Dubai, orasul de vis al emirilor!
Soare, mare si niste servicii fara egal, Dubaiul este cu siguranta capitala vacantelor de lux, un paradis arab unde petrolul a fost transformat in bani iar banii in turism, aducand in doar cateva decade, un mic sat pescaresc la statutul de cea mai cautata destinatie turistica din Orientul Apropiat. Da, astazi vom vorbi putin despre Dubai si vom descoperi impreuna sarmul acestui oras unic, plin de atractii cum doar aici se pot vedea.Despre istoria Dubaiului
Povestea noastra incepe acum vreo 40 de ani cand Dubaiul era putin mai mult decat un simplu oras de pescari ce isi duceau traiul din ceea ce le oferea oceanul. Era o convietuire naturala, organica de care nimeni nu se atinsese vreme de secole. Insa aici, in Dubai, lucrurile aveau sa se schimbe odata ce in Emiratele Arabe Unite s-au descoperit tot mai multe zacaminte de petrol, aur negru ce a ajutat la finantarea unui proiect fara precedent. Dubaiul a prins aripi si a inceput sa se dezvolte sub atenta indrumare a familiei de emiri ce a condus orasul. Pentru ei banii nu au fost principala atractie deoarece rezervele de petrol se vor termina odata si odata iar in urma lor tara ar fi riscat sa se intoarca la ceea ce a fost inainte, reintrand in anonimat. Asa ca vizionarii conducatori din Dubai au profitat de petrolul gasit in zona si au investit masiv in dezvoltarea regionala si in turism. Au adus aici numerosi investitori straini, momindu-i cu lipsa impozitelor si cu facilitatile deosebite pe care orasul le oferea iar rezultatele nu au intarziat sa apara.In Dubai este aproape imposibil sa gasesti un hotel de 3 stele sau mai putine insa preturile pentru spatiile de cazare de 4 si 5 stele sunt comparabile cu cele pe care le-ati fi platit in Europa la un hotel de 2 stele. Asa-i, turismul nu se face pe bani multi neaparat, insa daca luxul suprem este ceea ce cautati, Dubaiul are de aproape un deceniu si asa ceva, in “persoana” hotelului Burj-al-Arab, unicul hotel cotat cu 7 stele din lume…va puteti inchipui ce e inauntru nu-i asa?Activitati in Dubai.
O chestie interesanta la Dubai este ca indiferent unde veti merge la cumparaturi, aveti toate sansele sa descoperiti produse care la Bucuresti ar fi costat mai scump.Asta pentru ca, dupa cum v-am mai spus, Dubai-ul nu are nici un fel de taxe sau impozite ceea ce in linii mari inseamna ca scoateti bani doar pentru valoarea reala a produsului, fara nici un fel de costuri suplimentare. Si asta este o veste buna pentru ca in Dubai exista mai bine de 25 de mall-uri imprastiate de-a lungul si de-a latul acestei metropole moderne.Istoria este si ea o parte importanta a acestui oras, indiferent ca vorbim Deira sau de Bur Dubai, cele doua zone majore ale Dubaiului, unde veti gasi numeroase muzee, galerii de arta si centre culturale atent amplasate. Iar daca vreti sa vedeti cum arata micul sat pescaresc de dinainte de epoca petrolului, puteti vizita districtul Bastakya unde iesitul pe mare si pescuitul reprezinta inca sursa principala de venit.Iar cand v-ati saturat de umblat, mergeti pe plaja la Jumeirah. Aici nisipul este cum nu se poate mai fin iar privelistea este completata de palmieri si de marea de o claritate greu de gasit in alta parte. Si tot aici a fost ridicat si Burj-al-Arab despre care va povesteam mai devreme.
Cum se ajunge in Dubai
Daca vrei sa vizitati acest minunat oras lucrurile sunt destul de simple avand in vedere ca exista o cursa Tarom directa ce pleaca de trei ori pe saptamana de pe aeroportul Henry Coanda pana pe Dubai International Airport. Aveti totusi grija pentru ca veti avea nevoie de viza si in lipsa unui consulat al Emiratelor Arabe Unita in Bucuresti, problema vizei va trebui sa o rezolvati prin intermediul companiei aeriene cu care veti zbura.
Marcaje