Manastirea Prislop
Apreciată · acum 38 minute



Usturioiul - excelent antibiotic

Celor cărora nu le plac medicamentele sau acelora care se tratează naturist, le recomand să consume usturoiul. Acesta este benefic pentru întregul corp, întărind imunitatea. Doza recomandată pe zi este de 3-5 căţei.

Atenţie! Nu folosiţi usturoiul ca remediu în cazul în care luaţi medicamente pentru subţierea sângelui.

Iată în ce fel poate fi folosit usturoiul ca şi antibiotic:
1. În primul rând, acesta poate fi utilizat sub formă de ceai. Se fierb 3-5 caţei de usturoi în 300 de ml de apă. Se bea călduţ, câte o jumătate de cană, de 3 ori pe zi. Se adaugă miere şi lămâie.

2. Cel mai repede absorbită va fi alicina în momentul consumării usturoiului în stare crudă. Dacă nu îl puteţi consuma aşa, atunci taiaţi în bucăţele mici şi înghiţiţi ca şi pe pastile.

3. Se poate utiliza sub formă de sirop, astfel calmând şi durerile de gât. Usturoiul se zdrobeşte şi se amestecă cu miere. Se iau 2-3 linguriţe pe zi.

4. Pentru urechi se foloseşte uleiul de usturoi. Se zdrobesc 5 căţei de usturoi şi se amestecă cu 50 de ml de ulei de măsline. Se lasă 5 zile la temperatura camerei, apoi se strecoară. Se pun 2-3 picături de ulei în urechea afectată, de 3 ori pe zi, timp de 4 zile. Urechea se protejează cu un tampon de vată.

Georgiana Nistor
- cu Elena Ciobanu.
Îmi place · · Distribuie