Rezultate 1 la 4 din 4

Subiect: Centrul de Sănătate Sf. Grigorie Decapolitul

  1. #1
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.776

    Centrul de Sănătate Sf. Grigorie Decapolitul


  2. #2
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.776
    http://www.sanatatenelimitata.ro/despre-cancer/

    DESPRE CANCER


    “Cancerul reprezintă un grup de boli caracterizate de creşterea necontrolată şi mprăştierea celulelor anormale, provocate de expunerea la factori de risc interni (dereglări hormonale, slăbirea sistemului imunologic, mutaţii genetice) şi externi (virusuri, expunere la radiaţii, inhalări sau ingerări de substanţe toxice). Din nefericire, uneori pot trece mai mult de 10 ani de la expunerea la factorii de risc şi depistarea macroscopică a cancerului.”
    Societatea Americană a Cancerului
    „Cancerul este una dintre bolile care provoacă cel mai mare număr de decese la nivel mondial şi, n ciuda progreselor medicinii, este ncă o boală incurabilă. Tratamentele existenţe ajută la prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor, mbunătăţesc calitatea vieţii pacientului pe timpul bolii, dar ncă nu s-a descoperit o terapie pentru vindecarea acesteia.”

    „Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul este responsabil de 12,5% decese n ntreagă lume, devansnd numărul deceselor provocate la un loc de SIDA, tuberculoză şi malarie. Cancerul afectează unul din doi bărbaţi şi o femeie din trei, anual nregistrndu-se ntre 10-12 milioane cazuri de bolnavi. n Uniunea Europeană cea mai des ntlnită formă de cancer n cazul femeilor este cancerul mamar, iar n cazul bărbaţilor este cancerul pulmonar.”
    Nici viitorul nu arată prea bine, din păcate. Specialiştii spun că numărul celor care vor cădea victime cancerului n următorii 10 ani se ridica la 84 de milioane.

    ”Medicii spun că nu există totuşi o explicaţie riguros ştiinţifică a nmulţirii mbolnăvirilor, dar stresul ar putea fi un factor favorizant. De vină ar mai fi stilul de viaţă nesănătos care favorizează apariţia acestei boli, dar şi poluarea, aşa că nu ar trebuie să fie o surpriză faptul că cele mai multe cazuri de cancer se nregistrează n marile oraşe.”

    Probabil nu există cuvnt cu o ncărcătură mai mare de teamă, n zilele noastre, dect acesta. Şi, din păcate, ne ntlnim cu el din ce n ce mai des…

    IDEI GENERALE

    Pnă acum 10-15 ani, accentul era pus pe ideea unei cauze genetice, determinismul genetic era o dogmă şi se aştepta mult de la Proiectul Genomului Uman, cine şi mai aminteşte. A fost o mare concentrare de resurse financiare şi umane a multor universităţi din toată lumea, pentru a se cartografia toate genele umane.
    Avnd n vedere că suntem cei mai grozavi, profunzi şi complicaţi locuitori ai planetei, estimările oamenilor de ştiinţă aprecia numărul necesar de gene pentru o astfel de „capodoperă” mult dincolo de 100.000. Foarte probabil dezamăgirea a fost mare cnd, la final, abia s-au putut găsi n jur de 34.000 de gene.
    Iar umilirea noastră a continuat cnd ne-am dat seama că un vierme microscopic compus din doar 969 de celule are 18.000 de gene, musca vreo 15.000, iar locul nostru nu este nici măcar lngă maimuţe: harta fizică a genomului uman diferă foarte mult de a lor, ceea ce indică că aceste organisme sunt diferite şi nu sunt nrudite cum se credea pnă nu demult (se spune că locul nostru este, mai degrabă, ntre bobul de orez şi musca de oţet). Mai mult chiar, organismul porcului şi al oii este mult mai asemănător cu cel al omului, motiv pentru care aceste organisme sunt clonate acum de către cercetători.
    Aşa că s-a renunţat, n general, la a se da vina pe codul genetic pentru orice problemă gravă şi fără explicaţie.

    n prezent, se acceptă că starea de sănătate este determinată de patru factori cu următoarele ponderi (dl. D. Lazia):
    - factori ereditari sau biologici: 3%; şi pe viitor vor fi oameni cu predispoziţie genetică spre boală sau vor avea o viaţă intrauterină nesănătoasă, dar numărul acestora raportat la ntreaga populaţie va fi mic;
    - ngrijirea sănătăţii: 12%; prin aparatura modernă de investigaţie, medicamente şi creşterea interesului pentru autoexaminare şi autongrijire;
    - mediul: 25%; sunt din ce n ce mai multe dovezi care demonstrează contribuţia factorilor de mediu (calitatea apei, aerului, cantitatea de substanţe toxice eliberate n mediu) la diminuarea stării de sănătate;
    - stilul de viaţă: 60%; dacă n trecut principala cauză a mortalităţii era boala infecţioasă transmisibilă, astăzi, bolile datorită cărora mor cei mai mulţi oameni sunt bolile cronice care rezultă din deteriorarea fizică şi mentală: bolile de inimă, cancerul şi accidentele vasculare cerebrale sunt responsabile pentru 70% din decese; cercetările medicale au demonstrat faptul că aceste boli sunt provocate (prin deteriorarea lentă şi imperceptibilă, n timp, ale sistemului cardiovascular şi imunologic), n cea mai mare parte, de stiluri de viaţă personală necorespunzătoare: ignorarea pericolelor stresului, fumatului, lipsei de mişcare şi alimentaţiei nesănătoase.

    Concluzia: STILUL DE VIAŢĂ ESTE PRINCIPALUL FACTOR DETERMINANT AL SĂNĂTĂŢII!”

    Auzim şi citim peste tot sfaturi de sănătate şi viaţă lungă, ce să mncăm sau ce să nu mncăm, de E-urile cancerigene din mncarea noastră cea de toate zilele, că zahărul sau grăsimile sau lipsa de mişcare sunt periculoase.

    Există un număr din ce n ce mai mare de oameni care adoptă „stiluri” sănătoase de viaţă, unii chiar ajung să mănnce doar crudităţi şi se simt, ntr-adevăr, mai bine dect ceilalţi. Dar şi unii dintre ei fac cancer…

    Problema generală cu statisticile este că ele sunt bune să ne ajute să nţelegem şi să tragem concluzii despre prezent şi viitor din perspectiva trecutului.
    Problema noastră este că absolut toţi dintre noi intrăm n contact cu toate acestea, ne stresăm şi suntem sedentari, dar nu toţi ne mbolnăvim de cancer. Nu ştim, fiecare, din ce categorie facem parte: din cea norocoasă sau din cealaltă…care este destinul nostru…ce ne aşteaptă, cum se zice.

    Nu e uşor de nţeles sau de acceptat de ce cineva fumează două pachete de ţigări pe zi (eventual face, ntr-adevăr, bronşită tabagică şi tuşeşte copios), mănncă total „nesănătos” şi moare la 90 de ani ntr-un accident de maşină, iar altcineva (eventual chiar cel de lngă el) moare repede de cancer pulmonar la 40 de ani pentru că a fost fumător pasiv cteva luni sau cţiva ani.
    Spunem că e nedrept, nimic nu pare să aibă logică şi, ntr-o astfel de situaţie, ne răzvrătim cu lacrimi mpotriva sorţii, condamnnd pe cine şi tot ce se poate condamna…pnă ne resemnăm.

    Mai ales că “Succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic… nu există nici o dovadă ştiinţifică referitoare la abilitatea de a extinde n mod apreciabil viata pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer organic… Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un pustiu ştiinţific (scientific wasteland)”.
    (epidemiolog biostatistician Dr. Ulrich Abel, Germania, Lancet 1991)

    şi din cte văd n jurul meu, chiar dacă s-a ajuns la a 5-a sau a 6-a generaţie de chimioterapice, statisticile nu s-au schimbat ntr-un mod semnificativ.

    PRIMELE IDEI

    Mi-am nceput „cariera” de „terapeut naturist” copiind din Revista Flacăra (i mulţumesc şi astăzi, cnd nu mai e printre noi, lui Adrian Păunescu) – prin ’88 – cu atenţia şi meticulozitatea unui scrib din vechime care transcria texte sacre, o reţetă „naturistă” de tratament a cancerului. Este faimoasa reţeta a lui Valeriu Popa cunoscută pnă astăzi sub numele de BG1 (Boli Grave 1 – de BG2 nu am auzit…).
    Aparent totul era logic şi n regulă. Omul se autonfometează pnă n stadiul la care organismul, avnd nevoie de resurse şi hrană pentru supravieţuire se va hrăni cu tumorile, resorbindu-le. Simultan, are loc o „trezire” a resurselor funcţionale biologice şi o dezintoxicare, care va mpiedica apariţia ulterioară o bolii. Mai ales că, de obicei, acest tratament se ncepea după un post cu apă distilată de 21 de zile…

    După 2-3 ani eram destul de dezorientat. Rezultatele erau aleatorii şi neconcludente, dacă le raportam la aparenţa cu care rămneai citind Revista Flacăra, anume că toţi cei care ajungeau la Valeriu Popa, se vindecau.
    După cum ştiu cei interesaţi din acei ani, au apărut alte şi alte cure şi idei – de la Oshawa la Breuss – şi confuzia chiar a crescut, pentru că ce era bine ntr-un loc era interzis n altul.
    De exemplu, grul ncolţit era bun (zicea BG1) că era viu şi avea multe vitamine, minerale, enzime etc., dar nu era bun (zicea Oshawa) pentru că nu mai era yang, ci se convertise n yin prin ncolţire, iar cancerul este o boală de yin, deci trebuie mncat nencolţit; trebuie să fie crud, ba nu – trebuie să fie fiert sau prăjit etc.…

    Primul „punct de ntoarcere” l-am avut la un Congres unde, ntr-o pauză, cineva i-a pus lui Valeriu Popa ntrebarea care probabil stătea pe limbile tuturor (a mea sigur!, fiind inginer ca şi el J): cam ct la sută din cei care au ajuns la dnsul, s-au vindecat (fiind singura autoritate reală n materie, cu peste 20 de ani vechime)?
    Răspunsul a fost năucitor: „Sincer? Cam 10-15%”.
    n acel moment mi-a căzut cerul n cap şi mintea mea s-a oprit. Bine, nţeleg, exista şi o mare selecţie naturală impusă de duritatea postului iniţial cu apă distilată. Apoi văzusem şi eu oameni, după două-trei luni de revenire din boală prin tratament şi regim, renunţnd – cu toate atenţionările – şi care au murit (la propriu) de dragul unor crnaţi şi ceva sarmale n zi de Crăciun – au făcut icter mecanic, şi n trei zile au plecat dintre noi.

    Dar…totuşi, 15% poate să spună şi medicina alopată că salvează din orice fel de patologie. Cel puţin. Şi atunci?

    Nu mai nţelegeam nimic. „Biblia” mea erau reţetele de toate felurile, ceaiurile, dezintoxicările pe toate părţile şi regimurile alimentare. Şi reflexoterapia. Cu astea fusesem convins că se poate vindeca orice boală, dacă ai voinţă.

    n acel moment mi-am reamintit acel dicton al lui Einstein, care spune: „Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată.”
    La urma urmei, care era diferenţa dintre abordarea medicală clasică şi a mea? Nu mare…vorbeam tot de chimie, biochimie, de vitamine, de anticorpi, lupta cu boala, toxine, numai că unele chimii par mai sănătoase că se trag direct din natură. Iar n corp, de fapt, tot o chimie lupta cu o altă chimie…

    Mi-am dat seama nsă că pnă atunci fusesem preocupat doar de cum se poate trata boala, dar nu-mi pusesem niciodată ntrebarea de ce apare o astfel de boală la unii oameni?

    AL DOILEA PAS

    Mi-am mai dat seama că trebuie să fac o schimbare de paradigmă, ca să am o şansă de a merge mai departe.
    Ajunsesem deja la facultate, asistent, şi timpul mi-a permis la fac „naveta” cteva luni la Bucureşti la primul curs serios de bioenergoterapie, organizat de Colegiul de Tehnologii Neconvenţionale al Universităţii Tehnologice Bucureşti, de un om deosebit de care auzisem de mult, dl. prof. dr. Alexandru Măruţă. Un adevărat pasionat de mulţi ani al domeniului, a reuşit să organizeze acest curs, care cred că a fost unic, aducnd ca lectori oameni aparte care m-au ajutat să ncep să nţeleg ce nseamnă această medicină.

    Aşa că accentul l-am deplasat ncet-ncet către tratarea corpului energetic – nivelul superior unde, cum spune Einstein, totul era mai simplu. Aici o tumoare nu mai era un conglomerat extraordinar de celule n care aveau loc miliarde de procese foarte complicate, ci doar o structura energetică foarte densă (att de densă nct energia ncepe să colapseze n substanţă) creată de o stază, un blocaj energetic.
    De aceea se reface, de obicei, o tumoare după ce a fost extirpată: cmpul rămne şi continuă să comande creşterea de masă.
    Deci ceea ce trebuia făcut era să deblochezi meridianele respective şi să drenezi energia respectivă sau să o „extragi” de acolo, printr-o metodă specifică.

    O mică paranteză. n acele vremuri de nceput au existat bioenergoterapeuţi care tratau doar prin alimentare/transfer de bioenergie (pe care o aveau n exces, natural sau dobndit) de la ei către pacient, plecnd de la ideea că orice boală este datorată unui deficit energetic. Avnd n vedere că pe ansamblu aşa e, dar, n particular, aici e vorba de un exces local, tot ce au reuşit a fost să accelereze creşterea tumorilor, că doar şi ele aveau nevoie de energie – de aceea, din păcate, şi astăzi există medici care interzic pacienţilor tratamentele energetice. Dar recunosc că n astfel de situaţii au dreptate.

    Lucrurile mergeau din ce n ce mai promiţător şi eram din ce n ce mai ncntat de rezultate.

    EXTAZ ŞI AGONIE

    Pnă ntr-o zi n care a sunat telefonul (ştiţi, din acela mare, roşu, cu cifrele pe un disc şi fir crlionţat, care suna ngrozitor de tare) şi o voce a nceput să-mi spună că este medic, că acum a ieşit din operaţia (la care am nţeles că asistase) socrului şi mi cere ajutorul. Din Bucureşti. Eu, n Craiova.

    Eram confuz şi uşor reticent. Am ntrebat de unde au numărul meu. Răspunsul a fost att de complicat, nct a trebuit să cred: o nşiruire de 5-6 nume din aproape tot attea localităţi, cu persoană de plecare un domn profesor de matematică pe care nu-l cunoştea, dar povestea spunea că dormise cu mine n pat la Mănăstirea Frăsinei, de Florii, cu vreo doi ani nainte… Iar aceasta era adevărat, mi aduceam aminte vag de acel domn cu care mpărţisem patul, alături de alţi doi „locatari”. Părintele Gheorghiţă era un drăguţ pentru că, n astfel de ocazii, cnd toată mănăstirea era plină precum Gara de Nord n timp de război (aşa mi imaginam eu) şi oamenii dormeau peste tot, inclusiv pe jos n spaţiul din paturi, ne aduna pe cei mai „intelectuali” ntr-o camera mai mare si mai respirabilă, cu două paturi uriaşe. n care, chiar dacă erau uriaşe, eram suficienţi ct să ne simţim precum Stan şi Bran n cuşeta de tren.
    n general, n astfel de perioade nu „socializam” pentru că nu simţeam nevoia să vorbesc şi nici nu mă duceam pnă acolo să mă ascult tot pe mine. Dar cu acest om, lngă care dormisem 3 nopţi (att ct poţi „dormi” cu programul de la Frăsinei!) şi cu care nu schimbasem nici un cuvnt, am stat cinci minute de vorbă la despărţire, la poarta mănăstirii. Nu mai ţineam minte despre ce şi nici cum am ajuns să-i dau numărul de telefon, dar nici nu mai conta acum.

    Situaţia nu era deloc bună din cte reuşisem să nţeleg. Era un om de 62 de ani, l „deschiseseră” şi l „nchiseseră” la loc pentru că, cum se spune, era prea trziu. Găsiseră o tumoare „tentaculară” de 18 cm lungime, 8,5 cm lăţime şi vreo 4 cm grosime (imaginaţi-vă!) care „prinsese” ficat – colon – pancreas şi rinichiul drept…
    Nu s-a mai pus problema vreunui tratament chimio sau radioterapic.
    Cteva ore mai trziu primeam prin DHL un plic cu copii după actele medicale şi ecografii (le mai păstrez şi astăzi). Şi cteva fotografii.

    ***
    Trebuie să mai fac o mică paranteză. n vremea aceea aveam un „tupeu” mare şi o ncredere fantastică n tot ceea ce făceam şi să vă spun de ce. Cu ceva timp n urmă (n ’93), la primul drum la acel curs de care vorbeam mai nainte, n Gara de Nord m-am oprit la tarabele cu cărţi („ritualul” meu de cnd mă ştiu). Se ntindeau pe cteva zeci de metri (de la actualul McDonalds pnă la intrarea la metrou), sute şi sute de coperţi…ştiam că dacă e ceva interesant şi folositor, o să-mi „sară n ochi”. Şi aşa a fost.

    Am ntins mna aproape hipnotizat spre o cărticică mică şi subţire (de fapt, un caiet…), atras de piramida de pe copertă şi de titlu de pe pagina doua care mi se părea că ascunde o umbră de umor: „INIŢIERE N AUTOCONTROL şi nu numai…” de Dan Seracu. Pe ultima coperta mi-a atras atenţia un rnd: „Este uimitor că un asemenea individ este lăsat n libertate şi nu este nchis ntr-un Laborator de Cercetare.”
    Zilele următoare, ntr-o pauză a cursului de bioenergoterapie, am auzit că undeva, n Bucureşti, ncepe un curs de Autocontrol, susţinut de Dan Seracu. Cărticica o citisem din prima noapte, eram deja „fan” şi n tot timpul liber din mersul cu metroul nchideam ochii şi repetam exerciţiile din carte.
    Aşa că n ziua respectivă am fost printre primii care am luat loc pe un scaun n sala unde urma să se desfăşoare, pe parcursul mai multor săptămni, cursul de Autocontrol. Era o casă mare şi frumoasă de lngă Primăria Capitalei, la vremea aceea sediul Partidului lui Nica Leon.

    L-am avut apoi pe acest Om cald şi deosebit lector şi n cadrul celuilalt curs şi astăzi habar n-am să spun ct de mult din ce sunt i datorez şi lui Dan Seracu. Dar probabil că foarte mult!
    Unul din lucrurile cele mai folositoare pe care le-am nvăţat de la acel curs de Autocontrol, de care nsuşi Dan era cucerit, a fost modul n care să fac tratamente la distanţă. Eram fascinat de tehnică şi de rezultate, mult mai rapide şi mai profunde chiar dect ntr-un tratament proximal.
    Să ne ntoarcem.

    ***
    Aşa că am zis „Da” fără să stau prea mult pe gnduri, pentru că nu găsisem ceva pnă atunci care să nu răspundă la acest tip de tratament. Si să fiu sincer, era chiar o provocare! Timp aveam şi, oricum, nu voiam nimic pentru efort.
    „Este spovedit? mpărtăşit?”
    ***
    Aşa mi spusese părintele Gheorghiţă la nceput: „Nu iei pe nimeni n tratament dacă nu e spovedit şi mpărtăşit!”
    Şi aşa am făcut.
    Numai că după vreo jumătate de an, i-am spus că toţi se uită la mine ca la un nebun şi renunţă (nu uitaţi că vorbim de anii ’90-’95!). „Atunci ia-i n tratament, dar pnă la sfrşitul tratamentului fă tot ce poţi să-i lămureşti”, mi-a răspuns părintele. Şi, n general, ct a depins de mine am făcut.
    ***
    Aşa şi acum.
    „Nuuu!” a fost răspunsul n receptor. „El a fost ofiţer”. Asta, probabil, trebuia să spună tot. Şi, pentru mine, chiar spunea. Şi tata a fost ofiţer…
    Am „negociat” că vor vorbi cu el şi vor găsi un mod de a rezolva acest aspect.

    Acum, a doua problemă: „Dnsul ştie că are cancer?”
    „Nu, şi nu vrem să-i spunem. I-am spus că a avut o infecţie hepatică, că l-am operat şi acum e bine, e n convalescenţă.”
    „De ce?”
    „Păi toată viaţa a zis că dacă ar afla vreodată că are aşa ceva, s-ar arunca pe geam. Şi l credem n stare!”

    ***
    Părintele mi spusese că oamenii trebuie să ştie ce boală au (la vremea aceea nu prea nţelegeam de ce, dar bănuiam că dnsul ştie mai bine). Am reuşit să obţin o a doua promisiune, că i vor spune după ce se va face bine…

    ***
    Cu aceste două „angajamente” am nceput „lupta”. i sugerasem un regim de hrană ct de ct natural, att ct putea să urmeze n spital, iar de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, i făceam cte un tratament care dura 40-50 de minute. Seara aflam veşti la telefon.

    După două săptămni a apărut o altă problemă. Era iunie-iulie, foarte cald – mai ales n spital – şi operaţia se suprainfectase, omul era şi supraponderal, făcuse febră şi toţi erau agitaţi. Nu mai răspundea la nici un antibiotic, era luni şi abia lunea viitoare se ntorcea din America chirurgul care l operase, „mna nti”, să-l redeschidă şi să cureţe infecţia.

    Nu le-am spus dect că o să ncerc să-l ajut.
    Aşa că am lăsat deoparte puţin tumoarea, să mă „ocup” de tăietură. A doua zi, marţi seara, situaţia era neschimbată. Dar eu mi vedeam de treabă mai departe. Şi joi dimineaţa s-a produs „minunea”. M-a sunat tot ginerele, agitat şi exuberant. Peste noapte, toată acea tăietură infectată de peste 25 de centimetri lungime (am văzut-o şi eu mai trziu) era curată, nchisă, doar la o margine, pe lngă tubul de drenaj, mai era puţin umedă. Nici urmă din infecţia dinainte. Se uitaseră toţi medicii la ea toată dimineaţa „ca la o minune”.

    Fără să judec – parcă subconştientul meu avea nevoie de o confirmare – am ntrebat: ”Cum arată cicatricea?”
    Tnărul doctor din partea cealaltă a firului era audibil ncurcat. „Nu ştiu cum să vă spun…n-am mai văzut niciodată aşa ceva…parcă e făcută din multe cerculeţe suprapuse…arată ca o…(şi a urmat cuvntul magic care doar pentru mine avea sens) sudură cu arc electric!”
    Spun „avea sens” pentru că fusese singura ideea care mi venise n cap acolo, n timp real – n timpul tratamentului, să fac la final, după ce „curăţam” rana. O „sudam” perfect, de la un capăt la celălalt.

    ***
    „Minte de inginer, la ce altceva puteai tu să te gndeşti”, spunea cel mai bun prieten medic al meu, D.H., cadru universitar, de cte ori i povesteam cte o astfel de „soluţie tehnică” din tratamentele mele.
    Frumuseţea era că funcţionau perfect. Este uluitor ct de „ascultător” este corpul la imaginile noastre mentale şi ct de repede le pune n practică – şi de fapt aşa am nţeles, de la o ntmplare la alta, de ce este att de important pentru noi ce gnduri ntreţinem n mintea noastră…
    ***
    După 4-5 săptămni i-am rugat sa facă o nouă ecografie. Tumora avea acum aproximativ 8 cm x 4 cm x 3 cm, ceea ce nsemna că volumul ei scăzuse aproape de 6 ori.

    Peste ncă 3 săptămni, dispăruse cu totul!

    Uaaau!! o să ziceţi. Aşa am zis şi eu.
    Numai că, din păcate, povestea nu se termină aici, cu acest „Happy-end”.

    După ncă cteva săptămni, am avut drum prin Bucureşti şi l-am văzut pe acel om, să facem o evaluare „pe viu”.
    M-am ntlnit n gară cu cel cu care ţinusem legătura la telefon, domnul doctor, care mi spunea entuziasmat că vrea să se mute la Craiova att ct este nevoie, ca să nveţe şi el o altă medicină.
    După ce l-am lămurit cu greu că nu e nevoie, pentru că are de unde nvăţa n Bucureşti, am aflat cu părere de rău că cele două „probleme” rămăseseră nerezolvate. Deocamdată. Voiau să-l lase să se refacă la ţară peste vară, vorbiseră cu un preot pentru septembrie (era sfrşitul lui iulie) să se ntlnească şi să stea de vorbă cu dnsul şi atunci doreau să-i spună ce se ntmplase de fapt.

    Simţeam că ceva nu era n regulă, chiar dacă, la evaluare am găsit un om perfect sănătos.

    Mi-am adus aminte că prognoza iniţială fusese de trei luni. Ei bine, omul a murit n acele zile, n limita acestor trei luni! S-a culcat dimineaţa napoi n pat, că se simţea obosit şi nu s-a mai sculat. S-a spus „Stop cardiac”, pentru că la autopsie nu au găsit nimic…

    Inutil să ncerc să vă descriu sentimentul de zădărnicie şi deprimarea care m-au cuprins. Timp de aproape o săptămnă am umblat buimac, neştiind ce să fac, dacă să renunţ la tot, să rămn liniştit la catedră şi să-mi văd de doctorat şi carieră sau să mă duc să vnd ngheţată sau să fac agricultură sau… La ce bun au fost toată munca, speranţa şi bucuria celor din jurul lui? Cineva mi-a spus că tot a fost ceva bun, că nu s-a chinuit. Eu ştiu dacă o fi aşa?

    ACUM NCOTRO?

    Nu mai mi aduc aminte cum ajuns la Frăsinei, ntr-o vltoare sufletească care nu se mai oprea, l-am aşteptat pe părinte pnă spre dimineaţă cu sufletul la gură să ajungă n cameră să stăm de vorbă. Am nceput să-i povestesc, m-am pierdut cu firea şi nu-mi mai puteam stăpni lacrimile, nu m-am oprit şi nu mi-am ridicat privirea din pămnt pnă n-am terminat.
    Şi atunci am avut surpriza vieţii mele: părintele zmbea! „Părinte, de ce rzi?! Eu vin la matale disperat şi matale rzi de mine…” (avusesem impresia că rdea chiar) aproape am strigat.

    „Eu ţi-am spus că tu nu faci nimic, că dacă nu salvezi sufletul, nimic nu faci! El trebuia vindecat, nu trupul. Uite, trupul s-a vindecat, da’ dacă sufletul a plecat, gata! Ai rămas doar cu trupul! Şi la ce-ţi foloseşte?”

    ntr-adevăr, nu a folosit nimănui la nimic. Şi acum, ncotro?

    ncă nu ştiam, dar ajunsesem n faţa celei de-a doua schimbări de paradigmă.

    După vreo două luni de frămntări, mi-am adus brusc aminte o expresie care mi intrase pe o ureche şi mi ieşise pe cealaltă: „Nu ceea ce intră n gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om.” (Matei 15.11).
    Nu ştiu cum este ea interpretată dogmatic, dar lumina care se aprinsese n capul meu n acel moment, eram undeva pe stradă, parcă scria cu litere de foc pe cer: nu te mbolnăveşte ce bagi n gură, ci ce scoţi pe gură!
    Ce nseamnă asta??

    Aşa am pornit din nou drum, ncercnd să aflu ce este omul şi cum se mbolnăveşte, ca să nţeleg şi cum se poate vindeca.

    Am devenit iar student „la zi” la o facultate medicală, am vorbit cu preoţi, terapeuţi şi vindecători, am citit toate cărţile care aveau cuvntul „om”, „suflet” sau „spirit” pe copertă, am fost la toate cursurile, seminariile, workshop-urile, adunările, ntrunirile etc. etc. etc., n care era vorba de ceva legat de terapie sau vindecare.

    Am nţeles că dacă vrei să cunoşti trecutul unui om, priveşte-i corpul, iar dacă vrei să-i cunoşti viitorul, uită-te la mintea lui

    ncet-ncet, am nţeles că totul e mult mai complicat dect crezusem pnă atunci, că tot ceea ce trăim n prezent are o explicaţie şi este rezultatul unui trecut („culegem ceea ce am semănat”) mai mult sau mai puţin personal şi ndepărtat.

    Am nţeles că suntem tributari propriei noastre copilării, dar şi moştenirii „constelaţiei” noastre de familie.

    Că este important ct ai iubit sau ai urt, ct ai pierdut sau ct ai cştigat, ct ai suferit şi ct de fericit ai fost.

    Că este mai important cum judeci, cum iubeşti, cum ierţi, cum trăieşti n pace, dect ce mănnci şi de unde bei apă (fără a spune acum că asta nu este deloc important).

    Am nţeles că este important (dacă nu cel mai important…) şi cum mori, nu doar cum trăieşti, precum şi că mori aşa cum ai trăit.
    Şi multe-multe altele care s-au adunat n ultimii 15-16 ani.

    CONCLUZII

    „Toate cancerele implică o funcţionare defectuoasă a genelor care controlează creşterea şi diviziunea celulară, dar numai 5–10% din cazurile de cancer sunt ereditare (persoanele care sunt mai predispuse la un anumit tip de cancer).
    Restul cazurilor de cancer nu sunt ereditare, dar ele rezultă din mutaţii genetice apărute n timpul vieţii (datorită unor factori interni sau externi).”
    Societatea Americană a Cancerului (http://www.cancer.org/)
    Care sunt „factorii interni sau externi”? Multe de spus.

    Trecem mai jos n revistă principalii factori consideraţi răspunzători pentru aceste mutaţii genetice:


    • Combinarea radiaţiilor naturale sau artificiale.
    • Substanţele chimice cu efect cancerigen ingerate pe toate căile:
      • prin ceea ce mncăm (aici intră şi unele medicamente),
      • prin piele (din coloranţii hainelor şi cosmetice)
      • odată cu aerul pe care l respirăm.

    • Infecţii virale: virus oncogen cu ADN: virusul Papiloma care provoacă veruci, adeno-viroze, hepatic (Eptein-Barr); virus oncogen cu ARN-ul limfoamelor.
    • Anumiţi hormoni, n special estrogenii, sunt favorizanţi pentru procesele neoplazice.
    • Deficitul de unele vitamine şi oligoelemente.
    • Cmpul radioactiv şi electromagnetic al spaţiului n care trăim.


    Am plecat de la aceste ipoteze şi de la o definiţie extraordinară a bolii pe care am găsit-o la un moment dat: „boala, departe de a fi o entitate care ne invadează din exterior, este cea mai bună soluţie de supravieţuire pe care o găseşte corpul nostru pentru putea face faţă situaţiilor pe care chiar noi i le-am oferit”.
    n acest moment, plecnd „de jos n sus”, ideile pe care am reuşit să le leg ntre ele arată astfel:


    1. Probabil n 90% din cazuri, n planul fizic cauza unei tumori o reprezintă mutaţiile genetice datorate prezenţei n ţesutul respectiv al unui cmp radioactiv (valabil şi pentru leucemii). De celelalte 10% sunt răspunzătoare alte cauze, posibil dintre cele prezentate mai sus.



    1. Acest cmp este generat de o substanţă radioactivă, fixată n respectivul ţesut. Am determinat existenţa a cel puţin şase elemente chimice diferite prezente uzual n mediul nostru, mai ales n aer, care odată „fixate” ntr-o zonă a corpului vor determina, de obicei după mai mulţi ani, acele „mutaţii genetice” responsabile.


    Afinitatea unei substanţe chimice pentru un ţesut anume ţine, probabil, de frecvenţa proprie a celor două entităţi. Probabil frecvenţa proprie a organului respectiv se ndepărtează mult de cea normală şi se apropie, ca valoare, de cea a substanţei respective, astfel nct se pot „percepe” reciproc şi pot interacţiona. Aşa se face că unele substanţe se fixează n structura osului – genernd un cancer osos, iar altele trec prin acesta şi ajung la măduva osoasă hematopoietică – şi apare un anumit tip de leucemie (funcţie de substanţă). Sau altele au predilecţie pentru sistemul limfatic şi rămn acolo.

    O poveste

    n urmă cu mulţi ani, n 1995, am ntlnit o pacientă, avea 15 ani, era voleibalistă şi şi făcuse o radiografie a gambelor n urma unei lovituri la picior. Surpriza: tibia membrului drept avea n partea superioară o cavitate care pornea de la nivelul periostului, mare aproape ct un ou de găină. Părea ca şi cnd o ciocănitoare ncercase să-şi facă cuib n interior, mai rămăsese un perete subţire de cţiva milimetri. La tomograf, făcut n Bucureşti la Foişorul de Foc, imaginea arăta ca două cercuri care se ating ntr-o parte – unul exterior, limita osului – şi unul interior nchis la culoare (golul), iar intre ele mai era, alb, substanţă osoasă ca un perete subţire.
    Venise acasă cu indicaţia de a rentoarce după trei săptămni la Bucureşti.
    Ceea ce simţeam acolo era prezenţa radiului, care „topea” ncet celulele osoase. n acele trei săptămni am reuşit să ne ntlnim de nouă ori, dar a fost suficient ca să se elimine tot, iar corpul să execute comanda de regenerare a tramei osoase.
    La următoarea investigaţie, cnd s-au prezentat la spital, osul era complet, mai exista o foarte mică diferenţă de densitate ntre cele două zone.
    Inutil să vă descriu reacţia tuturor medicilor, cineva a propus, din curiozitate chiar o puncţie osoasă…
    O altă substanţă radioactivă din seria actinidelor am găsit-o n sistemul limfatic al unui bărbat, diagnosticat cu boala hodgkin. După cteva luni de tratament, acesta s-a recuperat n totalitate şi nu a mai avut recidive nici pnă astăzi, după 16 ani.
    Există şi o clasă de substanţe radioactive care nu determină apariţia tumorilor, ci doar modifică structurile sau necrozează, ducnd către bolile autoimune (schimbă ntr-att de mult frecvenţa proprie a organului respectiv, nct nu mai este „recunoscut” de organism şi acesta l „atacă”), pnă la scleroză multiplă, Parkinson, schizofrenie, sindrom Down, autism etc.
    Foarte puţine din acestea sunt ntr-adevăr transmise genetic (aşa cum se spune), putnd exista cel mult o moştenire a unui teren cu anumite predispoziţii – mecanism care ţine de cmpul informaţional-energetic al pacientului – şi nu de gene. Vom discuta despre acestea n alte locuri (Despre bolile grave).


    1. De obicei, organismul rezistă acestei „agresiuni” ntre 9 şi 14-15 ani pnă cnd apare prima celulă malignă. Experienţa m-a făcut să ajung la concluzia că Valeriu Popa avea dreptate cnd spunea că „un cancer are nevoie de 15 ani să apară”. Din păcate, n prezent acest timp s-a micşorat, cobornd n unele cazuri chiar spre 6-7 ani.


    Vorbim de adulţi, la copii lucrurile evoluează mult mai rapid, iar depozitele toxice se formează, de obicei, n perioada intrauterină.

    ncă o poveste
    n 2005 primeam la evaluare o doamnă tnără diagnosticată cu cancer muscular, extirpase deja la Cluj tricepsul de la unul din braţe.
    A fost una dintre cele mai grele discuţii pentru că doamna era chiar medic oncolog, iar eu ascultam descumpănit explicaţiile. Nu mă cutremura povestea pe care o ascultam – despre tipul de celule maligne sau prognoza de şapte luni de zile (maxim! conform istoriei medicinii), ci apatia cu care vorbea (pe o scară psihologică, este ultima treaptă nainte de sinucidere).
    Am ntrebat-o pnă la ce nivel doreşte să ştie ce urmează să-i facem. Eram blocat, pentru că nu ştiam de unde să ncep, avnd n vedere că ştia tot despre boala respectivă.
    „Nu mă interesează”, mi-a răspuns plat şi sec, „ştiu exact ce va urma, pot să vă scriu pe o hrtie cum va fi viitorul, săptămnă de săptămnă”.
    Ce puteam să zic?
    „Am venit că am ncredere n prietena mea (medic voluntar la noi n Fundaţie) şi pentru că, oricum, n-am unde să mă duc.”
    „Aţi nceput tratamentul?”
    „Ce tratament?”
    „Chimioterapia, radioterapia?…”
    Răspunsul a fost năucitor:
    „Păi ce, sunt nebună??”(!!!)
    Fără cuvinte!
    Acest om a venit la tratament trei luni zi de zi, apoi la două zile, apoi la trei, o dată pe săptămnă şi cum a mai fost programul, fără nici o vorbă, obiecţie sau ntrebare, cu punctualitatea unui tren…dintr-o ţară civilizată.
    A avut o perioadă dureri n coapsa stngă şi ntr-unul din antebraţe, acolo unde descoperisem alte depozite, iar celulele deja erau premaligne.
    „Nu v-am crezut cnd mi-aţi spus prima oară, la evaluare, dar probabil că aţi avut dreptate”.
    Nu am reuşit să o fac să nu-i mai fie teamă.
    „Ştiu că poate recidiva oricnd…”
    Au trecut 7 ani de atunci, ne-am mai ntlnit prin magazine, am descoperit că avem acelaşi dentist şi, odată, am ntrebat-o n glumă: „Tot acolo lucraţi?” (am ncercat să mă pun n locul ei şi n-am reuşit să-mi răspund la ntrebarea asta…).
    A zmbit.
    „Şi ce vrei, să mă fac medic de cartier?”


    1. Dintr-un punct de vedere, organismul reacţionează mai degrabă ca o scoică care creează o perlă, crend o tumoare prin care să „nvelească” acel depozit radioactiv, pentru a se proteja. De cele mai multe ori, este suficient să ndepărtăm din locul respectiv acea substanţă şi cmpul radioactiv remanent, pentru ca tumoarea – pierzndu-şi sensul – să intre ntr-un proces de resorbţie.

    Ideea este importantă şi, după cţiva ani de căutări, am reuşit să găsesc un ansamblu de tehnici terapeutice care, puse cap la cap, n cteva luni să facă acest lucru.

    n 1995 ntlneam o pacientă cu cancer vezical, operat, recidivat şi reoperat.
    Nu a putut suporta chimioterapia şi a renunţat la ea.
    n interiorul vezicii am găsit ncă două formaţiuni energetice care se dezvoltau şi se pregăteau să apară.
    Am făcut „curat”, iar după un timp medicul (care descoperise şi prima formaţiune) i-a confirmat că „Gata, ai scăpat!”.
    Iar cei 17 ani care au trecut au arătat că aşa a fost.


    1. De aceea este foarte importantă purificare organismului – pentru a putea elimina toxinele – şi nivelul de funcţionare al sistemului imunitar.

    Folosim pentru aceasta cele mai puternice metode naturale de curăţare şi stimulare a organismului, descoperite n acest domeniu şi verificate „pe pielea noastră”.

    Un exemplu trist
    Am cunoscut odată o pacientă tnără, cu cancer genital n ultima fază, era deja acasă, imobilizată şi semiconştientă.
    După două luni de tratament şi regim strict, şi revenise n mare măsură. ncă nu făcea eforturi fizice mari, dar stătea şeznd şi şi ajuta copii la teme, iar lucrurile păreau să meargă n direcţia cea bună.
    Pnă de sărbătorile de iarnă cnd a primit singură vizita unei vecine de bloc, asistentă medicală. Aceasta cnd a auzit ca ea nu mai mncase de trei luni carne şi mncare gătită i s-a părut că acest lucru este revoltător şi impardonabil de inconştient, care i va pune sănătatea n pericol (!) Aşa că i-a adus să mănnce oarece sarmale şi crnaţi, ca să se mai refacă şi să mai prindă putere.
    Drept care, femeia s-a ngălbenit a doua zi, a făcut icter mecanic şi ne-a părăsit n trei zile.
    Pe moment nu am nţeles ce s-a ntmplat, adevărul l-am aflat după mai bine de una an, ntlnindu-mă cu sora ei pe stradă.


    1. ntotdeauna, cnd a fost vorba de mai multe tumori – aşa-numitele „metastaze” – am descoperit că, de fapt, este vorba de tumori independente, fiecare cu depozitul ei radioactiv (chiar şi cu substanţe diferite) şi cu „istoria” ei.


    Nu vreau să spun neapărat că nu există metastaze, ci doar că pnă acum nu am ntlnit nici o situaţie n care „corpul” pacientului să „spună” aşa ceva. Aşa că, cel puţin deocamdată, sunt de acord cu următorul pasaj din canadianul Globe and Mail – 19 August 2004, n articolul “Cercetătorii urmăresc testele de snge pentru cancerele de sn”:

    “Vnătoarea celulelor canceroase n fluxul sangvin a durat 10 ani şi nici o tehnologie existentă nu a reuşit să izoleze n mod cert o singură celulă tumorală, dintre milioanele de celule roşii şi albe conţinute n orice mostră de snge uman.”

    Şi nclin să dau dreptate şi dr. Hammer, pentru că pare să aibă logică raţionamentul lui:

    „Celulele n general şi celulele canceroase n mod special, nu şi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică sau să treacă de bariera bacteriană.”
    şi că „trebuie, de asemenea, să ne ntrebăm:


    • de ce celulele canceroase rareori se răspndesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix?
    • dacă celulele canceroase călătoresc prin snge, de ce nu este atunci scanat sngele donat, pentru a căuta celule canceroase?
    • de ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori n pereţii vaselor de snge ai pacienţilor bolnavi de cancer?”


    1. Depozitele toxice se creează n zonele de stază energetică puternică. Blocarea mişcării energiei frnează local curgerea tuturor fluidelor, precum şi metabolismul, ceea ce explică intoxicarea ţesutului respectiv.



    1. Stazele energetice respective sunt, ntotdeauna, urmarea unui puternic şoc emoţional. Acest şoc va iniţia derularea unuia mod specific de funcţionare a corpului fizic – ca un „program” care pnă atunci a stat liniştit n „kit” şi acum, instalndu-se, ncepe să „ruleze” – pe care noi l numim „boală”.


    Din nou, i dau dreptate lui Hammer, care descrie astfel „criteriile conflictului biologic” – o traumă suficient de puternică pentru a putea declanşa n timp boala:


    • Este trăit dramatic (stresant, intens, perturbator, copleşitor).
    • Surprinde individul total nepregătit.
    • Are conţinut conflictual (menţine un stres care domină n totalitate).
    • Este trăit n solitudine.
    • Nu are rezolvare imediată.


    Un singur lucru ncă nu mi se leagă cu ceea ce susţine Hammer n teoria lui, de altfel fascinantă şi seducătoare, şi anume faptul că el identifică această traumă n trecutul apropiat, n ultimele luni dinaintea declanşării bolii n planul fizic.
    nclin să cred că acea traumă este doar cea care a „umplut paharul”, dobornd ultimele redute de apărare ale organismului – şi nu cea originară.


    1. Un astfel de „program” de boală odată declanşat, este extraordinar de puternic şi se va derula automat după propriile-i legi.

    Pe lngă programele ancestrale de „supravieţuire” – fascinante, avem n noi multe „programe” n diferite stadii de dezvoltare şi nivele de funcţionare, structurate de traumele noastre, „contractele sufletului”, credinţele şi convingerile care ne coordonează existenţa.
    Ele rulează de obicei neauzit n „background”, dirijndu-ne din subconştient acţiunile, reacţiile, „obiceiurile” şi tiparele. De aceea se spune că, de fapt, noi nu acţionăm, ci reacţionăm prestabilit, ca un automat.

    Tocmai de aici vine şi problema: noi credem că viaţa noastră se desfăşoară pe baza conştientului, dar, conform studiilor, 95% din viaţa noastră este dirijată de subconştient – care se comportă ca un „magnetofon” – iar subconştientul este de milioane de ori mai puternic dect conştientul

    Un părinte scria undeva că „noi nu facem lucruri, ci sub-lucruri”, referindu-se la aceeaşi idee. Instantaneu, m-am gndit: „nseamnă că nu acţionăm ca nişte oameni, ci ca nişte sub-oameni!”.

    Atunci, cum acţionează oamenii?
    Ce nseamnă să fii om?

    O altă poveste cu final trist
    Cu mai bine de zece ani, am primit n tratament o pacientă cu cancer de sn, operată şi cu chimioterapia făcută la Paris.
    Era la cinci ani de la operaţie, acum nsă boala recidivase cu „metastaze” hepatice. ncepuse din nou chimioterapia, dar apoi au apărut metastaze vertebrale şi renale, drept pentru care s-a ntrerupt tratamentul… Am găsit-o acasă, cu ascită, subfebrilă şi descurajată, vorbind mereu de copii ei pe care nu o să mai apuce să-i vadă crescnd.
    După aproape nouă luni de tratament, situaţia era alta.
    Redevenise o femeie activă şi importantă n oraşul nostru, cu analizele perfecte („de bărbat”) şi un tomograf care spunea că nu mai are metastazele renale şi osoase, rămăsese una la ficat – cele trei tumori relativ mari se contopiseră ntr-una singură şi mult mai mică, capsulată şi necrozată la interior (spre mirarea tuturor, dar am observat de mai multe ori acest mecanism: tumorile care au fost tratate chimioterapic rareori se resorb, de obicei se reduc la o dimensiune minimală după care rămn aşa, n starea descrisă mai sus).
    Şi ntr-o zi mi-a spus:
    „Doctorii spun că acum pot suporta chimioterapia şi că trebuie să o fac pentru tumoarea de la ficat. Crede-mă că nu pot să refuz, dacă o fac o să mi se spună că sunt inconştientă şi nu mă gndesc la copii şi mi se vor nchide toate uşile. Ştiu că tu nu prea eşti de acord, dar vreau să mă nţelegi şi să nu mă părăseşti.”
    Au urmat aproape doi ani de chimioterapie făcută la Bucureşti, a schimbat trei sau patru „loturi” de pacienţi – şi implicit de tip de medicament, era din ce n ce mai rău, cu tot ajutorul pe care ncercam să i-l dau.
    Ajunsese iar n pat, epuizată şi fără răspuns la ntrebarea pe care i-o puneam de cte ori se ntorcea de la Bucureşti: ”Ce au spus, cte şedinţe mai faci?”
    Ridica din umeri. „Nimeni nu-mi spune nimic”. Mai ales ca tumoarea de la ficat ncepuse iar să crească…
    Pnă ntr-o zi cnd, n loc să ne apucăm de tratament, m-a rugat să mă aşez să vorbim puţin.
    „Ştii ceva? Eu cred că din cauza ta nu pot să mor… Vreau să facem o săptămnă pauză.”
    După patru zile a plecat.
    Singura urmă de lumină cu care am rămas, a fost faptul că a plecat oarecum mai mpăcată relativ la copii. Erau amndoi deja la un liceu din Paris…

    GNDURI ŞI POVEŞTI DESPRE SUFLET

    Să nu uităm că viaţa este, de fapt, o călătorie a sufletului care suntem, şi nu a minţii noastre, aşa cum credem.

    Ca să nţelegem, vă mai spun o poveste.
    Acum cteva luni, am avut n tratament pentru cteva zile un om aflat n ceea ce se numeşte „fază terminală”. Chiar dacă abia mai putea să se mişte, era relativ tnăr şi ncă spera şi şi dorea să se facă bine, att el ct şi soţia dnsului.
    Sufletul lui (el) nsă era oprit la jumătatea unei scări, se uita cnd n sus – spre Fiinţe de Lumină, cnd n jos – spre capătul scării unde se afla soţia, chemndu-l către ea… a mai stat n acest loc cteva zile, pnă s-a hotărt şi…a nceput să urce spre Lumină.
    Iar el, n cabinetul meu, continua să-mi povestească despre vindecarea mult aşteptată!

    Şi o altă ntmplare, cu relevanţa ei.
    Odată, ntr-o „constelaţie”, unuia dintre cei care participau la constelare i s-a făcut rău şi a simţit nevoia să se ntindă pe jos. Asta se ntmplă de obicei atunci cnd persoana al cărui loc l „ţine” respectivul, este decedată.
    ntrebat cel pentru care se făcea constelaţia cine este acea persoană, răspunsul a fost „Tata”.
    „Ce e cu el?”
    „Nimic, acum e bine”:
    Pe scurt, cu un an nainte fusese grav bolnav de cancer, l-au dus „n pătură” pnă n Brazilia la John of God şi se ntorsese pe picioare. De atunci era relativ bine şi şi găsea de lucru prin casă.
    „Surogatul” a fost ntrebat pe urmă: „Tu cum te simţi?”
    Răspunsul mi s-a părut ngrozitor.
    „Mă simt foarte rău, iar eu trebuia acum să fiu liber şi fericit. Dar sunt aici şi trăiesc pe un timp de mprumut..”(!!!)
    Asta trăia, de fapt, sufletul lui! Are rost o astfel de viaţă? Şi pe al cui timp? Pentru că, dacă e „de mprumut”, nseamnă că nu e al lui…

    Dacă sufletul vrea să plece şi declanşează astfel de procese patologice, probabil este pentru că a constatat că s-a ndepărtat prea mult de la scopul pentru care a venit pe Pămnt şi stă degeaba mai departe – iar timpul este preţios.

    Cineva chiar spunea că „Timpul este Dumnezeu”, lucru dureros pentru că majoritatea dintre noi, aşteptnd permanent ceva ce urmează să se ntmple n viitor, avem o singură obsesie: „cum să facem să treacă timpul mai repede?” şi apelăm la toate soluţiile ca să fim ct mai inconştienţi de trecerea lui, „să nu ne plictisim”. Cred că e trist să te plictiseşti cu tine nsuţi…

    Nu realizăm cu adevărat că e timpul vieţii noastre, că nu e infinit şi că e singura şi cea mai mare comoară pe care am primit-o la naştere…

    Şi nu ştim că una din cele două ntrebări pe care ni le va pune Tatăl cnd vom ajunge la El, va fi: „Ce ai făcut cu timpul pe care ţi l-am dat Eu?”
    n acel moment, orice scuză sună a gol…

    De aceea, sufletul este cel care trebuie „recuperat” din toate traumele trecutului n care s-a făcut „ţăndări”, ajutat să se vindece şi lămurit că merită să rămnă mai departe n „joc”.

    Acest lucru nseamnă, de fapt, o schimbare de soartă (cea prezentă este clar că se apropie de final) sau, cum mai spunem noi, trecerea pe o altă „linie de timp”, care merge mai departe.

    Sau chiar construirea unui nou destin – trasarea unei noi hărţi mitice, cum spunem noi.

    „Şapte tumori la doi sni: trei cu patru”.

    Aşa şi ncepea povestea acum 16 ani o doamnă, asistentă de fizioterapie n Herculane, la faimoasa vilă Belvedere – loc n care am petrecut fericit mult timp pnă n anul 2000.
    Avea 45 de ani şi se programase la operaţie la Arad. Un cancer lent, care i-a dat timp şi curaj să amne operaţia.
    mi aduc aminte cu drag de această poveste, pentru că reacţia ei la tratament a fost fabuloasă. După opt şedinţe mai avea o singură tumoare, ct o boabă de mazăre, care a dispărut brusc n a noua şedinţă (care a fost şi ultima), moment care i-a provocat o durere acută şi violentă care a făcut-o să ţipe şi aproape să sară de pe pat.
    Am tresărit şi eu, speriat, ntors brusc din „lumea” n care stătusem pnă atunci cu ochii nchişi. A urmat momentul n care ea s-a speriat de faţa mea – „parcă erai semitransparent!”
    „Am simţit cum mna ta a pătruns prin carne, a apucat cu două degete tumoarea şi a scos-o brusc! Şi acum mă doare ca la o extracţie de măsea!”
    Priveam amndoi fascinaţi cum, n locul n care cu o oră mai nainte se simţea „bobul de mazăre”, acum era o „depresiune” şi un gol n care ţi ”scăpa” degetul cnd treceai peste el.
    ***
    Fenomenul s-a mai ntmplat odată cu o pacientă din Craiova, care m-a amuzat că a găsit aceeaşi comparaţie, cu extracţia de măsea.
    Nu ştiu ct de mult le-am convins că nu a fost mna mea, dar eu ştiu sigur acest lucru, pentru simplul motiv că n acel moment nu mă gndeam la aşa ceva, iar procesul pe care ncercam eu să-l declanşez şi să-l menţin era mult mai complicat…J
    Dar de aceea ştiu că nu suntem singuri şi că trebuie să mulţumim celor de deasupra noastră care ne ajută.
    ***
    După aceea, acea doamnă s-a botezat (dar nu numai ca să scape de gura mea), s-a nscris la Facultatea de Drept, a terminat şi studiile postuniversitare, a renunţat la locul ei de muncă şi, zece ani mai trziu, a ieşit la pensie dintr-o cu totul altă poziţie. Şi nici ea nu mai era aceeaşi…
    Iar astăzi aştept să ne revedem, să mai stăm de vorbă.

    O altă poveste.

    Prin 2003 sau 2004, o foarte veche prietenă venea cu o veste grea nainte de Sărbătorile de iarnă. Soţul ei fusese diagnosticat cu „cancer gastric cu metastaze hepatice”, operat imediat la Bucureşti de cel mai bun chirurg n domeniu, acum nu mai avea stomac şi din ficat mai rămăsese 15%.
    O primă observaţie: corpul lui spunea că „metastazele” nu sunt metastaze, iar acest lucru a fost confirmat cteva săptămni mai trziu de analiza anatomopatologică, care a relevat procese şi celule total diferite. La nivel de limbaj propriu nsă, acest diagnostic iniţial a rămas n „folclorul” legendei.

    Problema: el ştia că este n convalescenţă după o operaţie simplă.
    Drept care, după două săptămni era operat din nou, mncase mai mult de sărbători…
    Iar cnd a revenit la tratament – ca să se facă repede mai bine, fireşte – a devenit repede un „pacient-problemă”, care ntrzia mai-mereu sau şi anula şedinţele din tot felul de motive.
    „De ce nu-i spui?” – am ntrebat-o pe prietena mea şi soţia lui.
    Nu putea să-i spună, cel care controla situaţia era tatăl pacientului, un chirurg renumit al Craiovei şi nu putea trece peste cuvntul lui. Dar lacrimile ei erau din ce n ce mai multe cu trecerea zilelor, ca şi „plngerile” terapeutei care l avea n tratament şi care nu reuşea să-l facă mai cooperant.
    Aşa că, după ncă o absenţă „nemotivată” (din punctul meu de vedere, binenţeles), am rugat-o pe terapeuta lui ca data viitoare să-l aducă nti la mine.
    Şi cnd s-a ntmplat asta, l-am rugat să ia loc şi i-am adresat cteva cuvinte.
    „Domnule inginer (era a doua oară cnd ne ntlneam, prima fiind consultaţia iniţială), sunteţi un om inteligent şi vreau să vă arăt ceva. Dacă această hrtie ar fi a mea, cred că aş vrea să ştiu. Şi atunci nu aş mai bntui prin oraşul acesta mocirlos de februarie după nu ştiu ce afaceri, poate aş vrea să văd Parisul cu soţia de mnă sau piramidele sau poate vreau să fac bungee-jumping, dacă n-am făcut pnă acum.” Şi i-am nmnat rezultatul de la tomografia lui.
    Era n picioare, l-a citit odată, s-a uitat din nou la nume, s-a aşezat pe scaun şi a mai citit-o odată. A aşezat-o apoi ncet pe birou, a spus „Mulţumesc” şi a ieşit pe uşă.
    A trecut pe lngă soţia aflată n sala de aşteptare, a ridicat arătătorul către ea, i-a spus „M-aţi minţit cu toţii!” şi a ieşit pe uşă.
    După trei sau patru zile n care nimeni nu a ştiut unde e, a apărut direct n cabinetul meu, nebărbierit şi mpietrit.
    „Am venit la tratament.”
    Din acel moment, n fiecare zi la ora lui de tratament, puteai să-ţi reglezi ceasul după sunetul clopoţelului de la intrare.
    Au trecut opt ani de atunci şi suntem buni prieteni.

    A-ţi schimba frecvenţa proprie (de fapt, a reveni la frecvenţa proprie iniţială, a sănătăţii personale), a-ţi schimba soarta/a sări pe altă linie de timp, nseamnă a te schimba profund şi pe toate planurile. nseamnă „să moară omul cel vechi”, nainte de a muri…şi să se nască cel nou.
    Pleci de la corpul fizic, că e cel mai uşor şi mai la ndemnă (cu dietă, respiraţie, exerciţii fizice) şi, ncet-ncet, urci cu nţelegerea şi simţirea din ce n ce mai sus, către suflet.

    Din păcate, fiecare nivel se poate ntinde pe orizontală la nesfrşit. Mulţi greşesc şi se opresc la primul pas, dieta, la ceea ce „bagă n gură”. Domeniul a ajuns att de vast, nct nu ai cum să nu te rătăceşti.
    Reţete alimentare laborioase, ceaiuri de toate felurile şi din toate ţările, interdicţii, acid sau bazic, clisma să fie cu cafea (Jacobs?) sau ulei (cu mai ce n el?), enzime, vitamine, geluri, meteroriţi, antioxidanţi, ozon, ciuperci, peroxid, bicarbonat, candida sau alţi paraziţi, lista e lungă şi se poate ntinde pe multe pagini. Iar omul bolnav le ncearcă pe toate n ordinea n care i ies n faţă, aşteptnd minunea.
    Dar ceea ce funcţionează la cineva, rar funcţionează şi la altcineva (altfel, vă daţi seama, de mult se rezolva problema), pentru că nu sunt doi oameni la fel, chiar daca au acelaşi diagnostic.
    Fiecare are istoria şi „programele” lui care rulează, altă cauză şi alt punct de plecare. Uităm mereu că „nu există boli, ci pacienţi” şi cădem n aceeaşi plasă, a „reţetelor”.
    Poate, pnă la urmă, chiar există şi un loz cştigător. Dar, poate, nu totdeauna ai atta timp la dispoziţie, să le ncerci pe toate la rnd, pnă l găseşti.
    Alţii se opresc la al doilea nivel şi vorbesc la nesfrşit de energii negative, vampiri energetici sau magie neagră.
    Alţii sunt supăraţi pe Dumnezeu…

    ntregul proces este lung, dificil şi, pe alocuri, chiar dureros. Ai nevoie de ajutor, sprijin şi ndrumare la fiecare pas şi la fiecare nivel. Dar este singura şansă reală.

    Pentru asta noi am făcut cu toţii eforturi să aducem aici pentru pacienţi tehnicile de „iluminare”, de „extracţie”, de „recuperare” şi am creat „Calea Vindecării / Roata Medicinii” – bune nu doar pentru cei atinşi de această boală, ci pentru orice boală gravă a trupului sau a sufletului.
    Ca primă idee, trebuie „extras” din structurile fiinţei n cauză, de unde se află, exact acel „ghem” declanşator care conţine programul şi energia suferinţei n cauză, pentru a se spera la un curs pozitiv.


    FINAL
    n acest moment aţi nţeles, evident, că acest proces nu poate fi dect personal, nu poate fi făcut de altcineva sau iniţiat şi dus la bun sfrşit de un om inconştient de problema sa.
    De aceea, primul lucru necesar este ca omul să ştie exact n ce situaţie se află.
    Tot ce pot să mai spun este că:
    - de obicei, şansele de vindecare par să scadă pe măsură ce creşte numărul şedinţelor de chimioterapie; există un moment de-a lungul chimioterapiei de la care ncepi să ai senzaţia că nu mai e nimeni n acel corp, că nu mai ai cu cine să comunici…
    - procentul pacienţilor pe care noi i-am avut n tratament şi care supravieţuiesc acestei boli peste statisticile medicale, trăind şi astăzi, după 7-8 şi chiar 17-18 ani, este mult mare n cazul celor care, din diverse motive, nu au făcut chimioterapie sau au făcut doar 2-3 şedinţe;
    - n cazul celălalt, estimarea este de cel mult 50%, iar efortul a fost extraordinar;
    - regimul alimentar, dezintoxicarea, clismele ajută extraordinar şi fac crizele de vindecare mult mai suportabile;
    - este foarte important suportul acordat de cei din jur, mai ales de către cei dragi;
    - şansele cresc n aceeaşi măsură n care pacientul reuşeşte să schimbe ct mai multe aspecte din viaţa lui, din părerile, obiceiurile şi credinţele lui, din modurile lui de a „funcţiona”, de a gndi şi de a acţiona – care, evident, nu numai că nu l-au ajutat pnă acum, dar – foarte probabil – l-au şi adus n această situaţie.

    Să vă fie bine!

  3. #3
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.776
    http://www.sanatatenelimitata.ro/despre-cancer/

    DESPRE CANCER


    Cancerul reprezintă un grup de boli caracterizate de creşterea necontrolată şi mprăştierea celulelor anormale, provocate de expunerea la factori de risc interni (dereglări hormonale, slăbirea sistemului imunologic, mutaţii genetice) şi externi (virusuri, expunere la radiaţii, inhalări sau ingerări de substanţe toxice). Din nefericire, uneori pot trece mai mult de 10 ani de la expunerea la factorii de risc şi depistarea macroscopică a cancerului.
    Societatea Americană a Cancerului
    Cancerul este una dintre bolile care provoacă cel mai mare număr de decese la nivel mondial şi, n ciuda progreselor medicinii, este ncă o boală incurabilă. Tratamentele existenţe ajută la prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor, mbunătăţesc calitatea vieţii pacientului pe timpul bolii, dar ncă nu s-a descoperit o terapie pentru vindecarea acesteia.

    Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul este responsabil de 12,5% decese n ntreagă lume, devansnd numărul deceselor provocate la un loc de SIDA, tuberculoză şi malarie. Cancerul afectează unul din doi bărbaţi şi o femeie din trei, anual nregistrndu-se ntre 10-12 milioane cazuri de bolnavi. n Uniunea Europeană cea mai des ntlnită formă de cancer n cazul femeilor este cancerul mamar, iar n cazul bărbaţilor este cancerul pulmonar.
    Nici viitorul nu arată prea bine, din păcate. Specialiştii spun că numărul celor care vor cădea victime cancerului n următorii 10 ani se ridica la 84 de milioane.

    Medicii spun că nu există totuşi o explicaţie riguros ştiinţifică a nmulţirii mbolnăvirilor, dar stresul ar putea fi un factor favorizant. De vină ar mai fi stilul de viaţă nesănătos care favorizează apariţia acestei boli, dar şi poluarea, aşa că nu ar trebuie să fie o surpriză faptul că cele mai multe cazuri de cancer se nregistrează n marile oraşe.

    Probabil nu există cuvnt cu o ncărcătură mai mare de teamă, n zilele noastre, dect acesta. Şi, din păcate, ne ntlnim cu el din ce n ce mai des

    IDEI GENERALE

    Pnă acum 10-15 ani, accentul era pus pe ideea unei cauze genetice, determinismul genetic era o dogmă şi se aştepta mult de la Proiectul Genomului Uman, cine şi mai aminteşte. A fost o mare concentrare de resurse financiare şi umane a multor universităţi din toată lumea, pentru a se cartografia toate genele umane.
    Avnd n vedere că suntem cei mai grozavi, profunzi şi complicaţi locuitori ai planetei, estimările oamenilor de ştiinţă aprecia numărul necesar de gene pentru o astfel de capodoperă mult dincolo de 100.000. Foarte probabil dezamăgirea a fost mare cnd, la final, abia s-au putut găsi n jur de 34.000 de gene.
    Iar umilirea noastră a continuat cnd ne-am dat seama că un vierme microscopic compus din doar 969 de celule are 18.000 de gene, musca vreo 15.000, iar locul nostru nu este nici măcar lngă maimuţe: harta fizică a genomului uman diferă foarte mult de a lor, ceea ce indică că aceste organisme sunt diferite şi nu sunt nrudite cum se credea pnă nu demult (se spune că locul nostru este, mai degrabă, ntre bobul de orez şi musca de oţet). Mai mult chiar, organismul porcului şi al oii este mult mai asemănător cu cel al omului, motiv pentru care aceste organisme sunt clonate acum de către cercetători.
    Aşa că s-a renunţat, n general, la a se da vina pe codul genetic pentru orice problemă gravă şi fără explicaţie.

    n prezent, se acceptă că starea de sănătate este determinată de patru factori cu următoarele ponderi (dl. D. Lazia):
    - factori ereditari sau biologici: 3%; şi pe viitor vor fi oameni cu predispoziţie genetică spre boală sau vor avea o viaţă intrauterină nesănătoasă, dar numărul acestora raportat la ntreaga populaţie va fi mic;
    - ngrijirea sănătăţii: 12%; prin aparatura modernă de investigaţie, medicamente şi creşterea interesului pentru autoexaminare şi autongrijire;
    - mediul: 25%; sunt din ce n ce mai multe dovezi care demonstrează contribuţia factorilor de mediu (calitatea apei, aerului, cantitatea de substanţe toxice eliberate n mediu) la diminuarea stării de sănătate;
    - stilul de viaţă: 60%; dacă n trecut principala cauză a mortalităţii era boala infecţioasă transmisibilă, astăzi, bolile datorită cărora mor cei mai mulţi oameni sunt bolile cronice care rezultă din deteriorarea fizică şi mentală: bolile de inimă, cancerul şi accidentele vasculare cerebrale sunt responsabile pentru 70% din decese; cercetările medicale au demonstrat faptul că aceste boli sunt provocate (prin deteriorarea lentă şi imperceptibilă, n timp, ale sistemului cardiovascular şi imunologic), n cea mai mare parte, de stiluri de viaţă personală necorespunzătoare: ignorarea pericolelor stresului, fumatului, lipsei de mişcare şi alimentaţiei nesănătoase.

    Concluzia: STILUL DE VIAŢĂ ESTE PRINCIPALUL FACTOR DETERMINANT AL SĂNĂTĂŢII!

    Auzim şi citim peste tot sfaturi de sănătate şi viaţă lungă, ce să mncăm sau ce să nu mncăm, de E-urile cancerigene din mncarea noastră cea de toate zilele, că zahărul sau grăsimile sau lipsa de mişcare sunt periculoase.

    Există un număr din ce n ce mai mare de oameni care adoptă stiluri sănătoase de viaţă, unii chiar ajung să mănnce doar crudităţi şi se simt, ntr-adevăr, mai bine dect ceilalţi. Dar şi unii dintre ei fac cancer

    Problema generală cu statisticile este că ele sunt bune să ne ajute să nţelegem şi să tragem concluzii despre prezent şi viitor din perspectiva trecutului.
    Problema noastră este că absolut toţi dintre noi intrăm n contact cu toate acestea, ne stresăm şi suntem sedentari, dar nu toţi ne mbolnăvim de cancer. Nu ştim, fiecare, din ce categorie facem parte: din cea norocoasă sau din cealaltăcare este destinul nostruce ne aşteaptă, cum se zice.

    Nu e uşor de nţeles sau de acceptat de ce cineva fumează două pachete de ţigări pe zi (eventual face, ntr-adevăr, bronşită tabagică şi tuşeşte copios), mănncă total nesănătos şi moare la 90 de ani ntr-un accident de maşină, iar altcineva (eventual chiar cel de lngă el) moare repede de cancer pulmonar la 40 de ani pentru că a fost fumător pasiv cteva luni sau cţiva ani.
    Spunem că e nedrept, nimic nu pare să aibă logică şi, ntr-o astfel de situaţie, ne răzvrătim cu lacrimi mpotriva sorţii, condamnnd pe cine şi tot ce se poate condamnapnă ne resemnăm.

    Mai ales că Succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic nu există nici o dovadă ştiinţifică referitoare la abilitatea de a extinde n mod apreciabil viata pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer organic Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un pustiu ştiinţific (scientific wasteland).
    (epidemiolog biostatistician Dr. Ulrich Abel, Germania, Lancet 1991)

    şi din cte văd n jurul meu, chiar dacă s-a ajuns la a 5-a sau a 6-a generaţie de chimioterapice, statisticile nu s-au schimbat ntr-un mod semnificativ.

    PRIMELE IDEI

    Mi-am nceput cariera de terapeut naturist copiind din Revista Flacăra (i mulţumesc şi astăzi, cnd nu mai e printre noi, lui Adrian Păunescu) prin 88 cu atenţia şi meticulozitatea unui scrib din vechime care transcria texte sacre, o reţetă naturistă de tratament a cancerului. Este faimoasa reţeta a lui Valeriu Popa cunoscută pnă astăzi sub numele de BG1 (Boli Grave 1 de BG2 nu am auzit).
    Aparent totul era logic şi n regulă. Omul se autonfometează pnă n stadiul la care organismul, avnd nevoie de resurse şi hrană pentru supravieţuire se va hrăni cu tumorile, resorbindu-le. Simultan, are loc o trezire a resurselor funcţionale biologice şi o dezintoxicare, care va mpiedica apariţia ulterioară o bolii. Mai ales că, de obicei, acest tratament se ncepea după un post cu apă distilată de 21 de zile

    După 2-3 ani eram destul de dezorientat. Rezultatele erau aleatorii şi neconcludente, dacă le raportam la aparenţa cu care rămneai citind Revista Flacăra, anume că toţi cei care ajungeau la Valeriu Popa, se vindecau.
    După cum ştiu cei interesaţi din acei ani, au apărut alte şi alte cure şi idei de la Oshawa la Breuss şi confuzia chiar a crescut, pentru că ce era bine ntr-un loc era interzis n altul.
    De exemplu, grul ncolţit era bun (zicea BG1) că era viu şi avea multe vitamine, minerale, enzime etc., dar nu era bun (zicea Oshawa) pentru că nu mai era yang, ci se convertise n yin prin ncolţire, iar cancerul este o boală de yin, deci trebuie mncat nencolţit; trebuie să fie crud, ba nu trebuie să fie fiert sau prăjit etc.

    Primul punct de ntoarcere l-am avut la un Congres unde, ntr-o pauză, cineva i-a pus lui Valeriu Popa ntrebarea care probabil stătea pe limbile tuturor (a mea sigur!, fiind inginer ca şi el J): cam ct la sută din cei care au ajuns la dnsul, s-au vindecat (fiind singura autoritate reală n materie, cu peste 20 de ani vechime)?
    Răspunsul a fost năucitor: Sincer? Cam 10-15%.
    n acel moment mi-a căzut cerul n cap şi mintea mea s-a oprit. Bine, nţeleg, exista şi o mare selecţie naturală impusă de duritatea postului iniţial cu apă distilată. Apoi văzusem şi eu oameni, după două-trei luni de revenire din boală prin tratament şi regim, renunţnd cu toate atenţionările şi care au murit (la propriu) de dragul unor crnaţi şi ceva sarmale n zi de Crăciun au făcut icter mecanic, şi n trei zile au plecat dintre noi.

    Dartotuşi, 15% poate să spună şi medicina alopată că salvează din orice fel de patologie. Cel puţin. Şi atunci?

    Nu mai nţelegeam nimic. Biblia mea erau reţetele de toate felurile, ceaiurile, dezintoxicările pe toate părţile şi regimurile alimentare. Şi reflexoterapia. Cu astea fusesem convins că se poate vindeca orice boală, dacă ai voinţă.

    n acel moment mi-am reamintit acel dicton al lui Einstein, care spune: Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de cunoştinţe la care a fost creată.
    La urma urmei, care era diferenţa dintre abordarea medicală clasică şi a mea? Nu marevorbeam tot de chimie, biochimie, de vitamine, de anticorpi, lupta cu boala, toxine, numai că unele chimii par mai sănătoase că se trag direct din natură. Iar n corp, de fapt, tot o chimie lupta cu o altă chimie

    Mi-am dat seama nsă că pnă atunci fusesem preocupat doar de cum se poate trata boala, dar nu-mi pusesem niciodată ntrebarea de ce apare o astfel de boală la unii oameni?

    AL DOILEA PAS

    Mi-am mai dat seama că trebuie să fac o schimbare de paradigmă, ca să am o şansă de a merge mai departe.
    Ajunsesem deja la facultate, asistent, şi timpul mi-a permis la fac naveta cteva luni la Bucureşti la primul curs serios de bioenergoterapie, organizat de Colegiul de Tehnologii Neconvenţionale al Universităţii Tehnologice Bucureşti, de un om deosebit de care auzisem de mult, dl. prof. dr. Alexandru Măruţă. Un adevărat pasionat de mulţi ani al domeniului, a reuşit să organizeze acest curs, care cred că a fost unic, aducnd ca lectori oameni aparte care m-au ajutat să ncep să nţeleg ce nseamnă această medicină.

    Aşa că accentul l-am deplasat ncet-ncet către tratarea corpului energetic nivelul superior unde, cum spune Einstein, totul era mai simplu. Aici o tumoare nu mai era un conglomerat extraordinar de celule n care aveau loc miliarde de procese foarte complicate, ci doar o structura energetică foarte densă (att de densă nct energia ncepe să colapseze n substanţă) creată de o stază, un blocaj energetic.
    De aceea se reface, de obicei, o tumoare după ce a fost extirpată: cmpul rămne şi continuă să comande creşterea de masă.
    Deci ceea ce trebuia făcut era să deblochezi meridianele respective şi să drenezi energia respectivă sau să o extragi de acolo, printr-o metodă specifică.

    O mică paranteză. n acele vremuri de nceput au existat bioenergoterapeuţi care tratau doar prin alimentare/transfer de bioenergie (pe care o aveau n exces, natural sau dobndit) de la ei către pacient, plecnd de la ideea că orice boală este datorată unui deficit energetic. Avnd n vedere că pe ansamblu aşa e, dar, n particular, aici e vorba de un exces local, tot ce au reuşit a fost să accelereze creşterea tumorilor, că doar şi ele aveau nevoie de energie de aceea, din păcate, şi astăzi există medici care interzic pacienţilor tratamentele energetice. Dar recunosc că n astfel de situaţii au dreptate.

    Lucrurile mergeau din ce n ce mai promiţător şi eram din ce n ce mai ncntat de rezultate.

    EXTAZ ŞI AGONIE

    Pnă ntr-o zi n care a sunat telefonul (ştiţi, din acela mare, roşu, cu cifrele pe un disc şi fir crlionţat, care suna ngrozitor de tare) şi o voce a nceput să-mi spună că este medic, că acum a ieşit din operaţia (la care am nţeles că asistase) socrului şi mi cere ajutorul. Din Bucureşti. Eu, n Craiova.

    Eram confuz şi uşor reticent. Am ntrebat de unde au numărul meu. Răspunsul a fost att de complicat, nct a trebuit să cred: o nşiruire de 5-6 nume din aproape tot attea localităţi, cu persoană de plecare un domn profesor de matematică pe care nu-l cunoştea, dar povestea spunea că dormise cu mine n pat la Mănăstirea Frăsinei, de Florii, cu vreo doi ani nainte Iar aceasta era adevărat, mi aduceam aminte vag de acel domn cu care mpărţisem patul, alături de alţi doi locatari. Părintele Gheorghiţă era un drăguţ pentru că, n astfel de ocazii, cnd toată mănăstirea era plină precum Gara de Nord n timp de război (aşa mi imaginam eu) şi oamenii dormeau peste tot, inclusiv pe jos n spaţiul din paturi, ne aduna pe cei mai intelectuali ntr-o camera mai mare si mai respirabilă, cu două paturi uriaşe. n care, chiar dacă erau uriaşe, eram suficienţi ct să ne simţim precum Stan şi Bran n cuşeta de tren.
    n general, n astfel de perioade nu socializam pentru că nu simţeam nevoia să vorbesc şi nici nu mă duceam pnă acolo să mă ascult tot pe mine. Dar cu acest om, lngă care dormisem 3 nopţi (att ct poţi dormi cu programul de la Frăsinei!) şi cu care nu schimbasem nici un cuvnt, am stat cinci minute de vorbă la despărţire, la poarta mănăstirii. Nu mai ţineam minte despre ce şi nici cum am ajuns să-i dau numărul de telefon, dar nici nu mai conta acum.

    Situaţia nu era deloc bună din cte reuşisem să nţeleg. Era un om de 62 de ani, l deschiseseră şi l nchiseseră la loc pentru că, cum se spune, era prea trziu. Găsiseră o tumoare tentaculară de 18 cm lungime, 8,5 cm lăţime şi vreo 4 cm grosime (imaginaţi-vă!) care prinsese ficat colon pancreas şi rinichiul drept
    Nu s-a mai pus problema vreunui tratament chimio sau radioterapic.
    Cteva ore mai trziu primeam prin DHL un plic cu copii după actele medicale şi ecografii (le mai păstrez şi astăzi). Şi cteva fotografii.

    ***
    Trebuie să mai fac o mică paranteză. n vremea aceea aveam un tupeu mare şi o ncredere fantastică n tot ceea ce făceam şi să vă spun de ce. Cu ceva timp n urmă (n 93), la primul drum la acel curs de care vorbeam mai nainte, n Gara de Nord m-am oprit la tarabele cu cărţi (ritualul meu de cnd mă ştiu). Se ntindeau pe cteva zeci de metri (de la actualul McDonalds pnă la intrarea la metrou), sute şi sute de coperţiştiam că dacă e ceva interesant şi folositor, o să-mi sară n ochi. Şi aşa a fost.

    Am ntins mna aproape hipnotizat spre o cărticică mică şi subţire (de fapt, un caiet), atras de piramida de pe copertă şi de titlu de pe pagina doua care mi se părea că ascunde o umbră de umor: INIŢIERE N AUTOCONTROL şi nu numai de Dan Seracu. Pe ultima coperta mi-a atras atenţia un rnd: Este uimitor că un asemenea individ este lăsat n libertate şi nu este nchis ntr-un Laborator de Cercetare.
    Zilele următoare, ntr-o pauză a cursului de bioenergoterapie, am auzit că undeva, n Bucureşti, ncepe un curs de Autocontrol, susţinut de Dan Seracu. Cărticica o citisem din prima noapte, eram deja fan şi n tot timpul liber din mersul cu metroul nchideam ochii şi repetam exerciţiile din carte.
    Aşa că n ziua respectivă am fost printre primii care am luat loc pe un scaun n sala unde urma să se desfăşoare, pe parcursul mai multor săptămni, cursul de Autocontrol. Era o casă mare şi frumoasă de lngă Primăria Capitalei, la vremea aceea sediul Partidului lui Nica Leon.

    L-am avut apoi pe acest Om cald şi deosebit lector şi n cadrul celuilalt curs şi astăzi habar n-am să spun ct de mult din ce sunt i datorez şi lui Dan Seracu. Dar probabil că foarte mult!
    Unul din lucrurile cele mai folositoare pe care le-am nvăţat de la acel curs de Autocontrol, de care nsuşi Dan era cucerit, a fost modul n care să fac tratamente la distanţă. Eram fascinat de tehnică şi de rezultate, mult mai rapide şi mai profunde chiar dect ntr-un tratament proximal.
    Să ne ntoarcem.

    ***
    Aşa că am zis Da fără să stau prea mult pe gnduri, pentru că nu găsisem ceva pnă atunci care să nu răspundă la acest tip de tratament. Si să fiu sincer, era chiar o provocare! Timp aveam şi, oricum, nu voiam nimic pentru efort.
    Este spovedit? mpărtăşit?
    ***
    Aşa mi spusese părintele Gheorghiţă la nceput: Nu iei pe nimeni n tratament dacă nu e spovedit şi mpărtăşit!
    Şi aşa am făcut.
    Numai că după vreo jumătate de an, i-am spus că toţi se uită la mine ca la un nebun şi renunţă (nu uitaţi că vorbim de anii 90-95!). Atunci ia-i n tratament, dar pnă la sfrşitul tratamentului fă tot ce poţi să-i lămureşti, mi-a răspuns părintele. Şi, n general, ct a depins de mine am făcut.
    ***
    Aşa şi acum.
    Nuuu! a fost răspunsul n receptor. El a fost ofiţer. Asta, probabil, trebuia să spună tot. Şi, pentru mine, chiar spunea. Şi tata a fost ofiţer
    Am negociat că vor vorbi cu el şi vor găsi un mod de a rezolva acest aspect.

    Acum, a doua problemă: Dnsul ştie că are cancer?
    Nu, şi nu vrem să-i spunem. I-am spus că a avut o infecţie hepatică, că l-am operat şi acum e bine, e n convalescenţă.
    De ce?
    Păi toată viaţa a zis că dacă ar afla vreodată că are aşa ceva, s-ar arunca pe geam. Şi l credem n stare!

    ***
    Părintele mi spusese că oamenii trebuie să ştie ce boală au (la vremea aceea nu prea nţelegeam de ce, dar bănuiam că dnsul ştie mai bine). Am reuşit să obţin o a doua promisiune, că i vor spune după ce se va face bine

    ***
    Cu aceste două angajamente am nceput lupta. i sugerasem un regim de hrană ct de ct natural, att ct putea să urmeze n spital, iar de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, i făceam cte un tratament care dura 40-50 de minute. Seara aflam veşti la telefon.

    După două săptămni a apărut o altă problemă. Era iunie-iulie, foarte cald mai ales n spital şi operaţia se suprainfectase, omul era şi supraponderal, făcuse febră şi toţi erau agitaţi. Nu mai răspundea la nici un antibiotic, era luni şi abia lunea viitoare se ntorcea din America chirurgul care l operase, mna nti, să-l redeschidă şi să cureţe infecţia.

    Nu le-am spus dect că o să ncerc să-l ajut.
    Aşa că am lăsat deoparte puţin tumoarea, să mă ocup de tăietură. A doua zi, marţi seara, situaţia era neschimbată. Dar eu mi vedeam de treabă mai departe. Şi joi dimineaţa s-a produs minunea. M-a sunat tot ginerele, agitat şi exuberant. Peste noapte, toată acea tăietură infectată de peste 25 de centimetri lungime (am văzut-o şi eu mai trziu) era curată, nchisă, doar la o margine, pe lngă tubul de drenaj, mai era puţin umedă. Nici urmă din infecţia dinainte. Se uitaseră toţi medicii la ea toată dimineaţa ca la o minune.

    Fără să judec parcă subconştientul meu avea nevoie de o confirmare am ntrebat: Cum arată cicatricea?
    Tnărul doctor din partea cealaltă a firului era audibil ncurcat. Nu ştiu cum să vă spunn-am mai văzut niciodată aşa cevaparcă e făcută din multe cerculeţe suprapusearată ca o(şi a urmat cuvntul magic care doar pentru mine avea sens) sudură cu arc electric!
    Spun avea sens pentru că fusese singura ideea care mi venise n cap acolo, n timp real n timpul tratamentului, să fac la final, după ce curăţam rana. O sudam perfect, de la un capăt la celălalt.

    ***
    Minte de inginer, la ce altceva puteai tu să te gndeşti, spunea cel mai bun prieten medic al meu, D.H., cadru universitar, de cte ori i povesteam cte o astfel de soluţie tehnică din tratamentele mele.
    Frumuseţea era că funcţionau perfect. Este uluitor ct de ascultător este corpul la imaginile noastre mentale şi ct de repede le pune n practică şi de fapt aşa am nţeles, de la o ntmplare la alta, de ce este att de important pentru noi ce gnduri ntreţinem n mintea noastră
    ***
    După 4-5 săptămni i-am rugat sa facă o nouă ecografie. Tumora avea acum aproximativ 8 cm x 4 cm x 3 cm, ceea ce nsemna că volumul ei scăzuse aproape de 6 ori.

    Peste ncă 3 săptămni, dispăruse cu totul!

    Uaaau!! o să ziceţi. Aşa am zis şi eu.
    Numai că, din păcate, povestea nu se termină aici, cu acest Happy-end.

    După ncă cteva săptămni, am avut drum prin Bucureşti şi l-am văzut pe acel om, să facem o evaluare pe viu.
    M-am ntlnit n gară cu cel cu care ţinusem legătura la telefon, domnul doctor, care mi spunea entuziasmat că vrea să se mute la Craiova att ct este nevoie, ca să nveţe şi el o altă medicină.
    După ce l-am lămurit cu greu că nu e nevoie, pentru că are de unde nvăţa n Bucureşti, am aflat cu părere de rău că cele două probleme rămăseseră nerezolvate. Deocamdată. Voiau să-l lase să se refacă la ţară peste vară, vorbiseră cu un preot pentru septembrie (era sfrşitul lui iulie) să se ntlnească şi să stea de vorbă cu dnsul şi atunci doreau să-i spună ce se ntmplase de fapt.

    Simţeam că ceva nu era n regulă, chiar dacă, la evaluare am găsit un om perfect sănătos.

    Mi-am adus aminte că prognoza iniţială fusese de trei luni. Ei bine, omul a murit n acele zile, n limita acestor trei luni! S-a culcat dimineaţa napoi n pat, că se simţea obosit şi nu s-a mai sculat. S-a spus Stop cardiac, pentru că la autopsie nu au găsit nimic

    Inutil să ncerc să vă descriu sentimentul de zădărnicie şi deprimarea care m-au cuprins. Timp de aproape o săptămnă am umblat buimac, neştiind ce să fac, dacă să renunţ la tot, să rămn liniştit la catedră şi să-mi văd de doctorat şi carieră sau să mă duc să vnd ngheţată sau să fac agricultură sau La ce bun au fost toată munca, speranţa şi bucuria celor din jurul lui? Cineva mi-a spus că tot a fost ceva bun, că nu s-a chinuit. Eu ştiu dacă o fi aşa?

    ACUM NCOTRO?

    Nu mai mi aduc aminte cum ajuns la Frăsinei, ntr-o vltoare sufletească care nu se mai oprea, l-am aşteptat pe părinte pnă spre dimineaţă cu sufletul la gură să ajungă n cameră să stăm de vorbă. Am nceput să-i povestesc, m-am pierdut cu firea şi nu-mi mai puteam stăpni lacrimile, nu m-am oprit şi nu mi-am ridicat privirea din pămnt pnă n-am terminat.
    Şi atunci am avut surpriza vieţii mele: părintele zmbea! Părinte, de ce rzi?! Eu vin la matale disperat şi matale rzi de mine (avusesem impresia că rdea chiar) aproape am strigat.

    Eu ţi-am spus că tu nu faci nimic, că dacă nu salvezi sufletul, nimic nu faci! El trebuia vindecat, nu trupul. Uite, trupul s-a vindecat, da dacă sufletul a plecat, gata! Ai rămas doar cu trupul! Şi la ce-ţi foloseşte?

    ntr-adevăr, nu a folosit nimănui la nimic. Şi acum, ncotro?

    ncă nu ştiam, dar ajunsesem n faţa celei de-a doua schimbări de paradigmă.

    După vreo două luni de frămntări, mi-am adus brusc aminte o expresie care mi intrase pe o ureche şi mi ieşise pe cealaltă: Nu ceea ce intră n gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om. (Matei 15.11).
    Nu ştiu cum este ea interpretată dogmatic, dar lumina care se aprinsese n capul meu n acel moment, eram undeva pe stradă, parcă scria cu litere de foc pe cer: nu te mbolnăveşte ce bagi n gură, ci ce scoţi pe gură!
    Ce nseamnă asta??

    Aşa am pornit din nou drum, ncercnd să aflu ce este omul şi cum se mbolnăveşte, ca să nţeleg şi cum se poate vindeca.

    Am devenit iar student la zi la o facultate medicală, am vorbit cu preoţi, terapeuţi şi vindecători, am citit toate cărţile care aveau cuvntul om, suflet sau spirit pe copertă, am fost la toate cursurile, seminariile, workshop-urile, adunările, ntrunirile etc. etc. etc., n care era vorba de ceva legat de terapie sau vindecare.

    Am nţeles că dacă vrei să cunoşti trecutul unui om, priveşte-i corpul, iar dacă vrei să-i cunoşti viitorul, uită-te la mintea lui

    ncet-ncet, am nţeles că totul e mult mai complicat dect crezusem pnă atunci, că tot ceea ce trăim n prezent are o explicaţie şi este rezultatul unui trecut (culegem ceea ce am semănat) mai mult sau mai puţin personal şi ndepărtat.

    Am nţeles că suntem tributari propriei noastre copilării, dar şi moştenirii constelaţiei noastre de familie.

    Că este important ct ai iubit sau ai urt, ct ai pierdut sau ct ai cştigat, ct ai suferit şi ct de fericit ai fost.

    Că este mai important cum judeci, cum iubeşti, cum ierţi, cum trăieşti n pace, dect ce mănnci şi de unde bei apă (fără a spune acum că asta nu este deloc important).

    Am nţeles că este important (dacă nu cel mai important) şi cum mori, nu doar cum trăieşti, precum şi că mori aşa cum ai trăit.
    Şi multe-multe altele care s-au adunat n ultimii 15-16 ani.

    CONCLUZII

    Toate cancerele implică o funcţionare defectuoasă a genelor care controlează creşterea şi diviziunea celulară, dar numai 510% din cazurile de cancer sunt ereditare (persoanele care sunt mai predispuse la un anumit tip de cancer).
    Restul cazurilor de cancer nu sunt ereditare, dar ele rezultă din mutaţii genetice apărute n timpul vieţii (datorită unor factori interni sau externi).
    Societatea Americană a Cancerului (http://www.cancer.org/)
    Care sunt factorii interni sau externi? Multe de spus.

    Trecem mai jos n revistă principalii factori consideraţi răspunzători pentru aceste mutaţii genetice:


    • Combinarea radiaţiilor naturale sau artificiale.
    • Substanţele chimice cu efect cancerigen ingerate pe toate căile:
      • prin ceea ce mncăm (aici intră şi unele medicamente),
      • prin piele (din coloranţii hainelor şi cosmetice)
      • odată cu aerul pe care l respirăm.

    • Infecţii virale: virus oncogen cu ADN: virusul Papiloma care provoacă veruci, adeno-viroze, hepatic (Eptein-Barr); virus oncogen cu ARN-ul limfoamelor.
    • Anumiţi hormoni, n special estrogenii, sunt favorizanţi pentru procesele neoplazice.
    • Deficitul de unele vitamine şi oligoelemente.
    • Cmpul radioactiv şi electromagnetic al spaţiului n care trăim.


    Am plecat de la aceste ipoteze şi de la o definiţie extraordinară a bolii pe care am găsit-o la un moment dat: boala, departe de a fi o entitate care ne invadează din exterior, este cea mai bună soluţie de supravieţuire pe care o găseşte corpul nostru pentru putea face faţă situaţiilor pe care chiar noi i le-am oferit.
    n acest moment, plecnd de jos n sus, ideile pe care am reuşit să le leg ntre ele arată astfel:


    1. Probabil n 90% din cazuri, n planul fizic cauza unei tumori o reprezintă mutaţiile genetice datorate prezenţei n ţesutul respectiv al unui cmp radioactiv (valabil şi pentru leucemii). De celelalte 10% sunt răspunzătoare alte cauze, posibil dintre cele prezentate mai sus.



    1. Acest cmp este generat de o substanţă radioactivă, fixată n respectivul ţesut. Am determinat existenţa a cel puţin şase elemente chimice diferite prezente uzual n mediul nostru, mai ales n aer, care odată fixate ntr-o zonă a corpului vor determina, de obicei după mai mulţi ani, acele mutaţii genetice responsabile.


    Afinitatea unei substanţe chimice pentru un ţesut anume ţine, probabil, de frecvenţa proprie a celor două entităţi. Probabil frecvenţa proprie a organului respectiv se ndepărtează mult de cea normală şi se apropie, ca valoare, de cea a substanţei respective, astfel nct se pot percepe reciproc şi pot interacţiona. Aşa se face că unele substanţe se fixează n structura osului genernd un cancer osos, iar altele trec prin acesta şi ajung la măduva osoasă hematopoietică şi apare un anumit tip de leucemie (funcţie de substanţă). Sau altele au predilecţie pentru sistemul limfatic şi rămn acolo.

    O poveste

    n urmă cu mulţi ani, n 1995, am ntlnit o pacientă, avea 15 ani, era voleibalistă şi şi făcuse o radiografie a gambelor n urma unei lovituri la picior. Surpriza: tibia membrului drept avea n partea superioară o cavitate care pornea de la nivelul periostului, mare aproape ct un ou de găină. Părea ca şi cnd o ciocănitoare ncercase să-şi facă cuib n interior, mai rămăsese un perete subţire de cţiva milimetri. La tomograf, făcut n Bucureşti la Foişorul de Foc, imaginea arăta ca două cercuri care se ating ntr-o parte unul exterior, limita osului şi unul interior nchis la culoare (golul), iar intre ele mai era, alb, substanţă osoasă ca un perete subţire.
    Venise acasă cu indicaţia de a rentoarce după trei săptămni la Bucureşti.
    Ceea ce simţeam acolo era prezenţa radiului, care topea ncet celulele osoase. n acele trei săptămni am reuşit să ne ntlnim de nouă ori, dar a fost suficient ca să se elimine tot, iar corpul să execute comanda de regenerare a tramei osoase.
    La următoarea investigaţie, cnd s-au prezentat la spital, osul era complet, mai exista o foarte mică diferenţă de densitate ntre cele două zone.
    Inutil să vă descriu reacţia tuturor medicilor, cineva a propus, din curiozitate chiar o puncţie osoasă
    O altă substanţă radioactivă din seria actinidelor am găsit-o n sistemul limfatic al unui bărbat, diagnosticat cu boala hodgkin. După cteva luni de tratament, acesta s-a recuperat n totalitate şi nu a mai avut recidive nici pnă astăzi, după 16 ani.
    Există şi o clasă de substanţe radioactive care nu determină apariţia tumorilor, ci doar modifică structurile sau necrozează, ducnd către bolile autoimune (schimbă ntr-att de mult frecvenţa proprie a organului respectiv, nct nu mai este recunoscut de organism şi acesta l atacă), pnă la scleroză multiplă, Parkinson, schizofrenie, sindrom Down, autism etc.
    Foarte puţine din acestea sunt ntr-adevăr transmise genetic (aşa cum se spune), putnd exista cel mult o moştenire a unui teren cu anumite predispoziţii mecanism care ţine de cmpul informaţional-energetic al pacientului şi nu de gene. Vom discuta despre acestea n alte locuri (Despre bolile grave).


    1. De obicei, organismul rezistă acestei agresiuni ntre 9 şi 14-15 ani pnă cnd apare prima celulă malignă. Experienţa m-a făcut să ajung la concluzia că Valeriu Popa avea dreptate cnd spunea că un cancer are nevoie de 15 ani să apară. Din păcate, n prezent acest timp s-a micşorat, cobornd n unele cazuri chiar spre 6-7 ani.


    Vorbim de adulţi, la copii lucrurile evoluează mult mai rapid, iar depozitele toxice se formează, de obicei, n perioada intrauterină.

    ncă o poveste
    n 2005 primeam la evaluare o doamnă tnără diagnosticată cu cancer muscular, extirpase deja la Cluj tricepsul de la unul din braţe.
    A fost una dintre cele mai grele discuţii pentru că doamna era chiar medic oncolog, iar eu ascultam descumpănit explicaţiile. Nu mă cutremura povestea pe care o ascultam despre tipul de celule maligne sau prognoza de şapte luni de zile (maxim! conform istoriei medicinii), ci apatia cu care vorbea (pe o scară psihologică, este ultima treaptă nainte de sinucidere).
    Am ntrebat-o pnă la ce nivel doreşte să ştie ce urmează să-i facem. Eram blocat, pentru că nu ştiam de unde să ncep, avnd n vedere că ştia tot despre boala respectivă.
    Nu mă interesează, mi-a răspuns plat şi sec, ştiu exact ce va urma, pot să vă scriu pe o hrtie cum va fi viitorul, săptămnă de săptămnă.
    Ce puteam să zic?
    Am venit că am ncredere n prietena mea (medic voluntar la noi n Fundaţie) şi pentru că, oricum, n-am unde să mă duc.
    Aţi nceput tratamentul?
    Ce tratament?
    Chimioterapia, radioterapia?
    Răspunsul a fost năucitor:
    Păi ce, sunt nebună??(!!!)
    Fără cuvinte!
    Acest om a venit la tratament trei luni zi de zi, apoi la două zile, apoi la trei, o dată pe săptămnă şi cum a mai fost programul, fără nici o vorbă, obiecţie sau ntrebare, cu punctualitatea unui trendintr-o ţară civilizată.
    A avut o perioadă dureri n coapsa stngă şi ntr-unul din antebraţe, acolo unde descoperisem alte depozite, iar celulele deja erau premaligne.
    Nu v-am crezut cnd mi-aţi spus prima oară, la evaluare, dar probabil că aţi avut dreptate.
    Nu am reuşit să o fac să nu-i mai fie teamă.
    Ştiu că poate recidiva oricnd
    Au trecut 7 ani de atunci, ne-am mai ntlnit prin magazine, am descoperit că avem acelaşi dentist şi, odată, am ntrebat-o n glumă: Tot acolo lucraţi? (am ncercat să mă pun n locul ei şi n-am reuşit să-mi răspund la ntrebarea asta).
    A zmbit.
    Şi ce vrei, să mă fac medic de cartier?


    1. Dintr-un punct de vedere, organismul reacţionează mai degrabă ca o scoică care creează o perlă, crend o tumoare prin care să nvelească acel depozit radioactiv, pentru a se proteja. De cele mai multe ori, este suficient să ndepărtăm din locul respectiv acea substanţă şi cmpul radioactiv remanent, pentru ca tumoarea pierzndu-şi sensul să intre ntr-un proces de resorbţie.

    Ideea este importantă şi, după cţiva ani de căutări, am reuşit să găsesc un ansamblu de tehnici terapeutice care, puse cap la cap, n cteva luni să facă acest lucru.

    n 1995 ntlneam o pacientă cu cancer vezical, operat, recidivat şi reoperat.
    Nu a putut suporta chimioterapia şi a renunţat la ea.
    n interiorul vezicii am găsit ncă două formaţiuni energetice care se dezvoltau şi se pregăteau să apară.
    Am făcut curat, iar după un timp medicul (care descoperise şi prima formaţiune) i-a confirmat că Gata, ai scăpat!.
    Iar cei 17 ani care au trecut au arătat că aşa a fost.


    1. De aceea este foarte importantă purificare organismului pentru a putea elimina toxinele şi nivelul de funcţionare al sistemului imunitar.

    Folosim pentru aceasta cele mai puternice metode naturale de curăţare şi stimulare a organismului, descoperite n acest domeniu şi verificate pe pielea noastră.

    Un exemplu trist
    Am cunoscut odată o pacientă tnără, cu cancer genital n ultima fază, era deja acasă, imobilizată şi semiconştientă.
    După două luni de tratament şi regim strict, şi revenise n mare măsură. ncă nu făcea eforturi fizice mari, dar stătea şeznd şi şi ajuta copii la teme, iar lucrurile păreau să meargă n direcţia cea bună.
    Pnă de sărbătorile de iarnă cnd a primit singură vizita unei vecine de bloc, asistentă medicală. Aceasta cnd a auzit ca ea nu mai mncase de trei luni carne şi mncare gătită i s-a părut că acest lucru este revoltător şi impardonabil de inconştient, care i va pune sănătatea n pericol (!) Aşa că i-a adus să mănnce oarece sarmale şi crnaţi, ca să se mai refacă şi să mai prindă putere.
    Drept care, femeia s-a ngălbenit a doua zi, a făcut icter mecanic şi ne-a părăsit n trei zile.
    Pe moment nu am nţeles ce s-a ntmplat, adevărul l-am aflat după mai bine de una an, ntlnindu-mă cu sora ei pe stradă.


    1. ntotdeauna, cnd a fost vorba de mai multe tumori aşa-numitele metastaze am descoperit că, de fapt, este vorba de tumori independente, fiecare cu depozitul ei radioactiv (chiar şi cu substanţe diferite) şi cu istoria ei.


    Nu vreau să spun neapărat că nu există metastaze, ci doar că pnă acum nu am ntlnit nici o situaţie n care corpul pacientului să spună aşa ceva. Aşa că, cel puţin deocamdată, sunt de acord cu următorul pasaj din canadianul Globe and Mail 19 August 2004, n articolul Cercetătorii urmăresc testele de snge pentru cancerele de sn:

    Vnătoarea celulelor canceroase n fluxul sangvin a durat 10 ani şi nici o tehnologie existentă nu a reuşit să izoleze n mod cert o singură celulă tumorală, dintre milioanele de celule roşii şi albe conţinute n orice mostră de snge uman.

    Şi nclin să dau dreptate şi dr. Hammer, pentru că pare să aibă logică raţionamentul lui:

    Celulele n general şi celulele canceroase n mod special, nu şi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologică sau să treacă de bariera bacteriană.
    şi că trebuie, de asemenea, să ne ntrebăm:


    • de ce celulele canceroase rareori se răspndesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la uter la cervix?
    • dacă celulele canceroase călătoresc prin snge, de ce nu este atunci scanat sngele donat, pentru a căuta celule canceroase?
    • de ce nu sunt atunci găsite o multitudine de tumori n pereţii vaselor de snge ai pacienţilor bolnavi de cancer?


    1. Depozitele toxice se creează n zonele de stază energetică puternică. Blocarea mişcării energiei frnează local curgerea tuturor fluidelor, precum şi metabolismul, ceea ce explică intoxicarea ţesutului respectiv.



    1. Stazele energetice respective sunt, ntotdeauna, urmarea unui puternic şoc emoţional. Acest şoc va iniţia derularea unuia mod specific de funcţionare a corpului fizic ca un program care pnă atunci a stat liniştit n kit şi acum, instalndu-se, ncepe să ruleze pe care noi l numim boală.


    Din nou, i dau dreptate lui Hammer, care descrie astfel criteriile conflictului biologic o traumă suficient de puternică pentru a putea declanşa n timp boala:


    • Este trăit dramatic (stresant, intens, perturbator, copleşitor).
    • Surprinde individul total nepregătit.
    • Are conţinut conflictual (menţine un stres care domină n totalitate).
    • Este trăit n solitudine.
    • Nu are rezolvare imediată.


    Un singur lucru ncă nu mi se leagă cu ceea ce susţine Hammer n teoria lui, de altfel fascinantă şi seducătoare, şi anume faptul că el identifică această traumă n trecutul apropiat, n ultimele luni dinaintea declanşării bolii n planul fizic.
    nclin să cred că acea traumă este doar cea care a umplut paharul, dobornd ultimele redute de apărare ale organismului şi nu cea originară.


    1. Un astfel de program de boală odată declanşat, este extraordinar de puternic şi se va derula automat după propriile-i legi.

    Pe lngă programele ancestrale de supravieţuire fascinante, avem n noi multe programe n diferite stadii de dezvoltare şi nivele de funcţionare, structurate de traumele noastre, contractele sufletului, credinţele şi convingerile care ne coordonează existenţa.
    Ele rulează de obicei neauzit n background, dirijndu-ne din subconştient acţiunile, reacţiile, obiceiurile şi tiparele. De aceea se spune că, de fapt, noi nu acţionăm, ci reacţionăm prestabilit, ca un automat.

    Tocmai de aici vine şi problema: noi credem că viaţa noastră se desfăşoară pe baza conştientului, dar, conform studiilor, 95% din viaţa noastră este dirijată de subconştient care se comportă ca un magnetofon iar subconştientul este de milioane de ori mai puternic dect conştientul

    Un părinte scria undeva că noi nu facem lucruri, ci sub-lucruri, referindu-se la aceeaşi idee. Instantaneu, m-am gndit: nseamnă că nu acţionăm ca nişte oameni, ci ca nişte sub-oameni!.

    Atunci, cum acţionează oamenii?
    Ce nseamnă să fii om?

    O altă poveste cu final trist
    Cu mai bine de zece ani, am primit n tratament o pacientă cu cancer de sn, operată şi cu chimioterapia făcută la Paris.
    Era la cinci ani de la operaţie, acum nsă boala recidivase cu metastaze hepatice. ncepuse din nou chimioterapia, dar apoi au apărut metastaze vertebrale şi renale, drept pentru care s-a ntrerupt tratamentul Am găsit-o acasă, cu ascită, subfebrilă şi descurajată, vorbind mereu de copii ei pe care nu o să mai apuce să-i vadă crescnd.
    După aproape nouă luni de tratament, situaţia era alta.
    Redevenise o femeie activă şi importantă n oraşul nostru, cu analizele perfecte (de bărbat) şi un tomograf care spunea că nu mai are metastazele renale şi osoase, rămăsese una la ficat cele trei tumori relativ mari se contopiseră ntr-una singură şi mult mai mică, capsulată şi necrozată la interior (spre mirarea tuturor, dar am observat de mai multe ori acest mecanism: tumorile care au fost tratate chimioterapic rareori se resorb, de obicei se reduc la o dimensiune minimală după care rămn aşa, n starea descrisă mai sus).
    Şi ntr-o zi mi-a spus:
    Doctorii spun că acum pot suporta chimioterapia şi că trebuie să o fac pentru tumoarea de la ficat. Crede-mă că nu pot să refuz, dacă o fac o să mi se spună că sunt inconştientă şi nu mă gndesc la copii şi mi se vor nchide toate uşile. Ştiu că tu nu prea eşti de acord, dar vreau să mă nţelegi şi să nu mă părăseşti.
    Au urmat aproape doi ani de chimioterapie făcută la Bucureşti, a schimbat trei sau patru loturi de pacienţi şi implicit de tip de medicament, era din ce n ce mai rău, cu tot ajutorul pe care ncercam să i-l dau.
    Ajunsese iar n pat, epuizată şi fără răspuns la ntrebarea pe care i-o puneam de cte ori se ntorcea de la Bucureşti: Ce au spus, cte şedinţe mai faci?
    Ridica din umeri. Nimeni nu-mi spune nimic. Mai ales ca tumoarea de la ficat ncepuse iar să crească
    Pnă ntr-o zi cnd, n loc să ne apucăm de tratament, m-a rugat să mă aşez să vorbim puţin.
    Ştii ceva? Eu cred că din cauza ta nu pot să mor Vreau să facem o săptămnă pauză.
    După patru zile a plecat.
    Singura urmă de lumină cu care am rămas, a fost faptul că a plecat oarecum mai mpăcată relativ la copii. Erau amndoi deja la un liceu din Paris

    GNDURI ŞI POVEŞTI DESPRE SUFLET

    Să nu uităm că viaţa este, de fapt, o călătorie a sufletului care suntem, şi nu a minţii noastre, aşa cum credem.

    Ca să nţelegem, vă mai spun o poveste.
    Acum cteva luni, am avut n tratament pentru cteva zile un om aflat n ceea ce se numeşte fază terminală. Chiar dacă abia mai putea să se mişte, era relativ tnăr şi ncă spera şi şi dorea să se facă bine, att el ct şi soţia dnsului.
    Sufletul lui (el) nsă era oprit la jumătatea unei scări, se uita cnd n sus spre Fiinţe de Lumină, cnd n jos spre capătul scării unde se afla soţia, chemndu-l către ea a mai stat n acest loc cteva zile, pnă s-a hotărt şia nceput să urce spre Lumină.
    Iar el, n cabinetul meu, continua să-mi povestească despre vindecarea mult aşteptată!

    Şi o altă ntmplare, cu relevanţa ei.
    Odată, ntr-o constelaţie, unuia dintre cei care participau la constelare i s-a făcut rău şi a simţit nevoia să se ntindă pe jos. Asta se ntmplă de obicei atunci cnd persoana al cărui loc l ţine respectivul, este decedată.
    ntrebat cel pentru care se făcea constelaţia cine este acea persoană, răspunsul a fost Tata.
    Ce e cu el?
    Nimic, acum e bine:
    Pe scurt, cu un an nainte fusese grav bolnav de cancer, l-au dus n pătură pnă n Brazilia la John of God şi se ntorsese pe picioare. De atunci era relativ bine şi şi găsea de lucru prin casă.
    Surogatul a fost ntrebat pe urmă: Tu cum te simţi?
    Răspunsul mi s-a părut ngrozitor.
    Mă simt foarte rău, iar eu trebuia acum să fiu liber şi fericit. Dar sunt aici şi trăiesc pe un timp de mprumut..(!!!)
    Asta trăia, de fapt, sufletul lui! Are rost o astfel de viaţă? Şi pe al cui timp? Pentru că, dacă e de mprumut, nseamnă că nu e al lui

    Dacă sufletul vrea să plece şi declanşează astfel de procese patologice, probabil este pentru că a constatat că s-a ndepărtat prea mult de la scopul pentru care a venit pe Pămnt şi stă degeaba mai departe iar timpul este preţios.

    Cineva chiar spunea că Timpul este Dumnezeu, lucru dureros pentru că majoritatea dintre noi, aşteptnd permanent ceva ce urmează să se ntmple n viitor, avem o singură obsesie: cum să facem să treacă timpul mai repede? şi apelăm la toate soluţiile ca să fim ct mai inconştienţi de trecerea lui, să nu ne plictisim. Cred că e trist să te plictiseşti cu tine nsuţi

    Nu realizăm cu adevărat că e timpul vieţii noastre, că nu e infinit şi că e singura şi cea mai mare comoară pe care am primit-o la naştere

    Şi nu ştim că una din cele două ntrebări pe care ni le va pune Tatăl cnd vom ajunge la El, va fi: Ce ai făcut cu timpul pe care ţi l-am dat Eu?
    n acel moment, orice scuză sună a gol

    De aceea, sufletul este cel care trebuie recuperat din toate traumele trecutului n care s-a făcut ţăndări, ajutat să se vindece şi lămurit că merită să rămnă mai departe n joc.

    Acest lucru nseamnă, de fapt, o schimbare de soartă (cea prezentă este clar că se apropie de final) sau, cum mai spunem noi, trecerea pe o altă linie de timp, care merge mai departe.

    Sau chiar construirea unui nou destin trasarea unei noi hărţi mitice, cum spunem noi.

    Şapte tumori la doi sni: trei cu patru.

    Aşa şi ncepea povestea acum 16 ani o doamnă, asistentă de fizioterapie n Herculane, la faimoasa vilă Belvedere loc n care am petrecut fericit mult timp pnă n anul 2000.
    Avea 45 de ani şi se programase la operaţie la Arad. Un cancer lent, care i-a dat timp şi curaj să amne operaţia.
    mi aduc aminte cu drag de această poveste, pentru că reacţia ei la tratament a fost fabuloasă. După opt şedinţe mai avea o singură tumoare, ct o boabă de mazăre, care a dispărut brusc n a noua şedinţă (care a fost şi ultima), moment care i-a provocat o durere acută şi violentă care a făcut-o să ţipe şi aproape să sară de pe pat.
    Am tresărit şi eu, speriat, ntors brusc din lumea n care stătusem pnă atunci cu ochii nchişi. A urmat momentul n care ea s-a speriat de faţa mea parcă erai semitransparent!
    Am simţit cum mna ta a pătruns prin carne, a apucat cu două degete tumoarea şi a scos-o brusc! Şi acum mă doare ca la o extracţie de măsea!
    Priveam amndoi fascinaţi cum, n locul n care cu o oră mai nainte se simţea bobul de mazăre, acum era o depresiune şi un gol n care ţi scăpa degetul cnd treceai peste el.
    ***
    Fenomenul s-a mai ntmplat odată cu o pacientă din Craiova, care m-a amuzat că a găsit aceeaşi comparaţie, cu extracţia de măsea.
    Nu ştiu ct de mult le-am convins că nu a fost mna mea, dar eu ştiu sigur acest lucru, pentru simplul motiv că n acel moment nu mă gndeam la aşa ceva, iar procesul pe care ncercam eu să-l declanşez şi să-l menţin era mult mai complicatJ
    Dar de aceea ştiu că nu suntem singuri şi că trebuie să mulţumim celor de deasupra noastră care ne ajută.
    ***
    După aceea, acea doamnă s-a botezat (dar nu numai ca să scape de gura mea), s-a nscris la Facultatea de Drept, a terminat şi studiile postuniversitare, a renunţat la locul ei de muncă şi, zece ani mai trziu, a ieşit la pensie dintr-o cu totul altă poziţie. Şi nici ea nu mai era aceeaşi
    Iar astăzi aştept să ne revedem, să mai stăm de vorbă.

    O altă poveste.

    Prin 2003 sau 2004, o foarte veche prietenă venea cu o veste grea nainte de Sărbătorile de iarnă. Soţul ei fusese diagnosticat cu cancer gastric cu metastaze hepatice, operat imediat la Bucureşti de cel mai bun chirurg n domeniu, acum nu mai avea stomac şi din ficat mai rămăsese 15%.
    O primă observaţie: corpul lui spunea că metastazele nu sunt metastaze, iar acest lucru a fost confirmat cteva săptămni mai trziu de analiza anatomopatologică, care a relevat procese şi celule total diferite. La nivel de limbaj propriu nsă, acest diagnostic iniţial a rămas n folclorul legendei.

    Problema: el ştia că este n convalescenţă după o operaţie simplă.
    Drept care, după două săptămni era operat din nou, mncase mai mult de sărbători
    Iar cnd a revenit la tratament ca să se facă repede mai bine, fireşte a devenit repede un pacient-problemă, care ntrzia mai-mereu sau şi anula şedinţele din tot felul de motive.
    De ce nu-i spui? am ntrebat-o pe prietena mea şi soţia lui.
    Nu putea să-i spună, cel care controla situaţia era tatăl pacientului, un chirurg renumit al Craiovei şi nu putea trece peste cuvntul lui. Dar lacrimile ei erau din ce n ce mai multe cu trecerea zilelor, ca şi plngerile terapeutei care l avea n tratament şi care nu reuşea să-l facă mai cooperant.
    Aşa că, după ncă o absenţă nemotivată (din punctul meu de vedere, binenţeles), am rugat-o pe terapeuta lui ca data viitoare să-l aducă nti la mine.
    Şi cnd s-a ntmplat asta, l-am rugat să ia loc şi i-am adresat cteva cuvinte.
    Domnule inginer (era a doua oară cnd ne ntlneam, prima fiind consultaţia iniţială), sunteţi un om inteligent şi vreau să vă arăt ceva. Dacă această hrtie ar fi a mea, cred că aş vrea să ştiu. Şi atunci nu aş mai bntui prin oraşul acesta mocirlos de februarie după nu ştiu ce afaceri, poate aş vrea să văd Parisul cu soţia de mnă sau piramidele sau poate vreau să fac bungee-jumping, dacă n-am făcut pnă acum. Şi i-am nmnat rezultatul de la tomografia lui.
    Era n picioare, l-a citit odată, s-a uitat din nou la nume, s-a aşezat pe scaun şi a mai citit-o odată. A aşezat-o apoi ncet pe birou, a spus Mulţumesc şi a ieşit pe uşă.
    A trecut pe lngă soţia aflată n sala de aşteptare, a ridicat arătătorul către ea, i-a spus M-aţi minţit cu toţii! şi a ieşit pe uşă.
    După trei sau patru zile n care nimeni nu a ştiut unde e, a apărut direct n cabinetul meu, nebărbierit şi mpietrit.
    Am venit la tratament.
    Din acel moment, n fiecare zi la ora lui de tratament, puteai să-ţi reglezi ceasul după sunetul clopoţelului de la intrare.
    Au trecut opt ani de atunci şi suntem buni prieteni.

    A-ţi schimba frecvenţa proprie (de fapt, a reveni la frecvenţa proprie iniţială, a sănătăţii personale), a-ţi schimba soarta/a sări pe altă linie de timp, nseamnă a te schimba profund şi pe toate planurile. nseamnă să moară omul cel vechi, nainte de a murişi să se nască cel nou.
    Pleci de la corpul fizic, că e cel mai uşor şi mai la ndemnă (cu dietă, respiraţie, exerciţii fizice) şi, ncet-ncet, urci cu nţelegerea şi simţirea din ce n ce mai sus, către suflet.

    Din păcate, fiecare nivel se poate ntinde pe orizontală la nesfrşit. Mulţi greşesc şi se opresc la primul pas, dieta, la ceea ce bagă n gură. Domeniul a ajuns att de vast, nct nu ai cum să nu te rătăceşti.
    Reţete alimentare laborioase, ceaiuri de toate felurile şi din toate ţările, interdicţii, acid sau bazic, clisma să fie cu cafea (Jacobs?) sau ulei (cu mai ce n el?), enzime, vitamine, geluri, meteroriţi, antioxidanţi, ozon, ciuperci, peroxid, bicarbonat, candida sau alţi paraziţi, lista e lungă şi se poate ntinde pe multe pagini. Iar omul bolnav le ncearcă pe toate n ordinea n care i ies n faţă, aşteptnd minunea.
    Dar ceea ce funcţionează la cineva, rar funcţionează şi la altcineva (altfel, vă daţi seama, de mult se rezolva problema), pentru că nu sunt doi oameni la fel, chiar daca au acelaşi diagnostic.
    Fiecare are istoria şi programele lui care rulează, altă cauză şi alt punct de plecare. Uităm mereu că nu există boli, ci pacienţi şi cădem n aceeaşi plasă, a reţetelor.
    Poate, pnă la urmă, chiar există şi un loz cştigător. Dar, poate, nu totdeauna ai atta timp la dispoziţie, să le ncerci pe toate la rnd, pnă l găseşti.
    Alţii se opresc la al doilea nivel şi vorbesc la nesfrşit de energii negative, vampiri energetici sau magie neagră.
    Alţii sunt supăraţi pe Dumnezeu

    ntregul proces este lung, dificil şi, pe alocuri, chiar dureros. Ai nevoie de ajutor, sprijin şi ndrumare la fiecare pas şi la fiecare nivel. Dar este singura şansă reală.

    Pentru asta noi am făcut cu toţii eforturi să aducem aici pentru pacienţi tehnicile de iluminare, de extracţie, de recuperare şi am creat Calea Vindecării / Roata Medicinii bune nu doar pentru cei atinşi de această boală, ci pentru orice boală gravă a trupului sau a sufletului.
    Ca primă idee, trebuie extras din structurile fiinţei n cauză, de unde se află, exact acel ghem declanşator care conţine programul şi energia suferinţei n cauză, pentru a se spera la un curs pozitiv.


    FINAL
    n acest moment aţi nţeles, evident, că acest proces nu poate fi dect personal, nu poate fi făcut de altcineva sau iniţiat şi dus la bun sfrşit de un om inconştient de problema sa.
    De aceea, primul lucru necesar este ca omul să ştie exact n ce situaţie se află.
    Tot ce pot să mai spun este că:
    - de obicei, şansele de vindecare par să scadă pe măsură ce creşte numărul şedinţelor de chimioterapie; există un moment de-a lungul chimioterapiei de la care ncepi să ai senzaţia că nu mai e nimeni n acel corp, că nu mai ai cu cine să comunici
    - procentul pacienţilor pe care noi i-am avut n tratament şi care supravieţuiesc acestei boli peste statisticile medicale, trăind şi astăzi, după 7-8 şi chiar 17-18 ani, este mult mare n cazul celor care, din diverse motive, nu au făcut chimioterapie sau au făcut doar 2-3 şedinţe;
    - n cazul celălalt, estimarea este de cel mult 50%, iar efortul a fost extraordinar;
    - regimul alimentar, dezintoxicarea, clismele ajută extraordinar şi fac crizele de vindecare mult mai suportabile;
    - este foarte important suportul acordat de cei din jur, mai ales de către cei dragi;
    - şansele cresc n aceeaşi măsură n care pacientul reuşeşte să schimbe ct mai multe aspecte din viaţa lui, din părerile, obiceiurile şi credinţele lui, din modurile lui de a funcţiona, de a gndi şi de a acţiona care, evident, nu numai că nu l-au ajutat pnă acum, dar foarte probabil l-au şi adus n această situaţie.

    Să vă fie bine!

  4. #4
    Senior Member
    Data nscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    69.776

Informații subiect

Utilizatori care navighează n acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează n acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •