor de meliţare, în unitatea 1, în rot/min:
    – viteza I 530
    – viteza II 680
    Turaţia tamburelor de meliţare, în unitatea 2, rot/min:
    – viteza I 600
    – viteza II 790
    Caracteristicile cilindrilor curăţitori:
    – numărul de cilindrii 6 2
    – lungimea, în mm 988 940
    – diametrul exterior, în mm I 25 170
    Numărul de caneluri 13 10

    În fig. II.2.37 se poate urmări conceptul societăţii germane Charle & Co (TEMAFA)
    privind o variantă ultramodernă de prelucrare a inului sau cânepii, începând de la tulpinile
    înbalotate şi până la fibra unică rezultată.
    Agregatul de înnobilare prezentat, LIN-LINE (TEMAFA), este capsulat, dotat cu dispo-zitive de comandă automată şi este împărţit în trei secţiuni principale. În fig. II.2.37 sunt
    reprezentate numai primele două secţiuni, care se referă la înnobilarea fibrei unice rezultate.
    În ansamblu, pe lângă marea productivitate, de circa două tone pe oră, instalaţia este
    performantă prin gradul de curăţare deosebit pe care îl prezintă fibrele datorită celor cinci
    scuturătoare, plus alte trei curăţitoare prevăzute cu palete (vezi şi fig. II.2.38).


    II.2.8. Pregătirea pentru comercializare
    II.2.8.1. Însuşirile după care se apreciază calitatea fibrelor tehnice
    de in şi cânepă
    Principalele însuşiri ale fibrelor tehnice care interesează în prelucrarea textilă şi în
    special în filatură sunt: rezistenţa, starea de individualizare şi flexibilitatea.
    Suplimentar, pentru o mai bună caracterizare, intervin: culoarea, luciul, lungimea,
    fineţea, elasticitatea, omogenitatea.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 473
    În departajare se mai iau în considerare şi defectele, cum ar fi: conţinutul de impurităţi
    (puzderii libere şi aderente), fibre pătate, fibre încâlcite etc.
    Orice standard de calitate a fibrelor include repriza de 12% şi umiditatea maximă admi-să în materialul fibros, de 16%. Peste 16% umiditate se dezvoltă pe fibre microorganisme, care
    atacă membrana celulozică a fibrelor, depreciind calitatea.

    II.2.8.2. Criterii de clasificare a fibrelor tehnice de in şi cânepă. Standarde

    Fibrele tehnice de in şi cânepă obţinute din tulpini topite se împart în două mari grupe:
    – fuior – reprezentând mănunchiul de fibre paralelizate uniform, individualizate şi
    individualizabile;
    – câlţi – reprezentând fibrele neparalelizate, obţinute de la meliţat sau de la prelucrarea
    tulpinilor topite de calitate inferioară.
    În România, pentru in şi cânepă se folosesc şi în prezent standardele 1714-78 pentru in
    (tabelul III.5.5) şi 1715-76 pentru cânepă (tabelul III.5.6), care scot în evidenţă:
    – la fuior:
    • lungimea minimă a mănunchiului, în cm;
    • conţinutul de puzderii admis, în %;
    • forţa de rupere minimă, în N şi neregularitatea la forţa de rupere, în %;
    • umiditatea legală, în % şi umiditatea maximă admisă, în %,
    şi, suplimentar mai sunt incluse:
    • masa mănunchiului, în g;
    • culoarea;
    • senzaţia la pipăit;
    • starea de individualizare;
    – la câlţi, caracteristicile care departajează diversele sorturi sunt:
    • forţa de rupere, min în şuviţă, în N;
    • conţinutul de puzderii admis, în %;
    • umiditatea, în %;
    • fibre înnegrite.

    II.2.8.3. Sortarea fuiorului şi sortarea câlţilor

    Sortarea fibrelor de in şi cânepă în staţiile de pregătire primară urmăreşte:
    – îmbunătăţirea calităţii fibrelor, prin eliminarea defectelor tehnologice, mărindu-se prin
    aceasta valoarea lor comercială;
    – revenirea fibrelor (reumidificarea naturală) cu o umiditate subcondiţionată (sub 12%);
    – completarea şi desăvârşirea presortării, efectuate în secţiile de prelucrare mecanică a
    fuiorului şi câlţilor;
    – formarea mănunchiurilor de fuior meliţat:
    • in, 250–350 g;
    • cânepă, 1000–2000 g;
    – clasarea şi compartimentarea fuiorului şi câlţilor pe sorturi pentru ambalare.
    Sortarea fuiorului se face după faza de revenire, iar sortarea câlţilor, înaintea revenirii,
    deoarece, în forma uscată, puzderiile se detaşează mai bine în timpul sortării, decât după
    revenire.
    474 MANUALUL INGINERULUI TEXTILIST – PRELUCRAREA PRIMARĂ A FIBRELOR

    II.2.8.3.1. Sortarea fuiorului

    Sortarea fuiorului de in. Se execută în două faze: presortarea şi sortarea propriu-zisă.
    Presortarea. Se efectuează chiar la bara de debitare a turbinei de meliţat. Ea are drept
    scop extragerea şuviţelor insuficient finisate, în vederea predării lor la refinisare. Singurul
    criteriu după care se face presortarea este, deci, gradul de finisare a materialului, apreciat după
    conţinutul în puzderii.
    Fuiorul presortat este răsucit în mănunchiuri, legat provizoriu în pachete şi transportat
    în secţia de sortare.
    Sortarea propriu-zisă. Această operaţie se efectuează în cadrul secţiei de sortare de
    către muncitori specializaţi. Specializarea în muncă a sortatorilor este un factor de bază pentru
    o sortare corectă, deoarece sortarea se efectuează exclusiv pe baza aprecierii organoleptice a
    caracteristicilor fibrei.
    Criteriile pe baza cărora se efectuează sortarea sunt: lungimea, la in, conţinutul de
    puzderii, tuşeul mai ales la cânepă, aspectul general al fibrei şi gradul ei de individualizare, pe
    baza cărora se apreciază sarcina de rupere şi culoarea. Pentru orientare, există în secţiile de
    sortare mostre etalon.
    Sortatoarele examinează atent fiecare mănunchi de fuior, extrag şuviţele cu caracteristici
    mult deosebite faţă de restul masei de material, elimină, prin scuturare şi pieptănarea capetelor,
    fibrele scurte (câlţii) şi o parte din puzderia liberă şi apoi, pe baza aprecierii ansamblului de
    caracteristici, îl încadrează în sortul de fuior căruia îi corespunde.
    Fibrele insuficient finisate, care nu pot fi încadrate în nici o calitate, precum şi cele care
    prin refinisare ar putea fi încadrate într-un sort superior, se predau pentru refinisare.
    După sortare, fibrele se aşază în mănunchiuri mici, uşor răsucite, fiecare sort de fuior
    depozitându-se într-un rastel separat.
    După efectuarea unui control operativ al omogenităţii şi corectitudinii sortării, efectuat
    de către compartimentul de control tehnic – cu care ocazie se extrag şi probele pentru analiză,
    fuiorul este predat pentru balotare.
    Sortarea fibrelor este o operaţie pretenţioase, care se execută exclusiv manual, neputând
    fi mecanizată. Ea necesită un consum ridicat de forţă de muncă.
    Fuiorul de in sortat se grupează în pachete de 50 kg şi are dimensiunile 0,8×0,6×0,6 m,
    care ulterior se leagă cu sfoară din acelaşi fel de fibră de in. Pachetele cu fuior sunt apoi presate
    în baloturi.
    Sortarea fuiorului de in necesită personal specializat, deoarece se efectuează exclusiv
    manual, pe baza aprecierii organoleptice a caracteristicilor fibrelor. În apreciere, pentru orien-tare, se folosesc mostre etalon.
    Se iau în considerare caracteristicile stipulate în standardul pentru fuior şi, în primul
    rând, lungimea mănunchiului. Se examinează atent fiecare mănunchi, extrăgându-se şuviţele cu
    caracteristici necorespunzătoare. Prin scuturare şi pieptănarea capetelor se elimină fibrele
    scurte şi o parte din puzderii, după care, în funcţie de prezentarea în ansamblu a mănunchiului,
    acesta se încadrează într-un anumit sort.
    Periodic, în laborator trebuie făcute şi probe în legătură cu sarcina de rupere în şuviţă,
    pentru verificarea depăşirii valorii minime admise de standard. Se menţionează că gradul de
    specializare şi rutina sortatorilor trebuie să fie atât de avansate încât să se poată face depar-tajarea corect şi operativ.
    Fuiorul de in sortat în mănunchiuri uşor răsucite cu masa de circa 300 g se depozitează
    în rastele separat, urmând ca înainte de împachetare să se mai facă un control tehnic de calitate,
    cu verificări de laborator.
    Prelucrarea primară a inului şi cânepii 475
    Sortarea fuiorului de cânepă ca, şi în cazul inului, se face în două faze:
    – presortarea – reprezintă o sortare preliminară, care se face direct la agregatul de
    zdrobire-meliţare;
    – sortarea propriu-zisă – se efectuează, ca şi în cazul inului, în încăperi bine iluminate,
    cu personal specializat. Se recomandă sortarea la lumina zilei, nefiind indicat să fie influenţată
    de razele solare. Este indicat să se folosească geamurile cu sticlă mată la halele de sortare.
    Fuiorul de cânepă este adus de la secţia de pregătire mecanică în legături de 8–10 kg.
    Sortarea se face pe mese, prin separarea de mănunchiuri de 1–2 kg cât mai omogene în privinţa
    caracteristicilor, care le încadrează într-un anumit sort. Fiecare mănunchi se desface, se
    examinează cu atenţie, îndepărtându-se toate fibrele tehnice care se abat de la valorile limită ale
    sortului din care acestea fac parte.
    După sortare se îndreaptă şi se piaptănă vârfurile, fiecare mănunchi răsucindu-se cu
    180°, la o înălţime de 1/3 de vârf. Se aşază în rastel, pe sorturi, vârf la vârf şi bază la bază.
    În comparaţie cu fuiorul de in, la sortarea fuiorului de cânepă intervin în mod deosebit
    tuşeul şi gradul de individualizare.

    II.2.8.3.2. Sortarea câlţilor de in şi de cânepă
    Această operaţie poate fi făcută în două faze, o presortare fiind făcută la locul de
    debitare al scuturătorului (înnobilatorului de câlţi). În vălul destul de subţire debitat se observă
    uşor cuiburi de fibre insuficient finisate, ghemotoace şi, în general, fibre cu caracteristici mult
    diferite de restul materialului fibros. Dacă în urma presortării se constată că în prelucrare este
    un material corespunzător, se poate elimina sortarea suplimentară propriu-zisă.
    Din analiza standardelor pentru câlţi (tabelele III.5.5 şi III.5.6) se observă că în
    departajare intervin conţinutul de puzderii şi sarcina de rupere. Pentru a grupa câlţii în cele
    patru sorturi, se va ţine cont suplimentar de lungimea fibrelor, fineţe, culoare, luciu. Conco-mitent cu sortarea, se îndepărtează smocuri de fibre rămase de la presortare şi se poate face
    chiar o scuturare, prin aşezarea câlţilor pe o masă cu plasă de metal sau un grătar.
    Înainte de îmbalotare, câlţii clasaţi pe sorturi vor fi supuşi unui control de calitate în
    laboratorul staţiei de pregătire primară.




    BIBLIOGRAFIE


    1. Bălteanu, Gh. şi
    Bîrnaure, V.
    Fitotehnie. Editura Ceres, Bucureşti, 1979.
    2. Bonté, E. Influenţa gradului de topire asupra albirii inului. În: Buletin Scientifique
    de 1'LT.F., nr. 149, 1970.
    3. Bonté, E. Inul. Cultură, anatomie, morfologie, extracţie şi proprietăţi. Presses
    Universitaires de France, Paris, 1980.
    4. Botev, D. Tratamentul cu enzime aplicat fibrelor şi produselor din in. În:
    Tehnologhia Tekstilnoi Promâşlennosti, nr. 5, 1995, pag. 18–19.
    5. Ceapoiu, N. Cânepa – studiu monografic. Editura Academiei, Bucureşti, 1958.
    6. Ciuvin, A.I. Influenţa regimului de temperatură la prelucrarea chimică a tulpinilor de
    in, asupra randamentului şi calităţii fibrelor lungi. În: Tehnologhia
    Tekstilnoi Promâşlennosti, nr. 1, 1985, pag. 33.
    7. Cuzic-Zvonaru, C. Contribuţii la studiul şi perfecţionarea filării ude a firelor tip in. Teză de
    doctorat, Iaşi, 1992.
    8. Cuzic-Zvonaru, C. Conţinutul de celuloză din fuiorul de in românesc prin prisma influen-ţelor directe asupra procesului de prelucrare textilă. În: Industria Uşoară,
    nr. 1, 1994, pag. 46.
    9. Cuzic-Zvonaru, C.,
    Voroneanu, C. şi
    Manolache, R.V.
    Particularităţi de proces în faza de extracţie a fibrei liberiene în concor-danţă cu cerinţele procesului de filare udă. The International Symposium:
    „Hemp and Other Bast Fibrous Plants: Production, Technology &
    Ecology“, Institute of Natural Fibres, Poznan, Polonia, septembrie, 1998.
    10. Cuzic-Zvonaru, C. şi
    Simion, A.
    Analiza particularităţilor anatomice ale inului românesc în relaţie cu
    prelucrarea textilă. În: Buletinul Universităţii Tehnice Iaşi, tomul
    XXXVI, fascicula 34, secţiunea 6, Textile–Pielărie, 1993.
    11. Drozdov, V.G. Particularităţile de distribuire în timp şi spaţiu a parametrilor de pregătire
    a tulpinilor topite de in cu acces limitat al aerului. În: Tehnologhia
    Tekstilnoi Promâşlennosti, nr. 6, 1986, pag. 12–15.
    12. Fridman, C.E.,
    Lazareva, L.N.,
    Ghinzburg, L.N., ş.a.
    Îndreptar pentru filatura de in. Legpromâtizdat, Moscova, 1979.
    13. Gayet, P. şi
    Monrocq, R.
    Rezumatul activităţii grupului de lucru nr. VIII „Essais lin et chanvre“.
    În: Bulletin Scientifique de 1'LT.F., nr. 151, 1970, pag. 995.
    13,a
    .
    Ionescu-Muscel, I. Fibre textile. Ed. Tehnică, Bucureşti, 1964.
    14. Ipatov, A.M. Influenţa orientării stratului de tulpini topite de in, în raport cu trans-portoarele la prelucrarea prin meliţare. În: Tehnologhia Tekstilnoi
    Promâşlennosti, nr. 6, 1984, pag. 20.
    15. Ivanov, A.N. Influenţa procedeelor industriale de pregătire a tulpinilor topite asupra
    compoziţiei chimice a fibrelor de in. În: Tehnologhia Tekstilnoi
    Promâşlennosti, nr. 6, 1984, pag. 17–20.
    16. Katz, E. şi Robinet, L. Contribuţii la cunoaşterea structurii fibroase a inului. În: Bulletin
    Scientifique de 1'LT.F., nr. 6/24, 1977.
    17. Kopezynski, J. Bazele teoretice privind preindustrializarea inului. În: Przeglad
    Wlokienniczy, nr. 9, 1966, pag. 321.
    Bibliografie 477
    18. Lapshin, A.B.,
    Yanushevskii, D.A şi
    Mayanskii, S.E.
    Ecuaţii de legătură cu distanţa dintre axele tamburelor la meliţarea unui
    strat de fibre de in. În: Tehnologhia Tekstilnoi Promâslennosti, nr. 6,
    1996, pag. 23–26.
    18,a
    .
    Kukin, G.N. Studiul materialelor textile. Moscova, 1985.
    19. Maghitt, M. Bazele anatomiei tehnice a plantelor liberiene (traducere din limba rusă).
    Bucureşti, I.D.T.
    20. Majumdar, S.,
    Dutta, A.K., Dey, S. şi
    Ghosh, B.L.
    Îmbunătăţirea enzimatică a fibrelor de iută subtopite uscate şi neuscate.
    În: Indian Journal of Fibre and Textile Research, nr. 4, 1996, pag. 265–
    269.
    21. Manys, S. ş.a. Lărgirea domeniului de utilizare a fibrelor de in. În: Przeglad Wlokienniczy,
    nr. 2, 1972, pag. 64.
    22. Mironov, K.M. Topitul biologic al inului (traducere din limba rusă). Bucureşti, I.D.T.,
    1951.
    23. Mironov, K.M. Topitul biologic al cânepii sudice, chenafului, iutei (traducere din limba
    rusă). Bucureşti, I.D.T., 1952.
    24. Monrocq, R. Influenţele simultane sau separate ale densităţii seminţelor şi a varietăţii
    asupra caracteristicilor fibrei elementare de in. În: Bulletin Scientifique
    de 1'LT.F., nr. 4/15, 1975.
    25. Monrocq, R. Probleme ale topirii legate de filatura de in. În: Bulletin Scientifique de
    1'LT.F., nr. 125, 1976.
    26. Monrocq, R. Sinteză asupra lucrărilor conduse între 1970–1978 în cadrul grupului de
    lucru nr. VIII, „Essais lin et chanvre“. În: Bulletin Scientifique de
    1'LT.F., nr. 30, 31, 1979.
    27. Mustaţă, A. Prelucrarea inului netopit în industria textilă. Editura Ankarom, Iaşi,
    1997.
    28. Mustaţă, A. şi
    Cuzic-Zvonaru, C.
    Influenţa vitezei de deplasare a tulpinilor netopite de in în instalaţia de
    condiţionare a agregatului Duvivier-six asupra sarcinii de rupere a
    fibrelor rezultate. În: Industria Uşoară, nr. 12, 1984, pag. 500–502.
    29. Mustaţă, A. şi
    Slabu, V.
    Modelarea matematică a dependenţei procentului de puzderii a fibrelor
    netopite de in de forţa de apăsare pe cilindrii în zonele de zdrobire ale
    agregatului Duvivier-six. În: Industria Uşoară, nr. 7, 1986.
    30. Mustaţă, A. Teză de doctorat, U.T. Iaşi, 1991.
    31. Neculăiasa, V. şi
    Dănilă, L.
    Procese de lucru şi maşini agricole de recoltat. Editura A92, Iaşi, 1995.
    32. Neculăiasa, M. Metode şi aparate pentru controlul calităţii produselor în filatură. Lito
    LP. Iaşi, 1989.
    33. Novikov, E.V.,
    Diachkov, V.A. şi
    Ipatov, A.M.
    Calcularea diametrelor cilindrilor de meliţare. În: Tehnologhia Tekstilnoi
    Promâşlennosti, nr. 5, 1996, pag. 19–22.
    34. Novikov, E.V. şi
    Ipatov, A.M.
    Determinarea parametrilor pentru pregătirea inului pentru meliţare. În:
    Tehnologhia Tekstilnoi Promâşlennosti, nr. 4, 1997, pag. 23–25.
    35. Pashin, E.L. Probleme asociate cu investigarea calităţii, tehnologice a fibrelor în
    legătură cu regionalizarea noilor tipuri de în comun. În: Tehnologhia
    Tekstilnoi Promâşlennosti, nr. 6, 1996, pag. 26-29.
    36. Rusanovschi, M., Vlad,
    L. ş.a.
    Studiul soiurilor noi de in cultivate în România – recolta 1965. Referat
    Laboratorul Central M.I.U.
    37. Şarpe, N. şi
    Segărceanu, O.
    Defolierea cânepii pentru filare. În: Cereale şi plante tehnice, nr. 1,
    Bucureşti, 1974.
    38. Schunke, H., Sanio, C.,
    Pape, H., Schunke, U.
    şi Matz, C.
    Reducerea timpului cerut pentru topirea la rouă a inului: influenţa
    tehnicilor agricole, mecanice şi microbiologice asupra prelucrării fibrelor
    (în producţia de fibre lungi). În: Melliand Textilberichte, nr. 6, 1995,
    pag. 383–387+E101–104.
    478 Bibliografie

    39. Sevastianov, A.G.,
    Sindeeva, L.N. şi
    Paliakov, A.V.
    Efectul metodei de alimentare a unităţii de meliţare asupra calităţii firelor
    produse pe sistem pieptănat. În: Tehnologhia Tekstilnoi Promâşlennosti,
    nr. 3, 1993, pag. 100–102.
    40. Sâvţov, A.N. Preindustrializarea fibrelor liberiene (traducere din limba rusă).
    Bucureşti, I.D.T., 1950.
    41. Soruvka. M. Influenţa diferitelor tipuri de materii prime şi a tehnologiei de prelucrare
    a acestora asupra calităţii fibrelor de in. În: Informatciů Prahled, nr. 1,
    1975, pag. l.
    42. Szilagyi, A. şi
    Szilagy, E.
    Contribuţii la studiul topitului aerob al inului. În: Industria Textilă, nr. 4.
    1967, pag. 213.
    43. Tollouko, I.M. Obrabotka lubianîh kultur v zelenom sostoianii selhozgiz. Moskva, 1951.
    44. Uaşciin, V.T.,
    Antipov, A.V. şi
    Lobanov, V.I.
    Cistroistvo i obslujivanie ialnotrepalnîh i kudeleprigotovitelnîh agregatov
    lnozavodov i lenkeozavodov. Moskva, Gizlegrom, 1957.
    45. Vasilică, C. Inul pentru fibre. Fitotehnie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
    1979.
    46. Weltrowski, M. Tratamente enzimatice. Actualitate şi perspective. În: L’Industrie Textile,
    nr. 1, 1995, pag. 52, 59.
    47. x x x Călăuza maistrului din secţia de prelucrare mecanică a topitoriilor de
    cânepă. Bucureşti, I.D.T., 1956.
    48. x x x Cultura şi prelucrarea fibrelor de in. Institutul Tehnic Agricol de In,
    Paris, 1988.
    49. x x x Evoluţia tehnicii meliţării. Stadiu de formare continuă. A.T.P.U.L.,
    Lagny-le-sec, Plessis Bellevill, 1980.
    50. x x x Îndrumar pentru prelucrarea primară a inului în topitorii. Institutul de
    Documentare Tehnică, Bucureşti, 1956, pag. 30.
    51. x x x Manualul inginerului agronom. Vol. II. Editura Agro-silvică, Bucureşti,
    1967.
    52. x x x Manualul inginerului textilist. Editura Tehnică, Bucureşti, 1959.
    53. Zamfirescu, N. şi
    Velican, V.
    Fitotehnie. Vol. II. Editura Agro-silvică, Bucureşti, 1982.

  2. #12
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    Bucuresti
    Posturi
    410
    Valea Iadului
    Cine
    Colaboratori
    De ce
    Fiinţa locului
    Valea Iadului


    Prelucrarea lânii, cânepii şi inului
    « Precedenta / Următorea »
    By octavianblaga / 22 ianuarie, 2008 / Etnografia / Scrie un comentariu



    După ce erau tunse oile, lâna se spăla, se punea la uscat, apoi se scălmăna, obţinându-se coci di păr, care se torceau pentru urzât, restul fiind dus la drevi, după care se îndruga pentru bătealî. Se colora sau nu.

    Lâna se folosea, în special, pentru ţesutul lipidiauălor de acoperit, a materialelor pentru sumani şi cioarici, pentru straiţi, desaji, obdieli di iarnî etc.

    Cânepa şi inul se utilizau, în special, pentru confecţionarea dosurilor (ştergurilor), chimeşilor şi spăcelilor, a gacilor, obdelilor etc. Cultivate pe suprafeţe semnificative pe Valea Iadului, ele erau principalele plante pentru confecţionarea îmbrăcămintei.

    Recoltate, cânepa şi inul se puneau la soare, în mununchiuri, pentru o uscare sumară (de bătut, se bătea doar cânepa de toamnă, pentru a scoate sămânţa), se duceau la toptilă (în care se ţineau până când se sfarmau în brânci, circa două săptămâni), se scoteau şi se spălau, se puneau la uscat (în “munuşi”), se întindeau la soare (sau se prăjeleu, când era vreme urâtă), se meliţau şi se făceau fuior, dându-se apoi prin gribăn şi tiaptăn, pentru a se toarce, în fine, şi a se obţine urzala şi bătiala. Aceste produse se râştiieu (pe râştitor) şi se făceau jirebdii, care se băgau în budii, se fierbeau pentru a se albi, cu cenuşer (cenuşă), apoi se lau la vali sau la părău, se uscau afară, se puneau pe vârtelniţî (depeneli) după care se făceau ghem; ghemele se urzeau (pe urzoi), de unde se transferau pe sulul din spate al războiului de ţesut (se învele), cu vergele şi cu rost; urzala astfel aşezată era trasă prin iţi şi spatî până pe sulul din faţă; bătiala se trăgea pe ţevi la socalî, apoi acestea se puneau în suveicî şi ţesătoarea putea să-şi înceapă lucrul.

    Dar iată şi alte unelte şi instalaţii utilizate în acest proces:

    - războiu di ţăsut – utilizat pentru ţeserea pânzei şi a stofelor, din in, cânepă, lână, misir etc.; se compunea din: talpi, lipidauî (“pedalele” cu care se mişcau iţele), iţe (pentru rostuit), sul cu slobozitor (din spate, pe care se punea urzala, peste verjeli), sul dinanti (cu “întinzător” sau “adunător” – compus, la rândul lui, din muieruşcî, măiuţ şi cui) - pe care se aduna pânza etc., brâli, în care se punea spata (pentru pânză, pentru sumane, “fir în dinti” etc.), fuştei (pentru alesul urzălii şi învălitu pă sul), suveica, în care se puneu ţevili cu băteala, ţevi cu bătealî realizate pe socalî;

    - furca di tors (şi furca di tors cu roatî) - pentru tors caieru (de cânepă, in, lână) şi obţinerea urzălii şi a bătelii, pe fus, adunate apoi în ghemi;

    - urzoi – pentru urzitul de pe gheme;

    - râştitor – pentru obţinerea jirebdiilor de urzalî şi bătialî;

    - vârtelniţî (depeneli) – de pe care jirebdiile erau adunate în ghemi;

    - gribăn (greabăn) – un fel de “pieptene-perie” cu dinţi metalici, lungi şi încovoiaţi într-o singură direcţie, prin care se “trăjea” fuiorul brut pentru obţinerea fuiorului pentru urzit;

    - teptini – un fel de “pieptene” cu dinţi metalici, drepţi; după “trajere” fuiorului prin acesta se obţinea trama, din care se scotea bătiala şi urzala pentru saci, lipidiauî etc.

    (Astfel de unelte şi instalaţii, utilizate la ţesut, se află, bine conservate, datorită doamnei înv. Doina Iliescu, în muzeul etnografic al Şcolii din Bulz-Pustă.)
    About these ads



    About octavianblagaăran dac bărbos. Scriptor.
    Viete
    Aleşd Avram Iancu Bihor Bologa Borod Bratca Bulz Cheile Remeţilor Coada Lacului Leşu colinzi Crişul Repede Damiş Depresiunea Vad-Borod Depresiunea Ţării Beiuşului Diktatul de la Viena Drumeţii excursii Folclor fotografie Horea Lorău Munteni Munţii Bihorului Munţii Pădurea Craiului Oradea Peştera Ciuhandrului Peştera cu Apă de la Bulz Peştera de pe Valea Leşului Peştera Păstorului Ponoară presă primar Primăria Bulz Remeţi site-ul Primăriei Bulz Vad Valea Crişului Valea Drăganului Valeaului Şinteu Şuncuiuşianu

  3. #13
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    Bucuresti
    Posturi
    410

    cultura canepii prelucrare

    Cânepa a fost folosita din cele mai vechi timpuri, atât în scopuri utilitare cât ti pentru valentele ei curative.
    În lumea satului fiecare familie detinea un lan de cânepa, „cânepiste”, cum era el denumit, pentru necesitatile propriei gospodarii, la capatul holdei, unde se puneau 15-20 l de samânta. Din cînepa erau hainele, masaritele, lipideele, dar si sacii sau frânghiile.
    Era lucru mult cu cânepa, majoritatea muncilor fiind facute de femei. Barbatii ajutau doar la semanat, la cules si la topit.
    Cultivarea cânepii presupune mai multe etape. Mai întâi, toamna, pamântul era arat si îngrasat bine cu gunoi de grajd, pentru ca primavara el sa fie din nou arat si capalit, pentru a fi bine maruntit înainte de semanat. Semanatul se facea manual pe luna noua din aprilie pâna în mai, când începea clocitul pasarilor, ca sa nu manânce samânta. Cânepa de vara sau alba, se semana mai des ca sa dea fuior mai mult, iar cea de toamna sau verde era semanata mai rar si era folosita pentru samânta.
    Culesul începea când planta era galbena si iesea fum din ea, din iulie pâna pe la 15 august, iar de pe la sfarsitul lui august pâna în septembrie se culegea cânepa de toamna. Cânepa se culegea în manusa, cam 2-3 tulpini smulse din pamânt cu tot cu radacina la o manusa. La cânepa de toamna se retezau radacinile cu toporul.
    Urmatoarea etapa în prelucrarea cânepii era topitul. Prin topit manusile de fibre textile devin libere si se pot desface, scoarta lemnoasa fiind distrusa. Cânepa de vara se lasa la topit între 3 si 7 zile în timp ce cânepa de toamna chiar si doua saptamâni. Topirea se face în ape curgatoare linistite sau în ochiuri de balta special amenajate. Manusile de cânepa se aseaza în topile unul lânga celalalt, pe un singur rând, sau mai rar pe doua sau mai multe rânduri. Apoi se spala bine si se duce la uscat.
    Cânepa de toamna, dupa cules, se lasa la uscat în manunchiuri puse în picioare si se acoperea cu vagalogi(cânepa de pe margine) sau cu paie,ca sa nu o ploaie si sa n-o strice pasarile. Erau tinute astfel câteva zile,ca sa dospeasca, dupa care se desfaceau si manunchiurile erau întinse la soare sa se usuce. Scosul semintei se facea prin îmblacire sau sfarâmare cu batul (batut cu maiul). Samânta obtinuta se vântura iar tulpinile erau puse la topit.
    Dupa topire, desprinderea fibrelor textile de tulpina se face prin batere în doua etape: prima în care se bate cânepa pentru a i se frânge tulpina si în a doua pentru a marunti si scutura pozderia si pentru a înmuia si netezi fibrele.
    Alesul diferitelor calitati de fire din masa fibroasa se face prin pieptanat. Acestea erau pieptanate cu pieptenele cu dinti de fier si împartite, dupa calitate în fuior,câlti si zgrobenele. Firul de fuior tors subtire si rasucit, se folosea în special pentru urzeala si bateala pânzei si a anumitor tesaturi de casa.
    Câltii si zgrebenele se îndrugau fara furca sau se torceau gros. Firul de câlti, „drugalai”, se folosea ca urzeala pentru tesaturi mai groase, strujace si saci.
    Torsul se facea iarna de catre fete, care mergeau cu furca în sezatori. Sezatorile se organizau la o casa, de obicei la o femeie mai „lipsita”, mai saraca, unde fetele aduceau fiecare câte 15 l de „cucuruz” sau grâu si duceau si de dulce, câte un kilogram de carne de porc. Vinerea sau sâmbata, o data pe saptamâna, se juca, la joc veneau si baieti care chemau fetele la fântâna. Fetele descântau „pâna-i lume pa sub soare, nu-i bine ca la sezatore” , cântau din gura si jucau roata.
    Dupa tors firul de cânepa se raschia,se înalbea, se depana, era urzit si apoi se tesea. Urzitul se facea în trecut pe gard,pe peretii casei, pe grapa sau pe urzoi.Latimea pânzei era data de spata în care se punea razboiul. Firul de cânepa urzit se învelea pe sul la razboi si era nevedit în 2 ite si în 4 ite. Neveditul, adica datul prin ite era operatia prin care se obtineau motivele decorative.
    Prelucrarea cânepii asa cum am vazut, are în gospodaria taraneasca un caracter arhaic, uneltele sunt în general simple, din lemn, exceptie fac uneltele de pieptanat, etapele de prelucrare sunt elementare, baterea, frângerea, tragerea prin dinti, folosindu-se de asemenea si actiunea factorilor naturali, apa, soarele, vântul pentru topitul, obtinerea semintelor si înalbitul cânepii.
    Utilizarea cânepii în gospodaria traditionala
    Pe lânga fibrele folosite în industria casnica, românii din Moldova obisnuiau sa faca din semintele de cânepa, fierte si pisate, o pasta numita în unele locuri „laptele boului” în altele „julfa”, utilzata la prepararea turtelor cu julfa de Craciun.
    Tot din seminte faceau si ulei, pe care îl consumau în perioadele de post si cu care ungeau vitele împotriva mustelor. La vite dadeau si turtele care ramâneau dupa stoarcerea uleiului, “ca sa aiba lapte mai bun si mai gros”.
    În sfârsit în satele din Transilvania parti din cânepa au fost utilizate si în medicina populara. Astfel taranii din satul Poplaca faceau ceaiul de foi de cânepa, pentru alinarea durerilor reumatice. Ceaiul era linistitor si aducea somnul.
    Pentru durerile de urechi se tinea urechea deasupra unei oale în care s-au pus carbuni aprinsi si seminte de cânepa; pentru limbrici se bea zeama din pozderie de cânepa.
    Toata gama de produse textile casnice erau confectionate din cânepa, sau din cânepa în combinatie cu bumbac. Astfel din firul de cînepa se faceau: pânza de poale, spatoaie, camesi si izmene de lucru, lipidee, masarite, sterguri, pânza învaluita (un fir de cânepa si unul de bumbac).
    Povestitori
    Marioara Bun, 62 de ani, tesatoare din Sicula, a învatat sa teasa înainte sa aiba 20 de ani de la mama ei. A tesut cu fir de cânepa, de toate prin casa, poale, lipidee, masarite. Si în prezent tese costume populare pentru cântaretele din zona, fiind cunoscuta pentru mestesugul sau. Ne-a povestit etapele de prelucrare a cânepii din comuna Sicula si ne-a dat informatii exacte despre razboiul de tesut, partile sale componente, despre modurile de a tese si despre motivele decorative. Cu cânepa o fost lucru mult dar îsi aminteste cu nostalgie zilele de sezatori „când fetele cântau din gura, jucau si se glumeau cu baietii din sat, nu ca acum cu radio – casetofoane si discoteci.”
    Mariska Molnar, din Nadlac ne-a povestit cum se cultiva cânepa la slovacii de aici, care au fost etapele de prelucrare a cânepii iar la Cervena Zsuzsana, care la 79 de ani mai tese înca, am vazut dulapurile pline cu textile facute de ea cu motive decorative slovacesti.
    Nana Ana Tîrle, din Micherechi, ne-a relatat despre traditiile legate de cultivarea cânepii ale românilor din Ungaria, despre sezatori si jocurile care aveau loc odata în sat. Este ultima românca din Micherechi care mai are un razboi de tesut în casa.
    Domján József, din Csanádapáca a construit razboaie de tesut, si are montat în casa un razboi de tesut vertical la care mai face presuri.
    Milbik Katalin din Létavértes are o colectie de textile, învata fetele sa coasa si îi place sa lucreze pe pânza veche din cânepa, un material traditional de buna calitate. De aceea ea cumpara din localitate lipidee pe care dupa aceea coase si brodeaza transformându-le în peretare, fete de mese si stergare viu colorate. Ceva din vechea cultura a cânepii supravietuieste în Letavertes datorita pasiunii de a coase a acestei talentate femei.
    Nana Sofie Boc, ultima tesatoare din Buteni, ne povesteste despre mestesugul tesutului în comuna Buteni, pe care l-a învatat de tânara, din 1956 când avea 15 ani. De altfel prin stradania fostului primar de Buteni, Gheorghe Motrea aici fiinteaza un muzeu în care am regasit de la unelte de prelucrare a cânepii pâna la costume populare, pânza si masarite din cânepa. Tot în Buteni l-am întâlnit si pe Petru Cologea, de meserie frânghier, care desi batrân si bolnav si cu instalatii rudimentare confectioneaza frânghii si capestre pentru cai cu o îndemânare remarcabila. Pe vremuri acestea erau facute din cânepa, acum din lipsa materiei prime le face din materiale plastice. Cu frângiile si capestrele sale, baci Coloja se duce în fiecare saptamâna la târg la Pâncota, la Gurahont, la Halmagiu, fiindca unde sunt cai se vinde si marfa lui.

    CÂNEPA - PRELUCRARE TRADITIONALA

  4. #14
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    Bucuresti
    Posturi
    410

  5. #15
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.552
    Citat Postat în original de Banu Ionut Vezi post
    Cânepa a fost folosita din cele mai vechi timpuri, atât în scopuri utilitare cât ti pentru valentele ei curative.
    În lumea satului fiecare familie detinea un lan de cânepa, „cânepiste”, cum era el denumit, pentru necesitatile propriei gospodarii, la capatul holdei, unde se puneau 15-20 l de samânta. Din cînepa erau hainele, masaritele, lipideele, dar si sacii sau frânghiile.
    Era lucru mult cu cânepa, majoritatea muncilor fiind facute de femei. Barbatii ajutau doar la semanat, la cules si la topit.
    Cultivarea cânepii presupune mai multe etape. Mai întâi, toamna, pamântul era arat si îngrasat bine cu gunoi de grajd, pentru ca primavara el sa fie din nou arat si capalit, pentru a fi bine maruntit înainte de semanat. Semanatul se facea manual pe luna noua din aprilie pâna în mai, când începea clocitul pasarilor, ca sa nu manânce samânta. Cânepa de vara sau alba, se semana mai des ca sa dea fuior mai mult, iar cea de toamna sau verde era semanata mai rar si era folosita pentru samânta.
    Culesul începea când planta era galbena si iesea fum din ea, din iulie pâna pe la 15 august, iar de pe la sfarsitul lui august pâna în septembrie se culegea cânepa de toamna. Cânepa se culegea în manusa, cam 2-3 tulpini smulse din pamânt cu tot cu radacina la o manusa. La cânepa de toamna se retezau radacinile cu toporul.
    Urmatoarea etapa în prelucrarea cânepii era topitul. Prin topit manusile de fibre textile devin libere si se pot desface, scoarta lemnoasa fiind distrusa. Cânepa de vara se lasa la topit între 3 si 7 zile în timp ce cânepa de toamna chiar si doua saptamâni. Topirea se face în ape curgatoare linistite sau în ochiuri de balta special amenajate. Manusile de cânepa se aseaza în topile unul lânga celalalt, pe un singur rând, sau mai rar pe doua sau mai multe rânduri. Apoi se spala bine si se duce la uscat.
    Cânepa de toamna, dupa cules, se lasa la uscat în manunchiuri puse în picioare si se acoperea cu vagalogi(cânepa de pe margine) sau cu paie,ca sa nu o ploaie si sa n-o strice pasarile. Erau tinute astfel câteva zile,ca sa dospeasca, dupa care se desfaceau si manunchiurile erau întinse la soare sa se usuce. Scosul semintei se facea prin îmblacire sau sfarâmare cu batul (batut cu maiul). Samânta obtinuta se vântura iar tulpinile erau puse la topit.
    Dupa topire, desprinderea fibrelor textile de tulpina se face prin batere în doua etape: prima în care se bate cânepa pentru a i se frânge tulpina si în a doua pentru a marunti si scutura pozderia si pentru a înmuia si netezi fibrele.
    Alesul diferitelor calitati de fire din masa fibroasa se face prin pieptanat. Acestea erau pieptanate cu pieptenele cu dinti de fier si împartite, dupa calitate în fuior,câlti si zgrobenele. Firul de fuior tors subtire si rasucit, se folosea în special pentru urzeala si bateala pânzei si a anumitor tesaturi de casa.
    Câltii si zgrebenele se îndrugau fara furca sau se torceau gros. Firul de câlti, „drugalai”, se folosea ca urzeala pentru tesaturi mai groase, strujace si saci.
    Torsul se facea iarna de catre fete, care mergeau cu furca în sezatori. Sezatorile se organizau la o casa, de obicei la o femeie mai „lipsita”, mai saraca, unde fetele aduceau fiecare câte 15 l de „cucuruz” sau grâu si duceau si de dulce, câte un kilogram de carne de porc. Vinerea sau sâmbata, o data pe saptamâna, se juca, la joc veneau si baieti care chemau fetele la fântâna. Fetele descântau „pâna-i lume pa sub soare, nu-i bine ca la sezatore” , cântau din gura si jucau roata.
    Dupa tors firul de cânepa se raschia,se înalbea, se depana, era urzit si apoi se tesea. Urzitul se facea în trecut pe gard,pe peretii casei, pe grapa sau pe urzoi.Latimea pânzei era data de spata în care se punea razboiul. Firul de cânepa urzit se învelea pe sul la razboi si era nevedit în 2 ite si în 4 ite. Neveditul, adica datul prin ite era operatia prin care se obtineau motivele decorative.
    Prelucrarea cânepii asa cum am vazut, are în gospodaria taraneasca un caracter arhaic, uneltele sunt în general simple, din lemn, exceptie fac uneltele de pieptanat, etapele de prelucrare sunt elementare, baterea, frângerea, tragerea prin dinti, folosindu-se de asemenea si actiunea factorilor naturali, apa, soarele, vântul pentru topitul, obtinerea semintelor si înalbitul cânepii.
    Utilizarea cânepii în gospodaria traditionala
    Pe lânga fibrele folosite în industria casnica, românii din Moldova obisnuiau sa faca din semintele de cânepa, fierte si pisate, o pasta numita în unele locuri „laptele boului” în altele „julfa”, utilzata la prepararea turtelor cu julfa de Craciun.
    Tot din seminte faceau si ulei, pe care îl consumau în perioadele de post si cu care ungeau vitele împotriva mustelor. La vite dadeau si turtele care ramâneau dupa stoarcerea uleiului, “ca sa aiba lapte mai bun si mai gros”.
    În sfârsit în satele din Transilvania parti din cânepa au fost utilizate si în medicina populara. Astfel taranii din satul Poplaca faceau ceaiul de foi de cânepa, pentru alinarea durerilor reumatice. Ceaiul era linistitor si aducea somnul.
    Pentru durerile de urechi se tinea urechea deasupra unei oale în care s-au pus carbuni aprinsi si seminte de cânepa; pentru limbrici se bea zeama din pozderie de cânepa.
    Toata gama de produse textile casnice erau confectionate din cânepa, sau din cânepa în combinatie cu bumbac. Astfel din firul de cînepa se faceau: pânza de poale, spatoaie, camesi si izmene de lucru, lipidee, masarite, sterguri, pânza învaluita (un fir de cânepa si unul de bumbac).
    Povestitori
    Marioara Bun, 62 de ani, tesatoare din Sicula, a învatat sa teasa înainte sa aiba 20 de ani de la mama ei. A tesut cu fir de cânepa, de toate prin casa, poale, lipidee, masarite. Si în prezent tese costume populare pentru cântaretele din zona, fiind cunoscuta pentru mestesugul sau. Ne-a povestit etapele de prelucrare a cânepii din comuna Sicula si ne-a dat informatii exacte despre razboiul de tesut, partile sale componente, despre modurile de a tese si despre motivele decorative. Cu cânepa o fost lucru mult dar îsi aminteste cu nostalgie zilele de sezatori „când fetele cântau din gura, jucau si se glumeau cu baietii din sat, nu ca acum cu radio – casetofoane si discoteci.”
    Mariska Molnar, din Nadlac ne-a povestit cum se cultiva cânepa la slovacii de aici, care au fost etapele de prelucrare a cânepii iar la Cervena Zsuzsana, care la 79 de ani mai tese înca, am vazut dulapurile pline cu textile facute de ea cu motive decorative slovacesti.
    Nana Ana Tîrle, din Micherechi, ne-a relatat despre traditiile legate de cultivarea cânepii ale românilor din Ungaria, despre sezatori si jocurile care aveau loc odata în sat. Este ultima românca din Micherechi care mai are un razboi de tesut în casa.
    Domján József, din Csanádapáca a construit razboaie de tesut, si are montat în casa un razboi de tesut vertical la care mai face presuri.
    Milbik Katalin din Létavértes are o colectie de textile, învata fetele sa coasa si îi place sa lucreze pe pânza veche din cânepa, un material traditional de buna calitate. De aceea ea cumpara din localitate lipidee pe care dupa aceea coase si brodeaza transformându-le în peretare, fete de mese si stergare viu colorate. Ceva din vechea cultura a cânepii supravietuieste în Letavertes datorita pasiunii de a coase a acestei talentate femei.
    Nana Sofie Boc, ultima tesatoare din Buteni, ne povesteste despre mestesugul tesutului în comuna Buteni, pe care l-a învatat de tânara, din 1956 când avea 15 ani. De altfel prin stradania fostului primar de Buteni, Gheorghe Motrea aici fiinteaza un muzeu în care am regasit de la unelte de prelucrare a cânepii pâna la costume populare, pânza si masarite din cânepa. Tot în Buteni l-am întâlnit si pe Petru Cologea, de meserie frânghier, care desi batrân si bolnav si cu instalatii rudimentare confectioneaza frânghii si capestre pentru cai cu o îndemânare remarcabila. Pe vremuri acestea erau facute din cânepa, acum din lipsa materiei prime le face din materiale plastice. Cu frângiile si capestrele sale, baci Coloja se duce în fiecare saptamâna la târg la Pâncota, la Gurahont, la Halmagiu, fiindca unde sunt cai se vinde si marfa lui.

    CÂNEPA - PRELUCRARE TRADITIONALA
    Cu canepa o lasam mai moale ca ne sar astia in cap...ca zic ca ne ocupam de canabis.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #16
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    Bucuresti
    Posturi
    410

    Banu Ionut

    Ok ok ok ok

  7. #17
    Senior Member
    Data înscrierii
    26.05.2013
    Posturi
    88
    buna ziua
    [16:52:25] Marius Ocoleanu: nu pot vedea nici un mesaj
    [16:54:55] Marius Ocoleanu: Azi am discutat cu domnul Mircea Guță, primarul orașului Calafat, un om deosebit
    [16:55:23] Marius Ocoleanu: am discutat si depre proiectul cu ii-le
    [16:55:37] Marius Ocoleanu: omul mi-a oferit cartea sa de vizită
    [16:56:13] Marius Ocoleanu: lasand de inteles ca este deschis in a lucra in proiecte ca cel cu ii-le
    [16:57:30] Marius Ocoleanu: Mircea Guta primar, adresa Tudor Vladimirescu , nr. 24, Calafat judetul Dolj, cod 205200 telefon 0251231424 mobil 0766343015
    [16:57:58] Marius Ocoleanu: email primar@muncipiulcalafat.ro

  8. #18
    Senior Member
    Data înscrierii
    03.07.2013
    Locație
    Cernavoda
    Posturi
    400
    Avind in vedere amploarea si potentialul acestui proiect in viitorul apropiat putem declara IIA din vestimentatia traditionala romaneasca ca
    " IIA SIMBOL UNIVERSAL "

    A IIEI CUSUTA GANDIRE

    Inmormintarea ideilor si solutiilor se face punind hirtia pe care ai scris-o in sertar.
    Foloseste aceasta metoda doar pentru griji si nevoi. Odata scrise se pot inmorminta chiar si in cosul de gunoi. Pastreaza in buzunarul de la iia sufletului partea cu solutiile de a iesi din griji si nevoi.
    De ce nu or fi facut stramosii iie cu buzunare ?
    Cred ca nu aveau la indemina hirtie si creion pentru a scrie idei, solutii, griji, nevoi, etc.
    Dupa parerea mea toate grijile si nevoile stramosilor sunt cusute odata cu mustele de pe iie.
    Daca vrei sa cumperi o iie poti spune ca-i cumperi toate gindurile care au fost cusute odata cu mustele iiei.
    Cel care vindut iia scapa de toate gandurile avute pina in momentul vinzarii si tu cel care cumperi acum le imbraci.
    Imbracand o iie vom fi imbracati cu toate gandurile celor care ti-au pus iia in mina.
    Afacerea cu ganduri este prospera cind ni le cumparam unii de la altii.
    Daca tinem gandurile doar pentru noi macar sa le coasem pe iia cu care vrem sa ne imbracam.
    Odata imbracati cu propriile ganduri cusute'n iie, s-ar putea sa gasim cumparatori pentru ea.
    Nu poti vinde ginduri daca nu esti imbracat in ele, daca nu ti-ai cumparat unele, sau nu te-ai pus pe ganduri inca, astfel incit ceilalti sa le poata admira macar pe tine , pentru ca in mintea ta nu pot vedea prea bine.
    Ofera creatorilor o iie si vei primi inzecit inapoi o gramada de ginduri cusute !
    Ca o concluzie : Coase-ti propria iie de ganduri pentru ca se va gasi pina la urma cineva sa le vada si va dori sa se imbrace cu ele.
    Esenta afacerii: Poti gandi mut si bine dezbracat si te vei petrece impovarat de ganduri.
    De ce oare nu au Ginditorul si Femeia sa ( cultura Hamangia ) ii pe ei ?
    De ce oare femeile si barbatii din lut ars ( cultura CUCUTENI ) au simbolizate cusaturile iilor romanilor pe ele ?
    Artefactele sunt carti scrise peste veacuri cu intelepciunea universala.
    Vasele de lut pictate nu erau decit carti de schimb pentru transmiterea modelelor de cusaturi de pe iile fizice care pastrau ci si coaserea gandurilor odata cu acestea.
    Olarul roman mai picteaza inca ginduri pe strachinile sale.
    Cautand in situri arheologice cioburi nu facem altceva decit sa cautam carti cu ganduri, apoi traducatorii nu vor avea altceva de facut decut sa stea pe ginduri sau sa se imbrace in ii .
    Afacerea cu ginduri prospera cind pui la treaba afacerea gindurilor.
    Cetatene universal ! Nu-mi vei cumpara niciodata toate gindurile cumparind doar o iie. Chiar daca voi coase ii toata viata tot imi mai ramin niste ginduri necusute. Pune-ma la treba cumparindu-mi gindurile !. Altfel voi ramine mereu un dezbracat, insa tot mai pot coase o iie.

    Dupa ce vei bea apa dintr-un ciob te vei putea apuca sa cosi ganduri.
    Daca prima iie iti va tine de cald , nu inseamna ca ai scapat total de ganduri pentru ca vine altul si va vrea sa ti le cumpere.
    Daca nu le vinzi, tot are sanse sa ti le ia, insa tot bogat in ganduri vei ramine si mai ai inca sansa sa te apuci de cusut ginduri.
    Afacera cu ginduri nu va falimenta nici macar odata cu ultimul cusator de ginduri pentru ca va ramine dezbracat.
    Ultimul om al umanitatii va gandi imbracat in iie cosind ganduri.
    Tot ce va ramine va fi minim o iie in care vor fi cusute ginduri.
    Cine va mai cumpara ultimele ginduri cusute intr-o iie ?

    07 iulie 2013
    Marcel TUDOR
    Ultima modificare făcută de Marcel TUDOR; 07.07.2013 la 14:48.

  9. #19
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.552
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #20
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.552
    La Blouse Roumaine a distribuit o fotografie postată de Marie Nouvelle Studio.


    În inima mea bate o viaţă, eşarfă şi bluză semnate Maria Dermengiu.
    Pictură si desen transpuse digital pe mătase naturală, inspirate din basmele şi semnele noastre tradiţionale.





    In Inima Mea Bate o Viata silk Scarf and blouse 67 cm x 67 cm 230 ron 350 ron/ silk blouse orders - just write me here in inbox or at mariadermengiu@gmail.com contact@marienouvellestudio.com comenzi - aici in inboxul paginii sau la adresa contact@marienouvellestudio.com mariadermengiu@gmail.com






    Îmi place · · Distribuie
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 2 din 5 PrimulPrimul 12345 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •