Papornița Moșului
Rezultate 1 la 4 din 4

Subiect: Daniil Sihastrul şi Ştefan cel Mare: Maestrul şi Ucenicul

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.547

    Daniil Sihastrul şi Ştefan cel Mare: Maestrul şi Ucenicul

    Daniil Sihastrul şi Ştefan cel Mare: Maestrul şi Ucenicul
    www.certitudinea.ro

    Daniil Sihastrul şi Ştefan cel Mare: Maestrul şi Ucenicul Data publicarii: 27.04.2010 09:37:00Ca multe dintre personalităţile spirituale ale vremii, Daniil Sihastrul rămâne circumscris unei perioade vag definite. Anul naşterii nu este cunoscut, anul morţii este nesigur.


    Etapele vieţii sale duhovniceşti sunt marcate de numele primite: la botez a avut numele Dumitru, odată cu tunderea în monahism (la 16 ani) i s-a dat numele David. Tânărul monah îl are duhovnic pe Sfântul ierarh Leontie de la Rădăuţi şi este recunoscut pentru posturile aspre şi veghea neobosită în rugăciune. A treia etapă a evoluţiei sale spirituale este marcată de dobândirea numelui cu care a rămas în istorie: devine schimonahul Daniil, retrăgându-se întâi în preajma Mănăstirii Neamţ, apoi pe valea pârâului Putna, într-o chilie săpată în piatră.

    Întâlnirea

    În 1470 se sfinţeşte Mănăstirea Putna, ridicată, spune legenda, chiar la sugestia pustnicului. Fugind în continuare de lume, Daniil se retrage pe malul râului Moldova, în preajma viitoarei Mănăstiri Voroneţ, unde îşi sapă o chilie în piatră sub stânca numită Piatra Şoimului. La sfinţirea Mănăstirii Voroneţ (1488), sihastrul revine în obşte, la peste 80 de ani, devenind egumenul mănăstirii. De aici a şi plecat la cele veşnice, (probabil) în anul 1496, fiind îngropat în biserică. În urma sa au rămas, atât la Putna, cât şi la Voroneţ, adevărate şcoli isihaste. Mulţi practicanţi i-au urmat exemplul, retrăgându-se în codri - tradiţia susţine că, spre finalul vieţii sale pământeşti, avea peste cincizeci de ucenici-sihaştri în codrii din munţii Voroneţului, ai Rarăului, ai Stânişoarei.
    Daniil Sihastrul este un personaj real, dar despre care nu s-au păstrat decât relatări fugitive prin cronici, graţie rolului său de duhovnic al lui Ştefan cel Mare. Legendele sunt însă generoase - cele locale, bucovinene, continuă şi astăzi să "relateze" despre puterea acestui sihastru de a vindeca oamenii, de clarvederea sa etc. Una dintre legende spune că, întorcându-se de la o vânătoare, Ştefan se rătăceşte noaptea undeva în munţii din Nordul Moldovei. Speriat de urletul lupilor şi de mormăiturile urşilor, descoperă în desişul pădurii o chilie de care se apropie. Aceste mito-simboluri reprezentate de "urletul lupilor" şi de "mormăitul urşilor" sunt elemente de decor pe care le reîntânim constant în astfel de scenarii iniţiatice. Vânătoarea însăşi a avut un rol iniţiatic "illo tempore", după cum a dovedit un rol remarcabil în legendele de întemeiere - cel mai cunoscut în cazul de faţă fiind chiar vânătoarea lui Dragoş, întemeietorul Moldovei.

    Probele spirituale

    Odată parcurse încercările simbolizate prin ameninţarea forţelor sălbatice, chtoniene, principele îşi întâlneşte maestrul. Conform legendei respective, Daniil, care locuieşte într-o chilie săpată în stâncă (fapt real, confirmat istoric), îl primeşte cu bucurie şi îl îndeamnă, în toiul nopţii, să construiască o mănăstire chiar în acele locuri – vorbim, desigur, de Mănăstirea Putna.
    Dar o variantă cu mult mai ofertantă este o altă legendă, nuanţat diferită, intitulată "Ştefan Vodă şi turcii" (vezi Ştefan Teodorescu-Kirileanu - "Ştefan vodă cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi cântece populare", Focşani, Tipografia Aurora 1903, p. 46-54). Rătăcind prin aceiaşi munţi, ca urmare a înfrângerii suferite în faţa turcilor, Ştefan "vede zarea unei lumini licărind prin crengile unor copaci". Nu ştim dacă povestaşul se referă cumva la o lumină supramundană. Răspunsul este mai degrabă negativ, vorbindu-se despre lăcaşul de retragere (care poate fi vizitat şi astăzi la Putna) al pusnicului Daniil. După ce găseşte chilia săpată în stâncă, domnitorul este supus la altfel de încercări. Pur şi simplu este testat, este "negociată" eventuala sa întrevedere cu Sihastrul. Bătrânul se preface a nu-l cunoaşte, îl obligă să se smerească: "Şi dacă întru adevăr eşti tu Ştefan Vodă, spune-mi ce cauţi prin aceste locuri pustii"? Domnitorul este obligat la maximă sinceritate, la o formă de spovedanie - îi vine greu să recunoască faptul că a fost înfrânt de duşmani. După ce mărturisirea este completă, testul nu se opreşte. Recunoaştem aici duritatea specific tradiţională a acestui gen de "preparatio": "Asta nu-i cu putinţă, zi mai bine că eşti altcineva, iar nu Ştefan Vodă cel viteaz, şi-atunci mai degrabă te-oi crede şi ţi-oi da drumul înăuntru!". Pare că îndrumătorul "se joacă" cu ucenicul, încercarea devine foarte dură pentru nervii unui rege!
    Suntem într-un punct nodal care impune revenirea la Sursă. Fără a mai înţelege ce se petrece cu el şi cu regatul său, principele este nevoit a apela la cel care are puterea de a vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate, dincolo de aparenţă. Ştefan "revine la contemplativul pur, care e distanţat de efortul războinic", consideră Pr. Prof. Andrei Scrima, unul dintre cei mai inspiraţi exegeţi ai legendei (vezi Andrei Scrima - "Experienţa spirituală şi limbajele ei", Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 346).





    Iniţierea

    Din momentul în care este acceptat ca ucenic - odată încercările parcurse - este primit în chilie, iar iniţiativa nu-i mai aparţine conducătorului ţării. El este la rândul său condus spre verticala de la care va putea avea o cu totul altă perspectivă. Primul pas este (aparent) fizic: "Se suiră amândoi pe vârful stâncii în care era săpată chilia". Apoi, traseul şi procedura iniţiatică continuă surprinzător. Domnitorul este invitat să privească în sus şi este întrebat dacă vede ceva. La răspunsul său negativ este invitat să-l calce pe sihastru: "Calcă pe piciorul meu drept!" După ce se sfieşte să facă acest gest, în final principele răspunde îndemnului şi atunci începe "a vedea". Ochii spirituali i se deschid. Este un procedeu magic, şamanic, regăsit în fenomenologia religiilor. Ne amintim de relatarea lui Motovilov, biograful Sf. Serafim de Sarov, care a fost martor pe pielea sa la o experienţă înrudită, generată de atingerea duhovnicului. În cazul lui Ştefan este deocamdată un procedeu iniţiatic care-l ia prin suprindere pe ucenic, se sfieşte să-l facă. Sfială care este şi o continuare a preparării întâlnirii sacrului. Ulterior, în urma "călcăturii", discipolul primeşte instantaneu capacitatea de a vedea cu ochii spirituali. El descoperă nişte lumini lângă un copac (aflat, spune legenda, chiar pe locul actual al mănăstirii): "iar în copaciu văd arzând o mulţime de lumini". Procedura continuă, Ştefan fiind întrebat dacă aude ceva. La răspunsul său negativ, este îndemnat să calce de această dată piciorul stâng al lui Daniil Sihastrul. Rezultatul instantaneu este acela că a început a auzi în plan subtil: "Mai frumoasă cântare decât asta n-am mai auzit de când sunt". Neştiind ce sunt aceia care cântă, i se răspunde că sunt îngeri. Urmează îndemnul maestrului de a construi o mănăstire exact în acel loc, ceea ce va atrage, îi profeţeşte acesta, victoria împotriva tuturor duşmanilor.
    Atingerea care a declanşat minunea deschiderii ochilor spirituali ne aduce aminte de o celebră expresie evanghelică: "Noli me tangere!" (Ioan 20, 17). Aşadar, atingerea sacrului se poate produce numai în anumite condiţii, numai cei pregătiţi, cei chemaţi au puterea de a o suporta în toate consecinţele. Poate fi şi periculoasă.





    "Pune gând la Dumnezeu să ridici mânâstirea chiar pe locul copacului acestuia"

    "Acum Ştefan nu mai vede prin el însuşi, ci doar după ce a intrat în comuniune, în legătură organică cu contemplativul", notează monahul ortodox Andrei Scrima. Regăsim "reprezentarea axei imuabile şi inatacabile a lumii sub forma clasică a unui copac" (Scrima, p. 347). Cu alte cuvinte - apropiindu-ne totodată de şamanism - abia acum ascensiunea spirituală poate începe. Putem desluşi mai multe trepte de apropiere faţă de această ascesiune "par excellance": preparerea, acceptarea, ascensiunea de ordin fizic (pe stâncă), atingerea prin călcătura pe piciorul maestrului şi urcuşul spiritual propriu-zis...
    Domnitorul află că templul există deja. Prin reataşarea la sacru, destinul real al său şi al ţării revine la matca firească, alta decât cea închipuită la deznădejde.
    "Latura dreaptă are în genere, în culturile tradiţionale, o funcţie legată de vederea transmundană, cea stângă - de acustica lumilor de dincolo, sunetul fiind relativ inferior faţă de revelaţia vizuală", subliniază hermeneutul (Scrima, p. 347). Faptul că Sihastrul precizează despre cei ce cântă: "Aceia nu sunt preoţi, ci îngeri" - este considerat de profesorul Scrima o puternică evidenţiere a caracterului transmundan, sacru, al locului depistat de Ştefan, alături de Daniil Sihastrul.
    Concluziile care se, în urma meditaţiei la cele de mai sus, trimit spre moştenirea şi transmiterea Tradiţiei. Domnul ţării este îndemnat astfel: "Pune gând la Dumnezeu să ridici mânâstirea chiar pe locul copacului acestuia". Această "punere de gând" către Tatăl Ceresc, singurul factor determinant în realitate pentru economia luptelor principelui, este o altă modalitate de a prefigura ceea ce nu este rostit în text şi nici analizat de Pr. Scrima.





    Urcuşul către Înviere

    Ne întrebăm, pe bună dreptate, de ce "atingerea" maestrului, contactul cu sacrul, nu se produce în altă modalitate? O atingere cu mâna, pur şi simplu, precum am văzut că se petrece în alte cazuri. Răspunsul pe care noi îl dăm la întrebarea de mai sus este legat strict de această "călcătură" a maestrului de către ucenic - întâi a piciorului drept, apoi a celui stâng. Nu vom stărui asupra diverselor feluri de a păşi, fie într-un templu, fie într-un dojo (spaţiu de practică zen) sau despre paşii practicaţi de diverse ordine iniţiatice.
    Este una dintre modalităţile tradiţionale ale urcuşului către Înviere. Pur şi simplu, această călcătură parcă mai mult decât pe urmele maestrului, cât "întru" urmele sale, ne sugerează o splendidă imagine a transmiterii tradiţiei iniţiatice de la învăţător la ucenic. Iar învăţătorul, în cazul nostru, este însuşi Hristos. Precum ar merge în zăpadă unul pe urmele celuilalt, tot astfel par a începe urcuşul arborelui cosmic, ghidaţi de îngerii veşnic (în)cântători...



    Sursa: Ziarul de Duminica. Titlul original al textului: "Urcuşul către Înviere sau a călca întru urmele Învăţătorului". Intertitlurile, de asemenea, ne aparţin.

    Wed Apr 28, 2010 View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website MSN Messenger
    Adrian Pop

    Joined: 03 Sep 2009
    Posts: 10559
    Location: Craiova


    Reply with quote Edit/Delete this post
    Post
    Ieromonah Efrem Kataunakiotul

    DESPRE ASCULTARE

    " S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce".
    Filipeni 2,8.
    "Ascultarea este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie careasca. [...]
    Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta pe toate le face si zideste sufletul in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il aseaza in visterie necontenit, il ridica spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina."
    Sf. Grigorie Sinaitul
    Parintele Efrem Katounakiotul este astazi unul dintre cei mai apreciati duhovnici aghioriti. In varsta de aproape 80 de ani, a fost unul dintre cei 7 ucenici de chilie ai faimosului gheron Iosif Isiastul. Daca ceilalti ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat ulterior conducerea a cate unei manastiri aghiorite, parintele Efrem a preferat isihia, ramanand retras in pustia Katounakiei unde vietuieste cu trei ucenici. Redam mai jos, in traducere, cateva din sfaturile sale adresate, intr-un cuvant ocazional, monahilor simonopetriti.
    Despre ascultare

    Cuvinte ale ieromonahului Efrem
    Katuonakiotul din Sfantul Munte

    Ascultarea le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica nescultare fata de duhovnic alunga harul.
    Duhovnicul este in locul lui Dumnezeu, oarecum. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu.
    Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea.
    Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Rugaciunea nu mantuie; ascultarea mantuie.
    Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani. Prin ascultarea lui s-a vindecat.
    Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea (lui Iisus) demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea.
    Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. Fuge de noi cand vede harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii.
    Cel care face ascultare -oarecum- nu se teme de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. - nu mantuiesc. Ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe cruce.
    Duhovnicul poata sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu, cel care face ascultare nu.
    Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita si daunatoare, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc.
    Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, l-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans, zicandu-i: "Daca nu facem aceasta...plec". Parintele Nichifor a fost silit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastra, parintele mi-a zis: "De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce o sa mor eu, vei putea sa faci ce vrei."
    Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am si fost "biciuit" de Dumnezeu.
    Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.
    Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.
    Cat valoreaza duhovnicul nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.
    Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face aascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.
    Si pe luna daca mergi, daca te trimite duhovnicul, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic, il odihnesti pe Dumnezeu.
    Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif il incerca mereu. Duhovnicul vostru nu stia nimic decat "blagosloviti" si sa fie "blagoslovit". Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo:"Vavuli, fa-ne cafea" .
    "Sa fie blagoslovit" raspundea duhovnicul vostru Efrem si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se departa, zicea parintele Iosif incet: "Fii binecuvantat intotdeauna!" si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai ascultarii de la parintele Iosif.
    Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultare sa, mi-a spus cum ii sopteau demonii: "pleaca de la batranii la care esti si coboara la tarm, pe stanci. batranii astia mananca, dorm, prea putin se roaga. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post." Ziceau adevarul, sigur, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: "daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi." Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.
    Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea.
    Facandu-mi eu o data voia si plantand pomi, s-au uscat toti. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii
    rugatori.
    Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe staretul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci.
    O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis:"am duhovnic" si prin aceasta au disparut dracii i s-a intampat tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a dus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Copilul si-a facut tatal calugar!...
    Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera mribundului si-l vede foarte tulburat. "De ce esti, tata, atat de tulburat?" il intreaba. "Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul". I-a spus parintele Amfilohie: "Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici:"Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator." Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu zgomot mult, cu sabii speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au facut nevazuti.
    Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul?
    Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul sa fie facut. Nu ne intereseaza.
    Ne intereseaza ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in rai.
    N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri, posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai. Ai facut neascultare, mergi in iad. Adam a a facut neascultare. Afara, in iad. Noi calugarii spunem putine cuvinte. Ascultare=Viata, Neascultare=Moarte. Ai facut ascultare, este totul. Nu spun ca nu folosesc si celelalte, dar sunt pe planul doi.
    Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara pentru rugaciune. Nu puteam deloc sa inaintez in rugaciune: "Doamne Iisuse...Doamne Iisuse..." mai mult nu puteam. "Undeva am gresit" m-am gandit. "Undeva am pacatuit". Ia sa vedem ziua precedenta: unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit:l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa-l slujesc.
    Acum ce era sa fac? Rugaciune! "Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul.
    Am gresit, imi cer iertare. " Nimic! "Bine, pentru mine nu exista iertare, nu exista iarta-ma? " Nimic! "Dar Petru, Doamne, te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe staretul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare."
    Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugaciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. "Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?"
    Au trecut asa trei ore. In sfarsit vad o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Incepe si rugaciunea atunci singura: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma."
    Nu-i asadar acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe insusi Dumnezeu.
    Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif.
    Duhovnicul poate sa-ti spuna chiar un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta. Fa ascultare desavarsita.
    Rodul ascultarii desavarsite l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi care este?
    Nu ma temeam de Dumnezeu. Nici macar nu m temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit... fa ascultare fara deosebire.
    Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri.
    Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui. Ai sa mergi in rai.
    Un diacon ii zise duhovnicului: "Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate. "Nu te du, copile, pentru cutare sau cutare motiv." Ba ma duc sa fac baie. Si se duse... Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu marea i-a scos trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?
    Ascultarea aduce iluminarea, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Pe cat de mult il instesti, il iubesti pe duhovnic, pe atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta, diavolul ne va devora.
    Teologia este rezultatul rugaciunii. Rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci o ascultare o sa gasesti si o rugaciune. o sa gasesti si teologie. Cand insa nu ai ascultare nu gasesti nimic. primul lucru, radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.
    [...]
    Intrebare: si daca da duhovnicul o porunca gresita?
    Raspuns: niciodata nu ajungi tu rau pentru ca la mijloc este acultarea.
    Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si nu ai incredere in el. Cu cat mai multa credinte ai in duhovnic, cu atat mai multa negrija ai. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un "spin" inlauntrul tau.
    Cu cat devotament si ascultare ai fata de duhovnic, cu atat mai multa ravna o sa ai.
    La inceputul vietii calugaresti e primul zel - cel mai bun. Esti devotat duhovnicului.
    Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, mergi bine. Cand vezi greseli la duhovnic, vai!...
    Odata mi-a zis cineva: "Parinte staret, zice, vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si pentru asta. Sfintia ta, ce zici?" "Fa 1000 de metanii", "Sa fie blagoslovit"
    Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasament, unire cu staretul.
    Ah, fericita ascultare! Parintilor, ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam oarecum in aer. Acum sunt ataret. O sa ziceti ca n-am cautat asta.
    Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc sterea de ucenic. Cea mai buna stare pentu monah este cea de ucenic, de ascultator.
    Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti, si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a spus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum ma vede imi zice: "Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!" Eu uitasem judecata pe care o facusem, uitasem gandurile. "Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de tine." "Si totusi, ceva ai si te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut.
    A simtit sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine." "Parinte, nu-mi amintesc nimic." "Sa incerci sa-ti amintesti."
    Dupa ce am terminat Liturghia am plecat. Mergand spre chilia mea, urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.
    Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste si nu deosebitoare.
    Alta data, imi amintesc, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica.
    Deodata, parintele Procopie, care era impreuna cu mine ucenic, bate a usa si ma cheama la lucru. "Peste o ora o sa vin" zic. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie 5 minute, fie o ora, fie doua. M-am gandit ca acum cat ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici n-am apucat sa zic ce-am zis, ca am si pierdut harul. N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost. Chiar daca parintele Procopie n-a fost duhovnicul. Si mi-am zis atunci in sine: "Si neascultarea am facut-o, si rugaciunea am pierdut-o". De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea, caci ea din ascultare vine.
    Primul lucru pe care l-am intalnit si noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin cuvintele duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atat de mult har iei. ca fierul in foc - se face si el foc. Pe cat il departezi se raceste.
    Rugaciunea izvoraste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul.
    Parintele Iosif spunea: "cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca l-a avut pe Hristos?
    Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca l-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in rai? Nimic! Nu s-a folosit nici de rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Achaiche faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si-l batea? Cu nimic!
    Intrebare: Dumnezeu ne-a dat puterea de judecata. Asta-i alba, asta-i neagra. Daca-ti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?
    Raspuns:
    Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu. Tu vezi lucrul alb, duhovnicul negru. El vede corect, drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu e cum spui tu, adica alb. Asta este ascultarea, sa nu crezi nici macar ochilor tai.
    Cand esti unit cu dohovnicul, te inunda harul. imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul.
    Mi-a zis intr-o zi: "N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare." Cu adevarat moarte. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu.
    Odata, ne-au adus un sac da cartofi jos, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca. M-am dus eu. Jos era oprit un camion. I-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari. "Parinte, imi zic, nu stiti cumva unde sta parintele Efrem?" "Eu sunt" , raspund. Iar unul dintre ei zice: "Voi, monahii, sunteti cu adevarat fericiti pentru ca traiti cu adevarat viata crestina".
    Cand m-am intors la chilie i-am povestit ucenicului intamplarea. Mi-a zis cu multa nerusinare:"Mda, aici ii izgonesti cand vin, jos insa ii inviti." :Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci,raspund. Acum, hai sa ne rugam la chilie o ora. " Dupa o ora vine la mine.
    "Cate rugaciuni ai facut?" Ma intreaba. "Atatea, raspunsei." "Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa fac." Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa doarma cand diavolii au inceput sa-l atace? Vine speriat la mine in chilie si-mi zice ce se intampla. Ii raspund: "Asta se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau." I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.
    Cand te faci prost pe tine insuti pentru ascultare si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har.
    Parintele Procopiea plecat odata, facand neascultare, de la parintele Nechifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadere a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: "De ce ai plecat?" "De asta si asta" -raspunse. "De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!" Si s-a intors Procopie.
    Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e mare lucru.
    Facand ascultare la parintele Nechifor in anii aceia, am vazut minuni.
    Parintele Iosif zicea: "Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea intii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de la diavoli.
    "Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignirea fata de toata lumea.
    Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iata de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul cu acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI,28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moartea, pe cruce (Filip.II, 4-11)."
    (Filocalia VI-Sf. Simeon Noul Teolog)

  2. #2
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Sfântul Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din zona Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vârsta de 16 ani, a fost tuns în monahism cu numele David la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuți și apoi a fost hirotonit preot, devenind un duhovnic renumit. După un timp, s-a retras la schitul „Sfântul Lavrentie” de lângă Vicovul de Sus.
    Dornic de mai multă liniște, a cerut să fie tuns schimnic, primind numele de Daniil, apoi s-a retras la Putna, pe malul pârâului Vițeu. Acolo a găsit o stâncă în care a dăltuit un paraclis, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Paraclisul are trei despărțituri (pronaos, naos și altar), o lungime de 9.25 metri și o înălțime de 2 metri. Între naos și altar se afla un mic iconostas, iar bolta a fost zugrăvită, fiind vizibile și astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. În peretele altarului este o scobitură mică, în care era așezată o icoană. Pe peretele naosului, lângă fereastră, se află săpată o cruce și câteva slove care datează din anul 1499.Cronicarul Ion Neculce, în „O samă de cuvinte”, îl prezintă pe pustnicul Daniil ca un sfătuitor în vremuri grele pentru ţară şi ca un scump sfetnic al Sfântului domnitor Ştefan cel Mare.La chilia de la Putna a venit Sfântul Ştefan cel Mare să ceară sfat şi îmbărbătare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni. Sfârşindu-şi rugăciunea, pustnicul Daniil îl primi pe viitorul voievod în săraca sa chilie şi îi prooroci că va avea să devină domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457.După sfințirea în 1470 a bisericii Mănăstirii Putna, sihastrul Daniil s-a retras în pădurea de pe malul râului Voroneț, sub stânca Șoimului, unde și-a continuat viața monahală.Astăzi, Chilia Cuviosului Daniil Sihastrul este loc de pelerinaj pentru toţi cei care vin să se închine la Mănăstirea Putna.Chilia Sfântului Daniil Sihastrul de la Putna - galerie foto
    [COLOR=#DC0A0A !important]Foto: Silviu Cluci[/COLOR]






  3. #3
    Administrator Avatarul lui admin
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    5.289
    Viaţa Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul


    15 NOIEMBRIE 2012 VIEŢILE SFINŢILOR








    Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor.
    Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate ascultă de părinţi.
    Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.
    După cinci ani de ucenicie, tânărul ostaş al lui Hristos s-a făcut călugăr în această mânăstire, primind numele marelui prooroc şi împărat David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor părinţi, având ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuţi.
    Acest tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic până la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvârşit câte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blând şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetând la cele dumnezeieşti. Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de rost şi o repeta zilnic.
    Aşa nevoindu-se câţiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al Sfântului Duh, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii de minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau de suferinţele lor. Alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte înţelept în cuvânt şi înainte-văzător, iar alţii veneau să-şi mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.
    Văzând ieromonahul David că este înconjurat de lume şi nu mai are linişte de rugăciune, temându-se de duhul slavei deşarte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurenţiu). Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă ziua făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte. Aşa îşi omora cuviosul ispitele tinereţii şi cugetul slavei deşarte.
    Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în oraşul Şiret. Acolo, înconjurându-l credincioşii, a zăbovit cuviosul o zi, neputând a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, şi-a împlinit cu bucurie canonul, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.
    Trecând câţiva ani şi Cuviosul David sporind mult în nevoinţa duhovnicească, se simţea chemat de Duhul Sfânt la viaţa pustnicească. Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos şi dorea să-L slăvească neîncetat cu îngerii şi cu sihaştrii din codrii Carpaţilor.
    Deci, primind binecuvântare de la egumenul mănăstirii Sfântul Lavrentie, a îmbrăcat mai întâi marele şi îngerescul chip al schivniciei, schimbându-şi numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din judeţul Neamţ, unde mai târziu a luat fiinţă mânăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugăreşti. Dar, văzându-se înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.
    Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil şi-a făcut aici mai întâi o colibă de lemn pe valea pârâului Viţeul. Apoi, aflând o stâncă mare în apropiere, şi-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stâncii, cât să poată încăpea. Alături şi-a săpat o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.
    Nevoinţa Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru în chilia de la Putna era aceasta: Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind până la asfinţitul soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieşea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeţi de pâine, rădăcini şi ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea coşurilor de nuiele. Duminica săvârşea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvânt de folos. În posturi se înfrână câte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al lacrimilor.
    Pentru sfinţenia vieţii sale, pentru postul îndelungat şi pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni şi cu lacrimi, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutând să-l alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deşarte. Dar el, cerând ajutorul lui Hristos şi cu puterea Sfintei Cruci, biruia toate cursele diavolului. Pentru aceea, în puţină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înainte-vederii şi al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvântul şi vindecă tot felul de bolnavi. Apoi cunoştea cugetele cele ascunse şi spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfânt.
    Pentru nişte daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse cunoscut în toată ţara Moldovei, iar poporul, de la mic până la mare, l-a numărat din tinereţe în ceata sfinţilor. Cei mai mulţi îl numeau Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân, căci era părinte şi povăţuitor al tuturor sihaştrilor din nordul Moldovei. Alţii, îndeosebi călugării, îl numeau Sfântul Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor Sfântul Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alţi cuvioşi cu acelaşi nume.
    În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfântului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat şi s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.
    În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgînilor, încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
    Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând patruzeci şi şapte de războaie şi înălţând patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfântul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.
    Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dumnezeiesc locaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.
    Se mai spunea despre dânsul că, voind Ştefan Vodă să-i încredinţeze mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen şi părinte duhovnicesc al Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceasta şi iubind mai mult liniştea, a rămas mai departe la mica lui chilie din peşteră.
    Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit din tinereţe purtător de Hristos şi mare dascăl al liniştii şi rugăciunii lui Iisus. În timpul vieţii sale nu era în Moldova alt sihastru şi duhovnic mai vestit, nici alt lucrător şi dascăl al rugăciunii mai iscusit decât el. De aceea, toţi egumenii şi duhovnicii din nordul Moldovei, ca şi dregătorii din sfatul ţării îl aveau de părinte duhovnicesc.
    Urmând exemplul vieţii sale, numeroşi călugări iubitori de linişte din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvântarea Cuviosului Daniil şi deveneau sihaştri şi lucrători sporiţi ai rugăciunii lui Iisus. Astfel, acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri şi sate numeroşi fii duhovniceşti, iar prin munţi şi prin codri avea peste o sută de ucenici sihaştri, care se nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după sfatul său.
    Într-adevăr, Sfântul Daniil Sihastrul a creat în Moldova de nord o mare mişcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru multă vreme viaţa duhovnicească în mănăstiri şi schituri şi ridicând o întreagă generaţie de sihaştri şi rugători ai neamului.
    După anul 1470, văzând Cuviosul că la Putna nu mai are linişte din cauza mănăstirii şi a mulţimii credincioşilor ce veneau aici, a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ. Aici se nevoiau ca la cincizeci de călugări sub povăţuirea ieroschimonahului Misail, vrednic ucenic al Sfântului Daniil. Deci, aflând un loc retras în preajma mănăstirii, şi-a făcut o mică chilie sub stâncă numită Şoimul şi aici se ostenea Cuviosul în desăvârşita linişte şi plăcere de Dumnezeu.
    Însă n-a trecut multă vreme şi îndată numele lui s-a făcut cunoscut în toate satele din partea locului, încât veneau la el tot felul de bolnavi, paralizaţi, oameni stăpâniţi de duhuri necurate şi se vindecau. Credincioşii, neputând ajunge la chilia lui, aşteptau jos în mănăstire. Iar Cuviosul cobora noaptea, se rugă pentru ei, le spunea pricina suferinţei, îi sfătuia, îi binecuvânta şi îi trimitea sănătoşi la casele lor.
    În vara anului 1476, Ştefan cel Mare, pierzând lupta de la Războieni în faţa turcilor, s-a dus la chilia Sfântului Daniil Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneţ. Deci "bătând Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară până va termina ruga. Şi după ce şi-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-vă ţara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe".
    Deci, crezând domnul Moldovei în proorocia Sfântului Daniil că va birui pe turci şi luând de la el rugăciune şi binecuvântare, îndată a adunat oaste şi a izgonit pe turci din ţară. Aşa ajută Cuviosul cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu să se izbăvească Moldova şi ţările creştine de robia păgânilor.
    Răposând mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ştefan cel Mare s-a sfătuit cu clerul şi episcopii ţării să aleagă păstor şi părinte al Moldovei pe Sfântul Daniil Sihastrul de la Voroneţ. Dar Cuviosul auzind de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu şi voievodului să nu-l înstrăineze până la moarte de fericită lui linişte. Deci, cucerindu-se toţi de smerenia şi sfinţenia lui, şi-au cerut iertare şi l-au lăsat în pustie să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.
    Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la Putna. Căci în puţină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri, unii mai nevoitori decât alţii, care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni. Cei mai mulţi practicau rugăciunea lui Iisus, postul şi tăcerea. Alţii citeau zilnic psaltirea, alţii făceau mii de metanii şi împleteau coşuri, iar alţii, fiind buni caligrafi, scriau cărţi de slujbă pentru biserici şi mănăstiri. Cei mai aleşi ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roşca, monahul caligraf Ioan, precum şi egumenii Misail şi Efrem, toţi din Mănăstirea Voroneţ; apoi cuviosul Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul Paisie, Paladie Sihastrul şi Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, egumenul Gherontie de la Humor şi mulţi alţii.
    Aducându-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu şi Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în locul vechii biserici de lemn. La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost sfinţită de mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori, Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul şi a zeci de mii de credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În acestă zi, cu sfat de obşte, Sfântul Daniil, deşi bătrân, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneţ.
    Timp de aproape zece ani Sfântul Daniil a povăţuit obştea Mănăstirii Voroneţ, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al sihaştrilor şi al întregii Moldove. Căci deşi petrecea mai mult la chilia sa de sub stâncă Şoimului, fiind foarte iubitor de linişte, adeseori cobora în obşte, mărturisea soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce se adunau de prin sate şi îi sfătuia pe toţi. Apoi iarăşi se retrăgea la chilia sa.
    În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova. Toţi monahii din obşte, care număra peste şaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii erau vestiţi păstori şi duhovnici pentru credincioşi, alţii erau dascăli învăţaţi în şcoala mănăstirii şi neobosiţi caligrafi, iar cei mai mulţi erau călugări de rugăciune, care slăveau pe Dumnezeu neîncetat şi se rugau pentru toată lumea. La Voroneţ au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi de parohie, egumeni, episcopi, monahi, sihaştri şi dregători de ţară. Iar în codrii seculari din munţii Voroneţului, ai Rarăului şi Stânişoarei, se nevoiau pentru dragostea lui Hristos alţi peste cincizeci de sihaştri, ucenici ai Sfântului Daniil. Pe toţi aceştia îi supraveghea şi îi povăţuia pe calea cea bună a împărăţiei cerurilor, marele egumen şi povăţuitor de suflete "Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul cel Bătrân".
    Ajungând vas ales al Duhului Sfânt, plin de tot felul de bunătăţi şi trecând de vârstă de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos la sfârşitul secolului al XV-lea (1496). Mulţimea ucenicilor lui, împreună cu mitropolitul şi domnul ţării l-au plâns îndeajuns şi l-au îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se vede până astăzi, punând deasupra o piatră cu inscripţia: "Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil". Apoi, împărţind credincioşilor multe milostenii şi sărutând sfintele lui moaşte, s-a întors fiecare la ale sale.
    După săvârşirea sa, văzând ucenicii şi credincioşii că se fac oarecare minuni şi vindecări de boli la moaştele Cuviosului, l-au trecut în ceata sfinţilor, numindu-l "Sfântul Stareţ Daniil", "Sfântul Daniil Sihastrul", sau mai ales "Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele nostru Daniil cel Nou".
    Obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu mitropolitul Grigore Roşca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou, pomenindu-l în rândul fericiţilor ctitori. Totodată i-au rânduit zi de prăznuire peste an, anume după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul. Astfel, în Moldova, pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut, secole de-a rândul, la 23 aprilie, hramul Mănăstirii Voroneţ, şi la 18 decembrie, după Sfântul Daniil Stâlpnicul, 11 decembrie.
    Ca sfânt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547 de acelaşi mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneţ, în stânga uşii de intrare în pridvor, cum se vede până astăzi, ţinând în mâna sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul ...
    Râvna credincioşilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormânt moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Daniil Sihastrul şi să le aşeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuşi mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vieţile Sfinţilor, scrise şi tipărite de el la Iaşi în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese până la Kiev, în Polonia, în Transilvania şi la Sfântul Munte, de unde veneau credincioşi să i se închine şi toţi îl numeau "Sfântul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni".
    În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneţ, anume Ghedeon, a dat Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfântului Daniil ferecat în argint, unde se păstrează până astăzi. Moaştele poartă inscripţia: "Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4". În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupaţia Austriei, moaştele Sfântului Daniil Sihastrul au fost aşezate din nou în mormântul său, unde se păstrează până astăzi. În anul mântuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai mulţi sfinţi din România, printre care şi pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rânduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.
    Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi pe toţi, ca un singur bun şi iubitor de oameni. Amin.

    https://doxologia.ro/viata-sfant/via...SDIsvKYlQ5U0ls



  4. #4

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •