Mioriţa, cea mai frumoasă epopee păstorească din lume.
Mioriţa

Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei
Unu-i Moldovean
Unu-i Ungurean
Şi unu-i Vrâncean.

Iar cel Ungurean,
Şi cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!...

Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile'ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.

- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile'ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Draguţă Mioară?

- Drăguţule bace!
Dă-ţi oile'ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarba de noi
Şi umbra de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă ş'un cîne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,

Că l'apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul Ungurean
Şi cu cel Vrâncean!
- Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
In dosul stînii,
Să-mi aud cînii,
Aste să le spui,

Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul cînd a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş'oile s'or strînge
Pe mine m'or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,
Pe culmi alergînd,
Pe toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd:

Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mîndru ciobănel
Tras printr'un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grîului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului!...

Tu Mioara mea,
Să te'nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m'am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.

Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!...

Balada Mioriţa este răspândită în peste 1500 de variante, pe tot cuprinsul României, fiind
considerată cea mai frumoasă epopee păstorească din lume.
Păcat că Vasile Alecsandri nu a oferit publicului larg varianta completă. Dacă ar fi conţinut
toate episoadele, s-ar fi demonstrat clar că la Baza Bibliei stă această minunată creaţie, unică,
Specifică Sufletului Neamului nostru Românesc. Cibanul învie după trei zile......

Nu-mi permit mai mult decât să scot în evidenţă, fără a analiza versurile, ce consider că
reprezintă esenţe ale Bunului Simţ Românesc.



Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,



Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!...



Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile'ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.


Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;




Iar tu de omor
Să nu le spui lor.


Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;



Preoţi, munţii mari,




Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!



Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,


Tu Mioara mea,
Să te'nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m'am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.



Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,


Preoţi, munţii mari,


Aş sugera totuşi...pentru că cei care nu ştiu, că nu ştiu să gândescă, au pus problema total
anapoda: dacă ciobanul a dat dovadă de optimisim sau de pesimism în faţa morţii iminente.

NU, nici pe departe.

Profunzimea Credinţei şi gândirii lui, l-a determinat să se comporte demn, la o aşa veste dată
de sistem. A ÎNŢELES într-o CLIPĂ. Nu ăilalţi doi ciobani l-au omorât, că nu ştiau ce fac,
de-aia a îndemnat Mioara să nu le spuie de omor, că n-avea cui...

Responsabilitatea era numai şi numai a lui.

Nu s-a armonizat suficient cu natura.

'Că-i mai ortoman'

De-aia nu trăim decent pe Pământ.....Strângem averi pe Pământ şi nu în CAP.


Nu înţelegem cu toţii profunzimea faptului că ne naştem în pielea goală şi nu luăm nimic cu
noi....D' aci derivă toate.

Restul sunt vorbe....

adi

Tue Sep 01, 2009 View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website Yahoo Messenger
adipop

Joined: 31 May 2009
Posts: 991
Location: Craiova


Reply with quote
Post Re: Mioriţa, cea mai frumoasă epopee păstorească din lum

adipop wrote:
Mioriţa

Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei
Unu-i Moldovean
Unu-i Ungurean
Şi unu-i Vrâncean.

Iar cel Ungurean,
Şi cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!...

Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile'ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.

- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile'ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Draguţă Mioară?

- Drăguţule bace!
Dă-ţi oile'ncoace
La negru zăvoi,
Că-i iarba de noi
Şi umbra de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă ş'un cîne
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,

Că l'apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul Ungurean
Şi cu cel Vrâncean!
- Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
In dosul stînii,
Să-mi aud cînii,
Aste să le spui,

Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag!
Fluieraş de os,
Mult zice duios!
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul cînd a bate
Prin ele-a răzbate,
Ş'oile s'or strînge
Pe mine m'or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,
Pe culmi alergînd,
Pe toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd:

Cine-au cunoscut,
Cine mi-au văzut
Mîndru ciobănel
Tras printr'un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grîului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului!...

Tu Mioara mea,
Să te'nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m'am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.

Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!...

Balada Mioriţa este răspândită în peste 1500 de variante, pe tot cuprinsul României, fiind
considerată cea mai frumoasă epopee păstorească din lume.
Păcat că Vasile Alecsandri nu a oferit publicului larg varianta completă. Dacă ar fi conţinut
toate episoadele, s-ar fi demonstrat clar că la Baza Bibliei stă această minunată creaţie, unică,
Specifică Sufletului Neamului nostru Românesc. Cibanul învie după trei zile......

Nu-mi permit mai mult decât să scot în evidenţă, fără a analiza versurile, ce consider că
reprezintă esenţe ale Bunului Simţ Românesc.



Pe-un picior de plaiu,
Pe-o gură de raiu,



Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mîndre şi cornute,
Şi cai invăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi!...



Dar cea Mioriţă
Cu lîna plăviţă
De trei zile'ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.


Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
In cîmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean
Ca să mă îngroape
Aice pe- aproape
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;




Iar tu de omor
Să nu le spui lor.


Să le spui curat
Că m'am însurat
Cu-o mindră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa;
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi;



Preoţi, munţii mari,




Paseri, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!



Iar dacă-i zării,
Dacă-i întîlnii
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lîna,
Din ochi lăcrimînd,


Tu Mioara mea,
Să te'nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m'am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.



Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C'am avut nuntaşi
Brazi si păltinaşi,


Preoţi, munţii mari,


Aş sugera totuşi...pentru că cei care nu ştiu, că nu ştiu să gândescă, au pus problema total
anapoda: dacă ciobanul a dat dovadă de optimisim sau de pesimism în faţa morţii iminente.

NU, nici pe departe.

Profunzimea Credinţei şi gândirii lui, l-a determinat să se comporte demn, la o aşa veste dată
de sistem. A ÎNŢELES într-o CLIPĂ. Nu ăilalţi doi ciobani l-au omorât, că nu ştiau ce fac,
de-aia a îndemnat Mioara să nu le spuie de omor, că n-avea cui...

Responsabilitatea era numai şi numai a lui.

Nu s-a armonizat suficient cu natura.

'Că-i mai ortoman'

De-aia nu trăim decent pe Pământ.....Strângem averi pe Pământ şi nu în CAP.


Nu înţelegem cu toţii profunzimea faptului că ne naştem în pielea goală şi nu luăm nimic cu
noi....D' aci derivă toate.

Restul sunt vorbe....

adi




Ciobanul, a înţeles într-o Clipă că DUMNEZEU dă dreptul la Viaţă.

- Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor

Atat el cât şi ceilalti doi, acţionează comform liberului lor arbitru, DAR fundamental oferit cu
generozitate de DUMNEZEU. Adică mai pe olteneşte...te lasă-n boii tăi...

Numai că AŞA DA, AŞA NU, funcţie de Bunul Simţ al fiecăruia.

DA NU - Ba Da - daab

adi