Papornița Moșului
Rezultate 1 la 5 din 5

Subiect: BBC şi Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă...documentarul in August (la noi)

  1. #1
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588

    BBC şi Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă...documentarul in August (la noi)



    BBC şi Discovery scanează Sarmizegetusa ascunsă...documentarul in August (la noi)

    Celebrul post britanic de televiziune a folosit sateliţii şi o
    tehnologie numită LIDAR cu care a scanat împrejurimile incintei
    sacre din capitala dacică. Aşa a descoperit o echipă de la BBC în
    Sarmizegetusa Regia urme ale construcţilor romane. Rezultatele sunt
    spectaculoase, spun cei de la BBC, dar preferă deocamdată să
    păstreze secretul asupra descoperirii lor. Arheologii români vor
    primi o copie a hărţii obţinute astfel doar după difuzarea
    documentarului, la sfârşitul verii.
    <http://www.replicahd.ro/wp-content/u...de-la-BBC1.jpg>

    Filmările pentru coproducţia BBC - Discovery Channel s-au derulat şi
    la Sarmizegetusa Regia, după ce indicii interesante, ce rămân
    deocamdată secrete, le-au fost oferite producătorilor de o scanare
    din satelit
    BBC lucrează de anul trecut la acest proiect despre Imperiul Roman
    şi despre cum tehnologia prin satelit îi ajută pe arheologi să
    descopere noi situri arheologice romane. Filmările la documentar au
    început în martie şi, de cinci săptămâni, echipa BBC s-a plimbat
    de-a lungul fostului imperiu şi a filmat în Italia, Tunisia,
    Iordania, iar, la final, a poposit în Munţii Orăştiei, la
    Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a dacilor, cucerită de romani în
    urma a două războaie grele: "BBC e aici pentru că lucrăm la un
    documentar despre Imperiul Roman şi despre cum tehnologia prin
    satelit ne ajută să descoperim noi situri arheologice în tot
    imperiul. În România, şi în special, în această parte a României,
    există o moştenire culturală foarte bogată şi suntem foarte
    interesaţi să descoperim urmele romane", spune Louise Bray,
    producătorul documentarului. Coproducţia BBC-Discovery va avea 90 de
    minute şi este dedicată special Imperiului Roman, o temă foarte bine
    primită de telespectatorii posturilor.
    Proiectul a demarat în
    septembrie 2011, dar filmările efective au început de-abia în luna
    martie. Munca de teren se finalizează odată cu cadrele filmate sus,
    în Munţii Orăştiei, iar partea interesantă apare în documentele la
    care deocamdată are acces doar "staff-ul" documentarului. De altfel,
    membrii echipei au fost îndeajuns de secretoşi pe toată durata
    vizitei lor şi au preferat să oprească filmările de îndată de
    ziariştii români au ajuns în zonă. Contractul de confidenţialitate
    încheiat cu autorităţile şi arheologii români i-a împiedicat şi pe
    aceştia să dea prea multe date despre materialul BBC, dar
    entuziasmul specialiştilor care au fost alături de echipa de filmare
    e relevant:
    "Sigur că acest documentar e foarte important pentru
    arheologi, pentru că această colaborare cu BBC-ul nu înseamnă doar o
    colaborare cu o televiziune superprofesionistă, care dă informaţie
    curată, care promovează în felul acesta situl, dar ne oferă şansa să
    avem şi rezultatele investigaţiilor făcute cu noua tehnică LIDAR
    privind situl de la Sarmizegetusa. Şi, din punct de vedere
    ştiinţific, asta va fi un pas mare înainte", a declarat profesorul
    universitar Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la
    Sarmizegetusa Regia.


    Cu laserul prin istorie

    Producătoarea documentarului, Louise Bray, este arheolog şi
    pasionată de istoria veche. Pe teren, la cetăţile dacice, a
    însoţit-o chiar şeful de şantier de pe sit, profesorul universitar
    dr. Gelu Florea, cea mai autorizată sursă în ceea ce priveşte
    Sarmizegetusa Regia. Toţi românii trebuie să aştepte însă difuzarea
    coproducţiei pentru detalii. Cert este că ziariştii britanici au
    folosit sateliţii postului pentru a "scana" teritoriul fostului
    imperiu în căutarea de situri care nu şi-au spus încă ultimul
    cuvânt. "Ceva" a atras atenţia lor către Sarmizegetusa Regia şi nu
    către ruinele romane de la Ulpia Traiana.
    <http://www.replicahd.ro/wp-content/u...mentarului.jpg>

