Părintele ARSENIE Boca 23 de ani de la mutarea n aburul albastru al mpărăţiei. Mărturia Părintelui Crăciun Oprea

Posted on 11/28/2012 by admin
Părintele ARSENIE BOCA (1910 1989)
Vedeţi şi:
Parintele Arsenie Boca la 22 de ani de la trecerea in cetele sfintilor. VIDEO: Minuni savarsite in timpul vietii
Parintele Arsenie Boca Invatatura despre post
Parintele Arsenie Boca la 21 de ani in lacasurile ceresti. Despre invatatura Adevarului
Parintele Arsenie Boca despre dialogurile dintre ortodocsi si papistasi: Papa nu va ajunge niciodata la o turma si un Pastor in staulul Romei
Parintele Arsenie Boca ar fi implinit astazi 100 de ani. Documentar video: Sfantul Ardealului
Aburul albastruNu există loc, n Ardeal, fară amintiri despre părinte­le Arsenie Boca. E suficient să-i rostesti numele, si ele vin n roiuri, atrase ca fluturii de lumină. Mai ales n satele din apropierea Prislopului, mănăstirea n care i se află mormntul făcător de minuni, făptură marelui duhovnic trăieşte parcă aievea, străbătnd potecile de pe dealurile acoperite cu pajişti de flori.Unul din ucenicii cei mai apropiaţi ai Părintelui Ar­senie este şi Pr. Crăciun Oprea, de curnd mutat n abu­rul albastru al mpărăţieiFoile lipite Pr. Crăciun Oprea (1925-2012), Cinciş, Hunedoara

L-am cunoscut personal de-abia după ce am ieşit din nchisoare, n 1956, dar auzisem despre el ncă din 1942- 43, cnd faima predicilor sale de la mănăstirea Smbăta aduna acolo tot Ardealul. Dar şi n puşcăriile comuniste circulau poveşti despre el. Eu eram la Canal, cnd am aflat despre Părintele Arsenie Boca ceva cu totul tulbură­tor, o ntmplare povestită de un student de la Teologia din Sibiu. Fusese nchis pentru că facea parte dintr-o aso­ciaţie creştină a studenţilor şi elevilor, ce promova cuvn­tul lui Hristos si viata creştină.Povestea lui mi s-a ncrustat ca o pecete n memorie şi n-am uitat-o pnă n ziua de azi: M-au ridicat ntr-o noapte, la trei luni după ce pe unii dintre colegi i aresta­seră deja, iar alţii apucaseră să fugă n munţi, la partizani. Şi ntmplarea a făcut că m-au pus n aceeaşi celulă cu Părintele Arsenie Boca. II ştiam bine, cu mult dinainte, pentru că pe atunci, noi, studenţii de la Sibiu, mergeam des la Mănăstirea Smbăta şi eram toţi electrizaţi de el. Şi cnd m-am trezit ntr-o dimineaţă, numai ce l văd pe Părintele cum se plimbă cu paşi iuţi prin celulă. Se ruga. Şoptea, neauzit, rugăciuni. Aşa se faceau rugăciunile n puşcărie, pe tăcute, cu sufletul. Chiar n ziua aceea mi venea şi mie rndul la anchetă şi, cu puţin nainte de a fi scos de gardieni din celulă, Părintele Arsenie a rămas nemişcat ca o stană de piatră, lngă uşă. Mi-a zmbit ocrotitor. Att. Am trăit apoi cinci ore nfiorătoare de anchetă, iar cnd m-au băgat la loc, n celulă, Părintele Arsenie era n aceeaşi poziţie n care l lăsasem cnd am plecat. Stană de piatră! După o vreme, a urmat judeca­ta, la Tribunalul Militar. Pe masa judecătorului se aflau dosarele cu declaraţiile noastre. Eram pierit! Aflasem că toţi tovarăşii mei declaraseră sub torturi şi ce făcuseră, şi ce nu făcuseră. Fuseseră bătuti sălbatic! Asa că urma să fiu condamnat pe măsură, la 25 de ani de puşcărie. Ei bine, atunci s-a ntmplat o minune! Judecătorul, cnd a nceput să-mi răsfoiască dosarul, nu a putut dezlipi două foi. Şi nici nu şi-a dat seama de asta. Şi n alea două foi erau acuzaţiile cele mai grave la adresa mea. Şi uite aşa, am scăpat pe o cale miraculoasă, cu numai doi ani şi ju­mătate de pedeapsă. Sunt sigur că salvatorul meu fusese Părintele Boca şi tăria rugăciunilor lui.Sfinţii cu ochi albaştriVă mai amintiţi prima ntlnire cu Părintele Arsenie?In 1958, după ieşirea din puşcărie, m-am dus la Mă­năstirea Prislop, ntr-o smbătă de Florii, mpreună cu un coleg de-al meu, de la Teologie, care l cunoştea din Vata de Sus, satul natal al Părintelui Arsenie Boca. Desi ne-a văzut şi ştia că l căutăm, n-a vorbit cu noi nici sm­bătă, nici duminică, pentru că tot timpul, n urma lui, roiau cel puţin trei securişti, pndindu-1 ce vorbeşte şi ce predică. Luni, nsă, cnd ceilalţi credincioşi au plecat, noi ne-am găsit dinadins de lucru, la tăiat de lemne. Şi Părintele Arsenie ne-a chemat n biserică şi am vorbit cu el, ca la spovedanie. Mie mi-a spus să nu mă călugăresc,iar celuilalt i-a spus: Tu nu te nsori! Şi, intr-adevăr, a ajuns călugăr la Mănăstirea Lainici. Părintele ţi citea viaţa ca-n palmă. Dobndise o putere aşa de mare prin rugăciune, nct străbătea cu privirea şi mintea pnă n cele mai adnci tainite sufletesti.Puteţi să faceţi un portret al Părintelui Arsenie Boca?Era un om foarte smerit. Nu era năprasnic, aşa cum se spune, dar era categoric. Dacă ţi spunea ceva, la spo­vedanie, de pildă, musai aşa trebuia să faci! Era de statură potrivită, dar totuşi mai nalt, era roşcat la păr şi cu ochi albaştri. Tocmai de aceea, Părintele şi picta toate icoa­nele de la Maica Domnului, pnă la Iisus cu ochi albaştri. Toţi pictorii pun n operele lor ceva din ei nşişi, fară să vrea. Aşa că icoanele pictate de Părintele au ceva şi din nfatisarea lui.Ct de tare v-aţi apropiat de Părintele Arsenie?Cu vremea, devenisem destul de apropiaţi, mai ales că soţia mea l cunoştea, si ea, ncă din tinerete. Cu un an nainte de-a muri, de pildă, Părintele Arsenie m-a chemat la Prislop, mpreună cu preoteasa mea, ca să schimbăm, pe ndelete, o vorbă. Atunci am văzut şi eu, cu ochii mei, crucea de lemn, pe care Părintele pusese să i se cioplească data morţii, cu sase luni nainte de a muri. Ştiuse exact cnd va merge la Domnul! Iar cnd a murit, copiii mei s-au numărat printre cei care i-au săpat groapa.Trei minuniMormntul jucător de minuni al Părintelui Arsenie Boca a intrat n legendă. Ca apropiat al marelui duhovnic de la Pris­lop, ştiţi, cu siguranţă, şi sfinţia-voastră astfel de ntmplări.Nu ştia nimeni, atunci cnd a murit Părintele Arse­nie, că el va face binele şi n duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormntul său sunt adevărate. Eu stiu trei cazuri asupra cărora nu planează nicio ndoială.Am cunoscut acum cţiva ani o femeie foarte bol­navă. Fusese internată si la Bucureşti, i făcusem si eu maslu şi 40 de Liturghii, Sărindarul, cum se numeşte n preoţie, aşa că femeia ieşise pe loc din spital, de s-au mi­rat şi doctorii cei mari! Dar tot mai avea unele neputinţe. După doi ani, s-a mbolnăvit iar, rău de tot, şi au trebuit s-o ducă iar la spital, la Deva. Şi atunci, o femeie din Silvaşu de Jos, o comună de lngă Prislop, care le aducea lor de două ori pe săptămnă lapte, l ntreabă pe stăp­nul casei: Dar doamna unde-i?. E bolnavă. Şi de ce nu apelaţi dumneavoastră la Părintele Arsenie? Că eu am avut un copil foarte bolnav şi am luat o cămaşă de-a lui, m-am dus la mormntul Părintelui şi am pus-o pe cruce şi m-am rugat lui Dumnezeu şi Părintelui să se ndure de mine. Şi cnd m-am ntors acasă, la copil, copilul meu era sănătos! Atunci neamurile femeii bolnave au luat şi ele o cămaşă şi s-au dus cu ea la Prislop. Ce vă spun acum mi-a povestit bărbatul ei: Cum am intrat n cur­tea mănăstirii, am nceput să mă rog, n gnd, Părintelui Arsenie, să se ndure de nevasta mea. Apoi m-am dus la mormntul lui, am pus cămaşa pe cruce şi m-am rugat şi acolo cu lacrimi şi cu credinţă n Dumnezeu. După numai o săptămnă, au venit amndoi la mine, şi nevasta era sănătoasă tun!A doua ntmplare am aflat-o de la un om care lu­crase la clădirea stăreţiei noi, de la Prislop. Nu ştia cine e Părintele Arsenie. Abia după nmormntarea lui, a aflat cine fusese. Omul suferea de dureri cumplite de oase, n­ct mergea ncovoiat, de-abia se tra. Dar după ce s-a dus să se roage la mormntul Părintelui, n-a mai simţit nicio durere, şi mergea drept. A treia minune pe care o ştiu eu de la mormntul Pă­rintelui Arsenie Boca e şi cea mai grozavă. Prin anii 90, am cunoscut o familie dintr-un sat de lngă mănăstirea Cotmeana din Argeş. Cazul lor era foarte grav. Bieţii oa­meni aveau două fete şi un băiat, stăpniţi de duh necu­rat! Fata, n mod deosebit, nu se putea apropia cu niciun chip de vreo biserică. Nici la cţiva metri nu se putea apropia! Imediat, o forţă nevăzută i se punea n piept şi nu putea intra. Bieţii părinţi şi-au dus copiii la mănăstirea Sihăstria, unde Părintele Cleopa le-a făcut maslu şi slujbe ndelungate. După asta, au fost mai uşuraţi, s-au eliberat de presiunea necurată ce-i stăpnea, iar fata a făcut chiar Teologia. Dar chiar şi aşa, ncă mai avea o apăsare rea cnd venea la biserică, pe care se lupta să o năbuşe. Intr- o zi, o prietenă de-a ei, doctoriţă, ce avea o evlavie deose­bită la Părintele Arsenie, a luat-o cu ea, la mormnt. Ce-a urmat a fost de nenchipuit! După o vreme de rugăciune nlăcrimată n faţa mormntului, fata a căzut fară vlagă şi a intrat n comă profundă. Doctoriţa, care cunoştea simptomele comei, s-a ngrozit! Am adus-o să moară cu zile aici!, se jelea. Dar n-a trecut o jumătate de oră, şi fata s-a trezit. Era complet sănătoasă! Apoi mi-a poves­tit ce-a trăit acolo: Ct am zăcut prăbuşită, fară suflare, la mormntul Părintelui, am văzut ceva. Un vis aievea, din altă Lume Am văzut cum din mormnt s-a năltat, deodată, un abur albastru Din clipa aceea, duhul rău m-a părăsit, alungat de lumina ieşită din mormntul Pă­rintelui Arsenie!Soţia dumneavoastră, care i-a fost ucenică, n tinereţe, Părintelui Arsenie Boca, mi-a spus că venea adeseori la Cinciş. Ce-l aducea ncoace, n inima ţinutului pădurenilor?Intr-adevăr, se pare că aproape nu există loc n Ardeal unde Părintele să nu fi lăsat vreo urmă. La Cincis venea după 1958, cnd se renfiinţase mănăstirea Prislop, care nu-i aşa departe de noi. Era cu trei ani nainte de a se face lacul de acumulare pe rul Cerna, cnd nu bănuia ncă nimeni că biserica satului va fi nghiţită de ape. Biserica aceea era monument istoric extraordinar de valoros. Fu­sese nălţată la 1459, pe vremea lui Ioan Corvin. Avea o pictură veche şi frumoasă, de pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Inundarea bisericii s-a făcut n 1961-1962. Ultima cununie care s-a făcut acolo a fost chiar cununia mea cu doamna preoteasă, n 1962. Cnd ne-am cunu­nat, apa ajungea pnă n tinda bisericii, mai avea puţin şi ajungea la sfinţi. Ştiu că Episcopia de atunci a Aradului a dus tratative cu Combinatul Siderurgic Hunedoara să nu dărme biserica, că-i monument istoric. Combinatul facea lacul ăsta cu scopul de a avea apă pentru uzină. Biserica huniazilor era mai pe deal. S-ar fi putut face un zid n jurul ei şi ar fi fost salvată. Dar nu s-a reuşit. Co­muniştii erau hotărţi să dărme bisericile ortodoxe, cu orice preţ şi sub orice pretext. Pentru lacul ăsta al lor, au dărmat aici trei biserici ortodoxe: biserica din Cinciş, biserica din Cerna şi biserica din Baia Craiului. Ei bine, Părintele Arsenie a ştiut cu mult nainte ce se va ntmpla. Urcnd el pe dealurile Cincişului, cu soţia mea, care era pe atunci domnişoară, cu o soră a ei şi cu alte credin­cioase din sat, se opreşte brusc n faţa bisericii din Cinciş, ntinde bta pe care o ţinea pe un umăr şi zice: Pnă aici va fi apa peste zona asta! Cum, Părinte, vom muri toţi?, l-au ntrebat credincioasele. Nu moare nimeni, biserica moare, a zis Părintele. După ce biserica a fost nghiţită de ape, Părintele Arsenie Boca, care a continuat să vină la Cinciş, ne-a poruncit: Voi să faceţi un muzeu, unde să se păstreze frescele care s-au evacuat din biserică. Sunt de nepreţuit! Intr-adevăr, frescele fuseseră scoase de pe perete, nainte de inundare, şi duse la Bucureşti. Şi de acolo au fost aduse nişte copii, pitite la Castelul Corvinestilor. Si ne-a mai zis Părintele Arsenie că atunci cnd facem muzeul, să aibă şi un etaj, unde să fie chilii pentru călugări. O mănăstire mică, nsă care să respecte cu strictete rnduiala bisericii noastre ortodoxe, nct să mai ridice satul si tinutul acesta, sărăcit n ideal si credinţă. Şi cum a zis Părintele, aşa s-a ntmplat!Ne-a ajutat Dumnezeu şi uite că muzeul e gata, iar mănăstirea din Cinciş şi aşteaptă vieţuitoarele. Din cte minuni mplineşte Părintele Arsenie Boca, aceasta are o nsemnătate aparte. Nu e un dar de bine pentru un sin­gur om, ci pentru o ntreagă comunitate. Dumnezeu Se ntoarce n satele pădurenilor, cele risipite prin munţi.
material realizat de Valentin IACOB,
extras din cartea Părintele Arsenie Boca Sfntul Ardealului,
editura Agnos, 2012