http://www.fundatiaarsenieboca.ro/

[Adrian Pop]

-------- Original Message --------
Subject: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: „Maica Domnului"
Date: Mon, 12 Aug 2013 09:20:00 +0000
From: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
Reply-To: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
To: <adipop@popservice.ro>



Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

Cu ajutorul lui Dumnezeu joi ne vom bucura de praznicul împărătesc, Adormirea Maicii Domnului. Nădăjduim că postul în cinstea Adormirii Maicii Domnului care se apropie de sfârşit a fost pentru fiecare dintre noi, cu adevărat, o perioadă de pregătire duhovnicească necesară întâmpinării cum se cuvine a celei mai mari sărbători închinate Născătoarei de Dumnezeu.

Maica Domnului (fragment)

<<Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după caderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.
Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zdroaba vieţii ar fi fără sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta.
Ştim de la Iisus, că vom purta şi chipul pe care ni l-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta încă, când Se va naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară.
Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic.
Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi”, ci şi o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul Ei.
Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jerfă: dovadă, că puţini erau până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului.

Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini, e Maica Domnului. – Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.>>

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 121-122.

Vă dorim în continuare un post binecuvântat cu folos duhovnicesc şi cu multe fapte bune!

Cu preţuire,
Ruxandra Popescu

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca
Coordonator Departament Relaţii cu publicul
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0768430246; 0756595188
E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro
Daca nu mai doriti sa primiti aceste emailuri, click pe linkul de dezabonare

[Adrian Pop]

Dragi membri şi prieteni,

Cu bucurie vă anunţăm că sâmbăta trecută, 10 august, cu ajutorul unor prieteni constanţi ai Fundaţiei (Doru Dragu, Mihai Bejinariu, Horaţiu Pascal), am vizitat Centrul Sf. Arh. Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, jud. Giurgiu, unde am dus donaţiile făcute de dumneavoastră (muşama-10 m, rechizite, produse de curăţenie, becuri, 2 unităţi calculator, alimente, 1 covor, o sanie, DVD-uri desene animate, iconiţe, haine, jucării, o sumă de bani).
Mărturii în imagini găsiţi aici.
Dorim să mulţumim, de asemenea, unor apropiaţi ai Fundaţiei care au donat o bicicletă şi produse de mobilier transportate în cursul săptămânii trecute cu ajutorul domnului Daniel Doman.
Pentru a ne putea mobiliza de pe acum pentru pregătirea vizitei următoare, vă rugăm ca, în măsura posiblităţilor, să încercăm să ajutăm Centrul de la Slobozia să îşi achite o parte dintre restanţele la facturile de utilităţi (în valoare de aproximativ 2.500 lei) şi să strângă banii sau materialele de construcţie necesare pentru ridicarea unui grajd de vite, înainte de începerea sezonului rece – costurile ajung până la 6.000- 7.000 lei.
Vă mulţumim tuturor pentru implicare şi sperăm că vom reuşi să contribuim cu cel puţin aceeaşi dăruire şi la pregătirea vizitei următoare!

În perioada 22-28 iulie 2013 Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj în Moldova. Mulţumim tuturor celor ce s-au alăturat acestui pelerinaj de suflet prin acest străvechi ţinut de legendă încărcat de vetre duhovniceşti în care s-au făurit de-a lungul timpului spiritualitatea, credinţa, cultura şi arta poporului român. Mai multe detalii.

Vă anuntăm că avem la sediul Fundaţiei pentru distribuire un nou titlu de carte, „Am auzit un sfânt vorbind – Părintele Arsenie Boca”.Volumul este coordonat de Ion Costin şi conţine mărturii ale părintelui Ioan Sofonea despre Părintele Arsenie Boca. Preţ: 12 lei. Mai multe detalii.

Asociaţia “IHTIS” invită copiii si tinerii cu dizabilităţi, solişti vocali şi instrumentişti, având vârsta între 8 şi 25 ani să participe la a IV-a editie a Festivalului – Concurs „Dobrogea – Vatră de Folclor Românesc”, desfăşurat în perioada 27 – 31 august în sudul litoralului. Cazarea şi masa participanţilor cu dizabilităţi va fi gratuită. Mai multe detalii.

Asociaţia „Prietenii Sf. Efrem cel Nou” organizează în perioada 25-30 august un pelerinaj în Sf. Munte Athos de Adormirea Maicii Domnului. Mai multe detalii.

Asociaţia ARCEN invită atât pe bucureşteni, cât şi pe turişti, să ia parte gratuit la tururile-ghidate pietonale „Cu bastonul prin Bucureşti” în perioada 27 iulie – 8 septembrie în fiecare sâmbătă de la ora 11.00 şi duminica de la ora 18.00, având ca punct de pornire Cercul Militar Naţional şi punct final pe Bulevardul Magheru. Mai multe detalii.

Cu preţuire,
Ruxandra Popescu

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca
Coordonator Departament Relaţii cu publicul
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0768430246; 0756595188
E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro

[Adrian Pop]

Parintele Arsenie Boca: + 28 noiembrie 1989 = ziua nasterii sale in Rai ca Sfant

Posted on noiembrie 27, 2010 by bdi2






http://fundatiaarsenieboca.ro/
http://www.arsenieboca.ro/
http://www.arsenieboca.ro/parintele_viata.html
http://www.arsenieboca.ro/parintele_pictura.html
http://www.arsenieboca.ro/parintele_..._articole.html
http://www.nistea.com/boca.htm
Serafim de Sarov este sfantul la care a fost condus Parintele Arsenie Boca de catre Maica Domnului pe Muntele Athos. Desigur ca atunci cand s-a intamplat aceasta minune Sf Serafim de Sarov trecuse in lumea cealalta de aproape 100 de ani.
Dumnezeu a vrut sa ne lege de acest sfant al Rusiei nu intamplator ci dintr-un motiv tainic.
Pr Arsenie se roaga la Hristos Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic pentru a fi initiat in isihasm si a primi un indrumator in tainele secrete ale mantuirii. Se roaga dar in zadar. Abia cand se roaga Fecioarei Maria aceasta ii apare si ii raspunde conducandu-l, transportandu-l prin minune intr-o padure la acest sfant al Rusiei numit Serafim de Sarov.
Nu intamplator unul din cei mai mari sfinti ai Romaniei, Arsenie Boca are acest traseu spiritual.
A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989. Inmormantat la Manastirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (lângă Haţeg), jud. Hunedoara.
http://www.formula-as.ro/2008/803/sp...enie-boca-9057
“ Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.
L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.
Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.
Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: “Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii”. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: “Acestia ma vad pentru ultima oara”. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.
Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.
Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.
- Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?
- Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: “Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!”. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.
- Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?
- Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.
- Cum adica?
– Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant”. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?”. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura”. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi”. Cand m-am intors, nu era nimeni.
- Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?
- Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. “
http://www.formula-as.ro/2008/815/sp...enie-boca-9485
“Fetita oloaga
M-am nascut in anul 1935, intr-o familie de oameni saraci, dintr-o localitate de munte, de langa Brasov. Primul copil nascut in familia mea a fost un baiat sanatos si frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am nascut infirma de ambele picioare, slaba si pipernicita. Femeile din sat care m-au vaz
ut o indemnau pe mama sa nu-mi dea de mancare, ca sa mor. Iar mama le spunea: “Daca Dumnezeu mi-a dat-o asa, eu ii dau de mancare si apoi sa faca El ce-o vrea cu ea”.
…si ne-am asezat in rand, in picioare, sa-l asteptam pe parintele Arsenie, sa vina sa ne dea binecuvantare. Fiecare avea in mana cate ceva. Langa mine era o doamna din Brasov si m-a intrebat: “Tu n-ai adus nimic sa-i dai parintelui?”. Am ridicat stingherita din umeri. Nu stiam ca asa era obiceiul. Anisoara nu-i spusese mamei nimic. I-am raspuns: “Nu!”. Atunci ea mi-a dat un pachetel, cat un pachet de chibrite, nu stiu ce o fi fost in el, si mi-a zis: “Da-i asta parintelui si cere-i ceva!”.
Minunea
La un moment dat, parintele a coborat din chilie: inalt, imbracat intr-o reverenda alba, incinsa cu o centura neagra la mijloc. Avea parul negru si lung pana la umeri si niste ochi albastri, albastri… Eu eram a cincea sau a sasea din rand. Tremuram toata. Cand a ajuns la mine si a intins mana sa ma binecuvanteze, i-am intins pachetelul si am zis in gand: “Parinte, ajuta-ma sa pot umbla”.
In gand am zis, ca nu eram in stare sa scot un cuvant. Dansul a lasat mana in jos, s-a dat un pas inapoi, m-a privit din cap pana la picioare si de la picioare pana la cap si m-a binecuvantat, zicand cu voce tare: “Bine, asa sa fie!”. Atunci am simtit un fior si o putere m-a strabatut prin sira spinarii. Si am simtit, deodata, ca pot sa ma tin pe picioare. Parintele Arsenie facuse o minune cu mine: imi daduse putere sa pot umbla. Am inceput sa plang, iar dansul a trecut mai departe. Credinciosii m-au inconjurat si m-au intrebat ce am cerut, ce mi-a dat parintele? Eu nu le-am spus, ci am tot plans… “
http://www.formula-as.ro/2008/823/sp...delenesti-9742
“Eu am avut un unchi, care in ’48 era ofiter de securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov, unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.
Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In ’44, de exemplu, a spus la sl
ujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea, bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era pe jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau. “
“…Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: “Ba, popa!”. Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: “Parinte, iarta-ma”. “De Dumnezeu sa fii iertat”, i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a revenit. “
Emilia Butum – Fagaras:
“Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu”
Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea.
Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitii: “Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc”. Iar daca vroia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: “Hai sa-ti spun ceva: Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?”. Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. “Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: Daca te uiti in casa, il vezi?”. – “Nu, nu il vad”. “Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?”. – “Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu”. “Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic”.
Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: “Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul”. Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat: “Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!”. Credinta a cuprins-o chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama.
Dar aceste lucruri, desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate. “
Se zice ca:
Parintele Arsenie Boca fiind intrebat odata daca este bine sa cinstim sfintii catolici, el a dat de inteles ca este bine sa-i cinstim, dar sa nu-i uitam pe ai nostri.
O minune in care Dumnezeu a lucrat prin colaborarea dintre Sf Serafim de Sarov si Sf Francisc de Assisi:
Era o femeie care se ruga foarte mult pt a primi har si era catolica. Si se ruga foarte mult Sfantului Francisc sa primeasca Har. Sf Francisc de Assisi este catolic.
Iar intr-o zi, in timpul rugaciuni, a venit Sf. Francisc la ea cu un batranel in dreapta lui, in haina alba si cu spatele putin curbat, si i-a zis:
“La Biserica lui sa mergi si vei dobandi Harul.”
Si ea nu stia cine e batranelul. Si se tot intreba cine este.
Dupa un timp si-a angajat niste muncitori rusi ( ea era din Italia si era bogata) si mergand in camera unuia dintre muncitori a vazut iconita batranelului imbracat in alb la candela .
L-a intrebat pe slujitor si acela i-a zis ca e Sfantul Serafim de Sarov.
Astfel, s-a facut ortodoxa si a trimis minunea la manastirea Sf. Serafim.
Iar Sfantul Fracisc e singurul sfant catolic care a convertit un om la ortodoxie.
Iar acolo [la Biserica Draganescu / pictata de Parintele Boca] este desenat ca sa marturiseasca despre minune si despre adevarata credinta…
In 1948 cand a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Parintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, in biserica aceea, unde erau adunati si catolicii si ortodocsii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a incins acolo o cearta de nu se mai intelegea om cu om. Ai nostri (ortodocsii), cautau sa-i lamureasca, ceilalti se opuneau si bineinteles a iesit un scandal mare in Biserica.
Parintele parca nu avea nici un cuvant sa-i lamureasca. A iesit afara din biserica, si nu departe era o padure si a chemat lupii din padure, si a inceput sa-i mangaie, asa cum Daniil ii mangaia pe lei. Si cineva a zis “Mai, Parintele asta Arsenie a chemat lupii din padure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Si cand au iesit din biserica a inceput sa-i mangaie si a zis: “Mai, si cu lupii astia ma inteleg, numai cu voi nu ma pot intelege” si din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Parintele si-a spus cuvantul si revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel).
“In biserica de la Draganescu, pe drept cuvant numita Capela Sixtina a Ortodoxiei sunt pictati sfintii asa cum i-a vazut parintele Arsenie Boca. In marginea din dreapta a picturii respective, in rand cu sfintii ortodocsi, este pictat [cu aureola de sfant] Sfantul Francisc de Assisi, sfant catolic care in timpul vietii a vrut sa posteasca dupa modelul ortodox, dar Papa nu l-a lasat.”
“Un exemplu foarte „concret“ îl găsim la [Biserica] Drăgănescu. În partea stângă a naosului, spre final, putem citi cuvintele: Extra Ecclesia Nulla Sallus (Sf. Ciprian, De unitate Ecclesiae, cap. IV). Imediat jos sunt reprezentate bisericile Sf. Sofia din Constantinopol şi Sf. Petru din Roma – împreună! Cele două biserici se alătură, formând un corp comun, iar în semicerc deasupra lor este scris: „Cred întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică“. Este un apel simbolic la unitatea de credinţă a Bisericii din timpul Sinoadelor Ecumenice. Iată un motiv în plus pentru care pictura Părintelui Arsenie poate fi numită profetic.
…
Desigur, îmbinarea subtilă a tradiţiei bizantine cu elemente ale tradiţiei apusene poate lăsa loc la interpretări mai mult sau mai puţin legitime în raport cu ceea ce a dorit „cu adevărat“ Părintele să exprime prin pictura sa. Cert este că în cazul de faţă apelul la unitatea Bisericii este unul tulburător de actual. Într-o formulare memorabilă (consemnată de ucenicii din Ţara Făgăraşului), Părintele Arsenie ar fi spus că „Ortodoxia şi Catolicismul sunt două strane ale aceleiaşi Biserici“14. Cu menţiunea, poate, că Ortodoxia este strana „din dreapta“… “
http://www.lumeacredintei.com/sct_6/...senie_boca.htm
http://fundatiaarsenieboca.ro/index....cole&Itemid=92
http://fundatiaarsenieboca.ro/index....layout=default

[Adrian Pop]

Parintele Arsenie Boca: + 28 noiembrie 1989 = ziua nasterii sale in Rai ca Sfant

Posted on noiembrie 27, 2010 by bdi2






http://fundatiaarsenieboca.ro/
http://www.arsenieboca.ro/
http://www.arsenieboca.ro/parintele_viata.html
http://www.arsenieboca.ro/parintele_pictura.html
http://www.arsenieboca.ro/parintele_..._articole.html
http://www.nistea.com/boca.htm
Serafim de Sarov este sfantul la care a fost condus Parintele Arsenie Boca de catre Maica Domnului pe Muntele Athos. Desigur ca atunci cand s-a intamplat aceasta minune Sf Serafim de Sarov trecuse in lumea cealalta de aproape 100 de ani.
Dumnezeu a vrut sa ne lege de acest sfant al Rusiei nu intamplator ci dintr-un motiv tainic.
Pr Arsenie se roaga la Hristos Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic pentru a fi initiat in isihasm si a primi un indrumator in tainele secrete ale mantuirii. Se roaga dar in zadar. Abia cand se roaga Fecioarei Maria aceasta ii apare si ii raspunde conducandu-l, transportandu-l prin minune intr-o padure la acest sfant al Rusiei numit Serafim de Sarov.
Nu intamplator unul din cei mai mari sfinti ai Romaniei, Arsenie Boca are acest traseu spiritual.
A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989. Inmormantat la Manastirea Prislop, sat Silvaşu de Sus (lângă Haţeg), jud. Hunedoara.
http://www.formula-as.ro/2008/803/sp...enie-boca-9057
“ Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.
L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.
Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.
Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: “Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii”. De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: “Acestia ma vad pentru ultima oara”. Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.
Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.
Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.
- Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?
- Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: “Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!”. Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.
- Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?
- Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: “Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum”. Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.
- Cum adica?
– Plutea… Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: “Masina noastra merge pe pamant”. L-am intrebat: “Ce-ai simtit, omule?”. Si el: “Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura”. Si-am auzit atunci o voce in spate: “Pana aici am venit cu voi”. Cand m-am intors, nu era nimeni.
- Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?
- Nu, ca oamenii de azi nu mai cred. “
http://www.formula-as.ro/2008/815/sp...enie-boca-9485
“Fetita oloaga
M-am nascut in anul 1935, intr-o familie de oameni saraci, dintr-o localitate de munte, de langa Brasov. Primul copil nascut in familia mea a fost un baiat sanatos si frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am nascut infirma de ambele picioare, slaba si pipernicita. Femeile din sat care m-au vaz
ut o indemnau pe mama sa nu-mi dea de mancare, ca sa mor. Iar mama le spunea: “Daca Dumnezeu mi-a dat-o asa, eu ii dau de mancare si apoi sa faca El ce-o vrea cu ea”.
…si ne-am asezat in rand, in picioare, sa-l asteptam pe parintele Arsenie, sa vina sa ne dea binecuvantare. Fiecare avea in mana cate ceva. Langa mine era o doamna din Brasov si m-a intrebat: “Tu n-ai adus nimic sa-i dai parintelui?”. Am ridicat stingherita din umeri. Nu stiam ca asa era obiceiul. Anisoara nu-i spusese mamei nimic. I-am raspuns: “Nu!”. Atunci ea mi-a dat un pachetel, cat un pachet de chibrite, nu stiu ce o fi fost in el, si mi-a zis: “Da-i asta parintelui si cere-i ceva!”.
Minunea
La un moment dat, parintele a coborat din chilie: inalt, imbracat intr-o reverenda alba, incinsa cu o centura neagra la mijloc. Avea parul negru si lung pana la umeri si niste ochi albastri, albastri… Eu eram a cincea sau a sasea din rand. Tremuram toata. Cand a ajuns la mine si a intins mana sa ma binecuvanteze, i-am intins pachetelul si am zis in gand: “Parinte, ajuta-ma sa pot umbla”.
In gand am zis, ca nu eram in stare sa scot un cuvant. Dansul a lasat mana in jos, s-a dat un pas inapoi, m-a privit din cap pana la picioare si de la picioare pana la cap si m-a binecuvantat, zicand cu voce tare: “Bine, asa sa fie!”. Atunci am simtit un fior si o putere m-a strabatut prin sira spinarii. Si am simtit, deodata, ca pot sa ma tin pe picioare. Parintele Arsenie facuse o minune cu mine: imi daduse putere sa pot umbla. Am inceput sa plang, iar dansul a trecut mai departe. Credinciosii m-au inconjurat si m-au intrebat ce am cerut, ce mi-a dat parintele? Eu nu le-am spus, ci am tot plans… “
http://www.formula-as.ro/2008/823/sp...delenesti-9742
“Eu am avut un unchi, care in ’48 era ofiter de securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la Brasov, unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc in continuare.
Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin puhoaie de oameni la el. In ’44, de exemplu, a spus la sl
ujba oamenilor sa-si aduca copiii de la Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult, saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale, statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si de la o vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00 noaptea, bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era pe jos s-a napustit inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant, prietenii lui securisti numai de asta vorbeau. “
“…Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: “Ba, popa!”. Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea nu inceteaza, a zis: “Parinte, iarta-ma”. “De Dumnezeu sa fii iertat”, i-a raspuns parintele si pe loc omul si-a revenit. “
Emilia Butum – Fagaras:
“Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu”
Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea.
Era toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitii: “Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc”. Iar daca vroia sa mearga pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare, a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o matusa si i-a spus acesteia: “Hai sa-ti spun ceva: Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?”. Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. “Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti spun altceva: Daca te uiti in casa, il vezi?”. – “Nu, nu il vad”. “Dar daca merg prin casa, auzi si tu pasii lui insotindu-ma?”. – “Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu”. “Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic”.
Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage. Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: “Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca este un mormant ca oricare altul”. Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat parintele) si a strigat: “Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!”. Credinta a cuprins-o chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de mama.
Dar aceste lucruri, desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea? Sunt niste lucruri adevarate. “
Se zice ca:
Parintele Arsenie Boca fiind intrebat odata daca este bine sa cinstim sfintii catolici, el a dat de inteles ca este bine sa-i cinstim, dar sa nu-i uitam pe ai nostri.
O minune in care Dumnezeu a lucrat prin colaborarea dintre Sf Serafim de Sarov si Sf Francisc de Assisi:
Era o femeie care se ruga foarte mult pt a primi har si era catolica. Si se ruga foarte mult Sfantului Francisc sa primeasca Har. Sf Francisc de Assisi este catolic.
Iar intr-o zi, in timpul rugaciuni, a venit Sf. Francisc la ea cu un batranel in dreapta lui, in haina alba si cu spatele putin curbat, si i-a zis:
“La Biserica lui sa mergi si vei dobandi Harul.”
Si ea nu stia cine e batranelul. Si se tot intreba cine este.
Dupa un timp si-a angajat niste muncitori rusi ( ea era din Italia si era bogata) si mergand in camera unuia dintre muncitori a vazut iconita batranelului imbracat in alb la candela .
L-a intrebat pe slujitor si acela i-a zis ca e Sfantul Serafim de Sarov.
Astfel, s-a facut ortodoxa si a trimis minunea la manastirea Sf. Serafim.
Iar Sfantul Fracisc e singurul sfant catolic care a convertit un om la ortodoxie.
Iar acolo [la Biserica Draganescu / pictata de Parintele Boca] este desenat ca sa marturiseasca despre minune si despre adevarata credinta…
In 1948 cand a fost revenirea (greco-catolicilor la ortodoxie), Parintele a fost trimis la Alba Iulia. Acolo, in biserica aceea, unde erau adunati si catolicii si ortodocsii, el a fost trimis ca delegat de la Sibiu. S-a incins acolo o cearta de nu se mai intelegea om cu om. Ai nostri (ortodocsii), cautau sa-i lamureasca, ceilalti se opuneau si bineinteles a iesit un scandal mare in Biserica.
Parintele parca nu avea nici un cuvant sa-i lamureasca. A iesit afara din biserica, si nu departe era o padure si a chemat lupii din padure, si a inceput sa-i mangaie, asa cum Daniil ii mangaia pe lei. Si cineva a zis “Mai, Parintele asta Arsenie a chemat lupii din padure?! Ia vedeti, ce face acolo?”. Si cand au iesit din biserica a inceput sa-i mangaie si a zis: “Mai, si cu lupii astia ma inteleg, numai cu voi nu ma pot intelege” si din clipa aceea imediat s-a schimbat atmosfera. Parintele si-a spus cuvantul si revenirea n-a mai fost cu probleme. (Pr. Ioan Ciungara, Copacel).
“In biserica de la Draganescu, pe drept cuvant numita Capela Sixtina a Ortodoxiei sunt pictati sfintii asa cum i-a vazut parintele Arsenie Boca. In marginea din dreapta a picturii respective, in rand cu sfintii ortodocsi, este pictat [cu aureola de sfant] Sfantul Francisc de Assisi, sfant catolic care in timpul vietii a vrut sa posteasca dupa modelul ortodox, dar Papa nu l-a lasat.”
“Un exemplu foarte „concret“ îl găsim la [Biserica] Drăgănescu. În partea stângă a naosului, spre final, putem citi cuvintele: Extra Ecclesia Nulla Sallus (Sf. Ciprian, De unitate Ecclesiae, cap. IV). Imediat jos sunt reprezentate bisericile Sf. Sofia din Constantinopol şi Sf. Petru din Roma – împreună! Cele două biserici se alătură, formând un corp comun, iar în semicerc deasupra lor este scris: „Cred întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică“. Este un apel simbolic la unitatea de credinţă a Bisericii din timpul Sinoadelor Ecumenice. Iată un motiv în plus pentru care pictura Părintelui Arsenie poate fi numită profetic.
…
Desigur, îmbinarea subtilă a tradiţiei bizantine cu elemente ale tradiţiei apusene poate lăsa loc la interpretări mai mult sau mai puţin legitime în raport cu ceea ce a dorit „cu adevărat“ Părintele să exprime prin pictura sa. Cert este că în cazul de faţă apelul la unitatea Bisericii este unul tulburător de actual. Într-o formulare memorabilă (consemnată de ucenicii din Ţara Făgăraşului), Părintele Arsenie ar fi spus că „Ortodoxia şi Catolicismul sunt două strane ale aceleiaşi Biserici“14. Cu menţiunea, poate, că Ortodoxia este strana „din dreapta“… “
http://www.lumeacredintei.com/sct_6/...senie_boca.htm
http://fundatiaarsenieboca.ro/index....cole&Itemid=92
http://fundatiaarsenieboca.ro/index....layout=default

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm să pomenim astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Andrei Stratilat! Creştinul este un iubitor de pace şi orice conflict nu este dorit, dar când zilnic trebuie să porţi un război nevăzut trebuie să reacţionezi. Sfinţii militari: Gheorghe, Dimitrie, Mercurie, Mina, Andrei Stratilat şi alţii, sunt exemplele creştinilor de vitejie şi modele de acţiune, de voinţă.

Lucrarea poruncilor stinge crizele voinţei

<< E de la sine înţeles că şi voinţa este energia pe care ne bizuim în războiul nevăzut. Aceasta ascultă de cunoştinţă, care-i îndrumă luptele; iar cunoştinţa e atrasă de iubire, care încălzeşte totul, fie spre Dumnezeu, fie spre lumea sensibilă. Oamenii voinţei însă sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. Aceştia sunt cei ce au răbdat până în sfârşit şi s-au mântuit. Dar noi, până să ajungem la o voinţă puternică şi statornică în bine, avem de furcă nu mai puţin decât cu un furnicar de voinţe sau tendinţe sufleteşti, care ne hărţuiesc în toate părţile şi ne ostenesc în toate contrazicerile. De aceea unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti într-o singură direcţie bună dă omului o mare putere. Dar la ea se ajunge foarte greu, căci sunt multe tendinţe care se împotrivesc şi atunci se porneşte un război înlăuntru omului pentru înfrângerea protivnicilor.
Iată cum descrie Blondei această strategie: "Există în om o multiplicitate de tendinţe, de pofte, dorinţe mai mult sau mai puţin concertate sau divergente, un polipsihism de care s-a putut spune că sunt ca un popor numeros, care stă sub şefia sau conducerea raţiunii şi a voinţei, popor în care se găsesc când supuşi docili şi disciplinaţi, când îndărătnici şi unelte de vrajbă. Ceea ce s-a numit asceza şi lupta spirituală nu e decât manifestarea şi metoda aplicabilă a acestei istorii lăuntrice" (Maurice Blondel, L’Action, Librairie Felix Alcan, Paris, 1936, vol. 1, p. 420 ).
Corpul ascultă mai uşor de comanda voinţei (de plidă: mişc degetul când vreau), dar sufletul nu ascultă, ci rezistă. "Aceasta pentru că contradicţie, partida nemulţumiţilor... Orice efort iniţial e ca o declaraţie de război moliciunii şi împrăştierii forţelor vii, care au şi ele instinctual conservării şi al independenţei." Acestea trezesc în noi "stări de conştiinţă străine sau ostile conştiinţei, voinţe noi care se ridică împotriva voinţei. Şi când efortul voluntar grupează într-un fascicul parţial forţele ofensive, atunci se descoperă puterile adormite şi dorinţele secrete.
Căci în faţa hotărârii declarate subzistă realitatea tendinţelor eliminate, dar încă vii şi capabile de lucru. Ele nu se atenuează, nu slăbesc prin ele însele. Acordul scopurilor voite provoacă deci o coaliţie a puterilor ostile, care nu se mai mărginesc să producă o simplă impresie în conştiinţa obişnuită, nici să rămână în starea de virtualitate. Ele se grupează, şi din defensivă trec la ofensivă." (Idem, pp. 195-196)>>

Cu preţuire,
Ruxandra Popescu

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca
Coordonator Departament Relaţii cu publicul
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0768430246; 0756595188
E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro
Daca nu mai doriti sa primiti aceste emailuri, click pe linkul de dezabonare

[Adrian Pop]

-------- Original Message --------

Subject:	Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca/Lista materiale necesare la Giurgiu
Date:	Mon, 26 Aug 2013 14:12:42 +0000
From:	Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
Reply-To:	Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
To:	<adipop@popservice.ro>

Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

În newsletter-ul de vineri vă anunţam de dorinţa Centrului Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Slobozia, judeţul Giurgiu de a ridica un grajd de vite înainte de începerea sezonului rece. Detaliem mai jos lista cu materialele necesare construcţiei în speranţa că vom cumpăra împreună materialele. Bineînţeles, dacă vă puteţi permite să donaţi unele dintre ele sau să ne faceţi legătura cu distribuitori care pot face un discount Centrului, ar fi minunat! Vă mulţumim anticipat pentru toată dăruirea şi speranţa pe care aţi oferit-o Centrului şi mulţumim în special celor care lună de lună sunt alături de Fundaţie!

Materiale necesare pentru adăpostul de animale:

- grinzi 15 x 15 - 4m - 40 buc; dulapi 20 x 5 - 6-7 m - 150 buc.; cherestea -7 m³ ; dulapi 15 x 5 - 4-5 m - 80 buc.; ciment - 120- 150 saci; cuie 8, 9, 10, 15, 18, 20 - 20 kg.; plasa cu diametru de 0,4 cm.; fier 10 - lung. 12 m. -50 buc ; sârmă de legat fier - 50 kg.; fier beton cu diametrul de 0,6 cm. - 500 kg.; balastru - 3 maşini; tablă ondulată / dreaptă


Vă transmitem astăzi, partea a doua a fragmentului început săptămâna trecută, despre lucrarea voinţei.

Lucrarea poruncilor stinge crizele voinţei

„Lupta începe deci abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. Blondei descrie bine aceste lucruri, dar e de mirare cum nu vede că şi tendinţele rele sunt stimulate de duhurile rele, sau cum nu vede că aspiraţiunile bune sunt mânate şi atrase de o forţă transcendentă bună. Probabil că aceasta se datoreşte faptului că romano-catolicismul consideră afectele şi concupiscenţa ca legate mai adânc şi mai organic de natura omului, pe când ortodoxia nu le consideră create deodată cu natura, ci intrate în ea după cădere.
Blondei are în continuare interesante consideraţii din care se poate înţelege teza Sf. Maxim după care, înainte de-a se ridica omul pe treapta mai înaltă a contemplaţiei, trebuie să treacă prin faza împlinirii poruncilor, prin faza dobândirii virtuţilor, prin faza faptelor. Faza contemplaţiei e o fază de pace lăuntrică. Dar omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile, tendinţele rele, până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa ca să iubească numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită, prin fapte convergente spre bine, prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele, fără trecerea deasă - şi aceea o vreme regulată - la facerea binelui, nu numai că e departe de-a realiza această armonie, unitate şi siguranţă, ci, dimpotrivă, trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. Un om de teorie se ştie că e un om slab, măcinat de contradicţii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte.
De abia fapta aruncă o decizie în cumpăna acestor balansări şi care, mai ales prin repetare, aduce definitiv câştig la cauza tendinţelor bune. Nu degeaba virtutea însemnează etimologic bărbăţie. Ea a adus o soluţie bărbătească a vieţii.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea Împărăţiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 162.


Cu preţuire,
Ruxandra Popescu

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca
Coordonator Departament Relaţii cu publicul
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0768430246; 0756595188
E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro

Daca nu mai doriti sa primiti aceste emailuri, click pe linkul de dezabonare

[Adrian Pop]

-------- Original Message --------
Subject: Dan Lucinescu, mentorul Fundaţiei lansează cartea "Sfârşit de lumi"
Date: Tue, 03 Sep 2013 11:24:00 +0000
From: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
Reply-To: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
To: <adipop@popservice.ro>



Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

Pentru că am fost întrebaţi când vă puteţi întâlni cu mentorul Fundaţiei noastre, Dan Lucinescu, în sfârşit vă putem răspunde printr-o invitaţie. Astfel, cu bucurie vă invităm să-l întâlniţi pe neobositul Dan Lucinescu, care la vârsta de 86 de ani are puterea să ne vorbească despre evenimentele dramatice care s-au petrecut după ocuparea României de către Uniunea Sovietică odată cu data de 23 august 1944 la lansarea cărţii Sfârşit de lumi.

Lansarea va avea loc vineri, 13.09.2013, ora 18:00, la Muzeul Ţăranului Român (Şoseaua Kiseleff nr.3) în cadrul Librăriei Cărtureşti (etajul 1, intrarea se face prin curtea din spatele Muzeului Ţăranului Român si implicit prin sala Acvariu).

Probabil mulţi dintre cei care au intrat de puţin timp în contact cu noi nu ştiţi foarte multe despre autorul cărţii, de aceea mai jos găsiţi o scurtă prezentare:
Dan Lucinescu este inventator şi membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia, membru al Uniunii Scriitorilor din România, fost deţiut politic şi, nu în ultimul rând, membru fondator al Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca. În cartea Sfârşit de lumi pe care urmează să o lanseze vorbeşte despre istoria pe care a trăit-o .

Cu preţuire,
Ruxandra Popescu

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca
Coordonator Departament Relaţii cu publicul
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0768430246; 0756595188
E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro
Daca nu mai doriti sa primiti aceste emailuri, click pe linkul de dezabonare

[Adrian Pop]

-------- Original Message --------
Subject: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: „Un fel de psihanaliză"
Date: Mon, 09 Sep 2013 14:48:21 +0000
From: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
Reply-To: Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca <birou@fundatiaarsenieboca.ro>
To: <adipop@popservice.ro>



Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

„Aproape la toate vârstele se întâlneşte, de pildă, conflictul acesta între a crede şi a nu crede în Dumnezeu; adică ciocnirea minţii sănătoase cu săgeţile nebuniei. Sunt unii convinşi de existenţa lui Dumnezeu, de dumnezeirea lui Iisus şi de iconomia mântuirii; dar, în răstimpuri, se pomenesc munciţi şi de chingile ateismului. Sunt alţii, care n-au muncirile acestea, chiar dacă aud de ele. Evidenţa interioară a credinţei lor e absolută. Alţii sunt bântuiţi de furtuni şi, în sfârşit, alţii, liniştiţi că au scăpat de Dumnezeu: pentru ei nu există. Adevărul e că aparatul conştiinţei lor nu mai prinde nimic, s-a defectat, Realitatea spiritului e inexistentă pentru ei.
Ce poate să fie la mijloc? Ceea ce poate să fie cu un aparat de radio, care nu mai prinde undele. Undele există, dar pentru el nu mai există. El are câteva lămpi arse, bobine arse, lovituri şi piese frânte etc. E infirm pe undeva.
Aşa şi oarecare om pătimeşte multe feluri de arsuri şi frângeri lăuntrice, mai pătimeşte şi arsurile mediului social, care-i zdruncină nevinovăţia, şi iată-l un ateu, la diferite grade de tărie.
Toată situaţia lui se înscrie întocmai în granulele de cromatină. Ateul s-a armonizat cu acest dezechilibru. Sămânţa îl reproduce întocmai. Presupunem că e căsătorit cu o femeie, nu aşa de răvăşită la minte, aşa de dezechilibrată în mediul moral, ci o femeie credincioasă. Copiii se nasc cu două predispoziţii contradictorii: una necredincioasă, a tatălui; şi a doua credincioasă, a mamei.
Sufletul nu se moşteneşte, ci se creează de Dumnezeu. Credinţa e o însuşire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci? Atunci, însuşirea sufletului de-a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl, sau de-a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme. Cuprinsul înclinarea sufletului ştim că e către obârşia sa: "Anima naturaliter christiana". înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru, nu-şi va putea manifesta înclinarea sa cătră cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat, care nu cântă, ci huruie.
Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi, ce zac în străfunduri, şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. Aşa vedem seninătate şi la idioţi.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea împărăţiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 1995, pp 254-255.

Cu preţuire,
Ruxandra Popescu

Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca
Coordonator Departament Relaţii cu publicul
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0768430246; 0756595188
E-mail: birou@fundatiaarsenieboca.ro
Web: www.fundatiaarsenieboca.ro
Daca nu mai doriti sa primiti aceste emailuri, click pe linkul de dezabonare

[Adrian Pop]

Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

„Aproape la toate vârstele se întâlneşte, de pildă, conflictul acesta între a crede şi a nu crede în Dumnezeu; adică ciocnirea minţii sănătoase cu săgeţile nebuniei. Sunt unii convinşi de existenţa lui Dumnezeu, de dumnezeirea lui Iisus şi de iconomia mântuirii; dar, în răstimpuri, se pomenesc munciţi şi de chingile ateismului. Sunt alţii, care n-au muncirile acestea, chiar dacă aud de ele. Evidenţa interioară a credinţei lor e absolută. Alţii sunt bântuiţi de furtuni şi, în sfârşit, alţii, liniştiţi că au scăpat de Dumnezeu: pentru ei nu există. Adevărul e că aparatul conştiinţei lor nu mai prinde nimic, s-a defectat, Realitatea spiritului e inexistentă pentru ei.
Ce poate să fie la mijloc? Ceea ce poate să fie cu un aparat de radio, care nu mai prinde undele. Undele există, dar pentru el nu mai există. El are câteva lămpi arse, bobine arse, lovituri şi piese frânte etc. E infirm pe undeva.
Aşa şi oarecare om pătimeşte multe feluri de arsuri şi frângeri lăuntrice, mai pătimeşte şi arsurile mediului social, care-i zdruncină nevinovăţia, şi iată-l un ateu, la diferite grade de tărie.
Toată situaţia lui se înscrie întocmai în granulele de cromatină. Ateul s-a armonizat cu acest dezechilibru. Sămânţa îl reproduce întocmai. Presupunem că e căsătorit cu o femeie, nu aşa de răvăşită la minte, aşa de dezechilibrată în mediul moral, ci o femeie credincioasă. Copiii se nasc cu două predispoziţii contradictorii: una necredincioasă, a tatălui; şi a doua credincioasă, a mamei.
Sufletul nu se moşteneşte, ci se creează de Dumnezeu. Credinţa e o însuşire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic rău. Atunci? Atunci, însuşirea sufletului de-a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl, sau de-a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme. Cuprinsul înclinarea sufletului ştim că e către obârşia sa: "Anima naturaliter christiana". înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru, nu-şi va putea manifesta înclinarea sa cătră cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat, care nu cântă, ci huruie.
Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi, ce zac în străfunduri, şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. Ca să uşureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe ori îl cruţă de cunoştinţa infirmităţii în care trebuie să petreacă. Aşa vedem seninătate şi la idioţi.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea împărăţiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 1995, pp 254-255.

Cu preţuire,
Ruxandra Popescu