    Louise Bray, producătoarea documentarului, observă că bogăţia
    Munţilor Orăştiei nu se rezumă la comorile arheologice, ci cuprinde
    atât natura, cât şi oamenii
    Louise Bray a decis să includă situl din Munţii Orăştiei în
    proiectul ei şi, pentru a obţine detalii interesante asupra a ceea
    ce pământul ascunde în zonă, a închiriat un avion pe care s-a montat
    echipamentul LIDAR - Light Detection and Ranging. "BBC foloseşte
    acum un tip de tehnologie numită LIDAR, în care postul a investit
    sume importante, şi aceasta ne-a descoperit o nouă imagine, o
    imagine foarte largă a pădurii care înconjoară acest sit. Este o
    descoperire foarte interesantă, parte din ea se cunoştea dinainte,
    este vorba despre o structură romană de apărare, credem noi, dar nu
    suntem siguri 100%. Descoperirea este foarte importantă pentru că
    este pentru prima dată când această structură poate fi observată
    integral, deci putem vedea marele plan al cetăţii pentru prima
    dată". Este tot ce a dezvăluit producătoarea britanică despre
    descoperirea din sol apărută după ce tehnologia LIDAR a "bombardat"
    solul sitului cu impulsuri luminoase, oferind o imagine clară a ceea
    ce ascunde natura. Dacă echipa BBC a "decupat" din harta obţinută
    din satelit doar o structură romană, arheologii români cred că
    tehnologia LIDAR le va aduce detalii si despre ruinele dacice:
    "Imediat după difuzarea filmului, din august încolo, vom primi
    aceste hârtii. Aşteptăm să vedem imaginile şi sunt convins că
    această nouă tehnică pune în evidenţă tot felul de structuri care
    altminteri din fotografie aeriană nu se văd. Trebuie să vă imaginaţi
    tot acest deal fără vegetaţie, văzut de la înălţime, ceea ce din
    punctul nostru de vedere spune foarte mult, mult mai mult decât ce
    se vede cu ochiul liber, de la nivelul solului", crede profesorul
    Gelu Florea. Doar din toamnă vom şti, după ce arheologii români vor
    viziona imaginile, dacă descoperirea BBC schimbă teoriile în ceea ce
    priveşte istoria capitalei dacice.


    Promovare pentru patrimoniu

    Louise Bray a ajuns în luna februarie pentru prima dată în România,
    în "recunoaştere": "Era zăpadă multă şi atunci nu am reuşit să văd
    mare lucru, dar acum sunt entuziasmată de ceea ce este aici. Această
    parte a României este frumoasă, ne bucurăm de clipele trăite,
    oamenii sunt superbi, arheologii sunt minunaţi, timpul - uitaţi este
    o zi însorită perfectă, deci trăim un timp minunat şi suntem
    mulţumiţi că am venit. Avem şi noi în UK o mulţime de monumente, dar
    aici totul este inedit, situl şi natura. Noi nu mai avem nici lupi,
    nici urşi şi nici suprafeţe atât de mari de asemenea pădure", spune
    producătoarea a cărei echipă a fost mereu însoţită în teren de un
    vânător cu puşca în spate. "Echipa de cercetare a vrut să includă
    Sarmizegetusa Regia în film şi nu ne pare deloc rău. Am început să
    citim despre sit şi apoi am luat legătura cu domnul Gelu Florea.
    Pentru acest program am filmat în alte trei ţări: Imperiul Roman se
    întindea mai demult pe o suprafaţă unde acum sunt 16, chiar mai
    multe ţări. Noi am ales doar patru ţări dintre acestea unde să ne
    filmăm documentarul, am filmat în Tunisia, în Africa de Nord, am
    filmat în Iordania şi, de asemenea, în Italia. România este a patra
    ţară unde filmăm". Pe directorul Parcului Natural Grădiştea
    Muncelului - Cioclovina (PNG), Lucian Stratulat, adresa BBC l-a
    surprins: nici că se putea promovare mai bună atât pentru monument,
    cât şi pentru întreaga zonă protejată: "Când am văzut prima dată
    adresa de la BBC prin care ne cereau acceptul să filmeze în cetăţi
    am rămas plăcuţi impresionaţi, pentru că nu ne-am aşteptat ca parcul
    să fie promovat în acest fel, şi prin folosirea unei tehnologii de
    vârf. Bineînţeles că ne-am dat acceptul imediat, chiar am promis
    echipei de filmare că îi vom sprijini cu tot ce se poate. Acest
    documentar înseamnă foarte mult nu dar pentru cetăţile dacice, dar
    şi pentru Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina. Vă daţi
    seama că prin realizarea acestui documentar se realizează o
    conexiune între biodiversitate, tradiţie şi istorie. Zona este
    încărcată de istorie, iar promovarea cetăţilor implică promovarea
    parcului natural a cărui valoare este de necontestat.
    <http://www.replicahd.ro/wp-content/u...usa-Regia1.jpg>

    Arheologii români au spus demult că doar 3 la sută din vestigiile
    vechii capitale a Daciei au fost până acum scoase la lumină, restul
    rămânând ascunse sub pământ
    Tehnologia specială folosită poate oferi şi specialiştilor parcului
    date despre biodiversitatea din zonă"; în timp ce preşedintele
    Consiliului Ştiinţific al PNG, cercetătorul Radu Stelian, care a
    discutat minute bune cu englezii despre minunăţiile naturale din
    zonă, crede: "Pe lângă siturile arheologice, până şi natura de aici,
    care e magnifică, are şi ea valenţe de patrimoniu UNESCO. Europa
    descoperă că românii au şi ei ceva interesant, că România are o
    cultură şi o civilizaţie veche". Vestea că o televiune precum BBC
    filmează în cetate, a făcut turul sitului. Toţi turiştii au tras de
    departe cu ochiul la echipa care se plimba şi filma la pas în
    pădurea din jurul incintei sacre şi toţi au sperat că documentarul
    va îmbunătăţi imaginea României în lume.


    Audienţă de milioane

    Documentarul va fi difuzat în luna august de BBC, apoi în septembrie
    de Discovery SUA, aşa că zeci de milioane de oameni vor afla
    informaţii şi vor vedea imagini din fosta capitală a Daciei,
    Sarmizegetusa Regia: "Noi avem o audienţă estimată de 30, până la 40
    de milioane de oameni în întreaga lume: în UK, America, Europa, Asia
    şi Australia, practic peste tot în lume, deci e o ocazie minunată de
    a arăta lumii ce parte minunată a României este aceasta şi să le dea
    de înţeles cât de importantă era această lume în vremea romanilor",
    crede Louise Bray. O lume despre care ştiu puţine până şi turiştii
    români - în lipsa unei finanţări continue şi suficiente, la care se
    adaugă condiţii de lucru primitive, arheologii au făcut puţine
    descoperiri, dar şi datele publicate nu are cine să le expună
    turiştilor interesaţi în lipsa unui ghidaj de specialitate în
    cetăţile dacice. Câţi dintre români ştiu de exemplu că: "Situl de la
    Sarmizegetusa este foarte mare: ultima ridicare topografică pe care
    am terminat-o toamna trecută, cu ajutorul profesorului Rus de la
    Facultatea de Geografie din Cluj, ne arată un sit care are şase
    kilometri lungime pe ax, peste 250 de terase antropogene, amenajate
    în antichitate, se întinde pe aproape 400 de hectare de teren plan,
    deci vă daţi seama că e mult şi de-abia acum avem o dimensiune reală
    a tot ce s-a întâmplat aici în antichitate", spune universitarul
    clujan, care aşteaptă cele 10 milioane de lei alocate deocamdată pe
    hârtie de fostul Executiv: "Sumele alocate de Bucureşti ne ajută
    foarte mult, este vorba de acel program multianual anunţat de
    Ministerul Culturii şi care sperăm să-l putem pune în aplicare din
    această vară cel târziu, pentru patru ani şi, dacă toate lucrurile
    merg bine, vom lucra şi la Sarmizegetusa, dar şi în alte centre
    dacice din zonă". Lipsei de informaţie i se adaugă şi infrastructura
    deficitară, pentru că drumurile numai trasee turistice nu par.
    Louise Bray a caracterizat accesul către Sarmizegetusa Regia ca
    fiind "bumpy": "Drumul către sit este plin de hârtoape şi este un
    pic peste mâna turiştilor să vină aici. Au nevoie de o maşină 4×4,
    dar este un sit atât de frumos încât cu certitudine aş face efortul
    să vin aici, dacă aş fi un turist care ar vizita România şi în mod
    special aceasta parte a ţării. Este un sit minunat, iar drumul n-ar
    trebui să-i impiedice pe oameni să vină". Englezii chiar glumesc -
    cu siguranţă, pe vremea romanilor, drumurile erau mai bune.


    Tehnologia LIDAR

    <http://www.replicahd.ro/wp-content/u...iei-LIDAR1.jpg>Light
    Detection and Ranging (LIDAR) este o tehnică activă de teledetecţie
    cu ajutorul căreia se pot obţine date de o acurateţe ridicată despre
    topografia terenului, vegetaţie ori diverse structuri şi
    construcţii. Potrivit specialiştilor, această tehnologie foloseşte
    trei sisteme de bază - scanarea laser care măsoară distanţele cu
    precizie, plus sistemul de poziţionare global (GPS) şi Inertial
    Measurement Unit (IMU) pentru înregistrarea orientării. Tehnologia
    presupune folosirea de calculatoare cu capacitate ridicată de
    stocare şi calcul. Cu ajutorul scanării laser, sunt înregistrate
    diferenţele de timp dintre impulsurile laser trimise din avionul ce
    efectuează zborul şi cele reflectate de suprafaţa topografică. Un
    receptor GPS montat pe avionul care transportă tehnologia
    înregistrează poziţia continuă a acestuia. În teren, este amplasată
    o staţie GPS pentru a corecta diferenţele, iar traiectoria de zbor
    să fie înregistrată extrem de precis. Sistemul IMU măsoară continuu
    înălţimea şi acceleraţia avionului. Datele despre topografia
    terenului cu sistemul LIDAR se obţin prin recepţionarea impulsurilor
    laser într-un anumit interval de lungime de undă, cunoscut ca "banda
    infraroşu apropiat". Avantajul tehnologiei LIDAR apare datorită
    fasciculului laser care penetrează vegetaţia indiferent cât este de
    densă. Aceeaşi tehnologie a fost folosită de arheologii care au
    descoperit oraşul maiaş Caracol - în acest caz, oamenii de ştiinţă
    au apelat la LIDAR, adică au folosit semnale laser care au penetrat
    jungla şi au reflectat dinspre pământ o imagine 3D a sitului
    Caracol, unul dintre cele mai mari oraşe din istoria maiaşă. Au fost
    îndeajuns 10 ore de măsurători cu ajutorul laserului, făcute în
    patru zile, pentru ca tehnologia să pună la dispoziţia arheologilor
    o hartă mult mai detaliată decât ce obţinuseră specialiştii după un
    sfert de secol de cercetări la sol. Folosită în arheologie,
    tehnologia LIDAR arată exact mărimea sitului, limitele lui şi
    construcţiile în terase.











    Comentariu:
    Si eu abia astept sa vedem ce s-a descoperit la Sarmizegetusa Regia (dacica). Cred ca va fi interesant.
    Dar sper ca e o gluma cu "ziduri romane" care inconjoara cetatile dacice. Pentru cine a fost la cetatile dacice din zona Gradistea Muncelului o asemenea afirmatie pare o gluma. Romanii au preferat sa isi faca propria cetate la 40 de km mai incolo (pe care au numit-o Ulpia Traiana Sarmizegetusa), si nu sa o foloseasca pe cea a dacilor.
    Sper ca acest documentar sa nu fie inca o incercare de rastalmacire a istoriei, o noua manipulare grosolana... marca Discovery.











    Ultima modificare făcută de Adrian Pop; 04.06.2012 la 19:19.
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  2. #2
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  3. #3
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Locație
    CRAIOVA
    Posturi
    78.588
    www.popservice.ro
    www.papornitamosului.ro
    [U][COLOR=#800080][
    e-mail - adipop@popservice.ro
    ID Messenger: zalmoxa_adipop
    skype - adrianpop58
    http://www.sfatulbatranilor.ro/forum.php
    https://www.facebook.com/groups/611112328972709/ - REGIA DE RECONSTRUCTIE A ROMANIEI
    https:/https://www.facebook.com/grou...IZEGETUSA2050/ - Piciumanii doresc PACE
    https://www.facebook.com/groups/1086016084901078/ - Avangarda de Sacrificiu

  4. #4
    Administrator
    Data înscrierii
    10.10.2011
    Posturi
    2.659
    Interesant , abia astept sa vad , cei care fac documentarele sunt cei mai buni BBC şi Discovery .

  5. #5

Informații subiect

Utilizatori care navighează în acest subiect

Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)

Marcaje

Marcaje

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •