Pozele moastelor Sfantului Ortodox Roman Ioan Iacob Hozevitul.

[Adrian Pop]

Violeta Vio a adăugat fotografii noi (6).


2 ore ·

Sf.Ioan Iacob Hozevitul ! ( 5 august )
†††
Slove pe mormant
Iubite fratioare
Opresti-te din cale
Cand esti pe aici trecand
Si cauta cu jale
La bietul meu mormant.
Eu nu mai am acuma
Nici voce nici cuvant
Dar tu citeste numa
Ce-am scris eu oarecand.
Citeste, lacrameaza
Si roaga-te in gand,
Ca mult se usureaza
Tarana pe mormant.
Aceasta rugaminte
Sa n-o dispretuiesti,
Ci adu-si des aminte
De mine cat traiesti!
Adanca-i taina mortii!
Ah cate am de spus!
Te vad in fata portii
Dar sunt oprit de sus
Grabesti-te parinte
Grabesti-te la drum;
De suflet ia aminte
Ca vii la rand acum!
Iara tu, Iordane Sfinte,
Cand iesi din drumul tau,
Sa dai pe la morminte
Scaldandu-rni trupul meu!
Si cand te-ntorci la vale
Asterne pe mormant
Nisipul tau cel moale
Sa-mi fie ca vesmant.
In locul tamaierii
Deasupra va sluji
Mirosul primaverii
Cand iarba va-nflori!
De vii candva navalnic,
Sa nu-mi darami mormantul
Ci treci cu murmur jalnic
Udand incet pamantul!
( Sf.Ioan Iacob Hozevitu )
( viata )
http://acvila30.ro/5-august-sf-ioan-iacob-de-la-neamt-viata-slujba-acatistul-scrieri/#more-30011











Îmi placeÎmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Violeta Vio






Sfântul care a împreunat peştera cu cerul ... Sf.Ioan Iacob Hozevitul
Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul. Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon ...

Citeşte mai departe

[Adrian Pop]

MINUNE: Moaştele Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva - Poze + Fericirile glasul 5

http://www.youtube.com/watch?v=Ks9xsajbf2Y

[Adrian Pop]

Manastirea Prislop

acum aproximativ o oră

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este praznuit in fiecare an, pe data de 5 august. S-a nascut pe 23 iulie 1913, in comuna Crainiceni din judetul Botosani si a primit la botez numele Ilie. A ramas orfan de mic de amandoi parintii si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de scoala in satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti.

A fost primit cu multa dragoste in viata monahala de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al Romaniei. Dupa satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Manastirii Neamt, iar apoi a predat literatura romana la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, primind potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita.

Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat, impreuna cu alti doi calugari, spre Tara Sfanta. Dupa doi ani petrecuti in pustiu, ajunge la Manastirea "Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In anul 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si este numit egumen la Schitul romanesc cu hramul "Sfantul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care il va conduce pana in anul 1952.

In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. In vara urmatoare se retarage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici si-a petrecut ultimii ani, ducand o viata foarte aspra. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. A fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste.

Dezgropat doua decenii mai tarziu, s-a constatat cu uimire ca trupul sau nu putrezise, pastrandu-se intact. Arhimandritul Amfilohie, staretul manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai tarziu: "Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormint de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse."

Tinand seama de toate acestea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.

Mentionam ca Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seama de poeme adunate intr-o culegere intitulata "Hrana duhovniceasca", tiparite,in conditii grafice modeste, aproape precare, de catre ucenicul sau, parintele Ioanichie Paraiala.

Tot astazi, serbeam Inaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului si face pomenirea:
- Sfantului Mucenic Evsignie;
- Sfintilor Mucenici Catidie si Catidian;
- Sfintei Nona, mama Sfantului Grigorie Teologul;
- Sfantului Favie, episcopul Romei.

Maine, serbam Schimbarea la Fata a Domnului. (dezlegare la peste)

[Adrian Pop]

Melania Apostol a distribuit o fotografie postată de Sfântul Munte Athos.



8 ore ·





Sfântul Munte Athos cu Minodora Matea
ÎPS Calinic Arhiepiscopul vorbind despre Hozeva, peștera Sf. Ilie, bocancii Sf. Ioan Iacob și scrisoarea patriarhală în care se cerea aprobarea de a aduce în țară moaștele Sfântului Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul (+5 august 1960)
Nu prea departe de Ierusalim, se află în preajma unui râu bogat în ape hrănitoare ca laptele cel curat, Mănăstirea Hozeva, pe care din mila Domnului, am văzut-o de o vreme de ani.
Aici aveam să păşim cu sfială pe urmele Sfântului Ilie Tesviteanul. Peştera lui de peste 3.000 de ani, unde a stat fugit de frica lui Ahab şi a Izabelei, regele şi regina păcătoasă mâncată de câini. Peştera am văzut-o proaspătă şi cu mireasmă de rugăciuni.
M-am aşezat în genunchi la rugăciune pe piatra lustruită ca diamantul de mii de ani, de mătănii şi paşi nevăzuţi. Apoi m-am aşezat întru odihna picioarelor obosite de drum. Gândurile mele umblau peste tot, dar mai ales la Sfântul Ilie, cel straşnic mustrător al răutăţilor din vremea vieţuirii sale. M-am dus cu mintea şi la corbul care-i aducea pâinea şi carnea pentru întărire. Mă bucuram de purtarea de grijă a lui Dumnezeu! Chiar până într-acolo, să-i servească lui Ilie un prânz aşa copios? Dar calmul din peşteră şi temperatura constantă în toate anotimpurile anului?
Mi-am zis, tot în mintea mea amărâtă şi săracă: O, Doamne, ce mi-ar plăcea şi mie o peşteră cu aşa aer condiţionat, cu masă asigurată de Dumnezeu şi cu apă grasă ca laptele de bivoliţă maramureşeană! Da, dar fără ameninţările lui Ahab regele şi a zgripţuroaicei de Izabela.
Negreşit, n-am să uit niciodată peştera de la Hozeva şi dacă nu voi încăpea în Rai, aş fi bucuros să mi se îngăduie din partea lui Dumnezeu, să mă pot ogoi în acel loc de taină şi bucurie duhovnicească.
Mi-au venit în minte aceste gânduri după ce am citit în Vieţile Sfinţilor, din 8 ianuarie, despre Sfântul Gheorghe Hozevitul, care prin secolul şapte al erei creștine, s-a nevoit ani îndelungaţi chiar în peştera Sfântului Ilie, întru rugăciuni, osteneli şi post bine plăcut şi de folos pentru mântuirea întru Dumnezeu. Sfintele sale moaşte se pot cinsti în mănăstirea Hozeva, Sfântul Gheorghe, prin puterea lui Dumnezeu făcând mari şi multe minuni.
Tot în spaţiul acesta, de aleasă vieţuire monahală, şi-a purtat paşii, vieţuind ani binecuvântaţi şi sfântul nostru român de la Mănăstirea Neamţ, Ioan Iacob, născut în anul 1913 şi plecând la Domnul Iisus, de numai 47 de ani, în 1960. Aici, în mănăstirea cea vestită a Hozevei se află sfintele moaşte întregi, nedumicate şi împărţite peste tot (cum fac mai ales grecii cu moaştele sfinţilor – lucru pe care nu-l accept niciodată!).
Când am trecut prin chinovia cea vestită a Hozevei, David Pristavu, argeşeanul nostru din Oeşti, mi-a povestit de minunile pe care le face Dumnezeu şi prin alesul Ioan Iacob. Călugărul Visarion, putnean din Moldova, ne povestea că într-o zi au observat că bocancii Sfântului Ioan Iacob nu mai sunt în picioare, bocancii de peste 40 de ani cu care a mers în viaţă. Am avut bucuria să-i văd picioarele neîncălţate. Nu mai văzusem aşa talpă de picior, galbenă ca ceara, văzându-se venele de parcă ar fi fost picior de om viu care se odihneşte de câteva ore.
Reluând povestea adevărată a bocancilor furaţi, părintele Visarion ne-a spus, cu vorbele lui de moldovean, că a visat noaptea pe Sfântul Ioan Iacob şi i-a spus că bocancii lui sunt luaţi şi ascunşi undeva într-o ladă, după o uşă, în clădirea Patriarhiei de Ierusalim şi l-a îndemnat să meargă să-i aducă şi să-l încalţe aşa cum a fost la început.
Cu o falcă în cer şi una în pământ, năbădăiosul Visarion ia cu asalt ascunzişurile casei şi mergând direct, cum îi spusese Sfântul Ioan Iacob, găseşte bocancii sfântului puşi bine la adăpost, probabil pentru a fi împărţiţi, bucată cu bucată, din evlavie adâncă pentru Sfântul Ioan Iacob. Opoziţia s-a împrăştiat ca fumul la auzul răcnetelor şi ameninţărilor lui Visarion.
Azi bocancii sunt la locul lor, dar nimeni nu mai poate vedea talpa piciorului cea galbenă ca ceara a Sfântului Ioan Iacob.
Ca tot românul cuminte, Patriarhul Teoctist, mai anii trecuţi, a trimis prin Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei (textul este scris în 2008 n.n.), o scrisoare patriarhală lui Diodoros, Patriarhul Ierusalimului. Eram de faţă, când Daniel mitropolitul, însoţit de delegaţia românească, după ce s-a dat bineţe Patriarhului Diodoros, care era în scaun cu rotile, i s-a citit scrisoarea rar şi îndesat. În timp ce i se citea scrisoarea, de la bucuria întâlnirii, vedeam pe faţa Patriarhului aşternându-se progresiv tristeţi cu broboane de sudori. Iar când s-a sfârşit cititul scrisorii care cerea, nici mai mult, nici mai puţin, aprobarea de a se aduce în România moaştele Sfântului Ioan Iacob, mâinile Patriarhului Diodoros au început să tremure cu putere, fără să le mai poată stăpâni. Situaţia era mai mult decât penibilă. Noi credeam că tremură de bucurie că, iată, în sfârşit, românii îşi vor pe Sfântul Iacob în România, patria de obârşie.
După o vreme, auzim glasul lui Diodoros, îngăimând mai mult pentru dânsul: O să vă dăm ceva din moaşte, poate o mână, dar mai târziu. Vom mai vedea! Şi am văzut şi vedem şi acum, doar racla goală, aşteptând pe Sfântul Ioan Iacob la Neamţ, raclă făcută cu binecuvântarea Mitropolitului Daniel, întru aşteptarea minunii.
Dacă nu va veni la Neamţ în Moldova, sigur că la Mănăstirea din Ierihon, acum mare chinovie, unde a vieţuit cândva şi Sfântul Ioan Iacob, şi-ar găsi locul ostenit de români cu atâta dragoste. Calea este scurtă, doar de câteva mii de metri. Credem că va face el însuşi minunea de care avem a ne bucura!
† ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului
Textul este publicat inițial în noiembrie, 2008

Sursa: http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/11/02/calinic-episcopul-vorbind-despre-hozeva-si-sf-ioan-iacob/

[Adrian Pop]

R Maria Alina a adăugat fotografii noi (2).


12 ore · editat ·

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul este praznuit in fiecare an, pe data de 5 august. S-a nascut pe 23 iulie 1913, in comuna Crainiceni din judetul Botosani si a primit la botez numele Ilie. A ramas orfan de mic de amandoi parintii si a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de scoala in satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) si liceul la Cozmeni-Cernauti.
A fost primit cu multa dragoste in viata monahala de staretul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei si apoi al doilea patriarh al Romaniei. Dupa satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Manastirii Neamt, iar apoi a predat literatura romana la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936, noul staret, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iasi), l-a tuns in monahism, primind potrivit pravilei calugaresti, un nou nume, cel de Ioan. Nas si parinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spatarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscutii calugari moldoveni cu viata imbunatatita.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, in noiembrie 1936 tanarul monah s-a indreptat, impreuna cu alti doi calugari, spre Tara Sfanta. Dupa doi ani petrecuti in pustiu, ajunge la Manastirea "Sfantul Sava”, unde se nevoieste timp de opt ani. In anul 1947 este hirotonit preot in Biserica Sfantului Mormant si este numit egumen la Schitul romanesc cu hramul "Sfantul Ioan Botezatorul“, din Valea Iordanului, pe care il va conduce pana in anul 1952.
In noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat in obstea Manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. In vara urmatoare se retarage intr-o pestera, numita Chilia Sfanta Ana, care tinea de Manastirea "Sf. Gheorghe Hozevitul“. Aici si-a petrecut ultimii ani, ducand o viata foarte aspra. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele vesnice pe 5 august 1960, la varsta de 47 de ani. A fost inmormantat de Amfilohie, egumenul Manastirii Sfantul Gheorghe, in pestera care-l gazduise in ultimii ani de viata.
Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a ramas in pestera Sfanta Ana. La inceputul lunii august 1980, potrivit unei traditii locale, conducerea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul a deschis pestera mormintelor, urmand ca osemintele Cuviosului sa fie duse in gropnita de obste.
Dezgropat doua decenii mai tarziu, s-a constatat cu uimire ca trupul sau nu putrezise, pastrandu-se intact. Arhimandritul Amfilohie, staretul manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai tarziu: "Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormint de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse."
Tinand seama de toate acestea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat in sedinta din 20 iunie 1992, cu data de praznuire in calendar pe 5 august.
Mentionam ca Sfantul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seama de poeme adunate intr-o culegere intitulata "Hrana duhovniceasca", tiparite,in conditii grafice modeste, aproape precare, de catre ucenicul sau, parintele Ioanichie Paraiala.
Tot astazi, serbeam Inaintepraznuirea Schimbarii la Fata a Domnului si face pomenirea:
- Sfantului Mucenic Evsignie;
- Sfintilor Mucenici Catidie si Catidian;
- Sfintei Nona, mama Sfantului Grigorie Teologul;
- Sfantului Favie, episcopul Romei.
Maine, serbam Schimbarea la Fata a Domnului. (dezlegare la peste)
Sursa: CrestinOrtodox.ro






Îmi placeÎmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Saveta Zegrean a adăugat fotografii noi (5) — împreună cu Elena Ela şi cu alţi 17.



16 ore · editat ·

Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ; Sfântul Mucenic Evsignie; Sfânta Nona, mama Sfântului Ierarh Grigorie Teologul; Sfântul Ierarh Fabian, Episcopul Romei
Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Ţara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august.
Viața
S-a născut la 23 iulie 1913 într-un sat de pe malul Prutului, Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Ecaterina și Maxim Iacob, fiind singurul copil la părinți. Din botez s-a chemat Ilie, iar în familie i se spunea "Iliuță". La 6 luni de zile de la naștere, mama pruncului Ilie își dă sufletul. După doi ani, moare și tatăl său în război, în toamna anului 1916, rămânând orfan de amândoi părinții. El este îngrijit timp de zece ani de bunica sa, Maria Iacob, care de timpuriu i-a semănat în suflet tainele credinței, învățându-l de mic cu rugăciunea, postul, cercetarea bisericii și respectarea rânduielilor creștinești. În 1923 a decedat și bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan și lipsit de mângâierea părinților și a bunicilor. De acum, copilul este luat în grija unchiului său, Alecu Iacob, care avea acasă șase copii.
Primii ani de școală îi face în satul natal, iar între anii 1926-1932 urmează gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" la Lipcani-Hotin și liceul "Dimitrie Cantemir" la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.
Dorul spre Împărăția lui Dumnezeu și al vieții pustnicești, după exemplul și pilda Părinților care au trăit în pustie, a atras din tânără vârstă pe cel ce a primit numele de botez Ilie, la viața monahicească. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: "Nu, eu vreau să mă fac călugăr!" După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: "Mănăstirea!" Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. În vara anului 1933, cerând binecuvântarea duhovnicului său, tânărul Ilie și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii.
Ioan Iacob Hozevitul
Între anii 1934-1935 își satisface stagiul militar la Dorohoi, în Regimentul 29 Infanterie. După terminarea stagiului militar, se reîntoarce la mănăstire, continuând aceeași ascultare. La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism de arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iași), în biserica mare a mănăstirii cu hramul Înălțarea Domnului – ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare – primind, potrivit pravilei călugărești, un nou nume, cel de Ioan. Naș și părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.
Dorind viață pustnicească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin, în noiembrie același an. După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la diavoli. Prima ascultare în obștea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții.
Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoștea limba română, era un mare povățuitor de suflete, și mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Ţara Sfântă. Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta Evanghelie și din scrierile Sfinților Părinți. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești, pe care le trimitea fraților săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.
Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe ispite. Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe.
În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Așezământului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului (înființat atunci de Patriarhia română), aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Nevoința lui era aceasta: ziua nu mânca nimic până la apusul soarelui și rostea neîncetat rugăciunea din inimă, iar cu mâinile lucra la grădină, la întreținerea schitului și odihnea cu dragoste pelerinii care poposeau acolo. Noaptea săvârșea slujbele rânduite, spovedea închinătorii și se retrăgea câteva ore la liniște într-o peșteră de pe malul Iordanului, iar dimineața se întorcea la schit cu chipul luminat.
Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena, care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub ascultarea sa. Arzând cu inima mai mult pentru Hristos și iubind desăvârșit liniștea și rugăciunea, fericitul stareț Ioan s-a retras, în luna noiembrie 1952, din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).
Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peșteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări și în doriri duhovnicești, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lipsuri, lupte cu diavolii și cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin ucenicul său.
În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Sfânta Liturghie în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășeau amândoi cu Trupul și Sângele lui Hristos, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.
Sfântul Părinte Ioan
În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie. Ştiuse mai dinainte data sfârșitului său, pe care și-a însemnat-o pe peretele peșterii. A fost înmormântat în peștera în care s-a nevoit și care s-a umplut, în timpul slujbei, de nenumărate păsărele, hrănite până atunci zilnic de cuviosul Ioan.
După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toți. La 15 august 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând Sfintele Moaște în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află și moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul.
De atunci, vin zilnic pelerini ortodocși, și chiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc. Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toți ortodocșii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru și Ţara Sfântă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște, l-a trecut în rândul sfinților, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de "Sfântul Cuvios Ioan de la Neamț - Hozevitul", fixându-i-se prăznuire pe ziua de 5 august, data mutării lui la cele veșnice.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Recunoaștere

Chiar înainte de a fi procedat la "canonizare", adică la trecerea lui în rândul sfinților, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum și în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un călugăr-imnograf din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioșii care ajungeau în fața moaștelor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt.
În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț s-a construit o biserică în cinstea sa (sfințită de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic în anul 1996).
Sfântul Ioan Iacob este, de asemenea, și patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi.
Trăgându-se de origine din părțile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul și mijlocitorul elevilor, profesorilor și ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu.














Îmi placeÎmi place ·

[Adrian Pop]

Marta Simeon a distribuit actualizarea de stare postată de Jesús Cano Moreno.


17 ore ·








Jesús Cano Moreno a adăugat fotografii noi (5) — cu Ludmila Paciulia.
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.






Îmi placeÎmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Marta Simeon a distribuit un link.


14 ore ·



Un sfat bun al părintelui Ioan (Sfântul Ioan Hozevitul)
doxologia.ro







Îmi placeÎmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul audio foto 5 august

http://www.youtube.com/watch?v=XrvNCjPW-eI