Pagina 3 din 8 PrimulPrimul 12345678 UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 72

Subiect: Uriasii

  1. #21
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824
    Uriaşii

    Uriaşii în tradiţiile populare
    Uriaşii, acest popor fantastic al tradiţiilor româneşti, ne este prezentat ca aparţinând primelor timpuri ale antropogenezei. Ei sunt cunoscuţi în tradiţia populară sub diferite nume precum: urieşi, jidovi, tătâni, tartori sau tătari. Ei ar fi locuit pământul înaintea oamenilor obişnuiţi iar legendele povestesc multe lucruri ciudate despre neamul lor.

    Uriaşii făceau parte din categoria oamenilor giganţi, un singur uriaş fiind echivalentul a douăzeci şi cinci de oameni obişnuiţi[1] Datorită puterilor lor extraordinare sunt numiţi cu epitetele de „pozniţi” şi „voinici fără pereche”. Dimensiunile lor erau colosale. Capul lor era cât o bute mare, părul lung şi încâlcit, ochii extrem de mari, trupul planturos, mâinile şi picioarele lungi şi mersul şleampăd. Când se deplasau călcau din deal în deal[2], puteau duce o vacă în spate fără vreun efort, puteau transporta copaci imenşi din care îşi construiau case iar când se delasau prin pădure, prăvăleau în urma lor copacii făcând pârtii largi prin pădure. Când beau secau pâraiele şi râurile, revărsau lacurile când se scăldau, cu ciocanele lor erau în stare să prăvălească stânci enorme, iar paloşele lor erau în stare să reteze vârfurile munţilor.[3]
    Femeile uriaşilor erau voinice, muncitoare, guralive şi posedau un caracter mult mai blând decât al soţilor lor.
    Deşi deseori amintiţi în legende şi basme ca luptători, uriaşii erau paşnici de felul lor, devenind periculoşi numai când erau agresaţi sau înfuriaţi. Deşi există menţiuni mitico-folclorice despre uriaşi antropofagi (posibil căpcăunii cunoscuţi şi sub denumirea de cap-câni) aceştia nu mâncau carne de om ci mai degrabă trăiau în bună înţelegere cu oamenii. Se spune că stirpea uriaşilor a dispărut în urma potopului.
    De altfel, unul dintre cele mai cunoscute motive în poveştile despre uriaşi este tocmai acela al luării oamenilor în poală de către fata de uriaş dimpreună cu boii şi cu plugul cu care aceştia lucrau pămantul. Motivul semnifică, aşa cum vom vedea, o acţiune civilizatoare a uriaşilor asupra oamenilor obişnuiţi, aceşti uriaşi nefiind chiar atât de fantastici pe cât par. Revelatoare în acest sens este o legendă din satul Căpâlna (jud Sălaj) : Familia de uriaşi de la Podu Gogoronii, unde se află Casa Uriaşului, avea trei copii, doi feciori şi o frumuseţe de fată pe nume Nimilica, care este descrisă ca fiind foarte prietenoasă cu oamenii ”mici” pe care-i ocrotea şi îngrijea. Nimilica cea frumoasă (Nimilica in limba traco-daca ar fi însemnat Nimicuţa, Micuţa), culegând hribe prin pădure, ajunse la marginea unei poeniţe unde vede nişte făpturi mici – de acolo de sus le vede ca pe nişte furnici – scormonind pamântul cu un cârlig tras de boi, şi aceştia mici, după măsura lor. Şi-a zis frumoasa Nimilica: Ce bine m-aş juca cu acele mici jucării, hai să le iau acasă… Se coborî în vale, luă jucăriile în zadie, şi le duse acasa şi se jucă cu ele. Soseşte tatăl şi vede acele mici făpturi cu care se juca frumoasa Nimilica şi o întrebă: De unde le ai fetica mea?… De jos de lângă râul mare, acolo scormonesc pamântul cu un cârlig. Şi mai sunt şi altele, toate scormonesc pamântul şi şesul de lângă râu… Fetica mea, nu ai făcut bine că le-ai luat de la rostul lor, du-le-n grabă şi le aşează frumuşel de unde le-ai luat. Aceste mici făpturi sunt urmaşii noştri pe aceste plaiuri. Noi suntem trecători pe aici dar ei vor moşteni dealurile, pădurile, văile şi râurile care acum sunt ale noastre… du-le fiica mea acolo de unde le-ai luat… Nimilica adânc s-a întristat, a ascultat însă povaţa tatălui şi le-a pus din nou în zadie şi le-a dus la locul lor. Frumoasa Nimilica ieşea deseori pe culmea dealului şi privea spre valea râului cel mare şi admira micile făpturi. A trecut vremea zi de zi… Dar într-o zi uriaşii şi-au strâns lucrurile şi au plecat..[4]
    Toponimia românească, de asemenea, cuprinde numeroase denumiri ce derivă din numele uriaşilor. Există o seamă de peşteri cu nume ciudat precum : Peştera Uriaşilor, Pivniţa Uriaşului; o seamă de dealuri sau denivelări ale terenului, posibili tumului ce poartă nume ca : Movila Uriaşului, Mormântul Uriaşului; şi construcţii megalitice, aparţinând artei construcţiilor ciclopice ce poartă denumiri ca Cetatea Uriaşului sau Jgheabul Uriaşilor[5]; nume de localităţi precum :Novaci, un alt nume sub care sunt cunoscuţi uriaşii în legendele româneşti, Zidina,Jidova, Jidovina . Uriaşii conform mai multor relatări locuiau şi în cetăţile istorice pe care nu se stie când le-au părăsit, existând numeroase mărturii orale despre rămăşiţele pământeşti ale uriaşilor6. O asemenea mărturie ne aduce Ioniţă Florea, un locuitor al comunei Popeşti ( jud Giurgiu) în vârstă de 80 de ani , care a participat la săpăturile efectuate de Dinu V. Rosetti la Argedava, o cetate dacică ieşită din comun prin mărimea ei şi care în opinia lui V. Pârvan a fost prima cetate de scaun a lui Burebista. “Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte ma*re, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo*gilor. Şeful era atunci Ro*setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca*să pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când gă*seam oasele, arheologii ne tri*miteau a*casă, să nu ve*dem noi ce e acolo. Dar noi ve*deam, că nu eram orbi. Şi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâ*na mea în 1950″, [7]. La aceasta se adaugă mărturiile orale ale tăranilor din Orlat şi Sibiel, localităţi situate în Mărginimea Sibiului. Aceste mărturii vin să întărească relatările mitico- fabuliste cum că oamenii obişnuiţi au convieţuit în buna înţelegere cu uriaşii în primele timpuri ale istoriei.
    Cercetările asupra miturilor despre uriaşi, destul de abundente pe teritoriul românesc şi cu o tipologie variată, ne arată că ele au la origine surse foarte vechi , arhaice, ce nu sunt influenţate de înrâuriri biblice[8]Unele dintre legendele despre uriaşi se pare totuşi că au suferit un minim proces de încreştinare dar există oarecare reticenţe privind acest proces având în vedere că biblia, atât în Noul cât şi în Vechiul Testament vorbeste despre Uriaşii Gog şi Magog venite din miazănoaptea cea îndepărtată. Asupra acestui subiect vom reveni în detaliu când vom vorbi despre Giganţi.O asemenea legendă ne spune că oamenii obişuiţi au dorit pentru ei Ţara de Lapte şi Ţara de Miere dar când au ajuns la ea au găsit-o ocupată de uriaşi. Plângându-se lui Dumnezeu oamenii, Preaputernicul le-a zis că i-ar fi făcut şi pe ei la fel de mari dacă erau la fel de credincioşi[9] dar aşa vor trebui să se înapoieze.
    Legendele despre uriaşi abundă în teritoriul românesc ele extinzându-se pe întreg spaţiul carpato-daubiano-pontic. Ceea ce este si mai ciudat însă în aceste legende este faptul că în conştiinţa celor care mai stiu aceste poveşti uriaşii sunt implicaţi direct în filiaţia pelasgi-daci-români excluzând aproape în totalitate elementul roman. Un ţăran din Sibiel, loc din Mărginimea Sibiului unde legendele despre uriaşi se îmbină cu cele despre daci şi Decebal, ne spune cu mult prea multă convingere : „Traian nu i-o putut birui pe daci!”…”Da’ nu-i bai că i-o bătut ( Traian pe daci –n.n) că noi tot din daci ne tragem”…” …noi, românii, am fost mereu ăi mai viteji din Europa. Noi şi sârbii şi grecii. De zece ori mai viteji decât italienii, care se trag din Traian. Asta înseamnă că noi ne tragem din daci, pentru că şi ei erau ăi mai viteji din Europa şi nu se temeau de nimica. Noi nu ne putem trage din romani. Aşe simt io”[10].
    De neamul urieşilor: Titanii
    Cei mai vechi şi mai renumiţi dintre neamurile uriaşilor au fost Titanii care în miturile arhaice erau numiţi „genul antic pământean” şi „Fii Terrei” [11. Hesiod ne spune că primii copii ai Geei din împreunarea cu Uranus au fost tocmai aceşti titani, în număr de doisprezece, şase bărbaţi şi şase fete[12]. Faptul că Hesiod aduce vorba despre prima formă de religiozitate întâlnită în lume, anume credinţa în Cer (Uranus) şi Pământ (Geea) precum şi denumirile acestor copii ai Geei (a se înţelege cu sensul de autohtoni) ne fac să credem că patria de origine a Titanilor se afla la Dunărea de Jos iar grecii înţelegeau prin acestă numire o denumire etnică. Cu atât mai mult cu cât vechii greci numeau autohtonii din Dacia, pe daci, cu numele de geţi ce ar însemna „născuţi din Geea” iar pelasgii, înainte mergătorii dacilor, erau „născuţi din pământul negru” fapt ştiut tot din izvoarele mitico-istorice greceşti. Mai mult, numele acestor titani se pot reduce la numiri geografice din zona Dunării de Jos.. Unul dintre aceşti titani purta numele de Hyperion, nu ce poartă înţelesul de Ţara de Dincolo denumire ce face referire la Dacia întregă percepută ca Hiperboreea mitică în imaginarul grecesc sau , reducând la scară, dar rămânând în acelaşi teritoriu , numai la Transilvania care în cronicile maghiare era numită Ţara de dincolo (de păduri). Că Hyperion înseamnă ( din) Ţara de Dincolo ne stă mărturie şi Odiseea (VI.4) care aminteşte de Hyperia, regiunea aflată în apropiere de locurile ciclopilor de unde au emigrat pheacii, un alt nume al pelasgilor în izvoarele greceşti[13]. Ceilalţi unsprezece titani îşi reduc de asemenea numele la râuri sau munţi din Dacia[14]. Deducem de aici că patria neamului urieşesc al titanilor era langă Okeanos Potamos, Okeanos fiind chiar numele unuia dintre titani şi care nu este altul decât fluviul cel sfânt al antichităţii dacice Istrul sau Dunărea.
    După cum patria titanilor nu era Grecia, la fel nici numele lor nu este grecesc. Homer făcând referire la aceştia îi numeşte pe titani cu epitete precum „protopărinţii oamenilor distinşi”[15]. Prin urmare, grecii îi percepeau pe titani ca părinţi ai oamenilor după cum arată şi rădăcina „tata” la care se reduce în cele din urmă cuvântul titan. Forma grecizată titanes, prin radicalul „tata” la care poate fi redusă, este identică în fond şi formă cu forma românească a cuvântului „tătâni”, nume sub care mai sunt cunoscuţi uriaşii în tradiţia populară românească, tătâni însemnând în limba română taţi, părinţi.
    Pe langă denumirea de tătâni, uriaşii mai sunt cunoscuţi în tradiţiile româneşti sub numele de tătari. Despre acesti tătari tradiţia culeasă de Nicolae Densuşianu ne spune că odată formau un popor puternic, care locuise înainte vreme pe teritoriul provinciei româneşti Valahia, înaintea românilor iar dacii nu erau decât un fel de tătari[16]. Imediat ne putem da seama că nu este vorba despre triburile tătarilor care au tranzitat şi ţara noastra la 1241, mai ales că este vorba şi de filiaţia tătari- daci-români de care vorbeam ceva mai devreme. Acestora li se atribuie unele resturi de ceramica descoperite în acestă provincie şi unele menhire care erau considerate a marca mormintele uriaşilor, unele chilii săpate în stânci asemenea acelor din zona Întorsurii Buzăului sau de la Corbii de Piatră, unele dintre cetăţile cu ziduri sau din pământ cum este Argedava, prima cetate de scaun a lui Burebista şi nu în ultimul rând mormintele tumulare sau toponimia unor sate părăsite, unde s-au descoperit şi resturi de construcţii antice, sate denumite cu termenul generic de sălişti tătăreşti.
    Această numire de tătari atribuită uriaşilor în tradiţiile populare româneşti nu este în fond decât o altă formă a numirii tătâni cu care Homer şi ţăranii români îi investiseră pe titani. Procesul lingvistic care a dat naştere acestei denumiri de tătari pentru a desemna neamul uriaşilor este tranformarea literei „n” din tătâni în „r” rezultând astfel termenul de tătari[17, caci rădăcina acestui nume etnic se reduce defapt tot la radicalul „tata”. Această particularitate lingvistică se va păstra în ţările române până la mijlocul Evului Mediu.
    Dealtfel, forma tătân cu sensul de titan, în care se văd oglindiţi uriaşii tradiţiei româneşti este consfinţită de Codicele Voroneţian ce păstrează în paginile sale formulări precum: „Dumeneca a saptea a sfinţilor tătari (a se înţelege a sfinţilor părinţi), legea tătărească (legea părintească), obicnitelor tătăreşti ( obiceiuri tătăreşti, părinteşti. Iar o baladă populară din Brasov ne spune astfel:
    Frumoasă masă e-ntinsă
    De mulţi boieri e cuprinsă
    Da’ la masă cine şede?
    Tăţi bunii Braşovului
    Şi tartorii târgului
    Denumirea tartor, în sensul bun al cuvântului, adică acela de „cap, sef, părinte” păstrată în popor se reduce la timpurile pelasgo-dace şi se fundamentează pe unul dintre epitetele lui Zamolxe.
    De la unii autori antici cum este Mnaseas din Petrae aflăm că dacii adorau pe Zamolxe ca pe Cronos iar Cronos în mitologia romană este echivalentul lui Saturn şi de aici putem deduce echivalenţa Saturn-Cronos-Zamolxe. Această identitate a divinităţilor în discuţie se datorează faptului că vechii pelasgi porniţi din Dacia, care era patria lor după toate izvoarele greceşti şi romane, au colonizat la un moment dat atât Grecia , cât şi Italia. Odată dedusă identitatea dintre aceste divinităţi, în fond una şi aceeaşi, dar cu numiri etnice diferite observăm că unul dintre epitetele de care se bucura Saturn/Cronos în teogoniile greceşti este acela de Tartaros identic ca formă şi sens cu românescul „tartor”. Mai mult, pentru greci, forma Tartar reprezenta lumea de dincolo iar prin inversiune fonetică obţinem Tătar. Ceea ce este de-a dreptul ciudat este că în Transilvania, Tara de Dincolo, se află o localitate cu numele de Tărtăria, locul unde a părut scrisul pentru prima dată, mai vechi cu o mie de ani decât cel sumerian.
    Prin urmare Saturn/Cronos/Zamolxe se legitima prin epitetul tartaros acordat lui de lumea grecească drept zeul tătarilor, a tătânilor, a neamului uriaşilor. Deasemenea, Egiptul îl cunoaste pe saturn cu epitetul de tatunen, denumire foarte apropiată de românescul tătâne, fiind invocat sub titlul de „ părinte al părinţilor”. Conform istoricului roman Suetonius, Apollo a cărui patrie se afla în părţile Dunării de jos, după cum arată epitetul său de Hiperborean şi după tradiţiile greceşti care plasa Hiperboreea în aceste ţinuturi, şi care pare a fi doar o formă, aceea a luminii solare, a zeului suprem pelasgo-dac Zamolxe, era adorat în unele părţi ale Romei cu epitetul de Tortor, foarte asemănător cu românescul tartor şi care pare a deriva, în acestă lumină, cuvântul tătar.
    Cel mai cunoscut reprezentat al nemului titanilor este Prometheu, despre care întreaga antichitate avea imaginea unui erou civilizator, cel mai înţelept dintre titani.

    După cum putem observa, titanii, vechii uriaşi, nu erau altceva decât un neam pelasg, mai ales că în genealogiile străvechi, Titan, părintele titanilor ar fi fost nepot al lui Pelasg. Gradul de rudenie al acestor genealogii antice arată de cele mai multe ori filiaţia anumitor triburi sau neamuri întregi la o anumită tulpină genealogica adică la un neam mama.
    ...şi iar de neamul uriaşilor. Giganţii
    Conform teogoniilor greceşti giganţii erau unul şi acelaşi neam cu titanii. Statura lor era de o mărime colosală şi erau deosebit de puternici. Aveau faţa teribilă, purtau plete iar pe picioare aveau solzi asemenea balaurilor şi aruncau asupra cerului cu pietre şi lemne aprinse[18]. Oare, nu este aceasta o referire, încă o dată la filiaţia pelasgo-dacă, având în vedere ritualul tragerii cu săgeţi, menţionat în legătură cu dacii, în norii aducători de furtună?
    Giganţii, conform aceloraşi izvoare, erau un popor de munteni, or despre dacii care încă în antichitatea clasică erau consideraţi urmaşi ai pelasgilor şi hiperboreilor, se spunea că „ dacii triesc nedezlipiţi de munţi”, iar în epoca romană dacii erau consideraţi încă urmaşi ai vechilor titani şi giganţi. La fel cum ne spun şi legendele din Mărginimea Sibiului, de la Orlat şi Sibiel.
    Autorii greci ne spun că patria giganţilor se afla în regiunea muntelui Phlegra unde se întâmplase în fapt şi gigantomahia sau războiul zeilor greci cu giganţii. Or urmarind scrierile antice, acest munte numit Phlegra era situat pe teritoriul Daciei fiind localizată de către N. Densuşianu în clisura Dunării, în zona Porţile de Fier.
    Toponimia Banatului păstrează oronimul Pregleda. Acesta este un munte lipsit de pădure, suprafaţa sa fiind acoperită numai de stâncărie arsă iar în vecinătatea sa se află peştera Avernus, unde miturile greceşti spun că au fost închişi giganţii acoperiţi fiind mai apoi cu munţi şi cu stânci.<[19 Or pe teritoriul comunei Izverna se află o peşteră imensă în muntele Pregleda. În coastele acestui munte există şi o surpătură imensă , care conform cu legendele locului, a fost făcută de un uriaş[20]. Prin urmare şi în conformitate cu informaţia oferită de miturile Greciei antehomerice ne aflăm, odată ce pătrundem în Clisura Dunării, pe teritoriul giganţilor.
    De la Pregleda spre nord încep culmile muntelui Retezat în a cărui parte de sud-vest se află culmea Gugu care pentru disertaţia noastră are o însemnătate aparte deoarece aici trăieşte o populaţie de păstori, robuşti , înalţi având un port şi nişte tradiţii cu totul şi cu totul interesante. Aceştia sunt guganii sau gugulanii. Ei trăiesc încă din antichitate pe culmile munţilor din judeţele Mehedinţi şi Gorj, trăind într-o comunitate izolată iar originea lor este plasată în regiunea de peste munte, în „ţara gugănească”. Acest nume de gugani se pierde în negura timpurilor pelasge deoarece variaţii ale acestui nume le întâlnim în scrierile istorice ale antichităţii cu referire directă la giganţi. Avem bunăoară o localitate cu numele Gigonus, unde se spune că a avut loc titanomahia; Gigon epitet sub care era cunoscut Hercules în antichitatea clasică grecească şi care identificat în tradiţia românească sub numele de Iovan Iorgovan poartă epitetul de „ fecior de mocan ( păstor)”.
    Rădăcina „gug” sub forma „Gog” o aflam atât în Vechiul Testament , cât şi în Noul Testament sub forma a două etnonime: Gog şi Magog.[21]Vorbind despre aceste două popoare, Sfântul Augustin ne spune că trebuie să înţelegem prin aceste nume pomenite în Apocalipsă pe geţi şi masageţi[22] care au caracterul unor popoare mame. Având în vedere aceste menţiuni despre Gog şi Magog precum şi povestea lui David , ucigătoaul uriaşului Goliath, corelate cu legenda română menţionată la începutul acestei expuneri, putem spune că tradiţia biblică are la bază tradiţiile antice despre giganţi şi ţara lor de la Dunărea de Jos şi nu invers.
    Dacă până acum ne-am referit doar la titani şi giganţi şi la tradiţiile româneşti legate de acestia , în tradiţiile antichităţii mai apare o denumire pentru neamul uriaşilor şi anume aceea de ciclopi deveniţi faimoşi prin arta lor de a construi, realizările lor constructive aparţinând artei megalitice sau construcţiilor ciclopice.

    Ciclopii, uriaşii constructori
    Menţiunile istorico- mitizate lasate nouă de către autorii greci amintesc despre ciclopi ca un alt nume al uriaşilor de la Dunărea de Jos. Istoricii greci amintesc de cetatea ciclopică de la Micene, de zidurile ciclopice ale Troiei ridicate de Apollo, ajutat de Poseidon şi Aea. Numai că Troia era o cetate tracă iar Apollo este zeul Hiperboreilor, patria sa fiind la Istru ( Dunăre). Nu ne vom opri aici asupra tuturor menţiunilor autorilor antici despre arhitectura ciclopică şi răspândirea ei, ci vom încerca să stabilim patria lor de origine în concordanţă cu mărturiile antice şi cu tradiţia mitică românească.
    Cele mai vechi notiţe cu referire la ciclopi le aflăm la poetul epic grec Homer. Acesta ne spune că ciclopii erau un popor prin excelenţă pastoral, locuind pe munţii cei înalţi din nordul Thraciei ( Daciei) distingându-se prin statura lor uriaşă. Prin urmare şi aceşti ciclopi erau uriaşi. Când trebuie să-i localizeze pe aceşti ciclopi, Homer ne spune că trăiau în vecinătatea lui Pontos (Illiada,IX.39) prin care grecii întelegeau Pontul Euxin ( Marea Neagră)[23. Ciclopul Polyphem cu care se va întâlni Ulise este descris ca un uriaş enorm ce părea că este un pisc înalt de munte cu creştetul acoperit de păduri (Odiseea,I.70). În limbaj demitizat aceasta însemnând că avea o statură extrem de mare şi puternică, iar locul în care se vor întâlni va fi de fapt o construcţie ciclopică, în speţă, un staul (Odiseea,IX.237) situat lângă Polovragi, săpată de mana omului în stâncile naturale, având dimensiuni colosale. Ceea ce vine să confirme ipoteza noastră că ciclopii aparţineau de fapt clasei uriaşilor sau Titanilor numiţi si giganţi, este faptul că poporul numeşte acest loc Oborul Jidovilor sau al urieşilor[24]
    La acesti ciclopi fac referire si următoare versuri dintr-o colindă românească:
    Ciobani mândri şi voinici
    Care nu sunt de aici
    Ci veniţi din lumea mare
    Pe gorgane şi pe vale[25]
    Am spus ceva mai devreme că uriaşii în tradiţia poporului român apar şi ca voinici fără pereche. Cu această colindă ajungem la un alt gen de construcţii ciclopice, anume gorganele sau tumulii funerari de forma unei cupole, sau conici, însă de dimensiuni mari şi neacoperiţi de pădure. Cunoscuţi sub diferite nume în tradiţia populară românească (morminte, movile, culmi, holumpuri, silistre, popine, gruie sau grunie, gruieţe) ei sunt asimilaţi de cele mai multe ori cu uriaşii. Ori după dimensiunile lor mari, aceste morminte aparţin artei construcţiilor funerare ciclopice. Un asemenea tumul este cel de langă Popeşti (Argedava) despre care localnicii spun că a fost ridicat de uriaşi sau de jidovi şi că asemenea movile sau măguri se găsesc până dincolo de Teleorman[26]. Aceşti tumuli erau marcaţi întru amintirea mortului de câte o stană sau columnă de piatră. Despre acest obicei de a ridica menhire pentru a marca mormintele celor mai însemnaţi dintre ei ne vorbeşte un bocet din Transilvania unde bradul urma a fi pus :
    La un cap de fată
    La un stan de piatră
    La fel, în pădurea Rica aflată în regiunea secuiască din Transilvania avem un menhir de 3 stânjeni înălţime numit „ Piatra Ricei”. Despre acest menhir şi despre destinaţia sa ne spun localnicii care cred că aici ar fi fost îngropată o regină a cărei cetate se afla pe dealul de desupra văii[27].


    Trebuie menţionat că în multe regiuni de pe teritoriul României au existat cimitire preistorice întregi care în popor aveau numele de Mormintele uriaşilor, ale Jidovilor, ale Dacilor sau Lazilor, mormintele lor fiind marcate prin bolovani mari şi nescrişi, adică prin menhire. În acest sens menţionăm necropola de la Argedava unde s-au descoperit mormintele a 80 de uriaşi cu o înalţime medie de patru metri şi Hudeştii Mici (Moldova).
    Tot din categoria monumentelor ciclopice fac parte şi sculpturile megalitice ce împânzesc Carpaţii, dintre care cele mai importante sunt Sfinxul şi Babele din Munţii Bucegi. În munţii României există încă o seamă de Sfincşi precum si alte figuri megalitice ce amintesc de cultul pelasg al celor doi Zamolxe cunoscuţi vechilor greci sub numele de Saturn şi Geea, simbolizaţi prin cei doi şerpi ai caduceului hermetic.
    Pliniu cel Bătrân[28] ne spune că primii care au construit turnuri sau fortificaţii pe înălţimi au fost ciclopii. Ori este interesant aici de specificat legenda uriaşilor de pe muntele Ceahlău. Se spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi, popor de oameni grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe plaiurile muntelui, până da omătul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, către apus şi miază-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci şi până acum aşa îi spune.
    Dar într-o iarnă, a dat în ei o molimă de s-au prăpădit bătrâni şi tineri şi bouri. Ar mai fi scăpat doi, o fată şi un băiat. Aceştia, luând puţinii bouri ce erau feriţi de crunta boală, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Şi numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: să ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea şi oamenii dinspre soare răsare. Şi aşa au tot cărat lespezi şi stânci; băiatul a ridicat un turn mai mare şi mai lat, iar fata unul mai mic, după puterile ei. Oamenii din văi priveau miraţi cum se ridică zi dezi aceste piscuri prea măreţe. Numai că în ziua în care îşi schimbă codrul faţa verde, ziua de Probajini, numai ce trăsni în pereţii muntelui, nori de zloată şi de gheaţă s-au prăbuşit, curmând orice viaţă pe tot cuprinsul muntelui. Şi peste ceasuri, când mândrul soare şi vânturile limpeziră hăul, cu-n stânjen se săltase Ceahlăul…
    După ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivăzând pe cei doi tineri uriaşi şi nici o mişcare în munte, s-au urcat pe culme şi i-au căutat. Într-un târziu au dat de ei turtiţi sub greutatea gheţii. Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară. În anul celălalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, şi au adus o toacă pe care au înţepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Şi de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin văi şi lunci, bărbaţi, femei şi copii, fac o slujbă în sobor, cinstind mormântul acelor uriaşi.
    Şi iaca aşa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fără spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Urieşilor..
    [29]
    În urma coroborării izvoarelor mitico-istorice şi a tradiţiilor româneşti vedem un fapt cel puţin ieşit din comun, acest popor, pe care l-am numit la început fantastic, a devenit pe parcursul studiului, cât se poate de real, cu existenţă în plan fizic şi cu o patrie cât se poate de reală. Iar acest neam în plan istoric sunt pelasgo-dacii iar patria lor este Dunărea de Jos.
    Şi pentru a încheia acest capitol al lucrării de faţă vom termina pe tonul cu care am început. Vasile Lovinescu ne relatează despre un domn învăţat care explica unui tăran român că svastica este un semn oriental. Tăranul îl ascultă ia rla finalul discuţiei afirma convins: „ Nu! E a nost! Îl avem de pe vremea urieşilor”. Ciudată acestă memorie ancestrală a românilor care face posibilă o continuitate etnică şi mitologică de mai bine de 7000 de ani, descinzând din imemorialele timpuri pelasge, trecând prin perioada Daciei clasice, făcând faţă cu succes „romanizării”, travesând toate vicisitudinile Evului mediu pentru a se transmite nealterată ţăranului român din epoca moderna.

    1. Pamfil Bilţiu/ Maria Bilţiu, op cit, p27 2. Ibidem,p.27

    3. R. Vulcănescu, op cit, p 255

    4. http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83p%C3%A2lna,_S%C4%83laj

    5. Lazăr Seineanu,Influienţa orientală asupra limbii şi culturii române,Buc.,1900,p.280

    6. Pamfil Bilţiu / Maria Bilţiu, op cit, p.27

    7. http://www.libertatea.ro/stire/am-dezgropat-uriasi-cu-mana-mea-in-1950-217782.html

    8. V. Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed.Albatros, Buc., 1995, p.584

    9. P. Bilţiu/Maria Bilţiu,op cit, p28

    10. http://www.formula-as.ro/2008/811/acasa-1/in-tara-dacilor-la-sibiel-9364

    11. Vergilius, Aeneida,VI.v.580

    12. Hesiod, Theogonia,v.133-136

    13. N.Densuşianu, Dacia Preistorică, ed. Herald, buc., 2001, p861-862

    14. Ibidem, p 708-709,nota 3

    15. Iliada,XIV.v.201

    16. N.Densuşianu, op cit, p.713

    17. Ibidem,p 567

    18. Ibidem,p.715

    19. Strabon, Geographia,VI.3.5

    20. N. Densuşianu, op cit, p717
    21. Biblia,Vechiul Testament, Iezechiel 38:39;Ieremia cap. 4-6; Noul Testament, Apocalipsa,20:7-10

    22. Cf. N. Densuşianu, op cit,p723

    23. Strabon, Geographia,I.2.10

    24. N.Densuşianu, op cit, p467, nota2

    25. Ibidem, p.469, nota4

    26. http://www.libertatea.ro/stire/am-dezgropat-uriasi-cu-mana-mea-in-1950-217782.html

    27. N.Densuşianu, op cit, p166, nota1

    28. Pliniu cel Bătrân, Istoria Naturală, VII.57

    29. http://www.gk.ro/sarmizegetusa/grup2/ceahlaul.htm
    zamolxe

  2. #22
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824
    Gorcea Virgil


    O descoperire senzațională zguduie lumea oamenilor de știință care ar duce la rescrierea istoriei. Relatare iendită de la minele Roșia Montana

    http://www.rbnpress.info/wp/o-descop...#ixzz2jFVYqiBB

    O poveste cu daci uriași, securiști și porți misterioase spre alte universuri, inspirată parcă din romanele lui Pavel Coruț și poveștile budiste de adormit copiii, face ravagii pe Facebook – realitatea.net
    Relatare iendită de la minele Roșia Montana

    O descoperire senzațională zguduie lumea oamenilor de știință care ar duce la rescrierea istoriei. În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămășițele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârși în urmă cu 5.500 de ani la Roșia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieșit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obținută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condițiile științei actuale.
    Hiperboreanul



    Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită și Galeria Hiperboreană și aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 și, datorită uluitoarelor descoperi arheologice și antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă și apoi sigilată la comanda Securității. Printre mineri încă se mai vorbește în șoaptă despre această galerie și nu sunt puțini cei ai căror tați sau frați mai mari, foști mineri la Roșia Montana, care au luat parte la consolidările și săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă și s-au întors bătuți după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulți dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămași în viață nici măcar nu mai doresc să-și amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiș, fost șef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuși să rupă tăcerea.

    Relatarea minerului
    Iată relatarea faptelor petrecute atunci, așa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiș: „Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comuniști, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moți al lui Avram Iancu, așa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul șef și am primit dispoziție să redeschid, să consolidez și să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăși geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă așa neexploată încă de pe vremea agatârșilor, care la vremea aceea scoteau din ea și prelucrau aurul și argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare și din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede și că au abandonat. Lucrările de consolidare și electrificare au durat aproape până în vara lui 76 și am avut niște probleme cu golirea de apă a unei părți a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât și electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit și un os spălat de ape, așa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roșia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziție? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai știe de existența lui? Câți am intrat și câți am ieșit din șut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie și să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toții evident iar după ce ne-a pus să semnăm declarațiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la București din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu știu, dar așaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar și câțiva arheologi cu niște echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliție care a blocat accesul la galeria 13 și a început să ne controleze nouă legitimațiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemați din nou, eu și ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări și care deja semnasem declarațiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 și să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. Atunci am văzut grozăvia” a spus localnicul.
    Scheletul a plecat spre Moscova
    ,,Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaș, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roșie și de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii își notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alții făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densușianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-și vadă ăla cu Densușianu de treabă, că Densușianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu și cu securitatea. Altul, și ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean și că ar putea fi chiar strămoșul nostru! „ Nu se poate tavarișce! Ce hiperborean visezi!” – a răcnit la el unul gras în haine de piele și cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuță! Unde ai mai pomenit tu maimuță de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!… Ia luați-l pă reacționaru’ ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toți. Doi gealați au sărit pe el, l-au legat și l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeți, împachetați în lăzi și duceți totul la gară! Și dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! ” Tot pe noi a căzut măgăreața cu strânsul și cu căratul. S-a făcut dimineață când am terminat de împachetat, de cărat și de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri și ne-au dus undeva. Unde?, nu știu…. Dar știu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată și că m-au pus să semnez că n-am văzut și că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit și împușcă securiști prin munți și mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta și copiii iar pe mine mă bagă în pușcărie. Am semnat și am tăcut, ce era să fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta” și-a continuat relatarea minerul.
    Arheologul cu cicatrice
    ,,Ceva de bine totuși mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram și ieșeam din șut, a venit la birt și s-a așezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a înghețat sângele în vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, și eu sunt moț ca și tine. Și tot ca și la tine, neam de neamul meu au fost băieși la Roșia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriașului. Acum e la Moscova. Eu ca și tine am fost martor. Ia plicul ăsta și păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să știi de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoș de-al nostru. Păstrează poza și arat-o nepoților tăi. Eu nu știu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăștia din securitate care nu ne speriem așa de ușor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoști. Nu ți-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat și a ieșit repede pe ușă. Doar două zile l-am mai văzut cum pășea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”.
    Lespedea
    Dar să revenim la lespede… Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor Petrolului și Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgență. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările și să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colțul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii și cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect șlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, cântărind cu aproximație 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conținut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obține prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roșia Montană în urma exploatărilor aurifere, și de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafață și din toate galeriile de agatârși pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari și de români la un loc. Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată și pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puț cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012. La sfîrșitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafață, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată de urgență noaptea, sub escortă militară către o destinație necunoscută. Totuși există unele informații din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galați și că au deja topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaște.
    Scrierea dacică veche
    Faptul că lespedea a dispărut și nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înțeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suține că există totuși un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist și care, a atras atunci atenția autorităților că lespedea prezintă o valoare culturală și istorică inestimabilă pentru poporul român și pentru întreaga umanitate și în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmației arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafața ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei șiruri paralele care porneau din partea stângă sus și șerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, și sfârșind apoi la baza ei, în colțul din dreapta. Se pare că autoritățile române au rămas insensibile la aceste atenționări și dovezi și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului și a metalelor rare ale zonei.
    Puțul secret
    „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, – declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranță personală nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puț cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereții puțului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puțului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deși cei câțiva lucrători, geologi și arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii și-au revenit după o vreme din uimire, totuși înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare și să verifice ceea ce se afla în puț, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am așteptat cu toții ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafață. Peste noapte, SRI-ul și armata au acoperit cu scânduri intrarea în puțul care ducea spre interiorul muntelui și-apoi au turnat ciment și au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puțului exterior precum și intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârși. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toți martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puțului din adâncul minei, precum și cei care au participat la ștergerea urmelor, am fost puși să semnăm niște documente care garantau păstrarea Secretului de Stat și-apoi am plecat cu toții speriați înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”
    Tunelurile subterane
    La sediile Ministerului Minelor Petrolului și Geologiei și al Institutului de Arheologie din București, așa cum de altfel era și de așteptat, nimeni nu știe nimic. Peste toate aceste evenimente s-a așternut tăcerea. Există unele voci care afirmă că persoane suspuse de la Guvern au mușamalizat toată afacerea și că bancherii elvețieni își freacă mâinile satisfăcuți. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul și cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată acești doi martori care s-au expus și au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiți la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiți nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre niște ridicări cu dubele, cu agenți mascați în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur. Dacă veți avea vreodată curiozitatea să vă aventurați singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă mirați dacă veți întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susține că a fost în Shamballa și că știe un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roșia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelasgă, ascultați-l cu atenție, chiar dacă nu înțelegeți ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veți pricepe.

    https://www.youtube.com/watch


    O descoperire senzațională zguduie lumea oamenilor de știință care ar duce la rescrierea...
    www.rbnpress.info




    Îmi place · · Urmăreşte postarea · Distribuie

  3. #23
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824
    descoperire senzațională zguduie lumea oamenilor de știință care ar duce la rescrierea istoriei. Relatare iendită de la minele Roșia Montana

    Posted about 5 days ago | 4 comments
    O poveste cu daci uriași, securiști și porți misterioase spre alte universuri, inspirată parcă din romanele lui Pavel Coruț și poveștile budiste de adormit copiii, face ravagii pe Facebook – realitatea.net

    Relatare iendită de la minele Roșia Montana

    O descoperire senzațională zguduie lumea oamenilor de știință care ar duce la rescrierea istoriei. În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămășițele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârși în urmă cu 5.500 de ani la Roșia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieșit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obținută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condițiile științei actuale. Hiperboreanul





    Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită și Galeria Hiperboreană și aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 și, datorită uluitoarelor descoperi arheologice și antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă și apoi sigilată la comanda Securității. Printre mineri încă se mai vorbește în șoaptă despre această galerie și nu sunt puțini cei ai căror tați sau frați mai mari, foști mineri la Roșia Montana, care au luat parte la consolidările și săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă și s-au întors bătuți după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulți dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămași în viață nici măcar nu mai doresc să-și amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiș, fost șef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuși să rupă tăcerea.


    Relatarea minerului


    Iată relatarea faptelor petrecute atunci, așa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiș: „Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comuniști, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moți al lui Avram Iancu, așa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul șef și am primit dispoziție să redeschid, să consolidez și să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăși geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă așa neexploată încă de pe vremea agatârșilor, care la vremea aceea scoteau din ea și prelucrau aurul și argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare și din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede și că au abandonat. Lucrările de consolidare și electrificare au durat aproape până în vara lui 76 și am avut niște probleme cu golirea de apă a unei părți a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât și electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit și un os spălat de ape, așa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roșia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziție? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai știe de existența lui? Câți am intrat și câți am ieșit din șut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie și să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toții evident iar după ce ne-a pus să semnăm declarațiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la București din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu știu, dar așaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar și câțiva arheologi cu niște echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliție care a blocat accesul la galeria 13 și a început să ne controleze nouă legitimațiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemați din nou, eu și ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări și care deja semnasem declarațiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 și să-l scoatem cu vagonetele afară din mină. Atunci am văzut grozăvia” a spus localnicul. Scheletul a plecat spre Moscova



    ,,Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaș, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roșie și de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii își notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alții făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densușianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-și vadă ăla cu Densușianu de treabă, că Densușianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu și cu securitatea. Altul, și ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean și că ar putea fi chiar strămoșul nostru! „ Nu se poate tavarișce! Ce hiperborean visezi!” – a răcnit la el unul gras în haine de piele și cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuță! Unde ai mai pomenit tu maimuță de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!… Ia luați-l pă reacționaru’ ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toți. Doi gealați au sărit pe el, l-au legat și l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeți, împachetați în lăzi și duceți totul la gară! Și dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! ” Tot pe noi a căzut măgăreața cu strânsul și cu căratul. S-a făcut dimineață când am terminat de împachetat, de cărat și de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri și ne-au dus undeva. Unde?, nu știu…. Dar știu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată și că m-au pus să semnez că n-am văzut și că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit și împușcă securiști prin munți și mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta și copiii iar pe mine mă bagă în pușcărie. Am semnat și am tăcut, ce era să fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta” și-a continuat relatarea minerul. Arheologul cu cicatrice



    ,,Ceva de bine totuși mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram și ieșeam din șut, a venit la birt și s-a așezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a înghețat sângele în vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, și eu sunt moț ca și tine. Și tot ca și la tine, neam de neamul meu au fost băieși la Roșia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriașului. Acum e la Moscova. Eu ca și tine am fost martor. Ia plicul ăsta și păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să știi de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoș de-al nostru. Păstrează poza și arat-o nepoților tăi. Eu nu știu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăștia din securitate care nu ne speriem așa de ușor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoști. Nu ți-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat și a ieșit repede pe ușă. Doar două zile l-am mai văzut cum pășea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”. Lespedea



    Dar să revenim la lespede… Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor Petrolului și Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgență. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările și să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colțul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii și cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect șlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, cântărind cu aproximație 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conținut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obține prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roșia Montană în urma exploatărilor aurifere, și de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafață și din toate galeriile de agatârși pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari și de români la un loc. Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată și pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puț cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012. La sfîrșitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafață, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată de urgență noaptea, sub escortă militară către o destinație necunoscută. Totuși există unele informații din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galați și că au deja topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaște. Scrierea dacică veche



    Faptul că lespedea a dispărut și nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înțeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suține că există totuși un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist și care, a atras atunci atenția autorităților că lespedea prezintă o valoare culturală și istorică inestimabilă pentru poporul român și pentru întreaga umanitate și în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmației arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafața ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei șiruri paralele care porneau din partea stângă sus și șerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, și sfârșind apoi la baza ei, în colțul din dreapta. Se pare că autoritățile române au rămas insensibile la aceste atenționări și dovezi și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului și a metalelor rare ale zonei. Puțul secret



    „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, – declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranță personală nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puț cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereții puțului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puțului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deși cei câțiva lucrători, geologi și arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii și-au revenit după o vreme din uimire, totuși înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare și să verifice ceea ce se afla în puț, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am așteptat cu toții ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafață. Peste noapte, SRI-ul și armata au acoperit cu scânduri intrarea în puțul care ducea spre interiorul muntelui și-apoi au turnat ciment și au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puțului exterior precum și intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârși. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toți martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puțului din adâncul minei, precum și cei care au participat la ștergerea urmelor, am fost puși să semnăm niște documente care garantau păstrarea Secretului de Stat și-apoi am plecat cu toții speriați înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.” Tunelurile subterane



    La sediile Ministerului Minelor Petrolului și Geologiei și al Institutului de Arheologie din București, așa cum de altfel era și de așteptat, nimeni nu știe nimic. Peste toate aceste evenimente s-a așternut tăcerea. Există unele voci care afirmă că persoane suspuse de la Guvern au mușamalizat toată afacerea și că bancherii elvețieni își freacă mâinile satisfăcuți. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul și cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată acești doi martori care s-au expus și au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiți la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiți nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre niște ridicări cu dubele, cu agenți mascați în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur. Dacă veți avea vreodată curiozitatea să vă aventurați singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă mirați dacă veți întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susține că a fost în Shamballa și că știe un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roșia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelasgă, ascultați-l cu atenție, chiar dacă nu înțelegeți ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veți pricepe.

    Sursa: Monitorul de Fagaras

    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 04.11.2013 la 22:59.

  4. #24
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824

    • Berenghi Catalin ECUADOR SHOWS BIBLICAL GIANT HUMANS TO THE WORLD

      In Loja province, Southern Ecuador and Peru border, many strange relics have been uncovered. Bones and full skeletons very similar to those of humans but of incredible size. These artifacts have been watched over for many years by several guardians in the beautiful valleys of that Province.

      By far the most famous and well known of these “guardians” was Father Carlos Miguel Vaca, who guarded until his death in 1999, several bones and fragments, unearthed from a site called “Changaiminas” which translated means “Gods cemetery.”

      Several fragments were redirected to the Smithsonian Institution of the United States of America, for people to study their density, age, weight etc. This was broadcast on a television program for Ecuador, which lasted two hours, led by renowned director Alfonso Espinosa De Los Monteros.

      Now some pieces from that collection have been shown to the world by renowned UFO researcher Klaus Dona.

      Several other important relics and fragments are known to be in private collections, by people who are not interested in sharing them, at least not with the public.

      From the aforementioned fragmented skeleton, seven fragments were studied by different scientists and anatomists, and they have confirmed, that they are part of a human skeleton that was seven times the size of a modern human.

      Quartz formations porocidades covering the surface of the bones, indicated that the relics were tens of thousands of years old.

      IN: http://www.eutimes.net/.../



      acum 6 ore · Îmi place · 3





  5. #25
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824
    Pop Sorin a distribuit o fotografie postată de Dragos VS Anunnaki Reptilians.





    Schelete de uriasi descoperite pe Planeta! Un femur de urias expus in cadrul unui muzeu din Texas care a incalcat legea masonica de a nu expune asa ceva. Numele muzeului este Mt. Blanco... Alaturi femur care este pus in cadrul unui schelet foarte inalt se afla si descoperitorul sau. Vedeti astfel ce diferenta enorma sint intre cei doi, avand in vedere ca omul are o inaltime normala de 1.70 m inaltime! Stiu, stiu, aceste poze "este fake", atat vor sti unii pe aici sa le comenteze gratie inculturii lor uriase in care se scalda. Uriasii sint atestati in toate scrierile antice, ba chiar si de istorici antici cum ar fi Pliniu cel Batran. In cartea etiopiana Kebra Nagast, se povesteste despre uriasi care s-au nascut in urma combinarii "demonilor" sau "ingerilor cazuti", sau in limbaj modern a reptilienilor cu hibrizii creati de ei din maimuta. Apoi avem cartea Shahnameh despre legendara istoria a Iranului, Iran care se scrie Airan sau Aryan ce se traduce prin "arian", celebra denumire a uriasilor atlanti blonzi cu ochii albastri, cunoscuti oficial ca si "rasa nordica" La fel sint atestati in epopeea Ramayana, Mahabharata, care fac in special referire la uriasii de pe teritoriul Romaniei de azi. Spre exemplu Hesiod, spunea in tezele sale despre cei de la nord de Dunare ca "sint zeii divini, titanii, uriasii". In Romania s-au descoperit schelete de uriasi, arheologii care au cercetat aceasta problema fie au fost destituiti, fie asasinati, deci s-a pus numai bete in roate. Eu am mai spus de atatea ori, motivul fundamental pentru care nu se vorbeste despre uriasi oficial si se ascund aceste schelete enorme care unele depasesc imaginatia la cat de mari sint, este pentru ca arata ca evolutionismul lui Darwin este fals. Sa nu intelegeti ca voi crede in Creationism, alta prostie religioasa in cazul acesta, in care din Adam si Eva, care a avut doi baieti pe Cain si Abel s-au nascut trei rase distincte, adica prin INCEST. Cei care sustin creationismul sint deobicei inculti si nu cunosc boaba de genetica, caci genetica sustine ca incestul repetat duce la degenerarea rasei pana la extinctia sa. De ce e fals evolutionismul? El nu e fals ca fundament, ca enunt, EL ESTE FALS DOAR IN CAZUL SPECIEI UMANE SI ATAT, pentru ca specia umana nu putea sa evolueze in doar 1,8 milioane de ani, atat de brusc, cand un biolog de seama lui THomas Huxley declara ca pentru a aparea modificari genetice este nevoie de 10 milioane de ani, iar ca o fiinta neinteligenta sa evolueze intr-una inteligenta fara interventie artificiala asupra speciei, este nevoie de o perioada de aproximativ 60 de milioane de ani. Deci probabil ca ar mai fi durat in cazul maimutelor vreo 58 de milioane de ani, asta daca nu ar fi fost Reptilienii Anunnaki prezentati in tablitele sumeriene care sa faca acele combinatii genetice pentru a crea o rasa de sclavi, dupa cum spune si Zeul Enlil in tablitele sumeriene. Rasa alba diferita de toate rasele de pe Pamant! Nu este o afirmatie de sorginte hitlerista, caci nu o consider superioara, ci este vorba despre o demonstratie stiintifica realizata acum 12 ani cand s-a observat ca oamenii rasei albe daca sint introdusi in recipiente si privati de orice perceptie senzoriala perioade lungi de timp, atunci ritmul lor circadian intra pe o frecventa de 1 ora si 24 minute, perioada ce corespunde rotatiei planetei Marte in jurul axei sale, deci nu are rezonanta cu planeta Pamant ci cu Marte. De exemplu, platoul Gizeh avea denumirea de El-Kahira, care se traduce prin "Marte", fiind de fapt un substantin arab, apoi avem in Iran, regii Mar, care au legatura cu Marte. Avem apoi Idele lui Mart(i)e. Deci se observa clar si alte structuri megalitice orientate catre planeta Marte, ca sa nu mai amintesc de zona Cydoniei de pe Marte, in care din greseala cei de la NASA au facut poze la niste piramide. Inainte de aceste poze, despre piramidele de pe Marte, vorbea si militarul implicat in cadrul experimentului de calatorie in timp de la Philadelphia si apoi de la Montauk, Al Bielek in cartea "Piramidele Montauk". Uriasii din ecuador! Intr-un articol publicat pe site-ul de stiri eutimes.net, in data de 4 noiembrie 2013, aflam ca in Ecuador s-au descoperit schelete de uriasi, ce sint de 7 ori mai mari decat ale oamenilor obisnuiti, asta inseamna dupa un calcul simplu, daca luam un om normal de statura medie cu o inaltime de 1,70 m x 7 = 11,9 m inaltime. Bine, aici nu vorbim de o fiinta cu latimea intre umeri de 100 cm, cam cat are un om obisnuit, ci vorbim de o latime de cativa metri, ceea ce arata proportiile sale. Articolul acesta vine sa confirme si pentru scepticii care mai ma ridiculizau ca “preiau poze fake cu schelete de uriasi”. In provincia Loja, din sudul Ecuadorului la frontiera cu Peru au fost descoperite multe relicve, care constau in ramasite umane, oase si schelete. Mai multe fragmente au fost trimise la Universitatea Smithsonian din American pentru a fi studiate. Acolo exista si o zona unde s-au descoperit multe schelete de uriasi, zona ce a fost numita “Changaiminas”, care tradus inseamna “cimitirul zeilor”. Aceste lucruri nu sint deloc fantezii caci au fost transmise chiar la TV in Ecuador in cadrul unei emisiuni de doua ore prezentata de regizorul Alfonso Espinosa De Los Monteros. Deci dovezile sint cine vrea sa studieze bine, cine nu, NU. Mai multe informatii aici: 1. http://www.fara-secrete.ro/scheletel...-de-arheologi/ 2. http://www.fara-secrete.ro/schelete-...tre-arheologi/ 3. http://www.fara-secrete.ro/teoria-ev...nstreaza-asta/

  6. #26
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824
    Povestea scheletului urias descoperit la Rosia Montana

    Scris de cultural.bzi.ro. Posted in Cultur(nici)a

    In cursul lunii februarie 2012, o echipa de geologi, romano-canadiana, urmarind ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatarsi in urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana au facut din intamplare o descoperire care ar putea rasturna toata istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capatul rectangular al unei lespezi aurii care nu parea a fi o roca naturala.
    Dupa prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reiesit ca era vorba intr-adevar de o piatra compozita, obtinuta din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate, dupa o tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale, scrie realitatea.net.

    HIPERBOREANUL

    Faptul este cu atat mai surprinzator cu cat galeria unde a fost semnalata lespedea, supranumita si Galeria Hiperboreana si aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana, fusese cercetata in urma cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 si, datorita uluitoarelor descoperi arheologice si antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost inchisa si apoi sigilata la comanda Securitatii. Printre mineri inca se mai vorbeste in soapta despre aceasta galerie si nu sunt putini cei ai caror tati sau frati mai mari, fosti mineri la Rosia Montana, care au luat parte la consolidarile si sapaturile arheologice din galerie la acea vreme, au disparut de-acasa si s-au intors batuti dupa cateva saptamani. Intre timp cei mai multi dintre ei au murit datorita bolilor profesionale. Cei patru martori ramasi in viata nici macar nu mai doresc sa-si aminteasca. Unul dintre ei, domnul Ion Mois, fost sef de echipa pe timpurile acelea, dupa o indelunga chibzuiala, s-a hotarat totusi sa rupa tacerea. Iata relatarea faptelor petrecute atunci, asa cum le-a trait martorul ocular Ion Mois:

    „Poate ca nu trebuia sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: in iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galeria 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austroungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. Galeria era veche, ramasa asa neexploata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le placea lor sa le spuna. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar este limpede ca ei s-au lamurit foarte repede si ca au abandonat. Lucrarile de consolidare si electrificare au durat aproape pana in vara lui 76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atat valvele din mina cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu ne mai fusese dat sa va niciodata. Nici ortacii mei nu mai vazusera. Dupa ce l-am aratat directorului minei acesta l-a predat securistului Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui? Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari aiuritoare ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii evident iar dupa ce ne-a pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei.

    Atunci cand treaba noastra a fost terminata au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asaaa... ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog. La doua zile dupa el au venit o echipa intreaga de civili daar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze noua legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnasem declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.

    Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama da’ ce mai vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare ca sa-si vada ala cu Densusianu de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu si cu securitatea. Altul, si asta era arheologu cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletu ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! „ Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!” - a racnit la el unul gras in haine de piele si cu accent rusesc! - „Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul asta pleaca la Moscova!... Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici! Bistro, bistro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. „Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa! ” Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul.

    S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si de urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde?, nu stiu.... Dar stiu ca am mancat bataie vreo saptamana incheiata si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac...!? Nici cu ortacii mei pe care i-am intalnit din nou la mina nu am mai vorbit despre asta.

    Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut, a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu cand l-am vazut mi-a inghetat sangele in vine. „Uite Ioane, - mi-a zis -, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova. Eu ca si tine am fost martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo in galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi astia din securitate care nu ne speriem asa de usor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata . Dar mai am in schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

    LESPEDEA

    Dar sa revenim la lespede...

    Ne aflam in luna aprilie 2012. In urma discutiilor purtate cu usile inchise la Ministerul Minelor Petrolului si Geologiei, partea canadiana a opinat ca aceasta descoperire sa nu fie facuta publica iar galeria sa fie inchisa de urgenta. Partea romana a fost de acord cu pastrarea secretului insa a insistat sa continue cercetarile si sa trimita o a doua echipa, de data aceasta de arheologi condusa de un arheolog batran cu o cicatrice in coltul ochiului stang. Timp de trei luni, sapaturile in jurul lespezii s-au derulat in secret, rezultatul fiind decopertarea integrala a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani in urma scheletul uriasului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu sapatul rocii si cu decopertarea o facusera arheologii de atunci. Masuratorile au scos la iveala faptul ca lespedea, perfect slefuita, avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, cantarind cu aproximatie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decat a fost estimata “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperita la Baalbek, numai aurul continut in ea reprezentand cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decat s-ar fi putut obtine prin reciclarea integrala timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Rosia Montana in urma exploatarilor aurifere, si de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras de la suprafata si din toate galeriile de agatarsi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari si de romani la un loc.

    Zona a fost imediat inchisa cu gard de sarma ghimpata si pusa sub paza militarizata iar sapaturile preliminare pentru forarea unui put cu diametrul de 12 metri care sa ajunga pana la lespede au demarat la inceputul lunii mai 2012.

    La sfirsitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasa la suprafata, segmentata in 80 de calupuri egale, incarcata in containere si transportata de urgenta noaptea, sub escorta militara catre o destinatie necunoscuta. Totusi exista unele informatii din surse demne de incredere, din care rezulta ca fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galati si ca au deja topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, dar locul secret unde se afla ele depozitate acum inca nu se cunoaste.

    SCRIEREA DACICA VECHE

    Faptul ca lespedea a disparut si nu s-a pastrat nici macar o fotografie a ei este lesne de inteles. Un lucrator care a participat la dezmembrarea ei sutine ca exista totusi un set de fotografii care au fost facute de catre un batran arheolog roman de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist si care, a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea prezinta o valoare culturala si istorica inestimabila pentru poporul roman si pentru intreaga umanitate si in orice caz incomensurabil mai mare decat valoarea ei economica. Pentru argumentarea afirmatiei arheologul a prezentat atunci cateva fotografii ale lespezii in care se putea observa ca toata suprafata ei era acoperita de o scriere in basorelief, de un verde smarald, total necunoscuta dupa spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasga, dispusa in trei siruri paralele care porneau din partea stanga sus si serpuia in diagonala incolacindu-se in spirala in jurul unui cap de lup, si sfarsind apoi la baza ei, in coltul din dreapta. Se pare ca autoritatile romane au ramas insensibile la aceste atentionari si dovezi si au dispus taierea si topirea lespezii, urmand ca dupa vanzarea aurului sa verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiana, conform contractului de exploatare a aurului si a metalelor rare ale zonei.

    SHAMBALLA ?

    „Lucrurile insa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci cand, - declara de data aceasta reputatul arheolog, al carui nume din motive de siguranta personala nu-l putem face public - la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4 metri in interiorul caruia cobora o scara elicoidala ale carei trepte erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee. Desi cei cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii si-au revenit dupa o vreme din uimire, totusi inafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scari in jos, nimeni nu a mai avut curajul sa coboare si sa verifice ceea ce se afla in put, iar a doua zi a fost deja prea tarziu. Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata. Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui si-apoi au turnat ciment si au sigilat-o. A doua zi au fost inchise gura putului exterior precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de catre agatarsi. Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii putului din adancul minei, precum si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam niste documente care garantau pastrarea Secretului de Stat si-apoi am plecat cu totii speriati inapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”

    La sediile Ministerului Minelor Petrolului si Geologiei si al Institutului de Arheologie din Bucuresti, asa cum de altfel era si de asteptat, nimeni nu stie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a asternut tacerea. Exista unele voci carea firma ca persoane suspuse de la Guvern au musamalizat toata afacerea si ca bancherii elvetieni isi freaca mainile satisfacuti. Ultima data cand s-a mai putut discuta cu batranul arheologul si cu lucratorul martor a fost in dupa-amiaza zilei de 28 iulie 2012. Dupa aceasta data acesti doi martori care s-au expus si au rupt tacerea nu au mai putut fi gasiti la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi gasiti nicaieri. Vecinii povestesc ceva despre niste ridicari cu dubele, cu agenti mascati in miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.
    http://cultural.bzi.ro/povestea-sche...a-montana-6119

  7. #27
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824



    Schelete de uriasi descoperite pe aceasta Planeta

    Schelete de uriasi descoperite pe Planeta! Un femur de urias expus in cadrul unui muzeu din Texas care a incalcat legea masonica de a nu expune asa ceva. Numele muzeului este Mt. Blanco...

    Alaturi femur care este pus in cadrul unui schelet foarte inalt se afla si descoperitorul sau. Vedeti astfel ce diferenta enorma sint intre cei doi, avand in vedere ca omul are o inaltime normala de 1.70 m inaltime!

    Stiu, stiu, aceste poze "este fake", atat vor sti unii pe aici sa le comenteze gratie inculturii lor uriase in care se scalda. Uriasii sint atestati in toate scrierile antice, ba chiar si de istorici antici cum ar fi Pliniu cel Batran.

    In cartea etiopiana Kebra Nagast, se povesteste despre uriasi care s-au nascut in urma combinarii "demonilor" sau "ingerilor cazuti", sau in limbaj modern a reptilienilor cu hibrizii creati de ei din maimuta.

    Apoi avem cartea Shahnameh despre legendara istoria a Iranului, Iran care se scrie Airan sau Aryan ce se traduce prin "arian", celebra denumire a uriasilor atlanti blonzi cu ochii albastri, cunoscuti oficial ca si "rasa nordica"

    La fel sint atestati in epopeea Ramayana, Mahabharata, care fac in special referire la uriasii de pe teritoriul Romaniei de azi. Spre exemplu Hesiod, spunea in tezele sale despre cei de la nord de Dunare ca "sint zeii divini, titanii, uriasii".

    In Romania s-au descoperit schelete de uriasi, arheologii care au cercetat aceasta problema fie au fost destituiti, fie asasinati, deci s-a pus numai bete in roate.

    Eu am mai spus de atatea ori, motivul fundamental pentru care nu se vorbeste despre uriasi oficial si se ascund aceste schelete enorme care unele depasesc imaginatia la cat de mari sint, este pentru ca arata ca evolutionismul lui Darwin este fals.

    Sa nu intelegeti ca voi crede in Creationism, alta prostie religioasa in cazul acesta, in care din Adam si Eva, care a avut doi baieti pe Cain si Abel s-au nascut trei rase distincte, adica prin INCEST. Cei care sustin creationismul sint deobicei inculti si nu cunosc boaba de genetica, caci genetica sustine ca incestul repetat duce la degenerarea rasei pana la extinctia sa.

    De ce e fals evolutionismul?

    El nu e fals ca fundament, ca enunt, EL ESTE FALS DOAR IN CAZUL SPECIEI UMANE SI ATAT, pentru ca specia umana nu putea sa evolueze in doar 1,8 milioane de ani, atat de brusc, cand un biolog de seama lui THomas Huxley declara ca pentru a aparea modificari genetice este nevoie de 10 milioane de ani, iar ca o fiinta neinteligenta sa evolueze intr-una inteligenta fara interventie artificiala asupra speciei, este nevoie de o perioada de aproximativ 60 de milioane de ani. Deci probabil ca ar mai fi durat in cazul maimutelor vreo 58 de milioane de ani, asta daca nu ar fi fost Reptilienii Anunnaki prezentati in tablitele sumeriene care sa faca acele combinatii genetice pentru a crea o rasa de sclavi, dupa cum spune si Zeul Enlil in tablitele sumeriene.

    Rasa alba diferita de toate rasele de pe Pamant!

    Nu este o afirmatie de sorginte hitlerista, caci nu o consider superioara, ci este vorba despre o demonstratie stiintifica realizata acum 12 ani cand s-a observat ca oamenii rasei albe daca sint introdusi in recipiente si privati de orice perceptie senzoriala perioade lungi de timp, atunci ritmul lor circadian intra pe o frecventa de 1 ora si 24 minute, perioada ce corespunde rotatiei planetei Marte in jurul axei sale, deci nu are rezonanta cu planeta Pamant ci cu Marte.

    De exemplu, platoul Gizeh avea denumirea de El-Kahira, care se traduce prin "Marte", fiind de fapt un substantin arab, apoi avem in Iran, regii Mar, care au legatura cu Marte. Avem apoi Idele lui Mart(i)e. Deci se observa clar si alte structuri megalitice orientate catre planeta Marte, ca sa nu mai amintesc de zona Cydoniei de pe Marte, in care din greseala cei de la NASA au facut poze la niste piramide.

    Inainte de aceste poze, despre piramidele de pe Marte, vorbea si militarul implicat in cadrul experimentului de calatorie in timp de la Philadelphia si apoi de la Montauk, Al Bielek in cartea "Piramidele Montauk".

    Uriasii din ecuador!

    Intr-un articol publicat pe site-ul de stiri eutimes.net, in data de 4 noiembrie 2013, aflam ca in Ecuador s-au descoperit schelete de uriasi, ce sint de 7 ori mai mari decat ale oamenilor obisnuiti, asta inseamna dupa un calcul simplu, daca luam un om normal de statura medie cu o inaltime de 1,70 m x 7 = 11,9 m inaltime.

    Bine, aici nu vorbim de o fiinta cu latimea intre umeri de 100 cm, cam cat are un om obisnuit, ci vorbim de o latime de cativa metri, ceea ce arata proportiile sale. Articolul acesta vine sa confirme si pentru scepticii care mai ma ridiculizau ca “preiau poze fake cu schelete de uriasi”.

    In provincia Loja, din sudul Ecuadorului la frontiera cu Peru au fost descoperite multe relicve, care constau in ramasite umane, oase si schelete. Mai multe fragmente au fost trimise la Universitatea Smithsonian din American pentru a fi studiate. Acolo exista si o zona unde s-au descoperit multe schelete de uriasi, zona ce a fost numita “Changaiminas”, care tradus inseamna “cimitirul zeilor”. Aceste lucruri nu sint deloc fantezii caci au fost transmise chiar la TV in Ecuador in cadrul unei emisiuni de doua ore prezentata de regizorul Alfonso Espinosa De Los Monteros.

    Deci dovezile sint cine vrea sa studieze bine, cine nu, NU.

    Mai multe informatii aici:

    1. http://www.fara-secrete.ro/scheletel...-de-arheologi/

    2. http://www.fara-secrete.ro/schelete-...tre-arheologi/

    3. http://www.fara-secrete.ro/teoria-ev...nstreaza-asta/












    • View slideshow


    Language preference

    Album info

    • Title: Schelete de uriasi descoperite pe aceasta Planeta
    • Description: Schelete de uriasi descoperite pe Planeta! Un femur de urias expus in cadrul unui muzeu din Texas care a incalcat legea masonica de a nu expune asa ceva. Numele muzeului este Mt. Blanco...

      Alaturi femur care este pus in cadrul unui schelet foarte inalt se afla si descoperitorul sau. Vedeti astfel ce diferenta enorma sint intre cei doi, avand in vedere ca omul are o inaltime normala de 1.70 m inaltime!

      Stiu, stiu, aceste poze "este fake", atat vor sti unii pe aici sa le comenteze gratie inculturii lor uriase in care se scalda. Uriasii sint atestati in toate scrierile antice, ba chiar si de istorici antici cum ar fi Pliniu cel Batran.

      In cartea etiopiana Kebra Nagast, se povesteste despre uriasi care s-au nascut in urma combinarii "demonilor" sau "ingerilor cazuti", sau in limbaj modern a reptilienilor cu hibrizii creati de ei din maimuta.

      Apoi avem cartea Shahnameh despre legendara istoria a Iranului, Iran care se scrie Airan sau Aryan ce se traduce prin "arian", celebra denumire a uriasilor atlanti blonzi cu ochii albastri, cunoscuti oficial ca si "rasa nordica"

      La fel sint atestati in epopeea Ramayana, Mahabharata, care fac in special referire la uriasii de pe teritoriul Romaniei de azi. Spre exemplu Hesiod, spunea in tezele sale despre cei de la nord de Dunare ca "sint zeii divini, titanii, uriasii".

      In Romania s-au descoperit schelete de uriasi, arheologii care au cercetat aceasta problema fie au fost destituiti, fie asasinati, deci s-a pus numai bete in roate.

      Eu am mai spus de atatea ori, motivul fundamental pentru care nu se vorbeste despre uriasi oficial si se ascund aceste schelete enorme care unele depasesc imaginatia la cat de mari sint, este pentru ca arata ca evolutionismul lui Darwin este fals.

      Sa nu intelegeti ca voi crede in Creationism, alta prostie religioasa in cazul acesta, in care din Adam si Eva, care a avut doi baieti pe Cain si Abel s-au nascut trei rase distincte, adica prin INCEST. Cei care sustin creationismul sint deobicei inculti si nu cunosc boaba de genetica, caci genetica sustine ca incestul repetat duce la degenerarea rasei pana la extinctia sa.

      De ce e fals evolutionismul?

      El nu e fals ca fundament, ca enunt, EL ESTE FALS DOAR IN CAZUL SPECIEI UMANE SI ATAT, pentru ca specia umana nu putea sa evolueze in doar 1,8 milioane de ani, atat de brusc, cand un biolog de seama lui THomas Huxley declara ca pentru a aparea modificari genetice este nevoie de 10 milioane de ani, iar ca o fiinta neinteligenta sa evolueze intr-una inteligenta fara interventie artificiala asupra speciei, este nevoie de o perioada de aproximativ 60 de milioane de ani. Deci probabil ca ar mai fi durat in cazul maimutelor vreo 58 de milioane de ani, asta daca nu ar fi fost Reptilienii Anunnaki prezentati in tablitele sumeriene care sa faca acele combinatii genetice pentru a crea o rasa de sclavi, dupa cum spune si Zeul Enlil in tablitele sumeriene.

      Rasa alba diferita de toate rasele de pe Pamant!

      Nu este o afirmatie de sorginte hitlerista, caci nu o consider superioara, ci este vorba despre o demonstratie stiintifica realizata acum 12 ani cand s-a observat ca oamenii rasei albe daca sint introdusi in recipiente si privati de orice perceptie senzoriala perioade lungi de timp, atunci ritmul lor circadian intra pe o frecventa de 1 ora si 24 minute, perioada ce corespunde rotatiei planetei Marte in jurul axei sale, deci nu are rezonanta cu planeta Pamant ci cu Marte.

      De exemplu, platoul Gizeh avea denumirea de El-Kahira, care se traduce prin "Marte", fiind de fapt un substantin arab, apoi avem in Iran, regii Mar, care au legatura cu Marte. Avem apoi Idele lui Mart(i)e. Deci se observa clar si alte structuri megalitice orientate catre planeta Marte, ca sa nu mai amintesc de zona Cydoniei de pe Marte, in care din greseala cei de la NASA au facut poze la niste piramide.

      Inainte de aceste poze, despre piramidele de pe Marte, vorbea si militarul implicat in cadrul experimentului de calatorie in timp de la Philadelphia si apoi de la Montauk, Al Bielek in cartea "Piramidele Montauk".

      Uriasii din ecuador!

      Intr-un articol publicat pe site-ul de stiri eutimes.net, in data de 4 noiembrie 2013, aflam ca in Ecuador s-au descoperit schelete de uriasi, ce sint de 7 ori mai mari decat ale oamenilor obisnuiti, asta inseamna dupa un calcul simplu, daca luam un om normal de statura medie cu o inaltime de 1,70 m x 7 = 11,9 m inaltime.

      Bine, aici nu vorbim de o fiinta cu latimea intre umeri de 100 cm, cam cat are un om obisnuit, ci vorbim de o latime de cativa metri, ceea ce arata proportiile sale. Articolul acesta vine sa confirme si pentru scepticii care mai ma ridiculizau ca “preiau poze fake cu schelete de uriasi”.

      In provincia Loja, din sudul Ecuadorului la frontiera cu Peru au fost descoperite multe relicve, care constau in ramasite umane, oase si schelete. Mai multe fragmente au fost trimise la Universitatea Smithsonian din American pentru a fi studiate. Acolo exista si o zona unde s-au descoperit multe schelete de uriasi, zona ce a fost numita “Changaiminas”, care tradus inseamna “cimitirul zeilor”. Aceste lucruri nu sint deloc fantezii caci au fost transmise chiar la TV in Ecuador in cadrul unei emisiuni de doua ore prezentata de regizorul Alfonso Espinosa De Los Monteros.

      Deci dovezile sint cine vrea sa studieze bine, cine nu, NU.

      Mai multe informatii aici:

      1. http://www.fara-secrete.ro/scheletel...-de-arheologi/

      2. http://www.fara-secrete.ro/schelete-...tre-arheologi/

      3. http://www.fara-secrete.ro/teoria-ev...nstreaza-asta/
    • Owner: Dragos Anunnaki

  8. #28
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824

  9. #29
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824

  10. #30
    Senior Member
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    68.824

Pagina 3 din 8 PrimulPrimul 12345678 UltimulUltimul

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •