Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 18

Subiect: Sarbatoarea Sanzienelor, 24 iunie, un cult geto-dacic

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338

    Sarbatoarea Sanzienelor, 24 iunie, un cult geto-dacic

    Adina Iacob



    Tradiția spune că sânzienele au puterea de a îndepărta răul și boala. După unii specialiști, sărbătoarea Sânzienelor (în noaptea de 23 spre 24 iunie) își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci, înlănțuite într-o horă care se învârtește amețitor. Se pare că și Cosânzeana vine tot din aceeași sursă: ca sancta Diana, co – sân – ziana.

    V-ați pregătit pentru Noaptea de Sânziene?




  2. #2
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338
    Berenghi Catalin


    "CAND AURUL JOACA" Legenda spune ca in noaptea de Sanziene, acolo unde sunt ingropate comori ,ies flacari. Acest fenomen a fost semnalat in Muntii Bucegi aproape de Sfinx, Vf Omu si pe Valea Ialomitei si in Muntii Orastiei pe Valea Regilor.





    Îmi place · · Distribuie · acum 2 ore ·

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338
    Gheorghe Dinu a distribuit o fotografie postată de Valentina Spanu.


    Frumoase ca si Valentina)



    Noapte Sanzenelor, este noaptea premergatoare Sfantului Ioan Botezatorul.
    In aceasta seara fetele sau doamnele singure, daca isi pun busuioc sub perna isi vor visa ursitul.
    Puneti si voi - astept comentariile voastre ! Ati visat?
    Va trimit tuturor Zanele bune sa va aduca in acesta seara magica iubitul !
    O noapte linistita si binecuvantata

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338
    In noaptea magica de Sanziene se deschid cerurile

    Duminică, 23 Iunie 2013 07:59

    Tradiţia sărbătorii Sânzienelor, a Solstiţiului de vară şi a zilei Sfântului Ioan Botezătorul
    Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.


    2393 1




    Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune. Fuioare uşoare de vânt în timpul zilei, noaptea se transformă în zâne cu părul galben şi rochii albe de abur, ce dansează hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul, cântând în aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entităţi ale aerului, transparente, pure şi nobile, foarte greu de perceput, dată fiind natura lor instabilă, fluidă, predispusă la mişcări foarte rapide.

    Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele şi Rusaliile, Sânzienele (Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor popoarelor, nu numai în Europa, ci pe toate continentele.

    Sărbătoarea Sânzienelor are loc la trei zile după Solstiţiul de Vară, cea mai lungă zi din an, moment de răscruce situat la mijlocul anului şi înscris sub semnul focului, al Soarelui. În cinstea acestuia se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor. Încinşi cu brâuri din pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă în foc aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roţi aprinse, şi ele simboluri ale Soarelui, care se îndreaptă odată cu vara către toamnă şi care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lăsate să plutească pe ape mici ambarcaţiuni cu lumânări. Se practică săritul peste focul purificator. Se crede că cine va trece prin foc sau va sări peste el în această noapte, se va purifica şi întregul an care urmează va fi apărat de duhurile rele, de boli şi va fi fericit. Tradiţiile acestea, care există şi acum în ţările Europei Centrale şi de Nord datează de secole, cu mult înaintea creştinismului.

    După ce se trece de miezul nopţii şi focurile se sting, oamenii se îndreaptă în linişte spre casele lor, lăsând locul spiritelor care, după credinţa populară, în noaptea aceasta ca şi în toate nopţile importante ale anului, hoinăresc hai-hui prin lume. De aceea, cu această ocazie se realizează şi practici de pomenire a morţilor, numite Moşii de Sânzâiene: se face curăţenie la morminte, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir.

    În această zi, florile de sânzâiene, împletite în cununi, sunt atârnate, până în anul următor, la ferestre, la porţi, la streşinile caselor, cu credinţa că vor apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi vor aduce noroc şi belşug. Aceste cununi sunt folosite şi pentru prevederea viitorului, în funcţie de felul în care cad după ce sunt aruncate pe casă.

    Floarea de Sânziană (Gallium verum sau Gallium mollugo – după culoarea galbenă sau albă) este o floare de câmp cu inflorescenţe mărunte, pline de polen, frumos mirositoare, care înfloreşte în preajma solstiţiului de vară, în perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care mitologia populară i-a acordat şi proprietăţi mistice, fiind folosită în practicile magice efectuate în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea respectivă, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea respectivă, atât fetele cât şi femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase. Dacă se spală la ivirea zorilor cu roua căzută pe Sânzâiene sau se îmbăiază în apă curgătoare devin mai frumoase.

    În medicina populară, Sânziana are numeroase întrebuinţări, dar pentru a avea eficienţa dorită trebuie culeasă după un anume ritual: florile se culeg în zorii zilei de Sf. Ioan Botezătorul, în timp ce tulpina şi seminţele, cum este şi firesc, toamna. Dacă sunt culese corespunzător, proprietăţile lor sunt miraculoase. Astfel, întăresc copiii debili şi limfatici, dacă se pun în apa lor de baie; vindecă frigurile; puse în alcool vindecă rănile şi urmele loviturilor; roua căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan Botezătorul este leac sigur pentru bolile de ochi şi piele.

    În acelaşi timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de Sf. Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată. La trei zile după Solstiţiul de Vară, ziua începe deja să scadă. Întreaga vegetaţie îşi pierde cîte puţin sevele şi aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecătoare este ziua de Sânzâiene, fiind considerată cea mai bună zi din an pentru aceasta, florile potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul. Multe din florile şi ierburile care se culeg în această zi, sunt duse la biserică, cu credinţa ca vor fi sfinţite şi prin aceasta vor fi curăţate de influenţele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale pădurilor.

    Pentru ţărani această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară se crede că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul sau după Sânziene,este de rău augur, deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat.

    Din seria obiceiurilor legate de această zi face parte şi tradiţia băii de solstiţiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie). Aceasta se face într-o apă curgătoare şi se consideră că spală toate nenorocirile şi supărările anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an. Există de asemenea obiceiul unui scăldat ritual pentru păstrarea sănătăţii. Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape din sălbaticie. Se mai spune că dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânziană, aceasta purifică şi este aducătoare de noroc, iar dacă faci în această zi o baie în care ai turnat decoctul făcut din nouă plante anume – obligatoriu şi Sânziana, tot anul vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.

    Lista credinţelor populare legate de această sărbătoare este foarte bogată:


    - În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun, se spune că animalele stau de vorbă. Cine le pândeşte le poate înţelege graiul şi poate afla multe taine.

    - Tot în această noapte se spune că răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse.

    - În această noapte se înconjoară casa cu făcliile aprinse, la fel câmpurile cu cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai bogat. În acelaşi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele.

    - Dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene prin uşa deschisă sau prin fereastră, atunci îşi va găsi în acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub pernă, căci se spune că visele din această noapte se împlinesc.

    - Perioada solstiţiului de vară este şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi iarmaroacelor, pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgurile de Fete).

    - Una dintre plantele deosebit de folosite în medicina populară este verbina. Pentru ca să aibă eficienţă, verbina se culege doar în nopţile de Sânziene, de Înălţarea la Cer şi de Sf. Petru şi Pavel. Acestei plante i s-a acordat o importanţă şi un respect deosebit, încă din antichitate: romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate şi recoltă bogată. Dacă se punea în pantofi, îţi lua oboseala pe loc. Se spune că nu e voie să o scoţi din pământ cu un obiect din fier, ci doar cu unul din argint. Însă înainte de a o scoate se toarnă pe pământ ceară şi miere. După ce este scoasă (în noaptea sărbătorilor amintite) trebuie să fie pusă uşor pe pământ şi să fie vegheată pînă la răsăritul zorilor. În medicina populară se mai spune că dacă culegi această plantă înainte de asfinţitul soarelui, tot anul următor nu vei avea dureri de cap.

    - La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap.

    - Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la soare, ele nu vor fi mâncate de molii.

    - Dacă în această zi vezi o furnică roşie, aceasta este de foarte bun augur. Iar dacă găseşti o furnică în portmoneu, este un semn indubitabil că vei avea un an foarte bogat.

    - În unele zone se obişnuieşte ca în această zi să se mănânce turte din aluat cu flori de soc, în felul acesta întregul an care urmează vei fi sănătos. Crenguţe de soc sunt atârnate la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc, copacul despre care ţăranii spun că „în faţa lui trebuie să-ţi scoţi pălăria”.

    - Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf. Ion Botezătorul petalele florii de grâu, numită albăstrica, tot anul vei avea noroc în toate.
    de Melania Radu
    Bibliografie:
    Mihail Sadoveanu, Nopţi de sânzâiene. Paştele blajinilor, Editura Minerva, 1980
    Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae
    Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Ed. Academiei, Bucureşti, 1985
    Sursa: http://www.yogaesoteric.net/content....m=4722&lang=RO


    2393 1


  5. #5

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338
    0 comentarii 1264 afişări


    Sânzienele. Obiceiuri şi tradiţii de Drăgaica

    de Departamentul Life Publicat la: 23.06.2013 11:27 Ultima actualizare: 23.06.2013 15:30




    CATALINA CONSTANTIN / MEDIAFAX FOTO
    Sărbătoarea Sânzienelor este legată de credinţe, ca cea că jocul ielelor îl va lăsa mut sau nebun pe cel care îi este martor în noaptea de dinainte, şi practici precum folosirea florilor cu acealşi nume pentru bunăstare, dar şi aflarea alesului.
    Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla sortitul şi momentul în care se vor mărita.


    Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana, numele de Sânziana, aşa cum este cunoscută sărbătoarea autohtonă în [COLOR=#0494E1 !important]special în Ardeal, provenind din "Sancta Diana", în timp ce în Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav. După unii specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă. [/COLOR]
    În tradiţia creştin ortodoxă, 24 iunie este ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, adus pe [COLOR=#0494E1 ! important]lume la bătrâneţe de Elisabeta, eveniment ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară. [/COLOR]
    Sărbătoarea Sânzienelor este considerată a fi şi momentul cel mai bun, la mijlocul verii, pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec. Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile merg să culeagă flori şi ierburi, care vor fi folosite contra bolilor şi altor rele.
    Legendele spun că sânzienele , nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor. Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoşi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele şi tămăduiesc bolnavii. În [COLOR=#0494E1 !important]schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără şi devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii. [/COLOR]
    Ielele sunt descrise ca nişte fecioare zănatice, cu o [COLOR=#0494E1 ! important]mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar în [COLOR=#0494E1 !important]special[/COLOR] noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele variante. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte. [/COLOR]
    În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează obiceiul vechi de câteva sute de ani ca, în ajunul sărbătorii de Sânziene, să aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.
    Practicile legate de cunună, aprinderea unei torţe de către flăcăi, torţă numită "făclia de Sânziene", alte caracteristici specifice Sânzienelor, îi îndreptăţesc pe etnologi şi folclorişti să considere această sărbătoare drept una a Soarelui.
    Sărbătoarea Sânzienelor se manifestă printr-o mulţime de ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor şi fertilitatea. În timp ce femeile măritate pot urma ritualuri pentru a avea copii, fetelor le sunt rezervate alte obiceiuri, pentru aflarea sortitului în noaptea de Sânziene.
    La baza acestor ritualuri stau micile flori galbene, numite sânziene, ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar pe ogoare, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.
    Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.
    Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă. De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele, dar şi femeile măritate vor fi mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase.
    Un alt obicei este alaiul Drăgaicei - cea mai frumoasă şi mai cuminte dintre fetele satului, care colindă alături de alte tinere îmbrăcate în alb. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.
    De asemenea, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători, potrivit căreia în ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.
    Pe de altă parte, tot de Sânziene, există un ritual al spălării cu rouă. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.
    O superstiţie care se referă tot la dragoste, spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.
    Sărbătoarea de Sânziene reprezintă un moment special pentru locuitorii din mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, unii dintre ei spunînd că în această zi ar putea afla chiar şi cât mai au de trăit. În ajunul sărbătorii, spre seară, copiii adună sânziene şi le pun pe la porţile caselor, câte una pentru fiecare membru al familiei. Se spune că cel a cărui sânziană va fi veştejită a doua zi va muri înaintea celorlalţi. În alte locuri, se împletesc cununi din sânziene şi se aruncă pe casă: dacă nu rămâne pe acoperiş, cel căruia îi fusese menită se poate aştepta la ce e mai rău.
    În satul Sâncel, din Alba, tradiţia presupune ca, în seara dinaintea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, gospodarii să îşi împodobească porţile cu o cruce din flori de sânziene şi un trandafir. În ziua de Sânziene, sătenii adună de pe câmp flori şi fac cununi pentru fiecare membru al familiei, dar şi pentru fiecare animal din gospodărie. Cununile membrilor familiei sunt aruncate apoi de un bărbat pe acoperişul casei, acesta strigând şi numele celui căruia îi aparţine cununa. Bătrânii satului povestesc că fiecare cunună trebuie să rămână pe acoperiş, pentru a-l apăra de rău pe cel căruia îi este destinată, iar în cazul în care va cădea, respectivului membru al familiei îi va merge rău tot anul. Sătenii aruncă apoi pe acoperişurile grajdurilor cununiţele făcute pentru animalele din gospodărie, tradiţia spunând că şi acestea vor fi ocrotite de rău.
    În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.

  7. #7
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338
    an Stoenescu a distribuit fotografia lui Parohia Ortodoxă Romană Legnago.

    acum 8 ore
    Obiceiuri de Rusalii

    În Moldova şi Transilvania sărbătoarea Rusaliilor durează trei zile, şapte zile în Muntenia şi Oltenia şi opt zile în Banat. În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joi mari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor. Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: Iele, Zâne, Frumoasele ş.a
    De această zi se leagă o mulţime de obiceiuri şi ceremonii: se împodobesc locuinţele, porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop, stejar; se desfăşoară Jocul Căluşarilor; se sfinţesc ramuri de tei, soc, mure, pentru a fi folosite în medicina populară; se împletesc cununiţe din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor; se pocnesc frunze de tei pentru alungarea spiritelor rele; se prepară unsori pentru ungerea ugerului vacilor;







    Îmi place · · Distribuie

  8. #8

  9. #9

  10. #10
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    45.338
    Florin Munteanu a distribuit starea Elenei Petresteanu.

    acum 6 ore

    O clipa daruita in speranta unei desteptari "din somnul cel de moarte"... si asumarea, din perspectiva traditiilor autentice, a rolului romanului in lumea lui "Homo Universalis"....

    Semnificația zilei de Sânziene, 24 iunie, o găsim în studiile lui Vasile Lovinescu, un exeget al spiritualității universale pe care o deslușește reflectată în basmele noastre, în special ale lui Creangă. Cercetătorii basmului universal, precum Eliade, Lovinescu la noi, sunt de acord în privința naturii basmului. Basmul și mitul nu numai că nu sunt creații populare, dar nu sunt nici umane, crede Lovinescu. Poporul are doar rolul de a conserva tradiția și obiceiurile aflate din tată în fiu, fără să-și pună întrebări răscolitoare, ca un dat care așa trebuie să fie în rânduiala lucrurilor. În felul acesta cele mai mari adevăruri se perpetuează în alegoria basmelor, alimentând tainic lumea prin imitarea și reactualizarea unor gesturi primordiale ale unor ființe și zeități care au creat lumea și continuă să o restaureze, exponente ale unor legi cosmice care guvernează și ordinea umană. Prin ele, spune Lovinescu, esența uranică se strecoară în substanța cosmosului, căruia îi este o hrană sacrificială.
    In basmul lui Ispirescu, Fiul Vânătorului, este vorba de Nedeia cetate a strămoșilor noștri geto-daci, loc legendar în care Cerul este îmbrățișat permanent cu Pământul, un centru conceptual al lumii, un ombilic activ dar tainic între alte noduri sacre ale spațiului pe care se construiau temple pentru reactualizarea acestei legături. În spiritualitatea noastră, spune Lovinescu, Nedeia nu desemnează doar un loc, ci și o poartă în timp către eternitate, în ziua de Sânziene, precum și un ritual menit să activeze beneficiile care vin din legătura Cerului cu Pământul. Se spune că Nedeia, altădată pe fața pământului, s-a cufundat sub muntele sacru al dacilor, și acesta ascuns, al cărui martor a rămas Ceahlăul. Ea așteaptă tăcută în sine însăși să revină în viața ce va să vie.
    Spațiul este inseparabil de timp în continuumul și dinamica existenței noastre, dar și fără esențele spirituale ale Cerului, simbolic dar adevărat vorbind, Pământul s-ar destrăma nemaiavând temei iar fără Pământ, Cerul n-ar mai avea rost.
    Ca să existe timp, spune Platon în Timaios, s-au născut Soarele, Luna și celelalte cinci astre, pentru a delimita și a păstra numerele timpului. Ciclicitatea devenirii, pe care o ordonează timpul, este și ciclicitatea balansului între acțiune și pasivitate, între emisie și recepție, între a da și a primi, între masculin și feminin, între Cer și Pământ, cuprinzând toate dualitățile acestei lumi mișcându-se ritmic într-o țesătură de cicluri ca un dans cosmic. Această alternanță o găsim la pendul și tot de la el știm că amplitudinea mișcării lui tinde să se anuleze dacă nu mai intervine un nou impuls și poate de aici necesitatea ritualurilor în noduri cosmice, pentru a păstra suflul vieții la aceeași intensitate. Solstițiile de iarnă și de vară sunt punți între astfel de perioade. Solstițiul de iarnă deschide faza ascendentă a ciclului solar, luminoasă și fertilă tinzând către perfecțiunea activă a Solstițiului de vară, care o inițiază calea descendentă pentru că începând de acum Soarele, aflat în maximul de putere, începe să-și scadă acțiunea activă și luminoasă, tinzând către pasivitatea pură a Solstițiului de iarnă.
    În tradiția hindusă, Solstițiul de iarnă deschide poarta zeilor (creativitatea pură) iar cel de vară pe cea a oamenilor (receptivitatea pură).
    Solstițiul de vară marchează apogeul luminii, ridicarea soarelui în unghiul lui maxim, unghi care devine staționar o perioadă mai mare de timp datorită inversării sensului său de variație. Un moment de liniște în care are loc un contact între lumea noastră și “lumea cealaltă”, când spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni, se spune, deci era o vreme a purificării prin foc și apă. Este momentul când cerurile se deschid și orice muritor care bate la vămile nevăzutului și neștiutului poate să intre, purtând pe cap o coronița galbenă de flori sau folosind un fir de Sânziană. In această clipă, pentru câțiva se pot deschide “porțile cerului”, pentru acei fericiți curați cu inima.
    Sărbătoarea Sânzienelor, sau Drăgaica, fixată în ziua de 24 iunie probabil din motive de ordine numerică și compatibilitate cosmică, trebuia să perpetueze semnificația și rostul Solstițiului de vară.
    Sânzienele sau sânzâienele, zânele sfinte, entități feminine frumoase și luminoase coboară periodic în lumea noastră întunecată pentru a o dezmorți, pentru a reactiva puterea de metamorfoză a universului. Prin toate zonele ţării sunt cunoscute, dar oamenii evită să le spună pe nume, ca să nu le supere, și atunci vorbesc despre Dânsele sau Iele, rusaliile, şoimane, zâne, zânioare, sfinte, dânsele, frumoase, milostive, doamne, împărătesele-văzduhului, ursoaice, adică ursitoare. Sub forma unor vârtejuri puternice, pot ridica orice în aer, obiecte, vite, oameni..., se spune. Sânzienele ( Drăgaicele) sunt binevoitoare omului. Fac să rodească holdele, femeile, păsările şi animalele, dau miros şi puteri tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără lanurile de intemperiile naturii, dar dacă li se nesocoteşte ziua se răzbună stârnind furtuni distrugătoare, aduc grindină şi pedepsesc pe cei păcătoşi dându-le boala “ luatul din Drăgaică”. Se mai spune că sunt foarte frumoase şi răspândesc o lumină plăcută, umblă îmbrăcate în alb şi poartă coroane scumpe. Le place să cânte şi să danseze în văzduh, în păduri şi caută locurile neumblate sau răspântiile de drum, poienile tăinuite, dar sunt oameni care le-au văzut dansând deasupra a câte unui pom falnic sau pe gardul bisericii. Horele lor, se spune, se aud, dar puţini le şi văd. Când obosesc de jucat, îşi întind mesele pe iarbă verde şi petrec. Locurile unde au jucat sau au mâncat ielele rămân arse şi neroditoare.
    Lovinescu le recunoaște în basmul lui Creangă Soacra cu trei nurori. Cele trei nurori care intervin și elimină pe soacră, ca pe un ciclu degenerat, amorțit, aduc înnoire și suflu viu în casa bătrânească, schimbă regulile înțepenite și lasă să intre prospețimea unei diate nemaipomenite până atunci. Cruzimea norei mici, care se transmite molipsitor și celorlalte două, ca un impuls ireversibil, scoate viul din mort zdrobindu-l, așa cum oamenii calcă în picioare strugurii pentru a scoate din ei vinul, fără a le păsa de reziduurile care rămân pe fundul vasului.
    Ielele noastre populare sunt chiar personificarea celor 3 gune hinduse care corespund tendințelor fundamentale ale universului, din a căror dozare rezultă toate stările de fire și toate metamorfozele lumii, spune Lovinescu: tendința ascendentă, luminoasă, cu năzuință de reintegrare în principiu, tendința expansivă, pasională, epuizând amploarea și tendința descendentă abisală a inerției și ignoranței.
    Citez din V. Lovinescu, Creangă și Creanga de aur: faptul că ielele din tradițiile românești personifică pe cele 3 gune din tradiția hindusă nu poate suferi nici o îndoială. Jocul lor sacru stârnește manifestarea din amorțeala ei bazică…Vai de profanul, vai de nedemnul pe care îl prind în punctul de interferență al dănțuirii lor! Pățește ca soacra din basmul nostru, e pocit, i se ia gura, i se iau mâinile și picioarele, i se iau mințile. Ielele nu sunt rele; altminteri de ce li s-ar mai spune și milostivele? Ele sunt teribile, ceea ce e cu totul altceva. În realitate cele trei zâne nu pot suferi abjecțiunea condiției umane și invers, aceasta nu le poate suferi sfințenia transcedentală. Ele sunt un neistovit izvor de binecuvântări pentru acela care știe să le înțeleagă, să le tălmăcească, să le iubească. Ielele nu permit să se sclerozeze nimic în natură, nici să amorțească. Primenesc toată firea prin dansul lor aparent orgiastic care reprezintă mișcarea continuă ce transformă întregul cosmos într-un vortex sferic vibratoriu universal. Strugurii pe care-i calcă în teascul lumii storc un vin ucigător pentru omul obișnuit, dar tămăduitor, exaltant pentru acela care năzuie spre piscul Olimpului, mai presus de negurile de la poale.
    Sub acțiunea acestor forțe care revigorează și regenerează lumea, tot ce e fertil devine rodnic prin accentuarea tendintei ascendente și tot ce e prea slab pentru a mai rezista e trecut în moartea temporală prins in calea tendintei descendente, ca o purificare. Celui ce are i se va mai da, celui ce n-are i se va lua si ce are. Moartea nu este un final, ea este o stare germinală necesară renașterii în ciclul următor, așa cum spune Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: dacă grăuntele de grâu care cade pe pământ nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce își iubește viața, o va pierde și cel ce își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața de veci. Ioan, XII
    Sărbătoarea precreștină a Sânzienelor este dublată de cea creștină a nașterii Sf Ioan Botezătorul . Interesant este că există câteva elemente comune între zânele sfinte și Sfântul înaintemergător care ne pot face să credem că nu e vorba de o confiscare creștină a sărbătorii pentru a o păstra și transfigura pe cea precreștină, ci chiar de un eveniment cosmic apărut în poarta cerului, deschisă la un moment de răspântie, din grija universului consecvent cu el însuși:
    1.Sfântul Ioan Botezătorul, aprig și neiertător ca ielele noastre, nu prin blândețe îi chema la Dumnezeu pe oameni, cuvintele lui te ardeau până în rărunchi ca limbile de foc, cum numai ale lui Ilie mai fuseseră. Citez din Evanghelia după Matei: Pui de năpârci, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare?Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră. Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă:”Avem ca tată pe Avraam!” căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face roadă bună, va fi tăiat și aruncat în foc.
    2.Inaintemergătorul Ioan pregătește calea lui Iisus, care deschide un nou ciclu al umanității, primenind prin botezul lui omul ca și cum l-ar recicla, l-ar readuce înapoi în apa originară din care a ieșit pentru a-l purifica de vechea stare și a-l pregăti pentru cea nouă, așa cum sânzienele primenesc stările de fire, însuflețind sau aducând în starea de germen pentru un nou ciclu tot ce nu mai e demn să aducă rod în acesta.
    3. Sărbătoarea Sânzienelor este denumită în limbaj popular şi Amuţitul Cucului. Cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (creștina Buna Vestire) când ziua începe să crească, până la solstiţiul de vară - Sânzâiene (sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie) când ziua se oprește din creștere.
    4.La noi în țară și alte țări nordice, există ritualul băii într-o apă curgătoare în ziua de sânziene pentru purificare, vindecare, dragoste și abundență, ritual al apei precum botezul Sf Ioan Botezătorul. Desigur că botezul omului este o transfigurare a oricărui ritual precreștin al apei, o concentrare în realitatea lui interioară, o purificare de cele inutile, o recunoaștere și o chemare în lăuntru a naturii lui cerești. De acum, omul, încununarea întregii creații, se va alătura Cerului pentru a se sfinți pe el și prin el, a sfinți Pământul.
    Pe lângă ritualul apei, se practică încă în obiceiurile populare ale lumii și ritualul focului. Întâlnirea focului cu apa corespunde uniunii Cerului cu Pământul de care Natura și omul trebuie să beneficieze în egală măsură, într-un acord care pune toate lucrurile la locul lor, reinstaurând ordinea naturală, ca o reiterare a creației, necesară periodic, adică ciclic.
    Semnificația apelor în simbolism este legată de cunoașterea pasivă. Apele recepționează si reflectă pe Pământ si deci si in om, energia spirituală informală concentrată în lumină, corespondentul Focului, elementul activ spiritual informal al Cerului. Focul e si o cale intre lumi. Apele sunt localizate simbolic în adâncul inimii sau al minții intuitive dar iraționale, aspectul nocturn al cunoașterii, și ele trebuie echilibrate cu aspectul diurn, al minții raționale luminate prin înțelegere și stăpânite prin controlul rațiunii. Lipsa echilibrului acestei antinomii face ca, periodic, creația să fie regenerată prin apă, atunci când, în urma abuzului de magie specific practicilor nocturne, apele inconștiente ale Pământului se încarcă și se revarsă, sau prin foc atunci când excesul rațiunii umane invocă și provoacă focul interior al Pământului care aprinde Natura pentru restabilirea armoniei între Cer și Pământ.
    Atotputernicia soarelui de la solstițiu se celebrează prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat pentru a alunga spiritele răuvoitoare. Există obiceiul ca, încinși cu brâuri de pelin, oamenii să se rotească în jurul focului, apoi să arunce aceste brâuri ca să ardă odată cu toate slăbiciunile, neajunsurile și posibilele necazuri care ar fi sa vie. Tot prin focurile de tabără se invocă energia soarelui, astfel încât aceasta să rămână puternică de-a lungul restului verii , garantând obținerea unor recolte bogate. Sărbătoarea magică a luminii era cea a împlinirii și rit de fertilitate nu numai ale naturii ci și ale fetelor care se tăvăleau prin lanuri pline de rouă pentru a-și păstra frumusețea, drăgălășenia și a avea copii. Se spune că dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânzâiană, aceasta purifică şi este aducătoare de noroc. Sânzienele sunt cele mai puternice flori de leac, se culeg în dimineața zilei de 24 la prima rouă, în jur de 5 dimineața, nu se rup și nu se scot din rădăcină, ele trebuiesc tăiate dintr-o singură lovitură de cuțit. Ziua de Sânziene este o limită. Florile își păstrează toată puterea numai cât cântă cucul, adică până la Sânziene . Belșugul maxim de lumină al verii începe să scadă, plantele de leac își pierd încet vigoarea și tinerețea.
    În Anglia, în fiecare an, sute de oameni se adună la celebrul sanctuar Stonehenge celebrând ziua cea mai luminoasă din an, deschiderea cerurilor, comunicarea cu spiritele naturii. In Germania, ca și la noi, era cunoscută tradiţia băii de solstiţiu, sau de ziua Sf. Ion Botezătorul - Sf. Johannes. Aceasta se făcea doar într-o apă curgătoare şi era considerată că spală toate nenorocirile, bolile şi supărările perioadei trecute, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în următorul an.
    Ziua cea mai lungă are maximul de încărcătură vitală, creatoare, de abundență și pasiune, de aceea ritualurile săvârșite acum au maxim de eficacitate iar florile de leac au puterea maximă și ele. Ritualurile, precreștine sau creștine, reflectă ideea de sacrificiu, de dăruire din ale tale lumești pentru ale tale sacre dar și invers atunci când cel ce se sacrifică e sacrul pentru a crea sau a restaura creația sa. Ca și în cazul botezului, ritualul creștin al Sfintei Liturghii este concentrarea tuturor ritualurilor precreștine. Cel puțin săptămânal, acolo în altar, sacrul se aduce ofrandă pe sine pentru vigoarea Pământului tot și pentru ca noi să trăim lumina, liberi să nu o primim.
    Nașterea Sf Ioan Botezătorul în preajma Solstițiului de vară pregătește și anunță nașterea Domnului în preajma Solstițiului de iarnă. Nașterea Domnului marchează creșterea din nou a puterii soarelui și ciclul ascendent, infuzia Cerului către Pământ. Influența puterii receptive a fiului Pământului scade pentru a lăsa locul celei a puterii creatoare a Fiului Cerului, mult mai important: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez, spune Ioan Botezătorul (Ioan, 3.30). Ca în simbolul vizual Yin-Yang, Yin scade iar Yang crește în aceeași măsură și invers, întotdeauna legați, alternând continuu de la germen către germen, atâta timp cât există timp.

Pagina 1 din 2 12 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •