Sa-i IERTAM si sa-i UITAM !!!

[Adrian Pop]

http://adevarul.ro/news/societate/foto-s-a-prabusit-economia-romaniei-lista-vinovatilor-disparitia-fabricilor-uzinelor-milioane-locuri-munca-1_535f65ca0d133766a830c38e/index.html


FOTO Cum s-a prăbuşit economia României: lista vinovaţilor pentru dispariţia fabricilor, uzinelor şi a milioane de locuri de muncă 29 aprilie 2014,

13:54 deCorespondenţi „Adevărul”Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article +12 (28 voturi) cuvinte cheie:comunism romania fabrici uzine capitalism buldozer unirea avicola zimbru combinat siderurgie mecanica 145 comentarii 1182 share 3 inShare Aboneaza-te la newsletter Abonare Vizita de lucru a lui Nicolae Ceauşescu, în judeţul Harghita, la fabrica de confecţii Miercurea Ciuc, în aprilie 1970 FOTO Fototeca online a comunismului românesc. Cotă: 20/1970 În perioada comunismului, în ţara noastră erau o mulţime de fabrici şi uzine în care se lucra la foc continuu. Românii nu se plângeau de lipsa locurilor de muncă, iar economia era înfloritoare. „Adevărul“ vă prezintă cum au dispărut rând pe rând brandurile comuniste ale României. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO Cel mai important combinat din sud-estul Europei: cum s-a ales pr... Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului. Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit Procesul dur de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare. Există, totuşi, şi miracole economice la Iaşi. Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, însă. Fabrica de Ţigarete este exemplul cel mai trist al decăderii industriei comuniste la Iaşi FOTO vice.com Fabrica clujeană Ursus, unde se producea berea îndrăgită în toată ţara, se transformă în complex imobiliar Fabrica de bere „Ursus“, unul dintre simbolurile oraşului, şi-a închis porţile în 2010, la câţiva ani după ce a fost cumpărată de un gigant mondial SAB Miller. Compania a demolat clădirile şi a vândut terenul ginerelui lui Ioan Rus, care va construi aici locuinţe şi birouri. Bazele fabricii Ursus au fost puse din 1878 şi în deceniile ce au urmat la Cluj s-a aflat unul dintre cei mai importanţi producători de bere din ţară până în 2010, când proprietarul, compania SABMiller, a decis oprirea producţiei şi transferarea acesteia la Buzău şi Braşov sau Timişoara. La trei ani de la închiderea producţiei, fabrica a fost demolată şi cazanele uriaşe de bere au fost mutate. Anul acesta, terenul de circa un hectar a fost vândut unui om de afaceri local, Vasile Puşcaş, ginerele lui Ioan Rus. Pe teren a fost obţinut un certificat de urbanism în act se arată că în zonă se poate construi unui ansamblu mixt, rezidenţial, de comerţ şi servicii. Ansamblul este împărţit în 4 imobile dintre care cel mai înalt are 10 etaje. De asemenea, se pot ridica două clădiri de 8 şi 6 etaje, plus un imobil cu subsol, demisol şi parter. Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din democraţia originală În ciuda tranformărilor care au cuprins România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe. Industrializarea Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe apă. Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Potrivit economiştilor însă situaţia de atunci nu semăna deloc cu ce se întâmplă astăzi. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană din perioada comunistă. Mândreţea judeţului, „ideală pentru showroom“. Integrata şi Fabrica de Pepsi de la Ovidiu, de vânzare Fabrici vestite pentru producţia lor, mii de oameni angajaţi care îşi întreţineau familiile şi produse care făceau faima României la export, aşa arăta industria Constanţei în anii comunismului. Acum, multe dintre ele nu mai sunt decât o afacere imobiliară. Unele au fost salvate la privatizare de foştii directori, cum este cazul fabricii de pâine Dobrogea sau al celei de ulei Argus. Altele au fost vândute unor magnaţi care continuă activitatea obiectivului, cum este Şantierul Naval Constanţa, cumpărat de Gheorghe Bosînceanu. Cum s-a prăbuşit platforma chimică Săvineşti, colosul industrial unde lucrau peste 10.000 de nemţeni În anii comunismului, activitatea industrial de la Săvineşti asigura traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice (CFS), Azochim şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului. Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice (la Fibrex), îngrăşăminte chimice (Azochim), exista un institute de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă. Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export. Mărirea şi declinul industriei în Hunedoara. Ce soartă au avut după 1990 cele mai mari întreprinderi din judeţ În urmă cu jumătate de secol, judeţul Hunedoara era unul dintre cele mai industrializate ale ţării, iar principalele oraşe hunedorene îşi bazau economia pe întreprinderile mari, din industria siderurgică şi minieră. Municipiul Hunedoara s-a apropiat înainte de 1989 de cifra de 100.000 de locuitori. "Aproape 50.000 de oameni lucrau în combinatul siderurgic al Hunedoarei şi în ICSH (Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara)”, spunea cu mândrie Viorel Răceanu, fost primar al Hunedoarei în anii 1960 – 1970. Colosul din Tulcea - Întreprinderea de Pescuit Oceanic: 82 de nave pe care lucrau 6.000 de navigatori. La Tulcea, căderea comunismului a însemnat şi prăbuşirea industriei din acest colţ de ţară. Mândria zonei a fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic din care acum nu a mai rămas nimic. Colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu, care timp de patru ani a fost locţiitorul şefului Securităţii la Tulcea, ne-a vorbit despre vremurile bune ale acestui oraş. Era anul 1986 şi Zărnescu lucra în contraspionajul românesc. La un moment dat, a fost chemat la Bucureşti şi i s-a spus: „Te mutăm la Tulcea!“. Confecţia Râmnicu Sărat şi Foresta Nehoiu, două mari fabrici ale judeţului Buzău care au dispărut în ”democraţie” Economia Buzăului a suferit o transformare radicală, după Revoluţie. Dacă zona industrială a municipiului Buzău a rămas funcţională, la Râmnicu Sărat, o mare fabrică de textile a fost ştearsă de pa faţa pământului, după privatizare. O soartă asemănătoare a avut-o şi cea mai importantă fabrică de prelucrare a lemnului, Foresta Nehoiu. Aproximativ 2.000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a dispărut de tot. Foresta Nehoiu Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană din perioada comunistă. Simbolurile piteştene ale economiei comuniste, transformate după reţete imobiliare capitaliste Două dintre simbolurile piteştene ale socialismului, Rolast şi Fabrica de bere au fost puse la pământ, pentru ca în locul lor să fie ridicate un centru comercial şi un cartier rezidenţial. Reţeata imobiliară a fost aplicată şi fabricii de stofe Argeşeana, şi ea renumită cândva în întrecerea socialistă. Şi nu sunt sigurele fabrici cu acest parcurs. Îstoria Rolast, unul dintre coloşii industriali socialişti ai Piteştiului, a început în anul 1967, odată cu înfiinţatea “Combinatului de articole tehnice din cauciuc” (CATC) a cărui activitate a demarat în 1970 cu producţia de benzi de transport (cu o capacitate de 5300 de tone pe an). De amintit că dimensiunile fabricii au fost impresionante, CATC totalizând 22 de hectare, din care 14 hectare de clădiri.

Citeste mai mult: adev.ro/n4shxo

[Adrian Pop]

FOTO Cum s-a prăbuşit economia României: lista vinovaţilor pentru dispariţia fabricilor, uzinelor şi a milioane de locuri de muncă 29 aprilie 2014, 13:54 deCorespondenţi „Adevărul”Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article +12 (28 voturi) cuvinte cheie:comunism romania fabrici uzine capitalism buldozer unirea avicola zimbru combinat siderurgie mecanica 145 comentarii 1182 share 3 inShare Aboneaza-te la newsletter Abonare Vizita de lucru a lui Nicolae Ceauşescu, în judeţul Harghita, la fabrica de confecţii Miercurea Ciuc, în aprilie 1970 FOTO Fototeca online a comunismului românesc. Cotă: 20/1970 În perioada comunismului, în ţara noastră erau o mulţime de fabrici şi uzine în care se lucra la foc continuu. Românii nu se plângeau de lipsa locurilor de muncă, iar economia era înfloritoare. „Adevărul“ vă prezintă cum au dispărut rând pe rând brandurile comuniste ale României. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO Cel mai important combinat din sud-estul Europei: cum s-a ales pr... Ce s-a ales de brandurile comuniste ale Iaşiului. Lactis, Unirea, Avicola, Zimbru sau Ţigarete sunt istorie. Doar doi coloşi industriali au supravieţuit Procesul dur de selecţie capitalist a pus la pământ coloşi industriali cu zeci de mii de angajaţi şi cifre de afaceri ameţitoare. Există, totuşi, şi miracole economice la Iaşi. Multe branduri economice au consacrat Iaşiul în perioada comunismului, în condiţiile în care şefii regimului au stabilit strategic să maseze în Capitala Moldovei o mare parte a industriei grele. Coloşi precum Fortus, Tepro, Nicolina sau Terom au fost devalizaţi, însă, după 1990 prin privatizări defectuoase sau rău-intenţionate. Până în acest moment, în ciuda multiplelor anchete declanşate de procurori, niciuna dintre uriaşele ţepe economice trase la Iaşi nu s-a terminat cu condamnări penale, însă. Fabrica de Ţigarete este exemplul cel mai trist al decăderii industriei comuniste la Iaşi FOTO vice.com Fabrica clujeană Ursus, unde se producea berea îndrăgită în toată ţara, se transformă în complex imobiliar Fabrica de bere „Ursus“, unul dintre simbolurile oraşului, şi-a închis porţile în 2010, la câţiva ani după ce a fost cumpărată de un gigant mondial SAB Miller. Compania a demolat clădirile şi a vândut terenul ginerelui lui Ioan Rus, care va construi aici locuinţe şi birouri. Bazele fabricii Ursus au fost puse din 1878 şi în deceniile ce au urmat la Cluj s-a aflat unul dintre cei mai importanţi producători de bere din ţară până în 2010, când proprietarul, compania SABMiller, a decis oprirea producţiei şi transferarea acesteia la Buzău şi Braşov sau Timişoara. La trei ani de la închiderea producţiei, fabrica a fost demolată şi cazanele uriaşe de bere au fost mutate. Anul acesta, terenul de circa un hectar a fost vândut unui om de afaceri local, Vasile Puşcaş, ginerele lui Ioan Rus. Pe teren a fost obţinut un certificat de urbanism în act se arată că în zonă se poate construi unui ansamblu mixt, rezidenţial, de comerţ şi servicii. Ansamblul este împărţit în 4 imobile dintre care cel mai înalt are 10 etaje. De asemenea, se pot ridica două clădiri de 8 şi 6 etaje, plus un imobil cu subsol, demisol şi parter. Industria Timişoarei, de la înflorirea din imperiul Austro-Ungar, intreprinderile comuniste, la şmecheriile din democraţia originală În ciuda tranformărilor care au cuprins România după 1989, Timişoara a rămas unul din oraşele care s-au adaptat foarte bine noilor cerinţe. Industrializarea Timişoarei a început în perioada autro-ungară. Prima fabrică a fost înfiinţată imediat după eliberarea Banatului de sub dominaţia otomană, în 1718. Este vorba de cea mai veche fabrică de bere de pe teritoriul de azi al României. În 1728 se înfiinţează fabrica de tutun, iar apoi se deschid fabrici din toate ramurile. Toate se ridicau pe malurile canalului Bega, pentru că transportul produselor se făcea pe apă. Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Potrivit economiştilor însă situaţia de atunci nu semăna deloc cu ce se întâmplă astăzi. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană din perioada comunistă. Mândreţea judeţului, „ideală pentru showroom“. Integrata şi Fabrica de Pepsi de la Ovidiu, de vânzare Fabrici vestite pentru producţia lor, mii de oameni angajaţi care îşi întreţineau familiile şi produse care făceau faima României la export, aşa arăta industria Constanţei în anii comunismului. Acum, multe dintre ele nu mai sunt decât o afacere imobiliară. Unele au fost salvate la privatizare de foştii directori, cum este cazul fabricii de pâine Dobrogea sau al celei de ulei Argus. Altele au fost vândute unor magnaţi care continuă activitatea obiectivului, cum este Şantierul Naval Constanţa, cumpărat de Gheorghe Bosînceanu. Cum s-a prăbuşit platforma chimică Săvineşti, colosul industrial unde lucrau peste 10.000 de nemţeni În anii comunismului, activitatea industrial de la Săvineşti asigura traiul pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. Combinatul de fire şi fibre sintetice (CFS), Azochim şi Institutul de Cercetare erau mândria judeţului. Platforma chimică de la Săvineşti a fost în anii de dinainte de revoluţie, şi chiar o perioadă bună după 1990 drept unitate etalon a economiei nemţene. Aici se produceau fire şi fibre sintetice (la Fibrex), îngrăşăminte chimice (Azochim), exista un institute de cercetare de elită în domeniu (ICEFS) şi un parc industrial bine dezvoltat cu utilităţi pentru toate activităţile de pe platformă. Mai bine de 10.000 de nemţeni, mare parte locuitori din Piatra Neamţ, făceau naveta zi de zi, produsele fabricilor asigurând resurse în economia naţională şi pentru export. Mărirea şi declinul industriei în Hunedoara. Ce soartă au avut după 1990 cele mai mari întreprinderi din judeţ În urmă cu jumătate de secol, judeţul Hunedoara era unul dintre cele mai industrializate ale ţării, iar principalele oraşe hunedorene îşi bazau economia pe întreprinderile mari, din industria siderurgică şi minieră. Municipiul Hunedoara s-a apropiat înainte de 1989 de cifra de 100.000 de locuitori. "Aproape 50.000 de oameni lucrau în combinatul siderurgic al Hunedoarei şi în ICSH (Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara)”, spunea cu mândrie Viorel Răceanu, fost primar al Hunedoarei în anii 1960 – 1970. Colosul din Tulcea - Întreprinderea de Pescuit Oceanic: 82 de nave pe care lucrau 6.000 de navigatori. La Tulcea, căderea comunismului a însemnat şi prăbuşirea industriei din acest colţ de ţară. Mândria zonei a fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic din care acum nu a mai rămas nimic. Colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu, care timp de patru ani a fost locţiitorul şefului Securităţii la Tulcea, ne-a vorbit despre vremurile bune ale acestui oraş. Era anul 1986 şi Zărnescu lucra în contraspionajul românesc. La un moment dat, a fost chemat la Bucureşti şi i s-a spus: „Te mutăm la Tulcea!“. Confecţia Râmnicu Sărat şi Foresta Nehoiu, două mari fabrici ale judeţului Buzău care au dispărut în ”democraţie” Economia Buzăului a suferit o transformare radicală, după Revoluţie. Dacă zona industrială a municipiului Buzău a rămas funcţională, la Râmnicu Sărat, o mare fabrică de textile a fost ştearsă de pa faţa pământului, după privatizare. O soartă asemănătoare a avut-o şi cea mai importantă fabrică de prelucrare a lemnului, Foresta Nehoiu. Aproximativ 2.000 de angajaţi ai fabricii Confecţia Râmnicu Sărat, majoritatea femei, au rămas fără locuri de muncă după anii ‘90, iar la scurt timp după preluarea de către omul de afaceri vrâncean Sorina Plăcintă, societatea a dispărut de tot. Foresta Nehoiu Fără strategii de marketing şi cu multe slujbe sociale, aşa îşi duceau zilele fabricile bistriţene în perioada comunistă Unele dintre fabricile bistriţene fondate în perioada comunistă încă mai sunt în picioare, reuşind chiar să se impună pe piaţă. Înainte de Revoluţie nu existau strategii de marketing, producţia era „exagerată”, iar slujbele sociale reprezentau o parte importantă din industrie. Produse proaste, slabe calitativ, vândute în multe cazuri mult sub costurile de producţie şi o lipsă totală de interes faţă de tot ce este legat de piaţă, aşa descrie analistul Cristian Munthiu industria bistriţeană din perioada comunistă. Simbolurile piteştene ale economiei comuniste, transformate după reţete imobiliare capitaliste Două dintre simbolurile piteştene ale socialismului, Rolast şi Fabrica de bere au fost puse la pământ, pentru ca în locul lor să fie ridicate un centru comercial şi un cartier rezidenţial. Reţeata imobiliară a fost aplicată şi fabricii de stofe Argeşeana, şi ea renumită cândva în întrecerea socialistă. Şi nu sunt sigurele fabrici cu acest parcurs. Îstoria Rolast, unul dintre coloşii industriali socialişti ai Piteştiului, a început în anul 1967, odată cu înfiinţatea “Combinatului de articole tehnice din cauciuc” (CATC) a cărui activitate a demarat în 1970 cu producţia de benzi de transport (cu o capacitate de 5300 de tone pe an). De amintit că dimensiunile fabricii au fost impresionante, CATC totalizând 22 de hectare, din care 14 hectare de clădiri. Ce s-a ales de coloşii industriali ai Vasluiului: mii de şomeri şi ruine În urmă cu 20 de ani, municipiul Vaslui avea o zonă industrială bine pusă la punct care absorbea aproape întreaga forţă de muncă a municipiului. Erau de notorietate societăţile Mecanica (piese pentru maşini şi utilaje), Moldosin (fire şi fibre sintetice), Hitrom (azbest şi materiale de izolaţie), AMC (aparate de măsură şi control), Movas (mobilă), la fel ca şi cele din domeniul industriei uşoare, Confecţii, Textila, Varotex, Vascovin s.a. Giganţii industriali care asigurau locurile de muncă ale celor mai mulţi dintre vasluieni au căzut unul dupâ altul după anul ‘90, din industria Vasluiului nu a mai rămas decât niăte clădiri în ruine şi mii de mare de şomeri care a situat an de an judeţul pe primele locuri în ţară. Hitromul era unul dintre cei mai mari fabricanţi de materiale izolatoare din România FOTO Simona VOICU Marile întreprinderi din Satu Mare, distruse de capitalism. Din fabrica de mobilă Samobil, cotată ca a doua pe ţară, au rămas tubulaturile de fier Starea marilor fabrici din Satu Mare de după guvernele post-decembriste reprezintă pomelnicul industriei româneşti abandonate, vândute la 1 dolar bucata sau distruse prin favorizarea importurilor şi a legendarelor investiţii străine. Două dintre cele mai elocvente cazuri sunt fabrica de mobilă Samobil sau UNIO. Cel mai concret exemplu este fabrica de mobilă Samobil. Înainte de 1989, SC. Samobil. SA era o fabrică de mobilă de rang înalt, atât pentru ţară, dar şi pentru străinătate. Era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a avut tot mai puţine vânzări intrând în faliment, iar în 2006 fabrica a intrat în lichidare. Toate utilajele au fost vândute în urma diverselor licitaţii, singurele bunuri care au mai rămas fiind tubulaturile din fier. Înainte de 1989, SC. Samobil SA era cea mai mare fabrică de mobilă din judeţ şi era cotată ca a doua pe ţară. După revoluţie fabrica a intrat în insolvenţă FOTO Cristina Cîcău Marile Uzine ale Braşovului au fost demolate. În locul lor vor răsări malluri Hidromecanica şi Tractorul au fost rase de pe faţa pământului. În locul lor vor răsări, mall-uri, blocuri şi locuri de distracţie. Un alt mall se va construi şi pe terenul fostei uzine Fartec. Uzina Hidromecanica a fost ştearsă de pe harta Braşovului. Pe terenul ei, de 40.000 de metri pătraţi, care este chiar în Centrul Civic se vor construi clădiri de birouri şi un hipermarket Cora. Uzina mai are acum doat o hală la periferia Braşovului. Aici mai lucrează 180 de angajaţi faţă de 6.000 câţi erau în anii de glorie. Uzina a fost înfiinţată în 1880. Angajaţii lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice. În clădirea „Hidromecanica s-au fabricat primul autobuz şi primul strung românesc, în anii 50. Falimentul industriei comuniste din Alba. Cele mai mari uzine din epoca de aur sunt vândute la fier vechi Marile falimente ale judeţului Alba au produs o gaură de sute de milioane de euro, bani care, foarte probabil, nu vor mai putea fi recuperaţi integral niciodată. Suma reprezintă totalul creanţelor creditorilor la marile firme care au ajuns în insolvenţă sau în faliment. Lista este mare şi cuprinde cele mai mari fabrici din judeţ: UPSOM Ocna Mureş, Montana Cîmpeni, Resial Alba Iulia, Capris Sebeş, Stratusmob Blaj. Cele mai importante procese de insolvenţa şi faliment aflate în derulare la Tribunalul Alba se referă al societăţile GHCL Upsom SA Ocna Mureş, Resial SA Alba Iulia, Metalurgica SA Aiud, Montana SA Câmpeni, Stratusmob SA Blaj şi Ardeleana SA Alba Iulia. Sunt firme mari la care au lucrat mii de oameni şi care în trecut reprezentau baza economiei judeţului. Combinatul UPSOM din Ocna Mureş a fost închis, iar activele vândute pentru fier vechi Comuniştii şi sovieticii au distrus economia Banatului Montan În perioada interbelică Uzinele şi Domeniile Reşiţa era cea mai mare intreprindere a ţării. Comuniştii au cedat sovieticilor mare parte din uriaşul profit acumulat în perioada interbelică. În perioada în care Cristofor Columb descoperea America la Reşiţa se aprindea focul în furnalele de topit fierul. StEG, una dintre cele mai mari companii austriece şi mondiale, înfiinţa la Reşiţa primele furnale în anul 1771, punând bazele celui mai mare centru siderurgic din Sud-Estul Europei, statut pe care Reşiţa şi l-a păstrat până în perioada comunistă. Perioada interbelică, însă, a fost perioada de maximă prosperitate a Uzinelor şi Domeniile Reşiţa. Povestea celui mai important combinat din sud-estul Europei. Cum s-a ales praful de siderurgia din Călăraşi Combinatul siderurgic de pe malul Borcei, printre cele mai importante din sud-estul Europei, este astăzi o ruină. În acelaşi timp a fost înfiinţat un altul în Polonia. Şi astăzi acesta produce oţel. La Călăraşi, mastodontul a fost inaugurat în 1979, după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari. Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii 80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată. Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi. În prezent la fostul combinat siderurgic Călăraşi - Siderca funcţionează o oţelărie şi un laminor, deţinute de firma Tenaris. Are o capacitate de producţie anuală de 470.000 de tone, care include o oţelărie electrică şi linii de turnare continue, folosind ca materie primă fierul vechi. Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot A fost o vreme când Brăila excela la capitolul capacităţilor de producţie. Aici s-au produs celebrele excavatoare de la „Promex”, de aici au plecat la export mii de tone de fibre, celuloză şi hârtie şi tot de aici erau livrate piese de mobilier renumite în lume. Merită amintite chiar şi chibriturile care se fabricau pe malul Dunării, cu toate că nu aveau o faimă prea bună, pentru că se aprindeau foarte greu. Din punct de vedere economic, Brăila se numără printre oraşele care au avut cel mai mult de pierdut în tranziţia care a urmat de la comunism la capitalism. Întreprinderile care înainte de 1989 ofereau locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni au dispărut, rând pe rând, de la jumătatea anilor '90 până în prezent. Un brand în derivă. Cum a dispărut FEPA’74 de pe firmamentul economiei româneşti Una din cele mai mari fabrici din judeţul Vaslui din perioada pre-decembristă, ce asigura mii de locuri de muncă şi lucra la foc continuu, a decăzut constant după 1994. Fabrica mai are doar 200 de angajaţi şi se menţine cu greu pe linia de plutire. La mijlocul anilor ’70 a luat fiinţă la Bârlad fabrica ce urma să devină un brand de oraş şi de ţară. Fabrica de Elemente Pneumatice şi Control (FEPA) ’74 a apărut în contextul industrializării accelerate a economiei româneşti. Foştii angajaţi îşi amintesc cu regret emulaţia acelor vremuri, când depuneau eforturi colective pentru pentru creşterea producţiei. S-a ales praful de Alumina, unul dintre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană Privatizarea combinatului Alumia, printre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană, a dus la vânzarea acestuia bucată cu bucată. Dintr-o industrie industrie prosperă, ce oferea mii de locuri de muncă, s-a ales praful. Au rămas doar ruinele de ceea ce odată reprezenta mândria oraşului. În anul 1965 se deschideau porţile fabricii Alumina, prima platformă industrială din Oradea. În doar 15 ani a ajuns să producă peste 220.000 de tone de alumină, dar, odată cu căderea regimului comunist a căzut şi întreprinderea. Cum a „murit” după 1990 industria Botoşaniului şi cum a îngropat-o definitiv în doar 10 ani capitalismul Fosta zonă industrială a Botoşaniului se întindea pe sute de hectare. În fabricile ”Epocii de Aur”, lucrau zeci de mii de muncitori. După căderea regimului comunist şi privatizarea uzinelor, uriaşele fabrici au fost vândute bucată cu bucată, de cei care vroiau să se îmbogăţească pe ruinele socialismului. O parte a foştilor muncitori au fost transformaţi de eşecul capitalismului în boschetari sau alcoolici. Uzinele Textile Moldova din Botoşani erau un colos industrial al perioadei comuniste. Erau regina industriei uşoare româneşti. Producţia era în mare parte destinată exportului. În fiecare dimineaţă pe poarta fabricii intrau peste 10.000 de angajaţi. A fost odată o industrie în Vrancea de care s-a ales praful Deşi este unul dintre judeţele mici ale ţării, Vrancea a fost un judeţ destul de bine industrializat până la începutul anilor ’90. Acest proces a început în anii 1960, cu implicaţii directe în procesul de creştere economică, migrarea populaţiei către mediul urban. În perioada 1965-1989, în industria judeţului Vrancea s-au produs mutaţii importante, fiind reprezentată de 25 de întreprinderi, din care 17 republicane şi 8 ale cooperaţiei meşteşugăreşti. Unicul rafinator de aur din Europa sau filatura Maratex, piloni ai economiei naţionale în vremea comunismului Cu oferte de muncă ce depăşeau cererea, perioada post comunistă a adus cu sine o nouă faţă Băii Mari. Mineritul, metalurgia, filatura şi chiar Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere din Baia Mare au mai rămas doar în amintirea celor ce au trăit acele vremuri şi, poate, în imaginaţia celor ce au ascultat poveştile părinţilor sau ale bunicilor despre Baia Mare, un oraş industrial, un oraş în plină dezvoltare. Mult plâns de unii şi dorit a fi uitat de alţii, fără doar şi poate, comunismul şi-a pus amprenta asupra întregii ţări. Trecerea de la era ceauşistă la democraţie a adus cu sine, pe lângă libertăţile de care ar trebui să beneficieze fiecare persoană şi o democraţie poate nu cel mai bine gestionată. Fabricile şi uzinele care odată ne-au făcut o putere economică greu de trecut cu vederea s-au închis, locul lor fiind acum ocupat doar de ruinele unor foste măreţe clădiri. Combinatul Phoenix era unicul rafinator de aur din Europa Foto: Ciprian Cozoplean Uzinele etalon din perioada comunistă, în pragul dezastrului. În epoca de glorie la Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane lucrau peste 16000 de oameni Întreprinderile de dinainte de 1989 sunt în pragul dezastrului. Electroputere Craiova şi Fabrica de Avioane s-au transformat după Revoluţie din uzinele etalon în fabrici aproape inexistente cu datorii uriaşe către stat. Electroputere Craiova a fost una dintre cele mai mari fabrici din Oltenia şi a devenit cunoscută peste hotare pentru locomotivele şi echipamentele electrice realizate de angajaţi. În Epoca de Aur la uzina din Bănie munceau peste 12.000 de oameni, însă imediat după 1989 peste 10.000 de olteni şi-au pierdut locul de muncă. Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă Ofereau zeci de mii de locuri de muncă şi făceau economia ţării mai înfloritoare. Este vorba despre fabricile judeţul Arad care şi-au închis porţile la câţiva ani de la Revoluţie. Acum, în unele locuri se află doar o imagine şocantă. Este cazul fabricii UTA, a cărei dezmembrare masivă a început în 2004. A urmat apoi IMAR-ul, compania care a furnizat mobilă Curţii Imperiale Austro-Ungare şi a Curţii Regale Române, iar în perioada 1985-1990 a fost principalul furnizor pentru Casa Republicii. Declinul industriei din Teleorman În urmă cu 20 de ani, în Teleorman existau fabrici care produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici, rulmenţi sau vagoane. Zeci de mii de teleormăneni din Zimnicea, Roşiorii de Vede sau Turnu Măgurele lucrau, în schimburi, în fabricile din judeţ. Treptat, majoritatea unităţilor de stat şi-au închis porţile, iar locaţiile au ajuns în paragină. În judeţ, nu a mai rămas mai nimic din industria de altă dată. În urmă cu două decenii, Teleormanul putea fi considerat un judeţ în care industria funcţiona. Zeci de fabrici erau deschise în oraşele din judeţ şi zeci de mii de teleormăneni aveau un loc de muncă în liniile de producţie. Mărirea, decăderea şi renaşterea economiei la Slatina Pentru că fostul preşedinte al ţării de dinainte de 1989 era originar din Scorniceşti, aflat la doar câţiva kilometri de capitala Slatina, urbea de pe Olt a devenit rapid unul din punctele strategice ale economiei naţionale în acea perioadă. Industria slătineană “duduia” şi avea fabrici-etalon, fabrici din care, în prezent, mai rezistă doar câteva. Restul uzinelor au dispărut, economic vorbind, căci fizic încă mai există rămăşiţe ale acestora. Cea mai mare fabrică înainte de 1989 a fost Uzina de Aluminiu, botezată, după 1991, în SC Alro SA. Indiferent de nume însă, fabrica a rămas aceeaşi: unul dintre cei mai importanţi producători de aluminiu din lume, în prezent aceasta aflându-se în curtea unui imperiu rusesc şi fiind o subsidiară a grupului olandez Vimetco N.V. (fostă Marco Group), companie globală de aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi. Uzina de Rulmenţi din Slatina a rezistat până la începutul anilor 2000 FOTO: Mugurel Manea Rămăşiţele giganţilor economici din Mehedinţi Marile unităţi economice ale judeţului Mehedinţi şi-au închis porţile rând pe rând după 1990 încoace, iar micii agenţi economici au absorbit doar o mică parte din forţa de muncă disponibilă. O parte din mehedinţeni au luat drumul Occidentului în căutarea unui job, alţii s-au retras la ţară, acolo unde în gospodăriile proprii produc cele necesare traiului de zi cu zi. Odinioară, judeţul Mehedinţi, dar în mod deosebit Drobeta Turnu Severin era un puternic centru economic. Dezvoltarea judeţului şi prosperitatea locuitorilor oraşului Turnu Severin s-a datorat înfiinţării portului (1851) şi atelierului de reparat vapoare (1858), primul din ţara noastră, nucleul viitorului Şantier Naval, care va ajunge în 1914 cel mai însemnat din România şi unul dintre cele mai importante şantiere de pe Dunăre. În comunism profitabile, în capitalism au ajuns falimentare . Zeci de mii de gorjeni au rămas pe drumuri după ce Numeroase unităţi economice din municipiul Târgu Jiu au fost puse pe butuci, după ce, evident, anumite persoane s-au ales cu conturile pline. Altele s-au închis din cauza managemenetului defectuos. Cert este zeci de mii de angajaţi au rămas pe drumuri. Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL) ROSTRAMO producea mai mult pentru export. Fabrica se confrunta cu unele probleme financiare, după Revoluţie, dar reuşea să se menţină la limita de plutire. Reuşea să aducă în ţară sume considerabile de valută, în urma contractelor cu parteneri externi. Înainte de decembrie 1989, în jurul de 3.000 de lucrau la fabrica de mobilă, iar unitatea avea un patrimoniu de peste 10 milioane de euro. La acest material au participat Cezar Pădurariu, Remus Florescu, Ştefan Both, Florin Jbanca, Iulian Bunilă, Bianca Sara, Simona Voicu, Cristina Cîcău, Simona Suciu, Dorin Ţimonea, Cristian Franţ, Ionela Stănilă, Florentin Coman, Sabina Ghiorghe, Caludia Bonchiş, Cosmin Zamfirache, Borcea Ştefan, Carp Cosmin, Andreea Mitrache, Elisabeth Bouleanu, Mugurel Manea, Alin Ion, Sînziana Ionescu, Mariana Iancu, Cristina Stancu, Daniel Guţă. citeste totul despre: comunism romania fabrici uzine capitalism blinkfeedrss buldozer unirea avicola zimbru combinat siderurgie mecanica

Citeste mai mult: adev.ro/n4shxo

[Adrian Pop]

[Adrian Pop]

Nicolae Chiperi şi alţi 2 prieteni au distribuit un link.


[COLOR=rgba(0, 0, 0, 0.14902)][/COLOR]


Soros INCITĂ la război împotriva Rusiei: Europa să se înarmeze!
Omul de afaceri american de origine ungară ,George Soros, a declarat recent pentru revista franceză Paris Match că Europa ar trebui să se pregătească pentru...
ACTIVENEWS.RO

• 
  
  
  Nicolae Chiperi a distribuit un link.
  
  
  Ieri la 18:19 ·
  
  
  
  
  
  
  
  

[Alina Bratu]

https://www.facebook.com/mircea.burd...8306858891609/

[Adrian Pop]

Ion Coja

13 iunie la 15:58 · IC publishing
·








TRIANON (5) „La Ip, în noaptea de 13-14 septembrie 1940, armata horthystă, folosind călăuze din sat, a mers din casă în casă şi i-a ucis pe români. Au fost omorâte 157 de persoane – bărbaţi, femei, copii. Cea mai tânără victimă, Paulina Butcovan, a fost sfârtecată cu baioneta în leagăn. ”




TRIANON (5) „La Ip, în noaptea de 13-14 septembrie 1940, armata horthystă, folosind călăuze din sat, a mers din casă în casă şi i-a ucis pe români. Au fost omorâte…
IONCOJA.RO















Îmi place

[Adrian Pop]

ustin Melinte In veac nu te.oi ierta bozgore
Îmi place
· Răspunde · 1
· 13 iunie la 17:58








George Haidautu Si johanis recunoaste holocaustul romanesc. Prostu' naibii.
Îmi place
· Răspunde · 13 iunie la 18:32








Dimitrie Chivu Aceia nu merită statut de oameni! Nici măcar de bestii!
Îmi place
· Răspunde · 13 iunie la 19:17 · Editat








Yon Rijksadelaar Cand spui TRIANON spui Maniu-Bratianu-Regele Ferdinand-Regina Maria&Clemanceau.......dar, cea mai spectaculoasa dintre toti muschetarii romani ai Trianonului,a fost FASCINATA NOASTRA REGINA MARIA!
Îmi place
· Răspunde · 1
· 13 iunie la 21:00








Adrian Pop M-am tot gandit de ieri ce sa fac cu aceia care si-au batut joc de Neamul meu si-au subjugat de-a lungul timpului oamenii normali ai acestei planete. M-am gandit cum sa procedez ca intreaga calitate Sufleteasca si capabilitate mentala sa ramana nestirbite, pentru a puncta zilnic din cele ce mi le-am propus. Aceste atribute le-am obtinut cu greutate de-a lungul Vietii, printr-un supraefort constant si continuu, alagandu-mi doar scopuri Nobile.

Asa ca, am ajuns ACUM la concluzia simpla si clara, ca fiecare Clipa T0 este importanta si ea nu trebuie irosita, motiv pentru care, respectand-o, am hotarat sa-i IERT si sa-i UIT.

[Adrian Pop]

Vatra Stră-Rumînă

Etnogeneză și Continuitate


Sări la conţinut

• HOME
• ACTUAL
• GETICA
• GENETICĂ
• ISTORIE
• THRAXUS ARES
• TABLIȚELE DE LA SINAIA
• VATRA STRĂ-ROMÂNĂ

ATROCITĂȚILE EVREILOR ÎMPOTRIVA NEAMULUI ROMÂNESC, UN VERITABIL GENOCID

Publicat pe august 30, 2015 de Thraxus Ares

Cerem despăgubiri de 200 (douã sute) miliarde euro, și considerăm necesară recunoașterea de către actualii reprezentanți ai comunității internaționale a evreilor ca alături de atrocitățile împotriva evreilor, evreii înșiși să’și însușească în solidar faptele înaintașilor lor din perioada bolșevică, inclusiv de pe timpul celui de’al doilea război mondial, și în anii de conducere comunistă a României postbelice.
Revoluţia bolşevică din Rusia au făcut’o evreii. Componența la vârf a instituțiilor bolșevice ale Rusiei sovietice era garnisită 86% din evrei. Astfel că la:
– Consiliul Comisarilor erau 17 evrei, din 22 membri (77%),
– Comisariatul Războiului 33 evrei, din 43 membri (77%),
– Afaceri Străine 13 evrei, din 16 membri (81%),
– Justiţie 20 evrei, din 21 membri (95%),
– Instrucţie Publică 6 evrei, din 6 membri (100%),
– Muncă 7 evrei, din 8 membri (87%),
– Ministerul Provinciilor 21 evrei, din 23 membri (91%),
– Presă 4 evrei, din 4 membri (100%),
– în misiunile Crucii Roşii, de fapt misiunea propagandei în ţările străine 8 evrei, din 8 membri (100%).
Total 129 evrei adică 86%, din 151 de conducători ai Rusiei bolşevice.

Pe 12 aprilie 1919, M.Cohan scria în ziarul Le Comuniste, din Harkov:
”Putem fără ezitare să afirmăm că Marea Revoluţie Rusă a fost înfăptuită de mâinile evreieşti… Noi am fost şi numai noi cei ce am condus Proletariatul Rus spre aurora internaţională şi chiar astăzi Cauza bolşevismului stă în mâinile noastre tari… Simbolul iudaismului, steaua cu cinci raze, este acum adoptată de bolşevism… şi în acest semn va fi exterminată burghezimea.”
Politica exterminării totale a clasei conducătoare a început în Rusia, cu Revoluţia din 1917, iar în România a avut loc între 1940-1964 (cu întrerupere între 1941-1944).
În 1918 poporul român şi’a reîntregit ţara, constituindu’şi statul naţional unitar român. Dar acum, împotriva acestui ideal sfânt, împlinit, al tuturor românilor, de a trăi într’o singură ţară, a început terorismul în România, prin evreul Max Goldştein, care a pus o bombă în Parlamentul României, atentat soldat cu morţi şi răniţi.
În 1921 în România s’a înfiinţat Partidul Comunist din România, numit şi Partidul Comunist Român. Acesta a acţionat împotriva integrităţii teritoriale a României, dintr’un motiv cât se poate de clar, pentru că România se opunea cu succes avansării bolşevismului pe teritoriul său. Bolşevicii avuseseră un deosebit succes în Germania.
În Ungaria, în 1919, preiau puterea. Guvernul Sovietelor din Ungaria a fost răsturnat de armata română, în 1919, care,după ce a intrat în Budapesta, s’a retras, revenind în interiorul graniţelor României. Comuniştii din România hotărăsc să împartă Ungariei, Bulgariei şi Rusiei Sovietice, o mare parte din România, încât România să nu mai poată despărţi Uniunea Sovietică de Ungaria şi nici de Bulgaria.
În felul acesta Uniunea Sovietică ar fi urmat să debordeze în Balcani, Mediterana şi în întreaga Europă Occidentală. Acest plan de expansiune teritorială imperială a Rusiei bolşevice a fost dejucat de România în toţi anii de după Revoluţia din 1917, până spre sfârşitul celui de al doilea război mondial.
În 1939 şi 1940, Partidul Comunist din România continuă să susţină cu fermitate desfiinţarea României ”imperialiste”, prin dislocarea din trupul ei a Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei, Transilvaniei şi a Banatului.
În 1940, conform Pactului Ribbentrop-Molotov, URSS anexează partea de răsărit a României (Basarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei). Cei ce au hotărât şi au executat genocidul (holocaustul) împotriva românilor de aici, au fost evreii, ca voinţă politică decizională comunistă.
Genocidul a fost îndreptat atât împotriva clasei conducătoare, cât şi a poporului de rând, fiind vorba şi de o epurare etnică, de aducere în locul românilor, a unor cetăţeni sovietici, din alte părţi ale URSS.
Ca să nu existe nici o îndoială şi nici o posibilitate de sustragere a evreilor comunişti, ca făptuitori ai holocaustului împotriva românilor, iată’i, în 1940, pe fiecare după mumele său.
Tabelul nr. 1 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, recomandaţi de CC al PCR pentru a li se acorda calitatea de membri ai Partidului Comunist al bolşevicilor din toată Rusia:
1. Bruhis (Kofman) Srul Pinhusovici
2. Faierştein Raia
3. Kofman Iakov
4. Djureak Dmitri Mihailovici (Vladimirovici)
5. Morgherştern Izrail Markovici
6. Zighelbaun Srul
7. Burlacenko Serghei Danilvici
8 . Luca Leaslo
9. Korotkov Iuri Aleksandrovici
1o. Scvorţov Mihail Iakovlevici: Leibovici Srul Abramovici
11. Oighenştein Lev Nikolaevici
12. Goldforb Abram Isaakovici
13. Petrov Piotr Ivanovici (Guzun)
14. Roitman Fanea Isaakovna
15. Tarandaş Malea
16. Korotkova Natalia Isaakovna
17. Satovskaia Roza
18. Rabinovici Fanea Iakovlevna
19. Revici Iakov Moiseevici
20. Visecauţan Polea Efimovna
21. Budeştskaia Ester
22. Cioklo Mordko
23. Kolpakci Iakov Aronovici
24. Şteinberg Froim
25. Boguslavskaia Polea Iakovlevna
26. Romanenko Nikolai Nikolaevici
27. Pastir Zasea Leibov
28. Gudis Lev Smulevici
29.Rabinovici Şoil Oiezerovici
30. Orlih Mark Semionovici
31. Boguslavski Iakov Tovici
32. Zighelbaum Abram
33. Voloh Abram
34. Limon Srul Greşovici
35. Grinman Isaak Iosifovici
36. Bujor Iosif Aronovici
37. Weisman Sara Iosifovna (Seindel).
Tabelul nr. 2 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, a căror apartenenţă de partid este necesar să fie înregistrată la locul actual de muncă.
Judeţul Chişinău:
1. Şafran Raisa Semionovna
2. Leib Nahman (Noiman Leibovici)
3. Diner Eti Iakovlevna
4. Protodiakonov Vsevolod Mihailovici
5. Malerp Maria Kisilevna
6. Voinberg Niuka Markovici
7. Şor Lev Ilici
8. Zaru Ivan Ilici
9. Oirik Avram Moiseevici
10. Derevicii Ippolit Gheorghevici
11. Şandrovskaia Ita Beniaminovna
12. Goldfarb Zeilik Borisovici
13. Kuperman Isaak Moiseevici
14. Şvarţman
15. Konstantinov Konstantin Stepanovici
16. Glikman Gitlea
17. Sinitivker Fritz
18. Grinberg Ida Izrailevna
19. Şehter Roza Borisovna
20. Zislis Vonver Lvovici
21. Izu Fruhtman
22. Lupan Andrei Pavlovici
23. Bravar Liuba S.
24. Şvetskaia
25. Makler Ciaka Isakovna
26. Avramescu Ida
27. Hresonskaia Etea Iosifovna
28. Rubinştein Aleksander
29. Geboveţer Riva Simonovna
30. Gofman Mordko Iakovlevici
31. Silvestrov Ivan Antonovici
32. Kemelmaher Bliuma Naumovna
33. Goldştein Iosif Pinkusovici
34. Gherenburg Roza 35. Ihilovici Maier
36. Sikorski Gheorghi
37. Iancu Janetta
38. Tukerman Mark Borisovici
39 Tudoraki Lena Aronovna.
Judeţul Soroca: 40. Cemortanu Matvei Grigorevici
41. Şoimu Ivan Samuilovici
42. Kolokolnikov Evgheni
43. Pavlov Mihail
44. Guţul Constantin
45. Leahovski Mihail
46. Guţu Pavel
47. Gruzin Aleksandr
48. Zaidman Leib
49. Zelţer Rahil Ihilovna
50. Golovatii Ivan
51. Gherşman Srul Beirelovici
52. Dolear Malea Ihilovna
53. Akkerman Leib Iankelevici
54. Harmi Eva Iankelevna
55. Şoimu Samuil
56. Livşitz Haim
57. Klimov Ivan Ivanovici
58. Mer Leib
59. Doktorovici Anna (Enea)
60. Abramovici Abram
61. Cehover (Tarasov) Oba Rahimilovici.
Judeţul Bălţi: 62.Reidenboim Rahil Isaakovna
63. Masisi Moisei Iosifovici
64. Erji Leibil Nahmanovici
65. Voitman Berko Iakovlevici
66. Reidel Rahil
67. Palaria Riva Davidovna
68. Rab Eva Isaakovna
69. Rab Ivan
70. Oighenştein Niunea Iakovlevna
71. Goldman Bela Abramovna
72. Goldman (Baciu) Ida Mironovna
73. Iampolski Buka
74. Oighenştein Mihail
75. Kotlear Lev.
Judeţul Bender: 76. Şimkov Ivan Fiodorovici
77. Sisimov Mendel 78. Revenealî Serghei
79. Reddenboim Smil 80. Dikler Ester
81. Dvoiritz Aron Matveevici.
Judeţul Orhei: 82. Ciornaia Nataşa (Burlacenko).
83. Krasnopolski Monea Iakovlevici
84. Malcik Riva Favelevna
85. Averbuh Jena Livovna
86. Vainştoc Nuhin Rubinovici
87. Munder Lev Abramovici
88. Kojuşneanu Abram Iakovlevici.
Judeţul Hotin: 89. Kuşnir Semion Ilici
90. Kovalciuk Vasili Mihailovici
91. Botoşanski Avram Iţkovici.
Judeţul Ismail: 92. Gherşkovici Silea
93. Gherşcovici Jenea (după soţ Georgescu)
94.Şabin Anrei. Judeţul Cernăuţi:
95. Finkel Evghenia (Vais Anna)
96. Kurţman Mozes
97. Vittner Eva
98. Vittner Norbert Leonovici
99. Kraizler Naftalii Uşerovici
100. Şlomiuc Reia Aronovna
101. Gheigher Artur Irevici
102. Gadiak Anton Iakovlevici
103. Rainer Racella Natalovna
104. Magkovski Vasilii Onufrievici
105. Srefiuk Evghen-Lev.
Tabelul nr. 3 cu membri Partidului Comunist din România care trebuie să fie lăsaţi cu dreptul de membri ai partidelor comuniste frăţeşti şi să fie obţinute informaţii suplimentare despre activitatea lor în Partidul Comunist din România.
Oraşul Chişinău:
1. Spektor Ester Peisovna
2. Berştein Simha Pinkusovici
3. Gherştein Haim Srulevici
4. Mirza Evghenia Borisovna
5. Feldman Riva Isakovna
6. Şteiberg Etea
7. Goldberg Iosif Davidovici
8. Bubis Isaak Markovici
9. Bubis Isaak Markovici
10. Şmulevici Liza Aronovna
11. Beloterkovici V.S.
12.Torban Iosif Iakovlevici
13. Grekov Stepan Danilovici
14. Kaşelnik Ivan Ivanovici
15. Lazar Izabela Iosiifovna
16. Vinberg Isaak Leizerovici
17. Barenboim Ioşe Iankelevici
18. Bukur Ghenea Miniminovna
19. Ohştat Ghenea
20. Blekher Lev Meerovici
21. Reider Moisei Lvovici
22. Şprinţen Fanea Lipovna
23. Rubinştein Berta Vladimirovna
24. Lifşitz Efimovici
25. Ghilman Froim Moiseevici
26. Bleher Iakov Moiseevici
27. Solomovici Fanea
28. Vasilenko Vladiimir Sergheevici
29. Nisenblat Vitea Naumovna
30. Abraham Sonea Grigorevna
31. Kaufman Fanea Isidorovna.
Oraşul şi judeţul Soroca: 32. Oleinik Maxim Stepanovici
33.Timofei Grigorii Mihailovici
34. Melişen Ivan Nicolaevici
35. Navroţkaia Anna Panteleevna
36. Navroţki Mihail Iosifovici
37. Mişişin Alexander Antonovici
38. Navroţki Andrei Iosifovici
39. Navroţki Piotr Filippovici
40. Meşişen Vladimir Mihailovici
41. Meşişen Nikolai Grigorevici
42. Kordebanovski Frantz Iosifovici
43. Boiko Ivan Makarovici
44. Mocindcea Vasilii Markovici
45. Reşednik Dionisii Ignat
46. Boredeniuk Mihail Vasilevici
47. Bihovski Vasilii Abramovici
48. Takii Diordii Fiodorovici
49. Tokmeak Ivan Vasilevici
50. Şaragov Semen Fiodorovici
51. Weisberg Isaak
52. Oleinik Petr Feodoseevici
53. Kolesnik Afanasii Ivanovici
54. Ghebedniuk Timofei Fiodorovici
55. Morgun Pantelei Fedotovici
56. Tismineţki Buzea
57. Şarogradski David Şeşomov
58. Goldenberg Abram
59. Buhman Lazar Abramovici
60. Ciumak Mihail
61. Roitman Iakov
62. Stolear Hana Srulevna
63. Cerkbz Vsevolod Arkadievici
64. Goldştern Şişmon
65. Dumbravă Anatolii
66. Bilkis Ilia Isaakovici
67. Şteinbuk Smil
68. Faierştein Iancu Aronovici
69. Goreşnik Iţik Meerovici
70. Şulman Froiim
71. Magazinik Riva Leibovna
72. Magazinik Gherş Leibovici
73. Milman Moişe
74. Makogon Sonea
75. Kotler Hanakii Iankelevici
76. Kotlear Mendeii Iankelevici
77. Kotlear Şmerl Iţkovici
78. Palii Vasilii
79. Balan Isake
80. Ghilas Haralambie
81. Stariş Silvestr
82. Gogu Profirii
83. Kofteneak Vladimir
84. Deaur Dimitri
85. Harkovei Afanasii
86. Lefter Dionisii
87. Tihoţki Valentin
88. Kolker Boruh
89. Kravţov Ivan
90. Naumov Alexei
91. Gherşenzon Sulea Moiseevici
92. Trahtman Idel
93. Pastuşenko Grigorii
94. Derkauţan Aizik
95. Şehtman Ţalik
96. Gluhovski Petr
97. Karpiş Ivan
98. Lisov Ivan Antonovici
99. Soltuz Nikolai
100. Gologorski David
101. Kriger Ianik
102. Davidovici Lubov
103. Pînzaru Ivan
104. Pînzaru Pavel Vasilevici
105. Kazak Demian Stepanovici
106. Tivnik
107. Tomak Gheorghii Pavlovici
108. Iasinski Vasilii Ivanovici
109. Kalmaţui Ştefan
110. Kozman Timku
111. Haralamb Buhor
112. Ciporneak Vanea
113. Ciporneak Haralamb
114. Zelţer Zolea
115. Postolake Vasilii
116. Bezbeda
117. Maceak Ivan
118. Eriomenko Grigorii Fiodorovici
119. Şveţ Dmitrii Mihailovici
120. Poliţiuk Şişma
121. Strahov Kalinik
122. Samanaki Alexandr Ivanovici
123. Ciobanu Marcu
124. Guţu Dimitrii
125. Kvatkovski
126. Ştrahman Sunea
127. Bruma Semion
128. Halkin Sima
129. Buris Sima
130. Nedelea Ambrozis
131. Şmunis Iţik
132. Revuleţ Grigorii
133. Spivak Şlik
134. Ţentis Pavel
135. Drobnika Fedor
136. Savka Efim Dmitrevici
137. Kaplan Mioka
138. Hoiut Iosif
139. Sosna Haim
140. Kaplan Avoris
141. Ţîmbaliuk Kuzma
142. Ciumak Semion.
Judeţul Orhei: 143. Sakara Evghenia Vasilevna
144. Brizma Cearma Aronovna
145. Şnir Ghenea Livovna
146. Lener Frima Iakovlevna
147. Lefter Roza Avseevna
148. Lerner Opşip Kipelovici
149. Şaparina Pelagheia Isakovna
150. Zamislovskaia Peloaghelia Moiseevna
151. Şapoşnik Izrail Rubinovici
152. Lerner Venea Markovna
153. Rakul Constantin Gheorghievici
154. Tartovski Solomon Moiseevici
155. Ghelman Riva Haskova
156. Rezingof Sara Haimovna
157. Dizingof Naum Haimovici
158. Malis Motel Abramovici
159. Cebotari Peisih Haimovici
160. Grivokopatel Haim Iosifovici
161. Vaiser Haia Iosifovna
162. Moitlis Moisei Şumovici
163. Ciobotaru Sara Iosifovna
164. Iaruga Isaak Abramovici
165. Goldman Polina Pavlovna
166. Goldman Isaak Pavlovici
167. Fişman Rahil Davidovna
168. Fişman Estera Davidovna
169. Gerş Dafa Davidovna
170. Daici Ghitlea Şlemovna
171. Brezman Ecaterina Aronovna
172. Popusku Mira Mendelevna
173. Berekovici Adela Isaakovna
174. Jesan Vasilii Ivanovici
175. Zisler Iankel Ţalikovici
176. Şmukler Leib Borisovici
177. Kogan Beleamia Moiseevici
178. Tarlev Hana Ioaakovna
179. Ghinzburg Lipa Tudicovici
180. Averbuh Basea Livovna.
Judeţul Bender: 181. Erţberg Amika
182. Burlak Fiodor
183. Slipakov Nikolai
184. Tabanov Elifer
185. Gabdzea Feodosii
186. Bazarov Dmitrii
187. Taran Iakov
188. Kovtunenko Ivan
189. Bicikov Victor
190. Bicikov Boris
191. Zavada Victor
192. Grinberg Hava
193. Kofman Zelma
194. Kofman Fanea
195. Mozeş Evghenii
196. Sisman Frida
197. Goldştein Iakov Şmulevici
198. Haikim Idel Gherşkovici
199. Zelter Zaiveid Leibovici
200.Roşko Rahman Davidovici
201. Kîsa Hristofor Ivanovici
202. Kelmenciuk Zinovii Ivanovici
203. Borisova Zinaida Ivanovna
204. Şlapakov Nikolai Abramovici
205. Pronoza Evghenii Ilici
206. Brodskaia Dora Zaharovna
207. Koroli Boris Iakovlevici
208. Brodskaia Janna Zaharovna
209. Leah Ivan Zaharovici
210. Dmitrieva Şeifa Iosifovna
211. Prokopet Moisei Iosifovici.
Judeţul Bălţi: 212. Kolker Moisei Mihailovici
213. Birinboim Zolea Nutoviei
214. Barenboi Abram
215. Lerner Lona Idelovna
216. Rabenko Alexandr Israilevici
217. Rapaport Beeno Boris
218. Kuşnir Semion Aronovici
219. Goldiş Abram Isaakovici
220. Garber Sioma Ovşi Iankelevici
221. Weisman Toivi Şaevici
222. Rozenblat Moişe Lipov
223. Roll Valter Livovici
224. Kuşnir Haia Eftimovna
225. Brinboim Monea Nutuvici
226. Kaţ Oscar Gerş-Berovici
227. Kevilevin Ihil Moşkovici
228. Kiseleva Şeiva Zisileva
229. Bujor Tatiana Iakovlevna
230. Ghelman-Vaitraub Fanea Pinkrovna
231. Roizman Nlemi Borisovna
232. Harak Polea Zelmovna
233. Grinberg Mişa
234. Ghelman Ivţe Iţkovici
235. Şerman Moişe Beilovici
236. Fux Naftul Abramovici
237. Rîlskii Grigorii Afanas
238. Haot Niusin Gherşovicii
239. Jukovskii Boris Iosifovici
240. Ţuprik Aizea Davidovici
241. Rudima Anton Gheorghevici
242. Kleiman Moise Isaakovici
243. Pogorelovskii Mihail Samuilovici
244. Babineţki Ivan Pavlov
245. Zernovoi Ivan Ivanovici
246. Reaboi Andrei Anufrievici
247. Stratiiciuk Iakov Stepan
248. Gomeniuc Ivan Eliseevici
249. Grinberg Haia Solomonovna
250. Grinberg Fira Izrailevna
251. Leabis Tatiana Isidorovna
252. Vikinskii Fiodor Ivanovici
253. Gavriliuk Petr Petrovici
254. Golik Ivan Andronovici
255. Glinberg Moise Grigorevici.
Tabelul nr. 4 cu membri Partidului Comunist din România, basarabeni şi bucovineni, sosiţi în URSS, în calitate de emigranţi politici (foşti voluntari ai Armatei Republicane în Spania ş.a.), pe care CC al PCR îi recomandă pentru a fi transferaţi în Partidul Comunist al bolşevicilor din toată Rusia:
1. Tismeneţki Leon Moiseevici
2. Telmer Elias
3. Kleiman Moisei Solomonovici
4. Vihrev Abram Naumovici.
Din partea de răsărit a României, armata română se retrăsese fără luptă, deci nu existau nici un fel de consecinţe dureroase pricinuite românilor sau evreilor de aici, datorită încleştărilor armate. Şi cu toate acestea, în 1940, împotriva armatei române în retragere, evrei înarmaţi au umilit şi au lichidat, prin împuşcare, ofiţeri şi soldaţi români. Armata română primise ordin să nu răspundă la provocări.
Este evident că aceşti evrei se coalizaseră, cu arma în mână, cu armata de invazie a URSS, împotriva propriei ţări, România, încadrându’se astfel în programul şi activitatea comuniştilor evrei de până acum, împotriva statului român. Singurul român care a fost în fruntea Partidului Comunist, până după al doilea război mondial, a fost îndepărtat din funcţie în 1924, pentru că începuse să regrete şi să nu mai accepte aceste programe de desfiinţare a României.
Asupra familiilor de români care se refugiau din calea ocupantului rus, evreii s’au dedat la jafuri şi omoruri.
Din Basarabia, Ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei, trenurile morţii pornesc spre Siberia, începând cu anul 1940 şi din 1944, până în anii de după 1950. Morţi pe drum, în vagoane de vite, din lipsă de aer şi apă. Moartea seceră în lagărele de exterminare. Adevărate stafii, schelete umane. Sute de mii de civili români.
Puținii supravieţuitori au avut parte numai de persecuţii, până la moarte. Toate acestea în răsăritul României căzut sub ocupaţia bolşevică. Dar în România (între graniţele României de azi), ce s’a întâmplat între 1944 – 1964?
În 1948 comuniştii preluaseră întreaga putere politică în România. Are loc lichidarea totală a clasei conducătoare din România, a tuturor elitelor şi a multor altor români, din poporul de rând. În întreaga Românie, din 1921 până în timpul celui de al doilea război mondial, erau aproximativ 1000 (o mie) de comunişti, în mare majoritate alogeni, conducerea aparţinând evreilor. Din 1948 până în 1964, în România au fost întemniţaţi peste două milioane de români şi peste două sute de mii au fost lichidaţi în puşcării şi lagăre.
Singura forţă politică decizionlă, în România, o formau comuniştii. Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Român din anul 1948: Gheorghe Gheorghiu-Dej – Secretar general, Ana Pauker- Secretar, evreică, Vasile Luca- Secretar, evreu, Teohari Georgescu- Secretar, evreu, Lothar Rădăceanu- Secretar, evreu.
Se impune precizarea că ministrul de interne al noii orânduiri comuniste din România a fost tot evreu, Teohari Georgescu. Si alţii, şefi ai securităţii. In acest context se poate înţelege mai bine, de ce colonelul Alexandru Nicolski, evreu, este exemplul tipic de ofiţer de securitate vinovat de genocid împotriva românilor.
Apare un fenomen demn de reţinut. În viaţa publică, evreii din Comitetul Central al Partidului Comunist Român, după preluarea puterii, (a se vedea, spre exemplu, anul 1948), apar cu nume româneşti – cu o excepţie, sau două.
Evreii comunişti din 1940 au numele lor evreiesc.
Fenomenul românizării numelor, după război şi în timpul comunismului, se răspândeşte şi în rândul altor categorii de evrei, încât, în aparenţă, după nume, o parte din evrei au dispărut. Nu înseamnă că nu au mai existat şi evrei cu nume evreieşti. N’au avut nici un fel de dificultăţi pentru afirmare socială, politică, profesională, nici unii, nici alţii. Dimpotrivă, evreilor, majorităţii zdrobitoare, li s’a asigurat, în viaţa României, locuri de şefi.

Dăm în continuare o listă de evrei care au format conducerea României în primii ani de domnie a comunismului, datele fiind extrase din The Plot Against the Church, de Maurice Pinay, de la p.73-77 (Cf. Traian Golea, Cum se regizează condamnarea unui popor, Romanian Historical Studies, 1996, ed. II, p. 7-9 ).
Evrei în Guvernul României:
1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe şi agenta nr.1 a Moscovei la Bucureşti.
2. Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului de Externe.
3. Iosif Chişinevschi, alias Jakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al Comitetului Central.
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne.
5. Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunării Naţionale, realul conducător al Adunării.
6. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.
7. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galaţi, Ministru al Minelor şi membru al Comitetului Central.
8. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei.
9. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii, originar din Brăila.
10. Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil.
11. William Suder, alias Wilman Suder, şef al Contra Spionajului.
12. Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei.
13. Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria.
14. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor.
15. Maior Lewin, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurei pentru presă.
16. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti.
17. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne.
18. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe.
19. Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc.
20. Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic.
21. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elveţia.
22. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite.
23. Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
24. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris.
25. Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat.
26. Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor.
27. Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintă a Femeilor Române Antifasciste.
28. Lew Zeiger, evreu, director general în Ministerul Economiei.
29. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe.
30. Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor.
31. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor şef al Scânteii, conducea întreaga campanie care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia comunismului. In acelaşi timp conducea şi înscenata campanie antisemită din România.
32. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scânteii.
33. Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.
34. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului România Liberă.
35. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române.
36. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Române.
37. Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în România, din Uniunea Sovietică, Preşedinte al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor.
38. Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anti comunişti.
39. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia.
40. Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul.
41. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României.
42. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Șerban).
Extremiştii de stânga şi atrocităţile comise nu pot scăpa de verdictul: holocaust, genocid, crimă la adresa umanităţii.
Considerăm că poporului român trebuie să i se ofere din partea organismelor internaţionale evreieşti, din partea evreilor de pretutindeni şi din partea statului Israel, pentru Holocaustul săvârşit de evreii comunişti împotriva românilor, suma de 200 (două sute) miliarde euro.

Matatias Carp, evreu din România, în Cartea Neagră, Bucureşti, 1946, vol. 1, p. 48, scrie ”presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s’ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile cedate în 1940, Armata Română, recucerind aceste teritorii în 1941…”
Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s’au manifestat în nici un fel împotriva militarilor români (presupunând sau pretextând injurii sau ofense ce s’ar fi adus…).
În 1944, deşi armata română încetase orice luptă cu URSS, românii fiind angajaţi în bătălii împotriva Armatei germane, sovieticii deportează în URSS pe cei 180 000 de militari români, de pe linia frontului. Aceştia nu mai trăseseră niciun foc de armă împotriva militarilor sovietici. Nu erau prizonieri în urma unor lupte.
Foarte mulţi îşi dorm somnul de veci în pământul lagărelor de exterminare. Teroarea comunistă cuprinde întreaga Românie. Evreii comunişti preiau, progresiv, puterea sub protecţia Armatei URSS, încât în 1948 sunt stăpânii absoluţi ai României. Nimeni nu îndrăznea să aibă o altă părere despre holocaustul (genocidul) împotriva românilor, din 1940 şi din prima jumătate a anului 1941, din teritoriile româneşti anexate de URSS şi din anii de după război, din România cu graniţele de azi, fără riscul de a fi condamnat la puşcărie pe viaţă, sau lichidat. Apar documente contrafăcute, mărturii şi declaraţii sub şantaj, ameninţări şi tortură.
Istoricul american Nicholas M. Nagy–Talavera, evreu născut în România, în The Green Shirts and the Others, Hoover Institutions Press, Standfort, California, 1970, p. 305, în ediţia în limba engleză, din România, din 2001, p.427 şi în ediţia în limba română, din România, cu titlul Fascismul în Ungaria şi România (Subtitlul din engleză, Fascism in Hungary and Romania, devine titlu), din 1996, la p. 414, scrie:
”Ruşii au cerut cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar şi lipsit de orice echivoc. În haosul în care a urmat, generat de o retragere românească dezordonată, s’au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi cea ucrainiană, în entuziasmul generat de plecarea autorităţilor române, care făcuseră din această provincie, cea mai prost administrată parte a ţării, i’au tratat pe românii în retragere într’un fel care avea să’i coste scump un an mai târziu.”
Trecuse un sfert de secol între lucrarea lui Matatias Carp şi cea a lui Nagy – Talavera. Erau alte vremuri. Nagy-Talavera n’a mai avut curajul, ca predecesorul său, să nege atrocităţile săvârşite de evrei în 1940.
Deci ”s’au petrecut multe lucruri ce n’ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi ucrainiană… i’a tratat pe românii aflaţi în retragere într’un mod care avea să’i coste scump un an mai târziu.”
Este evident, în citatul de mai sus este vorba de fapte cutremurătoare, săvârşite de evrei împotriva românilor, în 1940, altfel autorul nu le’ar fi considerat drept cauză a ceea ce a urmat mai târziu, în 1941. De asemenea recunoaşte că s’a acţionat atât asupra armatei române, cât şi asupra românilor civili.
Din text mai reiese că de vină este populaţia evreiască, nu numai evreii comunişti. Numai că şi Nagy -Talavera face tot ce poate, ca aceste doar câteva rânduri despre genocidul evreilor (holocaustul), din 1940, împotriva românilor, să se piardă în sutele de pagini ale lucrării.
Şi neprecizând ”lucrurile ce n’ar fi trebuit să se întâmple”, cititorul trece şi peste aceste doar câteva cuvinte, ca şi cum evreii n’ar fi de vină de crime la adresa umanităţii.
Că este aşa şi nu altfel, reiese fără echivoc, chiar din titlul capitolului în care chiar şi cititorul versat descoperă cu greu aceste câteva rânduri: The Legion against Carolist Romania – Legiunea împotriva României carliste.
Cu alte cuvinte, legionarii împotriva României carliste. Numai că citatul pe care l’am reprodus înseamnă Evreii împotriva României – o adevărată ”carte neagră” a genocidului evreiesc împotriva românilor.
Dacă în prima parte a acestui material destinat mass-mediei, am evitat să reproducem unele documente, pentru a nu aduce la lumina zilei rănile adânci, deschise în fiinţa poporului român, totuşi ne vedem siliţi să reţinem câteva. Toate se găsesc în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi în unele cărţi de specialitate.

Spre exemplu, vezi Alex.- Mihai Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii, RAO International Publishing Company, 1998:
”La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiţi în bandă, înarmaţi unii cu puşti şi revolvere, iar alţii cu pietre şi bastoane, au cerut directorului Ioneţ, medicul spitalului de copii, ca imediat clădirea acestuia să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l’au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastându’l complet, iar pe copiii aflaţi internaţi, omorându’i şi aruncându’i afară pe geamuri.”
”Populaţia evreiască de pretutindeni a avut o atitudine ostilă şi de sfidare, batjocorind pe funcţionari, asasinând pe unii dintre ei, furând tezaurul instituţiilor statului, etc.”
”În judeţul Cetatea Albă bande comuniste evreieşti au schingiuit preoţi, le’au ars bărbile cu ţigări, au devastat bisericile.”
”Populaţia şi în special evreii s’au înarmat cu armament luat de la unităţile noastre. Evreii din Basarabia continuau să atace fracţiuni izolate, la adăpostul trupelor ruseşti.”
”Populaţia evreiască a ajutat la dezarmare.”
”Exodul populaţiei române constituie o dramă de nedescris. Locuitorii evrei organizează pretutindeni–până şi în Galaţi– o adevărată rebeliune cu jafuri şi omoruri.”
”Ciocniri între trupele române şi populaţia evreiască ce voia să sechestreze trenurile de evacuare au avut loc şi la Ungheni, soldate cu morţi şi răniţi.”
”La îndemnul trupelor sovietice, unii militari minoritari din cadrul Armatei a 4-a şi a 3-a române au dezertat cu armamentul şi muniţia din dotare. Ulterior aceştia au fost organizaţi în bande înarmate şi au acţionat împotriva fostelor unităţi.”
La 6 iulie 1940, pierderile Armatei române (primise ordin, pentru a evita războiul, să nu răspundă la provocări) au fost următoarele: ucişi, răniţi, daţi dispăruţi – 356 cadre şi 42.876 soldaţi şi gradaţi.
”La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi având ca semn distinctiv steaua evreiască cu 6 colţuri şi o panglică roşie.”
”Evreii din Chişinău au arborat drapele roşii, manifestând pe stradă şi barând străzile spre gară pentru a nu permite retragerea funcţionarilor români; au ocupat de asemenea localurile instituţiilor, comisarii Pascal Nicolae, Mateescu Constantin, Severin şi Stol au fost executaţi de evrei în stradă.”
”În toate satele s’au arborat steaguri roşii şi în special evreii…”

Documentaţia e bogată, dar într’un articol de presă, puţine documente pot fi reproduse. Unele, care evidenţiază sadismul evreilor, din timpul rebeliunii iudaice din 1940, împotriva românilor, au fost evitate, dar niciodată nu e prea târziu. Cuvintele lui Nicolae Iorga sunt edificatoare în sensul acesta:
”Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, acte oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi’au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale cărei valuri de ură s’au deslănţuit ca sub o comandă nevăzută (s.n.).
De ce atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi toleranţa noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răsbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate (s.n.). Fraţii noştri îşi părăsesc copii bolnavi, părinţi bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi primit cu recunoştinţă. Li s’au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoare, destui dintre ei şi’au dat sufletul. Li s’au smuls hainele şi li s’au furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic (s.n.). Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.” (”De ce atâta ură?”, în Neamul Românesc, din 6 iulie 1940).
Până şi avocaţii evrei, chemaţi prin profesie să apere pe cei nedreptăţiţi, au participat la genocidul împotriva românilor, au fost lideri de grup de evrei criminali, au întocmit liste pentru asasinate:
”În Soroca bande de comunişti evrei conduse de avocatul Michael Flexer după ce au ocupat clădirea primăriei şi a poliţiei au asasinat în faţa statuii generalului Poetaş pe comisarul Murafa şi ajutorul său Eustaţiu Gabriel.”
”În Chişinău listele de execuţii au fost întocmite de intelectuali comunişti evrei, avocatul Carol Steinberbg, avocata Etea Dinar şi dr. Derevich.”
”Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărâtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s’au purtat oribil. Asasinatele şi molestările…”
Cititorul însuşi poate completa lista cu ororile săvârşite de evrei. Aşa, din Paul Goma, Săptămâna Roşie, 28 iunie – 3 iulie 1940, sau Basarabia si evreii, Editura Vremea XXI, 2004:
”Nu puţini erau înarmaţi si agitau liste negre, ameninţând pedepsirea celor figurând acolo.”
La Cernăuţi:
”Evreii l’au împuşcat pe preotul bisericii catolice, pe câţiva gardieni. Evreii tineri (15 – 16 ani) au dezarmat soldaţi, i’au pus să se dezbrace, apoi i’au înjunghiat cu propriile baionete.”
”Imediat după plecarea soldaţilor români, evreii, în număr de câteva zeci de mii, în afară de faptul că au comis tot felul de delicte, au deschis porţile închisorilor, înarmând pe deţinuţi, au început cu furie să masacreze pe românii aflaţi pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile și palatele.”
”Iată nume de evrei din Cernăuţi, căpetenii ai bandelor de evrei asasini, din timpul genocidului antiromânesc: Marek Ficher, Filip Beer, Max Weissman, Bruell, dr. Zuflucht, dr. Kehr, dr. Saşa Pimensohn.
Sau de tineri evrei asasini: Aufleger Feibis, Fisher, Abacumov, Eisinger, Sigi Bainer (Sigismund Brainer, sau Bayner, Beiner – îl găsim apoi, în regimul comunist, la Cluj, la securitate, adevărat torţionar, locţiitor al şefului serviciului anchete la Direcţia Regională a Securităţii).
Şi în Cernăuţi, evreii preiau puterea lucală: Salo Brül – comisar, Glaubah – primar, Hitzig – ajutor de primar, Meer (Beer) – prefect. Deci se cunosc şefii progromului antiromânesc, prin asasinate la faţa locului şi prin încărcarea trenurilor de vite, cu români, spre Siberia. La fel s’a întâmplat şi în alte localităţi. La Chişinău, avocatul Steinberg – conducătorul sovietului comunal. La Chilia Nouă, dr. Robinovici, medic primar al oraşului, şeful comitetului local. La Soroca, Leizer Ghinsberg – conducătorul acţiunii teroriste. Lista poate continua cu alţi evrei, cu sutele de evrei din conducerea comunistă, factori politici, de decizie, împreună responsabili de genocidul împotriva românilor.
”Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări trenurile refugiaţilor, pentru a’i înjura şi a le arunca cu pietre şi orice obiecte care cădeau la îndemână, creând o impresie oribilă.”
”Preotul Bujakovski din Tighina a fost împuşcat de teroriştii evrei.”
Spre o documentare mai largă, cititorul poate apela şi la Gheorghe Buzatu, „Aşa a început holocaustul împotriva Românilor”, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1995:
”Incidentele, mai ales cu populaţia evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S’au împuşcat funcţionari, s’au atacat chiar unităţi militare.”
Cititorul, dacă doreşte, are la dispoziţie o carte alcătuită doar din documente (128 la număr), reproduse după originalele din arhive – Locotenent – colonel Alesandru Duţu, dr. Constantin Botoran, Situaţia evreilor din România,1939–1941, Editura Ţara Noastră, Uniunea Vatra Românească, Bucureşti, 2003 (Carte interzisă şi trimisă la topit):
”În toate oraşele basarabene şi nord bucovinene… s’au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineri de ambele sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcţionarii judecătoreşti, cei poliţieneşti, slujitorii altarului, precum şi funcţionarii financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării diferitelor casierii ale Statului… Au fost cazuri când execuţiile au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni, în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei.”
După ultima zi a evacuării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, de către Armata română şi unele familii de români, evreii au continuat o altă evacuare, umplând trenurile pentru animale, cu români pentru lagărele de exterminare din Siberia. Epurare etnică prin holocaust în proporţie de masă. În România, din 1948, umplu puşcăriile cu milioane de români, dintre care, sute de mii, vor fi lichidaţi.
Pentru foarte mulți români este o mare enigmă, de ce evreii s’au comportat astfel față de români, dar istoria consemnează fapte care explică pe de’a’ntregul această ură a evreilor pentru majoritatea românească din aceste teritorii. Astfel foarte puțini români cunosc despre intențiile evreilor de a avea un stat în Europa. Israelul European a fost un proiect al comunităţii evreieşti de a crea un stat evreiesc.
Radu Mihai Crişan spune că ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc data din timpul ministrului de interne francez Isaac Adolphe Cremieux (1796 – 1880) care a fost un mare susținător al acesteia!
Despre același lucru vorbeste şi Paul Goma, care arăta că la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson a susținut un plan de formare a unui Israel european alcătuit din:
”Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov).”
Când, ”la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern, are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu din care cităm:
”Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă.”
În momentul în care a apărut ideea creerii unui stat evreiesc european, protocroniştii evrei au inventat o teorie care să le dea dreptul să solicite un astfel de lucru. Acea ”teorie” susținea că evreii ar fi colonizat Dacia cu câteva secole înaintea colonizării romane. Se mai sustinea că evreii erau în Dacia în numar mare încă înaintea formării poporului român.
Dintre inventatorii şi susținătorii unor astfel de teorii trebuie amintiți: Schwartzfeld Elias, Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler care în prezent sunt contrazişi de lucrarea ”Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România 1986, XXI-XXII” – Gyémánt 2004.
Ideea creării unui Israel european pe teritoriul românesc şi’a facut simțită prezența atât la Conferința internatională de la Berlin din 1878 cât şi la cea de la Paris de după primul război mondial, prin presiunile făcute asupra României ca să ”accepte încetățenirea neconditionată a oricarui evreu” care voia să se stabilească în România.
De menționat este faptul că deși nu există documente prin care aceste populații de evrei să fi fost invitate, venirea evreilor în România dupa 1830 a facut ca în Moldova în principalele oraşe, majoritatea populației să fie evreiască: Orhei=57,8%; Soroca=56,9%; Bălți=55,9%; Hotin=50%; Chişinău=45,9% şi Fălticeni=57%; Dorohoi=53,6%; Iaşi=50,8%.
Mai mult, în 1933 premierul I.G. Duca a semnat un acord internațional prin care accepta intarea în țară a încă 300.000 de evrei.
Unul dintre instrumentele folosite pentru îndeplinirea planului a fost partidul comunist.
De aceea, la izbucnirea revoluției comuniste din Rusia din 1917 când statutul Basarabiei începea să se schimbe, evreii au încercat să se împotrivească.
Ei militau pentru ”caracterul unitar al Rusiei libere” şi au fost împotriva chemării armatei române de a opri haosul ”revoluționar” care domnea.
Mai trebuie evidențiat faptul că în perioada 1917 – 27 martie 1918 evreii au cerut ca în comitetele revoluționare să se vorbească doar în rusă. Poziția minorităților etnice în ceea ce priveşte statutul Basarabiei în perioada 1917-1918 ne este prezentată de istoricul Rodica Svetlicinâi, care afirmă că germanii, polonezii şi evreii susțineau autonomia Basarabiei, iar bulgarii şi ucrainenii voiau unirea cu Ucraina.
Acelasi istoric ne spune că:
”pe parcursul anilor 1918-1924, estimarea pe nationalități arăta că germanii şi polonezii acceptau guvernarea românească, pe când ruşii, ucrainenii, găgăuzii, evreii şi bulgarii doreau să se unească cu Uniunea Sovietică”.
Astfel ca unii dintre membrii Sfatului Țării, în prima lui configurație, doreau ramânerea Basarabiei în componența Rusiei şi s’au opus chemării armatei române pentru a restabili ordinea. Aceştia erau membrii Bundului: Grindfeld Nadejda, Grinfeld Veniamin, G. Grinberg, Grinstein, Lando Gutman, dar şi N. S. Rabei (Rabbei), A. Z. Rabinovici, Seinberg, dar mai ales Iakir Iona şi Levenzon Filip.
Organizația politică națională evreiască Bund, propaga doua idei de bază: autonomia național culturală evreiască şi menținerea Basarabiei în componența Imperiului Rus.
După unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918, evreii au continuat să lupte şi să spere, şi datorită lobby-ului făcut au reuşit ca la Conferința de Pace de la Paris (1919 – 1920), preşedintele american Woodrow Wilson să susțină un plan de formare a unui Israel european alcătuit din:
”Galiția, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia, şi o parte a Ucrainei – capitala la Lemberg (Lvov)”.
Cum planul lui W. Wilson nu a putut fi îndeplinit, toate energiile s’au canalizat spre varianta unei republici sovietice, astfel încât ”începând cu 23 august 1939 – pactul Stalin-Hitler! – printre evrei a început sa circule promisiunea fermă că în curând Tovarăşul lor Stalin va preface Basarabia românească în Republica Socialistă Sovietică Evreiască.
De aceea, atunci când prin dictatul din 26 iunie 1940, Rusia sovietică (U.R.S.S.) a reocupat Basarabia, dar a furat şi Bucovina de Nord, ”evreii din Chişinău îi întâmpinaseră pe sovietici cu lozinci ca:
”Bine ați venit! V’am asteptat 22 ani!.”
Mai mult, după 28 iunie 1940, evreii cereau şi TransNistria (Ucraina dintre Nistru şi Bug).
Alexandru Şafran (rabin şef în România), a recunoscut cu jumatate de gură cele întâmplate declarând în 1946:
”Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la Uniunea Sovietică a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă şi comunişti’.”
La 7 aprilie 1944, în timpul celui de’al doilea război mondial, în momentul intrării armatei sovietice în Botoşani, evreii care controlau în acel moment oraşul şi care’şi formaseră o administraţie proprie au declarat Republica Autonomă Sovietică Evreiască.
Mare parte din populaţie precum şi administraţia românească fuseseră evacuate în sudul ţării înainte de intrarea armatei sovietice în Botoşani, astfel că evreii au preluat conducerea oraşului şi şi’au declarat propria republică sovietică evreiască.
Ulterior sovieticii au instaurat o altă administraţie comunistă conform cu politica pe care o aveau în vedere.
Totuşi Stalin s’a ținut de cuvânt şi conform cu spiritul propriei politici a nationalităților pe care o promova, a fondat în 1928, în URSS la granița cu China, Regiunea Autonomă Evreiască, gândită ca un cămin național evreiesc.
Anterior, ”a existat proiectul creării pe teritoriul Crimeei a unei republici autonome pentru evreimea sovietică, însă cum evreii nu au dorit să’şi transforme țara într’un port-avion neimersionabil al URSS”, s’a ajuns la varianta enunțată mai sus, a unei regiuni autonome.
Se impune cu necesitate înfiinţarea unei comisii pentru studierea holocaustului (genocidului) evreilor împotriva românilor şi publicarea lucrărilor rezultate din aceste cercetări.
Sursa: Societatea Culturală Bucureşti – Chişinău / Gheorghe Gavrilă Copil
Citiți și: GEN. ION COSTAȘ: S’AR PUTEA REALIZA UN SCHIMB DE TERITORII, DACĂ UCRAINA IA TRANSNISTRIA ȘI NE DĂ BUCOVINA ȘI BUGEACUL
Vatra Stră-Română‬‎Dacii‬‎Geții‬‎Pelasgii‬‎Dacia‬‪ROMANIA

[Adrian Pop]

https://www.alternativenews.ro/2019/...bclid=IwAR2VMw

[Adrian Pop]

Soros distruge SUA din interior. Planul pentru a fi deasupra legii funcționează. Semne ale dominației mondiale

Autor: Andrei Arvinte24 decembrie 2019
William Barr, procurorul general al SUA, îl acuză pe activistul George Soros că „pompează” bani pentru a-i sprijini pentru procurorii progresiști, care nu ar fi interesați de aplicarea legii.





STIRI CALDE

• 10:32 - Soros distruge SUA din interior. Planul pentru a fi deasupra legii dă roade. Este imun?!
  
  
• 10:23 - Cazul Țăndărei provoacă cutremur în Marea Britanie
  
  
• 10:14 - Acordul maritim dintre Turcia și Libia încinge Mediterana
  
  
• 10:04 - Acţiunile DNA nu au dat roade. Planuri dejucate în instanţă.
  
  
• 9:51 - 7 ani de închisoare pentru fostul președinte al Camerei Deputaților și viceguvernator BNR
  
  
• 9:46 - Ce cadouri nu trebuie oferite de Crăciun
  
  
• 9:37 - Nobili maghiari care s-au dovedit mari români
  
  
• 9:28 - Ziua Z pentru marile parchete. Cine va conduce DNA, DIICOT și Parchetul General
  
  
• 9:19 - În prima linie contra agresiunii Rusiei. Elicoptere americane Apache pentru Ucraina
  
  
• 9:09 - Scurta viață a „Scînteii Poporului”, unul dintre primele ziare de după Revoluție
  
  
• 9:00 - Adevăr și dezinformare despre micșorare pensiilor militare. Lămuririle Armatei României
  
  

Procurorii progresiști din Statele Unite zguduie sistemul penal. Aceștia acționează pentru dezincrimarea unor delicte, pentru reducerea sau eliminarea pedepselor cu închisoarea și tragerea la răspundere tot mai frecventă a polițiștilor, scrie Foxnews.
Cam așa sunt văzute programele cu care tot mai mulți procurori din SUA își câștigă mandatele, asta spre nemulțumirea procurorilor conservatori, a polițiștilor și, acum, chiar a procurorului general William Barr, care a lansat un avertisment crunt cu privire la ceea ce se întâmplă de fapt în SUA, menționând că totul se îndreaptă spre un eșec colosal.
Procurorul general William Barr a făcut o declarație dură la adresa lui George Soros, în contextul campaniilor pentru alegerea procurorilor districtuali. Donațiile făcute de miliardar pentru aceste campanii ale procurorilor cu vederi progresiste ar avea un efect negativ asupra aplicării legii în mai multe state din SUA, acuză William Barr.

„Avem niște evoluții recente în care a fost văzută implicarea lui George Soros, în special în alegerile democrate unde nu se prezintă mulți alegători, un context în care investirea unor sume mari de bani poate avea un efect important pentru alegerea unor persoane care nu susțin aplicarea legii, care nu urmăresc să aducă infractorii în fața legii și care mai mult urmăresc alte agende sociale”, a spus William Barr.
Mulți dintre procurorii susținuți de Soros au câștigat alegerile. Este vorba despre procurori foarte tineri, care nu au reprezentat niciodată statul într-un proces și care au câștigat în fața unor confrați de breaslă care au zeci de ani de experiență.

Încă din cursul acestei veri Barr a acuzat viziunea pe care o au anumiți „procurori progresiști”: „Apariția în marile noastre orașe a unor procurori districtuali care se văd ca niște reformatori ai „justiției sociale” și care nu fac decât să reducă fondurile poliției este un factor demoralizant pentru polițiști și unul periculos pentru siguranța publică”, spunea William Barr.
Te-ar putea interesa și:
Omul lui Trump: Discursul care zgâlțâie lumea și pe care Papa nu l-ar fi pronunțat niciodată

---

Cum a notat-o Soros pe șefa DNA Laura Kovesi cu nota 9.3 și pe Procurorul General Nițu cu 3.1, lăsându-l repetent

---

Miliardarul George Soros investeste MILIOANE ca să schimbe faţa SISTEMULUI DE JUSTIŢIE american

---

SOROS denunță campania dusă împotriva sa de guvernul ORBAN de la Budapesta: „Sunt distorsiuni și MINCIUNI”