Papornița Moșului
Pagina 1 din 7 1234567 UltimulUltimul
Rezultate 1 la 10 din 61

Subiect: HAR...Parintele Ioachim de la Manastirea Carcea

  1. #1
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047

    HAR...Parintele Ioachim de la Manastirea Carcea






    HAR...

    Cu zile in urma am fost nevoit sa ma duc la Prietenii mei de la Manastirea Carcea, de langa Craiova. Am mai prins o ora din slujba deosebita tinuta de Maicute si de cei doi Calugari.
    Dupa slujba, Maica Stareta Eliodora m-a invitat la masa, asa cum face ori de cate ori ma duc la ei la Manastire. In mica chilie de doi metri pe doi, unde am mancat amandoi, m-am simtit ca la bunica acasa. Asa m-am simtit de ani buni, de cand ii cunosc.... Pe mine m-a prezentat la toti ca fiind Ctitorul Manastirii Carcea. I-am promis cu ani buni in urma ca o sa vin cu 5.000 de oameni sa le arat aceasta MInunata manastire si aceasta Familie de Calugari din Romania, pe care eu o consider ca are cea mai mare Credinta. Mama, tata si doua fice, sunt Calugarii care au construit acest loc inconfundabil din Romania.
    Cu mai bine de 40 de ani in urma, pe terenul Familiei lor, intr-o noapte au pus fundatia Bisericii, dupa care au fost nevoiti s-o acopera cu stuleti, cu tot ce puteau, s-o protejeze. Sa nu se vada. Maicuta batrana s-a dus personal la Ceausescu sa-l roage sa-i dea voie sa faca Manastire, lucru pe care acesta nu i l-a permis. Dupa care unii...au batut-o si-au inchis-o....

    Maica Stareta imi spune ceva la sfarsitul mesei, ceva care m-a impresionat profund.
    Mie tot timpul mi s-a adresat cu nene adi, asa ca imi spune :

    Nene adi, Parintele nostru are HAR....

    Uite, noi luam de cateva ori pe an peste...si-mi spune locul de unde-l cumperau. Nu l-am retinut.... Sute de kg de peste sunt cumparate de ce doi Calugari, Maica Stareta si cu parintele Ioachim, de 3 ori pe an, cand este Hramul Manastirii. Stand la coada, pentru ca erau multi clienti ce cumparau de acolo peste, Maica Stareta a vazut doi caini foarte frumosi ce se jucau. S-a dus la portarita firmei s-o roage sa-i dea si ei unul, daca se putea. Ii placeau Maicutei foarte mult acei caini.
    Doamna ii spune ca ii pare foarte rau ca n-o poate ajuta. Unul era al patronului si unul se nascuse orb. Ii arata Maicii Starete sa fie atenta ca acel caine orb se lovea de gard, de tot ce era pe-acolo, pe unde se harjonau amandoi... Aceasta doamna povestea ca ii dadeau mancare ca le pararea rau de el...Asa ii nascuse cateaua, pe unul orb si pe unul normal. Maica ia cainele orb in brate si-l duce la masina unde era Parintele si-i spune ca uite..., ce pacat ca acest caine frumos s-a nasuct orb.

    Impresionat, Parintele i-a facut simplu semnul crucii deasupra capului cainelui....

    Au luat peste, au palatit si-au plecat...Dupa alte 3-4 luni s-au dus din nou sa ia peste, ca se apropia urmatorul Hram al Manastirii. Au stat la coada, au luat o masina de peste si...s-au dus sa plateasca la casierie asa cum faceau de fiecare data, numai ca mare le-a fost surpriza sa afle ca cei de acolo, nu au dorit sa le ia banii...pe motiv ca patronul le-a dat sarcina sa nu se mai ia niciodata bani pe peste de la acesti Calugari de la Manastrirea Carcea.

    Erau impresionati cu totii ca acel caine frumos, vedea. O Minune....

    Portarita le povestise celor de la firma tot ceea ce a discutat cu Maicuta si tot cea vazut atunci...., cum i-a facut Parintele Ioachim semnul crucii pe cap cainelui si ....cat de uimita a ramas atunci cand l-a dat jos din brate Maica Stareta, plecand amandoi Calugari cu masina spre casa, observand ca acel caine vedea pur si simplu....
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 24.09.2019 la 19:57.

  2. #2
    Junior Member
    Data înscrierii
    12.06.2012
    Posturi
    7
    ``Cred Doamne, ajuta necredintei mele!``ar trebui sa spunem! Dumnezeu are, inca, Oameni Adevarati printre noi, de aceea sa IL rugam sa ne ajute sa nu judecam pe nimeni...si sa ne putem iubi cu adevarat unii pe altii!

    Capitolul 13
    1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
    2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
    4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
    5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
    6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
    9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
    10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
    11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
    12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
    13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

  3. #3
    Senior Member
    Data înscrierii
    23.04.2012
    Posturi
    199
    Este Har de la Dumnezeu:

    • - să iubeşti fără să fii iubit…
    • - să slujeşti fără să fii preţuit…
    • - să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
    • - să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
    • - să ierţi fără să fii iertat…
    • - să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
    • - să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
    • - să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
    • - să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
    • - să investeşti clădind fără speranţe…
    • - să taci pentru a nu face rău aproapelui…
    • - să vorbeşti de dragul adevărului…
    • - să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti…
    • - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…

    Aşa că, luptă suflete, ca să primeşti acest Har!

  4. #4
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047
    Parintele Arsenie Boca ~ Marturii ~ Necazurile ne vin de pe urma pacatelor


    http://www.youtube.com/watch?v=-opvv...&feature=share

    https://www.facebook.com/mada.mdalinnn?fref=ufi

    Manastirea Dochiariu
    Manastirea Dochiariu - Dochiariou, Dochiaru, Dohiariu - este una dintre marile manastiri de pe Sfantul Munte Athos, Grecia.

    Aceasta este prima manastire ce se infatiseaza ochiului pelerinului, plecat cu vaporul din portul Ouranopolis. Asezata in partea sud-vestica a peninsulei Athos, intre portul Manastirii Zografu si Manastirea Xenofont, manastirea Dochiariu are una dintre cele mai elegante arhitecturi din Sfantul Munte.
    Dochiariu a fost intemeiata undeva pe la jumatatea secolului al X-lea, de catre Cuviosul Eftimie, ucenicul Sfantului Atanasie Athonitul, ctitorul manastirii Marea Lavra. Mai inainte de a intemeia aceasta manastire, Cuviosul Eftimie a indeplinit ascultarea de chelar (magazioner, in greaca "dohiaris"), in manastirea Marea Lavra, el fiind insarcinat cu grija fata de untdelemn si alimente.

    Manastirea Dochiariu este a zecea manastire, in ordinea ierarhica a manastirilor athonite, loc ocupat incepand cu anul 1046. In cel dintai Tipicon al Sfantului Munte, ea ocupa locul al douazecilea. In anul 1394, odata cu cel de-al treilea Tipicon al Muntelui, manastirea va ajunge pe locul al 11, intre cele 25 de manastiri existente la acea vreme. Astazi, intre cele 20, ea este a zecea.

    Initial, manastirea a fost inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, insa astazi ea poarta drept principal hram pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Alegerea hramului actual se datoreaza mai multor minuni petrecute prin mijlocirea sfintilor Arhangheli.


    Manastirea Dochiariu - Sfantul Munte AthosSfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri - Varful Athon - ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati. Careia - Karyes - este capitala Athosului, iar portul de acces catre aceasta se numeste Dafne - Daphne. Din Careia se pleaca spre toate manastirile din Sfantul Munte.Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.Cele douazeci de manastiri atonite sunt urmatoarele: Manastirea Marea Lavra, Manastirea Vatoped, Manastirea Iviron, Manastirea Hilandar, Manastirea Dionisiu, Manastirea Cutlumus, Manastirea Pantocrator, Manastirea Xiropotamu, Manastirea Zografu, Manastirea Dochiariu, Manastirea Caracalu, Manastirea Filoteu, Manastirea Simonos Petras, Manastirea Sfantul Pavel, Manastirea Stavronikita, Manastirea Xenofont, Manastirea Grigoriu, Manastirea Esfigmenu, Manastirea Sfantul Pantelimon si Manastirea Constamonitu. Pe langa marile manastiri mai functioneaza inca 12 schituri si o multime de chilii monahale ortodoxe, in care traiesc multime de calugari ortodocsi.


