Medicii de top, premiaţi pentru performanţele medicale!

Publicat n 5 iunie 2013 Redacția
Compania Media Makers şi site-ul www.topmedici.ro au organizat miercuri, 29 mai, a şasea ediţie a Galei TopMedici . Evenimentul a fost precedat de o amplă dezbatere pe teme de actualitate medicală. Dezbaterea a reunit cei mai importanţi actori din sistem, care au analizat noua poziţionare a politicilor de sănătate din Romnia. Astfel, au fost abordate teme de interes public privind funcţionarea asigurărilor private de sănătate, importanţa prevenţiei, nevoia de actualizare a listelor de medicamente subvenţionate sau luarea unor măsuri concrete pentru accelerarea absorbţiei de fonduri comunitare. Cetăţenii sunt din ce n ce mai interesaţi ca sănătatea publică să devină prioritatea politicii de guvernare. Iată de ce perpetuăm acest gen de dezbatere dinamică, motiv pentru care profesioniştii din domeniul sănătăţii, reprezentanţii mediului de afaceri, ai institutiilor de reglementare şi toţi aceia care au abilităţi n finanţarea sistemului public au fost chemaţi să-şi expună opiniile, a declarat Constantin Rudniţchi, director Media Makers. Centrul de greutate al evenimentului l-a reprezentat ceremonia de decernare a premiilor de performanţă medicală. Gala TopMedici a reunit nume de marcă ale medicinei romneşti, prilej cu care care au fost decernate premiile de excelenţă pentru anul 2012. Selecţia premiilor a fost făcută de Consiliul Consultativ al Galei TopMedici 2013, format din: Acad.Prof.Dr.Leon Dănăilă, Prof. Dr. Daniela Bartoş, Prof. Dr. Mircea Beuran, Prof. Dr. Gheorghe Burnei, Prof. Dr. Dan Mircea Cheţa, Prof. Dr. Ioan Lascăr, Prof.Dr. Grigore Tinică, Prof. Dr. Dan Tulbure, Prof.Dr.Farm.Ovidiu Bojor. Astfel, Consiliul Consultativ a aplicat o grilă cu un punctaj de la 1 la 5 medicilor romni care au obţinut rezultate deosebite pe parcursul anului 2012. Criteriile care au stat la baza acestui punctaj au fost: * Inovaţia * Performanţa profesională * Spiritul de echipă şi capacitatea de a forma specialişti * Managementul bolnavului * Abilitatea de comunicare Este esenţial să nţelegem mpreună că un top al medicilor din Romnia nu trebuie să fie un clasament festivist, expus unor show-uri uneori frivole, ci o categorie rezervată doar unor personalităţi cu performanţe excepţionale, un club exclusivist care-i reuneşte pe maeştrii profesiunii lor, a căror pregătire este nsoţită de căldură umană, devotament şi deschidere către lume. Iată de ce, e departe de noi intenţia de a transforma acest Top şi, finalmente, această Gală ntr-o competiţie menită să suscite speculaţii şi să incite orgolii, cu toate că n lumea elitei profesionale orgoliile sunt, n covrşitoare majoritate, justificate, a declarat Rodica Sărmaş Furnea, coordonatoarea evenimentului. n cadrul Galei TopMedici au fost decernate premii de excelenţă medicilor: Prof. Dr. Gabriel Aprodu, Prof.Dr. Vladimir Beliş, Prof.Dr. Ion Bordeianu, Prof. Dr. Maria Dorobanţu, Prof.Dr.Leonida Gherasim, Acad.Prof.Dr. Constantin Ionescu-Trgovişte, Prof.Dr. Maria Moţiu, Dr. Marcel Oancea, Prof.Dr. Traian Pătraşcu, Prof.Dr. Dorel Săndesc, Prof.Dr. Eugen Trcoveanu, Prof.Dr.Liviu Vlad Premiul TopMedici de excelenţă n management i-a rfost atribuit Prof. Dr. Alexandru Irimie. Prof. Dr. Ion Bruckner a obţinut premiul pentru performanţa medicală n echipă, iar Conf. Dr. Corneliu Moldovan a primit premiul de execelenţă pentru promovarea medicinei şi terapiei integrative. Premiul pentru performanţă n comunicare a fost mpărţit de doi titani: Prof.Dr. Vasile Astărăstoae şi Prof.Dr. Mircea Cinteză. Premiul TopMedici pentru Inovaţie a revenit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării, colectiv: Dipl.Ing.Alexandru Moldovanu, Dr.Ing.Adrian Pacioga, Dr.Ing.Stanca Comşa.