Papornița Moșului
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: Monologul Lui Dumnezeu

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.601

    Monologul Lui Dumnezeu

    Monologul Lui Dumnezeu

    "M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
    Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
    Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
    Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa!
    Dar erai mult prea ocupat.
    Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele.
    Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
    Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat.
    Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
    Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat.
    Am crezut că făcându-ţi această placere îţi vei aduce aminte de Mine.
    În schimb, supărat, M-ai înjurat.
    Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
    Oricum ziua era, încă, lungă!
    Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am aşteptat.
    Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
    Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
    cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă.
    Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele.
    Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
    Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
    Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
    Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
    Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
    Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
    Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
    timp din timpul dăruit ţie.
    Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !
    Al tău Tată, Dumnezeu."
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.601
    Citat Postat în original de mirela Vezi post
    la multi ani .
    la multi ani !!!
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •