http://romanian.cri.cn/chinaabc/chap...pter170203.htm
中国国际广播电台
Meng Zi este un mare gânditor în Perioada Statelor Combatante (între secolul 5 î.e.n. şi secolul 3 î.e.n.), unul din principalii reprezentanţi ai Şcolii Confucianiste din China.
Meng Zi, cu numele Ke, „Zi” este titlu onorific pe care i-l-au acordat oamenii din posteritate. Originar din Zouguo (Zoucheng din provincia Shandong de astăzi). Se spune că el este odraslă a vestitului clan de aristocraţi din principatul Lu. Mencius a trăit în perioada în care multe şcoli filozofice se întreceau. El a continuat şi dezvoltat doctrina lui Confucius, întemeietor al Şcolii ce-i poartă numelel, şi a formulat un închegat sistem ideologic, care a produs o influenţă extrem de mare asupra posterităţii. Drept urmare Mencius este venerat drept „al doile sfânt” (după Confucius).
Nucleul gândirii politice a lui Mencius îl constituie teoria despre „cârmuirea prin omenie”. A utilizat principiul „Iubeşte pe aproapele tău” şi „Respectă-i pe cei mai vârstnici decât tine” în domeniul politic, în scopul de a atenua contradicţiile de clasă şi a menţine interesele de perspectivă ale clasei dominante.
Mencius a tras pe de o parte o linie de demarcaţie netă între dominanţi şi cei dominaţi, considerând că „cel munceşte cu mintea domneşte, iar cel munceşte cu forţă este dominat” şi, imitând rânduiala din dinastia Zhou, a elaborat un sistem ierarhic de la suveran la om de rând; iar pe de altă parte, a comparat corelaţia dintre dominanţi şi cei dominaţi cu cea dintre părinţi şi copii, opinând că dominanţii trebuie să se intereseze asemenea părinţilor de suferinţele norodului, iar acesta din urmă, trebuie să manifeste o atitudine de dragoste şi supunere faţă de dominanţi la fel ca fiii şi fiicele faţă de părinţi.
Conform experienţei din perioada Statelor Combatante şi făcând bilanţul regulii de ordine şi haos, creştere şi pieire a diferitelor principate, Mencius a formulat renumita teză: „Norodul este cel mai de preţ, puterea politică secundează, suveranu-i mai puţin important.” După părerea lui, atitudinea faţă de norod are o însemnătate covârşitoare pentru stabilitatea sau instabilitatea, dezvoltarea şi pierirea unui stat. Mencius acordă o deosebită importanţă sprijinului şi opoziţiei norodului şi, printr-o mulţime de fapte istorice, a expus în repetate rânduri această problemă-cheie pentru câştigarea puterii de stat şi pierderea ei.
Îmbinând strâns eticul cu politicul, Mencius subliniază că pregătirea etică este esenţa pentru succesul în politică. El a spus: „Esenţa puterii de stat rezidă în stat, esenţa statului rezidă în familia ta, iar esenţa familiei – în tine însuţi.”
Mencius a sintetizat normele de etică în 4 elemente: omenia, dreptatea, ritualul tradiţional, raţiunea, considerând că dintre ele omenia şi dreptatea sunt cele mai importante. Dacă fiecare membru al societăţii se călăuzesc după omenie şi dreptate în rezolvarea relaţiilor interumane, stabilitatea ordinii feudale şi unitatea ţării au o garanţie sigură.
Pentru a explica obârşia acestor norme de etică Mencius a elaborat conceptul „Natura umană este bună”. Chiar dacă există deosebiri între membrii societăţi în ce priveşte diviziunea muncii şi apartenenţa de clasă, dar esenţial vorbind, natura lor umană este identică.
Cu toate că gândirea lui Mencius a avut o imensă influenţă asupra politicii, ideologiei, culturii şi eticii societăţii feudale de-a lungul dinastiilor ulterioare, totuşi învăţătura lui nu a fost preţuită de cârmuitori pe când era în viaţă.
Ca un cărturar Mencius a făcut călătorii în diferite state ca să convingă pe suverani să-i promoveze teoria privind „cârmuirea prin omenie”. A conlindat prin Liangguo, Qiguo, Songguo, Tengguo şi Luguo, state care s-au străduit ca prin forţa armelor să realizeze unificarea Chinei. Dar teoria lui privind cârmuirea statului prin omenie a fost considerată drept „opinii petante”, neputând găsi câmpul de afirmare.
Până la urmă Mencius s-a retras din viaţa socială şi s-a consacrat activităţii didactice. Împreună cu discipolii săi a scris cartea „Mencius” în 7 capitole. Sunt consemnate în ea cuvintele dascălului şi polemicile susţinute de el cu reprezentanţi ai altor şcoli filozofice, fiind contribuţiile aduse de Mencius la continuara şi dezvoltarea învăţăturii confucianiste. Prin stilul magnific, sentimentul înflăcărat, limpezimea expunerii, logica fără curus, limbajul ascuţit, umorul sarcastic ... oamenii pot să-şi dea seama şi astăzi de firea ardentă şi dreaptă a lui Mencius. De aceea, Mencius a fost în decursul celor peste 2000 de ani şi continuă să fie preţuită şi în zilele noastre şi considerat ca una din cele 4 lucrări canonice confucianiste. |
Marcaje