    Manastirea Dochiariu - scurt istoric

    Pe la jumatatea secolului al X-lea, Cuviosul Eftimie, impreuna cu alti cativa parinti de la Marea Lavra, au traversat Muntele Sfant, spre a ridica o noua manastire, in partea lui vestica. Initial, parintii s-au asezat nu departe de portul Dafne - Daphne. Din pricina supararilor cauzate de piratii talhari, o parte dintre parinti au plecat inapoi, la manastirea cea mare. Cuviosul Eftimie se va indrepta insa spre locul pe care este zidita astazi manastirea, impreuna cu cei ramasi cu el.Se crede ca un ctitor de seama a fost si calugarul Daniel din Dochiariu, intre anii 1030-1032. In secolul al XIV-lea, manastirea a fost puternic sprijinita de catre imparatul bizantin Ioan al V-lea Paleologul. Alaturi de acesta, manastirea a fost ajutata si de catre domnul Serbiei, Stefan al IV-lea.Un document din anul 1092 aminteste pe "nobilul Nicolae", mentionat, ceva mai tarziu, ca staret al manastirii, sub numele de Neofit. Aceeasi sursa sustine faptul ca manastirea a avut dintru inceput hramul Sfintilor Arhangheli, cu toate ca sunt surse care marturisesc drept prim harm pe Sfantul Ierarh Nicolae.Hramul manastirii a fost ales in urma mai multor minuni petrecute prin mijlocirea Sfintilor Arhangheli. Astfel, se poveste de catre parinti ca un oarecare tanar, dorind sa vina la manastirea Dochiariu, a calatorit pe uscat, spre manastire. Gasind o comoara, in drumul sau, el a ascuns-o si a spus aceasta staretului. Acesta, trimitand doi calugari cu tanarul respectiv, le-a spus sa o aduca la manastire.Cand au vazut cei doi calugari comoara, a intrat diavolul in inima lor. Astfel, cei doi si-au pus in gand sa il omoare pe tanar si sa pastreze comoara pentru ei. Atarnand o piatra de gatul lui, l-au aruncat in mare.Chiar in aceeasi clipa, cand paraclisierul manastirii a intrat in Sfantul Altar, el l-a aflat pe tanar stand jos, plin de apa si cu piatra legata de gat. Chemandu-l pe staret, tanarul i-a povestit acestuia toate cele intamplate. Atuncat fiind in adancul marii, tanarul a strigat la Maica Domnului, ca sa il scape de moarte naprasnica. Pe loc, doi Arhangheli au aparut langa el, intr-o clipa aducandu-l in Sfantul Altar.Intorcandu-se cei doi calugari, au mintit pe toti, zicand ca tanarul a fost un mincinos, care a fugit de ei. Punand inaintea lor pe tanar, cei doi aproape ca eu ramas fara glas. Revenindu-se din sperietura, cei doi au fost alungati din manastire, ca niste talhari. Piatra care a fost legata de gâtul tânarului se pastreaza si astazi zidita in manastire.O alta minune petrecuta cu ajutorul Sfintilor Arhangheli este aceasta. Manastirea nu a avut multa vreme apa. Crescand obstea, iar lipsa apei pricinuind multa oboseala calugarilor, staretul se ostenea, in gandul lui, cum sa faca rost de bani spre a zidi un canal de aducere a apei din munte, in manastire. Dupa rugaciune, in vis, i-au aparut Arhanghelii Mihail si Gavriil, care i-au aratat un loc din curte, de unde se auzea un sunet ca de ape. Dimineata, staretul, impreuna cu parintii cei batrani ai manastirii, au venit la locul aratat in vis si au sapat. Pe data au aflat apa, undeva in stanga bisericii. Izvorul minunat se afla si astazi in curtea manastirii, multi capatand tamaduiri din apa acestuia.Domnitorii Tarilor Romane si-au pus amprenta si asupra acestei manastiri, daruindu-i cele necesare in vremuri grele. Primul ctitor valah este Vlad Calugarul, care, prin hrisovul din 24 martie 1490, acorda manastirii un ajutor anual de 3.000 de aspri.Dupa Vlad Calugarul, ajutoarele din Tarile Romane s-au tinut lant. Radu cel Mare, Sfantul Neagoe Basarab si Vlad Vintila i-au urmat exemplul intocmai, iar Radu Paisie este cel care a crescut ajutorul daruit manastirii la 6.000 de aspri, prin hrisovul din 26 februarie 1536.Alexandru Lapusneanul si sotia lui, doamna Ruxandra, se afla printre ctitori de seama ai Manastirii Dochiariu. Documentele din vremea domnitorului spun ca Manastirea Dochiariu ajunsese atat de paraginita, incat "parintii n-aveau unde nici capul unde sa si-l plece". Lapusneanu a refacut biserica, din temelii, si a zugravit-o in fresca, ajutat de Mitropolitului Teofan al II-lea al Moldovei. Mitropolitul este inmormantat in manastire, unde si-a trait ultimii ani din viata, ca simplu calugar. Mormantul sau se afla in biserica, in partea stanga.Pisania bisericii centrala a manastirii marturiseste: "Aceasta sfanta si faimoasa biserica a dumnezeiestii manastiri a preamaritilor conducatori ai ostilor ceresti Mihail si Gavriil, pe nume Dochiariu, s-a ridicat din temelii si a fost impodobita cu concursul si cheltuiala prea evlaviosului Io Alex. Voievod al intregii Moldove, egumenind Kir Teofil ieromonah, Ind XI, 1567."Alexandru Lapusneanu este zugravti in biserica, impreuna cu cei doi fii ai sai, Constantin si Petru, si cu sotia lui, doamna Ruxandra. In dreptul domnitorului este scris: "In Hristos cucernic si credincios domn al intregii Moldovlahii, Ioan Alexandru Voievod, si ctitor al acestei sfinte manastiri." Alexandru Lapusneanu apare imbracat in haina monahala si cu aura de sfint, intrucat el s-a calugarit sub numele de Pahomie.In anul 1568, dupa adormirea in Domnul a voievodului, calugarii din Manastirea Dochiariu au cerut ajutor Doamnei Ruxandra. Ei nu puteau plati singuri taxele impuse de otomanii stapanitori. Astfel, domnita Ruxandra a rascumparat toate averile manastirii si a refacut toate cladirile manastirii, platind suma de 165.000 de aspri. Acum a fost refacuta biserica centrala si trapeza manastirii. Pentru toate acestea, domnita a cerut numai ca ea, cat si familia ei, sa fie pomeniti vesnic in manastire.Biserica centrala a fost construita in anul 1568, aceasta fiind cea mai mare de acest tip, din intreg Sfantul Munte Athos. Pictura in fresca a bisericii centrale este opera lui Gheorghe Cretanul – Tzortzis, din anul 1568. Lucrari la pictura au fost intreprinse si in anul 1783. Repictarea unor parti a avut loc si in anul 1855. Minunata catapeteasma a bisericii a fost construita in anul 1783. Pictura in fresca din trapeza a fost lucrata in anul 1675. Partea nordica a trapezei a fost zugravita in fresca, in anul 1700.In anul 1628, postelnicul Ianache Caragea va inchina manastirii Dochiariu, ctitoria lui din Romania, anume Manastirea Slobozia, impreuna cu cele 12 mosii ale ei. Inchinarea este confirmata si dupa adormirea lui in Domnul, de catre domnitorul Matei Basarab, care va adauga acesteia si alte proprietati.In anul 1652, fratele lui Ianache, va inchinat si el propria manastire din judetul Prahova, care ii poarta numele pana astazi, anume Manastirea Apostolache. In data de 1 februarie 1726, manastirea Dochiariu va mai primi un metoc, din partea jupanesei Stana Doiceasa.Cel mai de pret odor al Manastirii Dochiariu ramane insa insa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, numita "Gorgoepicousa", adica "Grabnic Ascultatoarea". Legat de aceasta icoana, aflam ca, in anul 1664, monahul Nil, avand ascultarea la trapeza manastirii, obisnuia sa vina de la bucatarie tinand in mana faclia aprinsa, care scotea un fum negru.In drum spre sala de mese, el trecea pe langa o icoana a Maicii Domnului, zugravita in fresca, pe unul dintre pereti. Intr-o zi, calugarul a auzit o voce zicand: "Monahule, nu mai afuma icoana mea!" Nepricepand cuvantul, calugarul si-a vazut mai departe de ale lui. La scurt timp, el auzi iarasi, in acelasi loc: "Monahule nesimtitor, cat ai sa mai necinstesti icoana mea?" Pe loc, calugarul a ramas orb.Dupa multa pocainta si nevointe, inaintea Maicii Domnului, el a auzit din nou vocea cea minunate, zicand: "Monahule, rugaciunile tale au fost primite. Esti iertat si vei vedea din nou. Spune-le parintilor si fratilor care se nevoiesc aici ca Eu sunt Maica lui Dumnezeu Cuvantul, a doua dupa Dumnezeu, ocrotitoarea Sfintei Manastirii acesteia, a Arhanghelilor si a Sfantului Ierarh Nicolae. Sa vina catre mine in orice nevoie si-i voi asculta pe ei, si pe orice crestin ortodox ce va veni catre mine cu evlavie, caci eu sunt Grabnic Ascultatoare - Gorgoepikousa. Dupa aceasta intamplare, parintii manastirii au blocat culoarul acela, asa incat nimeni sa nu mai treaca pe acolo, ci sa poata sta sa se roage in fata sfintei icoane, iar mai tarziu au construit un paraclis in cinstea Maicii Domnului Grabnic Ascultatoarea, in care au asezat o copie a frescei, ferecata in aur si argint.Manastirea Dochiariu pastreaza, cu mare evlavie, multe sfinte moaste, printre care si o particica din lemnul Sfintei Cruci. Biblioteca manastirii aduna la un loc multe documente rare, carti si editii princeps, peste 500 de manuscrise, din care 62 scrise pe pergament.Manastirea are mai multe paraclise, dintre care zece numai in interiorul ei. In anul 1990, manastirea avea o obste de 32 de calugari.Teodor Danalache
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 24.09.2019 la 22:19.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  5. #5
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047
    pictora lui Octavian Smigelschi - carte scrisa de catre Virgil Vatasianu

    increstinarea sarbarilor sau a bulgarilor
    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 27.11.2013 la 13:58.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  6. #6
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047
    O. Smigelschi, reprezentant al picturii bisericeşti transilvane

    Documentar

    Alexandru Chituţă




    Duminică, 28 iulie 2013






    email









    Admirate atât în Muzeul Brukenthal din Sibiu sau Muzeul de Artă din Cluj, cât şi în Galeriile Naţionale din Budapesta, lucrările pictorului sibian Octavian Smigelschi vorbesc despre o personalitate cu totul de excepţie. Lucrările sale rămân însă icoanele realizate în diferite biserici. A fost totdeauna animat de gândul reînnoirii, în funcţie de noile principii, prin creaţiile sale, Smigelschi discreditând atât clasicismul de imitaţie, cât şi tradiţionalismul zugravilor, stimulând în schimb evoluţia unei arte monumentale moderne cu trăsături specifice româneşti.

    Caracterizat de contemporani modest şi tăcut, talentat şi riguros, Octavian Smigelschi s-a născut la 21 martie 1866 în localitatea Ludoş, din judeţul Sibiu, ca al treilea fiu al notarului Mihail Smigelschi, descendent al unei familii poloneze, refugiat în anul 1850 în Transilvania, căsătorindu-se cu macedoneanca Ana Sebastian. Locul de muncă al tatălui îi va oferi posibilitatea tânărului Octavian de a cunoaşte frumuseţile Mărginimii Sibiului: istoricele biserici pictate de zugravi locali sau veniţi de peste munţi, simplitatea şi frumuseţea costumului popular sibian şi peisajul de vis din această parte de ţară.

    Octavian va lua lecţii de pictură şi desen de la maestrul Karl Dörschlag, un german din Hohenluckov, stabilit la Sibiu, în jurul căruia se strânsese tineretul săsesc, printre care şi tânărul Arthur Coulin, cu care Octavian Smigelschi va închega o prietenie trainică, despărţindu-i doar moartea, care îi va răpi pe amândoi la interval de câteva zile.

    Nicolae Iorga afirmă că „era muncitor, de o conştiinţă pioasă faţă de neamul său, închis cu totul în gândul celor ce avea să le facă, având doar putinţa de a vădi prin zâmbet marea-i iubire pentru ai lui“.

    A făcut numeroase călătorii de studiu la München, Viena, Dresda, Veneţia, Ravenna, Florenţa, iar mai târziu la Roma. A fost o perioadă densă de acumulări artistice, comparaţii, sublimări şi căutări de drumuri noi. Privit din această perspectivă, procesul de modelare spirituală a pictorului Smigelschi are puternice conotaţii şi interferenţe europene. Avem, de fapt, un model de interculturalitate, dublat de cel multicultural. După aceste călătorii, se întoarce în ţară şi descoperă un expedient pentru a găsi mijloacele băneşti necesare, şi iată-l executând icoane sau iconostase întregi, care se păstrează şi azi în diferite localităţi. Printre anunţuri apărute în ziare şi reproduse în revista „Familia“, Smigelschi se adresează comunelor româneşti, solicitând comenzi pentru icoane şi oferind proiecte pentru iconostase. Din păcate, activitatea dinainte de 1900 în acest domeniu nu se ridică peste nivelul artei comerciale menite să înlesnească pictorului călătoriile proiectate. Va picta la început de secol XX iconostasele bisericilor năsăudene din Ilva Mare, Poiana şi Măgura Ilvei, Romuli, Şanţ, la Mihalţul de Alba, Drăguşul Făgăraşului şi Racoviţa din judeţul Sibiu.

    „Mut ca o lebădă“, aşa cum a fost magul din Lancrăm (Lucian Blaga), Smigelschi a căutat încă din anii de început ai tinereţii o identitate artistică proprie. La vârsta de 24 de ani încerca, printr-o autobiografie adresată societăţii „Transilvania“ din Bucureşti, să obţină o bursă de studiu. Unul din argumentele invocate arată că „am venit la convingerea că aş putea încerca lupta pentru întruparea idealurilor mele; simt a poseda acele condiţiuni, care sunt de lipsă pentru o înaintare în artă“.

    Panoramei artistice europene, Smigelschi îi adaugă dimensiunea naţională românească. Este tot mai convins că poate fi găsită o soluţie viabilă între pictura monumentală şi arhitectură, care trebuie să-i fie subordonată. Decantările estetice şi de tradiţie îl determină pe cel mai important pictor ieşit din Transilvania la sfârşitul secolului trecut să reunească elementele tradiţionale ale artei bizantine - monumentalitatea şi decorativismul - cu influenţe din simbolismul european şi de secesionism vienez.
    Expoziţie pentru pictarea catedralei din Blaj

    Un imbold pentru a se ocupa serios de pictura bisericească a fost manifestarea intenţiei din partea Mitropoliei din Blaj de a se ocupa de pictarea interiorului catedralei de aici. De data aceasta, tema oferea posibilităţi excepţionale pentru realizarea unui vast decor monumental, într-un limbaj nou. Pentru acest lucru a fost realizat proiectul pentru decorul catedralei din Blaj. Aşa cum afirmă profesorul Virgil Vătăşianu, „data principală la care trebuie să ne oprim urmărind biografia lui Smigelschi e ziua de 30 august 1903, când pictorul deschide la Blaj expoziţia de artă religioasă, menită să-l recomande autorităţilor bisericeşti în vederea zugrăvirii catedralei unite. Expoziţia cuprindea exclusiv cartoanele şi planul împodobirii acesteia. Încercările sârguincioase ale lui Smigelschi, făcute după îndemnuri şi promisiuni rămase neîmplinite, prezentând un nou program de împodobire monumentală, au înfruntat atunci pentru prima oară opinia publică şi, în acelaşi timp - lucru demn de reţinut pentru istoria culturii artistice româneşti a Transilvaniei -, publicul a fost pentru prima dată pus în situaţia de a vedea şi aprecia în mod nemijlocit un asemenea proiect de decor. Succesul moral a fost dintre cele mai satisfăcătoare“. După închiderea expoziţiei, la 12 septembrie, Smigelschi a mutat materialul la Sibiu, unde se afla în construcţie Catedrala mitropolitană. Expoziţia a fost deschisă în data de 14 octombrie, în Sala „Thalia“. Expoziţia cuprindea un material mai bogat, fiind expuse aici pe lângă cartoanele pentru catedrala din Blaj şi alte lucrări, în total 70 de desene şi picturi în ulei, tempera şi acuarele. Succesul a fost unanim şi important, pentru că evenimentele din Sibiu erau urmărite cu interes atât din Bucureşti, cât şi din Budapesta. Recenzii entuziaste au apărut cu această ocazie în diferite ziare româneşti transilvane, găsind ecou în ziarul bucureştean „Vremea“, care îşi exprima dorinţa de a vedea expoziţia şi în capitala României, dorinţă rămasă nerealizată.

    Importanţa cartoanelor şi a expoziţiei este foarte mare, fiind „prima manifestare de acest gen în istoria artei noastre, dar şi în istoria artei religioase de până atunci şi de până astăzi“. Smigelschi recomandă ca punct de plecare, pe de o parte, arta tradiţională a mănăstirilor noastre, pe de altă parte, arta decorativă românească. În realitate însă, el se încadrase, prin realizările sale, concepţiilor stilistice elaborate în mediul münchenez. În stilul figurilor sale din cartoanele destinate catedralelor din Blaj şi Sibiu se întâlnesc şi unele trăsături (la figurile arhanghelilor) care amintesc vag de picturile lui Peter Cornelius din Biserica „Sfântul Ludovic“ din München, executate în anii 1836-1839. Dar şi în cazul acesta nu poate fi vorba de influenţe propriu-zise, şi cu atât mai puţin adaptări, ci de concepţii principale, interpretate într-un mod cu totul personal.

    Asupra importanţei motivelor naţionale şi a posibilităţii de a le adapta artei culte îi atrase atenţia, poate pentru prima oară, profesorul său din Budapesta, Gróh István. O influenţă asupra lui Smigelschi a avut şi E. M. Cristea, care scria în acea vreme că „se va purcede deci foarte înţelepţeşte, dacă pictorul - pe lângă studierea ornamenticei orientale, amintite şi devenite oarecum canonice - se va inspira şi de neîntrecutele motive româneşti ce se găsesc în lucrurile şi decoraţiunile poporului nostru“. Ba pictorul trebuia chiar anume obligat să facă aceasta. Lucru pe care Smigelschi îl sublinia în scrisoarea sa de intenţie pentru pictarea catedralei încă din anul 1903.

    De o frumuseţe negrăită sunt cartoanele înfăţişând îngeri înveşmântaţi în diaconi şi ţinând mâinile în sus, ţinând un toiag sau o ripidă şi un glob simbolizând pământul. Îngerii şi arhanghelii sunt redaţi sub forma unor tineri imberbi înaripaţi, având chipuri generalizate până la anonimat, aripile fiind în arta bizantină un semn distinctiv consacrat şi recognoscibil al slujirii şi naturii angelice. Fondul pe care sunt zugrăviţi este cel auriu, imitând mozaicurile bizantine ale bisericilor vechi italiene. În vestimentaţia îngerilor, pe stihare şi orare apar foarte multe modele din ornamentaţia broderiei populare româneşti, motive ce se întâlnesc şi în decorarea celor 36 de ferestre ale cupolei catedralei din Sibiu. Astfel că Smigelschi îmbracă staturile ideale ale celor fără de trup în forme sensibile, de o impresionantă supleţe şi eleganţă. Tipologia bizantină, plină de prestanţă şi forţă masculină, pe care o degajă arhanghelii lui Smigelschi se conjugă cu trăsătura discret feminină a chipurilor lor. Din această abia perceptibilă notă de ambiguitate face artistul să reiasă caracterul de simbol al corporalităţii îngereşti.
    Revelaţia marelui principiu decorativ

    Eliberat înaintea multor confraţi de-ai săi de prejudecăţile academismului, O. Smigelschi a avut, contemplând vechile fresce bisericeşti, revelaţia marelui principiu decorativ. A înţeles că nu tratarea grandilocventă a temelor - corespunzătoare cerinţelor pompei reclamate de ritul oriental - asigura efectul grandios necesar picturii de cult, ci acordul şi unitatea pe care artistul reuşeşte să le stabilească între expresia arhitecturii interioare şi decorul mural aplicat acesteia. Simţul spaţiului şi al valorii pe care acesta putea să o dobândească în transmiterea sentimentului sacrului reprezenta o condiţie esenţială pentru orice pictor monumentalist. Prin renunţarea la gestul patetic şi teatral, personajele şi compoziţiile lui O. Smigelschi respiră o atmosferă de solemnitate, atitudinea lor, aproape statuară, comunică sentimentul stăpânirii de sine şi al păcii interioare. Cu ele reînvie principiul frontalităţii şi al profilării figurilor pe un fundal decorativ şi abstract, lipsit de repere crono-spaţiale.

    Sintetizând spiritul apusean cu cel răsăritean, „Smigelschi a creat la Sibiu un stil propriu, cu elemente din pictura bizantină, a Renaşterii şi din cea populară românească de dinainte de război (n.n. - Primul Război Mondial), depăşind ca atare cu mult cadrele regionale şi asumându-şi o importanţă naţională“.

    Însă, peste câţiva ani, ani de muncă încordată şi bogată în aspiraţii în care se cristalizează personalitatea artistică a lui Smigelschi, pluteşte ameninţător sfârşitul. Un prim atac de inimă se manifestase în vara anului 1909, când Smigelschi lucra în biserica din Rădeşti, şi de atunci boala devenea tot mai ameninţătoare. Dar Smigelschi o neglija cu seninătatea şi indiferenţa creatorului absorbit de pasionante probleme plastice. În lupta continuă cu boala, care pusese într-atâta stăpânire pe el, încât nu-i mai permitea să urce nici măcar scările la atelier, situat la etaj, el îşi construieşte un mic ascensor cu scripete, grăbit să nu întârzie realizarea visurilor sale. Şi graba era justificată. În 1912, când starea sănătăţii sale devine alarmantă, se decide să se supună unui tratament la băile Nauheim. Ne-au rămas de atunci scrisorile sale pline de sensibilitate şi dragoste adresate soţiei sale Pulcheria. Aşa cum reiese din acestea, nici acolo, pe patul de suferinţă, nu-l părăsesc proiectele. Izvorul bogat al inspiraţiei izbucneşte mereu, cerând întruparea formelor. Şi nici prietenii şi admiratorii nu-l cruţă. Toamna pleacă la Budapesta, invitat la un concurs restrâns pentru pictarea unei capele funerare din Caşovia. Aici în Budapesta, la 10 noiembrie, un atac de inimă pune capăt unei vieţi zbuciumate şi unui creator care ne-a părăsit ducând cu el comoara cea mai bogată a viziunilor sale, lăsând moştenire o colecţie nepreţuită de schiţe şi proiecte. Astfel, în plină glorie artistică, moare la Budapesta, la 10 noiembrie 1912, fratele lui Victor aducându-l înapoi în Ardeal, fiind înmormântat la Blaj.

    Articole elogioase au apărut în presa română, maghiară şi săsească, cu ocazia expoziţiilor şi multe altele ca necroloage sau cu ocazia expoziţiei postume, organizată la Budapesta în anul 1913. Ivirea altor comenzi vrednice de însuşirile maestrului au întârziat. Ambianţa socială nu fusese în stare să-i acorde un sprijin real. Limpede şi concludent a exprimat aceste realităţi Nicolae Iorga în necrologul apărut în ziarul „Neamul Românesc“: „N-avem noroc la oameni; rar se ivesc printre noi şi cei mai mulţi se duc repede, ca şi cum s-ar grăbi să plece dintr-o lume care în toate zilele şi în toate felurile le dă a înţelege că poate şi fără dânşii, că poate mai bine fără dânşii... noi, de aci, nu îl cunoaştem pe acest ardelean. (...) În 1906, la Expoziţie, a vrut să ni se înfăţişeze, având şi el mândria, aşa de firească şi aşa de mişcătoare pentru noi, de a fi consacrat prin admiraţie în Capitala neamului său...: n-am voit să-i dăm cei câţiva metri pătraţi pentru care se ruga... Cei de dincolo îl ştiu însă... şi ştiu că poate să treacă un veac şi un pictor ca dânsul... nu se va naşte“.







    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 24.09.2019 la 21:36.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  7. #7
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047
    [COLOR=#6636CB !important]Religia slavilor[/COLOR]

    Introducere
    Slavii au ocupat un vast teritoriu din Europa centrală şi răsăriteană în primele secole ale erei creştine, de la Elba până la Volga şi de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Ei sunt menţionaţi mai târziu de Procopiu de Cezareea (sec. VI), ca adorând o divinitate ce mânuieşte fulgerul şi este stăpânul a toate. Sunt de origine indo-europeană, de obicei blonzi, cu ochi albaştri, harnici şi paşnici. S-au grupat în trei mari familii, diferenţiindu-şi astfel, puţin, şi graiul: 1) slavii de răsărit(ruşii, ucrainenii, ruşii albi sau bieloruşii); 2) slavii de apus (cehii, slovacii, polonezii); 3) slavii de sud (slovenii, sârbii, croaţii şi bulgarii). Slavii baltici au fost polabii şi pomeranii. În privinţa ocupaţiei lor, tot Procopiu de Cezareea spunea că slavii şi anţii trăiesc de obşte, democratic, fără să aibă împărat. Evident, nu au lipsit conducătorii locali ai triburilor slave, dar slavii nu formau un imperiu care să ameninţe supre*maţia imperiului bizantin.
    Izvoare
    Cele mai recente cercetări arată că izvoarele religiei slavilor sunt de dată destul de târzie. Ele aparţin perioadei de după încreştinare. Izvoarele, câte sunt, se grupează şi ele pe aceleaşi trei mari zone geografice. Astfel, pentru slavii de răsărit constituie izvor Cronica lui Nestor, un călugăr rus, scrisă la începutul secolului XII. În această Cronică se află un pasaj ce se referă la zeităţile adorate de slavii de răsărit pe vremea cneazului Vladimir (978—1015). Se mai apelează şi la omiliile şi scrierile polemice ale episcopilor din sec. XI—XVII, îndreptate împotriva obiceiurilor religioase vechi, dar ţinute încă de unii creştini. Pentru slavii din Europa Centrală constituie izvoare: Cronica lui Thietmar, episcop de Merseburg (1012-1018), Gesta Hamburgensis Ecclesiae a lui Aclam din Bremen (1074-1076), Cronica slavilor scrisă ele preotul german Helmold din Bosau-Holstein, precum şi trei biografii ale episcopului Otto de Bamberg (sec. XII). Pentru slavii de nord avem:Gesta Danorum, datorată lui Saxo Grammaticus, care ajunge pînă la anul 1185; Knythingasagasau istoria danezilor de la 950-1190, alcătuită în Islanda în jurul anului 1265, Historia Polonica (sauIstoria polonezilor), alcătuită de episcopul Iohannes Longinus (Ian Dlugosz), scrisă pe la 1460 (istorie fantezistă). În plus, se pot afla multe lucruri din bîline (istorii de demult).
    Divinităţile
    Slavii au trăit în teritorii unde mlaştinile, cu mirosul lor greu, cu miasmele lor şi, mai ales, cu primejdiile lor au înspăimântat pe cei slabi dar şi pe cei voinici. Totuşi, cerul a impresionat şi pe slavi, ca şi pe toate celelalte popoare vechi – fără excepţie – şi era firesc, desigur, ca privirile şi nădejdile cele dintâi ale credincioşilor să se îndrepte spre cer.
    a) Perun. Pare să fi fost divinitatea principală a slavilor. Era stăpânul tunetului, ca Jupiter la romani şi ca Diaus Pitar la indo-europeni. Era adorat îndeosebi în locurile unde, mai târziu, s-au ridicat cetăţile Kievului şi Novgorodului. Comunica voia sa oamenilor prin stejarul sfânt. În Cronica lui Igor se descrie cum Perun (la baltici Perkun) era reprezentat printr-o statuie de lemn cu chip omenesc, în care zeul avea cap de argint şi mustăţi de aur. O astfel de statuie a existat la Kiev până în anul 998, când cneazul Vladimir cel Mare a distrus-o. Se pare că nu*mele de Perun ar fi înrudit cu acela deParjanava (Indra) din vechea mitologie hindusă. Prinţesa Olga a condus războinicii în luptă. Războini*cii au jurat pe Perun, iar prinţul Igor al Kievului a urcat înălţimea unde se afla Perun, depunând la picioarele statuii zeului armele sale. Deci Perunera şi zeu al puterii războinice, învingătorul vrăjmaşilor.
    b) Zariá (Aurora) era fiica lui Perun. Zeiţă fecioară, ea a rămas până astăzi un simbol literar al retrezirii la viaţă, la realitate, la renaştere.
    c) Pământul-Mamă: Máteri-Zemliá. A rămas până astăzi cea mai sacră realitate a tuturor slavilor, oriunde s-ar afla ei. După bâline, pământul are o anumită putere, mai presus de aceea a oamenilor. Viteazul Sviatogor (Muntele Sfânt), crezându-se a fi atotputernic, a zărit în faţa sa un brâu strălucitor, ce strălucea pe pământ. Era brâul pământului. A încercat să-l smulgă, dar s-a înfundat atât de mult în pământ încât acolo şi-a aflat moartea. Pentru a şti voia Pământului-mamăcu privire la noua recoltă, credincioşii slavi aveau doar să-şi lipească urechea de ţărână şi să audă prezicerea: dacă se auzea un fâşâit de sanie plină, re*colta avea să fie bogată;dacă sunetul era ca al unei sănii goale, urma să fie o secetă cumplită. Pământul-mamă era luat ca martor la jurăminte, pentru că nimeni altul nu putea fi atât de drept şi tăcut, ca pământul. Duhul Pământului-mamă era invocat în rituri de apărare.
    d) Svarog. Divinitate a uscăciunii şi a secetei. Era temut de locuitorii stepelor. Cuvântul s-a păstrat, ca împrumut, chiar şi în limba română, unde «sfarogit» înseamnă atât de uscat încât nu mai există nici cea mai mică nădejde de umezeală. Ca zeu al cerului (poate cerul fără pic de nori), Svarog, de la rădăcina «svar = luminos, senin», a dat naştere la doi fii: Daibog (Dătătorul de belşug) sau Soarele, şi Svaroghici (fiul lui Svarog), Focul sau Ogoni, care impunea tăcere. După Afanasiev, Daibog avea însuşiri cu totul speciale: Svarog,personificare a cerului, uneori înseninat de razele soarelui, alteori acoperit de nori şi brăzdat de fulgere, era considerat drept părinte al Soarelui şi al Focului. La umbra norilor, aprindea flacăra fulgerului şi astfel apărea ca un creator al focului ceresc. Cât priveşte focul pământesc, acesta era darul di*vin adus pe pământ din fulger. De aici se înţelege de ce slavii cinsteau Focul drept fiu al lui Svarog. Mai târziu, Svarog, despicând norii cu săgeţile fulgerelor, lăsa să apară soarele sau, în limbajul metaforic al antichităţii, aprindea torţa soarelui, stinsă de demonii de dimineaţă, care ieşea de sub vălurile nopţii. Odată cu răsăritul soarelui şi cu reînnoirea flăcării sale, se născu şi ideea de renaştere a Soarelui. Astfel, Svarog era divinitatea care năştea Soarele şi pe Daibog. Soarele însă era mereu tânăr, chipeş. Avea 12 palate – cele 12 luni ale anului – şi semne ale zodiacului, prin care se perinda.
    e) Alte divinităţi. Divinităţile secundare erau: Veleş (Voloş) – zeul turmelor şi al păstorilor (volos – păr, blană); Mokoş zeitate feminină, lentă în mişcări, patroană a tunsului oilor şi a torsului lânii. Radgostzeul echivalent cu Svaroghici la luticieni unde, la Retra, îşi avea un templu măreţ; Svantevit zeu al războiului –, iniţial zeu solar, avea un idol uriaş la Ankonaşi era reprezentat cu patru capete, câte unul spre fiecare direcţie cardinală; Txiglavsau zeul cu trei capete de argint, zeu al războiului, avea templu la Scecin, la vărsarea Oderului; Rugievitzeu al războiului şi al fertilităţii, având şapte feţe; Gerovitm sau Jarovit tot divinitate războinică.
    f) Geniile sau duhurile. Între acestea se numără: Pereplutu (un fel de zeu al băuturii şi veseliei), Bereghinele (zânele apelor; bereg = mal); Rusalcele, sufletele fecioarelor moarte înainte de căsătorie, răzbunătoare asupra flăcăilor sau bărbaţilor; Vilile – zânele primejdioase pentru răufăcători, dar milostive faţă de oamenii cu gânduri bune. Mai erau alte duhuri: al pădurii (Lesovoi, Ies = pădure), al casei (Domovoi, dom = casa), al naşterii (Rojdancele, de la rojdenie = naştere), al curţii (Dvorovoi), al cîmpului (Polevoi) etc.
    Două divinităţi – duhuri au jucat un rol important în viaţa religioasă a slavilor: Bielobog(Zeul Alb) şi Cernobog (Zeul Negru). Se înţelege că este vorba de patronul zilei şi patronul nopţii, de patronul binefacerilor şi cel al răutăţilor. Aceştia se vrăjmăşeau unul cu altul. Se înţelege că unul putea fi stăpânul magiei albe, iar celălalt al magiei ne*gre.
    Lăcaşurile de cult
    Sunt atestate urme ale unor temple slavone, ca şi unele statui-altare, unde se aduceau jertfe divinităţilor. Desigur ca cerul liber era adeseori locul de rugăciune sau de invocare a divinităţilor. Acolo, sub cerul liber, puteau să se desfăşoare în voie ceremoniilecultice. Sunt totuşi menţiuni cu privire la temple. Astfel, Svantevit(Svetovit), patronul insulei Riigen, avea un sanctuar la Ankona, unde se adăpostea statuia zeului, înaltă de 8 metri. La fel ca şi sanctuarul de la Rethra (dealul Riedegost), acest sanctuar s-ar fi dărâmat în sec. al XII-lea în urma încreştinării populaţiei. De asemenea, la Perini,lângă Novgorod, s-au descoperit urmele unui templu dedicat lui Perun. Acest templu avea formă rotundă, cu opt abside în formă de arc. Templul avea formă de floare cu opt petale întrucât absidele erau dispuse circular şi erau simetrice, având aceleaşi dimensiuni. Statuia zeului Perun era situată în centru.
    Sacerdoţiul
    Ştirile despre existenţa unui sacerdoţiu anume la slavi sunt puţine. Că putea fi un sacerdoţiu nu este însă imposibil, deoarece existau jertfe, sanctuare şi temple. Probabil că îndeosebi căpeteniile aveau obligaţii sacerdotale ocazionale, în timp ce bărbaţii îndeplineau riturile privind viaţa religioasă din familiile lor. Totuşi, puţinele ştiri pe care le avem despre aşa numiţiivolhvi(oameni îmbrăcaţi în piei de lup şi care se pricepeau la magie), precum şi vracii (medicii) sau vindecătorii, arată că aceste două categorii puteau să deţină funcţii sacerdotale.
    Jertfele
    De obicei jertfa (sacrificiul) se aducea în cadrul unui ritual: triata (obligaţia sacră) sau îndatorirea faţă de zei. Cuvîntul «trebnic» de mai târziu s-a dat unei cărţi de cult din creştinism, cuprinzând slujbe. Se sus*ţine că au existat jertfe umane în special de prizonieri, aleşi prin tragere la sorţi. Aşa, de exemplu, se istoriseşte de către Adam din Bremen că episcopul misionar Ioan din Mecklemburg a fost prins şi sacrificat zeilor. Se pare că zeului Svantevit de la Ankona i se aducea ca jertfă anuală un creştin, desigur înainte de încreştinarea în masă a populaţiei slave de acolo. Tot lui Svantevit i se aducea ca jertfă o plăcintă (pirojka) preparată cu miere, de formă rotundă şi înaltă cât un om. Se spera ca înălţimea deosebită a acestei plăcinte să îmbuneze pe zeu pentru creşterea înaltă a roadelor pământului, astfel încât să se asigure hrană tuturor.
    Sărbătorile
    Se spune că slavii aveau un număr mare de sărbători, legate de anul agricol şi de schimbarea anotimpurilor. O mare sărbătoare de primăvară se celebra în legătură cu reînvierea vegetaţiei. Ea era dedicată sufletelor morţilor şi avea loc la echinocţiul de primăvară (21 martie). La solstiţiul de vară se sărbătorea moartea şi înmormântarea simbolică a unei păpuşi făcute din pământ. Această păpuşă poartă diverse nume, după popoarele slave la care se practică acest ritual de către tinerele fete: kupalo(la ruşi), sobotka (la polonezi), kupadlo (în Boemia şi Slo*vacia), kres (la sloveni), kaloian (la bulgari, ritul trecînd şi la românii din sud). Dar în mitologiile mari se vorbeşte de sărbătorile în cinstea lui Iarilo (iar = primăvară, în latineşte «ver»). Iarilo venea odată cu însămânţările de primăvară şi «murea» înainte de seceriş : «La aceste sărbători, bărbaţii, femeile şi fetele se adunau împreună la ospăţ, la băutură şi la joc. Când apunea soarele, se aducea un idol de paie, reprezentând pe Iarilo, la locul unde se ţinea serbarea lui. Era chipul zeului mort. Femeile, ameţite de băutură şi înfierbântate de joc, se apropiau de idol şi îl boceau : «A murit! A murit!». Bărbaţii alergau spre idol să-l apuce. Scuturându-l strigau : «Da, femeile nu mint. Ele îl cunosc bine şi ştiu că e mai dulce decât mierea». Urmau bocete (lamentaţii) şi rugăciuni, după care idolul, purtat de femei, era dus la locul de îngropare. Apoi începeau din nou ospăţul, băutura şi jocul»
    Eroii
    Erau cunoscuţi ca viteji extraordinari (bogatiri). Între aceştia se numărau, de pildă, Sviatogor, Mikula, Volga, Ilia din Murom (sau Muromeţ). Deja, aceste figuri legendare capătă trăsături creştine. Faptul denotă un transfer al vechilor legende necreştine în atmosfera spiritu*ală a slavilor încreştinaţi, îndeosebi în atmosfera spirituală a ruşilor. De exemplu, Ilia Muromeţ, deşi se născuse firav şi bolnăvicios, primind o picătură de miere de la nişte trecători, s-a înzdrăvenit la vârsta de 33 de ani şi a dobândit o putere extraordinară. El puse această putere în serviciul credinţei creştine. înainte de moarte a zidit o catedrală în Kiev. La moartea sa, el şi-a răsturnat singur o piatră uriaşă deasupra propriului mormânt, iar trupul său mai dăinuie şi astăzi
    Cultul morţilor. Credinţa în viaţa viitoare
    În vechime slavii şi-au incinerat morţii. Apoi au deprins înhumarea. Ambele rituri au durat în paralel până în secolul XIII, după care, sub influenţa puternică a ritualului creştin, incinerarea a fost abandonată. Exista credinţa că mortul nu va mai putea reveni în casă (şi să-i chinuiască pe cei vii), dacă era scos din casă printr-o gaură făcută anume în perete şi care se astupa după aceea. Dacă mortul ar fi fost scos pe uşă, atunci duhul lui ar fi reintrat pe acolo la cei rămaşi după el. Corpul se aşeza pe o sanie, indiferent de anotimp (fapt care dovedeşte «coborârea» de odinioară a slavilor spre sud). În perioada anterioară încreştinării lor, slavii sacrificau persoane apropiate, care să urmeze pe lumea cealaltă pe bărbaţii răposaţi. Se crede că erau sacrificate soţiile pentru bărbaţii căsătoriţi, iar pentru flăcăi, fetele ce le-ar fi fost logodnice. Nu sunt însă dovezi clare în această privinţă. Doar povestea morţii soţiei bogatîrului Potoc-Mihailo Ivanovici relatează că eroul ar fi intrat împreună cu soţia sa în mormânt, dar călare şi înarmat. El ar fi ucis uriaşele jivine-reptile ce ar îi venit la miezul nopţii să devoreze trupul moartei, Potoc a ucis marele balaur aruncător de flăcări, a uns cu sângele balaurului trupul soţiei, redându-i viaţa. Împreună s-au reîntors printre oameni trăind îndestul. A murit apoi Potoc, dar de data aceasta soţia lui a fost îngropată de vie lângă el. (Potoc = Izvor).

    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  8. #8
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047
    Încreştinarea bulgarilor




    Apostolul popoarelor slave, Sfântul Metodiu, a predicat învăţătura lui Cristos în Bulgaria. Împăratul bulgar Boris, era păgân. Sfântul Metodiu a depus eforturi susţinute pentru a-l convinge pe acesta să renunţe la idoli şi să devină creştin, dar toate învăţăturile sfântului nu au avut succes. Împăratul Boris însă iubea pictura, iar Metodiu era un pictor renumit. Într-o zi împăratul l-a rugat pe Metodiu să-i picteze un tablou al religiei creştine. Şi aşa Metodiu a pictat pentru împăratul Boris Judecata de apoi.
    Împăratul a privit la Isus Cristos, Judecătorul, aflat în gloria cerească, aşezat pe marele tron şi înconjurat de îngeri şi sfinţi.
    În partea dreaptă a lui Isus se aflau oameni bucuroşi şi fericiţi, iar în stânga se găseau cei cu feţele înspăimântate de frică. Jos, se afla o prăpastie de foc, înfricoşătoare, în care se aflau cei pedepsiţi.
    - Ce reprezintă acest tablou? – l-a întrebat împăratul Boris pe Sfântul Metodiu.
    - Acesta reprezintă Înfricoşătoarea Judecată, eternitatea oamenilor, – i-a răspuns Metodiu.
    - Este opera fanteziei tale?
    - Nu, este veşnicia, este judecata care va avea loc la sfârşitul lumii.
    - Cine este Judecătorul de pe tron?
    - Este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, în care credem noi.
    - Cine sunt oamenii aceştia fericiţi şi bucuroşi, aflaţi de-a dreapta Judecătorului?
    - Sunt credincioşii creştini, care au păzit poruncile lui Dumnezeu.
    - Şi cine sunt cei înspăimântaţi, care se află de-a stânga lui Cristos judecătorul?
    - Sunt păcătoşii, care au încălcat poruncile lui Dumnezeu şi au murit fără să le pară rău de aceasta şi toţi cei necredincioşi.
    - Dar focul din prăpastie, ce vrea să reprezinte?
    - Este infernul, locul suferinţei veşnice.
    - Tu spui, că eu şi cu tine, împreună cu toţi oamenii vom fi prezenţi la această judecată?
    - Cu siguranţă.
    - Şi unde mă voi afla eu, de-a dreapta sau de-a stânga Judecătorului?
    - Veşnicia depinde de dumneavoastră. Dacă doriţi să vă aflaţi de-a dreapta Domnului Cristos, trebuie să primiţi învăţătura lui şi să trăiţi după cum învaţă el. La sfârşitul lumii Isus Cristos va judeca tot neamul omenesc; creştinii drepţi vor primii răsplata cea veşnică raiului, iar cei necredincioşi vor fi condamnaţi la pedeapsa cea veşnică a iadului.
    Această relatare arată faptul că icoana judecăţii a avut o influenţă atât de puternică asupra împăratului Boris, încât el s-a lepădat de credinţa păgână, a acceptat să fie botezat, iar apoi a convertit întreg poporul bulgar la Cristos.
    Cum lucrează Dumnezeu: printr-o pictură, converteşte un popor!


    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 24.09.2019 la 21:35.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  9. #9
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  10. #10
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    77.047




    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

Pagina 1 din 7 1234567 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •